About Intellectual Property IP Training Respect for IP IP Outreach IP for… IP and... IP in... Patent & Technology Information Trademark Information Industrial Design Information Geographical Indication Information Plant Variety Information (UPOV) IP Laws, Treaties & Judgements IP Resources IP Reports Patent Protection Trademark Protection Industrial Design Protection Geographical Indication Protection Plant Variety Protection (UPOV) IP Dispute Resolution IP Office Business Solutions Paying for IP Services Negotiation & Decision-Making Development Cooperation Innovation Support Public-Private Partnerships AI Tools & Services The Organization Working with WIPO Accountability Patents Trademarks Industrial Designs Geographical Indications Copyright Trade Secrets WIPO Academy Workshops & Seminars IP Enforcement WIPO ALERT Raising Awareness World IP Day WIPO Magazine Case Studies & Success Stories IP News WIPO Awards Business Universities Indigenous Peoples Judiciaries Genetic Resources, Traditional Knowledge and Traditional Cultural Expressions Economics Finance Intangible Assets Gender Equality Global Health Climate Change Competition Policy Sustainable Development Goals Frontier Technologies Mobile Applications Sports Tourism PATENTSCOPE Patent Analytics International Patent Classification ARDI – Research for Innovation ASPI – Specialized Patent Information Global Brand Database Madrid Monitor Article 6ter Express Database Nice Classification Vienna Classification Global Design Database International Designs Bulletin Hague Express Database Locarno Classification Lisbon Express Database Global Brand Database for GIs PLUTO Plant Variety Database GENIE Database WIPO-Administered Treaties WIPO Lex - IP Laws, Treaties & Judgments WIPO Standards IP Statistics WIPO Pearl (Terminology) WIPO Publications Country IP Profiles WIPO Knowledge Center WIPO Technology Trends Global Innovation Index World Intellectual Property Report PCT – The International Patent System ePCT Budapest – The International Microorganism Deposit System Madrid – The International Trademark System eMadrid Article 6ter (armorial bearings, flags, state emblems) Hague – The International Design System eHague Lisbon – The International System of Appellations of Origin and Geographical Indications eLisbon UPOV PRISMA UPOV e-PVP Administration UPOV e-PVP DUS Exchange Mediation Arbitration Expert Determination Domain Name Disputes Centralized Access to Search and Examination (CASE) Digital Access Service (DAS) WIPO Pay Current Account at WIPO WIPO Assemblies Standing Committees Calendar of Meetings WIPO Webcast WIPO Official Documents Development Agenda Technical Assistance IP Training Institutions COVID-19 Support National IP Strategies Policy & Legislative Advice Cooperation Hub Technology and Innovation Support Centers (TISC) Technology Transfer Inventor Assistance Program WIPO GREEN WIPO's Pat-INFORMED Accessible Books Consortium WIPO for Creators WIPO Translate Speech-to-Text Classification Assistant Member States Observers Director General Activities by Unit External Offices Job Vacancies Procurement Results & Budget Financial Reporting Oversight
Arabic English Spanish French Russian Chinese
Laws Treaties Judgments Browse By Jurisdiction

Law No. 187 of October 24, 2012, on the Implementation of Law No. 286/2009 on the Penal Code, Romania

Back
Latest Version in WIPO Lex
Details Details Year of Version 2018 Dates Entry into force: November 12, 2012 Adopted: October 24, 2012 Type of Text Framework Laws Subject Matter Enforcement of IP and Related Laws, Other

Available Materials

Main Text(s) Related Text(s)
Main text(s) Main text(s) Romanian Lege nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal        
 Lege nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Titlul I Dispoziții privind aplicarea în timp a legii penale

Capitolul I Domeniul de reglementare

Articolul 1 Prezenta lege cuprinde dispozițiile privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul penal, având ca principal obiect punerea de acord a legislației penale existente cu prevederile acestuia, precum și stabilirea regulilor pentru soluționarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului penal.

Articolul 2 În cuprinsul prezentei legi, prin Codul penal din 1969 se înțelege Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul II Dispoziții generale privind aplicarea în timp a legii penale

Articolul 3 (1) Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. (2) Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Articolul 4 Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Articolul 5 (1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage și modificarea normei incomplete. (2) În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel.

Articolul 6 Decăderile, interdicțiile și incapacitățile decurgând din condamnări pronunțate în baza legii vechi își produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătorești, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea este prevăzută și de legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege.

Articolul 7 Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracțiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispozițiile prezentei legi, trimiterea se consideră făcută la infracțiunea sau infracțiunile prevăzute de legea nouă, având aceleași elemente constitutive.

Articolul 8 Dispozițiile art. 4 se aplică în mod corespunzător și pedepselor aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în titlul II.

Capitolul III Dispoziții privind aplicarea și executarea sancțiunilor penale

Articolul 9 (1) Pedepsele cu închisoarea aplicate în baza dispozițiilor Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității nu vor fi luate în considerare la stabilirea stării de recidivă potrivit dispozițiilor Codului penal. (2) Infracțiunile comise în timpul minorității, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispozițiilor Codului penal din 1969, nu constituie impedimente pentru dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracțiune comisă ulterior condamnării definitive.

Articolul 10 Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Articolul 11 Dispozițiile art. 62 din Codul penal privind amenda care însoțește pedeapsa închisorii nu se aplică în cazul infracțiunilor săvârșite anterior intrării în vigoare a acestuia și nu vor fi avute în vedere pentru determinarea legii penale mai favorabile.

Articolul 12 (1) În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. (2) Pedeapsa complementară prevăzută la art. 55 lit. c) din Codul penal nu se aplică în cazul infracțiunilor comise anterior intrării în vigoare a acestuia.

Articolul 13 (1) În cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul Codului penal din 1969, aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile se face prin compararea amenzii aplicate cu suma ce rezultă din prevederile art. 61 alin. (2) și (4) din Codul penal, prin utilizarea unui cuantum de referință pentru o zi-amendă în sumă de 150 lei. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și amenzilor definitive stabilite pentru persoane juridice, în acest caz cuantumul de referință pentru o zi-amendă, utilizat pentru aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) și (4) din Codul penal, fiind de 2.000 lei.

Articolul 14 (1) Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se face după cum urmează: a) dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, înlocuirea se face în baza art. 63^1 din Codul penal din 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să poată depăși maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4) din Codul penal pentru fapta care a atras condamnarea; b) dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a Codului penal pentru infracțiuni comise anterior acestei date, înlocuirea se va face potrivit dispozițiilor din legea în baza căreia s-a aplicat amenda. (2) Dispozițiile art. 64 din Codul penal nu se aplică în cazul infracțiunilor săvârșite anterior intrării sale în vigoare, chiar dacă amenda a fost aplicată în baza art. 61 din Codul penal.

Articolul 15 (1) Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal. (2) Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

Articolul 16 (1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.

(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Capitolul IV Dispoziții speciale privind regimul sancționator aplicabil minorilor

Articolul 17 În aplicarea dispozițiilor referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Codul penal.

Articolul 18 (1) Măsura educativă a libertății supravegheate pronunțată în baza Codului penal din 1969 se execută potrivit dispozițiilor acestuia. (2) Dacă măsura prevăzută la alin. (1) se revocă după intrarea în vigoare a Codului penal din altă cauză decât comiterea unei infracțiuni, libertatea supravegheată se înlocuiește cu internarea într-un centru educativ pe o perioadă de un an. (3) În cazul revocării libertății supravegheate datorită săvârșirii unei noi infracțiuni, instanța va dispune, ținând seama de gravitatea infracțiunii comise, o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Codul penal.

Articolul 19 (1) Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal din 1969 se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată egală cu timpul rămas din momentul rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a luat măsura internării în centrul de reeducare și până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani. (2) Perioada executată din măsura educativă a internării în centrul de reeducare, precum și durata reținerii și arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul educativ. (3) În cazul în care, potrivit Codului penal din 1969, s-a dispus prelungirea duratei măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, măsura se va executa într-un centru educativ.

Articolul 20 Pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracțiuni comise în timpul minorității în baza Codului penal din 1969 și neexecutată în tot sau în parte până la intrarea în vigoare a Codului penal, se înlocuiește cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână, ținând seama și de partea care a fost executată din amendă.

Articolul 21 (1) Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. (2) Pedeapsa închisorii care depășește 20 de ani, aplicată pentru infracțiuni comise în timpul minorității, se va înlocui cu internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani. (3) În cazul pluralității de infracțiuni, înlocuirea prevăzută la alin. (1) și (2) se face cu privire la pedeapsa rezultantă. (4) Partea executată din pedeapsa închisorii, precum și durata reținerii și arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul de detenție.

Articolul 22 (1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal. (2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracțiuni, pedeapsa închisorii se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani.

(3) În situația prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se înlocuiește cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni. (4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității condamnatul a săvârșit din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea și înlocuiește pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care: a) dacă noua infracțiune a fost comisă în timpul minorității, se stabilește și pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea; b) dacă noua infracțiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancțiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal.

Titlul II Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale

Articolul 23 Legea nr. 59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 84 va avea următorul cuprins:

Articolul 84 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, săvârșirea uneia dintre următoarele fapte: 1. emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului; 2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare; 3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipsește unul dintre următoarele elemente esențiale: a) denumirea de cec; b) suma de bani ce trebuie plătită; c) numele trasului; d) data emiterii cecului; e) semnătura prevăzută la art. 11; 4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.

2. Articolul 85 va avea următorul cuprins: Articolul 85 Emiterea fără drept de cecuri circulare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei. Constatarea și sancționarea contravenției prevăzute la alin. 1 se fac de către organele de poliție. Contravenției prevăzute la alin. 1 îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 24 Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, publicată în Buletinul Oficial nr. 132 din 18 noiembrie 1969, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul 1 va avea următorul cuprins: Articolul 1 Gestionar, în înțelesul prezentei legi, este acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la art. 176 din Codul penal care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a acesteia.

2. Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4

Nu poate fi gestionar cel condamnat pentru săvârșirea vreuneia dintre următoarele infracțiuni: a) infracțiuni intenționate contra patrimoniului;

b) infracțiuni de corupție și de serviciu; c) infracțiuni de fals; d) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată; f) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; g) infracțiunile prevăzute de prezenta lege. Nu poate fi angajat sau trecut în funcția de gestionar cel împotriva căruia a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute la alin. 1. Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. 1 atrage suspendarea calității de gestionar.

3. Articolul 35 va avea următorul cuprins: Articolul 35 Crearea de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

4. Articolul 37 va avea următorul cuprins: Articolul 37 Înstrăinarea bunurilor mobile constituite garanție potrivit art. 10, fără acordul prealabil al persoanei juridice prevăzute la art. 176 din Codul penal, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

5. Anexa se abrogă.

Articolul 25 Articolul 11 din Decretul nr. 588/1973 privind valorificarea florilor de mină care nu conțin aur nativ, republicat în Buletinul Oficial nr. 195 din 8 decembrie 1973, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Articolul 26 Articolul 6 din Decretul nr. 340/1981 privind regimul emițătoarelor radioelectrice, publicat în Buletinul Oficial nr. 92 din 27 noiembrie 1981, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 6 Deținerea, construirea, instalarea, experimentarea sau folosirea, fără drept, de emițătoare radioelectrice, precum și modificarea, fără drept, a caracteristicilor de lucru ale acestora constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Articolul 27 Decretul-lege nr. 15/1990 privind urmărirea, judecarea și pedepsirea unor infracțiuni de speculă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 12 ianuarie 1990, se abrogă.

Articolul 28 Decretul-lege nr. 24/1990 privind sancționarea ocupării abuzive a locuințelor din fondul locativ de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 15 ianuarie 1990, se abrogă.

Articolul 29 Decretul-lege nr. 41/1990 privind asigurarea unui climat de ordine și legalitate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 27 ianuarie 1990, se abrogă.

Articolul 30 Legea nr. 12/1990*) privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, se modifică după cum urmează:

Notă *) Legea nr. 12/1990 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 18 februarie 2014.

1. Titlul legii va avea următorul cuprins: LEGE privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins: Articolul 1 Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege; b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi; c) condiționarea vânzării unor mărfuri sau a prestării unor servicii de cumpărarea altor mărfuri ori de prestarea de servicii; d) expunerea spre vânzare ori vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat; e) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege; f) nedeclararea de către operatorii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a adaosurilor comerciale și a celor de comision; g) omisiunea întocmirii și afișării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a prețurilor și tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de prețuri și tarife; h) neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferențială, refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic; i) acumularea de mărfuri de pe piața internă în scopul creării unui deficit pe piață și revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenței loiale; j) depășirea de către orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la formarea prețurilor de vânzare cu amănuntul; k) falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum și expunerea spre vânzare ori vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite.

3. Articolul 2 va avea următorul cuprins: Articolul 2 (1) Contravențiile prevăzute la art. 1 săvârșite de către persoane fizice se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar dacă sunt săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei. (2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către funcționarii din aparatul de specialitate al primarului, de organele Gărzii Financiare, de organele controlului financiar și de personalul Poliției Române, Jandarmeriei Române și Poliției de Frontieră Române. (3) Contravențiile prevăzute la art. 1 lit. b)-d), g), h) și k) se constată și se sancționează și de către inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. (4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

4. Articolul 3 se abrogă. 5. Articolul 4 va avea următorul cuprins: Art. 4 Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia

dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.

6. Articolul 5 se abrogă. 7. Articolul 6 va avea următorul cuprins: Articolul 6 Contravențiilor prevăzute la art. 1 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 31 Articolul 48^1 din Legea nr. 17/1990*) privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 21 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 17/1990 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 8 aprilie 2014.

Articolul 48^1 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă deversarea de substanțe poluante de pe o navă în: a) apele maritime interioare sau acvatoriile porturilor, în care se aplică Convenția Marpol 73/78; b) marea teritorială; c) zona economică exclusivă sau într-o zonă echivalentă stabilită în conformitate cu dreptul internațional; d) marea liberă. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită din culpă, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. (3) Fapta prevăzută la alin. (1) care a cauzat o deteriorare semnificativă a calității apelor sau prejudicii semnificative vieții marine se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. (4) Fapta prevăzută la alin. (3), săvârșită din culpă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 32 Articolul 48 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 33 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins: (2) Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.

2. Articolul 271 va avea următorul cuprins: Articolul 271 Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății care: a) prezintă, cu rea-credință, în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societății ori asupra condițiilor economice sau juridice ale acesteia ori ascunde, cu rea-credință, în tot sau în parte, asemenea date; b) prezintă, cu rea-credință, acționarilor/asociaților o situație financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condițiilor economice sau juridice ale societății, în vederea ascunderii situației ei reale;

c) refuză să pună la dispoziția experților, în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 26 și 38, documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-credință, să îndeplinească însărcinările primite.

3. Articolul 272 va avea următorul cuprins: Articolul 272 (1) Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății care: a) dobândește, în contul societății, acțiuni ale altor societăți, la un preț pe care îl știe vădit superior valorii lor efective, sau vinde, pe seama societății, acțiuni pe care aceasta le deține, la prețuri despre care are cunoștință că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obținerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societății; b) folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect; c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144^4 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăți să îi acorde vreo garanție pentru datorii proprii; d) încalcă dispozițiile art. 183. (2) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost săvârșită de administratorul, directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societății în cadrul unor operațiuni de trezorerie între societate și alte societăți controlate de aceasta sau care o controlează, direct ori indirect. (3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este săvârșită de către o societate comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una dintre societățile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.

4. Articolul 272^1 va avea următorul cuprins: Articolul 272^1 Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății care: a) răspândește știri false sau întrebuințează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acțiunilor sau a obligațiunilor societății ori a altor titluri ce îi aparțin, în scopul obținerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societății; b) încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsa situației financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta.

5. Articolul 273 va avea următorul cuprins: Articolul 273 Se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății care: a) emite acțiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preț inferior valorii nominale sau emite noi acțiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acțiunile precedente să fi fost achitate în întregime; b) se folosește, în adunările generale, de acțiunile nesubscrise sau nedistribuite acționarilor; c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acțiunilor societății ori constituie garanții în alte condiții decât cele prevăzute de lege; d) predă titularului acțiunile înainte de termen sau predă acțiuni liberate în total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acțiuni la purtător fără a fi achitate integral; e) nu respectă dispozițiile legale referitoare la anularea acțiunilor neachitate; f) emite obligațiuni fără respectarea dispozițiilor legale sau acțiuni fără să cuprindă mențiunile cerute de lege.

6. Articolul 274 va avea următorul cuprins: Articolul 274 Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă administratorul,

directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății care: a) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societății, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social, înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege; b) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca membrii să fi fost executați pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceștia să fi fost scutiți, prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare; c) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societății, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicției stabilite de acesta, în cazul în care față de societatea comercială s-a început urmărirea penală.

7. Articolul 275 va avea următorul cuprins: Articolul 275 (1) Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului care: a) încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozițiile art. 144^3; b) nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispozițiile art. 193 alin. (2); c) începe operațiuni în numele unei societăți cu răspundere limitată înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social; d) emite titluri negociabile reprezentând părți sociale ale unei societăți cu răspundere limitată; e) dobândește acțiuni ale societății în contul acesteia în cazurile interzise de lege. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și asociatul care încalcă dispozițiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).

8. Articolul 277 va avea următorul cuprins: Articolul 277 (1) Se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an ori cu amendă persoana care a acceptat sau a păstrat însărcinarea de cenzor, contrar dispozițiilor art. 161 alin. (2), ori persoana care a acceptat însărcinarea de expert, cu încălcarea dispozițiilor art. 39. (2) Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui cenzor sau expert, numit cu încălcarea dispozițiilor art. 161 alin. (2) și ale art. 39, nu pot fi anulate din cauza încălcării dispozițiilor cuprinse în acele articole. (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau cenzorul care își exercită funcțiile sau însărcinările cu încălcarea dispozițiilor prezentei legi referitoare la incompatibilitate.

9. La articolul 278, alineatul (2) va avea următorul cuprins: (2) Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă lichidatorul care face plăți asociaților cu încălcarea dispozițiilor art. 256.

10. Articolul 279 va avea următorul cuprins: Articolul 279 (1) Se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă acționarul sau deținătorul de obligațiuni care: a) trece acțiunile sau obligațiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorități în adunarea generală, în detrimentul altor acționari ori deținători de obligațiuni; b) votează în adunări generale, în situația prevăzută la lit. a), ca proprietar de acțiuni sau de obligațiuni care în realitate nu îi aparțin; c) în schimbul unui folos material necuvenit, se obligă să voteze într-un anumit sens în adunarea generală sau să nu ia parte la vot. (2) Determinarea unui acționar sau a unui deținător de obligațiuni ca, în schimbul unui folos material necuvenit, să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte la vot se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

11. Articolul 280 se abrogă.

12. Articolul 280^1 va avea următorul cuprins: Articolul 280^1 Transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

13. Articolul 280^2 se abrogă. 14. Articolul 280^3 va avea următorul cuprins: Articolul 280^3 Folosirea, cu știință, a actelor unei societăți radiate, în scopul producerii de consecințe juridice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

15. Articolul 281 va avea următorul cuprins: Articolul 281 Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, constituie infracțiuni mai grave, se sancționează cu pedepsele prevăzute de acestea.

Articolul 34 Articolul 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 5 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă: a) folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant; b) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor informații confidențiale în legătură cu acestea, transmise autorităților competente în scopul obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici noi; c) divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, ca rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial ori industrial, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice; d) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice ori a instituțiilor publice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice; e) folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul penal a secretelor comerciale de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice; f) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicațiile geografice, desenele ori modelele industriale, topografiile de produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală, cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari. Prin mențiuni false privind originea mărfurilor, în sensul alin. 1 lit. f), se înțelege orice indicații de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat. Nu se socotește mențiune falsă privind originea mărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic și indică în comerț numai natura lui, în afară de cazul în care denumirea este însoțită de o mențiune care ar putea face să se creadă că are acea origine.

Articolul 35 Articolele 107, 110, articolul 110^1 litera a) și articolul 110^2 litera a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 36 Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 24 va avea următorul cuprins: Articolul 24 Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: a) executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) și g), cu excepțiile prevăzute de lege; b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii; c) întocmirea ori semnarea documentațiilor tehnice - D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a proiectelor tehnice și a documentațiilor de execuție, pentru alte specialități decât cele certificate prin diplomă universitară, în condițiile prevăzute la art. 9.

2. Articolul 25 se abrogă. 3. La articolul 26 alineatul (1), literele a) și b) vor avea următorul cuprins: a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant; b) executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației și a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor prevăzute la lit. b), c), e) și g), precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor și executant;

Articolul 37 Legea nr. 51/1991*) privind siguranța națională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 51/1991 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 18 martie 2014.

1. Articolul 19 se abrogă. 2. Articolul 21 va avea următorul cuprins: Articolul 21 Informațiile privind viața particulară, onoarea sau reputația persoanelor, cunoscute incidental în cadrul obținerii datelor necesare siguranței naționale, nu pot fi făcute publice. Divulgarea sau folosirea, fără drept, de către angajații serviciilor de informații a datelor prevăzute la alin. 1 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepsește.

3. Articolul 22 se abrogă.

Articolul 38 Alineatul 1 al articolului 29 din Legea nr. 60/1991*) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, se abrogă. Notă *) Legea nr. 60/1991 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 14 martie 2014.

Articolul 39 Legea nr. 61/1991*) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011, se modifică și se completează după cum urmează: Notă *) Legea nr. 61/1991 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 7 februarie 2014.

1. Articolul 2 se abrogă. 2. La articolul 3, după punctul 34) se introduc două noi puncte, punctele 35) și 36), cu următorul cuprins: 35) neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci și în alte locuri de distracție sau de agrement pe care le conduc, precum și refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea; 36) împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice.

3. La articolul 4 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

f) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, faptele prevăzute la pct. 35) și 36).

Articolul 40 Legea nr. 64/1991*) privind brevetele de invenție, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 64/1991 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 19 august 2014.

1. Articolul 58 va avea următorul cuprins: Articolul 58 (1) Însușirea fără drept, în orice mod, a calității de inventator constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

2. La articolul 59, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: Articolul 59 (1) Încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (2) constituie infracțiunea de contrafacere și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

3. La articolul 62, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 62 (1) Divulgarea de către personalul OSIM, precum și de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invențiile a datelor cuprinse în cererile de brevet până la publicarea lor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 41 Articolul 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 42 Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 9 se abrogă. 2. La articolul 10, alineatul 1 va avea următorul cuprins: Articolul 10 Operatorii economici prevăzuți la art. 4 sunt obligați să reîntregească, în termen de 30 de zile de la data constatării diminuării, cantitățile de produse rezervă de stat.

Articolul 43 Articolul 26 din Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 30 iulie 1992, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 26 Introducerea în zonele libere de bunuri sau mărfuri al căror import este prohibit pe teritoriul României constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Introducerea de mărfuri în zonele libere pentru a deveni deșeuri în aceste zone constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. 1 și 2 se pedepsește.

Articolul 44 Articolul 64 din Legea nr. 94/1992*) privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 94/1992 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 3 aprilie 2014.

Articolul 64 (1) Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită din culpă, pedeapsa este amenda.

Articolul 45 Legea nr. 129/1992*) privind protecția desenelor și modelelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 20 decembrie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 129/1992 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 4 aprilie 2014.

1. Articolul 50 va avea următorul cuprins: Articolul 50 (1) Însușirea fără drept, în orice mod, a calității de autor al desenului ori modelului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

2. Articolul 52 va avea următorul cuprins: Articolul 52 (1) Săvârșirea fără drept a oricărui act prevăzut la art. 30, după data înregistrării desenului sau modelului, constituie infracțiunea de contrafacere și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Articolul 46 Articolul 15^2 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei "Delta Dunării", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 7 decembrie 1993, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 15^2 Încălcarea interdicției prevăzute la art. 15^1 constituie infracțiune și se sancționează cu amendă și cu interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani.

Articolul 47 Alineatul (1) al articolului 43 din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 43 (1) Exercitarea oricărei atribuții specifice calității de expert contabil sau de contabil autorizat de către persoane neautorizate constituie infracțiune și se

pedepsește potrivit legii penale.

Articolul 48 Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 10/1995 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 11 septembrie 2015 și în MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 30 septembrie 2016.

1. Articolul 31 va avea următorul cuprins: Articolul 31 Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcții ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența, dacă în acest fel este pusă în pericol viața sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Fapta prevăzută la alin. 1, dacă a produs una ori mai multe dintre următoarele consecințe: pierderi de vieți omenești, vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății uneia ori mai multor persoane, distrugerea totală sau parțială a construcției, distrugerea ori degradarea unor instalații sau utilaje importante ori alte consecințe deosebit de grave, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.

2. Articolul 32 se abrogă.

Articolul 49 Legea nr. 15/1995 privind aprobarea volumului maxim de masă lemnoasă ce se va recolta în anul 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 27 februarie 1995, se abrogă.

Articolul 50 Articolul 38 din Legea nr. 16/1995*) privind protecția topografiilor produselor semiconductoare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 6 octombrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 16/1995 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 25 martie 2014.

Articolul 38 (1) Exploatarea comercială sau producerea fără drept a unei topografii protejate ori a unui produs semiconductor în care este încorporată o topografie protejată sau a unui element de circuit care încorporează un astfel de produs semiconductor, în măsura în care acest element continuă să conțină o topografie, dacă fapta a fost comisă după data publicării înregistrării topografiei în Registrul național al topografiilor, constituie infracțiunea de contrafacere și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Articolul 51 Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 14, litera d) se abrogă. 2. Articolul 39 va avea următorul cuprins:

Articolul 39 (1)În exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției, o crotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarilor publici, cu excepția situ ațiilor în care atestă identitatea părților, a conținutului sau datei unui act. (2)Avocatul este obligat să respecte solemnitatea ședinței de judecată, să nu folos ească cuvinte sau expresii de natură a aduce atingere demnității judecătorului, pro curorului, altor avocați, părților sau reprezentanților acestora în proces. (3)Avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată și cu respectarea prevederilor alin. (2), în fața instanțelor de judecată,

---------

a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție și nici dacă sunt în legătură cu consultațiile oferite justițiabililor ori cu formular ea apărării în acea cauză ori pentru susținerile făcute în cadrul consultațiilor ve rbale sau consultațiilor scrise acordate clienților, dacă ele sunt făcute cu respec tarea normelor de deontologie profesională. (4)Nerespectarea de către avocat a prevederilor alin. (2) și (3) constituie abatere disciplinară gravă. Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civ ilă. (5) Nu constituie abatere disciplinară și nici nu pot atrage alte forme de răspundere juridică a avocatului opiniile juridice ale acestuia, exercitarea drepturilor, îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege și folosirea mijloacelor legale pentru pregătirea și realizarea efectivă a apărării libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale clienților săi.

Articolul 39 din Sectiunea 1, Capitolul III din Legea nr. 51/1995 rep a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 25 din 24 martie 2017, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 28 martie 2017.

3. La articolul 60, alineatul (6) va avea următorul cuprins: (6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaților din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 52 Articolul 37 din Legea nr. 126/1995*) privind regimul materiilor explozive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 15 septembrie 2011, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 126/1995 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 12 martie 2014.

Articolul 37 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: a) orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Articolul 53 Articolul 65 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996*), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 7/1996 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 7 februarie 2013 și în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 24 septembrie 2015.

Articolul 65 (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către Agenția Națională, prin împuterniciții săi. (2) Contravențiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. (3) Modificarea materializărilor limitelor de proprietate, înființarea sau mutarea semnelor de hotar și a reperelor de marcare a limitelor de zonă a căii ferate, drumurilor, canalelor, aeroporturilor, porturilor, căilor navigabile, delimitărilor de hotare cadastrale, silvice, geologice și miniere, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Articolul 54 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în

-----------

---------

----------

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 139^2, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: f) comunicarea publică, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe.

Articolul 139^2 Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei următoarele fapte: a) încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5); b) încălcarea prevederilor art. 88 și 89; c) încălcarea prevederilor art. 107 alin. (3); d) încălcarea prevederilor art. 123^5 alin. (4) sau (8); e) încălcarea prevederilor art. 130 lit. b), e), g), i), k), l), p) și q) și ale art. 135 alin. (1); f) fixarea, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune; g) comunicarea publică, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe.

Articolul 139^2 din Sectiunea a II-a, Capitolul III , Titlul III a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 74 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 27 martie 2018.

2. Articolul 139^4 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 139^4 (1) Constituie contravenție, dacă nu reprezintă infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei și cu confiscarea mărfurilor-pirat sau a dispozitivelor-pirat de control al accesului fapta persoanelor juridice ori a persoanelor fizice autorizate de a permite accesul în spațiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile sau la serviciile proprii, în vederea săvârșirii de către o altă persoană a unei contravenții prevăzute de prezenta lege. (2) Abrogat.

Alineatul (2) din Articolul 139^4, Sectiunea a II-a , Capitolul III , Titlul III a fost abrogat de Punctul 33, Articolul I din LEGEA nr. 74 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 27 martie 2018. (3) Pentru repetarea săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1), care a avut ca rezultat săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 139^6 în termen de un an, organul constatator poate aplica și sancțiunea complementară de suspendare a activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de până la 6 luni.

Alineatul (3) din Articolul 139^4, Sectiunea a II-a, Capitolul III, Titlul III a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din LEGEA nr. 74 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 27 martie 2018.

3. Articolul 139^6 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 139^6 (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte: a) realizarea, în scopul distribuirii, de mărfuri-pirat; b) plasarea mărfurilor-pirat sub un regim vamal definitiv de import sau de export, sub un regim vamal suspensiv ori în zone libere; c) orice altă modalitate de introducere a mărfurilor-pirat pe piața internă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii. (3) În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în scop comercial, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. (4) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se pedepsește și închirierea sau oferirea spre închiriere de mărfuri-pirat. (5) Promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau a cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace

----------

constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (6) În sensul prezentei legi, prin mărfuri-pirat se înțelege toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta și care sunt executate, direct ori indirect, total sau parțial, de pe un produs purtător de drepturi de autor ori de drepturi conexe sau de pe ambalajele ori copertele acestora. (7) În sensul prezentei legi, prin scop comercial se înțelege urmărirea obținerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material. (8) Scopul comercial se prezumă dacă marfa-pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea ori transportul de produse purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

4. Articolul 139^7 se abrogă. 5. Articolul 139^8 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 139^8 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet ori prin alte rețele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanților de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual. 6. Articolul 139^9 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 139^9 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.

7. Articolul 140 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 140 (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege: a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe; b)distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă al operelor ori al produselor purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat; c) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe; d) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe; e) realizarea de opere derivate; f) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune; g) abrogată.

Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 140 , Sectiunea a II-a , Capitolul III , Titlul III a fost abrogată de Punctul 36, Articolul I din LEGEA nr. 74 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 27 martie 2018. (2) Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înțelege interpretările sau execuțiile artistice fixate, fonogramele, videogramele și propriile emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de radiodifuziune și de televiziune.

8. Articolul 141 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 141 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

9. Articolul 141^1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 141^1 (1) Producerea, importul, distribuirea, deținerea, instalarea, întreținerea sau înlocuirea, în orice mod, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiționat, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Fapta persoanei care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu acces condiționat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (3) Utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul promovării dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces condiționat, precum și expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informațiilor necesare confecționării de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe precizate, cu acces condiționat, ori destinate accesului neautorizat în orice mod la astfel de servicii, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. (4) Vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. (5) În sensul prezentei legi, prin dispozitive-pirat de control al accesului se înțelege orice dispozitiv a cărui confecționare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces condiționat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu.

10. La articolul 143, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse protejate ori modifică pe acestea orice informație sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe aplicabil.

11. La articolul 143^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) În cazul în care persoanele care au săvârșit infracțiuni prevăzute de prezenta lege au reparat, până la terminarea cercetării judecătorești în fața primei instanțe, prejudiciul cauzat titularului de drepturi, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Articolul 55 Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996*), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 16/1996 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 22 aprilie 2014.1. Articolul 27 se abrogă.2. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

Articolul 28 Scoaterea peste graniță, fără drept, a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă. Înstrăinarea, fără drept, a documentelor prevăzute la alin. 1 către persoane fizice sau juridice străine constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepsește.

Articolul 56 Legea concurenței nr. 21/1996*), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 21/1996 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 3 aprilie 2014.

1. La articolul 17 alineatul (3^1), litera h) va avea următorul cuprins: h) nu este incapabilă ori nu a fost condamnată pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege ori alte infracțiuni săvârșite cu intenție, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau mai mare.

2. La articolul 17 alineatul (8), litera f) va avea următorul cuprins: f) prin revocare, pentru încălcarea gravă a prezentei legi sau pentru condamnare, prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru săvârșirea unei infracțiuni.

3. Articolul 60 va avea următorul cuprins: Articolul 60 (1) Fapta oricărei persoane care exercită funcția de administrator, reprezentant legal ori care exercită în orice alt mod funcții de conducere într-o întreprindere de a concepe sau organiza, cu intenție, vreuna dintre practicile interzise potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) și care nu sunt exceptate potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani ori cu amendă și interzicerea unor drepturi. (2) Nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță organelor de urmărire penală participarea sa la comiterea infracțiunii prevăzute la alin. (1), permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți. (3) Persoana care a comis infracțiunea prevăzută de alin. (1), iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit această infracțiune beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. (4) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică practicii interzise de art. 5 alin. (1) lit. f), când aceasta se realizează prin înțelegere între participanții la o licitație publică pentru a denatura prețul de adjudecare, caz în care se aplică reglementările specifice acestui domeniu. (5) Instanța judecătorească dispune afișarea sau publicarea hotărârii definitive de condamnare.4. Articolul 62 se abrogă.

Articolul 57 Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 13 mai 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 7 va avea următorul cuprins: Articolul 7 Nu se acordă licență persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție, delapidare, înșelăciune, evaziune fiscală, spălarea banilor, infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori, infracțiuni contra securității naționale ori infracțiuni de terorism, precum și persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 13 alin. 1.

2. Articolul 13 va avea următorul cuprins: Articolul 13 Desfășurarea fără licență a oricăreia dintre activitățile rezervate monopolului de stat, prevăzute la art. 2 lit. a)-d) și g), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Desfășurarea fără licență a oricăreia dintre activitățile prevăzute la art. 2 lit. e), f) și h) constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 lei și 30.000 lei. Bunurile și valorile care au servit sau care rezultă din comiterea contravențiilor prevăzute la alin. 2 se confiscă.

Articolul 58 Articolul 10 din Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munților Apuseni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 10 De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoana care a fost sancționată pentru săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, în perioada cuprinsă în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii pentru material lemnos.

Articolul 59 Legea nr. 34/1996 privind aprobarea volumului maxim de masă lemnoasă ce se va recolta în anul 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105

din 23 mai 1996, se abrogă.

Articolul 60 Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 87, după punctul 64) se introduc două noi puncte, punctele 65) și 66), cu următorul cuprins: 65) restrângerea utilizării apei potabile pentru populație în folosul altor activități sau depășirea cantității de apă alocate, dacă are un caracter sistematic ori a produs o perturbare în activitatea unei unități de ocrotire socială sau a cauzat neajunsuri în alimentarea cu apă a populației; 66) continuarea activității după pierderea drepturilor obținute în baza legii. 2. La articolul 88 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: a) cu amendă de la 75.000 lei la 80.000 lei, pentru persoane juridice, și cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 5), 6), 9), 11)-18), 21)-23), 28), 30), 34), 35), 52), 54), 56) și 58)-66); 3. Articolul 92 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 92 (1) Evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață și subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industrială sau fondul piscicol, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și următoarele fapte: a) poluarea, în orice mod, a resurselor de apă, dacă are un caracter sistematic și produce daune utilizatorilor de apă din aval; b) depozitarea în albia majoră a râurilor a combustibilului nuclear sau a deșeurilor rezultate din folosirea acestuia; c) punerea în pericol a digurilor de contur ale lacurilor de acumulare prin exploatările de agregate minerale din albia majoră sau terase. (3) Depozitarea sau folosirea de îngrășăminte chimice, de pesticide ori de alte substanțe toxice periculoase în zonele de protecție a apelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate. (5) Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1)-(3) se pedepsește.

4. Articolul 93 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 93 (1) Executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcții ori instalații pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal ori fără notificarea unei astfel de lucrări, precum și darea în exploatare de unități fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a stațiilor și instalațiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizației de gospodărire a apelor, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și următoarele fapte: a) utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizația de gospodărire a apelor sau fără notificarea activității; b) exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfășurarea activității de topire a teiului, cânepii, inului și a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor și de extragere a agregatelor minerale, fără autorizația de gospodărire a apelor; c) exploatarea de agregate minerale în zonele de protecție sanitară a surselor de apă, în zonele de protecție a albiilor, malurilor, construcțiilor hidrotehnice, construcțiilor și instalațiilor hidrometrice sau a instalațiilor de măsurare automată a calității apelor; d) utilizarea albiilor minore fără autorizația de gospodărire a apelor, precum și a plajei și țărmului mării în alte scopuri decât îmbăierea sau plimbarea. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.

5. Articolul 94 se abrogă.

--------

6. Articolul 95 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 95 (1) Manevrarea de către persoanele neautorizate a stăvilarelor, grătarelor, vanelor, barierelor sau a altor construcții ori instalații hidrotehnice, circulația vehiculelor pe coronamentul digurilor și barajelor neamenajate în acest scop, tăierea la ras a perdelelor forestiere de protecție a digurilor și lacurilor de acumulare, blocarea golirilor de fund ale barajelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează efectuarea de săpături, gropi sau șanțuri în baraje, diguri ori în zonele de protecție a acestor lucrări, precum și extragerea pământului sau a altor materiale din lucrările de apărare, fără avizul de gospodărire a apelor ori cu nerespectarea acestuia. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate. (4) Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește.

Articolul 61 Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 44 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins: b) cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, nerespectarea art. 38 alin. (2^1) și (2^2) și efectuarea neautorizată a unor activități prevăzute la: art. 2 lit. a) privitoare la punerea în funcțiune, funcționarea de probă, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul și exportul instalațiilor nucleare; art. 2 lit. c), dacă instalațiile radiologice, materialele nucleare sau radioactive, deșeurile radioactive și generatoarele de radiații prezintă un risc nuclear ori radiologic deosebit; art. 2 lit. e) și f) și art. 28 alin. (2), dacă materialele nucleare sau radioactive, deșeurile radioactive și generatoarele de radiații prezintă un risc nuclear ori radiologic deosebit.

Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 44 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 47, Articolul I din LEGEA nr. 63 din 9 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2018.

2. Articolul 45 va avea următorul cuprins: Articolul 45 (1) Scoaterea din funcțiune, în totalitate sau în parte, a echipamentelor de supraveghere și control instalate în condițiile art. 31 alin. (1) lit. b) și alin. (2), fără a avea motive ce decurg din cerințele de securitate nucleară ori de radioprotecție, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la un an sau amenda. (3) Împiedicarea prin orice mijloace a accesului reprezentanților Comisiei la orice loc în care se desfășoară activitățile supuse controlului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. (4) Împiedicarea, fără drept, în caz de accident nuclear, a pătrunderii personalului de intervenție în perimetrul zonelor în care se desfășoară activități nucleare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (5) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-un spațiu, încăpere sau zonă delimitată și marcată în care se desfășoară activitățile nucleare prevăzute la art. 2 lit. a)-f), fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

3. Articolul 46 va avea următorul cuprins: Articolul 46 (1) Dezvoltarea, fabricarea, deținerea, importul, exportul, tranzitul sau detonarea armelor nucleare ori a oricăror dispozitive explozive nucleare se pedepsește cu închisoare de la 10 la 25 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește.

4. Articolul 47 se abrogă. 5. Articolul 52 va avea următorul cuprins: Articolul 52

----------

Instalațiile nucleare și radiologice, componentele acestora, combustibilul nuclear, produsele radioactive, inclusiv deșeurile radioactive, dispozitivele nucleare explozive sau componentele acestora, care au fost supuse confiscării în condițiile prevăzute de Codul penal, trebuie să fie păstrate într-un loc sigur, sub sigiliul autorităților publice, cu respectarea cerințelor de securitate nucleară până la dispunerea măsurilor legale cu privire la acestea.

Articolul 62 Articolul 49 din Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 19 august 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 49 Abrogat.

Art. 49 a fost abrogat de art. 130 din LEGEA nr. 311 din 4 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 11 decembrie 2015.

Articolul 63 Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 10 februarie 2004, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 53 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins: c) netransmiterea declarațiilor conform prevederilor prezentei legi, cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei;

2. Articolul 55 va avea următorul cuprins: Articolul 55 (1) Fapta de a folosi arme chimice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește.

3. Articolul 56 va avea următorul cuprins: Articolul 56 (1) Dezvoltarea, producerea, dobândirea, deținerea sau transferul, direct ori indirect, de arme chimice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează sustragerea de substanțe chimice toxice sau de precursori pentru folosirea lor în scopurile armelor chimice. (3) Tentativa se pedepsește.

4. Articolul 57 se abrogă. 5. Articolul 58 va avea următorul cuprins: Articolul 58 (1) Producerea substanțelor chimice înscrise în lista nr. 1, în cantități peste limitele sau în alte condiții decât cele prevăzute la art. 16-19, precum și importul, exportul, deținerea ori folosirea acestora, fără respectarea prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 23, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. (2) Importul și exportul de substanțe chimice înscrise în listele nr. 2 și 3, cu încălcarea prevederilor art. 24, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Refuzul de a permite accesul membrilor corpului de control al Agenției, împreună cu echipele de inspecție ale Organizației, la obiectivele și instalațiile care fac obiectul prezentei legi, împiedicarea acestora, în orice mod, de a-și exercita atribuțiile legale, precum și ascunderea unor date și informații relevante referitoare la acestea constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. (4) Tentativa se pedepsește.

6. Articolul 60 se abrogă.

Articolul 64 Articolul 35 din Legea nr. 132/1997*) privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea

I, nr. 161 din 18 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 132/1997 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 10 aprilie 2014.

Articolul 35 (1) Faptele prevăzute la art. 34 alin. (1) lit. a), săvârșite în timpul stării de asediu, de urgență, de mobilizare sau de război, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă. (2) Faptele prevăzute la art. 34 alin. (1) lit. b), săvârșite în timpul stării de urgență, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Articolul 65 Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 26 ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 98 va avea următorul cuprins: Articolul 98 (1) Încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. (2) Săvârșirea din culpă a faptei prevăzute la alin. (1) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 2. La articolul 99, alineatul (2) va avea următorul cuprins: (2) Părăsirea fără aprobare a postului de către orice membru al echipajului de conducere sau de către personalul ce asigură direct informarea, dirijarea și controlul traficului aerian, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

3. Articolul 101 va avea următorul cuprins: Articolul 101 (1) Efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Efectuarea serviciului având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge de către personalul aeronautic civil se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite de personalul aeronautic navigant, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. (4) Refuzul de a se supune sau sustragerea persoanelor prevăzute la alin. (1)-(3) de a se supune de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii concentrației de alcool ori a prezenței unor substanțe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

4. Articolul 102 va avea următorul cuprins: Articolul 102 (1) Pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă documentele de certificare prevăzute de reglementările în vigoare pentru pilotarea aeronavei respective se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă. (2) Dacă prin fapta prevăzută la alin. (1) s-a pus în pericol siguranța altor zboruri, sănătatea publică sau protecția mediului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

5. Articolul 103 va avea următorul cuprins: Articolul 103 (1) Se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: a) exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de înmatriculare sau identificare și un certificat ori autorizație de navigabilitate sau documente echivalente; b) inscripționarea neconformă cu certificatul de înmatriculare sau identificare ori suprimarea mărcilor de inscripționare.

(2) Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte: a) nerespectarea restricțiilor impuse prin reglementările specifice referitoare la zonele supuse servituților aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii de către persoanele fizice și juridice prevăzute la art. 78, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului; b) efectuarea de operațiuni de transport aerian public fără deținerea licenței de transport aerian și/sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1), dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului. (3) Fapta prevăzută la alin. (1) lit. a), săvârșită după refuzul eliberării certificatului de înmatriculare sau a certificatului de navigabilitate, se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani.

6. Articolul 106 va avea următorul cuprins: Articolul 106 Comunicarea de informații false, care pune în pericol siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

7. Articolul 107 va avea următorul cuprins: Articolul 107 (1) Săvârșirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanțe, a unui act de violență împotriva unei persoane aflate într-un aeroport civil, dacă fapta a pus în pericol siguranța și securitatea în acest aeroport, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Săvârșirea oricărui act de violență fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 de ani și interzicerea unor drepturi. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) a fost săvârșită asupra personalului navigant, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

8. Articolul 108 va avea următorul cuprins: Articolul 108 (1) Distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanțe, a instalațiilor unui aeroport civil ori a unei aeronave care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport, precum și întreruperea serviciilor de aeroport, dacă fapta compromite sau este de natură a compromite siguranța și securitatea în acest aeroport, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. (2) Distrugerea sau deteriorarea instalațiilor ori a serviciilor de navigație aeriană sau perturbarea funcționării acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancționează și distrugerea unei aeronave în serviciu sau cauzarea de deteriorări care o fac indisponibilă de zbor ori care sunt de natură să îi pună în pericol siguranța în zbor. (4) Plasarea pe o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv ori a unei substanțe capabile să distrugă acea aeronavă sau să îi producă deteriorări care o fac inaptă de zbor ori care sunt de natură să pericliteze siguranța acesteia în zbor se pedepsește cu închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

9. Articolul 109 va avea următorul cuprins: Art. 109 - Preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum și exercitarea fără drept a controlului asupra aeronavei se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 18 de ani și interzicerea unor drepturi.

10. Articolul 110 va avea următorul cuprins: Articolul 110 Dacă faptele prevăzute la art. 98, 99, 103 și 106 au avut ca urmare decesul uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani ori detențiune pe viață și interzicerea unor drepturi.

Articolul 66 Articolul 90 din Legea nr. 84/1998*) privind mărcile și indicațiile geografice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 mai 2010, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 84/1998 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 8 mai 2014.

Articolul 90 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârșirea, fără drept, a următoarelor fapte: a) contrafacerea unei mărci; b) punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare; c) punerea în circulație a produselor care poartă indicații geografice ce indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine. (2) Prin contrafacerea unei mărci se înțelege realizarea sau utilizarea fără consimțământul titularului de către terți, în activitatea comercială, a unui semn: a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată; b) care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul; c) identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România și dacă prin folosirea semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu. (3) Prin punerea în circulație se înțelege oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum și importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn. (4) Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracțiuni dacă au fost săvârșite înainte de data publicării mărcii. (5) În cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1) lit. a), împăcarea înlătură răspunderea penală.

Articolul 67 Alineatul (3) al articolului 23 din Legea nr. 129/1998*) privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 8 iunie 2005, cu modificările ulterioare, se abrogă. Notă *) Legea nr. 129/1998 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 13 februarie 2014.

Articolul 68 Alineatele (2)-(4) ale articolului 20 din Legea nr. 160/1998*) pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 23 mai 2005, cu modificările ulterioare, se abrogă. Notă *) Legea nr. 160/1998 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 24 martie 2014.

Articolul 69 Legea nr. 255/1998*) privind protecția noilor soiuri de plante, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 255/1998 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 1 aprilie 2014.

1. La articolul 22, alineatul (3) se abrogă. 2. Articolul 43 va avea următorul cuprins: Articolul 43 Infracțiuni de contrafacere(1) Constituie infracțiune de contrafacere și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă efectuarea fără autorizația titularului brevetului pentru soi a oricărui act prevăzut la art. 30 alin. (1). (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează săvârșirea următoarelor fapte: a) folosirea pentru materialul de înmulțire, produs și vândut, a unei alte denumiri decât cea înregistrată;

b) folosirea denumirii înregistrate a unui nou soi pentru materialul de înmulțire, produs și vândut, care nu aparține acestui soi; c) atribuirea, pentru materialul de înmulțire produs și vândut, a unei denumiri foarte apropiate de cea a soiului protejat, astfel încât să poată produce confuzii; d) vânzarea de material de înmulțire cu mențiunea falsă că aparține soiului pentru care s-a acordat brevet pentru soi, inducând astfel în eroare cumpărătorul.

Articolul 70 Articolul 43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 71 Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 8 alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:

Articolul 8 (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani următoarele fapte săvârșite de membrii Guvernului în exercițiul funcției lor: 2. La articolul 8 alineatul (2), partea introductivă va avea următorul cuprins: "(2) Constituie, de asemenea, infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă următoarele fapte săvârșite de către un membru al Guvernului:". 3. La articolul 9, alineatul (2) va avea următorul cuprins: (2) În cazurile prevăzute la art. 7 alin. (1) și la art. 8, pe lângă pedeapsa principală se va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de conducere pe o perioadă de la un an la 5 ani.

Articolul 72 La articolul 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins: h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice;

Articolul 73 Articolele 8-12 din Legea nr. 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 8 iunie 2004, se abrogă.

Articolul 74 Articolul 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 octombrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 595/2004, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 75 Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 43^1, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins: (5) Biroul Electoral Central va înainta copiile listelor electorale permanente, respectiv tabelele electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare Autorității Electorale Permanente, care le va verifica în vederea depistării eventualelor voturi multiple, în termen de 60 de zile de la data referendumului. În situația în care Autoritatea Electorală Permanentă va constata existența unor persoane care și- au exercitat votul de mai multe ori, va sesiza organele de urmărire penală în vederea aplicării prevederilor art. 387 din Codul penal.

2. Titlul capitolului V se modifică și va avea următorul cuprins: CAPITOLUL V Contravenții 3. La articolul 49, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: f) tipărirea fără drept, în vederea utilizării în ziua referendumului, de buletine de vot. 4. Articolul 50 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 50 Contravențiile prevăzute la art. 49 lit. a)-d) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, iar cele prevăzute la lit. e) și f), cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei. 5. La articolul 51 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: a) ofițerii și subofițerii de poliție, pentru faptele prevăzute la lit. a)-c) și f); 6. La articolul 51, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Procesul-verbal de constatare a contravențiilor prevăzute la art. 49 lit. a)-c) și f) va fi înaintat judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția, care va aplica sancțiunea. 7. Articolele 52-58 se abrogă. 8. Articolul 59 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 59 Bunurile destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 49 lit. f) se confiscă.

Articolul 76 La articolul 7 din Legea nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 8 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare, litera c) va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 16/2000 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 18 martie 2014. c) nu au suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;

Articolul 77 Legea nr. 29/2000*) privind sistemul național de decorații al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 7 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 29/2000 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 18 februarie 2014.

1. Articolul 83 va avea următorul cuprins: Articolul 83 (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei următoarele fapte: a) confecționarea fără drept de însemne de decorații; b) portul fără drept al însemnelor decorațiilor. (2) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către organele de poliție. (3) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

2. Articolul 84 se abrogă. Articolul 78 Alineatul (8) al articolului 39 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: (8) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta oricărei persoane constând în desfășurarea activității de intermediere în asigurări și/sau reasigurări în/din România fără autorizarea

---------

A.S.F., precum și desfășurarea activității fără înscrierea în registrele prevăzute la art. 5 lit. q).

Alin. (8) al art. 39 a fost modificat de pct. 24 al art. 180 din LEGEA nr. 237 din 19 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 octombrie 2015.

Articolul 79 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 5 (1) În înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute la art. 289-292 din Codul penal, inclusiv atunci când acestea sunt comise de persoanele prevăzute la art. 308 din Codul penal. (2) În înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție infracțiunile prevăzute la art. 10-13. (3) Dispozițiile prezentei legi sunt aplicabile și infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute la art. 18^1-18^5, prin sancționarea cărora se asigură protecția fondurilor și a resurselor Uniunii Europene.

2. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 6 Infracțiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din Codul penal, dare de mită, prevăzută la art. 290 din Codul penal, trafic de influență, prevăzută la art. 291 din Codul penal, și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292 din Codul penal, se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispozițiile art. 308 din Codul penal se aplică în mod corespunzător.

3. Articolul 6^1 se abrogă. 4. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 7 Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care: a) exercită o funcție de demnitate publică; b) este judecător sau procuror; c) este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor; d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.

5. Articolele 8, 8^1, 8^2 și 9 se abrogă. 6. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 10 Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni comerciale, ori a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară; b) acordarea de subvenții cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinației subvențiilor; c) utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

7. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 11 (1) Fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza

sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită într-un interval de 5 ani de la încetarea însărcinării, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

8. Articolul 13^1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 13^1 În cazul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

9. Articolul 13^2 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 13^2 În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

10. Articolele 14, 17 și 18 se abrogă. 11. La capitolul III "Infracțiuni", titlul secțiunii a 4^1-a se modifică și va avea următorul cuprins:

SECȚIUNEA a 4^1-a Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

12. Articolul 18^1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 18^1 (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

13. Articolul 18^2 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 18^2 (1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației unui folos legal obținut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1). (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

14. Articolul 18^3 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 18^3 (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

15. Articolul 18^5 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 18^5 Încălcarea din culpă de către directorul, administratorul sau persoana cu atribuții de decizie ori de control în cadrul unui operator economic a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau îndeplinirea ei defectuoasă, dacă fapta a avut ca rezultat săvârșirea de către o persoană care se află în subordinea sa și care a acționat în numele acelui operator economic a uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 18^1 - 18^3 sau săvârșirea unei infracțiuni de corupție ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile Uniunii Europene, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

16. Articolul 19 se abrogă. 17. La articolul 25, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor prevăzute la art. 23 și 24 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

18. La articolul 25, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: (5) Dacă fapta prevăzută la alin. (4) a fost săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Articolul 80 Articolul 35 din Legea nr. 139/2000*) privind activitatea de meteorologie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 1 martie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 139/2000 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 7 martie 2014.

Articolul 35 Nerespectarea prevederilor art. 19 și 20 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Articolul 81 Legea nr. 143/2000*) privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 143/2000 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 6 martie 2014.

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins: Articolul 2 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins: Articolul 3 (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

3. Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

4. Articolul 5 va avea următorul cuprins: Articolul 5 Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

5. Articolul 6 va avea următorul cuprins: Articolul 6 (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și eliberarea cu intenție de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate. (3) Obținerea de droguri de mare risc prin folosirea unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani.

6. Articolul 8 va avea următorul cuprins: Articolul 8 Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici unui minor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

7. Articolul 10 va avea următorul cuprins: Articolul 10 Finanțarea săvârșirii faptelor prevăzute la art. 2-5 se sancționează cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele speciale ale acestora majorându-se cu o treime.

8. Articolul 11 va avea următorul cuprins: Articolul 11 Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

9. La articolul 13, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 13 (1) Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 2, art. 3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2)-(3), art. 7 și art. 10 se pedepsește.

10. Articolul 15 va avea următorul cuprins: Articolul 15 Nu se pedepsește persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-8 și art. 10 și care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților participarea sa la comiterea infracțiunii, contribuind astfel la identificarea și tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalți participanți. 11. Articolul 19^1 va avea următorul cuprins: Articolul 19^1 (1) În cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri. (2) În funcție de concluziile raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la primirea acestuia, procurorul dispune, cu acordul consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.

12. Articolul 19^2 va avea următorul cuprins: Articolul 19^2 (1) Dacă, până în momentul pronunțării hotărârii, inculpatul menționat la art. 19^1 respectă protocolul programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri, instanța de judecată poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal. (2) Nerespectarea, pe durata termenului de supraveghere, a programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri atrage în mod corespunzător

aplicarea dispozițiilor art. 88 alin. (1) din Codul penal.

Articolul 82 Articolul 10 din Legea nr. 144/2000*) privind acordarea de facilități persoanelor care au domiciliul în localitățile rurale aflate în zonele montane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 144/2000 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2014.

Articolul 10 De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoana care a fost sancționată pentru săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii pentru material lemnos.

Articolul 83 Legea nr. 182/2000*) privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: Notă *) Legea nr. 182/2000 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 9 aprilie 2014.

1. Articolul 83 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 83

Executarea în scopuri comerciale de copii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate, fără acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului, potrivit art. 27 alin. (1) sau (2), după caz, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

2. Articolul 84 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 84 Executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau dacă au fost expuse în public, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

3. Articolul 85 se abrogă. 4. Articolul 86 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 86 Degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare ori distrugerea, din culpă, a unui bun cultural mobil clasat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. 5. Articolul 87 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 87 (1) Efectuarea de operațiuni de export ilegal se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare pierderea unui bun cultural mobil clasat, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani. (3) Tentativa se pedepsește.

6. Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 88 (1) Efectuarea fără drept a oricăror operațiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. (2) Tentativa se pedepsește.

7. Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 89 (1) Introducerea pe teritoriul statului român, precum și deținerea, comercializarea, organizarea de expoziții sau orice operație privind circulația bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale

imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispozițiilor legale ale statului respectiv, și care au fost exportate ilegal, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se indisponibilizează și vor fi transmise unor instituții specializate, în vederea conservării și restituirii statului din al cărui patrimoniu cultural fac parte. (3) Tentativa se pedepsește.

8. Articolele 90-92 se abrogă. 9. Articolul 93 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 93 Executarea de către persoanele fizice, fără acreditare și certificat de liberă practică, având cunoștință de necesitatea deținerii lor, a unor lucrări de conservare sau de restaurare de bunuri culturale mobile clasificate ca atare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

10. Articolul 94 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 94 Funcționarea fără autorizația emisă în condițiile prezentei legi a laboratoarelor sau atelierelor care execută lucrări de restaurare și conservare a bunurilor culturale mobile clasate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

11. După articolul 95 se introduce un nou articol, articolul 95^1, cu următorul cuprins: Articolul 95^1 Bunurile prevăzute la art. 83, art. 87 alin. (1) și art. 88 alin. (1) se confiscă și se transmit în administrare instituțiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Articolul 84 Alineatul (2) al articolului 38 și alineatul (6) al articolului 56 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Articolul 85 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, se modifică după cum urmează: 1. Articolele 41-43 și 45 se abrogă. 2. La articolul 48, alineatul (5) va avea următorul cuprins: (5) Persoana sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pierde calitatea de membru al Corpului silvic și dreptul de a-și exercita profesiunea de silvicultor în cadrul structurilor prevăzute la art. 2.

Articolul 86 Articolul 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 17 (1) Falsificarea în orice mod a mărcilor de titlu, a mărcilor de garanție proprie sau a mărcilor de certificare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Folosirea mărcilor de titlu, a mărcilor de garanție proprie sau a mărcilor de certificare false ori folosirea unor mărci neînregistrate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. (3) Bunurile care au aplicată o marcă falsă sau falsificată se confiscă.

Articolul 87 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranța barajelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 4 februarie 2002, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 21, litera g) va avea următorul cuprins: g) nedeclararea barajelor deținute și a caracteristicilor acestora;

2. Articolul 23 va avea următorul cuprins: Articolul 23 (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte: a) executarea barajelor fără acordul de funcționare în siguranță a barajului, de natură să pună în pericol populația sau mediul; b) funcționarea barajelor fără autorizație de funcționare în condiții de siguranță, punând în pericol populația sau mediul; c) neîndeplinirea măsurilor stabilite prin expertize avizate de CONSIB, punând în pericol siguranța construcției, populația sau mediul; d) deteriorarea sau distrugerea aparaturii de măsură și control montate în baraje, precum și folosirea unei aparaturi neetalonate. (2) Dacă infracțiunile prevăzute la alin. (1) sunt săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

3. Articolul 24 se abrogă.

Articolul 88 Ordonanța Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 5, după alineatul (17) se introduce un nou alineat, alineatul (18), cu următorul cuprins: (18) Emiterea unui răspuns cu privire la solicitarea eliberării unui certificat de descărcare de sarcină arheologică trebuie să se realizeze în termen de cel mult 12 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (8).

2. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 25 Efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

3. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 26 Accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă prevăzută la art. 5 alin. (13), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

4. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 27 (1) Vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizația prevăzută la art. 5 alin. (10) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Detectoarele oferite spre vânzare în condițiile alin. (1) se confiscă.

5. La articolul 28 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins: c^1) nesoluționarea în termenul prevăzut la art. 5 alin. (18) a cererii privind eliberarea certificatului de descărcare de sarcină, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să constituie, potrivit legii penale, infracțiune, cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei;

6. La articolul 29, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: (3) Contravenția prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c^1 ) se constată, iar sancțiunea se aplică de către specialiștii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, de către împuterniciții Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, de către organele de poliție, de către primar, respectiv de primarul general al municipiului București, sau de președintele consiliului județean, precum și de către împuterniciții acestora.

7. Articolul 31 se abrogă.

8. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 32 (1) Neanunțarea descoperirilor arheologice prilejuite de lucrările de construire ori de desființare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită din culpă, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Articolul 89 Articolele 36 și 37 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 90 Articolul 16 din Legea nr. 184/2001*) privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 23 august 2004, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 184/2001 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 iunie 2014.

Articolul 16 Exercitarea dreptului de semnătură fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

Articolul 91 Alineatul (3) al articolului 20 din Legea nr. 257/2001*) privind modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 29 iulie 2005, se abrogă. Notă *) Legea nr. 257/2001 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 25 martie 2014.

Articolul 92 Articolul 54 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Articolul 93 Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 31 iulie 2001, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 455/2001 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 316 din 30 aprilie 2014.

1. Articolul 15 va avea următorul cuprins: Articolul 15 (1) Persoanele fizice care prestează, conform legii, în nume propriu, servicii de certificare, precum și personalul angajat al furnizorului de servicii de certificare, persoană fizică sau juridică, sunt obligate să păstreze secretul informațiilor încredințate în cadrul activității lor profesionale, cu excepția celor în legătură cu care titularul certificatului acceptă să fie publicate sau comunicate terților. (2) Obligația prevăzută la alin. (1) incumbă și personalului autorității de reglementare și supraveghere specializate în domeniu, precum și persoanelor împuternicite de aceasta. (3) Încălcarea obligației prevăzute la alin. (1) și (2) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

2. La articolul 16, alineatul (3) va avea următorul cuprins: (3) Atunci când se utilizează un pseudonim, identitatea reală a titularului nu poate fi divulgată de către furnizorul de servicii de certificare decât cu consimțământul titularului sau la cererea unei autorități publice competente.

Articolul 94 Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins: Articolul 2 În prezenta lege, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles: a) prin trafic de persoane se înțelege faptele prevăzute la art. 210 și 211 din Codul penal; b) prin exploatarea unei persoane se înțelege activitățile prevăzute la art. 182 din Codul penal; c) prin victimă a traficului de persoane se înțelege persoana fizică, subiect pasiv al faptelor prevăzute la art. 210, 211, 264 și 374 din Codul penal sau al tentativei la una dintre aceste fapte, indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de persoană vătămată.

2. Articolele 12, 13, 14^1 și 15-19 se abrogă. 3. Articolul 20 va avea următorul cuprins: Articolul 20 (1) Persoana supusă traficului de persoane, care a săvârșit, ca urmare a exploatării sale, infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei unui stat ori donare de organe, țesuturi ori celule de origine umană nu se pedepsește pentru aceste infracțiuni. (2) Persoana supusă traficului de persoane care a săvârșit una dintre contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 3 și 6 nu se sancționează.

Articolul 95 Articolul 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2001 privind acordarea pentru familiile cu venituri mici a tarifelor diferențiate la serviciile de alimentare cu apă și canalizare furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului, pentru Proiectul privind alimentarea cu apă și protecția mediului în Valea Jiului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 23 martie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 526/2001, se abrogă.

Articolul 96 Articolul 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 5 martie 2008, se abrogă.

Articolul 97 Articolele 70, 71, 73 și 74 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 98 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 112/2001 privind sancționarea unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie domiciliate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 252/2002, se abrogă.

Articolul 99 Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 19 punctul 1, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: a) când atribuirea calității de consultant fiscal a fost obținută ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni. 2. La articolul 19 punctul 2, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins: d) când atribuirea autorizației de funcționare a fost obținută ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni. 3. La articolul 25, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Exercitarea activităților de consultanță fiscală de către persoanele fizice care nu au dobândit calitatea de consultant fiscal potrivit prevederilor prezentei ordonanțe sau care nu au devenit membri activi ai Camerei, precum și de către

---------

--------

-----------

persoanele juridice care nu au fost autorizate de Cameră sau care nu s-au înregistrat în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

Alin. (2) al art. 25 a fost modificat de pct. 17 al art. VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 26 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 28 februarie 2014, prin înlocuirea sintagmei "societăți comerciale" cu sintagma "societăți".

Articolul 100 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2002, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 13 va avea următorul cuprins: Articolul 13 (1) Se interzice abandonul câinilor revendicați ori adoptați în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Abandonul constă în lăsarea unui câine revendicat ori adoptat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență pe domeniul public, fără hrană, adăpost ori tratament medical.

2. Articolul 14 va avea următorul cuprins: Articolul 14 (1) Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează: a)nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 4 alin. (4) și art. 13^3, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;

b) nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 1, 3, art. 4 alin. (1)-(3), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (5), art. 8 alin. (1) și (4), art. 13^1, 13^2, 13^4, 13^5 și 13^6, precum și a condițiilor prevăzute în declarația-angajament, cu excepția abandonului, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; c)nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2), precum și la ar t. 10, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei; d)împiedicarea participării reprezentanților asociațiilor și fundațiilor pentru pro tecția animalelor la acțiunile prevăzute la art. 11, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.(2)Constituie infracțiuni următoarele fapte și se pedepsesc după cum urm ează: a) nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (2), precum și cruzimile față de animale, prevăzute la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cu modificările și completările ulterioare, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 lei la 10.000 lei și confiscarea câinilor; b) nerespectarea dispozițiilor art. 9, cu închisoare de la un an la 3 ani; c) nerespectarea dispozițiilor art. 13, cu închisoare de la 2 la 5 ani.

Art. 14 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 258 din 26 septembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 26 septembrie 2013.

3. Articolul 15 va avea următorul cuprins: Articolul 15 Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac, după caz, de persoane împuternicite, potrivit atribuțiilor de serviciu, din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de inspectorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân din unitățile administrativ-teritoriale, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 15 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 258 din 26 septembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 26 septembrie 2013.

Articolul 101 Legea zootehniei nr. 72/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 72/2002 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 235 din 2 aprilie 2014.

1. Articolul 41 va avea următorul cuprins: Articolul 41 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă: a) înscrierea în etichetele de prezentare a nutrețurilor combinate a unor date care nu corespund cu compoziția acestora; b) folosirea de pesticide sau de alte substanțe toxice fără avertizarea deținătorilor de animale din zonă; c) executarea fără drept de lucrări de manipulare genetică la animale.

2. La articolul 42 alineatul (1), litera m) va avea următorul cuprins: m) producerea și vânzarea neautorizată de nutrețuri combinate sau de aditivi furajeri;

3. La articolul 42 alineatul (1), litera n) se abrogă.

Articolul 102 Articolele 111 și 112 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 103 Articolele 49 și 50 din Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 244/2002, republicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 14 septembrie 2007, cu modificările ulterioare, se abrogă. Notă *) Legea nr. 244/2002 a fost abrogată de art. 75, Cap. X din LEGEA nr. 164 din 24 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iunie 2015.

Articolul 104 Articolul 46 din Legea nr. 266/2002*) privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2011, se abrogă. Notă *) Legea nr. 266/2002 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 3 aprilie 2014.

Articolul 105 Articolele 36-38 din Legea nr. 289/2002*) privind perdelele forestiere de protecție, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 28 decembrie 2011, se abrogă. Notă *) Legea nr. 289/2002 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 26 februarie 2014.

Articolul 106 Articolul 101 și alineatul (2) al articolului 103 din Legea nr. 346/2002*) privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 12 noiembrie 2009, se abrogă. Notă *) Legea nr. 346/2002 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 251 din 8 aprilie 2014.

Articolul 107 Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 2006, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 17, alineatul (2) va avea următorul cuprins: (2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prin autorități publice, în sensul art. 3 alin. (5), art. 5, 13, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (3) și art. 23 alin. (2), se înțelege acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul, instanțe de judecată a căror competență în materia respectivă este stabilită prin dispozițiile legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz.

2. Articolele 24-29 se abrogă.

Articolul 108 Articolul 71 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 71 Infracțiuni și pedepse Nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Articolul 109 Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 90^1 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins: a) transmisia serviciilor de programe fără autorizație tehnică;

2. Articolul 96 va avea următorul cuprins: Articolul 96 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă transmisia serviciilor de programe de televiziune ori de radiodifuziune fără licență de emisie sau licență de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru. (2) În cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la alin. (1) instanța poate dispune și aplicarea dispozițiilor Codului penal privind confiscarea specială.

Articolul 110 Legea nr. 546/2002*) privind grațierea și procedura acordării grațierii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 16 octombrie 2002, se modifică și se completează după cum urmează: Notă *) Legea nr. 546/2002 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 18 aprilie 2014.

1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 2 Grațierea poate fi acordată individual, prin decret al Președintelui României, potrivit art. 94 lit. d) din Constituția României, republicată, sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică, conform prevederilor art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituția României, republicată.

2. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: (2) Decretul de grațiere individuală nu poate fi revocat.

3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 4 Cererea de grațiere individuală, împreună cu actele anexate, se adresează Președintelui României și poate fi făcută de: a) persoana fizică condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia; b) soțul persoanei fizice condamnate, ascendenții, descendenții, frații, surorile ori copiii acestora, precum și de aceleași rude ale soțului persoanei condamnate; c) reprezentantul legal sau avocatul persoanei juridice condamnate.

4. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 5 (1) Cererea de grațiere conține în mod obligatoriu datele de identificare a persoanei condamnate și pedeapsa pentru care se solicită grațierea.( 2) La cererea de grațiere formulată în cazul persoanei fizice se anexează, în copie legalizată, hotărârea definitivă de condamnare, certificatul de cazier judiciar și, după caz, acte de stare civilă, certificate medicale, rapoarte de anchetă socială și alte acte pe care solicitantul le consideră necesare în susținerea cererii sale. (3) La cererea de grațiere formulată în cazul persoanei juridice se anexează, în copie legalizată, hotărârea definitivă de condamnare, adeverința emisă de organul care a autorizat înființarea persoanei juridice sau care a înregistrat persoana juridică, din care să rezulte antecedentele penale ale acesteia, precum și alte acte pe care solicitantul le consideră necesare în susținerea cererii sale.

----------

5. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 6 (1) În vederea exercitării prerogativei de grațiere, Președintele României poate solicita, atunci când socotește necesar, avize consultative de la Ministerul Justiției, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării. (2) De asemenea, atunci când consideră necesar, Președintele României poate solicita informații cu privire la persoana fizică organelor administrației publice locale, conducătorului locului de detenție, organelor judecătorești și ale parchetelor, organelor de poliție și altor instituții publice, precum și comandantului unității, pentru condamnații militari. (3) În cazul cererilor de grațiere formulate pentru persoana juridică, Președintele României poate solicita, atunci când socotește necesar, informații de la registrul comerțului, de la autoritățile cu atribuții de control în domeniul fiscal și vamal, de la organul care a autorizat înființarea persoanei juridice sau care a înregistrat persoana juridică, de la organele administrației publice locale, precum și de la orice altă instituție publică. 6. La articolul 8, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: a) datele de identificare a persoanei condamnate: numele, prenumele, prenumele părinților, data și locul nașterii în cazul persoanei fizice, respectiv denumirea, sediul, codul de înregistrare fiscală, actul prin care s-a aprobat înființarea în cazul persoanei juridice;

7. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 9 (1) Prin decret se pot grația una sau mai multe pedepse. (2) Grațierea individuală în cazul persoanei fizice se acordă numai pentru pedepse sau măsuri educative privative de libertate. (3) Nu pot fi grațiate pedepsele deja executate, pedepsele a căror executare nu a început din cauza sustragerii condamnatului de la executare, condamnările cu suspendarea executării pedepsei, precum și pedepsele complementare și cele accesorii aplicate persoanei fizice. (4) În cazul persoanei juridice pot fi grațiate atât pedeapsa principală, cât și pedepsele complementare prevăzute la art. 139 și 140 din Codul penal. (5) Grațierea individuală nu are efect asupra laturii civile și asupra măsurilor administrative pronunțate într-o cauză penală.

Articolul 111 Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, se modifică după cum urmează: 1. Titlul legii va avea următorul cuprins: LEGE pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului

2. Articolul 29 va avea următorul cuprins: (1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni; c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni. (2) Tentativa se pedepsește. (3) Dacă fapta a fost săvârșită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii, instanța aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a)-c) din Codul penal. (4) Cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice obiective. (5) Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică indiferent dacă infracțiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.

----------

----------

Pct. 2 al art. 111 din prezenta lege care modifică Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 117 din 1 martie 2013. 3. Articolul 31 va avea următorul cuprins: Articolul 31 (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 25 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Pct. 3 al art. 111 din prezenta lege care modifică Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 117 din 1 martie 2013.4. În tot cuprinsul legii, sintagma "finanțarea actelor de terorism" se înlocuiește cu sintagma "finanțarea terorismului".

Articolul 112 Legea nr. 682/2002*) privind protecția martorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 28 decembrie 2002, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 682/2002 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 18 aprilie 2014. 1. La articolul 2, litera h) va avea următorul cuprins: h) infracțiunea gravă este infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid și infracțiuni contra umanității și infracțiuni de război, infracțiunile contra securității naționale, terorism, omor, infracțiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracțiunile de corupție, precum și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 10 ani;

2. La articolul 2, litera l) se abrogă. 3. Articolul 19 va avea următorul cuprins: Articolul 19 Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

4. Articolele 20 și 21 se abrogă. Articolul 113 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: c) prin persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și persoana din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale;".

Lit. c) a art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 a fost

----------

----------

modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.

2. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 3 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. (3) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin. (1), dacă denunță autorităților organizația, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului. (4) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) și (2) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

3. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 4 (1) Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Alin. (1) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.

4. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: (2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

5. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (2^1), dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.

6. La articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 5 Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi."

Art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.

7. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 6 (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a genocidului, a crimelor contra umanității și a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internațional, în Statutul Curții Penale Internaționale și în Carta Tribunalului Militar Internațional înființat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, și recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Curții Penale Internaționale, a Tribunalului Militar Internațional înființat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda sau a oricărui altui tribunal penal internațional înființat prin instrumente internaționale relevante și a căror competență este

----------

----------

recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Săvârșirea faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."

Art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 217 din 23 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.

8. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins: Articolul 6^1 (1) Amenințarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care maximul pedepsei prevăzute de lege este închisoarea de cel puțin 5 ani, pe motiv de rasă, culoare, ascendență sau origine națională ori etnică sau în considerarea religiei, dacă aceasta este folosită ca pretext pentru oricare dintre motivele arătate, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani. (2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Articolul 114 Articolul 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federației Comunităților Evreiești din România asupra lăcașurilor de cult, cimitirelor și altor bunuri destinate activităților cultului mozaic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 3 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2002, se abrogă.

Articolul 115 Abrogat.

Art. 115 a fost abrogat de art. 109 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.

Articolul 116 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2002*) privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 60/2003, se modifică și se completează după cum urmează: Notă *) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2002 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 27 februarie 2014. 1. La articolul 6, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: (5) Proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui, dacă este însoțit de acesta când conduce animale izolate, în turmă sau în cirezi, pe drumurile publice pe care accesul le este permis, nu se supune obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(4), ci are obligația de a supraveghea câinele și de a împiedica atacul canin asupra unei persoane.

2. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins: Articolul 6^1 (1) Consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân și ai câinilor care circulă liberi, fără însoțitor, în locuri publice, care nu au fost revendicați ori adoptați în condițiile prevederilor legale și au obligația de a captura și escorta acești câini, prin intermediul personalului calificat. (2) Dispozițiile din Codul civil privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale se aplică în mod corespunzător.

3. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 11 (1) Neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, prevăzute la art. 6,

dacă atacul a avut loc, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs urmări dintre cele prevăzute la art. 193 alin. (2), art. 194 sau 195 din Codul penal, maximul special al pedepselor prevăzute în aceste articole se majorează cu 2 ani. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă din culpă, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 192 sau 196 din Codul penal. (4) În cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1), precum și în cazul în care fapta a produs urmările prevăzute la art. 193 alin. (2) sau art. 196 din Codul penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

4. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 13 Introducerea în țară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la art. 1 lit. a) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

5. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 14 Fapta persoanei de a organiza lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum și de a participa cu câini la astfel de lupte constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

6. La articolul 15, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 15 (1) Ridicarea câinilor în vederea confiscării se face de către poliție, cu sprijinul personalului instruit în acest sens, angajat al consiliilor locale, în termen de cel mult două zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

7. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 17 Nu constituie infracțiune faptele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență dacă victima actelor incriminate a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de câine ori dacă intervenția câinelui a fost determinată de apărarea proprietarului sau a deținătorului temporar, victimă iminentă a unei infracțiuni de violență săvârșite împotriva sa.

Articolul 117 La alineatul (2) al articolului 9^5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2003, cu modificările și completările ulterioare, literele d) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

d) dacă oricare dintre administratorii persoanei juridice a devenit incapabil sau a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România ori într-un stat străin, pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală ori infracțiuni dintre cele reglementate de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, și de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare; ...................................................................... f) când împotriva operatorului economic autorizat s-a pronunțat o hotărâre definitivă pentru infracțiunea de abuz în serviciu, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită ori o infracțiune dintre cele reglementate de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, Legea nr.

-------------

----------

31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 656/2002, republicată, sau pentru orice altă infracțiune contra regimului fiscal;"

Articolul 118 Articolul 31^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002*) privind reglementarea depozitării semințelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 18 noiembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 149/2003, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Notă *) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002 a fost abrogată de art. 47 din LEGEA nr. 101 din 8 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 10 iulie 2014.

Articolul 119 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 354/2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 43^1 va avea următorul cuprins: Articolul 43^1 (1) Furnizarea de informații contractantului, care s-au dovedit de natură să îl favorizeze în mod neloial pe acesta în cadrul procedurii pentru încheierea acordurilor de compensare sau a unei tranzacții prin compensare, precum și în cadrul executării obligației de compensare, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a participa la proceduri de achiziții publice pe o perioadă de la un an la 5 ani. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și înțelegerea contractantului cu membri ai Oficiului sau cu operatori economici români, în scopul denaturării rezultatului procedurii de încheiere a acordurilor de compensare sau de executare a obligației de compensare.

2. La articolul 46, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 46 (1) Contractantului care săvârșește o contravenție prin încălcarea dispozițiilor prezentului act normativ i se va interzice participarea la orice altă achiziție de acest tip în România pe o durată de la un an la 3 ani.

Articolul 120 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 106, alineatul (3) și articolele 138 și 139 se abrogă*).

Cap. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, cuprinzând art. 81-art. 106^6, a fost modificat de pct. 71 al art. 41, Titlul II din ORDONANȚA nr. 25 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 30 august 2014. 2. Articolul 140 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 140 Desfășurarea unor activități interzise de lege Organizarea de către străini, pe teritoriul României, a unui partid politic sau a altei organizații ori grupări dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (2), aderarea unui străin la acestea, precum și inițierea, organizarea și participarea la manifestații sau întruniri care aduc atingere ordinii publice și securității naționale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."

Art. 140 a fost modificat de art. 42, Titlul II din ORDONANȚA nr. 25 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 30 august 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranță națională" cu sintagma "securitate națională".

3. Articolele 141 și 142 se abrogă.

----------

----------

----------

----------

4. După articolul 143 se introduce un nou articol, articolul 143^1, cu următorul cuprins: Articolul 143^1 În cuprinsul prezentei ordonanțe de urgență, referirea la măsura de siguranță a expulzării se consideră a fi făcută la pedeapsa accesorie, respectiv complementară, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) lit. c) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

Articolul 121 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Articolele 84-87 se abrogă. 2. Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 88 (1) Recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezența unui polițist rutier, în condițiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, în următoarele spații ale instituțiilor medicale: a) în interiorul unităților de asistență medicală autorizate; b) în ambulanțe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcție aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare; c) în interiorul unităților medico-legale.

Alin. (1) al art. 88 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014.(1^1) Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanței sau autospecialei aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenței medicale de urgență sau de prim ajutor, precum și în situația în care persoana implicată într-un accident de circulație refuză transportul de urgență la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport.

Alin. (1^1) al art. 88 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014.(1^2) Recoltarea mostrelor biologice se face cu respectarea normelor stabilite potrivit art. 125 lit. c).

Alin. (1^2) al art. 88 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014.(1^3) Transportul mostrelor biologice, recoltate în condițiile alin. (1^1), la unitatea medico-legală în vederea realizării analizei toxicologice, va fi efectuat de către polițistul rutier.

Alin. (1^3) al art. 88 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014. (2) Stabilirea concentrației de alcool sau a prezenței în organism de substanțe psihoactive se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății. (3) Stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate. (4) Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic. (5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

----------

----------

----------

----------

----------

(6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge. (7) Conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice.

3. Articolele 89-94 se abrogă. 4. La articolul 111 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins: b) când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal;

Lit. b) a alin. (1) al art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată a fost modificată de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014.

5. La articolul 111, alineatele (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins: (3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și c) din prezenta ordonanță de urgență, precum și în cele menționate la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.

Alin. (3) al art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată a fost modificat de pct. 30 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014. ................................................. (5) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. e) și g) și la alin. (3) lit. b) și e) din prezenta ordonanță de urgență, la art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3), precum și la art. 334 alin. (1) și (3) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.

6. La articolul 113 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: c) la încetarea măsurii de siguranță prevăzute la art. 108 lit. c) din Codul penal; 7. La articolul 114 alineatul (1), literele b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins: b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal;

Lit. b) a alin. (1) al art. 114 a fost modificată de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014. ...................................................... d) titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal.

Lit. d) a alin. (1) al art. 114 a fost modificată de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014.

8. După articolul 133 se introduce un nou articol, articolul 133^1, cu următorul cuprins: Articolul 133^1

Art. 133^1 a fost modificat de lit. a) a pct. 35 al art. I din ORDONANȚA nr. 21 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 august 2014, prin înlocuirea expresiei "substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare" cu expresia "substanțe psihoactive".

9. La articolul 136, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: d) Ministerul Sănătății, pentru prevederile art. 22 alin. (2), (5) și (7) și ale art. 125 litera a);

Articolul 122 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 28 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 280/2003, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 80 va avea următorul cuprins:

Articolul 80 Evacuarea, aruncarea sau injectarea în zona costieră ori în zona de protecție a apelor uzate, deșeurilor, reziduurilor ori produselor de orice fel, care conțin substanțe în stare solidă, lichidă sau gazoasă, bacterii ori microbi în cantități sau concentrații care pot schimba caracteristicile zonei, făcând-o astfel dăunătoare pentru sănătatea persoanelor, viața animalelor și mediu ori pentru fondul piscicol, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.

2. Articolul 81 va avea următorul cuprins: Articolul 81 Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte: a) exploatarea de agregate minerale în zona costieră și în zonele de protecție; b) tăierea ori distrugerea arborilor, arbuștilor, tufelor și a culturilor perene din zona costieră; c) continuarea activităților după încetarea drepturilor obținute în baza prezentei ordonanțe de urgență; d) utilizarea produselor chimice toxice în exploatările piscicole situate în zona costieră; e) introducerea în unitățile de acvacultură de specii exotice fără avizul autorității publice centrale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor; f) utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor pe bază de azotați pentru îngrijirea pădurilor din zona costieră; g) desecarea zonelor umede din zona costieră pentru înființarea de plantații; h) acordarea de acte tehnico-juridice pentru depozitarea, evacuarea sau introducerea în mediul din zona costieră a substanțelor prevăzute în anexa nr. 2; i) utilizarea în zona costieră a materialelor de construcții neecologice, precum și a adezivilor toxici; j) accesul tuturor tipurilor de autovehicule, cu excepția celor pentru aprovizionare și întreținere, în zona dunelor, plajelor și a habitatelor vulnerabile; k) construcția și ocuparea de terenuri în zonele delimitate în planurile de amenajare a teritoriului ca zone cu risc natural de inundații și eroziuni."

Articolul 123 Alineatul (5) al articolului 12*) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 124 Articolul 9 din Legea nr. 15/2003*) privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se abrogă. Notă *) Legea nr. 15/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 13 martie 2014.

Articolul 125

----------

La articolul 9 alineatul (1) litera d) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: 1. certificatele de cazier judiciar ale conducătorilor auto și, după caz, ale managerului de transport în regim de taxi și închiriere, din care să rezulte că aceștia nu au fost condamnați pentru:

Partea introd. a pct. 1 al lit. d) a alin. (1) al art. 9 a fost modificata de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 27 ianuarie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 ianuarie 2016– infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice;– infracțiuni privind traficul și consumul de droguri;– infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale;– infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile;– infracțiuni contra libertății și integrității sexuale;– infracțiuni contra patrimoniului;"

Articolul 126 Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2, literele a) și b) vor avea următorul cuprins: a) grup infracțional organizat - grupul definit la art. 367 alin. (6) din Codul penal; b) infracțiune gravă - infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 4 ani, precum și următoarele infracțiuni: 1. supunerea la muncă forțată sau obligatorie, prevăzută la art. 212 din Codul penal; 2. divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută la art. 304 din Codul penal; 3. ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, prevăzută la art. 344 din Codul penal; 4. infracțiuni privind concurența neloială; 5. infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; 6. infracțiuni privind traficul de droguri; 7. infracțiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri; 8. infracțiuni privind nerespectarea dispozițiilor privind introducerea în țară de deșeuri și reziduuri; 9. infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc;"

2. Articolele 7-10 și 13 se abrogă. 3. În tot cuprinsul legii, trimiterile la art. 7 se vor considera făcute la art. 367 din Codul penal.

Articolul 127 Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolele 261-263 se abrogă. 2. Articolul 264 va avea următorul cuprins: Articolul 264 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală fapta persoanei care, în mod repetat, stabilește pentru salariații încadrați în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut de lege. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și infracțiunea constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, în termen de cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări. (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și infracțiunea constând în împiedicarea sub orice formă a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spații, terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le folosește în realizarea activității lui profesionale, pentru a efectua verificări privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în

---------

----------

domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă.(4) Abrogat.

Alineatul (4) din Articolul 264 , Capitolul V , Titlul XI a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 53 din 4 august 2017, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 07 august 2017.

3. Articolul 265 va avea următorul cuprins: Articolul 265 (1) Încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Primirea la muncă a unei persoane aflate în situație de ședere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Alineatul (2) din Articolul 265, Capitolul V, Titlul XI a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 4 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 07 august 2017. (3) Dacă munca prestată de persoanele prevăzute la alin. (2) sau la art. 264 alin. (4) este de natură să le pună în pericol viața, integritatea sau sănătatea, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (4) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la alin. (2) și (3) și la art. 264 alin. (4), instanța de judecată poate dispune și aplicarea uneia sau mai multora dintre următoarele pedepse complementare: a) pierderea totală sau parțială a dreptului angajatorului de a beneficia de prestații, ajutoare ori subvenții publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autoritățile române, pentru o perioadă de până la 5 ani; b) interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziții publice pentru o perioadă de până la 5 ani; c) recuperarea integrală sau parțială a prestațiilor, ajutoarelor ori subvențiilor publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autoritățile române, atribuite angajatorului pe o perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracțiunii; d) închiderea temporară sau definitivă a punctului ori a punctelor de lucru în care s-a comis infracțiunea sau retragerea temporară ori definitivă a unei licențe de desfășurare a activității profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.(5) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la alin. (2) și (3) și la art. 264 alin. (4), angajatorul va fi obligat să plătească sumele reprezentând: a) orice remunerație restantă datorată persoanelor angajate ilegal. Cuantumul remunerației se presupune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepția cazului în care fie angajatorul, fie angajatul poate dovedi contrariul; b) cuantumul tuturor impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale pe care angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal, inclusiv penalitățile de întârziere și amenzile administrative corespunzătoare; c) cheltuielile determinate de transferul plăților restante în țara în care persoana angajată ilegal s-a întors de bunăvoie sau a fost returnată în condițiile legii. (6) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la alin. (2) și (3) și la art. 264 alin. (4) de către un subcontractant, atât contractantul principal, cât și orice subcontractant intermediar, dacă au avut cunoștință de faptul că subcontractantul angajator angaja străini aflați în situație de ședere ilegală, pot fi obligați de către instanță, în solidar cu angajatorul sau în locul subcontractantului angajator ori al contractantului al cărui subcontractant direct este angajatorul, la plata sumelor de bani prevăzute la alin. (5) lit. a) și c).

Articolul 128 Articolul 57 din Legea minelor nr. 85/2003, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) Executarea de activități miniere fără permis sau licență, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 29, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.

2. Alineatul (3) se abrogă.

Articolul 129

Articolul 27 din Legea nr. 104/2003*) privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 104/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 25 martie 2014.

Articolul 27 (1) Manipularea cadavrelor cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei. (2) Constatarea și sancționarea contravenției prevăzute la alin. (1) se fac de către organele de poliție. (3) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 130 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La capitolul III "Infracțiuni și contravenții" al titlului III "Prevenirea și combaterea criminalității informatice" din cadrul cărții I "Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției", secțiunea 1 "Infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice", cuprinzând articolele 42-47, se abrogă. 2. La capitolul III al titlului III din cadrul cărții I, secțiunea a 2-a "Infracțiuni informatice", cuprinzând articolele 48-50, se abrogă. 3. La capitolul III al titlului III din cadrul cărții I, secțiunea a 3-a "Pornografia infantilă prin sisteme informatice", cuprinzând articolul 51, se abrogă. 4. Articolul 59 din capitolul IV "Dispoziții procedurale" al titlului III "Prevenirea și combaterea criminalității informatice" din cadrul cărții I "Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției" se abrogă. 5. Alineatul (2) al articolului 82^1 din secțiunea a 2-a "Incompatibilități privind calitatea de parlamentar" a capitolului III "Incompatibilități" din cadrul titlului IV "Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice" al cărții I "Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției" va avea următorul cuprins: (2) Deputatul sau senatorul aflat în situația prevăzută la alin. (1) nu poate acorda asistență juridică suspecților ori inculpaților și nici nu îi poate asista sau reprezenta în instanțe în cauzele penale privind: a) infracțiunile de corupție, infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție, precum și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare; b) infracțiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare; c) infracțiunile de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile, prevăzute la art. 209-217 din Codul penal; d) infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată; e) infracțiunile contra securității naționale, prevăzute la art. 394-410 și 412 din Codul penal, precum și cele prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României; f) infracțiunile contra înfăptuirii justiției, prevăzute la art. 266-288 din Codul penal; g) infracțiunile de genocid, contra umanității și de război, prevăzute la art. 438- 445 din Codul penal."

6. Articolele 222 și 224 din secțiunea a 10-a "Interdicții. Sancțiuni" a capitolului I "Grupurile de interes economic" din cadrul titlului V "Grupurile de

interes economic" al cărții I "Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției" se abrogă. 7. Articolul 225 din secțiunea a 10-a a capitolului I din cadrul titlului V al cărții I va avea următorul cuprins: Articolul 225 (1) Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul sau reprezentantul legal al grupului, care: a) folosește, cu rea-credință, bunuri ori creditul de care se bucură grupul într-un scop contrar intereselor acestuia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă persoană juridică în care are interese direct sau indirect; b) se împrumută, sub orice formă, în alte condiții decât cele expres permise de lege, direct sau printr-o persoană interpusă, de la grupul pe care îl administrează, de la o societate controlată de acesta ori face ca una dintre aceste persoane juridice să îi acorde vreo garanție pentru datorii proprii; c) încalcă dispozițiile art. 165 alin. (3).(2) Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani persoana prevăzută la alin. (1) care încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite.

8. Articolul 226 din secțiunea a 10-a a capitolului I din cadrul titlului V al cărții I va avea următorul cuprins:

Articolul 226 Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul ori reprezentantul legal al grupului, care: a) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la fuziunea ori la divizarea societății comerciale sau la reducerea capitalului grupului, înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege; b) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului grupului, fără ca membrii să fi fost executați pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceștia să fi fost scutiți prin hotărârea adunării generale de plata vărsămintelor ulterioare; c) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la fuziunea, divizarea, dizolvarea, reorganizarea sau reducerea capitalului social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicției stabilite de acesta, în cazul în care față de societatea comercială s-a început urmărirea penală."

9. Articolul 228 va avea următorul cuprins: Articolul 228 Se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă fondatorul, administratorul ori cenzorul care își exercită funcțiile sau însărcinările cu încălcarea dispozițiilor art. 120 alin. (3) și (4) referitoare la incompatibilitate.

10. Articolul 231 din secțiunea a 10-a a capitolului I din cadrul titlului V al cărții I se abrogă.

Articolul 131 Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2003, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 2 (1) Conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează fapta comandantului ori a altei persoane care încredințează cu știință conducerea navei unei persoane fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și fapta persoanei care încredințează cu știință conducerea navei unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influența unor substanțe psihoactive.

2. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 3 Punerea în navigație a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranță constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 4 (1) Exercitarea atribuțiilor de serviciu sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită de către personalul navigant care asigură direct siguranța navigației, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. (3) Este considerată sub influența băuturilor alcoolice persoana care are o îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge. (4) Dispozițiile alin. (1)-(3) nu se aplică ambarcațiunilor de agrement.

4. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 5 (1) Conducerea unei nave sau exercitarea atribuțiilor de serviciu de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influența unor substanțe psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită de personalul navigant care asigură direct siguranța navigației, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani.

5. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 6 Refuzul de a se supune sau sustragerea persoanelor prevăzute la art. 4 și 5 de la prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unei substanțe psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

6. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 7 (1) Părăsirea fără aprobare a postului sau a navei de către un membru al echipajului ori de către pilot, în timpul efectuării serviciului, dacă prin aceasta s-ar fi putut întrerupe navigația ori pune în pericol siguranța navei, a încărcăturii sau a echipajului, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită de comandant sau de înlocuitorul acestuia, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani.

7. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 8 (1) Fapta de a dormi în timpul serviciului de cart sau de gardă, dacă prin aceasta s-ar fi putut întrerupe navigația ori pune în pericol siguranța navei, a încărcăturii sau a echipajului, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare un accident de navigație ce a produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

8. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 9 Părăsirea navei de către comandant în caz de pericol, înainte de a-și fi exercitat îndatoririle de serviciu pentru salvarea navei și a echipajului, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

9. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 10 (1) Fapta comandantului unei nave de a nu își îndeplini obligațiile de asistență și salvare a navelor și a persoanelor aflate în pericol pe apă ori, în caz de abordaj, de a nu comunica celorlalte nave datele necesare identificării navei proprii se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost săvârșite din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.

10. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 11 Schimbarea poziției, scoaterea din funcțiune, avarierea gravă sau distrugerea unui semnal de navigație costier ori plutitor, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în

pericol siguranța navigației, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

11. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 12 Dacă faptele prevăzute la art. 2-5 și 7-11 au avut ca urmare un accident de navigație ce a produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

12. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 13 Preluarea fără drept a comenzii sau a controlului unei nave se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

13. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 14 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani săvârșirea uneia dintre următoarele fapte: a) împiedicarea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu ale personalului navigant ambarcat, de punte, de mașini și de telecomunicații; b) comunicarea unor informații false, dacă a pus în pericol siguranța navigației; c) falsificarea sau distrugerea jurnalelor de bord ori de mașini; d) distrugerea ori avarierea echipamentelor de navigație sau perturbarea funcționării lor. (2) Distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

14. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 15 Plasarea pe o navă a unui dispozitiv, obiect ori a unei substanțe apte să distrugă nava sau să cauzeze acesteia ori încărcăturii pagube de natură să pună în pericol siguranța navigației constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

15. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 16 (1) Faptele prevăzute la art. 13, art. 14 alin. (1) și art. 15, săvârșite în scopul devierii navei de la itinerarul său, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Avarierea unei nave în scopul prevăzut la alin. (1) se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

16. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 17 (1) Luarea în stăpânire a unei platforme fixe sau exercitarea controlului asupra acesteia prin violență ori amenințare cu violența constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și distrugerea unei platforme fixe sau cauzarea unor pagube de natură să pună în pericol securitatea acesteia.

17. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 18 (1) Plasarea pe o platformă fixă a unui dispozitiv sau a unei substanțe apte să distrugă platforma fixă ori de natură să pună în pericol siguranța acesteia constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) În înțelesul prezentei legi, platforma fixă desemnează o insulă artificială, o instalație sau o lucrare atașată permanent de fundul mării ori de cel al unei ape interioare, în vederea explorării sau exploatării resurselor ori pentru alte scopuri economice.

18. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 19 Dacă faptele prevăzute la art. 13-17 au avut ca urmare consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

19. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 20 Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 13-18 se pedepsește.20. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 21 (1) Blocarea șenalului navigabil, a unei dane sau zone a bazinului portuar și neexecutarea ordinului căpitanului portului privind măsurile de deblocare constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani. (2) Dacă fapta a avut ca urmare întreruperea navigației ori a activității portuare sau punerea în pericol a siguranței navigației ori a portului, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

21. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 22 Transportul de mărfuri periculoase la bordul navelor în apele naționale navigabile fără respectarea prevederilor legale cu privire la stivuire, ambalare, etichetare, măsuri de protecție, dacă s-ar pune în pericol siguranța navigației, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

22. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 24 Lovirea sau alte violențe ori vătămarea corporală, săvârșită de către inferior asupra superiorului sau de către superior asupra inferiorului în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de Codul penal pentru această infracțiune, ale cărei limite se majorează cu o treime.

23. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 26 (1) Acțiunea penală pentru infracțiunile prevăzute la art. 23 alin. (1) și art. 25 se pune în mișcare la sesizarea comandantului sau a proprietarului ori a operatorului navei, după caz. (2) Acțiunea penală pentru infracțiunea prevăzută la art. 23 alin. (2) se pune în mișcare la sesizarea proprietarului sau a operatorului navei ori a organelor abilitate ale autorității navale, după caz. (3) Acțiunea penală pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe ori de vătămare corporală prevăzută la art. 24 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

24. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 27 Folosirea carnetului de marinar, a brevetului sau a certificatului de capacitate aparținând altei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 25. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 28 (1) Arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și arborarea fără drept a pavilionului unei alte țări decât cel înscris în actul de naționalitate de către o navă străină sau română care trece prin apele naționale navigabile ale României.

26. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 29 Fapta comandantului ori a altui membru al echipajului care, în urma producerii unui accident de navigație, ordonă sau face ca nava să părăsească locul faptei, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

27. La articolul 30, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: (2) Tentativa se pedepsește.

28. Articolele 31, 32 și alineatul (2) al articolului 33 se abrogă. Articolul 132 Legea nr. 196/2003*) privind prevenirea și combaterea pornografiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 4 februarie 2008, se modifică

după cum urmează: Notă *) Legea nr. 196/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 20 martie 2014.

1. Articolul 9 va avea următorul cuprins: Articolul 9 Racolarea, determinarea sau folosirea unei persoane majore lipsite de discernământ la comiterea unor acte cu caracter obscen, în scopul producerii de materiale pornografice, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

2. Articolele 10-12 se abrogă. Articolul 133 Alineatul (2) al articolului 19 din Legea partidelor politice nr. 14/2003*), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 14/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 12 mai 2014 și în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2015. (2) Lista va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a persoanei care a întocmit-o, care să ateste autenticitatea semnăturilor, sub sancțiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal.

Articolul 134 Articolul 32 din Legea nr. 217/2003*) pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 217/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 24 martie 2014.

Articolul 32 Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Articolul 135 Articolul 36 din Legea muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003*), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, se abrogă. Notă *) Legea nr. 311/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 24 martie 2014.

Articolul 136 Articolul 17 din Legea nr. 329/2003*) privind exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2007, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 329/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 12 martie 2014.

Articolul 17 Exercitarea fără drept a profesiei de detectiv particular constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului penal.

Articolul 137 Legea nr. 333/2003*) privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 333/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 18 martie 2014. 1. Articolul 58 va avea următorul cuprins: Articolul 58 Desfășurarea în scop comercial de activități de pază sau protecție, de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmă împotriva efracției sau

a componentelor acestora fără atestat ori fără licența de funcționare prevăzută de lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

2. Articolul 59 va avea următorul cuprins: Articolul 59 Implicarea conducătorilor unităților cu pază proprie sau a personalului societăților specializate de pază și protecție în desfășurarea de acțiuni de forță, executări silite, recuperări de debite, conflicte de muncă ori de opunere la desfășurarea acțiunilor de restabilire a ordinii de drept de către autoritățile publice competente, precum și nerespectarea dispozițiilor art. 21 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Articolul 138 Articolul 24^1 din Legea nr. 360/2003*) privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Notă *) Legea nr. 360/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 12 martie 2014.

Articolul 139 Articolul 51 din Legea nr. 477/2003*) privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 20 noiembrie 2003, cu modificările ulterioare, se abrogă. Notă *) Legea nr. 477/2003 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014.

Articolul 140 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 502 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. 1. La articolul 206^23 alineatul (1), literele d) și e) vor avea următorul cuprins: d) în cazul unei persoane fizice care urmează să își desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat, aceasta să nu fie incapabilă sau să nu fi fost condamnată în mod definitiv pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală ori infracțiuni dintre cele reglementate prin prezentul cod, Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare; e) în cazul unei persoane juridice care urmează să își desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat, administratorii acestor persoane juridice să nu fie incapabili sau să nu fi fost condamnați în mod definitiv pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală ori infracțiuni dintre cele reglementate de prezentul cod, Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, și Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare;"

2. La articolul 206^28 alineatul (2) litera a), punctul 2 va avea următorul cuprins:

2. persoana a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală ori infracțiuni dintre cele reglementate de prezentul cod, Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, și Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare; 3. La articolul 206^28 alineatul (2) litera b), punctul 2 va avea următorul cuprins: 2. oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală ori infracțiuni dintre cele reglementate de prezentul cod, Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, și Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare; 4. La articolul 296^3 litera f), punctul 6 va avea următorul cuprins:6. Ministerul Justiției, pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum și pentru persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;

Articolul 141 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 15 va avea următorul cuprins: Articolul 15 Fapta unei persoane de a invoca în fața unei autorități sau instituții publice existența unei autorizări ca urmare a procedurii aprobării tacite, omițând cu știință prezentarea răspunsului ori a notificării primite în cadrul procesului de autorizare potrivit art. 6 alin. (4), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

2. Articolul 15^2 se abrogă. Articolul 142 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2003 pentru exprimarea votului prin mijloace electronice la referendumul național privind revizuirea Constituției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 14 octombrie 2003, aprobată prin Legea nr. 542/2003, se modifică după cum urmează:

1. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins: CAPITOLUL III Contravenții 2. La articolul 13 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins: a) înmânarea unui plic sigilat conținând datele de acces unei persoane care nu prezintă actul de identitate; 3. Articolul 14 se abrogă.

Articolul 143 Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: Notă

Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale,

republicată a fost abrogată de art. 136, Titlul I din LEGEA nr. 115 din 19 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 20 mai 2015. 1. Titlul capitolului V se modifică și va avea următorul cuprins: CAPITOLUL V Contravenții

2. La articolul 103, litera n) se modifică și va avea următorul cuprins: n) înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate; 3. La articolul 103, după litera t) se introduce o nouă literă, litera ț), cu următorul cuprins: ț) tipărirea fără drept de buletine de vot, în vederea utilizării acestora în ziua alegerii. 4. Articolul 104 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 104 Contravențiile prevăzute la art. 103 lit. h), i), l), t) și ț) se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. c)-f), cu amendă de la 1.000 lei la 1.400 lei, cele prevăzute la lit. j), k) și o)-ș), cu amendă de la 1.400 lei la 2.000 lei, iar cele prevăzute la lit. a), b), g), m) și n), cu amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei. 5. La articolul 105 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: a) polițiști, pentru faptele prevăzute la art. 103 lit. a), b), g)-i), k)-n), q) și ț); 6. Articolele 106-115 se abrogă. 7. Articolul 116 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 116 Bunurile destinate sau folosite la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 103 lit. i), r) și ț) ori rezultate din comiterea acestora se confiscă.

Articolul 144 Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 februarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Articolul 82 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 82 (1) Împiedicarea prin violență sau amenințare a specialistului împuternicit, în condițiile legii, cu inspecția infrastructurii de îmbunătățiri funciare sau cu efectuarea de lucrări de exploatare, întreținere și reparații ale acestei infrastructuri de a-și îndeplini atribuțiile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Pornirea instalațiilor de irigație pentru udarea culturilor de pe terenurile situate pe teritoriul unei organizații sau federații ori în cadrul unei amenajări de irigații aflate în administrarea Administrației, fără împuternicirea organizației sau federației ori fără încheierea prealabilă a unui contract sezonier cu Administrația, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. 2. La articolul 83 alineatul (1), după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins: l) fapta președintelui consiliului de administrație ori a directorului unei organizații sau federații de a nu depune la Oficiul de reglementare situația veniturilor anuale și situațiile financiare auditate. 3. La articolul 83 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: d) cele prevăzute la lit. g)-l), cu amendă de la 7.000 lei la 15.000 lei.

Articolul 145 Legea nr. 205/2004*) privind protecția animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: Notă *) Legea nr. 205/2004 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 30 aprilie 2014.

1. Articolul 7^1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 7^1 (1) Este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor și a altor animale realizată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.(2) Prin excepție, animalele cu boli

incurabile constatate în condițiile legii de medicul veterinar vor fi eutanasiate de îndată.

2. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 23 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept; b) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive; c) organizarea de lupte între animale sau cu animale; d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea; e) rănirea sau schingiuirea animalelor; f) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților. (2) În cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1), instanța poate dispune ca pedeapsă complementară interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani. 3. După articolul 23 se introduce un nou articol, articolul 23^1, cu următorul cuprins: Articolul 23^1 (1) Constituie contravenții următoarele fapte: a) nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1); b) nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) lit. e)-g), k) și m); c) nerespectarea dispozițiilor art. 12; d) nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (3). (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 de lei. 4. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 25 (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 23^1 se fac de persoane împuternicite, potrivit atribuțiilor de serviciu, din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al Ministerului Administrației și Internelor. (2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 23^1, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. (3) Contravențiilor prevăzute la art. 23^1 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 146 La articolul 20 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 1 iunie 2004, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: a) psihologul care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiei de psiholog;

Articolul 147 Articolul 57 din Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 57 Executarea de operațiuni petroliere fără permis sau acord petrolier constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Articolul 148 Articolele 132 și 133 din Legea nr. 272/2004*) privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă. Notă *) Legea nr. 272/2004 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 159 din 5 martie 2014.

----------

Articolul 149 Alineatul (2) al articolului 92 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 19 aprilie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 273/2004 rep a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 739 din 23 septembrie 2016. (2) Fapta persoanei care, fără drept, intermediază adoptarea unui copil, în scopul obținerii de foloase materiale, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

Articolul 150 Articolul 14 din Legea consorțiilor universitare nr. 287/2004*), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 7 iulie 2004, se abrogă. Notă *) Legea nr. 287/2004 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2014.

Articolul 151 Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 17 noiembrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 10 iunie 2014. 1. La articolul 14 alineatul (1), literele c) și d) vor avea următorul cuprins: c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție ori pentru infracțiuni prevăzute de prezenta lege; d) nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție;" 2. La articolul 57 alineatul (4), literele a) și b) vor avea următorul cuprins: a) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an; b) nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție;" 3. Articolele 133-141 se abrogă.

Articolul 152 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 10 litera b), punctul 2 va avea următorul cuprins: 2. este incapabil ori a fost condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru cele prevăzute de prezenta lege; 2. La articolul 46, alineatul (6) va avea următorul cuprins: (6) Fondul va suspenda orice plată pentru investitorii care se află în cercetare penală, în legătură cu o acțiune decurgând din sau având legătură cu spălarea banilor, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanța competentă. 3. Articolul 279 va avea următorul cuprins: Articolul 279 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi: a) prezentarea cu intenție de către administratorul, directorul sau directorul executiv al societății către acționari de situații financiare inexacte ori de informații nereale privind condițiile economice ale societății; b) abrogată;

Litera b) din Articolul 279, Titlul X a fost abrogata de Alineatul (1), Articolul 155, Titlul VII din LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017. c) accesarea cu intenție de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacționare, de depozitare sau de compensare-decontare."

Articolul 153

Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 15, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) Calitatea de membru al unui birou electoral încetează de drept în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la art. 385-391 din Codul penal sau în condițiile prevăzute la art. 56 alin. (5). Constatarea încetării de drept a calității de membru al unui birou electoral se face, în termen de 48 de ore de la intervenirea cazului, de către președintele biroului electoral ierarhic superior, iar în cazul Biroului Electoral Central, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. 2. La articolul 51, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins: (5) Biroul Electoral Central predă Autorității Electorale Permanente dosarele cuprinzând copiile de pe listele electorale permanente și tabelele utilizate în cadrul secțiilor de votare la ambele tururi de scrutin, precum și declarațiile pe propria răspundere prevăzute la art. 44 alin. (4). La sesizarea partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice, alianțelor electorale și a candidaților independenți care participă la alegeri, făcută în cel mult 15 zile de la data validării rezultatului fiecărui tur de scrutin și însoțită de probele pe care se întemeiază, Autoritatea Electorală Permanentă verifică copiile de pe listele electorale permanente și tabelele utilizate în cadrul secțiilor de votare la care se referă sesizarea, în vederea descoperirii cazurilor în care o persoană a votat fără a avea drept de vot sau a votat de mai multe ori la același tur de scrutin. Termenul de verificare a listelor electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare este de 6 luni de la primirea acestora. În situația în care Autoritatea Electorală Permanentă descoperă indicii privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 387 din Codul penal, sesizează organele de urmărire penală competente. 3. Titlul capitolului IV se modifică și va avea următorul cuprins: CAPITOLUL IV Contravenții 4. La articolul 55, literele n) și r) se modifică și vor avea următorul cuprins: n) tipărirea fără drept de buletine de vot, în vederea utilizării acestora în ziua alegerii; ........................................................... r) înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate ori care refuză să semneze în lista electorală sau tabelul electoral în care este înscris pentru primirea buletinului de vot și a ștampilei cu mențiunea «VOTAT»;". 5. La articolul 55, după litera r) se introduce o nouă literă, litera r^1), cu următorul cuprins: r^1) nerespectarea dispozițiilor art. 44 alin. (8) privind prezența altor persoane în cabina de vot;6. Articolul 64 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 64 Bunurile destinate sau folosite la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 55 ori rezultate din comiterea acestora se confiscă.

Articolul 154 Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 23, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 23 (1) Pe întreaga durată a mandatului, aleșii locali se consideră în exercițiul autorității publice și se bucură de protecția prevăzută de lege.

2. Articolul 84 se abrogă.

Articolul 155 Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 141 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: h) încălcarea interdicțiilor prevăzute la art. 117.

2. Articolul 144 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 144

Desfășurarea fără drept a activităților pentru care prezenta lege prevede obligația deținerii unei autorizații sau a unui aviz din partea Comisiei constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă. 3. Articolul 145 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 145 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani: a) utilizarea contribuției la fondul de pensii în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege; b) nerespectarea prevederilor art. 28 referitoare la învestirea și înstrăinarea activelor fondului de pensii de către administrator; c) utilizarea disponibilităților bănești ale unui participant la un fond de pensii în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege; d) administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor de pensii private.(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

4. Articolul 146 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 146 Fapta agentului de marketing de a prezenta acte de aderare cu informații care nu corespund realității constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

5. Articolul 147 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 147

Folosirea fără drept a sintagmei «fond de pensii» prevăzută la art. 56 alin. (1) constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă.

Articolul 156 La articolul 14 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins: b) a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiei de asistent social; c) are interzis, prin hotărâre judecătorească definitivă, dreptul de a exercita profesia de asistent social;".

Articolul 157 Alineatul (1) al articolului 12 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 508/2004 a fost abrogată de art. 27 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 22 noiembrie 2016.

Articolul 12 (1) Sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, indiferent de calitatea persoanei: a) următoarele infracțiuni, dacă săvârșirea lor a intrat în scopul unui grup infracțional organizat, în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal: (i) infracțiunile prevăzute la art. 188, art. 189, art. 205, art. 207, art. 209, art. 212-215, art. 217, art. 249-252, art. 263 - 264, art. 310, art. 311, art. 313, dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 și art. 311, art. 314, art. 315, art. 316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 și art. 311, art. 325, art. 342-347, art. 351, art. 359, art. 360-366 din Codul penal; (ii) infracțiunile prevăzute la art. 228, art. 229, art. 232 cu referire la art. 228-229, art. 233-237, art. 239-242, art. 244, art. 245-248, art. 295, art. 308-309 cu referire la art. 295 din Codul penal, art. 307, art. 309 cu referire la art. 307 din Codul penal, dacă în cauză, indiferent de numărul infracțiunilor concurente, s- a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500.000 euro; (iii) infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare;(iv) infracțiunile

------------

prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare;(v) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, dacă în cauză, indiferent de numărul infracțiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500.000 euro; (vi) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare; (vii) infracțiunea prevăzută de art. 155 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; b) următoarele infracțiuni, indiferent dacă acestea au fost săvârșite sau nu în condițiile grupului infracțional organizat prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal: (i) infracțiunile prevăzute la art. 210-211, art. 217 cu referire la art. 210-211, art. 303, art. 309 cu referire la art. 303, art. 325, art. 328, dacă fapta privește infracțiunea prevăzută de art. 325, art. 360-366, art. 374, art. 394-412 din Codul penal; (ii) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, cu modificările și completările ulterioare; (iii) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (iv) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare; (v) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare; (vi) infracțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007, cu modificările ulterioare; (vii) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu modificările ulterioare; c) infracțiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracțional intră vreuna dintre infracțiunile prevăzute la lit. a) sau b); d) infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, dacă banii, bunurile și valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârșirea infracțiunilor date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; e) infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedura penală, cu cele prevăzute la lit. a)-d).

Alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 508/2004 a fost modificat de art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 7 februarie 2014.

Articolul 158 La articolul II din Legea nr. 522/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.155 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, teza finală se elimină.

Articolul 159 Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 4, punctele 8 și 9 se modifică și vor avea următorul cuprins: 8. fonduri - bunuri de orice natură, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin orice mijloc și documente sau instrumente juridice în orice formă, incluzându-se forma electronică ori numerică, care atestă un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri, credite bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, mandate, acțiuni, titluri, obligațiuni, drepturi speciale de tragere și scrisori de credit, fără ca această enumerare să fie limitativă; 9. propaganda - răspândirea în mod sistematic sau apologia unor idei, concepții ori doctrine, cu intenția de a convinge și de a atrage noi adepți;

-----------

2. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 32 (1) Constituie acte de terorism și se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, și cu interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte care, prin natura sau prin contextul săvârșirii lor, pot aduce atingere gravă unei țări ori unei organizații internaționale, atunci când sunt săvârșite în scopul de a intimida populația sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizație internațională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituționale, economice ori sociale ale unui stat sau organizații internaționale: a) omorul, omorul calificat sau vătămarea corporală; b) amenințarea sau lipsirea de libertate; c) distrugerea; d) comunicarea de informații false, care pune în pericol siguranța zborului sau navigației unei nave ori aeronave; e) săvârșirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanțe, a unui act de violență împotriva unei persoane aflate într-un aeroport civil, dacă fapta a pus în pericol siguranța și securitatea în acest aeroport, precum și săvârșirea oricărui act de violență fizică ori psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor ori asupra personalului navigant al acesteia; f) distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme ori al unei substanțe, a instalațiilor unui aeroport civil sau a unei aeronave în serviciu ori care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport sau cauzarea de deteriorări care fac aeronava indisponibilă de zbor ori care sunt de natură să îi pună în pericol siguranța în zbor, precum și întreruperea serviciilor de aeroport, dacă fapta compromite sau este de natură a compromite siguranța și securitatea în acel aeroport; g) distrugerea sau deteriorarea instalațiilor ori a serviciilor de navigație aeriană sau perturbarea funcționării acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranța zborului; h) plasarea pe o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv sau a unei substanțe capabil/capabile să distrugă acea aeronavă ori să îi producă deteriorări care o fac inaptă de zbor sau care sunt de natură să pericliteze siguranța acesteia în zbor; i) preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum și exercitarea fără drept a controlului asupra acesteia; j) luarea în stăpânire a unei nave ori a unei platforme fixe sau exercitarea controlului asupra acesteia, prin violență ori amenințare; k) comiterea de violențe asupra unei persoane aflate la bordul unei nave ori al unei platforme fixe, dacă acest act este de natură să pericliteze siguranța navei ori a platformei fixe; l) distrugerea unei platforme fixe ori a unei nave sau cauzarea de daune platformei fixe ori încărcăturii unei nave, de natură să pericliteze siguranța platformei sau a navigației navei; m) plasarea pe o navă sau pe o platformă fixă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv ori a unei substanțe apt/apte să le distrugă sau care să cauzeze platformei, navei ori încărcăturii sale daune ce compromit sau sunt de natură să pericliteze siguranța platformei ori a navigației navei; n) distrugerea sau avarierea în mod grav a platformei fixe ori a instalațiilor sau serviciilor de navigație ori producerea de grave perturbații în funcționare, dacă unul dintre aceste acte este de natură să pericliteze siguranța platformei fixe sau a navigației unei nave; o) nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a regimului materialelor nucleare și al altor materii radioactive, nerespectarea regimului materiilor explozive, precum și nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restrictionați;

Litera o) din Alineatul (1), Articolul 32, Capitolul IV a fost modificata de Articolul 32, Capitolul VI din LEGEA nr. 49 din 27 februarie 2018, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 02 martie 2018. p) atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități și actele de diversiune; q) fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice și infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice; r) preluarea fără drept a mijloacelor de transport colective de pasageri sau de mărfuri.

(2) Pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1) nu se poate aplica pedeapsa amenzii. (3) Constituie, de asemenea, acte de terorism și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, săvârșirea următoarelor fapte, în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1): a) producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum și cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive; b) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de produse, substanțe, materiale de orice fel, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori în scopul provocării de incendii, inundații sau explozii care au drept efect punerea în pericol a vieților umane; c) perturbarea ori întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală, care au drept efect punerea în pericol a vieților umane." 3. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 33 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea, în unul dintre scopurile prevăzute la art. 32 alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte: a) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de substanțe explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum și a substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul; b) instruirea sau pregătirea unei persoane privind folosirea ori fabricarea armelor de foc, munițiilor, explozivelor, dispozitivelor explozive de orice fel, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, inclusiv a oricăror echipamente concepute special pentru a fi utilizate în legătură directă cu folosirea substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare.(2) Constituie, de asemenea, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte: a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracțiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3); b) culegerea sau deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de o entitate teroristă; c) falsificarea de înscrisuri oficiale în scopul înlesnirii săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege; d) șantajul săvârșit în scopul comiterii unui act de terorism; e) participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanțelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism; f) furtul calificat săvârșit în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol."

4. După articolul 33 se introduc două noi articole, articolele 33^1 și 33^2, cu următorul cuprins: Articolul 33^1 Constituie infracțiune fapta de a recruta o persoană pentru săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani. Art. 33^2. - (1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni prevăzute de prezenta lege se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat. (3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

(4) Promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 alin. (1) și alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susține sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârșite sau nu respectivele infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

5. Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 34 (1) Tentativa faptelor prevăzute la art. 32, 33 și 33^1 se pedepsește.(2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea săvârșirii acestor infracțiuni.

6. Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 35 (1) Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, fără a se putea depăși maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii. (2) Fapta de a conduce o entitate teroristă se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

7. Articolul 36 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 36 (1) Constituie infracțiune de finanțare a terorismului colectarea sau punerea la dispoziție, direct ori indirect, de fonduri, licite sau ilicite, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot ori în parte, pentru săvârșirea actelor de terorism sau pentru susținerea unei entități teroriste și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Săvârșirea unei infracțiuni în scopul obținerii de fonduri, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot sau în parte, pentru săvârșirea actelor de terorism ori pentru susținerea unei entități teroriste, se pedepsește cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, al cărei maxim se majorează cu 3 ani. (3) Dacă fondurile obținute în condițiile alin. (2) au fost puse la dispoziția entității teroriste, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. (4) Tentativa la faptele prevăzute de alin. (1) se pedepsește.

8. Articolul 37 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 37 (1) Amenințarea prin orice mijloace a unei persoane fizice, juridice sau a unei colectivități cu folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, instalații nucleare ori dispozitive generatoare de radiații ionizante, cu provocarea unei explozii nucleare sau a unui accident nuclear ori cu răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător sau să cauzeze consecințe deosebit de grave, săvârșită în scopul prevăzut la art. 32 alin. (1), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. (2) Dacă amenințarea prevăzută la alin. (1) a fost adresată unui stat sau unei organizații internaționale, fapta se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

9. Articolul 38 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 38 Alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuții în domeniul securității naționale sau de menținere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecințe deosebit de grave, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

10. Articolele 39 și 47 se abrogă. Articolul 160 Alineatul (3) al articolului 43 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, publicată în Monitorul Oficial al României,

----------

Partea I, nr. 1.175 din 13 decembrie 2004, se abrogă.

Articolul 161 Alineatul (3) al articolului 24*) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Notă Articolul 24 Obligația executării (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației. (5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.

Art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat de pct. 1 al art. IV din LEGEA nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 16 octombrie 2014.

Articolul 162 Alineatul (4) al articolului 16 din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.236 din 22 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Nu pot fi membri fondatori sau membri în organele de conducere persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 163 Alineatul (3) al articolului 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2004 privind instituirea subvențiilor individuale de sprijin pentru cazare pentru studenții care locuiesc în alte spații decât căminele instituțiilor de învățământ superior de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 7 octombrie 2004, aprobată prin Legea nr. 527/2004, se abrogă.

Articolul 164 Legea nr. 1/2005*) privind organizarea și funcționarea cooperației, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: Notă *) Legea nr. 1/2005 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 20 mai 2014. 1. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 15 Nu pot fi membri fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege. 2. Articolul 112 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 112 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta membrului fondator, a administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care: a) prezintă cu rea-credință în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului date neadevărate asupra constituirii societății cooperative sau asupra condițiilor economice ale acesteia ori ascunde cu rea-credință, în tot sau în parte, astfel de date; b) prezintă, cu rea-credință, în adunarea generală a membrilor cooperatori o situație financiară inexactă sau date inexacte asupra condițiilor economice ale societății cooperative, în vederea ascunderii situației ei reale." 3. Articolul 113 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 113 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care: a) folosește cu rea-credință bunurile sau creditul de care se bucură societatea cooperativă, într-un scop contrar intereselor acesteia ori în folosul propriu sau pentru a favoriza o altă societate cooperativă ori comercială în care are interese direct sau indirect; b) se împrumută sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea cooperativă pe care o administrează; c) încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din beneficii fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsa situației financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta." 4. Articolul 114 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 114 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care: a) emite părți sociale sau obligațiuni cooperatiste la un preț inferior valorii lor nominale; b) nu respectă dispozițiile legale referitoare la anularea părților sociale neachitate; c) emite obligațiuni cooperatiste fără respectarea dispozițiilor legale sau emite părți sociale care nu cuprind mențiunile cerute de prezenta lege; d) nu respectă prevederile stabilite de prezenta lege privind înstrăinarea și transmiterea folosinței imobilizărilor corporale." 5. La articolul 115, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: e) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la fuziunea, divizarea, dizolvarea, reorganizarea sau reducerea capitalului social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicției stabilite de acesta, în cazul în care față de societatea cooperativă s-a început urmărirea penală.

Articolul 165 La articolul 15 din capitolul IV "Măsuri anticorupție" al titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, litera f) se abrogă.

Articolul 166 Articolul 7 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 7 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi deținerea sau punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special. (2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

Articolul 167 Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 31 alineatul (2), literele b) și e) vor avea următorul cuprins: b) însoțitorul a săvârșit anterior una dintre infracțiunile următoare: 1. omor; 2. infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; 3. infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; 4. lipsire de libertate în mod ilegal; 5. infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; 6. trafic de țesuturi sau organe umane; 7. infracțiuni de terorism; ................................................................ e) însoțitorul nu este persoana căreia i-a fost încredințată de către instanță supravegherea minorului, în condițiile legii penale;". 2. La articolul 40, litera c) va avea următorul cuprins: c) este internată într-un centru educativ sau într-un centru de detenție; 3. Articolul 50 se abrogă. 4. Articolul 51 va avea următorul cuprins: Articolul 51 Fapta persoanei prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) de a fi lăsat minorul într- un alt stat, cu încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c), e) și g), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 168 Legea nr. 282/2005*) privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 13 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă Legea nr. 282/2005 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 17 martie 2014. 1. Articolul 39 va avea următorul cuprins: Articolul 39 Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte: a) nedeclararea intenționată de către donator a bolilor transmisibile sau a factorilor de risc cunoscuți, după prealabila informare în cadrul examenului medical; b) recoltarea de sânge de la o persoană fără consimțământul acesteia; c) recoltarea de sânge de la un minor sau de la o persoană majoră lipsită de discernământ, în afara unor indicații medicale specifice stabilite de medicul curant; d) organizarea activității transfuzionale în vederea obținerii de avantaje materiale prin valorificarea sângelui și a componentelor sanguine umane; e) distribuția și utilizarea de sânge și componente sanguine umane fără efectuarea controlului biologic regulamentar și a procedurii de validare; f) efectuarea de activități privitoare la donarea, colectarea, controlul biologic,

prepararea, distribuția și administrarea sângelui și a componentelor sanguine umane, fără autorizare din partea Ministerului Sănătății sau în alte condiții decât cele prevăzute în autorizația legală ori fără acreditare pentru activitățile respective; g) modificarea caracteristicilor biologice ale sângelui unei persoane, înainte de recoltare, fără consimțământul acesteia."

2. Articolul 40 se abrogă.

Articolul 169 Legea nr. 289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în domeniul transportului pe calea ferată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4 Pătrunderea fără drept urmată de refuzul părăsirii zonelor prevăzute la art. 1 și 2 de către o persoană neautorizată constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă. 2. Articolele 5-8 se abrogă.

Articolul 170 Articolele 34-36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 2 noiembrie 2011, se abrogă.

Articolul 171 Articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 98 (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală: a) arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice; b) poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcționării instalațiilor, echipamentelor tehnologice și de tratare și neutralizare, menționate în prevederile acordului de mediu și/sau autorizației/autorizației integrate de mediu. (2) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală: a) poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase; b) producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană; c) continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu; d) importul și exportul unor substanțe și preparate periculoase interzise sau restricționate; e) omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au în atribuții această obligație; f) producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării; g) nerespectarea interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrășăminte chimice.(3) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală: a) nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate; b) producerea sau importul în scopul introducerii pe piață, precum și utilizarea unor substanțe și preparate periculoase fără respectarea prevederilor actelor

----------

normative în vigoare și introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora; c) transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare; d) desfășurarea de activități cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita și a obține acordul de import/export sau autorizațiile prevăzute de reglementările specifice; e) cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop comercial, fără înregistrarea prevăzută de lege.(4) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală: a) provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiații ionizante, a contaminării mediului și/sau a expunerii populației la radiații ionizante, omisiunea de a raporta prompt creșterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare ori neluarea măsurilor de intervenție în caz de accident nuclear; b) descărcarea apelor uzate și a deșeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale ori provocarea, cu știință, de poluare, prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct ori de pe nave sau platforme plutitoare, a unor substanțe ori deșeuri periculoase.(5) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele fapte: a) continuarea activității care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activități; b) neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri; c) refuzul intervenției în cazul poluării accidentale a apelor și a zonelor de coastă; d) refuzul controlului la introducerea și scoaterea din țară a substanțelor și preparatelor periculoase sau introducerea în țară a culturilor de microorganisme, plante și animale vii din flora și fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.(6) Tentativa se pedepsește.

Articolul 172 Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 68, litera e) se abrogă. 2. La articolul 68, litera f) va avea următorul cuprins: f) când funcționarul public parlamentar a fost condamnat pentru o infracțiune intenționată la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre definitivă;".

Articolul 173 La articolul 13 alineatul (3) din Legea nr. 32/2006 privind obligațiunile ipotecare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 23 martie 2006, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: Notă *) Legea nr. 32/2006 privind obligațiunile ipotecare a fost abrogată de lit. a) a alin. (2) al art. 60, Cap. IX din LEGEA nr. 304 din 27 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 4 decembrie 2015. d) să nu fie incapabilă ori să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.

Articolul 174 Articolul 46 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006*), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 175 Abrogat.

Art. 175 a fost abrogat de lit. f) a art. 344, Titlul V din LEGEA nr. 85 din 25 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014.

Articolul 176

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 28 august 2015. 1. Articolul 154 se abrogă. 2. Articolul 155 va avea următorul cuprins:

Articolul 155 (1) Prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi ori celule de origine umană de la donatori în viață fără consimțământ dat în condițiile legii constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește. 3. Articolul 156 va avea următorul cuprins: Articolul 156 Efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico- legală, solicitată în condițiile legii, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 4. Articolul 157 va avea următorul cuprins: Articolul 157 (1) Fapta persoanei de a dona organe, țesuturi sau celule de origine umană, în scopul obținerii de foloase materiale, pentru sine ori pentru altul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Constrângerea unei persoane să doneze organe, țesuturi sau celule de origine umană constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (3) Publicarea sau mediatizarea unor anunțuri privind donarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, donare ce ar fi efectuată în scopul obținerii unor foloase materiale pentru sine ori pentru altul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 5. Articolul 158 va avea următorul cuprins: Articolul 158 (1) Organizarea sau efectuarea prelevării de organe, țesuturi ori celule de origine umană pentru transplant, în scopul obținerii unui folos material pentru donator sau organizator, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și cumpărarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în scopul revânzării. (3) Tentativa se pedepsește. 6. Articolul 159 va avea următorul cuprins: Articolul 159 (1) Introducerea sau scoaterea din țară de organe, țesuturi ori celule de origine umană fără autorizația specială emisă de Agenția Națională de Transplant constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește.7. Articolele 303, 304, 355 și 834 se abrogă. 8. Articolul 835 va avea următorul cuprins: Articolul 835 (1) Nerespectarea regulilor de bună practică în studiul clinic al medicamentelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. (2) Efectuarea de către personal necalificat în studiul clinic al medicamentelor a unor studii care necesită aprobarea Agenției Naționale a Medicamentului se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Articolul 177 Articolul 26 din Legea nr. 96/2006*) privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă Legea nr. 96/2006 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 25 iulie 2013 și ulterior și în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 22 mai 2015. ARTICOLUL 26 Protecția autorității

(1) Pe durata exercitării mandatului de parlamentar, deputații și senatorii sunt purtători ai autorității publice de stat, dispozițiile art. 257 din Codul penal aplicându-se în mod corespunzător. (2) Protecția juridică penală prevăzută la alin. (1) se aplică și după încetarea mandatului dacă faptele sunt comise în legătură cu exercitarea acestuia.

Articolul 178 Articolul 11 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: ARTICOLUL 11 Cauză de nepedepsire Nu se pedepsesc faptele de intrare sau ședere ilegală pe teritoriul României, comise de persoanele cărora li s-a acordat o formă de protecție conform prezentei legi.

Articolul 179 Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 121 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins: i) nerespectarea prevederilor art. 97 și art. 98 alin. (1);". 2. Articolul 123 va avea următorul cuprins: Articolul 123 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă: a) fapta de a utiliza contribuția la fondul de pensii în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege; b) fapta de a utiliza lichiditățile bănești ale unui participant la un fond de pensii în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege; c) administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor de pensii facultative. (2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă desfășurarea fără drept a unei activități pentru care prezenta lege prevede obligația deținerii unei autorizații ori a unui aviz din partea Comisiei. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Articolul 180 Legea nr. 227/2006*) privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă Legea nr. 227/2006 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 27 februarie 2014. 1. La articolul 6 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins: i) inițiază aprobarea și revizuirea Listei interzise, în conformitate cu lista Agenției Mondiale Anti-Doping;

2. Articolul 18 va avea următorul cuprins: Articolul 18 (1) Lista interzisă, în conformitate cu cea a Agenției Mondiale Anti-Doping, se aprobă prin lege, la propunerea Agenției Naționale Anti-Doping.(2) Agenția va iniția revizuirea Listei interzise ori de câte ori vor apărea modificări în lista publicată de Agenția Mondială Anti-Doping. 3. Articolul 53 va avea următorul cuprins: Articolul 53 (1) Prescrierea sau administrarea de substanțe interzise, de către medici, sportivilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) În cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) se sesizează și Colegiul Medicilor din România. 4. Articolul 54 va avea următorul cuprins: Articolul 54 Determinarea, prin orice mijloace, de către o persoană care are autoritate asupra sportivului, la consumul de substanțe interzise, în vederea sporirii capacității de performanță, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

5. Articolele 55-57 se abrogă. Articolul 181 Alineatele (1) și (2) ale articolului 38 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006*), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 29 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins: Notă Legea nr. 241/2006 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 8 februarie 2013. Articolul 38 (1) Nerespectarea zonelor de protecție a construcțiilor și instalațiilor aferente sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, instituite în conformitate cu normele tehnice și de protecție sanitară în vigoare, dacă aceste zone erau marcate în mod corespunzător, precum și distrugerea marcajelor care semnalizează aceste zone constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează împiedicarea accesului la construcțiile, instalațiile și echipamentele componente, prin amplasarea de construcții sau prin depozitarea de obiecte și materiale pe traseul aducțiunilor, conductelor, colectoarelor, canalelor, căminelor, hidranților exteriori etc.

Articolul 182 Articolul 77 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 77 Infracțiuni și pedepse Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă: a) angajarea, ordonanțarea și efectuarea de plăți peste limitele maxime ale sumelor aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2); b) angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) peste limita creditelor bugetare aprobate; c) exercitarea oricăror atribuții cu implicații financiare pe toată perioada gestionării situației de insolvență, conform prevederilor art. 75 alin. (11)-(13), de către ordonatorul principal de credite sau de către autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale aflate în procedură de insolvență."

Articolul 183 Articolele 37 și 38 și alineatul (3) al articolului 42 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Articolul 184 Articolele 47 și 49-51 din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 27 iulie 2006, se abrogă.

Articolul 185 Alineatul (3) al articolului 36 din Legea nr. 334/2006*) privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010, cu completările ulterioare, se abrogă. Notă Legea nr. 334/2006 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 iunie 2015.

Articolul 186 Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 45 alineatul (1), litera k) se modifică și va avea următorul cuprins: k) când sunt condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia;". 2. La articolul 45 alineatul (1), litera l) se abrogă.

-----------

3. La articolul 45, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Soldații și gradații voluntari pot fi trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare, după caz, în cazul condamnării definitive la pedeapsa închisorii, fără executarea acesteia.

Articolul 187 Articolul 14 din Legea nr. 402/2006*) privind prevenirea accidentelor și organizarea activității de salvare din mediul subteran speologic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă Legea nr. 402/2006 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 23 aprilie 2014.

Articolul 14 Însemnele, legitimațiile și culorile distinctive ale echipamentelor membrilor echipelor salvaspeo sunt unice pe întreg teritoriul României și se stabilesc de Corpul Român Salvaspeo - CORSA.

Articolul 188 Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 42 va avea următorul cuprins: Articolul 42 (1) Constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte: a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 32; b) vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare; c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv; d) practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari; e) emiterea de autorizații de vânătoare prin care se depășesc cotele de recoltă și cifrele de intervenție aprobate pentru fiecare gestionar; f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale; g) vânătoarea în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condițiile art. 39^1; h) vânătoarea în intravilan, altfel decât în condițiile art. 34; i) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecție specială avifaunistică în care vânătoarea este interzisă și a speciilor care fac obiectul protecției în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate; j) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparținând altui gestionar, fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc și în afara căilor de comunicație; k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze; l) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 și prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2; m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum și prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă și vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad);

Litera m) a alin. (1) din Articolul 42, Capitolul V a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015. n) vânarea mamiferelor și păsărilor cu mijloace neautorizate; o) utilizarea, indiferent de scop, a substanțelor chimice care provoacă

----------

----------

----------

intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică; p) vânarea urșilor la nadă sau la bârlog; q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări de pradă și arcuri; r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuția cartușului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România; s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ținută în mână.

Alin. (1) al art. 42 din Legea nr. 407/2006 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015.( 2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă au fost săvârșite: a) de o persoană cu atribuții de serviciu în domeniul vânătorii, precum și de reprezentanții persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea; b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafețele din intravilan, din zona strict protejată și din zona-tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condițiile derogărilor stabilite conform legii; c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepția speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea și practicarea vânătorii."

2. Articolul 43 va avea următorul cuprins: Articolul 43 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. g) și z).(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. ș)."

Art. 43 din Legea nr. 407/2006 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. 3. Articolul 44 va avea următorul cuprins: Articolul 44 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă: a) scoaterea din țară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu național, fără respectarea reglementărilor emise de administrator; b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiții decât cele ale derogărilor; c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic; d) transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii; e) eliberarea, însușirea și folosirea permiselor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31; f) eliberarea de autorizații pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan și în ariile naturale protejate sau în porțiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora; g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violență, a desfășurării activităților de vânătoare în condițiile art. 4 alin. (2); h) vânătoarea practicată fără poliță de asigurare pentru accidente și răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător."

Art. 44 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015.

4. Articolele 44^1 și 46^1 se abrogă.

Articolul 189 Legea nr. 489/2006*) privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, se modifică după cum urmează:

----------

Notă Legea nr. 489/2006 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014. 1. La articolul 13, alineatul (3) se abrogă. 2. La articolul 23, alineatul (4) va avea următorul cuprins: (4) Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului penal.

Articolul 190 Articolul 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea și eradicarea gripei aviare pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 27 februarie 2006, aprobată cu completări prin Legea nr. 221/2006, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 9 Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 3 lit. a) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 191 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 25, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 25 (1) Este nedemnă de a fi practician în insolvență: a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii de a exercita profesia de practician în insolvență, prin hotărâre judecătorească definitivă."

2. Articolul 75 va avea următorul cuprins: Articolul 75 Exercitarea activităților prevăzute la art. 1 fără a deține calitatea de practician în insolvență constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

Articolul 192

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 410 va avea următorul cuprins: Articolul 410 Desfășurarea, fără drept, de activități dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (1), precum și începerea desfășurării activităților ca instituție de credit fără a obține autorizația potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani."

Art. 410 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 29 din 9 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015, care introduce pct. 193^2 al art. VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 113 din 18 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 23 decembrie 2013.

2. Articolul 411 va avea următorul cuprins: Articolul 411 Utilizarea neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei

instituții de credit, cu încălcarea dispozițiilor art. 6, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

3. Articolul 412 va avea următorul cuprins: Articolul 412 Împiedicarea, fără drept, a exercitării, potrivit prezentei legi, de către Banca Națională a României a competențelor sale de supraveghere a instituțiilor de credit constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Articolul 193 La articolul 18 alineatul (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2006*) privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.019 din 21 decembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările și completările ulterioare, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins: Notă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2006 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2014. b) urmărirea transfrontalieră se efectuează pentru una dintre următoarele fapte: 1. omor, ucidere din culpă, lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte; 2. infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; 3. distrugere prin incendiere sau explozie ori prin orice alte asemenea mijloace; 4. falsificarea de monede sau alte valori; 5. furt calificat și tâlhărie; 6. tăinuire sau favorizare a infractorului; 7. șantaj; 8. lipsire de libertate în mod ilegal; 9. infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; 10. fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice; 11. infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat; 12. infracțiuni de corupție și de serviciu; 13. infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare și al altor materii radioactive; 14. infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice; 15. infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; 16. nerespectarea dispozițiilor privind importul și/sau exportul de deșeuri și reziduuri; 17. infracțiunea de părăsire a locului accidentului; 18. infracțiuni de contrabandă; 19. infracțiuni de evaziune fiscală.

Articolul 194 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.039 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22 (1) Punerea pe piață a substanțelor clasificate, importul, exportul și activitățile intermediare acestora, precum și deținerea de substanțe clasificate fără autorizația prevăzută la art. 5 alin. (1), respectiv fără înregistrarea prevăzută la art. 7 alin. (1) și (4) constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. (2) Comercializarea de substanțe clasificate către operatori economici ori persoane fizice neautorizate potrivit art. 5 alin. (1) sau, după caz, neînregistrate potrivit art. 7 alin. (1) și (4) pentru activitatea cu astfel de substanțe constituie infracțiune și se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

2. Articolele 23 și 24 se abrogă. 3. Articolul 25 va avea următorul cuprins: Articolul 25 Urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 22 se realizează de către procurori din cadrul Direcției de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Articolul 195 Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 31 august 2012, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 52, alineatul (5) va avea următorul cuprins: (5) Biroul Electoral Central predă Autorității Electorale Permanente dosarele cuprinzând listele electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare, îndosariate pe secții de votare și pe tipuri de liste. La sesizarea partidelor politice, a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice, alianțelor electorale și a candidaților independenți care participă la alegeri, făcută în cel mult 15 zile de la data validării rezultatului alegerilor și însoțită de probele pe care se întemeiază, Autoritatea Electorală Permanentă verifică listele electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare la care se referă sesizarea, în vederea descoperirii cazurilor în care o persoană a votat fără a avea drept de vot sau a votat de mai multe ori în aceeași zi de referință. Termenul de verificare a listelor electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare este de 6 luni de la primirea acestora. În situația în care Autoritatea Electorală Permanentă descoperă indicii privind săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 387 din Codul penal, aceasta sesizează organele de urmărire penală competente. 2. La articolul 53, literele n) și r) vor avea următorul cuprins: n) tipărirea, fără drept, de buletine de vot în vederea utilizării acestora în ziua alegerilor; ........................................................... r) înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul sau, după caz, documentul de identitate ori care refuză să semneze în lista electorală în care este înscris pentru primirea buletinului de vot și a ștampilei cu mențiunea «VOTAT»; nerespectarea dispozițiilor art. 46 alin. (8);".

3. Articolele 55-64 se abrogă.

Articolul 196 Articolele 19-23 din Legea nr. 135/2007*) privind arhivarea documentelor în formă electronică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 22 mai 2007, se abrogă. Notă Legea nr. 135/2007 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 25 februarie 2014.

Articolul 197 Articolul 52 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 52 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă săvârșirea următoarelor fapte: a) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, cu excepția celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă, pentru alte obiective decât cele prevăzute la art. 27 alin. (1); b) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate fără acordul administratorului sau, după caz, al custodelui, emis potrivit prevederilor art. 27 alin. (2); c) nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (1); d) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (1) și (2); e) vânarea speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C în perioadele de reproducere și creștere a puilor; f) vânarea speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit; g) capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D și 5 E și pentru cazurile în care se aplică derogări, conform prevederilor art. 38, prelevarea, capturarea sau uciderea speciilor prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B cu metodele sau mijloacele prevăzute în anexa nr. 6; h) capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale;

i) amplasarea de construcții, investiții în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate, a celor destinate prevenirii unor calamități naturale și a celor realizate în scopul asigurării securității naționale."

Articolul 198 Articolele 9 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 28 iunie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Articolul 199 Articolul 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007, aprobată prin Legea nr. 19/2008, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 200 Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 11 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Spectatorul care, în arena sportivă, săvârșește o infracțiune sau una dintre faptele prevăzute la art. 20 este evacuat, fără a mai putea reveni în arenă până la terminarea jocului sportiv. 2. La articolul 20, după litera v) se introduce o nouă literă, litera x), cu următorul cuprins: x) pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept, prin orice mijloace, pe suprafața de joc. 3. La articolul 22, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: d) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 120-200 de ore de activități în folosul comunității, precum și cu sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapta pe o perioadă de un an, faptele prevăzute la art. 20 lit. i), l), p), ș) și x). 4. Articolul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 31 Fapta persoanei căreia i s-a aplicat sancțiunea contravențională complementară a interzicerii accesului la unele competiții sau jocuri sportive de a se afla în arena sportivă unde se desfășoară o competiție sau un joc sportiv de natura celor pentru care s-a dispus interdicția constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

5. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 32 Opunerea cu violență față de personalul de ordine și siguranță sau față de forțele de ordine ori împiedicarea acestora de a-și exercita atribuțiile specifice, cu ocazia desfășurării unei competiții sau a unui joc sportiv, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

6. Articolele 32^1, 33-45 și 48-53 se abrogă. 7. Articolul 54 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 54 Interzicerea accesului sau participării la unele competiții ori jocuri sportive, dispusă sub forma unei sancțiuni contravenționale complementare, se aplică atât în cazul competițiilor și jocurilor sportive desfășurate în țară, cât și în cazul celor desfășurate în străinătate.

Articolul 201 Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă *) Legea nr. 35/2008 a fost abrogată de art. 123, Titlul III din LEGEA nr. 208 din 20 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 24 iulie 2015. 1. Articolul 13^3 va avea următorul cuprins: Articolul 13^3 Calitatea de membru al unui birou sau oficiu electoral încetează de drept în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la art. 385-391 din Codul penal. Constatarea cazului încetării de drept a calității de membru al unui birou sau oficiu electoral se face, în termen de 48 de ore de la intervenirea cazului, de către președintele biroului electoral ierarhic superior, iar în cazul Biroului Electoral Central, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dispozițiile art. 13^12 se aplică în mod corespunzător.

2. Titlul capitolului XIII va avea următorul cuprins: CAPITOLUL XIII Contravenții

3. La articolul 50, literele i) și m) vor avea următorul cuprins: i) tipărirea, fără drept, de buletine de vot în vederea utilizării acestora în ziua alegerilor; ........................................................... m) înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă cartea de alegător și actul de identitate ori care refuză să semneze în lista electorală în care este înscris pentru primirea buletinului de vot și a ștampilei de votare;"

4. Articolele 52-61 se abrogă. Articolul 202 Legea nr. 46/2008 - Codul silvic*), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă Legea nr. 46/2008 - Codul silvic a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 12 august 2015. 1. Articolul 107 se abrogă. 2. Articolul 108 va avea următorul cuprins: Articolul 108 (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează: a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita prevăzută la lit. a); c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei. (2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări: a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă; b) în timpul nopții; c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național; d) de personal silvic.(3) Tentativa se pedepsește.

3. Articolul 109 va avea următorul cuprins: Articolul 109 (1) Pășunatul în pădurile sau în suprafețele de pădure în care acesta este interzis constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează: a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului

----------

este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei; b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei; c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări: a) în timpul nopții; b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național."

4. Articolul 110 va avea următorul cuprins: Articolul 110 (1) Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează: a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depășește valoarea prevăzută la lit. a); c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depășește de 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. (2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări: a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă; b) în timpul nopții; c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național; d) de personal silvic."

5. Articolele 111-113 se abrogă. 6. Articolul 114 va avea următorul cuprins:

Articolul 114 Nerespectarea obligației prevăzute la art. 30 alin. (1) constituie infracțiune silvică și se pedepsește cu amendă.7. Articolele 115-116 și 120 se abrogă. 8. Abrogat.

Pct. 8 al art. 202 din prezentul act normativ care modifică art. 123 din LEGEA nr. 46 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 27 martie 2008, a fost abrogat de lit. b) a art. III din LEGEA nr. 133 din 8 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.

Articolul 203

Legea nr. 64/2008*) privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 8 iulie 2011, se modifică după cum urmează: Notă Legea nr. 64/2008 - Codul silvic a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 8 iunie 2015.

1. Articolul 21 va avea următorul cuprins: Articolul 21

Menținerea sau repunerea în funcționare a instalațiilor ori echipamentelor, după ce a fost oprită sau interzisă funcționarea acestora, prin proces-verbal încheiat de

---------

către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă.

2. Articolul 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22 (1) Efectuarea fără autorizație a activităților privitoare la instalarea, construcția sau montajul instalațiilor ori echipamentelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Efectuarea fără autorizație a activităților privitoare la punerea în funcțiune, exploatarea sau modificarea instalațiilor ori echipamentelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi.(3) Tentativa se pedepsește.

3. Articolul 23 va avea următorul cuprins: Articolul 23 (1) Scoaterea neautorizată din funcțiune, în totalitate sau în parte, a dispozitivelor de siguranță și control instalate în condițiile legii la instalații/echipamente, fără a avea motive ce decurg din cerințele de securitate nucleară sau de radioprotecție, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită din culpă, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (3) Efectuarea verificărilor tehnice la instalațiile/echipamentele prevăzute la anexa nr. 3 pct. 1-9, în vederea autorizării de funcționare, de către persoane care nu sunt angajate în cadrul ISCIR, se pedepsește cu amendă.

4. Articolul 24 se abrogă.

Articolul 204 Anexa "Infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J." la Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 aprilie 2008, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 205 Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 28 iunie 2011, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins: (3) Anexa poate fi modificată prin înscrierea unei noi substanțe sau prin radierea unei substanțe, la propunerea Agenției Naționale Anti-Doping.

2. Articolul 19 va avea următorul cuprins: Articolul 19 Fabricarea, prepararea, procesarea și transformarea de steroizi anabolici sintetici, testosteron și derivați ai săi, eritropoietină, hormoni de creștere și substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei.

Art. 19 din Legea nr. 104/2008 a fost modificat de art. V din LEGEA nr. 128 din 8 octombrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 13 octombrie 2014.

3. Articolele 20 și 21 se abrogă. 4. Articolul 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22 Persoana care a comis infracțiunea prevăzută la art. 19 și care, în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit o astfel de infracțiune beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

5. La articolul 25, alineatul (3) se abrogă. Articolul 206 Articolul 101 din Legea nr. 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

---------

---------

Articolul 101 (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă următoarele fapte: a) desfășurarea de activități de intervenții active necuprinse în program și/sau desfășurate de operatori economici care nu au primit licența de operare de la administrație; b) acordarea de licențe de operare fără respectarea prevederilor prezentei legi; c) utilizarea de către operatorii sistemului, în acțiunile de intervenții active, a unor mijloace tehnice neatestate, potrivit prezentei legi; d) nerespectarea regimului de lucru cu explozivi sau alți agenți chimici dăunători pe timpul intervențiilor active în atmosferă. (2) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani următoarele fapte, dacă au condus la dezastre naturale meteorologice de proporții: a) nerespectarea tehnologiei de intervenții active stabilite prin documentații și instrucțiuni de exploatare; b) desfășurarea de experiențe de cercetare științifică și dezvoltare necuprinse în program sau în afara unor programe științifice aprobate; c) nerespectarea de către operatorii sistemului a procedurilor, a protocoalelor sau a calității produselor meteorologice specializate."

Articolul 207 Alineatul (2) al articolului II din Legea nr. 268/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, se abrogă.

Articolul 208 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 64 va avea următorul cuprins: Articolul 64 Următoarele fapte constituie infracțiuni și se pedepsesc cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani: a) pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit; b) pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție, și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală; c) reducerea debitului și a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal; d) deschiderea, închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescărești sau cu unelte de pescuit de orice fel, de către persoane neautorizate, a canalelor și a gârlelor de legătură cu lacurile, bălțile ori cu terenurile inundabile; e) pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție;

Litera e) din Articolul 64, Capitolul IX a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 28 noiembrie 2016. f) procesarea, fără drept, a produselor obținute din pescuit sau acvacultură; g) pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale; h) deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;

Litera h) din Articolul 64, Capitolul IX a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 28 noiembrie 2016. i) producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial; j) pescuitul cu japca, cu ostia, sulița, țepoaica și cu orice alte unelte

----------

---------

înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare; k) producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament; l) pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate."

2. Articolul 65 va avea următorul cuprins: Articolul 65 (1) Următoarele fapte constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea dreptului de a pescui o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani: a) pescuitul electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanțe toxice și narcotice de orice fel, precum și folosirea armelor de foc în scopul omorârii peștilor sau altor viețuitoare acvatice;

Litera a) din Alineatul (1), Articolul 65, Capitolul IX a fost modificată de Punctul 31, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 28 noiembrie 2016. b) pescuitul sau omorârea deliberată a mamiferelor marine. c) pescuitul, deținerea, transportul, comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare, cu excepția celor proveniți din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente și marcaje justificative legale.

Alineatul (1) din Articolul 65, Capitolul IX a fost completat de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 28 noiembrie 2016. (2) Tentativa se pedepsește.

3. Articolul 68^1 se abrogă.

Articolul 209 Articolul 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 30 (1) Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență atrage răspunderea penală, civilă, administrativă sau disciplinară, după caz. (2) Eliberarea de documente din dosare sau de copii de pe astfel de documente ori furnizarea de informații din dosare de către personalul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu nerespectarea atribuțiilor de serviciu, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) este săvârșită de un membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă. (4) Nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (3) constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Articolul 210 Alineatul (1) al articolului 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Informațional pentru Piața Produselor Agricole și Alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 3 iunie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2009, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 7 (1) Refuzul de declarare de către unitățile de raportare a datelor și informațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, refuzul de a prezenta persoanelor împuternicite din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale documentele și evidențele necesare în vederea verificării realității datelor și informațiilor de piață, nedeclararea la termenele stabilite și în forma solicitată a datelor și informațiilor care fac obiectul SIPPAA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.

Articolul 211 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2008 privind stabilirea competenței supravegherii executării obligației minorului de a presta o activitate neremunerată într-o instituție de interes public, prevăzută la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 23 iunie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 75/2009, se abrogă.

Articolul 212 Alineatul (2) al articolului 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 30 iunie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: (2) În cazul în care auditorul statutar este condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru fapte penale legate de exercitarea activității de audit statutar sau i se aplică pedeapsa complementară a interzicerii de a desfășura o asemenea activitate ori se ia măsura de siguranță a exercitării acestei activități, se va comunica o copie a hotărârii judecătorești Camerei, pentru a opera radierea acestuia din Registrul public. În acest scop, Camera urmărește stadiul derulării acțiunilor penale îndreptate împotriva auditorilor statutari.

Articolul 213 La articolul 6 alineatul (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcționarului public denumit manager public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 135/2009, cu modificările ulterioare, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins: h) să nu fi fost condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate;".

Articolul 214 Articolul 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2008, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 14 Este nedemn și nu poate exercita profesia de asistent medical generalist, moașă și, respectiv, asistent medical: a) asistentul medical generalist, moașa și, respectiv, asistentul medical care au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni legate de exercitarea profesiei; b) asistentul medical generalist, moașa și, respectiv, asistentul medical căruia i s-a aplicat interzicerea exercitării profesiei."

Articolul 215 Alineatul (1) al articolului 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 18 (1) Persoanele fizice și juridice care au obligația raportării tranzacțiilor suspecte potrivit legislației în domeniul spălării banilor și/sau finanțării terorismului aplică măsurile de cunoaștere a clientelei, pentru a stabili dacă aceasta include persoane sau entități desemnate ori dacă operațiunile derulate cu aceasta implică bunuri în sensul prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 216 Alineatul (1) al articolului 20 din Ordonanța Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 29 august 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 20 (1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei,

-----------

în cazul persoanelor fizice, respectiv cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei, în cazul persoanelor juridice, următoarele fapte: a) refuzul de a prezenta primarului sau persoanelor împuternicite de acesta documentele și a evidențele necesare în vederea verificării realității datelor; b) refuzul privind asigurarea accesului persoanelor împuternicite de către primar de a constata la fața locului situația reală, în vederea verificării concordanței dintre aceasta și datele din registrul agricol; c) nedeclararea, la termenele și în forma stabilite de prezenta ordonanță sau de normele tehnice prevăzute la art. 7 alin. (3), după caz, a datelor care fac obiectul registrului agricol; d) refuzul de a prezenta primarului informațiile, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1). (2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 250 lei următoarele fapte: a) neîndeplinirea de către personalul din aparatul de specialitate al primarului cu atribuții în domeniu a obligațiilor ce decurg din prezenta ordonanță; b) neurmărirea de către secretarul comunei, orașului, municipiului și al sectorului municipiului București, după caz, a modului cum își îndeplinesc atribuțiile persoanele cărora le revin, prin dispoziție a primarului, sarcina completării, ținerii la zi a registrului agricol, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic, precum și a centralizării datelor din registrul agricol sau a modului de păstrare a acestuia; c) nerealizarea de către secretarul comunei, orașului, municipiului și al sectorului municipiului București, după caz, a obligației prevăzute la art. 15.(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către: a) primar sau persoanele împuternicite de acesta, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1); b) prefect sau persoanele împuternicite de prefect, în cazul personalului din aparatul de specialitate al primarului cu atribuții în domeniul completării registrului agricol.

Articolul 20 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 54 din 10 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 12 aprilie 2017.

Articolul 217 Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 21 aprilie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 16, litera c) va avea următorul cuprins: c) persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, precum și pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.

2. Articolul 61 va avea următorul cuprins: Articolul 61 (1) Desfășurarea, fără drept, cu titlu profesional, a activităților de creditare prevăzute la art. 14 alin. (1) constituie infracțiunea de camătă și se pedepsește potrivit Codului penal. (2) Încălcarea prevederilor art. 2 alin. (3) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

3. Articolul 62 va avea următorul cuprins: Articolul 62 Utilizarea unei denumiri specifice unei instituții financiare nebancare, cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă.

4. Articolul 63 va avea următorul cuprins: Articolul 63 Împiedicarea fără drept a exercitării, potrivit prezentei legi, a competențelor de monitorizare și supraveghere ale Băncii Naționale a României constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Articolul 218 Articolul 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecție socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 25 martie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 268/2009, se abrogă.

Articolul 219 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 23 va avea următorul cuprins: Articolul 23 (1) Desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. (2) Constituie infracțiune și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă următoarele fapte: a) organizarea de jocuri de noroc prin intermediul rețelelor de radio ori prin intermediul altor mijloace de transmisie asimilate; b) organizarea de pariuri bazate pe rezultatele unor concursuri clandestine organizate în alte condiții decât cele prevăzute de normele legale în vigoare; c) organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obținerii unor venituri; d) organizarea de jocuri de bingo, în baza aceleiași autorizații de exploatare a jocurilor de noroc, în mai mult de o locație; e) organizarea de jocuri-concurs cu câștiguri de orice fel prin intermediul liniilor telefonice sau al altor sisteme de telecomunicație, televiziune ori radio, prin care se condiționează obținerea unor avantaje materiale ca rezultat al răspunsurilor formulate la întrebări de cultură generală, inteligență sau perspicacitate și care presupun o taxă de participare.(3) Înțelesul noțiunilor de concursuri clandestine și jocuri clandestine va fi cel prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

2. Articolul 24 se abrogă. Articolul 220 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 12 octombrie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 183 va avea următorul cuprins: Articolul 183 Prestarea fără drept cu titlu profesional a serviciilor de plată prevăzute la art. 8 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

2. Articolul 184 va avea următorul cuprins: Articolul 184 Împiedicarea fără drept a exercitării potrivit prezentei legi a competențelor de supraveghere ale Băncii Naționale a României constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Articolul 221 La articolul 4 alineatul (1) din Legea nr. 88/2010*) privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici și mijlocii din industria berii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2010, litera e) va avea următorul cuprins: Notă Legea nr. 88/2010 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 18 februarie 2014. "e) comiterea de către administratorii întreprinderilor mici și mijlocii din industria berii a oricărei infracțiuni cu privire la regimul fiscal, asupra căreia instanțele judecătorești competente s-au pronunțat prin hotărâre judecătorească definitivă, indiferent de data pronunțării;".

Articolul 222 Articolul 143 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,

----------

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul 223 Alineatul (4) al articolului 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Art. 26 a fost modificat de art. 20, Cap. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 având următorul cuprins:

Articolul 26 (1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei nerespectarea de către primar a prevederilor art. 14 alin. (2) și art. 19 alin. (2). (2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 25. (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei nerespectarea de către beneficiari a prevederilor art. 19 alin. (1). (4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1)- (3) se fac de către inspectorii sociali. (5) Constatarea contravențiilor se poate efectua și de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii și justiției sociale, conform atribuțiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare. (6) În situația prevăzută la alin. (5), organul de control al Ministerului Muncii și Justiției Sociale are obligația de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (4) în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de lege. (7) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenție ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1)-(3), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. (8) Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute la alin. (1)-(3) se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. (9) În situația contravențiilor prevăzute la alin. (1) și (2), procesele-verbale întocmite de către personalul prevăzut la alin. (4) și (5) vor fi depuse în fotocopie la entitatea controlată.

Articolul 224 Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 112, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins: (6) Schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar de stat se poate face de către autoritățile administrației publice locale numai cu avizul conform al ministrului educației naționale. Procedura elaborării avizului conform și condițiile necesare acordării acestuia se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale."

Alin. (6) al art. 112 din Legea educației naționale nr. 1/2011 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. 2. La articolul 112, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) și (8), cu următorul cuprins: (7) Încălcarea dispozițiilor alin. (6) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.*) (7) În situații temeinic justificate, dreptul de administrare al Ministerului Educației Naționale asupra terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea inspectoratele școlare județene, casele corpului didactic, centrul național de excelență, centrele recreative și de divertisment, Palatul Național al

-----------

Copiilor, palatele și cluburile elevilor, cluburile sportive școlare se poate transmite și altor unități/instituții din sistemul de învățământ, la propunerea Ministerului Educației Naționale, prin hotărâre a Guvernului*).

Alin. (7) al art. 112 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 30 decembrie 2013. (8) Actele de schimbare a destinației bazei materiale efectuate cu încălcarea dispozițiilor alin. (6) sunt nule de drept. 3. La articolul 120, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Diplomele corespunzătoare programelor de studii universitare sunt înscrisuri oficiale și nu pot fi emise decât de instituțiile acreditate, pentru programele și formele de studii acreditate sau autorizate provizoriu. În acest din urmă caz, în cadrul instituției care emite diploma trebuie să existe o altă specializare acreditată într-un domeniu înrudit cu specializarea autorizată.

4. La articolul 201, alineatul (3) se abrogă. Articolul 225 Articolul 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2010 privind regimul de control al operațiunilor cu produse cu dublă utilizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 30 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2011, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 34 Exportul, reexportul, alte operațiuni comerciale de transfer în regim vamal definitiv sau suspensiv în afara teritoriului vamal al României și tranzitul internațional pe teritoriul vamal al României de produse și tehnologii cu dublă utilizare, precum și operațiunile de intermediere cu aceste produse, efectuate fără licență, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

Articolul 226 Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 122/2010 privind stabilirea sancțiunilor aplicabile pentru încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 30 decembrie 2010, aprobată prin Legea nr. 195/2011, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 3 (1) Efectuarea de teste pe oameni, în sensul prevederilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul CLP, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Articolul 227 Alineatul (3) al articolului 10 din Legea nr. 141/2010*) privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări și participarea României la Sistemul de Informații Schengen, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 498 din 19 iulie 2010, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă Legea nr. 141/2010 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 3 aprilie 2014. (3) Semnalările cu privire la persoanele dispărute care, după localizare, trebuie aduse în instituții sau unități sanitare se introduc în SINS de către autoritățile naționale competente, la sesizarea instituțiilor ori unităților sanitare, în baza documentelor emise de acestea, prin care se dispune internarea nevoluntară, în cazul persoanelor cu tulburări psihice, sau internarea obligatorie, în cazul persoanelor care suferă de boli transmisibile, ori în baza hotărârii instanței de judecată prin care s-a dispus internarea medicală, dacă, în urma verificărilor, se constată că sesizarea privind dispariția persoanei respective este întemeiată.

Articolul 228 Articolul 31 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, se abrogă.

Articolul 229 Alineatele (1) și (2) ale articolului 218 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 218 (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei care, prin amenințări ori prin violențe, împiedică ori obligă un angajat sau un grup de angajați să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei. (2) Condiționarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuțiilor funcției membrilor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Articolul 230 Legea nr. 101/2011*) pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 28 iunie 2011, se modifică după cum urmează: Notă Legea nr. 101/2011 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 28 martie 2014. 1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Articolul 4 Exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, în cazul în care această activitate intră în domeniul de aplicare al art. 2 pct. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 190 din 12 iulie 2006, indiferent dacă transportul se efectuează prin una sau mai multe operațiuni, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

2. Articolele 9, 11 și 12 se abrogă.

Articolul 231 Articolul 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 2 septembrie 2011, se abrogă.

Articolul 232 Legea nr. 194/2011*) privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011, se modifică după cum urmează: Notă Legea nr. 194/2011 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 26 februarie 2014.1. Articolul 16 va avea următorul cuprins:

Articolul 16 (1) Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. (2) Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

2. Articolul 17 va avea următorul cuprins: Articolul 17 Fapta persoanei care, cu intenție, efectuează fără drept operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea

sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

3. Articolul 18 se abrogă. 4. Articolul 19 va avea următorul cuprins: Articolul 19 Împiedicarea, fără drept, sub orice formă, a personalului cu atribuții de control din cadrul autorităților competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în timpul programului normal de lucru, în sedii și incinte cu scopul efectuării controlului constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

5. Articolul 20 va avea următorul cuprins: Articolul 20 Publicitatea făcută oricăror produse pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Articolul 233 Articolul 63 din Legea nr. 211/2011*) privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 25 noiembrie 2011, se modifică și va avea următorul cuprins: Notă Legea nr. 211/2011 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 28 martie 2014. Articolul 63 (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte: a) importul de aparate, instalații, echipamente, utilaje, substanțe și produse folosite și uzate, din categoria deșeurilor interzise la import; b) neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase; c) comercializarea, abandonarea și/sau neasigurarea încărcăturii deșeurilor pe durata și pe parcursul tranzitării teritoriului României; d) refuzul de returnare în țara de origine a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării și pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea competentă; e) introducerea în țară a deșeurilor în scopul eliminării și/sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse; f) acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a deșeurilor introduse ilegal în țară și/sau a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării și care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse. (2) Tentativa se pedepsește.

Articolul 234 Legea nr. 214/2011*) pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011, se modifică și se completează după cum urmează: Notă Legea nr. 214/2011 a fost abrogată de art. 19 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 34 din 23 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 13 mai 2013.

1. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 28 Exploatarea lemnului de pe pajiștile împădurite fără obținerea studiilor de transformare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

2. La articolul 29 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: h) schimbarea destinației suprafeței de pajiște în alte categorii de folosință fără aprobările legale în vigoare. 3. La articolul 29 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins: d) cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, fapta prevăzută la lit. h).

Articolul 235 Dispozițiile art. 5 se aplică în mod corespunzător și pedepselor aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării in vigoare a prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în prezentul titlu.

Titlul III Dispoziții referitoare la Codul penal

Capitolul I Dispoziții interpretative Articolul 236 Dispozițiile părții generale a Codului penal, precum și dispozițiile generale ale prezentei legi se aplică și faptelor sancționate penal prin legi speciale, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Articolul 237 În aplicarea dispozițiilor art. 11 din Codul penal, condiția aflării de bunăvoie pe teritoriul României se interpretează în sensul aflării benevole pe acest teritoriu la momentul dispunerii de către organele judiciare a unei măsuri privative sau restrictive de libertate în considerarea infracțiunii care atrage incidența principiului universalității.

Articolul 238 În aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic.

Articolul 239 Termenul condamnare utilizat în cuprinsul art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal se referă și la hotărârile prin care, față de inculpat, s-a luat, în timpul minorității, o măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut cel puțin 2 ani de la data executării sau considerării ca executată a acestei măsuri.

Articolul 240 În aplicarea dispozițiilor art. 135 din Codul penal, prin autorități publice se înțelege autoritățile prevăzute în mod expres în titlul III, precum și la art. 140 și 142 din Constituția României, republicată.

Articolul 241 Prin substanțe psihoactive se înțelege substanțele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătății.

Articolul 242 În aplicarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, prin infracțiune de omor comisă anterior se înțelege orice faptă de ucidere a unei persoane, săvârșită cu intenția prevăzută la art. 16 alin. (3) din Codul penal, cu excepția infracțiunilor prevăzute la art. 190 și 200 din Codul penal.

Articolul 243 Dispozițiile art. 293 din Codul penal se aplică indiferent dacă membrii instanțelor de arbitraj sunt români sau străini.

Articolul 244 Dispozițiile art. 302 din Codul penal se aplică indiferent dacă faptele au fost săvârșite în cadrul unor relații de serviciu sau în afara acestora.

Capitolul II Dispoziții de modificare și completare a unor prevederi ale Codului penal

Articolul 245 Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) Punerea în mișcarea a acțiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază

teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării și poate fi prelungit, în condițiile legii, fără ca durata totală să depășească 180 de zile. 2. La articolul 61, alineatul (3) se modifică și se va avea următorul cuprins:(3) Instanța stabilește numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa. 3. La articolul 64 alineatul (5), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins: b) persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune descoperită înainte de executarea integrală a obligației de muncă în folosul comunității. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității la data condamnării definitive pentru noua infracțiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracțiune. 4. La articolul 65, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 65 (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. (2) În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanță a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea. .......................................................................(4) În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie având conținutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată. 5. La articolul 75 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins: d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanța atenuantă nu se aplică în cazul săvârșirii următoarelor infracțiuni: contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracțiuni contra siguranței publice, infracțiuni contra sănătății publice, infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, contra securității naționale, contra capacității de luptă a forțelor armate, infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, a infracțiunilor privind frontiera de stat a României, a infracțiunilor la legislația privind prevenirea și combaterea terorismului, a infracțiunilor de corupție, infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracțiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activitățile aeronautice civile și cele care pot pune în pericol siguranța zborurilor și securitatea aeronautică, privind protecția martorilor, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, a celor privind traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea și combaterea pornografiei și a celor la regimul adopțiilor. 6. La articolul 80 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

7. Articolul 82 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 82 Anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei(1) Persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.(2) Renunțarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de

siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.(3) Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana față de care s-a luat această măsură săvârșise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracțiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. 8. La articolul 83, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. 9. La articolul 85, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: (3) Pentru stabilirea obligației prevăzute la alin. (2) lit. b), instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate. (4) Când stabilește obligația prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei. 10. La articolul 93, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Pentru stabilirea conținutului obligației prevăzute la alin. (3), instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate. 11. La articolul 98, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 98 (1) În cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată. 12. La articolul 101, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Când stabilește obligația prevăzută la alin. (2) lit. d)-f), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei. 13. La articolul 101, alineatul (6) se abrogă. 14. Articolul 106 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 106 Efectele liberării condiționate În cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată. 15. La articolul 116, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Referatul de evaluare privind respectarea condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse se întocmește de către serviciul de probațiune în toate cazurile în care instanța dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării sau încetării executării obligațiilor impuse, cu excepția situației prevăzute la art. 126, când acesta va fi întocmit de către centrul educativ ori de detenție. 16. La articolul 139, alineatul (3) se abrogă. 17. La articolul 144, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 144 (1) Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presupune desfășurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activității care a ocazionat comiterea infracțiunii, pe o perioadă de la un an la 3 ani. (2) Mandatarul judiciar are obligația de a sesiza instanța atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracțiuni. În cazul în care instanța constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevăzută la art. 140. 18. La articolul 155, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

----------

19. La articolul 175 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. 20. La articolul 182, litera e) se modifică și va avea următorul cuprins: e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

21. Articolul 210 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 210 Traficul de persoane (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani. (3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

22. La articolul 211, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2)Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor dre pturi atunci când: a) fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1); b)fapta a fost săvârșită de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor d e serviciu; c) fapta a pus în pericol viața minorului; d) fapta a fost săvârșită de un membru de familie al minorului; e)fapta a fost săvârșită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educar e, pază sau tratament se afla minorul ori de o persoană care a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului.

Alin. (2) al art. 211 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016.

23. Articolul 231 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 231 Plângerea prealabilă și împăcarea (1) Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârșite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (2) În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală. 24. La articolul 234, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. (3) se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

25. La articolul 289, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 289 (1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

26. La articolul 292, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 292 (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau

----------

pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. 27. La articolul 294, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene;". 28. La articolul 294, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins: g) juraților din cadrul unor instanțe străine. 29. La articolul 302, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins: (6) Deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. 30. La articolul 302, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins: (7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 31. La articolul 308, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 308 (1) Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Alin. (1) al art. 308 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 193 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017. 32. La articolul 342, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins: (6) Nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. (7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniție pentru acestea: a) din orice componente esențiale traficate ilicit; b) fără o autorizație eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea; c) fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. 33. Articolul 344 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 344 Falsificarea sau modificarea. Ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale Falsificarea sau ștergerea, înlăturarea ori modificarea, fără drept, a marcajelor de pe arme letale se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.

34. Articolul 345 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 345 Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive (1) Primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, producția, procesarea, manipularea, depozitarea intermediară, importul, exportul ori depozitarea finală, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum și orice operație privind circulația acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au pus în pericol alte persoane sau bunuri, au produs vătămarea corporală a uneia ori mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (4) În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

----------

(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (3) și (4) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. (6) Prin excepție de la dispozițiile art. 137 alin. (2), în cazul infracțiunii prevăzute în prezentul articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.

Alin. (6) al art. 345 a fost introdus de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. 35. La articolul 391, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă ori de pe lista electorală complementară a unor persoane care nu figurează în această listă. 36. La articolul 407, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: (3) Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informații secrete de stat, de către cel care ia cunoștință de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. 37. La articolul 416, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) Faptele prevăzute la alin. (1) și (2) săvârșite pe durata stării de asediu sau a stării de urgență se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar dacă au fost săvârșite în timp de război, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

38. Articolul 430 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 430 Dispozițiile art. 424-426, 428 și 429 se aplică în mod corespunzător și în cazul aeronavelor militare. 39. La articolul 443 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: h) utilizează bunurile culturale protejate ca atare de dreptul internațional umanitar, în special monumente istorice, clădiri consacrate cultului religios, învățământului, artei sau științei, pentru declanșarea unui atac prin mijloace militare împotriva părții inamice.

Titlul IV Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 246 Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Articolul 247 Cu excepția prezentului articol, a art. 121 pct. 8 și a art. 249, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, prezenta lege intră în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Articolul 248 Actele normative prevăzute în titlul II "Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale", cu excepția celor prevăzute la art. 27-29, 49, 59, 98 și 211, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Articolul 249 (1) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare: a) proiectul de lege privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune; b) proiectul de lege privind executarea pedepselor, măsurilor educative și a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate; c) proiectul de lege privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. (2) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare: a) proiectul de lege prevăzut la art. 121 pct. 8; b) proiectul de lege privind substanțe psihoactive, în condițiile prevăzute la art. 241. (3) Actele normative prevăzute la alin. (1) și (2) vor intra în vigoare la data de 1 februarie 2014.

------

Articolul 250 La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU ȘTEFAN ZGONEA PREȘEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU

București, 24 octombrie 2012. Nr. 187.

Anexă (Anexa la Legea nr. 76/2008) Infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. 1. Infracțiunea de omor 2. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii 3. Infracțiunea de ucidere din culpă 4. Uciderea la cererea victimei 5. Infracțiunea de vătămare corporală 6. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte 7. Infracțiunea de vătămare corporală din culpă 8. Rele tratamente aplicate minorului 9. Încăierarea 10. Uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă 11. Vătămarea fătului 12. Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal 13. Infracțiunea de sclavie 14. Trafic de persoane 15. Trafic de minori 16. Proxenetism 17. Infracțiunea de viol 18. Agresiunea sexuală 19. Infracțiunea de act sexual cu un minor 20. Infracțiunea de perversiune sexuală 21. Infracțiunea de corupție sexuală 22. Infracțiuni de tâlhărie și piraterie 23. Ultraj 24. Ultraj judiciar 25. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției 26. Supunerea la rele tratamente 27. Infracțiunea de tortură 28. Infracțiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive 29. Infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive 30. Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului 31. Atentatul care pune în pericol siguranța națională 32. Atentatul care pune în pericol siguranța unei colectivități 33. Infracțiuni de genocid contra umanității și de război 34. Infracțiuni la regimul armelor și munițiilor 35. Actele de terorism prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului 36. Infracțiunile prevăzute la art. 2, 3, 10 și 12 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare 37. Infracțiunea prevăzută la art. 22 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007


Legislation Amends (6 text(s)) Amends (6 text(s))
No data available.

WIPO Lex No. RO087