关于知识产权 知识产权培训 树立尊重知识产权的风尚 知识产权外联 部门知识产权 知识产权和热点议题 特定领域知识产权 专利和技术信息 商标信息 工业品外观设计信息 地理标志信息 植物品种信息(UPOV) 知识产权法律、条约和判决 知识产权资源 知识产权报告 专利保护 商标保护 工业品外观设计保护 地理标志保护 植物品种保护(UPOV) 知识产权争议解决 知识产权局业务解决方案 知识产权服务缴费 谈判与决策 发展合作 创新支持 公私伙伴关系 人工智能工具和服务 组织简介 与产权组织合作 问责制 专利 商标 工业品外观设计 地理标志 版权 商业秘密 WIPO学院 讲习班和研讨会 知识产权执法 WIPO ALERT 宣传 世界知识产权日 WIPO杂志 案例研究和成功故事 知识产权新闻 产权组织奖 企业 高校 土著人民 司法机构 遗传资源、传统知识和传统文化表现形式 经济学 金融 无形资产 性别平等 全球卫生 气候变化 竞争政策 可持续发展目标 前沿技术 移动应用 体育 旅游 PATENTSCOPE 专利分析 国际专利分类 ARDI - 研究促进创新 ASPI - 专业化专利信息 全球品牌数据库 马德里监视器 Article 6ter Express数据库 尼斯分类 维也纳分类 全球外观设计数据库 国际外观设计公报 Hague Express数据库 洛迦诺分类 Lisbon Express数据库 全球品牌数据库地理标志信息 PLUTO植物品种数据库 GENIE数据库 产权组织管理的条约 WIPO Lex - 知识产权法律、条约和判决 产权组织标准 知识产权统计 WIPO Pearl(术语) 产权组织出版物 国家知识产权概况 产权组织知识中心 产权组织技术趋势 全球创新指数 世界知识产权报告 PCT - 国际专利体系 ePCT 布达佩斯 - 国际微生物保藏体系 马德里 - 国际商标体系 eMadrid 第六条之三(徽章、旗帜、国徽) 海牙 - 国际外观设计体系 eHague 里斯本 - 国际地理标志体系 eLisbon UPOV PRISMA UPOV e-PVP Administration UPOV e-PVP DUS Exchange 调解 仲裁 专家裁决 域名争议 检索和审查集中式接入(CASE) 数字查询服务(DAS) WIPO Pay 产权组织往来账户 产权组织各大会 常设委员会 会议日历 WIPO Webcast 产权组织正式文件 发展议程 技术援助 知识产权培训机构 COVID-19支持 国家知识产权战略 政策和立法咨询 合作枢纽 技术与创新支持中心(TISC) 技术转移 发明人援助计划(IAP) WIPO GREEN 产权组织的PAT-INFORMED 无障碍图书联合会 产权组织服务创作者 WIPO Translate 语音转文字 分类助手 成员国 观察员 总干事 部门活动 驻外办事处 职位空缺 采购 成果和预算 财务报告 监督
Arabic English Spanish French Russian Chinese
法律 条约 判决 按管辖区浏览

Civil Code of the Republic of Moldova No. 1107 of June 6, 2002 (as amended up to Law No. 211 of July 29, 2016), 摩尔多瓦共和国

返回
WIPO Lex中的最新版本
详情 详情 版本年份 2016 日期 议定: 2002年6月6日 文本类型 框架法 主题 版权与相关权利(邻接权), 工业产权 主题(二级) 其他 This consolidated version of the Civil Code incorporates all the amendments up to Law No. 211 of July 29, 2016, on Amendments and Additions to Certain Legislative Act (hereinafter 'Amendment Act'), which was published in the Official Gazette and came into force on September 30, 2016.

For the amendments introduced by Article IV of the Amendment Act, see the following provisions of the consolidated version:
- Book One, Title IV, Chapter II, Article 274(1), paragraph g;
- Book Three, Title III, Chapter XXVII, Article 1333(2).

The consolidated Code Civil contains the following provisions, relating to intellectual property rights:
- Book One, Title I, Chapter II, Article 8, paragraph e; Title II, Chapter I, Article 21(2), paragraph b;
- Book Two, Title I, Article 301, Title IV, Chapter V, Section 2-a, Article 470(2), paragraph f;
- Book Three, Title III, Chapter X, Article 925(1), paragraph d;

可用资料

主要文本 相关文本
主要文本 主要文本 俄语 Гражданский кодекс Республики Молдова № 1107-XV от 06.06.2002 (с изменениями, внесенными Законом № 211 от 29.07.2016 г.)         罗马尼亚语 Codul Civil al Republicii Moldova nr 1107 din 6 iunie 2002 (astfel cum a fost modificată până la Legea nr. 211 din 29 iulie 2016)        
Cod Nr. 1107 din 06.06.2002 Codul Civil al Republicii Moldova

Republica Moldova

PARLAMENTUL COD Nr. 1107

din 06.06.2002

CODUL CIVIL

AL REPUBLICII MOLDOVA

Publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 art Nr : 661

MODIFICAT

LP211 din 29.07.16, MO338-341/30.09.16 art.698
LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare 30.03.17
LP185 din 22.07.16, MO306-313/16.09.16 art.655; în vigoare 16.03.17
LP160 din 07.07.16, MO306-313/16.09.16 art.647
LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16
LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare 01.10.16
LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379
LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253
LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247
LP203 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.621; în vigoare 06.03.14
LP155 din 28.06.13, MO173-176/09.08.13 art.582
LP116 din 23.05.13, MO146-151/12.07.13 art.456
LP31 din 07.03.13, MO69-74/05.04.13 art.223
LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare 16.11.12
LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330
LP23 din 01.03.12, MO54-59/23.03.12 art.172; în vigoare 23.06.12
LP88 din 21.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284
LP113-XVIII din 18.12.09, MO197-200/31.12.09 art.656
LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574
LP280-XVI din 14.12.07, MO94-96/30.05.08 art. 349
LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102
LP130-XVI din 07.06.07, MO94-97/06.07.07 art.418
LP262-XVI din 28.07.06, MO126-130/11.08.06 art.641
LP60-XVI din 28.04.05, MO92-94/08.07.05 art.431
LP206-XV din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598

NOTĂ:

În textul codului, cuvintele “titlu de valoare” se înlocuiesc cu cuvintele “valoare mobiliară”
prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102
Parlamentul adoptă prezentul cod.

Cartea întîi DISPOZIŢII GENERALE T i t l u l I

DISPOZIŢII COMUNE

Capitolul I LEGISLAŢIA CIVILĂ

Articolul 1. Bazele legislaţiei civile

(1) Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, inviolabilităţii proprietăţii, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare judiciară a lor.
(2) Persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi
obligaţiile lor, orice alte condiţii contractuale, dacă acestea nu contravin legii.
(3) Drepturile civile pot fi limitate prin lege organică doar în temeiurile prevăzute de
Constituţia Republicii Moldova.

Articolul 2. Raporturile reglementate de legislaţia civilă

(1) Legislaţia civilă determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia, reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale conexe lor.
(2) Raporturile familiale, locative, raporturile de muncă, de exploatare a resurselor naturale şi de protecţie a mediului înconjurător, ce corespund prevederilor alin.(1), sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.
(3) Raporturile privind realizarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, a altor valori nepatrimoniale sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.
(4) Subiecte ale raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice şi juridice, cele care practică, precum şi cele care nu practică activitate de întreprinzător.

Articolul 21. Consumatorul şi profesionistul

(1) Are calitatea de consumator orice persoană fizică care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează predominant în scopuri ce nu țin de activitatea de întreprinzător sau profesională. Persoana fizică nu are calitatea de consumator dacă cealaltă parte a raportului juridic civil nu are calitatea de profesionist.

(2) Are calitatea de profesionist orice persoană fizică sau juridică de drept public sau de

drept privat care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează în scopuri ce ţin de activitatea de întreprinzător sau profesională, chiar dacă persoana nu are scopul de a obţine un profit din această activitate.

(3) Persoana care, într-un raport juridic civil, corespunde atît dispoziţiilor alin. (1), cît şi

dispoziţiilor alin. (2) se consideră consumator dacă recunoaşterea acestei calităţi îi oferă o anumită protecţie juridică, iar în celelalte cazuri persoana se consideră profesionist.

[Art.21 introdus prin LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare 30.03.17]

Articolul 3. Legislaţia civilă

(1) Legislaţia civilă constă în prezentul cod, în alte legi, în ordonanţe ale Guvernului şi în acte normative subordonate legii, care reglementează raporturile prevăzute la art.2 şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.
(2) Actele normative subordonate legii se aplică la reglementarea raporturilor civile doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii şi nu contravin ei.

Articolul 4. Uzanţa

(1) Uzanţa reprezintă o normă de conduită care, deşi neconsfinţită de legislaţie, este general recunoscută şi aplicată pe parcursul unei perioade îndelungate într-un anumit domeniu al raporturilor civile.
(2) Uzanţa se aplică numai dacă nu contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri.

Articolul 5. Analogia legii şi analogia dreptului

(1) În cazul nereglementării prin lege ori prin acord al părţilor şi lipsei de uzanţe, raporturilor prevăzute la art.2 li se aplică, dacă aceasta nu contravine esenţei lor, norma legislaţiei civile care reglementează raporturi similare (analogia legii).
(2) Dacă aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile şi obligaţiile părţilor se determină
în funcţie de principiile generale şi de sensul legislaţiei civile (analogia dreptului).
(3) Nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspundere civilă.
(4) Instanţa de judecată nu este în drept să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară.

Articolul 6. Acţiunea în timp a legii civile

(1) Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.
(2) Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare.
(3) De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia cazurilor în care legea nouă prevede altfel.
(4) În cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii
noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.
(5) În situaţiile prevăzute la alin.(4), dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a
drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora. De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare dispoziţiilor ei imperative sînt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic.

Articolul 7. Legislaţia civilă şi tratatele internaţionale

Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute de legislaţia civilă, se vor aplica dispoziţiile tratatului internaţional.

Capitolul II

APARIŢIA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR CIVILE. EXERCITAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR CIVILE

Articolul 8. Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor

civile
(1) Drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice care, deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile generale şi de la sensul legislaţiei civile.
(2) Drepturile şi obligaţiile civile apar:
a) din contracte şi din alte acte juridice;
b) din acte emise de o autoritate publică, prevăzute de lege drept temei al apariţiei drepturilor şi obligaţiilor civile;
c) din hotărîre judecătorească în care sînt stabilite drepturi şi obligaţii;
d) în urma creării şi dobîndirii de patrimoniu în temeiuri neinterzise de lege;
e) în urma elaborării de lucrări ştiinţifice, creării de opere literare, de artă, în urma invenţiilor şi altor rezultate ale activităţii intelectuale;
f) în urma cauzării de prejudicii unei alte persoane;
g) în urma îmbogăţirii fără justă cauză;
h) în urma altor fapte ale persoanelor fizice şi juridice şi a unor evenimente de care legislaţia leagă apariţia unor efecte juridice în materie civilă.

Articolul 9. Exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor

(1) Persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară.
(2) Neexercitarea de către persoanele fizice şi juridice a drepturilor civile ce le revin nu duce
la stingerea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Articolul 10. Apărarea judiciară a drepturilor civile

(1) Apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.
(2) Modul de aplanare a litigiului dintre părţi pînă la adresare în instanţă de judecată poate fi prevăzut prin lege sau contract.
(3) Apărarea drepturilor civile pe cale administrativă se face doar în cazurile prevăzute de
lege. Hotărîrea emisă pe cale administrativă poate fi atacată în instanţă de judecată.

Articolul 11. Metodele de apărare a drepturilor civile

Apărarea dreptului civil se face prin:
a) recunoaşterea dreptului;
b) restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;
c) recunoaşterea nulităţii actului juridic;
d) declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică;
e) impunerea la executarea obligaţiei în natură;
f) autoapărare;
g) repararea prejudiciilor;
h) încasarea clauzei penale;
i) repararea prejudiciului moral;
j) desfiinţarea sau modificarea raportului juridic;
k) neaplicarea de către instanţa de judecată a actului ce contravine legii emis de o autoritate publică;
l) alte căi prevăzute de lege.

Articolul 12. Declararea nulităţii actului ce contravine legii emis de o autoritate publică

(1) Actul, emis de o autoritate publică, ce încalcă drepturile şi interesele civile ocrotite de lege
ale unei persoane fizice sau juridice va fi declarat de către instanţa de judecată nul din momentul adoptării lui.
(2) În cazurile recunoaşterii de către instanţa de judecată a actului, prevăzut la alin.(1), ca fiind
nul, dreptul încălcat este pasibil de restabilire sau apărare prin alte metode prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.

Articolul 13. Autoapărarea

(1) Nu sînt ilicite acţiunile persoanei care, în scopul autoapărării, ia, sustrage, distruge sau deteriorează un bun sau, în acelaşi scop, reţine persoana obligată care ar putea să se ascundă, sau înlătură rezistenţa celui obligat să tolereze acţiunea dacă nu se poate obţine asistenţa organelor competente şi dacă, fără o intervenţie imediată, există pericolul ca realizarea dreptului să devină imposibilă sau substanţial îngreuiată.
(2) Autoapărarea nu trebuie să depăşească limitele necesare înlăturării pericolului.
(3) În cazul deposedării de bunuri, trebuie să se solicite imediat sechestrarea acestora dacă nu este obţinută executarea silită.
(4) Dacă este reţinută, persoana obligată trebuie să fie adusă imediat în faţa autorităţii
competente.
(5) Persoana care a săvîrşit una dintre acţiunile prevăzute la alin.(1), presupunînd în mod eronat că are dreptul la autoapărare, este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi, chiar dacă eroarea nu se datorează culpei sale.

Articolul 14. Repararea prejudiciilor

(1) Persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel.
(2) Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
(3) Dacă cel care a lezat o persoană într-un drept al ei obţine ca urmare venituri, persoana
lezată este în drept să ceară, pe lîngă reparaţia prejudiciilor, partea din venit rămasă după reparaţie.

Articolul 15. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale

Drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sînt apărate în cazurile şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în care folosirea modalităţilor de apărare a drepturilor civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din caracterul consecinţelor acestei încălcări.

Articolul 16. Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei

profesionale
(1) Orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale. (2) Orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea,
demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii.
(3) La cererea persoanelor interesate, se admite apărarea onoarei şi demnităţii unei persoane fizice şi după moartea acesteia.
(4) Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este răspîndită
printr-un mijloc de informare în masă, instanţa de judecată îl obligă să publice o dezminţire la aceeaşi rubrică, pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni în cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii judecătoreşti.
(5) În cazul în care un document emis de o organizaţie conţine informaţii care lezează onoarea,
demnitatea şi reputaţia profesională, instanţa de judecată o obligă să înlocuiască documentul. (6) În alte cazuri decît cele prevăzute la alin.(4) şi (5), modalitatea de dezminţire a
informaţiilor care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională se stabileşte de către instanţa de judecată.
(7) Persoana lezată în drepturile şi interesele sale, ocrotite de lege, prin publicaţiile unui mijloc
de informare în masă, este în drept să publice replica sa în respectivul mijloc de informare în masă pe contul acestuia
(8) Orice persoană în a cărei privinţă a fost răspîndită o informaţie ce îi lezează onoarea,
demnitatea şi reputaţia profesională este în drept, pe lîngă dezminţire, să ceară repararea prejudiciului material şi moral cauzat astfel. Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral trebuie sa fie rezonabil şi să se determine ţinîndu-se cont de:
a) caracterul informaţiilor răspîndite;
b) sfera de răspîndire a informaţiilor;
c) impactul social asupra persoanei;
d) gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate;
e) proporţionalitatea între acordarea despăgubirilor şi gradul în care reputaţia a fost lezată;
f) gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului;
g) măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate;
h) publicarea rectificării, replicii sau dezminţirii pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti;
i) alte circumstanţe relevante pentru cazul dat.

[Art.16 al.(8) modificat prin LP262-XVI din 28.07.06, MO126-130/11.08.06 art.641]

(9) Dacă identificarea persoanei care a difuzat informaţia ce lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a unei alte persoane este imposibilă, aceasta din urmă este în drept să adreseze în instanţă de judecată o cerere în vederea declarării informaţiei răspîndite ca fiind neveridică.

T i t l u l II PERSOANELE Capitolul I PERSOANA FIZICĂ

Articolul 17. Noţiunea de persoană fizică

Persoană fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.

Articolul 18. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice

(1) Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea de folosinţă) se recunoaşte în egală măsură tuturor persoanelor fizice.
(2) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi încetează o dată cu moartea.
(3) Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune dacă se naşte vie.

Articolul 19. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice

Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa.

Articolul 20. Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei

fizice
(1) Capacitatea deplină de exerciţiu începe la data cînd persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani.
(2) Minorul dobîndeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu. Desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. În cazul declarării nulităţii căsătoriei, instanţa de judecată îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea deplină de exerciţiu din momentul stabilit de ea.
(3) Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu deplină dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) se efectuează prin hotărîre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului, iar în lipsa unui astfel de acord, prin hotărîre judecătorească.

Articolul 21. Capacitatea de exerciţiu a minorului care a

împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
(2) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani are dreptul fără consimţămîntul părinţilor,
adoptatorilor sau al curatorului:
a) să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;
b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale apărate de lege;
c) să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu legea;
d) să încheie actele juridice prevăzute la art.22 alin.(2).
(3) Din motive întemeiate minorul poate fi limitat de instanţa de judecată, la cererea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului ori a autorităţii tutelare, în drepturile prevăzute la alin.(2) lit.a) şi b).
(4) Minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani poate deveni membru de cooperativă.

Articolul 22. Capacitatea de exerciţiu a minorului care nu a împlinit vîrsta de 14 ani

(1) Toate actele juridice pentru şi în numele minorului pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani pot fi încheiate doar de părinţi, adoptatori sau tutore, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Minorul în vîrstă de la 7 la 14 ani este în drept să încheie de sine stătător:
a) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor;
b) acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
c) acte de conservare.

Articolul 23. Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu

(1) Capacitatea civilă este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine
socială, grad de cultură sau de alte criterii similare.
(2) Persoana fizică nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă.
(3) Nimeni nu poate fi limitat în capacitate de folosinţă şi în capacitate de exerciţiu decît în cazul şi în modul prevăzut de lege.
(4) Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu sînt nule.

Articolul 24. Declararea incapacităţii persoanei fizice

(1) Persoana care în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale poate fi declarată de către instanţa de judecată ca incapabilă. Asupra ei se instituie tutela.
(2) Actele juridice în numele persoanei fizice declarate incapabile se încheie de către tutore.
(3) Dacă temeiurile în care persoana fizică a fost declarată incapabilă au dispărut, instanţa de judecată o declară ca fiind capabilă. În baza hotărîrii judecătoreşti, tutela asupra persoanei se anulează.

Articolul 25. Limitarea persoanei fizice în capacitatea de

exerciţiu
(1) Persoana care, în urma consumului abuziv de alcool sau consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope, înrăutăţeşte starea materială a familiei sale poate fi limitată de către instanţa de judecată în capacitatea de exerciţiu. Asupra acestei persoane se instituie curatela.
(2) Persoana indicată la alin.(1) are dreptul să încheie acte juridice cu privire la dispunerea de
patrimoniu, să primească şi să dispună de salariu, de pensie sau de alte tipuri de venituri doar cu acordul curatorului.
(3) Dacă au dispărut temeiurile în care persoana fizică a fost limitată în capacitatea de
exerciţiu, instanţa de judecată anulează limitarea. În baza hotărîrii judecătoreşti, curatela asupra ei se anulează.

Articolul 26. Activitatea de întreprinzător a persoanei

fizice
(1) Persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
(2) Persoana care practică activitate de întreprinzător fără înregistrare de stat nu poate invoca
lipsa calităţii de întreprinzător.
(3) Asupra activităţii de întreprinzător desfăşurate fără constituirea de persoană juridică se aplică regulile care reglementează activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ dacă din lege sau din esenţa raporturilor juridice nu rezultă altfel.

Articolul 27. Răspunderea patrimonială a persoanei fizice

Persoana fizică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care, conform legii, nu pot fi urmărite.

Articolul 28. Numele persoanei fizice

(1) Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit legii.
(2) Numele cuprinde numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul.
(3) Numele de familie se dobîndeşte prin efectul filiaţiei şi se modifică prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege.
(4) Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, în baza declaraţiei de naştere.

Articolul 29. Utilizarea numelui

(1) Orice persoană are dreptul la respectul numelui său.
(2) Persoana fizică dobîndeşte şi exercită drepturile şi execută obligaţiile în numele său.
(3) Cel care utilizează numele altuia este răspunzător de toate confuziile sau prejudiciile care rezultă. Atît titularul numelui, cît şi soţul sau rudele lui apropiate pot să se opună acestei utilizări şi să ceară repararea prejudiciului.
(4) Persoana fizică este obligată să ia măsuri pentru avizarea debitorilor şi creditorilor săi despre schimbarea numelui şi poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea acestei obligaţii.

Articolul 30. Domiciliul şi reşedinţa

(1) Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau
principală. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atîta timp cît nu şi-a stabilit un altul. (2) Reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară.
(3) Persoana al cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la
locul reşedinţei sale.
(4) În lipsă de reşedinţă, persoana este considerată că domiciliază la locul unde se găseşte, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul ultimului domiciliu.

Articolul 31. Domiciliul minorului şi al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu

(1) Domiciliul minorului în vîrstă de pînă la 14 ani este la părinţii săi sau la acel părinte la care
locuieşte permanent.
(2) Domiciliul minorului dat în plasament de instanţa de judecată unui terţ rămîne la părinţii săi. În cazul în care aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei minorul va avea domiciliul, asupra acestuia decide instanţa de judecată.
(3) Instanţa de judecată poate, în mod excepţional, avînd în vedere interesul suprem al minorului, să-i stabilească domiciliul la bunici sau la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţămîntul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.
(4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul din părinţi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, este la reprezentantul legal.
(5) Domiciliul minorului aflat în dificultate, în cazurile prevăzute prin lege, se află la familia
sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament ori încredinţat.
(6) Domiciliul persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu este la reprezentantul ei legal.

Articolul 32. Tutela şi curatela

(1) Tutela şi curatela se instituie pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor persoanelor fizice incapabile sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă sau limitate în capacitatea de exerciţiu.
(2) Tutorii şi curatorii apără drepturile şi interesele persoanelor tutelate de ei în relaţii cu
persoane fizice şi juridice, inclusiv în instanţă de judecată, fără mandat.
(3) Tutela sau curatela asupra minorului se instituie în cazul în care el nu are părinţi ori înfietori sau cînd instanţa de judecată a stabilit decăderea părinţilor lui din drepturile părinteşti, sau cînd el a rămas fără ocrotire părintească din alte motive.

Articolul 33. Tutela

(1) Tutela se instituie asupra persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu şi asupra minorilor în vîrstă de pînă la 14 ani, după caz.
(2) Tutorele este reprezentantul legal al persoanei care se află sub tutelă şi încheie fără mandat
în numele şi în interesul ei actele juridice necesare.

Articolul 34. Curatela

(1) Curatela se instituie asupra minorilor în vîrstă de la 14 la 18 ani, precum şi asupra persoanelor fizice limitate în capacitate de exerciţiu de către instanţa de judecată din cauza consumului abuziv de alcool, consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope.
(2) Curatorul îşi dă consimţămîntul la încheierea actelor juridice pe care persoana fizică ce se
află sub curatelă nu are dreptul să le încheie de sine stătător.
(3) Curatorul ajută persoana care se află sub curatelă în realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor şi o protejează împotriva abuzurilor unor terţi.

Articolul 35. Autorităţile tutelare

(1) Autorităţi tutelare sînt autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Autoritatea tutelară de la domiciliul persoanei care se află sub tutelă supraveghează activitatea tutorelui sau a curatorului ei.

Articolul 36. Instituirea tutelei şi curatelei

(1) Autoritatea tutelară este obligată să hotărască asupra instituirii tutelei sau curatelei în termen de o lună de la data primirii informaţiei despre necesitatea instituirii.
(2) Pînă la numirea tutorelui sau curatorului, atribuţiile lor sînt exercitate de autoritatea tutelară.

Articolul 37. Obligaţia de informare despre persoanele asupra cărora trebuie instituită tutela sau curatela

În termen de 5 zile de la data aflării că asupra persoanei trebuie instituită tutela sau curatela, au
obligaţia să înştiinţeze autoritatea tutelară:
a) cei apropiaţi persoanei, precum şi administratorul şi locatarii casei în care locuieşte;
b) serviciul de stare civilă, în cazul înregistrării unui deces, precum şi notarul public, în cazul deschiderii unei succesiuni;
c) instanţa judecătorească, lucrătorii procuraturii şi ai poliţiei, în cazul pronunţării, aplicării sau executării unei sancţiuni privative de libertate;
d) autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.

Articolul 38. Tutorele şi curatorul

(1) Poate fi tutore sau curator o singură persoană fizică sau soţul şi soţia împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin.(4) şi au consimţit expres.
(2) Atribuţiile de tutore şi curator asupra persoanei internate în o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie, de învăţămînt, de tratament sau în o altă instituţie similară sînt exercitate de aceste instituţii, cu excepţia cazului în care persoana are tutore sau curator.
(3) Tutorele sau curatorul este desemnat de autoritatea tutelară de la domiciliul persoanei asupra căreia trebuie instituită tutela sau curatela, din oficiu sau la sesizarea celor menţionaţi la art.37.
(4) Nu poate fi tutore sau curator:
a) minorul;
b) persoana lipsită de sau limitată în capacitatea de exerciţiu;
c) cel decăzut din drepturile părinteşti;
d) cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator din cauza stării de sănătate;
e) cel căruia, din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator, i s-a anulat adopţia;
f) cel căruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări;
g) cel ale cărui interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă sau curatelă;
h) cel înlăturat prin act autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morţii, ocrotirea părintească;
i) cel care, exercitînd o tutelă sau curatelă, a fost îndepărtat de la ele;
j) cel care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana asupra căreia se instituie tutela sau curatela.

Articolul 39. Caracterul personal şi gratuit al tutelei şi

curatelei
(1) Tutela şi curatela sînt sarcini personale.
(2) Obligaţiile de tutelă şi curatelă se îndeplinesc gratuit. Tutorele şi curatorul au dreptul să ceară compensarea tuturor cheltuielilor aferente îndeplinirii obligaţiilor de tutelă şi curatelă.
(3) Autoritatea tutelară poate, ţinînd seama de cuantumul şi componenţa patrimoniului celui pus sub tutelă sau curatelă, să decidă ca administrarea patrimoniului sau doar a unei părţi din el să fie încredinţată unei persoane fizice sau unei persoane juridice competente.

Articolul 40. Obligaţiile tutorelui şi ale curatorului

(1) Tutorele şi curatorul sînt obligaţi:
a) să locuiască împreună cu cel pus sub tutelă şi să comunice autorităţii tutelare schimbarea domiciliului. Curatorul şi persoana aflată sub curatelă care a atins vîrsta de 14 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare;
b) să aibă grijă de întreţinerea persoanei puse sub tutelă sau curatelă;
c) să apere drepturile şi interesele persoanei puse sub tutelă sau curatelă.
(2) Tutorelui şi curatorului le revin drepturile şi obligaţiile de părinte în educarea minorului.

Articolul 41. Administrarea patrimoniului celui pus sub tutelă

(1) Tutorele administrează şi dispune eficient de bunurile celui pus sub tutelă, în numele
acestuia, dacă nu este numit un administrator al bunurilor.
(2) La numire, tutorele, în prezenţa reprezentantului autorităţii tutelare, inventariază bunurile celui pus sub tutelă şi prezintă autorităţii tutelare inventarul spre aprobare.
(3) Sumele cuvenite celui pus sub tutelă, sub formă de pensie, ajutor, pensie alimentară şi alte
venituri curente, se primesc şi se cheltuiesc de către tutore pentru întreţinerea celui pus sub tutelă.
(4) Dacă veniturile curente sau mijloacele băneşti ale celui pus sub tutelă nu sînt suficiente
pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare, acestea pot fi acoperite din contul bunurilor lui, cu acordul autorităţii tutelare.
(5) Tutorele este dator să întocmească şi să prezinte anual autorităţii tutelare, în termen de 30
de zile de la sfîrşitul anului calendaristic, un raport privind modul în care s-a îngrijit de cel pus sub tutelă şi despre administrarea şi dispunerea de bunurile acestuia.

Articolul 42. Autorizaţia autorităţii tutelare pentru

încheierea de acte juridice
(1) Fără permisiunea prealabilă a autorităţii tutelare, tutorele nu este în drept să încheie, iar curatorul să încuviinţeze încheierea actelor juridice de înstrăinare (inclusiv de donaţie), de schimb sau de închiriere (arendă), de folosinţă gratuită sau de depunere în gaj a bunurilor, a actelor juridice prin care se renunţă la drepturile persoanei puse sub tutelă sau curatelă, a
convenţiilor de partajare a averii sau a cotelor-părţi ale persoanei puse sub tutelă sau curatelă şi a oricăror altor acte juridice care duc la micşorarea averii acesteia.
(2) Încheierea de acte juridice privind bunurile imobile ale celui pus sub tutelă sau curatelă se
admite numai cu permisiunea prealabilă a autorităţii tutelare.

Articolul 43. Interdicţia încheierii de acte juridice în numele celui pus sub tutelă sau curatelă

(1) Tutorele nu are dreptul să încheie acte juridice cu titlu gratuit, iar curatorul nu are dreptul să-şi dea acordul la încheierea actelor juridice cu titlu gratuit prin care cel pus sub tutelă sau curatelă se obligă sau renunţă la drepturi.
(2) Excepţie de la prevederile alin.(1) fac actele juridice conforme obligaţiilor morale şi
bunelor moravuri.
(3) Tutorele şi curatorul, soţul şi rudele acestora de pînă la gradul al patrulea inclusiv nu au dreptul să încheie convenţii cu persoana pusă sub tutelă sau curatelă, cu excepţia transmiterii către aceasta a averii prin donaţie sau în folosinţă gratuită.

Articolul 44. Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus

sub tutelă
(1) În cazul necesităţii administrării permanente a bunurilor imobile şi mobile de valoare ale persoanei puse sub tutelă, autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară a proprietăţii cu administratorul pe care l-a desemnat. În astfel de cazuri, tutorele îşi păstrează împuternicirile asupra părţii din averea celui pus sub tutelă care nu este transmisă în administrare fiduciară.
(2) În exercitarea sarcinilor de administrare a proprietăţii persoanei puse sub tutelă,
administratorul cade sub incidenţa art.42 şi 43.
(3) Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus sub tutelă încetează în temeiurile prevăzute de lege pentru încetarea contractului de administrare fiduciară a proprietăţii, precum şi în cazul încetării tutelei.

Articolul 45. Păstrarea mijloacelor băneşti

(1) Sumele de bani care depăşesc necesităţile întreţinerii celui pus sub tutelă şi ale
administrării bunurilor lui se depun pe numele acestuia la o instituţie financiară de unde nu pot fi ridicate decît cu autorizaţia autorităţii tutelare.
(2) Tutorele poate depune sumele necesare întreţinerii pe numele minorului. Acestea se trec
într-un cont separat şi pot fi ridicate de tutore fără încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare.

Articolul 46. Îndepărtarea şi eliberarea tutorilor şi curatorilor de la îndeplinirea obligaţiilor lor

(1) Minorul, precum şi persoanele prevăzute la art.37 pot contesta sau denunţa la autoritatea tutelară actele şi faptele tutorelui sau ale curatorului care prejudiciază minorul.
(2) Tutorele sau curatorul va fi îndepărtat dacă săvîrşeşte un abuz, o neglijenţă gravă sau fapte
care-l fac nevrednic de a fi tutore sau curator, precum şi dacă nu-şi îndeplineşte corespunzător sarcina.
(3) Autoritatea tutelară eliberează tutorele sau curatorul de la îndeplinirea obligaţiilor în
cazurile în care minorul a fost întors părinţilor sau a fost înfiat.
(4) În cazul plasării persoanei puse sub tutelă sau curatelă într-o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie, de învăţămînt, de tratament sau în o altă instituţie similară, autoritatea tutelară eliberează tutorele sau curatorul de îndeplinirea obligaţiilor lor dacă aceasta nu contravine intereselor persoanei puse sub tutelă sau curatelă.
(5) Autoritatea tutelară eliberează, la cerere, tutorele sau curatorul de îndeplinirea sarcinii dacă există motive întemeiate.

Articolul 47. Încetarea tutelei şi curatelei

(1) O dată cu atingerea de către minorul pus sub tutelă a vîrstei de 14 ani, tutela asupra lui încetează, iar persoana care a exercitat funcţia de tutore devine curatorul lui fără a fi necesară o hotărîre suplimentară în acest sens.
(2) Curatela încetează o dată cu dobîndirea sau restabilirea capacităţii depline de exerciţiu.

Articolul 48. Patronajul asupra persoanelor fizice capabile

(1) La cererea unei persoane fizice cu capacitate deplină de exerciţiu care, din cauza sănătăţii precare, nu este în stare să-şi exercite şi să-şi apere drepturile şi nici să-şi îndeplinească obligaţiile de sine stătător, asupra ei poate fi instituită curatelă în formă de patronaj.
(2) Curatorul (asistentul) persoanei fizice capabile poate fi desemnat de organul de tutelă şi
curatelă doar cu consimţămîntul acesteia.
(3) Dispunerea de patrimoniul persoanei puse sub patronaj se efectuează de către curator (asistent) doar în baza unui contract de mandat sau de administrare fiduciară încheiat cu ea. Încheierea de acte juridice privind întreţinerea şi satisfacerea necesităţilor cotidiene ale persoanei puse sub patronaj poate fi efectuată de curator (asistent) cu acordul ei verbal.
(4) Patronajul asupra persoanei capabile, instituit în conformitate cu alin.(1), încetează la
cererea acesteia.
(5) Curatorul (asistentul) persoanei puse sub patronaj se eliberează de la îndeplinirea obligaţiilor sale în cazurile prevăzute la art.46 alin.(4) şi ( 5).

Articolul 49. Declararea persoanei dispărută fără veste

(1) Persoana fizică poate fi declarată dispărută fără veste dacă lipseşte de la domiciliu şi a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei. Dispariţia se declară de instanţa de judecată la cererea persoanei interesate.
(2) În cazul imposibilităţii de a se determina ziua primirii ultimelor informaţii despre dispărut, termenul pentru declararea dispariţiei fără veste va începe să curgă din prima zi a lunii următoare celei în care au fost primite ultimele informaţii despre dispărut, iar în cazul imposibilităţii de a determina această lună, de la întîi ianuarie al următorului an.

Articolul 50. Protecţia bunurilor celui dispărut fără veste

(1) Dacă este necesară administrarea permanentă a patrimoniului persoanei declarate dispărută fără veste, instanţa de judecată numeşte un administrator, cu care autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară. La cererea persoanei interesate, instanţa de judecată poate numi un administrator şi înainte de expirarea unui an din ziua primirii ultimilor ştiri despre locul aflării persoanei dispărute.
(2) Declararea dispariţiei persoanei nu atrage modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor acesteia.

Articolul 51. Efectele apariţiei persoanei declarate dispărută fără veste

(1) Dacă persoana declarată dispărută fără veste apare sau dacă sînt ştiri despre locul aflării ei,
instanţa de judecată, la cererea persoanei interesate, anulează hotărîrea de declarare a dispariţiei şi desfiinţează, după caz, administrarea fiduciară a patrimoniului acesteia.
(2) Cel declarat dispărut poate cere administratorului fiduciar repararea prejudiciului cauzat
prin administrarea necorespunzătoare a patrimoniului său.

Articolul 52. Declararea persoanei decedată

(1) Persoana poate fi declarată decedată prin hotărîre a instanţei de judecată dacă timp de 3 ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după 6 luni dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune că a decedat în urma unui anumit accident.
(2) Un militar sau o altă persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare poate fi declarată decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acţiunilor militare.
(3) Ziua morţii persoanei declarate decedată se consideră ziua la care hotărîrea judecătorească privind declararea decesului ei a rămas definitivă. Dacă o persoană dispărută în împrejurări care prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui accident este declarată decedată, instanţa de judecată poate să declare ca dată a decesului ziua morţii ei prezumate.
(4) Declararea decesului produce aceleaşi efecte juridice ca şi decesul fizic constatat.

Articolul 53. Efectele apariţiei persoanei declarate decedată

(1) În cazul apariţiei sau descoperirii locului de aflare a persoanei declarate decedată, instanţa de judecată anulează hotărîrea privind declararea decesului ei.
(2) Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere de la oricare altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea decesului său.
(3) Dobînditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte că la
data dobîndirii lor ştia că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobînditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.
(4) Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vîndute, după anularea hotărîrii de declarare a decesului persoanei i se restituie suma realizată din vînzarea bunurilor.

Articolul 54. Înregistrarea de stat a actelor de stare civilă

(1) Înregistrării de stat sînt supuse următoarele acte de stare civilă:
a) naşterea;
b) adopţia;
c) stabilirea paternităţii; d) încheierea căsătoriei; e) desfacerea căsătoriei; f) schimbarea numelui; g) decesul.
(2) Înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează de către organele de înregistrare a actelor
de stare civilă prin înscrierea datelor în registrele actelor de stare civilă şi eliberarea de certificate în baza acestor înscrieri.
(3) Organele care efectuează înregistrarea actelor de stare civilă, procedura de înregistrare a
acestor acte, procedura de rectificare şi modificare a lor, restabilirea şi anularea înscrierilor actelor de stare civilă, forma registrelor actelor de stare civilă şi a certificatelor, precum şi modalitatea şi termenele de păstrare a registrelor actelor de stare civilă, se stabilesc prin lege.

Capitolul II PERSOANA JURIDICĂ S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 55. Noţiunea de persoană juridică

(1) Persoană juridică este organizaţia care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţă de judecată.
(2) Persoana juridică poate fi organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru,
poate fi dependentă sau independentă de un anumit număr de membri, poate avea scop lucrativ sau nelucrativ.
(3) În funcţie de participare la constituirea patrimoniului persoanei juridice, fondatorii (membrii) au sau nu au drepturi de creanţă faţă de ea. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) au drepturi de creanţă sînt societăţile comerciale şi cooperativele. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) nu au drepturi de creanţă sînt organizaţiile necomerciale.

Articolul 56. Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice

străine
Persoanele juridice străine sînt asimilate, în condiţiile legii, cu persoanele juridice ale
Republicii Moldova.

Articolul 57. Tipurile de persoane juridice

Persoanele juridice sînt de drept public sau de drept privat care, în raporturile civile, sînt situate pe poziţii de egalitate.

Articolul 58. Persoanele juridice de drept public

(1) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale participă la raporturile juridice civile pe poziţii de egalitate cu celelalte subiecte de drept. Atribuţiile statului şi ale unităţilor administrativ- teritoriale se exercită în asemenea raporturi de organele acestora, în conformitate cu competenţa lor.
(2) Organele împuternicite să exercite o parte din funcţiile (atribuţiile) Guvernului posedă personalitate juridică doar dacă aceasta decurge din prevederile legii sau, în cazurile expres prevăzute de lege, din actele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), persoanele juridice de drept public se pot înfiinţa şi altfel, în cazuri expres prevăzute de lege.
(4) Următoarele articole ale acestui capitol nu se aplică persoanelor juridice de drept public, cu excepţia cazurilor prevăzute expres.

Articolul 59. Persoane juridice de drept privat

(1) Persoanele juridice de drept privat se pot constitui liber doar în una din formele prevăzute de lege.
(2) Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ
(necomercial).

Articolul 60. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice

(1) Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobîndeşte la data înregistrării de stat şi încetează la data radierii ei din registrul de stat.
(2) Persoana juridică cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar
dacă nu este prevăzută în actul de constituire.
(3) Persoana juridică cu scop nelucrativ poate desfăşura numai activitatea prevăzută de lege şi de actul de constituire.
(4) Persoanele juridice de drept public participă la circuitul civil în măsura în care aceasta este necesar atingerii scopurilor sale. Ele sînt asimilate persoanelor juridice de drept privat în măsura în care participă la circuitul civil.
(5) Persoana juridică poate practica anumite tipuri de activităţi, a căror listă este stabilită de
lege, doar în baza unui permis special (licenţă). Dreptul persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este necesară licenţă apare în momentul obţinerii ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu expirarea licenţei dacă legea nu prevede altfel.
(6) Persoana juridică poate fi limitată în drepturi doar în cazurile şi în modul prevăzut de lege.

Articolul 61. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

(1) Persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator.
(2) Au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau prin actul de constituire,
sînt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.
(3) Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale executive sînt
supuse prin analogie regulilor mandatului dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel. (4) În cazul în care organul executiv nu este desemnat, participanţii sau creditorii persoanei
juridice pot cere instanţei de judecată desemnarea acestuia. Organul executiv desemnat de
instanţa de judecată este revocat de aceasta în cazul în care organul competent al persoanei juridice decide desemnarea organului executiv.

Articolul 62. Actele de constituire ale persoanei juridice

(1) Persoana juridică activează în baza contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a statutului, sau doar în baza statutului. Persoanele juridice de drept public, iar în cazurile prevăzute de lege, şi persoanele juridice de drept privat cu scop nelucrativ activează în baza normelor generale cu privire la organizaţiile de tipul respectiv.
(2) Contractul de constituire a persoanei juridice se încheie, iar statutul se aprobă de către
fondatorii (membrii) ei. Persoana juridică constituită de către un singur fondator activează în baza statutului aprobat de acesta.
(3) Actele de constituire ale persoanei juridice trebuie să conţină denumirea şi sediul ei, modul
de administrare a activităţii şi alte date prevăzute de lege pentru persoanele juridice de tipul respectiv. În actele de constituire ale persoanei juridice cu scop nelucrativ se stabileşte obiectul şi scopurile activităţii ei.

Articolul 63. Înregistrarea de stat a persoanei juridice

(1) Persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de stat.
(2) Persoana juridică de drept public se consideră constituită în momentul intrării în vigoare a actului normativ prin care se aprobă regulamentul ori statutul ei sau în momentul indicat în act.
(3) Persoana juridică este pasibilă de înregistrare de stat în modul prevăzut de lege. Datele
înregistrării de stat se înscriu în registrul de stat, fiind accesibile oricărei persoane.
(4) Încălcarea modului, prevăzut de lege, de constituire a persoanei juridice sau faptul că actul de constituire nu este în conformitate cu legea atrage refuzul înregistrării de stat a persoanei juridice. Nu se admite refuzul înregistrării din motivul inoportunităţii constituirii persoanei juridice.
(5) Persoana juridică este supusă reînregistrării de stat doar în cazurile prevăzute de lege.

Articolul 64. Publicitatea registrelor de stat ale persoanelor juridice

(1) Pînă în momentul în care faptul nu a fost înscris în registrul de stat al persoanelor juridice şi nu a fost făcut public, persoana în al cărei interes faptul trebuia înregistrat nu poate să-l opună terţilor, cu excepţia cazului cînd demonstrează că terţul cunoştea faptul.
(2) Dacă faptul este înregistrat şi făcut public, terţul trebuie să-l recunoască în raport cu sine.
Această prevedere nu este valabilă pentru actele juridice săvîrşite în decursul a 15 zile de după momentul cînd faptul a fost făcut public în măsura în care terţul demonstrează că nu a ştiut şi nici nu trebuia să ştie despre acest fapt.
(3) În cazul în care faptul care trebuia înregistrat a fost făcut public în mod greşit, terţul poate opune faptul făcut public persoanei în al cărei interes trebuia înregistrat, cu excepţia cazului cînd terţul ştia sau trebuia să ştie despre neveridicitate.

Articolul 65. Durata persoanei juridice

(1) Persoana juridică este perpetuă dacă legea sau actele de constituire nu prevăd altfel.
(2) La expirarea termenului stabilit pentru existenţa persoanei juridice, aceasta se dizolvă dacă pînă la acel moment actele de constituire nu se modifică.

Articolul 66. Denumirea persoanei juridice

(1) Persoana juridică participă la raporturile juridice numai sub denumire proprie, stabilită prin actele de constituire şi înregistrată în modul corespunzător.
(2) Denumirea persoanei juridice trebuie să includă, în limba de stat, forma juridică de
organizare.
(3) Persoana juridică nu poate fi înregistrată dacă denumirea ei coincide cu denumirea unei alte persoane juridice înregistrate deja.
(4) Se interzice utilizarea în denumirea persoanei juridice a sintagmelor ce contravin prevederilor legale sau normelor morale, precum şi a numelor proprii, dacă acestea nu coincid cu numele participanţilor la constituirea organizaţiei şi dacă nu există în acest sens acordul
persoanei respective sau al moştenitorilor ei cu privire la folosirea numelui.
(5) Persoana juridică nu poate folosi în denumirea sa cuvinte sau abrevieri care ar induce în eroare cu privire la forma sa.
(6) Persoana juridică a cărei denumire este înregistrată are dreptul să o utilizeze. Cel care
foloseşte denumirea unei alte persoane juridice este obligat, la cererea ei, să înceteze utilizarea denumirii şi să îi repare prejudiciul.
(7) Persoana juridică este obligată să publice un aviz în “Monitorul Oficial al Republicii
Moldova” despre modificarea denumirii, sub sancţiunea plăţii de daune-interese.
(8) În actul emis de persoana juridică trebuie să se menţioneze denumirea, numărul înregistrării de stat, codul fiscal şi sediul, sub sancţiunea plăţii de daune-interese.

Articolul 67. Sediul persoanei juridice

(1) Persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire.
(2) Stabilirea şi schimbarea sediului sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat. (3) Adresa poştală a persoanei juridice este cea de la sediu. Persoana juridică poate avea şi alte
adrese pentru corespondenţă.
(4) Toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana juridică.
(5) Persoana juridică este obligată să publice un aviz în “Monitorul Oficial al Republicii
Moldova” despre modificarea sediului sub sancţiunea plăţii de daune-interese.

Articolul 68. Răspunderea persoanei juridice

(1) Persoana juridică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul ce îi aparţine.
(2) Fondatorul (membrul) persoanei juridice nu răspunde pentru obligaţiile persoanei juridice, iar persoana juridică nu răspunde pentru obligaţiile fondatorului (membrului), cu excepţiile stabilite de lege sau de actul de constituire.

Articolul 69. Reorganizarea persoanei juridice

(1) Persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare
(divizare şi separare) sau transformare.
(2) Hotărîrea de reorganizare se ia de fiecare persoană juridică în parte, în condiţiile stabilite pentru modificarea actelor de constituire.
(3) În cazurile prevăzute de lege, reorganizarea persoanei juridice prin divizare sau separare se
efectuează în baza unei hotărîri judecătoreşti.
(4) Dacă prin fuziune sau dezmembrare se înfiinţează o nouă persoană juridică, aceasta se constituie în condiţiile prevăzute de lege pentru forma persoanei juridice respective.
(5) Reorganizarea produce efecte faţă de terţi numai după data înregistrării de stat a noilor persoane juridice, cu excepţia reorganizării prin absorbţie, care produce efecte la data înregistrării modificărilor în actele de constituire ale persoanei juridice absorbante.

Articolul 70. Succesiunea de drept în cazul reorganizării

persoanelor juridice
(1) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile fiecăreia din ele trec la noua persoană juridică, în conformitate cu actul de transmitere.
(2) În cazul absorbţiei unei persoane juridice de către alta, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite trec la persoana juridică absorbantă în conformitate cu actul de transmitere.
(3) În cazul divizării persoanei juridice, drepturile şi obligaţiile ei trec la noile persoane juridice în conformitate cu bilanţul de repartiţie.
(4) În cazul separării, o parte din drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trece,
la fiecare din persoanele juridice participante la reorganizare (existente sau care iau fiinţă), în corespundere cu bilanţul de repartiţie.
(5) În cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere.

Articolul 71. Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie

(1) Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie trebuie să conţină dispoziţii cu privire la succesiunea întregului patrimoniu al persoanei juridice reorganizate, în privinţa tuturor drepturilor şi obligaţiilor faţă de toţi debitorii şi creditorii acesteia, inclusiv obligaţiile contestate de părţi.
(2) Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie se confirmă de fondatorii (membrii) persoanei
juridice sau de organul persoanei juridice împuternicit cu astfel de atribuţii prin lege sau act de constituire, care au decis reorganizarea persoanei juridice, şi se prezintă, împreună cu actele de constituire ale persoanelor juridice create, pentru înregistrarea lor de stat sau pentru introducerea modificărilor în actele de constituire ale persoanelor juridice existente.

Articolul 72. Garantarea drepturilor creditorilor persoanei

juridice în cazul reorganizării ei
(1) În termen de 15 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, organul executiv al persoanei
juridice participante la reorganizare este obligat să informeze în scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz privind reorganizarea.

[Art.72 al.(1) modificat prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(2) Creditorii pot, în termen de o lună de la publicarea avizului, să ceară persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere satisfacerea creanţelor. Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare se va periclita satisfacerea creanţelor lor.

[Art.72 al.(2) modificat prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(3) Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat cu privire la creanţele faţă de debitorul care se reorganizează.
(4) Persoanele juridice participante la reorganizare răspund solidar pentru obligaţiile apărute
pînă la reorganizarea acestora dacă din actul de transmitere şi din bilanţul de repartiţie nu este posibilă determinarea succesorului.
(5) Membrii organului executiv al persoanei juridice participante la reorganizare răspund
solidar, pe parcursul a 3 ani de la data reorganizării, pentru prejudiciul cauzat prin reorganizare participanţilor sau creditorilor persoanelor juridice reorganizate.

Articolul 73. Fuziunea persoanelor juridice

(1) Fuziunea se realizează prin contopire sau absorbţie.
(2) Contopirea are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice participante la contopire şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică ce se înfiinţează.
(3) Absorbţia are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice absorbite şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică absorbantă.
(4) În cazurile stabilite de lege, fuziunea poate fi condiţionată de permisiunea organului de stat
competent.

Articolul 74. Proiectul contractului de fuziune

(1) În scopul fuziunii, organul împuternicit al persoanei juridice elaborează proiectul contractului de fuziune.
(2) În proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice:
a) forma (felul) fuziunii;
b) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice participante la fuziune;
c) fundamentarea şi condiţiile fuziunii;
d) patrimoniul care se transmite persoanei juridice beneficiare;
e) raportul valoric al participaţiunilor;
f) data actului de transmitere, care este aceeaşi pentru toate persoanele juridice implicate în fuziune.
(3) Dacă persoanele juridice fuzionează prin contopire, în proiectul contractului de fuziune
trebuie să se indice şi denumirea, sediul şi organul executiv al persoanei juridice ce se constituie. La proiectul contractului de fuziune se anexează proiectul actului de constituire al persoanei juridice care se constituie.
(4) Proiectul contractului de fuziune se întocmeşte în scris.
(5) Dacă contractul de fuziune aprobat este afectat de o condiţie, acesta se desfiinţează cu efect retroactiv în cazul în care condiţia nu s-a realizat timp de un an de la data aprobării. Contractul poate prevedea un termen mai scurt sau un termen de prevenire.

Articolul 75. Hotărîrea de fuziune

(1) Contractul de fuziune produce efecte numai dacă este aprobat de adunarea generală a membrilor fiecărei persoane juridice participante la fuziune.
(2) Hotărîrea de fuziune se adoptă cu 2/3 din numărul total de voturi ale participanţilor dacă o
majoritate mai mare nu este prevăzută de actul de constituire.

Articolul 76. Cererea de înregistrare a fuziunii

(1) După expirarea a 2 luni de la publicarea avizului privind fuziunea, organul executiv al persoanei juridice absorbite sau al persoanei juridice participante la contopire depune, la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat, o cerere prin care solicită înregistrarea fuziunii. La cerere se anexează:

[Art.76 al.(1) modificat prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

a) copia autentificată de pe contractul de fuziune;
b) hotărîrea de fuziune a fiecărei persoane juridice participante;
c) dovada oferirii garanţiilor acceptate de creditori sau a plăţii datoriilor;
d) autorizaţia de fuziune, după caz.
(2) După expirarea termenului prevăzut la alin.(1), organul executiv al persoanei juridice absorbante sau al persoanelor juridice care se contopesc depune o cerere de înregistrare la organul de stat unde este înregistrată persoana juridică absorbantă sau unde urmează a fi înregistrată noua persoană juridică. La cerere se anexează actele indicate la alin.(1). Persoana
juridică ce se constituie anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de
tipul respectiv.

Articolul 77. Înregistrarea fuziunii

(1) Înregistrarea fuziunii se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau care urmează să înregistreze noua persoană juridică.
(2) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau a noii
persoane juridice informează despre înregistrarea fuziunii organul unde este înregistrată persoana juridică absorbită sau persoanele juridice contopite.
(3) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbite sau a persoanelor
juridice contopite înscrie în registrul de stat data la care s-a produs absorbţia sau contopirea şi expediază spre păstrare organului care a înregistrat fuziunea toate actele persoanelor juridice dizolvate.
(4) După înregistrarea efectuată conform alin.(1), persoanele juridice absorbite sau cele
contopite se consideră dizolvate şi se radiază din registrul de stat.

Articolul 78. Efectele fuziunii

(1) De la data înregistrării fuziunii, patrimoniul persoanei juridice absorbite sau al persoanelor juridice care se contopesc trece la persoana juridică absorbantă sau la noua persoană juridică.
(2) După înregistrarea fuziunii, persoana juridică absorbantă sau noua persoană juridică include în bilanţul său activele şi pasivele persoanei juridice absorbite sau ale persoanelor
juridice contopite, iar bunurile sînt înregistrate ca bunuri ale persoanei juridice absorbante sau ale noii persoane juridice.

Articolul 79. Dezmembrarea persoanei juridice

(1) Dezmembrarea persoanei juridice se face prin divizare sau separare.
(2) Divizarea persoanei juridice are ca efect încetarea existenţei acesteia şi trecerea drepturilor şi obligaţiilor ei la două sau mai multe persoane juridice, care iau fiinţă.
(3) Separarea are ca efect desprinderea unei părţi din patrimoniul persoanei juridice, care nu îşi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau
care iau fiinţă.

Articolul 80. Proiectul dezmembrării

(1) Proiectul dezmembrării persoanei juridice este elaborat de organul executiv. (2) În proiectul dezmembrării trebuie să se indice:
a) forma (felul) dezmembrării;
b) denumirea şi sediul persoanei juridice care se dezmembrează;
c) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice care se constituie în urma dezmembrării sau cărora li se dă o parte din patrimoniu;
d) partea de patrimoniu care se transmite;
e) numărul de participanţi care trec la persoana juridică ce se constituie;
f) raportul valoric al participaţiunilor;
g) modul şi termenul de predare a participaţiunilor persoanelor juridice cu scop lucrativ care se dezmembrează şi de primire a participaţiunilor de către persoanele juridice cu scop lucrativ care se constituie sau care există, data la care aceste participaţiuni dau dreptul la dividende;
h) data întocmirii bilanţului de repartiţie;
i) consecinţele dezmembrării pentru salariaţi.
(2) Proiectul dezmembrării se întocmeşte în scris.
(3) La proiectul dezmembrării se anexează proiectul actului de constituire al noii persoane juridice, după caz.

Articolul 81. Aprobarea proiectului dezmembrării

(1) Proiectul dezmembrării se aprobă de adunarea generală a participanţilor cu 2/3 din numărul total de voturi dacă actul de constituire nu prevede o majoritate mai mare.
(2) Adunarea generală a participanţilor, cu majoritatea indicată la alin.(1), aprobă actul de constituire al noii persoane juridice şi desemnează organul ei executiv.

Articolul 82. Cererea de înregistrare a dezmembrării

(1) Organul executiv al persoanei juridice care se dezmembrează depune, după expirarea a 2 luni de la publicarea avizului privind dezmembrarea, o cerere de înregistrare a dezmembrării la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat şi o alta la organul care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie sau unde este înregistrată persoana juridică la care trece o parte din patrimoniu. La cerere se anexează proiectul dezmembrării, semnat de reprezentanţii persoanelor juridice participante, şi dovada oferirii garanţiilor, acceptate de creditori, sau a plăţii datoriilor.

[Art.82 al.(1) modificat prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(2) La cererea depusă organului care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie se anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv.

Articolul 83. Înregistrarea dezmembrării

(1) Înregistrarea dezmembrării se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate. Înregistrarea dezmembrării se face numai după înregistrarea noilor persoane juridice sau a modificării actului de constituire al persoanei juridice la care trece o parte din patrimoniu.
(2) Organul care urmează să efectueze înregistrarea de stat a noii persoane juridice sau care a înregistrat persoana juridică ce primeşte o parte din patrimoniu informează organul unde este înregistrată persoana juridică dezmembrată despre înregistrarea noii persoane juridice sau despre modificarea actului de constituire al persoanei juridice care primeşte o parte din patrimoniu.
(3) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate înregistrează dezmembrarea şi, după caz, radiază persoana juridică ce s-a divizat şi informează despre aceasta organul unde este înregistrată noua persoană juridică sau organul unde este înregistrată persoana juridică ce primeşte o parte din patrimoniu. Acestea din urmă înscriu data la care s-a produs dezmembrarea.
(4) Dezmembrarea produce efecte din momentul înregistrării ei de stat la organul unde este
înregistrată persoana juridică dezmembrată.
(5) După înregistrarea efectuată conform alin. (1), persoana juridică divizată se consideră dizolvată şi se radiază din registrul de stat.

Articolul 84. Efectele dezmembrării

(1) De la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o parte din el trece la persoanele juridice constituite sau existente.
(2) Noua persoană juridică sau cea existentă primeşte prin act de transmitere şi include în bilanţul său patrimoniul primit şi, după caz, înregistrează bunurile supuse înregistrării.

Articolul 85. Transformarea persoanei juridice

(1) Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin modificarea actelor de constituire în condiţiile legii.
(2) Transformarea persoanei juridice trebuie să întrunească şi condiţiile prevăzute de lege
pentru forma juridică de organizare în care se transformă.

Articolul 86. Dizolvarea persoanei juridice

(1) Persoana juridică se dizolvă în temeiul:
a) expirării termenului stabilit pentru durata ei;
b) atingerii scopului pentru care a fost constituită sau imposibilităţii atingerii lui;
c) hotărîrii organului ei competent;
d) hotărîrii judecătoreşti în cazurile prevăzute la art.87;
e) insolvabilităţii sau încetării procesului de insolvabilitate în legătură cu insuficienţa masei debitoare;
f) faptului că persoana juridică cu scop nelucrativ sau cooperativa nu mai are nici un participant;
g) altor cauze prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii lichidării, cu excepţia cazurilor de fuziune şi dezmembrare ce au ca efect dizolvarea, fără lichidare, a persoanei juridice care îşi încetează existenţa şi transmiterea universală a patrimoniului ei, în starea în care se găsea la data fuziunii sau a dezmembrării, către persoanele juridice beneficiare.
(3) Persoana juridică continuă să existe şi după dizolvare în măsura în care este necesar pentru
lichidarea patrimoniului.
(4) Din momentul dizolvării, administratorul nu mai poate întreprinde noi operaţiuni, în caz contrar fiind responsabil, personal şi solidar, pentru operaţiunile pe care le-a întreprins. Această prevedere se aplică din ziua expirării termenului stabilit pentru durata societăţii ori de la data la care asupra dizolvării a hotărît adunarea generală a participanţilor sau instanţa de judecată.
(5) Organul competent al persoanei juridice poate reveni asupra hotărîrii de lichidare sau
reorganizare dacă patrimoniul nu este repartizat între membrii acesteia sau nu este transmis unor alte persoane.
(6) La data dizolvării persoanei juridice, administratorul acesteia devine lichidator dacă organul competent sau instanţa de judecată nu desemnează o altă persoană în calitate de
lichidator.

Articolul 87. Dizolvarea persoanei juridice de către instanţa de judecată

(1) Instanţa de judecată dizolvă persoana juridică dacă:
a) constituirea ei este viciată;
b) actul de constituire nu corespunde prevederilor legii;
c) nu se încadrează în prevederile legale referitoare la forma ei juridică de organizare;
d) activitatea ei contravine ordinii publice;
d1) nu a depus, în decurs de 12 luni de la expirarea termenelor stabilite de lege, dări de seamă contabile, fiscale şi statistice;

[Art.87 al.(1), lit.d1) introdusă prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379] d2) capitalul social al ei este sub mărimea minimă obligatorie mai mult de 6 luni; [Art.87 al.(1), lit.d2) introdusă prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

e) există alte situaţii prevăzute de lege.
(2) Instanţa de judecată nu dizolvă persoana juridică dacă, în termenul pe care îl acordă, persoana va corespunde prevederilor legii.
(3) Instanţa de judecată poate dizolva persoana juridică dacă aceasta contravine interdicţiilor stabilite de prezentul cod pentru forma ei juridică de organizare sau dacă activitatea ei contravine grav actului de constituire.
(4) Dizolvarea persoanei juridice se pronunţă la cererea participantului (asociatului, acţionarului, membrului), a procurorului, a organului fiscal sau a organului care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice.

[Art.87 al.(4) în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

Articolul 88. Administrarea fiduciară

(1) Instanţa de judecată care examinează cererea privind dizolvarea persoanei juridice poate pune bunurile acesteia, la cerere, sub administrare fiduciară. În încheiere se specifică data instituirii administrării fiduciare. Instanţa desemnează unul sau mai mulţi administratori fiduciari şi determină limitele împuternicirilor şi remuneraţia lor.
(2) Dacă instanţa de judecată nu dispune altfel, organele persoanei juridice nu pot emite
decizii fără acordul prealabil al administratorului fiduciar, iar persoanele cu drept de reprezentare a persoanei juridice nu pot încheia acte juridice fără participarea acestuia.
(3) Instanţa de judecată poate modifica sau anula în orice moment încheierea sa de instituire a administrării fiduciare. Aceasta încetează în momentul în care hotărîrea judecătorească cu privire la dizolvare rămîne definitivă.
(4) Administratorul fiduciar notifică organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei
juridice despre încheierea judecătorească şi comunică despre sine informaţiile care se cer de la un administrator.
(5) Actul juridic încheiat de persoana juridică pînă la înregistrarea administrării fiduciare, fără a ţine cont de limitarea impusă prin administrare fiduciară, este valabil dacă cealaltă parte nu ştia şi nici nu trebuia să ştie despre instituirea administrării fiduciare.

Articolul 89. Înregistrarea dizolvării

(1) În cazul în care persoana juridică se dizolvă în unul din temeiurile prevăzute la art.86 alin.(1) lit.a)-c), f) şi g), organul ei executiv depune o cerere de dizolvare la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice respective. În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărîre a adunării generale a participanţilor, această hotărîre trebuie anexată la
cerere.
(2) În cazul dizolvării prin hotărîre judecătorească, instanţa transmite o copie de pe hotărîrea irevocabilă organului care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice ce se dizolvă.
(3) Cererea de dizolvare depusă de organul executiv al persoanei juridice şi hotărîrea judecătorească sînt temeiuri pentru înregistrarea dizolvării.
(4) De la data înregistrării dizolvării, în documentele şi informaţiile care emană de la persoana
juridică, la denumire trebuie adăugată sintagma “în lichidare”. În caz contrar, lichidatorul persoanei juridice răspunde personal pentru prejudiciul cauzat terţilor.

Articolul 90. Lichidatorul persoanei juridice

(1) Poate fi lichidator orice persoană fizică majoră cu capacitate deplină de exerciţiu care are cetăţenia Republicii Moldova şi domiciliază pe teritoriul ei. Prin lege, pot fi stabilite condiţii suplimentare pentru persoana lichidatorului.
(2) Lichidatorul notifică despre desemnarea sa organul care a efectuat înregistrarea de stat a
persoanei juridice şi comunică despre sine informaţiile care se cer de la un administrator. Lichidatorul anexează hotărîrea de desemnare în calitate de lichidator.
(3) În registrul de stat se înscriu numele, domiciliul, numărul actului de identitate, numărul de identificare de stat personal (IDNP) şi semnătura lichidatorului, iar în cazul desemnării în calitate de lichidator a unei alte persoane decît administratorul, organul înregistrării de stat înscrie în registrul de stat menţiunea privind încetarea activităţii administratorului.

[Art.90 al.(3) în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(4) Lichidatorul are aceleaşi împuterniciri, obligaţii şi responsabilităţi ca şi administratorul în măsura în care acestea sînt compatibile cu activitatea de lichidator.
(5) În cazul desemnării mai multor lichidatori, aceştia reprezintă persoana juridică în comun dacă actul de constituire sau hotărîrea prin care sînt desemnaţi nu prevede altfel.
(6) Îndată după preluarea funcţiei, lichidatorul împreună cu administratorul face şi semnează inventarul şi bilanţul în care constată situaţia exactă a activului şi pasivului.
(7) Lichidatorul execută şi finalizează operaţiunile curente, evaluează, valorifică şi
înstrăinează activele societăţii dizolvate sub orice formă prevăzută de lege, reprezintă societatea dizolvată în instanţele de judecată, încasează creanţele, inclusiv cele legate de insolvabilitatea debitorilor, încheie tranzacţii, concediază şi angajează lucrătorii persoanei juridice, contractează, după necesitate, specialişti şi experţi, încheie acte juridice, îndeplineşte orice alte acţiuni în măsura în care sînt necesare pentru lichidare.

[Art.90 al.(7) în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(8) În cazul desemnării lichidatorului, administratorul este obligat să-i transmită, iar lichidatorul este obligat să primească bunurile, registrele şi actele persoanei juridice şi să întreprindă acţiuni de păstrare a lor. Lichidatorul este obligat, de asemenea, să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării în ordinea cronologică a efectuării lor.

[Art.90 al.(8) în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(9) Lichidatorul poate fi revocat oricînd de organul sau de instanţa de judecată care l-a desemnat. Prin aceeaşi hotărîre se desemnează un alt lichidator. Lichidatorul revocat prezintă lichidatorului succesor un raport cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o. Dacă succesorul este desemnat de instanţa de judecată, raportul se prezintă acesteia.
(10) Remunerarea lichidatorului este stabilită de organul sau de instanţa de judecată care l-a
desemnat, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Articolul 91. Informarea creditorilor

După înregistrarea desemnării sale, lichidatorul publică în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz despre lichidarea persoanei juridice şi, în termen de 15 zile, îl informează pe fiecare creditor cunoscut despre lichidare şi despre termenul de înaintare a creanţelor.

[Art.91 modificat prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

Articolul 92. Termenul de înaintare şi modul de admitere a creanţelor

[Art.92 titlul în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(1) Termenul de înaintare a creanţelor este de 2 luni de la data publicării avizului prevăzut la art. 91. Prin hotărîrea de lichidare se poate prevedea un termen mai lung, dar care nu va depăşi 4 luni.

[Art.92 al.(1) în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(11) Cererile de admitere a creanţelor împreună cu documentele justificative privind creanţele şi cu actele de constituire de garanţii se depun direct la lichidator, la adresa indicată de acesta.

[Art.92 al.(11)introdus prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(12) Creanţele creditorilor înaintate după expirarea termenului stabilit pentru înaintarea lor se execută din contul bunurilor persoanei juridice ce au rămas după executarea creanţelor validate
înaintate în termenul stabilit.

[Art.92 al.(12)introdus prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

(2) În cazul în care lichidatorul respinge creanţa, creditorul are dreptul, sub sancţiunea decăderii, ca, în termen de 30 de zile de la data cînd a fost informat despre respingerea creanţei, să înainteze o acţiune în instanţă de judecată.

Articolul 93. Bilanţul de lichidare

(1) În termen de 15 zile de la data expirării termenului de înaintare a creanţelor, lichidatorul este obligat să întocmească bilanţul provizoriu de lichidare, care să reflecte valoarea de bilanţ şi valoarea de piaţă a activelor inventariate, inclusiv creanţele înaintate şi validate de lichidator, precum şi cele nerecunoscute de lichidator şi/sau care se află pe rol în instanţa de judecată.
(2) Evaluarea activelor incluse în bilanţul provizoriu de lichidare se efectuează de către
lichidator la preţurile medii de piaţă din localitatea amplasării lor. Dacă evaluarea activelor este dificilă ori participantul (asociatul, acţionarul, membrul) sau creditorul nu este de acord cu valoarea bunului determinată de lichidator, acesta din urmă antrenează în evaluare un evaluator în domeniu. În cazul în care în urma evaluării se stabileşte că solicitarea persoanei care a contestat valoarea determinată de lichidator a fost întemeiată, cheltuielile de evaluare sînt suportate de lichidator. Dacă pînă la data aprobării bilanţului provizoriu de lichidare nicio parte nu contestă valoarea de piaţă stabilită de lichidator, evaluarea se prezumă a fi corectă şi definitivă.
(3) Bilanţul provizoriu de lichidare reflectă creanţele înaintate într-un tabel în care se specifică
temeiul, valoarea şi rangul creanţelor, se precizează dacă acestea sînt chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente şi se arată numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de lichidator, precum şi creanţele litigioase.
(4) Bilanţul provizoriu de lichidare se prezintă, în termen de cel mult 10 zile de la data
întocmirii, participanţilor (asociaţilor, acţionarilor, membrilor) şi creditorilor cunoscuţi şi se aprobă în termen de 30 de zile de către organul sau instanţa care a desemnat lichidatorul.
(5) Dacă din bilanţul provizoriu de lichidare rezultă un excedent al pasivelor faţă de active, lichidatorul depune cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate. Intentarea
procesului de insolvabilitate faţă de persoana juridică constituie temei pentru încetarea procedurii de lichidare a acesteia. Lichidatorul poate continua procedura de lichidare fără a intenta procesul de insolvabilitate, cu acordul tuturor creditorilor validaţi, cu condiţia că pe rolul instanţelor de judecată nu există cereri privind contestarea refuzului de validare a creanţelor sau termenul de contestare nu a expirat, precum şi în cazul în care nu există creditori.
(6) Lichidatorul, după executarea tuturor creanţelor creditorilor, întocmeşte bilanţul definitiv
de lichidare şi, odată cu proiectul planului de repartizare a activelor, îl prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care l-a desemnat.

[Art.93 în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

Articolul 94. Protecţia drepturilor debitorilor

Hotărîrea de reorganizare sau lichidare în afara procedurii insolvabilităţii nu are ca efect scadenţa creanţelor neajunse la scadenţă.

Articolul 941. Lichidarea patrimoniului societăţii

dizolvate
(1) Lichidarea patrimoniului presupune înstrăinarea de către lichidator a bunurilor societăţii dizolvate, în condiţii cît mai avantajoase şi în timpul cel mai potrivit, şi începe după aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), lichidatorul poate efectua, pînă la aprobarea
bilanţului provizoriu de lichidare, lichidarea tuturor activelor patrimoniale care prezintă riscuri iminente de afectare substanţială a sănătăţii publice şi/sau individuale ori a mediului înconjurător şi/sau care riscă să piardă din valoare (să se deprecieze). Lichidatorul poate efectua lichidarea activelor patrimoniale pînă la aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare şi pentru a se evita deteriorarea lor, dispariţia din mediul fizic şi/sau virtual, expirarea termenelor de valabilitate a activelor, expirarea avizelor de specialitate (certificate, avize, autorizaţii etc.) la acestea, pentru a se evita alterarea calităţii şi/sau reducerea atractivităţii pe piaţă ori ieşirea de pe piaţă a activelor. În aceste cazuri, lichidatorul coordonează în prealabil acţiunile sale cu organul sau instanţa de judecată care l-a desemnat.
(3) Lichidarea bunurilor şi/sau drepturilor patrimoniale din patrimoniul societăţii dizolvate,
grevate de privilegii, ipoteci, garanţii reale mobiliare, gajuri, drepturi de retenţie, de orice
alte sarcini ori măsuri asigurătorii, se va efectua doar după ce lichidatorul a notificat în prealabil creditorii care au constituit privilegiile, ipotecile, garanţiile reale mobiliare, gajurile, drepturile
de retenţie şi sarcinile de orice alt fel asupra bunurilor şi/sau drepturilor supuse lichidării.
(4) Lichidarea bunurilor şi/sau drepturilor patrimoniale din patrimoniul societăţii dizolvate, care nu sînt grevate, se face fără notificarea prealabilă a creditorilor, iar sumele obţinute din înstrăinarea acestora se depun în contul de lichidare al societăţii dizolvate.
(5) Lichidatorul trebuie să înceapă şi să încheie procedura de lichidare a bunurilor într-un interval de timp rezonabil, în funcţie de tipul bunului şi de regulile comerciale practicate pe piaţă, care asigură vînzarea la cel mai bun preţ.

[Art.941 introdus prin LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

Articolul 95. Executarea creanţelor creditorilor

(1) Lichidatorul nu poate repartiza participanţilor (asociaţilor, acţionarilor, membrilor) activele ce li se cuvin în urma lichidării persoanei juridice înainte de a achita creanţele creditorilor.
(2) Participanţii (asociaţii, acţionarii, membrii) pot cere, chiar şi în procesul lichidării, ca
sumele datorate creditorilor validaţi şi creditorilor care nu s-au prezentat pentru a primi executarea să fie stinse prin consemnare şi ca activele să fie repartizate proporţional
participaţiunii lor la capitalul social dacă, în afară de suma necesară pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor persoanei juridice, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămîn disponibile cel puţin 10% din suma încasată în procesul de lichidare.
(3) Pe perioada lichidării este interzisă executarea silită pentru creditori în mod individual.
Executarea creanţelor creditorilor validaţi din contul activelor persoanei juridice ce se lichidează se efectuează doar de către lichidator în următoarea ordine:
a) creanţele din dăunarea sănătăţii sau din cauzarea morţii, pe calea capitalizării plăţilor respective pe unitate de timp;
b) creanţele salariale faţă de angajaţi şi remuneraţia datorată conform drepturilor de autor;
c) creanţele pentru creditele acordate de Ministerul Finanţelor (suma principală, dobînda, comisionul de angajament, fondul de risc), pentru creditele interne şi externe acordate cu garanţie de stat, pentru impozite şi alte obligaţii de plată la bugetul public naţional;
d) alte creanţe ale creditorilor.
(4) Achitarea cheltuielilor ce ţin de procedura de lichidare şi care rezultă din acţiunile de administrare, valorificare şi distribuire a activelor, precum şi din remunerarea lichidatorului, se efectuează concomitent cu achitarea creanţelor creditorilor în ordinea expusă la alin. (3), pentru aceasta fiind repartizate cel mult 30% din suma încasată în procesul de lichidare.
(5) Lichidatorul începe executarea creanţelor creditorilor din ziua aprobării bilanţului
provizoriu de lichidare.
(6) Executarea creanţelor creditorilor din fiecare rînd se face proporţional cu suma creanţelor fiecărui creditor din rîndul respectiv. Executarea creanţelor din rîndul următor se face după executarea în totalitate a creanţelor creditorilor din rîndul precedent.
(7) După achitarea cheltuielilor prevăzute la alin. (4), creanţele garantate prin gaj, ipotecă şi/sau prin alte garanţii reale constituite asupra activelor vîndute se plătesc din suma obţinută, în ordine prioritară, înainte de satisfacerea celorlalte creanţe.
(8) Creanţele neexecutate din cauza insuficienţei de bunuri ale persoanei juridice ce se lichidează se consideră stinse. Această normă nu se aplică în cazul în care faţă de persoana juridică a fost intentat procesul de insolvabilitate.

[Art.95 în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

Articolul 96. Repartizarea activelor persoanelor juridice cu scop lucrativ

(1) Activele persoanei juridice cu scop lucrativ dizolvate care au rămas după satisfacerea pretenţiilor creditorilor sînt transmise de lichidator participanţilor proporţional participaţiunii lor la capitalul social.
(2) Lichidatorul efectuează calculele şi întocmeşte raportul privind lichidarea, care reflectă
mărimea şi componenţa activelor rămase. Dacă 2 sau mai mulţi participanţi au dreptul la activele persoanei juridice, lichidatorul întocmeşte un proiect de repartizare a activelor, în care stabileşte principiile de repartizare.
(3) Lichidatorul persoanei juridice dizolvate, cu consimţămîntul participanţilor, poate să nu înstrăineze bunurile ei dacă nu este necesar pentru satisfacerea creanţelor creditorilor.
(4) Proiectul de împărţire a activelor, calculele şi raportul privind lichidarea se prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care a desemnat lichidatorul. Organul sau instanţa care a desemnat lichidatorul poate introduce modificări în proiectul de împărţire, luînd în considerare voinţa participanţilor.

Articolul 97. Repartizarea activelor persoanelor juridice cu

scop nelucrativ
(1) Activele care au rămas după satisfacerea creanţelor creditorilor persoanei juridice cu scop nelucrativ se repartizează între persoanele care, conform actului de constituire sau, în cazul prevăzut de actul de constituire, conform hotărîrii adunării generale, au dreptul la ele.
(2) Dacă persoana juridică cu scop nelucrativ este constituită pentru satisfacerea exclusivă a intereselor participanţilor săi şi actul constitutiv sau hotărîrea adunării generale nu prevăd persoanele care au dreptul la activele persoanei juridice cu scop nelucrativ dizolvate, toate persoanele care la momentul dizolvării au calitatea de participant la ea beneficiază de dreptul la patrimoniul rămas. Între aceste persoane activele se repartizează proporţional.
(3) Dacă nu pot fi repartizate conform alin.(1) şi (2), activele trec la stat, care le utilizează la
realizarea scopurilor statutare ale persoanei juridice cu scop nelucrativ lichidate.

Articolul 98. Termenul de repartizare a activelor

După expirarea termenului de 30 de zile de la data aprobării bilanţului definitiv de lichidare şi a planului repartizării activelor, iar în cazul contestării acestor documente, de la data respingerii cererii de contestare printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă, activele persoanei juridice dizolvate pot fi repartizate persoanelor îndreptăţite.

[Art.98 în redacția LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

Articolul 99. Radierea persoanei juridice din registru

(1) După repartizarea activelor nete, lichidatorul trebuie să depună la organul înregistrării de stat cererea de radiere a persoanei juridice din registru.
(2) Radierea se efectuează în modul şi în termenele prevăzute de lege.

[Art.99 al.(2) în redacţia LP280-XVI din 14.12.2007, MO94-96/30.05.08 art.349]

Articolul 100. Redeschiderea procedurii de lichidare

(1) Dacă, după radierea persoanei juridice, mai apare un creditor sau un îndreptăţit să obţină soldul ori dacă se atestă existenţa unor active, instanţa de judecată poate, la cererea oricărei persoane interesate, să redeschidă procedura lichidării şi, dacă este necesar, să desemneze un lichidator. În acest caz, persoana juridică este considerată ca fiind existentă, dar în exclusivitate în scopul desfăşurării lichidării redeschise. Lichidatorul este împuternicit să ceară persoanelor îndreptăţite restituirea a ceea ce au primit peste partea din active la care aveau dreptul.
(2) Pentru perioada în care persoana juridică nu a existat, se suspendă cursul prescripţiei extinctive a dreptului de acţiune a persoanei juridice sau faţă de persoana juridică respectivă.

Articolul 101. Insolvabilitatea persoanei juridice

(1) Prin hotărîre judecătorească, persoana juridică poate fi declarată insolvabilă dacă ea nu-şi poate onora obligaţiile de plată faţă de creditori. Temeiurile şi modul de declarare de către instanţa de judecată a persoanei juridice drept insolvabile se stabilesc prin lege.
(2) Banca poate fi declarată insolvabilă prin hotărîre a Băncii Naţionale a Moldovei. Temeiurile şi modul de declarare de către Banca Naţională a băncii drept insolvabilă se stabilesc prin lege.

[Art.101 al.(2) introdus prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330; alineatul unic devine al.(1)]

Articolul 102. Filialele persoanei juridice

(1) Persoana juridică poate institui filiale în Republica Moldova şi în străinătate dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Filiala nu este persoană juridică.

Articolul 103. Reprezentanţa

(1) Reprezentanţa este o subdiviziune separată a persoanei juridice situată în afara sediului acesteia, care o reprezintă şi îi apără interesele.
(2) Reprezentanţa nu este persoană juridică.

Articolul 104. Dispoziţii generale cu privire la uniunea persoanelor juridice

(1) În scopul coordonării activităţii lor, al reprezentării şi apărării intereselor comune,
persoanele juridice pot crea uniuni. Dacă, prin hotărîre a participanţilor, se preconizează ca uniunea să practice activitate de întreprinzător, aceasta se reorganizează în societate comercială sau în cooperativă în modul prevăzut de prezentul cod.
(2) Asociaţii uniunii îşi păstrează independenţa şi personalitatea juridică.
(3) Patrimoniul transmis uniunii de către fondatori (asociaţi) este proprietate a acesteia. Uniunea utilizează acest patrimoniu în scopurile determinate în actul său de constituire.
(4) Uniunea nu răspunde pentru obligaţiile asociaţilor săi. Aceştia poartă răspundere subsidiară
pentru obligaţiile uniunii în mărimea şi în modul prevăzut în actul de constituire.
(5) Particularităţile statutului juridic al uniunii persoanelor juridice se stabilesc de prezentul cod şi de legislaţia cu privire la organizaţiile necomerciale.

Articolul 105. Publicaţiile persoanei juridice

În cazul în care legea sau actele de constituire prevăd publicarea informaţiei persoanei juridice, informaţia se publică în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Actele de constituire pot prevedea publicarea informaţiei despre persoana juridică şi în alte mijloace de informare în masă.

S e c ţ i u n e a a 2-a

SOCIETĂŢILE COMERCIALE

§ 1. Dispoziţii comune

Articolul 106. Dispoziţii generale cu privire la societăţile comerciale

(1) Societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din
participaţiuni ale fondatorilor (membrilor). Patrimoniul creat din aportul fondatorilor (membrilor) şi cel dobîndit de societatea comercială în proces de activitate aparţine acesteia cu drept de proprietate. În cazurile prevăzute de prezentul cod, societatea comercială poate fi fondată de o singură persoană.
(2) Societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de
societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe acţiuni.
(3) Societatea comercială poate fi fondator (membru) al unei alte societăţi comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
(4) În calitate de aport la patrimoniul societăţii comerciale pot servi mijloacele băneşti,
valorile mobiliare, alte bunuri sau drepturi patrimoniale. Evaluarea în bani a aportului membrului la societatea comercială se efectuează prin acordul fondatorilor (membrilor) societăţii şi este susceptibilă unui control independent exercitat de experţi (audit).

Articolul 107. Constituirea societăţii comerciale

(1) Societatea comercială se constituie prin act de constituire autentificat notarial.
(2) Fiecare fondator al societăţii comerciale trebuie să contribuie, în mărimea stabilită de actul de constituire, la formarea capitalului social.

Articolul 108. Actul de constituire al societăţii comerciale

(1) În actul de constituire al societăţii comerciale trebuie să se indice:
a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost făcute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii;
h) modul de reprezentare;
i) filialele şi reprezentanţele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.
(2) Actul de constituire al societăţii comerciale poate deroga de la prevederile prezentei secţiuni doar în cazurile prevăzute expres.
(3) Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte în limba de stat şi se semnează
de către toţi asociaţii fondatori.

Articolul 109. Înregistrarea de stat a societăţii comerciale

(1) Societatea comercială trebuie înregistrată, în modul şi termenul stabilit de lege, la organul înregistrării de stat în a cărui rază teritorială se află sediul său.
(2) Dacă înregistrarea societăţii comerciale nu a avut loc în termen de 3 luni de la data autentificării actului de constituire, membrii ei au dreptul să fie degrevaţi de obligaţiile ce rezultă din subscripţiile lor, dacă actul de constituire nu prevede altfel.

[Art.109 al.(2) modificat prin LP280-XVI din 14.12.2007, MO94-96/30.05.08 art. 349]

Articolul 110. Nulitatea societăţii comerciale

(1) Societatea comercială poate fi declarată nulă prin hotărîre judecătorească.
(2) Hotărîrea privind nulitatea societăţii comerciale poate fi pronunţată numai atunci cînd:
a) actul de constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial;
b) obiectul societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
c) actul de constituire nu prevede denumirea societăţii, participaţiunile asociaţilor, mărimea capitalului social subscris sau scopul societăţii;
d) dispoziţiile legale privind capitalul social minim nu au fost respectate;
e) toţi fondatorii au fost incapabili la data constituirii societăţii.
(3) Dispozitivul hotărîrii de declarare a nulităţii societăţii comerciale se inserează în publicaţiile societăţii în termen de 15 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii.

Articolul 111. Efectele declarării nulităţii societăţii comerciale

(1) Pe data la care hotărîrea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii comerciale rămîne definitivă, aceasta se dizolvă şi intră în lichidare. Prin hotărîre judecătorească de declarare a nulităţii se desemnează lichidatorul societăţii.
(2) Nulitatea societăţii comerciale nu afectează actele juridice încheiate în numele ei, excepţie constituind cazul prevăzut la alin.(3).
(3) Dacă societatea comercială declarată nulă este insolvabilă, lichidarea ei se efectuează conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate.
(4) Asociaţii cărora le este imputabilă nulitatea societăţii comerciale răspund nelimitat şi solidar faţă de ceilalţi asociaţi şi faţă de terţi pentru prejudiciul cauzat prin nulitatea societăţii.

Articolul 112. Formarea capitalului social al societăţii

comerciale
(1) Capitalul social determină valoarea minimă a activelor pe care trebuie să le deţină societatea comercială.
(2) Capitalul social al societăţii comerciale se formează din aporturile fondatorilor, exprimate în lei.
(3) Capitalul social se vărsă integral în cel mult 6 luni de la data înregistrării societăţii
comerciale.

[Art.112 al.(4) abrogat prin LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253]

Articolul 113. Aportul la capitalul social al societăţii comerciale

(1) Aportul la capitalul social al societăţii comerciale este considerat a fi în bani dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Prestaţiile în muncă şi serviciile depuse la înfiinţarea societăţii comerciale şi pe parcursul existenţei ei nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.

[Art.113 al.(3) abrogat prin LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253]

[Art.113 al.(3) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(4) Pentru aportul la capitalul social al societăţii comerciale nu se calculează dobînzi, cu excepţiile stabilite de lege.
(5) În cazul în care asociatul nu a vărsat în termen aportul, oricare asociat are dreptul să-i ceară în scris aceasta, stabilindu-i un termen suplimentar de cel puţin o lună şi avertizîndu-l că e posibilă excluderea lui din societate.
(6) Dacă nu varsă aportul în termenul suplimentar, asociatul pierde dreptul asupra părţii
sociale şi asupra fracţiunii vărsate, fapt despre care trebuie notificat.

Articolul 114. Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale

(1) Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale are ca obiect orice bunuri aflate în circuit civil.
(2) Bunurile se consideră a fi transmise cu titlu de proprietate dacă actul de constituire nu
prevede altfel.
(3) Nu se pot constitui aporturi la formarea sau la majorarea capitalului social al societăţii de capital creanţele şi drepturile nepatrimoniale.
(4) Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi se pot obliga la prestaţii în muncă şi la servicii cu titlu de aport social, care însă nu constituie aport la formarea sau la majorarea capitalului social. În schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului de constituire, la împărţirea beneficiilor şi a activului societăţii, rămînînd totodată obligaţi să participe la pierderi.
(5) Aportul în natură trebuie vărsat în termenul stabilit de actul de constituire, dar nu mai tîrziu
de termenul indicat la art.112 alin.(3). În cazul majorării capitalului social, aportul se varsă în termenul stabilit de adunarea generală, dar nu mai tîrziu de 60 de zile de la adoptarea hotărîrii de majorare a capitalului social.
(6) Valoarea aportului în natură la capitalul social al societăţii comerciale se aprobă de
adunarea generală.
(7) Aportul în creanţe se consideră vărsat numai după ce societatea comercială a obţinut plata sumei de bani care face obiectul creanţei.

Articolul 115. Drepturile membrului societăţii comerciale

(1) Membrul societăţii comerciale are dreptul:
a) să participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de constituire;
b) să cunoască informaţia despre activitatea societăţii şi să ia cunoştinţă de cărţile contabile şi de altă documentaţie în modul prevăzut de lege şi de actul de constituire;
c) să participe la repartizarea profitului societăţii, proporţional participaţiunii la capitalul
social;
d) să primească, în caz de lichidare a societăţii, o parte din valoarea activelor ei rămase după satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participaţiunii la capitalul social;
e) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Actul de constituire poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decît cea indicată la alin.(1), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.
(3) Dacă organele de conducere refuză să o facă, membrul societăţii comerciale este în drept să ceară, în numele acesteia, celorlalţi membri repararea prejudiciului pe care l-au cauzat.

Articolul 116. Obligaţiile membrului societăţii comerciale

(1) Membrul societăţii comerciale este obligat:
a) să transmită participaţiunea la capitalul social în ordinea, mărimea, modul şi termenele prevăzute în actul de constituire;
b) să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii;
c) să comunice imediat societăţii faptul schimbării domiciliului sau a sediului, a numelui sau a denumirii, altă informaţie necesară exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor societăţii şi ale membrului ei;
d) să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Fără acordul societăţii de persoane, membrul nu are dreptul să practice activităţi similare celei pe care o practică societatea. Acordul membrilor se prezumă, pînă la proba contrară, pentru activităţile despre care membrii erau informaţi la data acceptării în calitate de membru.
(3) În cazul în care membrul încalcă prevederile alin.(2), societatea poate cere repararea
prejudiciului sau cesiunea drepturilor şi obligaţiilor sau a beneficiului care rezultă din actele încheiate. Cererea privind repararea prejudiciului sau cesiunea drepturilor şi obligaţiilor sau a beneficiului se prescrie în termen de 3 luni de la data la care membrii au aflat sau trebuiau să afle despre încheierea actului, dar nu mai tîrziu de un an de la data încheierii actului juridic.

Articolul 117. Societăţile comerciale afiliate

Se consideră societăţi comerciale afiliate societăţile care, în raporturile dintre ele, sînt:
a) întreprinderi în posesiune majoritară şi întreprinderi cu participaţiune majoritară;
b) întreprinderi dependente şi dominante;
c) întreprinderi ale concernului;
d) întreprinderi cu participaţiune reciprocă.

Articolul 118. Întreprinderea în posesiune majoritară şi întreprinderea cu participaţiune majoritară

(1) Dacă majoritatea participaţiunilor în capitalul social al unei întreprinderi independente din punct de vedere juridic sau majoritatea voturilor în ea aparţin unei alte întreprinderi, prima este o
întreprindere în posesiune majoritară, iar cea de-a doua este o întreprindere cu participaţiune majoritară.
(2) Întreprinderea în posesiune majoritară nu este în drept să deţină direct sau indirect
participaţiuni în capitalul social sau voturi în întreprinderea cu participaţiune majoritară. (3) Întreprinderea cu participaţiune majoritară răspunde subsidiar pentru obligaţiile întreprinderii în posesiune majoritară dacă ultima a devenit insolvabilă în urma executării
dispoziţiilor date de întreprinderea cu participaţiune majoritară.

Articolul 119. Întreprinderea dependentă şi întreprinderea dominantă

(1) Întreprindere dependentă este întreprinderea asupra căreia o altă întreprindere
(întreprinderea dominantă) poate exercita în mod direct sau indirect o influenţă dominantă.
(2) Se prezumă că o întreprindere în posesiune majoritară este dependentă de întreprinderea cu participaţiune majoritară în ea.

Articolul 120. Concernul şi întreprinderea concernului

(1) Dacă mai multe întreprinderi, fără ca să depindă una de alta, sînt reunite sub o conducere unică, atunci ele formează un concern. Fiecare este întreprindere a concernului.
(2) Se consideră că formează un concern întreprinderile între care există un contract prin care o întreprindere subordonează administrarea sa unei alte întreprinderi sau se obligă să verse întregul venit unei alte întreprinderi ori întreprinderile dintre care una este integrată (încorporată) alteia.
(3) Se prezumă că întreprinderea dominantă formează cu întreprinderea dependentă un
concern.

§ 2. Societatea în nume colectiv

Articolul 121. Dispoziţii generale cu privire la societatea în nume colectiv

(1) Societate în nume colectiv este societatea comercială ai cărei membri practică, în conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia. Clauza prin care se limitează răspunderea nu este opozabilă terţilor.
(2) Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice sau juridice. O persoană fizică sau juridică poate fi asociatul numai al unei societăţi în nume colectiv.
(3) Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate în nume colectiv” sau abrevierea “S.N.C.”, numele sau denumirea asociaţilor. Dacă nu sînt incluse numele sau denumirea tuturor asociaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se
includă numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre asociaţi şi sintagma în limba de stat “şi
compania” sau abrevierea “şi Co”.

Articolul 122. Actul de constituire al societăţii în nume colectiv

(1) În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii în nume colectiv trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui participant la capitalul social;
c) răspunderea membrilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aporturilor;
d) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi;
e) procedura de admitere a noilor asociaţi;
f) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
(2) Actul de constituire poate fi modificat numai prin votul unanim al tuturor asociaţilor.

Articolul 123. Conducerea societăţii în nume colectiv

(1) Conducerea societăţii în nume colectiv se exercită prin acordul tuturor membrilor. În actul de constituire al societăţii pot fi prevăzute cazurile în care hotărîrea se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor.
(2) Fiecare membru al societăţii în nume colectiv are un singur vot dacă actul de constituire nu prevede altfel.

Articolul 124. Administrarea societăţii în nume colectiv

(1) Fiecare membru al societăţii în nume colectiv are dreptul de a acţiona în numele societăţii dacă actul de constituire nu prevede că toţi membrii administrează societatea în comun sau că administrarea este delegată unor anumiţi membri sau unor terţi.
(2) Împuternicirile administratorului se limitează la domeniul de activitate al societăţii. Pentru săvîrşirea de acte ce depăşesc aceste limite este necesar acordul tuturor asociaţilor.
(3) În cazul administrării în comun, deciziile trebuie luate în unanimitate. Dacă administrarea societăţii se deleagă unei sau mai multor persoane, ceilalţi membri, pentru a încheia acte juridice în numele societăţii, trebuie să aibă procură de la prima (primele). În raporturile cu terţii, societatea nu are dreptul să invoce clauzele actului de constituire prin care se limitează împuternicirile membrilor societăţii, cu excepţia cazurilor în care societatea va demonstra că terţul, în momentul încheierii actului juridic, cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că membrul nu este împuternicit să acţioneze în numele societăţii.
(4) Fiecare membru al societăţii în nume colectiv, indiferent de faptul este sau nu împuternicit să administreze societatea, are dreptul să ia cunoştinţă, personal sau asistat de un expert, de toată documentaţia privind administrarea. Clauza prin care se exclude sau se limitează acest drept este nulă.

Articolul 125. Reprezentarea societăţii în nume colectiv

(1) Dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în nume colectiv îl au toţi membrii ei.
(2) Actul de constituire poate stipula dreptul unuia sau mai multor membri de a reprezenta societatea. În acest caz, ceilalţi membri nu au dreptul să o reprezinte.
(3) În cazul în care dreptul de reprezentare aparţine mai multor membri, fiecare are dreptul să
acţioneze de sine stătător dacă actul de constituire nu prevede că ei trebuie să acţioneze în comun.
(4) În cazul desemnării administratorilor dintre terţi, dreptul de a reprezenta societatea în nume
colectiv poate fi stipulat în actul de constituire.
(5) Persoanele care au dreptul de a reprezenta societatea în nume colectiv sînt obligate să notifice despre desemnarea lor organul de stat unde este înregistrată.
(6) Prevederile actului de constituire care limitează dreptul asociaţilor de a reprezenta societatea în nume colectiv nu sînt opozabile terţilor de bună-credinţă. Buna-credinţă se prezumă.

Articolul 126. Lipsirea şi renunţarea la dreptul de

administrare şi de reprezentare a societăţii în nume colectiv
(1) Dacă există motive întemeiate, la cererea oricărui membru, instanţa de judecată poate priva
persoana de dreptul de a administra şi a reprezenta societatea în nume colectiv. Motive
întemeiate sînt, printre altele, încălcarea gravă a obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor.
(2) Printr-o declaraţie adresată persoanelor cu drept de administrare şi reprezentare, fiecare
membru poate renunţa în orice moment la dreptul de a administra şi a reprezenta societatea.

Articolul 127. Repartizarea veniturilor şi pierderilor societăţii în nume colectiv

(1) Veniturile şi pierderile societăţii în nume colectiv se repartizează între membrii ei proporţional participaţiunilor la capitalul social, dacă actul de constituire sau acordul membrilor nu prevede altfel. Acordul cu privire la înlăturarea membrului societăţii de la participarea la veniturile sau pierderile societăţii este nul.
(2) Asociatul care a acţionat în interesul societăţii în nume colectiv fără împuternicire are dreptul, dacă societatea nu a acceptat actele juridice încheiate de el, să-i ceară compensarea cheltuielilor suportate, în limita beneficiului sau a economiilor obţinute de societate ca rezultat al acţiunilor lui.
(3) Dacă, drept urmare a pierderilor suportate, activele nete ale societăţii în nume colectiv vor
deveni mai mici decît capitalul ei social, venitul obţinut de societate nu va fi repartizat între membrii ei pînă cînd valoarea activelor nete nu va depăşi cuantumul capitalului social.

Articolul 128. Răspunderea membrilor societăţii în nume

colectiv pentru obligaţiile ei
(1) Membrii societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară cu tot patrimoniul lor pentru obligaţiile societăţii.
(2) Membrul societăţii în nume colectiv care nu este fondatorul ei poartă răspundere în egală măsură cu alţi membri pentru obligaţiile apărute pînă la încadrarea lui în societate.
(3) Membrul care a ieşit din societatea în nume colectiv poartă răspundere, pentru obligaţiile
apărute pînă la ieşirea lui din societate, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de 2 ani din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate.
(4) Asociatul faţă de care este introdusă o acţiune pentru obligaţiile societăţii în nume colectiv
poate opune numai excepţiile la care societatea sau asociatul personal are dreptul.
(5) Acordul membrilor societăţii în nume colectiv asupra limitării sau înlăturării răspunderii prevăzute de prezentul articol este nul.

Articolul 129. Modificarea componenţei membrilor societăţii în nume colectiv

(1) În caz de retragere a unui membru al societăţii în nume colectiv, de deces, declarare a
dispariţiei fără veste sau a incapacităţii unui membru persoană fizică, de insolvabilitate, deschidere a procedurii de reorganizare în temeiul unei hotărîri judecătoreşti, de lichidare a membrului persoană juridică al societăţii sau de urmărire de către un creditor a participaţiunii membrului în capitalul social, societatea poate să-şi continue activitatea dacă este prevăzut de actul de constituire al societăţii sau dacă hotărîrea privind continuarea activităţii se adoptă în unanimitate de către membrii rămaşi.
(2) Membrul societăţii în nume colectiv poate fi exclus din societate dacă ceilalţi membri cer,
din motive întemeiate prin unanimitate de voturi, instanţei de judecată excluderea lui.
(3) Dacă membrul societăţii în nume colectiv a ieşit din ea, participaţiunile la capitalul social ale membrilor rămaşi se majorează corespunzător, dacă prin actul de constituire sau prin acordul membrilor nu este prevăzut altfel.
(4) Membrul societăţii în nume colectiv poate transmite, cu acordul celorlalţi membri, participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt membru sau unui terţ. O dată cu participaţiunea trec, integral sau proporţional părţii transmise, drepturile membrului care a transmis participaţiunea.

Articolul 130. Retragerea membrului din societatea în nume colectiv

(1) Membrul societăţii în nume colectiv are dreptul să se retragă din ea cu condiţia informării celorlalţi membri cu cel puţin 6 luni pînă la data retragerii.
(2) Acordul dintre membrii societăţii în nume colectiv asupra renunţării la dreptul de retragere
din societate este nul.

Articolul 131. Efectele retragerii membrului din societatea în nume colectiv

(1) Membrului care s-a retras din societatea în nume colectiv i se achită valoarea părţii din patrimoniu proporţional participaţiunii lui în capitalul social dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Prin înţelegere dintre membrul care se retrage din societatea în nume colectiv şi membrii
rămaşi, achitarea valorii patrimoniului poate fi înlocuită cu transmiterea lui în natură.
(3) Partea din patrimoniul societăţii în nume colectiv sau valoarea acestei părţi, ce i se cuvine membrului care se retrage, se determină conform bilanţului întocmit la momentul retragerii.

Articolul 132. Decesul sau reorganizarea membrului societăţii în nume colectiv

(1) Succesorii membrului societăţii în nume colectiv decedat sau reorganizat pot deveni, dacă actul de constituire nu interzice, asociaţi cu acordul tuturor membrilor. Actul de constituire poate prevedea o majoritate de voturi pentru adoptarea deciziei de acceptare a succesorului în calitate de asociat.
(2) Dacă membrii societăţii în nume colectiv nu acceptă succesorii în calitate de asociaţi, societatea este obligată să le plătească partea din activele nete, determinată la data decesului sau reorganizării, proporţională părţii din capitalul social deţinute de asociatul decedat sau reorganizat.
(3) Succesorul membrului societăţii în nume colectiv poartă răspundere, în limitele patrimoniului care a trecut la el, de obligaţiile pentru care, în conformitate cu art.128 alin.(2) şi (3), purta răspundere membrul decedat sau reorganizat.

Articolul 133. Urmărirea participaţiunii membrului din capitalul social al societăţii în nume colectiv

(1) Urmărirea participaţiunii din capitalul social al membrului societăţii în nume colectiv pentru datoriile lui nelegate de participarea la societate (datorii personale) se permite doar în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al acestuia pentru onorarea datoriilor. Creditorii unui astfel de membru sînt în drept să ceară societăţii separarea unei părţi din patrimoniul ei proporţional participaţiunii debitorului la capitalul social pentru urmărirea acestei părţi. Partea din patrimoniul societăţii susceptibilă separării sau valoarea ei se determină conform unui bilanţ întocmit la momentul înaintării pretenţiilor creditorilor cu privire la separare.
(2) Urmărirea patrimoniului proporţional participaţiunii membrului la capitalul social condiţionează excluderea membrului din societatea în nume colectiv şi atrage efectele prevăzute la art.128 alin.(2) şi (3).

Articolul 134. Dizolvarea societăţii în nume colectiv

(1) În afară de cazurile prevăzute la art.86 alin.(1), societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rămîne un singur membru.
(2) Ultimul membru rămas al societăţii în nume colectiv are dreptul ca, în termen de 6 luni, să
reorganizeze societatea, în modul prevăzut de prezentul cod.

Articolul 135. Reorganizarea societăţii în nume colectiv

(1) În cazul reorganizării societăţii în nume colectiv în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, asociaţii continuă, în termen de 3 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare.
(2) Asociatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care, pînă la expirarea termenului
de 3 ani, înstrăinează dreptul de participaţiune la capitalul social.

§ 3. Societatea în comandită

Articolul 136. Dispoziţii generale cu privire la societatea în comandită

(1) Societate în comandită este societatea comercială în care, de rînd cu membrii care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii.
(2) Persoana poate fi comanditat doar într-o singură societate în comandită. Membrul societăţii
în nume colectiv nu poate fi comanditat în societatea în comandită. Comanditatul din societatea în comandită nu poate fi membru al societăţii în nume colectiv.
(3) Denumirea societăţii în comandită trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate în comandită” sau abrevierea “S.C.”, numele sau denumirea comanditaţilor. Dacă nu sînt incluse numele sau denumirea tuturor comanditaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă
numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre comanditaţi şi sintagma în limba de stat “şi
compania” sau abrevierea “şi Co”. Dacă în denumirea societăţii este inclus numele sau denumirea comanditarului, acesta poartă răspundere solidară nelimitată.
(4) Dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sînt aplicabile societăţii în comandită în măsura în care prezentul cod nu conţine norme exprese cu privire la societatea în comandită.

Articolul 137. Actul de constituire al societăţii în comandită

În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii în comandită trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui comanditat în capitalul social;
c) răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului;
d) volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi; e) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi; f) procedura de admitere a noilor asociaţi;
g) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.

Articolul 138. Conducerea administrativă şi reprezentarea societăţii în comandită

(1) Conducerea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi. Modul de conducere,
de administrare şi de reprezentare a societăţii de către comanditaţi este stabilit de aceştia în conformitate cu prevederile prezentului cod referitoare la societatea în nume colectiv.
(2) Comanditarii nu au dreptul să participe la conducerea şi administrarea societăţii în comandită, să o reprezinte fără procură, să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau cu reprezentarea societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. În cazul în care acţiunile depăşesc limitele activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor.

Articolul 139. Drepturile şi obligaţiile comanditarului

(1) Comanditarul are dreptul:
a) să primească partea ce i se cuvine din veniturile societăţii proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul prevăzut de actul de constituire;
b) să ia cunoştinţă de dările de seamă şi de bilanţurile anuale şi să le verifice cu datele din
registre şi din alte documente justificative;
c) să se retragă din societate la sfîrşitul anului financiar şi să primească o parte din activele ei proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul stabilit de actul de constituire;
d) să transmită participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt comanditar ori, dacă este stipulat de actul de constituire, unui terţ.
(2) Regulile privind interdicţia concurenţei, prevăzute la art.116 alin.(2), nu se aplică
comanditarului dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Aportul integral la capitalul social se confirmă prin certificatul de participare eliberat de societatea în comandită.

[Art.139 al.(3) în redacția LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253]

(4) Actul de constituire al societăţii în comandită poate prevedea şi alte drepturi şi obligaţii ale comanditarului.

Articolul 140. Răspunderea în cazul acceptării calităţii de comanditar

Persoana care devine comanditar al unei societăţi existente poartă riscul pierderilor în limita
participaţiunii sale şi pentru obligaţiile născute pînă la momentul dobîndirii calităţii de asociat. Clauza contrară este inopozabilă terţilor.

Articolul 141. Reducerea participaţiunii comanditarului

(1) Reducerea participaţiunii unui comanditar nu este opozabilă terţilor pînă la înscrierea reducerii în registrul de stat.
(2) Reducerea participaţiunii nu este opozabilă creditorilor ale căror creanţe s-au născut pînă la momentul înregistrării reducerii.

Articolul 142. Înstrăinarea participaţiunii comanditarului

(1) Participaţiunea comanditarului poate fi înstrăinată unor terţi şi poate trece succesorilor fără acordul asociaţilor dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Comanditarii au dreptul de preemţiune în cazul înstrăinării participaţiunii de către alt comanditar. Regulile privind înstrăinarea participaţiunii în societatea cu răspundere limitată se aplică în modul corespunzător.
(3) Prin înstrăinarea integrală a participaţiunii încetează calitatea de comanditar.

Articolul 143. Dizolvarea societăţii în comandită

(1) În afară de cazurile prevăzute la art.86 alin.(1), societatea în comandită se dizolvă dacă nu mai are nici un comanditat sau nici un comanditar şi dacă, în decursul a 6 luni de la retragerea ultimului comanditar sau ultimului comanditat, nu s-a reorganizat sau nu a acceptat un alt comanditat sau comanditar.
(2) În cazul dizolvării societăţii în comandită, inclusiv ca urmare a insolvabilităţii,
comanditarii au dreptul preferenţial faţă de comanditaţi la recuperarea aporturilor din patrimoniul
societăţii rămas după satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor.

Articolul 144. Reorganizarea societăţii în comandită

(1) În cazul reorganizării societăţii în comandită în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, comanditaţii continuă, în termen de 3 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare.
(2) Comanditatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care înstrăinează, pînă la
expirarea termenului de 3 ani, dreptul la participaţiune la capitalul social.

§ 4. Societatea cu răspundere limitată

Articolul 145. Dispoziţii generale cu privire la societatea cu răspundere limitată

(1) Societate cu răspundere limitată este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
(2) Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită de una sau de mai multe persoane. (3) Membrii societăţii cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia.
Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea societăţii, în limitele participaţiunii lor la capitalul social.
(4) Asociatul care nu a vărsat în termenul stabilit aportul subscris răspunde subsidiar pentru
obligaţiile societăţii, în limita părţii nevărsate.
(5) Societatea cu răspundere limitată are denumire deplină şi poate avea denumire abreviată. Denumirea deplină şi cea abreviată trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate cu răspundere limitată” sau abrevierea “S.R.L.”

Articolul 146. Actul de constituire al societăţii cu răspundere limitată

În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii cu răspundere
limitată trebuie să se indice:
a) cuantumul capitalului social;
b) valoarea nominală a participaţiunilor.

Articolul 147. Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată

(1) Mărimea capitalului social al societăţii cu răspundere limitată se stabileşte de către
fondatori în statut.

[Art.147 al.(1) în redacția LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253]

(2) Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată este divizat în părţi sociale.

Articolul 148. Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitată

(1) Societatea cu răspundere limitată este obligată să formeze un capital de rezervă de cel
puţin 10% din cuantumul capitalului social.
(2) Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitată poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social.
(3) Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitată se formează prin vărsăminte anuale
din beneficiul ei, în proporţie de cel puţin 5% din beneficiul net, pînă la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire.
(4) Dacă valoarea activelor nete ale societăţii cu răspundere limitată se reduce sub nivelul capitalului social şi al capitalului de rezervă, vărsămintele în capitalul de rezervă reîncep.

Articolul 149. Partea socială a asociatului societăţii cu răspundere limitată

(1) Partea socială a asociatului societăţii cu răspundere limitată reprezintă o fracţiune din
capitalul ei social, stabilită în funcţie de mărimea aportului la acest capital.
(2) Asociatul deţine o singură parte socială. Părţile sociale pot avea mărimi diferite şi sînt indivizibile dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) În cazul în care un asociat dobîndeşte o altă parte socială sau o fracţiune din partea socială a unui alt asociat, partea socială a primului se majorează proporţional valorii părţii sociale dobîndite.
(4) Actul de constituire al societăţii cu răspundere limitată poate restrînge mărimea maximă a
părţii sociale a asociaţilor. Limitarea nu se poate stabili doar faţă de un asociat anume.
(5) Dacă actul de constituire nu prevede altfel, asociaţii pot schimba coraportul între părţile sociale.
(6) Societatea cu răspundere limitată eliberează asociatului care a vărsat aportul integral un certificat prin care se atestă deţinerea părţii sociale şi mărimea ei.
(7) Contribuţiile suplimentare la capitalul social se efectuează în conformitate cu prevederile statutului, proporţional aporturilor fiecărui asociat. Actul de constituire poate limita obligaţia de a vărsa contribuţii suplimentare la o anumită sumă stabilită proporţional aporturilor.

Articolul 150. Partea socială a soţilor în societatea cu

răspundere limitată
(1) Asupra părţii sociale a soţilor în societatea cu răspundere limitată dobîndite în timpul căsătoriei se aplică regimul juridic al proprietăţii comune în devălmăşie.
(2) Soţul asociatului nu poate cere divizarea părţii sociale şi nici primirea sa în societate dacă actul de constituire nu prevede altfel.

Articolul 151. Dobîndirea de părţi sociale proprii de către societatea cu răspundere limitată

(1) Societatea cu răspundere limitată poate dobîndi, dacă au fost achitate integral, părţi sociale
proprii doar:
a) în baza hotărîrii adunării generale a asociaţilor, adoptate la cererea asociatului care şi-a propus spre vînzare partea socială sau o parte din ea;
b) de la succesorii asociatului decedat;
c) în cazul executării silite a creanţelor creditorului asociatului;
d) în cazul excluderii asociatului.
(2) Partea socială poate fi dobîndită de societatea cu răspundere limitată doar din contul activelor care depăşesc mărimea capitalului social şi a altor fonduri pe care societatea este obligată să le constituie şi din care nu se permite să se facă plăţi asociaţilor.
(3) Societatea cu răspundere limitată care a dobîndit o parte socială în capitalul său social nu
este în drept să obţină pentru această parte socială o parte din profitul repartizat şi nici să participe la vot în cadrul adunării asociaţilor.
(4) Societatea cu răspundere limitată este obligată să micşoreze capitalul social proporţional
valorii părţii sociale dobîndite în cazul în care partea socială nu este înstrăinată în termen de 6 luni din momentul dobîndirii.

Articolul 152. Înstrăinarea părţii sociale în societatea

cu răspundere limitată
(1) Partea socială sau o fracţiune a părţii sociale poate fi înstrăinată liber soţului, rudelor şi
afinilor în linie dreaptă fără limită şi în linie colaterală pînă la gradul doi inclusiv, celorlalţi asociaţi şi societăţii dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Asociatul nu poate înstrăina partea socială pînă la vărsarea integrală a aportului subscris,
cu excepţia cazului de succesiune.
(3) În cazul înstrăinării părţii sociale unor alte persoane decît cele menţionate la alin.(1), asociaţii au dreptul de preemţiune. Înstrăinarea se face în acest caz în condiţiile alin.(4)–(9).
(4) Asociatul care intenţionează să înstrăineze parţial sau integral partea socială transmite o ofertă scrisă administratorului societăţii. Acesta aduce oferta la cunoştinţa tuturor asociaţilor în termen de 15 zile de la data transmiterii.
(5) Asociaţii trebuie să-şi formuleze în scris acceptarea şi să o transmită administratorului în
termen de 15 zile de la data primirii ofertei. Asociatul indică mărimea fracţiunii din partea socială, pe care intenţionează să o dobîndească.
(6) Dacă există mai mulţi solicitanţi, fiecare dobîndeşte o fracţiune a părţii sociale în mărimea solicitată. În cazul dezacordului dintre ei, partea socială este distribuită proporţional părţii sociale deţinute de fiecare.
(7) Dacă, în termen de 30 de zile de la data transmiterii ofertei, asociaţii sau societatea nu a
procurat partea socială, aceasta poate fi înstrăinată unui terţ la un preţ care să nu fie mai mic decît cel indicat în ofertă.
(8) În cazul vînzării părţii sociale sau a unei fracţiuni din ea cu încălcarea dreptului de preemţiune, fiecare asociat poate, în decursul a 3 luni de la data încheierii actului juridic, să ceară pe cale judiciară ca drepturile şi obligaţiile cumpărătorului să treacă la el.
(9) Actul juridic de înstrăinare a părţii sociale se autentifică notarial.
(10) Orice clauză contrară prevederilor alin.(2)–(9) este nulă.

Articolul 153. Urmărirea părţii sociale de către creditorii asociatului

(1) Creditorii asociatului pot urmări partea socială numai în temeiul unui titlu executoriu dacă creanţele nu pot fi satisfăcute din contul altor bunuri ale asociatului.
(2) Dreptul creditorilor asupra părţii sociale se exercită cu respectarea dispoziţiilor art.152.

Articolul 154. Excluderea asociatului societăţii cu răspundere limitată

(1) Adunarea generală a asociaţilor, administratorul, unul sau mai mulţi asociaţi pot cere
excluderea din societatea cu răspundere limitată a asociatului:
a) care a fost pus în întîrziere şi nu a vărsat integral aportul subscris în perioada suplimentară;
b) care, fiind administrator, comite fraudă în dauna societăţii, foloseşte bunurile societăţii în scop personal sau al unor terţi.
(2) Excluderea asociatului se face numai prin hotărîre judecătorească.
(3) Asociatului exclus i se restituie, în termen de 6 luni, aportul vărsat, fără dobîndă, dar numai după repararea prejudiciului cauzat. Obligaţia de reparare a prejudiciului subzistă în partea neacoperită prin aportul vărsat.

Articolul 155. Conducerea, administrarea şi reprezentarea

societăţii cu răspundere limitată
Normele cu privire la conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii cu răspundere limitată sînt stabilite prin lege şi statutul său.

§ 5. Societatea pe acţiuni

Articolul 156. Dispoziţii generale cu privire la societatea pe acţiuni

(1) Societate pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
(2) Societatea pe acţiuni poate fi constituită de una sau de mai multe persoane.
(3) Acţionarii nu răspund pentru obligaţiile societăţii. Ei suportă, în limitele participaţiunii lor la capitalul social, riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii.
(4) Acţionarul care nu a vărsat în termen aportul subscris răspunde subsidiar pentru obligaţiile
societăţii, în limita părţii nevărsate.
(5) Societatea pe acţiuni are denumire deplină şi poate avea denumire prescurtată. în denumirea deplină şi prescurtată trebuie să se includă sintagma în limba de stat “societate pe acţiuni” sau abrevierea “S.A.”.

Articolul 157. Actul de constituire al societăţii pe acţiuni

În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii pe acţiuni trebuie să se indice:
a) numele sau denumirea fondatorilor;
b) cuantumul capitalului social;
c) numărul, tipul şi valoarea nominală a acţiunilor; clasele de acţiuni şi numărul de acţiuni de fiecare clasă;
d) mărimea aportului şi numărul de acţiuni atribuit fiecărui fondator;

[Art.157 lit.e) exclusă prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

f) modul de ţinere a registrelor societăţii;
g) ordinea de încheiere a contractelor cu conflict de interese.

Articolul 158. Capitalul social al societăţii pe acţiuni

(1) Mărimea minimă a capitalului social al societăţii pe acţiuni este stabilită prin lege.
(2) Capitalul social al societăţii pe acţiuni se formează prin plasarea acţiunilor între acţionari şi reprezintă valoarea aporturilor în mijloace băneşti şi în natură vărsate proporţional numărului şi valorii acţiunilor subscrise.

[Art.158 al.(2) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(3) Acţiunile emise la constituirea societăţii pe acţiuni se plasează integral între fondatori. (4) Fondatorii sînt obligaţi să plătească acţiunile subscrise pînă la înregistrarea societăţii pe
acţiuni dacă aportul este în mijloace băneşti sau în termen de 30 de zile de la înregistrarea de stat dacă aportul este în natură.

[Art.158 al.(4) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(5) În cazul în care valoarea activelor nete ale societăţii pe acţiuni, la expirarea a 2 ani financiari consecutivi, s-a redus sub minimul stabilit de lege, iar adunarea generală a acţionarilor nu a luat nici o hotărîre conform legii, societatea se dizolvă.

[Art.158 al.(5) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

Articolul 159. Plasarea emisiunii suplimentare de acţiuni

(1) Emisiunea suplimentară de acţiuni poate fi publică sau închisă.

[Art.159 al.(1) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(2) Condiţiile emisiunii suplimentare de acţiuni sînt stabilite prin lege şi sînt aceleaşi pentru toţi subscriitorii.

Articolul 160. Capitalul de rezervă al societăţii pe acţiuni

(1) Societatea pe acţiuni este obligată să constituie un capital de rezervă de cel puţin 10% din mărimea capitalului social.
(2) Capitalul de rezervă poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor societăţii pe acţiuni şi/sau
la majorarea capitalului social al acesteia.

[Art.160 al.(2) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(3) Capitalul de rezervă se formează prin vărsăminte anuale din beneficiul societăţii pe acţiuni, în proporţie de cel puţin 5% din beneficiul net, pînă la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire.

[Art.160 al.(4) exclus prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

Articolul 161. Acţiunile

(1) Acţiuni sînt părţile în care este divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni în conformitate cu actul de constituire.
(2) Acţiunea atestă dreptul acţionarului de a participa la conducerea societăţii, de a primi dividende şi o parte din valoarea bunurilor societăţii în cazul lichidării acesteia, precum şi alte drepturi prevăzute de lege sau de actul de constituire al societăţii.

[Art.161 al.(2) modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(3) Societăţile pe acţiuni sînt în drept să emită acţiuni nominative. Clasele acţiunilor sînt determinate prin actul de constituire. Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hîrtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.

[Art.161 al.(3) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(4) Acţiunile nu pot fi emise pentru o sumă mai mică decît valoarea lor nominală.
(5) Nu pot fi emise acţiuni noi pînă cînd nu sînt plătite cele din emisiunea precedentă. (6) Acţiunile se emit cu valoare totală nu mai mică decît mărimea capitalului social.
(7) Acţiunea este indivizibilă. Dacă o acţiune este deţinută de mai multe persoane, acestea sînt
considerate un singur acţionar şi îşi exercită drepturile prin reprezentant.
(8) Tipurile acţiunilor, regimul juridic şi modul lor de circulaţie sînt reglementate de lege.

Articolul 162. Dobîndirea de acţiuni proprii

(acţiunile de tezaur)
(1) Acţiunea de tezaur este acţiunea dobîndită de societatea pe acţiuni emitentă de la acţionarul său.
(2) Societatea pe acţiuni nu poate dobîndi acţiuni proprii, nici direct, nici prin persoane care
acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege şi, cu respectarea dispoziţiilor prezentului articol.

[Art.162 al.(2) modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(3) Valoarea acţiunilor proprii dobîndite de societatea pe acţiuni nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris.

[Art.162 al.(3) modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(4) Se pot dobîndi numai acţiuni achitate integral şi numai în cazul în care capitalul social subscris este vărsat integral.

[Art.162 al.(4) modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(5) Acţiunea proprie poate fi dobîndită de societatea pe acţiuni doar din contul activelor nete care depăşesc mărimea capitalului social şi a altor fonduri pe care societatea este obligată să le constituie şi din care nu se permite să se plătească drepturile acţionarilor.

[Art.162 al.(5) modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

[Art.162 al.(6) exclus prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(7) Restricţiile prevăzute la alin.(2) - (5) nu se aplică atunci cînd dobîndirea de către societate a unui număr determinat de acţiuni proprii, eliberate integral, se face în una din următoarele situaţii:
a) cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea unui număr de acţiuni proprii de o
valoare corespunzătoare reducerii;
b) pentru cedarea către personalul şi acţionarii societăţii a unui număr de acţiuni proprii, în limitele şi în condiţiile aprobate de adunarea generală a acţionarilor;
c) prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărîri judecătoreşti pronunţate într-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al societăţii;
d) cu titlu gratuit;
e) în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră, în cazul în care acesta scade mai jos decît valoarea de piaţă a acţiunilor, numai cu avizul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

[Art.162 al.(7), lit.e) modificată prin LP130-XVI din 07.06.07, MO94-97/06.07.07 art.418] f) pentru răscumpărarea acţiunilor la cererea acţionarilor, în cazurile prevăzute de lege. [Art.162 al.(7) modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(8) Acţiunea de tezaur nu dă societăţii dreptul la vot în cadrul adunării generale a acţionarilor, dreptul la dividend şi nici dreptul la o parte din patrimoniu în cazul lichidării societăţii.

Articolul 163. Obligaţiunile

(1) Societatea pe acţiuni poate emite obligaţiuni nominative.

[Art.163 al.(1) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(2) Valoarea nominală a tuturor obligaţiunilor plasate de societate nu trebuie să depăşească mărimea capitalului social.
(3) Obligaţiunea acordă deţinătorului său dreptul la dobînda promisă de emitent, iar la sfîrşitul
perioadei pentru care este emisă şi dreptul la valoarea nominală a acesteia. Obligaţiunile pot fi convertite în acţiuni.
(4) Obligaţiunea nu poate fi emisă pentru o perioadă mai mică de un an.
(5) Obligaţiunile se emit numai prin ofertă publică şi se achită numai cu mijloace băneşti. Achitarea în rate a obligaţiunii nu se admite.

[Art.163 al.(5) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(6) Obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul constituirii, întregirii sau majorării capitalului social.
(7) Tipul obligaţiunilor, regimul juridic şi modul lor de circulaţie sînt reglementate de lege.

Articolul 164. Registrul acţionarilor şi registrul deţinătorilor de obligaţiuni

(1) Societatea emitentă de acţiuni şi obligaţiuni nominative ţine registrul deţinătorilor de acţiuni şi registrul deţinătorilor de obligaţiuni.
(2) Dacă societatea are mai mult de 50 deţinători de acţiuni sau obligaţiuni, registrele sînt ţinute de un registrator independent.
(3) Registrul acţionarilor şi registrul deţinătorilor de obligaţiuni trebuie să conţină:
a) denumirea, sediul şi numărul de identificare de stat (IDNO) al societăţii emitente, numărul de înregistrare al fiecărei emisiuni acordat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

[Art.164 al.(3), lit.a) modificată LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

[Art.164 al.(3), lit.a) modificată prin LP130-XVI din 07.06.07, MO94-97/06.07.07 art.418]

b) numele, alte date din actul de identitate, domiciliul acţionarului sau al deţinătorului de
obligaţiuni persoană fizică; denumirea, numărul de identificare de stat (IDNO) şi sediul acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni persoană juridică ori deţinătorului nominal de acţiuni sau obligaţiuni;

[Art.164 al.(3), lit.b) modificată LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379]

c) numărul de acţiuni sau obligaţiuni, tipul, clasa şi valoarea nominală a acţiunilor sau obligaţiunilor deţinute de fiecare acţionar sau deţinător de obligaţiuni;
d) data la care fiecare acţionar sau deţinător de obligaţiuni a dobîndit sau a înstrăinat acţiuni sau obligaţiuni.

[Art.164 al.(3) modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(4) Registrul trebuie să aibă o rubrică specială în care se menţionează sechestrul, gajul sau o altă grevare a acţiunilor sau obligaţiunilor fiecărui acţionar sau deţinător de obligaţiuni.

Articolul 165. Certificatul de acţiuni sau obligaţiuni

(1) Societatea pe acţiuni este obligată să elibereze certificate de acţiuni sau de obligaţiuni deţinătorilor de acţiuni sau de obligaţiuni materializate.
(2) Certificatul confirmă că persoana căreia îi este eliberat deţine un anumit număr de acţiuni
sau de obligaţiuni ale societăţii emitente.

[Art.165 modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

Articolul 166. Dreptul de înstrăinare a acţiunii şi obligaţia de răscumpărare

(1) Acţionarul este în drept să înstrăineze liber, în condiţiile legii, acţiunile deţinute. (2) Societatea este obligată să răscumpere acţiunile plasate de ea în cazul:
a) împlinirii termenului de răscumpărare stabilit la emiterea acţiunilor;
b) introducerii în actul de constituire a unor clauze care limitează drepturile acţionarului;
c) încheierii unor tranzacţii de proporţii în modul stabilit de lege;

[Art.166 al.(2), lit.c) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

d) reorganizării societăţii dacă răscumpărarea acţiunilor se impune. e) altor situaţii prevăzute de lege.

[Art.166 al.(2), lit.e) introdusă prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102] (3) Acţionarul are dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor în cazurile stabilite de lege. [Art.166 al.(3) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(4) Acţionarul nu are dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor în cazul cînd s-a adoptat o
hotărîre de dizolvare a societăţii.

[Art.166 al.(4) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

(5) Hotărîrea de răscumpărare a acţiunilor se adoptă de către adunarea generală a acţionarilor dacă actul de constituire nu atribuie această funcţie consiliului societăţii.
(6) Acţiunile se răscumpără la preţul de piaţă dacă legea nu prevede altfel.

[Art.166 al.(6) modificat prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

Articolul 167. Drepturile suplimentare ale acţionarilor care deţin 5% din acţiuni

Acţionarii care deţin 5% şi mai mult din acţiunile cu drept de vot au dreptul:
a) să facă propuneri pentru ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor;
b) să propună candidaţi în consiliul societăţii şi pentru funcţia de cenzor;
c) să ceară convocarea şedinţei extraordinare a consiliului societăţii;
d) să exercite alte drepturi prevăzute de lege.

[Art.167 lit.d) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

Articolul 168. Drepturile suplimentare ale acţionarilor care deţin 10% din acţiuni

Acţionarii care deţin 10% şi mai mult din acţiunile cu drept de vot au dreptul:
a) să ceară efectuarea unor controale extraordinare asupra societăţii;
b) să ceară determinarea costului plasării acţiunilor din emisiunea suplimentară dacă cererea este bazată pe concluzia unui auditor;
c) să ceară, în numele societăţii, repararea prejudiciului cauzat acesteia de membrii organelor
ei.

Articolul 169. Conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii pe acţiuni

Normele cu privire la conducere, administrare şi reprezentare a societăţii pe acţiuni sînt
stabilite prin lege şi actul de constituire.

Articolul 170. Asigurarea accesului acţionarilor la informaţiile societăţii pe acţiuni

(1) Societatea pe acţiuni este obligată să publice, cu cel puţin 10 zile înainte de ţinerea
adunării generale anuale a acţionarilor, în publicaţiile sale bilanţul contabil anual, bilanţul profitului şi pierderilor, valoarea contabilă a acţiunilor şi a obligaţiunilor, alte date, conform legii.
(2) Societatea pe acţiuni este obligată să pună la dispoziţia acţionarilor, în condiţiile legii şi ale
actului de constituire, informaţii despre conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii, despre situaţia financiară şi altele, inclusiv actul de constituire, certificatul de înregistrare a societăţii şi a acţiunilor, regulamentele societăţii, procesele-verbale ale adunărilor generale, ale consiliului, lista membrilor consiliului, a administratorilor, contractele cu registratorul, cu auditorul, dările de seamă contabile şi fiscale, rapoartele cenzorului.
(3) La cererea acţionarilor, societatea este obligată să elibereze, pe cheltuiala solicitanţilor,
copii şi extrase de pe documentele indicate la alin.(2).

S e c ţ i u n e a a 3-a

COOPERATIVELE Articolul 171. Dispoziţii generale cu privire la cooperative

(1) Cooperativă este asociaţia benevolă de persoane fizice şi juridice, organizată pe principii corporative în scopul favorizării şi garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor economice şi a altor interese legale.
(2) Cooperativa nu poate avea mai puţin de 5 membri. Calitatea de membru de cooperativă o poate avea persoana fizică de la vîrsta de 16 ani şi persoana juridică.
(3) Membrul cooperativei suportă riscul ce rezultă din activitatea acesteia în limita participaţiunii deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevărsată.
(4) Denumirea cooperativei trebuie să conţină cuvîntul “cooperativă” şi să indice în limba de
stat scopul principal al activităţii sale.
(5) Particularităţile şi statutul juridic al diferitelor tipuri de cooperative, precum şi drepturile şi obligaţiile membrilor lor se stabilesc de prezentul cod şi de alte legi.

Articolul 172. Statutul cooperativei

(1) În statutul cooperativei trebuie să se indice:
a) denumirea;
b) obiectul de activitate şi scopul;
c) sediul;
d) aporturile membrilor în capitalul social, modul şi termenul de vărsare a acestora;
e) prestaţia în bani sau în alte bunuri la care pot fi obligaţi membrii, precum şi natura şi valoarea acestor prestaţii;
f) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor de conducere ale cooperativei; g) modul de reprezentare;
h) regulile de convocare a adunării generale a membrilor;
i) filialele şi reprezentanţele societăţii;
j) alte date stabilite de lege.
(2) Nu sînt valabile, decît în cazul includerii în statut, dispoziţiile cu privire la:
a) aporturile în natură, obiectul acestora şi preţul pentru care sînt acceptate, precum şi membrul care le face;
b) răspunderea individuală a membrilor;
c) derogările de la lege privind intrarea în cooperativă, retragerea şi excluderea membrului;
d) întinderea şi restricţiile dreptului de vot al membrului;
e) calculul şi destinaţia excedentului activ al exerciţiului financiar şi în cazul lichidării;
f) cota în a cărei limită unii membri pot participa la capitalul social. (3) Statutul poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Statutul se întocmeşte în limba de stat şi se semnează de către toţi membrii fondatori.

Articolul 173. Înregistrarea cooperativei

Înregistrarea de stat a cooperativelor se efectuează în modul stabilit pentru societăţile comerciale.

Articolul 174. Capitalul social al cooperativei

(1) Cooperativa are un capital social variabil. El reprezintă suma tuturor participaţiunilor membrilor cooperativei în conformitate cu statutul ei.
(2) Pînă la înregistrarea cooperativei, membrul este obligat să depună integral participaţiunea sa dacă legea sau statutul cooperativei nu prevede altfel.
(3) Membrii cooperativei sînt obligaţi ca, în termen de 2 luni după aprobarea bilanţului
contabil anual, să recupereze, prin contribuţii suplimentare, pierderile cooperativei. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, cooperativa poate fi desfiinţată prin hotărîre judecătorească, la cererea creditorilor. Membrii cooperativei poartă răspundere subsidiară solidară pentru obligaţiile ei în limitele părţii netransmise a contribuţiei suplimentare a fiecărui membru.
(4) Patrimoniul rămas după lichidarea cooperativei se repartizează între membrii acesteia în
conformitate cu statutul ei.

Articolul 175. Conducerea cooperativei

(1) Organul suprem de conducere al cooperativei este adunarea generală a membrilor ei. În cooperativa cu peste 50 de membri poate fi creat un consiliu de observatori, care va exercita controlul asupra activităţii organelor ei executive. Membrii consiliului de observatori nu au dreptul să activeze în numele cooperativei.
(2) Organele executive ale cooperativei – consiliul de administraţie şi preşedintele cooperativei – exercită administrarea curentă şi se subordonează consiliului de observatori şi adunării generale.
(3) Preşedinte al cooperativei, membri ai consiliului de observatori şi ai consiliului de administraţie pot fi doar membrii cooperativei. Aceeaşi persoană nu poate fi concomitent membru al consiliului de observatori şi al consiliului de administraţie sau preşedinte al cooperativei.
(4) Competenţa organelor de conducere ale cooperativei şi modul de emitere a deciziilor se stabilesc de lege şi de statutul cooperativei.
(5) De competenţa exclusivă a adunării generale ţin:
a) modificarea statutului;
b) formarea consiliului de observatori şi ridicarea împuternicirilor membrilor lui, atribuirea şi ridicarea împuternicirilor organelor executive ale cooperativei, dacă acest drept nu este atribuit prin statut consiliului de observatori;
c) aprobarea dărilor de seamă anuale şi a bilanţului contabil anual, repartizarea pierderilor;
d) deciderea asupra reorganizării şi lichidării cooperativei.
(6) Prin legislaţia cu privire la cooperative şi prin statutul cooperativei, competenţei exclusive a adunării generale pot fi atribuite şi alte chestiuni. Problemele a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a adunării generale sau a consiliului de observatori nu pot fi date în competenţa organelor executive ale cooperativei.
(7) Membrul cooperativei are dreptul la un singur vot în adunarea generală.

Articolul 176. Dobîndirea calităţii de membru

(1) Cooperativa poate primi oricînd noi membri.
(2) Statutul cooperativei poate stabili unele condiţii particulare la admiterea a noi membri.

Articolul 177. Încetarea calităţii de membru al cooperativei şi restituirea participaţiunii

(1) Calitatea de membru al cooperativei încetează prin retragere, excludere, deces sau lichidare.
(2) Membrul are dreptul să se retragă din cooperativă pînă la adoptarea deciziei de dizolvare. (3) Membrului care se retrage din cooperativă i se compensează valoarea participaţiunii sau i
se transmite patrimoniu corespunzător participaţiunii sale. Calculele se efectuează conform
bilanţului de la data retragerii, iar dacă retragerea are loc pe parcursul exerciţiului financiar, restituirea se face conform ultimului bilanţ.
(4) Membrul cooperativei poate, dacă statutul nu prevede altfel, să înstrăineze oricînd
participaţiunea sa către un alt membru sau un terţ care urmează să devină membru, retrăgîndu-se astfel din cooperativă fără a cere partea sa din patrimoniu.
(5) Membrul cooperativei poate fi exclus prin hotărîre a adunării generale în cazul neexecutării sau al executării neconforme a obligaţiilor atribuite prin statutul cooperativei, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de statutul cooperativei. Membrul exclus din cooperativă are dreptul la restituirea participaţiunii în conformitate cu alin.(3).
(6) Participaţiunea se transmite prin succesiune dacă statutul cooperativei nu prevede altfel. În
cazul în care nu pot deveni membri ai cooperativei, succesorilor li se achită valoarea participaţiunii.
(7) Urmărirea participaţiunii pentru datorii personale se permite doar în cazul insuficienţei
unui alt patrimoniu al membrului cooperativei pentru achitarea lor în modul prevăzut de lege sau de statutul cooperativei.

Articolul 178. Reorganizarea şi lichidarea cooperativei

Cooperativa se reorganizează şi lichidează în modul stabilit pentru societatea comercială.

S e c ţ i u n e a a 4-a ÎNTREPRINDERILE DE STAT ŞI ÎNTREPRINDERILE MUNICIPALE

Articolul 179. Întreprinderile de stat şi întreprinderile

municipale
(1) Întreprinderile de stat se fondează şi se dotează de către Guvern sau de alte organe abilitate prin lege.
(2) Întreprinderile municipale se fondează şi se dotează de către autorităţile administraţiei publice locale.
(3) Întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale sînt persoane juridice şi răspund pentru
obligaţii cu tot patrimoniul lor.
(4) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor de stat şi ale întreprinderilor municipale. Aceste întreprinderi nu poartă răspundere pentru obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(5) Particularităţile fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderilor de stat şi întreprinderilor municipale se reglementează de prezentul cod, de legislaţia cu privire la întreprinderile de stat şi la întreprinderile municipale, cu privire la administraţia publică locală, de alte acte normative, precum şi de statutele-model ale acestor întreprinderi.

S e c ţ i u n e a a 5-a

ORGANIZAŢIILE NECOMERCIALE Articolul 180. Dispoziţii generale cu privire la organizaţiile

necomerciale
(1) Organizaţie necomercială este persoana juridică al cărei scop este altul decît obţinerea de venit.
(2) Organizaţii necomerciale sînt:
a) asociaţia; b) fundaţia; c) instituţia.

Articolul 181. Asociaţia

(1) Asociaţie este organizaţia necomercială constituită benevol de persoane fizice şi juridice asociate, în modul prevăzut de lege, prin comunitate de interese, care nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesităţi nemateriale.
(2) Asociaţia poate avea forma de asociaţie obştească, asociaţie religioasă, partid sau de altă organizaţie social-politică, de sindicat, uniune de persoane juridice, de patronat, alte forme în condiţiile legii.
(3) În asociaţie, calitatea de membru se consemnează.
(4) Patrimoniul transmis asociaţiei de către fondatori (asociaţi) este proprietatea ei. Asociaţia utilizează acest patrimoniu în scopurile stabilite în statut.
(5) Membrii nu-şi păstrează drepturile asupra patrimoniului transmis asociaţiei în proprietate, nici asupra cotizaţiilor de membru. Ei nu răspund pentru obligaţiile asociaţiei, iar aceasta nu răspunde pentru obligaţiile membrilor săi.
(6) Particularităţile constituirii, ale activităţii, statutul juridic al diferitelor tipuri de asociaţii se
stabilesc prin lege.

Articolul 182. Fundaţia

(1) Fundaţie este organizaţia necomercială, fără membri, înfiinţată de una sau mai multe persoane fizice şi juridice, dotată cu patrimoniu distinct şi separat de cel al fondatorilor, destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în actul de constituire.
(2) Fundaţia poate fi constituită şi prin testament.

Articolul 183. Instituţia

(1) Instituţie este organizaţia necomercială constituită de fondator (fondatori) pentru exercitarea unor funcţii de administrare, sociale, culturale, de învăţămînt şi altor funcţii cu caracter necomercial, finanţată parţial sau integral de acesta (aceştia).
(2) Patrimoniul se consideră transmis de fondator instituţiei cu drept de proprietate dacă actul
de constituire nu prevede altfel.
(3) Pot avea calitate de fondator persoanele fizice şi cele juridice, inclusiv persoanele juridice de drept public.
(4) Fondatorul răspunde pentru obligaţiile instituţiei în măsura în care patrimoniul acesteia nu este suficient pentru stingerea lor.
(5) Instituţia poate fi publică sau privată.

Articolul 184. Instituţia publică

(1) Instituţia publică se constituie în baza unui act emis de autoritatea publică şi este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul acesteia din urmă.
(2) Instituţia publică nu are dreptul să instituie alte persoane juridice, cu excepţia uniunilor de persoane juridice şi a instituţiilor create de către instituţiile de învăţămînt superior de stat cu autonomie universitară cu acordul fondatorului.

[Art.184 al.(2) în redacţia LP155 din 28.06.13, MO173-176/09.08.13 art.582]

Articolul 185. Instituţia privată

(1) Instituţia privată se constituie în baza hotărîrii persoanei fizice sau juridice de drept privat, care o dotează potrivit scopului preconizat.
(2) Hotărîrea de constituire a instituţiei private se autentifică notarial.

Articolul 186. Statutul organizaţiei necomerciale

(1) Organizaţia necomercială acţionează în bază de statut dacă legea nu prevede altfel. (2) Statutul trebuie să fie semnat de toţi fondatorii dacă legea nu prevede altfel.
(3) În statutul organizaţiei necomerciale trebuie să se indice:
a) denumirea;
b) scopul şi obiectul de activitate;
c) sediul;
d) numele, domiciliul, data naşterii, cetăţenia şi alte date din actele de identitate ale fondatorilor;
e) condiţiile şi modul de admitere în organizaţia necomercială, modul de retragere şi de
excludere a membrilor (pentru asociaţii);
f) modul de formare a patrimoniului, contribuţiile fondatorilor şi cotizaţiile periodice ale membrilor;
g) modul de desemnare şi de revocare a membrilor organelor;
h) modul de constituire şi de lichidare a filialelor;
i) modul şi condiţiile de reorganizare;
j) modul de lichidare a organizaţiei;
k) alte date stabilite de lege pentru tipul respectiv de organizaţie necomercială. (4) Statutul poate prevedea şi alte clauze care nu contravin legii.

Articolul 187. Genurile de activitate ale organizaţiilor necomerciale

(1) Organizaţiile necomerciale sînt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de
lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut.
(2) Activitatea care, conform legii, este supusă licenţierii va fi practicată de organizaţiile
necomerciale doar după obţinerea licenţei.

Articolul 188. Activitatea economică a organizaţiei necomerciale

(1) Organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activitatea economică ce rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut.
(2) Pentru practicarea activităţii economice care nu rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut, organizaţiile necomerciale pot fonda societăţi comerciale şi cooperative.
(3) Dreptul unor anumite categorii de organizaţii necomerciale de a fonda societăţi comerciale şi cooperative poate fi limitat prin lege.

Articolul 189. Conducerea, administrarea şi reprezentarea

organizaţiei necomerciale
Normele de conducere, administrare şi reprezentare a organizaţiei necomerciale sînt stabilite prin lege şi statutul ei.

Articolul 190. Conflictul de interese

(1) Organizaţia necomercială trebuie să evite, în activitatea sa, conflictele de interese, iar în cazul apariţiei, le va soluţiona în conformitate cu art.191.
(2) Se consideră că există conflict de interese în cazul încheierii unui act juridic referitor la patrimoniul organizaţiei necomerciale între aceasta şi persoana interesată.
(3) În sensul prezentului articol, sînt consideraţi persoane interesate: conducătorul organizaţiei,
membrii organelor ei de conducere şi control, angajaţii, precum şi orice altă persoană care, datorită relaţiilor specifice cu organizaţia necomercială, poate condiţiona luarea de decizii privind încheierea de acte juridice în numele organizaţiei cu sine sau cu persoane cu care se află
în raporturi de rudenie de pînă la gradul trei inclusiv, în relaţii de muncă, sau cu persoane al căror
creditor este.

Articolul 191. Soluţionarea conflictului de interese

(1) Actele juridice cu conflict de interese trebuie să fie aprobate în prealabil de organul suprem al organizaţiei necomerciale dacă prin statut nu s-a stabilit competenţa unui alt organ colegial.
(2) Persoana interesată este obligată să repare prejudiciul adus organizaţiei necomerciale prin
încheierea unui act juridic cu conflict de interese dacă acesta nu a fost aprobat de organul competent.
(3) Pe lîngă reparaţia prejudiciului, persoana interesată trebuie să restituie organizaţiei necomerciale tot venitul obţinut ca urmare a încheierii actului juridic cu conflict de interese. Dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea mai multor persoane interesate, ele vor purta răspundere solidară faţă de organizaţia necomercială.

Capitolul III

PARTICIPAREA REPUBLICII MOLDOVA ŞI A UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV- TERITORIALE LA RAPORTURILE REGLEMENTATE DE LEGISLAŢIA CIVILĂ

Articolul 192.Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-

teritoriale ca subiecte de drept civil
(1) Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale participă la raporturile reglementate de legislaţia civilă pe principiul egalităţii participanţilor la aceste raporturi – persoane fizice şi juridice.
(2) Subiectelor menţionate la alin.(1) se aplică normele care reglementează participarea
persoanelor juridice la raporturile reglementate de legislaţia civilă dacă din lege sau din
specificul acestor subiecte nu reiese altfel.

Articolul 193. Modalitatea de participare a Republicii Moldova şi a unităţilor ei administrativ- teritoriale la raporturile reglementate de legislaţia civilă

(1) Autorităţile administraţiei publice centrale pot să dobîndească şi să exercite drepturi şi
obligaţii patrimoniale şi personale nepatrimoniale în numele Republicii Moldova, precum şi să o reprezinte în instanţă de judecată, în limitele competenţei.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale pot să dobîndească şi să exercite drepturi şi
obligaţii patrimoniale şi personale nepatrimoniale în numele unităţilor administrativ-teritoriale în limitele competenţei.
(3) În cazul şi în modul prevăzut de lege, de decretele Preşedintelui Republicii Moldova, de
hotărîrile şi ordonanţele Guvernului şi de actele autorităţilor administraţiei publice locale, în numele lor pot acţiona, prin autorizare specială, persoane fizice şi juridice. Regulile mandatului se aplică în măsura în care nu contravin esenţei raportului juridic sau nu este stipulat expres altfel.

Articolul 194. Răspunderea civilă a Republicii Moldova şi a unităţilor ei administrativ-teritoriale

(1) Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale răspund pentru obligaţii cu toate bunurile ce le aparţin cu drept de proprietate privată.
(2) Republica Moldova nu poartă răspundere pentru obligaţiile unităţilor administrativ-
teritoriale.
(3) Unităţile administrativ-teritoriale nu poartă răspundere pentru obligaţiile Republicii
Moldova.
(4) Dispoziţiile alin.(2) şi (3) nu se răsfrîng asupra cazurilor în care Republica Moldova a acordat garanţii pentru obligaţiile unităţilor administrativ-teritoriale sau acestea au acordat garanţii pentru obligaţiile Republicii Moldova.
(5) Particularităţile răspunderii civile a Republicii Moldova şi a unităţilor administrativ-
teritoriale în raporturi cu persoane fizice şi juridice străine sau cu alte state sînt stabilite prin lege.

T i t l u l III

ACTUL JURIDIC ŞI REPREZENTAREA Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA ACTUL JURIDIC

Articolul 195. Noţiunea actului juridic

Act juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile.

Articolul 196. Actul juridic unilateral, bilateral şi multilateral

(1) Actul juridic unilateral este manifestarea de voinţă a unei singure părţi. Actul juridic unilateral poate da naştere la obligaţii pentru terţi numai în cazurile prevăzute de lege.
(2) Actului juridic unilateral se aplică în modul corespunzător dispoziţiile privind obligaţiile şi contractele dacă aceasta nu contravine legii sau caracterului unilateral al actului juridic.
(3) Actul juridic bilateral este manifestarea de voinţă concordantă a două părţi.
(4) Actul juridic multilateral este manifestarea de voinţă a trei sau a mai multe părţi.

Articolul 197. Actul juridic cu titlu gratuit şi actul juridic

cu titlu oneros
(1) Act juridic cu titlu gratuit este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
(2) Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.

Articolul 198. Actele juridice de conservare, de administrare

şi de dispoziţie
(1) Act juridic de conservare este actul prin care se urmăreşte preîntîmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.
(2) Act juridic de administrare este actul prin care se urmăreşte o obişnuită punere în valoare a unui bun sau patrimoniu.
(3) Act juridic de dispoziţie este actul care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept
sau grevarea cu sarcini reale a unui bun.

Capitolul II CONDIŢIILE DE VALABILITATE ALE ACTULUI JURIDIC

Articolul 199. Consimţămîntul

(1) Consimţămînt este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a încheia un act juridic.
(2) Consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat.

Articolul 200. Momentul de producere a efectelor consimţămîntului

(1) Manifestarea de voinţă care trebuie recepţionată de cealaltă parte produce efecte în
momentul în care parvine acesteia, indiferent de faptul dacă a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul ei.
(2) Manifestarea de voinţă nu produce efecte în cazul în care celeilalte părţi i-a parvenit
anterior sau îi parvine în acelaşi timp o declaraţie de retractare.
(3) Valabilitatea manifestării de voinţă nu este afectată de decesul persoanei care şi-a exprimat voinţa, sau de lipsirea ei de capacitate de exerciţiu, dacă aceste evenimente au avut loc după exprimarea voinţei.

Articolul 201. Imposibilitatea determinării esenţei

consimţămîntului
Actul juridic se consideră neîncheiat în cazul în care esenţa consimţămîntului nu poate fi determinată cu certitudine nici din exprimarea exteriorizată şi nici din alte circumstanţe ale încheierii sale.

Articolul 202. Acordul terţului la încheierea şi executarea

actului juridic
(1) Dacă efectul unui act juridic care trebuie îndeplinit faţă de altcineva depinde de acordul unui terţ, acordul sau dezacordul poate fi exprimat atît faţă de o parte, cît şi de cealaltă.
(2) Acordul nu necesită formele stabilite pentru actul juridic.

Articolul 203. Acordul prealabil pentru încheierea actului juridic

Acordul prealabil este revocabil pînă la încheierea actului juridic în măsura în care nu reiese altfel din raportul juridic în a cărui bază a fost dat acordul prealabil. Revocarea poate fi
exprimată atît faţă de o parte, cît şi de cealaltă.

Articolul 204. Acordul ulterior pentru încheierea actului juridic

(1) Acordul ulterior (confirmarea), în lipsa unor dispoziţii contrare, are efect retroactiv din momentul încheierii actului juridic.
(2) Prin retroactivitate nu se desfiinţează actele de dispoziţie pe care cel care a dat confirmarea
le-a făcut anterior confirmării sau care au avut loc în cursul executării silite, al îndeplinirii măsurii sechestrului ori au fost luate de administratorul insolvabilităţii.

Articolul 205. Efectele actului de dispoziţie al celui

neîndreptăţit
(1) Un act de dispoziţie încheiat cu privire la un lucru de o persoană neîndreptăţită produce efecte dacă este încheiat cu încuviinţarea celui îndreptăţit.
(2) Actul de dispoziţie al celui neîndreptăţit produce efecte dacă cel îndreptăţit îl confirmă sau dacă cel care încheie actul dobîndeşte ulterior bunul sau îl moşteneşte de la cel îndreptăţit şi răspunde nelimitat pentru obligaţiile succesorale. În cazul dobîndirii sau moştenirii, dacă au fost încheiate succesiv mai multe acte de dispoziţie incompatibile între ele, produce efecte doar actul care a fost încheiat primul.

Articolul 206. Obiectul actului juridic

(1) Obiect al actului juridic este obligaţia persoanei care a încheiat actul juridic.
(2) Obiectul actului juridic trebuie să fie licit, să se afle în circuit civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa.
(3) Pot constitui obiect al actului juridic şi bunurile viitoare.

Articolul 207. Cauza actului juridic

(1) Actul juridic civil încheiat fără cauză ori fondat pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea nici un efect.
(2) Cauza actului juridic se prezumă pînă la proba contrară.
(3) Este ilicită cauza care contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri.

Articolul 208. Forma actului juridic

(1) Actul juridic poate fi încheiat verbal, în scris sau în formă autentică.
(2) Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege.
(3) Actul juridic care poate fi încheiat verbal se consideră încheiat şi în cazul în care comportamentul persoanei arată vădit voinţa de a-l încheia.
(4) Tăcerea se consideră exprimare a voinţei de a încheia actul juridic în cazurile prevăzute de
lege sau de acordul părţilor.
(5) Orice modificare adusă unui act juridic trebuie să îmbrace forma stabilită pentru acel act. (6) Promisiunea de a încheia un act juridic nu trebuie să îmbrace forma cerută pentru acel act. Articolul 209. Forma verbală a actului juridic
(1) Actul juridic pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte formă scrisă sau autentică poate fi încheiat verbal.
(2) Actul juridic care se execută chiar la încheierea lui poate fi încheiat verbal. Excepţie fac actele juridice pentru care se cere formă autentică sau actele juridice pentru care forma scrisă este cerută pentru valabilitate.

Articolul 210. Forma scrisă a actului juridic

(1) Trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele
juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului actului juridic depăşeşte 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului.
(2) În cazul în care, conform legii sau învoielii între părţi, actul juridic trebuie încheiat în scris,
el poate fi încheiat atît prin întocmirea unui singur înscris, semnat de părţi, cît şi printr-un schimb de scrisori, telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.
(3) Utilizarea mijloacelor tehnice la semnarea actului juridic este permisă în cazul şi în modul
stabilit de lege ori prin acordul părţilor.
(4) Dacă, din cauza unei deficienţe fizice, boli sau din alte cauze, persoana nu poate semna cu propria mînă actul juridic, atunci, în baza împuternicirii date de ea, actul juridic poate fi semnat de o altă persoană. Semnătura terţului trebuie să fie certificată de notar sau de o altă persoană împuternicită prin lege, arătîndu-se cauza în a cărei virtute cel care a încheiat actul juridic nu a putut semna cu propria mînă.

Articolul 211. Efectele nerespectării formei scrise a

actului juridic
(1) Nerespectarea formei scrise a actului juridic face să decadă părţile din dreptul de a cere, în caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic.
(2) Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părţilor.

Articolul 212. Forma autentică a actului juridic

Forma autentică a actului juridic este obligatorie:
a) dacă actul juridic are ca obiect înstrăinarea bunurilor imobile, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege;
b) în cazurile prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere formă autentică;
c) în alte cazuri stabilite de lege.

[Art.212 în redacţia LP116 din 23.05.13, MO146-151/12.07.13 art.456]

Articolul 213. Efectele nerespectării formei autentice

(1) Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic.
(2) Dacă una dintre părţi a executat total sau parţial actul juridic pentru care se cere formă autentică, iar cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială, instanţa de judecată are dreptul, la cererea părţii care a executat total sau parţial actul juridic, să îl declare valabil dacă el nu conţine elemente care contravin legii. În cazul acesta, nu se cere autentificarea notarială ulterioară a actului juridic.
(3) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentificarea notarială a actului juridic este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea autentificării.

Articolul 214. Înregistrarea actului juridic

(1) Actul juridic ce are ca obiect bunuri imobile urmează să fie înregistrat în modul stabilit prin lege.
(2) Poate fi stabilită prin lege condiţia înregistrării unor alte acte juridice.

Articolul 215. Efectele eschivării de la înregistrarea actului juridic

(1) Dacă actul juridic ce urma să fie înregistrat este încheiat în forma cerută de lege, însă partea obligată se eschivează de la înregistrarea acestuia sau dacă a expirat termenul stabilit de lege pentru înregistrare, instanţa de judecată, la cererea părţii interesate, este în drept să dispună prin hotărîre înregistrarea actului juridic. În cazul acesta, actul juridic se înregistrează în baza hotărîrii instanţei de judecată.
(2) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la înregistrarea actului juridic este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea înregistrării actului juridic.

Capitolul III NULITATEA ACTULUI JURIDIC

Articolul 216. Actele juridice nule şi anulabile

(1) Actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod (nulitate absolută).
(2) Actul juridic poate fi declarat nul, în temeiurile prevăzute de prezentul cod, de către instanţa de judecată sau prin acordul părţilor (nulitate relativă).

Articolul 217. Nulitatea absolută a actului juridic

(1) Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu.
(2) Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţi a actului lovit de
nulitate.
(3) Acţiunea în constatare a nulităţii absolute este imprescriptibilă.

Articolul 218. Nulitatea relativă a actului juridic

(1) Nulitatea relativă a actului juridic poate fi invocată doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de succesorii ei, de reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai părţii
ocrotite pe calea acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate să o invoce din oficiu.
(2) Nulitatea relativă poate fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a persoanei în al cărei interes este stabilită nulitatea. Voinţa de a confirma actul juridic lovit de nulitate trebuie să fie certă şi evidentă.
(3) Pentru confirmarea actului juridic lovit de nulitate relativă, voinţa nu trebuie să fie
exprimată în forma cerută pentru încheierea actului juridic respectiv.
(4) Dacă fiecare parte poate invoca nulitatea actului juridic sau dacă mai multe persoane pot cere declararea nulităţii, confirmarea actului juridic de către o persoană nu le împiedică pe celelalte să invoce nulitatea.

Articolul 219. Efectele nulităţii actului juridic

(1) Actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii. Dacă din conţinutul său rezultă că poate înceta numai pentru viitor, actul juridic nu va produce efecte pentru viitor.
(2) Fiecare parte trebuie să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic nul, iar în cazul imposibilităţii de restituire, este obligată să plătească contravaloarea prestaţiei.
(3) Partea şi terţii de bună-credinţă au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin actul juridic nul.

Articolul 220. Nulitatea actului juridic ce contravine legii,

ordinii publice sau bunelor moravuri
(1) Actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sînt nule dacă legea nu prevede altfel.
(2) Actul juridic sau clauza care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri sînt nule.
(3) Nulitatea clauzei nu atrage nulitatea întregului act juridic dacă se poate presupune că acesta ar fi fost încheiat şi în lipsa clauzei declarate nulă.

Articolul 221. Nulitatea actului juridic fictiv sau simulat

(1) Actul juridic încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul. (2) Actul juridic încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act juridic (actul juridic simulat) este
nul. Referitor la actul juridic avut în vedere de părţi se aplică regulile respective.
(3) În cazul trecerii bunului dobîndit în baza unui act juridic fictiv la un terţ de bună-credinţă,
se consideră că trecerea a avut loc în baza unui temei juridic valabil.

Articolul 222. Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană fără capacitate de exerciţiu

(1) Actul juridic încheiat de o persoană fără capacitate de exerciţiu este nul.
(2) Persoana cu capacitate de exerciţiu deplină este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin încheierea actului juridic nul dacă se demonstrează că a ştiut sau trebuia să ştie că cealaltă parte nu are capacitate de exerciţiu.

Articolul 223. Nulitatea actului juridic încheiat de un minor în vîrstă de la 7 la 14 ani

(1) Actele juridice încheiate de un minor în vîrstă de la 7 la 14 ani, cu excepţia celor stipulate la art.22 alin.(2), sînt nule.
(2) Persoana cu capacitate de exerciţiu deplină este obligată să repare prejudiciul cauzat
minorului dacă nu demonstrează că nu a ştiut şi nu trebuia să ştie că cealaltă parte nu are capacitatea de exerciţiu necesară încheierii actului juridic.

Articolul 224. Nulitatea actului juridic încheiat de un minor

în vîrstă de la 14 la 18 ani sau de o persoană limitată în capacitatea de exerciţiu
(1) Actul juridic încheiat de un minor în vîrstă de la 14 la 18 ani sau de o persoană limitată în
capacitatea de exerciţiu fără acordul părinţilor, adoptatorilor sau al curatorului, dacă acest acord este cerut de lege, poate fi declarat nul de instanţa de judecată, la cererea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului.
(2) Persoana cu capacitate de exerciţiu deplină este obligată să repare prejudiciul cauzat
celeilalte părţi dacă se demonstrează că a ştiut sau trebuia să ştie că cealaltă parte nu are capacitatea de exerciţiu necesară încheierii actului juridic.

Articolul 225. Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană fără discernămînt sau care nu îşi putea dirija acţiunile

Actul juridic încheiat de o persoană cu capacitate de exerciţiu deplină într-un moment în care
nu putea să conştientizeze acţiunile sale ori să le dirijeze poate fi declarat nul de instanţa de judecată.

Articolul 226. Nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea

limitei împuternicirilor
În cazul în care atribuţiile persoanei privind încheierea actului juridic sînt limitate prin
contract, iar împuternicirile organului persoanei juridice – prin actul de constituire, în comparaţie cu cele stipulate prin mandat, lege sau cu cele deduse din circumstanţele în care se încheie actul juridic, acesta, încheiat fără respectarea limitelor impuse, poate fi declarat nul numai în cazul în care se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre limitări.

Articolul 227. Nulitatea actului juridic afectat de eroare

(1) Actul juridic încheiat în baza unei erori considerabile poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Eroarea este considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentare referitor la:
a) natura actului juridic;
b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;
c) părţile actului juridic (partenerul sau beneficiarul), în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic.
(3) Eroarea asupra motivului este considerabilă doar în cazul în care motivul este inclus în obiectul actului juridic.
(4) Eroarea imputabilă celui al cărui consimţămînt este viciat nu poate servi temei pentru
anularea actului juridic.
(5) Persoana în al cărei interes a fost declarată nulitatea este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat, dar nu mai mult decît beneficiul pe care aceasta l-ar fi obţinut dacă actul juridic nu ar fi fost declarat nul. Prejudiciul nu se repară în cazul în care se demonstrează că cel îndreptăţit la despăgubire ştia sau trebuia să ştie despre eroare.
(6) Actul juridic încheiat sub influenţa erorii nu poate fi contestat dacă cealaltă parte este de
acord să-l execute în conformitate cu dorinţa părţii care intenţionează să conteste actul.

Articolul 228. Nulitatea actului juridic încheiat prin dol

(1) Actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte.
(2) Dacă una dintre părţi trece sub tăcere anumite împrejurări la a căror dezvăluire cealaltă
parte nu ar mai fi încheiat actul juridic, anularea actului juridic poate fi cerută numai în cazul în care, în baza principiului bunei-credinţe, se putea aştepta ca cealaltă parte să dezvăluie aceste împrejurări.
(3) În cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic poate fi anulat numai dacă se
demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.

Articolul 229. Nulitatea actului juridic încheiat prin violenţă

(1) Actul juridic încheiat în urma constrîngerii prin violenţă fizică sau psihică poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazurile cînd violenţa a fost exercitată de un terţ.
(2) Violenţa este temei de anulare a actului juridic numai în cazul în care se demonstrează că
este de natură să determine o persoană să creadă că ea, soţul, o rudă sau o altă persoană apropiată ori patrimoniul lor sînt expuşi unui pericol iminent.
(3) În sensul prezentului articol, nu există violenţă atunci cînd autorul ei nu a utilizat vreun
mijloc ilicit.

Articolul 230. Nulitatea actului juridic încheiat prin leziune

(1) Actul juridic pe care o persoană l-a încheiat din cauza unui concurs de împrejurări grele de care a profitat cealaltă parte, în condiţii extrem de nefavorabile, poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Instanţa de judecată poate menţine actul juridic dacă pîrîtul oferă o reducere a creanţei sale sau o despăgubire pecuniară echitabilă.

Articolul 231. Nulitatea actului juridic încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte

(1) Actul juridic încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi
cealaltă parte poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Cererea de anulare, în cazul prevăzut la alin.(1), poate fi depusă în termen de un an de la data la care cel interesat a aflat sau trebuia să afle despre încheierea actului juridic.

Articolul 232. Nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea interdicţiei de a dispune de un bun

Actul juridic prin care s-a dispus de un bun referitor la care, prin lege sau de instanţa de judecată, sau de un alt organ abilitat, este instituită, în favoarea unor persoane, o interdicţie cu
privire la dispoziţie poate fi declarat nul de instanţa de judecată la cererea persoanelor în favoarea cărora este instituită interdicţia.

Articolul 233. Termenul înaintării acţiunii privind anularea

actului juridic
(1) Persoana îndreptăţită are dreptul să ceară anularea actului juridic pentru temeiurile
stipulate la art.227, 228 şi 230 în termen de 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulării.
(2) În temeiul stipulat la art.229, cererea de anulare poate fi depusă în termen de 6 luni de la data cînd a încetat violenţa.

Capitolul IV

ACTELE JURIDICE ÎNCHEIATE SUB CONDIŢIE

Articolul 234. Actul juridic încheiat sub condiţie

Actul juridic se consideră încheiat sub condiţie cînd apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative depind de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare.

Articolul 235. Condiţia nulă

(1) Este nulă condiţia care contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri sau condiţia a cărei îndeplinire este imposibilă. Actul juridic încheiat sub astfel de condiţie este nul în întregime.
(2) Condiţia a cărei survenire sau nesurvenire depinde de voinţa părţilor actului juridic este nulă. Actul juridic încheiat sub o astfel de condiţie este nul.

Articolul 236. Condiţia pozitivă

(1) Dacă actul juridic este încheiat sub condiţia survenirii unui eveniment oarecare într-un termen determinat, condiţia se consideră nerealizată dacă acest termen a expirat şi evenimentul nu a survenit.
(2) Dacă termenul nu este determinat, condiţia poate fi îndeplinită oricînd. Condiţia poate fi recunoscută nerealizată atunci cînd este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.

Articolul 237. Condiţia negativă

(1) În cazul în care actul juridic este încheiat sub condiţia nesurvenirii unui eveniment anumit într-un termen determinat, condiţia se consideră realizată chiar şi pînă la expirarea acestui termen dacă este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.
(2) Dacă termenul nu este determinat, condiţia se consideră realizată doar atunci cînd va fi evident că evenimentul nu va surveni.

Articolul 238. Inadmisibilitatea influenţei asupra realizării condiţiei

(1) Persoana care a încheiat un act juridic sub condiţie determinată nu are dreptul, pînă la
realizarea condiţiei, să efectueze acţiuni capabile să împiedice executarea obligaţiilor sale.
(2) Dacă condiţia se realizează, iar persoana a întreprins deja acţiunile menţionate la alin.(1), ea este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 239. Actul juridic încheiat sub condiţie suspensivă

Actul juridic se consideră încheiat sub condiţie suspensivă dacă apariţia drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative prevăzute de el depinde de un eveniment viitor şi incert sau de un eveniment survenit, însă deocamdată necunoscut părţilor.

Articolul 240. Actul juridic încheiat sub condiţie rezolutorie

Actul juridic se consideră încheiat sub condiţie rezolutorie dacă realizarea condiţiei atrage desfiinţarea actului juridic şi restabilirea situaţiei existente pînă la încheierea lui.

Articolul 241. Buna-credinţă la survenirea condiţiei

(1) Dacă survenirea condiţiei a fost reţinută cu rea-credinţă de partea pentru care survenirea condiţiei este dezavantajoasă, condiţia se consideră survenită.
(2) Dacă la survenirea condiţiei a contribuit cu rea-credinţă partea pentru care survenirea
condiţiei este avantajoasă, condiţia nu se consideră survenită.

Capitolul V REPREZENTAREA ŞI PROCURA

Articolul 242. Reprezentarea

(1) Un act juridic poate fi încheiat personal sau prin reprezentant. Împuternicirile reprezentantului rezultă din lege, din act juridic sau din împrejurările în care acţionează.
(2) Actul juridic încheiat de o persoană (reprezentant) în numele unei alte persoane (reprezentat) în limitele împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului.
(3) Dacă actul juridic este încheiat în numele unei alte persoane, părţii cu care a contractat
reprezentantul nu i se poate opune o lipsă a împuternicirilor dacă reprezentatul a creat astfel de împrejurări în virtutea cărora această parte presupunea cu bună-credinţă existenţa unor asemenea împuterniciri.
(4) Dacă la încheierea unui act juridic reprezentantul nu prezintă împuternicirile sale, actul produce efecte nemijlocit pentru persoana reprezentată doar în cazul în care cealaltă parte trebuia, pornind de la împrejurările în care s-a încheiat actul, să presupună existenţa reprezentării. Aceeaşi regulă se aplică şi atunci cînd pentru cealaltă parte persoana contractantului nu are importanţă.
(5) Este interzisă încheierea prin reprezentant a actului juridic care, după natura lui, urmează a
fi încheiat nemijlocit de persoana contractantă sau a cărui încheiere prin reprezentant este interzisă expres de lege.

Articolul 243. Reprezentantul limitat în capacitatea de exerciţiu

Actul juridic încheiat de reprezentant este valabil şi în cazul în care reprezentantul este limitat în capacitatea de exerciţiu.

Articolul 244. Substituirea reprezentantului

(1) Reprezentantul trebuie să încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit. El poate să transmită împuternicirile unui terţ numai în cazul în care este împuternicit de reprezentat sau în cazul în care aceasta o cer interesele reprezentatului.
(2) Reprezentantul care a transmis unui terţ împuternicirile este obligat să aducă faptul cît mai
curînd la cunoştinţa reprezentatului, precum şi informaţia necesară despre substituitor. În cazul în care nu îndeplineşte această obligaţie, reprezentantul poartă răspundere pentru acţiunile substituitorului ca pentru acţiuni proprii.

Articolul 245. Viciile de consimţămînt, obligaţia cunoaşterii

(1) La declararea nulităţii pentru viciu de consimţămînt a actului juridic încheiat de reprezentant, se are în vedere doar consimţămîntul acestuia.
(2) Dacă reprezentantul împuternicit prin procură a acţionat în conformitate cu anumite indicaţii ale reprezentatului, ultimul nu are dreptul să invoce necunoaşterea de către reprezentant a unor circumstanţe pe care reprezentatul le cunoştea sau trebuia să le cunoască.

Articolul 246. Împuterniciri de reprezentare

(1) Acordarea împuternicirilor se efectuează prin exprimarea voinţei faţă de persoana care se împuterniceşte sau faţă de terţ în a cărui privinţă va avea loc reprezentarea.
(2) Declaraţia de acordare a împuternicirilor nu trebuie efectuată în forma cerută pentru actul
juridic care urmează să fie încheiat în baza împuternicirilor. Această dispoziţie nu se aplică dacă astfel rolul protector al cerinţelor de formă este anihilat.

Articolul 247. Durata împuternicirilor

(1) Dacă sînt acordate printr-o declaraţie adresată unui terţ, împuternicirile rămîn valabile pentru acesta pînă la anularea lor de către persoana care le-a acordat.
(2) În cazul în care o persoană, prin comunicare specială adresată unui terţ sau prin
comunicare publică, a anunţat că împuterniceşte o altă persoană cu dreptul de a o reprezenta, ultima are dreptul de reprezentare în primul caz faţă de terţul indicat, iar în al doilea caz faţă de orice altă persoană. Împuternicirile de reprezentare se păstrează pînă la anulare în ordinea în care sînt acordate.

Articolul 248. Modificarea sau retragerea împuternicirilor

Despre modificarea sau retragerea împuternicirilor terţii trebuie anunţaţi prin mijloace adecvate. În cazul nerespectării acestei cerinţe, modificarea sau retragerea împuternicirilor nu poate fi opusă terţilor, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că aceştia ştiau sau trebuiau să ştie despre modificarea sau retragerea împuternicirilor în momentul încheierii actului juridic.

Articolul 249. Încheierea actului juridic fără împuterniciri

de reprezentare
(1) Dacă o persoană încheie un act juridic în numele unei alte persoane fără a avea împuterniciri pentru reprezentare sau cu depăşirea împuternicirilor, actul juridic produce efecte pentru reprezentat numai în cazul în care acesta îl confirmă ulterior. În acest caz, actul juridic poate fi confirmat atît expres, cît şi prin acţiuni concludente.
(2) Dacă cealaltă parte se adresează reprezentatului cu o cerere despre confirmarea actului,
confirmarea poate fi făcută numai printr-o declaraţie expresă adresată nemijlocit acestei părţi. Dacă declaraţia despre confirmare nu este trimisă celeilalte părţi în termen de 2 săptămîni de la data primirii cererii, se consideră că reprezentatul a refuzat să confirme actul juridic.
(3) Pînă la confirmare, partea care a încheiat actul juridic cu reprezentantul lipsit de împuterniciri, în cazul în care nu a ştiut despre lipsa împuternicirilor, poate renunţa la actul juridic printr-o declaraţie adresată reprezentatului sau reprezentantului.

Articolul 250. Răspunderea reprezentantului care a acţionat

fără împuterniciri
(1) Persoana care a încheiat un act juridic în calitate de reprezentant, în cazul în care nu poate demonstra că a avut împuterniciri, este obligată, la alegerea celeilalte părţi, să execute actul juridic sau să repare prejudiciul cauzat dacă reprezentatul refuză să confirme actul juridic.
(2) Dacă reprezentantul nu ştia despre lipsa împuternicirilor, el este obligat numai la repararea
prejudiciului care se datorează faptului că cealaltă parte era convinsă că împuternicirile există şi numai în măsura în care valabilitatea actului juridic prezenta interes pentru cealaltă parte.
(3) Reprezentantul care a acţionat fără împuterniciri este exonerat de răspundere dacă cealaltă
parte ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor. Reprezentantul nu poartă răspundere nici în cazurile cînd era limitat în capacitatea de exerciţiu, cu excepţia cazurilor cînd a acţionat cu încuviinţarea curatorului.

Articolul 251. Actul juridic încheiat cu sine (contrapartida)

Reprezentantul nu are dreptul, în măsura în care nu îi este permis în mod expres, să încheie
acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia cazului în care actul juridic constă exclusiv în executarea unei obligaţii.

Articolul 252. Procura

(1) Procură este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi.
(2) Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial.
(3) Procurile autentificate, conform legii, de autorităţile administraţiei publice locale sînt
echivalate cu procurile autentificate notarial.
(4) Sînt echivalate cu procurile autentificate notarial procurile eliberate de:
a) persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte instituţii medicale militare, în cazul în care sînt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef, sau de medicul de gardă;
b) militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, instituţiilor sau instituţiilor de
învăţămînt militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor, autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective;
c) persoane care ispăşesc pedeapsă în locuri de privaţiune de libertate, autentificate de şeful
instituţiei respective;
d) persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei, autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv.
(5) Procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, a corespondenţei, inclusiv a coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura, de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul persoanei care eliberează procura sau de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care eliberează procura.

Articolul 253. Procura de substituire

(1) Persoana căreia îi este eliberată procura poate elibera o procură de substituire numai dacă acest drept este stipulat expres în procură sau dacă este în interesul reprezentantului.
(2) În toate cazurile, procura de substituire trebuie autentificată notarial.

Articolul 254. Termenul procurii

(1) Procura se eliberează pe un termen de cel mult 3 ani. Dacă termenul nu este indicat în procură, ea este valabilă timp de un an de la data întocmirii.
(2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.
(3) Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă pînă la anularea ei de către persoana care a eliberat-o.

Articolul 255. Încetarea valabilităţii procurii (1) Valabilitatea procurii încetează în cazul: a) expirării termenului;

b) anulării de către persoana care a eliberat-o;
c) renunţării persoanei căreia îi este eliberată;
d) dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura;
e) dizolvării persoanei juridice căreia îi este eliberată procura;
f) decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ei drept incapabilă, limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste;
g) decesului persoanei fizice căreia îi este eliberată procura, declarării ei incapabilă, limitată în
capacitatea de exerciţiu sau dispărută fără de veste.
(2) Persoana care a eliberat procura o poate anula în orice moment, iar persoana căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment. Orice clauză contrară este nulă.
(3) O dată cu încetarea valabilităţii procurii, încetează valabilitatea procurii de substituire.

Articolul 256. Informarea despre anularea şi încetarea valabilităţii procurii

Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre anularea şi încetarea valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. Aceeaşi obligaţie o au succesorii celui care a eliberat procura în cazurile stipulate la art.255 alin.(1) lit.d) şi f).

Articolul 257. Efectele încetării valabilităţii procurii

(1) Actele juridice încheiate de reprezentant pînă la momentul cînd acesta a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămîn valabile pentru reprezentant şi pentru succesorii lui, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat.
(2) La încetarea valabilităţii procurii, persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei
sînt obligaţi să restituie imediat procura.

Articolul 258. Reprezentarea comercială

(1) Reprezentantul comercial este persoana care reprezintă de sine stătător şi permanent interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionării afacerii.
(2) Reprezentarea comercială concomitentă a diferiţilor participanţi la încheierea actului
juridic se admite doar dacă există un acord expres între părţi în acest sens şi în alte cazuri prevăzute de lege, reprezentantul comercial fiind ţinut să execute atribuţiile cu diligenţa unui bun proprietar.
(3) Reprezentantul comercial este în drept să ceară plata remuneraţiei convenite, precum şi
compensarea cheltuielilor de executare a procurii în părţi egale de la persoanele reprezentate concomitent în condiţiile alin.(2), dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.
(4) Reprezentarea comercială se efectuează în bază de contract, încheiat în scris, cu indicarea
împuternicirilor reprezentantului, iar în cazul lipsei acestor împuterniciri, şi în bază de procură. (5) Reprezentantul comercial este obligat să nu divulge informaţiile confidenţiale ce i-au
devenit cunoscute în urma reprezentării, chiar şi după încetarea procurii comerciale.
(6) Specificul reprezentării comerciale în anumite domenii ale activităţii de întreprinzător se stabileşte prin lege.

T i t l u l IV

TERMENELE Capitolul I

CALCULAREA TERMENULUI

Articolul 259. Instituirea termenului

(1) Termenul se instituie prin lege, hotărîre judecătorească sau prin acordul părţilor.
(2) Indiferent de temeiul apariţiei, termenul se calculează după regulile stipulate în prezentul titlu.

Articolul 260. Modul de stabilire a termenului

Termenul se instituie prin indicare a unei date calendaristice, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi sigur că se va produce.

Articolul 261. Începutul curgerii termenului

(1) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.
(2) Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se
include în termen. Regula se extinde şi asupra zilei de naştere la calcularea vîrstei.

Articolul 262. Diferitele modalităţi ale termenului

(1) Prin jumătate de an ori semestru se înţeleg 6 luni, prin trimestru – 3 luni, prin jumătate de lună – 15 zile, prin decadă – 10 zile.
(2) Dacă termenul este stipulat printr-o perioadă şi o fracţiune din această perioadă, fracţiunea
se calculează la urmă.
(3) În cazul în care este indicat începutul, mijlocul sau sfîrşitul lunii, se are în vedere data de întîi, de cincisprezece sau, respectiv, ultima zi a lunii.

Articolul 263. Calcularea termenelor de un an şi de o lună

Dacă termenele de un an şi de o lună se calculează fără a se ţine cont de curgerea lui neîntreruptă, se consideră că luna are 30 de zile şi anul – 365 de zile.

Articolul 264. Expirarea termenului

(1) Termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului.
(2) Termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii.
(3) Termenul stabilit în săptămîni expiră în ziua respectivă a ultimei săptămîni.
(4) Termenul expiră la ora 24 a ultimei zile a termenului. Dacă acţiunea trebuie săvîrşită la o organizaţie, termenul expiră la ora cînd această organizaţie, în conformitate cu normele stabilite, încheie programul de lucru.
(5) În cazul în care este mai scurt de o zi, termenul expiră la expirarea unităţii de timp
respective. Dispoziţia a doua din alin.(4) se aplică în modul corespunzător.
(6) Documentele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicaţie.

Articolul 265. Expirarea termenului într-o zi de odihnă

Dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.

Articolul 266. Prelungirea termenului

În cazul prelungirii, termenul nou se calculează din momentul expirării termenului precedent.

Capitolul II PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ

Articolul 267. Termenul general de prescripţie extinctivă

(1) Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
(2) Acţiunile privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale se prescriu numai în
cazurile expres prevăzute de lege.

Articolul 268. Termenele speciale de prescripţie extinctivă

Se prescriu în termen de 6 luni acţiunile privind:
a) încasarea penalităţii;
b) viciile ascunse ale bunului vîndut;
c) viciile lucrărilor executate în baza contractului de deservire curentă a persoanelor;
d) litigiile ce izvorăsc din contractul de transport.
e) repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti.

[Art.268 lit.e) introdusă prin LP88 din 21.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284]

Articolul 269. Prescripţia în cazul viciilor construcţiei

(1) În contractul pentru executarea de lucrări, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei se prescrie în termen de 5 ani.
(2) În contractul de vînzare-cumpărare, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei nu se
prescrie înainte de trecerea a 5 ani de la executarea lucrării de construcţie.
(3) Pentru viciile materiilor prime sau ale materiilor livrate, destinate realizării unei construcţii, care au cauzat viciul acesteia, dreptul se prescrie în termen de 5 ani.

Articolul 270. Interzicerea modificării termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare

Actul juridic privind modificarea termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de
calculare ori privind renunţarea la dreptul de a invoca prescripţia este nul.

Articolul 271. Aplicarea prescripţiei extinctive

Acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.

Articolul 272. Începutul curgerii termenului de prescripţie

extinctivă
(1) Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.
(2) Dacă legea prevede altfel, prescripţia începe să curgă de la data cînd obligaţia devine exigibilă, iar în cazul obligaţiei de a nu face, de la data încălcării acesteia. În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă, termenul de
prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a realizării condiţiei. (3) În raporturile juridice în care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricînd, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data
cînd debitorul trebuie să execute obligaţia.
(4) În acţiunile privind răspunderea delictuală, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
(5) Termenul de prescripţie extinctivă în cazul acţiunii în anulare a unui act juridic pentru
violenţă începe să curgă de la data la care a încetat violenţa. În celelalte cazuri de anulare, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut temeiul anulării.
(6) În cazul obligaţiilor regresive, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data
cînd trebuia executată obligaţia principală.
(7) Prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse începe să curgă:
a) în cazul unui bun înstrăinat sau al unei lucrări executate alta decît o construcţie, de la împlinirea unui an de la data preluării (predării) bunului sau lucrării, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, cînd prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii;
b) în cazul unei construcţii, de la împlinirea a 3 ani de la data preluării (predării) construcţiei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, cînd prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii.
(8) Pentru executarea unor lucrări curente, termenele prevăzute la alin.(7) sînt de o lună în cazul prevăzut la lit.a) şi, respectiv, de 3 luni în cazul prevăzut la lit.b).
(9) Cînd este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestaţii neexecutate.

Articolul 273. Efectul asupra prescripţiei extinctive al cesiunii

creanţei sau al preluării datoriei
Cesiunea creanţei sau preluarea datoriei nu afectează cursul prescripţiei extinctive.

Articolul 274. Suspendarea curgerii termenului de prescripţie extinctivă

(1) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:
a) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră;
b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;
d) creditorul este incapabil sau este limitat în capacitatea de exerciţiu şi nu are un reprezentant legal, cu excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală;
e) este suspendat actul normativ care reglementează raportul juridic litigios;
f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este suspendată;
g) se desfăşoară un proces de mediere în condiţiile Legii cu privire la mediere.

[Art.274 al.(1), lit.g) introdusă prin LP211 din 29.07.16, MO338-341/30.09.16 art.698]

(2) Cursul prescripţiei extinctive se suspendă doar dacă temeiurile de suspendare au apărut sau au continuat în ultimele 6 luni ale termenului de prescripţie extinctivă, iar dacă acest termen este de 6 luni sau mai scurt, înăuntrul lui.
(3) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă continuă de la data încetării împrejurărilor
care servesc drept temei pentru suspendarea cursului prescripţiei extinctive şi termenul scurs în perioada în care cursul prescripţiei extinctive este suspendat nu se include în termenul de prescripţie extinctivă. Termenul rămas se prelungeşte pînă la 6 luni, iar dacă termenul de prescripţie extinctivă este mai scurt de 6 luni, pînă la durata lui.

Articolul 275. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive

în cazul raporturilor familiale
Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
b) pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
c) pentru cererile dintre tutori sau curatori şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor – pe durata tutelei sau curatelei.

Articolul 276. Suspendarea prescripţiei în cazul administrării bunurilor unei alte persoane

Prescripţia nu începe să curgă iar cea începută se suspendă între persoana care, în temeiul legii, al unei hotărîri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile unei alte persoane şi cel ale căror bunuri sînt astfel administrate, cît timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate.

Articolul 277. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive

(1) Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:
a) în cazul intentării unei acţiuni în modul stabilit;
b) în cazul în care debitorul săvîrşeşte acţiuni din care rezultă că recunoaşte datoria.
(2) După întreruperea cursului prescripţiei extinctive, începe să curgă un nou termen. Timpul scurs pînă la întreruperea cursului prescripţiei extinctive nu se include în noul termen de prescripţie extinctivă.

Articolul 278.Cursul prescripţiei în cazul scoaterii cererii

de pe rol
Dacă instanţa judecătorească a scos cererea de pe rol, cursul prescripţiei extinctive care a început pînă la intentarea acţiunii continuă fără întrerupere.

Articolul 279. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă

(1) În cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată constată că termenul de prescripţie extinctivă nu este respectat datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este apărat.
(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.

Articolul 280. Pretenţiile imprescriptibile extinctiv

Sînt imprescriptibile extinctiv pretenţiile:
a) privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale dacă legea nu prevede altfel;
b) deponenţilor faţă de instituţiile financiare privind restituirea depunerilor;
c) cu privire la repararea prejudiciului cauzat vieţii sau sănătăţii persoanei. În acest caz, se repară prejudiciul pentru o perioadă anterioară intentării acţiunii, dar nu mai mare de 3 ani.

Articolul 281. Executarea obligaţiilor după expirarea termenului de prescripţie extinctivă

(1) După expirarea termenului de prescripţie extinctivă, debitorul poate refuza executarea
obligaţiei.
(2) Executarea benevolă a obligaţiei după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu constituie un act lipsit de temei juridic.
(3) Persoana care a executat obligaţia după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu are dreptul să ceară restituirea celor executate, chiar dacă, la data executării, nu cunoştea faptul expirării termenului de prescripţie extinctivă. Aceeaşi prevedere se aplică şi pentru recunoaşterea datoriilor conform contractului, precum şi pentru garanţiile asigurătorii date de debitor.

Articolul 282. Efectele prescripţiei în cazul drepturilor garantate

(1) Prescrierea unui drept garantat prin gaj nu împiedică pe cel îndreptăţit să ceară satisfacerea din bunul grevat.
(2) În cazul în care pentru garantare a fost transferat un drept, restituirea nu poate fi cerută din cauză că dreptul se prescrie. În cazul proprietăţii, restituirea lucrului poate fi cerută dacă dreptul garantat s-a prescris.
(3) Alin.(1) şi (2) nu se aplică la prescrierea drepturilor la dobînzi şi la alte prestaţii succesive
periodice.

Articolul 283. Prescripţia prestaţiilor suplimentare

O dată cu dreptul principal, se prescrie şi dreptul la prestaţiile suplimentare legate de dreptul principal, chiar şi atunci cînd termenul de prescripţie special pentru acest drept nu a început să curgă.

Cartea a doua DREPTURILE REALE T i t l u l I PATRIMONIUL

Articolul 284. Noţiunea de patrimoniu

(1) Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.
(2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei.

Articolul 285. Bunurile

(1) Bunuri sînt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale.
(2) Lucruri sînt obiectele corporale în raport cu care pot exista drepturi şi obligaţii civile.

Articolul 286. Circuitul civil al bunurilor

Bunurile pot circula liber, cu excepţia cazurilor cînd circulaţia lor este limitată sau interzisă prin lege.

Articolul 287. Animalele

(1) Animalele nu sînt lucruri. Ele sînt ocrotite prin legi speciale.
(2) În privinţa animalelor se aplică dispoziţiile referitoare la lucruri, cu excepţia cazurilor stabilite de lege.

Articolul 288. Bunurile imobile şi mobile

(1) Bunul poate fi imobil sau mobil.
(2) La categoria de bunuri imobile se raportă terenurile, porţiunile de subsol, obiectele acvatice separate, plantaţiile prinse de rădăcini, clădirile, construcţiile şi orice alte lucrări legate solid de pămînt, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acestea, adică bunurile a căror deplasare nu este posibilă fără a se cauza prejudicii considerabile destinaţiei lor.
(3) Rămîn bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un teren, pentru a fi reîntrebuinţate, atît timp cît sînt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui bun imobil care sînt detaşate provizoriu de acesta dacă sînt destinate reamplasării. Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile.
(4) Prin lege, la categoria de bunuri imobile pot fi raportate şi alte bunuri.
(5) Bunurile care nu sînt raportate la categoria de bunuri imobile, inclusiv banii şi valorile mobiliare, sînt considerate bunuri mobile.

Articolul 289. Prevederile aplicabile drepturilor reale

Prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri.

Articolul 290. Înregistrarea drepturilor asupra bunurilor

imobile
(1) Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor
drepturi, apariţia, modificarea şi încetarea lor sînt supuse înregistrării de stat.
(2) Înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile este publică. Organul care efectuează înregistrarea de stat este obligat să elibereze oricărei persoane informaţii despre toate drepturile şi grevările înregistrate asupra oricărui imobil.
(3) Organul care efectuează înregistrarea de stat este obligat să elibereze, la cererea persoanei al cărei drept este înregistrat, un document ce ar confirma înregistrarea sau să aplice parafa pe documentul prezentat spre înregistrare.

Articolul 291. Bunurile divizibile şi indivizibile

(1) Este divizibil bunul care poate fi împărţit în natură fără a i se schimba destinaţia economică.
(2) Este indivizibil bunul ale cărui părţi, în urma divizării, pierd calităţile şi destinaţia lui. (3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura sa poate fi considerat indivizibil. Articolul 292. Bunul principal şi bunul accesoriu
(1) Bunul destinat în mod permanent întrebuinţării economice unui alt bun (principal) şi legat de acesta prin destinaţie comună este un bun accesoriu atît timp cît satisface această întrebuinţare. Toate celelalte bunuri sînt principale.
(2) Destinaţia comună poate fi stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) Bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal dacă părţile nu convin altfel. (4) Încetarea calităţii de bun accesoriu nu este opozabilă unui terţ care a dobîndit anterior
drepturi privitoare la bunul principal.
(5) Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu-i înlătură această calitate. (6) Drepturile unui terţ privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea acestuia în
bun accesoriu.

Articolul 293. Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile

(1) Sînt fungibile bunurile care, în executarea unei obligaţii, pot fi înlocuite cu altele fără a afecta valabilitatea plăţii. Toate celelalte bunuri sînt nefungibile.
(2) Prin act juridic, un bun fungibil poate fi considerat nefungibil, iar un bun nefungibil poate fi considerat fungibil.

Articolul 294. Bunul determinat individual şi bunul determinat generic

(1) Se consideră determinat individual bunul care, potrivit naturii sale, se individualizează prin semne, însuşiri caracteristice doar lui.
(2) Bunul determinat generic se consideră bunul care posedă semnele caracteristice tuturor
bunurilor de acelaşi gen şi care se individualizează prin numărare, măsurare, cîntărire. Bunul determinat generic este fungibil.
(3) Prin act juridic, bunurile determinate individual pot fi considerate determinate generic, iar
bunurile determinate generic pot fi considerate determinate individual.

Articolul 295. Bunurile consumptibile şi bunurile neconsumptibile

(1) Sînt consumptibile bunurile a căror întrebuinţare obişnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanţei lor. Toate celelalte bunuri sînt neconsumptibile.
(2) Prin act juridic, un bun consumptibil poate fi considerat neconsumptibil.

Articolul 296. Bunurile domeniului public şi bunurile domeniului privat

(1) Bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul
privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sînt trecute în domeniul public.
(2) Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte bunurile determinate de lege, precum şi bunurile care, prin natura lor, sînt de uz sau de interes public. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate.
(3) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes
public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune.

Articolul 297. Bunurile complexe

(1) Dacă mai multe bunuri formează un tot întreg care este destinat folosinţei comune atribuite de natura unificării, ele sînt considerate un singur bun (bun complex).
(2) Efectele actului juridic încheiat în legătură cu un bun complex se răsfrîng asupra tuturor părţilor componente ale bunului dacă actul respectiv sau legea nu prevede altfel.

Articolul 298. Universalitatea de bunuri

(1) Universalitatea de fapt este o pluralitate de bunuri corporale omogene considerate ca un tot întreg.
(2) Universalitatea de drept este o pluralitate de bunuri corporale şi incorporale de orice fel
care, privite împreună, sînt considerate ca un tot întreg.

Articolul 299. Fructul

(1) Fruct al lucrului este venitul, sporul şi productele pe care le dă acest lucru.
(2) Fruct al dreptului este venitul şi beneficiile dobîndite în urma folosirii acestui drept.
(3) Fruct al lucrului şi al dreptului se consideră, de asemenea, veniturile şi beneficiile pe care acest lucru sau drept le asigură prin intermediul raporturilor juridice.
(4) Împuternicirea asupra lucrului sau dreptului oferă posibilitatea reţinerii fructului acestui lucru sau drept în conformitate cu termenul şi volumul împuternicirii dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(5) În cazul în care este obligată să restituie fructele, persoana poate cere compensarea
cheltuielilor suportate în legătură cu aceste fructe dacă respectivele cheltuieli sînt rezultatul unei gospodăriri judicioase şi nu depăşesc valoarea fructului.

Articolul 300. Dreptul accesoriu şi dreptul limitat

(1) Drept accesoriu este dreptul legat astfel de un alt drept încît fără acesta nu poate exista. (2) Drept limitat este dreptul derivat de la un drept mai cuprinzător care este grevat cu acel
drept.

Articolul 301. Rezultatele protejate ale activităţii intelectuale

(1) În cazul şi în modul stabilit de lege, se recunoaşte dreptul exclusiv al persoanei fizice şi juridice asupra rezultatelor activităţii intelectuale şi asupra atributelor de identificare a persoanelor juridice, de individualizare a producţiei, a lucrărilor executate sau serviciilor prestate (denumirea de firmă, emblema comercială, marca de deservire etc.).
(2) Rezultatele activităţii intelectuale şi atributele de identificare şi de individualizare, ce
constituie obiecte ale dreptului exclusiv, pot fi utilizate de terţi doar cu consimţămîntul persoanei îndreptăţite.

Articolul 302. Banii

(1) Moneda naţională, leul, constituie un mijloc legal de plată, obligatoriu pentru recepţionare conform valorii nominale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
(2) Cazurile, condiţiile şi modul de efectuare pe teritoriul Republicii Moldova a plăţilor în valută străină se stabilesc prin lege.

T i t l u l II POSESIUNEA

Articolul 303. Dobîndirea şi exercitarea posesiunii

(1) Posesiunea se dobîndeşte prin exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului.
(2) Nu este posesor cel care, deşi exercită stăpînirea de fapt a bunului, o face în folosul unei alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de această persoană. Este posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri.
(3) Dacă posesorul a început să posede pentru o altă persoană, se prezumă că a conservat
această calitate pînă la probă contrară.
(4) Dacă mai multe persoane posedă în comun un bun, ele sînt considerate coposesori.
(5) Dacă mai multe persoane posedă părţi ale unui bun, ele sînt considerate posesori ai părţilor separate.
(6) Persoanele fără capacitate de exerciţiu şi persoanele juridice exercită posesiunea prin
reprezentantul lor legal.

Articolul 304. Posesiunea nemijlocită şi posesiunea mijlocită

(1) Posesorul poate stăpîni bunul direct, prin putere proprie (posesiune nemijlocită), fie prin intermediul unei alte persoane (posesiune mijlocită).
(2) Dacă persoana posedă un bun în calitate de uzufructuar, creditor gajist, arendaş, chiriaş,
depozitar sau în temeiul unui alt raport juridic similar în care este în drept sau obligată faţă de o altă persoană să posede temporar un anumit bun, atunci ultima de asemenea este posesor (posesor mijlocit).

Articolul 305. Prezumţia proprietăţii

(1) Posesorul este prezumat proprietar al bunului dacă nu este dovedit că a început a poseda pentru un altul. Această prezumţie nu operează în cazul în care dreptul de proprietate trebuie înscris în registrul public şi nici faţă de un fost posesor al cărui bun a fost furat, pierdut sau ieşit din posesiune în alt mod fără voia lui, cu excepţia banilor şi valorilor mobiliare, la purtător.
(2) Se va considera că posesorul anterior a fost proprietar al bunului pe parcursul perioadei în care l-a posedat.

Articolul 306. Prezumţia de posesiune neîntreruptă

Dacă persoana a posedat bunul la începutul şi la sfîrşitul unei perioade, se prezumă că a posedat neîntrerupt pe parcursul întregii perioade.

Articolul 307. Posesiunea de bună-credinţă

(1) Este considerată posesor de bună-credinţă persoana care posedă legitim sau care se poate considera îndreptăţită să posede în urma unei examinări diligente, necesare în raporturile civile, a temeiurilor îndreptăţirii sale. Buna-credinţă este prezumată.
(2) Posesiunea de bună-credinţă încetează dacă proprietarul sau o altă persoană cu drept preferenţial înaintează posesorului pretenţii întemeiate.

Articolul 308. Revendicarea de către posesorul de bună-credinţă a bunului aflat în posesiune nelegitimă

În cazul în care este deposedat, posesorul de bună-credinţă poate să ceară noului posesor, în decursul a 3 ani, restituirea bunului. Această regulă nu se aplică în cazul în care noul posesor are dreptul preferenţial de posesiune. Revendicarea posesiunii poate fi aplicată şi în raport cu persoana care are drept preferenţial de posesiune dacă ea a dobîndit bunul prin violenţă sau dol.

Articolul 309. Dreptul posesorului de bună-credinţă la posesiune netulburată

În cazul în care nu a fost lipsit de bun, dar este tulburat în orice alt mod în exercitarea posesiunii, posesorul de bună-credinţă poate cere, ca un proprietar, încetarea tulburării, precum şi despăgubiri pentru prejudicierea posesiunii. Pot fi cerute despăgubiri şi în cazul în care nu se
cere încetarea tulburării sau încetarea este imposibilă.

Articolul 310. Posesiunea legitimă

(1) Posesorului legitim nu i se poate înainta cerere de predare a bunului. În perioada de posesiune legitimă, fructul bunului se consideră proprietate a lui dacă în mod expres nu este stipulat altfel.
(2) Dispoziţia alin.(1) se referă şi la raporturile dintre posesorul nemijlocit şi cel mijlocit.

Articolul 311. Obligaţiile şi drepturile pe care le are posesorul de bună-credinţă în legătură cu predarea

bunului
(1) Posesorul de bună-credinţă care nu are dreptul să posede bunul sau care a pierdut acest drept este obligat să-l predea persoanei îndreptăţite. În cazul în care persoana îndreptăţită nu-şi realizează dreptul, iar posesorul consideră pe bună dreptate că trebuie să păstreze posesiunea în continuare, fructul bunului şi drepturile aparţin posesorului.
(2) Posesorul de bună-credinţă poate cere titularului de drept compensarea îmbunătăţirilor, dacă acestea nu pot fi separate fără a se aduce prejudicii bunului, intervenţiilor, sarcinilor, impozitelor şi a altor cheltuieli suportate pe parcursul posesiunii de bună-credinţă a bunului, care nu se compensează prin folosirea bunului şi a fructelor obţinute, ţinîndu-se cont de fructele care nu au fost percepute din culpa lui. Această regulă se aplică şi cheltuielilor ce au avut ca urmare sporirea valorii bunului dacă sporul valorii încă mai exista la momentul predării bunului.
(3) Posesorul de bună-credinţă poate să nu predea bunul pînă cînd revendicările lui nu vor fi
satisfăcute.

Articolul 312. Obligaţiile pe care le are posesorul de rea- credinţă în legătură cu predarea bunului

(1) Posesorul de rea-credinţă trebuie să predea titularului de drept atît bunul, cît şi fructul bunului. El este obligat să compenseze contravaloarea fructelor pe care nu le-a obţinut din culpa sa. Aceste prevederi nu exclud alte pretenţii împotriva posesorului de rea-credinţă.
(2) Posesorul de rea-credinţă poate cere compensarea cheltuielilor aferente bunului doar în cazul în care acestea, la momentul predării, duc la îmbogăţirea titularului de drept.

Articolul 313. Transmiterea posesiunii în virtutea succesiunii

Posesiunea se transmite în virtutea succesiunii în forma în care se afla la persoana fizică sau juridică succedată.

Articolul 314. Stingerea posesiunii

(1) Posesiunea încetează dacă posesorul a renunţat definitiv şi expres la stăpînirea de fapt a bunului sau pierde în alt mod stăpînirea de fapt asupra lui.
(2) Imposibilitatea temporară de a exercita stăpînirea de fapt a bunului nu duce la încetarea posesiunii.

T i t l u l III PROPRIETATEA Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 315. Conţinutul dreptului de proprietate

(1) Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului. (2) Dreptul de proprietate este perpetuu.
(3) Dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege sau de drepturile unui terţ.
(4) Dreptul de folosinţă include şi libertatea persoanei de a nu folosi bunul. Poate fi instituită prin lege obligaţia de folosire dacă nefolosirea bunurilor ar contraveni intereselor publice. În acest caz, proprietarul poate fi obligat fie să folosească el însuşi bunul ori să-l dea în folosinţă unor terţi în schimbul unei contraprestaţii corespunzătoare.
(5) Particularităţile dreptului de folosinţă a terenurilor agricole se stabilesc prin lege.
(6) Proprietarul este obligat să îngrijească şi să întreţină bunul ce-i aparţine dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 316. Garantarea dreptului de proprietate

(1) Proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă.
(2) Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii.
(3) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi solul oricărei proprietăţi
imobiliare cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile ei.
(4) Despăgubirile prevăzute la alin.(2) şi (3) se determină de comun acord cu proprietarul sau,
în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească. În acest caz, decizia de retragere a bunurilor din proprietatea persoanei nu poate fi executată pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.
(5) Nu pot fi confiscate bunurile dobîndite licit, cu excepţia celor destinate sau folosite pentru
savîrşirea de contravenţii sau infracţiuni. Caracterul licit al dobîndirii bunurilor se prezumă.

Articolul 317. Întinderea dreptului de proprietate

Tot ceea ce produce bunul, precum şi tot ceea ce uneşte bunul ori se încorporează în el ca urmare a faptei proprietarului, a unei alte persoane ori a unui caz fortuit, revine proprietarului dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 318. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite

Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului îl suportă proprietarul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 319. Drepturile dobîndite anterior transmiterii

proprietăţii
Schimbarea proprietarului nu afectează drepturile terţilor asupra bunului, dobîndite cu bună- credinţă anterior transmiterii dreptului de proprietate.

Capitolul II

DOBÎNDIREA ŞI ÎNCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

S e c ţ i u n e a 1

DOBÎNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE Articolul 320. Modurile de dobîndire a dreptului de

proprietate
(1) Dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoană pentru sine se dobîndeşte de către aceasta dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărîre judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietate.
(3) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobîndi prin efectul unui act
administrativ.
(4) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobîndire a dreptului de proprietate.

Articolul 321. Momentul dobîndirii dreptului de proprietate

(1) Dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului mobil
dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobîndeşte la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepţiile prevăzute de lege.

Articolul 322. Predarea bunului

(1) Predare a bunului înseamnă remiterea bunului către dobînditor, precum şi către cărăuş sau oficiul poştal pentru a fi expediat, în cazul în care acesta este înstrăinat fără obligaţia de a fi transportat.
(2) Remiterea conosamentului sau a unui alt act care dă dreptul de dispoziţie asupra bunului este echivalată cu predarea bunului.

Articolul 323. Ocupaţiunea

(1) Posesorul unui bun mobil fără stăpîn devine proprietarul acestuia, prin ocupaţiune, de la data intrării în posesiune în condiţiile legii.
(2) Se consideră fără stăpîn bunurile mobile al căror proprietar a renunţat expres la dreptul de
proprietate, bunurile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au proprietar.

Articolul 324. Bunul găsit

(1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.
(2) Cel care a găsit bunul este obligat să-l restituie proprietarului sau fostului posesor, ori, dacă acesta nu poate fi identificat, să-l predea autorităţilor administraţiei publice locale sau organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit.
(3) Bunul găsit într-o încăpere publică sau mijloc de transport public se predă posesorului
încăperii sau mijlocului de transport, care preia drepturile şi obligaţiile celui care l-a găsit, cu excepţia dreptului la recompensă.
(4) Cel care a găsit bunul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea acestuia doar în caz de intenţie sau de culpă gravă şi doar în limitele preţului lui.
(5) Organul abilitat căruia i s-a predat bunul găsit afişează la sediul său un anunţ despre bunul
găsit, avînd obligaţia de a-l păstra timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.
(6) Dacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea acestuia tinde să-i diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el este vîndut conform legii. În acest caz, drepturile şi obligaţiile aferente bunului se exercită în privinţa sumei încasate din vînzare.

Articolul 325. Dobîndirea dreptului de proprietate asupra

bunului găsit
(1) Dacă proprietarul sau o altă persoană îndreptăţită nu pretinde, în termen de 6 luni, transmiterea bunului găsit, acesta este remis, în baza unui proces-verbal, celui care l-a găsit. Procesul-verbal reprezintă pentru acesta din urmă titlu de proprietate, opozabil şi fostului proprietar.
(2) Dacă persoana care a găsit bunul renunţă la drepturile sale, acesta trece în proprietatea
statului.
(3) Dacă, în conformitate cu prezentul articol, s-a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui animal, fostul proprietar poate, în cazul în care se va constata existenţa unei afecţiuni în privinţa sa din partea animalului sau comportamentul crud al noului proprietar faţă de animal, să ceară restituirea acestuia.

Articolul 326. Obligaţia proprietarului bunului găsit de a

compensa cheltuielile şi de a plăti recompensă
(1) Proprietarul sau fostul posesor al bunului găsit este obligat să compenseze cheltuielile aferente păstrării lui. În cazul în care bunul găsit a fost vîndut, din suma încasată se reţin cheltuielile de păstrare şi comercializare.
(2) Proprietarul sau fostul posesor al bunului găsit este obligat să plătească celui care l-a găsit
o recompensă în proporţie de cel mult 10% din preţul sau din valoarea actuală a bunului.
(3) Dacă bunul nu are valoare comercială sau dacă plata recompensei pentru el nu a putut fi stabilită pe cale amiabilă, cel care l-a găsit are dreptul la o sumă stabilită de instanţa de judecată.
(4) În cazul în care proprietarul a făcut ofertă publică de recompensă, cel care a găsit bunul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin ofertă şi recompensa stabilită de lege ori de instanţa de judecată.

Articolul 327. Comoara

(1) Comoară este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate.
(2) În cazul în care într-un bun imobil, se descoperă o comoară, ea aparţine pe jumătate
proprietarului bunului imobil în care a fost descoperită şi pe jumătate descoperitorului dacă ei nu convin altfel. Acestuia din urmă nu i se cuvine însă nimic dacă a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. Consimţămîntul proprietarului sau al posesorului se prezumă pînă la proba contrară.
(3) În cazul descoperirii unei comori constituite dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca monument al istoriei sau culturii, acesta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara, precum şi descoperitorul au dreptul de a primi o recompensă în proporţie de 50% din preţul comorii. Recompensa se împarte egal între
proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara şi descoperitor dacă acordul dintre
ei nu prevede altfel. Recompensa se plăteşte în întregime proprietarului dacă descoperitorul a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului.
(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică persoanelor care au efectuat, în interesul unor
terţi, inclusiv în cadrul exercitării obligaţiilor de serviciu, cercetări arheologice, căutări în urma cărora a fost descoperită comoara.

Articolul 328. Accesiunea imobiliară naturală

(1) Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului terenului riveran numai dacă ele se formează treptat (aluviuni). Terenurile ocupate treptat de albiile apelor curgătoare revin proprietarului acestor ape.
(2) Proprietarul terenului înconjurat de rîuri, heleştee, iazuri, canale sau de alte ape nu devine proprietar al terenurilor apărute prin scăderea temporară a apelor. Proprietarul acestor ape nu dobîndeşte nici un drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.
(3) Proprietarul terenului din care o apă curgătoare a smuls brusc o parte importantă, alipind-o la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra părţii desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data cînd proprietarul terenului la care s-a alipit partea a intrat în
posesiune.
(4) În cazul în care o apă curgătoare, formînd un braţ nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, acesta rămîne proprietarul insulei astfel create.

Articolul 329. Accesiunea imobiliară artificială

(1) Construcţiile şi lucrările subterane sau de la suprafaţa terenului sînt prezumate a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa şi îi aparţin acestuia pînă la proba contrară. Prin lucrări se înţeleg plantarea, precum şi amenajările aduse unui teren care nu se încorporează în mod durabil în acesta.
(2) Proprietarul de teren care a efectuat construcţii şi alte lucrări cu materiale străine este
obligat să plătească valoarea materialelor. Dacă lucrările au fost efectuate cu rea-credinţă, proprietarul este obligat să repare şi prejudiciul cauzat.
(3) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ, proprietarul terenului are dreptul să le ţină pentru sine sau să oblige terţul să le ridice pe cheltuială proprie şi să repare daunele cauzate. Dacă păstrează construcţiile sau lucrările făcute de un terţ, proprietarul este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii ori o sumă de bani egală cu creşterea valorii terenului.
(4) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ de bună-credinţă,
proprietarul de teren nu poate cere ridicarea lor şi este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii sau o sumă de bani echivalentă creşterii valorii terenului.
(5) În cazul în care construcţia este ridicată în parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate dobîndi proprietatea asupra întregii construcţii, plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel puţin 1/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său. În acest caz, el va dobîndi şi un drept de superficie asupra terenului aferent pe toată durata
de existenţă a construcţiei. Despăgubirea trebuie să acopere valoarea materialelor şi costul
muncii, precum şi contravaloarea folosinţei terenului aferent.
(6) Constructorul de rea-credinţă nu poate pretinde la o despăgubire mai mare de o treime din suma calculată conform alin.(5) dacă nu va dovedi că persoana îndreptăţită poartă ea însăşi o parte din vinovăţie.

Articolul 330. Accesiunea mobiliară

(1) În cazul în care se unesc două bunuri mobile avînd proprietari diferiţi, fiecare dintre aceştia poate pretinde separarea bunurilor dacă celălalt proprietar nu ar suferi astfel un prejudiciu.
(2) Dacă două bunuri care aparţin diferiţilor proprietari s-au unit încît nu se mai pot separa fără a fi deteriorate sau fără muncă sau cheltuieli excesive, noul bun aparţine proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului, prin muncă sau prin valoarea bunului iniţial, fiind obligat să plătească celuilalt proprietar preţul bunului unit cu bunul principal.
(3) În cazul în care bunul accesoriu este mai de preţ decît bunul principal şi s-a unit cu acesta fără ştirea proprietarului, ultimul poate cere despărţirea şi restituirea bunului accesoriu unit, chiar dacă din separare ar rezulta vătămarea bunului principal.
(4) Dacă contractul nu prevede altfel, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din
prelucrarea materiei aparţine proprietarului ei, care este obligat să plătească valoarea manoperei. Se consideră de asemenea prelucrare scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau o altă transformare a suprafeţei.
(5) Persoana de bună-credinţă care a transformat prin manoperă materia ce nu îi aparţine dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat dacă valoarea manoperei este superioară valorii materiei, plătind proprietarului preţul materiei.
(6) Cel care trebuie să restituie bunul rezultat din prelucrarea materiei este în drept să-l reţină pînă va primi de la proprietarul noului bun suma datorată.
(7) În cazul în care un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii (confuziunea) ce aparţin diferiţilor proprietari şi nici una nu poate fi considerată ca materie principală, proprietarul care nu a ştiut despre confuziune poate cere separarea materiilor dacă este posibil. Dacă materiile amestecate nu pot fi separate fără pagubă, bunul format aparţine proprietarilor materiilor proporţional cantităţii, calităţii şi valorii materiei fiecăruia.
(8) În cazul în care materia unui proprietar de bună-credinţă depăşeşte cealaltă materie prin
valoare şi cantitate, acesta poate cere bunul creat prin amestecare, plătind celuilalt proprietar preţul materiei sau înlocuirea materiei cu materie de aceeaşi natură, cantitate, greutate, mărime şi calitate sau plata contravalorii ei.

Articolul 331. Dreptul dobînditorului de bună-credinţă asupra

mobilelor
(1) Dobînditorul de bună-credinţă dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Nu există bună-credinţă cînd dobînditorul ştia sau trebuia să ştie că cel de la care a dobîndit bunul nu era proprietarul lui.
Buna-credinţă trebuie să subziste pînă în momentul intrării în posesiune inclusiv.
(2) Dobînditorul de bună-credinţă nu dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile în cazul în care bunul este furat, pierdut sau ieşit în alt mod din posesiunea proprietarului contrar voinţei lui sau dobînditorul l-a obţinut cu titlu gratuit. Această regulă nu se aplică în
cazul dobîndirii banilor, a valorilor mobiliare la purtător sau a bunurilor înstrăinate la licitaţie.

Articolul 332. Uzucapiunea imobiliară

(1) Dacă o persoană, fără să fi dobîndit dreptul de proprietate, a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani, aceasta devine proprietarul bunului respectiv.
(2) Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat, dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin.(1) din momentul înregistrării.

Articolul 333. Uzucapiunea mobilelor

Persoana care posedă cu bună-credinţă timp de 5 ani un bun mobil al altuia, comportîndu-se ca un proprietar, dobîndeşte dreptul de proprietate asupra acestui bun.

Articolul 334. Unirea posesiunilor

Pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să unească propria posesiune cu cea a autorului său.

Articolul 335. Posesiunea necesară uzucapiunii

(1) Cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decît
posesiunea utilă. Pînă la proba contrară, posesiunea este prezumată a fi utilă. (2) Nu este utilă posesiunea discontinuă, tulburată, clandestină sau precară.
(3) Posesiunea este discontinuă atît timp cît posesorul o exercită cu intermitenţe anormale în
raport cu natura bunului.
(4) Posesiunea este tulburată atîta timp cît este dobîndită sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu sînt provocate de o altă persoană.
(5) Posesiunea este clandestină dacă se exercită astfel încît nu poate fi cunoscută. (6) Posesiunea este precară cînd nu se exercită sub nume de proprietar.
(7) Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice persoană interesată.
(8) Numai persoana faţă de care posesiunea este tulburată sau clandestină poate invoca aceste vicii.
(9) Posesiunea viciată devine utilă îndată ce viciul încetează.

Articolul 336. Întreruperea termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii

(1) Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii (prescripţia achizitivă) nu poate
începe, iar dacă a început nu poate continua, în perioada în care este suspendată curgerea termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii de revendicare.
(2) Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii se întrerupe dacă a fost înaintată o
acţiune de revendicare faţă de persoana care posedă sub nume de proprietar sau faţă de posesorul mijlocit. În acest caz, cursul prescripţiei se întrerupe numai faţă de persoana care a înaintat acţiunea.
(3) În cazul în care cursul prescripţiei extinctive a fost întrerupt, timpul scurs pînă la
întrerupere nu se calculează. După întrerupere poate să înceapă un nou termen.

S e c ţ i u n e a a 2-a

ÎNCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE Articolul 337. Temeiurile încetării dreptului de proprietate

(1) Dreptul de proprietate încetează, în condiţiile legii, în urma consumării, pieirii fortuite sau distrugerii bunului, înstrăinării lui în temeiul unui act juridic, renunţării la dreptul de proprietate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Nimeni nu poate fi forţat să cedeze proprietatea sa, cu excepţia cazurilor cînd, conform legii, se efectuează:
a) urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului;
b) înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate;
c) răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea;
d) privatizarea proprietăţii de stat;
e) exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
f) rechiziţia;
g) confiscarea;
h) alte acţiuni prevăzute de lege.

Articolul 338. Renunţarea la dreptul de proprietate

(1) Proprietarul poate renunţa oricînd la dreptul de proprietate printr-o declaraţie în acest sens sau în alt mod care atestă cu certitudine că a renunţat la bun fără intenţia de a păstra dreptul de proprietate asupra lui.
(2) Obligaţiile proprietarului în legătură cu bunul la care a renunţat încetează atunci cînd un
terţ dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului.
(3) Renunţarea la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se face printr-o declaraţie autentificată notarial şi înscrisă în registrul bunurilor imobile.

Articolul 339. Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile

proprietarului
(1) Înstrăinarea bunurilor proprietarului prin aplicarea procedurii de urmărire a proprietăţii în legătură cu obligaţiile acestuia poate fi efectuată doar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti dacă o altă modalitate nu este stabilită prin lege sau contract.
(2) Proprietarul pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor urmărite în momentul dobîndirii dreptului de proprietate asupra acestora de către persoana îndreptăţită căreia îi sînt transmise bunurile.

Articolul 340. Înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate

(1) Dacă, în temeiurile prevăzute de lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun care, conform legii, nu poate să-i aparţină cu drept de proprietate, proprietarul este obligat să înstrăineze bunul timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
(2) Dacă proprietarul nu înstrăinează bunul în termenul stabilit la alin.(1), instanţa de judecată, la cererea autorităţii administraţiei publice locale, poate dispune, după caz, înstrăinarea bunului
şi remiterea sumei obţinute către fostul proprietar, cu reţinerea cheltuielilor de înstrăinare, sau transmiterea bunului în proprietate statului şi despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit de instanţa de judecată.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi în cazurile în care persoana a dobîndit în proprietate,
în temeiurile prevăzute de lege, un bun pentru care este nevoie de o autorizaţie specială şi i-a fost refuzată eliberarea unei atare autorizaţii.

Articolul 341. Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu ele

În cazul în care proprietarul de animale domestice se comportă cu ele încălcînd evident
regulile stabilite prin lege sau prin normele de comportare umană cu animalele, orice persoană are dreptul să solicite predarea animalelor. Preţul se stabileşte prin acordul părţilor sau prin hotărîre judecătorească.

Articolul 342. Rechiziţia

(1) În caz de calamitate naturală, epidemie, epizootie sau în o altă situaţie excepţională, proprietarul poate fi deposedat de bun în temeiul unei decizii a autorităţii publice, în modul şi în condiţiile stabilite de lege.
(2) Persoana al cărei bun a fost rechiziţionat poate cere restituirea lui dacă, după încetarea situaţiei excepţionale, acesta s-a păstrat în natură.
(3) Preţul bunului sau preţul folosirii lui, în cazul în care s-a păstrat în natură şi a fost restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească.

Articolul 343. Confiscarea

(1) Confiscarea bunurilor se permite printr-o hotărîre judecătorească în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
(2) În cazurile prevăzute de lege, bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-un act administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat în instanţă de judecată.

Capitolul III PROPRIETATEA COMUNĂ S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 344. Proprietatea comună. Temeiurile apariţiei ei

(1) Proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari.
(2) Proprietatea comună poate apărea în temeiul legii sau în baza unui act juridic.

Articolul 345. Formele proprietăţii comune

(1) Proprietatea comună poate fi caracterizată prin delimitarea cotei fiecărui proprietar
(proprietate pe cote-părţi) sau prin nedelimitarea cotelor-părţi (proprietate în devălmăşie). (2) Dacă bunul este comun, proprietatea pe cote-părţi se prezumă pînă la proba contrară. (3) Coproprietarii devălmaşi pot atribui bunurilor comune regimul proprietăţii comune pe
cote-părţi.

S e c ţ i u n e a a 2-a

PROPRIETATEA COMUNĂ PE COTE-PĂRŢI Articolul 346. Cota-parte în proprietatea comună

pe cote-părţi
(1) Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la probă contrară. Dacă bunul a fost dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face probă contrară decît prin înscrisuri.
(2) Coproprietarul care a făcut din contul său, cu acordul celorlalţi coproprietari, bunului comun îmbunătăţiri inseparabile are dreptul să ceară modificarea respectivă a cotelor-părţi sau compensarea cheltuielilor.

Articolul 347. Folosinţa bunului proprietate comună pe cote-părţi

(1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul proprietate comună pe cote-părţi în măsura care nu schimbă destinaţia lui şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari.
(2) Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor sau, în caz de divergenţe, prin hotărîre judecătorească în baza unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor coproprietarilor.
(3) Coproprietarul este în drept să ceară în posesiune şi folosinţă o parte din bunul comun corespunzător cotei sale, iar în caz de imposibilitate, să ceară coproprietarilor care posedă şi folosesc bunul plata unei compensaţii echitabile.
(4) Coproprietarul care exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun fără acordul celorlalţi coproprietari poate fi obligat la plata unei despăgubiri.

Articolul 348. Fructele produse de bunul proprietate comună pe cote-părţi

(1) Fructele produse de bunul proprietate comună pe cote-părţi se cuvin tuturor
coproprietarilor proporţional cotei-părţi deţinute dacă aceştia nu au stabilit altfel.
(2) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile de producere sau de culegere a fructelor are dreptul la compensarea acestor cheltuieli de către coproprietari proporţional cotei lor părţi.

Articolul 349. Beneficiile şi sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi

Coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor părţi.

Articolul 350. Actele de conservare a bunului proprietate

comună pe cote-părţi
Fiecare coproprietar poate să efectueze acte de conservare a bunurilor proprietate comună pe cote-părţi fără acordul celorlalţi coproprietari şi să le pretindă compensarea cheltuielilor proporţional cotei lor părţi.

Articolul 351. Actele de dispoziţie privind bunurile proprietate comună pe cote-părţi

(1) În privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor coproprietarilor.
(2) Actele de dispoziţie încheiate în lipsa unanimităţii sînt lovite de nulitate relativă dacă se
demonstrează că terţul este de rea-credinţă. În acest caz, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data cînd coproprietarul care nu şi-a dat acordul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa cauzei de nulitate.
(3) Coproprietarul poate să înstrăineze cota sa parte, respectînd dreptul de preemţiune al
celorlalţi coproprietari.

Articolul 352. Dreptul de preemţiune

(1) În cazul vînzării unei cote-părţi din bunurile proprietate comună pe cote-părţi, cu excepţia vînzării la licitaţie, ceilalţi coproprietari au dreptul preferenţial de a cumpăra cota la preţul cu care se vinde şi în aceleaşi condiţii.
(2) Vînzătorul cotei-părţi este obligat să notifice ceilalţi coproprietari că intenţionează să-şi
vîndă cota, indicînd preţul şi celelalte condiţii de vînzare. Dacă ceilalţi coproprietari renunţă să-şi exercite dreptul de preemţiune sau nu îl exercită în decursul unei luni din ziua notificării în cazul bunului imobil şi în decursul a 10 zile în cazul bunului mobil, vînzătorul are dreptul să vîndă oricărei persoane cota sa parte. Dacă mai mulţi coproprietari îşi manifestă intenţia de a dobîndi cota-parte, vînzătorul are dreptul să aleagă dintre aceştia cumpărătorul.
(3) Cînd cota-parte se vinde fără respectarea dreptului de preemţiune, oricare coproprietar
poate intenta, în decursul a 3 luni, acţiune în instanţa de judecată pentru a i se atribui drepturi şi obligaţii de cumpărător.
(4) Cesiunea dreptului de preemţiune la cumpărarea unei cotei-părţi din proprietatea comună
nu se admite.

Articolul 353. Urmărirea cotei-părţi din bunurile proprietate comună pe cote-părţi

(1) Creditorii unui coproprietar pot urmări cota-parte ideală a acestuia din bunurile proprietate comună pe cote-părţi sau pot cere instanţei de judecată împărţirea bunului, caz în care urmărirea se face asupra părţii din bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
(2) În cazul vînzării silite a unei cote-părţi, executorul judecătoresc va notifica pe ceilalţi
coproprietari cu cel puţin 10 zile înainte de data vînzării. La preţ egal, coproprietarii vor avea dreptul de preemţiune la adjudecarea cotei-părţi.
(3) Creditorii care au un drept de garanţie asupra bunului proprietate comună pe cote-părţi ori cei a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit bunul comun ori sumele rezultate din împărţire.
(4) Actele de suspendare a împărţirii pot fi opuse creditorilor dacă sînt autentificate sau, după
caz, sînt îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege.
(5) Creditorii personali ai unui coproprietar pot, de asemenea, să intervină pe cheltuiala lor la împărţirea cerută de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă ataca o împărţire săvîrşită, decît în cazul cînd aceasta a avut loc în lipsa lor, fără a se ţine seama de opoziţia pe care au făcut- o şi în cazul cînd împărţirea este simulată ori se efectuează astfel încît creditorii nu pot face opoziţie.
(6) Dispoziţiile alin.(5) sînt aplicabile şi în cazul creditorilor care au drept de garanţie asupra
bunului proprietate comună pe cote-părţi ori al celor a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea bunului.

Articolul 354. Excluderea coproprietarului

(1) Coproprietarii pot solicita instanţei de judecată excluderea coproprietarului care, prin fapta sa, prin fapta celor cărora le-a cedat folosinţa bunului ori a celor pentru care este ţinut să răspundă, încalcă în mod grav drepturile celorlalţi coproprietari.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), coproprietarul este obligat la înstrăinarea cotei sale. În caz de
refuz, vînzarea ei silită se dispune prin hotărîre judecătorească.

Articolul 355. Proprietatea asupra părţilor comune din clădirile cu multe etaje sau cu apartamente

(1) Dacă într-o clădire există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu o altă destinaţie avînd proprietari diferiţi, fiecare dintre aceştia deţine drept de proprietate comună pe cote-părţi, forţată şi perpetuă, asupra părţilor din clădire, care, fiind destinate folosinţei spaţiilor, nu pot fi folosite decît în comun.
(2) Raporturile prevăzute la alin.(1) se reglementează prin lege.

Articolul 356. Proprietatea comună pe cote-părţi asupra despărţiturilor comune

(1) Orice zid, şanţ sau altă despărţitură între două terenuri care se află în intravilan este
prezumată a fi în proprietatea comună pe cote-părţi a vecinilor dacă nu rezultă contrariul din titlu, dintr-un semn de necomunitate conform regulamentelor de urbanism ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune.
(2) Cota-parte din drepturile asupra despărţiturilor comune se va considera un bun accesoriu.
Înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se poate face decît o dată cu dreptul asupra terenului.

Articolul 357. Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin împărţire

(1) Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin împărţire poate fi cerută oricînd dacă legea, contractul sau hotărîrea judecătorească nu prevede altfel.
(2) Împărţirea poate fi cerută chiar şi atunci cînd unul dintre coproprietari a folosit exclusiv
bunul, afară de cazul cînd l-a uzucapat, în condiţiile legii.
(3) Împărţirea poate fi făcută prin înţelegere a părţilor sau prin hotărîre judecătorească.

Articolul 358. Inadmisibilitatea împărţirii

(1) Împărţirea este inadmisibilă în cazurile la care se referă art.355 şi 356, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Împărţirea poate fi efectuată în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau
apartamente atunci cînd există acordul tuturor coproprietarilor ori cînd bunurile în cauză nu mai sînt destinate folosirii în comun.

Articolul 359. Amînarea împărţirii

(1) Contractele privind amînarea împărţirii nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani. În cazul imobilelor, contractele trebuie încheiate în formă autentică şi înscrise în registrul
bunurilor imobile.
(2) Pentru motive temeinice, instanţa de judecată poate dispune, la cererea oricărui coproprietar, împărţirea chiar înainte de perioada stabilită prin contract.
(3) Instanţa de judecată poate dispune amînarea împărţirii dacă aceasta s-ar impune în vederea protecţiei intereselor celorlalţi coproprietari. Instanţa poate dispune împărţirea dacă împrejurările avute în vedere la data pronunţării hotărîrii de amînare s-au modificat.

Articolul 360. Împărţirea în cazul în care coproprietarul

este lipsit de sau limitat în capacitatea de exerciţiu
Dacă un coproprietar este lipsit de sau limitat în capacitatea de exerciţiu, împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea părţilor numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare, precum şi a ocrotitorului legal, după caz.

Articolul 361. Modul de împărţire a bunului proprietate

comună pe cote-părţi
(1) Împărţirea bunului proprietate comună pe cote-părţi se face în natură, proporţional cotei- părţi a fiecărui coproprietar.
(2) Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în natură, împărţirea se face prin:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui ori a mai multor coproprietari, la cererea lor;
b) vînzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie şi
distribuirea preţului către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia dintre ei.
(3) În cazul în care unui dintre coproprietari îi este atribuită o parte reală mai mare decît cota sa parte, celorlalţi coproprietari li se atribuie o sultă.
(4) Împărţirea se efectuează în modul stabilit de lege.
(5) Părţile reale stabilite de instanţă de judecată pot fi distribuite prin tragere la sorţi, după caz.

Articolul 362. Stingerea datoriilor în cazul împărţirii

(1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor, născute în legătură cu proprietatea comună pe cote-părţi, care sînt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc împărţirea.
(2) Suma necesară stingerii obligaţiilor care decurg din alin.(1) va fi preluată, în lipsa unei
stipulaţii contrare, din preţul vînzării bunului comun cu ocazia împărţirii şi va fi suportată de către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia.

Articolul 363. Efectele împărţirii proprietăţii comune

(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunului sau al sumei de bani atribuite numai de la data împărţirii, cu excepţia bunurilor imobile asupra cărora dreptul de proprietate apare la data înscrierii în registrul bunurilor imobile.
(2) Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar asupra bunului proprietate comună
pe cote-părţi rămîn valabile şi sînt opozabile celui care a dobîndit bunul în urma împărţirii.
(3) Garanţiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi se strămută de drept asupra bunului sau a sumei de bani atribuite prin împărţire.
(4) Împărţirea care a avut loc înaintea termenului stipulat în acordul coproprietarilor nu este opozabilă creditorului care deţine o ipotecă asupra unei cote-părţi dacă acesta nu a consimţit la împărţire sau dacă debitorul său nu conservă dreptul de proprietate a cel puţin asupra părţii respective din bun.

Articolul 364. Obligaţia de garanţie a coproprietarilor

(1) Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile privitoare la obligaţia de garanţie a vînzătorului aplicîndu-se în modul corespunzător.
(2) Fiecare din coproprietari este obligat să despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicţiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta proporţional de ceilalţi coproprietari.
(3) Coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvîrşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de împărţire.

Articolul 365. Nulitatea împărţirii

(1) Împărţirea poate fi desfiinţată pentru aceleaşi cauze ca şi actele juridice.
(2) Împărţirea făcută fără participarea tuturor coproprietarilor este lovită de nulitate absolută. (3) Împărţirea este valabilă chiar dacă nu cuprinde toate bunurile proprietate comună pe cote-
părţi. Pentru bunurile omise se poate face oricînd o împărţire suplimentară.
(4) Nu poate invoca nulitatea relativă a împărţirii coproprietarul care, cunoscînd cauza de nulitate, înstrăinează total sau parţial bunurile atribuite.

S e c ţ i u n e a a 3-a

PROPRIETATEA COMUNĂ ÎN DEVĂLMĂŞIE Articolul 366. Dispoziţii generale cu privire la proprietatea

comună în devălmăşie
(1) În cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmăşie.
(2) Proprietăţii comune în devălmăşie se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire
la proprietatea comună pe cote-părţi dacă prezenta secţiune nu prevede altfel.

Articolul 367. Folosinţa bunului proprietate comună în devălmăşie

Fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul comun potrivit destinaţiei acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 368. Actele de conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie

Oricare dintre proprietarii devălmaşi este prezumat a avea consimţămîntul celorlalţi pentru efectuarea oricăror acte de conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 369. Actele de dispoziţie asupra bunurilor

proprietate comună în devălmăşie
(1) Fiecare din coproprietarii devălmaşi poate dispune de bunul mobil proprietate comună în devălmăşie dacă acordul încheiat între ei nu prevede altfel.
(2) Pentru actele de dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor devălmaşi.
(3) Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.

Articolul 370. Împărţirea bunului proprietate comună în

devălmăşie
Împărţirea bunului proprietate comună în devălmăşie între coproprietarii devălmaşi se va face proporţional aportului fiecăruia la dobîndirea bunului. Pînă la proba contrară, aportul coproprietarilor devălmaşi este prezumat a fi egal.

Articolul 371. Proprietatea comună în devălmăşie a soţilor

(1) Bunurile dobîndite de soţi în timpul căsătoriei sînt proprietatea lor comună în devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri.
(2) Orice bun dobîndit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în
devălmăşie pînă la proba contrară.

Articolul 372. Proprietatea personală a fiecăruia dintre soţi

(1) Bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobîndite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu gratuit, sînt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-a dobîndit.
(2) Bunurile de folosinţă individuală (îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele asemenea), cu
excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux, sînt bunuri personale ale soţului care le foloseşte, chiar dacă sînt dobîndite în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale soţilor.
(3) Bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie dacă
se constată că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri.

Articolul 373. Determinarea părţilor din proprietatea comună

în devălmăşie a soţilor în caz de împărţire a bunurilor
(1) În cazul împărţirii bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, părţile lor se
consideră egale.
(2) Bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor pot fi împărţite atît la divorţ, cît şi în timpul căsătoriei. Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei nu afectează regimul juridic al bunurilor care vor fi dobîndite în viitor.

Capitolul IV

APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE Articolul 374. Revendicarea de către proprietar

a bunurilor sale
(1) Proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia. (2) Posesorul poate refuza să predea bunul dacă el sau posesorul mijlocit pentru care posedă
are dreptul preferenţial de posesiune în raport cu proprietarul. Revendicarea bunului poate fi aplicată în raport cu cel care are un drept superior dacă acesta a obţinut bunul prin violenţă sau prin dol.
(3) De la momentul încetării bunei-credinţe, iar în cazul posesorului de rea-credinţă de la
momentul dobîndirii posesiunii, posesorul răspunde faţă de proprietar pentru prejudiciul cauzat prin faptul că din vina lui bunul s-a deteriorat, a pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv.
(4) În legătură cu revendicarea bunului proprietarului se vor aplica în modul corespunzător prevederile art.307, 310-312.
(5) Dacă a dobîndit posesiunea prin samavolnicie sau prin săvîrşirea unei infracţiuni,
posesorul răspunde faţă de proprietar în conformitate cu normele privind răspunderea delictuală.

Articolul 375. Revendicarea de către proprietar a bunurilor

aflate în posesiunea unui dobînditor de bună-credinţă
(1) Dacă un bun a fost dobîndit cu titlu oneros de la o persoană care nu a avut dreptul să-l
înstrăineze, proprietarul poate să-l revendice de la dobînditorul de bună-credinţă numai în cazul în care bunul a fost pierdut de proprietar ori de persoana căreia bunul a fost transmis de proprietar în posesiune sau dacă i-a fost furat unuia ori altuia, sau a ieşit în alt mod din posesiunea acestora, fără voia lor.
(2) Dacă bunurile au fost dobîndite cu titlu gratuit de la o persoană care nu avea dreptul să le înstrăineze, proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile în toate cazurile.
(3) Banii, titlurile de valoare la purtător şi bunurile dobîndite la licitaţie nu pot fi revendicate de la un dobînditor de bună-credinţă.

Articolul 376. Cererea privind înlăturarea încălcărilor care

nu sînt legate de privarea de posesiune
(1) Dacă dreptul proprietarului este încălcat în alt mod decît prin uzurpare sau privare ilicită de posesiune, proprietarul poate cere autorului încetarea încălcării. El poate cere, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Pot fi solicitate despăgubiri şi în cazul în care nu se cere încetarea încălcării sau executarea acestei cerinţe este imposibilă.
(2) Dacă există temei de a presupune că se vor face încălcări ulterioare, proprietarul poate
intenta o acţiune negatorie.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică dacă proprietarul trebuie, în temeiul legii şi al drepturilor unor alte persoane, să admită influenţa asupra bunului.

Capitolul V DREPTUL DE VECINĂTATE

Articolul 377. Obligaţia de respect reciproc

Proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lîngă respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege, trebuie să se respecte reciproc. Se consideră vecin orice teren sau alt bun imobil de unde se pot produce influenţe reciproce.

Articolul 378. Influenţa vecină admisibilă

(1) Proprietarul terenului sau al unui alt bun imobil nu poate interzice influenţa pe care o exercită asupra bunului său gazul, aburul, mirosul, funinginea, fumul, zgomotul, căldura, vibraţia sau o altă influenţă similară provenită din terenul vecin dacă nu împiedică proprietarul în folosirea bunului sau dacă încalcă nesemnificativ dreptul acestuia.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care influenţa este considerabilă, dar este produsă de folosirea obişnuită a unui alt teren şi nu poate fi înlăturată prin măsuri justificate economic. Dacă este obligat să suporte o asemenea influenţă şi dacă aceasta depăşeşte folosirea recunoscută obişnuită în localitatea respectivă şi limitele economice admisibile, proprietarul poate cere proprietarului de teren care cauzează influenţa o compensaţie corespunzătoare în formă bănească.

Articolul 379. Atentarea inadmisibilă

(1) Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său.
(2) Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de
lege, demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident.

Articolul 380. Cererea de înlăturare a pericolului de prăbuşire

Dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său, proprietarul poate cere vecinului să ia măsurile necesare pentru prevenirea acestui pericol.

Articolul 381. Folosirea apelor

(1) Cursurile de apă şi pînza freatică din mai multe terenuri nu pot fi deviate sau manipulate de proprietarul oricărui teren astfel încît cantitatea sau calitatea apei să fie modificată în
dezavantajul proprietarului unui alt teren.
(2) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea firească a apelor provenite de pe terenul superior.
(3) Dacă curgerea apei de pe terenul superior cauzează prejudicii terenului inferior, proprietarul acestuia din urmă poate cere autorizarea instanţei de judecată de a face pe terenul său lucrările necesare schimbării direcţiei apelor, suportînd toate cheltuielile aferente. La rîndul său, proprietarul terenului superior este obligat să nu efectueze nici o lucrare de natură să agraveze situaţia terenului inferior.

Articolul 382. Regulile speciale de folosire a apei

(1) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica curgerea provocată de proprietarul terenului superior sau de alte persoane, aşa cum este cazul apelor care ţîşnesc pe acest din urmă teren, datorită unor lucrări subterane întreprinse de proprietarul terenului superior, cazul apelor provenite din secarea terenurilor mlăştinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un şanţ.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), proprietarul terenului superior este obligat să aleagă calea şi
mijloacele de scurgere care ar aduce prejudicii minime terenului inferior, rămînînd obligat la plata unei despăgubiri juste şi prealabile către proprietarul acestuia din urmă.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) nu se aplică atunci cînd pe terenul inferior se află o construcţie,
împreună cu grădina şi curtea aferentă, sau un cimitir.

Articolul 383. Captarea apei

Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale şi artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveran opus lucrări utile de captare a apei.

Articolul 384. Surplusul de apă

(1) Proprietarul căruia îi prisoseşte apa pentru necesităţile curente este obligat ca, în schimbul unei juste şi prealabile despăgubiri, să ofere acest surplus proprietarului care nu poate procura apa necesară terenului său decît cu o cheltuială excesivă.
(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligaţia menţionată la alin.(1) pretinzînd că ar putea da
surplusului de apă o altă destinaţie decît satisfacerea necesităţilor curente. El poate însă cere proprietarului aflat la nevoie despăgubiri suplimentare cu condiţia că va dovedi existenţa reală a destinaţiei pretinse.

Articolul 385. Conservarea drepturilor dobîndite ale

proprietarului terenului inferior
(1) Proprietarul poate acorda orice întrebuinţare izvorului de pe terenul său cu condiţia de a nu aduce atingere drepturilor dobîndite de proprietarul terenului inferior.
(2) Proprietarul terenului pe care se află izvorul nu poate să-i schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apă pentru necesităţile curente.

Articolul 386. Picătura streşinii

Acoperişul trebuie să fie construit astfel încît apa, zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe
teritoriul proprietarului.

Articolul 387. Fructele căzute

Fructele căzute din pomi sau arbuşti pe terenul vecin se consideră fructe de pe acel teren.

Articolul 388. Rădăcinile şi ramurile de pe terenul vecin

(1) Proprietarul terenului poate să taie şi să-şi oprească rădăcinile de arbori şi de arbuşti care au pătruns la el de pe terenul vecin. Aceeaşi regulă se aplică şi ramurilor de arbori şi de arbuşti ce atîrnă de pe terenul vecin.
(2) Dreptul prevăzut la alin.(1) nu se acordă proprietarului în cazul în care rădăcinile şi ramurile nu împiedică folosirea terenului său.

Articolul 389. Distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii

(1) Orice construcţie, lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar, conform legii, regulamentului de urbanism sau, în lipsă, conform obiceiului locului, astfel încît să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.
(2) Arborii, cu excepţia celor mai mici de doi metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii, trebuie
sădiţi la distanţa stipulată de lege, de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului, dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar.
(3) În caz de nerespectare a distanţei prevăzute la alin.(1) şi (2), proprietarul vecin este
îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor, plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate.

Articolul 390. Depăşirea hotarului terenului învecinat în

cazul construcţiei
(1) Dacă proprietarul unui teren, cu ocazia ridicării unei construcţii, a construit dincolo de limita terenului său, fără a i se putea imputa premeditarea sau culpa gravă, vecinul trebuie să tolereze încălcarea hotarului dacă nu a obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei.
(2) Vecinul prejudiciat prin situaţia prevăzută la alin.(1) trebuie despăgubit cu o rentă în bani, plătită anual, cu anticipaţie.
(3) Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să-i achite preţul porţiunii de teren pe care s-a construit în schimbul transmiterii proprietăţii asupra acesteia.

Articolul 391. Accesul pe terenul altuia

(1) Orice proprietar este obligat ca, după primirea unui aviz scris sau verbal, să permită vecinului accesul pe teritoriul său, după caz, pentru efectuarea şi întreţinerea unei construcţii, plantaţii şi efectuarea unor alte lucrări pe terenul vecin.
(2) Proprietarul care este obligat să permită accesul pe teritoriul său are dreptul la
compensarea prejudiciului cauzat doar prin acest fapt şi la restabilirea terenului în starea anterioară.
(3) În cazul în care, datorită unei forţe naturale sau forţe majore, un bun a pătruns pe un teren
străin sau a fost transportat acolo, proprietarul terenului trebuie să permită căutarea şi ridicarea bunului, dacă nu a purces el însuşi la căutare sau nu-l restituie. Bunul continuă să aparţină proprietarului său, cu excepţia cazului cînd acesta renunţă la el. Proprietarul terenului poate cere ridicarea bunului străin şi aducerea terenului în situaţia anterioară.
(4) Proprietarul terenului care efectuează şi întreţine construcţii, plantaţii sau execută alte lucrări pe teritoriul său nu are dreptul să pericliteze terenul vecin sau să compromită trăinicia construcţiilor, lucrărilor sau plantaţiilor situate pe acesta.

Articolul 392. Trecerea prin proprietatea străină

(1) Dacă terenul este lipsit de comunicaţie prin orice cale de acces de folosinţă comună, conducte de alimentare cu apă, conducte de energie electrică, gaze, telecomunicaţii şi altele asemenea, proprietarul poate cere vecinilor să-i permită utilizarea terenurilor lor pentru instalarea comunicaţiei necesare.
(2) Trecerea urmează a se face în condiţii de natură să aducă o minimă atingere exercitării dreptului de proprietate asupra terenului. Vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire care, prin acordul părţilor, poate fi efectuată sub formă de plată unică.
(3) Despăgubirea datorată conform alin.(2) se dublează atunci cînd lipsa accesului este o
urmare a faptei proprietarului care pretinde trecerea.

Articolul 393. Instalarea liniei de demarcare a hotarului

(1) Proprietarul de teren poate cere proprietarului de teren vecin să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat.
(2) Cheltuielile pentru demarcare se împart între vecini în mod egal dacă din raporturile existente între ei nu reiese altfel.

Articolul 394. Litigii privind hotarul

(1) Dacă în urma unei dispute este imposibilă determinarea hotarului adevărat, atunci pentru demarcare este decisivă posesiunea de fapt a vecinilor. Dacă posesiunea de fapt nu poate fi determinată, fiecărui teren îi este anexată o jumătate din porţiunea disputată.
(2) Dacă determinarea hotarului în conformitate cu prevederile alin.(1) duce la un rezultat ce contravine faptelor stabilite, în particular aduce atingere mărimii stabilite a terenului, hotarul se stabileşte, la cererea unei părţi, de către instanţa de judecată.

T i t l u l IV

ALTE DREPTURI REALE Capitolul I UZUFRUCTUL

Articolul 395. Noţiunea de uzufruct

(1) Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.
(2) Uzufructul poate fi limitat prin excluderea anumitor folosinţe.
(3) Uzufructul se poate constitui, conjugat sau succesiv, în favoarea unei sau mai multor persoane existente la data deschiderii uzufructului.

Articolul 396. Constituirea uzufructului

(1) Uzufructul se poate constitui, prin lege sau act juridic, dispoziţiile privind registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile. În cazurile prevăzute de lege, uzufructul poate fi constituit prin hotărîre judecătorească.
(2) La constituirea uzufructului se aplică aceleaşi reguli ca şi la înstrăinarea bunurilor care fac obiectul uzufructului.
(3) Obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se află în circuit civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el.
(4) Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot
ce se uneşte sau se încorporează în acesta.

Articolul 397. Termenul uzufructului

(1) Uzufructul se instituie cel mult pînă la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice dacă un termen mai scurt nu este stabilit prin lege sau prin act juridic.
(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice nu poate depăşi 30 de ani.
(3) Uzufructul încetează la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice în al cărei folos a fost stabilit uzufructul.
(4) Orice act juridic prin care se constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de
moarte sau lichidare este lovit de nulitate absolută.

Articolul 398. Inalienabilitatea uzufructului

(1) Uzufructul nu poate trece de la uzufructuar la o altă persoană prin acte juridice sau prin succesiune.
(2) Uzufructuarul poate închiria sau arenda altuia, integral sau în parte, bunul mobil obiect al uzufructului dacă, la momentul constituirii uzufructului, nu a fost stabilit altfel.
(3) Dacă la momentul constituirii uzufructului imobilul nu era dat în chirie sau arendă, uzufructuarul nu are dreptul să-l dea în chirie sau arendă fără acordul nudului proprietar sau fără autorizaţia instanţei de judecată dacă acest drept nu i-a fost acordat expres la momentul constituirii uzufructului.
(4) La stingerea uzufructului, nudul proprietar este obligat să menţină contractele de locaţiune sau de arendă, încheiate în modul stabilit. El poate totuşi să refuze menţinerea în cazul în care:
a) termenul contractului de locaţie sau de arendă depăşeşte, fără consimţămîntul lui, termenul obişnuit în conformitate cu uzanţele locale;
b) spaţiul comercial a fost dat în chirie pe un termen mai mare de 5 ani;
c) întreprinderea agricolă a fost dată în arendă pe un termen mai mare de 12 ani;
d) un teren agricol a fost dat în arendă pe un termen mai mare de 6 ani;
e) contractul de locaţiune sau de arendă stipulează condiţii neobişnuite, excesive pentru nudul proprietar.
(5) Nudul proprietar pierde dreptul de a refuza menţinerea contractului cînd locatarul sau arendaşul i-a stabilit un termen rezonabil în care nudul proprietar trebuia să declare despre menţinerea sau refuzul de a menţine, iar el a omis să facă aceasta în termenul stabilit.

Articolul 399. Determinarea stării bunului

(1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care acestea se află.
(2) La stabilirea uzufructului asupra unei universalităţi de bunuri, uzufructuarul şi nudul proprietar sînt obligaţi să-şi acorde asistenţă reciprocă în vederea întocmirii inventarului.
(3) Inventarul trebuie să conţină menţiunea despre data întocmirii, să fie semnat de ambele părţi, iar la cererea unei din părţi semnătura trebuie autentificată.
(4) Fiecare parte are dreptul să ceară ca inventarul să fie întocmit de către organul competent. (5) Partea care cere întocmirea inventarului în condiţiile alin.(4) sau autentificarea semnăturii
suportă cheltuielile aferente.

Articolul 400. Preţul, sarcinile şi cheltuielile uzufructului

(1) Uzufructul este gratuit în cazul nestipulării exprese a caracterului oneros.
(2) Cheltuielile şi sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar, cu excepţiile prevăzute de lege sau de contract.
(3) Uzufructuarul este ţinut pentru obligaţiile de plată (impozite, taxe) faţă de stat pentru obiectul uzufructului.

Articolul 401. Drepturile uzufructuarului asupra fructelor

(1) Uzufructuarul se bucură de toate fructele pe care le produce obiectul uzufructului dacă nu
este stipulat altfel. Fructele obiectului uzufructului trec în proprietatea uzufructuarului la data culegerii lor.
(2) Fructele neculese în momentul deschiderii dreptului la uzufruct sînt ale uzufructuarului, iar
cele neculese la sfîrşitul perioadei de uzufruct sînt ale nudului proprietar dacă actul prin care s-a instituit uzufructul nu prevede altfel. Veniturile se consideră percepute zi cu zi şi se cuvin uzufructuarului proporţional duratei uzufructului său. Aceste prevederi sînt aplicabile arenzii, chiriei imobilelor, dividendelor şi dobînzilor obţinute.

Articolul 402. Dreptul de a dispune de bunurile consumptibile

Dacă uzufructul cuprinde şi bunuri consumptibile, uzufructuarul are dreptul să dispună de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare sau, dacă este imposibil, să restituie contravaloarea lor de la data stingerii uzufructului.

Articolul 403. Plata creanţelor scadente

(1) Dacă uzufructul se răsfrînge asupra unei creanţe care devine scadentă în timpul uzufructului, plata se face uzufructuarului, care eliberează chitanţă.
(2) La încheierea uzufructului, tot ceea ce a fost primit ca plată se transmite nudului proprietar.

Articolul 404. Dreptul de vot

(1) Dreptul de vot acordat de o acţiune sau de o altă valoare mobiliară, de o fracţiune din coproprietate sau de un alt bun aparţine uzufructuarului.
(2) Dreptul de vot aparţine nudului proprietar dacă are ca efect modificarea substanţei bunului principal, cum ar fi capitalul social ori bunul deţinut în coproprietate, schimbarea destinaţiei acestui bun sau lichidarea persoanei juridice.

Articolul 405. Drepturile creditorilor

(1) Creditorii uzufructuarului pot urmări drepturile acestuia sub rezerva drepturilor nudului proprietar.
(2) Creditorii nudului proprietar pot urmări drepturile acestuia sub rezerva drepturilor uzufructuarului.

Articolul 406. Dreptul uzufructuarului de a se folosi de arbori

(1) Uzufructuarul nu are dreptul să taie arborii care cresc pe terenul grevat cu uzufruct, cu excepţia reparării, întreţinerii sau exploatării terenului. El poate dispune de cei care au căzut ori s-au uscat natural.
(2) Uzufructuarul este obligat să înlocuiască, în conformitate cu uzanţele locale sau
obişnuinţele nudului proprietar, arborii care au fost distruşi.

Articolul 407. Dreptul uzufructuarului asupra pădurilor destinate tăierii

(1) Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea şi cantitatea tăierii, potrivit regulilor stabilite de lege, de nudul proprietar sau potrivit uzanţelor locale, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului.
(2) Arborii care se scot din pepinieră fără degradarea acesteia nu fac parte din uzufruct decît cu obligaţia uzufructuarului de a se conforma dispoziţiilor legale şi uzanţelor locale în ceea ce priveşte înlocuirea lor.
(3) Uzufructuarul poate, conformîndu-se dispoziţiilor legale şi uzanţei obişnuite a nudului proprietar, să exploateze părţile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori aleşi pe toată suprafaţa terenului. În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii
înalţi. Va putea însă întrebuinţa, la reparaţiile la care este obligat, arbori căzuţi accidental, chiar să taie arborii trebuincioşi, cu îndatorirea însă de a demonstra, în prezenţa proprietarului, această trebuinţă.

Articolul 408. Dreptul asupra carierelor

(1) În condiţiile legii, uzufructuarul se foloseşte întocmai ca nudul proprietar de carierele care se aflau în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.
(2) Uzufructuarul nu are nici un drept asupra carierelor nedeschise.

Articolul 409. Uzura obiectului uzufructului

Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează, ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul le va folosi ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor. El nu este obligat să le restituie decît în starea în care se află la data stingerii uzufructului.

Articolul 410. Obligaţia de informare

(1) Dacă bunul este deteriorat, distrus sau dacă sînt necesare lucrări de reparare, îmbunătăţire a lui ori măsuri de preîntîmpinare a unor pericole, uzufructuarul este obligat să-l informeze imediat pe nudul proprietar.
(2) Uzufructuarul este obligat să denunţe de îndată nudului proprietar orice uzurpare a
terenului şi orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancţiunea obligării la plata de daune- interese.

Articolul 411. Obligaţia de păstrare a destinaţiei bunului

Uzufructuarul este obligat în exercitarea dreptului său să respecte destinaţia dată bunului de nudul proprietar.

Articolul 412. Obligaţia efectuării reparaţiilor

(1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului.
(2) În cazul în care uzufructuarul face în legătură cu bunul cheltuieli pe care nu era obligat să le facă, obligaţia nudului proprietar de a le restitui se determină în funcţie de regulile privind gestiunea de afaceri.
(3) Reparaţiile capitale sînt în sarcina nudului proprietar, fără ca acesta să poată fi obligat să le
facă.
(4) Reparaţiile mari sînt în sarcina uzufructuarului atunci cînd se datorează neefectuării reparaţiilor de întreţinere.
(5) Uzufructuarul este obligat să-l înştiinţeze pe nudul proprietar despre necesitatea
reparaţiilor mari.
(6) Atunci cînd nudul proprietar nu efectuează la timp reparaţiile capitale, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea acestora la stingerea uzufructului.

Articolul 413. Excluderea obligaţiei de reconstruire

Uzufructuarul şi nudul proprietar nu sînt obligaţi să reconstruiască ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori unui caz fortuit.

Articolul 414. Plata primelor de asigurare

Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sînt plătite de uzufructuar.

Articolul 415. Modificarea sau stingerea dreptului grevat

Dreptul grevat cu uzufruct poate fi modificat sau stins prin act juridic numai cu acordul uzufructuarului.

Articolul 416. Dreptul de dispoziţie şi de exercitare a

acţiunilor de apărare
Nudul proprietar este în drept să înstrăineze bunul, să-l greveze cu sarcini şi să exercite toate acţiunile de apărare a dreptului de proprietate.

Articolul 417. Obligaţia nudului proprietar de a garanta drepturile uzufructuarului

Nudul proprietar este obligat să se abţină de la orice act juridic şi faptă prin care ar împiedica
sau ar tulbura uzufructuarul în exerciţiul liber şi deplin al dreptului său, să garanteze uzufructuarul împotriva evicţiunii, să despăgubească uzufructuarul în cazul în care, prin fapta sa, a micşorat valoarea uzufructului.

Articolul 418. Plata datoriilor aferente patrimoniului grevat

cu uzufruct
(1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteşte datoriile aferente patrimoniului sau părţii de patrimoniu grevate cu uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie, la stingerea uzufructului, sumele avansate fără nici o dobîndă.
(2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteşte datoriile prevăzute la alin.(1), nudul proprietar
poate, la alegere, să le plătească sau să vîndă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă nudul proprietar plăteşte aceste datorii, uzufructuarul datorează dobînzi pe toata durata uzufructului.
(3) Dacă plata datoriilor nu se face în modul prevăzut la alin.(1) şi (2), creditorii pot urmări
bunurile date în uzufruct.

Articolul 419. Descoperirea unei comori

Dreptul uzufructuarului nu se extinde asupra drepturilor nudului proprietar cu privire la comoara descoperită în bun.

Articolul 420. Stingerea uzufructului

(1) Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit, prin întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de uzufructuar, prin renunţarea uzufructuarului la dreptul său, prin moartea sau, după caz, lichidarea uzufructuarului.
(2) Uzufructul încetează şi în cazul în care instanţa de judecată a pronunţat rezoluţiunea sau
nulitatea actului juridic prin care cel care a instituit uzufructul a dobîndit titlul de proprietate.

Articolul 421. Stingerea uzufructului la cererea nudului proprietar

Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci cînd uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, îi aduce stricăciuni ori îl lasă să degradeze.

Articolul 422. Stingerea uzufructului în cazul distrugerii

bunului
(1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime într-un caz fortuit. Dacă bunul este distrus în parte, uzufructul continuă asupra părţii rămase.
(2) Uzufructul va continua asupra indemnizaţiei de asigurare dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului.

Articolul 423. Efectul stingerii uzufructului

(1) La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat să restituie nudului proprietar, în starea corespunzătoare, bunurile pe care le deţine în virtutea dreptului său de uzufruct.
(2) În cazul pieirii sau al deteriorării bunului din culpa uzufructuarului, acesta este obligat să
despăgubească proprietarul.
(3) În cazul imobilelor, stingerea uzufructului trebuie înscrisă în registru.

Capitolul II

DREPTUL DE UZ ŞI DREPTUL DE ABITAŢIE Articolul 424. Dispoziţii generale cu privire la dreptul de

uz şi la dreptul de abitaţie
(1) Uz este dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate folosi bunul şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
(2) Titularul dreptului de abitaţie are dreptul să locuiască în locuinţa unei alte persoane împreună cu soţul şi copiii săi chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia.
(3) Uzul şi abitaţia se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii, dispoziţiile privind
registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile.
(4) Actul prin care este instituit uzul poate limita sau extinde dreptul de uz. Uzuarul nu poate pretinde la mai multe fructe decît la cele care se cuvin pentru nevoile proprii şi ale familiei sale dacă actul nu prevede altfel.

Articolul 425. Exercitarea dreptului de uz şi a dreptului de

abitaţie
(1) Dreptul de uz şi de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau arendat.
(2) Uzuarul şi titularul dreptului de abitaţie suportă cheltuielile de cultură sau de întreţinere proporţional părţii de care se foloseşte.

Articolul 426. Dreptul de folosire a facilităţilor comune

Uzuarul sau titularul dreptului de abitaţie al cărui drept poartă numai asupra unei părţi din bun are dreptul să folosească facilităţile destinate uzului comun.

Articolul 427. Aplicarea dispoziţiilor privitoare la uzufruct

Dispoziţiile privitoare la uzufruct se aplică în modul corespunzător uzului şi abitaţiei.

Capitolul III SERVITUTEA

Articolul 428. Dispoziţii generale cu privire la servitute

(1) Servitute este sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant). Utilitatea poate consta în sporirea confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică.
(2) Obligaţia de a face ceva poate fi conexată la o servitute şi impusă proprietarului terenului
aservit. Această obligaţie este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului.

Articolul 429. Condiţiile servituţii

(1) La realizarea servituţii, persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului aservit.
(2) Proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească, la anumite perioade, o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit.
(3) Schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit, precum şi împărţirea
terenurilor, nu afectează dreptul de servitute.
(4) Servitutea se poate constitui în vederea asigurării unei utilităţi viitoare a terenului dominant.
(5) Servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii.
(6) Un teren grevat cu uzufruct sau superficie poate fi grevat cu servitute numai cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului.

Articolul 430. Clasificarea servituţilor

(1) Aparente sînt servituţile care se cunosc prin semne exterioare, iar neaparente – cele care nu se atestă prin astfel de semne.
(2) Continue sînt servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu fără a fi necesară fapta
omului, iar necontinue – cele pentru a căror existenţă este necesară fapta omului.
(3) Pozitive sînt servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă în mod direct anumite acte de folosinţă pe terenul aservit, iar negative – cele care impun proprietarului terenului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate.

Articolul 431. Constituirea servituţii

(1) Servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar, prin acte juridice ori prin uzucapiune.
(2) Actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică.
(3) Servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile.

Articolul 432. Constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar

Servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care, în vederea unei eventuale parcelări, instituie imediat natura, scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi.

Articolul 433. Dobîndirea servituţilor prin uzucapiune

(1) Servituţile continue şi aparente, precum şi cele neaparente şi pozitive, se pot dobîndi prin uzucapiune, în condiţiile legii.
(2) Actele materiale corespunzătoare unor servituţi necontinue sînt prezumate a fi exercitate cu simpla îngăduinţă a proprietarului terenului aservit. Proprietarul terenului dominant va putea prescrie dovedind contrariul.
(3) Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune.

Articolul 434. Exercitarea servituţii

(1) Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său, deasupra acestuia sau sub pămînt. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant.
(2) Servitutea se extinde asupra a tot ceea ce este necesar pentru exercitarea ei.
(3) Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani, atunci, în cazul apariţiei unor litigii între proprietari, această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului.
(4) Proprietarul terenului aservit este obligat să se abţină de la orice act care limitează ori
împiedică exerciţiul servituţii. Astfel, nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.
(5) Proprietarul terenului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de servitute, o altă parte a terenului decît cea indicată la alin. (3), dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit.
(6) Dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel încît
să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit.

Articolul 435. Abandonarea terenului aservit

În toate cazurile în care, conform contractului, cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit, acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii.

Articolul 436. Drepturile proprietarului terenului

dominant
(1) Proprietarul terenului dominant este în drept să se folosească de servitute, să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute, să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel.
(2) În lipsa unei prevederi contrare, proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi
poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari, proporţional avantajelor pe care le obţin, în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit.
(3) Proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care le-a amplasat pe terenul aservit, în cazul necesităţii de readucere a acestuia la stare normală pentru exploatare, şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit.

Articolul 437. Obligaţiile proprietarului terenului dominant

(1) Proprietarul terenului dominant este obligat să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care asigură prin aceasta interesele terenului aservit.
(2) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit.
(3) Dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante, obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor, cauzate proprietarului terenului aservit, aparţine proporţional beneficiului fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel.

Articolul 438. Drepturile asupra construcţiilor şi plantaţiilor

Proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant.

Articolul 439. Concurenţa mai multor drepturi

Daca servitutea unui teren concurează cu o altă servitute sau cu un alt drept real de folosire a imobilului, astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent, total sau parţial, avînd acelaşi grad de prioritate, fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde în mod echitabil binelui tuturor persoanelor interesate.

Articolul 440. Temeiurile de stingere a servituţii

Servitutea se stinge prin radierea ei din registrul bunurilor imobile în caz de:
a) consolidare, cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar;
b) renunţare a proprietarului terenului dominant;
c) expirare a termenului;
d) răscumpărare;
e) imposibilitate de exercitare;
f) neuz pentru o perioadă de 10 ani;
g) dispariţie a oricărei utilităţi a lor;
h) expropriere a terenului aservit dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.

Articolul 441. Calcularea termenului de neuz

(1)Termenul prevăzut la art.440 lit.f) începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue.
(2) Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar.

Articolul 442. Răscumpărarea servituţii de trecere

(1) Servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit.
(2) În caz de neînţelegere între părţi, instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul
proprietarului terenului dominant. La stabilirea preţului de răscumpărare, instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri.

Capitolul IV SUPERFICIA

Articolul 443. Noţiunea de superficie

(1) Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
(2) Dacă nu se prevede altfel, dreptul de superficie nu se poate exercita decît asupra suprafeţei construite sau asupra suprafeţei pe care urmează să se ridice construcţia, precum şi asupra suprafeţei neconstruite, necesare, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, exploatării ei normale.
(3) Întinderea dreptului superficiarului de a folosi terenul grevat este stabilită prin contract sau
lege. În lipsa unor prevederi contractuale, terenul este grevat cu servitutea necesară exercitării dreptului de superficie. Servitutea încetează la stingerea dreptului de superficie.
(4) Asupra dreptului de superficie se aplică în modul corespunzător regulile dreptului de proprietate asupra imobilelor dacă legea nu prevede altfel.
(5) Construcţia este o parte componentă esenţială a dreptului de superficie. (6) Dreptul de superficie nu poate fi constituit sub condiţie rezolutorie.
(7) Dreptul de superficie nu poate fi limitat la o parte din construcţie.

Articolul 444. Constituirea dreptului de superficie

(1) Dreptul de superficie se naşte în temeiul unui act juridic sau al unei dispoziţii legale, fiind opozabil terţilor din momentul înscrierii în registrul bunurilor imobile.
(2) Dreptul de superficie se constituie pentru un termen de 99 de ani dacă nu a fost stabilit un alt termen.
(3) Dreptul de superficie nu poate fi limitat printr-o condiţie suspensivă.

Articolul 445. Dreptul de superficie în cazul demolării sau pieirii construcţiei

Dreptul de superficie nu se stinge prin demolarea sau pieirea construcţiei.

Articolul 446. Rangul superficiei

Dreptul de superficie se înscrie în registrul bunurilor imobile numai cu rangul întîi. Rangul nu
poate fi modificat.

Articolul 447. Exercitarea dreptului de superficie

Superficiarul poate dispune în mod liber de dreptul său. În cazul unei construcţii existente, superficia se poate înstrăina ori ipoteca numai o dată cu aceasta. În caz de înstrăinare a construcţiei de către superficiar, proprietarul terenului are dreptul de preemţiune.

Articolul 448. Obligaţia superficiarului de a plăti o redevenţă

(1) Dacă actul juridic nu prevede altfel, superficiarul datorează proprietarului terenului, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţă, ţinînd seama de natura terenului,
de zona în care se află el, de destinaţia construcţiei, precum şi de orice alte criterii de determinare
a contravalorii folosinţei. Redevenţa se determină la data constituirii superficiei.
(2) Redevenţa poate fi ajustată la cererea uneia din părţi, în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă. Măsura ajustării se va aprecia ţinîndu-se seama de schimbarea condiţiilor economice şi de principiul echităţii.
(3) În cazul în care superficiarul nu plăteşte redevenţa timp de 3 ani, proprietarul terenului are dreptul să ceară vînzarea superficiei la licitaţie. Proprietarul terenului are dreptul de a participa la licitaţie.
(4) În cazul în care superficia aparţine mai multor persoane în relaţiile cu proprietarul, acestea răspund solidar pentru plata redevenţei.

Articolul 449. Stingerea dreptului de superficie

Dreptul de superficie se stinge:
a) la expirarea termenului;
b) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleiaşi persoane;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 450. Stingerea dreptului de superficie la cererea proprietarului terenului

Dacă superficiarul nu a ridicat construcţia în termenul specificat în actul juridic privind instituirea superficiei sau dacă încalcă obligaţia privind conservarea construcţiei, proprietarul terenului are dreptul să ceară stingerea dreptului de superficie.

Articolul 451. Efectele stingerii dreptului de superficie

(1) La stingerea dreptului de superficie, construcţia aflată pe teren se transmite de drept proprietarului acestuia.
(2) Proprietarul terenului trebuie să plătească superficiarului o despăgubire corespunzătoare pentru construcţie. Despăgubirea nu este corespunzătoare dacă nu acoperă cel puţin două treimi din valoarea de piaţă a construcţiei.
(3) Proprietarul terenului se poate elibera de plata despăgubirii dacă prelungeşte dreptul
superficiarului, înaintea expirării acestui drept, pe durata previzibilă de exploatare a construcţiei. În cazul în care refuză prelungirea, superficiarul pierde dreptul la despăgubire.
(4) Superficiarul nu are dreptul, la stingerea dreptului de superficie, să ridice construcţia sau părţi ale ei.

Articolul 452. Garanţia pentru despăgubire

(1) Superficiarul are dreptul de retenţie a construcţiei pînă la plata despăgubirii.
(2) Pretenţia în despăgubire este garantată cu teren în loc de superficie şi cu rangul acesteia. (3) Dacă dreptul de superficie la stingerea acesteia mai este grevat cu o ipotecă, creditorii
ipotecari au un drept de gaj asupra despăgubirii.

Articolul 453. Subrogarea în contractele în curs de

executare
La stingerea dreptului de superficie, proprietarul terenului se subrogă superficiarului în contractele de locaţiune şi arendă în curs de executare.

Capitolul V GAJUL

S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 454. Noţiunea de gaj

(1) Gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.
(2) Gajul se află în legătură cu obligaţia garantată prin gaj, reprezintă un raport de drept
accesoriu faţă de obligaţia principală şi este condiţionat în timp de durata acesteia dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.

Articolul 455. Tipurile de gaj

(1) Gajul este de două tipuri: gajul înregistrat (gajul fără deposedare) şi amanetul (gajul cu deposedare).
(2) În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului rămîne în posesiunea debitorului gajist sau a unui terţ care acţionează în numele debitorului gajist. În cazul amanetării, obiectul gajului se transmite în posesiune creditorului gajist sau unui terţ care acţionează în numele creditorului gajist. Conform contractului dintre creditorul gajist şi debitorul gajist, obiectul gajului, sigilat de către creditorul gajist, poate fi lăsat la debitorul gajist.
(3) După natura raporturilor de drept, în categoria de gaj înregistrat intră:
a) ipoteca – gajul bunurilor imobile. Ipoteca trebuie înscrisă în Registrul bunurilor imobile;

[Art.455 al.(3), lit.a) în redacţia LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

b) gajul de întreprinzător – gajul întreprinderii, care se extinde asupra întregului ei patrimoniu, inclusiv asupra fondurilor fixe şi circulante, asupra altor bunuri şi drepturi patrimoniale reflectate în bilanţul întreprinderii, dacă legea sau contractul nu prevede altfel;

[Art.455 al.(3), lit.b) modidficată prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

c) gajul mărfurilor care se află în circulaţie sau în proces de prelucrare; d) gajul bunurilor pe care debitorul gajist le va dobîndi în viitor. Articolul 456. Creditorul gajist şi debitorul gajist
(1) Creditorul gajist este persoana obligaţiile faţă de care sînt garantate prin gaj.
(2) Debitor gajist este proprietarul sau un alt posesor şi uzufructuar legal al bunurilor depuse în gaj care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri.
(3) Gajul poate fi constituit atît de debitorul obligaţiei garantate, cît şi de un terţ.

Articolul 457. Obiectul gajului

(1) Obiect al gajului (bun gajat) poate fi orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, titluri de valoare şi drepturi confirmate prin certificate de acţiuni.
(11) Tipul de mijloace băneşti care pot constitui obiect al gajului, precum şi particularităţile gajării mijloacelor băneşti se reglementează prin Legea cu privire la gaj.

[Art.457 al.(11) introdus prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(2) Nu pot constitui obiect al gajului bunurile retrase din circuitul civil, bunurile inalienabile
sau insesizabile.
(3) Prin contract poate fi prevăzută extinderea gajului asupra bunurilor care vor fi dobîndite în viitor.
(4) Bunurile care, conform legii, nu pot fi transmise separat nu pot fi grevate separat cu un gaj. Nu poate fi obiect al gajului o parte a bunului indivizibil.
(5) Bunurile care se află în proprietate comună pot fi depuse în gaj doar cu acordul tuturor
coproprietarilor.
(6) Unul dintre coproprietari poate depune în gaj cota sa din bunurile proprietate comună pe cote-părţi fără acordul celorlalţi coproprietari dacă legea sau contractul nu prevede altfel. În cazul imobilelor, menţiunea cu privire la necesitatea unui asemenea acord urmează a fi înscrisă în registrul bunurilor imobile.
(7) Dreptul de gaj se extinde asupra accesoriilor bunului principal obiect al gajului dacă în
contract nu este prevăzut altfel.
(8) Dreptul de gaj se extinde asupra fructelor bunurilor gajate doar în cazurile prevăzute de contract.
(9) Cel care are asupra bunului un drept afectat de modalităţi sau susceptibil de nulitate poate constitui doar un gaj afectat de aceleaşi modalităţi sau condiţii de nulitate.

Articolul 458. Amanetarea bunurilor la lombard

(1) Amanetarea bunurilor la lombard se realizează în conformitate cu legea.
(2) Pentru bunul preluat se emite chitanţă de amanetare, care confirmă încheierea contractului de amanet.
(3) Lombardul este obligat ca, în momentul transferării posesiunii, să asigure bunul amanetat pe propria cheltuială, în favoarea debitorului şi corespunzător valorii evaluate, care se determină în funcţie de preţurile de piaţă pentru categoriile şi calitatea obiectelor amanetate. Este nulă clauza care exclude obligaţia de asigurare.
(4) Lombardul nu are dreptul să folosească şi să dispună de bunurile amanetate şi răspunde pentru pierderea sau deteriorarea lor în măsura în care nu poate dovedi că pierderea sau deteriorarea este urmare a unei situaţii de forţă majoră.
(5) În cazul în care creditul garantat prin amanetarea bunurilor la lombard nu va fi restituit în termen, lombardul are dreptul, în baza unui act notarial cu caracter executoriu, să vîndă, după expirarea termenului de graţie de o lună, bunul amanetat conform regulilor de valorificare a patrimoniului amanetat. Creanţele lombardului faţă de debitor se sting şi atunci cînd cîştigul din vînzare nu acoperă datoria.
(6) Condiţiile contractului de amanetare la lombard prin care se limitează drepturile
debitorului în raport cu cele conferite prin prezentul cod şi prin alte legi sînt nule. În locul unor astfel de condiţii se aplică dispoziţiile legale corespunzătoare.

Articolul 459. Particularităţile gajării mărfurilor care se află

în circulaţie şi în proces de prelucrare
(1) În cazul gajării mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare, debitorul gajist este în drept să modifice componenţa şi forma naturală a obiectului gajului (stocurilor de mărfuri, materiei prime, materialelor, semifabricatelor, produselor finite etc.) cu condiţia ca valoarea lor totală să nu se reducă faţă de valoarea menţionată în contractul de gaj.
(2) Reducerea valorii mărfurilor gajate care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare se
admite proporţional cu partea executată a obligaţiei garantate prin gaj dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) Mărfurile ce se află în circulaţie şi în proces de prelucrare înstrăinate de debitorul gajist încetează a fi obiect al gajului în momentul trecerii dreptului de proprietate asupra lor către persoana care le-a cumpărat, iar mărfurile cumpărate de debitorul gajist, menţionate în contractul de gaj, devin obiect al gajului în momentul în care debitorul gajist dobîndeşte dreptul de proprietate sau de gestiune asupra lor.
(4) Debitorul gajist al mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare este obligat
să înscrie în registrul gajului condiţiile gajării mărfurilor şi datele despre toate operaţiunile ce conduc la modificarea componenţei şi formei naturale a mărfurilor gajate.

Articolul 460. Particularităţile gajării titlurilor de valoare

(1) Titlurile de valoare pot fi gajate în temeiul contractului de gaj. Gajarea titlurilor de valoare prin andosament se efectuează în conformitate cu legea.
(2) Gajarea titlurilor de valoare care confirmă dreptul asupra unor anumite bunuri (titluri
reprezentative ale bunurilor) înseamnă şi gajarea bunurilor respective.
(3) Acţiunile gajate nu dau creditorului gajist dreptul de a participa ca acţionar la adunările generale, dreptul de participare fiind rezervat acţionarului.
4) Certificatele cu privire la dobînzi, dividende şi la alte venituri obţinute în temeiul dreptului exprimat în titlul de valoare constituie obiectul gajului doar în cazul în care contractul nu prevede altfel.

Articolul 461. Creanţa garantată prin gaj

(1) Gajul poate garanta una sau mai multe creanţe legale, existente sau viitoare, pure şi simple sau afectate de modalităţi. Creanţa garantată prin gaj trebuie să fie determinată sau
determinabilă.
(2) Gajul poate fi constituit şi astfel încît doar suma maximă pentru care bunul trebuie să garanteze să fie determinată prin înscriere în registru.
(3) Gajul este constituit valid numai dacă creanţa garantată este exprimată într-o sumă bănească.
(4) Dacă în contract nu se prevede altfel, gajul garantează creanţa în volumul existent la
momentul satisfacerii, inclusiv capitalul, dobînzile, cheltuielile de urmărire şi cheltuielile de întreţinere a bunului gajat. Prin contract, părţile pot extinde garanţia şi asupra penalităţilor şi prejudiciului cauzat prin neexecutare.
(5) O creanţă poate fi garantată cu mai multe bunuri (gajul comun) şi de mai multe persoane.
(6) Cu acordul creditorului gajist şi al debitorului gajist, în locul creanţei pentru care este constituit gajul poate fi pusă o altă creanţă. Înlocuirea creanţei garantate nu trebuie să afecteze drepturile creditorilor gajişti cu grad de prioritate inferior. Cerinţele de formă şi de înregistrare se vor respecta în modul corespunzător.

Articolul 462. Gajul constituit pentru garantarea plăţii unei sume de bani

(1) Gajul constituit pentru garantarea plăţii unei sume de bani este valabil chiar dacă, la momentul constituirii lui, debitorul gajist încă nu a primit sau a primit doar parţial prestaţia pentru care se obligă. Această regulă se aplică în special la acordarea unui credit sau la emiterea obligaţiilor sau altor titluri de împrumut.
(2) Dacă creditorul gajist refuză să predea sumele de bani pe care s-a obligat să le dea cu împrumut şi în a căror garantare deţine un gaj, el este obligat să reducă gajul (cu excepţia ipotecii) sau să-l radieze, sub sancţiunea reparării prejudiciului cauzat debitorului gajist

[Art.462 al.(2) în redacţia LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

Articolul 463. Indivizibilitatea gajului

(1) Gajul este indivizibil şi subzistă integral asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele şi asupra tuturor părţilor lor chiar şi în cazul în care bunul sau obligaţia sînt divizibile.

[Art.463 al.(2) exclus prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

(3) Ipoteca se extinde asupra tuturor ameliorărilor bunului grevat dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 464. Transformarea bunurilor

Gajul subzistă asupra bunului mobil nou care rezultă din transformarea unui bun gajat. Gajul se extinde asupra a ceea ce rezultă din confuziunea (amestecul) sau unirea mai multor bunuri mobile dintre care cel puţin unul a fost gajat.

Articolul 465. Despăgubirea de asigurare

Creditorul gajist are dreptul de a fi satisfăcut în mod prioritar din contul despăgubirii de asigurare pentru pieirea, pierderea sau deteriorarea bunului gajat, indiferent de faptul în a cui favoare a fost asigurat bunul gajat, dacă pieirea, pierderea sau deteriorarea nu se datorează culpei creditorului gajist sau dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel.

S e c ţ i u n e a a 2-a TEMEIUL APARIŢIEI GAJULUI. REGISTRUL GAJULUI

Articolul 466. Constituirea gajului

(1) Gajul se constituie în virtutea legii sau a contractului.
(2) Gajul înregistrat apare în momentul înregistrării sale, conform normelor stabilite de prezentul cod.
(3) În caz de amanet, gajul apare în momentul transmiterii obiectului gajului dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel.

Articolul 467. Creanţele din care se poate naşte gajul legal

Dacă legea nu prevede altfel, pot da naştere unui gaj legal creanţele:
a) statului, pentru sumele datorate conform legislaţiei fiscale;

[Art.467 lit.b) exclusă prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

c) care rezultă dintr-o hotărîre judecătorească.

Articolul 468. Contractul de gaj

(1) Contractul de gaj, cu excepţia contractului de amanet, se încheie în scris. În cazul în care pentru transmiterea bunului se cere forma autentică, contractul de gaj se încheie în formă autentică.
(2) Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică. Nerespectarea formei atrage nulitatea
contractului.
(3) Orice modificare sau completare a contractului de gaj se efectuează în forma prevăzută pentru încheierea contractului.
(4) În contractul de gaj trebuie să se indice: numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul lor, acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist, tipul gajului, descrierea bunului gajat, estimarea bunului gajat şi locul aflării lui, esenţa, scadenţa creanţei garantate prin gaj şi valoarea maximă a acesteia fără dobînzi şi alte cheltuieli, permiterea sau interzicerea gajului ulterior, precum şi alte condiţii stabilite cu acordul părţilor. Conţinutul contractului de ipotecă este stabilit de legislaţia cu privire la ipotecă.

[Art.468 al.(4) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

(5) Clauza privind gajul poate fi inclusă în contractul în a cărui bază apare obligaţia garantată
prin gaj.

Articolul 469. Informarea creditorului cu privire la drepturile terţilor

La încheierea contractului de gaj, debitorul gajist este obligat să notifice în scris creditorul gajist cu privire la drepturile terţilor asupra obiectului gajului cunoscute de el la momentul constituirii gajului. Neexecutarea acestei obligaţii acordă creditorului gajist dreptul de a cere executarea anticipată a obligaţiei garantate prin gaj sau modificarea condiţiilor contractului de gaj.

[Art.469 modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

Articolul 470. Înregistrarea gajului

(1) Gajul fără deposedare trebuie să fie înscris, în modul prevăzut de lege, într-un registru public.
(2) Gajul se înregistrează în modul următor:
a) ipoteca se înregistrează, conform legislaţiei privind cadastrul bunurilor imobile şi legislaţiei cu privire la ipotecă, la organul cadastral teritorial în a cărui rază teritorială este amplasat bunul imobil ipotecat;

[Art.470 al.(2), lit.a) în redacţia LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

b) gajul de întreprinzător se înregistrează, în conformitate cu prezentul cod, la biroul notarial în a cărui rază teritorială se află întreprinderea;

[Art.470 al.(2), lit.b) modificată prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574] c) gajul valorilor mobiliare nominative se înscrie în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative (în cazul în care evidenţa valorilor mobiliare se ţine în registru) şi/sau în documentele

de evidenţă ale deţinătorului nominal (în cazul în care evidenţa valorilor mobiliare se ţine de către deţinătorul nominan( �

[Art.470 al.(2), lit.c) în redacţia LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

d) gajul titlurilor de valoare ale statului se înscrie în registrul deţinătorilor titlurilor de valoare ale statului;
e) gajul celorlalte bunuri mobile se înscrie în registrul gajului bunurilor mobile;
f) gajul drepturilor de proprietate intelectuală se înscrie în registrul proprietăţii intelectuale. (3) Particularităţile înscrierii gajului în registrele menţionate la alin.(2) se reglementează de
legislaţia privind funcţionarea registrelor respective.

Articolul 471. Efectele înregistrării

(1) Faptul că informaţia cu privire la gaj este înscrisă în registrul gajului constituie o prezumţie legală a veridicităţii ei.
(2) Înregistrarea gajului nu conferă validitate unui gaj lovit de nulitate.
(3) Din momentul înregistrării gajului nimeni nu poate invoca necunoaşterea informaţiei înscrise în registrul gajului.
(4) În raport cu terţii de bună-credinţă, debitorul gajist sau creditorul gajist nu poate invoca incorectitudinea informaţiei înscrise în registrul gajului.

Articolul 472. Înregistrarea executării obligaţiei garantate

prin gaj
Documentele care confirmă executarea totală sau parţială a obligaţiilor garantate prin gaj prezintă temei pentru înregistrarea modificării corespunzătoare a datelor din registrul gajului.

Articolul 473. Radierea din registrul gajului a informaţiei cu privire la gaj

(1) În urma stingerii gajului, informaţia cu privire la gaj urmează a fi radiată din registrul gajului.
(2) Pot solicita radierea informaţiei cu privire la gaj:
a) creditorul gajist;
b) debitorul gajist, în baza unui demers semnat de ambele părţi, a declaraţiei scrise a creditorului cu privire la renunţarea la gaj sau a hotărîrii judecătoreşti;
c) terţul care a dobîndit obiectul gajului, în baza declaraţiei scrise a creditorului gajist cu privire la radierea gajului din registrul gajului, a certificatului eliberat de executorul judecătoresc prin care se confirmă că bunul a fost dobîndit în cadrul procedurii de executare silită, a certificatului eliberat de instanţa de judecată pentru confirmarea faptului că bunul a fost dobîndit în cadrul procesului de insolvabilitate, a hotărîrii judecătoreşti cu privire la expirarea gajului, chiar dacă nu a fost parte la proces.
(3) În cazul radierii gajului se aplică în modul corespunzător prevederile referitoare la
procedura de înregistrare a lui. Creditorul gajist este obligat să asigure înregistrarea încetării gajului imediat după executarea obligaţiei garantate prin gaj.

Articolul 474. Caracterul public al informaţiei din registrul gajului

(1) Orice persoană poate lua cunoştinţă de registrul gajului, poate obţine informaţie despre
înregistrarea gajului şi extrase din registrul gajului în termen de 3 zile de la data solicitării.
(2) Debitorul gajist poate cere interzicerea accesului terţilor la informaţia din registrul gajului cu privire la gajul asupra bunurilor sale. În acest caz, se prezumă că întregul patrimoniu al debitorului gajist este grevat cu gaj.

Articolul 475. Contestarea acţiunilor sau inacţiunilor registratorului gajului

Orice persoană are dreptul să atace în instanţă de judecată respingerea cererii de înregistrare a gajului, înregistrarea ilegală, eliberarea de informaţie eronată, prezentarea tardivă sau refuzul neîntemeiat de a i se prezenta informaţia necesară referitoare la înregistrarea gajului.

S e c ţ i u n e a a 3-a DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR CONTRACTULUI DE GAJ

Articolul 476. Dispoziţii generale cu privire la drepturile

şi obligaţiile părţilor contractului de gaj
(1) Debitorul gajist şi creditorul gajist sînt liberi să stabilească, prin acord de voinţă, drepturile şi obligaţiile fiecăruia dintre ei dacă legea nu prevede altfel.
(2) Creditorul gajist poate desemna un gestionar al gajului. Gestionarul acţionează în numele creditorului gajist şi întreprinde orice acţiune în legătură cu obiectul gajului, în limitele drepturilor acestuia, cu excepţia dreptului de a transmite obligaţia garantată prin gaj. Debitorul gajist ori terţul la care se află bunul este obligat să urmeze indicaţiile gestionarului gajului.
(3) În caz de amanetare, o dată cu încetarea dreptului de gaj, creditorul gajist este obligat să restituie imediat debitorului gajist bunul gajat.

Articolul 477. Dreptul de folosinţă şi dispunere asupra obiectului gajului. Asigurarea integrităţii lui

(1) Debitorul gajist are dreptul să folosească obiectul gajului conform destinaţiei şi să
dobîndească fructele acestuia dacă din contract sau din esenţa gajului nu reiese altfel.
(2) Bunul cu care se garantează poate fi grevat cu drepturi reale sau dat în arendă ori în
folosinţă terţilor ulterior constituirii gajului, înştiinţîndu-se în prealabil creditorul gajist, iar în cazul ipotecii, doar cu acordul prealabil al acestuia. Drepturile constituite ulterior fără acordul creditorului gajist pe un termen care depăşeşte data scadenţei obligaţiei garantate terţul le pierde la expirarea termenului de o lună de la data notificării acestuia de către creditorul gajist despre intenţia de a exercita dreptul de gaj. Această regulă nu se aplică asupra constituirii gajului.

[Art.477 al.(2) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

(3) Debitorul gajist nu este în drept să înstrăineze bunurile gajate, cu excepţia cazurilor cînd dispune de autorizaţie în acest sens, eliberată de creditorul gajist (de toţi creditorii gajişti în cazul gajului ulterior).
(4) Acordul care limitează dreptul debitorului gajist de a lăsa prin testament bunul gajat este
nul.
(5) Creditorul gajist este în drept să folosească obiectul gajului doar în cazurile prevăzute de contract, urmînd să prezinte debitorului gajist o dare de seamă despre utilizarea lui. Creditorul gajist poate fi obligat prin contract să obţină fructele din obiectul gajului pentru a stinge obligaţia principală garantată prin gaj.
(6) Debitorul gajist sau creditorul gajist, în funcţie de faptul care dintre ei deţine bunul gajat,
este obligat să-l păstreze şi să-l întreţină, respectînd dreptul de folosire a acestuia. Dacă apare pericolul pierderii sau deteriorării bunului gajat, partea care îl deţine este obligată să informeze imediat cealaltă parte, iar partea care nu-l deţine este în drept să-l examineze.

Articolul 478. Autorizaţia de înstrăinare a bunului gajat

(1) Creditorul gajist poate, cu excepţia cazurilor de amanetare, să acorde debitorului gajist o autorizaţie de înstrăinare a obiectului gajului liber de gaj. O astfel de înstrăinare trebuie să fie făcută cu titlu oneros şi în modul stabilit pentru înlocuirea obiectului gajului.
(2) Acordarea de autorizaţie poate fi prevăzută în contractul de gaj. În acest caz, persoana care
încheie contractul cu debitorul gajist procură bunurile grevate de gaj libere de gaj.
(3) În cazul gajării mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare, debitorul gajist poate înstrăina unele mărfuri din rezervele sale de mărfuri grevate prin gaj,
vînzîndu-le în cadrul unei activităţi comerciale obişnuite.
(4) Autorizaţia de înstrăinare a bunului care face obiectul gajului se suspendă o dată cu înregistrarea preavizului cu privire la urmărirea bunului gajat, pînă la data radierii acestui preaviz.
(5) Autorizaţia de înstrăinare a obiectului gajului devine nulă o dată cu transformarea gajului
înregistrat în amanet.

Articolul 479. Înlocuirea obiectului gajului

(1) Părţile pot conveni asupra condiţiilor de înlocuire sau substituire a obiectului gajului. Înlocuirea sau substituirea obiectului gajului reprezintă un nou gaj.
(2) În cazul în care, din motivul şi în modul stabilit de lege, se stinge dreptul debitorului gajist
asupra bunului, iar debitorului i se pune la dispoziţie un alt bun sau i se restituie o sumă corespunzătoare, dreptul de gaj se transferă asupra bunului pus la dispoziţie sau, în modul respectiv, creditorul gajist are dreptul la satisfacerea cu prioritate a pretenţiilor sale din suma la care are drept debitorul. În acest caz, creditorul gajist poate solicita îndeplinirea înainte de termen a obligaţiilor garantate prin gaj.

Articolul 480. Gajul ulterior

(1) Darea în gaj a bunului gajat deja se admite dacă nu este interzisă prin contractele de gaj precedente.
(2) Debitorul gajist are obligaţia de a informa fiecare creditor gajist următor despre toate grevările existente asupra bunului, răspunzînd pentru prejudiciile cauzate creditorului gajist prin neîndeplinirea acestei obligaţii.

Articolul 481. Ordinea de preferinţă a gajului fără deposedare

(1) Consecutivitatea satisfacerii creanţelor ce decurg din cîteva drepturi de gaj asupra unuia şi aceluiaşi bun se stabileşte în funcţie de consecutivitatea apariţiei drepturilor de gaj.
(2) Creanţele creditorului gajist ulterior se satisfac numai după satisfacerea deplină a
creanţelor creditorului gajist precedent. Cu excepţia ipotecii, creditorul de grad superior este ţinut să compenseze cheltuielile suportate de creditorul de grad inferior dacă, fiind avizat cu privire la exercitarea unui drept de gaj de către acest alt creditor, omite să invoce într-un termen rezonabil prioritatea drepturilor sale.

[Art.481 al.(2) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

(3) Creditorul gajist de grad inferior poate să-şi satisfacă creanţa din bunul gajat înaintea creditorilor de grad superior numai cu acordul scris al fiecărui creditor de grad superior, dacă legea nu prevede altfel.

[Art.481 al.(3) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

Articolul 482. Cedarea gradului de prioritate

(1) Creditorul gajist poate ceda unui alt creditor gajist gradul de prioritate în mărimea creanţei garantate cu gaj, astfel încît ultimul să treacă în locul primului în mărimea creanţei creditorului care a cedat gradul de prioritate.
(2) Creditorul gajist care a cedat gradul de prioritate are obligaţia ca, în termen de 3 zile de la
cedare, să înştiinţeze despre aceasta pe debitor şi pe debitorul gajist cînd acesta este un terţ. (3) Cedarea gradului de prioritate al gajului este posibilă numai în cadrul aceluiaşi registru
public şi pentru acelaşi bun.
(4) Cedarea gradului de prioritate este posibilă în măsura în care nu sînt lezate astfel drepturile unui alt creditor gajist care deţine un gaj pentru acelaşi bun.
(5) Cedarea gradului de prioritate se înregistrează în baza cererii creditorului gajist în acelaşi
mod ca şi înregistrarea gajului şi produce efecte de la data înregistrării.

Articolul 483. Executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj

(1) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate
prin gaj în cazul în care a încetat dreptul debitorului gajist asupra obiectului gajului în temeiurile prevăzute de legislaţie, precum şi în cazul confiscării obiectului gajului respectiv ca sancţiune pentru săvîrşirea unei contravenţii sau comiterea unei infracţiuni.
(2) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate
prin gaj, iar în cazul neexecutării creanţei sale, să pună sub urmărire obiectul gajului dacă debitorul gajist precum şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract:

[Art.483 al.(2) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

a) a încălcat regulile gajului următor;
b) a înstrăinat obiectul gajului încălcînd prevederile art.477 alin.(3);
c) nu a executat obligaţiile prevăzute la art.477 alin.(6);
d) nu se află în posesiunea obiectului gajului, contrar condiţiilor contractului de gaj;
e) a încălcat regulile de înlocuire a obiectului gajului;
f) a încălcat termenul de efectuare a plăţilor scadente.

S e c ţ i u n e a a 4-a PARTICIPAREA UNOR TERŢI LA RAPORTUL DE GAJ

Articolul 484. Cesiunea creanţei garantate prin gaj

(1) Gajul şi creanţa care stă la baza acestuia pot fi transmise doar împreună şi simultan. (2) În cazul cesiunii creanţei garantate prin gaj, noul creditor dobîndeşte dreptul de gaj.
Debitorul gajist rămîne obligat faţă de creditorul cesionar.
(3) În cazul cesiunii unei părţi a creanţei garantate, noul creditor dobîndeşte dreptul de gaj proporţional acestei părţi dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel.
(4) Substituirea creditorului gajist se înregistrează conform art.470. Valabilitatea înregistrării precedente nu este afectată pînă la înregistrarea noului gaj.
(5) Gajul şi creanţa garantată trec asupra noului creditor aşa cum existau la creditorul anterior.
(6) Cesiunea drepturilor ipotecare este reglementată de legislaţia cu privire la ipotecă. [Art.484 al.(6) introdus prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574] Articolul 485. Preluarea datoriei garantate prin gaj
(1) Datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană doar cu acordul creditorului
gajist, iar în cazul în care debitorul obligaţiei garantate şi debitorul gajist sînt persoane diferite, şi cu acordul acestuia din urmă de a răspunde pentru noul debitor.
(2) Datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană şi fără acordul debitorului gajist (dacă acesta este o altă persoană decît debitorul obligaţiei garantate). În cazul respectiv gajul se stinge.
(3) În cazul în care debitorul obligaţiei garantate şi debitorul gajist reprezintă una şi aceeaşi
persoană, gajul se menţine, cu excepţia cazului în care creditorul gajist este de acord cu o altă garanţie sau cu stingerea gajului.

Articolul 486. Procurarea de către terţ a bunului grevat cu gaj

(1) Orice terţ dobîndeşte dreptul de proprietate sau de gestiune asupra bunului grevat cu gaj
ţinînd cont de gaj, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.478 şi în prezentul articol.
(2) Bunul grevat cu gaj se consideră liber de gaj în cazul în care dobînditorul consideră cu bună-credinţă că nu există gaj şi nu sînt circumstanţele în a căror virtute ar fi trebuit să ştie despre existenţa gajului.
(3) Dobînditor de bună-credinţă este prezumată persoana care:
a) dobîndeşte bunuri grevate cu gaj sub formă de mărfuri care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare;
b) dobîndeşte bunuri grevate cu gaj, a căror vînzare la licitaţie a fost anunţată în mijloacele de informare în masă, cu excepţia bunurilor imobile şi a drepturilor asupra bunurilor imobile;
c) dobîndeşte documente de plată, conosamente, acţiuni, titluri de creanţă, valori mobiliare
grevate cu gaj cotate la bursă.
(4) Legea poate prevedea şi alte cazuri de recunoaştere a dobînditorului de bună-credinţă.

S e c ţ i u n e a a 5-a EXERCITAREA DREPTULUI DE GAJ ŞI ÎNCETAREA GAJULUI

Articolul 487. Dispoziţii generale cu privire la exercitarea

dreptului de gaj
(1) Creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj dacă debitorul gajist nu a executat
conform contractului sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi contract.
(2) În condiţiile prezentei secţiuni, creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi: să
vîndă el însuşi bunurile gajate, să le vîndă sub controlul instanţei de judecată şi să le ia în posesiune spre a le administra, să exercite alte drepturi în privinţa gajului asupra mijloacelor băneşti în corespundere cu Legea cu privire la gaj.

[Art.487 al.(2) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(3) Creditorul gajist îşi exercită dreptul de gaj indiferent de faptul cine deţine bunul gajat. (4) Procedura exercitării dreptului de gaj, precum şi specificul exercitării dreptului de gaj în
privinţa unor categorii de bunuri, în măsura în care prezenta secţiune nu prevede aceasta sau prevede altfel, se reglementează prin lege.

[Art.487 al.(4) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

(5) Satisfacerea creanţelor creditorilor din valoarea bunurilor gajate ale debitorului în privinţa căruia a fost intentat procesul de insolvabilitate se efectuează în modul stabilit prin legislaţia cu privire la insolvabilitate.

Articolul 488. Măsurile prealabile exercitării dreptului

de gaj
(1) Creditorul gajist care intenţionează să-şi exercite dreptul de gaj trebuie să notifice acest lucru debitorului creanţei garantate şi, după caz, debitorului gajist şi terţului deţinător al bunului gajat.
(2) După notificare, creditorul gajist depune la registrul în care a fost înregistrat gajul un
preaviz, la care anexează dovada notificării debitorului gajist.
(3) Preavizul trebuie să indice mărimea creanţei garantate, temeiul începerii urmăririi, dreptul pe care creditorul gajist intenţionează să-l exercite, să conţină descrierea bunului gajat şi somaţia ca debitorul gajist să transmită, în termenul acordat de creditorul gajist, bunul gajat. Preavizul se semnează de creditorul gajist.
(4) Termenul acordat de creditorul gajist pentru transmiterea bunului nu va fi mai mic de 10
zile pentru un bun mobil, de 20 de zile pentru un bun imobil şi de 10 zile pentru un bun luat în posesiune spre a fi administrat, începînd cu data înregistrării preavizului.

Articolul 489. Drepturile debitorului gajist

(1) Debitorul gajist se poate opune urmăririi de către creditorul gajist a bunului gajat, plătind creanţa garantată sau, după caz, înlăturînd încălcările menţionate în preaviz şi cele ulterioare, plătind în ambele cazuri cheltuielile aferente înregistrării preavizului.
(2) Dreptul menţionat la alin.(1) poate fi exercitat de către debitorul gajist pînă la momentul
vînzării bunului luat în posesiune de creditorul gajist.

Articolul 490. Transmiterea bunului gajat către creditorul gajist

(1) Bunul gajat se transmite în posesiune creditorului gajist pentru a fi vîndut, în condiţiile legii.
(2) Transmiterea bunului gajat în posesiune creditorului gajist poate fi benevolă ori silită.
(3) Transmiterea în posesiune este benevolă dacă, înaintea expirării termenului indicat în preaviz, debitorul gajist transmite în mod efectiv bunul gajat în posesiune creditorului gajist sau consimte în scris în formă autentică să-l pună la dispoziţia acestuia la momentul convenit.
(4) Transmiterea silită are loc în baza unei hotărîri judecătoreşti, după expirarea termenului din
preaviz în conformitate cu legea.

Articolul 491. Vînzarea de către creditorul gajist a bunului gajat

(1) După ce a obţinut în posesiune bunul gajat, creditorul gajist este îndreptăţit, dacă a depus la
registru un preaviz în modul prevăzut la art.488 alin.(2), să procedeze la vînzarea, prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică, a bunului gajat, fără nici o întîrziere nejustificată, contra unui preţ comercial rezonabil şi în interesul major al debitorului gajist.
(2) Creditorul gajist care vinde bunul acţionează în numele proprietarului şi este obligat să
informeze cumpărătorul despre calitatea lui la momentul vînzării.
(3) Cumpărătorul dobîndeşte bunul grevat de drepturile reale existente la momentul înscrierii preavizului în registrul respectiv, fără dreptul de gaj al creditorului gajist care a vîndut bunul şi fără creanţele prioritare dreptului acestuia.
(4) În cazul în care cumpărătorul bunului transmite instanţei judecătoreşti în a cărei
circumscripţie se află, în totalitate sau în cea mai mare parte, bunurile gajate, dovada că vînzarea a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale şi că preţul a fost plătit integral, instanţa emite o hotărîre de încetare şi anulare a gajurilor, sechestrelor şi drepturilor reale indicate în alin.(3).

Articolul 492. Vînzarea sub controlul instanţei de judecată

a bunului gajat
(1) Vînzarea bunului gajat are loc sub controlul instanţei de judecată dacă aceasta desemnează persoana care va efectua vînzarea bunurilor gajate, determină condiţiile şi sarcinile vînzării, indică modalitatea de efectuare a vînzării - prin negocieri directe, tender sau prin licitaţie publică
- şi stabileşte, după caz, preţul după o expertiză a valorii bunului.
(2) Persoana desemnată este obligată să informeze părţile interesate, la solicitarea acestora, despre acţiunile pe care le întreprinde pentru vînzarea bunurilor gajate.
(3) Persoana desemnată acţionează în numele proprietarului şi este obligată să anunţe despre
acest fapt cumpărătorul.
(4) Vînzarea în condiţiile prezentului articol degrevează de gaj drepturile reale.
(5) Obiectul gajului poate fi vîndut numai sub controlul instanţei judecătoreşti dacă:
a) lipseşte autorizaţia sau acordul unei alte persoane necesar la încheierea contractului de gaj pentru validitatea acestuia;
b) obiectul gajului îl constituie bunurile de valoare istorică, artistică sau culturală;
c) debitorul gajist lipseşte şi nu poate fi identificat locul aflării lui.

Articolul 493. Distribuirea mijloacelor obţinute din vînzarea bunului gajat

(1) Creditorul gajist are dreptul, de pe urma vînzării, doar la ceea ce este necesar satisfacerii
creanţei sale.
(2) Creditorul trebuie să plătească din produsul vînzării bunului gajat cheltuielile aferente vînzării, apoi creanţele prioritare drepturilor sale şi după aceea creanţele proprii.
(3) Dacă există şi alte creanţe care urmează să fie plătite din produsul vînzării bunului gajat, creditorul gajist care a vîndut bunul va depune instanţei judecătoreşti care ar fi fost competentă pentru vînzarea bunului o dare de seamă cu privire la produsul vînzării bunului gajat şi îi va transmite suma rămasă după plată. În caz contrar, creditorul gajist este obligat să prezinte, în termen de 10 zile de la data vînzării bunului, o dare de seamă proprietarului bunului vîndut şi să-i remită surplusul, dacă acesta există.
(4) Dacă vînzarea bunului gajat are loc sub controlul instanţei de judecată şi produsul nu este
suficient pentru satisfacerea tuturor creanţelor garantate, persoana împuternicită cu vînzarea
scade cheltuielile de vînzare, plasează soldul într-un cont special, întocmeşte un plan de
împărţire pe principiul rangului gajurilor şi îl prezintă instanţei de judecată, care dă celor în drept posibilitatea de a se pronunţa asupra lui. După ce planul este aprobat definitiv de instanţă, persoana însărcinată cu vînzarea efectuează plăţile în baza lui.
(5) În cazul în care produsul obţinut din vînzarea bunului nu este suficient pentru stingerea creanţelor şi acoperirea cheltuielilor creditorului gajist, acesta conservă o creanţă neprivilegiată pentru diferenţa datorată de debitorul său.

Articolul 494. Mijloacele de apărare juridică în cazul executării silite a obligaţiei

Orice persoană, în cazul încălcării drepturilor ei, poate să conteste în instanţă de judecată valabilitatea gajului sau urmărirea bunului gajat.

Articolul 495. Temeiurile încetării dreptului de gaj

Dreptul de gaj încetează în cazul:
a) stingerii obligaţiei garantate prin gaj;
b) expirării termenului pentru care a fost constituit gajul;
c) pieirii bunurilor gajate;
d) comercializării silite a bunurilor gajate;
e) altor situaţii prevăzute de legislaţie.

T i t l u l V

REGISTRUL BUNURILOR IMOBILE Articolul 496. Destinaţia registrului bunurilor imobile

(1) În registrul bunurilor imobile sînt descrise imobilele şi sînt indicate drepturile reale care au ca obiect aceste bunuri.
(2) Drepturile de creanţă, faptele sau raporturile juridice aferente imobilelor consemnate în
registru pot fi înscrise în cazurile prevăzute de lege.
(3) Orice persoană interesată poate lua cunoştinţă de registrul bunurilor imobile.
(4) Modul de elaborare şi de întocmire a registrului bunurilor imobile este stabilit de lege.

Articolul 497. Prezumţia caracterului autentic şi complet al datelor din registrul bunurilor imobile

(1) Înscrierile făcute în registrul bunurilor imobile se prezumă autentice şi complete pînă la proba contrară.
(2) Conţinutul registrului este considerat autentic în favoarea celui care a dobîndit prin act juridic un drept de la o persoană dacă dreptul era înscris în registru în numele persoanei. Această dispoziţie nu se aplică atunci cînd s-a notat o contestare asupra autenticităţii sau atunci cînd neautenticitatea era cunoscută dobînditorului.

Articolul 498. Felurile înscrierilor

(1) Înscrierile sînt de 3 feluri: intabularea, înscrierea provizorie şi notarea.
(2) Intabularea şi înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referă la înscrierea drepturilor de creanţă, a faptelor sau a raporturilor juridice aferente imobilelor consemnate în registru.
(3) Înscrierea provizorie şi notarea se fac numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Articolul 499. Dobîndirea drepturilor reale supuse înscrierii

(1) Drepturile reale asupra imobilelor supuse înscrierii potrivit legii se vor dobîndi atît între părţi, cît şi faţă de terţi numai prin înscrierea în registrul bunurilor imobile a constituirii sau strămutării lor în temeiul acordului de voinţă dintre părţi.
(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai dacă radierea lor s-a înscris în registrul bunurilor imobile cu consimţămîntul titularului. Consimţămîntul nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau încetarea existenţei titularului.
(3) Dacă dreptul care urmează să fie radiat este grevat în folosul unui terţ, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestuia.
(4) Hotărîrea judecătorească irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul administrativ va înlocui acordul de voinţă sau, după caz, consimţămîntul.

Articolul 500. Consecutivitatea drepturilor înscrise în registrul

bunurilor imobile
(1) Consecutivitatea drepturilor înscrise în registrul bunurilor imobile se determină în conformitate cu consecutivitatea înregistrării lor. Se consideră dată a înregistrării ziua depunerii cererii de înregistrare.
(2) Consecutivitatea poate fi modificată ulterior. Pentru aceasta este necesar acordul persoanelor care-şi schimbă consecutivitatea şi înregistrarea modificării în registru.
(3) În cazul înregistrării unui drept, proprietarul poate stipula condiţia consecutivităţii înregistrării lui. Această condiţie, de asemenea, trebuie înregistrată.

Articolul 501. Înscrierea provizorie în registrul bunurilor

imobile
Înscrierea provizorie în registrul bunurilor imobile se cere dacă:
a) dreptul real dobîndit este afectat de o condiţie suspensivă sau rezolutorie;
b) în temeiul unei hotărîri judecătoreşti care nu este încă irevocabilă, o parte a fost obligată la strămutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular ori cel care administrează bunurile unei alte persoane a fost obligat să dea o garanţie ipotecară;
c) debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca.

Articolul 502. Efectul înscrierii provizorii

(1) Înscrierea provizorie are ca efect dobîndirea, modificarea sau stingerea unui drept tabular de la data înregistrării cererii, sub condiţia şi în măsura justificării ei.
(2) Justificarea unei înscrieri provizorii se face cu consimţămîntul celui la care se referă această înscriere sau în temeiul unei hotărîri judecătoreşti irevocabile.
(3) Justificarea radierii dreptului de ipotecă se face în temeiul unei hotărîri judecătoreşti de
validare irevocabile.
(4) Justificarea unei înscrieri provizorii îşi întinde efectul asupra tuturor înscrierilor condiţionate de justificarea ei. Nejustificarea unei înscrieri provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea acesteia şi a tuturor înscrierilor condiţionate de justificarea ei.

Articolul 503. Accesul public la informaţie

(1) Orice persoană, fără a fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta, lua cunoştinţă de registrul bunurilor imobile, precum şi de documentele adiţionale, în condiţiile legii.
(2) De pe registrul bunurilor imobile se vor elibera, în condiţiile legii, extrase certificate şi copii legalizate.

Articolul 504. Rectificarea înscrierilor din registrul bunurilor imobile

(1) Cînd vreo înscriere din registrul bunurilor imobile nu corespunde situaţiei juridice reale, se
poate cere rectificarea înscrierii.
(2) Prin rectificare se înţelege radierea, corectarea sau menţionarea oricărei operaţiuni
susceptibile de a face obiectul unei înscrieri în registru.

Articolul 505. Dreptul de a cere rectificarea

(1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii dacă:
a) înscrierea sau actul în al cărui temei s-a dispus înscrierea nu a fost valabil;
b) dreptul înscris a fost calificat greşit;
c) nu mai sînt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în al cărui temei s-a făcut înscrierea;
d) există şi alte temeiuri prevăzute de lege.
(2) În lipsa consimţămîntului titularului, rectificarea se va încuviinţa numai în temeiul unei hotărîri judecătoreşti irevocabile.

Articolul 506. Aplicarea prescripţiei acţiunii în rectificare

(1) Sub rezerva prescripţiei dreptului la acţiune în fond, acţiunea în rectificare este imprescriptibilă faţă de dobînditorul nemijlocit de rea-credinţă şi subdobînditorii de rea-credinţă care şi-au înscris dreptul în folosul lor.
(2) Faţă de terţii care au dobîndit cu bună-credinţă un drept real prin donaţie sau legat,
acţiunea în rectificare nu se va putea introduce decît în termen de 10 ani de la data înregistrării cererii lor de înscriere, cu excepţia cazului în care dreptul la acţiune în fond s-a prescris mai înainte.
(3) Acţiunea în rectificare se va putea îndrepta şi împotriva subdobînditorilor de bună-credinţă şi cu titlu oneros care şi-au înscris vreun drept real, însă numai dacă este întemeiată pe dispoziţiile art.505 alin.(1) lit.a) şi b). Termenul va fi de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de către dobînditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, cu excepţia cazului în care dreptul la acţiune în fond s-a prescris mai înainte.
(4) Este de bună-credinţă cel care dobîndeşte drept real întemeindu-se pe cuprinsul registrului
dacă, la data dobîndirii dreptului, nu a fost notată o acţiune prin care se contestă cuprinsul lui sau dacă din titlul dobînditorului nu rezultă nemijlocit vreo neconcordanţă între registrul bunurilor imobile şi situaţia juridică reală.

Articolul 507. Inopozabilitatea hotărîrii privind rectificarea

(1) Hotărîrea judecătorească prin care se admite rectificarea unei înscrieri nu va aduce atingere drepturilor înscrise în folosul persoanelor împotriva cărora acţiunea nu a fost admisă.
(2) Dacă acţiunea în rectificare a fost notată în registru, hotărîrea judecătorească se va executa din oficiu şi împotriva acelora care au dobîndit vreun drept după notare.

Articolul 508. Opozabilitatea drepturilor

(1) Drepturile de creanţă, faptele sau raporturile juridice aferente imobilelor consemnate în registru devin opozabile terţilor numai prin notare.
(2) Sînt supuse notării în registru:
a) punerea sub interdicţie judecătorească şi ridicarea acestei măsuri;
b) locaţiunea şi cesiunea fructelor pe mai mult de 3 ani;
c) interdicţia de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris;
d) antecontractul;
e) dreptul de preemţiune născut din actul juridic;
f) intenţia de a înstrăina sau de a ipoteca;
g) schimbarea rangului ipotecii, poprirea creanţei ipotecare şi gajul asupra creanţei ipotecare;
h) sechestrul, urmărirea imobilului sau a fructelor sale;
i) acţiunea în prestaţie tabulară şi acţiunea în rectificare;
j) acţiunea pentru apărarea drepturilor reale înscrise în registrul bunurilor imobile, acţiunile în desfiinţarea actului juridic pentru nulitate, rezoluţiune ori alte cauze de ineficacitate, precum şi orice alte acţiuni privitoare la drepturi de creanţă, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise;
k) alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 509. Acordul privind rectificarea înscrierilor

(1) Dacă o persoană este înscrisă cu un drept în registrul bunurilor imobile fără a beneficia sau fără a mai beneficia de acel drept, cel ale cărui drepturi sau a cărui poziţie este prejudiciată prin înscriere va putea cere consimţămîntul în vederea rectificării de la cel al cărui drept va fi afectat prin rectificare.
(2) Pentru realizarea unei protecţii provizorii se poate nota o contestaţie contra autenticităţii
înscrierii din registru.
(3) Notarea prevăzută la alin.(2) se face în baza încheierii instanţei de judecată sau a acordului celui al cărui drept este afectat de rectificarea înscrierii în registru. Pentru emiterea încheierii instanţei de judecată nu este obligatorie demonstrarea existenţei unui pericol pentru dreptul persoanei care a înaintat contestarea.

Articolul 510. Corectarea erorilor

Erorile materiale săvîrşite cu prilejul înscrierilor efectuate în registru altele decît cele care constituie cazuri de rectificare se pot corecta la cerere sau din oficiu.

Articolul 511. Neaplicarea dispoziţiilor referitoare la

suspendarea şi la repunerea în termen a prescripţiei
Dispoziţiile referitoare la suspendarea şi la repunerea în termen a prescripţiei extinctive nu sînt
aplicabile termenului de prescripţie a acţiunii în prestaţie tabulară şi termenului de prescripţie a acţiunii în rectificare.

Cartea a treia

OBLIGAŢIILE T i t l u l I

DESPRE OBLIGAŢII ÎN GENERAL Capitolul I

DISPOZIŢII COMUNE PRIVIND OBLIGAŢIILE Articolul 512. Dispoziţii generale cu privire la obligaţie

(1) În virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face.
(2) Obligaţia poate fi pură şi simplă sau afectată de modalităţi.
(3) Prestaţia trebuie să fie posibilă şi determinată sau determinabilă, să nu contravină legii, ordinii publice şi bunelor moravuri.

Articolul 513. Buna-credinţă şi diligenţa

(1) Debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei.
(2) Este nulă clauza prin care se derogă de la prevederile alin.(1).

Articolul 514. Temeiurile naşterii obligaţiilor

Obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le
produce în condiţiile legii.

Articolul 515. Naşterea obligaţiei la negocierea contractului

(1) O obligaţie se poate naşte prin iniţierea şi desfăşurarea negocierilor de încheiere a contractului.
(2) O parte negociatoare poate cere celeilalte părţi compensarea cheltuielilor făcute în baza îndreptăţitei încrederi în încheierea contractului dacă în urma vinovăţiei acesteia contractul nu a fost încheiat.

Articolul 516. Dreptul la informare

(1) Raportul obligaţional poate da naştere unui drept la informare fără ca acesta să fie stipulat în mod expres. Punerea la dispoziţie a informaţiei presupune şi obligaţia de eliberare a documentelor corespunzătoare.
(2) Dreptul la informare se naşte îndeosebi atunci cînd informarea este semnificativă pentru
determinarea conţinutului obligaţiei şi poate fi făcută de cel căruia i se cere fără ca prin aceasta să-i fie afectate drepturile.
(3) Cel care solicită informarea trebuie să compenseze cheltuielile făcute pentru aceasta de cel
obligat să informeze. Cel din urmă poate pretinde prestaţii asigurătorii.

Articolul 517. Obligaţia naturală

(1) Este naturală obligaţia în a cărei privinţă nu se poate cere executare silită. (2) Există obligaţie naturală în cazul în care:
a) legea sau actul juridic nu prevede posibilitatea executării silite;
b) o persoană are faţă de o altă persoană o obligaţie morală de aşa natură încît executarea ei, deşi nu poate fi cerută silit, trebuie, în opinia comună, să fie considerată ca executare a unei prestaţii datorate unei alte persoane.
(3) Obligaţiile naturale sînt reglementate de normele cu privire la obligaţii dacă din litera sau
spiritul legii nu rezultă că anumite reguli nu sînt aplicabile obligaţiilor pentru care nu se poate cere executare silită.
(4) Obligaţia naturală se transformă în obligaţie civilă perfectă în baza înţelegerii dintre
debitor şi creditor.

Capitolul II

PLURALITATEA DE SUBIECTE ŞI OBIECTE ÎN CADRUL UNEI OBLIGAŢII

S e c ţ i u n e a 1

OBLIGAŢIILE DIVIZIBILE ŞI INDIVIZIBILE Articolul 518. Obligaţia divizibilă cu pluralitate de debitori

(1) Obligaţia este divizibilă între mai mulţi debitori în cazul în care aceştia sînt obligaţi la aceeaşi prestaţie faţă de creditor, dar fiecare debitor poate fi urmărit separat pînă la concurenţa părţii sale din datorie.
(2) Debitorii sînt obligaţi în părţi egale dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu
rezultă altfel.

Articolul 519. Obligaţia divizibilă cu pluralitate de creditori

(1) Obligaţia este divizibilă între mai mulţi creditori în cazul în care aceştia sînt îndreptăţiţi la aceeaşi prestaţie din partea debitorului, dar fiecare creditor poate pretinde numai la partea sa din creanţă.
(2) Creditorii au dreptul la părţi egale dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu
rezultă altfel.

Articolul 520. Prezumţia divizibilităţii

Obligaţia este divizibilă de drept dacă nu este stipulat expres că este indivizibilă sau dacă obiectul obligaţiei nu este indivizibil prin natura sa.

Articolul 521. Efectul indivizibilităţii

(1) Obligaţia indivizibilă nu poate fi divizată nici între debitori sau între creditori, nici între succesorii lor.
(2) Fiecare debitor sau succesorii lui pot fi constrînşi separat să execute obligaţia integral şi fiecare creditor sau succesorii lui pot pretinde executarea integrală chiar dacă obligaţia nu este solidară.
(3) Obligaţia nu devine indivizibilă numai prin faptul că în contract este stipulat că este
solidară.
(4) Obligaţia divizibilă care are doar un creditor şi un debitor trebuie să fie executată între ei ca o obligaţie indivizibilă, dar ea rămîne divizibilă între moştenitorii acestora.

S e c ţ i u n e a a 2-a

SOLIDARITATEA CREDITORILOR Articolul 522. Creanţele solidare

Dacă doi sau mai mulţi creditori au dreptul să pretindă la o prestaţie în aşa fel încît fiecare să poată pretinde la întreaga prestaţie, iar prestaţia făcută unuia dintre creditori eliberează debitorul, atunci creanţa lor este solidară.

Articolul 523. Temeiul apariţiei creanţei solidare

Creanţa solidară nu se prezumă, ci se naşte prin act juridic, prin lege sau atunci cînd prestaţia este indivizibilă.

Articolul 524. Executarea obligaţiei faţă de oricare dintre creditori

Debitorul poate să execute obligaţia faţă de oricare dintre creditori după cum crede de cuviinţă, atîta timp însă cît nici unul dintre creditori nu a cerut executarea obligaţiei.

Articolul 525. Efectele executării obligaţiei faţă de

unul dintre creditori
Executarea integrală a obligaţiei faţă de unul din creditorii solidari exonerează debitorul de executarea obligaţiei faţă de ceilalţi creditori.

Articolul 526. Remiterea datoriei de către un creditor

solidar
O remitere de datorie convenită între un creditor solidar cu debitorul produce efecte numai asupra părţii care revine acelui creditor. Această regulă se aplică de asemenea în toate cazurile cînd obligaţia se stinge în alt temei decît executarea.

Articolul 527. Inadmisibilitatea invocării unor excepţii ce ţin de alt creditor

Debitorul nu are dreptul să opună unuia din creditorii solidari excepţii bazate pe raporturile debitorului cu un alt creditor solidar, la care creditorul respectiv nu participă.

Articolul 528. Obligaţia faţă de ceilalţi creditori solidari

a creditorului care a primit prestaţie
(1) Creditorul solidar care a primit întreaga prestaţie este obligat să o împartă cu ceilalţi cocreditori dacă nu demonstrează că obligaţia este contractată numai în interesul său.
(2) Creditorii solidari sînt îndreptăţiţi, în raporturile dintre ei, la părţi egale dacă nu s-a convenit altfel.

Articolul 529. Reprezentarea creditorilor solidari

Creditorul solidar reprezintă pe toţi cocreditorii în toate actele care au drept scop conservarea obligaţiei.

S e c ţ i u n e a a 3-a

SOLIDARITATEA DEBITORILOR Articolul 530. Obligaţiile solidare

Dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încît fiecare este dator să efectueze întreaga prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea, atunci debitorii sînt legaţi solidar.

Articolul 531. Temeiurile apariţiei obligaţiilor solidare

O obligaţie solidară nu se prezumă, ci se naşte prin act juridic, prin lege sau atunci cînd prestaţia este indivizibilă.

Articolul 532. Obligaţii solidare afectate de modalităţi

Debitorii solidari se pot obliga în mod diferit: unii pur, alţii sub condiţie, alţii cu termen.

Articolul 533. Dreptul creditorului de a cere executarea obligaţiei de la oricare dintre debitorii solidari

Creditorul poate pretinde executarea obligaţiei, la latitudinea sa, de la oricare din debitori, în parte sau în întregime. Pînă la executarea întregii prestaţii, rămîn obligaţi toţi debitorii.

Articolul 534. Excepţiile opuse creditorului de către debitorul solidar

Debitorul solidar căruia i s-a pretins executarea prestaţiei are dreptul să opună creditorului
toate excepţiile care îi sînt personale ori sînt comune tuturor debitorilor solidari.

Articolul 535. Obligaţia debitorilor solidari la repararea prejudiciului

(1) Dacă bunul datorat a pierit din vina unuia sau mai multor debitori solidari, ceilalţi debitori nu sînt eliberaţi de obligaţia de a plăti preţul bunului, dar nu sînt răspunzători pentru alte prejudicii.
(2) Sînt obligaţi să repare prejudiciul cauzat prin întîrziere numai debitorii care sînt în
întîrziere.

Articolul 536. Efectele executării sau compensării obligaţiei solidare

Executarea obligaţiei de către unul din debitorii solidari are efecte şi faţă de ceilalţi debitori solidari. De asemenea, compensarea creanţei creditorului de către un debitor produce efecte faţă de ceilalţi debitori.

Articolul 537. Diminuarea obligaţiei solidare

Dacă aceeaşi persoană întruneşte calitatea de creditor cu cea a unui debitor solidar, datoria celorlalţi debitori scade cu partea din datorie a acelui debitor solidar.

Articolul 538. Efectele primirii unei prestaţii parţiale

(1) Creditorul care primeşte separat partea din prestaţie a unuia dintre debitori fără ca în chitanţă să-şi rezerve solidaritatea sau drepturile sale în genere nu renunţă la solidaritate decît în privinţa acestui debitor.
(2) Nu se prezumă renunţarea creditorului la solidaritate în favoarea unui debitor cînd primeşte de la el o sumă egală cu partea cu care îi este dator dacă în chitanţă nu este stipulat că această parte este primită pentru partea acestui debitor.

Articolul 539. Inadmisibilitatea invocării unor excepţii

faţă de debitorii solidari
Faptele care survin doar faţă de un debitor solidar au efect doar în privinţa lui dacă din conţinutul obligaţiei nu reiese altfel.

Articolul 540. Renunţarea la solidaritate faţă de unul din debitori

Creditorul care a renunţat la solidaritate faţă de unul din debitori menţine acţiunea solidară în
contra celorlalţi debitori, scăzîndu-se partea debitorului pe care l-a eliberat de solidaritate.

Articolul 541. Urmărirea unui debitor solidar

(1) În cazul în care creditorul intentează o acţiune contra unuia din debitorii solidari pentru partea acestuia, nu se prezumă renunţarea la solidaritate în favoarea acelui debitor dacă acel debitor nu a recunoscut acţiunea sau dacă nu s-a pronunţat o hotărîre definitivă prin care este admisă acţiunea.
(2) Chemarea în judecată a unui debitor solidar nu exclude dreptul creditorului de a chema în
judecată ceilalţi debitori solidari.

Articolul 542. Efectele întîrzierii creditorului sau debitorului solidar

(1) Întîrzierea creditorului faţă de unul din debitorii solidari are efecte şi faţă de ceilalţi debitori solidari.
(2) Întîrzierea unuia din debitorii solidari nu are efecte faţă de ceilalţi debitori solidari.

Articolul 543. Obligaţiile succesorilor debitorilor solidari

Dacă unul dintre debitorii solidari are mai mulţi succesori, aceştia sînt obligaţi să execute prestaţia proporţional cotei lor succesorale. Prezenta regulă nu se aplică dacă obligaţia este indivizibilă.

Articolul 544. Acţiunea în regres în cazul executării

obligaţiei de către unul din debitorii solidari
(1) Debitorul solidar care a executat obligaţia are dreptul să intenteze o acţiune de regres împotriva celorlalţi debitori solidari pentru părţile acestora din obligaţie.
(2) În cazul imposibilităţii stabilirii întinderii obligaţiei debitorilor solidari, aceştia sînt obligaţi unii faţă de alţii la părţi egale.

Articolul 545. Compensarea debitorului solidar

Dacă unul din debitorii solidari a realizat un beneficiu dintr-o obligaţie solidară, codebitorul solidar care nu a realizat beneficii poate cere, în cazul în care execută obligaţia, restituirea a ceea ce a plătit fără a deduce partea sa de obligaţie.

Articolul 546. Efectele incapacităţii de plată a unuia

dintre debitorii solidari
În cazul în care de la unul dintre debitorii solidari nu se poate obţine, din cauza incapacităţii lui de plată, partea ce îi revine din prestaţie, acea parte trebuie suportată în părţi egale de ceilalţi debitori, inclusiv de cel faţă de care creditorul a renunţat la solidaritate, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 547. Excepţiile opuse codebitorului

Debitorul solidar urmărit de codebitorul care a executat obligaţia îi poate opune acestuia excepţiile comune pe care codebitorul care a executat obligaţia nu le-a opus creditorului.

Articolul 548. Suspendarea, întreruperea sau expirarea

prescripţiei faţă de un debitor solidar
Suspendarea, întreruperea sau expirarea termenului de prescripţie faţă de un debitor solidar nu
are efecte faţă de codebitorii lui.

Articolul 549. Reprezentarea codebitorilor solidari

Debitorul solidar îi reprezintă pe codebitorii lui în toate actele îndreptate la stingerea sau reducerea obligaţiei.

S e c ţ i u n e a a 4-a OBLIGAŢIILE DE ALTERNATIVĂ ŞI OBLIGAŢIILE FACULTATIVE

Articolul 550. Obligaţia de alternativă

Obligaţia este de alternativă în cazul în care are drept obiect două sau mai multe prestaţii principale, dintre care executarea uneia eliberează integral debitorul.

Articolul 551. Dreptul de alegere a prestaţiei

(1) Dreptul de a alege prestaţia aparţine debitorului dacă nu a fost atribuit expres creditorului. (2) Dacă partea căreia îi aparţine dreptul de a alege prestaţia nu a făcut alegerea nici în
termenul suplimentar acordat după punerea în întîrziere, dreptul de a alege prestaţia revine celeilalte părţi.
(3) Alegerea se face prin declaraţie faţa de cealaltă parte sau prin executarea propriu-zisă a prestaţiei. Prestaţia aleasă este considerată ca datorată de la bun început.

Articolul 552. Interdicţia prestaţiilor parţiale

Debitorul nu este în drept şi nici nu poate fi obligat să execute o parte dintr-o prestaţie şi o parte din alta.

Articolul 553. Efectul imposibilităţii efectuării unor prestaţii

în cazul în care alegerea aparţine debitorului
(1) Debitorul care are dreptul de a alege prestaţia, în cazul în care una din prestaţii nu poate fi executată, trebuie să execute prestaţia rămasă.
(2) Dacă, în aceleaşi împrejurări, executarea ambelor prestaţii devine imposibilă, iar imposibilitatea executării fiecăreia se datorează vinovăţiei debitorului, acesta este ţinut să despăgubească creditorul pînă la concurenţa valorii prestaţiei care a rămas ultima.

Articolul 554. Efectul imposibilităţii executării prestaţiei

în cazul în care alegerea aparţine creditorului
(1) Creditorul care are dreptul de a alege prestaţia trebuie, în cazul în care executarea uneia dintre prestaţii devine imposibilă, să accepte executarea prestaţiei rămase, cu excepţia cazului cînd imposibilitatea executării se datorează vinovăţiei debitorului.
(2) În cazul în care imposibilitatea executării prestaţiei se datorează vinovăţiei debitorului, creditorul are dreptul să ceară fie executarea în natură a prestaţiei rămase, fie repararea prejudiciului adus prin neexecutarea prestaţiei a cărei executare a devenit imposibilă.
(3) Dacă executarea ambelor prestaţii devine imposibilă, iar imposibilitatea se datorează vinovăţiei debitorului, creditorul poate cere repararea prejudiciului adus prin neexecutarea unei prestaţii sau alteia.

Articolul 555. Obligaţia facultativă

(1) Obligaţia este facultativă în cazul în care are ca obiect o singură prestaţie principală al cărei debitor poate fi eliberat prin executarea unei alte prestaţii.
(2) Debitorul este eliberat în cazul în care executarea prestaţiei principale devine imposibilă fără vina debitorului.

Capitolul III

CESIUNEA DE CREANŢĂ ŞI PRELUAREA DATORIEI S e c ţ i u n e a 1

CESIUNEA DE CREANŢĂ Articolul 556. Dispoziţii generale cu privire la cesiunea

de creanţă
(1) O creanţă transmisibilă şi sesizabilă poate fi cesionată de titular (cedent) unui terţ (cesionar) în baza unui contract. Din momentul încheierii unui astfel de contract, cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanţă.
(2) Cesiunea creanţei nu poate aduce atingere drepturilor debitorului şi nici nu poate face
obligaţia acestuia mai oneroasă.
(3) Cedentul este obligat să remită cesionarului actele aferente creanţei şi să-i pună la dispoziţie informaţia necesară realizării ei.
(4) Sînt incesibile creanţele privitoare la încasarea pensiei alimentare, la repararea prejudiciului cauzat vieţii şi sănătăţii persoanei, precum şi la alte drepturi legate de persoana creditorului.
(5) Cesiunea de creanţă trebuie să fie încheiată în forma cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut creanţa cesionată.

Articolul 557. Consimţămîntul debitorului

Titularul unei creanţe o poate transmite, fără consimţămîntul debitorului, unui terţ dacă aceasta nu contravine esenţei obligaţiei, înţelegerii dintre părţi sau legii. Înţelegerea cu debitorul asupra inadmisibilităţii cesiunii produce efecte doar atunci cînd acesta are un interes legitim în acest sens.

Articolul 558. Volumul drepturilor transmise cesionarului

(1) Drepturile de creanţă se transmit cesionarului aşa cum există în momentul transmiterii. (2) O dată cu cesiunea creanţei, asupra cesionarului trec garanţiile şi alte drepturi accesorii. Articolul 559. Garantarea valabilităţii creanţei
(1) Cedentul este responsabil în faţa cesionarului de valabilitatea creanţei şi a mijloacelor de
garantare a acesteia, dar nu răspunde pentru neexecutarea acestei creanţe de către debitor, cu excepţia cazurilor cînd cedentul a garantat pentru debitor faţă de cesionar.
(2)În cazul cesiunii creanţei care rezultă dintr-o valoare mobiliară la ordin, cedentul este
responsabil şi de executarea obligaţiei de către debitor.

Articolul 560. Excepţiile opuse de debitor cesionarului

Debitorul este îndreptăţit să opună cesionarului toate excepţiile pe care a putut să le opună cedentului pînă în momentul comunicării cesiunii.

Articolul 561. Opozabilitatea prestaţiilor

Cesionarului i se pot opune prestaţiile efectuate de debitor, după cesiune, pentru cedent, ca şi orice act juridic încheiat după cesiune între debitor şi cedent cu privire la creanţa transmisă dacă debitorul nu avea cunoştinţă, în momentul efectuării prestaţiei sau al întocmirii actului, de existenţa cesiunii.

Articolul 562. Prioritatea în cazul cesiunii repetate

Dacă o creanţă este cedată de acelaşi titular de mai multe ori, creditor al obligaţiei este primul cesionar.

Articolul 563. Înscrisul privind debitul

Debitorului care a întocmit un înscris asupra debitului i se poate opune conţinutul înscrisului
de către cesionar dacă acesta, la data cesiunii creanţei, nu ştia şi nici nu trebuia să ştie că înscrisul nu reflectă realitatea.

Articolul 564. Notificarea despre cesiune

(1) Dacă cedentul notifică debitorul că a cedat creanţa sau îi prezintă un înscris privitor la cesiune, cedentului i se poate opune de către debitor cesiunea şi atunci cînd ea nu a mai avut loc sau cînd este lipsită de efect.
(2) Notificarea despre cesiune poate fi retrasă doar cu consimţămîntul celui desemnat ca nou
creditor.

Articolul 565. Cesiunea altor drepturi

Regulile privind cesiunea creanţei se aplică în modul corespunzător şi în cazul cesiunii altor drepturi.

Articolul 566. Transmiterea creanţelor altfel decît

prin voinţa părţilor
Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în modul corespunzător în cazul în care o creanţă este transmisă în baza legii, a unei hotărîri judecătoreşti sau a unei decizii a autorităţii publice.

S e c ţ i u n e a a 2-a

PRELUAREA DATORIEI Articolul 567. Preluarea datoriei de la creditor

(1) O datorie poate fi preluată de un terţ în temeiul unui contract cu creditorul. În acest caz, locul debitorului este preluat de terţ.
(2) Debitorul iniţial are dreptul să se opună contractului şi să execute el însuşi obligaţia.

Articolul 568. Preluarea datoriei de la debitor

Dacă preluarea datoriei a fost convenită între terţ şi debitor printr-un acord, acesta produce efecte doar cu acceptarea din partea creditorului.

Articolul 569. Forma preluării datoriei

Preluarea datoriei trebuie să fie încheiată în forma cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut datoria.

Articolul 570. Excepţiile opuse de noul debitor

Noul debitor poate opune creditorului excepţiile care rezultă din raportul dintre creditor şi debitorul precedent, dar nu poate prezenta spre compensare o creanţă ce aparţine debitorului iniţial.

Articolul 571. Stingerea drepturilor de garanţie

Ca urmare a preluării datoriei, drepturile de garanţie stabilite asupra creanţei se sting în măsura în care menţinerea lor nu este încuviinţată de cei care le-au constituit.

Capitolul IV EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE

LA EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR Articolul 572. Condiţiile generale de executare a obligaţiilor

(1) Temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii.
(2) Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.
(3) Valorile mobiliare nu pot fi transmise direct în contul achitării datoriei dintre două părţi.

(3) Valorile mobiliare nu pot fi transmise direct în contul achitării datoriei dintre două

părţi, dacă art. 8 din Legea nr. 184 din 22 iulie 2016 cu privire la contractele de garanție financiară nu prevede altfel.

[Art.572 al.(3) modificat prin LP185 din 22.07.16, MO306-313/16.09.16 art.655; în vigoare

16.03.17]

[Art.572 al.(3) introdus prin LP31 din 07.03.13, MO69-74/05.04.13 art.223]

Articolul 573. Locul executării obligaţiei

Dacă locul executării nu este determinat sau nu rezultă din natura obligaţiei, executarea urmează a fi efectuată:
a) la domiciliul sau sediul creditorului la momentul naşterii obligaţiei – în cazul obligaţiei
pecuniare;
b) la locul aflării bunului în momentul naşterii obligaţiei – în cazul obligaţiilor de predare a unui bun individual determinat;
c) la locul unde debitorul îşi desfăşoară activitatea legată de obligaţie, iar în lipsa acestuia, la locul unde debitorul îşi are domiciliul sau sediul – în cazul unor alte obligaţii.

Articolul 574. Schimbarea domiciliului, sediului, locului

de activitate al creditorului sau debitorului
(1) În cazul în care debitorul sau creditorul şi-a schimbat domiciliul, sediul sau locul de activitate pînă la data executării obligaţiei şi a înştiinţat despre aceasta cealaltă parte, obligaţia se va executa la noul domiciliu, sediu sau loc de activitate.
(2) Cheltuielile sau riscurile suplimentare datorate schimbării domiciliului, sediului sau locului de activitate sînt suportate de partea care le-a schimbat.

Articolul 575. Termenul executării obligaţiei

(1) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia, creditorul are dreptul de a pretinde oricînd executarea ei, iar debitorul este îndreptăţit să o execute oricînd. Dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura obligaţiei, debitorul trebuie să execute obligaţia în termen de 7 zile din momentul cererii creditorului.
(2) Dacă termenul de executare a obligaţiei este determinat, se consideră că creditorul nu poate
cere executarea înainte de termen. Debitorul însă poate executa obligaţia înainte de termen dacă creditorul nu are nici un motiv temeinic pentru a refuza executarea. În cazul în care respinge executarea anticipată, creditorul este obligat să-l informeze imediat în acest sens pe debitor şi să ia toate masurile necesare pentru a evita prejudicierea lui.

Articolul 576. Dreptul creditorului de a cere executarea obligaţiei înainte de termen

Chiar dacă, în favoarea debitorului, este stabilit un anumit termen de executare, creditorul
poate pretinde executarea imediată a obligaţiei în cazul în care debitorul se află în incapacitate de plată sau a redus garanţiile convenite anterior, sau în genere nu le-a putut prezenta, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 577. Dreptul debitorului de a amîna executarea obligaţiei

Debitorul are dreptul să amîne executarea obligaţiei atunci cînd şi în măsura în care nu poate determina cu bună-credinţă cui trebuie să o execute.

Articolul 578. Executarea obligaţiilor condiţionate

Dacă efectele unui act juridic depind de îndeplinirea unei condiţii, obligaţia devine scadentă în ziua survenirii acesteia.

Articolul 579. Persoanele îndreptăţite de a primi executarea obligaţiei

(1) Debitorul trebuie să execute obligaţia către creditor sau persoana împuternicită de acesta
ori către persoana împuternicită prin lege sau hotărîre judecătorească.
(2) În cazul în care executarea a fost făcută faţă de o persoană neîmputernicită, obligaţia se consideră executată dacă creditorul o confirmă sau profită în vreun fel de aceasta.

Articolul 580. Plata făcută unui creditor incapabil

Dacă creditorul este incapabil, plata ce i se face personal nu este valabilă, cu excepţia cazului cînd debitorul demonstrează că plata a profitat creditorului.

Articolul 581. Executarea obligaţiei de către un terţ

(1) Dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu reiese că debitorul urmează să execute obligaţia personal, aceasta poate fi executată şi de un terţ. În astfel de cazuri, creditorul este obligat să accepte executarea propusă de terţ pentru debitor. Oferta de executare de către un terţ trebuie făcută în interesul debitorului şi nu doar în scopul de a schimba creditorul.
(2) Creditorul poate refuza executarea propusă de către terţ dacă debitorul este împotriva unei
astfel de executări.

Articolul 582. Satisfacerea creanţelor creditorului de către un terţ

Dacă creditorul supune urmăririi un bun ce aparţine debitorului, orice persoană care se află în riscul de a pierde anumite drepturi asupra bunului poate satisface creanţele creditorului fără acordul debitorului. Prin satisfacerea creanţelor menţionate, terţul ia locul creditorului.

Articolul 583. Executarea obligaţiei pecuniare

(1) Obligaţia pecuniară se exprimă în monedă naţională. Părţile pot conveni asupra unor obligaţii pecuniare în valută străină în măsura în care acest lucru nu este interzis prin lege.
(2) Dacă obligaţia pecuniară exprimată în valută străină trebuie executată pe teritoriul ţării, executarea se face în monedă naţională, cu excepţia cazurilor în care legea permite primirea/efectuarea pe teritoriul Republicii Moldova a plăţilor şi a transferurilor în valută străină. Determinarea echivalentului în monedă naţională al obligaţiei pecuniare exprimate în valută străină şi viceversa se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării obligaţiei, dacă legea sau contractul nu stabileşte altfel.

[Art.583 al.(2) în redacţia LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(3) Dacă obligaţia pecuniară este exprimată într-o valută străină, iar executarea acesteia se face în altă valută străină (în cazurile în care legea permite primirea/efectuarea plăţilor şi
transferurilor în valută străină), determinarea echivalentului în altă valută străină al obligaţiei
pecuniare exprimate într-o valută străină se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării obligaţiei, dacă legea sau contractul nu stabileşte altfel.

[Art.583 al.(3) introdus prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

Articolul 584. Prestaţia în cazul modificării cursului valutar

(1) Dacă înainte de scadenţa unei obligaţii pecuniare s-a modificat cursul valutar al monedei
de plată faţă de moneda obligaţiei pecuniare, debitorul este obligat să efectueze plata conform cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării obligaţiei, dacă legea sau contractul nu stabileşte altfel. În cazul unei reforme monetare, se va aplica cursul valutar existent la data reformei monetare.
(2) Partea care este în întîrziere suportă riscul modificării cursului valutar al monedei de plată.

[Art.584 în redacţia LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

Articolul 585. Rata dobînzii

În cazul în care, conform legii sau contractului, obligaţia este purtătoare de dobîndă, se plăteşte o dobîndă egală cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei dacă legea sau contractul nu prevede o altă rată.

[Art.585 modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

Articolul 586. Prioritatea plăţilor efectuate de debitor

(1) În cazul în care debitorul datorează creditorului mai multe prestaţii similare, iar suma plătită nu este suficientă pentru stingerea tuturor datoriilor, se stinge datoria pe care o indică debitorul în momentul efectuării plăţii. Dacă debitorul nu face o astfel de precizare, se stinge datoria care a ajuns prima la scadenţă.
(2) În cazul în care creanţele au devenit scadente concomitent, se stinge în primul rînd datoria
a cărei executare este mai împovărătoare pentru debitor. Dacă creanţele sînt la fel de împovărătoare, se stinge mai întîi creanţa care oferă creditorului garanţia cea mai redusă.
(3) Dacă nici unul din criteriile propuse la alin.(1) şi (2) nu pot fi aplicate, plata se impută
tuturor obligaţiilor proporţional.
(4) Cu sumele plătite de debitor, în cazul în care sînt insuficiente pentru acoperirea integrală a datoriei scadente, se acoperă în primul rînd cheltuielile de judecată, pe urmă dobînzile şi alte obligaţii de plată şi, la urmă, obligaţia principală (capitalul).

Articolul 587. Executarea obligaţiei în rate

(1) Dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu reiese altfel, debitorul poate executa obligaţia în rate numai cu consimţămîntul creditorului.
(2) Dacă există vreun litigiu privind o parte din obligaţie, creditorul nu poate refuza partea care nu se află în litigiu propusă de debitor, cu excepţia cazului în care, din cauza neexecutării sau executării necorespunzătoare a părţii în litigiu a obligaţiei, creditorul pierde interesul pentru întreaga prestaţie.

Articolul 588. Refuzul unei alte prestaţii

Creditorul nu este obligat să accepte o altă prestaţie decît cea datorată. Această regulă se aplică chiar şi în cazul în care prestaţia propusă are o valoare mai mare.

Articolul 589. Standardul calităţii

În cazul în care calitatea prestaţiei nu este expres determinată de contract, debitorul este obligat să execute prestaţie de cel puţin o calitate medie.

Articolul 590. Prestaţia în cazul bunurilor determinate generic

Dacă obiectul datorat este doar generic determinat, debitorul răspunde, atît cît este posibilă executarea din bunuri de acelaşi gen, pentru neexecutarea obligaţiei, chiar dacă neexecutarea nu se datorează vinovăţiei sale.

Articolul 591. Contractul de creditare a consumatorului

(1) Contractul de vînzare-cumpărare şi contractul de creditare constituie un act unit (interdependent) cînd creditul este destinat finanţării preţului de cumpărare şi ambele contracte trebuie considerate ca o unitate economică. Există unitate economică mai ales atunci cînd cel care acordă creditul se foloseşte, la pregătirea sau la încheierea contractului de creditare, de colaborarea vînzătorului.
(2) Într-un contract de creditare a consumatorului, debitorul poate refuza rambursarea
creditului în măsura în care excepţiile decurgînd din contractul oneros legat de contractul de
creditare l-ar îndreptăţi la refuzul prestaţiei faţă de vînzător.

Articolul 592. Costurile executării obligaţiei

Costurile executării obligaţiei le suportă debitorul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

S e c ţ i u n e a a 2-a

ÎNTÎRZIEREA CREDITORULUI Articolul 593. Dispoziţii generale cu privire la întîrzierea

creditorului
(1) Creditorul este în întîrziere atunci cînd nu acceptă fără un temei legal prestaţia scadentă ce i se oferă.
(2) În cazul în care pentru executarea prestaţiei este necesară o acţiune din partea sa, creditorul este în întîrziere dacă prestaţia îi este oferită, iar el nu efectuează acea acţiune.
(3) Debitorul nu poate fi în întîrziere în măsura în care creditorul este în întîrziere.

Articolul 594. Imposibilitatea temporară de a primi executarea

Dacă termenul de executare nu este stipulat sau dacă debitorul are dreptul să execute obligaţia înainte de termen, creditorul nu este în întîrziere atunci cînd, timp de 7 zile, este lipsit de posibilitatea de a accepta prestaţia oferită, cu excepţia cazului în care debitorul l-a informat din timp despre executare.

Articolul 595. Obligaţia creditorului la despăgubire

Creditorul este obligat să repare prejudiciul cauzat debitorului prin întîrzierea acceptării prestaţiei.

Articolul 596. Răspunderea debitorului în caz de întîrziere

a creditorului
Dacă creditorul este în întîrziere, debitorul răspunde pentru neexecutarea obligaţiei numai în cazul în care nu a prestat din intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 597. Efectele întîrzierii creditorului

(1)Indiferent de vinovăţia sa în întîrziere, creditorul:
a) este obligat să compenseze debitorului cheltuielile suplimentare necesare păstrării obiectului de contract şi oferirii executării;
b) suportă riscul deteriorării sau pieirii fortuite a bunului;
c) nu poate beneficia de dobînzi pentru datoria pecuniară faţă de el.
(2) Dacă debitorul este obligat să predea fructele bunului ori să compenseze valoarea lor, această obligaţie nu se răsfrînge asupra fructelor obţinute în timpul întîrzierii creditorului.

S e c ţ i u n e a a 3-a

PROTECŢIA DREPTULUI LA EXECUTAREA OBLIGAŢIEI Articolul 598. Dreptul creditorului de a-şi conserva creanţa

Creditorul care are un interes serios şi legitim poate să ia toate măsurile pentru conservarea drepturilor sale.

Articolul 599. Acţiunea oblică

(1) Creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă poate, în numele debitorului său, exercita drepturile şi acţiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să le exercite.
(2) Creditorul nu poate exercita drepturile şi acţiunile care sînt exclusiv personale ale debitorului.
(3) Creanţa trebuie să fie lichidă şi exigibilă cel tîrziu la momentul examinării acţiunii.

Articolul 600. Excepţiile opuse creditorului care a intentat

acţiune oblică
Cel împotriva căruia a fost intentată acţiune oblică poate opune creditorului toate excepţiile opozabile propriului creditor.

Articolul 601. Efectele acţiunii oblice

Toate bunurile obţinute în baza acţiunii oblice intră în patrimoniul debitorului şi beneficiază tuturor creditorilor acestuia.

Capitolul V

EFECTELE NEEXECUTĂRII OBLIGAŢIEI Articolul 602. Răspunderea pentru neexecutarea obligaţiei

(1) În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.
(2) Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.
(3) Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligaţiei nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor cînd, datorită unor circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare.
(4) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri în locul prestaţiei se exercită în condiţiile
suplimentare de la art.609. Creditorul poate cere despăgubiri pentru întîrzierea executării obligaţiei doar în condiţiile suplimentare privind întîrzierea prevăzute la art.617. În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate cere despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei debitorului doar după rezoluţiune, conform art.737.

Articolul 603. Vinovăţia debitorului

(1) Debitorul poartă răspundere numai pentru dol (intenţie) sau culpă (imprudenţă sau neglijenţă) dacă legea sau contractul nu prevede altfel sau dacă din conţinutul sau natura raportului nu reiese altfel.
(2) Este nulă orice stipulaţie care îl eliberează anticipat pe debitor de răspundere în caz de dol
sau culpă gravă.

Articolul 604. Răspunderea pentru fapta reprezentantului legal şi a prepusului

Debitorul răspunde pentru vina reprezentantului său şi a persoanelor cărora le-a încredinţat executarea contractului în aceeaşi măsură ca pentru propria vină dacă legea nu prevede că răspunde terţul. Prevederile art.603 alin.(2) nu se aplică.

Articolul 605. Răspunderea pentru imposibilitatea procurării

obiectului
Dacă trebuie să procure obiectul datorat, debitorul răspunde pentru imposibilitatea procurării chiar şi în cazul în care aceasta nu se datorează vinovăţiei lui dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 606. Forţa majoră

(1) Neexecutarea obligaţiei nu este imputabilă debitorului în cazul în care se datorează unei forţe majore, dacă survenirea sau efectele acesteia nu au putut fi cunoscute de către debitor la momentul naşterii obligaţiei ori dacă debitorul nu a putut împiedica sau înlătura survenirea forţei majore ori a consecinţelor ei.
(2) Dacă este doar temporară, forţa majoră poate fi invocată numai în perioada în care aceasta
are efect asupra executării obligaţiei.
(3) Dacă nu poate executa obligaţia din cauza unei forţe majore, debitorul trebuie să notifice creditorului aceste circumstanţe şi efectele lor asupra executării. Dacă notificarea nu a ajuns la creditor într-un termen rezonabil de la data la care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre forţa majoră, acesta din urmă răspunde pentru prejudiciul cauzat prin lipsa notificării.
(4) Prevederile prezentului articol nu împiedică creditorul să ceară rezoluţiunea contractului,
executarea obligaţiei sau plata dobînzilor.

Articolul 607. Restabilirea situaţiei preexistente

(1) Cel obligat la repararea prejudiciului trebuie să restabilească situaţia care ar fi existat în cazul în care împrejurarea cauzatoare de prejudiciu nu survenea.
(2) Dacă prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii capacitatea de muncă se pierde ori se reduce sau dacă prin vătămare apar necesităţi noi, cel vătămat este despăgubit printr-o rentă lunară în bani. Mărimea rentei se stabileşte în funcţie de evoluţia previzibilă şi conformă aşteptărilor raţionale a veniturilor celui vătămat.
(3) Cel vătămat are dreptul să ceară în avans costul tratamentului. Această dispoziţie se aplică
şi atunci cînd este necesară reciclarea profesională.
(4) În locul rentei, cel vătămat poate cere o despăgubire în capital (globală) dacă există un motiv temeinic.

Articolul 608. Imposibilitatea executării în natură

Dacă restabilirea situaţiei în conformitate cu prevederile art.607 alin.(1) nu este posibilă sau este posibilă doar cu cheltuieli disproporţionate, creditorul este despăgubit în bani.

Articolul 609. Despăgubiri în locul prestaţiei

(1) În loc de prestaţie, creditorul poate cere despăgubire doar atunci cînd a stabilit anterior fără succes debitorului un termen rezonabil pentru executarea prestaţiei. În cazul în care nu a fost stabilit un termen sau termenul stabilit este nejustificat de scurt, se consideră ca stabilit un
termen rezonabil.
(2) Nu este necesară somaţia dacă este evident că nu i se poate da curs, în special dacă a trecut termenul stabilit la art.617 alin.(4), iar obligaţia nu a fost executată sau dacă există împrejurări deosebite care îndreptăţesc valorificarea imediată a dreptului de despăgubire, luîndu-se în considerare interesele ambelor părţi.
(3) În cazul în care are dreptul la despăgubiri pentru neexecutarea integrală a obligaţiei,
creditorul poate cere despăgubiri în locul întregii prestaţii dacă nu are interes în prestaţia parţială. Pentru restituirea prestaţiilor efectuate se aplică în modul corespunzător prevederile art.738.
(4) Dreptul la executarea obligaţiei este exclus îndată ce creditorul cere despăgubire în locul
executării obligaţiei.
(5) Despăgubirile se acordă într-o sumă bănească globală. Pot fi acordate însă despăgubiri sub formă de plăţi efectuate periodic în dependenţă de natura prejudiciului. Despăgubirile sub forma de plăţi periodice se indexează în dependenţă de rata inflaţiei.

Articolul 610. Întinderea despăgubirii

(1) Despăgubirea pe care o datorează debitorul pentru neexecutare cuprinde atît prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cît şi venitul ratat.
(2) Ratat se consideră venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale.
(3) Este reparabil numai prejudiciul care reprezintă efectul nemijlocit (direct) al neexecutării. (4) Despăgubirea nu se extinde asupra prejudiciului care, conform experienţei debitorului, nu
putea fi prevăzut în mod raţional în cazul unei aprecieri obiective.
(5) Dacă neexecutarea obligaţiei este cauzată prin dol, debitorul răspunde şi pentru prejudiciul imprevizibil.

Articolul 611. Determinarea întinderii prejudiciului

La determinarea întinderii prejudiciului se ţine cont de interesul pe care creditorul îl avea în executarea corespunzătoare a obligaţiei. Determinante pentru această estimare sînt locul şi timpul prevăzute pentru executarea obligaţiilor contractuale.

Articolul 612. Vinovăţia îndreptăţitului la naşterea prejudiciului

(1) Dacă la naşterea prejudiciului sau a unei alte obligaţii de compensare a concurat vinovăţia celui îndreptăţit la despăgubire sau la compensare, existenţa şi întinderea obligaţiei de despăgubire sau de compensare depind de împrejurări şi, în special, de măsura în care prejudiciul este cauzat de o parte sau de cealaltă parte.
(2) Dispoziţia alin.(1) se aplică şi atunci cînd vinovăţia celui prejudiciat se restrînge la faptul
că el a omis să preîntîmpine sau să diminueze prejudiciul.

Articolul 613. Restituirea celor economisite în cazul exonerării de răspundere

Dacă dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu îi este imputabilă, debitorul trebuie să restituie creditorului tot ceea ce a economisit ca urmare a neexecutării.

Articolul 614. Restituirea despăgubirii

(1) În cazul în care debitorul se foloseşte de dreptul de a refuza executarea obligaţiei şi obţine o despăgubire sau are drept la despăgubire pentru obiectul datorat, creditorul, în urma apariţiei situaţiei care justifică dreptul său de obiecţie, poate cere restituirea celor date ca despăgubire sau cedarea dreptului la despăgubire.
(2) În cazul în care creditorul, în locul executării obligaţiei, poate cere despăgubiri, acestea se
reduc cu valoarea despăgubirilor deja obţinute ori se reduc corespunzător dreptului la despăgubire dacă creditorul a făcut uz de dreptul prevăzut la alin.(1).

Articolul 615. Cesiunea creanţei privind repararea prejudiciului

Persoana care trebuie să repare prejudiciul cauzat prin pierderea unui bun este obligată să repare numai în schimbul cesiunii creanţei pe care partea vătămată, în calitatea de proprietar sau de alt posesor legitim al bunului, o are faţă de un terţ.

Articolul 616. Despăgubirea prejudiciilor nepatrimoniale

(1) Pentru un prejudiciu nepatrimonial se pot cere despăgubiri în bani în cazurile prevăzute de lege.
(2) În cazul vătămării integrităţii corporale sau al altei vătămări a sănătăţii, precum şi în cazul
privaţiunii ilegale de libertate, cel vătămat poate cere şi pentru prejudiciul nepatrimonial o despăgubire în bani, stabilită în baza unei aprecieri conforme principiilor echităţii.

Articolul 617. Punerea debitorului în întîrziere

(1) Dacă nu execută obligaţia în urma somaţiei primite după scadenţă din partea creditorului, debitorul se consideră în întîrziere ca urmare a somaţiei.
(2) Nu este necesară somaţie în cazul în care:
a) este stabilită o dată calendaristică pentru executarea obligaţiei;
b) înaintea executării obligaţiei trebuie să aibă loc un eveniment, iar perioada pentru executarea obligaţiei este stabilită astfel încît poate fi calculată calendaristic de la producerea evenimentului;
c) părţile au convenit expres că debitorul este în întîrziere la expirarea termenului la care
trebuia să execute, fără îndeplinirea vreunei formalităţi;
d) obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decît într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să expire fără a executa;
e) debitorul obligaţiei cu executare succesivă refuză sau omite în mod repetat să o execute;
f) obligaţia de a nu face nu se execută;
g) este evident că somaţia nu va avea nici un rezultat;
h) intrarea în întîrziere se justifică din motive întemeiate, luîndu-se în considerare interesele ambelor părţi;
i) debitorul a declarat în scris că nu doreşte să execute obligaţia.
(3) În cazurile menţionate la alin.(2) lit.a) şi b), orice înţelegere asupra unui termen care ar afecta grav una din părţi este nulă.
(4) Debitorul este în întîrziere dacă nu execută obligaţia în termen de 30 de zile de la scadenţă
şi de la intrarea unei note de plată sau unei alte invitaţii de plată similare. Această dispoziţie se aplică debitorului consumator numai dacă în nota de plată sau în invitaţia de plată similară este indicat în mod special efectele menţionate.
(5) Debitorul nu este în întîrziere atît timp cît prestaţia nu a avut loc din cauza unor împrejurări
neimputabile debitorului.

Articolul 618. Răspunderea pe durata întîrzierii

Pe durata întîrzierii, debitorul răspunde, chiar şi în cazul limitării legale sau contractuale a răspunderii, pentru orice imprudenţă sau neglijenţă. El răspunde şi pentru cazul fortuit, însă nu şi atunci cînd prejudiciul s-ar fi produs chiar dacă obligaţia era executată în termen.

Articolul 619. Dobînda de întîrziere

(1) Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
(2) În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
(3) În cazul în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, ele vor trebui plătite. Nu se exclude invocarea dreptului privind repararea unui alt prejudiciu.
(4) Dobînzile de întîrziere nu se aplică la dobînzi.

Articolul 620. Neexecutarea obligaţiei de a face

În cazul neexecutării de către debitor a obligaţiei de a face, creditorul este în drept să o execute el însuşi ori să încredinţeze unui terţ executarea, cheltuielile urmînd să fie puse în sarcina debitorului sau acestuia să i se ceară despăgubiri dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 621. Neexecutarea obligaţiei de a nu face

(1) În cazul neexecutării obligaţiei de a nu face, debitorul este obligat să plătească despăgubire pentru simplul fapt al încălcării.
(2) Creditorul poate cere să fie distrus tot ceea ce este făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu
face ori să fie autorizat să distrugă el însuşi, cheltuielile urmînd să fie puse în sarcina debitorului.

Articolul 622. Neexecutarea obligaţiei de a preda un bun

(1) În cazul neexecutării de către debitor a obligaţiei de a preda un bun, creditorul are dreptul să ceară ca bunul să fie luat de la debitor şi să-i fie predat sieşi ori să ceară plata despăgubirii.
(2) Dreptul creditorului de a cere predarea bunului încetează dacă bunul a fost predat deja unui
terţ care are acelaşi drept. În cazul în care bunul nu a fost predat, dreptul de preferinţă îl are creditorul în al cărui folos a luat naştere obligaţia mai înainte, iar dacă nu se poate stabili în al cărui folos a luat naştere obligaţia, dreptul de preferinţă îl are cel care a intentat primul acţiunea.

Articolul 623. Ajustarea contractului în cazul modificării

împrejurărilor
(1) Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil după încheierea acestuia, iar părţile, prevăzînd această schimbare, nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, se poate cere ajustarea contractului în măsura în care nu se poate pretinde unei părţi, luînd în considerare toate împrejurările acelui caz, în special repartizarea contractuală sau legală a riscurilor, menţinerea neschimbată a contractului.
(2) Părţile vor încerca mai întîi să realizeze pe baza bunei înţelegeri ajustarea contractului la noile împrejurări.
(3) Partea îndreptăţită va cere fără întîrziere ajustarea contractului, fiind obligată să indice temeiul ajustării. Cererea privind ajustarea este exclusă în cazul în care partea şi-a asumat expres riscul modificării împrejurărilor.
(4) Depunerea cererii privind ajustarea contractului la noile împrejurări nu serveşte temei
pentru refuzul executării obligaţiei.
(5) Dacă ajustarea contractului la noile împrejurări este imposibilă sau nu se poate impune uneia din părţi, partea dezavantajată poate cere rezoluţiunea lui. În cazul contractelor cu executare succesivă în timp, în locul rezoluţiunii se recurge, din motive temeinice, la rezilierea contractului conform art.748.

Capitolul VI

MIJLOACELE DE GARANTARE A EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR

S e c ţ i u n e a 1

CLAUZA PENALĂ Articolul 624. Dispoziţii generale cu privire la clauza penală

(1) Clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.
(2) Prin clauză penală se poate garanta numai o creanţă valabilă.
(3) Clauza penală poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală sau a părţii neexecutate.
(4) Părţile pot conveni asupra unei clauze penale mai mari decît prejudiciul.
(5) Debitorul nu este obligat să plătească penalitate în cazul în care neexecutarea nu se datorează vinovăţiei sale.

Articolul 625. Forma clauzei penale

(1) Clauza penală se face în scris.
(2) Nerespectarea formei scrise atrage nulitatea clauzei penale.

Articolul 626. Dreptul de a pretinde alte despăgubiri

(1) Creditorul nu poate cere concomitent executarea prestaţiei şi plata clauzei penale dacă nu sînt stipulate penalităţi şi pentru cazul în care debitorul nu execută obligaţia în modul corespunzător, mai ales pentru cazul neexecutării la timp a obligaţiei.
(2) Creditorul are dreptul să pretindă repararea prejudiciului în partea neacoperită prin clauza
penală (clauză penală inclusivă). În cazurile prevăzute de lege sau contract, creditorul poate cere
sau despăgubiri, sau penalitate (clauză penală alternativă), poate cere repararea prejudiciului peste penalitate (clauză penală punitivă) sau poate cere doar penalitate (clauză penală exclusivă).
(3) În cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalităţii numai dacă şi-a
rezervat expres acest drept la primirea executării.

Articolul 627. Clauza penală în cazul obligaţiei indivizibile

În cazul în care, prin clauză penală, este garantată o obligaţie indivizibilă şi neexecutarea acesteia se datorează vinovăţiei unui debitor, penalitatea poate fi cerută fie integral de la debitorul vinovat, fie de la fiecare codebitor pentru partea acestuia. În ultimul caz, fiecare codebitor are dreptul de acţiune împotriva celui care a făcut să curgă penalitatea.

Articolul 628. Clauza penală în cazul obligaţiei divizibile

(1) În cazul în care, prin clauză penală, este garantată o obligaţie divizibilă, penalitatea este de asemenea divizibilă şi curge doar împotriva codebitorului care nu a executat obligaţia şi doar pentru partea din obligaţie la care acesta este ţinut.
(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică obligaţiilor solidare. Ele nu se aplică nici în cazul în care clauza penală a fost stipulată pentru a preveni plata parţială, iar unul din codebitori a împiedicat executarea integrală a obligaţiei. În acest caz, codebitorul este ţinut pentru întreaga penalitate, iar ceilalţi, corespunzător părţii lor din obligaţie. În ultimul caz, fiecare codebitor are dreptul de acţiune împotriva celui care a făcut să curgă penalitatea.

Articolul 629. Clauza penală legală

Penalitatea stabilită de lege nu poate fi exclusă şi nici micşorată anticipat prin acordul părţilor.

Articolul 630. Reducerea clauzei penale

(1) În cazuri excepţionale, luîndu-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale disproporţionat de mari. La reducerea clauzei penale, trebuie să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte interese, ocrotite prin lege, ale creditorului.
(2) Nu se admite reducerea penalităţii în cazul în care aceasta a fost plătită.

S e c ţ i u n e a a 2-a

ARVUNA Articolul 631. Dispoziţii generale cu privire la arvună

(1) Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans.
(2) Înţelegerea cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris.

Articolul 632. Includerea arvunei în contul prestaţiei

Arvuna se ia în calcul la executarea prestaţiei, iar în cazul în care aceasta nu s-a făcut, se restituie.

Articolul 633. Reţinerea sau restituirea arvunei

(1) Dacă, pentru neexecutarea contractului, răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne celeilalte părţi. Dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părţi dublul arvunei.
(2) Pe lîngă cele prevăzute la alin.(1), partea care răspunde pentru neexecutarea contractului
este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul neacoperit prin plata arvunei dacă în contract nu este prevăzut altfel.

S e c ţ i u n e a a 3-a

GARANŢIA DEBITORULUI Articolul 634. Noţiunea de garanţie a debitorului

Garanţia debitorului constă în obligaţia lui la o prestaţie necondiţionată sau la o prestaţie depăşind obiectul propriu-zis al contractului.

Articolul 635. Validitatea garanţiei

Acceptarea unei garanţii produce efecte dacă nu contravine dispoziţiilor legale şi dacă debitorul nu se obligă în mod exagerat.

Articolul 636. Forma garanţiei

Garanţia produce efecte doar atunci cînd este făcută în scris.

S e c ţ i u n e a a 4-a

RETENŢIA Articolul 637. Dispoziţii generale cu privire la retenţie

(1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să-l reţină, în cazul prevăzut de lege, atîta timp cît creditorul nu-l despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun şi pentru prejudiciile pe care bunul le-a cauzat.
(2) Prin retenţie se poate garanta de asemenea o creanţă care, deşi nu este legată direct de bunul deţinut, se bazează pe o obligaţie ale cărei părţi sînt comercianţi.
(3) Dreptul de retenţie este înlăturat în cazul în care creditorul oferă o garanţie reală, considerată suficientă de către instanţă, sau consemnează suma pretinsă.
(4) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică în măsura în care contractul nu prevede altfel.

Articolul 638. Excluderea dreptului de retenţie

(1) Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat dacă posesiunea bunului provine dintr-o faptă ilicită, este abuzivă ori ilegală sau dacă bunul este insesizabil.
(2) Dreptul de retenţie nu poate fi invocat de către posesorul de rea-credinţă, în afara cazurilor prevăzute de lege.

Articolul 639. Opozabilitatea dreptului de retenţie

(1) Dreptul de retenţie este opozabil terţilor fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate. (2) În toate cazurile, dreptul de retenţie nu poate fi opus creditorilor care au început executarea
silită împotriva debitorului.
(3) Deposedarea de bun contrar voinţei nu stinge dreptul de retenţie. Partea care exercită acest drept poate revendica bunul, ţinînd cont de regulile prescripţiei.

Articolul 640. Obligaţia de conservare a bunului şi de percepere a fructelor

Retentorul trebuie să conserve bunul cu diligenţa unui bun proprietar. El va percepe fructele, fiind obligat să le impute asupra creanţei sale.

Articolul 641. Stingerea dreptului de retenţie

Dreptul de retenţie se stinge în cazul în care bunul ajunge în posesiunea creditorului sau titularului dreptului, dacă retentorul nu dobîndeşte din nou bunul în baza aceluiaşi temei juridic.

Capitolul VII STINGEREA OBLIGAŢIILOR

Articolul 642. Efectele stingerii obligaţiilor

(1) Prin stingerea obligaţiilor, încetează raporturile juridice dintre părţi în partea ce se referă la obligaţia stinsă.
(2) Dacă obligaţia este stinsă, debitorul nu este obligat să plătească dobînda şi penalităţile ori
să repare prejudiciul.

S e c ţ i u n e a 1

STINGEREA OBLIGAŢIEI PRIN EXECUTARE

Articolul 643. Efectele executării

(1) Executarea stinge obligaţia numai în cazul în care este efectuată în modul corespunzător. (2) Obligaţia se stinge şi în cazul în care creditorul acceptă o altă executare în locul celei
datorate (darea în plată). În acest caz, debitorul răspunde pentru viciile prestaţiei conform regulilor privind răspunderea vînzătorului.
(3) Dacă acceptă executarea obligaţiei, sarcina de a demonstra neexecutarea revine
creditorului.
(4) În cazul stingerii obligaţiei principale, fidejusiunea, gajul şi alte drepturi accesorii încetează în măsura în care nu subzistă interese justificate ale terţilor.

Articolul 644. Dreptul de a primi chitanţă şi titlu original

(1) Debitorul care execută obligaţia are dreptul de a primi chitanţă şi de a cere titlul original. În cazul imposibilităţii de a cere creditorului chitanţă, debitorul poate face dovada plăţii cu orice mijloc de probă.
(2) În cazul imposibilităţii restituirii titlului original, debitorul este în drept să ceară creditorului o declaraţie autentificată notarial despre stingerea obligaţiei. Toate cheltuielile, în acest caz, sînt suportate de creditor.
(3) Dacă creditorul refuză să elibereze chitanţă sau să restituie titlul original, debitorul are dreptul să refuze executarea. În acest caz, creditorul este în întîrziere.
(4) Dacă creditorul a eliberat chitanţă privind plata datoriei de bază, se prezumă că au fost achitate şi dobînzile, şi cheltuielile.

S e c ţ i u n e a a 2-a

STINGEREA OBLIGAŢIEI PRIN CONSEMNARE Articolul 645. Dispoziţii generale cu privire la consemnare

(1) În cazul în care creditorul este în întîrziere sau debitorul, din motive neimputabile lui, nu cunoaşte identitatea sau domiciliul creditorului, debitorul poate depune banii, valorile mobiliare sau alte documente, precum şi bijuteriile, la o bancă sau la notar. Valuta străină poate fi depusă în vederea stingerii obligaţiei prin consemnare numai în cazul în care legea permite primirea/efectuarea plăţilor şi transferurilor în valută străină pe teritoriul Republicii Moldova în privinţa obligaţiei în cauză.

[Art.645 al.(1) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(2) Dacă bunurile care urmează să fie consemnate sînt depuse la oficiul poştal, ele se consideră consemnate din momentul depunerii.
(3) Consemnarea stinge obligaţia debitorului chiar şi în cazurile în care bunurile sau echivalentul lor nu mai pot fi predate creditorului.
(4) Din momentul consemnării, riscurile trec asupra creditorului, debitorul nefiind obligat să plătească dobîndă şi penalităţi ori să compenseze veniturile ratate.

Articolul 646. Executarea simultană a obligaţiilor

Dacă executarea obligaţiei de către debitor este condiţionată de executarea simultană a unei obligaţii de către creditor, debitorul este în drept să condiţioneze eliberarea bunurilor consemnate cu executarea obligaţiei de către creditor.

Articolul 647. Locul consemnării

(1) Debitorul este obligat să depună bunurile la locul executării obligaţiei. Dacă a consemnat
bunurile în alt loc, debitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
(2) Debitorul este obligat să-l informeze imediat pe creditor despre consemnare, cu excepţia cazurilor cînd este în imposibilitatea de a executa această obligaţie. Debitorul trebuie să repare prejudiciul cauzat creditorului prin neinformare despre consemnare.

Articolul 648. Dreptul debitorului la restituirea bunului consemnat

(1) Debitorul are dreptul să ceară restituirea bunului consemnat. (2) Nu se permite restituirea bunului consemnat dacă:
a) debitorul a renunţat expres, în momentul consemnării, la dreptul de restituire;
b) creditorul a declarat instituţiei la care sînt depuse bunurile că le primeşte;
c) la instituţia la care sînt depuse bunurile este prezentată o hotărîre judecătorească definitivă prin care consemnarea este recunoscută legală;
d) împotriva debitorului a fost intentat un proces de insolvabilitate.
(3) În cazul în care bunul consemnat se restituie debitorului, consemnarea se desfiinţează cu efect retroactiv (se consideră că nu a existat).

Articolul 649. Cheltuielile de consemnare

Cheltuielile de consemnare sînt suportate de creditor, cu excepţia cazurilor cînd debitorul a preluat bunul consemnat.

Articolul 650. Încetarea consemnării la expirarea termenului de prescripţie

La expirarea unui termen de 3 ani din momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre
consemnare, creditorul pierde dreptul de a prelua bunul. În acest caz, debitorul are dreptul să ceară bunul chiar dacă a renunţat la dreptul respectiv.

S e c ţ i u n e a a 3-a

STINGEREA OBLIGAŢIEI PRIN COMPENSARE Articolul 651. Dispoziţii generale cu privire la compensare

(1) Compensarea este stingerea reciprocă a unei obligaţii şi a unei creanţe opuse, certe, lichide, de aceeaşi natură şi exigibile.
(2) Termenul de graţie acordat pentru plata unei creanţe nu împiedică compensarea. (3) Compensarea este posibilă şi atunci cînd creanţele nu sînt scadente, dar titularii lor
consimt.
(4) Compensarea se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte. Declaraţia este nulă dacă este afectată de modalităţi.

Articolul 652. Compensarea creanţelor neechivalente

În cazul în care creanţele supuse compensării nu sînt echivalente, se stinge doar creanţa acoperită integral.

Articolul 653. Compensarea creanţelor publice

Creanţa statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia creanţei fiscale, poate fi stinsă prin compensare numai dacă obligaţia trebuie să fie executată faţă de bugetul care urmează să satisfacă creanţa solicitantului compensării.

Articolul 654. Compensarea creanţelor cu locuri de

executare diferite
Dacă creanţele supuse compensării au locuri de executare diferite, solicitantul compensării este obligat să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin faptul că nu poate primi executarea sau nu poate executa obligaţia în locul stabilit.

Articolul 655. Compensarea mai multor creanţe

În cazul în care persoana are mai multe creanţe ce pot fi stinse prin compensare, solicitantul compensării poate stabili creanţele care se compensează. Dacă creanţele care se compensează nu sînt stipulate în cererea de compensare sau cealaltă parte obiectează fără întîrziere, se aplică regulile privind prioritatea efectuării plăţilor.

Articolul 656. Compensarea în cazul cesiunii creanţei sau

preluării datoriei
(1) În cazul cesiunii creanţei, debitorul are dreptul să opună noului creditor creanţa sa faţă de vechiul creditor dacă scadenţa acestei creanţe are loc înainte de primirea înştiinţării despre cesiune, dacă scadenţa nu este indicată sau dacă executarea poate fi cerută oricînd.
(2) În cazul preluării datoriei, noul debitor nu are dreptul să opună o creanţă ce aparţine vechiului debitor.

Articolul 657. Compensarea în cazul obligaţiilor solidare

(1) Debitorul solidar nu poate compensa datoria creditorului faţă de alt codebitor, cu excepţia părţii ultimului în datoria solidară.
(2) Debitorul, inclusiv cel solidar, nu poate opune creditorului solidar compensarea datoriei unui codebitor faţă de sine, cu excepţia părţii ultimului în creanţa solidară.

Articolul 658. Compensarea în cazul fidejusiunii

Fidejusorul poate opune compensarea a ceea ce creditorul datorează debitorului, dar debitorul nu poate opune creditorului compensarea datoriei acestuia faţă de fidejusor.

Articolul 659. Inadmisibilitatea compensării

(1) Nu este admisă compensarea creanţelor:
a) cu termenul de prescripţie expirat; această regulă nu se aplică în cazul în care termenul de prescripţie a expirat după data la care creanţa al cărei termen de prescripţie a expirat putea fi compensată;
b) privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătăţii sau prin cauzarea morţii;
c) privind plata pensiei alimentare;
d) privind întreţinerea pe viaţă;
e) dacă obiectul prestaţiei este un bun insesizabil;
f) cînd obligaţia s-a născut dintr-o faptă ilicită intenţionată;
g) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Nu se admite compensarea creanţei exclusă prin contract.

S e c ţ i u n e a a 4-a

ALTE TEMEIURI DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR

Articolul 660. Confuziunea

Obligaţia se stinge în cazul în care o singură persoană întruneşte calitatea de creditor şi cea de debitor (confuziunea). În unele cazuri, dacă confuziunea încetează să existe, efectele ei încetează de asemenea.

Articolul 661. Efectul confuziunii asupra fidejusiunii

Confuziunea care operează prin întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţilor de creditor şi debitor profită fidejusorului. Prin întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţii de fidejusor şi de creditor sau de fidejusor şi de debitor, obligaţia principală nu se stinge.

Articolul 662. Remiterea de datorie

(1) Obligaţia se stinge dacă creditorul, în baza unei înţelegeri cu debitorul, îl eliberează pe
acesta de executarea obligaţiei (remiterea de datorie). Remiterea de datorie este totală dacă nu a fost stipulat expres că este parţială.
(2) Obligaţia se stinge, de asemenea, printr-un contract în care creditorul recunoaşte că
obligaţia nu există.
(3) Remiterea de datorie faţă de debitorul principal are efecte şi faţă de garanţi.
(4) Renunţarea de către creditor la un mijloc de garanţie nu permite a se prezuma că a renunţat la creanţa garantată.
(5) Remiterea de datorie faţă de un garant are efecte şi faţă de ceilalţi garanţi.
(6) Este interzisă remiterea de datorie dacă remiterea încalcă drepturile de creanţă ale terţilor faţă de creditor.

Articolul 663. Imposibilitatea fortuită de executare

(1) Obligaţia se stinge prin imposibilitatea executării dacă imposibilitatea se datorează unei împrejurări pentru care debitorul nu răspunde.
(2) Sarcina de a dovedi imposibilitatea executării obligaţiei revine debitorului.
(3) Debitorul care este în imposibilitatea de a-şi executa obligaţia nu poate pretinde executarea unei obligaţii corelative de către creditor, iar dacă aceasta este executată, trebuie să restituie tot ceea ce a primit, cu excepţia cazului în care debitorul demonstrează că imposibilitatea executării
a apărut din vina creditorului.
(4) Dacă debitorul a executat parţial obligaţia care a devenit imposibilă de executat, creditorul este ţinut să execute o obligaţie corelativă pînă la concurenţa îmbogăţirii sale.

Articolul 664. Decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice

(1) Obligaţia se stinge prin decesul debitorului dacă executarea ei este imposibilă fără participarea personală a acestuia sau dacă este legată în alt mod de persoana debitorului.
(2) Obligaţia se stinge prin decesul creditorului dacă executarea îi este destinată personal sau
dacă este legată în alt mod de persoana creditorului.
(3) Obligaţia se stinge prin lichidarea persoanei juridice (debitor sau creditor), cu excepţia cazurilor în care obligaţia sau creanţa persoanei juridice lichidate se transmite prin lege unor alte persoane.

Articolul 665. Novaţia

(1) Obligaţia se stinge în baza înţelegerii dintre părţi de a o înlocui cu o altă obligaţie
(novaţie), cu excepţia valorilor mobiliare.

(1) Obligaţia se stinge în baza înţelegerii dintre părţi de a o înlocui cu o altă obligaţie (novaţie), cu excepţia valorilor mobiliare, dacă art. 8 din Legea nr. 184 din 22 iulie 2016 cu privire la contractele de garanție financiară nu prevede altfel.

[Art.665 al.(1) modificat prin LP185 din 22.07.16, MO306-313/16.09.16 art.655; în vigoare

16.03.17]

[Art.665 al.(1) modificat prin LP31 din 07.03.13, MO69-74/05.04.13 art.223]

(2) Voinţa de a înlocui o obligaţie cu alta trebuie să fie stipulată expres.
(3) Stingerea obligaţiei principale prin novaţie stinge şi obligaţiile accesorii dacă părţile nu au stipulat expres altfel.

T i t l u l II

DESPRE CONTRACTE ÎN GENERAL Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA CONTRACT ŞI LA CONŢINUTUL CONTRACTULUI

Articolul 666. Dispoziţii generale cu privire la contract

(1) Contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice.
(2) Contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic.
(3) Contractul poate fi de adeziune sau negociat, sinalagmatic sau unilateral (generează obligaţii doar pentru una dintre părţi), comutativ sau aleatoriu şi cu executare instantanee sau succesivă, precum şi de consumator.

Articolul 667. Libertatea contractului

(1) Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Dacă, în scopul protecţiei intereselor prioritare ale societăţii sau ale unui individ, efectele unui contract depind de încuviinţarea autorităţilor statului, limitările şi condiţionările trebuie reglementate prin lege.
(2) Obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia cazurilor cînd obligaţia de
a contracta este prevăzută de prezentul cod, de lege sau dacă reiese dintr-o obligaţie asumată benevol.
(3) Părţile pot încheia contracte care nu sînt prevăzute de lege (contracte nenumite), precum şi
contracte care conţin elemente ale diferitelor contracte prevăzute de lege (contracte complexe).

Articolul 668. Forţa obligatorie a contractului

(1) Contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii.
(2) Contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel. Contractul
produce efecte şi pentru succesorii universali sau cu titlu universal dacă din lege, din contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.
(3) Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 669. Obligaţia de a contracta

(1) Dacă deţine o poziţie dominantă pe piaţă, una din părţile contractante este obligată să contracteze în acest domeniu. Ea nu poate să impună fără motive temeinice celeilalte părţi condiţii contractuale disproporţionate.
(2) Faţă de persoanele care obţin sau folosesc bunuri sau servicii în scopuri necomerciale, ca şi
faţă de cele care caută să-şi satisfacă o necesitate existenţială, nu se poate refuza fără motive temeinice încheierea unui contract dacă cealaltă parte acţionează în vederea exercitării profesiei sau desfăşoară activitate de întreprinzător.

Articolul 670. Prestaţia imposibilă

Este nul contractul al cărui obiect reprezintă o prestaţie imposibilă.

Articolul 671. Repararea prejudiciului în cazul prestaţiei imposibile

(1) Cel care, la momentul încheierii contractului, ştia sau trebuia să ştie despre imposibilitatea
executării lui este obligat la reparaţia prejudiciului suferit de cealaltă parte, care considera cu bună-credinţă contractul valabil, în mărimea care să nu depăşească suma venitului pe care
aceasta l-ar fi primit în cazul valabilităţii contractului.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care prestaţia este imposibilă doar parţial, iar contractul este valabil în privinţa celeilalte părţi sau în cazul în care una din mai multe prestaţii alternative este imposibilă.

Articolul 672. Imposibilitatea provizorie

(1) Imposibilitatea prestaţiei nu atrage nulitatea contractului dacă imposibilitatea poate fi ridicată şi contractul este încheiat pentru cazul cînd prestaţia devine posibilă.
(2) În cazul în care o prestaţie imposibilă este stipulată sub condiţie sau sub termen suspensiv, contractul este valabil dacă imposibilitatea este înlăturată pînă la realizarea condiţiei sau împlinirea termenului.

Articolul 673. Contractul cu privire la patrimoniul prezent

Contractul prin care o parte se obligă să transmită integral sau parţial patrimoniul său prezent ori să-l greveze cu uzufruct necesită autentificare notarială.

Articolul 674. Contractul cu privire la patrimoniul viitor

Contractul prin care o parte se obligă să transmită patrimoniul său viitor ori o parte din acel patrimoniu sau să-l greveze cu uzufruct este nul.

Articolul 675. Contractul cu privire la moştenirea unui viu

(1) Contractul asupra moştenirii unui terţ încă în viaţă este nul. Nul este şi contractul asupra cotei-părţi legale sau a legatului din succesiunea unui terţ încă în viaţă.
(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul contractului încheiat între viitorii succesori legali asupra cotei-părţi legale. Un asemenea contract trebuie autentificat notarial.

Articolul 676. Determinarea prestaţiei de către o parte sau un terţ

(1) Dacă prestaţia trebuie determinată de o parte contractantă sau de un terţ, în caz de dubiu se
consideră că determinarea trebuie făcută în baza unei aprecieri echitabile. (2) Determinarea prestaţiei se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte.
(3) Dacă determinarea prestaţiei trebuie făcută de mai mulţi terţi, este necesar acordul lor
unanim. Dacă trebuie să fie determinată o sumă dintre mai multe sume numite, se va avea în vedere suma medie.
(4) Dacă prestaţia nu corespunde principiului echităţii, determinarea se face prin hotărîre judecătorească. În caz de tergiversare sau de refuz, determinarea se face tot prin hotărîre judecătorească.

Articolul 677. Determinarea contraprestaţiei

Dacă întinderea contraprestaţiei nu este determinată, în caz de dubiu determinarea se face de partea care pretinde contraprestaţia. Dispoziţia art.676 alin.(4) se aplică în modul corespunzător.

Articolul 678. Aplicarea dispoziţiilor privind contractele altor obligaţii

Sub rezerva altor reglementări, dispoziţiile privind obligaţiile contractuale sînt aplicabile şi altor obligaţii patrimoniale în măsura în care, ţinîndu-se cont de natura obligaţiei, acest lucru este posibil.

Capitolul II ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

Articolul 679. Acordul asupra clauzelor esenţiale ale contractului

(1) Contractul se consideră încheiat dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale.
(2) Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord.
(3) Prin contract se poate naşte obligaţia de a se încheia un contract. Forma stabilită pentru
contract se aplică şi pentru antecontract.

Articolul 680. Forma contractului

Dacă pentru valabilitatea contractului legea stabileşte o anumită formă sau dacă părţile au prevăzut o anumită formă, contractul se consideră încheiat în momentul îndeplinirii condiţiei de formă.

Articolul 681. Oferta

(1) Ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine toate elementele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei.
(2) Oferta produce efecte numai dacă a ajuns la destinatar înainte de a fi revocată.
(3) O propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane (ofertă publică) este o chemare la ofertă dacă această propunere nu conţine nici o manifestare expresă a voinţei de a fi legat prin acceptare.
(4) Oferta trebuie să fie fermă, univocă, serioasă şi completă.

Articolul 682. Valabilitatea ofertei

(1) Valabilitatea ofertei nu depinde de forma în care a fost făcută.
(2) Oferta este valabilă, nulă sau anulabilă conform prevederilor aplicabile actului juridic.

Articolul 683. Revocarea ofertei

(1) O ofertă poate fi revocată cu excepţia cazului în care ea include un termen pentru acceptare sau a cazului în care este irevocabilă în alte temeiuri.
(2) Oferta, chiar şi irevocabilă, poate fi revocată dacă revocarea ajunge la destinatarul ofertei
cel tîrziu concomitent cu oferta.
(3) Oferta primită de destinatar nu poate fi revocată în termenul de acceptare stabilit în ofertă sau, dacă acest termen nu este stabilit sau este nejustificat de mic, în termenul necesar pentru ca destinatarul să poată exprima acceptarea şi ca răspunsul să ajungă la ofertant conform circumstanţelor cazului, practicii stabilite între părţi şi uzanţelor.

Articolul 684. Oferta irevocabilă

O stipulare prin care o parte se obligă să intre într-un anumit contract cu o altă parte, la cererea acesteia, constituie ofertă irevocabilă.

Articolul 685. Valabilitatea în caz de deces sau de pierdere a capacităţii de exerciţiu

Oferta nu îşi pierde valabilitatea prin decesul sau pierderea capacităţii de exerciţiu a unei părţi şi nici dacă una din părţi pierde dreptul de a încheia contracte ca rezultat al transmiterii patrimoniului ei în administrare unei alte persoane.

Articolul 686. Caducitatea ofertei

Oferta devine caducă dacă nu a fost acceptată în termen sau dacă este respinsă.

Articolul 687. Acceptarea

(1) Constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau o altă acţiune care atestă consimţirea ofertei. Acceptarea produce efecte din momentul în care este recepţionată de ofertant.
(2) Dacă, în virtutea ofertei, a practicii stabilite între părţi şi a uzanţelor, acceptantul poate să-
şi manifeste consimţămîntul prin săvîrşirea unor acţiuni fără notificarea ofertantului, acceptarea
produce efecte din momentul săvîrşirii acţiunilor.

Articolul 688. Acceptarea ofertei fără termen

(1) Oferta făcută unei persoane prezente poate fi acceptată doar pe loc. Această regulă se aplică şi în cazul în care oferta este făcută de la om la om (instantaneu) prin mijloace de telecomunicaţie.
(2) Oferta făcută unei persoane absente poate fi acceptată doar pînă în momentul în care
ofertantul se poate aştepta, în condiţii normale, avînd în vedere mijloacele de comunicare folosite de ofertant, la parvenirea răspunsului.

Articolul 689. Acceptarea ofertei cu termen

Dacă ofertantul a stabilit un termen pentru acceptarea ofertei, acceptarea poate fi făcută doar în termen.

Articolul 690. Începutul curgerii termenului pentru acceptarea

ofertei
Termenul pentru acceptarea ofertei stabilit de ofertant printr-o telegramă sau scrisoare începe să curgă de la data la care telegrama a fost înmînată spre expediere sau de la data menţionată în scrisoare sau, dacă o astfel de dată lipseşte, de la data de pe plic. Termenul pentru acceptarea ofertei stabilit prin mijloace de comunicare instantanee începe să curgă de la data la care oferta parvine destinatarului.

Articolul 691. Acceptarea tardivă sau cu modificări

(1) Acceptarea tardivă a ofertei este considerată o nouă ofertă.
(2) Acceptarea făcută cu modificarea condiţiilor ofertei este considerată o nouă ofertă şi o respingere a ofertei originale.
(3) Răspunsul prin care se acceptă oferta şi care prezintă condiţii adiţionale sau condiţii diferite ce nu afectează material condiţiile ofertei constituie o acceptare dacă ofertantul nu le respinge fără întîrziere nejustificată. Dacă ofertantul nu obiectează, contractul se încheie în condiţiile ofertei, cu modificările care se conţin în acceptare.

Articolul 692. Valabilitatea acceptării tardive

(1) Acceptarea tardivă produce efecte dacă ofertantul comunică neîntîrziat acceptantului că el consideră acceptul parvenit în termen.
(2) Dacă acceptarea ofertei parvine cu întîrziere ofertantului şi dacă din acceptare reiese că a fost expediată la timp, aceasta este considerată tardivă numai dacă ofertantul comunică imediat celeilalte părţi faptul întîrzierii.

Articolul 693. Acceptarea cu modificări în relaţiile comerciale

Dacă în relaţiile comerciale acceptarea este făcută cu extinderi sau modificări, contractul se consideră încheiat atunci cînd acceptantul poate conta pe acordul ofertantului, iar acesta nu refuză neîntîrziat.

Articolul 694. Acceptarea tacită

(1) Tăcerea şi inacţiunea nu valorează acceptarea dacă din lege, din practica stabilită între părţi şi din uzanţe nu reiese altfel.
(2) Dacă un comerciant a cărui activitate constă în comercializarea anumitor bunuri primeşte o
ofertă asupra unor astfel de bunuri din partea cuiva cu care se află în relaţii de afaceri, comerciantul este obligat să răspundă fără întîrziere, tăcerea sa putînd fi considerată acceptare a ofertei. Chiar şi atunci cînd respinge oferta, comerciantul este obligat să protejeze temporar, pe contul ofertantului, bunurile trimise de acesta, în măsura în care poate suporta cheltuielile necesare şi nu suferă prin aceasta vreun dezavantaj.

Articolul 695. Revocarea acceptării

Acceptarea ofertei se consideră revocată dacă înştiinţarea despre revocare parvine ofertantului înaintea acceptării sau concomitent cu ea.

Articolul 696. Înscrisul care confirmă încheierea contractului

Condiţiile adiţionale sau condiţiile modificate dintr-un înscris expediat într-un termen rezonabil de la data încheierii contractului între comercianţi care are drept scop confirmarea acestuia devin parte a contractului, cu excepţia cazului cînd ele îl alterează material sau cînd partea care îl recepţionează le respinge fără întîrzieri nejustificate.

Articolul 697. Comis-voiajorii

(1) Contractul dintre un consumator şi o persoană care acţionează în exercitarea unei profesii, încheiat într-un cadru specific voiajorilor comerciali, produce efecte doar dacă, în decursul unei săptămîni, consumatorul nu îl revocă în scris, cu excepţia situaţiei în care contractul este executat pe loc de ambele părţi.
(2) Dispoziţiile de la alin.(1) se aplică şi asupra contractelor de consumator încheiate pe credit, şi asupra contractelor de asigurare.
(3) Termenul de revocare a contractelor prevăzute la alin.(1) şi (2) curge doar din momentul în care consumatorul este înştiinţat în scris asupra dreptului său de revocare.

Articolul 698. Încheierea contractului la licitaţie

La licitaţie, contractul se încheie prin adjudecare. O ofertă se stinge de îndată ce este emisă o supraofertă sau licitaţia se închide fără ca adjudecarea să fie atribuită.

Articolul 699. Momentul şi locul încheierii contractului

(1) Contractul se consideră încheiat în momentul primirii acceptului de către ofertant.
(2) Dacă în contract nu este indicat locul încheierii, el se consideră încheiat la domiciliul sau la sediul ofertantului.

Articolul 700. Recunoaşterea obligaţiei

(1) Pentru valabilitatea unui contract prin care se recunoaşte existenţa unei obligaţii este necesară o declaraţie scrisă de recunoaştere.
(2) Dacă pentru constituirea obligaţiei a cărei existenţă este recunoscută se prescrie forma autentică, declaraţia de recunoaştere trebuie făcută în această formă.
(3) Dacă obligaţia se recunoaşte pe baza unei decontări sau compensări, nu mai este necesară respectarea formei.

Articolul 701. Obligaţia de confidenţialitate

(1) Dacă în timpul negocierilor o parte comunică informaţii celeilalte părţi, aceasta are obligaţia să nu o divulge sau să nu o folosească inadecvat în scopuri proprii, indiferent de faptul dacă a fost sau nu încheiat contractul.
(2) Cel care încalcă obligaţia de confidenţialitate trebuie să repare prejudiciul cauzat. Despăgubirea pentru neexecutarea obligaţiei de confidenţialitate poate consta în compensaţii din beneficiul obţinut de cealaltă parte.

Articolul 702. Clauza de integritate şi clauza privind modificarea scrisă

(1) Contractul scris, completat cu o clauză care stipulează că înscrisul conţine toate condiţiile asupra cărora au convenit părţile nu poate fi contestat sau completat prin proba declaraţiilor sau acordurilor anterioare. Aceste declaraţii sau acorduri pot fi folosite totuşi pentru interpretarea înscrisului.
(2) Contractul scris conţinînd o clauză prin care se stipulează că toate modificările sau
rezoluţiunea contractului se fac în scris nu poate fi modificat sau rezolvit altfel. Comportamentul unei părţi o poate priva totuşi de dreptul invocării acestei clauze dacă cealaltă parte a acţionat în conformitate cu acest comportament.

Articolul 703. Neexecutarea promisiunii de a contracta

Contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a contracta date unei alte persoane este opozabil beneficiarului promisiunii fără a-l priva pe acesta de dreptul de a cere promitentului şi terţului de rea-credinţă care a contractat cu ultimul repararea prejudiciilor suferite.

Capitolul III CONTRACTUL SINALAGMATIC

Articolul 704. Dispoziţii generale cu privire la contractul

sinalagmatic
(1) Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte.
(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi asupra altor raporturi juridice în scopul executării reciproce a obligaţiilor, în măsura în care nu sînt incompatibile cu natura acestor raporturi juridice.

Articolul 705. Suspendarea executării obligaţiei rezultate dintr-un contract sinalagmatic (1) Persoana obligată în baza unui contract sinalagmatic este în drept să refuze executarea propriei obligaţii în măsura în care cealaltă parte nu-şi execută obligaţia corelativă dacă nu s-a obligat să execute prima sau dacă această obligaţie nu rezultă din lege sau din natura obligaţiei.

Dacă obligaţia trebuie executată faţă de mai multe persoane, se poate refuza executarea părţii
datorate uneia din aceste persoane pînă la executarea integrală a obligaţiei corelative.
(2) Dacă una din părţi a executat parţial obligaţia sa, nu se admite neexecutarea obligaţiei corelative în măsura în care, în conformitate cu circumstanţele cazului, în special dacă partea neexecutată este nesemnificativă, aceasta ar fi inechitabil.

Articolul 706. Dreptul de a refuza prestaţia rezultată dintr-un contract sinalagmatic

(1) Partea obligată să presteze prima poate refuza executarea obligaţiei dacă, după încheierea contractului, apar indicii că dreptul său la contraprestaţie este periclitat de imposibilitatea executării obligaţiei de către cealaltă parte. Executarea obligaţiei nu poate fi refuzată dacă a fost executată contraprestaţia sau au fost prezentate garanţii privind executarea obligaţiei.
(2) Partea obligată să presteze prima poate stabili un termen rezonabil, în care cealaltă parte să
execute treptat contraprestaţia sau să ofere garanţii privind executarea obligaţiei. Dacă termenul expiră fără ca să fie executată obligaţia sau fără ca să fie prezentate garanţii, persoana obligată să presteze prima poate rezilia contractul.

Articolul 707. Imposibilitatea executării pentru care părţile nu poartă răspundere

(1) Dacă o prestaţie din contractul sinalagmatic devine imposibilă din motive independente de părţi, cea care trebuie să execute prestaţia devenită imposibilă pierde dreptul de a cere executarea obligaţiei corelative. În cazul în care imposibilitatea este parţială, obligaţia corelativă se reduce corespunzător.
(2) În cazul în care cealaltă parte cere transmiterea compensaţiei primite pentru obiectul contractului sau cesiunea dreptului la compensaţie, ea nu este eliberată de executarea obligaţiei sale, care se reduce în măsura în care compensaţia sau dreptul la compensaţie sînt mai mici decît prestaţia datorată.
(3) Dacă este executată obligaţia corelativă, care nu este obligatorie, în conformitate cu prevederile alin.(1) şi (2), restituirea a ceea ce este prestat se poate cere în conformitate cu regulile privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Articolul 708. Imposibilitatea executării din vina creditorului

În cazul în care executarea prestaţiei uneia din părţile contractului sinalagmatic devine imposibilă din vina celeilalte părţi, ultima este obligată să execute prestaţia sa. Din contra- prestaţie se deduce tot de ce partea eliberată pentru cauză de imposibilitate beneficiază din faptul eliberării sau ce omite cu rea-credinţă să beneficieze.

Articolul 709. Neexecutarea obligaţiilor rezultate dintr-un

contract sinalagmatic
(1) Dacă una din părţi nu execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă decurgînd dintr-un contract sinalagmatic, cealaltă parte poate, după expirarea fără rezultat a unui termen rezonabil pe care l-a stabilit pentru prestaţie sau remediere, să rezoluţioneze contractul dacă debitorul trebuia să-şi dea seama, în baza termenului de graţie, de iminenţa rezoluţiunii. În cazul în care nu a fost stabilit un termen sau termenul este necorespunzător de scurt, se consideră ca stabilit un termen rezonabil.
(2) Dacă în raport cu felul neexecutării obligaţiei nu se poate stabili un termen, se face o somaţie.
(3) Dacă neexecutarea obligaţiei se limitează la o parte din prestaţie, creditorul poate rezolvi contractul integral doar în cazul în care nu are nici un interes în executarea parţială a prestaţiei.
(4) Creditorul este îndreptăţit să rezoluţioneze contractul chiar şi înainte de scadenţă dacă este
evident că premisele dreptului de rezoluţiune se vor realiza.

Articolul 710. Neobligativitatea stabilirii unui termen de graţie

(1) Prin derogare de la art.709, nu este necesară stabilirea unui termen de graţie sau somare dacă:
a) debitorul a respins în mod cert şi definitiv executarea;
b) încălcarea obligaţiei constă în faptul că prestaţia nu a avut loc într-un anumit termen stabilit prin contract şi creditorul a legat prin contract interesul său pentru prestaţie de executarea ei în termen;
c) datorită unor împrejurări speciale, luîndu-se în considerare interesele ambelor părţi, rezilierea imediată este justificată;
d) termenul prevăzut la art.617 alin.(4) a expirat fără ca obligaţia să fie executată.
(2) Dacă nu este necesară somarea sau dacă este evidentă inutilitatea prelungirii termenului de executare, creditorul poate rezolvi contractul imediat.

Articolul 711. Excluderea rezoluţiunii contractului sinalagmatic

Rezoluţiunea contractului sinalagmatic este exclusă dacă:
a) încălcarea obligaţiei este neînsemnată;
b) nu este executată o obligaţie în sensul art.512, iar creditorului i se poate pune în seamă, în condiţiile încălcării, menţinerea contractului;
c) creditorul răspunde în totalitate sau în mod apreciabil pentru neexecutarea obligaţiei, ori neexecutarea obligaţiei pentru care nu trebuie să răspundă debitorul a intervenit într-un moment în care creditorul este în întîrziere de primire;
d) pretenţiei i se opune o excepţie pe care debitorul a ridicat-o deja sau o va ridica după
rezoluţiune.

Capitolul IV

CLAUZELE CONTRACTUALE STANDARD Articolul 712. Dispoziţii generale cu privire la clauzele

contractuale standard
(1) Clauze contractuale standard sînt toate clauzele formulate anticipat pentru o multitudine de contracte, pe care o parte contractantă (utilizator) le prezintă celeilalte părţi la încheierea contractului. Este indiferent dacă prevederile formează un document separat sau sînt parte a documentului ce reprezintă contractul, de asemenea nu importă numărul condiţiilor şi forma contractului.
(2) Nu există clauze contractuale standard în măsura în care condiţiile contractului au fost
negociate în particular între părţi.
(3) Condiţiile contractuale standard devin numai atunci parte a contractului cînd partea care le propune le aduce, în momentul încheierii contractului, în mod expres la cunoştinţa celeilalte părţi sau îi asigură în alt mod posibilitatea, luînd în considerare şi handicapul acesteia, să ia cunoştinţă de conţinutul lor şi, cînd cealaltă parte este de acord, să le accepte.
(4) Se poate dispune prin lege includerea clauzelor contractuale standard în unele tipuri de
contracte chiar şi fără respectarea condiţiilor de la alin.(3).
(5) Părţile contractante pot, pentru un anumit fel de contracte, să convină asupra validităţii unor clauze contractuale standard determinate, luînd în considerare exigenţele prevăzute la alin.(3).

Articolul 713. Includerea clauzelor contractuale standard

în cazuri deosebite
Chiar şi fără respectarea condiţiilor prevăzute la art.712 alin.(3), se consideră incluse în contract clauzele contractuale standard stabilite de lege pentru anumite tipuri de contracte.

Articolul 714. Prioritatea clauzelor contractuale negociate

Clauzele contractuale negociate au prioritate faţă de clauzele contractuale standard.

Articolul 715. Dispoziţiile surprinzătoare ale clauzelor contractuale standard

Dispoziţiile din clauzele contractuale standard care, în raport de împrejurări, în special în raport cu aspectul sau aparenţa exterioară a contractului, sînt atît de neobişnuite încît partea care contractează nu trebuie să presupună existenţa lor nu devin clauze în contract.

Articolul 716. Caracterul neobligatoriu al clauzelor contractuale

standard inechitabile
(1) O clauză contractuală standard este lipsită de efect dacă prejudiciază disproporţionat, contrar principiilor bunei-credinţe, cealaltă parte a contractului. În acest sens, se iau în considerare conţinutul contractului, împrejurările în care clauza este inserată în contract, interesele reciproce, alte împrejurări.
(2) Caracterul inechitabil al clauzelor contractuale standard se prezumă în caz de dubiu dacă o
prevedere:
a) nu este compatibilă cu principiile de bază (esenţiale) ale reglementărilor de la care derogă;
b) limitează drepturile sau obligaţiile esenţiale, care rezultă din natura contractului, de o manieră care periclitează scopul contractului;
c) nu este clară.
(3) Aprecierea caracterului inechitabil al clauzelor contractuale standard nu trebuie să se refere la determinarea obiectului contractului sau la proporţionalitatea preţului ori a remuneraţiei, pe de
o parte, şi nici la bunurile sau serviciile furnizate, pe de altă parte, în măsura în care clauzele contractuale sînt formulate în mod clar şi precis.

Articolul 717. Efectele neincluderii sau nulităţii clauzelor contractuale standard

(1) În cazul în care clauzele contractuale standard nu au devenit parte integrantă a contractului ori sînt, total sau parţial, nule, contractul este valabil în partea rămasă.
(2) În măsura în care clauzele contractului standard nu au devenit parte integrantă a
contractului sau sînt nule, conţinutul contractului se reglementează de prevederile legale.
(3) Contractul este nul dacă respectarea lui, chiar avîndu-se în vedere dispoziţiile alin.(2), ar constitui o rigoare nerezonabilă pentru una din părţile contractante.

Articolul 718. Interdicţia clauzelor contractuale standard cu posibilitate de evaluare

În cadrul clauzelor contractuale standard, este nulă îndeosebi:
a) clauza prin care utilizatorul îşi rezervă dreptul la termene nejustificat de lungi sau stabilite insuficient pentru acceptarea sau refuzarea unei oferte ori pentru executarea unei obligaţii. Excepţie face clauza prin care utilizatorul îşi rezervă dreptul de a executa obligaţia abia după expirarea termenului de revocare sau de restituire;
b) clauza prin care utilizatorul, prin derogare de la prevederile legale, îşi rezervă dreptul la prelungirea nejustificată a termenului stabilit pentru o obligaţie pe care trebuie să o execute;
c) clauza privind dreptul utilizatorului de a se elibera de obligaţia sa fără un motiv obiectiv justificat şi nemenţionat în contract. Această prevedere nu se aplică pentru obligaţiile cu executare succesivă;
d) clauza privind dreptul utilizatorului de a modifica prestaţia promisă ori de a se abate de la
executarea ei dacă modificarea sau abaterea nu se poate pretinde celeilalte părţi, ţinîndu-se cont de interesele utilizatorului;
e) clauza conform căreia o declaraţie a partenerului de contract al utilizatorului se consideră dată sau nedată atunci cînd face sau omite să facă o acţiune, cu excepţia cazului în care partenerului de contract i se acordă un termen corespunzător pentru a putea emite o declaraţie în mod expres şi utilizatorul se obligă să informeze, la începutul termenului, expres partenerul de contract cu privire la înţelesul previzibil al comportamentului său;
f) clauza prin care o declaraţie de importanţă deosebită a utilizatorului se consideră intrată la cealaltă parte contractantă;
g) clauza prin care, în cazul revocării contractului sau al rezoluţiunii contractului de către o parte, utilizatorul poate cere o plată necorespunzător de mare pentru utilizarea sau folosirea unui lucru ori a unui drept sau pentru obligaţii executate ori o compensare nejustificat de mare a cheltuielilor;
h) clauza prevăzută în calitate de excepţie la lit.c), conform căreia utilizatorul îşi poate rezerva dreptul de a se degreva de obligaţia executării contractului în cazul indisponibilităţii prestaţiei, dacă utilizatorul nu se obligă să îl informeze imediat pe partenerul de contract despre indisponibilitate şi să îi restituie contraprestaţiile.

Articolul 719. Interdicţia clauzelor contractuale standard

fără posibilităţi de evaluare
În cadrul condiţiilor contractuale standard, fără a prejudicia dispoziţiile care exclud posibilitatea derogării de la dispoziţiile legale în defavoarea consumatorului, este nulă:
a) clauza referitoare la creşterea preţului la bunurile sau serviciile care urmează să fie livrate sau prestate în termen de 4 luni de la încheierea contractului. Clauza aceasta nu se aplică la
bunurile sau serviciile care se livrează sau se prestează ca obligaţii succesive;
b) clauza prin care este exclus sau limitat dreptul, pe care îl are partenerul de contract al utilizatorului, de a refuza executarea obligaţiei în conformitate cu art.705 sau prin care este exclus sau limitat un drept de retenţie al partenerului de contract al utilizatorului, în măsura în care se bazează pe acelaşi raport contractual, în special dacă dreptul de retenţie este făcut dependent de recunoaşterea unor vicii de către utilizator;
c) clauza prin care partenerului de contract al utilizatorului nu i se permite efectuarea
compensării cu o creanţă stabilită indubitabil şi scadentă;
d) clauza prin care utilizatorul este degrevat de obligaţia legală de a soma sau de a stabili partenerului său de contract un termen pentru executarea obligaţiei;
e) clauza privind evaluarea globală a dreptului utilizatorului la despăgubiri pentru prejudicii sau la despăgubiri pentru diminuarea valorii dacă în cazurile reglementate valoarea globală depăşeşte prejudiciile sau diminuarea valorii, care erau de aşteptat în condiţii obişnuite, sau dacă partenerului său de contract nu i se permite să dovedească că nu s-a produs nici un prejudiciu sau nici o diminuare a valorii ori că acestea sînt substanţial mai reduse decît valoarea globală;
f) clauza prin care utilizatorului i se promite plata unei penalităţi dacă obligaţia nu este
executată sau este executată cu întîrziere, dacă întîrzie plata sau dacă partenerul lui de contract reziliază contractul;
g) clauza prin care se exclude răspunderea în cazul vătămării integrităţii corporale, al altei vătămări a sănătăţii şi al vinovăţiei grave;
h) clauza prin care, în cazul răspunderii pentru neexecutarea obligaţiei principale a
utilizatorului:
- este exclus sau limitat dreptul partenerului de contract la rezilierea contractului;
- este exclus sau limitat în contradicţie cu lit.g) dreptul partenerului de contract la despăgubiri în loc de prestaţie.
Prevederile prezentei litere nu se aplică pentru mijloacele de transport şi condiţiile tarifare menţionate la lit.g) dacă nu se dezavantajează pasagerul;
i) clauza prin care în contractele de livrare a noilor bunuri şi de antrepriză:
- în cazul viciului unui bun, sînt excluse, în întregime sau în ceea ce priveşte unele componente ale bunului, drepturile faţă de utilizator, sînt limitate drepturile la revendicare faţă de terţi sau exercitarea drepturilor este făcută dependentă de chemarea anterioară în instanţă a terţilor;
- drepturile faţă de utilizator sînt limitate doar la un drept în cazul neexecutării totale sau parţiale, dacă partenerului de contract nu i se garantează în mod expres dreptul de a cere reducerea plăţii sau de a rezilia contractul în cazul unei remedieri nereuşite (dacă o altă lucrare decît cea de construcţie constituie obiectul răspunderii pentru viciu);
- este exclusă sau limitată obligaţia utilizatorului de a suporta cheltuielile de remediere,
îndeosebi costurile transportului, drumului, lucrului şi materialului;
- utilizatorul condiţionează remedierea de plata în avans a întregii sume sau a unei părţi substanţiale, nejustificat de mari în condiţiile existenţei viciului;
- utilizatorul stabileşte partenerului său de contract un termen de excludere în ceea ce priveşte notificarea despre viciile ascunse ale bunului şi termenul este mai scurt decît cel admis conform următoarei liniuţe;
- termenul de prescripţie este redus la mai puţin de un an pentru drepturi rezultînd dintr-un
viciu al bunului ori sînt reduse termenele de prescripţie de la art.269, ori se stabilesc termene mai
scurte decît cele menţionate pentru drepturile la reziliere fără reducerea termenului;
j) clauza, în cazul unui raport contractual ce are ca obiect livrarea periodică de bunuri sau prestarea periodică de servicii de către utilizator, prin care:
- partenerul de contract al utilizatorului este obligat pentru o perioadă mai mare de 2 ani;
- contractul se prelungeşte în mod tacit pe un termen mai mare de un an;
- se stabileşte pentru partenerul de contract al utilizatorului un termen de reziliere mai mare de
3 luni, înainte de expirarea contractului.
Prevederile prezentei litere nu se aplică în cazul contractelor de livrare a bunurilor cumpărate, de asigurare şi nici în cazul contractelor dintre titularii drepturilor de autor şi societăţile comerciale utilizatoare;
k) clauza din contractele de vînzare-cumpărare, de prestări servicii sau de antrepriză, prin care un terţ se subrogă sau se poate subroga în drepturile şi obligaţiile contractuale ale utilizatorului, cu excepţia situaţiei în care prevederea:
- conţine numele terţului;
- stipulează dreptul partenerului său de contract la rezilierea contractului;
l) clauza prin care utilizatorul impune reprezentantului care încheie contractul pentru partenerul de contract:
- răspundere proprie sau obligaţie de garantare fără să existe o declaraţie expresă şi autonomă
în acest sens;
- răspundere care, în cazul reprezentării fără împuternicire, depăşeşte cadrul stabilit la art.250;
m) clauza prin care utilizatorul modifică obligaţia producerii de dovezi în defavoarea partenerului său de contract, îndeosebi atunci cînd utilizatorul:
- atribuie partenerului obligaţia de a produce dovezi care ţin de răspunderea sa;
- lasă partenerul să confirme anumite fapte. Această prevedere nu se aplică pentru confirmări de primire semnate separat sau semnate prin înregistrare electronică;
n) clauza prin care notificarea utilizatorului sau a terţului, precum şi declaraţiile faţă de utilizator sau terţ, sînt condiţionate de o formă mai strictă decît cea scrisă sau sînt dependente de condiţii speciale de acces.

Articolul 720. Dispoziţii speciale cu privire la aplicarea normelor prezentului capitol

(1) Prevederile art. 712 alin.(3) şi (5), precum şi prevederile art.718 şi 719, nu se aplică în
cazul clauzelor contractuale standard care se folosesc faţă de un întreprinzător, o persoană juridică de drept public sau faţă de un patrimoniu cu regim special de drept public.

[Art.720 al.(1) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

(2) Prevederile art.716 alin.(1) şi (2) se aplică în cazurile stipulate în prezentul articol la alin.(1), în măsura în care aceasta are ca urmare nulitatea prevederilor contractuale menţionate la art.718 şi 719. În acest caz, se vor lua în considerare în modul corespunzător uzanţele din circuitul comercial.

[Art.720 al.(3) abrogat prin LP23 din 01.03.12, MO54-59/23.03.12 art.172; în vigoare

23.06.12]

(4) În contractul dintre întreprinzător şi consumator, prevederile prezentului capitol se aplică ţinîndu-se cont de următoarele condiţii:
a) clauzele contractuale standard se consideră ca fiind stabilite de întreprinzător dacă nu au
fost introduse în contract de către consumator;
b) art.715-719 se aplică la condiţiile contractuale reformulate şi atunci cînd acestea sînt
determinate pentru folosinţă de o singură dată, precum şi în măsura în care consumatorul nu a putut influenţa conţinutul prevederilor din cauza reformulării lor;
c) la aprecierea defavorizării necorespunzătoare conform art.716 alin.(1) şi (2), se iau în
considerare şi împrejurările existente la încheierea contractului.
(5) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică contractelor încheiate cu consumatorii în măsura în care nu contravin prevederilor legii speciale şi nu se aplică în cazul contractelor ce ţin de domeniul dreptului muncii, moştenirii, familiei şi societăţilor comerciale.

[Art.720 al.(5) în redacţia LP23 din 01.03.12, MO54-59/23.03.12 art.172; în vigoare

23.06.12]

Capitolul V

CONTRACTUL ÎN FOLOSUL UNUI TERŢ Articolul 721. Contractul în folosul unui terţ

(1)Părţile unui contract pot conveni ca debitorul (promitentul) să efectueze prestaţia nu creditorului (stipulantului), ci terţului (beneficiarului), indicat sau neindicat în contract, care obţine în mod nemijlocit dreptul să pretindă prestaţia în folosul său.
(2) Nu este obligatoriu ca beneficiarul să fie determinat sau să existe la momentul stipulaţiei.
Este suficient ca el să fie determinabil şi să existe la data executării contractului.
(3) Pînă la momentul informării de către beneficiar a stipulantului sau a promitentului despre acceptarea stipulaţiei, aceasta poate fi revocată sau modificată de către stipulant. Succesorii sau creditorii stipulantului nu au dreptul de revocare sau de modificare a stipulaţiei.

Articolul 722. Solicitarea executării

Executarea contractului încheiat în favoarea terţului poate fi cerută atît de stipulant, cît şi de beneficiar în măsura în care legea sau contractul nu dispune altfel şi acest lucru este posibil prin natura prestaţiei.

Articolul 723. Executarea în favoarea stipulantului

În cazul revocării stipulaţiei, al refuzului beneficiarului la dreptul conferit de stipulaţie, precum şi în cazul în care stipulaţia în favoarea terţului nu are efecte faţă de beneficiar, stipulantul poate cere executarea prestaţiei faţă de sine dacă din contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 724. Excepţiile opozabile beneficiarului

Promitentul poate opune beneficiarului excepţiile fondate pe contractul din care beneficiarul şi-a obţinut dreptul, dar nu şi excepţiile fondate pe alte raporturi dintre promitent şi stipulant.

Capitolul VI INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Articolul 725. Principiile interpretării contractului

(1) Contractul trebuie interpretat pe principiile bunei-credinţe.
(2) Contractul se interpretează după intenţia comună a părţilor, fără a se limita la sensul literal al termenilor utilizaţi.

Articolul 726. Factorii care influenţează interpretarea contractului

La interpretarea contractului se va ţine cont de natura lui, de circumstanţele în care a fost încheiat, de interpretarea care este dată acestuia de către părţi sau care poate fi dedusă din comportamentul lor de pînă la şi de după încheierea contractului, precum şi de uzanţe.

Articolul 727. Efectele nestipulate ale contractului

Contractul produce nu numai efecte stipulate de către părţi, dar şi efecte care, conform naturii contractului, rezultă din lege, din uzanţe sau din principiul echităţii.

Articolul 728. Interpretarea coordonată a clauzelor

Clauzele contractuale se interpretează în contextul întregului contract.

Articolul 729. Interpretarea clauzelor şi termenilor polisemantici

(1) Clauzele contractului se interpretează în sensul în care pot produce efecte, dar nu în sensul în care nu ar produce nici un efect.
(2) Termenii polisemantici se interpretează în sensul care corespunde mai mult naturii
contractului.

Articolul 730. Clauzele contractului şi exemplul inserat pentru definirea acestora

Dacă părţile includ în contract un exemplu pentru facilitarea înţelegerii unor clauze, întinderea obligaţiei nu se limitează la exemplul dat.

Articolul 731. Limitarea interpretării clauzelor contractului

Clauzele contractului se referă numai la obiectul contractului, oricît de generali ar fi termenii folosiţi în el.

Articolul 732. Interpretarea contractului în folosul părţii

defavorizate
(1) Neclarităţile din condiţiile contractuale standard se interpretează în defavoarea părţii care le-a formulat.
(2) În caz de dubiu, contractul se interpretează în favoarea celui care a contractat obligaţia şi în defavoarea celui care a stipulat-o. În toate cazurile, contractul se interpretează în favoarea aderentului sau a consumatorului.

Capitolul VII

REZOLUŢIUNEA, REZILIEREA ŞI REVOCAREA CONTRACTULUI

S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII COMUNE CU PRIVIRE LA REZOLUŢIUNEA, REZILIEREA ŞI REVOCAREA CONTRACTULUI

Articolul 733. Temeiurile rezoluţiunii, rezilierii şi revocării

Contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau revocat decît în temeiuri prevăzute de lege sau prin acordul părţilor.

Articolul 734. Clauza de rezoluţiune

(1) Părţile îşi pot rezerva în mod expres prin contract dreptul de rezoluţiune a contractului. (2) Acordul privind rezoluţiunea contractului trebuie să fie încheiat în forma cerută pentru
contract dacă din lege, contract sau uzanţe nu rezultă altfel.

Articolul 735. Rezoluţiunea în cazul neexecutării esenţiale

(1) O parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi.
(2) Pentru determinarea neexecutării esenţiale, în special se iau în considerare următoarele circumstanţe:
a) neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se aştepta de la executarea
contractului, cu excepţia cazului cînd debitorul demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod rezonabil rezultatul scontat;
b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului;
c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă;
d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a
contractului.

Articolul 736. Garantarea executării corespunzătoare

Partea care, reieşind din circumstanţe concrete, consideră în mod rezonabil că va exista o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi poate cere garantarea suficientă a executării corespunzătoare şi poate să suspende pentru această perioadă executarea propriei obligaţii. În cazul în care garanţia nu este prezentată într-un termen rezonabil, partea care cere garanţii poate rezolvi contractul.

Articolul 737. Operarea rezoluţiunii

(1) Rezoluţiunea contractului operează prin declaraţie scrisă faţă de cealaltă parte. (2) Dacă prestaţia este oferită cu întîrziere sau nu corespunde în alt fel prevederilor
contractului, creditorul pierde dreptul de rezoluţiune dacă nu notifică cealaltă parte într-un termen rezonabil de la data la care a aflat sau trebuia să afle despre oferta sau executarea necorespunzătoare.

Articolul 738. Efectele rezoluţiunii

(1) În cazul exercitării dreptului de rezoluţiune, contractul încetează şi părţile sînt eliberate de obligaţia de a presta, trebuind să restituie prestaţiile executate şi veniturile realizate.
(2) Debitorul dă compensaţie în bani în locul restituirii în natură a prestaţiei dacă:
a) în funcţie de caracterul prestaţiei, restituirea în natură este imposibilă;
b) obiectul primit este consumat, înstrăinat, grevat, prelucrat sau transformat;
c) obiectul primit este deteriorat sau a pierit; uzura bunului rezultată din folosinţa lui conformă destinaţiei nu se ia în considerare.
(3) Dacă în contract este stipulată o contraprestaţie, aceasta ia locul compensării în bani. (4) Obligaţia compensării în bani nu apare:
a) atunci cînd viciul care dă drept la rezoluţiune iese la iveală doar în timpul prelucrării sau
transformării obiectului;
b) în măsura în care creditorul răspunde de deteriorarea sau pieirea bunului;
c) atunci cînd deteriorarea sau pieirea s-ar fi produs chiar şi în cazul în care bunul s-ar fi aflat la creditor;
d) dacă, în cazul unui drept de rezoluţiune conferit de lege, deteriorarea sau pieirea s-a produs la cel îndreptăţit să ceară rezoluţiunea, deşi acesta a dovedit diligenţa unui bun proprietar, îmbogăţirea realizată urmînd să fie restituită.
(5) După rezoluţiune, creditorul poate cere acoperirea prejudiciului produs prin neexecutarea
contractului, cu excepţia cazului cînd debitorului nu îi este imputabilă cauza rezoluţiunii.
(6) Rezoluţiunea nu afectează clauzele contractului privind soluţionarea litigiilor şi alte clauze destinate a produce efecte şi după rezoluţiune.

Articolul 739. Neobţinerea beneficiului şi repararea pagubelor

(1) În cazul în care, contrar regulilor bunei administrări, debitorul nu obţine beneficii de pe urma bunului, deşi acest lucru i-ar fi fost posibil, el este obligat faţă de creditor la compensarea valorii veniturilor ratate. Debitorul trebuie însă să dovedească, în raport de aceste venituri, doar acea diligenţă pe care în mod obişnuit o exercită în propriile afaceri.
(2) Dacă debitorul restituie bunul, compensează valoarea bunului sau dacă compensarea este exclusă conform art.738 alin.(4) lit.a)-c), lui i se restituie cheltuielile necesare făcute în legătură cu bunul. Alte cheltuieli se restituie doar în măsura în care creditorul realizează o îmbogăţire de pe urma lor.

Articolul 740. Executarea obligaţiilor născute din rezoluţiune Obligaţiile părţilor născute din rezoluţiune se execută simultan. Articolul 741. Termenul pentru rezoluţiunea contractului

Dacă părţile nu s-au înţeles în privinţa unui termen de rezoluţiune a contractului, celui
îndreptăţit i se poate stabili de către cealaltă parte un termen rezonabil pentru rezoluţiune. Dacă nu exercită acest drept pînă la expirarea termenului, creditorul poate rezolvi contractul numai la expirarea fără rezultat a unui termen de graţie rezonabil, stabilit de el, sau după o somaţie rămasă fără efect.

Articolul 742. Rezoluţiunea în cazul pluralităţii de părţi

(1) În cazul pluralităţii de debitori sau creditori, dreptul de rezoluţiune nu poate fi exercitat decît de toţi creditorii sau debitorii contra tuturor debitorilor sau creditorilor.
(2) Dacă dreptul de rezoluţiune se stinge pentru unul dintre cei îndreptăţiţi, se stinge şi pentru
ceilalţi.

Articolul 743. Rezoluţiunea fără efecte

Dacă una din părţi şi-a rezervat dreptul de rezoluţiune pentru cazul în care cealaltă parte nu-şi îndeplineşte obligaţia, rezoluţiunea nu produce efecte atunci cînd cealaltă parte se poate elibera de obligaţie prin compensare şi declară compensarea imediat după ce a primit declaraţia de rezoluţiune.

Articolul 744. Clauza privind pierderea drepturilor de către debitor

Dacă un contract este încheiat cu rezerva pierderii drepturilor de către debitor în cazul neexecutării obligaţiei sale, creditorul, la survenirea acestui caz, are dreptul la rezoluţiunea contractului.

Articolul 745. Rezoluţiunea sub condiţia de a se plăti penalitatea

În cazul în care dreptul de rezoluţiune a contractului este stipulat cu condiţia de a se plăti penalitatea, rezoluţiunea este fără efect dacă penalitatea nu a fost plătită pînă la declaraţia de rezoluţiune sau concomitent cu ea, iar cealaltă parte, din acest motiv, a respins neîntîrziat declaraţia. Aceasta produce efecte dacă, după respingerea sa, penalitatea este plătită neîntîrziat.

Articolul 746. Dreptul creditorului la reducerea obligaţiei

corelative
(1) În cazul în care nu poate cere rezoluţiunea contractului, creditorul are dreptul la reducere proporţională a obligaţiei sale corelative.
(2) Reducerea proporţională a obligaţiei corelative se determină în funcţie de toate circumstanţele pertinente.
(3) În cazul în care obligaţia corelativă nu poate fi redusă, creditorul are dreptul de a cere doar repararea prejudiciului.

Articolul 747. Rezilierea contractului

(1) Rezilierea operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate contractele cu executare succesivă. (2) La reziliere, art.734, 735, 737, 741-746 se aplică în modul corespunzător.

Articolul 748. Rezilierea contractelor cu executare succesivă

pentru motive temeinice
(1) Dacă motivul rezilierii constă în neexecutarea unei obligaţii contractuale, rezilierea este admisibilă numai la expirarea fără rezultat a unui termen de remediere (termen de graţie) sau după o somaţie rămasă fără efect. Dispoziţiile art.709-711 se aplică în modul corespunzător.
(2) Contractele cu executare succesivă în timp pot fi reziliate de orice parte pentru motive
întemeiate, fără respectarea unui termen de graţie sau de somaţie. Există motiv întemeiat atunci cînd, luîndu-se în considerare toate împrejurările cazului şi interesele ambelor părţi, nu se poate pretinde nici uneia dintre ele continuarea raporturilor contractuale pînă la expirarea termenului de graţie sau de somaţie.
(3) Cel îndreptăţit poate rezilia contractul doar într-un termen rezonabil, după ce a cunoscut sau a trebuit să cunoască motivul rezilierii.
(4) Dacă, după reziliere, prestaţiile efectuate nu mai prezintă interes pentru cel îndreptăţit să rezilieze, el poate extinde rezilierea şi asupra acestor prestaţii. În cazul restituirii prestaţiilor efectuate, art.731 şi 738 se aplică în modul corespunzător.

S e c ţ i u n e a a 2-a

DREPTUL DE REVOCARE ŞI DE RESTITUIRE ÎN CONTRACTELE CU CONSUMATORII

Articolul 749. Dreptul de revocare în contractele cu

consumatorii
(1) În cazul în care îi revine un drept de revocare conform prezentului cod sau unei alte legi, consumatorul nu mai este legat de exprimarea voinţei în legătură cu încheierea unui contract cu un întreprinzător dacă a revocat aceasta în termen.
(2) Revocarea nu trebuie să conţină nici o justificare. Ea trebuie scrisă pe hîrtie, formulată pe
un alt suport de date trainic sau se poate realiza prin expedierea bunului în termen de 2 săptămîni.
(3) Termenul prevăzut la alin.(2) începe să curgă din momentul în care consumatorului i s-au
pus la dispoziţie, pe un suport de date trainic, explicaţii formulate clar referitor la dreptul său de revocare. Suportul de date conţine, de asemenea, numele sau denumirea, adresa destinatarului revocării, precum şi o trimitere la începerea termenului şi la reglementarea alin.(2).

Articolul 750. Dreptul de restituire în contractele cu

consumatorii
(1) În măsura în care legea prevede în mod expres, dreptul de revocare conform art.749 poate fi înlocuit, la încheierea contractului pe baza prospectului de vînzare, printr-un drept nelimitat de restituire dacă:
a) prospectul de vînzare conţine o explicaţie clară referitoare la dreptul de restituire;
b) consumatorul a putut lua cunoştinţă în detaliu de prospectul de vînzare în lipsa întreprinzătorului;
c) consumatorului i se asigură, pe un suport de date trainic, dreptul de restituire.
(2) În cazul dreptului de restituire, revocarea poate fi declarată doar prin înapoierea bunului în interiorul termenului.

Articolul 751. Consecinţele juridice ale revocării şi restituirii

(1) În cazul dreptului de revocare şi de restituire, prevederile referitoare la rezoluţiune se aplică în modul corespunzător dacă nu este prevăzut altfel. Termenul stabilit la art.617 alin.(4) începe să curgă o dată cu declararea revocării sau restituirii de către consumator.
(2) Consumatorul este obligat să înapoieze bunul pe cheltuiala şi riscul întreprinzătorului.
(3) În cazul prevăzut la art.738 alin.(2) lit.c), consumatorul răspunde şi pentru înrăutăţirile survenite prin folosirea bunului dacă anterior a primit lămuriri asupra consecinţelor juridice şi posibilităţii de a le evita. Dispoziţiile art.738 alin.(2) lit.c) se aplică doar în cazul în care consumatorului nu s-au dat astfel de lămuriri şi nici lămuriri în privinţa dreptului său de revocare, iar el nu a putut afla în alt mod despre acest drept.
(4) Nu există alte drepturi decît cele stipulate.

Articolul 752. Transmiterea informaţiilor şi a declaraţiilor

(1) Informaţiile şi declaraţiile sînt puse la dispoziţia consumatorului pe un suport de date trainic dacă i-au parvenit sub formă de document sau sub o altă formă lizibilă care îi permite să reproducă întocmai informaţiile într-un termen corespunzător cerinţelor actului juridic. Sarcina probei pentru conţinutul informaţiilor sau declaraţiei revine întreprinzătorului.
(2) Prevederile alin.(1) se aplică în modul corespunzător şi declaraţiilor consumatorului faţă de
întreprinzător.

Secţiunea a 3-a

Dreptul de revocare a contractelor privind unele produse de vacanţă şi a contractelor de intermediere a lor

Articolul 7521. Dreptul de revocare a contractelor

privind unele produse de vacanţă şi a contractelor de intermediere a lor

(1) În condiţiile prezentului cod sau unei alte legi, consumatorul are dreptul de a revoca:

a) contractul privind cazarea periodică;

b) contractul privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractul de intermediere a produsului de vacanţă şi contractul de intermediere a participării la un sistem de schimb.

(2) Dreptul de revocare se exercită prin notificarea profesionistului. Consumatorul nu este nevoit să justifice decizia de revocare.

[Art.7521 introdus prin LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare

30.03.17]

Articolul 7522. Termenul de revocare

(1) Termenul de revocare este de 14 zile calendaristice şi începe să curgă:

a) fie din ziua încheierii contractului sau antecontractului; fie

b) din ziua în care consumatorul intră în posesia exemplarului contractului sau a antecontractului dacă aceasta este ulterioară datei menționate la lit. a).

(2) Termenul de revocare expiră după:

a) 12 luni și 14 zile calendaristice de la data menționată la alin. (1) din prezentul articol – în cazul în care profesionistul nu a completat și nu a pus la dispoziția consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, formularul standard pentru facilitarea exercitării dreptului de revocare a contractului, prevăzut în anexa nr. 5 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;

b) 3 luni și 14 zile calendaristice de la data menționată la alin. (1) din prezentul articol – în cazul în care informațiile menționate la art. 11454 alin. (1), inclusiv formularele standard prevăzute în anexele nr. 1–4 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în

aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, nu au fost puse la dispoziția consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil.

(3) În cazul în care profesionistul a completat și a pus la dispoziția consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, formularul standard pentru facilitarea exercitării dreptului de revocare a contractului, prevăzut în anexa nr. 5 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, în termen de 12 luni de la data menționată la alin. (1) din prezentul articol,

termenul de revocare a contractului curge de la data la care consumatorul primește acest formular.

(4) În cazul în care informațiile menționate la art. 11454 alin.(1), inclusiv formularele

standard prevăzute în anexele nr. 1–4 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, au fost puse la dispoziția consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, în termen de 3 luni de la data menționată la alin. (1) din prezentul articol, termenul de revocare a contractului curge de la data la care consumatorul primește aceste informații.

(5) În cazul în care contractul de intermediere a participării la un sistem de schimb este

oferit consumatorului împreună și în același timp cu contractul privind cazarea periodică, se aplică un singur termen de revocare pentru ambele contracte. Termenul de revocare pentru ambele contracte se calculează în conformitate cu dispozițiile alin. (1), astfel cum se aplică în cazul contractului privind cazarea periodică.

[Art.7522 introdus prin LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare

30.03.17]

Articolul 7523. Exercitarea dreptului de revocare

(1) În scopul notificării profesionistului despre exercitarea dreptului de revocare, consumatorul are posibilitatea:

a) de a folosi formularul standard prevăzut în anexa nr. 5 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova și pus la dispoziție de profesionist în conformitate cu art. 11457 alin. (6); sau

b) de a face orice altă notificare, pe suport de hîrtie sau pe alt suport durabil, în care îşi exprimă voinţa de revocare.

(2) Termenul de revocare se consideră respectat dacă notificarea este transmisă înainte

de expirarea termenului de revocare a contractului.

[Art.7523 introdus prin LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare

30.03.17]

Articolul 7524. Efectele revocării

(1) Revocarea are ca efect rezoluţiunea raportului contractual, care stinge obligaţiile ambelor părţi rezultate din contract.

(2) Revocarea nu generează niciun cost şi nicio răspundere pentru consumator, cu

excepţiile expres prevăzute de lege.

[Art.7524 introdus prin LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare

30.03.17]

T i t l u l III CATEGORIILE DE OBLIGAŢII Capitolul I

VÎNZAREA-CUMPĂRAREA

S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA VÎNZARE-CUMPĂRARE

Articolul 753. Contractul de vînzare-cumpărare

(1) Prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.
(2) Vînzătorul se obligă să remită, concomitent cu predarea bunului, documentele referitoare la bun, prevăzute de lege, dacă în contractul de vînzare-cumpărare nu este prevăzut altfel.
(3) Dacă preţul nu este indicat direct în contractul de vînzare-cumpărare, părţile pot conveni
asupra modului de determinare a lui.

Articolul 754. Cheltuielile de vînzare a unui bun mobil

(1) Cheltuielile de predare a bunului mobil, în particular de măsurare, cîntărire şi ambalare, sînt puse în sarcina vînzătorului, iar cheltuielile de primire şi transportare a bunului din locul încheierii contractului de vînzare-cumpărare în alt loc sînt puse în sarcina cumpărătorului, dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(2) În cazul în care contractul de vînzare-cumpărare a unui bun mobil trebuie autentificat şi
înregistrat, cumpărătorul suportă costul autentificării notariale, al înscrierii în registrul public respectiv şi al transferului proprietăţii.

Articolul 755. Cheltuielile de vînzare a unui bun imobil

În cazul cumpărării unui teren sau unui alt bun imobil, cheltuielile de întocmire, autentificare notarială şi de înscriere a contractului de vînzare-cumpărare în registrul bunurilor imobile, precum şi cheltuielile de preluare a documentelor necesare, sînt puse în sarcina cumpărătorului.

Articolul 756. Preţul

(1) Preţul bunului trebuie să fie exprimat în bani.
(2) Dacă în contractul de vînzare-cumpărare încheiat între comercianţi preţul bunului nu este determinat în mod expres sau implicit printr-o dispoziţie care permite să fie determinat, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit tacit la preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului în ramura comercială respectivă pentru aceleaşi bunuri vîndute în împrejurări comparabile. În cazul în care nu există contracte similare, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit în mod tacit la un preţ practicat la data predării bunurilor.
(3) Dacă preţul bunului se determină în funcţie de greutatea lui, greutatea netă este aceea care, în caz de îndoială, determină preţul.

Articolul 757. Termenul predării bunului

(1) Vînzătorul trebuie să predea bunul:
a) la data stabilită în contract sau la data care poate fi dedusă din contract;
b) în orice moment în cursul perioadei stabilite în contract sau determinate prin referire la contract, cu excepţia cazului în care din împrejurări rezultă că alegerea datei revine cumpărătorului;
c) într-un termen rezonabil calculat de la data încheierii contractului, în celelalte cazuri.
(2) Contractul de vînzare-cumpărare se consideră încheiat cu clauze de executare strict la data stabilită dacă din contract rezultă clar că, la încălcarea acestui termen, cumpărătorul pierde interesul faţă de executarea contractului.
(3) Vînzătorul poate executa contractul cu clauze de executare strict la data stabilită, înainte de
acest termen sau după el numai cu consimţămîntul cumpărătorului.

Articolul 758. Obligaţiile vînzătorului de expediere a bunului

(1) Dacă, în conformitate cu contractul, vînzătorul predă bunul către un cărăuş şi dacă bunul nu este clar individualizat, potrivit contractului, prin aplicarea unui semn distinctiv pe el, prin documentele de transport sau prin orice alt mijloc, vînzătorul trebuie să transmită cumpărătorului un aviz de expediţie care specifică bunul.
(2) Dacă este obligat să ia măsuri pentru transportul bunurilor, vînzătorul trebuie să încheie
contracte necesare pentru ca transportul să fie efectuat pînă la locul prevăzut, cu vehicule adecvate circumstanţelor şi în condiţiile obişnuite pentru un astfel de transport.
(3) Dacă nu este obligat să asigure bunul pe timpul transportării, vînzătorul urmează să
transmită, la cererea cumpărătorului, toată informaţia de care dispune, necesară pentru încheierea contractului de asigurare.

Articolul 759. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului

(1) Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului în momentul în care vînzătorul şi-a executat obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului dacă contractul nu prevede altfel.
(2) Cînd contractul de vînzare-cumpărare implică transportul bunului, iar vînzătorul nu este
obligat să-l predea într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului de la remiterea bunului către primul cărăuş. Dacă vînzătorul este obligat să predea cărăuşului bunul într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului numai după remiterea în acel loc a bunului către cărăuş. Dacă cumpărătorul a dat vînzătorului instrucţiuni asupra modului de transportare, iar vînzătorul s-a abătut de la ele fără motiv întemeiat, atunci el este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
(3) În cazul vînzării bunului pe parcurs, riscurile sînt transferate cumpărătorului în momentul încheierii contractului dacă acesta nu prevede altfel.
(4) În cazul în care contractul este încheiat după predarea bunurilor, riscurile cunoscute vînzătorului sau a căror existenţă nu putea să nu o cunoască la încheierea contractului rămîn ale vînzătorului.
(5) În cazul vînzării bunurilor determinate generic, riscul nu trece la cumpărător anterior
individualizării bunului.

Articolul 760. Momentul executării obligaţiei de predare a bunului

(1) Obligaţia de predare a bunului se consideră executată în momentul:
a) predării bunului către cumpărător sau către persoana indicată de el;
b) punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului sau a persoanei indicate de el dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării lui. Bunul se consideră pus la dispoziţia cumpărătorului dacă este individualizat prin marcare sau în alt mod şi dacă este pregătit de predare în termenul
stabilit, iar cumpărătorul este informat despre aceasta potrivit clauzei contractuale.
(2) Dacă din contract nu rezultă obligaţia vînzătorului de a asigura transportarea bunului sau predarea lui la locul aflării cumpărătorului, obligaţia vînzătorului de a preda bunul se consideră executată de la data predării bunului către cărăuş sau oficiul poştal pentru a fi transportat la cumpărător dacă contractul nu prevede altfel.

Articolul 761. Recepţionarea bunului

(1) Cumpărătorul este obligat să efectueze acţiuni care, în conformitate cu uzanţele, sînt necesare din partea lui pentru garantarea predării şi primirii bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) În cazurile cînd cumpărătorul, încălcînd prevederile legii sau ale contractului, nu
recepţionează sau refuză să recepţioneze bunul, vînzătorul este în drept să refuze executarea contractului.

Articolul 762. Vinderea bunului către mai multe persoane

Dacă vînzătorul a vîndut unul şi acelaşi bun mobil mai multor persoane, prioritate are cumpărătorul în a cărui posesiune a fost dat bunul, iar dacă bunul nu a fost dat nici unuia din ei,
prioritate are cumpărătorul cu care primul s-a încheiat contractul.

Articolul 763. Viciile materiale ale bunului

(1) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale.
(2) Este fără vicii materiale bunul care, la transferarea riscurilor, are caracteristicile convenite. În cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, bunul nu are vicii dacă:
a) corespunde destinaţiei stabilite în contract;
b) corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinînd cont de felul bunului. La aceste caracteristici se includ şi cele pe care cumpărătorul le poate aştepta conform specificaţiilor publice ale vînzătorului, producătorului sau ale reprezentanţilor acestora, îndeosebi prin reclamă, cu excepţia cazului în care specificaţiile nu pot influenţa decizia de cumpărare.
(3) Există vicii materiale şi atunci cînd asamblarea convenită contractual a fost realizată
defectuos de către vînzător sau de către ajutoarele lui, precum şi atunci cînd bunul trebuie asamblat de cumpărător şi acesta îl asamblează defectuos din cauza indicaţiilor de asamblare eronate.
(4) Există viciu material şi în cazul în care vînzătorul predă numai o parte a bunului, un alt
bun, bunul într-o cantitate mai mică decît cea convenită sau cînd este viciată numai o parte a bunului, cu excepţia cazurilor cînd viciul nu exercită o influenţă substanţială asupra utilizării bunului.

Articolul 764. Viciile de natură juridică

Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii de natură juridică (liber de drepturile unui
terţ asupra lui), cu excepţia cazului cînd cumpărătorul a consimţit să încheie contractul cunoscînd drepturile terţului asupra bunului. Se consideră viciu de natură juridică şi situaţia în care în registrul bunurilor imobile este înscris un drept inexistent.

Articolul 765. Obligaţia de verificare a calităţii bunului şi

primirea bunului viciat
(1) Drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor sînt excluse dacă, în momentul încheierii contractului, cunoştea aceste vicii.
(2) Cumpărătorul poate beneficia numai atunci de drepturile care rezultă din viciul pe care nu l-a cunoscut în urma unei culpe grave cînd vînzătorul a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici.
(3) Cumpărătorul care este comerciant trebuie să verifice sau să pună pe cineva să verifice
bunul într-un termen atît de scurt cît permit împrejurările, iar în cazul constatării viciilor, să-l informeze neîntîrziat pe vînzător.
(4) Cumpărătorul pierde dreptul de a invoca viciul dacă nu l-a comunicat vînzătorului într-un termen rezonabil din momentul în care a constatat sau trebuia să constate viciul şi felul lui. Vînzătorul nu poate invoca dispoziţiile prezentului alineat dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul.
(5) Vînzătorul nu poate invoca o înţelegere prin care drepturile cumpărătorului sînt excluse sau limitate ca urmare a unui viciu dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici.
(6) Dacă, prin lege sau contract, este obligat să controleze calitatea bunului, vînzătorul trebuie să prezinte cumpărătorului dovezi de efectuare a controlului calităţii bunului.

Articolul 766. Obligaţia vînzătorului în cazul evicţiunii

(1) Dacă un terţ, în temeiul dreptului său asupra unui bun apărut înainte de încheierea
contractului de vînzare-cumpărare, intentează o acţiune de evicţiune împotriva cumpărătorului, acesta din urmă este obligat să atragă în calitate de copîrît pe vînzător şi poate opune terţului toate excepţiile care le-ar fi putut opune vînzătorul.
(2) Neatragerea vînzătorului în calitate de copîrît îl eliberează pe acesta de răspundere faţă de
cumpărător dacă va dovedi că atragerea sa ar fi prevenit evicţiunea cumpărătorului.

Articolul 767. Răspunderea vînzătorului în cazul evicţiunii cumpărătorului

În cazul evicţiunii cumpărătorului în baza drepturilor unui terţ asupra bunului care s-au constituit înainte de încheierea contractului de vînzare-cumpărare, vînzătorul repară prejudiciul cauzat cumpărătorului. Aceste prevederi nu se aplică dacă cumpărătorul a consimţit cumpărarea bunului grevat cu drepturi ale terţului, conform art.764.

Articolul 768. Remedierea

(1) În cazul în care bunul prezintă vicii, cumpărătorul poate cere remedierea, solicitînd înlăturarea viciului sau livrarea unui bun fără viciu.
(2) Vînzătorul suportă cheltuielile de remediere utile, îndeosebi cheltuielile de transport, de
drum, de executare a lucrărilor şi de procurare a materialelor.
(3) Vînzătorul poate refuza remedierea viciilor dacă aceasta necesită cheltuieli neproporţional de mari.
(4) În cazul în care în locul remedierii viciilor livrează un bun fără viciu, vînzătorul poate cere cumpărătorului restituirea bunului cu vicii în conformitate cu regulile privind efectele rezoluţiunii contractului.

Articolul 769. Dispoziţii speciale privind rezoluţiunea

şi repararea prejudiciului
În afară de cazurile prevăzute la art.617, nu este necesară stabilirea unui termen cînd
vînzătorul a respins remedierea viciilor sau cînd o modalitate de remediere nu a reuşit sau nu i se poate pretinde cumpărătorului. O remediere se consideră ca fiind nereuşită, după a doua
încercare fără succes, dacă din felul bunului sau al viciului sau din comportamentul vînzătorului
nu rezultă altfel.

Articolul 770. Efectele imposibilităţii de restituire a bunului

(1) Dacă nu poate restitui vînzătorului bunurile în starea în care le-a primit, cumpărătorul pierde dreptul de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vînzătorului predarea unor bunuri de înlocuire, cu excepţia cazurilor în care imposibilitatea de restituire a bunurilor se datorează acţiunii sau inacţiunii vînzătorului ori inutilităţii bunurilor dacă alterarea lor este o consecinţă a nerespectării condiţiilor de predare (inclusiv de ambalare) ori dacă bunurile au fost utilizate pînă a se constata neconformitatea lor.
(2) Pierderea de către cumpărător a dreptului de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vînzătorului predarea bunurilor de înlocuire nu afectează dreptul lui la alte mijloace de protecţie juridică prevăzute de lege sau de contract.

Articolul 771. Cererea de reducere a preţului

În locul rezoluţiunii contractului sau remedierii viciului de către vînzător, cumpărătorul poate pretinde reducerea preţului într-un volum echivalent cheltuielilor de remediere a viciului. Se are în vedere preţul stabilit la momentul încheierii contractului.

Articolul 772. Garanţia caracteristicilor bunului

(1) În cazul în care vînzătorul, producătorul sau un terţ garantează caracteristicile unui bun, cumpărătorul beneficiază, fără a aduce atingere drepturilor prevăzute de lege, de drepturile din
garanţie în condiţiile indicate în declaraţia de garanţie şi în reclama respectivă faţă de cel care a acordat garanţia.
(2) În măsura în care a fost preluată o garanţie, se prezumă că din garanţie se nasc drepturi în
cazul unui viciu apărut în perioada de garanţie.
(3) Termenul de garanţie începe să curgă din momentul predării bunului de către vînzător dacă contractul nu prevede altfel.
(4) Garanţia este aplicabilă, pe durata garanţiei stabilite pentru bunurile principale, şi asupra accesoriilor dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 773. Termenul de valabilitate a bunului

(1) Prin lege, standarde şi alte dispoziţii obligatorii pot fi stabilite termene de valabilitate a calităţii bunului, după a căror expirare bunul este considerat nesusceptibil de utilizare (termen de valabilitate).
(2) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în a cărui privinţă este stabilit un termen de
valabilitate astfel încît cumpărătorul să îl poată utiliza la destinaţie pînă la expirarea acestui termen.

Articolul 774. Cantitatea bunurilor

(1) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în cantitatea stabilită în contractul de vînzare- cumpărare.
(2) Cumpărătorul este în drept să refuze recepţionarea bunului dacă vînzătorul predă o
cantitate mai mică decît cea prevăzută în contract. În cazul în care va accepta primirea bunului în cantitate mai mică, cumpărătorul va plăti proporţional preţului contractual.
(3) Dacă vînzătorul predă o cantitate mai mare decît cea prevăzută în contract, cumpărătorul este în drept să preia bunul într-o astfel de cantitate, fiind obligat să plătească proporţional preţului stabilit în contract sau să preia numai cantitatea prevăzută în contract, iar surplusul să-l restituie din contul vînzătorului.
(4) În cazul în care nu este stabilită cantitatea bunului sau modul de determinare a acesteia, contractul este nul.

Articolul 775. Asortimentul bunurilor

Vînzătorul este obligat să transmită bunul în asortimentul (corelaţia după modele, varietăţi, măsuri, culori sau alte particularităţi) stipulat în contract, iar în lipsa lui, în asortimentul ce corespunde necesităţilor cumpărătorului, dacă vînzătorul le cunoştea la data încheierii contractului, sau să refuze executarea contractului.

Articolul 776. Efectele nerespectării clauzei de asortiment

(1) În cazul predării bunurilor într-un asortiment care nu corespunde contractului, cumpărătorul este în drept să nu le primească şi să nu plătească preţul, iar dacă acesta este plătit, să ceară restituirea sumei plătite.
(2) Dacă o dată cu bunurile în asortimentul stipulat în contract sînt transmise şi alte bunuri,
cumpărătorul poate refuza recepţionarea bunurilor nestipulate în contract sau poate recepţiona toate bunurile. În cazul în care primeşte bunuri nestipulate în contract, cumpărătorul achită costul lor la preţul convenit cu vînzătorul.

Articolul 777. Completivitatea asortimentului de bunuri

(1) Vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunurile conform contractului de vînzare-cumpărare în completivitatea asortimentului.
(2) Dacă completivitatea asortimentului de bunuri nu este stabilită, vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunuri în completivitatea determinată de uzanţele circuitului de afaceri
sau de alte cerinţe înaintate tradiţional.

Articolul 778. Garnitura de bunuri

(1) Dacă vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului o garnitură de bunuri completă, obligaţia se consideră executată la data predării tuturor obiectelor din garnitură.
(2) În cazul în care în contract nu se stipulează transmiterea unei anumite garnituri de bunuri, iar din esenţa contractului nu rezultă altfel, vînzătorul este obligat să predea concomitent toate obiectele incluse în garnitură.
(3) În cazul livrării necomplete a bunurilor, cumpărătorul este în drept să ceară completarea bunurilor în termen rezonabil sau reducerea preţului de cumpărare.
(4) Dacă vînzătorul nu a executat în termen rezonabil revendicările indicate la alin.(3), cumpărătorul poate solicita schimbarea bunurilor necomplete cu bunuri complete sau poate să nu execute contractul şi să ceară restituirea sumelor plătite pentru bun.

Articolul 779. Ambalajul

(1) Dacă din contract şi din esenţa obligaţiei nu rezultă altfel, vînzătorul este obligat să predea cumpărătorului bunurile ambalate, cu excepţia bunurilor care, după caracterul lor, nu necesită ambalare. Dacă contractul nu stabileşte cerinţe faţă de ambalaj, bunul trebuie ambalat în mod obişnuit pentru acest tip de bunuri, iar în cazul lipsei de uzanţe, într-un ambalaj care să asigure integritatea bunurilor în condiţii de păstrare şi transportare obişnuite pentru acest tip de bunuri.
(2) În cazul cînd bunul care trebuie ambalat este predat cumpărătorului fără ambalaj ori în
ambalaj defectuos, cumpărătorul este în drept să ceară vînzătorului ambalarea bunului dacă din esenţa obligaţiei sau din caracterul bunurilor nu rezultă altfel.
(3) În loc de cerinţele faţă de vînzător prevăzute la alin.(2), cumpărătorul poate să-i înainteze alte pretenţii care rezultă din predarea unui bun cu vicii.

Articolul 780. Obligaţia de conservare a bunului vîndut

(1) Cînd cumpărătorul întîrzie să preia bunul predat sau nu plăteşte preţul, în cazul în care plata preţului şi predarea trebuie să se facă simultan, vînzătorul, dacă are bunul în posesiune sau sub control, trebuie să ia măsuri rezonabile, în funcţie de împrejurări, pentru a le conserva. El este îndreptăţit să le reţină pînă ce va obţine de la cumpărător plata cheltuielilor sale rezonabile.
(2) În cazul în care a primit bunul, însă, în mod îndreptăţit, doreşte să-l restituie, cumpărătorul
este obligat să ia măsurile corespunzătoare pentru conservarea lui. El poate reţine bunul pînă în momentul în care vînzătorul îi plăteşte cheltuielile rezonabile.
(3) Partea care este obligată să ia măsuri pentru conservarea bunului îl poate depozita, pe cheltuiala celeilalte părţi, în depozitul unui terţ dacă nu vor rezulta costuri disproporţionate.
(4) Partea obligată să ia măsuri de conservare a bunului are drept de retenţie asupra lui pînă
cînd i se va plăti o recompensă pentru păstrare.

Articolul 781. Dreptul de înstrăinare a bunului

(1) Partea obligată să conserveze bunul este în drept să-l vîndă la un preţ convenabil, în cazul în care cealaltă parte tergiversează exagerat preluarea lui sau plata cheltuielilor de conservare, dacă a înştiinţat cealaltă parte despre intenţia de a vinde.
(2) Dacă bunul este pasibil de pieire sau de alterare (deteriorare) rapidă şi dacă conservarea lui
ar genera cheltuieli disproporţionate, partea obligată să-l conserveze îl poate vinde.
(3) Partea care a vîndut bunul remite celeilalte părţi suma încasată avînd dreptul de a reţine cheltuielile rezonabile de conservare şi vînzare.

Articolul 782. Dreptul cumpărătorului de a cere executarea în natură a obligaţiilor

Cumpărătorul este în drept să ceară executarea în natură a obligaţiilor contractuale, dacă o astfel de cerinţă este îndreptăţită pentru părţi şi pentru protecţia drepturilor cumpărătorului, referitoare la bunuri unice, la bunuri individualizate pentru contractul în cauză sau la alte bunuri pe care cumpărătorul nu le poate achiziţiona de la alte persoane sau dacă aceste acţiuni de achiziţionare nu au efect.

Articolul 783. Termenul de răspundere a vînzătorului pentru

viciile bunului
(1) Cumpărătorul are dreptul să înainteze vînzătorului, îndată ce a descoperit viciile bunului nedeclarate de acesta pînă la vînzare, pretenţii dar nu mai tîrziu de termenul stabilit în contract.
(2) Dacă în contract nu este stabilit un termen, pretenţiile pot fi înaintate în cel mult 6 luni din ziua predării bunului, iar în privinţa imobilelor, în cel mult un an.
(3) Dacă este imposibilă stabilirea zilei de predare a bunului care urmează să fie înregistrat sau
dacă bunul este predat cumpărătorului înainte de încheierea contractului, termenul de înaintare a pretenţiilor se calculează din ziua înregistrării bunului în modul stabilit.

Articolul 784. Termenul de înaintare a pretenţiilor pentru

viciile bunului cu termen de garanţie
(1) În cazul cînd pentru bunul vîndut este stabilit un termen de garanţie, pretenţiile pentru viciile depistate pot fi înaintate în acest termen.
(2) Dacă bunul cu termen de garanţie a fost dat în posesiunea cumpărătorului pînă la
încheierea contractului şi nu se poate determina data predării, termenul de înaintare a pretenţiilor se calculează de la data încheierii contractului, iar dacă bunul a fost transportat, de la data expedierii lui la adresa cumpărătorului.
(3) În cazul în care pentru accesorii sînt stabilite prin contract termene de garanţie mai scurte decît pentru bunul principal, cumpărătorul este în drept să înainteze pretenţii referitoare la viciile accesoriilor în perioada de garanţie a bunului principal.
(4) Dacă pentru accesorii în contract sînt stabilite termene de garanţie mai mari decît pentru bunul principal, cumpărătorul este în drept să înainteze pretenţii ce ţin de viciile accesoriilor în perioada lor de garanţie.

Articolul 785. Termenul de prescripţie pentru acţiunile privind viciile bunului

Poate fi intentată acţiune privind viciile bunului în termen de un an din data înaintării
pretenţiilor, iar dacă nu au fost înaintate pretenţii sau nu poate fi stabilită data înaintării lor, în termen de un an din data expirării termenelor stabilite la art.783 şi 784.

S e c ţ i u n e a a 2-a

RĂSCUMPĂRAREA Articolul 786. Dispoziţii generale cu privire la răscumpărare

Dacă în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul şi-a rezervat dreptul de răscumpărare, aceasta se face prin declaraţia vînzătorului faţă de cumpărător că va exercita dreptul de răscumpărare. Declaraţia nu necesită forma stabilită pentru contractul de vînzare-cumpărare.

Articolul 787. Soarta accesoriilor

Revînzătorul este obligat să predea celui care exercită dreptul de răscumpărare bunul împreună cu accesoriile lui.

Articolul 788. Preţul de răscumpărare

Răscumpărarea se efectuează la preţul de vînzare. Revînzătorul este în drept să ceară compensarea cheltuielilor aferente bunului cumpărat pînă la răscumpărare, în cuantum egal cu
creşterea valorii bunului datorită acestor cheltuieli. Dacă bunul pe care trebuie să îl restituie a fost dotat cu un accesoriu, cumpărătorul îl poate reţine dacă nu dăunează bunului.

Articolul 789. Repararea prejudiciului cauzat pînă la

răscumpărare
(1) Dacă, înaintea exercitării dreptului de răscumpărare, obiectul cumpărat a suferit o înrăutăţire, a pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv, persoana care deţine obiectul răspunde pentru prejudiciu.
(2) Dacă obiectul nu s-a depreciat din vina celui de la care se răscumpără sau dacă a suferit o modificare neînsemnată, răscumpărătorul nu poate cere reducerea preţului de cumpărare.

Articolul 790. Efectele dispunerii de bun pînă la răscumpărare

Dacă, pînă la exercitarea dreptului de răscumpărare, a dispus de obiectul contractului, cumpărătorul este obligat să înlăture drepturile terţilor asupra bunului. Se consideră că revînzătorul a dispus de bun şi în cazul în care bunul a fost înstrăinat în cadrul procedurii de executare silită sau a fost înstrăinat de către administratorul procesului de insolvabilitate.

Articolul 791. Termenul de răscumpărare

Răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract, care nu poate fi mai mare de 10 ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri. Aceste termene nu pot fi prelungite. S e c ţ i u n e a a 3-a

OPŢIUNEA

Articolul 792. Opţiunea

Părţile pot conveni asupra dreptului unilateral al cumpărătorului de a achiziţiona un bun pînă la un anumit moment (opţiunea de cumpărare) sau asupra dreptului vînzătorului de a vinde în aceleaşi condiţii un bun cumpărătorului (opţiunea de vînzare). În privinţa contractelor de opţiune se aplică normele de vînzare-cumpărare dacă părţile nu convin altfel.

S e c ţ i u n e a a 4-a

DREPTUL DE PREEMŢIUNE Articolul 793. Cumpărarea în baza dreptului de preemţiune

(1) Titularul dreptului de preemţiune poate face uz de el în cazul în care persoana obligată încheie cu un terţ contract de vînzare-cumpărare.
(2) În cazul în care de dreptul de preemţiune beneficiază cîteva persoane împreună, acest drept poate fi exercitat numai în comun dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(3) Dreptul de preemţiune nu este transmisibil şi nu trece prin succesiune dacă contractul dintre persoana obligată şi titularul dreptului de preemţiune nu prevede altfel.

Articolul 794. Notificarea cu privire la intenţia de vînzare

Persoana obligată urmează să informeze neîntîrziat titularul dreptului de preemţiune despre intenţia sa şi condiţiile vînzării. Informarea poate fi executată de terţul cu care vînzătorul intenţionează să încheie contractul de vînzare-cumpărare.

Articolul 795. Exercitarea dreptului de preemţiune

(1) Dreptul de preemţiune se exercită pe calea informării persoanei obligate.
(2) După primirea informaţiei despre intenţia de vînzare, dreptul de preemţiune poate fi exercitat în termen de o lună în cazul terenurilor şi în termen de 10 zile în cazul altor bunuri dacă acordul dintre părţi nu prevede altfel.
(3) Prin declaraţie faţă de persoana obligată, între ea şi persoana împuternicită se încheie un
contract de vînzare-cumpărare în condiţii stabilite de persoana obligată şi de terţ.
(4) Persoana obligată poate cere ca dreptul de preemţiune să se extindă asupra tuturor
bunurilor care nu pot fi separate fără a fi dezavantajate.
(5) Dacă terţului i s-a amînat achitarea preţului de cumpărare, cel care are dreptul de preemţiune poate beneficia de amînare dacă oferă o garanţie pentru suma ce urmează a fi plătită.
(6) În cazul în care obiectul exercitării dreptului de preemţiune este un teren, nu este necesară garanţie dacă pentru preţul de vînzare a fost convenită o ipotecă asupra terenului sau dacă la preţul de cumpărare se adaugă o datorie pentru care există o ipotecă ce grevează terenul.

Articolul 796. Nulitatea acordului de neaplicare a dreptului

de preemţiune
Acordul dintre persoana obligată şi terţ este nul dacă prin el contractul de vînzare-cumpărare este condiţionat de neexercitarea dreptului de preemţiune sau dacă persoana obligată îşi rezervă dreptul de a rezolvi contractul la exercitarea dreptului de preemţiune.

Articolul 797. Executarea obligaţiilor suplimentare

(1) Dacă terţul şi-a asumat, conform contractului de vînzare-cumpărare, o obligaţie suplimentară pe care titularul dreptului de preemţiune nu poate să o execute, ultimul va fi obligat să plătească valoarea obligaţiei suplimentare.
(2) Dacă evaluarea bănească a obligaţiei suplimentare este imposibilă, nu se admite
exercitarea dreptului de preemţiune. Clauza obligaţiei suplimentare pierde valabilitatea dacă scopul ei constă în excluderea exercitării dreptului de preemţiune.

S e c ţ i u n e a a 5-a

CUMPĂRAREA DE PROBĂ SAU LA VEDERE Articolul 798. Încheierea contractului de vînzare-cumpărare

de probă sau la vedere
(1) În cazul cumpărării de probă sau la vedere, consimţirea asupra obiectului cumpărat este la libera alegere a cumpărătorului. În caz de dubii, cumpărarea se consideră încheiată sub condiţia suspensivă a consimţirii.
(2) Vînzătorul este obligat să permită cumpărătorului să verifice obiectul.
(3) Pînă la realizarea condiţiei prevăzute la alin.(1), cumpărătorul răspunde de păstrarea obiectului.

Articolul 799. Termenul de consimţire

(1) Consimţirea pentru un obiect cumpărat de probă sau la vedere poate fi declarată doar în termenul convenit, iar dacă acesta nu a fost stabilit, pînă la trecerea unui termen rezonabil stabilit de vînzător.
(2) În cazul în care obiectul a fost dat cumpărătorului de probă sau la vedere şi a expirat termenul stabilit sau, dacă nu a fost stabilit, termenul suficient pentru aprecierea calităţilor obiectului, tăcerea cumpărătorului se consideră consimţire.

S e c ţ i u n e a a 6-a

VÎNZAREA DREPTURILOR LITIGIOASE Articolul 800. Dreptul litigios

Un drept este litigios în cazul în care este incert, contestat sau contestabil de debitor sau în cazul în care a fost intentată o acţiune ori se poate prezuma că acţiunea va fi necesară.

Articolul 801. Interdicţia de a dobîndi drepturi litigioase

Judecătorii, avocaţii, notarii, procurorii şi executorii judecătoreşti nu pot dobîndi drepturi litigioase sub sancţiunea nulităţii absolute.

Articolul 802. Dreptul debitorului de a se elibera

(1) În cazul în care un drept litigios a fost vîndut, cel de la care se reclamă este eliberat dacă
plăteşte cumpărătorului preţul vînzării, cheltuielile de vînzare şi dobînda pentru preţ şi pentru cheltuielile de vînzare calculată de la data cînd preţul şi cheltuielile au fost plătite.
(2) Dreptul stipulat la alin.(1) nu poate fi exercitat în cazul în care vînzarea este făcută faţă de
un creditor pentru a i se plăti ceea ce i se datorează, faţă de un coproprietar sau faţă de un moştenitor al bunului care este obiectul dreptului litigios şi nici în relaţiile dintre comercianţi. De asemenea, nu poate fi exercitat dreptul dacă există o hotărîre judecătorească prin care se
confirmă dreptul litigios sau dacă acest drept a fost stabilit şi litigiul este pregătit pentru a fi
judecat.

S e c ţ i u n e a a 7-a

VÎNZAREA-CUMPĂRAREA DE BUNURI PENTRU CONSUM

Articolul 803. Inversarea sarcinii probaţiunii

Dacă un consumator cumpără de la un întreprinzător un bun mobil (cumpărarea de bunuri pentru consum) şi, în termen de 6 luni de la transferul riscului, constată un viciu al bunului, se prezumă că bunul a fost viciat în momentul transferării riscului, cu excepţia cazului în care prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.

Articolul 804. Prevederi speciale pentru garanţii

(1) În cazul vînzării-cumpărării de bunuri pentru consum, garanţia în sensul art.772 trebuie să fie formulată clar şi exact. Garanţia trebuie să conţină:
a) trimiterea la drepturile legale ale consumatorului şi la faptul că prin garanţie acestea nu vor fi limitate;
b) toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de garanţie, îndeosebi durata şi aplicabilitatea în spaţiu a protecţiei prin garanţie, numele sau denumirea şi adresa celui care acordă garanţie.
(2) Consumatorul poate cere ca să-i fie pusă la dispoziţie declaraţia de garanţie pe un suport de
date trainic.
(3) Efectul obligaţiei de garanţie nu este lezat dacă nu este îndeplinită una dintre cerinţele menţionate la alin.(1) şi (2).

Articolul 805. Oferta publică a bunurilor

Expunerea bunului cu etichete în vitrină, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea
bunului, descrierea lui în cataloage şi alte propuneri adresate unui cerc nedeterminat de persoane se consideră ofertă publică pentru încheierea unui contract de vînzare-cumpărare de bunuri pentru consum, indiferent dacă se indică preţul bunului şi alte clauze esenţiale pentru încheierea contractului.

Articolul 806. Vînzarea bunului cu utilizarea aparatelor

automate
(1) Dacă la vînzarea bunului se utilizează aparat automat, proprietarul acestuia trebuie să informeze cumpărătorul, afişînd pe aparat (sau în alt loc), denumirea vînzătorului, date pentru relaţii cu el, denumirea şi preţul bunului, instrucţiunea despre acţiunile pe care cumpărătorul urmează să le efectueze pentru plata şi recepţionarea bunului.
(2) Contractul de vînzare-cumpărare cu utilizarea aparatului automat se consideră încheiat în
momentul efectuării acţiunilor necesare pentru recepţionarea bunului.
(3) În cazul în care aparatul automat este utilizat pentru schimbarea monedelor metalice şi bancnotelor, valutei străine, procurarea tichetelor, sînt aplicabile normele cu privire la vînzarea- cumpărarea de bunuri pentru consum dacă din lege sau din esenţa obligaţiei nu rezultă altfel.

[Art.806 al.(3) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

Articolul 807. Preţul bunului pentru consum

Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se stabilesc în mod egal pentru toţi cumpărătorii.

Articolul 808. Preschimbarea bunului cumpărat pentru consum

(1) Cumpărătorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimentar, dacă vînzătorul nu a stabilit un termen mai mare, să preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc, stabilit de vînzător, cu un bun similar de o altă mărime, formă, gabarit, model, culoare sau completare etc., cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.
(2) Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, cumpărătorul are dreptul să restituie
bunul cumpărat, iar vînzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.
(3) Cererea cumpărătorului de a preschimba bunul sau de a-l restitui urmează să fie executată dacă bunul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.
(4) Bunurile care nu pot fi preschimbate sau restituite în temeiul prezentului articol se stabilesc prin lege sau prin alte acte normative.

S e c ţ i u n e a a 8-a

VÎNZAREA LA LICITAŢIE Articolul 809. Modalitatea vînzării la licitaţie

(1) Vînzarea la licitaţie poate fi benevolă şi silită.
(2) Vînzarea silită este supusă regulilor stipulate de prezenta secţiune, în măsura în care nu există reglementări speciale.

Articolul 810. Stabilirea preţului sau altor condiţii

Vînzătorul poate stabili preţul sau alte condiţii de vînzare. Această stipulaţie nu este opozabilă adjudecatarului dacă nu a fost comunicată persoanelor prezente pînă la primirea ofertelor.

Articolul 811. Dreptul de a nu denunţa identitatea

Vînzătorul are dreptul să nu-şi denunţe identitatea la licitaţie, dar, dacă identitatea lui nu a fost comunicată adjudecatarului, adjudecătorul răspunde personal pentru toate obligaţiile
vînzătorului.

Articolul 812. Interdicţia privind retragerea ofertei Ofertantul nu are dreptul să-şi retragă oferta. Articolul 813. Momentul vînzării

Vînzarea la licitaţie este încheiată prin adjudecarea bunului de către adjudecător ultimului
ofertant. Înscrierea în registrul adjudecătorului a numelui sau a denumirii adjudecatarului şi a ofertei acestuia face proba vînzării, dar, dacă lipseşte o asemenea înscriere, este admisă proba cu martori.

Articolul 814. Întocmirea contractului de vînzare a imobilului

Vînzătorul şi adjudecatarul unui imobil trebuie să întocmească contractul de vînzare- cumpărare a imobilului în termen de 10 zile de la cererea celeilalte părţi.

Articolul 815. Consecinţele neachitării preţului de către adjudecatar

(1) În cazul în care adjudecatarul nu achită preţul în condiţiile contractului, adjudecătorul are dreptul, pe lîngă remediile de care dispune vînzătorul, să revîndă bunul la licitaţia următoare în
conformitate cu uzanţele şi numai după notificarea corespunzătoare a adjudecatarului.
(2) Adjudecatarul nu are dreptul să participe din nou la licitaţie şi este obligat să plătească diferenţa dintre preţul cu care bunul i-a fost vîndut şi preţul cu care a fost revîndut, dacă acesta este mai mic, dar nu are dreptul să pretindă excedentul. El răspunde, de asemenea, în cazul vînzării silite, faţă de vînzător, de persoana în a cărei favoare a fost sechestrat bunul şi faţă de creditorul care obţinuse o hotărîre judecătorească pentru dobînzile, costurile şi prejudiciile cauzate prin neexecutare.

Articolul 816. Dreptul adjudecatarului la despăgubiri

(1) Adjudecatarul al cărui drept de proprietate asupra unui bun dobîndit la licitaţie este lezat printr-un sechestru exercitat de un creditor al vînzătorului poate cere de la vînzător preţul plătit, dobînzile aferente şi costurile. El poate, de asemenea, obţine preţul, dobînzile aferente şi costurile de la creditorul vînzătorului căruia i-a fost transmis bunul.
(2) Adjudecatarul poate cere de la creditorul în a cărui favoare a fost instituit sechestrul
repararea prejudiciului cauzat prin iregularităţile sechestrului sau ale vînzării.

S e c ţ i u n e a a 9-a

VÎNZAREA-CUMPĂRAREA ÎNTREPRINDERII CA UN COMPLEX PATRIMONIAL

Articolul 817. Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii

(1) În baza contractului de vînzare-cumpărare a întreprinderii, vînzătorul se obligă să dea în proprietate cumpărătorului întreprinderea în calitate de complex patrimonial unic, cu excepţia drepturilor şi obligaţiilor inalienabile.
(2) Dreptul la denumirea de firmă, la mărcile de producţie şi la alte mijloace de individualizare
a întreprinderii şi a producţiei acesteia, a lucrărilor şi serviciilor, precum şi dreptul de folosinţă asupra acestor mijloace de individualizare care-i aparţin în baza licenţei se transmit cumpărătorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 818. Înregistrarea contractului de vînzare-cumpărare a întreprinderii

Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii în calitate de complex patrimonial unic se încheie în formă autentică şi se înregistrează la Camera Înregistrării de Stat.

Articolul 819. Evaluarea patrimoniului întreprinderii

(1) Componenţa întreprinderii şi valoarea ei se determină în baza actului (procesului-verban( �br/>de inventariere întocmit în conformitate cu regulile inventarierii.
(2) Pînă la semnarea contractului, părţile trebuie să întocmească şi să examineze actul de inventariere, bilanţul contabil, concluzia auditorului independent asupra componenţei şi valorii întreprinderii, lista datoriilor vînzătorului incluse în componenţa întreprinderii cu indicarea creditorilor, caracterul datoriei, cuantumul şi termenele de executare a obligaţiilor.
(3) Bunurile din componenţa întreprinderii, drepturile şi obligaţiile consemnate în
documentele indicate la alin.(1) şi (2) urmează să fie transmise cumpărătorului dacă în contract sau la art.817 nu este prevăzut altfel.

Articolul 820. Drepturile creditorilor

(1) Creditorii vînzătorului trebuie să fie informaţi, pînă la predarea întreprinderii către cumpărător, despre faptul că întreprinderea a fost vîndută de una din părţi.
(2) Cumpărătorul răspunde solidar cu vînzătorul, în limita activelor care i-au fost transmise,
pentru datoriile vînzătorului efectuate pînă la vînzarea întreprinderii.
(3) Răspunderea cumpărătorului prevăzută la alin.(2) nu poate fi exclusă sau limitată prin
înţelegere cu vînzătorul.

Articolul 821. Predarea întreprinderii

(1) Predarea întreprinderii către cumpărător se efectuează în baza actului de predare, în care se indică datele despre bunurile predate, faptul că sînt înştiinţaţi creditorii, viciile întreprinderii.
(2) Cheltuielile de pregătire a întreprinderii pentru predare, inclusiv de întocmire a actului de predare, le suportă vînzătorul dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) Se consideră că întreprinderea este predată către cumpărător în momentul semnării actului de predare de către ambele părţi. Din acest moment, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a întreprinderii trece la cumpărător.

Articolul 822. Trecerea dreptului de proprietate

(1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, dreptul de proprietate asupra întreprinderii trece la cumpărător la data predării întreprinderii, urmînd să fie înregistrat imediat.
(2) În cazul vînzării întreprinderii sub rezerva proprietăţii, cumpărătorul are dreptul, pînă la dobîndirea dreptului de proprietate, să dispună de bunurile şi de drepturile nepatrimoniale incluse în componenţa întreprinderii predate în măsura în care este necesar scopului pentru care a fost cumpărată.

Articolul 823. Contractul de schimb

Capitolul II SCHIMBUL

(1) Părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun.
(2) Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vînzător al bunului pe care îl înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.

Articolul 824. Regulile aplicabile schimbului

Asupra contractului de schimb se aplică în modul corespunzător regulile contractului de vînzare-cumpărare.

Articolul 825. Compensarea diferenţei de valoare

(1) În cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de contract.
(2) Sulta nu poate depăşi valoarea bunului.

Articolul 826. Dreptul de a refuza predarea bunului

Partea care poate demonstra că cealaltă parte nu este proprietar al bunului are dreptul, chiar şi după ce a primit bunul, să refuze executarea prestaţiei la care s-a obligat. În acest caz, partea poate fi obligată să restituie doar ceea ce a primit în baza contractului.

Capitolul III DONAŢIA

Articolul 827. Contractul de donaţie

(1) Prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar).
(2) Contractul de donaţie prin care donatorul se obligă să transmită în viitor întreg patrimoniul
actual sau o fracţiune din el fără a specifica bunurile care urmează să fie predate este nul.
(3) Contractul de donaţie care stipulează obligaţia donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu există la momentul încheierii contractului este nul dacă natura şi întinderea datoriilor sau sarcinilor nu sînt stipulate în contract.
(4) Contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului este nul.

Articolul 828. Încheierea contractului de donaţie

(1) Contractul de donaţie se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului.
(2) În cazul în care un bun mobil este transmis fără acordul celeilalte părţi, transmiţătorul poate stabili acesteia un termen rezonabil în interiorul căruia trebuie să declare că acceptă sau că refuză să accepte donaţia. La expirarea termenului, contractul se consideră încheiat dacă cealaltă parte nu a refuzat să accepte donaţia. În caz de refuz, transmiţătorul are dreptul să ceară restituirea bunului în conformitate cu regulile privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Articolul 829. Forma contractului de donaţie

Dacă obiect al donaţiei este un bun pentru a cărui vînzare (înstrăinare) este prevăzută o anumită formă a contractului, aceeaşi formă este cerută şi pentru donaţie.

Articolul 830. Promisiunea de donaţie

(1) Pentru a produce efecte, contractul care conţine promisiunea de a transmite în viitor un bun trebuie încheiat în formă autentică. Nerespectarea formei nu afectează valabilitatea donaţiei dacă promisiunea este îndeplinită, cu excepţia contractelor care au ca obiect bunuri pentru a căror înstrăinare se cere formă autentică.
(2) Donatorul este îndreptăţit să refuze îndeplinirea promisiunii de a transmite un bun dacă îi
este imposibil, ţinînd cont de celelalte obligaţii ale sale, să îndeplinească promisiunea fără ca prin aceasta să-şi pericliteze propria întreţinere corespunzătoare sau executarea obligaţiilor sale legale de întreţinere a unor alte persoane. Donatarul nu poate cere despăgubiri.

Articolul 831. Contractul de donaţie sub formă de plăţi periodice

În cazul în care contractul de donaţie stipulează obligaţia privind susţinerea materială sub formă de plăţi periodice, această obligaţie încetează o dată cu decesul donatorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 832. Inadmisibilitatea donaţiei

Este interzisă donaţia, cu excepţia donaţiei neînsemnate, pentru realizarea unor obligaţii morale:
a) în numele persoanelor incapabile;
b) proprietarilor, administratorilor sau lucrătorilor din instituţii medicale, educative, de
asistenţă socială şi din alte instituţii similare din partea persoanei care se află în ele sau din partea soţului sau rudelor acesteia de pînă la gradul patru inclusiv. Această regulă nu se aplică în
relaţiile dintre rudele de pînă la gradul patru inclusiv;
c) în relaţiile dintre persoanele juridice cu scop lucrativ.
d) de către persoanele juridice cu scop lucrativ, în cazul în care obiect al donaţiei sînt valorile mobiliare.

[Art.832 lit.d) introdusă prin LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]

Articolul 833. Donaţia în cazul maladiilor prezumate a fi letale

Contractul de donaţie încheiat în timpul unei maladii prezumate a fi letale pentru donator, urmată de însănătoşirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului.

Articolul 834. Donaţia condiţionată

(1) Părţile pot conveni ca efectele donaţiei să fie condiţionate de îndeplinirea unei sarcini sau de realizarea unui scop. Scopul poate fi şi de utilitate publică. Va constitui donaţie numai partea excedentară cheltuielilor de executare a sarcinii sau de atingere a scopului.
(2) Îndeplinirea sarcinii poate fi cerută, în afară de donator, de oricare persoană în al cărei
interes este stipulată sarcina.
(3) Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina, donatorul poate revoca donaţia.

Articolul 835. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine

(1) Donaţia poate fi revocată dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului sau a unei rude apropiate a acestuia, dacă se face vinovat de o altă faptă ilicită faţă de donator sau faţă de o rudă apropiată a acestuia, situaţii care atestă o ingratitudine gravă, sau dacă refuză fără motive întemeiate să acorde donatorului întreţinerea datorată.
(2) Dacă donaţia este revocată, se poate cere restituirea bunului donat.
(3) Revocarea donaţiei poate fi făcută doar în decursul unui an din momentul în care cel îndreptăţit să revoce a luat cunoştinţă de motivul de revocare.
(4) Acţiunea de revocare a donaţiei nu poate fi înaintată contra moştenitorilor donatarului, nici de moştenitorii donatorului împotriva donatarului, cu excepţia cazului cînd donatorul a decedat pînă la expirarea termenului stipulat la alin.(3).

Articolul 836. Rezoluţiunea contractului de donaţie în cazul stării de nevoie

(1) Dacă donatorul, după executarea donaţiei, nu mai este în stare să-şi asigure o întreţinere corespunzătoare şi să-şi îndeplinească obligaţiile legale de întreţinere faţă de terţi, poate cere de la donatar restituirea bunurilor donate pe care acesta le mai posedă.
(2) Cererea de restituire este inadmisibilă cînd donatorul şi-a provocat intenţionat sau prin
culpă gravă starea de nevoie.

Articolul 837. Lipsa obligaţiei de a plăti dobîndă

Donatorul care este în întîrziere nu este obligat să plătească dobîndă.

Articolul 838. Răspunderea donatorului pentru viciul bunului donat

Dacă trece sub tăcere cu viclenie un viciu al bunului donat, donatorul este obligat să despăgubească pe donatar de prejudiciul cauzat astfel.

Capitolul IV

ÎNSTRĂINAREA BUNULUI CU CONDIŢIA ÎNTREŢINERII PE VIAŢĂ

Articolul 839. Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinere în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare.
(2) În cazul pluralităţii de părţi, obligaţia de întreţinere este indivizibilă atît activ, cît şi pasiv. (3) Creanţa de întreţinere nu poate fi transmisă unei alte persoane şi nici urmărită de creditori. (4) Contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă se aplică în modul
corespunzător normele cu privire la renta viageră dacă aceasta este stipulat în contract.

Articolul 840. Forma contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă se încheie în scris.
(2) Dacă pentru înstrăinarea bunului se cere respectarea formei autentice, contractul se încheie în formă autentică.

Articolul 841. Modificarea contractului de înstrăinare a

bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă
(1) În cazul neexecutării de către dobînditor a obligaţiei de întreţinere, beneficiarul întreţinerii poate cere stabilirea obligaţiei de întreţinere prin efectuarea unor plăţi periodice în bani.
(2) Stabilirea obligaţiei de întreţinere printr-o sumă de bani se poate face şi prin acordul părţilor.

Articolul 842. Garanţii pentru beneficiarul întreţinerii

(1) În timpul vieţii beneficiarului întreţinerii, dobînditorul nu are dreptul să înstrăineze bunul. În cazul imobilelor, această interdicţie se înscrie în registrul bunurilor imobile.
(2) Gajarea sau grevarea în alt mod a bunului se permite numai cu acordul beneficiarului
întreţinerii.

Articolul 843. Riscul pieirii bunului

Pieirea bunului nu-l degrevează pe dobînditor de obligaţiile pe care şi le-a asumat în bază de contract.

Articolul 844. Rezoluţiunea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) Beneficiarul întreţinerii este în drept să ceară rezoluţiunea contractului în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către dobînditor.
(2) Dobînditorul poate cere rezoluţiunea contractului în cazul imposibilităţii executării
obligaţiilor contractuale în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa lui.

Articolul 845. Efectele rezoluţiunii contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) În cazul rezoluţiunii contractului de către beneficiarul întreţinerii, acesta are dreptul să ceară fie restituirea bunului, fie plata valorii lui.
(2) Valoarea întreţinerii prestate de dobînditor nu trebuie restituită.

Articolul 846. Efectele decesului dobînditorului

La decesul dobînditorului, drepturile şi obligaţiile lui trec la succesorii lui.

Capitolul V RENTA

Articolul 847. Renta

(1) Renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă celeilalte părţi (credirentier).
(2) Renta poate fi plătită în bani sau în natură.
(3) Renta poate fi constituită în favoarea unui terţ.

Articolul 848. Termenul rentei

(1) Renta este viageră în cazul în care durata ei este limitată prin durata vieţii unei sau mai multor persoane.
(2) Debirentierul trebuie, în caz de dubiu, să efectueze plata rentei pe durata vieţii
credirentierului.

Articolul 849. Forma contractului de rentă

(1) Pentru valabilitatea unui contract prin care se promite o rentă este necesară formularea în scris a promisiunii şi autentificarea ei notarială.
(2) Dacă, în temeiul contractului de rentă, debirentierului i se dă un bun imobil, contractul urmează a fi înscris în registrul bunurilor imobile.

Articolul 850. Cuantumul rentei

(1) Cuantumul rentei se stabileşte de către părţi.
(2) În cazul decesului unuia dintre credirentieri, renta se plăteşte integral supravieţuitorilor dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 851. Plata rentei

(1) Periodicitatea şi momentul de plată a rentei se stabilesc prin acordul părţilor, luîndu-se în considerare forma rentei.
(2) Renta viageră se plăteşte în avans.
(3) Renta în bani se plăteşte în avans pentru 3 luni dacă în contract nu este prevăzut altfel. Pentru alte forme de rentă, termenul de plată în avans se stabileşte în dependenţă de caracterul şi de scopul rentei.
(4) Dacă la începutul perioadei pentru care se plăteşte renta credirentierul este în viaţă, lui
trebuie să i se dea integral renta pentru această perioadă.

Articolul 852. Interdicţia înstrăinării bunurilor primite de debirentier

(1) În timpul vieţii credirentierului, debirentierul nu poate, fără acordul credirentierului, înstrăina, ipoteca sau greva în alt fel bunurile transmise de persoana care a constituit renta. Nu se admite executarea silită asupra acestor bunuri pentru alte obligaţii ale debirentierului, cu excepţia executării ipotecii constituite cu acordul credirentierului.

[Art.852 al.(1) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]

(2) Dacă debirentierului a fost transmis un bun imobil, interdicţiile stipulate la alin.(1) se înscriu în registrul bunurilor imobile.

Articolul 853. Schimbarea formei de plată a rentei

În contractul de plată a rentei în natură, părţile pot conveni asupra înlocuirii acesteia cu o sumă de bani plătită periodic.

Articolul 854. Păstrarea obligaţiei în cazul pieirii ori deteriorării

fortuite a bunului
Obligaţia debirentierului nu se stinge prin pieirea ori deteriorarea fortuită a bunului care i-a fost transmis în legătură cu constituirea rentei.

Articolul 855. Contestarea contractului de rentă

(1) Contractul de rentă poate fi contestat de terţul care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat la plata rentei dacă acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ. În cazul rezilierii contractului, bunul dat de cel care a constituit renta se întoarce la acesta.
(2) Debirentierul nu poate pretinde credirentierului întoarcerea ratelor plătite.

Articolul 856. Rezilierea contractului de rentă

(1) Atît debirentierul, cît şi credirentierul are dreptul de a cere rezilierea contractului de rentă dacă, în urma neexecutării obligaţiilor sau din alte motive temeinice, continuarea acestor raporturi nu mai este posibilă.
(2) În urma rezilierii contractului de rentă, bunul transmis în legătură cu constituirea rentei
este restituit. Prestaţia efectuată de debirentier nu este restituită dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 857. Stipularea caracterului insesizabil al rentei

Prin contractul de rentă se poate stipula caracterul insesizabil al rentei numai în cazul în care a fost constituită cu titlu gratuit.

Articolul 858. Consecinţele decesului debirentierului

(1) În caz de deces al debirentierului, obligaţia lui trece la succesorii care au moştenit bunul. (2) Dacă succesorul renunţă la bun, acesta este transmis credirentierului. Prin aceasta
contractul încetează.

Capitolul VI COMODATUL

Articolul 859. Contractul de comodat

(1) Prin contract de comodat o parte (comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosinţă
celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat.
(2) Contractul de comodat poate prevedea compensarea de către comodatar a uzurii bunului.

Articolul 860. Răspunderea comodantului

(1) Comodantul poartă răspundere numai pentru intenţie sau culpă gravă.
(2) În cazul în care comodantul nu execută obligaţia de a da bunul, comodatarul poate cere doar repararea prejudiciului.
(3) Dacă a ascuns cu viclenie viciile bunului transmis în folosinţă gratuită, comodantul este obligat să repare comodatarului prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 861. Uzura bunului

Comodatarul nu poartă răspundere pentru modificarea sau înrăutăţirea stării bunului dacă aceasta survine în urma folosirii lui în conformitate cu destinaţia stabilită în contract.

Articolul 862. Obligaţiile comodatarului

(1) Comodatarul trebuie să păstreze şi să îngrijească bunul cu diligenţa unui bun proprietar şi să-l folosească numai în scopul stabilit în contract sau determinat prin natura bunului.
(2) Comodatarul este ţinut să suporte cheltuielile necesare folosinţei bunului. Comodatarul
poate cere compensarea cheltuielilor extraordinare, necesare şi urgente pe care a fost nevoit să le facă pentru conservarea bunului.
(3) Comodatarul nu poate da bunul în folosinţă unor terţi decît cu acordul comodantului.

Articolul 863. Răspunderea comodatarului

(1) Dacă comodatarul nu-şi îndeplineşte obligaţiile stipulate la art.860, comodantul poate cere imediat restituirea bunului şi reparaţia prejudiciului cauzat.
(2) În caz de neexecutare a obligaţiilor stipulate la art.860, comodatarul răspunde şi pentru cauza neimputabilă lui (cazul fortuit) dacă nu dovedeşte că prejudiciul ar fi survenit chiar dacă el şi-ar fi îndeplinit obligaţiile. Această regulă se aplică şi în cazul în care comodatarul nu restituie bunul în termen.
(3) Dacă mai multe persoane au luat împreună cu împrumut acelaşi bun, ele poartă răspundere
solidară faţă de comodant.

Articolul 864. Obligaţia de restituire a bunului

(1) Comodatarul este obligat să restituie, la expirarea termenului contractului de comodat, bunul primit în folosinţă gratuită.
(2) În cazul în care contractul de comodat nu are stabilit un termen, comodatarul este obligat
să restituie bunul la sfîrşitul valorificării lui în scopul menţionat în contract. Comodantul poate cere restituirea bunului mai devreme dacă a trecut o perioadă suficientă pentru valorificarea lui.
(3) Dacă termenul contractului de comodat nu poate fi stabilit în baza scopurilor de utilizare a
bunului, comodantul este în drept să ceară restituirea bunului în orice moment.

Articolul 865. Retenţia bunului

Comodatarul nu are dreptul de retenţie a bunului pentru creanţele faţă de comodant, cu excepţia creanţelor privind cheltuielile extraordinare, necesare şi urgente făcute pentru conservarea bunului.

Articolul 866. Dreptul de reziliere a contractului de comodat

Comodantul poate rezilia contractul de comodat dacă:
a) în virtutea unor circumstanţe neprevăzute, comodantul însuşi are nevoie de bun;
b) comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite în contract, dă bunul, fără acordul comodantului, în folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol mare, ca urmare a nemanifestării prudenţei cuvenite;
c) comodatarul a decedat;
d) comodatarul persoană juridică şi-a încetat activitatea.

Capitolul VII ÎMPRUMUTUL

Articolul 867. Contractul de împrumut

(1) Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.
(2) Contractul de împrumut este gratuit dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 868. Neexecutarea obligaţiei de a da cu împrumut

În cazul în care împrumutătorul nu execută obligaţia de a da cu împrumut, împrumutatul poate cere doar repararea prejudiciului cauzat astfel.

Articolul 869. Dobînda în baza contractului de împrumut

(1) În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei.

[Art.869 al.(1) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(2) Înţelegerea asupra dobînzii prin care se încalcă dispoziţia alin.(1) este nulă.
(3) Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(4) În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere
restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii aferente.

Articolul 870. Revocarea promisiunii de împrumut

Împrumutătorul are dreptul să renunţe la îndeplinirea obligaţiilor în cazul în care situaţia materială a împrumutatului se înrăutăţeşte substanţial, fapt ce ar periclita restituirea împrumutului, chiar dacă înrăutăţirea s-a produs înainte de încheierea contractului şi a devenit cunoscută împrumutătorului ulterior.

Articolul 871. Restituirea împrumutului

(1) Împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul şi în modul stabilit în contract. Dacă nu au fost stabilite dobînzi, el are dreptul să restituie împrumutul şi pînă la expirarea termenului.
(2) Împrumutatul trebuie să restituie bunuri de calitatea şi în cantitatea bunurilor primite şi
nimic mai mult, chiar dacă preţurile au crescut ori au scăzut.
(3) În cazul în care a împrumutat o sumă de bani, împrumutatul are obligaţia de a restitui suma nominală primită fără a ţine cont de variaţiile valorii banilor.

[Art.871 al.(3) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(4) Dacă în contractul de împrumut nu este stabilit nici termenul de restituire, nici termenul de preaviz, împrumutul trebuie restituit în decursul a 30 de zile de la data la care împrumutatul a primit cererea de restituire.

Articolul 872. Efectele nerestituirii împrumutului

(1) În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga sumă datorată o dobîndă în mărimea prevăzută la art.619 dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul stabilit nici cel puţin o rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a dobînzii aferente.
(3) În cazul în care nu poate restitui bunul, împrumutatul trebuie să plătească valoarea acestuia calculată în funcţie de locul şi timpul executării obligaţiei.

Articolul 873. Efectele nerespectării obligaţiilor de garantare a executării

În cazul în care împrumutatul nu-şi respectă obligaţiile privind garantarea restituirii bunului,
împrumutătorul poate cere restituirea lui imediată şi a dobînzii aferente.

Articolul 874. Răspunderea împrumutătorului pentru viciile bunului

Împrumutătorul poartă răspundere pentru viciile bunului în conformitate cu regulile de răspundere a comodantului.

Capitolul VIII

LOCAŢIUNEA Articolul 875. Contractul de locaţiune

Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.

Articolul 876. Forma contractului de locaţiune

(1) Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris.
(2) Contractul de locaţiune a unui bun imobil pe un termen ce depăşeşte 3 ani trebuie înscris în registrul bunurilor imobile. Nerespectarea acestei reguli are ca efect inopozabilitatea contractului faţă de terţ.

Articolul 877. Termenul maxim al contractului de locaţiune

Contractul de locaţiune nu poate fi încheiat pe un termen mai mare de 99 de ani.

Articolul 878. Caracteristicile bunului închiriat

(1) Locatorul este obligat să predea locatarului bunul în starea corespunzătoare, conform destinaţiei convenite prin contract, şi să menţină bunul în această stare pe durata locaţiunii.
(2) Bunul dat de locator trebuie să fie liber de orice viciu material sau juridic.
(3) Bunul este considerat liber de orice viciu material cînd are caracteristicile convenite. Bunul este liber de vicii materiale în cazul în care poate fi folosit conform destinaţiei stabilite în contract, dacă nu s-a convenit asupra unor anumite caracteristici, sau conform destinaţiei obişnuite a unor asemenea bunuri dacă nu s-a convenit asupra folosinţei.
(4) Bunul este considerat liber de orice viciu juridic dacă nici un terţ nu poate valorifica drepturi asupra acestui bun în perioada pentru care a fost încheiat contractul.
(5) Înainte de a-şi valorifica drepturile, locatarul trebuie să-l informeze pe locator despre viciile bunului depistate.

Articolul 879. Reducerea chiriei din cauza viciului bunului

închiriat
(1) Dacă bunul este afectat de un viciu, locatarul este eliberat de plata unei părţi din chirie
proporţional diminuării folosinţei bunului. Dreptul de a plăti o chirie redusă încetează cînd viciul este remediat. Viciul nesemnificativ nu este luat în considerare.
(2) În cazul închirierii unei locuinţe, convenţiile prin care se derogă de la alin.(1) în
defavoarea locatarului nu produc efecte.

Articolul 880. Repararea prejudiciului cauzat de viciile bunului închiriat

(1) Dacă un viciu care diminuează folosinţa bunului există în momentul încheierii contractului sau apare ulterior dintr-o cauză pentru care este răspunzător locatorul sau dacă acesta este în întîrziere în privinţa obligaţiei sale de a remedia bunul, locatarul poate cere, pe lîngă pretenţiile sale la o chirie redusă, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
(2) În cazul întîrzierii locatorului, locatarul poate remedia el însuşi viciul, cerînd restituirea cheltuielilor utile.

Articolul 881. Efectele cunoaşterii viciului de către locatar

Dacă, la momentul încheierii contractului de locaţiune, ştia despre viciul bunului şi nu a formulat pretenţii în legătură cu acest fapt, locatarul nu va beneficia de drepturile prevăzute la art.879.

Articolul 882. Nulitatea acordului privind exonerarea de răspundere sau diminuarea ei

Acordul în al cărui temei locatorul este exonerat de răspundere pentru vicii sau răspunderea lui
este diminuată nu produce efecte dacă locatorul trece cu viclenie viciul sub tăcere.

Articolul 883. Răspunderea locatorului pentru fapta terţului

(1) Locatorul este obligat să repare prejudiciul care rezultă din perturbarea de către un terţ a folosirii bunului numai în cazul în care terţul este un locatar sau dacă locatorul i-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.
(2) Dacă folosinţa bunului este diminuată, locatarul conservă dreptul la alte mijloace pe care le
are contra locatorului.

Articolul 884. Efectele întîrzierii sau ale refuzului predării bunului închiriat

Dacă locatorul nu predă la timp bunul închiriat sau refuză să-l predea, locatarul este în drept să ceară executarea acestei obligaţii şi repararea prejudiciului sau rezilierea contractului şi repararea prejudiciului cauzat astfel.

Articolul 885. Interdicţia schimbării formei sau destinaţiei

bunului închiriat
Nici locatorul, nici locatarul nu are dreptul să schimbe forma sau destinaţia bunului în timpul locaţiunii.

Articolul 886. Modul de plată a chiriei

(1) Plata chiriei poate fi efectuată integral la expirarea termenului stabilit în contractul de locaţiune. Dacă plata chiriei este stabilită pentru anumite perioade, ea trebuie efectuată la expirarea lor.
(2) Plata cheltuielilor suplimentare este obligatorie numai în cazul în care există un acord între
părţi.
(3) Dacă în folosirea bunului închiriat au apărut piedici din vina locatarului, acesta nu va fi exonerat de plata chiriei.

Articolul 887. Temeiurile şi condiţiile de modificare a chiriei

(1) Cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul părţilor. Locatorul poate cere
modificarea chiriei numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă.
(2) Locatarul are dreptul să ceară reducerea chiriei în cazul în care condiţiile, stipulate în
contract, de folosire a bunului sau starea lui s-au înrăutăţit considerabil în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa locatarului.

Articolul 888. Obligaţiile locatarului

Locatarul este obligat:
a) să folosească bunul la destinaţie şi în conformitate cu prevederile contractului;
b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului;
c) să acopere cheltuielile curente de folosire şi întreţinere în stare normală a bunului;
d) să efectueze reparaţia curentă a bunului.

Articolul 889. Obligaţia locatarului în raport cu alţi locatari

(1) Locatarul are obligaţia de a acţiona într-o manieră care să nu împiedice folosirea normală a bunului de către alţi locatari. Locatarul este ţinut faţă de locator şi de ceilalţi locatari să repare prejudiciul care poate rezulta din neexecutarea acestei obligaţii fie că a fost produs de el, fie de persoanele cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.
(2) Locatorul poate rezilia contractul de locaţiune în cazul neexecutării obligaţiei prevăzute la alin.(1).

Articolul 890. Dreptul locatarului în cazul deranjării folosinţei sale de către un alt locatar

(1) Locatarul a cărui folosinţă este deranjată de către un alt locatar sau de persoanele cărora acesta le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el poate obţine, în dependenţă de circumstanţe, o reducere a chiriei sau rezilierea contractului dacă înştiinţează locatorul comun despre
încălcările ce îi afectează folosinţa şi dacă acestea persistă.
(2) Pe lîngă cele prevăzute la alin.(1), locatarul poate cere locatorului comun repararea prejudiciului, cu excepţia cazului cînd ultimul demonstrează că a acţionat cu prudenţă şi diligenţă.
(3) Locatorul se poate întoarce împotriva locatarului vinovat de prejudiciu.

Articolul 891. Dreptul locatorului de a verifica bunul închiriat şi de a efectua lucrări asupra lui

Locatorul are dreptul să verifice bunul închiriat, să efectueze lucrări asupra lui şi, în cazul imobilului, să-l prezinte eventualilor cumpărători sau locatari, fiind obligat să-şi exercite aceste drepturi în mod rezonabil.

Articolul 892. Repararea prejudiciului suferit de locator

(1) Locatarul este ţinut să repare prejudiciul suferit de locator prin pierderile survenite la bunul închiriat dacă nu va demonstra că pierderile nu se datorează vinovăţiei sale sau a persoanelor cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.
(2) În cazul în care bunul închiriat este un imobil, locatarul nu răspunde de prejudiciul cauzat
prin incendiu dacă nu se va demonstra că el se datorează faptei locatarului sau a persoanelor cărora acesta le-a permis folosinţa sau accesul la imobil.

Articolul 893. Răspunderea pentru uzura bunului închiriat

Locatarul nu poartă răspundere pentru uzura obişnuită a bunului închiriat dacă acesta a fost utilizat la destinaţie în conformitate cu prevederile contractului.

Articolul 894. Sublocaţiunea sau cesiunea locaţiunii

(1) Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu consimţămîntul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat
să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze locaţiunea.
(2) Locatorul nu poate să nu dea consimţămîntul la subînchiriere sau la cesiunea locaţiunii
dacă, după încheierea contractului de locaţiune, se naşte interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial, unui terţ. Această prevedere nu se aplică dacă persoana terţului constituie un impediment, spaţiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte motive temeinice, nu i se poate impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea locaţiunii.
(3) Dacă nu consimte la sublocaţiune sau la cesiunea locaţiunii, locatorul este obligat să comunice, în termen de 15 zile, locatarului motivele; de altfel se consideră că a consimţit.
(4) Locatorul care consimte la sublocaţiune sau la cesiunea locaţiunii nu poate cere decît compensarea cheltuielilor rezonabile care pot rezulta din sublocaţiune sau cesiune.
(5) În cazul sublocaţiunii, locatarul îşi păstrează răspunderea faţă de locator.
(6) Termenul contractului de sublocaţiune nu poate depăşi termenul contractului de locaţiune. (7) Cesiunea locaţiunii eliberează locatarul anterior de obligaţii. În cazul închirierii unui alt
bun decît imobilul de locuit, părţile pot stabili altfel.

Articolul 895. Repararea prejudiciului de către sublocatar

(1) În cazul în care locatorul cere locatarului reparaţia prejudiciului, sublocatarul este ţinut faţă de locator numai pînă la concurenţa chiriei pentru sublocaţiune datorate locatarului. Sublocatarul nu poate opune plăţile făcute cu anticipaţie.
(2) Plata făcută de sublocatar, fie în temeiul unei prevederi a contractului de sublocaţiune comunicate locatorului, fie în conformitate cu uzanţele locale, nu este considerată făcută cu anticipaţie.

Articolul 896. Efectele neexecutării obligaţiilor de către sublocatar

În cazul în care neexecutarea unei obligaţii de către sublocatar cauzează un prejudiciu esenţial locatorului sau altor locatari, locatorul poate cere rezilierea contractului de sublocaţiune.

Articolul 897. Efectele neexecutării obligaţiilor de către locator

În cazul în care locatorul nu-şi execută obligaţiile, sublocatarul poate exercita drepturile locatarului pentru a-l obliga să-şi execute obligaţiile.

Articolul 898. Obligaţia efectuării reparaţiei capitale

(1) Locatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunului închiriat dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Reparaţia capitală se efectuează în termenul stabilit în contract sau cînd reiese dintr-o necesitate stringentă.
(3) Nerespectarea de către locator a obligaţiei prevăzute la alin.(1) şi (2) acordă locatarului
dreptul să efectueze reparaţia capitală şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală în contul chiriei.

Articolul 899. Obligaţia de informare a locatorului despre vicii

Locatarul care cunoaşte un viciu sau o deteriorare substanţială a bunului închiriat este ţinut să- l informeze pe locator într-un termen rezonabil, sub sancţiunea reparării prejudiciului.

Articolul 900. Efectele schimbării proprietarului bunului

închiriat
Dacă bunul închiriat, după ce a fost predat locatarului, este înstrăinat de locator unui terţ, acesta din urmă se subrogă locatorului în drepturile şi obligaţiile decurgînd din locaţiune.

Articolul 901. Efectele exproprierii bunului închiriat

(1) Exproprierea totală a bunului închiriat stinge locaţiunea de la data la care expropriatorul
are dreptul să ia bunul în posesiune.
(2) În cazul în care exproprierea bunului este parţială, locatarul poate, după împrejurări, obţine reducerea chiriei sau rezilierea locaţiunii.

Articolul 902. Decesul locatarului sau al locatorului

Locaţiunea nu încetează prin decesul locatarului, nici prin cel al locatorului dacă în contract nu este prevăzut altfel sau dacă, în funcţie de circumstanţe, contractul nu mai poate fi menţinut.

Articolul 903. Încetarea locaţiunii

Locaţiunea încetează:
a) la expirarea termenului contractului;
b) în cazul pieirii bunului închiriat;
c) în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.

Articolul 904. Prelungirea contractului de locaţiune

(1) Dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit după expirarea contractului de locaţiune, acesta se consideră prelungit pe un termen nedeterminat.
(2) La expirarea contractului de locaţiune, locatarul are dreptul prioritar la încheierea
contractului pe un nou termen dacă:
a) şi-a onorat anterior obligaţiile contractuale;
b) bunul se dă în locaţiune pe un nou termen;
c) este de acord cu noile condiţii contractuale stabilite de locator.
(3) Garanţia constituită de un terţ pentru executarea obligaţiilor de către locatar nu se extinde asupra locaţiunii reînnoite.

Articolul 905. Rezilierea contractului de locaţiune

(1) Rezilierea contractului de locaţiune încheiat fără termen poate avea loc la cererea oricărei părţi cu un preaviz de 3 luni pentru imobile şi de o lună pentru bunurile mobile dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(2) Dacă locuinţa sau orice altă încăpere destinată pentru locuit se află într-o stare ce creează un pericol real pentru sănătate, locatarul poate rezilia contractul de locaţiune fără respectarea termenului de preaviz. Locatarul are acest drept şi în cazul în care, la încheierea contractului, ştia despre pericol şi nu a înaintat pretenţii în legătură cu acesta.
(3) Rezilierea contractului de locaţiune are ca efect şi rezilierea contractului de sublocaţiune dacă în contractul de locaţiune nu este prevăzut altfel.

Articolul 906. Rezilierea contractului din iniţiativa locatorului

(1) Locatorul este în drept să ceară rezilierea contractului dacă locatarul:
a) nu foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;
b) admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru o asemenea înrăutăţire;
c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea termenului de plată dacă în contract
nu este prevăzut altfel;
d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului.
(2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive de reziliere a contractului de locaţiune din iniţiativa locatorului.

Articolul 907. Rezilierea contractului din iniţiativa locatarului

(1) Locatarul este în drept să ceară rezilierea contractului în cazul în care:
a) şi-a pierdut capacitatea de muncă şi nu poate folosi bunul închiriat;
b) este privat de libertate şi nu-şi poate executa obligaţiile contractuale.
(2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive decît cele de la alin.(1) de reziliere a contractului de locaţiune din iniţiativa locatarului.

Articolul 908. Restituirea bunului închiriat

(1) După încetarea raporturilor contractuale, locatarul este obligat să restituie bunul închiriat în starea în care i-a fost dat sau în starea prevăzută de contract.
(2) Prejudiciul cauzat prin înrăutăţirea stării bunului se repară de către locatar dacă nu
dovedeşte lipsa vinovăţiei sale. Locatarul poartă răspundere în aceeaşi măsură pentru înrăutăţirea admisă de membrii familiei sale, de sublocatar sau de terţi, cărora le-a permis accesul la bunul închiriat.
(3) Locatarul răspunde pentru deteriorarea bunului în mărimea în care s-a micşorat valoarea
lui dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 909. Soarta îmbunătăţirilor bunului închiriat

(1) La expirarea termenului sau la rezilierea contractului de locaţiune, locatarul are dreptul să separe îmbunătăţirile, efectuate cu permisiunea locatorului, care pot fi separate fără a se deteriora bunul ori să ceară compensarea valorii lor de către locator dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Locatarul are dreptul să separe îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea locatorului dacă pot fi separate fără a se deteriora bunul şi dacă locatorul refuză să compenseze valoarea lor. În cazul în care îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea locatorului nu pot fi separate fără a se deteriora bunul, ele devin proprietate a locatorului.
(3) La cererea locatorului, construcţiile neautorizate de el urmează a fi demolate de către
locatar sau pe contul lui.

Articolul 910. Consecinţele nerestituirii la timp a bunului închiriat

Dacă, după încetarea raporturilor contractuale, locatarul nu restituie bunul închiriat, locatorul are dreptul să ceară plata chiriei pentru toată durata întîrzierii. Se poate cere repararea prejudiciului în partea neacoperită de chirie.

Capitolul IX ARENDA

Articolul 911. Dispoziţii generale cu privire la arendă

(1) Arenda este contractul încheiat între o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator) – şi altă parte (arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.
(2) Prin acordul părţilor, dispoziţiile cu privire la arendă se aplică şi la locaţiunea altor
imobile.
(3) Contractului de arendă se aplică în modul corespunzător dispoziţiilor cu privire la locaţiune în măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel.

Articolul 912. Forma contractului de arendă

Contractul de arendă se încheie în scris.

Articolul 913. Descrierea bunului arendat

(1) Arendatorul şi arendaşul trebuie să întocmească, la începutul arendei, un act în care descrie bunul arendat şi starea în care se află la momentul predării. La încetarea arendei, se aplică aceleaşi dispoziţii în modul corespunzător.
(2) Actul de descriere trebuie să cuprindă ziua întocmirii şi să fie semnat de ambele părţi.

Articolul 914. Particularităţile contractului de arendă a unui

teren
În contractul de arendă a unui teren trebuie stipulate condiţiile de folosire a obiectelor situate pe teren, inclusiv a utilajului şi tehnicii agricole.

Articolul 915. Termenul arendei

(1) Termenul arendei nu poate fi mai mic de un an.
(2) Cu 3 luni înainte de expirarea arendei, arendatorul informează printr-un preaviz arendaşul despre nedorinţa de a prelungi contractul de arendă.
(3) Dacă termenul arendei expiră, iar arendatorul nu cere să i se predea terenul şi arendaşul continuă exploatarea lui, contractul de arendă se consideră prelungit cu un an.

Articolul 916. Plata arendei

(1) Plata arendei se face în natură, în bani sau în natură şi în bani, potrivit acordului dintre părţi, şi se execută în termenul şi în locul stabilit în contract.
(2) Elementele în funcţie de care se determină arenda pentru fiecare categorie de folosinţă a bunului pot fi: suprafaţa terenului, potenţialul de producţie, structura parcelară, relieful şi gradul posibilităţii de efectuare a mecanizării, posibilităţile de acces, distanţa faţă de locurile de depozitare, industrializare sau de comercializare, starea clădirilor, amenajărilor sau altor dotări, gradul de amortizare a tehnicii agricole arendate.
(3) Arenda în natură se stabileşte într-o cantitate determinată de produse sau într-un procent
din producţie. Produsele cu care se plăteşte arenda se stabilesc de părţi în funcţie de specificul activităţii agricole şi de zonă.
(4) Termenele şi locul de plată în natură a arendei se stabilesc de părţi, în funcţie de felul
produselor şi de specificul obţinerii lor.

Articolul 917. Reducerea arendei

Dacă mai mult de jumătate din fructele obţinute prin arendare pier fortuit, arendaşul poate cere reducerea proporţională a plăţii arendei. Dreptul la reducere subzistă doar pînă la separarea fructelor.

Articolul 918. Dreptul de gaj al arendatorului

Arendatorul are, în vederea garantării cererilor sale ce decurg din contractul de arendă, drept de amanet asupra bunurilor aduse de arendaş şi asupra fructelor bunului arendat.

Articolul 919. Schimbarea destinaţiei terenului

Arendaşul poate schimba destinaţia terenului arendat numai cu acordul prealabil scris al proprietarului şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Articolul 920. Repartizarea contractuală a riscurilor

(1) În contractul de arendă părţile contractante pot stabili, de comun acord, cazurile şi limitele suportării prejudiciilor cauzate de calamităţi naturale.
(2) De comun acord, părţile pot să prevadă repartizarea pierderilor totale sau parţiale ale bunurilor arendate ca urmare a unor cazuri fortuite sau a unor cazuri de forţă majoră.

Articolul 921. Încetarea arendei

(1) Arenda încetează o dată cu expirarea termenului pentru care a fost convenită. (2) Încetarea arendei înainte de termen are loc în conformitate cu legea.

Articolul 922. Consecinţele rezilierii contractului de arendă a unui teren

Dacă rezilierea contractului de arendă a unui teren agricol are loc pînă la încheierea anului
agricol, arendatorul este obligat să plătească arendaşului valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului în condiţiile unei gospodăriri normale.

Capitolul X LEASINGUL

Articolul 923. Contractul de leasing

(1) Prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice (rate de leasing).
(2) În lipsa unor prevederi contrare, dreptul de alegere a bunului şi/sau a vînzătorului aparţine locatarului.
(3) La expirarea contractului de leasing, locatorul va respecta dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.
(4) Contractului de leasing i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile privind contractul de
locaţiune în măsura în care prezentul capitol sau legea cu privire la leasing nu prevede altfel.

[Art.923 în redacția LP60-XVI din 28.04.05, MO92-94/08.07.05 art.431]

Articolul 924. Forma şi conţinutul contractului de leasing

(1) Contractul de leasing se încheie în scris.
(2) Contractul de leasing trebuie să conţină îndeosebi:
a) preţul bunului;
b) suma totală, numărul şi scadenţa ratelor;
c) plata finală şi metodele calculării ei în cazul rezilierii contractului.

Articolul 925. Obiectul leasingului

(1) Obiect al leasingului pot fi orice bunuri mobile sau imobile, cu excepţia:
a) bunurilor scoase din circuitul civil sau a căror circulaţie este limitată prin lege;
b) terenurilor agricole;
c) bunurilor consumptibile;
d) obiectelor proprietăţii intelectuale care nu pot fi cesionate.
(2) Bunul mobil care face obiectul contractului de leasing conservă natura mobiliară pe durata contractului, chiar dacă este anexat sau încorporat într-un imobil, în măsura în care nu-şi pierde individualitatea.

[Art.925 în redacția LP60-XVI din 28.04.05, MO92-94/08.07.05 art.431]

Articolul 926. Informarea cu privire la contractul de leasing

Locatorul este obligat să informeze vînzătorul cu privire la contractul de leasing încheiat sau care urmează să fie încheiat.

Articolul 927. Răspunderea vînzătorului faţă de locatar

(1) Vînzătorul bunului este obligat direct faţă de locatar pentru garanţiile legale sau convenţionale inerente unui contract de vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde însă în faţa locatorului şi a locatarului pentru acelaşi prejudiciu.
(2) Prevederile alin.(1) nu dau locatarului dreptul de a rezolvi sau modifica contractul de
vînzare-cumpărare fără acordul locatorului.
(3) Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către vînzător, cu excepţia cazului cînd vînzătorul a fost ales de către locator, dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 928. Trecerea la locatar a riscurilor şi costurilor

(1) Locatarul îşi asumă, din momentul preluării posesiunii, toate riscurile pentru pieirea bunului, inclusiv cele datorate unei forţe majore.
(2) Locatarul suportă toate cheltuielile de întreţinere şi reparaţie a bunului.
(3) Prin contract, părţile pot deroga de la prevederile alin.(1) şi (2).

Articolul 929. Răspunderea locatarului şi a locatorului

Locatarul şi locatorul răspund pentru obligaţiile lor potrivit contractului de leasing şi în conformitate cu legea.

Articolul 930. Dispunerea de drepturile ce rezultă din contract

(1) Locatorul poate cesiona sau dispune în alt mod de drepturile sale asupra bunului sau de drepturile care rezultă din contractul de leasing. Cesiunea sau dispunerea în alt mod nu-l eliberează pe locator de obligaţiile ce rezultă din contract şi nici nu schimbă natura sau regimul juridic al contractului.
(2) Locatarul poate cesiona dreptul de folosinţă asupra bunului sau alte drepturi ce rezultă din
contract numai cu acordul locatorului şi cu respectarea drepturilor terţilor.

Capitolul XI

ANTREPRIZA ŞI PRESTĂRILE DE SERVICII S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA

ANTREPRIZĂ ŞI LA PRESTĂRI SERVICII Articolul 931. Libertatea alegerii modului de efectuare a lucrărilor

sau de prestare a serviciilor
Antreprenorul sau prestatorul este liber în alegerea modului de efectuare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor. Între antreprenor sau prestator şi beneficiar nu există nici o legătură de subordonare.

Articolul 932. Retribuţia

(1) Retribuţia se consideră convenită în mod tacit dacă, în raport cu împrejurările, asemenea lucrări sau prestaţii se fac numai în schimbul unor retribuţii.
(2) Dacă nu este stabilit cuantumul retribuţiei, se consideră că s-a convenit, în cazul existenţei unor tarife, asupra retribuţiei tarifare, iar în cazul inexistenţei unor tarife, asupra retribuţiei obişnuite.

Articolul 933. Devizul estimativ

(1) În cazul în care, la încheierea contractului, preţul lucrărilor sau prestaţiilor a făcut obiectul unei evaluări, antreprenorul sau prestatorul trebuie să justifice majorarea retribuţiei.
(2) Beneficiarul nu este obligat să plătească majorarea de la alin.(1) decît în măsura în care ea
rezultă din lucrările, prestaţiile sau cheltuielile pe care antreprenorul sau prestatorul nu le-au putut prevedea la momentul încheierii contractului.

Articolul 934. Darea de seamă a antreprenorului sau a prestatorului

În cazul în care retribuţia este stabilită în dependenţă de valoarea lucrărilor, serviciilor sau a bunurilor furnizate, antreprenorul sau prestatorul este obligat, la cererea beneficiarului, să-i dea o dare de seamă despre progresul lucrărilor, despre prestaţiile şi despre cheltuielile efectuate.

Articolul 935. Preţ forfetar

(1) În cazul în care lucrarea sau prestaţia a fost contractată la un preţ forfetar, beneficiarul este obligat să plătească retribuţia convenită şi nu poate pretinde o reducere a retribuţiei pe motiv că lucrarea sau prestaţia a solicitat mai puţin lucru sau mai puţine cheltuieli decît se preconizau.
(2) Similar alin.(1), antreprenorul sau prestatorul nu poate cere majorarea retribuţiei pentru motive contrare.
(3) Preţul forfetar rămîne acelaşi chiar dacă au fost aduse modificări termenelor sau condiţiilor iniţiale de executare dacă părţile nu au convenit altfel.

Articolul 936. Prestaţia personală

(1) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să efectueze prestaţia personal doar atunci cînd această obligaţie reiese din contract, din împrejurări sau din natura prestaţiei.
(2) Antreprenorul sau prestatorul conservă supravegherea şi răspunderea în orice caz.

Articolul 937. Obligaţia de informare a beneficiarului

Antreprenorul sau prestatorul este ţinut, înainte de încheierea contractului, să furnizeze beneficiarului, în măsura în care circumstanţele o permit, toate informaţiile referitoare la natura lucrării sau prestaţiei la bunurile şi termenul necesare lucrării sau prestaţiei.

Articolul 938. Furnizarea bunurilor de către antreprenor sau

prestator
(1) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să furnizeze toate bunurile necesare executării contractului dacă nu a fost stipulat altfel.
(2) Bunurile trebuie să fie de o calitate bună pentru efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor. Antreprenorul sau prestatorul datorează pentru bunuri aceleaşi garanţii pe care le datorează vînzătorul.
(3) Este contract de vînzare-cumpărare, nu contract de antrepriză sau de prestare a serviciilor,
în cazul în care lucrările sau prestaţiile nu sînt decît un accesoriu în raport cu bunurile furnizate.

Articolul 939. Folosirea bunurilor beneficiarului

(1) În cazul în care bunurile sînt furnizate de beneficiar, antreprenorul sau prestatorul este obligat să le folosească cu grijă şi să ţină evidenţa folosirii lor.
(2) În cazul în care bunurile sînt evident improprii folosirii la destinaţie sau sînt afectate de un
viciu evident sau de un viciu ascuns care devine cunoscut, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să-l informeze imediat pe beneficiar, în caz contrar făcîndu-se răspunzător pentru prejudiciul
care poate surveni din folosirea bunului.
(3) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să prezinte beneficiarului o dare de seamă despre modul de folosire a bunurilor furnizate de acesta şi să-i restituie partea rămasă.

Articolul 940. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor

Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor necesare executării contractului îl suportă cel care le-a furnizat dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 941. Drepturile antreprenorului sau ale prestatorului

în cazul neacceptării lucrării sau prestaţiei oferite
(1) Antreprenorul sau prestatorul poate cere o despăgubire corespunzătoare fără a fi obligat la o lucrare sau prestaţie ulterioară dacă beneficiarul nu acceptă lucrarea sau prestaţia oferită. Beneficiarul este obligat la despăgubiri şi atunci cînd nu îndeplineşte acţiunile necesare lucrării sau prestaţiei.
(2) Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de durata întîrzierii şi de cuantumul retribuţiei, cu deducerea a ceea ce antreprenorul sau prestatorul economiseşte în urma întîrzierii sau refuzului ori a ceea ce a putut dobîndi prin utilizarea în alt mod a forţei sale de muncă.

Articolul 942. Rezilierea contractului de către beneficiar

Beneficiarul poate rezilia contractul oricînd pînă la realizarea completă a lucrării sau a prestaţiei, fiind obligat să plătească antreprenorului sau prestatorului retribuţia pentru lucrările sau prestaţiile efectuate şi să repare prejudiciul cauzat prin reziliere.

Articolul 943. Rezilierea contractului de către antreprenor

sau prestator
(1) În cazul în care nu există un motiv temeinic pentru reziliere, antreprenorul sau prestatorul
poate rezilia contractul doar în aşa mod încît beneficiarul să obţină pe o altă cale lucrarea sau prestaţia. Dacă există un motiv temeinic, obligaţia de despăgubire este exclusă.
(2) În cazul rezilierii contractului, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să restituie avansul
primit.
(3) Dacă reziliază contractul, antreprenorul sau prestatorul poate cere pentru lucrările sau prestaţiile efectuate o parte proporţională a retribuţiei, în măsura în care beneficiarul are un interes în aceste lucrări sau prestaţii.

Articolul 944. Decesul beneficiarului

Decesul beneficiarului nu atrage încetarea contractului decît în cazul în care executarea lui devine imposibilă sau inutilă.

Articolul 945. Decesul sau incapacitatea antreprenorului sau a prestatorului

Decesul sau incapacitatea antreprenorului sau a prestatorului nu atrage încetarea contractului, doar dacă a fost încheiat datorită calităţilor personale ale acestuia sau nu poate fi continuat într-o manieră adecvată de către succesorul în activitate, caz în care beneficiarul are dreptul de a rezilia contractul.

S e c ţ i u n e a a 2-a

ANTREPRIZA Articolul 946. Contractul de antrepriză

(1) Prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.
(2) Obiectul contractului de antrepriză poate fi atît producerea sau transformarea unui bun, cît şi obţinerea unor alte rezultate prin efectuarea de lucrări.

Articolul 947. Transferarea dreptului de proprietate

Dacă efectuează lucrarea cu materialul său, antreprenorul trebuie să transfere în favoarea clientului dreptul de proprietate asupra bunului.

Articolul 948. Garanţie împotriva viciilor

(1) Antreprenorul trebuie să transmită clientului lucrarea liberă de orice viciu material sau juridic.
(2) Lucrarea este liberă de vicii materiale dacă are calităţile convenite. În cazul în care nu s-a
convenit asupra unor calităţi, lucrarea este liberă de vicii materiale dacă este corespunzătoare utilizării presupuse în baza contractului sau, dacă nu se poate deduce o asemenea utilizare, utilizării obişnuite.
(3) Cu viciul material se asimilează situaţia în care antreprenorul produce o altă lucrare decît
cea comandată sau produce lucrarea într-o cantitate sau de o dimensiune inferioară, dacă această executare poate fi considerată, pornind de la circumstanţe, ca executare a contractului.
(4) Lucrarea este liberă de vicii juridice atunci cînd nici un terţ nu poate valorifica drepturi împotriva clientului.

Articolul 949. Depăşirea esenţială a devizului

(1) În cazul necesităţii depăşirii esenţiale a devizului, antreprenorul este obligat să informeze imediat clientul despre acest fapt. Nerespectarea unei astfel de obligaţii acordă clientului dreptul de a cere rezilierea contractului şi repararea prejudiciului cauzat sau eliberarea lui de obligaţia acoperirii cheltuielilor ce depăşesc devizul convenit.
(2) Dacă depăşirea esenţială a devizului a fost imprevizibilă la încheierea contractului,
antreprenorul are dreptul numai la cheltuielile suplimentare suportate, iar clientul este în drept să accepte această depăşire sau să ceară rezilierea contractului.

Articolul 950. Obligaţiile informaţionale ale antreprenorului

(1) Antreprenorul este obligat să-l informeze pe client despre faptul că:
a) materialul prezentat de client este inutilizabil sau necalitativ;
b) viciile materialelor vor face ca produsul final să fie afectat de vicii;
c) respectarea indicaţiilor clientului ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării;
d) există alte circumstanţe care nu depind de antreprenor şi care ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării.
(2) În cazul cînd antreprenorul nu execută obligaţia stipulată la alin.(1), clientul are dreptul să ceară repararea prejudiciului.

Articolul 951. Dreptul antreprenorului de a rezilia contractul

Dacă clientul, fiind informat de către antreprenor la timp şi în modul corespunzător, nu înlocuieşte în termenul convenit materialul inutilizabil sau necalitativ, nu schimbă indicaţiile referitoare la modul de executare a lucrării sau nu înlătură alte circumstanţe care ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării, antreprenorul este în drept să ceară rezilierea contractului şi repararea prejudiciului.

Articolul 952. Dreptul de retenţie şi de gaj al antreprenorului

Antreprenorul are drept de retenţie şi de gaj asupra bunului mobil produs sau îmbunătăţit de el dacă, în cursul producerii sau al îmbunătăţirii, bunul a ajuns în posesiunea sa. Dispoziţia aceasta nu se aplică în cazul în care antreprenorul ştia, în momentul luării în posesiune, că proprietarul
nu este de acord cu producerea sau cu îmbunătăţirea.

Articolul 953. Instituirea ipotecii asupra terenului de construcţie

Dacă obiectul contractului este o construcţie sau o parte din construcţie, antreprenorul este în drept, pentru garantarea drepturilor care rezultă din contractul de antrepriză, să ceară constituirea unei ipoteci asupra terenului de construcţie al clientului.

Articolul 954. Termenul de executare a contractului de antrepriză

(1) Părţile contractante pot conveni asupra unui termen general de executare, iar în caz de necesitate, şi asupra termenului de demarare a lucrărilor, asupra termenului de executare a unor părţi din lucrare şi asupra termenului de finisare a lucrării.
(2) Termenul poate fi modificat numai cu acordul comun al părţilor.
(3) Dacă părţile convin, executarea poate avea loc într-un termen redus sau imediat, în prezenţa clientului.

Articolul 955. Efectele imposibilităţii terminării lucrării

(1) Dacă terminarea lucrării devine imposibilă din motive independente de voinţa părţilor, antreprenorul nu are dreptul să ceară plata retribuţiei.
(2) Antreprenorul are dreptul la retribuţie dacă imposibilitatea terminării lucrării are loc din
cauza materialului necalitativ prezentat de client sau a indicaţiilor acestuia, cu condiţia că antreprenorul şi-a executat obligaţiile informaţionale.

Articolul 956. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului

contractului
(1) Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului pînă la recepţionarea lui îl suportă antreprenorul. Acest risc trece la client o dată cu recepţionarea lucrării.
(2) În cazul în care clientul întîrzie să recepţioneze lucrarea, riscul trece asupra lui de la data la
care s-a pus în întîrziere.

Articolul 957. Recepţionarea

(1) După executarea lucrării, clientul este obligat să recepţioneze lucrarea în modul, la locul şi în termenul stabilit de legislaţie sau de contract.
(2) Recepţionarea este o declaraţie prin care clientul acceptă lucrarea, cu sau fără rezerve.
(3) Recepţionării i se asimilează situaţia în care clientul nu preia lucrarea în termenul stabilit în acest scop de antreprenor.

Articolul 958. Documentarea recepţionării

(1) Viciile şi abaterile constatate trebuie stipulate în actul de recepţionare semnat de părţi sau întocmit unilateral, în care se stabileşte modul, condiţiile şi termenele de înlăturare a viciilor şi a abaterilor constatate.
(2) Viciile şi abaterile sînt înlăturate pe contul antreprenorului.
(3) Clientul care a acceptat lucrarea fără rezerve conservă totuşi drepturile împotriva antreprenorului în cazul viciilor ascunse.

Articolul 959. Reclamaţiile

Reclamaţiile referitoare la viciile ascunse sau la abaterile de la condiţiile contractului care nu au putut fi descoperite în momentul recepţionării lucrării urmează a fi prezentate antreprenorului imediat după constatarea lor.

Articolul 960. Remedierea viciilor

(1) Dacă lucrarea are vicii, clientul poate cere remedierea lor. Antreprenorul poate alege fie remedierea viciilor, fie efectuarea unei noi lucrări.
(2) Antreprenorul suportă cheltuielile necesare remedierii, în special cheltuielile de transport,
de deplasare, de muncă, precum şi preţul materialelor.
(3) Antreprenorul poate refuza remedierea dacă este posibilă doar cu cheltuieli disproporţionate.

Articolul 961. Dreptul antreprenorului în cazul realizării unei noi lucrări

Dacă realizează o nouă lucrare, antreprenorul poate cere clientului restituirea lucrării afectate
de vicii, conform dispoziţiilor privind rezilierea contractului.

Articolul 962. Dreptul clientului de a remedia viciul

(1) Clientul poate, în urma expirării fără rezultat a termenului stabilit de el pentru remediere,
să remedieze el însuşi viciul şi să ceară compensarea cheltuielilor necesare dacă antreprenorul nu refuză remedierea din cauza costurilor disproporţionate.
(2) Situaţiei prevăzute la alin.(1) se aplică art.709 în modul corespunzător. Nu este necesară stabilirea unui termen nici în cazul în care remedierea a eşuat.
(3) Clientul poate cere antreprenorului un avans pentru cheltuielile de remediere a viciului.

Articolul 963. Rezilierea contractului din cauza viciilor

(1) Clientul poate rezilia contractul, în conformitate cu art.709, pentru un viciu al lucrării.
(2) În afara cazurilor prevăzute la art.709 alin.(2), stabilirea unui termen nu este necesară nici atunci cînd remedierea a eşuat.
(3) Antreprenorul trebuie să repare clientului prejudiciul cauzat.

Articolul 964. Diminuarea valorii lucrării

Clientul care nu a cerut remedierea viciului după termenul corespunzător stabilit în acest scop de antreprenor şi nici nu a reziliat contractul poate doar reduce retribuţia cu o sumă corespunzătoare diminuării valorii lucrării din cauza viciului.

Articolul 965. Efectele vicleniei

Dacă viciile au fost trecute sub tăcere cu viclenie, antreprenorul nu poate invoca o convenţie prin care drepturile clientului privind viciile sînt excluse sau restrînse.

Articolul 966. Achitarea retribuţiei conform contractului de

antrepriză
(1) După recepţionarea lucrării, clientul este obligat să plătească retribuţia convenită de părţi, dacă legislaţia sau contractul nu prevăd plata în rate, sau în alt mod.
(2) Clientul are dreptul să reţină din retribuţie o sumă suficientă pentru a acoperi rezervele pe care le-a făcut la recepţionare privind viciile lucrării, pînă vor fi făcute reparaţiile sau corecţiile necesare.
(3) Clientul nu-şi poate exercita dreptul stipulat la alin.(2) dacă antreprenorul acordă suficiente
garanţii executării obligaţiilor sale.

Articolul 967. Economia antreprenorului

(1) Reducerea de către antreprenor a costului lucrării în raport cu cel stipulat în contract fără reducerea calităţii şi cantităţii lucrării nu eliberează clientul de obligaţia de a plăti retribuţia stabilită.
(2) Părţile pot conveni asupra unui alt mod de repartizare a economiei obţinute în urma
reducerii costului lucrării.

Articolul 968. Prescripţia în contractul de antrepriză

(1) Termenul de prescripţie este de un an din momentul recepţionării lucrării. (2) Acţiunea care se referă la construcţii poate fi intentată în decursul a 5 ani.
(3) Dacă contractul prevede recepţionarea lucrării pe părţi, termenul de prescripţie curge din
ziua recepţionării lucrării în ansamblu.

Articolul 969. Termenul de garanţie

Dacă legislaţia sau contractul stabilesc un termen de garanţie, reclamaţia poate fi înaintată în interiorul acestui termen. Termenul de prescripţie curge din momentul înaintării reclamaţiei, iar dacă reclamaţia nu a fost înaintată, termenul de prescripţie curge de la data expirării termenului de garanţie.

S e c ţ i u n e a a 3-a

PRESTĂRI SERVICII Articolul 970. Contractul de prestări servicii

(1) Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi
(beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită. (2) Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură. (3) Contractele de muncă sînt reglementate prin legislaţia muncii.

Articolul 971. Termenul de plată

(1) Plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor.
(2) Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte.

Articolul 972. Întîrzierea preluării serviciilor

În cazul în care beneficiarul întîrzie să preia serviciile, prestatorul este îndreptăţit să solicite plata sumei convenite pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întîrzierii şi nu este obligat să presteze servicii pentru această sumă. El trebuie însă să accepte ca din suma de plată să se scadă contravaloarea pentru economiile pe care le-a făcut prin neefectuarea serviciilor sau pentru veniturile obţinute prin prestarea de servicii faţă de alţii în aceeaşi perioadă, sau pentru serviciile pe care nu le prestează cu rea-credinţă.

Articolul 973. Asigurarea condiţiilor de prestare a serviciilor

(1) Beneficiarul, în cazul în care este răspunzător, trebuie să amenajeze şi să întreţină astfel spaţiile, echipamentele sau aparatele pe care trebuie să le procure pentru prestarea serviciilor şi să reglementeze astfel prestarea serviciilor care trebuie efectuate sub conducerea şi în conformitate cu dispoziţiile sale, încît prestatorul să fie protejat contra riscurilor pentru viaţă şi sănătate în măsura în care natura serviciului prestat o permite.
(2) Obligaţiile care revin beneficiarului conform alin.(1) nu pot fi excluse sau limitate în
prealabil printr-un contract.

Articolul 974. Încetarea raporturilor din contractul de prestări servicii

(1) Raporturile din contractul de prestări servicii încetează la expirarea perioadei pentru care au fost stabilite.
(2) În cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau din natura ori scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare parte poate să rezilieze contractul.

Articolul 975. Termenele de reziliere a raporturilor din

contractul de prestări servicii
Raporturile din contractul de prestări servicii pot fi reziliate:
a) zilnic, începînd cu sfîrşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi;
b) cel mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămîni, începînd cu sfîrşitul următoarei zile de sîmbătă, dacă plata se calculează pe săptămînă;
c) cel mai tîrziu pe data de 15 a lunii, începînd cu sfîrşitul lunii calendaristice, dacă plata se
calculează pe lună;
d) cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul unui trimestru calendaristic, dacă plata se calculează pe trimestre sau pe perioade mai mari;
e) oricînd dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp. În cazul în care relaţiile privind prestarea de servicii ocupă tot timpul de lucru al prestatorului, termenul pentru preaviz trebuie să fie de 2 săptămîni.

Articolul 976. Contractele de prestări servicii pe termen lung

În cazul în care contractul de prestări servicii este încheiat pentru perioade mai lungi de 5 ani, prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Termenul pentru preaviz este de 6 luni.

Articolul 977. Prelungirea tacită a contractului de prestări

servicii
Dacă relaţiile dintre părţi vor continua, cu ştiinţa celeilalte părţi, şi după încetarea termenului, contractul de prestări servicii se consideră prelungit pe termen nelimitat în măsura în care cealaltă parte nu respinge imediat această prelungire.

Articolul 978. Rezilierea contractului de prestări servicii din motive întemeiate

(1) În cazul în care, după începerea relaţiilor contractuale, contractul de prestări servicii se reziliază din motive întemeiate conform art.748, prestatorul este îndreptăţit să solicite o parte din retribuţie pentru serviciile prestate pînă în momentul rezilierii.
(2) Dacă prestatorul reziliază contractul de prestări servicii din motive care nu ţin de
nerespectarea condiţiilor contractului de către beneficiar sau dacă beneficiarul reziliază
contractul din cauză că prestatorul nu respectă prevederile contractului, prestatorul nu are dreptul la retribuţie în măsura în care serviciile sale de pînă atunci nu prezintă interes pentru cealaltă parte în urma rezilierii. Dacă s-a efectuat plata serviciilor în avans, prestatorul este obligat să
restituie sumele conform art.738 sau, în cazul în care rezilierea are loc din motive neimputabile prestatorului, conform regulilor privind îmbogăţirea fără justă cauză.
(3) Dacă rezilierea are loc din cauza încălcării condiţiilor contractului de către cealaltă parte,
aceasta este obligată să suporte costurile pentru paguba cauzată prin rezilierea contractului.

Articolul 979. Adeverinţa despre munca depusă de prestator

La încheierea unui raport de lungă durată, prestatorul poate solicita celeilalte părţi o adeverinţă scrisă despre munca depusă şi despre perioada de lucru.

Capitolul XII TRANSPORTUL S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA TRANSPORT

Articolul 980. Contractul de transport

(1) Prin contractul de transport, o parte (cărăuş, transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei sau, respectiv, să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia convenită.
(2) Transportarea gratuită a persoanei sau a bunului, cu excepţia cazului cînd este efectuată în activitatea de întreprinzător de persoana care oferă public servicii de transport, nu este guvernată de regulile stipulate în prezentul capitol şi transportatorul poartă doar o obligaţie de prudenţă şi diligenţă.

Articolul 981. Obligaţia de a încheia contract de transport

Persoana care face publică oferta de transport de persoane şi bunuri este obligată să încheie un contract de transport, cu excepţia cazurilor în care există un motiv serios de a refuza.

Articolul 982. Transportul succesiv şi transportul combinat

(1) Transport succesiv este transportul efectuat de mai mulţi cărăuşi care se succed utilizînd acelaşi mod de transport (vehicul).
(2) Transport combinat este transportul în care cărăuşii se succed utilizînd diferite moduri de
transport (vehicule).

Articolul 983. Substituirea transportatorului

(1) În cazul cînd transportatorul transmite, total sau parţial, executarea obligaţiilor sale, persoana care îl substituie este considerată parte a contractului de transport.
(2) Plata făcută de client unuia dintre transportatori este liberatorie.

Articolul 984. Termenul transportării pasagerului sau a încărcăturii

(1) Cărăuşul este obligat să transporte pasagerul şi bagajele sau încărcătura în termenele stabilite de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene, intr-un termen rezonabil.
(2) Transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă şi rezonabilă.

Articolul 985. Taxa de transport

(1) Pentru transportarea pasagerului şi bagajelor sau a încărcăturii, se plăteşte taxa de transport convenită prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.
(2) Taxa de transport se plăteşte pînă la transportarea pasagerului şi bagajului sau a încărcăturii dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(3) Cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii pînă la achitarea taxei de
transport.

S e c ţ i u n e a a 2-a

TRANSPORTUL DE PERSOANE Articolul 986. Biletul (titlul de călătorie)

(1) Contractul de transport de persoane se confirmă (se documentează) printr-un bilet (titlu de călătorie).
(2) Biletul (titlul de călătorie) poate fi eliberat transmisibil sau intransmisibil. Posibilitatea
transmiterii încetează cel tîrziu la începutul călătoriei.

Articolul 987. Întinderea obligaţiei

(1) Transportul de persoane include operaţiunile de îmbarcare, transport şi debarcare. (2) Cărăuşul este ţinut să transporte pasagerul la destinaţie în siguranţă.

Articolul 988. Răspunderea cărăuşului

(1) Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul cauzat pasagerului, cu excepţia cazului cînd acest prejudiciu este rezultatul unei forţe majore, al stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării vehiculului.
(2) Răspunderea cărăuşului pentru prejudiciile care rezultă din întîrziere este exclusă dacă
altfel nu s-a convenit în mod expres sau dacă transportatorul nu a acţionat cu intenţie sau din culpă gravă.
(3) Răspunderea cărăuşului nu poate fi exclusă sau limitată prin contract.
(4) Limitările în mărimea despăgubirilor în transportul public de persoane trebuie aprobate de
Guvern.

Articolul 989. Răspunderea cărăuşului pentru bagaje

(1) Cărăuşul răspunde pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasager, cu excepţia cazului cînd va dovedi forţa majoră, viciul propriu al bunului sau vina pasagerului.
(2) Cărăuşul nu răspunde pentru pierderea documentelor, banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului cînd i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să îl transporte. Cărăuşul nu este cu atît mai mult răspunzător pentru pierderea bagajelor de mînă care au rămas sub supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului cînd ultimul va demonstra vinovăţia cărăuşului.

Articolul 990. Răspunderea cărăuşului în cazul transportului

succesiv sau combinat de persoane
În cazul transportului succesiv sau combinat de persoane, cel care efectuează transportul în cursul căruia s-a cauzat prejudiciul este răspunzător, cu excepţia cazului în care, printr-o stipulaţie expresă, unul dintre cărăuşi şi-a asumat răspunderea pentru întreaga călătorie.

Articolul 991. Răspunderea pasagerului

Pasagerul răspunde pentru prejudiciile cauzate cărăuşului prin comportamentul său sau prin natura sau starea bagajelor de mînă, cu excepţia cazului în care prejudiciul s-a născut în pofida comportamentului diligent al pasagerului.

Articolul 992. Rezilierea contractului

(1) Pasagerul poate rezilia contractul în orice moment dacă prin aceasta nu cauzează întîrzieri. El este obligat să plătească transportatorului despăgubirile cauzate de reziliere.
(2) Dacă devin cunoscute împrejurări în sfera transportatorului despre care pasagerul nu putea
să ştie şi care, dacă le cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul de transport, el poate rezilia contractul.
(3) Pasagerul poate rezilia contractul şi atunci cînd este previzibil că vor avea loc întîrzieri în comparaţie cu timpul şi durata convenită. În aceste cazuri, nu se naşte obligaţia de despăgubire.

S e c ţ i u n e a a 3-a

TRANSPORTUL DE BUNURI Articolul 993. Transportul cu cîteva vehicule

Dacă vehiculul pe care este încărcat bunul ce se transportă străbate o porţiune de drum pe mare, pe calea ferată, pe un fluviu sau canal sau pe calea aerului, iar bunul nu este descărcat (transbordat), dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică asupra întregului transport.

Articolul 994. Forma contractului de transport

(1) Contractul de transport este constatat printr-o scrisoare de trăsură (conosament sau alt document echivalent).
(2) Lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului
de transport.

Articolul 995. Întocmirea scrisorii de trăsură

(1) Scrisoarea de trăsură se întocmeşte de client dacă părţile nu au convenit altfel.
(2) Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare originale care se semnează de către client şi cărăuş. Primul exemplar se păstrează la client, al doilea însoţeşte încărcătura, iar al treilea este remis cărăuşului.
(3) Dacă bunurile sînt încărcate în mai multe vehicule sau dacă este vorba de încărcături de
diferite feluri ori de încărcături repartizate în diferite locuri, atît cărăuşul, cît şi clientul poate cere întocmirea unui număr de scrisori de trăsură egal cu numărul vehiculelor utilizate sau cu numărul categoriilor încărcăturilor sau al locurilor de unde se expediază încărcăturile.

Articolul 996. Incorectitudinea datelor înscrise în scrisoarea de trăsură

(1) Partea răspunde pentru prejudiciile cauzate celeilalte părţi în urma furnizării unor date false ori incomplete pentru scrisoarea de trăsură.
(2) Răspunderea pentru incorectitudinea scrisorii de trăsură o poartă cel care a întocmit sau a
modificat scrisoarea de trăsură.

Articolul 997. Obligaţiile cărăuşului la preluarea încărcăturii

(1) La preluarea încărcăturii, cărăuşul este obligat să verifice:
a) corespunderea datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul, cantitatea şi semnele coletelor;
b) aspectul exterior al încărcăturii şi al ambalajului;
c) modul de încărcare şi aranjare a încărcăturii în vehicul.
(2) Dacă transportatorul nu dispune de mijloacele corespunzătoare pentru a verifica datele menţionate la alin.(1) lit.a), va consemna rezervele sale motivate în scrisoarea de trăsură. De asemenea, trebuie să motiveze rezervele faţă de starea exterioară sau ambalajul încărcăturii. Rezervele nu-l obligă pe client dacă nu le-a recunoscut expres în scrisoarea de trăsură.
(3) Clientul poate cere cărăuşului să verifice greutatea brută sau cantitatea exprimată în alt
mod a încărcăturii, precum şi conţinutul coletelor. Cărăuşul are dreptul la compensarea cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificării se consemnează în scrisoarea de trăsură.

Articolul 998. Răspunderea clientului pentru ambalaj

Clientul răspunde faţă de cărăuş pentru prejudiciul cauzat, prin ambalarea necorespunzătoare a încărcăturii, personalului cărăuşului, materialului sau instalaţiilor de transport sau altor încărcături, precum şi pentru toate cheltuielile generate de o astfel de ambalare dacă deficienţele nu erau evidente şi dacă nu erau cunoscute de cărăuş la preluare, fără ca acesta să facă rezerve.

Articolul 999. Anexele la scrisoarea de trăsură

(1) Clientul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură documentele necesare trecerii prin
vamă ori altor operaţiuni similare, anterioare momentului livrării la destinaţie, sau să pună aceste documente la dispoziţia cărăuşului cu toate indicaţiile necesare.
(2) Cărăuşul nu este obligat să verifice dacă documentele sau indicaţiile sînt corespunzătoare şi suficiente. Clientul răspunde faţă de cărăuş pentru prejudiciul cauzat prin erori sau prin caracterul incomplet ori fals al documentelor sau al indicaţiilor dacă transportatorul nu poartă o parte din vinovăţie.
(3) Cărăuşul răspunde pentru pierderea sau utilizarea necorespunzătoare a documentelor
anexate la scrisoarea de trăsură sau înmînate lui. El însă nu trebuie să plătească despăgubiri mai mari decît cele pentru pierderea încărcăturii.

Articolul 1000. Efectele semnării scrisorii de trăsură

(1) Scrisoarea de trăsură semnată de cărăuş serveşte drept dovadă, pînă la proba contrară, a încheierii şi a cuprinsului contractului de transport, precum şi a preluării încărcăturii de către cărăuş.
(2) Dacă scrisoarea de trăsură nu cuprinde rezervele motivate ale cărăuşului, se prezumă, pînă
la proba contrară, că încărcătura şi ambalajul erau, la preluare, în stare bună, iar numărul, cantitatea şi semnele coletelor corespundeau datelor din scrisoarea de trăsură.

Articolul 1001. Dreptul clientului de a dispune de încărcătură

(1) Clientul are dreptul să dispună de încărcătură. El poate, în special, să ceară cărăuşului să nu transporte încărcătura mai departe, să schimbe locul de livrare sau destinatarul menţionat în scrisoarea de trăsură.
(2) Dreptul prevăzut în prezentul articol la alin.(1) încetează în momentul în care cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este înmînat destinatarului sau cînd acesta îşi valorifică dreptul prevăzut la art.1002 alin.(2). Din acest moment, cărăuşul trebuie să se conformeze indicaţiilor destinatarului.
(3) Dreptul de dispoziţie se naşte pentru destinatar în momentul întocmirii scrisorii de trăsură
în cazul în care clientul înscrie în scrisoarea de trăsură o notă în acest sens.
(4) Dacă destinatarul, exercitîndu-şi dreptul de dispoziţie, a dispus livrarea încărcăturii către un terţ, acesta din urmă nu are dreptul de a desemna, la rîndul său, un alt destinatar.
(5) Exercitarea dreptului de dispoziţie se subordonează următoarelor reguli:
a) clientul ori destinatarul menţionat la alin.(3) trebuie, în cazul în care vrea să-şi exercite dreptul de dispoziţie, să prezinte primul exemplar al scrisorii de trăsură, în care se înscriu noile indicaţii date cărăuşului, şi să suporte prejudiciul, inclusiv cheltuielile apărute în seama cărăuşului prin îndeplinirea acestor indicaţii;
b) îndeplinirea indicaţiilor trebuie să fie posibilă în momentul în care acestea ajung la persoana care urmează să le îndeplinească şi nu trebuie să împiedice activitatea curentă a cărăuşului şi nici să cauzeze pagube altor clienţi sau destinatari;
c) indicaţiile nu trebuie să ducă la o fragmentare a transportării.
(6) Dacă nu poate îndeplini în temeiul alin.(5) lit.c) indicaţiile primite, cărăuşul trebuie să încunoştinţeze de îndată pe cel care a dat indicaţiile.
(7) Cărăuşul care nu îndeplineşte indicaţiile date cu respectarea dispoziţiilor din prezentul articol sau care îndeplineşte asemenea indicaţii fără a cere primul exemplar din scrisoarea de trăsură răspunde faţă de cel în drept pentru prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 1002. Drepturile destinatarului la recepţionarea

încărcăturii
(1) După ce încărcătura ajunge la locul prevăzut pentru livrare, destinatarul are dreptul să ceară cărăuşului, contra unei recipise de primire, cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi predarea încărcăturii.
(2) Dacă s-a constatat pierderea încărcăturii sau dacă încărcătura nu a ajuns în termenul prevăzut la art.1010, destinatarul poate valorifica în nume propriu împotriva cărăuşului drepturile ce decurg din contractul de transport.
(3) Destinatarul care valorifică drepturile ce-i revin în temeiul alin.(1) trebuie să plătească suma totală a cheltuielilor care rezultă din scrisoarea de trăsură. În cazul unor divergenţe sub acest aspect, cărăuşul este obligat să livreze încărcătura numai dacă destinatarul acordă garanţii.

Articolul 1003. Imposibilitatea executării contractului

(1) Dacă, înainte sau după ce încărcătura a ajuns la destinaţie, executarea contractului în condiţiile stabilite în scrisoarea de trăsură este sau devine imposibilă, cărăuşul trebuie să ceară indicaţii celui îndreptăţit, în baza art.689, de a dispune de încărcătură.
(2) Dacă împrejurările permit executarea transportului în condiţii diferite de cele stabilite în
scrisoarea de trăsură şi nu poate obţine în timp rezonabil indicaţii de la cel îndreptăţit, cărăuşul trebuie să ia măsurile care par să corespundă cel mai mult intereselor celui îndreptăţit să dispună.

Articolul 1004. Circumstanţele care împiedică predarea

încărcăturii
(1) Dacă destinatarul refuză să preia încărcătura, cărăuşul are dreptul să dispună de ea fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsură.
(2) Destinatarul poate, chiar şi în cazul refuzului de a prelua încărcătura, să mai ceară livrarea ei cît timp cărăuşul nu a primit o indicaţie contrară de la client sau nu a dispus de încărcătură.
(3) Dacă apare un impediment de livrare după ce destinatarul a dat indicaţii, în baza
prerogativelor sale prevăzute la art.1001 alin.(3), ca încărcătura să fie livrată unui terţ, atunci, la aplicarea alin.(1) şi (2) din prezentul articol, destinatarul ia locul clientului, iar terţul locul destinatarului.

Articolul 1005. Dreptul cărăuşului la compensarea cheltuielilor

de îndeplinire a indicaţiilor clientului
(1) Cărăuşul are dreptul la compensarea cheltuielilor prilejuite de cererea şi îndeplinirea indicaţiilor dacă nu este dator, în baza contractului sau a legii, să suporte aceste cheltuieli.
(2) În cazurile menţionate la art.1003 alin.(1) şi la art.1004, cărăuşul poate descărca imediat încărcătura pe cheltuiala celui îndreptăţit să dispună. După descărcare, transportul se consideră încheiat. Cărăuşul urmează să păstreze încărcătura pentru persoana îndreptăţită să dispună. El poate să o încredinţeze, totuşi, unui terţ şi să răspundă, în acest caz, doar pentru diligenţa la alegerea terţului. Încărcătura rămîne grevată cu pretenţiile care decurg din scrisoarea de trăsură ca şi cu toate celelalte cheltuieli.
(3) Cărăuşul poate organiza vînzarea încărcăturii fără a mai aştepta indicaţii din partea celui
îndreptăţit dacă este vorba de bunuri perisabile sau dacă starea încărcăturii justifică o asemenea măsură, sau dacă costurile păstrării sînt disproporţionate faţă de valoarea încărcăturii. El poate organiza vînzarea şi în alte cazuri dacă în interiorul unui termen corespunzător nu primeşte din partea celui îndreptăţit indicaţii contrare a căror executare îi poate fi pretinsă în baza principiului echităţii.
(4) Dacă încărcătura este vîndută conform dispoziţiilor prezentului articol, preţul obţinut va fi
pus la dispoziţia celui îndreptăţit să dispună de încărcătură după scăderea costurilor care au
grevat încărcătura. Dacă aceste costuri depăşesc preţul obţinut, cărăuşul poate pretinde diferenţa. (5) Modul vînzării se determină conform legilor şi obiceiurilor locului în care se găseşte
încărcătura.

Articolul 1006. Dreptul de retenţie asupra încărcăturii

Cărăuşul are drept de retenţie asupra încărcăturii atîta timp cît poate dispune de încărcătură pentru toate costurile care decurg din contractul de transport.

Articolul 1007. Temeiul răspunderii cărăuşului

(1) Cărăuşul răspunde pentru distrugerea, pierderea totală sau parţială ori pentru deteriorarea încărcăturii în măsura în care distrugerea, pierderea sau deteriorarea a avut loc între momentul preluării şi cel al livrării, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare. Cărăuşul este ţinut, de asemenea, să repare prejudiciul cauzat prin neexecutarea altor obligaţii contractuale. Mărimea pretenţiei de despăgubire poate fi limitată prin contract.
(2) Pentru întîrzierea transportării încărcăturii la destinaţie, cărăuşul poartă răspundere în
proporţie de 100% din taxa de transport şi este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel. (3) Cărăuşul nu poartă răspundere şi nu-şi poate limita răspunderea decît în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege.

Articolul 1008. Exonerarea de răspundere

(1) Cărăuşul este exonerat de răspundere pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea încărcăturii sau depăşirea termenelor de transportare dacă:
a) acestea se datorează vinovăţiei celui îndreptăţit să dispună de încărcătură;
b) reprezentantul clientului a însoţit transportarea încărcăturii;
c) acestea se datorează indicaţiilor celui îndreptăţit să dispună de încărcătură în cazul în care nu au fost provocate de cărăuş;
d) acestea se datorează unui viciu propriu încărcăturii;
e) acestea se datorează perisabilităţii naturale a încărcăturii.
(2) Cărăuşul nu poate fi exonerat de răspundere din motivul defecţiunilor vehiculului închiriat sau vinovăţiei locatorului şi angajaţilor lui, implicaţi în procesul de transportare a încărcăturii.
(3) Sub rezerva prevederilor art.1009 alin.(2)–(5), cărăuşul este exonerat de răspundere dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea încărcăturii se datorează unei sau mai multor din următoarele împrejurări:
a) utilizarea unor vehicule deschise, fără prelată, dacă această utilizare a fost convenită expres
şi consemnată în scrisoarea de trăsură;
b) lipsa sau defectele ambalajului;
c) manipularea, încărcarea, aranjarea sau descărcarea au fost efectuate de client, destinatar sau de un terţ care acţionează pentru client ori destinatar;
d) pagubele sînt rezultatul caracteristicilor naturale ale unor anumite încărcături, din cauza cărora acestea din urmă au fost expuse pieirii totale sau parţiale ori deteriorării în special prin rupere, coroziune, alterare interioară, uscare, vărsare, pierdere normală în greutate sau atacului insectelor ori rozătoarelor;
e) transportarea animalelor vii.
(4) În cazul în care, conform prezentului articol, prejudiciul a fost cauzat în parte datorită circumstanţelor pentru care transportatorul nu poartă răspundere şi în parte datorită unor împrejurări imputabile lui, acesta va răspunde numai în măsura în care pagubele au fost cauzate de împrejurările din cea de-a doua categorie.

Articolul 1009. Sarcina probaţiunii

(1) Sarcina probei faptului că distrugerea, pierderea, deteriorarea ori depăşirea termenului de livrare se datorează uneia din împrejurările menţionate la art.1008 alin.(1) revine cărăuşului.
(2) În cazul în care transportatorul susţine că, în raportul de împrejurări, distrugerea, pierderea
sau deteriorarea se putea produce din cauza unui sau mai multor pericole menţionate la art.1008 alin.(3), se prezumă că prejudiciul s-a produs în acest fel. Cel îndreptăţit să dispună de
încărcătură poate însă dovedi că prejudiciul nu s-a produs ori nu s-a produs exclusiv în una dintre
aceste împrejurări periculoase.
(3) Prezumţia stipulată la alin.(2) nu operează în cazul prevăzut la art.1008 alin.(3) lit.a) pentru expedierea extraordinară sau pentru pierderea unor colete întregi.
(4) La transportul cu un vehicul dotat cu instalaţii speciale de protecţie a încărcăturii împotriva
efectelor căldurii, frigului, ale schimbărilor de temperatură sau umidităţii, cărăuşul poate invoca dispoziţiile art.1008 alin.(3) numai dacă dovedeşte că a luat toate măsurile posibile în vederea alegerii, întreţinerii şi utilizării acestor instalaţii speciale şi că a respectat indicaţiile speciale date în acest sens.
(5) Cărăuşul poate invoca dispoziţiile art.1008 alin.(3) lit.d) doar dacă dovedeşte că a luat
toate măsurile care, în mod obişnuit, trebuiesc luate şi că a respectat indicaţiile speciale pe care le-a primit.

Articolul 1010. Încălcarea termenului de livrare a încărcăturii

Termenul de livrare este încălcat atunci cînd încărcătura nu a fost livrată în interiorul termenului convenit sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui termen, cînd durata efectivă a transportului, cu luarea în considerare a împrejurărilor, depăşeşte durata care poate fi acordată în mod rezonabil unui cărăuş diligent.

Articolul 1011. Prezumţia pierderii încărcăturii

(1) Cel îndreptăţit să dispună, fără a mai aduce alte dovezi, poate considera pierdută
încărcătura care nu a fost livrată în decursul a 30 de zile de la expirarea termenului de livrare sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, în decursul a 60 de zile de la preluarea încărcăturii de către cărăuş.
(2) Cel îndreptăţit să dispună poate cere în scris, la primirea despăgubirii pentru încărcătura
pierdută, să fie imediat notificat dacă încărcătura a fost găsită pe parcursul unui an de la plata despăgubirii. Această cerere trebuie confirmată în scris de către persoana obligată.
(3) Cel îndreptăţit să dispună poate pretinde, în decursul a 30 de zile de la primirea notificării
prevăzute la alin.(2), ca încărcătura să-i fie livrată contra satisfacerii pretenţiilor care decurg din scrisoarea de trăsură şi restituirii despăgubirii primite, reţinîndu-se, după caz, cheltuielile de recuperare a prejudiciului. Pretenţiile sale la despăgubire pentru încălcarea termenului de livrare conform art.1003 şi, eventual, art.1016 rămîn neatinse.
(4) Dacă nu s-a formulat cererea prevăzută la alin.(2) sau nu s-a dat nici o indicaţie în termenul menţionat la alin.(3), sau dacă încărcătura a fost găsită după trecerea a mai mult de un an de la plata despăgubirii, cărăuşul poate dispune de încărcătură conform legilor locului unde se află ea.

Articolul 1012. Livrarea încărcăturii fără preluarea rambursului

Dacă încărcătura este livrată destinatarului fără preluarea rambursului pe care, conform contractului, cărăuşul trebuia să-l preia, acesta, păstrîndu-şi dreptul de regres împotriva destinatarului, este obligat să-l despăgubească pe client pînă la valoarea rambursului.

Articolul 1013. Regulile de expediere a încărcăturilor periculoase

(1) Clientul trebuie să-l informeze pe cărăuş, dacă îi remite încărcături periculoase, despre natura exactă a pericolului şi să-i indice măsurile de siguranţă necesare. Dacă toate acestea nu
sînt consemnate în scrisoarea de trăsură, clientul sau destinatarul trebuie să dovedească în alt mod că transportatorul cunoştea natura exactă a pericolelor legate de transportul încărcăturii.
(2) În cazul în care cărăuşul nu cunoştea pericolul în condiţiile alin.(1), încărcăturile
periculoase pot fi descărcate, distruse ori făcute inofensive de către cărăuş oricînd şi fără obligaţia despăgubirii. Clientul răspunde, în plus, pentru prejudiciul, inclusiv cheltuielile, cauzat de predarea, transportul, descărcarea şi distrugerea unor astfel de încărcături.

Articolul 1014. Determinarea valorii încărcăturii la pierderea

ei şi plata despăgubirilor
(1) Dacă, în baza dispoziţiilor din prezenta secţiune, transportatorul trebuie să plătească despăgubiri pentru pierderea totală ori parţială a încărcăturii, despăgubirea se va calcula în funcţie de valoarea încărcăturii la locul şi din momentul preluării.
(2) Valoarea încărcăturii se determină în baza preţului de bursă, iar în lipsa unui asemenea
preţ, în baza preţului de piaţă, iar în lipsa unor asemenea preţuri, la preţul obişnuit al bunurilor cu aceleaşi caracteristici.
(3) În afară de plata despăgubirilor prevăzute la alin.(1), urmează a fi restituite taxele de
transport, taxele vamale şi alte cheltuieli de transport, şi anume, în cazul pierderii totale a încărcăturii – integral, iar în cazul pierderii parţiale – parţial.
(4) Dacă încărcătura a fost livrată cu întîrziere, iar cel îndreptăţit să dispună dovedeşte că prin
aceasta a suferit un prejudiciu, cărăuşul va plăti o despăgubire, însă numai pînă la valoarea transportului.
(5) Despăgubiri în volum mai mare decît cel stabilit la alin.(4) pot fi pretinse doar atunci cînd
valoarea încărcăturii sau un interes special în privinţa livrării este consemnat conform art.1016.

Articolul 1015. Răspunderea pentru deteriorarea încărcăturii

(1) La deteriorarea încărcăturii, cărăuşul poartă răspundere egală cu diminuarea valorii încărcăturii. Întinderea despăgubirii se determină conform art.1014 alin.(1), (2) şi (4).
(2) În cazul în care întreaga încărcătură este depreciată în urma deteriorării, despăgubirea calculată conform alin.(1) nu poate depăşi suma care ar fi trebuit plătită în situaţia pierderii totale.

Articolul 1016. Interesul special al clientului

(1) În schimbul unui supliment la taxa de transport, clientul poate stabili, prin consemnare în scrisoarea de trăsură, suma care reprezintă pentru el interesul ca încărcătura să nu fie distrusă, pierdută, deteriorată ori livrată cu întîrziere.
(2) Dacă s-a comunicat interesul special în privinţa livrării, se poate pretinde, independent de despă gubirea prevăzută la art.1014 şi 1015, repararea pagubei pînă la mărimea sumei menţionate ca reprezentînd interesul special în privinţa livrării.

Articolul 1017. Dreptul la dobînzi al celui îndreptăţit să dispună

Cel îndreptăţit să dispună poate pretinde pentru despăgubirea datorată dobînzii în mărimea stabilită de art.619. Dobînzile încep să curgă din momentul reclamaţiei faţă de cărăuş sau, dacă nu a fost formulată o asemenea reclamaţie, din momentul chemării sale în judecată.

Articolul 1018. Dreptul cărăuşului în cazul unor pretenţii

extracontractuale
(1) Dacă distrugerile, pierderile, deteriorările sau întîrzierile apărute la un transport care intră sub incidenţa dispoziţiilor prezentei secţiuni duc, în conformitate cu dreptul aplicabil, la formularea unor pretenţii extracontractuale, cărăuşul poate să se opună acestora prin invocarea dispoziţiilor prezentei secţiuni care exclud răspunderea sa ori care precizează sau limitează
întinderea despăgubirilor datorate.
(2) Dacă sînt formulate pretenţii extracontractuale pentru distrugere, pierdere, deteriorare sau întîrziere împotriva unui prepus, acesta va putea invoca, de asemenea, dispoziţiile prezentului capitol în măsura în care exclud răspunderea sa ori precizează sau limitează întinderea despăgubirilor datorate.

Articolul 1019. Interzicerea exonerării cărăuşului de

răspundere
Cărăuşul nu poate invoca dispoziţiile din prezenta secţiune care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 1020. Prezentarea reclamaţiilor

(1) În cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, părţile sînt obligate să înainteze în prealabil o reclamaţie.
(2) Dacă destinatarul preia încărcătura fără a verifica, împreună cu cărăuşul, starea acesteia şi fără a formula faţă de cărăuş obiecţii cu indicarea distrugerilor, pierderilor sau deteriorărilor, se va prezuma, pînă la proba contrară, că destinatarul a primit încărcătura în starea descrisă în scrisoarea de trăsură. Obiecţiile urmează a fi făcute, dacă este vorba de pierderi sau deteriorări ce pot fi observate la o examinare exterioară, cel tîrziu la recepţionarea încărcăturii.
(3) Dacă destinatarul şi cărăuşul au verificat împreună starea încărcăturii, dovada contrară
rezultatului acestei verificări se admite doar în cazul unor pierderi sau deteriorări ce nu pot fi recunoscute la examinarea exterioară şi în cazul formulării de către destinatar a unor obiecţii scrise fată de cărăuş în decursul a 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale.
(4) Dacă rezervele nu privesc pierderi sau deteriorări care pot fi recunoscute la o examinare exterioară, obiecţiile urmează a fi făcute în scris, în decursul a 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale, după recepţionare.
(5) Pentru încălcarea termenului de livrare se pot cere despăgubiri doar dacă, în termen de 21 de zile din momentul în care încărcătura a fost pusă la dispoziţia destinatarului, este înaintată o obiecţie scrisă către cărăuş.
(6) La calculul termenelor stabilite în prezentul articol nu se ia în considerare ziua recepţionării sau ziua în care încărcătura a fost pusă la dispoziţia destinatarului.
(7) Cărăuşul şi destinatarul sînt obligaţi să-şi acorde toate înlesnirile corespunzătoare pentru
constatările şi verificările necesare.

Articolul 1021. Termenul de prescripţie în contractul de transport

(1) Termenul de prescripţie în raporturile de transport este de un an. În cazul intenţiei sau al culpei grave, termenul de prescripţie este de 3 ani.
(2) Curgerea termenului de prescripţie începe:
a) în caz de pierdere parţială, de deteriorare a încărcăturii sau de încălcare a termenului de transportare – din ziua predării încărcăturii către destinatar;
b) în cazul distrugerii sau pierderii totale - în a 30-a zi de la expirarea termenului de
transportare, iar dacă acest termen nu este stabilit de părţi sau de lege - în cea de-a 60-a zi din ziua preluării încărcăturii de către cărăuş;
c) în toate celelalte cazuri - în ziua expirării unui termen de 3 luni de la data încheierii
contractului de transport.

Articolul 1022. Răspunderea cărăuşilor succesivi

(1) Dacă un transport care constituie obiectul unui singur contract este realizat de mai mulţi cărăuşi succesivi, fiecare din ei răspunde pentru executarea întregului transport.
(2) Cel de-al doilea cărăuş şi oricare cărăuş care urmează devin, prin preluarea încărcăturii şi a
scrisorii de trăsură, părţi în contract în măsura condiţiilor stabilite în scrisoarea de trăsură.

Articolul 1023. Preluarea încărcăturii de la cărăuşul anterior

(1) Cărăuşul care preia încărcătura de la cărăuşul anterior trebuie să înmîneze acestuia o adeverinţă de primire, datată şi semnată. El trebuie să-şi înscrie numele şi adresa pe cel
de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură. Dacă este cazul, va scrie obiecţiile sale conform art.997 alin.(2) pe cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi pe adeverinţa de primire.
(2) Relaţiile dintre cărăuşii succesivi sînt reglementate de dispoziţiile art.1000.

Articolul 1024. Înaintarea pretenţiilor contra cărăuşilor succesivi

(1) Pretenţiile de despăgubire pentru distrugerea, pierderea şi deteriorarea încărcăturii sau pentru încălcarea termenului de livrare pot fi valorificate numai împotriva primului cărăuş, a ultimului sau a aceluia care a executat acea parte a transportului în care s-a produs evenimentul sau faptul ce a cauzat distrugerea, pierderea, deteriorarea sau întîrzierea.
(2) Una şi aceeaşi cerere de chemare în judecată poate fi îndreptată împotriva mai multor
cărăuşi.

Articolul 1025. Dreptul de regres

Dacă un cărăuş a plătit despăgubiri în baza dispoziţiilor prezentului capitol, el are drept de regres conform următoarelor reguli:
a) dacă distrugerea, pierderea ori deteriorarea a fost cauzată de un cărăuş, acesta trebuie să
suporte singur despăgubirile plătite de el sau de un alt cărăuş;
b) dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea a fost cauzată de doi sau de mai mulţi cărăuşi, fiecare va plăti o sumă proporţională părţii sale de răspundere. În cazul în care nu se poate stabili partea de răspundere a fiecăruia, cărăuşii răspund în funcţie de partea care le revine din taxa de transport;
c) dacă nu se poate stabili care din cărăuşi răspunde pentru prejudiciu, despăgubirea va fi
plătită de toţi cărăuşii în proporţia care se va determina conform regulii menţionate la lit.b).

Articolul 1026. Incapacitatea de plată a unuia din cărăuşi

Dacă un cărăuş este în incapacitate de plată, partea care îi revine din despăgubiri şi pe care nu a plătit-o se suportă de ceilalţi cărăuşi proporţional părţii ce le revine din taxa de transport.

Articolul 1027. Excepţiile opuse în cazul acţiunii în regres

Cărăuşul împotriva căruia se exercită, în temeiul art.1025 şi 1026, dreptul de regres nu poate obiecta că transportatorul care exercită regresul a plătit celui prejudiciat fără să datoreze dacă despăgubirea a fost stabilită prin hotărîre judecătorească şi dacă transportatorul asupra căruia se exercită regresul a fost încunoştinţat în mod reglementar de procesul în curs avînd posibilitatea de a interveni în acest proces.

Articolul 1028. Dreptul cărăuşilor de a deroga de la dispoziţiile

prezentului cod
Cărăuşii au dreptul, fără a prejudicia interesele clientului sau ale destinatarului, să convină asupra unor reguli care să deroge de la prevederile art.1025 şi 1026.

Articolul 1029. Nulitatea convenţiilor

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1028, orice clauză care, în mod direct sau indirect, derogă de la dispoziţiile prezentului capitol este nulă şi lipsită de efecte. Nulitatea unor asemenea clauze nu are drept consecinţă nulitatea celorlalte clauze din contract.
(2) Este nulă îndeosebi acea convenţie prin care cărăuşul trece pe seama asigurării încărcăturii pretenţiile în despăgubire, precum şi orice convenţie asemănătoare.
(3) Nulă este şi convenţia în a cărei bază sarcina probei este răsturnată.

Capitolul XIII MANDATUL

Articolul 1030. Contractul de mandat

(1) Prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.
(2) Mandantul este obligat să coopereze cu mandatarul în scopul exercitării mandatului.

Articolul 1031. Acceptarea mandatului

Acceptarea mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau chiar din tăcerea mandatarului.

Articolul 1032. Mandatul special şi mandatul general

(1) Mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate afacerile mandantului).
(2) Mandatul formulat în termeni generali nu conferă decît împuternicirea de a încheia acte de
administrare şi conservare. Împuternicirea de a încheia alte acte urmează a fi formulată numai printr-o clauză expresă, cu excepţia mandatului autentificat notarial şi dat în avans pentru incapacitatea mandantului.

Articolul 1033. Remunerarea mandatarului

(1) Mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract.
(2) Mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros.
(3) În cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului retribuţia stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau în dependenţă de valoarea serviciilor acordate.
(4) Mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie să le remită mandantului ceea ce mandantul îi datorează pentru executarea mandatului. El are dreptul să reţină din sumele încredinţate pentru executarea mandatului ceea ce i se cuvine.

Articolul 1034. Împuternicirile mandatarului

(1) Împuternicirile mandatarului nu se limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, cu excepţiile prevăzute la art.1032 alin.(2).
(2) Mandatarul poate încheia toate actele care pot fi deduse din împuternicirile lui şi care sînt necesare pentru îndeplinirea mandatului.
(3) Împuternicirile date unei persoane pentru a încheia acte care ţin de profesia sau funcţia pe care o exercită şi care rezultă din natura lor nu trebuie să fie stipulate expres.

Articolul 1035. Prudenţa şi diligenţa mandatarului

Mandatarul este obligat să acţioneze în interesul mandantului cu prudenţă şi diligenţă şi să evite apariţia conflictelor între interesele sale personale şi interesele mandantului.

Articolul 1036. Transmiterea executării mandatului către un terţ

(1) Mandatarul este obligat să execute mandatul personal dacă nu i se permite prin contract transmiterea mandatului către un terţ. Se permite atragerea de ajutoare pentru a-l asista pe
mandatar în exercitarea mandatului.
(2) În cazul în care o cer interesele mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza unor circumstanţe imprevizibile, nu poate exercita mandatul şi nu are posibilitatea să-l informeze despre aceasta pe mandant în timp util.
(3) Pentru actele persoanei căreia i-a transmis mandatul fără a fi autorizat, mandatarul răspunde ca pentru actele proprii.
(4) Dacă transmiterea mandatului către un terţ este permisă, mandatarul răspunde doar pentru vina ce-i revine în privinţa alegerii terţului şi pentru modul în care i-a transmis instrucţiunile.
(5) Mandantul are în toate cazurile dreptul de a intenta acţiune persoanei care l-a asistat sau l-a
substituit pe mandatar.

Articolul 1037. Desemnarea mai multor mandatari

(1) Dacă, pentru încheierea unui act juridic, sînt desemnaţi mai mulţi mandatari, mandatul produce efecte numai în cazul în care este acceptat de toţi mandatarii.
(2) Mandatarii urmează să încheie împreună toate actele vizate în mandat dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat. Pentru executarea obligaţiilor asumate ei răspund solidar.
(3) Dacă încheie singur actele juridice pe care a fost împuternicit să le încheie împreună cu o altă persoană, mandatarul îşi depăşeşte împuternicirile, cu excepţia cazului cînd încheie actul juridic în condiţii mai avantajoase pentru mandant decît cele convenite.

Articolul 1038. Dubla reprezentare

(1) Mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror interese sînt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia cazului cînd uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează de această obligaţie pe mandatar.
(2) În cazul dublei reprezentări, mandatarul va acţiona faţă de fiecare mandant în mod
imparţial.
(3) Mandantul care nu este în măsură să cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să ceară declararea nulităţii actului încheiat de mandatar.

Articolul 1039. Încheierea unui act cu sine însuşi

(1) Mandatarul nu poate încheia acte juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului cînd este autorizat expres sau cînd mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui.
(2) Numai mandantul poate cere declararea nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute la alin.(1).

Articolul 1040. Abaterea de la indicaţiile mandantului

(1) Mandatarul este obligat să îndeplinească indicaţiile mandantului.
(2) Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului dacă, în funcţie de circumstanţe, poate presupune că mandantul, avînd cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat o asemenea abatere. Pînă la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazurilor cînd amînarea prezintă un pericol pentru executare.
(3) Dacă executarea de către mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în mod vizibil, la dezavantajarea acestuia din urmă, mandatarul trebuie să execute indicaţiile doar după ce a comunicat mandantului dezavantajele posibile, iar acesta insistă asupra indicaţiilor.

Articolul 1041. Obligaţia prezentării informaţiilor şi a dării

de seamă despre executarea mandatului
(1) Mandatarul este obligat să transmită mandantului toate informaţiile necesare, să dea lămuririle cerute de mandant asupra executării mandatului, iar la executarea acestuia, să-l informeze neîntîrziat şi să prezinte darea de seamă.
(2) Convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului prevăzute la alin.(1) sînt, pentru viitor, excluse sau limitate se face în scris.

Articolul 1042. Confidenţialitatea informaţiei cunoscute de mandatar

(1) Mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a deveni cunoscută în cadrul
activităţii sale dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra lor şi dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu este permisă de mandant.
(2) Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului.

Articolul 1043. Obligaţia mandatarului de a preda către mandant rezultatele executării

Mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobîndit în executarea obligaţiilor sale contractuale.

Articolul 1044. Interdicţia de a folosi informaţia sau bunurile

în interes propriu
(1) Mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său informaţia pe care o obţine sau bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în exercitarea mandatului dacă nu are consimţămîntul mandantului sau dacă dreptul de folosinţă nu rezultă din lege sau din mandat.
(2) Pe lîngă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat, mandatarul, în cazul
folosirii informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească mandantului pentru folosirea informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită folosirii ei, iar în cazul cînd a folosit un bun, o chirie corespunzătoare. Dacă foloseşte pentru sine banii pe care trebuie să-i remită mandantului ori să-i utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobînzi din momentul cheltuirii banilor.

Articolul 1045. Protecţia drepturilor mandantului

Bunurile dobîndite de către mandatar, în numele său dar pe contul mandantului, în cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost transmise de mandant pentru executarea mandatului sînt considerate, în raport cu creditorii mandatarului, bunuri ale mandantului.

Articolul 1046. Compensarea cheltuielilor efectuate de mandatar

(1) Cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru executarea obligaţiilor contractuale şi pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră necesare trebuie compensate de către mandant.
(2) Nu pot fi înaintate pretenţii, în temeiul alin.(1), atunci cînd cheltuielile urmează a fi
compensate prin remuneraţie. Cheltuielile care se fac în mod obişnuit la executarea unor obligaţii de felul celor stipulate în contract sau cheltuielile care ar fi fost făcute de mandatar şi în absenţa contractului sînt considerate compensate prin remuneraţie dacă restituirea lor nu se face în mod obişnuit şi dacă nu s-a convenit altfel.
(3) La cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia un avans pentru
cheltuielile necesare executării mandatului.

Articolul 1047. Repararea prejudiciului cauzat mandatarului

(1) Mandantul este obligat să repare şi prejudiciul produs fără vina sa pe care mandatarul l-a suferit în executarea mandatului dacă prejudiciul este rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei indicaţii a mandantului.
(2) Nu se poate formula o pretenţie în temeiul alin.(1) atunci cînd un prejudiciu de felul celui
care s-a produs urmează a fi acoperit prin remuneraţie sau cînd prejudiciul a fost practic produs printr-o acţiune care nu era necesară executării obligaţiilor contractuale ale mandatarului sau printr-o omisiune a lui. Dacă acoperirea prejudiciului din contul remuneraţiei va fi contestată, sarcina probei se pune pe seama mandatarului.

Articolul 1048. Solidaritatea mandanţilor

Cînd mai multe persoane, pentru o afacere comună, au numit un mandatar, fiecare dintre ele răspunde solidar pentru toate efectele mandatului.

Articolul 1049. Răspunderea mandatarului în cazul mandatului

gratuit
Dacă îndeplineşte mandatul cu titlu gratuit, mandatarul va răspunde doar pentru actele sale intenţionate sau pentru culpă gravă.

Articolul 1050. Denunţarea mandatului

(1) Mandatul poate fi denunţat oricînd de oricare din părţi.
(2) Revocarea mandatului notificată numai mandatarului nu se poate opune terţilor care, fără a şti despre revocare, au contractat cu bună-credinţă cu mandatarul. În acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului.
(3) Mandatarul poate denunţa mandatul doar în aşa fel încît să fie posibil pentru mandant să se
îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat, cu excepţia cazului cînd există motiv întemeiat pentru a denunţa.
(4) Dacă a denunţat, mandantul este obligat faţă de mandatar la compensarea tuturor
cheltuielilor apărute în executarea contractului. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie să plătească mandatarului remuneraţia convenită.
(5) Este nulă clauza prin care se exclude dreptul unei părţi de a denunţa mandatul.

Articolul 1051. Decesul sau incapacitatea mandantului

(1) Raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau prin incapacitatea mandantului dacă nu s-a convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din conţinutul obligaţiei contractuale.
(2) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul ori prin incapacitatea mandantului,
mandatarul trebuie să continue executarea obligaţiilor contractuale în cazul în care amînarea ar fi legată de pericolul unor pierderi pentru mandant sau pentru succesorii lui. Executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau reprezentantul legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare. Raporturile contractuale sînt considerate în această privinţă ca fiind valabile.
(3) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul sau prin incapacitatea mandantului, faţă de mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul în care acesta ia cunoştinţă ori trebuie să cunoască motivul încetării.

Articolul 1052. Încetarea raporturilor contractuale prin decesul mandatarului

(1) Raporturile contractuale încetează prin decesul mandatarului dacă nu s-a convenit altfel ori dacă din obligaţia contractuală nu rezultă altfel.
(2) Moştenitorul mandatarului trebuie să informeze neîntîrziat mandantul despre decesul
mandatarului şi să ia măsurile necesare pentru protecţia drepturilor mandantului.

Capitolul XIV

ADMINISTRAREA FIDUCIARĂ Articolul 1053. Contractul de administrare fiduciară

(1) Prin contractul de administrare fiduciară, o parte (fondator al administrării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părţi (administrator fiduciar, fiduciar), iar aceasta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării.
(2) Prin contract poate fi desemnat în calitate de beneficiar un terţ, care poate înainta pretenţii
proprii faţă de administratorul fiduciar.
(3) Autorităţile publice nu pot exercita funcţia de administrator fiduciar. (4) Administratorul fiduciar nu poate fi beneficiar.
(5) În cazurile cînd administrarea fiduciară a patrimoniului se constituie pe motive prevăzute de lege, drepturile fondatorului administrării aparţin autorităţii tutelare sau unei alte persoane menţionate în lege.

Articolul 1054. Forma contractului de administrare fiduciară

Contractul de administrare fiduciară a proprietăţii se încheie în scris.

Articolul 1055. Obiectul administrării fiduciare

(1) Poate fi dat în administrare fiduciară orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, atît existente la momentul încheierii contractului, cît şi dobîndite în viitor, inclusiv bunurile dobîndite de administratorul fiduciar în exercitarea contractului.
(2) Patrimoniul dat în administrare fiduciară include şi bunurile care, în calitate de echivalent
sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale.
(3) Mijloacele băneşti nu pot fi date separat în administrare fiduciară, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(4) Bunurile date în administrare fiduciară se separă de alte bunuri ale fondatorului administrării, precum şi de bunurile administratorului fiduciar.

Articolul 1056. Drepturile şi obligaţiile administratorului fiduciar

(1) Administratorul fiduciar este obligat să administreze în nume propriu proprietatea
încredinţată, dar pe riscul şi pe contul fiduciantului.
(2) În raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar. Dacă nu manifestă faţă de interesele fiduciantului diligenţa de care dă dovadă în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
(3) Administratorul fiduciar este obligat să facă public faptul separării bunurilor luate în
administrare fiduciară de bunurile sale şi să menţină această publicitate. El răspunde faţă de fondatorul administrării pentru dezavantajele, pierderile şi prejudiciile care rezultă din confuziunea celor două patrimonii.
(4) Administratorul fiduciar poate dispune de un imobil doar în cazurile prevăzute de lege sau de contractul de administrare fiduciară.
(5) Drepturile obţinute de administratorul fiduciar ca rezultat al activităţii de administrare fiduciară se includ în componenţa patrimoniului primit în administrare dacă în contract nu este prevăzută obligaţia de a le preda fiduciantului sau beneficiarului.
(6) Obligaţiile rezultate din activitatea fiduciarului se execută din contul bunurilor care se află
în administrare fiduciară.

Articolul 1057. Remuneraţia, cheltuielile şi fructele

(1) Administratorul fiduciar nu primeşte remuneraţie pentru activitatea sa dacă părţile nu au convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din lege.
(2) Dacă este prevăzută, remuneraţia poate fi exprimată fie în procente faţă de venitul
(profitul) obţinut din administrarea fiduciară a bunurilor, fie într-o sumă fixă de bani, fie în
formă de procurare a unei părţi a bunurilor administrate de fiduciar în conformitate cu contractul de administrare fiduciară.
(3) Cheltuielile de administrare fiduciară le suportă fondatorul administrării dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(4) Fructele bunurilor revin fondatorului administrării.

Articolul 1058. Răspunderea administratorului fiduciar

(1) Administratorul fiduciar este răspunzător, în raporturile cu terţii, pentru toate actele încheiate în limitele împuternicirilor conferite de contractul de administrare fiduciară. Răspunderea se limitează la bunurile pe care le-a primit în administrare fiduciară.
(2) După încetarea administrării fiduciare şi transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea
pot fi urmărite în continuare pentru pretenţiile născute în legătură cu administrarea fiduciară. (3) Bunurile date în administrare fiduciară nu pot fi urmărite pentru satisfacerea pretenţiilor
înaintate faţă de administratorul fiduciar personal.
(4) Fondatorul administrării fiduciare şi beneficiarul răspund pentru acţiunile administratorului fiduciar numai atunci cînd li se poate imputa un comportament ilicit.

Articolul 1059. Indicarea calităţii de administrator fiduciar

la încheierea actelor juridice
(1) Administratorul trebuie să indice în actul juridic faptul că el acţionează în calitate de fiduciar. Această condiţie se consideră respectată dacă:
a) la încheierea actului juridic cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre faptul că actul juridic este încheiat de administratorul fiduciar în această calitate;
b) în actul juridic încheiat în scris s-a introdus, după numele sau denumirea administratorului
fiduciar, menţiunea “A.F.”
(2) În cazul cînd în actul juridic nu se indică faptul că administratorul fiduciar a acţionat în această calitate, el se obligă personal în faţa terţilor şi răspunde în faţa acestora doar cu patrimoniul propriu.

Articolul 1060. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la mandat

Raporturilor fiduciare se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat.

Capitolul XV COMISIONUL

Articolul 1061. Contractul de comision

(1) Prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar aceasta să plătească o remuneraţie (comision).
(2) Actul juridic încheiat de comisionar cu un terţ dă naştere unor drepturi şi obligaţii numai
pentru comisionar, chiar şi în cazul în care comitentul este numit sau a participat la executarea actului juridic.
(3) Între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite în prezentul capitol.

Articolul 1062. Executarea obligaţiilor de către comisionar

(1) Comisionarul trebuie să respecte indicaţiile primite de la comitent şi să execute obligaţiile pe care şi le-a asumat în condiţii cît mai favorabile pentru acesta.
(2) În cazul în care comisionarul încheie acte juridice în condiţii mai avantajoase decît cele stipulate de comitent, beneficiile se împart egal între el şi comitent dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1063. Remuneraţia comisionarului

(1) Comitentul este obligat să acorde comisionarului remuneraţia stabilită de contract sau de uzanţe.
(2) Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dar faptul acesta se datorează vinovăţiei comitentului sau se află în legătură cu personalitatea lui.

Articolul 1064. Abaterea de la indicaţiile comitentului

(1) Comisionarul este în drept să se abată de la indicaţiile comitentului dacă o cer interesele comitentului sau dacă nu are posibilitatea de a cere aprobarea prealabilă a comitentului, sau nu a primit răspunsul în timp util.
(2) În cazul în care a vîndut bunurile la un preţ mai mic decît cel indicat de comitent, comisionarul trebuie să acopere diferenţa dacă nu demonstrează că nu a putut vinde bunul la preţul indicat şi că prin vinderea la un preţ mai mic a evitat un prejudiciu mai mare.
(3) În cazul în care comisionarul cumpără un bun la un preţ mai mare decît cel indicat, comitentul trebuie să declare că renunţă la actul juridic încheiat de comisionar imediat ce este înştiinţat despre încheierea actului juridic. În caz contrar, se consideră că a acceptat condiţiile cumpărării.
(4) Dacă comisionarul declară că acoperă diferenţa de preţ, comitentul nu are dreptul să
renunţe la actul juridic.

Articolul 1065. Dreptul asupra bunului care este obiectul actului juridic

Comitentul are drept de proprietate asupra bunului predat comisionarului sau primit de acesta pentru comitent.

Articolul 1066. Dreptul de retenţie al comisionarului

În scopul garantării creanţelor ce izvorăsc din contractul de comision, comisionarul este în drept să reţină bunurile care trebuie să le predea comitentului sau persoanelor indicate de acesta.

Articolul 1067. Executarea actului juridic încheiat de comisionar

(1) Comisionarul trebuie să execute toate obligaţiile şi să exercite toate drepturile care rezultă din actul juridic încheiat în numele său, dar pe contul comitentului.
(2) Comisionarul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către terţ, cu excepţia cazului cînd a garantat în faţa comitentului executarea obligaţiilor de către terţ. În schimbul garanţiei, comisionarul are dreptul la o remuneraţie specială, numită provizion.
(3) În cazul în care terţul a încălcat obligaţiile, comisionarul trebuie să-l informeze imediat pe comitent şi să adune probele necesare. La cererea comitentului, comisionarul îi cesionează drepturile care rezultă din actul juridic încheiat întru executarea contractului de comision.

Articolul 1068. Obligaţia comisionarului de a asigura bunul comitentului

Comisionarul este obligat să asigure bunurile primite de la comitent sau pentru comitent numai în cazurile în care faptul acesta este stipulat în contract sau rezultă din uzanţe.

Articolul 1069. Darea de seamă a comisionarului

După executarea obligaţiilor sau după rezilierea contractului, comisionarul predă tot ceea ce a primit în baza contractului şi prezintă o dare de seamă. În cazul în care există obiecţii în legătură
cu darea de seamă, comitentul este obligat să-l informeze pe comisionar în termen de 15 zile de la primirea dării de seamă dacă contractul nu prevede un alt termen.

Articolul 1070. Recepţionarea executării de către comitent

Comitentul recepţionează tot ceea ce a executat comisionarul în baza contractului de comision, examinează bunurile, îl informează imediat pe comisionar despre vicii şi îl eliberează de toate obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de terţ în executarea contractului de comision.

Articolul 1071. Compensarea cheltuielilor comisionarului

(1) Comitentul este obligat să compenseze toate cheltuielile utile suportate de comisionar în executarea contractului de comision.
(2) Cheltuielile de păstrare a bunurilor comitentului, inclusiv a celor primite de la terţi, le suportă comisionarul dacă în lege sau în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1072. Rezilierea contractului din iniţiativa comitentului

(1) Comitentul are dreptul să rezilieze contractul în orice moment.
(2) În cazul rezilierii contractului, comitentul este obligat să plătească comisionarului pentru actele juridice deja încheiate remuneraţia stipulată şi să repare prejudiciul cauzat prin rezilierea contractului.

Articolul 1073. Rezilierea contractului de către comisionar

Comisionarul poate rezilia contractul de comision numai în cazul prevăzut de contract, în cazul inexistenţei posibilităţii de a executa obligaţia asumată sau în cazul în care comitentul nu execută obligaţiile contractuale.

Articolul 1074. Dispoziţia asupra bunurilor comitentului

(1) În cazul în care a reziliat contractul sau a fost notificat despre rezilierea contractului de către comisionar, comitentul este obligat să dea, în termen de o lună, indicaţii privind bunurile aflate la comisionar.
(2) În cazul în care comitentul nu execută obligaţia prevăzută la alin.(1), comisionarul are
dreptul să predea bunurile comitentului în depozit pe contul acestuia ori să le vîndă la un preţ cît mai convenabil pentru comitent.

Capitolul XVI EXPEDIŢIA

Articolul 1075. Contractul de expediţie

(1) Prin contractul de expediţie o parte (expeditor) se obligă, pe contul şi în numele celeilalte părţi (client) sau în nume propriu, să încheie un contract de transport şi să efectueze actele necesare în vederea efectuării transportării, iar clientul se obligă să achite remuneraţia convenită (comision).
(2) Contractul de expediţie se încheie în scris. Clientul urmează să elibereze expeditorului
procură dacă aceasta este necesară pentru executarea obligaţiilor contractuale.
(3) Raporturilor din contractul de expediţie se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat, dacă prezentul capitol nu prevede altfel.
(4) Normele prezentului capitol se aplică şi în cazurile în care, în conformitate cu condiţiile contractului de transport, obligaţiile expeditorului le execută transportatorul.

Articolul 1076. Diligenţa expeditorului

Expeditorul trebuie să îndeplinească expedierea în special sub aspectul alegerii transportatorului, cu grija unui expeditor diligent. În acest sens, el trebuie să ţină seama de interesele clientului şi să urmeze indicaţiile acestuia.

Articolul 1077. Obligaţiile clientului

(1) Clientul este obligat, la cererea expeditorului, să îi furnizeze la timp informaţii asupra bunului, informaţii pentru întocmirea documentelor de transport, precum şi îndeplinirea procedurilor vamale şi altor formalităţi. Clientul este obligat să transmită expeditorului documentele care atestă exactitatea unor astfel de informaţii.
(2) În cazul unor bunuri periculoase, clientul trebuie să atragă atenţia expeditorului asupra naturii pericolului şi asupra măsurilor de precauţie.
(3) Bunurile despre al căror pericol expeditorul nu a fost informat pot fi descărcate, distruse ori făcute inofensive oricînd, oriunde şi fără plata vreunei despăgubiri.
(4) Dacă natura bunurilor reclamă aceasta, clientul este obligat să le ambaleze în aşa fel încît
să corespundă cerinţelor transportului.
(5) Dacă bunul trebuie individualizat prin semne, ele trebuie aplicate în aşa fel încît să rămînă lizibile pînă la livrare.
(6) Clientul răspunde pentru prejudiciile aduse expeditorului prin nerespectarea obligaţiilor stabilite în prezentul articol, cu excepţia cazului în care expeditorul nu formulează obiecţii faţă de lipsurile sau defectele ambalajului sau ale semnelor aplicate conform alin.(4) şi (5), deşi
aceste lipsuri ori defecte îi erau evidente şi avea cunoştinţă de ele în momentul preluării bunului.

Articolul 1078. Verificarea încărcăturii de către expeditor

În schimbul unei taxe speciale, clientul poate cere verificarea conţinutului coletelor (unităţilor de încărcătură) în momentul preluării de către expeditor.

Articolul 1079. Obligaţia de asigurare a încărcăturii

Expeditorul este obligat la asigurarea bunului doar atunci cînd a primit o indicaţie în acest sens de la client. În lipsa unei indicaţii speciale, expeditorul este obligat să asigure încărcătura în modul obişnuit cu un asigurător ales de el.

Articolul 1080. Determinarea stării bunului la destinaţie

Dacă starea bunului a fost constatată în absenţa părţilor, atunci livrarea bunului către destinatar justifică prezumţia că bunul a fost primit fără pierderi sau deteriorări, cu excepţia situaţiei în care destinatarul a formulat, faţă de persoana care a făcut livrarea, obiecţii în care a menţionat caracterul prejudiciului. Dacă pierderile sau prejudiciile pot fi constatate din exterior, obiecţia trebuie făcută cel tîrziu în momentul livrării, iar dacă pierderile şi prejudiciile nu pot fi constatate la o examinare din exterior, obiecţia trebuie făcută cel tîrziu pînă în a 3-a zi din ziua livrării.

Articolul 1081. Aplicarea dispoziţiilor cu privire la transport

Dacă destinatarul nu preia bunul la destinaţie sau dacă bunul nu poate fi livrat din alte motive, drepturile şi obligaţiile expeditorului se stabilesc conform normelor cu privire la contractul de transport.

Articolul 1082. Dreptul expeditorului de a efectua transportul

cu forţe proprii
(1) Expeditorul este autorizat, dacă nu s-a dispus altfel, să execute el însuşi transportul. Autorizarea există doar în măsura în care este executată obligaţia de a ţine seama de drepturile şi de interesele clientului.
(2) Dacă face uz de dreptul specificat la alin.(1), expeditorul va avea în acelaşi timp drepturi şi
obligaţii de cărăuş.

Articolul 1083. Răspunderea expeditorului

(1) Expeditorul răspunde, de regulă, pentru obligaţiile care decurg din contractul de expediţie doar în cazul vinovăţiei proprii sau a ajutoarelor sale.
(2) Expeditorul nu poate invoca dispoziţiile din prezentul capitol care exclud sau restrîng
răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost produs cu intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 1084. Cauzarea prejudiciului de către un terţ

Dacă prejudiciul este cauzat de o terţă persoană participantă la executarea contractului, expeditorul este obligat, la cererea clientului, să-i transmită pretenţiile sale faţă de terţa persoană, cu excepţia cazului cînd, în baza unui acord special, expeditorul îşi asumă valorificarea pretenţiei pe contul şi pe riscul clientului.

Articolul 1085. Plata remuneraţiei

Remuneraţia, conform contractului de expediţie, este exigibilă în momentul în care expeditorul a predat transportatorului bunul.

Capitolul XVII DEPOZITUL

Articolul 1086. Contractul de depozit

Prin contract de depozit o parte (depozitar) se obligă să păstreze bunul mobil, predat de cealaltă parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.

Articolul 1087. Refuzul de a preda sau de a primi bunul

(1) Depozitarul nu are dreptul să ceară deponentului să predea bunul. Deponentul însă răspunde pentru prejudiciul cauzat depozitarului intenţionat sau din culpă gravă prin refuzul de a preda bunul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Depozitarul are dreptul să refuze primirea bunului în cazul în care nu i-a fost predat în termenul stabilit dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1088. Remunerarea depozitarului

(1) Depozitul are titlu gratuit dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în care depozitarul execută depozitul în cadrul unei activităţi profesionale, se consideră că asupra remunerării s-a convenit în mod tacit.
(2) Dacă asupra mărimii remuneraţiei datorate nu s-a convenit, se consideră convenită, în cazul existenţei unui tarif stabilit, retribuţia tarifară, iar în lipsa tarifului, retribuţia obişnuită.
(3) Deponentul este obligat să compenseze depozitarului cheltuielile necesare păstrării bunului.

Articolul 1089. Obligaţia de păstrare a bunului

(1) În cadrul depozitului cu titlu oneros, depozitarul este obligat să se îngrijească de integritatea bunului primit cu prudenţa şi diligenţa unui bun profesionist.
(2) În cazul în care depozitul are titlu gratuit, depozitarul este obligat să se îngrijească de integritatea bunului ca de propriul bun.

Articolul 1090. Interdicţia solicitării probei calităţii de proprietar

Depozitarul nu poate cere deponentului sau persoanei căreia trebuie să-i restituie bunul dovada faptului că este proprietarul lui.

Articolul 1091. Inadmisibilitatea transmiterii bunului spre depozitare unui terţ

(1) Depozitarul nu are dreptul, fără încuviinţarea deponentului, să transmită unui terţ spre
depozitare bunul primit.
(2) În cazul transmiterii, cu permisiunea deponentului, unui terţ a bunului primit, depozitarul poartă răspundere în continuare doar pentru alegerea terţului şi a locului de depozitare.

Articolul 1092. Inadmisibilitatea folosirii bunului depozitat

Dacă contractul nu prevede altfel, depozitarul nu are dreptul să folosească, fără permisiunea
deponentului, bunul predat în depozit, cu excepţia cazului cînd faptul acesta este necesar conservării bunului.

Articolul 1093. Modificarea condiţiilor de depozitare

(1) Depozitarul are dreptul să modifice, după caz, condiţiile de depozitare numai după ce l-a înştiinţat pe deponent şi a obţinut încuviinţarea lui. De asemenea, depozitarul trebuie să-l informeze pe deponent despre confiscarea sau realizarea unor drepturi ale terţilor asupra bunului depozitat.
(2) În cazul în care modificarea condiţiilor depozitului este strict necesară pentru înlăturarea riscului de distrugere, pierdere sau deteriorare a bunului, depozitarul este în drept să modifice modul, locul şi alte condiţii de păstrare fără a cere deponentului încuviinţarea.
(3) Apariţia unui pericol real de deteriorare sau degradare a bunului depozitat ori apariţia unor alte condiţii care ameninţă siguranţa păstrării bunului dă depozitarului dreptul să vîndă bunul la un preţ determinat de situaţia creată în cazul în care deponentul nu poate întreprinde vreo
acţiune.
(4) Dacă circumstanţele menţionate la alin.(3) au apărut din anumite cauze pentru care depozitarul nu poartă răspundere, el are dreptul să reţină cheltuielile de vindere a bunului din contul preţului primit.

Articolul 1094. Reparaţia prejudiciului cauzat depozitarului

prin caracteristicile bunului
Deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat depozitarului prin caracteristicile bunului depozitat în cazul în care ştia sau trebuia să ştie despre ele. Deponentul nu răspunde de acest prejudiciu dacă l-a anunţat pe depozitar în privinţa caracteristicilor bunului sau dacă depozitarul le cunoştea.

Articolul 1095. Obligaţiunea de restituire

(1) Depozitarul este obligat să restituie bunul în starea în care se află la momentul restituirii. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite rămîne în sarcina deponentului.
(2) Depozitarul căruia i s-a luat bunul depozitat şi care a primit în locul lui o sumă de bani sau
un alt bun trebuie să predea deponentului ceea ce a primit.
(3) Succesorul depozitarului care a vîndut cu bună-credinţă bunul despre care nu ştia că este depozitat este ţinut să restituie doar preţul primit sau să cedeze creanţa sa contra cumpărătorului dacă preţul nu s-a plătit.

Articolul 1096. Dreptul de a ridica bunul depozitat

(1) Deponentul are dreptul să-şi ridice oricînd bunul depozitat, chiar şi atunci cînd contractul prevede un termen de depozitare.
(2) În cazul în care depozitul este făcut în interesul depozitarului, deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin preluarea anticipată a bunului.

Articolul 1097. Obligaţiunea de a-şi ridica bunul depozitat

(1) Depozitarul poate cere oricînd deponentului să-şi ridice bunul depozitat dacă în contract nu este stabilit un termen de depozitare.
(2) Depozitarul poate să-şi exercite dreptul specificat la alin.(1) doar în aşa fel încît deponentul
să poată depozita în alt loc bunul, cu excepţia cazurilor cînd există motive întemeiate pentru a pretinde ridicarea imediată.

Articolul 1098. Locul restituirii bunului depozitat

Bunul depozitat se restituie la locul unde a fost predat depozitarului dacă părţile nu au convenit altfel.

Articolul 1099. Obligaţia de a remite fructele bunului depozitat

(1) Depozitarul este obligat să remită fructele bunului depozitat, percepute în perioada de depozitare. El va răspunde pentru neexecutarea acestei obligaţii numai în caz de intenţie sau culpă gravă.
(2) Deponentul este obligat să compenseze cheltuielile necesare de percepere şi păstrare a fructelor.
(3) Depozitarul este obligat să plătească dobîndă pentru banii depozitaţi numai din ziua în care a fost pus în întîrziere privind restituirea banilor.

Articolul 1100. Costurile restituirii

(1) În cazul în care depozitul are titlu gratuit, costurile restituirii revin deponentului. (2) În cazul în care depozitul are titlu oneros, costurile restituirii revin depozitarului. Articolul 1101. Răspunderea depozitarului în cazul încălcării
termenului de ridicare a bunului
Dacă s-a stabilit un termen pentru ridicarea bunului, la expirarea lui depozitarul răspunde doar pentru prejudiciul cauzat din intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 1102. Obligaţia de a plăti remuneraţie

Dacă depozitul are titlu oneros, deponentul se obligă să plătească remuneraţia la încetarea depozitului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1103. Dreptul de retenţie a bunurilor depozitate

Depozitarul are dreptul să reţină bunul depozitat peste termenul prevăzut în contract pînă la momentul retribuirii sale şi compensarea cheltuielilor de păstrare.

Articolul 1104. Depozitarea bunurilor determinate prin caracteristici de gen

Dacă în depozit au fost predate bunuri determinate generic, bunurile trec, în lipsa unei
înţelegeri contrare, în proprietatea depozitarului. În astfel de caz, depozitarul se obligă să restituie deponentului o cantitate de bunuri egală sau stipulată de părţi, de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate.

Articolul 1105. Particularităţile depozitului hotelier

(1) Hotelurile, căminele, sanatoriile, casele de odihnă şi altele asemenea răspund pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunurilor persoanelor fizice, pe care acestea le au cu ele în încăperile rezervate lor, chiar dacă bunurile, cu excepţia banilor, titlurilor de valoare şi bijuteriilor, nu au fost predate în depozit în mod special. Convenţia contrară este nulă.
(2) Răspunderea prevăzută la alin.(1) se exclude în cazul în care prejudiciul este cauzat de o forţă majoră, de către un oaspete al clientului sau de proprietăţile bunului.

Articolul 1106. Sechestrul

Sechestrul este depozitul în baza căruia persoanele remit un bun în litigiu unui terţ, care se obligă să-l restituie, după terminarea procesului, celui care are drept asupra lui.

Articolul 1107. Alegerea depozitarului în cazul sechestrului

(1) Depozitarul însărcinat cu sechestru este ales de către părţi prin acord mutual. Părţile pot să desemneze pe unul dintre ei.
(2) În cazul în care nu ajung la un acord privind depozitarul sau privind condiţiile sechestrului,
părţile pot cere instanţei de judecată să decidă.

Articolul 1108. Drepturile depozitarului însărcinat cu sechestru

(1) Depozitarul însărcinat cu sechestru nu are dreptul să facă în privinţa bunului nici o cheltuială sau alte acte, cu excepţia celor de conservare, în lipsa unei stipulaţii contrare sau
autorizaţii a instanţei de judecată.
(2) Depozitarul poate, totuşi, cu sau fără consimţămîntul părţilor, cu autorizaţia instanţei de judecată, să vîndă bunurile a căror depozitare implică cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea lor. Suma încasată din vînzarea bunului va rămîne la depozitar în condiţiile sechestrului.

Articolul 1109. Încheierea sechestrului

(1) Sechestrul se încheie după soluţionarea litigiului prin restituirea bunului către cel îndreptăţit.
(2) Depozitarul nu poate, înainte de soluţionarea litigiului, să fie eliberat şi să restituie bunul decît cu consimţămîntul tuturor părţilor sau, în lipsa consimţămîntului, dacă există un motiv întemeiat, prin autorizarea instanţei de judecată.

Articolul 1110. Darea de seamă

Depozitarul însărcinat cu sechestru trebuie să facă o dare de seamă la sfîrşitul depozitului sau pe parcursul lui, la cererea părţilor sau a instanţei de judecată.

Articolul 1111. Sechestrul judiciar

Sechestrul poate fi instituit şi de instanţa de judecată. În acest caz el este supus regulilor stabilite de Codul de procedură civilă, precum şi de prezentul capitol, în măsura în care nu sînt incompatibile.

Capitolul XVIII MAGAZINAJUL

Articolul 1112. Normele aplicabile raporturilor de magazinaj

Raporturilor de magazinaj, care este un contract de predare a bunurilor spre păstrare la un depozit de mărfuri, se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la depozit dacă prezentul capitol nu prevede altfel.

Articolul 1113. Obligaţia de diligenţă a magazinerului

Magazinerul trebuie să asigure înmagazinarea şi păstrarea bunurilor preluate cu diligenţa unui bun profesionist.

Articolul 1114. Constatarea cantităţii şi felului bunurilor

(1) Magazinerul nu este obligat, dacă legea sau contractul nu prevede altfel, să constate la preluarea bunurilor cantitatea (numărul, măsura ori greutatea), genul, felul sau alte caracteristici ale lor.
(2) Dacă bunurile predate spre înmagazinare se află la livrare într-o stare de depreciere sau
deteriorare ce poate fi constatată din exterior, magazinerul trebuie să conserve drepturile în despăgubire împotriva transportatorului, să se îngrijească de dovada acestei stări a bunurilor înmagazinate şi să-l anunţe neîntîrziat pe deponent. În caz de omisiune, el este obligat să repare prejudiciul produs prin aceasta.

Articolul 1115. Dreptul de inspectare a bunurilor

Magazinerul este obligat să permită, pe parcursul orelor de lucru, deponentului sau unei alte persoane îndreptăţite să ia mostre, să inspecteze bunurile înmagazinate şi să adopte măsurile necesare conservării lor.

Articolul 1116. Obligaţia de informare

Dacă se schimbă locul de înmagazinare, dacă au apărut schimbări ale caracteristicilor bunurilor sau dacă asemenea schimbări sînt pe cale de a se produce, magazinerul este obligat să anunţe de îndată faptul acesta. Anunţul va fi făcut către ultimul deţinător, cunoscut de magaziner, al recipisei de magazinaj. În caz de omisiune, magazinerul este obligat să repare prejudiciul produs prin aceasta.

Articolul 1117. Răspunderea magazinerului

Magazinerul este răspunzător de distrugerea, pierderea ori deteriorarea bunurilor aflate în paza sa dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea nu s-au produs ca urmare a unor împrejurări care nu pot fi evitate prin grija unui depozitar profesionist.

Articolul 1118. Înmagazinarea bunurilor determinate prin caracteristici de gen

(1) În cazul înmagazinării unor bunuri determinate generic, magazinerul este îndreptăţit să le amestece cu bunuri de acelaşi gen doar dacă i s-a permis în mod expres.
(2) Faţă de stocul total rezultat prin amestec, proprietarii bunurilor amestecate sînt
coproprietari pe cote-părţi. Cota-parte se determină, în cazul în care nu s-a convenit altfel, în funcţie de cantitatea de bunuri înmagazinate.
(3) Magazinerul are dreptul şi obligaţia de a preda fiecărui deponent, din stocul total, partea ce
i se cuvine, fără încuviinţarea celorlalţi deponenţi.

Articolul 1119. Vînzarea, în cazul degradării, a bunului înmagazinat

(1) Dacă bunul înmagazinat este expus degradării sau dacă se produc modificări ale lui care implică un pericol de depreciere şi nu mai este timp pentru prevenirea sau înlăturarea degradării sau deprecierii ori cel îndreptăţit, fiind informat, nu a decis în timp util, magazinerul poate organiza vînzarea bunului la licitaţie.
(2) Suma obţinută din vînzare conform alin.(1) este predată deponentului după ce au fost reţinute cheltuielile de păstrare şi vînzare.

Articolul 1120. Recipisa de magazinaj

La primirea bunurilor, magazinerul are obligaţia să elibereze o recipisă de magazinaj.

Articolul 1121. Conţinutul recipisei de magazinaj

(1) Recipisa de magazinaj trebuie să conţină:
a) data întocmirii şi numărul înscrierii în registrul de magazinaj;
b) numele sau denumirea şi adresa persoanei ale cărei bunuri se înmagazinează;
c) locul de înmagazinare;
d) regulile magazinajului;
e) cantitatea (numărul, măsura ori greutatea) bunurilor înmagazinate şi calitatea, iar în cazul bunurilor ambalate, descrierea ambalajului;
f) costul de magazinaj, alte costuri care pot să apară;
g) faptul că bunul înmagazinat trebuie sau nu asigurat şi, după caz, costul de asigurare;
h) termenul magazinajului şi data expirării lui ori inexistenţa termenului;
i) alte date, la alegerea părţilor;
j) semnătura magazinerului.

[Art.1121 al.(1), lit.j) modificată prin LP160 din 07.07.16, MO306-313/16.09.16 art.647]

(2) Lipsa unor date nu poate invalida recipisa de magazinaj.

Articolul 1122. Dreptul de grevare a bunului înmagazinat

Posesorul recipisei de magazinaj poate greva bunul înmagazinat în calitate de garanţie pentru o altă creanţă dacă bunul rămîne în depozit.

Articolul 1123. Andosarea recipisei de magazinaj

Dacă magazinerul a întocmit o recipisă de magazinaj la ordin, aceasta poate fi transmisă unui terţ prin andosare.

Articolul 1124. Răspunderea magazinerului în cazul andosării

(1) În cazul în care recipisa de magazinaj a fost transmisă prin andosare, magazinerul răspunde faţă de posesorul legitim al recipisei pentru exactitatea datelor înscrise în ea dacă nu s-a consemnat prin înscriere pe recipisă că aceste date se bazează exclusiv pe comunicările deponentului sau ale unui terţ.
(2) Dacă magazinerul cunoştea inexactitatea datelor, va răspunde şi atunci cînd a înscris în recipisă o consemnare de felul celor menţionate la alin.(1).
(3) În cazul unui magazinaj de colectare, magazinerul nu are dreptul să înscrie în recipisă consemnări de felul celor menţionate la alin.(1).

Articolul 1125. Livrarea bunurilor în cazul recipisei la ordin

(1) În cazul întocmirii unei recipise de magazinaj la ordin, magazinerul este obligat să livreze bunurile înmagazinate numai posesorului legitim al recipisei şi numai în schimbul recipisei.
(2) Dacă s-a întocmit o recipisă prin care s-a constituit un gaj asupra bunurilor înmagazinate,
magazinerul trebuie să ceară şi restituirea acestei recipise.
(3) Magazinerul nu este obligat să verifice autenticitatea andosamentelor. Livrarea se atestă prin înscriere pe recipisa de înmagazinare.

Articolul 1126. Distrugerea sau pierderea recipisei de înmagazinare

(1) Dacă recipisa de înmagazinare este distrusă sau pierdută în alt mod, cel îndreptăţit poate
cere, pe calea procedurii anunţului public, declararea nulităţii ei şi întocmirea unei noi recipise. În acest caz, se aplică dispoziţiile speciale ale Codului de procedură civilă.
(2) În baza unei hotărîri judecătoreşti, magazinerul va întocmi o a doua recipisă de magazinaj
şi o a doua recipisă de gaj al înmagazinării, după caz.

Articolul 1127. Remiterea gajului asupra bunului înmagazinat

(1) Dacă proprietarul instituie un drept de gaj asupra bunurilor înmagazinate, andosarea şi remiterea recipisei de gaj al înmagazinării vor ţine loc de remitere a gajului.
(2) Andosamentul trebuie să indice creditorul gajist şi cuantumul creanţei.
(3) Magazinerul trebuie anunţat în privinţa gajării. El trebuie să consemneze că a avut loc gajarea.

Articolul 1128. Dreptul de gaj al magazinerului

(1) În privinţa costurilor de magazinaj, magazinerul are un drept de gaj asupra bunului cît timp acesta se află în posesiunea sa.
(2) Dacă recipisa de înmagazinare a fost transmisă prin andosare, dreptul de gaj va exista doar faţă de posesorul legitim al recipisei de înmagazinare.

Articolul 1129. Dreptul magazinerului de a cere ridicarea

bunului înmagazinat
(1) Magazinerul nu poate cere ridicarea bunului înmagazinat înainte de expirarea termenului convenit pentru magazinaj, iar dacă nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, înainte de a expira 3 luni de la înmagazinare.
(2) Dacă nu s-a convenit asupra unui termen de magazinaj sau dacă păstrează bunul după expirarea termenului, magazinerul poate cere ridicarea bunului numai în urma rezilierii contractului cu respectarea unui termen de preaviz de o lună.

Articolul 1130. Vînzarea bunului la licitaţie

(1) Dacă deponentul nu ridică la expirarea termenului de magazinaj bunul înmagazinat, magazinerul are dreptul, în urma unei somaţii, să vîndă bunul la licitaţie. Aceasta nu poate avea loc înainte de expirarea unei luni de la somaţie.
(2) După ce creanţele magazinerului decurgînd din magazinaj şi organizarea licitaţiei au fost satisfăcute din suma obţinută din vînzare, restul va fi predat de către magaziner posesorului legitim al recipisei de magazinaj.

Capitolul XIX CONTRACTUL DE SERVICII TURISTICE ȘI ALTE PRODUSE DE VACANȚĂ

[Capitolul XIX denumirea modificată prin LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696;

în vigoare 30.03.17]

Secţiunea 1

Contractul de servicii turistice

[Secțiunea 1 denumirea introdusă prin LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare 30.03.17]

Articolul 1131. Contractul de servicii turistice

(1) Prin contract de servicii turistice, o parte (organizatorul călătoriei, detailistul) se obligă să acorde celeilalte părţi (turist) serviciile stipulate, iar aceasta se obligă să achite costul lor.

[Art.1131 al.(1) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(2) Declaraţia că se intermediază doar contracte cu persoane care vor realiza călătoria (prestatori de servicii) nu va fi luată în considerare dacă celelalte împrejurări confirmă faptul că autorul declaraţiei execută pe propria răspundere prestaţiile contractuale ce ţin de călătorie.

Articolul 1132. Informaţia preliminară

(1) Orice anunţ publicitar, ofertă sau altă informaţie prezentate de organizator sau detailist despre serviciile turistice trebuie întocmite astfel încît să se excludă interpretarea lor eronată.

[Art.1132 al.(1) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(11) În informaţia preliminară prezentată clientului trebuie să fie indicate în mod clar, lizibil şi exact preţul şi informaţiile corespunzătoare privind:
a) destinaţia călătoriei, mijloacele de transport utilizate, caracteristicile şi categoriile acestora;
b) modul de cazare, amplasarea, categoria sau nivelul de confort şi principalele sale caracteristici, omologarea şi clasificarea turistică în conformitate cu normele statului de primire respectiv;
c) serviciile de alimentare;
d) itinerarul;
e) condiţiile aplicabile în materie de paşapoarte şi de vize, precum şi formalităţile sanitare necesare pentru călătorie şi şedere;
f) valoarea sau procentul din preţ ce trebuie vărsat cu titlu de avans şi calendarul pentru plata soldului;
g) faptul că realizarea pachetului de servicii necesită un număr minim de persoane şi, în acest caz, data-limită de informare a clientului în caz de anulare a pachetului;
h) condiţiile rezervărilor prealabile.

[Art.1132 al.(11) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(2) Condiţiile incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului sînt obligatorii pentru organizator sau detailist, cu excepţia cazului în care:
a) modificarea acestor condiții a fost comunicată în mod clar clientului înainte de încheierea
contractului; în acest caz, informaţia preliminară trebuie să conţină o menţiune specială; b) modificările au intervenit ulterior, ca urmare a unui acord între părţile contractante. [Art.1132 al.(2) în redacția LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

Articolul 1133. Informaţia obligatorie

(1) Pînă la momentul încheierii contractului, organizatorul și/sau detailistul sînt obligați să pună la dispoziția clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informație privind condițiile în materie de pașapoarte și de vize, inclusiv în privința termenelor de obținere a lor, precum și despre cerințele de asigurare a sănătății pe durata călătoriei.

[Art.1133 al.(1) în redacția LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(2) Într-un termen rezonabil de pînă la începerea călătoriei, stabilit prin contract, organizatorul și/sau detailistul sînt obligați să prezinte clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre:

[Art.1133 al.(2) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

a) timpul şi locul staţionărilor intermediare şi al joncţiunilor de transport, precum şi detaliile amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină pe navă, compartiment în tren etc.);
b) numele, adresa şi numărul de telefon al reprezentanţilor locali ai organizatorului și/sau detailistului ori, în absenţa acestora, datele de identificare ale agenţiei locale căreia i se va adresa clientul la necesitate. În cazul absenţei unor astfel de reprezentanţi sau agenţii, clientul urmează să fie informat despre datele de contact ale organizatorului și/sau detailistului;

[Art.1133 al.(2), lit.b) modificată prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare 01.10.16]

c) în cazul călătoriei unor minori – datele de contact direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de el la locul de destinaţie;
d) posibilitatea procurării poliţei de asigurare care să acopere costurile în caz de reziliere a
contractului de către client conform art. 1143 sau costurile de asistenţă, inclusiv taxele de repatriere, în caz de accidentare sau de boală, precum şi alte cheltuieli.

[Art.1133 al.(2), lit.d) în redacția LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

Articolul 1134. Conţinutul contractului de servicii turistice

(1) Contractul de servicii turistice trebuie să conţină următoarele clauze:
a) itinerarul, locul (locurile) de destinaţie şi termenele de aflare, cu indicarea datelor;
b) vehiculele, caracteristicile şi clasele lor, data şi locul plecării şi sosirii;
c) informaţii despre cazare, categoria sau nivelul de confort, caracteristicile lui de bază, serviciile de alimentare;
d) în cazul stabilirii unui număr minim de persoane necesar pentru realizarea călătoriei, termenul limită de notificare a clientului în caz de contramandare a acesteia;
e) vizitele, excursiile şi alte servicii incluse în preţul unic al călătoriei;
f) denumirea şi adresa organizatorului (sau detailistului) şi a asigurătorului, după caz;

[Art.1134 al.(1), lit.f) modificată prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare 01.10.16]

g) preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul anumitor servicii suplimentare
(taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele turistice) neinclus în preţul unic al
călătoriei şi posibilitatea de modificare a acestuia;
h) termenele şi modalitatea de plată a preţului şi a celorlalte costuri;
i) condiţiile specifice, convenite de părţi la cererea clientului;
j) termenele de formulare a pretenţiilor privind neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului;
k) alte condiţii.
(2) Toate condiţiile contractuale trebuie prezentate clientului în scris, pe suport de hîrtie sau pe orice suport durabil disponibil şi accesibil consumatorului, înainte de încheierea contractului. Clientul trebuie să primească un exemplar al acestor clauze.

[Art.1134 al.(2) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu exclud posibilitatea încheierii, în ultimul moment, a contractului sau a rezervării.

[Art.1134 al.(3) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

Articolul 1135. Călătoria unui terţ

(1) În cazul în care clientul nu poate să călătorească, acesta are dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia drepturile şi îndatoririle sale din contractul de călătorie. Organizatorul poate refuza cererea clientului în cazul în care terţul nu corespunde condiţiilor călătoriei.

[Art.1135 al.(1) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(2) Organizatorul sau detailistul este în drept să ceară clientului care cedează pachetul său de servicii ori terţului compensarea cheltuielilor suplimentare suportate prin înlocuirea cu terţul.

[Art.1135 al.(2) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

Articolul 1136. Modificarea clauzelor esenţiale ale contractului

(1) Dacă, înainte de începutul călătoriei, este nevoit să modifice considerabil clauzele esenţiale ale contractului, inclusiv preţul, organizatorul este obligat să-l notifice imediat pe client despre acest fapt.
(2) Preţul menţionat în contract nu poate fi modificat, cu excepţia cazului în care contractul
prevede o astfel de posibilitate şi indică modalitatea calculării preţului modificat. Preţul indicat
în contract poate fi modificat, atît în vederea majorării, cît şi a reducerii, dacă modificarea are loc ca urmare a variaţiilor costurilor pentru transport, a variațiilor taxelor pentru anumite servicii (taxa de îmbarcare și debarcare în porturi și aeroporturi). Preţul nu poate fi majorat în termen de
20 de zile pînă la data începerii călătoriei.

[Art.1136 al.(2) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(3) În cazul prevăzut la alin.(1), clientul poate rezilia contractul sau accepta modificarea lui, fiind obligat să-l notifice pe organizator sau pe detailist în cel mai scurt timp despre decizia sa.

[Art.1136 al.(3) modificat prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(4) În cazul în care clientul reziliază contractul în conformitate cu alin. (3) sau dacă, indiferent de cauză, cu excepţia unei greşeli a clientului, organizatorul sau detailistul anulează pachetul de servicii înainte de data de plecare convenită, clientul are dreptul:
a) la un alt pachet de servicii de calitate echivalentă sau superioară celui inițial, în cazul în care organizatorul și/sau detailistul pot să-l propună. Dacă pachetul de servicii oferit în compensaţie este de calitate inferioară celui inițial, organizatorul trebuie să ramburseze clientului diferenţa de preţ; sau
b) la rambursarea tuturor sumelor achitate de către client în temeiul contractului, în termen de cel mult 14 zile calendaristice din momentul rezilierii contractului.

[Art.1136 al.(4) introdus prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(5) În cazurile prevăzute la alin. (4), clientul are dreptul la o despăgubire pentru neexecutarea contractului, care îi este achitată de către organizator sau detailist, cu excepţia cazului în care:
a) anularea se datorează numărului de persoane înscrise pentru pachetul de servicii care este inferior numărului minim necesar, iar clientul este informat despre anulare în scris în termenul indicat în descrierea pachetului de servicii; sau
b) anularea, exceptînd cazurile de suprarezervare, se datorează unui caz de forţă majoră.

[Art.1136 al.(5) introdus prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

Articolul 1137. Acordarea de garanţii şi înlăturarea neajunsurilor

(1) Organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încît să aibă calităţile promise şi să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea dedusă din contract sau din practica obişnuită.
(11) Organizatorul şi/sau detailistul sînt răspunzători pentru executarea obligaţiilor asumate
prin contract, inclusiv în situaţia în care aceste obligaţii trebuie să fie îndeplinite de către alţi prestatori de servicii.

[Art.1137 al.(11) introdus prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(2) În cazul în care depistează neajunsuri în timpul călătoriei, turistul are dreptul să ceară înlăturarea lor imediată. Organizatorul poate refuza înlăturarea neajunsurilor dacă aceasta cere cheltuieli disproporţionate.
(21) În cazul unor pretenţii ale turistului cu privire la executarea serviciilor prevăzute în
contract, organizatorul şi/sau detailistul, precum şi prestatorii de servicii vor acţiona imediat pentru soluţionarea pretenţiilor şi vor face proba eforturilor depuse de ei în acest scop.

[Art.1137 al.(21) introdus prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(3) Dacă după plecare o mare parte din serviciile prevăzute în contract nu sînt prestate sau dacă organizatorul constată că nu va putea asigura o mare parte din serviciile prevăzute, organizatorul:
a) efectuează, fără costuri suplimentare pentru turist, alte aranjamente corespunzătoare pentru
continuarea pachetului de servicii; şi
b) după caz, despăgubeşte turistul la limita diferenţei dintre serviciile prevăzute şi cele prestate.

[Art.1137 al.(3) în redacția LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(4) În cazul în care aranjamentele menţionate la alin. (3) sînt imposibile sau nu sînt acceptate de către turist din motive întemeiate, organizatorul furnizează către turist, fără costuri suplimentare, un mijloc de transport echivalent, care îl va duce înapoi la locul de plecare sau într-
un alt loc de sosire convenit în prealabil cu acesta din urmă, despăgubind turistul.

[Art.1137 al.(4) introdus prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

(5) Turistul trebuie să semnaleze cît mai curînd posibil atît prestatorului de servicii, cît şi organizatorului şi/sau detailistului, în scris sau sub altă formă corespunzătoare, orice abatere în executarea contractului pe care o constată la faţa locului. Această obligaţie trebuie menţionată clar şi explicit în contract.

[Art.1137 al.(5) introdus prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare

01.10.16]

Articolul 1138. Reducerea preţului pentru neajunsurile călătoriei

(1) În cazul în care, pe parcursul călătoriei, se descoperă neajunsuri, preţul ei se reduce,
luîndu-se în considerare momentul descoperirii.
(2) Preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din intenţie sau din culpă gravă, nu l-a anunţat pe organizator într-un termen rezonabil despre neajunsul depistat.

Articolul 1139. Rezilierea contractului din cauza neajunsurilor

(1) În cazul în care călătoria este, ca urmare a unor lipsuri de felul celor menţionate la art.1138, prejudiciată în mod considerabil, turistul poate rezilia contractul. El poate rezilia contractul şi atunci cînd, ca urmare a unor asemenea lipsuri, dintr-un motiv important care poate fi recunoscut de către organizator, nu i se poate pretinde să mai facă acea călătorie.
(2) Rezilierea contractului este admisibilă doar dacă organizatorul a lăsat să expire un termen
care i-a fost stabilit de către turist, fără a efectua remedierea. Nu este necesară stabilirea unui termen dacă remedierea este imposibilă sau este refuzată de organizator ori dacă rezilierea imediată a contractului este justificată de un interes special al turistului.
(3) În cazul rezilierii contractului, organizatorul pierde dreptul asupra preţului convenit. El
poate cere totuşi o indemnizaţie corespunzătoare pentru serviciile prestate deja şi pentru cele necesare în vederea încheierii călătoriei, cu excepţia cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în legătură cu rezilierea contractului.
(4) Organizatorul călătoriei este obligat, în urma încetării prin reziliere a contractului, în special în cazul în care contractul prevede întoarcerea, să ia măsurile necesare pentru a-l transporta înapoi pe turist. Cheltuielile suplimentare sînt suportate de organizator.

Articolul 1140. Reparaţia prejudiciului cauzat prin

neajuns
(1) Turistul poate cere, indiferent de faptul dacă a solicitat reducerea preţului sau a reziliat contractul, despăgubiri pentru neîndeplinirea contractului în cazul în care lipsurile călătoriei se datorează unei împrejurări pentru care răspund organizatorul şi/sau detailistul.
(2) Organizatorul şi/sau detailistul sînt scutiți de răspunderea prevăzută la alin. (1) în cazul în
care această neexecutare sau executare defectuoasă nu este imputabilă nici lor, nici altui prestator de servicii, deoarece aceste lipsuri sînt imputabile unui terţ care nu are legătură cu prestarea serviciilor prevăzute în contract şi au un caracter imprevizibil şi inevitabil.
(3) În cazurile menţionate la alin. (2), organizatorul şi/sau detailistul parte contractantă
sînt obligați să ofere prompt asistenţă turistului aflat în dificultate.
(4) Fără a aduce atingere prevederilor art. 1142 nu se pot face derogări de la dispoziţiile alin. (1)–(3) din prezentul articol prin clauză contractuală.

[Art.1140 în redacția LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare 01.10.16]

Articolul 11401. Garanţia

Organizatorul sau detailistul trebuie să aducă garanţii pentru a asigura, în caz de insolvabilitate, rambursarea sumelor achitate de turist şi repatrierea acestuia.

[Art.11401 introdus prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare 01.10.16]

Articolul 1141. Termenul de înaintare a pretenţiilor şi termenul de prescripţie

(1) Pretenţiile întemeiate pe prevederile art.1137–1140 pot fi înaintate de către turist organizatorului în decursul unei luni din momentul prevăzut în contract pentru încheierea călătoriei. Pretenţiile pot fi înaintate şi după expirarea termenului de o lună dacă termenul este omis din motive neimputabile turistului.
(2) Termenul de prescripţie al acţiunilor intentate de turist este de 6 luni, calculate din ziua care, conform contractului, este ultima zi a călătoriei. Dacă turistul înaintează pretenţii, curgerea prescripţiei se suspendă pînă în ziua în care organizatorul respinge în scris pretenţiile.

Articolul 1142. Admiterea limitării răspunderii

(1) În baza unui acord cu turistul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît vătămarea corporală, la triplul preţ al călătoriei dacă:
a) prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă;
b) prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii implicat în derularea contractului.
(2) Dacă răspunderea unui prestator de servicii este condiţionată, limitată sau exclusă conform convenţiilor internaţionale, organizatorul și/sau detailistul pot invoca aceasta, în egală măsură, faţă de turist.

[Art.1142 al.(2) introdus prin LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144, alineatul unic devine al.(1); în vigoare 01.10.16]

Articolul 1143. Rezilierea contractului de către turist

(1) Înainte de începutul călătoriei, turistul poate rezilia oricînd contractul.
(2) În cazul în care turistul reziliază contractul, organizatorul pierde dreptul asupra preţului călătoriei. El poate, totuşi, să ceară o despăgubire corespunzătoare. Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de preţul călătoriei, scăzîndu-se cheltuielile neefectuate de organizator, precum şi ceea ce organizatorul ar fi putut dobîndi prin valorificarea în alt mod a prestaţiilor sale.

Articolul 1144. Rezilierea contractului din cauza unei forţe majore

(1) În cazul în care călătoria este îngreuiată, periclitată sau prejudiciată considerabil din cauza unei forţe majore ce nu putea fi prevăzută în momentul încheierii contractului, atît organizatorul, cît şi turistul poate rezilia contractul fără nici o altă condiţie.
(2) Dacă se reziliază contractul în temeiul alin.(1), se vor aplica dispoziţiile art.1139 alin.(3) şi
prima dispoziţie din alin.(4). Costurile suplimentare ale transportului la întoarcere se vor suporta, în mod egal, de către părţi. În alte cazuri, costurile suplimentare se suportă de către turist.

Articolul 1145. Excluderea derogărilor

Nu se poate deroga de la normele prezentului capitol în defavoarea turistului.

Secţiunea a 2-a

Unele produse de vacanţă şi intermedierea lor

Articolul 11451. Contractul privind cazarea periodică

(1) Contractul privind cazarea periodică este contractul prin care un profesionist se obligă să acorde consumatorului dreptul de a folosi o locuinţă sau altă unitate de cazare peste noapte, în mod periodic, în decursul unui termen care depăşeşte 12 luni, iar consumatorul se obligă să
plătească un preţ total. La aprecierea dacă termenul depăşeşte 12 luni, se vor lua în calcul toate posibilităţile de prelungire prevăzute în contract.
(2) Dreptul consumatorului menţionat la alin. (1) poate lua forma:
a) unei cote-părţi în proprietatea comună, cu stabilirea modului respectiv de folosinţă;
b) unui drept de uzufruct, abitaţie sau alt drept real;
c) unui drept de locaţiune sau alt drept de creanţă;
d) unui drept rezultat din calitatea de membru al unei persoane juridice ori societăţi civile.
(3) Dreptul consumatorului poate fi însoţit de opţiunea de a alege unitatea de cazare din cadrul unui grup de unităţi de cazare făcute disponibile de către profesionist.
(4) Dreptul consumatorului menţionat la alin. (1) se extinde şi asupra bunurilor mobile conform destinaţiei unităţii de cazare.

Articolul 11452. Alte contracte aferente produselor

de vacanţă şi domeniul de aplicare
(1) Contractul privind produsul de vacanţă pe termen lung este contractul pe un termen ce depăşeşte 12 luni prin care un profesionist se obligă să acorde consumatorului dreptul de a primi reduceri de preţ sau alte beneficii privind cazarea, iar consumatorul se obligă să plătească un preţ total. Contractul poate, de asemenea, să prevadă şi prestarea unor servicii suplimentare consumatorului, precum serviciile de transport. La aprecierea dacă termenul depăşeşte 12 luni, se vor lua în calcul toate posibilităţile de prelungire prevăzute în contract.
(2) Contractul de intermediere a produsului de vacanţă este contractul prin care un profesionist se obligă faţă de consumator, în schimbul unei remuneraţii, să intermedieze:
a) un contract privind cazarea periodică ori un contract privind produsul de vacanţă pe termen lung; sau
b) un contract privind înstrăinarea drepturilor deţinute de către consumator în temeiul unui
contract indicat la lit. a).
(3) Contractul de intermediere a participării la un sistem de schimb este contractul prin care un profesionist se obligă faţă de consumator, în schimbul unei remuneraţii, să intermedieze un contract prin care consumatorul va participa la un sistem de schimb care îi permite accesul la unități de cazare peste noapte sau la alte servicii în schimbul acordării accesului temporar altor persoane la avantajele pe care consumatorul le deţine în temeiul contractului privind cazarea periodică.
(4) Dispoziţiile art. 11453–114510 se aplică în modul corespunzător contractului privind
cazarea periodică, contractului privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractului de intermediere a produsului de vacanţă şi contractului de intermediere a participării la un sistem de schimb, cu excepţia cazului în care articolul prevede că se aplică doar unuia sau unora dintre aceste contracte.
(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul consumatorului este
lovită de nulitate absolută.
(6) Prezenta secţiune nu aduce atingere cadrului legal referitor la:
a) căile de atac prevăzute în dreptul contractual general;
b) înregistrarea bunurilor imobile sau mobile şi înstrăinarea bunurilor imobile;
c) condiţiile de stabilire, regimul de autorizare sau cerinţele de autorizare; precum şi la
d) determinarea naturii juridice a drepturilor care fac obiectul contractelor reglementate de prezenta secţiune.

Articolul 11453. Publicitatea

(1) Profesionistul este obligat să asigure că în publicitatea sa se precizează posibilitatea de a obține informațiile menționate la art. 11454 alin. (1) și se indică unde se pot obține informațiile respective.
(2) În cazul în care, în cadrul unei oferte promoţionale, al unui eveniment de promovare sau al unui eveniment comercial, consumatorului i se va propune încheierea contractului, profesionistul este obligat să precizeze în mod clar, în invitație, scopul comercial și natura evenimentului.
(3) Informațiile menționate la art. 11454 alin. (1) trebuie să fie puse la dispoziția
consumatorului în orice moment pe durata evenimentului.
(4) Drepturile aferente contractului privind cazarea periodică şi contractului privind produsul de vacanţă pe termen lung nu pot fi promovate sau comercializate drept o investiţie.

Articolul 11454. Informațiile precontractuale

(1) Profesionistul este obligat să furnizeze consumatorului următoarele informaţii:
a) în cazul contractului privind cazarea periodică – potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;
b) în cazul contractului privind produsul de vacanţă pe termen lung – potrivit formularului
standard prevăzut în anexa nr. 2 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;
c) în cazul contractului de intermediere a produsului de vacanţă – potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr. 3 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;
d) în cazul contractului de intermediere a participării la un sistem de schimb – potrivit
formularului standard prevăzut în anexa nr. 4 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.
(2) Profesionistul are obligaţia să completeze formularele standard menționate la alin. (1) cu informaţii suficiente şi precise, astfel încît să nu inducă în eroare consumatorul şi să permită consumatorului să ia o decizie în deplină cunoştinţă de cauză.
(3) Profesionistul trebuie să furnizeze consumatorului toate informaţiile prevăzute la alin. (1):
a) gratuit;
b) într-un mod clar şi uşor de înţeles;
c) pe hîrtie sau pe un alt suport durabil, uşor accesibil consumatorului;
d) cu suficient timp înainte ca un consumator să încheie un contract sau să accepte o ofertă, dar cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte.
(4) Perioada de 15 zile prevăzută la alin. (3) lit. d) se poate reduce cu acordul scris al
consumatorului.

Articolul 11455. Informarea despre dreptul de revocare și despre interzicerea plăţilor în avans,

confirmarea informării
(1) Înainte de încheierea contractului, profesionistul trebuie să informeze consumatorul în mod explicit despre existenţa dreptului de revocare a contractului, conform art. 7521, termenul de revocare a contractului, conform art. 7522, şi despre interzicerea plăţilor în avans în perioada termenului de revocare, conform art. 11458.
(2) Consumatorul trebuie să confirme primirea informaţiilor contractuale prevăzute la alin. (1) prin semnarea rubricilor corespunzătoare din partea a 2-a a formularului standard prevăzut în anexele nr. 1–4 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului
civil al Republicii Moldova.

Articolul 11456. Limba contractului şi informaţiilor furnizate

(1) Contractul se redactează în limba de stat.
(2) În cazul în care consumatorul este cetăţean străin şi are reşedinţa în străinătate, contractul se redactează în limba de stat sau în una din limbile de circulaţie internaţională.
(3) Cerinţele de limbă prevăzute la alin. (1) şi (2) se aplică şi informaţiilor pe care profesionistul este obligat să le furnizeze conform art. 11454 şi 11455.
(4) În cazul unui contract privind cazarea periodică care are ca obiect un singur bun imobil determinat, profesionistul este obligat să furnizeze consumatorului, în mod gratuit, o traducere autorizată a contractului în limba de stat sau în una din limbile de circulaţie internaţională.

Articolul 11457. Forma şi clauzele contractului

(1) Contractul se încheie în formă scrisă, pe hîrtie sau pe un alt suport durabil acceptat de consumator, şi se redactează în mod vizibil şi uşor de citit. Culoarea de fond a hîrtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat.
(2) Dacă pentru constituirea ori transmiterea dreptului acordat prin contractul privind cazarea
periodică legea cere forma autentică, contractul trebuie încheiat în formă autentică. Dispoziţiile legale privind registrul bunurilor imobile rămîn aplicabile.
(3) Contractul trebuie să prevadă următoarele:
a) informaţii privind numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa profesionistului persoană fizică şi, respectiv, informaţii privind denumirea, sediul şi forma juridică de organizare ale profesionistului persoană juridică, precum şi adresele pentru notificare;
b) informaţiile cuprinse în formularul standard corespunzător, menționat la art. 11454;
c) data şi locul încheierii contractului.
(4) Informaţiile cuprinse în formularele standard menționate la art. 11454 nu pot fi modificate decît cu acordul în scris al părţilor sau în cazul în care modificările decurg din anumite
circumstanţe neobişnuite şi neprevăzute, independente de voinţa profesionistului, şi ale căror consecinţe nu ar fi putut fi evitate, chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile necesare.
(5) Orice modificare va fi comunicată consumatorului, pe hîrtie sau pe un alt suport durabil uşor accesibil acestuia şi pe care îl acceptă, înainte de încheierea contractului. Modificările se menţionează în mod expres în contract.
(6) La momentul încheierii contractului, consumatorul primeşte cel puţin un exemplar al
acestuia. La contract trebuie să se anexeze formularul standard referitor la dreptul de revocare, prevăzut în anexa nr. 5 la Legea nr. 1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.

Articolul 11458. Interzicerea plăților în avans

(1) Sînt interzise orice plăți în avans, acordarea de garanții, rezervarea de bani prin intermediul conturilor, recunoașterea explicită a datoriilor, precum și orice alte plăți efectuate de consumator către profesionist sau către orice alt terț înainte de sfîrșitul termenului de revocare a contractului.
(2) În cazul contractului de intermediere a produsului de vacanţă, interdicţia de la alin. (1) subzistă pînă la îndeplinirea de către profesionist a tuturor obligaţiilor sale rezultate din acest contract sau, după caz, pînă la încetarea pe alt temei a acestui contract.

Articolul 11459. Dispoziții speciale aplicabile contractului privind cazarea periodică

(1) În cazul contractului privind cazarea periodică, plata se va efectua conform unui calendar fix de plăți. Sînt interzise orice plăți ale prețului specificat în contract care nu sînt efectuate
conform calendarului fix de plăți. Plățile, inclusiv plata cotizației de membru, trebuie să fie eșalonate în rate anuale, fiecare dintre acestea avînd aceeași valoare. Profesionistul trebuie să trimită o solicitare scrisă de plată, pe suport de hîrtie sau pe alt suport durabil, cu cel puțin 14 zile calendaristice înainte de data scadenței.
(2) Consumatorul are dreptul la rezoluţiunea raportului contractual privind cazarea periodică, fără vreun motiv, începînd de la plata celei de-a doua rate, fără a fi pasibil de vreo sancțiune, notificînd acest lucru profesionistului în termen de 14 zile calendaristice de la primirea solicitării de plată aferente fiecărei rate. Acest drept nu afectează dreptul de rezoluţiune pe alte temeiuri legale.

Articolul 114510. Contractele legate

(1) Exercitarea de către consumator a dreptului de revocare are ca efect şi rezoluţiunea automată a contractului legat de contractul care se revocă.
(2) Contractul care se revocă se consideră legat de contractul prin care consumatorul obţine bunuri, lucrări, conţinut digital, servicii sau alte prestaţii legate de contractul care se revocă dacă aceste prestaţii sînt furnizate:
a) de către acelaşi profesionist; sau
b) de către un terţ pe baza unui acord între terţul respectiv şi acelaşi profesionist.
(3) Contractul care se revocă se consideră legat de contractul de credit prin care consumatorul obţine credit destinat exclusiv pentru finanţarea obligaţiilor de plată, în totalitate sau în parte, rezultate din contractul care se revocă dacă aceste contracte formează, din punct de vedere obiectiv, o unitate comercială.
(4) Se consideră că contractele formează o unitate comercială în sensul alin. (3) în cazul în
care:
a) însuşi profesionistul este şi creditor;
b) fiind o altă persoană decît profesionistul, creditorul, pe bază de acord, folosește serviciile ori colaborarea profesionistului pentru încheierea contractului de credit sau pregătirea acestuia; sau
c) contractul de credit specifică în mod expres obiectul contractului care se revocă.
(5) Existenţa acordului dintre terţ şi profesionist, astfel cum este prevăzut la alin. (2) lit. b) şi la alin. (4) lit. b), se prezumă pînă la proba contrară.
(6) În cazul în care profesionistul este informat de către consumator despre revocarea
contractului, profesionistul este obligat să informeze terţul cu care consumatorul are un contract legat despre faptul că a intervenit rezoluţiunea lui conform alin. (1).
(7) În sensul alin.(3), prin contract de credit se va înţelege oricare contract de credit pentru
consumator care se înscrie în domeniul de aplicare al Legii nr. 202 din 12 iulie 2013 privind contractele de credit pentru consumatori.

[Secțiunea 2 introdusă prin LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare

30.03.17]

Capitolul XX FIDEJUSIUNEA S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA FIDEJUSIUNE

Articolul 1146. Contractul de fidejusiune

(1) Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să
execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului.
(2) Prin fidejusiune se poate garanta şi o obligaţie viitoare sau afectată de modalităţi.

Articolul 1147. Forma contractului de fidejusiune

Contractul de fidejusiune, pentru a fi valabil, trebuie încheiat în scris. În cazul în care fidejusorul execută obligaţia, viciul de formă se consideră înlăturat.

Articolul 1148. Neobligativitatea acordului debitorului la

constituirea fidejusiunii
O persoană poate deveni fidejusor fără acordul debitorului şi chiar fără ştirea acestuia.

Articolul 1149. Fidejusiunea multiplă

(1) Fidejusiunea poate fi prestată atît pentru debitorul principal, cît şi pentru fidejusor.
(2) Fidejusorul ulterior care s-a obligat în privinţa îndeplinirii obligaţiei fidejusorului anterior răspunde alături de acesta în acelaşi fel ca primul fidejusor alături de debitorul principal.

Articolul 1150. Temeiul apariţiei fidejusiunii

(1) Fidejusiunea poate să rezulte din acordul părţilor, poate fi impusă prin lege sau poate fi instituită de instanţa de judecată.
(2) Debitorul obligat să furnizeze o fidejusiune trebuie să propună o persoană fizică cu domiciliu sau reşedinţă în Republica Moldova sau o persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care să dispună de bunuri suficiente pentru a garanta obligaţia. În cazul în care persoana propusă nu este acceptată, debitorul trebuie să propună o altă persoană. Această regulă nu se aplică atunci cînd creditorul a cerut în calitate de fidejusor o anumită persoană.

Articolul 1151. Dreptul înlocuirii garanţiei

Debitorul ţinut să furnizeze o fidejusiune legală sau judiciară poate da în schimb o altă garanţie suficientă.

Articolul 1152. Limitele fidejusiunii

(1) Fidejusiunea nu poate exceda datoria debitorului şi nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase.
(2) Fidejusiunea care excedă datoria debitorului sau care este făcută în condiţii mai oneroase
este valabilă în limitele obligaţiei principale.
(3) Fidejusiunea poate fi contractată pentru o parte a obligaţiei şi în condiţii mai puţin oneroase.
(4) Obligaţia fidejusorului nu se majorează, după preluarea fidejusiunii, prin actele juridice
făcute de debitorul principal.

Articolul 1153. Întinderea obligaţiilor fidejusorului

(1) Fidejusorul răspunde în toate cazurile doar pînă la suma maximă menţionată în contractul de fidejusiune.
(2) Pînă la suma maximă menţionată în contractul de fidejusiune, fidejusorul răspunde, în absenţa unei clauze contrare, pentru:
a) totalul, din momentul respectiv, al datoriei principale, în special atunci cînd datoria principală a fost modificată datorită vinovăţiei ori întîrzierii debitorului principal, însă în situaţia unei penalităţi contractuale sau a unei despăgubiri globale prevăzute pentru cazul încetării contractului, doar atunci cînd s-a convenit expres în acest sens;
b) cheltuielile de reziliere a contractului şi de urmărire în justiţie dacă trebuie suportate de debitorul principal în măsura în care fidejusorului i s-a dat la timp posibilitatea de a le evita prin satisfacerea cerinţelor creditorului.
c) dobînzile datorate de debitorul principal dacă s-a convenit în mod expres asupra acestui
lucru.

Articolul 1154. Raporturile dintre mai mulţi fidejusori

(1) În cazul în care mai mulţi fidejusori au prestat fidejusiune pentru acelaşi debitor şi pentru aceeaşi obligaţie, fidejusorul care a executat obligaţia are drept de regres contra celorlalţi fidejusori pentru partea fiecăruia din ei.
(2) În cazul insolvabilităţii unuia din fidejusori, partea acestuia se repartizează proporţional
între ceilalţi fidejusori.

S e c ţ i u n e a a 2-a RAPORTURILE DINTRE CREDITOR ŞI FIDEJUSOR

Articolul 1155. Obligaţia creditorului de a informa

(1) Creditorul este obligat să furnizeze, la cererea fidejusorului, toate informaţiile utile privind conţinutul şi modalităţile obligaţiei principale şi privind stadiul de executare a acesteia.
(2) Fidejusorul nu poate renunţa anticipat la dreptul de informare.

Articolul 1156. Răspunderea fidejusorului

(1) În cazul neexecutării obligaţiei principale, fidejusorul şi debitorul sînt obligaţi solidar în faţa creditorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(2) Părţile pot conveni ca fidejusorul să fie obligat să plătească datoria numai după urmărirea
debitorului. În acest caz, fidejusorul trebuie să indice bunurile debitorului şi să avanseze cheltuielile pentru urmărirea acestor bunuri.

Articolul 1157. Excepţiile pe care le poate invoca fidejusorul

(1) Fidejusorul poate opune creditorului toate excepţiile pe care le-ar putea opune debitorul. În caz de deces al debitorului principal, fidejusorul nu se poate prevala de faptul că moştenitorii răspund limitat pentru obligaţia debitorului.
(2) Fidejusorul nu pierde dreptul de a invoca o excepţie doar prin faptul că debitorul principal
renunţă la aceasta.
(3) Fidejusorul poate refuza satisfacerea cerinţelor creditorului atît timp cît debitorul are dreptul de a ataca actul care stă la baza obligaţiei.
(4) Dreptul prevăzut la alin.(3) este recunoscut fidejusorului şi în cazul în care creditorul poate să-şi satisfacă creanţa faţă de debitorul principal prin compensarea datoriei sale faţă de acesta.

Articolul 1158. Micşorarea de către creditor a garanţiilor

Dacă creditorul micşorează, în defavoarea fidejusorului, anumite drepturi de gaj ori alte garanţii sau drepturi de preferinţă, existente în momentul constituirii fidejusiunii ori obţinute ulterior de debitorul principal şi destinate dreptului garantat prin fidejusiune, obligaţia fidejusorului se reduce cu o sumă corespunzătoare acestei micşorări.

Articolul 1159. Solidaritatea fidejusorilor

(1) În cazul în care mai multe persoane au prestat o fidejusiune aceluiaşi creditor pentru aceeaşi obligaţie, fiecare din ele este obligată pentru întreaga datorie dacă părţile nu au convenit asupra beneficiului de diviziune.
(2) În cazul în care părţile au convenit asupra diviziunii, fidejusorii pot cere ca creditorul să-şi
divizeze acţiunea şi să o reducă la partea pe care o datorează fiecare dintre ei.

Articolul 1160. Informarea despre întîrzierea executării obligaţiilor

Dacă debitorul principal este în întîrziere cu executarea obligaţiilor sale, creditorul trebuie să-l informeze despre aceasta pe fidejusor.

Articolul 1161. Subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului

(1) Fidejusorul care a executat obligaţia principală se subrogă în drepturile pe care creditorul le avea contra debitorului. Transmiterea dreptului de creanţă nu se poate efectua în dauna creditorului. Excepţiile debitorului principal bazate pe relaţia dintre el şi fidejusor rămîn neatinse.
(2) După ce fidejusorul execută obligaţia, creditorul este obligat să-i remită documentele care
atestă creanţa împotriva debitorului, precum şi drepturile care garantează această creanţă.

S e c ţ i u n e a a 3-a RAPORTURILE DINTRE FIDEJUSOR ŞI DEBITOR

Articolul 1162. Introducerea în cauză a debitorului

Dacă se intentează o acţiune împotriva fidejusorului, acesta este obligat să-l introducă în cauză pe debitor. În caz contrar, debitorul are dreptul să ridice în acţiunea de regres a fidejusorului
toate excepţiile pe care le-ar fi putut opune creditorului.

Articolul 1163. Regresul contra debitorului

(1) Fidejusorul care a executat obligaţia principală are drept de regres contra debitorului în mărimea sumelor pe care le-a plătit, inclusiv datoria principală, dobînda aferentă, precum şi toate cheltuielile pe care le-a suportat în legătură cu fidejusiunea.
(2) Fidejusorul nu are drept de regres faţă de debitorul care, de asemenea, a plătit datoria din
cauza faptului că fidejusorul nu l-a anunţat despre plata efectuată.
(3) Fidejusorul poate acţiona contra debitorului chiar înainte de a fi plătit în cazul în care fidejusorul este urmărit în justiţie pentru plată sau dacă debitorul s-a obligat să-l elibereze de fidejusiune într-un termen determinat şi acesta a expirat.
(4) În cazul în care există mai mulţi debitori solidari, fidejusorul care a prestat fidejusiunea
pentru toţi aceşti debitori are drept de regres contra fiecăruia din ei pentru a recupera integral ceea ce a plătit.

Articolul 1164. Cererea fidejusorului de a fi eliberat de

fidejusiune
(1) Dacă s-a obligat la indicaţia debitorului principal sau dacă, în urma prestării fidejusiunii, are drepturi de mandatar, în baza dispoziţiilor referitoare la gestiunea de afaceri, faţă de debitorul principal, fidejusorul poate cere acestuia să-l elibereze de fidejusiune dacă:
a) situaţia patrimonială a debitorului principal s-a înrăutăţit considerabil;
b) urmărirea în justiţie a debitorului principal este îngreuiată considerabil după preluarea fidejusiunii din cauza schimbării domiciliului, reşedinţei, sediului acestuia;
c) debitorul principal este în întîrziere cu îndeplinirea obligaţiei sale;
d) creditorul a obţinut o hotărîre judecătorească învestită cu formulă executorie împotriva fidejusorului.
(2) În cazul în care obligaţia principală nu este încă scadentă, debitorul principal poate să dea fidejusorului garanţii în loc să-l elibereze.

Articolul 1165. Înştiinţarea fidejusorului despre executarea

obligaţiei de către debitor
Debitorul care a executat obligaţia garantată prin fidejusiune trebuie să înştiinţeze de îndată fidejusorul. În caz contrar, fidejusorul care a executat obligaţia îşi menţine dreptul de a intenta o acţiune de regres împotriva debitorului.

S e c ţ i u n e a a 4-a

ÎNCETAREA FIDEJUSIUNII Articolul 1166. Dreptul de reziliere al fidejusorului

(1) Dacă fidejusiunea s-a constituit pentru garantarea obligaţiilor viitoare sau nedeterminate sau dacă nu s-a stabilit un termen pentru fidejusiune, fidejusorul are dreptul, după expirarea a 3 ani de la constituirea fidejusiunii, să rezilieze contractul, cu un preaviz de 3 luni faţă de creditor, de debitorul principal şi de ceilalţi fidejusori.
(2) O fidejusiune stabilită pe termen poate fi reziliată după 5 ani cu respectarea unui termen de preaviz de 3 luni.
(3) După reziliere, fidejusiunea se mai menţine doar pentru obligaţiile deja născute, chiar dacă acestea sînt afectate de modalităţi.

Articolul 1167. Stingerea sau modificarea obligaţiei

garantate
(1) Fidejusiunea încetează o dată cu stingerea obligaţiei garantate.
(2) Fidejusiunea încetează în cazul modificării, fără acordul fidejusorului, a obligaţiei garantate cînd această modificare atrage mărirea răspunderii sau alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor.
(3) Fidejusiunea încetează în cazul remiterii datoriei garantate către o altă persoană dacă
fidejusorul nu a acceptat să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor.

Articolul 1168. Decesul fidejusorului

Fidejusiunea încetează în caz de deces al fidejusorului. Orice clauză contrară este nulă.

Articolul 1169. Imposibilitatea subrogării

Fidejusiunea încetează şi atunci cînd, din cauza creditorului, nu mai poate avea loc subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului faţă de debitor. Fidejusorul, în acest caz, este eliberat în măsura prejudiciului suferit.

Articolul 1170. Încetarea fidejusiunii prin expirarea termenului

(1) Fidejusiunea încetează o dată cu expirarea termenului pentru care a fost prestată.
(2) În cazul în care termenul nu este determinat, fidejusiunea încetează dacă creditorul, în decursul unui an de la scadenţa obligaţiei garantate, nu a intentat nici o acţiune contra fidejusorului.

Capitolul XXI FRANCHISINGUL

Articolul 1171. Contractul de franchising

Prin contract de franchising, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă parte (franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare din ele, a unor prestaţii specifice.

Articolul 1172. Forma şi clauzele contractului de franchising

(1) Contractul de franchising se încheie în scris sub sancţiunea nulităţii.
(2) În contractul de franchising, pe lîngă obligaţiile reciproce clar precizate ale părţilor, durata contractului, dispoziţiile referitoare la reziliere şi la prelungire, şi pe lîngă alte elemente importante, se face şi o descriere completă a programului de prestare a franchisei.

Articolul 1173. Obligaţiile franchiserului

(1) Franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului o totalitate de bunuri
incorporale, de drepturi, mărci de producţie, de modele, aranjamente, decoraţii, de concepte asupra aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi alte date sau cunoştinţe utile promovării vînzărilor.
(2) Franchiserul este obligat, în plus, să protejeze programul comun de prestare a franchisei
împotriva intervenţiilor unor terţi, să-l perfecţioneze pe parcurs şi să sprijine franchiseeul în activitatea acestuia prin îndrumare, informare şi perfecţionare profesională.

Articolul 1174. Obligaţiile franchiseeului

Franchiseeul este obligat să plătească o sumă de bani a cărei mărime se calculează, în principiu, ca o fracţiune din volumul de vînzări care să corespundă cu contribuţia programului de prestare a franchisei la volumul de vînzări. El mai este obligat să utilizeze programul de prestare
a franchisei în mod activ şi cu diligenţa unui bun întreprinzător, precum şi să procure bunuri şi servicii prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are legătură nemijlocită cu scopul contractului.

Articolul 1175. Obligaţia de informare şi confidenţialitate

La încheierea contractului, părţile au obligaţia de a se informa în mod deschis şi complet despre circumstanţele care vizează franchisingul şi de a pune la dispoziţia celeilalte părţi informaţia necesară în conformitate cu principiul bunei-credinţe. Părţile sînt obligate să păstreze secretul asupra datelor confidenţiale, inclusiv în cazul în care contractul nu se mai încheie.

Articolul 1176. Termenul contractului

(1) Durata contractului se determină de către părţi cu luarea în considerare a cerinţelor desfacerii bunurilor şi a serviciilor asupra cărora s-a convenit.
(2) Dacă durata nu este determinată sau depăşeşte 10 ani, oricare din părţi are dreptul să rezilieze contractul cu respectarea unui termen de preaviz de un an. Dacă nici una din părţi nu exercită dreptul de reziliere, contractul se prelungeşte de fiecare dată pentru 2 ani.

Articolul 1177. Obligaţia de concurenţă loială

(1) Părţile sînt obligate la o concurenţă loială şi după încetarea contractului. În acest cadru, se poate impune franchiseeului pe plan local interdicţie de concurenţă care, însă, nu poate depăşi un an.
(2) Dacă interdicţia de concurenţă are drept consecinţă periclitarea activităţii profesionale, trebuie să se acorde franchiseeului, indiferent de motivul încetării contractului, o compensaţie financiară corespunzătoare.

Articolul 1178. Răspunderea franchiserului

(1) Franchiserul răspunde pentru existenţa şi întinderea drepturilor, precum şi a datelor şi cunoştinţelor privitoare la programul de prestare a franchisei.
(2) Dacă drepturile menţionate la alin.(1) nu există sau dacă franchiserul încalcă, cu vinovăţie, alte obligaţii, franchiseeul este îndreptăţit să reducă suma de bani plătită acestuia. Proporţia reducerii se stabileşte, în caz de litigiu, pe baza opiniei unui expert independent. Costurile expertizei le suportă partea a cărei estimare este mai îndepărtată de cea determinată prin expertiză.

Capitolul XXII INTERMEDIEREA S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE

LA INTERMEDIERE Articolul 1179. Contractul de intermediere

Prin contract de intermediere, o parte (intermediar) se obligă faţă de cealaltă parte (client) să acţioneze în calitate de mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte între aceasta şi terţ.

Articolul 1180. Plata remuneraţiei pentru intermediere

(1) Cel care promite o remuneraţie pentru intermedierea unui contract sau pentru indicarea ocaziei de încheiere a unui contract este obligat la plata remuneraţiei doar atunci cînd contractul este încheiat în urma indicaţiilor date.
(2) La încheierea contractului sub o condiţie suspensivă, remuneraţia poate fi cerută doar la
îndeplinirea condiţiei.
(3) Dacă nu s-a convenit asupra mărimii remuneraţiei, este plătită o remuneraţie obişnuită pentru astfel de acte.
(4) Intermediarul nu poate conveni asupra unui avans din remuneraţia primită conform prezentului articol şi nici nu poate accepta un asemenea avans.
(5) Clauza prin care se derogă de la regulile stabilite în prezentul articol este nulă.

Articolul 1181. Dreptul la alte remuneraţii

(1) Pentru serviciile prestate de intermediar care nu pot fi raportate la activitatea de intermediere, dar care sînt prevăzute în contract, se poate conveni asupra unei remuneraţii, indiferent de faptul dacă a fost sau nu încheiat contractul ca urmare a activităţii de intermediere.
(2) Clauza care prevede compensarea cheltuielilor inutile intermedierii ori a cheltuielilor
nedovedite este nulă.

Articolul 1182. Contractul de intermediere exclusivă

(1) În cazul în care clientul se obligă, pe o perioadă determinată, să se abţină de la angajarea unui alt intermediar (intermediere exclusivă), intermediarul este obligat ca în această perioadă să acţioneze în vederea intermedierii sau a indicării ocaziilor de încheiere a contractului.
(2) În cazul în care clientul încalcă obligaţia prevăzută la alin.(1), intermediarul poate cere despăgubiri dacă se încheie un contract cu un terţ printr-un alt intermediar. În contract se poate conveni asupra unei despăgubiri globale corespunzătoare, indiferent de dovada prejudiciului. Această despăgubire nu poate depăşi 2,5 % din preţul vînzării dacă prin contract se stabileşte intermedierea sau indicarea ocaziei pentru încheierea unei vînzări-cumpărări. Clauza care derogă de la dispoziţiile prezentului alineat în defavoarea clientului este nulă.
(3) Contractul de intermediere exclusivă se încheie în scris.

Articolul 1183. Rezilierea contractului de intermediere

(1) Contractul de intermediere poate fi reziliat oricînd, fără preaviz, dacă nu s-a convenit asupra unui termen.
(2) Contractul de intermediere exclusivă poate fi reziliat doar pentru motive temeinice şi cu
respectarea unui termen de preaviz de 2 săptămîni.

Articolul 1184. Excluderea remuneraţiei şi pretenţiilor la despăgubire

(1) Pretenţiile intermediarului de a i se plăti remuneraţie şi despăgubire sau de a i se compensa cheltuielile sînt excluse în cazul în care contractul cu terţul priveşte un obiect aparţinînd
intermediarului. Regula aceasta se aplică şi atunci cînd împrejurări speciale îndreptăţesc temerea că intermediarul este afectat în capacitatea sa de a reprezenta interesele clientului.
(2) Intermediarul conservă pretenţiile sale privitoare la remuneraţie sau la compensarea
cheltuielilor dacă indică în scris clientului - înainte de încheierea contractului cu terţul - împrejurările care justifică temerea unei prejudicieri.
(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi atunci cînd altcineva a acţionat pe contul intermediarului
sau a încheiat contractul pe contul terţului.
(4) Intermediarul pierde drepturile privitoare la remuneraţie sau la compensarea cheltuielilor în cazul în care, contrar stipulărilor din contract, a acţionat şi pentru terţ.
(5) Clauzele care derogă de la dispoziţiile prezentului articol sînt nule.

S e c ţ i u n e a a 2-a

INTERMEDIEREA ÎNCHIRIERII DE LOCUINŢE Articolul 1185. Reglementările aplicabile intermedierii

închirierii de locuinţe
(1) Contractului prin care o parte (intermediar locativ) se obligă să intermedieze ori să indice celeilalte părţi ocazia de a încheia un contract de închiriere a unei locuinţe se aplică dispoziţiile generale în măsura în care din normele prezentei secţiuni nu rezultă altfel.
(2) Regulile privind contractele de intermediere locativă nu se aplică acelor contracte care au
drept obiect intermedierea închirierii de locuinţă pentru turişti.

Articolul 1186. Excluderea remuneraţiei şi pretenţiilor de despăgubire ale intermediarului locativ

(1) Pretenţiile intermediarului locativ cu privire la plata remuneraţiei şi a despăgubirii sau la compensarea cheltuielilor sînt excluse cînd:
a) printr-un contract de închiriere doar s-a prelungit ori s-a modificat chiria asupra aceleiaşi
locuinţe;
b) s-a încheiat un contract de închiriere a unei locuinţe care se află în administrarea intermediarului locativ.
(2) Intermediarul locativ nu poate conveni, pentru prestaţiile făcute în legătură cu intermedierea sau cu indicarea unei ocazii de încheiere a unui contract de intermediere locativă, asupra unor alte retribuţii în bani în afară de remuneraţia menţionată la art.1181 alin.(1).
(3) Clauzele care derogă de la dispoziţiile prezentului articol sînt nule.

S e c ţ i u n e a a 3-a

INTERMEDIEREA ÎMPRUMUTULUI Articolul 1187. Reglementările aplicabile intermedierii

împrumutului
Contractului prin care o parte (intermediar al împrumutului) se obligă să intermedieze celeilalte părţi (client) un împrumut sau să-i indice ocazia de a încheia un contract de împrumut se aplică dispoziţiile generale în măsura în care din normele prezentei secţiuni nu rezultă altfel.

Articolul 1188. Forma şi conţinutul contractului de intermediere a împrumutului

(1) Contractul de intermediere a împrumutului se încheie în scris.
(2) În contractul de intermediere a împrumutului se indică remuneraţia pentru intermediarul împrumutului într-un raport procentual din valoarea împrumutului. Trebuie să se menţioneze, de asemenea, mărimea, termenul, dobînda şi amortizarea împrumutului, durata efectuării plăţii, cursul acesteia, durata încărcării cu dobînzi, costurile accesorii ale împrumutului, precum şi
dobînda anuală efectivă, suma totală ce urmează a fi plătită de comisionar, numele sau denumirea, adresa împrumutătorului.
(3) Prevederile alin.(2) nu se aplică dacă sarcina intermedierii ori a indicării ocaziei este
îndreptată spre încheierea unui împrumut asigurat prin ipotecă, unui împrumut destinat finanţării unei afaceri imobiliare sau unui împrumut acordat comisionarului pentru desfăşurarea activităţii sale profesionale, comerciale, publice ori de serviciu.
(4) Contractul nu trebuie să aibă legătură cu oferta de remitere a împrumutului.
(5) Intermediarul împrumutului este obligat să dea clientului un exemplar de contract.

Articolul 1189. Remuneraţia intermediarului împrumutului

(1) Clientul este obligat la remunerarea intermediarului doar dacă, în urma intermedierii ori a indicaţiei acestuia, clientului i se acordă împrumut. Convenţia încheiată prin derogare în defavoarea clientului este nulă.
(2) Intermediarul împrumutului nu poate conveni, în afara remuneraţiei prevăzute la alin.(1),
asupra vreunei retribuţii în bani pentru prestaţiile făcute în legătură cu intermedierea sau cu indicarea ocaziei de închiriere a unui contract de împrumut.

S e c ţ i u n e a a 4-a

INTERMEDIEREA COMERCIALĂ Articolul 1190. Dispoziţii generale cu privire la intermedierea

comercială
(1) Este titular de drepturi şi obligaţii de intermediar comercial persoana care desfăşoară activitate profesională pentru alte persoane, fără împuterniciri permanente în bază de contract, de intermediere a contractelor de achiziţionare sau vînzare de bunuri sau de titluri de valoare, de asigurări, de operaţiuni bancare, de transport de bunuri, de închiriere de bunuri ale circuitului comercial.
(2) Prevederile prezentei secţiuni nu se aplică la intermedierea altor operaţiuni decît a celor
menţionate la alin.(1) şi a operaţiunilor cu bunuri imobile.

Articolul 1191. Textul final al contractului

(1) Cu excepţia cazurilor cînd este exonerat de către părţi sau prin efectul uzanţelor locale, intermediarul comercial este obligat, imediat după perfectarea contractului, să pună la dispoziţia fiecărei părţi textul final al acestuia, semnat de el, în care să fie indicate părţile contractante, obiectul şi condiţiile contractului, iar pentru cazul vînzării mărfurilor sau titlurilor de valoare, tipul şi cantitatea lor, preţul şi termenul de livrare.
(2) În cazul actelor juridice care nu pot fi executate pe loc, textul final este pus la dispoziţia părţilor pentru semnare, fiecăreia din ele expediindu-i-se contractul semnat de cealaltă parte.
(3) Dacă o parte va refuza să primească ori să semneze textul final al contractului, intermediarul comercial va informa neîntîrziat cealaltă parte despre acest fapt.

Articolul 1192. Angajamentul specificat

(1) Dacă o parte primeşte textul final al contractului, în a cărui privinţă intermediarul comercial îşi rezervă dreptul de a indica cealaltă parte contractantă, atunci prima va fi obligată, în baza convenţiei, faţă de partea indicată ulterior dacă împotriva acesteia din urmă nu se pot ridica obiecţii întemeiate.
(2) Desemnarea celeilalte părţi se efectuează în termenele uzuale la locul emiterii textului final al contractului, iar în lipsa acestora, într-un termen rezonabil.
(3) Dacă nu se nominalizează persoana sau dacă împotriva acesteia există obiecţii motivate, partea are dreptul să înainteze intermediarului comercial pretenţii cu privire la executarea
contractului. Acest drept nu există dacă partea nu declară imediat intermediarului comercial, la cererea acestuia, că solicită realizarea contractului.

Articolul 1193. Păstrarea mostrelor

(1) În măsura în care părţile sau uzanţele locului şi natura bunului permit, intermediarul comercial va păstra mostrele bunului vîndut prin intermedierea sa pînă ce bunul va fi recepţionat fără obiecţii sau pînă ce actul este finalizat într-un alt mod.
(2) Intermediarul comercial va marca mostra pentru ca ea să poată fi recunoscută.

Articolul 1194. Lipsa împuternicirilor de acceptare a plăţilor

Intermediarul comercial nu se consideră împuternicit să accepte o plată sau o altă formă de remunerare prevăzută în contract.

Articolul 1195. Răspunderea intermediarului comercial

Intermediarul comercial răspunde faţă de ambele părţi pentru daunele cauzate cu vinovăţie.

Articolul 1196. Dreptul de a pretinde ambelor părţi remuneraţie

Dacă între părţi nu există un acord privind plata remuneraţiei intermediarului comercial,
fiecare dintre părţi va fi obligată, în absenţa unor uzanţe locale care ar stipula altceva, să achite jumătate din suma remuneraţiei.

Articolul 1197. Registrul intermediarului comercial

(1) Intermediarul comercial este obligat să ţină un registru în care să înscrie zilnic toate actele încheiate. Înregistrările se fac în ordine cronologică. Intermediarul comercial semnează pentru fiecare înregistrare efectuată.
(2) Asupra registrului intermediarului comercial se aplică dispoziţiile cu privire la registrele
comerciale.

Articolul 1198. Prezentarea extraselor din registrul intermediarului comercial

Intermediarul comercial este obligat să prezinte, la cererea părţilor, extrase din registru, pe care le semnează. Extrasele vor cuprinde toate datele relevante pentru actele intermediate de el.

Capitolul XXIII AGENTUL COMERCIAL. COMISIONARUL PROFESIONIST S e c ţ i u n e a 1

AGENTUL COMERCIAL

Articolul 1199. Dispoziţii generale cu privire la agentul comercial

(1) Agentul comercial este persoană fizică întreprinzător independent căreia i s-au încredinţat împuterniciri permanente de intermediere sau de încheiere de contracte comerciale cu bunuri şi servicii în numele şi pe contul unei alte întreprinderi (principal).
(2) În sensul prezentului cod, nu se consideră agent comercial persoana care:
a) fiind un angajat al principalului, are atribuţii de încheiere a contractelor obligatorii pentru principal;
b) fiind partener, are dreptul de a încheia contracte obligatorii pentru partenerii săi;
c) este administratorul procedurii de reorganizare sau al procedurii de lichidare în procesul de insolvabilitate;
d) activează la bursele de mărfuri.

Articolul 1200. Obligaţiile agentului comercial

(1) Agentul comercial este obligat să reprezinte onest interesele principalului.
(2) Agentul comercial trebuie să întreprindă măsurile corespunzătoare în cadrul negocierilor, precum şi să încheie, după caz, contracte la indicaţia principalului, să prezinte acestuia informaţia utilă care se află la dispoziţia sa, să îndeplinească indicaţiile rezonabile date de principal.

Articolul 1201. Obligaţiile principalului

Principalul trebuie să respecte, în relaţiile cu agentul comercial, principiul bunei-credinţe. În particular, principalul este obligat să pună la dispoziţia agentului comercial toată informaţia necesară executării contractului de agenţie, să înştiinţeze agentul comercial în termene rezonabile despre faptul că se aşteaptă ca volumul tranzacţiilor comerciale să fie considerabil mai mic decît ar fi putut presupune în mod normal agentul, precum şi despre acceptarea, refuzul sau neîndeplinirea unui contract comercial propus de agent.

Articolul 1202. Remunerarea agentului comercial

(1) Agentul comercial are dreptul la remunerare pentru serviciile prestate principalului conform contractului de agenţie.
(2) Dacă suma remuneraţiei nu este stipulată, se consideră că s-a convenit asupra unei remuneraţii obişnuite pentru acest domeniu de activitate. În cazul imposibilităţii de a se stabili o remuneraţie obişnuită, agentul comercial are dreptul la o remuneraţie rezonabilă pentru serviciile prestate principalului, luîndu-se în considerare circumstanţele cauzei şi principiul echităţii.

Articolul 1203. Plata remuneraţiei

(1) Remuneraţia poate fi plătită integral sau parţial sub formă de comision, adică de remuneraţie care variază în funcţie de valoarea actelor juridice comerciale.
(2) Agentul comercial are dreptul la comision pentru actele juridice încheiate în perioada acţiunii contractului de agenţie dacă, şi în măsura în care:
a) actul juridic a fost încheiat în urma acţiunilor agentului comercial respectiv;
b) actul juridic a fost încheiat cu un terţ, care anterior a devenit client al principalului în urma unui act analog, datorită acţiunilor agentului comercial respectiv.
(3) Agentul comercial va avea dreptul la comision şi pentru actele juridice încheiate în
perioada acţiunii contractului de agenţie dacă agentul are dreptul exclusiv, acordat de principal în baza contractului de agenţie, de a purta negocieri sau de a încheia contracte în numele principalului pe un anumit teritoriu sau pentru un grup anumit de clienţi şi dacă a fost încheiat un contract cu un client de pe teritoriul sau din grupa respectivă de clienţi.
(4) Agentul comercial are dreptul la comision pentru actul juridic încheiat după încetarea acţiunii contractului de agenţie dacă:
a) în conformitate cu prevederile alin.(2) şi (3), propunerea terţului de a contracta (oferta sau cererea) a fost recepţionată de principal sau de agentul comercial pînă la încetarea acţiunii contractului de agenţie;
b) actul juridic a fost încheiat, datorită acţiunilor agentului comercial, într-un termen rezonabil
din momentul încetării acţiunii contractului de agenţie.
(5) Agentul comercial nu are dreptul la comisionul prevăzut la alin.(2) şi (3) dacă acesta trebuie plătit, conform alin.(4), agentului comercial precedent, cu excepţia cazului în care divizarea remuneraţiei de comision între cei doi agenţi este rezonabilă.

Articolul 1204. Termenul de plată a comisionului

(1) Agentul comercial are dreptul la comision din momentul şi în măsura în care actul juridic a fost executat. La înţelegerea părţilor, dreptul agentului comercial la remuneraţie poate apărea în
momentul naşterii obligaţiei principalului de a executa actul juridic încheiat cu un terţ sau în momentul executării acestuia de către terţ.
(2) Comisionul trebuie plătit cel mai tîrziu în ultima zi a lunii în care agentul a obţinut dreptul
la el. De la prevederile prezentului alineat nu se poate deroga în defavoarea agentului comercial.

Articolul 1205. Încetarea dreptului la comision

(1) Dreptul la comision încetează în cazul în care contractul dintre principal şi terţ nu a fost executat, dacă principalul nu poartă nici o vină pentru neexecutare. De la prevederile prezentului alineat nu se poate deroga în defavoarea agentului comercial.
(2) Comisionul pe care agentul l-a primit deja trebuie restituit în cazul încetării dreptului la
această remuneraţie.

Articolul 1206. Prezentarea informaţiei cu privire la calculul remuneraţiei

(1) Principalul este obligat să prezinte în scris agentului comercial calculul comisionului la care acesta are dreptul. Calculul trebuie să includă elementele principale în funcţie de care a fost determinat comisionul.
(2) Agentul comercial are dreptul la informaţie, inclusiv la extrase din registrele şi
documentele deţinute de principal, necesare lui pentru verificarea comisionului pe care este în drept să îl primească.
(3) De la prevederile alin.(1) şi (2) nu se poate deroga în defavoarea agentului comercial.

Articolul 1207. Forma contractului de agenţie

(1) Contractul de agenţie poate fi încheiat în scris sau verbal.
(2) Fiecare parte are dreptul să ceară încheierea contractului în scris ori să primească de la cealaltă parte o adeverinţă privind obligaţiile asumate de partea respectivă în conformitate cu contractul de agenţie.

Articolul 1208. Termenul contractului de agenţie

(1) Contractul dintre agentul comercial şi principal poate fi încheiat pe un termen nedeterminat.
(2) Dacă părţile continuă să-şi execute obligaţiile ce decurg din contractul de agenţie încheiat pe un termen determinat, contractul se consideră prelungit pentru un termen nedeterminat.

Articolul 1209. Încetarea contractului de agenţie

(1) Contractul de agenţie încheiat sau prelungit pentru un termen nedeterminat poate înceta la iniţiativa oricăreia dintre părţi, prin notificarea celeilalte părţi.
(2) Termenul notificării nu poate fi, din momentul încheierii contractului, mai mic de o lună pe parcursul primului an, de 2 luni pe parcursul celui de-al doilea şi de 3 luni pe parcursul celui de-al treilea şi al următorilor ani. Părţile nu pot prevedea prin contract termene de notificare mai scurte.
(3) Dacă părţile convin asupra unor termene de notificare mai lungi decît cele menţionate la
alin.(2), termenul de notificare prevăzut pentru principal nu poate fi mai scurt decît termenul de notificare prevăzut pentru agent.
(4) Expirarea termenului de notificare trebuie să coincidă cu sfîrşitul lunii calendaristice dacă
în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1210. Clauza de concurenţă

(1) În contractul de agenţie, părţile pot prevedea o dispoziţie care să limiteze activitatea agentului comercial în acelaşi domeniu în care activează principalul, după încetarea raporturilor contractuale (clauza despre concurenţă).
(2) Clauza despre concurenţă este valabilă dacă:
a) are formă scrisă;
b) se referă la un teritoriu sau la o categorie de clienţi şi un teritoriu şi la acelaşi tip de bunuri sau de servicii prevăzute în contractul de agenţie;
c) nu încalcă prevederile legislaţiei privind protecţia concurenţei şi limitarea activităţii monopoliste.
(3) Clauza despre concurenţă este valabilă pentru o perioadă de cel mult 2 ani de la încetarea raporturilor contractuale.

Articolul 1211. Compensarea şi recuperarea pagubelor

(1) La încetarea raporturilor contractuale, agentul comercial poate cere de la principal o compensare corespunzătoare dacă:
a) a atras pentru principal clienţi noi sau a majorat considerabil volumul tranzacţiilor
comerciale cu clienţii existenţi, iar principalul urmează să obţină un profit esenţial de pe urma tranzacţiilor cu aceştia;
b) plata compensării este echitabilă, luînd în considerare toate împrejurările, şi, în particular,
comisionul, pe care agentul comercial l-ar fi primit în cazul continuării raporturilor contractuale, în baza actelor juridice deja încheiate sau realizabile în viitor, cu clienţi atraşi de el, sau clauza despre concurenţă prevăzută de contractul de agenţie în conformitate cu art.1210.
(2) Compensarea nu poate depăşi remuneraţia agentului comercial pentru un an, calculată în
mărime medie pentru ultimii 5 ani de activitate a agentului comercial. În cazul în care durata relaţiilor contractuale este mai scurtă, se va determina mărimea medie a remuneraţiei pentru perioada respectivă de activitate.
(3) Plata compensării îl lipseşte pe agent de dreptul de a cere reparaţia prejudiciilor.
(4) Agentul comercial este în drept să ceară reparaţia prejudiciilor care i s-au cauzat prin încetarea raporturilor contractuale cu principalul. Se consideră cauzatoare de prejudicii în special încetarea relaţiilor contractuale în urma căreia:
a) agentul comercial este lipsit de comisionul care i-ar fi revenit în cazul executării
corespunzătoare a contractului de agenţie, cu condiţia obţinerii de către principal a unui profit considerabil din activitatea agentului;
b) agentul comercial este lipsit de posibilitatea de a acoperi cheltuielile pe care le-a suportat în procesul executării contractului de agenţie în conformitate cu indicaţiile principalului.
(5) Dreptul la compensare în cazurile prevăzute la alin.(1) şi la reparaţia prejudiciilor în cazurile prevăzute la alin.(4) poate fi realizat de către moştenitori în cazul încetării relaţiilor contractuale în urma decesului agentului comercial.
(6) Cererea de compensare şi de reparaţie a prejudiciilor trebuie înaintată în decursul unui an
după încetarea relaţiilor contractuale.
(7) Compensarea şi reparaţia prejudiciilor nu se efectuează în unul din următoarele cazuri:
a) principalul are dreptul legal de a rezilia contractul din vina agentului comercial;
b) raporturile contractuale au încetat la iniţiativa agentului comercial, cu excepţia cazurilor în care acest fapt a fost cauzat de comportamentul principalului sau a avut drept motiv vîrsta sau deteriorarea sănătăţii agentului comercial în urma căreia nu a mai fost în stare să-şi continue activitatea în conformitate cu contractul de agenţie;
c) conform acordului cu principalul, agentul comercial transmite unui terţ drepturile şi
obligaţiile sale stipulate în contractul de agenţie.

S e c ţ i u n e a a 2-a

COMISIONARUL PROFESIONIST

Articolul 1212. Dispoziţii generale cu privire la comisionarul profesionist

(1) Se consideră comisionar profesionist (comisionar) persoana care, în cadrul activităţii sale
comerciale permanente, îşi asumă obligaţia de a încheia contracte cu mărfuri sau cu titluri de valoare în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane (comitent).
(2) Faţă de activitatea comisionarului care nu este reglementată de normele prezentei secţiuni
se aplică regulile referitoare la agentul comercial.
(3) Normele cu privire la contractul de comision se aplică în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd altfel.

Articolul 1213. Obligaţiile comisionarului

(1) Comisionarul este ţinut să execute cu diligenţa unui bun comerciant obligaţiile pe care şi le-a asumat. Comisionarul trebuie să respecte interesele comitentului şi să îndeplinească indicaţiile date de el.
(2) Comisionarul prezintă comitentului informaţiile necesare, în particular îi va comunica imediat despre executarea comisionului. El este obligat să prezinte comitentului un raport cu privire la executarea comisionului şi să-i transmită cele cuvenite din executarea respectivă.
(3) Comisionarul poartă răspundere faţă de comitent pentru executarea actului juridic încheiat în cazul în care, concomitent cu notificarea despre executarea comisionului, el nu va indica şi terţul cu care a încheiat actul juridic.

Articolul 1214. Efectele nerespectării indicaţiilor comitentului

În cazul în care nu acţionează conform indicaţiilor comitentului, comisionarul este obligat să repare prejudiciul cauzat. Totodată, comitentul este în drept să nu recunoască efectele actului juridic încheiat astfel în privinţa sa.

Articolul 1215. Limitele preţului

(1) În cazul în care comisionarul a efectuat o vînzare la un preţ mai mic decît cel stabilit sau dacă a majorat preţul de cumpărare stabilit, comitentul, în cazul în care intenţionează să respingă convenţia ca nefiind încheiată pe contul lui, trebuie să declare acest fapt imediat după notificarea despre încheierea convenţiei. În caz contrar, abaterea de la preţul stabilit se consideră acceptată.
(2) În cazul în care comisionarul, concomitent cu notificarea despre încheierea convenţiei,
declară că va compensa diferenţa de preţ, comitentul nu are dreptul să respingă convenţia. Dreptul comitentului de a cere reparaţia prejudiciului care depăşeşte diferenţa de preţ nu este afectat.

Articolul 1216. Încheierea convenţiei în condiţii mai avantajoase

În cazul în care comisionarul încheie o convenţie în condiţii mai avantajoase decît cele stabilite de comitent, avantajele sînt atribuite comitentului. Prezenta regulă produce efecte în particular în cazul în care preţul cu care comisionarul a efectuat vînzarea depăşeşte preţul pe care comitentul l-a stabilit ca fiind cel mai mic sau dacă preţul de cumpărare nu atinge preţul cel mai mare stabilit de comitent.

Articolul 1217. Remunerarea comisionarului

(1) În cazul în care convenţia este executată, comisionarul poate pretinde plata comisionului. (2) Chiar dacă convenţia nu a fost executată, comisionarul are totuşi dreptul la un comision
dacă acesta este prevăzut de uzanţele comerciale.
(3) Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, însă faptul acesta se datorează vinovăţiei comitentului sau este în legătură cu personalitatea lui.

Articolul 1218. Marfa de comision deteriorată sau viciată

Dacă marfa care i-a fost expediată este deteriorată sau are anumite vicii depistabile la o examinare, comisionarul, în raport cu cărăuşul şi comitentul, este obligat să asigure proba stării ei şi să informeze imediat comitentul. În caz contrar, comisionarul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 1219. Răspunderea comisionarului pentru marfă

(1) Comisionarul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea mărfii aflate în custodia lui, cu excepţia cazului în care pierderea sau deteriorarea au rezultat din împrejurări care nu puteau fi evitate prin diligenţa unui bun comerciant.
(2) Comisionarul poartă răspundere pentru neasigurarea mărfii doar în cazul în care comitentul
i-a dat indicaţia să efectueze asigurarea.

Articolul 1220. Avansul şi creditul la executarea contractului de comision

(1) În cazul în care a acordat terţului un avans sau un credit fără consimţămîntul comitentului, comisionarul acţionează pe propriul risc.
(2) Dacă uzanţele comerciale prevăd posibilitatea acordării unei amînări pentru plata preţului de cumpărare, în lipsa unor indicaţii contrare din partea comitentului de acest drept se va bucura şi comisionarul.
(3) În cazul în care, neavînd împuterniciri, efectuează o vînzare în credit, comisionarul este
obligat, în calitate de debitor, să plătească imediat, în contul comitentului, preţul de cumpărare.

Articolul 1221. Contracte similare

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică, dacă nu este prevăzut altfel sau dacă din esenţa raporturilor nu reiese contrariul, şi în cazul în care comisionarul, practicînd activitate comercială proprie, îşi asumă încheierea, în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane, a unor acte juridice diferite de cele menţionate la art.1212 alin.(1).

Capitolul XXIV

CONTRACTELE ŞI OPERAŢIUNILE BANCARE S e c ţ i u n e a 1

DEPOZITUL BANCAR

Articolul 1222. Contractul de depozit bancar

(1) Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară (bancă), licenţiată conform legii, primeşte de la clientul său (deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se obligă să o restituie deponentului după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la vedere).

[Art.1222 al.(1) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(2) Raporturilor dintre bancă şi deponent li se aplică prevederile referitoare la împrumut şi la contul curent bancar dacă acestea nu contravin prezentei secţiuni şi naturii depozitului bancar.

Articolul 1223. Forma contractului de depozit bancar

Contractul de depozit bancar trebuie să fie încheiat în scris. Forma scrisă a contractului se consideră respectată dacă banca eliberează deponentului un libret de economii, un certificat de depozit sau orice alt document care atestă depunerea banilor şi care corespunde cerinţelor legii şi
uzanţelor bancare.

Articolul 1224. Dobînda

(1) Banca plăteşte deponentului o dobîndă în mărimea şi în modul prevăzut de contract, iar în cazul în care contractul nu prevede mărimea dobînzii aceasta se determină în conformitate cu prevederile art.619. Părţile pot conveni ca banca să nu plătească deponentului dobîndă.
(2) Banca nu poate reduce în mod unilateral mărimea dobînzii decît în cazurile prevăzute de
lege sau de contract, cu condiţia respectării unui termen de preaviz de cel puţin 15 zile.

Articolul 1225. Ordinea calculării şi plăţii dobînzii

(1) Dobînda pentru depozitul bancar se calculează începînd cu ziua următoare zilei efectuării depozitului, pînă în ziua precedentă zilei restituirii sumei depuse sau decontării acesteia în baza unor alte temeiuri legale.
(2) Dacă contractul de depozit bancar nu prevede altfel, dobînda pentru suma depozitului
bancar se plăteşte deponentului, la cererea acestuia, la expirarea fiecărui trimestru, iar dobînzile neridicate în acest termen se adaugă la suma depozitului pentru care se calculează dobînda în continuare.
(3) La restituirea sumei depuse, se plăteşte întreaga dobîndă calculată pînă la acel moment.

Articolul 1226. Secretul bancar

(1) Banca garantează secretul informaţiei privind relaţiile de afaceri cu clientul.
(2) Informaţia care constituie secret bancar poate fi furnizată numai la cererea clientului sau a reprezentantului acestuia. Banca poate furniza o astfel de informaţie reprezentanţilor autorităţilor publice numai în cazul şi în modul prevăzute de lege.
(3) În cazul în care banca divulgă informaţia ce constituie secret bancar, deponentul lezat
astfel în drepturi poate cere despăgubiri.

Articolul 1227. Depozitul la termen şi depozitul la vedere

(1) Indiferent de tipul depozitului, banca este obligată să restituie, la prima cerere a deponentului, integral sau parţial suma depusă respectînd un termen de preaviz conform
acordului părţilor sau uzanţelor bancare. Orice clauză contrară în defavoarea deponentului este
nulă.
(2) În cazul în care deponentului i se restituie integral sau parţial, înainte de expirarea termenului convenit, suma depusă, dobînda se calculează în mărimea prevăzută pentru depozitele la vedere dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) În cazul în care deponentul nu cere, la expirarea termenului convenit, restituirea
depozitului, contractul se consideră prelungit în condiţiile unui depozit la vedere.

S e c ţ i u n e a a 2-a

CONTUL CURENT BANCAR Articolul 1228. Contractul de cont curent bancar

Prin contractul de cont curent bancar, banca se obligă să primească şi să înregistreze în contul titularului de cont (client) sumele băneşti depuse de acesta sau de un terţ în numerar sau transferate (virate) din conturile altor persoane, să execute în limitele disponibilului din cont ordinele clientului privind transferul unor sume către alte persoane, retragerile de numerar, precum şi să efectueze alte operaţiuni în contul clientului din însărcinarea lui în conformitate cu legea, cu contractul şi cu uzanţele bancare, iar clientul să achite o remuneraţie pentru prestarea serviciilor menţionate.

Articolul 1229. Dispunerea de sumele băneşti aflate în cont

(1) Titularul este liber să dispună în orice moment de sumele băneşti din contul său, cu
excepţia cazurilor cînd, prin acordul părţilor, este stabilit un termen de preaviz. Clientul are dreptul să-şi revoce indicaţiile privind dispunerea de sumele băneşti din contul său. Revocările au efect dacă sînt recepţionate de bancă pînă la momentul executării indicaţiilor respective.
(2) Persoanele autorizate să dispună de sumele băneşti din cont sînt indicate de către client
prin prezentarea documentelor respective prevăzute de lege, de contract şi de uzanţele bancare. (3) Identificarea persoanelor autorizate să dispună de sumele băneşti din cont se efectuează de
către bancă în baza semnăturilor sau altor mijloace de identificare.

Articolul 1230. Ordinele şi indicaţiile clientului

(1) Banca este ţinută să efectueze operaţiunile în contul clientului numai la ordinul lui. Banca nu poate să efectueze operaţiuni în contul clientului fără ordinul lui decît în cazurile prevăzute de lege sau de contract.
(2) În cazul efectuării unor operaţiuni în contul clientului, banca este obligată să urmeze
indicaţiile titularului de cont în limitele scopului urmărit prin contract.
(3) Dacă nu execută indicaţiile titularului de cont sau se abate de la ele, în cazul în care nu se poate considera că titularul, cunoscînd situaţia de fapt, ar fi aprobat abaterea, banca este obligată să plătească despăgubiri. O sumă debitată incorect în contul clientului trebuie înregistrată din nou în credit.
(4) Raporturilor dintre bancă şi client se aplică dispoziţiile referitoare la contractul de mandat
dacă ele nu contravin prevederilor din prezentul capitol şi naturii contractului de cont bancar.

Articolul 1231. Contabilitatea operaţiunilor şi extrasele din cont

Banca ţine contabilitatea contului prin înregistrarea în creditul şi în debitul lui a operaţiunilor efectuate, avînd obligaţia de a transmite clientului, în termenele convenite, extrase din cont asupra situaţiei lui. Titularul de cont poate să ceară oricînd informaţii sau lămuriri asupra situaţiei contului şi asupra împrejurărilor oricărei operaţiuni efectuate în cont.

Articolul 1232. Creanţele reciproce ale băncii şi ale clientului

(1) Banca datorează clientului o dobîndă pentru folosirea mijloacelor din contul acestuia dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(2) Creanţele reciproce ale băncii şi ale clientului se sting prin compensare.

Articolul 1233. Rezilierea contractului

(1) Contractul încheiat pe un termen nedeterminat poate fi reziliat în orice moment de oricare din părţi, cu condiţia unui preaviz avînd termenul stabilit prin contract sau uzanţe bancare, iar în lipsa unui astfel de termen, în 15 zile.
(2) Banca poate rezilia contractul numai în măsura în care titularul poate beneficia în alt mod de posibilitatea efectuării decontărilor prin virament dacă nu există un motiv temeinic pentru reziliere.

Articolul 1234. Obligaţia de confidenţialitate

(1) Banca este obligată să păstreze confidenţialitate asupra tuturor faptelor de care a aflat ca urmare a legăturilor de afaceri cu clientul. Această obligaţie nu există dacă astfel rezultă dintr-o dispoziţie legală ori dacă priveşte informaţii generale a căror dezvăluire nu prejudiciază interesele justificate ale clientului.
(2) Obligaţia de confidenţialitate subzistă şi după încetarea relaţiilor contractuale.

Articolul 1235. Încasarea şi achitarea cecurilor

(1) Banca este obligată faţă de client, chiar şi în lipsa unui contract suplimentar în acest sens, să încaseze, prin mijlocirea prezentării la timp către banca trasă, cecurile prezentate de client, iar în cazul neîncasării, să ia măsurile asigurătorii necesare.
(2) În cazul unui contract corespunzător, banca este obligată să plătească în limita activului cecurile emise de client.

S e c ţ i u n e a a 3-a

CREDITUL BANCAR Articolul 1236. Contractul de credit bancar

(1) Prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobînda şi alte sume aferente prevăzute de contract.
(2) Contractul de credit bancar se încheie în scris.
(3) Faţă de contractul de credit bancar se aplică prevederile referitoare la contractul de împrumut în măsura în care regulile prezentului capitol nu prevăd altfel sau din esenţa contractului de credit bancar nu reiese contrariul.

Articolul 1237. Dobînda la creditul bancar

(1) Părţile contractului de credit bancar pot conveni asupra unei dobînzi fixe sau flotante.
(2) În cazul în care părţile au convenit asupra unei dobînzi flotante, mărimea acesteia poate fi modificată prin acordul părţilor.
(3) Creditorul nu poate modifica în mod unilateral mărimea dobînzii decît în cazurile prevăzute de lege sau de contract. În cazul cînd contractul prevede dreptul băncii de a modifica în mod unilateral mărimea dobînzii, aceasta se va efectua în funcţie de rata de bază a Băncii Naţionale, de rata inflaţiei şi de evoluţia pieţei, ţinîndu-se cont de regulile echităţii.

[Art.1237 al.(3) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]

(4) Creditorul îl va anunţa în scris pe debitor despre modificarea mărimii dobînzii cu cel puţin
10 zile înainte de modificare. Mărimea nouă a dobînzii se va aplica la soldul, existent la data modificării, al creditului.

Articolul 1238. Comisionul

În afară de dobîndă, părţile pot conveni asupra unui comision pentru serviciile prestate în legătură cu utilizarea creditului.

Articolul 1239. Creditul în cont curent

(1) Creditul poate fi acordat prin punere la dispoziţia debitorului a unei sume de bani (linie de credit), pe care acesta o poate utiliza în rate în funcţie de necesităţile sale.
(2) Dobînda pentru creditul în cont curent se calculează în funcţie de suma creditului utilizată
efectiv într-o anumită perioadă.

Articolul 1240. Garanţiile de rambursare a creditului

(1) Părţile pot conveni asupra constituirii unor garanţii reale (gaj), personale (fidejusiune) sau a unor alte garanţii uzuale în practica bancară.
(2) Dacă apreciază garanţiile rambursării creditului ca insuficiente, creditorul este în drept să ceară constituirea unor garanţii suplimentare. În cazul refuzului debitorului de a oferi garanţiile suplimentare solicitate de creditor, acesta din urmă are dreptul să reducă suma creditului proporţional reducerii garanţiei sau să rezilieze contractul.
(3) Creditorul este obligat să accepte anularea măsurilor de asigurare care depăşesc limita
convenită a garanţiilor. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care măsurile de asigurare depăşesc doar temporar limita convenită a garanţiei.

Articolul 1241. Refuzul de executare a contractului

(1) Creditorul este în drept să refuze executarea obligaţiei de a pune la dispoziţia debitorului creditul dacă, după încheierea contractului de credit:
a) au apărut circumstanţe care indică cu certitudine incapacitatea viitoare a debitorului de a rambursa creditul;
b) debitorul sau terţul încalcă obligaţia de a acorda garanţii de rambursare a creditului pe care
şi-a asumat-o sau alte condiţii înaintate de bancă pentru punerea la dispoziţie a creditului.
(2) Creditorul are dreptul de a refuza să pună la dispoziţie următoarele tranşe ale creditului, în cazul în care contractul prevede acordarea creditului în tranşe, dacă debitorul nu îndeplineşte condiţiile contractului referitoare la tranşa sau tranşele precedente.
(3) Debitorul este în drept să refuze creditul parţial sau total. În acest caz, el trebuie să plătească creditorului o remuneraţie pentru punerea la dispoziţie a creditului (comision de neutilizare). Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul contractelor de credit pentru consumatori, reglementate prin Legea privind contractele de credit pentru consumatori.

[Art.1241 al.(3) modificat prin LP203 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.621; în vigoare

06.03.14]

(4) Dreptul de refuz prevăzut la alin.(1)-(3) poate fi exercitat doar dacă partea care refuză notifică cealaltă parte într-un termen rezonabil pînă la momentul executării obligaţiilor ce constituie obiectul refuzului.

Articolul 1242. Rezilierea contractului

(1) Creditorul poate rezilia contractul şi cere restituirea creditului şi a sumelor aferente dacă:
a) debitorul a devenit insolvabil;
b) debitorul nu a oferit garanţiile cerute sau a redus fără acordul creditorului garanţiile oferite;
c) debitorul nu plăteşte dobînda în termenul stabilit;
d) debitorul nu a executat obligaţia de restituire a cel puţin 2 tranşe ale creditului, atunci cînd contractul prevede restituirea creditului în rate;
e) există alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.
(2) Rezilierea contractului suspendă imediat utilizarea creditului, însă creditorul va acorda debitorului un termen de cel puţin 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate şi a sumelor aferente.
(3) Debitorul poate, în orice moment, să anunţe rezilierea contractului de credit, ce prevede
plata unei dobînzi fluctuante, cu condiţia notificării creditorului în termen de 7 zile de la primirea notificării despre modificarea dobînzii.
(4) Debitorul poate rezilia contractul în care s-a convenit asupra unei dobînzi fixe pentru un
anumit termen dacă obligaţia de plată a dobînzii încetează înaintea termenului stabilit pentru restituirea creditului şi nu se convine asupra unei alte dobînzi. Termenul de preaviz este de 15 zile.
(5) Rezilierea pentru motivul indicat la alin.(1) lit.d) produce efecte doar atunci cînd creditorul
a acordat debitorului un termen de 15 zile pentru plata sumei restante, iar plata nu a fost făcută.

Articolul 1243. Răspunderea debitorului

(1) În cazul neexecutării de către debitor la scadenţă a obligaţiei de restituire a creditului, precum şi a obligaţiilor de plată a dobînzii şi a altor sume aferente, creditorul poate pretinde plata unor penalităţi de întîrziere în modul şi în mărimea prevăzute de lege sau de contract.
(2) În cazul în care debitorul întîrzie să efectueze plăţile datorate în baza contractului şi părţile
nu au convenit în contract asupra unor penalităţi de întîrziere, pentru suma datorată se încasează o dobîndă cu 5% mai mare decît rata dobînzii prevăzute în contract.
(3) Dacă a reziliat contractul de creditare pentru că debitorul se afla în întîrziere cu rambursarea sumelor datorate, creditorul are dreptul la o dobîndă echivalentă cu rata legală a
dobînzii. Faptul acesta nu afectează dreptul creditorului sau al debitorului de a dovedi cauzarea unui prejudiciu mai mare ori mai mic prin întîrzierea rambursării creditului.

Articolul 1244. Răspunderea creditorului

În cazul neexecutării de către bancă a obligaţiei sale de acordare a creditului, debitorul poate pretinde plata unor penalităţi de întîrziere în modul şi în mărimea prevăzute de lege sau de contract.

Articolul 1245. Repararea prejudiciului în cazul rambursării

anticipate a creditului
(1) Dacă debitorul rambursează creditul înainte de scadenţă, creditorul este în drept să ceară reparaţia prejudiciului cauzat prin rambursare anticipată cu deducerea sumelor economisite, luîndu-se în considerare creditul ce s-ar fi putut acorda din contul acestor mijloace. La calcularea prejudiciului, se ţine cont atît de venitul ratat al creditorului, cît şi de cheltuielile evitate de debitor prin rambursarea înainte de termen a creditului.
(2) În cazul contractelor de credit pentru consumatori, prejudiciul se repară prin compensare, a cărei mărime se stabileşte prin Legea privind contractele de credit pentru consumatori.

[Art.1245 al.(2) introdus prin LP203 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.621, în vigoare

06.03.14; alineatul unic devine al.(1)]

S e c ţ i u n e a a 4-a

GARANŢIA BANCARĂ Articolul 1246. Garanţia bancară

(1) Garanţia bancară este un angajament scris, asumat de o bancă sau de o altă instituţie financiară (garant), la cererea unei alte persoane (ordonator), de a plăti creditorului ordonatorului (beneficiarului) o sumă de bani în baza cererii scrise a beneficiarului.
(2) Garanţia bancară asigură îndeplinirea obligaţiilor ordonatorului faţă de beneficiar.
(3) Ordonatorul este obligat să plătească garantului remuneraţia convenită.
(4) Obligaţia faţă de beneficiar, constituită prin garanţie bancară, este independentă de datoria principală pentru garantarea căreia a fost constituită, chiar dacă garanţia face referire la aceasta.

Articolul 1247. Irevocabilitatea garanţiei bancare

Garanţia bancară nu poate fi revocată dacă nu s-a dispus altfel.

Articolul 1248. Inadmisibilitatea transmiterii garanţiei bancare

Dreptul asupra garanţiei bancare nu este transmisibil dacă garanţia nu prevede altfel.

Articolul 1249. Momentul producerii efectelor garanţiei bancare

Garanţia bancară produce efecte din momentul eliberării ei dacă garanţia nu prevede altfel.

Articolul 1250. Cererea de plată

(1) Dacă a survenit cazul garantat, beneficiarul trebuie să-şi reclame în scris drepturile şi să anexeze documentele doveditoare cuvenite. Beneficiarul trebuie să indice în ce constă neîndeplinirea obligaţiei de către ordonator.
(2) Drepturile beneficiarului pot fi reclamate doar în termenul stabilit în garanţie.

Articolul 1251. Obligaţiile garantului

(1) La primirea reclamaţiei din partea beneficiarului, garantul trebuie să-l notifice de îndată pe ordonator.
(2) În cazul în care beneficiarul şi-a reclamat drepturile, garantul este obligat să verifice în timp util şi cu grija cuvenită dacă sînt întrunite condiţiile necesare pentru a plăti. El este obligat
îndeosebi să verifice temeinic documentele doveditoare ale cazului garantat.

Articolul 1252. Refuzul de a satisface cererea de plată

(1) Garantul trebuie să refuze satisfacerea pretenţiilor ce decurg din garanţia bancară dacă nu s-a produs cazul garantat, dacă documentele prezentate nu corespund celor prevăzute ori dacă sînt prezentate după expirarea termenului stabilit în garanţie. În cazul în care refuză satisfacerea pretenţiilor ce decurg din garanţie, garantul este obligat să-l înştiinţeze de îndată pe beneficiar.
(2) Dacă garantul află înainte de satisfacerea pretenţiilor beneficiarului că datoria principală
asigurată prin garanţie a fost deja achitată ori s-a stins din alte motive, ori este nevalabilă, trebuie să anunţe de îndată beneficiarul şi ordonatorul. Dacă ordonatorul repetă după înştiinţare
dispoziţia de a plăti, garantul este obligat să plătească.

Articolul 1253. Limitele obligaţiei garantului

(1) Obligaţia garantului faţă de beneficiar se limitează la plata sumei garantate.
(2) Dacă garanţia bancară nu prevede altfel, răspunderea garantului faţă de beneficiar pentru neexecutarea obligaţiei ce rezultă din garanţie nu se limitează la suma garantată.

Articolul 1254. Temeiurile stingerii obligaţiei garantului

(1) Obligaţia garantului faţă de beneficiar se stinge:
a) prin plata sumei garantate;
b) prin expirarea termenului de garanţie;
c) prin renunţarea beneficiarului;
d) prin confirmarea scrisă a garantului că beneficiarul a renunţat.
(2) Stingerea obligaţiei conform lit.a), b) şi d) este independentă de remiterea scrisorii de garanţie către garant.
(3) Garantul trebuie să-l înştiinţeze de îndată pe ordonator despre stingerea garanţiei.

Articolul 1255. Obligaţia ordonatorului faţă de garant

(1) Ordonatorul este obligat să restituie garantului suma plătită în baza garanţiei bancare.
(2) Dreptul la restituire există doar în măsura în care garantul putea considera necesare plăţile făcute beneficiarului în raport cu acordul încheiat cu ordonatorul.

S e c ţ i u n e a a 5-a

ORDINUL DE PLATĂ

Articolul 1256. Ordinul de plată

(1) Ordinul de plată (dispoziţie de plată), aferent transferului de credit, este dispoziţia dată de
o persoană (ordonator) unei bănci (bancă ordonatoare) de a plăti o anumită sumă în favoarea unei alte persoane (beneficiar) pentru stingerea unei obligaţii băneşti a ordonatorului faţă de
beneficiar.

[Art.1256 al.(1) modificat prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247] [Art.1256 al.(2) abrogat prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247] Articolul 1257. Executarea ordinului de plată

(1) Banca ordonatoare execută ordinul de plată prin transferul sumei indicate din contul
ordonatorului în contul beneficiarului în aceeaşi sau în o altă bancă.

[Art.1257 al.(1) modificat prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247]

(2) Banca va executa ordinul de plată în termenul stabilit prin lege, prin acordul părţilor sau prin uzanţele bancare.
(3) Ordonatorul poate revoca sau modifica ordinul de plată pînă la momentul primirii de către
bancă a acestuia spre executare.

[Art.1257 al.(3) modificat prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247]

Articolul 1258. Conţinutul ordinului de plată

Ordinul de plată cuprinde:
a) numele sau denumirea, numărul contului bancar al ordonatorului (plătitorului); [Art.1258 lit.a) modificată prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247] b) numele sau denumirea, numărul contului bancar al beneficiarului;

[Art.1258 lit.b) modificată prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247]

c) denumirea, codul băncii ordonatoare;

[Art.1258 lit.c) modificată prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247] [Art.1258 lit.d) abrogată prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247]

e) suma în cifre şi litere;
f) destinaţia plăţii;

[Art.1258 lit.f) în redacția LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247] [Art.1258 lit.g) abrogată prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247] h) data emiterii;

i) semnătura persoanei (persoanelor) autorizate a ordonatorului;
j) alte date, conform regulamentelor Băncii Naţionale a Moldovei.

S e c ţ i u n e a a 6-a

EFECTUAREA PLĂŢILOR PRIN CEC

Articolul 1259. Cecul

(1) Cecul este un titlu negociabil ce reprezintă o creanţă scrisă, întocmită conform prevederilor legii, cuprinzînd ordinul necondiţionat dat de emitent (trăgător) către plătitor (tras) de a plăti la vedere o anumită sumă prezentatorului de cec sau persoanei indicate în cec, sau la ordinul acestei persoane.
(2) Cecul este independent de tranzacţia care stă la baza creanţei achitate prin cec.
(3) Efectuarea plăţilor prin cec este reglementată de prezentul cod, de alte legi şi de uzanţele bancare.

Articolul 1260. Menţiunile cecului

(1) Cecul cuprinde:
a) denumirea “cec”, inserată în titlu;
b) propunerea simplă şi necondiţionată de a plăti o sumă determinată prezentatorului cecului sau persoanei indicate în cec, sau la ordinul acestei persoane;
c) numele sau denumirea şi domiciliul sau sediul trasului;
d) locul efectuării plăţii;
e) data şi locul emiterii;
f) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul trăgătorului;
g) semnătura trăgătorului.
(2) Titlul în care lipseşte una din condiţiile enumerate nu are valoarea unui cec, cu excepţia următoarelor cazuri:
a) în lipsa unei menţiuni speciale, locul indicat lîngă numele trasului se consideră locul efectuării plăţii. Dacă lîngă numele trasului sînt indicate mai multe locuri, cecul este plătibil în locul indicat primul. Dacă lipseşte orice menţiune din cele enumerate, cecul este plătibil la locul domiciliului, sediului trasului;
b) cecul în care nu se indică locul unde este emis se consideră semnat în locul indicat lîngă
numele sau denumirea trăgătorului.
(3) Orice menţiune în cec referitoare la accept, la dobîndă sau la exonerarea trăgătorului de
răspundere pentru efectuarea plăţii se consideră nescrise.

Articolul 1261. Suma cecului

Dacă în cec suma de plată scrisă în litere diferă de suma scrisă în cifre, suma de plată este cea scrisă în litere. Dacă suma de plată este scrisă de mai multe ori fie în litere, fie în cifre, în caz de divergenţe suma de plată este suma cea mai mică.

Articolul 1262. Semnăturile de pe cec

(1) Dacă cecul poartă semnături ale unor persoane incapabile de a se obliga prin trată, dacă poartă semnături false sau semnături ale unor persoane imaginare, obligaţiile celorlalţi semnatari rămîn totuşi valabile.
(2) Cel care semnează cecul ca reprezentant al unei persoane pentru care nu are împuternicirea
de a acţiona este obligat personal în temeiul cecului, iar dacă a plătit, are aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentat. Aceeaşi regulă se aplică reprezentantului care şi-a depăşit împuternicirile.

Articolul 1263. Emiterea cecului

(1) Cecul poate fi emis:
a) în favoarea unei persoane, cu menţiunile “la ordinul”, “la ordinul nostru” sau cu menţiuni echivalente, sau fără acestea (cecul la ordin). Cecul poate fi emis la ordinul trăgătorului;
b) în favoarea unei persoane, cu menţiunea “nu la ordin” sau cu o altă menţiune echivalentă
(cecul nominativ). Cecul nominativ nu poate fi emis în favoarea trăgătorului, cu excepţia cecului emis de o filială a trăgătorului în favoarea unei alte filiale;
c) în favoarea prezentatorului de cec (cecul la purtător). Cecul emis în favoarea unei persoane
cu menţiunea “sau la purtător” este considerat cec la purtător. Cecul fără menţiunea beneficiarului este considerat cec la purtător.
(2) Cecul poate fi emis doar asupra trasului, la care trăgătorul are constituit un depozit
(provizion) de care poate dispune, conform unei înţelegeri exprese sau tacite, inclusiv asupra formei de emitere a cecurilor. Încălcarea acestei reguli nu afectează însă valabilitatea cecului.
(3) Dacă cecul necompletat la momentul emiterii este completat contrar înţelegerii dintre părţi,
nerespectarea acestei înţelegeri este inopozabilă deţinătorului de cec, cu excepţia cazului cînd acesta l-a obţinut cu rea-credinţă sau prin culpă gravă.

Articolul 1264. Transmiterea cecului

(1) Cecul la ordin este transmis prin gir. Girul transferă toate drepturile deţinătorului de cec de la girant către titularul girului, care este considerat posesor legitim dacă justifică dreptul său printr-o serie neîntreruptă de giruri, chiar acestea fiind în alb.
(2) Girantul răspunde pentru plata cecului, cu excepţia persoanelor cărora cecul le-a fost
transmis prin gir după interzicerea unui nou gir de către girant. (3) Girantul este obligat să indice data scrierii girului.
(4) Cecul nominativ este transmis în conformitate cu formele unei cesiuni simple şi avînd
efectele ei.

Articolul 1265. Girul

(1) Girul trebuie să fie simplu şi necondiţionat. Orice condiţie inserată în textul girului se consideră nescrisă.
(2) Girul poate fi făcut în folosul trăgătorului sau al oricărei alte persoane obligate. Aceste persoane pot, la rîndul lor, să gireze din nou cecul.
(3) Girul parţial şi girul semnat de tras sînt nule.
(4) Girul se scrie pe cec (verso) sau pe alonjă (foaia alipită la cec). Girul trebuie să fie semnat
de girant.

Articolul 1266. Girul în alb

(1) Girul poate să nu desemneze persoana în a cărei favoare este dat şi poate să conţină pe cec
(verso) sau pe alonjă doar datele şi semnătura girantului (gir în alb). (2) Girul la purtător se consideră gir în alb.

Articolul 1267. Girul prin procură

Dacă girul cuprinde menţiunea “pentru încasare”, “ca împuternicit” sau orice altă menţiune care implică o însărcinare de încasare a cecului, deţinătorul poate să exercite toate drepturile ce decurg din cec, dar să-l gireze poate numai la ordinul girantului (girul prin procură). Persoanele responsabile de plata cecului pot opune în acest caz deţinătorului doar excepţiile care ar fi opozabile girantului.

Articolul 1268. Girul posterior protestului sau scadenţei

Girul efectuat după protest sau după orice act similar, sau după expirarea termenului de prezentare a cecului are efectele unei cesiuni simple. Pînă la proba contrară, girul nedatat se consideră efectuat pînă la data protestului ori a oricărui act similar sau pînă la data expirării termenului de prezentare a cecului.

Articolul 1269. Deposedarea

Dacă cecul a ieşit din posesiunea unei persoane, noul lui deţinător este obligat să-l întoarcă doar dacă l-a primit prin rea-voinţă sau din culpă gravă.

Articolul 1270. Avalul

(1) Plata cecului, parţial sau integral, poate fi garantată prin aval (garanţie), dată de un terţ sau chiar de un semnatar al cecului (avalist).
(2) Avalul se dă pe cec (verso) sau pe alonjă. El se exprimă prin menţiunile “de considerat ca aval”, “ca avalist pentru...” sau prin orice alt echivalent. Avalistul indică suma avalului, numele, domiciliul (sediul) şi persoana pentru care se obligă şi semnează avalul. Dacă nu se indică persoana pentru care este dat avalul, acesta se consideră dat pentru trăgător.
(3) Avalistul este răspunzător ca şi toate persoanele obligate prin cec. Obligaţia avalistului este
valabilă şi în cazul în care obligaţia pe care a garantat-o este nulă din orice motiv.
(4) Cînd plăteşte cecul, avalistul dobîndeşte drepturile care decurg din cec faţă de cel pentru care a garantat, precum şi faţă de cei care, conform cecului, sînt obligaţi faţă de persoana în a cărei favoare este avalizat cecul.

Articolul 1271. Plata în baza cecului

(1) Cecul este plătibil la vedere. Orice indicaţie contrară se consideră nescrisă. Cecul prezentat pentru plată înainte de data emiterii indicată în cec se plăteşte la prezentare.
(2) Termenul de prezentare a cecului pentru efectuarea plăţii este de 8 zile. Termenul începe să curgă din momentul emiterii cecului.

Articolul 1272. Revocarea cecului

(1) Revocarea cecului este valabilă doar după expirarea termenului de prezentare pentru plată. (2) Dacă cecul nu este revocat, trasul poate efectua plata şi după expirarea termenului de
prezentare pentru plată.
(3) Moartea sau pierderea capacităţii de exerciţiu a trăgătorului, survenită în interiorul termenului de prezentare pentru plată, nu afectează valabilitatea cecului.

Articolul 1273. Drepturile trasului

(1) Trasul poate cere exemplarul cecului la efectuarea plăţii către titularul lui şi solicita de la acesta confirmarea scrisă a primirii sumei plătite.
(2) Plăţile parţiale nu pot fi refuzate. În cazul plăţilor parţiale, trasul poate cere de la deţinătorul cecului confirmarea scrisă a efectuării plăţii parţiale.

Articolul 1274. Drepturile titularului în cazul neplăţii cecului

(1) Titularul cecului poate exercita dreptul de acţiune împotriva trăgătorului, girantului şi celorlalţi obligaţi dacă cecul prezentat în termen legal nu este plătit şi refuzul de plată este probat:
a) prin formularea unui act autentic (protest);
b) printr-o declaraţie a trasului, care indică data declaraţiei şi data prezentării cecului pentru plată.
(2) Protestul sau orice alt act similar trebuie să fie întocmit înainte de expirarea termenului de prezentare a cecului pentru plată. Dacă cecul este prezentat în ultima zi a termenului, protestul sau orice alt act similar poate fi întocmit în a două zi lucrătoare.

Articolul 1275. Obligaţiile de notificare

(1) Titularul cecului trebuie să notifice girantul şi trăgătorul cecului despre refuzul de plată în decursul a 4 zile lucrătoare care urmează după ziua întocmirii protestului sau a altui act echivalent, iar în cazul menţiunii în cec “circulaţie fără întîrziere”, în ziua care urmează după ziua prezentării cecului.
(2) Fiecare girant notifică, în termen de 2 zile lucrătoare, girantul precedent (de la care a primit
cecul), iar în cazul în care obligaţia girantului precedent este asigurată prin aval, îl înştiinţează şi pe avalizatorul respectiv despre notificarea primită, indicînd numele sau denumirea şi adresa celor care au semnat avizele precedente, pînă cînd informaţia despre neplată este trimisă trăgătorului.
(3) Netrimiterea avizelor menţionate nu lipseşte persoana de dreptul ei care rezultă din cec. Această persoană poartă însă răspundere pentru prejudiciul care ar putea fi cauzat prin neexecutarea obligaţiei de notificare (dar nu mai mult de valoarea cecului).

Articolul 1276. Menţiunea “fără protest”

(1) Titularul cecului, girantul sau avalizatorul au dreptul, prin inserarea în cec a menţiunii “circulaţie fără întîrziere”, “fără protest” sau a unei alte menţiuni similare, semnate de ei, să elibereze deţinătorii următori ai cecului de obligaţia întocmirii protestului sau oricărui alt act similar necesar realizării dreptului de regres. Dacă este inserată de trăgător, menţiunea respectivă este aplicabilă tuturor persoanelor care au semnat cecul, iar dacă este inserată de andosant sau avalizator, menţiunea este aplicabilă doar celor care au semnat-o.
(2) Menţiunea prevăzută la alin.(1) nu eliberează deţinătorii cecului de obligaţia de notificare. (3) Dacă, în pofida menţiunii, deţinătorul cecului întocmeşte un protest sau un alt act similar,
el suportă cheltuielile aferente.

Articolul 1277. Răspunderea participanţilor la plăţile prin cec

(1) Toate persoanele obligate conform cecului sînt debitori solidari faţă de deţinătorul cecului şi faţă de orice persoană care a aplicat pe cec indicaţia de achitare a cecului, semnată de plătitor. Acţiunea iniţiată împotriva unei din persoanele obligate conform cecului nu constituie obstacol pentru iniţierea acţiunii contra celorlalţi debitori solidari.
(2) Titularul cecului poate cere persoanei împotriva căreia este intentată acţiunea judiciară
achitarea:
a) valorii neplătite a cecului;
b) dobînzii de 6% pentru perioada de neplată;
c) cheltuielilor de întocmire a protestului sau a unui alt act similar, de expediere a notificărilor,
altor cheltuieli aferente acţiunii judiciare.
(3) Persoana care a plătit cecul poate solicita celorlalţi debitori achitarea:
a) sumei pe care a plătit-o în contul cecului;
b) dobînzii de 6% pentru perioada ce s-a scurs din momentul efectuării plăţii;
c) cheltuielilor aferente plăţii cecului.
(4) Orice persoană faţă de care este intentată o acţiune de regres conform prevederilor alin.(1)–(3) poate pune plata cecului în funcţie de primirea, de la persoana care a adresat acţiunea de regres, a cecului cu protestul sau cu orice alt act similar (dacă este cazul) şi a confirmării
scrise că a primit plata în contul cecului. Orice girant care a plătit cecul poate radia din cec girul
său şi girurile ulterioare.
(5) Faţă de acţiunile judiciare intentate în vederea primirii sumelor indicate la alin.(2) şi (3) se aplică termenul de prescripţie de 6 luni. Întreruperea curgerii termenului de prescripţie se aplică doar faţă de persoana în a cărei privinţă există temeiuri pentru aceasta.

Articolul 1278. Forţa majoră

(1) Dacă prezentarea cecului pentru plată, întocmirea protestului sau a unui alt act similar în termenele prescrise sînt împiedicate de un eveniment de forţă majoră, termenele menţionate se prelungesc pe durata acţiunii acestui eveniment, cu condiţia notificării de către deţinătorul
cecului a girantului său despre survenirea evenimentului de forţă majoră şi cu condiţia menţiunii,
scrise pe formularul cecului, despre executarea acestei notificări.
(2) În cazul survenirii evenimentului de forţă majoră, asupra executării obligaţiei de notificare a persoanelor participante la decontări prin cec se aplică prevederile art.1275.
(3) Dacă durata acţiunii evenimentului de forţă majoră depăşeşte 15 zile de la scadenţă, dreptul de regres poate fi exercitat fără prezentarea cecului sau fără condiţia întocmirii protestului sau oricărui act similar.

S e c ţ i u n e a a 7-a EFECTUAREA PLĂŢILOR PRIN CAMBIE ŞI PRIN BILET LA ORDIN

Articolul 1279. Cambia (trata) şi biletul la ordin

(1) Cambia (trata) este un titlu de credit care reprezintă o creanţă scrisă, întocmită conform prevederilor legii, cuprinzînd ordinul necondiţionat dat de trăgător (emitent) către tras (plătitor) de a plăti imediat sau la scadenţă o sumă anumită prezentatorului cambiei sau persoanei indicate în cambie, sau la ordinul acestei persoane.
(2) Biletul la ordin este un titlu de credit, întocmit conform prevederilor legii, prin care trăgătorul se obligă să plătească imediat sau la scadenţă o sumă anumită prezentatorului titlului sau persoanei indicate în titlu, sau la ordinul acestei persoane.
(3) Cambia şi biletul la ordin sînt independente de actele juridice care stau la baza creanţelor plătite prin ele.
(4) Efectuarea plăţilor prin cambie şi prin bilet la ordin sînt reglementate de prezentul cod, de
Legea cambiei şi de alte acte normative, precum şi de uzanţele bancare.

S e c ţ i u n e a a 8-a

EFECTUAREA PLĂŢILOR PRIN ACREDITIV DOCUMENTAR

Articolul 1280. Acreditivul documentar

(1) Acreditivul documentar este un aranjament, oricum ar fi denumit sau descris, prin care o bancă (banca emitentă), acţionînd la cererea clientului său (ordonatorului) şi conform
instrucţiunilor acestuia sau în nume propriu, efectuează o plată către un terţ (beneficiar) ori la ordinul acestuia sau acceptă şi plăteşte cambii trase de către beneficiar, sau autorizează o altă bancă să efectueze o astfel de plată ori să accepte şi să plătească asemenea cambii.
(2) Acreditivul documentar este un contract separat de actul juridic care stă la baza lui. În
operaţiunile pe bază de acreditiv, toate părţile implicate operează cu documente şi nu cu bunuri, servicii sau alte prestaţii la care documentele pot să se refere.
(3) Efectuarea plăţilor prin acreditiv documentar este reglementată de prezentul cod, de alte acte normative, precum şi de uzanţele bancare.

Articolul 1281. Prezumţia irevocabilităţii acreditivului

(1) Acreditivul trebuie să indice clar dacă este revocabil. În caz contrar, acreditivul este considerat irevocabil.
(2) Acreditivul irevocabil reprezintă un angajament ferm al băncii emitente, cu condiţia ca
documentele stipulate să fie prezentate băncii desemnate sau băncii emitente şi să fie în conformitate cu termenele şi condiţiile acreditivului. Acreditivul irevocabil poate fi modificat sau anulat fără acordul băncii emitente, a băncii confirmatoare, dacă există, şi a beneficiarului numai în cazurile prevăzute de prezentul cod.
(3) Acreditivul revocabil poate fi modificat sau anulat de banca emitentă în orice moment fără o avizare prealabilă a beneficiarului, cu condiţia compensării cheltuielilor băncii prin care a fost făcut utilizabil acreditivul, pentru orice plată, acceptare sau recepţionare a documentelor (în
cazul acreditivelor cu plată la termen) dacă aceste acţiuni sînt conforme condiţiilor acreditivului şi au fost efectuate înainte de primirea avizului de modificare sau de anulare a acestuia.

Articolul 1282. Utilizarea acreditivului

(1) Acreditivul trebuie să indice clar dacă este utilizabil prin plată la vedere, prin plată amînată sau prin acceptare.
(2) În afară de cazul în care acreditivul stipulează că este utilizabil numai de banca emitentă, el trebuie să desemneze banca autorizată să plătească sau să-şi asume un angajament de plată
amînat sau de acceptare a cambiilor (banca desemnată). În afară de cazul cînd banca desemnată
este confirmatoare, desemnarea de către banca emitentă nu constituie nici un angajament pentru banca desemnată.
(3) Prezentarea documentelor trebuie făcută băncii emitente sau băncii confirmatoare, dacă există, sau oricărei alte bănci desemnate.

Articolul 1283. Confirmarea acreditivului

(1) Confirmarea unui acreditiv irevocabil de către o altă bancă (banca confirmatoare) pe baza autorizării sau la cererea băncii emitente constituie un angajament ferm al băncii confirmatoare, adăugat la cel al băncii emitente, cu condiţia ca documentele stipulate să fie prezentate băncii confirmatoare sau unei alte bănci desemnate, să fie conforme cu termenele şi condiţiile acreditivului.
(2) Dacă o altă bancă este autorizată sau solicitată de banca emitentă să adauge confirmarea ei,
dar nu este pregătită să facă acest lucru, ea trebuie să informeze neîntîrziat banca emitentă. (3) Banca avizatoare nu este obligată să adauge confirmarea sa la avizarea acreditivului
beneficiarului dacă banca emitentă nu specifică altfel în autorizaţia sau în cererea de a adăuga confirmarea.
(4) Banca confirmatoare poate alege să avizeze o modificare către beneficiar, fără a-şi extinde
confirmarea asupra acreditivului modificat, cu condiţia informării neîntîrziate a băncii emitente şi a beneficiarului.

Articolul 1284. Acreditivul transferabil şi cesionat

(1) Acreditivul poate fi transferat doar dacă este desemnat de banca emitentă în mod expres ca transferabil. Faptul că în acreditiv nu se precizează caracterul transferabil nu afectează dreptul beneficiarului de a cesiona orice sumă la care este sau ar fi îndreptăţit în baza acreditivului, în conformitate cu prevederile legii aplicabile.
(2) În virtutea acreditivului transferabil, beneficiarul (primul beneficiar) poate cere băncii
desemnate să-şi asume un angajament de plată amînată sau să accepte, sau, în cazul unei negocieri libere, să facă acreditivul utilizabil în totalitate ori parţial (banca transferatoare) pentru unul ori mai mulţi beneficiari (beneficiari secundari).
(3) Banca transferatoare nu are nici o obligaţie să efectueze transferul decît în limita şi în
modul expres în care o astfel de bancă a consimţit.
(4) Dacă acreditivul nu prevede altfel, acreditivul transferabil poate fi transferat doar o singură dată.

S e c ţ i u n e a a 9-a EFECTUAREA PLĂŢILOR PRIN INCASOUL DOCUMENTAR

Articolul 1285. Incasoul documentar

(1) Incasoul documentar este un aranjament prin care o bancă (banca remitentă) se obligă să manipuleze, conform instrucţiunilor date de clientul (emitentul) său, documente financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri sau alte instrumente similare utilizate pentru a obţine efectuarea plăţii), însoţite de documente comerciale (facturi, documente de transport, titluri de valoare, alte documente similare care nu sînt documente financiare), pentru a obţine, inclusiv prin intermediul unei alte bănci (bancă însărcinată cu încasarea), plata sau acceptarea cambiilor emise ori pentru a elibera documente contra plăţii sau contra acceptării cambiilor emise.
(2) Instrucţiunile de incaso trebuie să conţină informaţii cu privire la:
a) emitent şi tras (numele sau denumirea, adresa, telex, telefon, fax);
b) banca de la care s-a primit incasoul şi banca prezentatoare (codul SWIFT, suplimentar la informaţiile cerute despre emitent şi tras);
c) suma şi valuta incasoului;
d) lista documentelor anexate şi numărul de exemplare pentru fiecare document;
e) termenele şi condiţiile referitoare la modalitatea de obţinere a efectuării plăţii şi acceptării;
f) spezele care trebuie suportate;
g) dobînda, dacă este cazul, cu indicarea ratei, duratei şi perioadei de calcul a ei;
h) metoda de plată şi forma avizului de plată;
i) instrucţiunile în caz de neplată, de neacceptare sau de neconfirmare cu alte instrucţiuni. (3) Incasoul documentar este un contract separat de tranzacţia care stă la baza lui.
(4) Efectuarea plăţilor prin incaso documentar este reglementată de prezentul cod, de alte acte
normative şi de uzanţele bancare.

Articolul 1286. Obligaţiile şi responsabilitatea băncilor

(1) Băncile nu sînt obligate să dea curs unui incaso documentar sau oricărei instrucţiuni pentru incaso sau instrucţiuni ulterioare aferente unui incaso documentar. Dacă o bancă a hotărît, pentru orice motiv, să nu dea curs unui incaso documentar sau oricărei instrucţiuni referitoare la incaso, trebuie să avizeze fără întîrziere partea de la care a primit incasoul sau instrucţiunile respective.
(2) Documentele trimise la incaso trebuie să fie însoţite de instrucţiuni de încasare, iar băncile
nu sînt autorizate să acţioneze decît în conformitate cu aceste instrucţiuni şi cu prevederile
prezentului cod. Băncile nu examinează documentele pentru a obţine instrucţiuni.
(3) În afara obligaţiei de a controla conformitatea documentelor primite cu enumerarea din instrucţiunile de incaso şi de a aviza fără întîrziere emitentul în cazul lipsei documentelor sau a prezentării unor alte documente decît cele enumerate, băncile nu au nici o obligaţie ulterioară în această privinţă. Banca prezentatoare trebuie să verifice dacă forma de acceptare a cambiei este completă şi corectă, nefiind însă responsabilă de autenticitatea semnăturilor sau de dreptul la semnătură al celor care acceptă cambia.
(4) Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie ori responsabilitate pentru autenticitatea documentelor primite.
(5) Banca însărcinată cu executarea unui incaso documentar trebuie să avizeze soarta acestuia în conformitate cu instrucţiunile băncii remitente.

Articolul 1287. Executarea unui incaso documentar

(1) Banca însărcinată cu încasarea sumei plătite prezintă (pune la dispoziţie conform instrucţiunilor emitentului) documentele către persoana căreia trebuie să i se facă prezentarea (trasul) în forma în care aceste documente sînt primite, exceptînd cazul în care băncile sînt autorizate să aplice timbrele şi ştampilele necesare, să facă orice andosări necesare sau să aplice toate elementele de identificare ori simboluri obişnuite, cerute de operaţiunile de incaso.
(2) Sumele care trebuie plătite sînt puse fără întîrziere la dispoziţia emitentului. Dacă nu s-a
stabilit altfel, banca însărcinată cu încasarea efectuează plata sumelor datorate doar către banca remitentă, chiar în cazul refuzului prevăzut la art.1286 alin.(1).
(3) Efectuarea plăţilor parţiale este permisă în cadrul unui incaso documentar numai dacă se
specifică astfel în instrucţiunile de incaso, iar documentele sînt eliberate doar după efectuarea integrală a plăţii dacă instrucţiunile de incaso nu prevăd altfel. În cazul plăţilor parţiale efectuate conform prezentului alineat, banca prezentatoare nu este responsabilă pentru consecinţele apărute din cauza eliberării tardive a documentelor. Plăţile parţiale se efectuează conform cerinţelor alin.(1).

Articolul 1288. Dobînzi, comisioane şi cheltuieli

(1) Dobînzile sînt plătite doar dacă faptul este stipulat în instrucţiunile de incaso. Dacă plata dobînzilor, spezelor şi comisioanelor este evitată de către tras, acestea cad în povara emitentului. În cazurile cînd, conform instrucţiunilor de incaso şi prezentului cod, plata comisioanelor, spezelor şi altor cheltuieli trebuie suportată de emitent, banca însărcinată cu încasarea are dreptul să-şi recupereze valoarea acestora de la banca de la care a primit instrucţiunile de incaso, iar banca remitentă are dreptul să recupereze de la emitent orice sumă astfel plătită, indiferent de soarta incasoului. Băncile participante la executarea instrucţiunilor de incaso pot solicita plata în avans a comisioanelor, spezelor şi altor cheltuieli şi, în funcţie de primirea avansului, îşi rezervă dreptul de a da sau nu curs instrucţiunilor primite.
(2) Dacă trasul refuză să plătească dobînzile prevăzute, banca prezentatoare poate să elibereze
fără perceperea dobînzii documentele contra plată sau acceptare a cambiilor emise sau în alte condiţii, în afară de cazul cînd instrucţiunile de incaso precizează clar că plata dobînzii nu poate
fi evitată. Banca prezentatoare nu poartă nici o responsabilitate pentru consecinţele refuzului de a
plăti dobînda şi este obligată să avizeze fără întîrziere banca remitentă despre refuz, în modul prevăzut la art.1286.
(3) În cazul în care instrucţiunile de incaso prevăd plata spezelor pentru incaso şi a
comisioanelor de către tras şi acesta refuză să le plătească, se aplică mutatis mutandis prevederile art.1286 alin.(5).

S e c ţ i u n e a a 10-a

EFECTUAREA PLĂŢILOR PRIN CARD BANCAR Articolul 1289. Cardul bancar

(1) Cardul bancar este un instrument de plată emis de o bancă (emitent) care permite titularului cardului să retragă bani în numerar, să efectueze transfer de sume băneşti în limitele disponibilului din contul său în banca emitentă ori din contul liniei de credit acordată de aceasta.
(2) Titularul cardului bancar poate efectua plăţi pentru bunurile şi serviciile prestate de
întreprinderile comerciale care acceptă să fie plătite prin card. Întreprinderea comercială îşi restituie banii pentru prestaţiile efectuate titularului cardului prin cesiunea către emitent a creanţelor faţă de titularul cardului.

[Art.1289 al.(2) modificat prin LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247]

(3) Efectuarea plăţilor prin card bancar sînt reglementate de prevederile prezentului cod, în special de reglementările privind ordinul de plată, contul curent bancar, creditul în cont curent, de alte acte normative şi de uzanţele bancare.

Capitolul XXV FACTORINGUL

Articolul 1290. Contractul de factoring

(1) Prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri şi servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părţi, care este o întreprindere de factoring (factor), creanţele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări de servicii şi efectuare de lucrări către terţi, iar factorul îşi asumă cel puţin 2 din următoarele obligaţii:
a) finanţarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi şi plăţi în avans;
b) ţinerea contabilităţii creanţelor;
c) asigurarea efectuării procedurilor de somare şi de încasare a creanţelor;
d) asumarea riscului insolvabilităţii debitorului pentru creanţele preluate (delcredere). (2) Contractul de factoring se încheie în scris.
(3) Cesiunea creanţelor trebuie să fie notificată debitorilor.
(4) Părţile sînt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul şi caracteristicile creanţelor care fac obiectul contractului, precum şi elementele pentru determinarea sumei de plată.
(5) Faţă de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanţă în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd sau din esenţa factoringului nu reiese altfel.

Articolul 1291. Obligaţia de informare

Ambele părţi se obligă să-şi ofere informaţiile necesare, pentru ca derularea contractului să se efectueze cu respectarea intereselor fiecărei părţi.

Articolul 1292. Creanţele cesionate

(1) Contractul poate prevedea transferul tuturor drepturilor aderentului sau numai al unora dintre ele, ce derivă din contractele cu debitorii.
(2) Contractul poate prevedea cesiunea creanţelor existente sau viitoare, condiţionate, determinate la momentul încheierii contractului sau determinabile cel tîrziu în momentul apariţiei lor.
(3) Clauza contractului în a cărei virtute sînt cesionate creanţe viitoare va opera transferul acestora către factor la momentul apariţiei lor fără a fi nevoie de un nou act de transfer.

Articolul 1293. Nulitatea interdicţiei cesiunii

Cesiunea creanţei aderentului către factor poate fi realizată chiar dacă între aderent şi debitor
există o convenţie ce interzice o astfel de cesiune. Această prevedere nu aduce atingere răspunderii aderentului faţă de debitor pentru prejudiciile rezultate din cesiunea efectuată contrar prevederilor contractului.

Articolul 1294. Răspunderea aderentului

(1) Aderentul răspunde pentru existenţa creanţelor, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de debitor.
(2) Aderentul răspunde pentru capacitatea de plată a debitorului, dacă riscul nu a fost preluat de factor conform art.1290 alin.(1) lit.d).

Articolul 1295. Plata datorată factorului. Garanţia

(1) Contractul este nul dacă nu prevede în mod expres suma care urmează să fie plătită factorului. Suma se calculează în funcţie de circumstanţe, punîndu-se accentul mai ales pe eventuala taxă delcredere şi, suplimentar, pe procentul care reprezintă reţinerile totale din creanţele cesionate.
(2) În măsura în care factorul cere o parte din suma creanţei ca garanţie pentru acoperirea riscurilor legate de derularea contractului, acesta din urmă trebuie să prevadă în mod expres conţinutul şi mărimea sumei. Garanţia nu poate depăşi 20% din suma creanţei.

Articolul 1296. Drepturile de garanţie faţă de debitor

Drepturile şi garanţiile aderentului faţă de debitor trec asupra factorului o dată cu încheierea transferului creanţei asupra factorului, în măsura în care faptul acesta este prevăzut în contractul de factoring.

Articolul 1297. Obiecţiile debitorului

(1) Debitorul poate opune factorului toate obiecţiile şi excepţiile pe care le are faţă de aderent. (2) Debitorul poate cere factorului compensarea creanţei sale faţă de aderent dacă această
creanţă era scadentă la momentul transferului creanţei către factor.
(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) şi (2), aderentul răspunde faţă de factor pentru pierderi. Pentru prejudicii suplimentare, aderentul este obligat la plata despăgubirilor numai dacă acestea au fost provocate cu vinovăţie.

Articolul 1298. Dreptul de regres al debitorului

Dacă debitorul a plătit factorului, iar acesta a plătit aderentului, debitorul va avea dreptul să ceară repararea prejudiciului numai faţă de aderent în cazul în care acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile conform clauzelor contractuale, dar nu şi faţă de factor, cu excepţia cazurilor în care acesta din urmă a plătit aderentului, deşi ştia că el nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform condiţiilor contractuale.

Articolul 1299. Factoringul deschis sau acoperit

(1) Contractul de factoring poate prevedea obligaţia şi dreptul părţilor de a informa debitorul despre transferul creanţei, precum şi modalităţile prin care trebuie informat.
(2) Dacă debitorul nu a fost înştiinţat despre transferul creanţei şi despre felul creanţei,
factorului i se poate opune plata debitorului către aderent. În acest caz, aderentul este obligat să predea de îndată factorului suma obţinută. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică în modul corespunzător şi transferurilor multiple ale aceleiaşi creanţe.
(3) Plata debitorului către factor are efect de exonerare, indiferent de îndeplinirea obligaţiei de
înştiinţare, cu excepţia situaţiei în care acesta a cunoscut lipsa de valabilitate a transferului.

Articolul 1300. Alte cesiuni

Dacă factorul cedează, la rîndul său, creanţele preluate de la aderent, prevederile prezentului capitol se aplică în modul corespunzător, ultimul cesionar fiind considerat factor.

Capitolul XXVI ASIGURAREA

Articolul 1301. Contractul de asigurare

Prin contract de asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în limitele şi în termenele convenite.

Articolul 1302. Tipurile de asigurare

Asigurarea se împarte în asigurare de persoane şi asigurare de daune.

Articolul 1303. Asigurarea de persoane

(1) În cazul asigurării de persoane se asigură viaţa şi sănătatea (inclusiv integritatea psihică) a asiguratului.
(2) Asigurarea de persoane este individuală sau colectivă.

Articolul 1304. Asigurarea contra daune

(1) Asigurarea contra daune garantează asiguratul contra consecinţelor unui eveniment care poate aduce atingere patrimoniului său.
(2) Asigurarea contra daune cuprinde asigurarea bunurilor şi asigurarea de răspundere civilă.

Articolul 1305. Reasigurarea

(1) Prin încheierea contractului de reasigurare:
a) reasigurătorul primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a constituit obiectul reasigurării;
b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora
reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a constituit obiectul reasigurării.
(2) Contractul de reasigurare produce efecte doar între asigurător şi reasigurător.

Articolul 1306. Încheierea contractelor în Republica Moldova

Persoanele din Republica Moldova încheie contracte de asigurare cu societăţi înregistrate în Republica Moldova, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă.

Articolul 1307. Riscul asigurat şi cazul asigurat

(1) Riscul asigurat este un eveniment viitor, posibil, dar incert la care sînt expuse viaţa, sănătatea sau patrimoniul unei persoane.
(2) Este interzisă asigurarea:
a) intereselor ilicite;
b) prejudiciului suferit prin participarea la loterii, jocuri şi pariuri;
c) eventualelor cheltuieli la care poate fi supusă persoana în scopul eliberării ostaticilor.
(3) Cazul asigurat este evenimentul pentru înlăturarea consecinţelor căruia s-a făcut asigurarea şi la producerea căruia apare obligaţia asigurătorului să plătească suma asigurată ori despăgubirea.

Articolul 1308. Încheierea contractului de asigurare.

Forma şi clauzele obligatorii
(1) Pentru încheierea contractului de asigurare, asiguratul prezintă asigurătorului propunere (cerere) scrisă, în care indică interesul propriu şi cel al beneficiarului asigurării sau declară verbal că doreşte să încheie contract de asigurare.
(2) Contractul de asigurare poate fi încheiat în favoarea mai multor beneficiari.
(3) Contractul de asigurare se încheie în scris. (4) În contractul de asigurare se va indica:
a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
b) obiectul asigurării: bun, persoană şi răspundere civilă;
c) riscurile ce se asigură;
d) începutul şi durata asigurării;
e) sumele asigurate;
f) primele de asigurare, locul şi termenele de plată;
g) alte date, conform legii sau contractului.
(5) Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă.
(6) Dovada încheierii contractului de asigurare rezultă şi din trimiterea unui document de
asigurare, precum poliţă de asigurare (certificat), din cererea de plată a primei ori din înscrisul prin care se constată efectuarea acestei plăţi sau din orice înscris din care reiese faptul încheierii contractului.

Articolul 1309. Poliţa de asigurare

(1) Asigurătorul este obligat să remită asiguratului un exemplar, semnat de el, al poliţei de asigurare.
(2) În poliţa de asigurare se va indica:
a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
b) obiectul asigurării: bun, persoană şi răspundere civilă;
c) riscurile ce se asigură;
d) începutul şi durata asigurării;
e) suma asigurată;
f) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;
g) alte date, conform legii sau acordului dintre părţi.

Articolul 1310. Obligaţia de remitere a înscrisurilor

(1) Asigurătorul este ţinut să remită, împreună cu poliţa de asigurare, copiile de pe propunerile scrise depuse de asigurat sau în numele lui.
(2) În caz de divergenţă între poliţa de asigurare şi propuneri, ultimele au prioritate, cu excepţia cazului cînd asigurătorul, într-un document separat, indică asiguratului elementele asupra cărora există divergenţe.

Articolul 1311. Stabilirea drepturilor şi obligaţiilor în cazul asigurării mutuale

(1) Persoanele pot să-şi asigure bunurile pe principii mutuale, prin asociere, în baza liberului consimţămînt, în societăţi de asigurări mutuale.
(2) Certificatul de participare la o societate de asigurări mutuale poate stabili drepturile şi
obligaţiile membrilor prin referinţă la actul de constituire al societăţii.
(3) Fiecare membru are dreptul să obţină o copie de pe actul de constituire al societăţii.

Articolul 1312. Opozabilitatea excepţiilor

Dacă o poliţă de asigurare este emisă nominativă, la purtător ori la ordin, asigurătorul poate opune posesorului poliţei toate excepţiile opozabile asiguratului iniţial. Excepţiile nu pot fi opuse dacă posesorul poliţei îl informează pe asigurător despre cesiunea drepturilor care rezultă din asigurare, iar asigurătorul nu-i comunică de îndată excepţiile existente.

Articolul 1313. Termenul de acţiune al contractului de

asigurare
(1) Asigurarea începe din momentul achitării primei de asigurare sau a primei tranşe a acesteia şi încetează la ora 24 a ultimei zile din termenul convenit pentru asigurare dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dacă valabilitatea contractului de asigurare se extinde asupra perioadei anterioare achitării primei de asigurare, o astfel de asigurare este valabilă cu condiţia neproducerii cazului la momentul încheierii asigurării.
(3) În cazul în care contractul de asigurare se încheie pentru o perioadă de peste 5 ani, părţile pot rezilia contractul la încheierea celui de-al cincilea an sau a fiecăruia dintre anii următori, respectînd un termen de preaviz de 3 luni.
(4) În cazul contractelor încheiate pe termen nelimitat, ambele părţi sînt îndreptăţite să rezilieze contractul, respectînd un termen de preaviz de cel puţin o lună şi de cel mult 3 luni.
(5) Acordul prin care contractul de asigurare se consideră prelungit în mod tacit pe o perioadă
mai mare de un an se consideră nul.
(6) Perioada de asigurare este intervalul de timp de cel mult un an sau mai puţin dacă primele de asigurare sînt calculate corespunzător.

Articolul 1314. Majorarea primei de asigurare

Dacă asigurătorul, în baza unei clauze contractuale privind actualizarea primei de asigurare, măreşte cuantumul acesteia, asiguratul poate rezilia contractul, cu respectarea termenului de preaviz de o lună. Majorările neînsemnate nu îndreptăţesc la reziliere.

Articolul 1315. Obligaţiile asigurătorului

(1) Asigurătorul este obligat:
a) să aducă la cunoştinţa asiguratului, într-o formă adecvată, condiţiile asigurării;
b) să efectueze plata, la apariţia dreptului asiguratului sau al beneficiarului asigurării de a încasa suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, în termenul stabilit în condiţiile de asigurare;
c) să compenseze asiguratului cheltuielile aferente evitării producerii cazului asigurat sau
limitării oportune a prejudiciilor pasibile de despăgubire;
d) să păstreze confidenţa informaţiei despre asigurat şi a persoanelor asigurate, de care a luat cunoştinţă în procesul asigurării.
(2) Legea şi contractul de asigurare pot prevedea şi alte obligaţii pentru asigurător.

Articolul 1316. Obligaţiile asiguratului

(1) Asiguratul este obligat:
a) să informeze asigurătorul, la încheierea contractului, despre toate circumstanţele esenţiale referitoare la mărimea riscului ce se asigură;
b) să informeze asigurătorul despre alte contracte de asigurare încheiate la obiectul respectiv;
c) să plătească la timp primele de asigurare;
d) să întreprindă acţiuni dependente de el pentru a evita producerea cazului asigurat sau pentru a limita pagubele cauzate de producerea lui;
e) să informeze asigurătorul de producerea evenimentului asigurat îndată ce a aflat despre
aceasta.
(2) Legea şi contractul de asigurare pot prevedea şi alte obligaţii pentru asigurat.

Articolul 1317. Informarea asigurătorului privind întinderea riscului

(1) La încheierea contractului de asigurare, asiguratul este obligat să indice asigurătorului
toate împrejurările cunoscute de el care ar avea importanţă asupra preluării riscului asigurat. Se consideră a avea importanţă acele împrejurări periculoase care ar influenţa decizia asigurătorului de a încheia contractul ori de a încheia contractul în condiţiile convenite.
(2) O împrejurare asupra căreia asigurătorul a formulat în mod expres şi în scris întrebări se
consideră a fi, în caz de dubiu, importantă.
(3) În cazul în care, contrar dispoziţiilor alin.(1) şi (2), s-a omis menţionarea unei împrejurări importante, asigurătorul poate rezilia contractul. De asemenea, el poate rezilia dacă menţionarea unei împrejurări importante este omisă deoarece asiguratul nu a luat cunoştinţă despre acea împrejurare din motive care îi sînt imputabile.
(4) Rezilierea este exclusă în cazul în care asigurătorul cunoştea împrejurarea nemenţionată
sau dacă menţionarea este omisă fără vina asiguratului.
Rezilierea contractului datorită unor inexactităţi
(1) Asigurătorul poate rezilia contractul şi atunci cînd în privinţa unei împrejurări importante s-a făcut o menţiune inexactă.
(2) Rezilierea este exclusă în cazul în care inexactitatea era cunoscută asigurătorului sau
menţiunea este făcută inexact fără vina asiguratului. Asigurătorul poate rezilia doar în decurs de o lună din momentul cînd a luat cunoştinţă despre inexactitate.

Articolul 1319. Termenul rezilierii

(1) Asigurătorul poate rezilia contractul din proprie iniţiativă în decursul unei luni din momentul în care a luat cunoştinţă de împrejurările ce îi dau dreptul la rezilierea contractului.
(2) Rezilierea se face prin declaraţie scrisă faţă de asigurat.

Articolul 1320. Rezilierea contractului după survenirea cazului asigurat

Dacă asigurătorul reziliază contractul după ce s-a produs cazul asigurat, obligaţia sa de a
presta rămîne valabilă în măsura în care împrejurarea în raport cu care obligaţia de menţionare este încălcată nu a avut nici o influenţă asupra producerii cazului asigurat sau asupra întinderii prestaţiei datorate de asigurător.

Articolul 1321. Suspendarea garanţiei

Neexecutarea obligaţiei formale care agravează riscul suspendă garanţia acordată de asigurător asiguratului. Suspendarea încetează în cazul în care asigurătorul îşi dă consimţămîntul sau cînd asiguratul îşi respectă din nou obligaţiile sale.

Articolul 1322. Plata primei de asigurare

(1) Asiguratul este obligat la plata primei de asigurare doar la eliberarea poliţei de asigurare. (2) Dacă interesul asigurat nu există la data începerii asigurării sau dacă un interes viitor nu
mai ajunge să se constituie, asiguratul este eliberat de obligaţia plăţii primei de asigurare. Dacă interesul asigurat se stinge, asiguratul datorează asigurătorului doar acea parte din primă ce corespunde duratei riscului. Asigurătorul poate cere o taxă corespunzătoare pentru cheltuielile şi operaţiunile făcute pentru încheierea contractului.

Articolul 1323. Efectul neachitării unei tranşe a primei de asigurare

(1) În cazul în care una din tranşele primei de asigurare nu este plătită, dacă a fost convenită plata în tranşe a acesteia, asigurătorul poate stabili asiguratului, pe cheltuiala acestuia, un termen de plată de 2 săptămîni. Trebuie precizată, în acest caz, consecinţa juridică a neplăţii în
termen.
(2) Dacă, după expirarea termenului prevăzut la alin.(1), se produce cazul asigurat, iar în
momentul producerii asiguratul este în întîrziere cu plata primei sau a dobînzilor datorate, asigurătorul este eliberat de obligaţia sa.

Articolul 1324. Rezilierea contractului în cazul neachitării unei

tranşe a primei de asigurare
Dacă asiguratul se află în întîrziere cu plata unei tranşe a primei de asigurare, asigurătorul poate rezilia contractul cu respectarea unui termen de preaviz de o lună.

Articolul 1325. Dreptul asiguratului de a refuza plata primei de asigurare

Asiguratul poate refuza plata primei de asigurare dacă se constată, după încheierea
contractului, că situaţia economică a asigurătorului a devenit atît de grea încît există temeri justificate de a considera că, la survenirea cazului asigurat, asigurătorul nu-şi va putea îndeplini obligaţiile contractuale.

Articolul 1326. Informarea despre împrejurările periculoase

(1) Asiguratul este obligat să informeze de îndată pe asigurător asupra împrejurărilor periculoase apărute sau despre care a luat cunoştinţă după încheierea contractului.
(2) Dacă împrejurarea periculoasă este provocată intenţionat de către asigurat sau dacă necunoaşterea împrejurărilor ce au existat deja la momentul încheierii contractului se datorează vinovăţiei acestuia, asigurătorul are dreptul să rezilieze contractul fără preaviz.

Articolul 1327. Informarea despre producerea cazului asigurat

(1) Asiguratul este obligat să-l anunţe de îndată pe asigurător despre producerea cazului asigurat.
(2) După producerea cazului asigurat, asigurătorul poate cere asiguratului să-i ofere orice informaţie necesară pentru constatarea cazului asigurat ori pentru stabilirea întinderii prestaţiei sale.
(3) Asigurătorul nu poate invoca o convenţie prin care este eliberat de obligaţia sa dacă
asiguratul nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare în modul corespunzător, decît în măsura în care, prin neexecutare, interesele asigurătorului sînt afectate în mod serios.

Articolul 1328. Momentul datorării prestaţiei de către asigurător

(1) Prestaţia asigurătorului este datorată din momentul încheierii activităţii de constatare a cazului asigurat şi a întinderii obligaţiei asigurătorului.
(2) Dacă cercetările durează mai mult de o lună, asiguratul este îndreptăţit să ceară un avans
corespunzător şi proporţional cu obligaţia probabilă de plată, cu condiţia că obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia şi mărimea ei nu trezesc îndoieli.
(3) Sînt nule înţelegerile prin care asigurătorul se eliberează de obligaţia plăţii eventualelor
dobînzi de întîrziere.

Articolul 1329. Preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului

(1) Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanţă pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat despăgubirea de asigurare îl deţine în raport cu terţul responsabil de producerea pagubei dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dacă asiguratul renunţă la pretenţiile sale faţă de terţ sau la drepturile care constituie
temeiul acestor pretenţii, asigurătorul este scutit de plata acelei părţi din despăgubire pe care ar fi putut-o pretinde, în măsura existenţei temeiurilor, de la terţ.

Articolul 1330. Reglementările aplicabile

Condiţiile şi reglementările cu privire la diferite forme şi tipuri de asigurare se stabilesc
conform prezentului cod şi altor acte normative.

Capitolul XXVII TRANZACŢIA

Articolul 1331. Tranzacţia

(1) Tranzacţia este contractul prin care părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătoreşti.
(2) Pentru încheierea tranzacţiei se cere capacitatea necesară de a dispune de obiectul tranzacţiei.
(3) Tranzacţia poate stipula o penalitate pentru cel care omite să o execute.

Articolul 1332. Interdicţia tranzacţiei

(1) Nu se poate face tranzacţie cu privire la capacitatea persoanei sau la alte chestiuni care interesează ordinea publică.
(2) Se poate încheia o tranzacţie asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune.

Articolul 1333. Efectul tranzacţiei

(1) Tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat.
(2) Tranzacţia poate fi executată silit în condiţiile Legii cu privire la mediere, în modul stabilit de Codul de executare.

[Art.1333 al.(2) în redacția LP211 din 29.07.16, MO338-341/30.09.16 art.698]

Articolul 1334. Nulitatea tranzacţiei

(1) Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice. (2) Eroarea de drept nu este un temei de nulitate a tranzacţiei.

Articolul 1335. Efectele nulităţii titlului

(1) Tranzacţia care este fondată pe un titlu nul este lovită, de asemenea, de nulitate, cu excepţia cazului cînd părţile au acoperit în mod expres nulitatea.
(2) Tranzacţia fondată pe un înscris ulterior recunoscut fals este nulă.

Articolul 1336. Nulitatea tranzacţiei în cazul existenţei unei hotărîri definitive

Tranzacţia privind un proces început este nulă dacă părţile sau una din ele nu ştie că litigiul a fost terminat printr-o hotărîre judecătorească definitivă.

Articolul 1337. Tranzacţia privind toate afacerile

(1) Dacă părţile au încheiat o tranzacţie privind toate afacerile dintre ele, descoperirea ulterioară a unui document care le era necunoscut nu este un temei de nulitate a tranzacţiei, cu excepţia cazului cînd a fost ascuns de una din părţi sau, cu ştiinţa acesteia, de un terţ.
(2) Tranzacţia este nulă dacă are doar un obiect şi dacă documentele descoperite dovedesc că
una din părţi nu avea nici un drept.

Articolul 1338. Greşelile de calcul

Greşelile de calcul comise de una de părţi la încheierea tranzacţiei nu păgubesc pe nici una din părţi şi urmează a fi reparate.

Capitolul XXVIII SOCIETATEA CIVILĂ

Articolul 1339. Contractul de societate civilă

Prin contract de societate civilă, două sau mai multe persoane (asociaţi, participanţi) se obligă reciproc să urmărească în comun scopuri economice ori alte scopuri, fără a constitui o persoană juridică, împărţind între ele foloasele şi pierderile.

Articolul 1340. Obiectul contractului de societate civilă

Contractul de societate civilă trebuie să aibă un obiect licit, constituit în interesul comun al asociaţilor.

Articolul 1341. Forma şi conţinutul contractului de societate

civilă
(1) Contractul de societate civilă poate fi încheiat în scris sau oral.
(2) În cazul în care se încheie în scris, contractul de societate civilă trebuie să conţină:
a) numele sau denumirea, adresa sau sediul participanţilor;
b) drepturile şi obligaţiile fiecărui participant;
c) constituirea şi funcţiile conducerii;
d) repartizarea cîştigului şi a pierderilor între participanţi;
e) procedura eliminării unor participanţi;
f) durata societăţii;
g) procedura dizolvării societăţii şi împărţirii patrimoniului ei.
(3) Contractul de societate civilă nu poate fi modificat, în lipsa unei clauze contrare, decît prin acordul comun al tuturor asociaţilor.

Articolul 1342. Contribuţiile participanţilor

(1) Participanţii trebuie să verse contribuţiile convenite prin contract. În lipsa unor dispoziţii în acest sens, ei sînt obligaţi la plata unor contribuţii egale.
(2) Contribuţiile pot consta din bunuri, inclusiv din drepturi patrimoniale.
(3) Dacă prin contract nu s-a dispus altfel, contribuţiile devin proprietate comună a participanţilor. De patrimoniul social aparţine ceea ce s-a dobîndit în baza unui drept ce ţine de acel patrimoniu şi ceea ce s-a dobîndit ca despăgubire pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea unui obiect din el.
(4) Contribuţia unui participant nu poate fi majorată fără consimţămîntul acestuia.

Articolul 1343. Răspunderea pentru contribuţii

(1) Pentru bunul dat în calitate de contribuţie asociatul răspunde conform regulilor privind răspunderea vînzătorului.
(2) Asociatul dator cu o sumă de bani pe care nu a depus-o este în întîrziere de drept, urmînd să plătească dobînda stabilită la art.619 fără a fi scutit şi de repararea prejudiciilor dacă s-ar cuveni. Această regulă se aplică şi în privinţa sumelor preluate pentru scopuri personale din casa societăţii, a căror dobîndă se calculează din ziua preluării.
(3) În cazul în care dreptul de folosinţă asupra unui bun a fost transmis în calitate de
contribuţie şi acest drept se stinge anterior termenului pentru care a fost transmis, asociatul este obligat să compenseze în bani costul folosinţei de care s-a lipsit societatea.
(4) Asociaţii care s-au obligat să depună în comun prestaţii în muncă predau societăţii toate cîştigurile obţinute prin prestaţiile care fac obiectul societăţii.
(5) La lichidarea societăţii, fiecare asociat are dreptul prioritar faţă de alţi asociaţi de a primi
bunul pe care l-a dat în calitate de contribuţie.

Articolul 1344. Transmiterea cotelor către terţi

(1) Cotele-părţi din patrimoniul social sau alte drepturi decurgînd din contract nu pot fi transmise terţilor fără încuviinţarea celorlalţi asociaţi. Încuviinţarea poate fi respinsă doar din motiv temeinic.
(2) În cazul înstrăinării unei cote-părţi din patrimoniul social, ceilalţi asociaţi au dreptul de
preemţiune.

Articolul 1345. Administrarea şi reprezentarea

(1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, asociaţii gestionează împreună actele societăţii civile şi reprezintă împreună societatea în exterior. Dacă este exclus din conducerea societăţii, asociatul poate cere oricînd informaţii celor care exercită conducerea.
(2) Fiecare asociat are dreptul să participe la emiterea deciziilor comune. Orice clauză contrară
este nulă.
(3) Dacă, prin contract, conducerea societăţii civile este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi, fiecare are dreptul să acţioneze de unul singur. Orice alt asociat poate însă obiecta la încheierea actului juridic în numele societăţii. În acest caz, se consideră că actul nu s-a încheiat în numele societăţii.
(4) În măsura în care unui asociat îi revine, în baza contractului, funcţia de a conduce
societatea civilă, acesta este împuternicit, dacă altfel nu este stipulat, şi cu reprezentarea faţă de terţ a celorlalţi asociaţi.
(5) Funcţia acordată prin contract unuia dintre asociaţi poate fi retrasă doar prin decizie unanimă în cazul neexecutării obligaţiilor sale. Asociatul poate renunţa să participe la administrarea societăţii. Totodată, el poate cere oricînd lămuriri conducerii.
(6) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, drepturile şi obligaţiile participantului la societatea
civilă care are împuterniciri de administrare şi reprezentare se determină în conformitate cu normele privind contractul de mandat.

Articolul 1346. Participarea la venituri şi pierderi

(1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, asociaţii participă la venituri şi suportă pierderile proporţional cotelor-părţi ce le revin din patrimoniul social.
(2) Clauza care atribuie unui asociat toate veniturile obţinute de societate sau îl eliberează de toate pierderile, care exclude un asociat de la împărţirea venitului sau pune în sarcina acestuia toate pierderile este nulă.
(3) Fiecare asociat are dreptul de a cere oricărui alt asociat să urmărească scopul societăţii
civile cu diligenţa necesară în raporturi de acest fel.

Articolul 1347. Concurenţa creanţelor

(1) Dacă este creditorul unei sume exigibile al unei persoane care este debitor cu o sumă exigibilă şi faţă de societate, asociatul este obligat ca ceea ce primeşte de la un astfel de debitor
să repartizeze atît în creditul societăţii, cît şi în al său propriu, proporţional ambelor creanţe, chiar şi în cazul în care chitanţa specifică faptul că primirea s-a făcut numai pe seama creditului său particular.
(2) În cazul în care chitanţa specifică faptul că primirea s-a făcut numai în contul creditului societăţii, se va urma această specificare.

Articolul 1348. Imposibilitatea cesiunii drepturilor asociaţilor

Drepturile şi pretenţiile asociatului, care decurg din raporturile contractuale, faţă de ceilalţi asociaţi nu sînt transmisibile.

Articolul 1349. Interzicerea compensării

Asociatul rămîne răspunzător faţă de societate pentru prejudiciul cauzat din vina sa. Acest prejudiciu nu poate fi compensat cu foloasele aduse societăţii prin prestaţiile asociatului în alte afaceri.

Articolul 1350. Obligaţia de confidenţialitate

Participanţilor la societatea civilă le revine obligaţia de confidenţialitate.

Articolul 1351. Răspunderea solidară

Asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii civile în mod solidar. în raporturile interne,
întinderea răspunderii se stabileşte după cotele-părţi din patrimoniul social dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1352. Rezilierea contractului de societate civilă

(1) Dacă în contract nu este prevăzută o durată determinată a societăţii civile, fiecare asociat poate rezilia contractul cu un preaviz de 3 luni. Rezilierea nu poate avea loc în momentul sau în împrejurările în care s-ar produce un prejudiciu societăţii civile.
(2) Dacă în contract este stabilit un termen, rezilierea înainte de termen este admisibilă doar
pentru un motiv întemeiat.
(3) Retragerea unui asociat are drept consecinţă dizolvarea societăţii. Contractul poate prevedea ca retragerea să nu ducă la dizolvarea societăţii, ci doar la eliminarea celui care a reziliat contractul. În acest caz, cota-parte în capitalul social a celui care a reziliat majorează corespunzător cotele asociaţilor rămaşi.
(4) Asociatul care a reziliat contractul are dreptul la valoarea în bani a cotei sale părţi. Pentru
aceasta se iau în considerare şi actele în curs de executare la momentul retragerii.
(5) Dacă, la momentul retragerii, valoarea patrimoniului societăţii civile este insuficientă
pentru acoperirea datoriilor comune, cel care se retrage este obligat să plătească celorlalţi asociaţi o sumă proporţională cotei sale părţi din patrimoniu pentru acoperirea deficitului.
(6) Clauza care limitează sau elimină dreptul de retragere este nulă.

Articolul 1353. Temeiurile dizolvării societăţii civile

(1) Temeiurile dizolvării societăţii civile sînt:
a) expirarea termenului pentru care a fost constituită;
b) decizia asociaţilor;
c) declanşarea procedurii lichidării judiciare asupra patrimoniului societăţii civile;
d) imposibilitatea urmăririi în continuare a scopului.
(2) Dacă contractul nu prevede altfel, sînt de asemenea temeiuri de dizolvare a societăţii civile:
a) moartea unuia dintre asociaţi;
b) declanşarea lichidării judiciare a patrimoniului unuia dintre asociaţi;
c) lipsirea unui asociat de capacitatea de exerciţiu;
d) rezilierea.

Articolul 1354. Efectele dizolvării societăţii civile

(1) O dată cu dizolvarea, societatea civilă trebuie lichidată. Actele în curs de executare trebuie finalizate. Se întocmeşte un inventar şi partenerii dezbat în privinţa patrimoniului.
(2) În cursul dezbaterii în privinţa patrimoniului, trebuie achitate datoriile societăţii civile.
Dacă patrimoniul nu ajunge, asociaţii au obligaţia de a acoperi deficitul proporţional cotelor-părţi ce le revin din patrimoniu. Eventualele excedente se împart între parteneri proporţional acestor cote-părţi.

Capitolul XXIX DREPTURILE COMUNE

Articolul 1355. Reglementările aplicabile drepturilor comune

Dacă un drept aparţine în comun mai multor persoane (copărtaşi), se aplică dispoziţiile prezentului capitol dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 1356. Prezumţia egalităţii copărtaşilor

Dacă nu s-a stabilit expres altfel, fiecărui copărtaş îi revine o cotă-parte egală.

Articolul 1357. Repartizarea fructelor

(1) Fiecărui copărtaş i se cuvine o parte din fructe proporţional cotei sale.
(2) Fiecare copărtaş este în drept să folosească bunul comun astfel, încît să nu prejudicieze folosirea acestuia de ceilalţi copărtaşi.

Articolul 1358. Dreptul de dispoziţie asupra bunului comun

(1) Copărtaşii dispun împreună asupra bunului comun.
(2) Fiecare copărtaş are dreptul să ia, fără încuviinţarea celorlalţi copărtaşi, măsurile necesare pentru conservarea bunului.

Articolul 1359. Stabilirea modului de administrare şi folosinţă

(1) Prin majoritate de voturi, se poate dispune asupra administrării şi folosinţei bunului comun în dependenţă de caracteristicile acestuia. Majoritatea de voturi se determină în funcţie de mărimea cotelor-părţi.
(2) Fiecare copărtaş poate cere, în măsura în care administrarea şi folosirea nu au fost stabilite
prin convenţie sau prin votul majorităţii, administrarea şi folosinţa bunului comun corespunzătoare unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor copărtaşilor.
(3) Dreptul unui copărtaş asupra unei fracţiuni din fructe corespunzînd cotei sale părţi nu poate
fi atins fără consimţămîntul lui.

Articolul 1360. Opozabilitatea modului de administrare şi folosinţă faţă de succesorii copărtaşilor

Dacă modul de administrare şi folosinţă a fost reglementat de copărtaşi, regulile convenite au efect şi faţă de succesorii lor în drepturi.

Articolul 1361. Dreptul de dispoziţie asupra unei cote-părţi

Fiecare copărtaş poate dispune de cota sa.

Articolul 1362. Suportarea sarcinilor

Fiecare copărtaş este obligat faţă de ceilalţi copărtaşi să suporte sarcinile bunului comun, precum şi cheltuielile de conservare, de administrare şi de folosinţă comună, în funcţie de cota sa parte.

Articolul 1363. Dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii

(1) Fiecare copărtaş poate cere oricînd desfiinţarea comunităţii.
(2) Dacă dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii este exclus printr-un acord, se poate totuşi cere desfiinţarea dacă există un motiv întemeiat.
(3) Acordul în al cărui temei, contrar dispoziţiilor alin.(2), se exclude ori se limitează dreptul
de a cere desfiinţarea comunităţii este nul.

Articolul 1364. Împărţirea în natură

Desfiinţarea comunităţii se face prin împărţirea în natură, dacă se poate realiza partajarea bunului comun, corespunzînd cotelor-părţi ale copărtaşilor, fără a se diminua valoarea bunului. Părţile egale se împart între copărtaşi prin tragere la sorţi.

Articolul 1365. Vînzarea bunului comun

(1) Dacă împărţirea în natură este exclusă, desfiinţarea comunităţii se face prin vînzarea bunului comun conform regulilor de vînzare a bunurilor gajate, iar în cazul terenurilor, prin licitaţie şi prin împărţirea mijloacelor încasate. Dacă vînzarea către un terţ este interzisă, bunul va fi licitat între copărtaşi.
(2) Dacă încercarea de a vinde bunul nu are succes, orice copărtaş poate cere reluarea încercării. El trebuie însă să suporte cheltuielile în cazul în care încercarea eşuează.

Articolul 1366. Vînzarea creanţelor comune

Creanţa comună poate fi vîndută pînă în momentul în care s-a cerut executarea. În cazul în
care creanţa poate fi valorificată, fiecare copărtaş are dreptul să o valorifice în numele tuturor celorlalţi copărtaşi.

Articolul 1367. Acoperirea datoriilor din contul bunului comun

(1) În cazul în care copărtaşii răspund solidar pentru o obligaţie pe care, conform art.1362, trebuie să o execute în raport cu cotele-părţi ce le revin sau în cazul în care au consimţit la executarea unei asemenea obligaţii, fiecare parte poate cere, la desfiinţarea comunităţii, ca datoria să fie acoperită din bunurile comune.
(2) În măsura în care acoperirea datoriilor reclamă vînzarea bunului comun, vînzarea se va face conform art.1365.

Articolul 1368. Acoperirea datoriilor unei părţi din contul bunurilor comune

Dacă un copărtaş are faţă de un alt copărtaş o pretenţie întemeiată pe raporturile de
comunitate, poate cere, la desfiinţarea comunităţii, acoperirea pretenţiei sale din partea ce revine debitorului din bunul comun.

Articolul 1369. Garanţia în cazul transmiterii bunului unui

copărtaş
Dacă, la desfiinţarea comunităţii, bunul comun este atribuit unuia din copărtaşi, fiecare din ceilalţi copărtaşi răspunde faţă de acesta pentru viciile bunului ce ţine de cota sa parte conform regulilor privind răspunderea vînzătorului.

Articolul 1370. Imprescriptibilitatea cererii de desfiinţare a comunităţii

Cererea de desfiinţare a comunităţii nu este supusă prescripţiei.

Capitolul XXX

PROMISIUNEA PUBLICĂ DE RECOMPENSĂ Articolul 1371. Obligaţia de a acorda recompensă

(1) Persoana care a făcut promisiune publică de acordare a unei recompense pentru săvîrşirea într-un anumit termen a unei acţiuni licite, indicate în anunţ, este obligată să acorde recompensa oricărei persoane care a săvîrşit acţiunea în condiţiile stipulate, chiar dacă această persoană a acţionat fără a ţine cont de promisiunea publică de recompensă.
(2) Obligaţia de a acorda recompensă apare în cazul în care persoana care a făcut promisiunea de recompensă poate fi stabilită în mod cert. Persoana care doreşte să săvîrşească acţiunea în schimbul recompensei promise este în drept să ceară confirmarea în scris a promisiunii, în caz contrar suportînd riscul constatării faptului că autorul promisiunii nu este persoana indicată în anunţ.
(3) În cazul în care în promisiunea publică de recompensă nu este indicată mărimea
recompensei, aceasta se stabileşte de comun acord cu promitentul, iar în caz de litigiu, de instanţa de judecată.
(4) În cazul în care anunţul de recompensă nu stabileşte sau din caracterul acţiunii indicate nu
reiese altfel, corespunderea acţiunii săvîrşite condiţiilor expuse în anunţ se stabileşte de persoana care a promis recompensa, iar în caz de litigiu, de instanţa de judecată.

Articolul 1372. Distribuirea recompensei

(1) În cazul în care acţiunea indicată în anunţ este săvîrşită de mai multe persoane, dreptul la recompensă îl are persoana care a săvîrşit prima acţiunea.
(2) În cazul în care acţiunea indicată în anunţ este săvîrşită de mai multe persoane şi este imposibil să se determine care dintre ele a săvîrşit prima acţiunea, precum şi în cazul în care
acţiunea este săvîrşită concomitent de mai multe persoane, recompensa se împarte între aceste persoane în părţi egale sau în modul stabilit de comunul lor acord. Dacă recompensa este indivizibilă sau dacă, în conformitate cu condiţiile anunţului, ea trebuie plătită unei singure persoane, aceasta se alege prin tragere la sorţi.
(3) În cazul contribuţiei mai multor persoane la săvîrşirea acţiunii pentru care este promisă recompensa, aceasta se împarte lor de către promitent în funcţie de gradul de participare a fiecăreia la atingerea scopului, iar în caz de litigiu, recompensa se împarte de către instanţa de judecată.

Articolul 1373. Concursul

(1) Anunţul public de acordare a recompensei sub formă de premiu pentru cea mai bună executare a unei lucrări este valabil numai în cazul în care stabileşte termenul de executare a lucrării.
(2) Modificarea condiţiilor concursului în defavoarea concurenţilor este inadmisibilă.
(3) Dreptul de a decide asupra corespunderii concursului desfăşurat în termenul stabilit promisiunii publice de recompensă (condiţiilor concursului) sau asupra stabilirii lucrării cîştigătoare aparţine persoanei indicate în anunţ, iar în cazul în care aceasta nu este indicată, persoanei care a anunţat recompensa. Decizia este obligatorie pentru toţi participanţii la concurs.
(4) În cazul în care lucrările prezentate sînt de aceeaşi valoare, privitor la acordarea premiului
se aplică prevederile art.1372 alin.(2).
(5) Promitentul recompensei poate cere să i se remită dreptul de proprietate asupra lucrărilor executate în condiţiile concursului doar în cazul în care o atare clauză a figurat în anunţul public. Dreptul de autor aparţine în orice caz autorului lucrării.
(6) Persoana care a anunţat concursul este obligată să restituie participanţilor la concurs lucrările dacă anunţul privitor la concurs nu prevede altfel.

Articolul 1374. Revocarea promisiunii publice de recompensă

(1) Persoana care a anunţat public acordarea unei recompense este în drept să revoce în acelaşi mod promisiunea făcută, cu excepţia cazului în care:
a) anunţul conţine sau din el rezultă cu certitudine inadmisibilitatea revocării;
b) este indicat un anumit termen pentru săvîrşirea acţiunii pentru care se promite recompensa;
c) la momentul revocării promisiunii, acţiunea indicată în anunţ este deja săvîrşită şi autorul ei pretinde recompensa promisă.
(2) Revocarea promisiunii publice de recompensă nu privează persoanele care au răspuns la anunţ de dreptul de a cere compensarea, în limita recompensei anunţate, a cheltuielilor pe care le-a suportat la săvîrşirea acţiunii respective.

Capitolul XXXI JOCURI ŞI PARIURI

Articolul 1375. Valabilitatea contractului privind jocul şi pariul

(1) Contractul privind jocul şi pariul este valabil doar în cazurile expres prevăzute de lege.
(2) Contractul este valabil dacă se referă la exerciţiile şi jocurile licite care cer îndemînări sau exerciţii fizice numai din partea participanţilor, cu excepţia cazurilor cînd sumele în joc sînt excesive în raport cu circumstanţele, precum şi cu starea şi facultăţile părţilor.

Articolul 1376. Contractul de loterie şi alte contracte similare

(1) Contractul de loterie şi alte contracte de joc similare produc efecte juridice numai dacă loteria sau jocul sînt autorizate de stat.
(2) Relaţiile dintre organizatorii de loterii totalizatoare (pariuri mutuale) şi alte jocuri de risc
ce au obţinut licenţă în modul stabilit de legislaţie şi participanţii la jocuri se stabilesc în contractul respectiv.
(3) În cazurile prevăzute în regulile de organizare a jocurilor, contractul dintre organizatorul
jocului şi participantul la joc se încheie prin transmiterea de către organizator către participant a biletului de loterie, a chitanţei sau a unui alt document.
(4) Propunerea de încheiere a contractului prevăzut la alin.(1) trebuie să conţină clauze privind
termenul de desfăşurare a jocurilor, modul de determinare a cîştigului şi a mărimii acestuia.
(5) Dacă organizatorul refuză să desfăşoare jocul în termenul stabilit, participanţii la joc sînt în drept să-i ceară recuperarea prejudiciului real cauzat de contramandarea sau anularea jocului.
(6) Cîştigul obţinut de persoana care, potrivit condiţiilor de desfăşurare a jocului, este recunoscută drept cîştigătoare trebuie să-i fie acordat de organizatorul jocului în mărimea, în forma şi în termenele prevăzute în condiţiile jocului, iar dacă nu este prevăzut un termen de plată a cîştigului, nu mai tîrziu de 12 zile de la anunţarea rezultatelor jocului.

Articolul 1377. Convenţia pe diferenţă

Dacă un contract avînd ca obiect livrarea de bunuri sau transmiterea unor titluri de valoare se încheie cu condiţia ca diferenţa dintre preţul stabilit în contract şi preţul de bursă sau de piaţă din momentul livrării să fie plătită părţii cîştigătoare de partea care a pierdut, acest contract se apreciază ca un joc. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care intenţia de a plăti diferenţa o avea doar o singură parte iar cealaltă ştia sau trebuia să ştie despre o astfel de intenţie.

Capitolul XXXII GESTIUNEA DE AFACERI

Articolul 1378. Obligaţiile persoanei care gestionează fără

mandat afaceri străine
(1) Persoana care, fără a avea mandat sau fără a fi obligată în alt fel (gerant), gestionează afacerile altuia (gerat), fără ştirea acestuia, trebuie să dea dovadă de diligenţa unui bun proprietar şi să acţioneze în conformitate cu interesele geratului, luînd în considerare voinţa reală sau prezumtivă a acestuia.
(2) Gerantul, în cazul în care ştia sau trebuia să ştie că acţionează contrar voinţei reale sau
prezumtive a geratului, este obligat să repare prejudiciul cauzat prin gestiunea afacerii chiar dacă nu are o altă vină. Această regulă nu se aplică în cazul în care, contrar voinţei geratului, se execută obligaţia acestuia privind întreţinerea persoanelor pe care geratul este obligat să le întreţină conform legii.

Articolul 1379. Obligaţia de a informa geratul

(1) Gerantul este obligat să-l informeze, de îndată ce este posibil, pe gerat despre preluarea gestiunii şi să continue actele începute, atît timp cît este necesar geratului pentru a le prelua.
(2) Dacă nu-l poate informa pe gerat despre preluarea gestiunii, gerantul este obligat să ducă la capăt actele începute.

Articolul 1380. Consecinţele acceptării actelor săvîrşite de gerant

Dacă geratul aprobă, tacit sau expres, gestiunea de afaceri, se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la mandat.

Articolul 1381. Consecinţele neacceptării actelor săvîrşite de gerant

(1) Actele săvîrşite de gerant, după ce a fost înştiinţat despre neacceptarea acestora de către
gerat, nu generează pentru gerat obligaţii nici faţă de gerant, nici faţă de terţi.
(2) În scopul înlăturării unui pericol ce ameninţă viaţa unei persoane, actele pot fi săvîrşite şi
fără consimţămîntul acesteia, iar executarea obligaţiilor de întreţinere poate fi efectuată împotriva voinţei celui care are o asemenea obligaţie.

Articolul 1382. Compensarea cheltuielilor suportate de gerant

(1) Gerantul poate cere geratului compensarea cheltuielilor aferente realizării gestiunii în măsura în care pot fi considerate, în raport de împrejurări, ca necesare şi utile.
(2) Gerantul are dreptul la compensarea cheltuielilor chiar dacă nu a reuşit să păstreze bunurile
şi să apere interesele geratului deşi actele întreprinse au fost utile şi a lipsit vinovăţia.
(3) Cheltuielile compensabile nu pot depăşi în nici un caz valoarea bunurilor pentru a căror păstrare sînt întreprinse actele respective.
(4) Cheltuielile suportate de gerant în legătură cu actele săvîrşite după acceptare se restituie conform regulilor cu privire la mandat.

Articolul 1383. Refuzul de a compensa cheltuielile gerantului

Gerantul nu poate cere compensarea cheltuielilor dacă actele de gestiune sînt făcute contra voinţei geratului ori dacă nu corespund intereselor acestuia, cu excepţia cazurilor în care voinţa geratului este contrară legii.

Articolul 1384. Repararea prejudiciului cauzat gerantului

Dacă a suferit un prejudiciu în urma acţiunii de înlăturare a unui pericol pentru patrimoniul geratului, gerantul poate cere despăgubiri geratului sau celui care a generat pericolul.

Articolul 1385. Răspunderea gerantului

Gerantul răspunde faţă de gerat doar pentru prejudiciul cauzat din intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 1386. Obligaţia de restituire a celor primite ca rezultat al gestiunii

Gerantul este obligat să prezinte geratului o dare de seamă despre actele sale, precum şi să predea tot ceea ce a primit ca rezultat al gestiunii.

Articolul 1387. Drepturile şi obligaţiile izvorîte din actele fără mandat

Drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din actele necesare şi utile săvîrşite în interesul unei alte
persoane fără mandatul ei iau naştere pentru persoana în al cărei interes au fost săvîrşite aceste acte.

Articolul 1388. Neaplicarea dispoziţiilor privind gestiunea de afaceri

Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică acţiunilor săvîrşite în interesul unor alte persoane de cel care a acţionat cu convingerea că gestionează propriile afaceri şi nici acţiunilor săvîrşite de autorităţile publice pentru care astfel de acte ţin de domeniul lor de activitate.

Capitolul XXXIII ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ

Articolul 1389. Dreptul de a cere restituirea prestaţiei

(1) Persoana care, fără temei legal sau contractual, a dobîndit ceva (acceptant) ca urmare a executării unei prestaţii de către o altă persoană (prestator) sau a realizat în alt mod o economie din contul altuia este obligată să restituie acestei alte persoane ceea ce a primit sau a economisit. Nu este relevant faptul dacă îmbogăţirea fără justă cauză a avut loc ca rezultat al comportamentului uneia dintre părţi, a unui terţ sau ca urmare a unei cauze independente de voinţa lor.
(2) Persoana care, întru executarea unei obligaţii prezente sau viitoare, a prestat ceva altuia
poate cere restituirea prestaţiei dacă:
a) temeiul raportului obligaţional a decăzut ulterior;
b) obligaţia este blocată de o excepţie care exclude pe termen lung posibilitatea executării ei. (3) Pretenţia de restituire este exclusă dacă:
a) prestaţia a corespuns unei obligaţii morale;
b) acceptantul va dovedi că prestatorul ştia despre inexistenţa obligaţiei, dar a executat totuşi prestaţia sau că acesta a prestat în scopuri filantropice şi de binefacere;
c) pretenţia de restituire a celor prestate întru executarea unui contract nul ar contraveni scopului protector al normei care a instituit nulitatea.

Articolul 1390. Restituirea prestaţiei condiţionate

(1) Cel care prestează ceva altuia nu pentru executarea unei obligaţii, ci cu intenţia, recunoscută de acceptant, de a-l determina pe acesta la o anumită conduită poate cere restituirea prestaţiei dacă acceptantul nu a avut conduita urmărită de cel care a prestat.
(2) Pretenţia de restituire a prestaţiei condiţionate este exclusă cînd:
a) atingerea scopului era imposibilă de la bun început şi prestatorul cunoştea aceasta; b) prestatorul, contrar principiilor bunei-credinţe, a împiedicat atingerea scopului. Articolul 1391. Restituirea prestaţiei făcute în urma constrîngerii
s au ameninţării
Cel care prestează nu în scopul executării unei obligaţii, ci în urma constrîngerii sau ameninţării poate pretinde restituirea prestaţiei, cu excepţia cazului în care acceptantul dovedeşte că avea un drept asupra prestaţiei.

Articolul 1392. Restituirea în natură a bunurilor obţinute

fără justă cauză
(1) Bunul dobîndit fără justă cauză trebuie să fie restituit în natură.
(2) Acceptantul poartă răspundere faţă de prestator pentru toate lipsurile sau deteriorările bunurilor obţinute fără justă cauză, inclusiv pentru cele accidentale, care au survenit după ce acceptantul a aflat sau trebuia să afle despre lipsa justei cauze pentru prestaţia acceptată. Pînă la acest moment, el răspunde doar pentru intenţie sau culpă gravă.

Articolul 1393. Restituirea valorii bunurilor obţinute fără

justă cauză
(1) În cazul imposibilităţii de a restitui în natură bunul obţinut fără justă cauză, acceptantul urmează să restituie prestatorului bunul la preţul din momentul dobîndirii, precum şi să-i repare prejudiciile cauzate prin diminuarea ulterioară a preţului bunului, dacă nu a restituit preţul imediat după ce a aflat lipsa justei cauze pentru prestaţia acceptată.
(2) Persoana care s-a folosit temporar şi fără justă cauză de bunul altuia fără intenţia de a-l
procura sau de servicii străine, trebuie să remită prestatorului ceea ce a economisit în urma acestei utilizări, la preţul existent în momentul şi în locul încheierii utilizării.

Articolul 1394. Efectele cesiunii fără justă cauză a unui drept

Persoana care a transmis unei alte persoane, prin cesiune de creanţă sau în alt mod, dreptul său în temeiul unei creanţe neexistente sau nevalabile este în drept să ceară restabilirea situaţiei anterioare, precum şi restituirea documentelor care certifică dreptul transmis.

Articolul 1395. Fructele prestaţiei

(1) Persoana care a dobîndit un patrimoniu fără justă cauză este obligată să transmită sau să compenseze persoanei îndreptăţite toate fructele pe care le-a obţinut sau trebuia să le obţină din momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre lipsa temeiului prestaţiei acceptate.
(2) Pentru suma datorată conform alin.(1) se calculează dobînda în condiţiile art.619.

Articolul 1396. Compensarea cheltuielilor aferente bunurilor susceptibile de restituire

O dată cu restituirea bunurilor obţinute fără justă cauză sau cu recuperarea valorii lor,
acceptantul este în drept să ceară prestatorului compensarea cheltuielilor utile şi necesare de întreţinere şi păstrare a bunurilor, suportate din momentul cînd era obligat să restituie veniturile, luînd în calcul beneficiile pe care le-a obţinut. Dreptul la compensarea cheltuielilor se pierde în cazul în care acceptantul reţine intenţionat patrimoniul susceptibil întoarcerii.

Articolul 1397. Dispoziţiile persoanei neautorizate

(1) Dacă a dispus de un bun, iar actul de dispoziţie este opozabil persoanei îndreptăţite, persoana neîndreptăţită este obligată să restituie persoanei îndreptăţite tot ceea ce a primit în urma actului de dispoziţie. Dacă actul de dispoziţie are un caracter gratuit, obligaţia se pune în sarcina persoanei care a obţinut nemijlocit profit în temeiul acestui act.
(2) În cazul în care o prestaţie valabilă faţă de cel îndreptăţit este efectuată faţă de o persoană
neîndreptăţită, aceasta este obligată faţă de îndreptăţit să restituie prestaţia.

Capitolul XXXIV OBLIGAŢIILE CARE NASC DIN CAUZAREA DE DAUNE S e c ţ i u n e a 1

DISPOZIŢII GENERALE

CU PRIVIRE LA OBLIGAŢIILE CARE NASC DIN CAUZAREA DE DAUNE

Articolul 1398. Temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii

delictuale
(1) Cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.
(2) Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie se repară numai în cazurile expres
prevăzute de lege.
(3) O altă persoană decît autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile expres prevăzute de lege.
(4) Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu consimţămîntul persoanei
vătămate şi dacă fapta autorului nu vine în contradicţie cu normele de etică şi morală.

Articolul 1399. Răspunderea între părţile contractante

Prevederile prezentului capitol se aplică şi în cazul prejudiciului cauzat în raporturile contractuale, cu excepţia situaţiilor în care se aplică prevederi referitoare la răspunderea debitorului pentru neexecutarea contractului şi reglementări speciale pentru anumite raporturi contractuale.

Articolul 1400. Prevenirea prejudiciului

(1) Pericolul cauzării în viitor a unui prejudiciu dă temei interzicerii faptelor care pot genera un astfel de pericol.
(2) Dacă prejudiciul este o consecinţă a exploatării întreprinderii, instalaţiei sau a unei activităţi de producţie ce continuă să cauzeze daune sau să ameninţe cu producerea unui nou prejudiciu, instanţa de judecată poate să oblige pîrîtul, pe lîngă repararea prejudiciului, să-şi înceteze activitatea dacă încetarea nu contravine interesului public.

Articolul 1401. Prejudiciul cauzat în stare de legitimă

apărare
(1) Nu este pasibil de reparaţie prejudiciul cauzat de o persoană în stare de legitimă apărare dacă nu a depăşit limitele ei.
(2) Dacă în timpul apărării împotriva unui atac injust s-a cauzat prejudiciu unui terţ, prejudiciul urmează să fie reparat de atacator.

Articolul 1402. Prejudiciul cauzat în caz de extremă necesitate

(1) Prejudiciul cauzat de o persoană în caz de extremă necesitate urmează a fi reparat de ea. (2) Luînd în considerare împrejurările în care a fost cauzat prejudiciul, instanţa de judecată
poate obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a acţionat autorul prejudiciului sau poate
exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial, atît autorul prejudiciului, cît şi terţa persoană.
(3) Prejudiciul produs în urma stingerii sau localizării unui incendiu va fi reparat de autorul
incendiului.

Articolul 1403. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

(1) Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile care i s-au încredinţat.
(2) Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera dacă
va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.

Articolul 1404. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţie de răspundere

(1) Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave.
(2) Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile
indicate la alin.(1).
(3) Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.
(4) În cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un act adoptat în scopul
protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntîmpinat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului cînd autoritatea publică demonstrează că a dat dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei.
(5) Autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.

Articolul 1405. Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de urmărire penală,

ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată
(1) Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale
procuraturii sau ale instanţelor de judecată.
(2) Statul se exonerează de răspundere în cazul cînd persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ.

Articolul 1406. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani

(1) Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori)
sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.
(2) Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub supravegherea
unei instituţii de învăţămînt, de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor.
(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de educaţie, a
instituţiilor curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia sau o dată cu dobîndirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.

Articolul 1407. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani

(1) Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale.
(2) În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru
repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori) sau curator dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. (3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un
minor între 14 şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum
şi în cazul cînd, înainte de a fi atins majoratul, acesta dobîndeşte bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului.

Articolul 1408. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu

(1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.
(2) Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a repara prejudiciul cauzat de o persoană declarată incapabilă nu încetează în cazul cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu. (3) Dacă tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin.(1) pentru prejudiciul cauzat
vieţii şi sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorul prejudiciului dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd cont de starea materială
a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau parţială a prejudiciului din contul autorului.

Articolul 1409. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o

persoană aflată în imposibilitatea de a conştientiza acţiunile sale ori de a le dirija
(1) Persoana cu capacitate de exerciţiu care a cauzat un prejudiciu aflîndu-se în imposibilitatea
de a conştientiza sau dirija acţiunile sale nu răspunde pentru prejudiciu.
(2) Dacă prejudiciul este cauzat vieţii sau sănătăţii, instanţa de judecată are dreptul, ţinînd cont
de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, să-l oblige pe acesta la reparaţia integrală sau parţială a prejudiciului.
(3) Autorul prejudiciului nu este exonerat de răspundere dacă el însuşi este vinovat de faptul
că a ajuns într-o astfel de stare în urma consumului de alcool, de droguri, de alte substanţe psihotrope sau din altă cauză.

Articolul 1410. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un

izvor de pericol sporit
(1) Persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu excepţia cazurilor în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.
(2) Obligaţia de reparare a prejudiciului revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt temei legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.
(3) Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru prejudiciul cauzat dacă demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui ca urmare a acţiunilor ilicite ale unor terţi. În acest caz, răspunderea revine persoanei care a dobîndit în mod ilicit izvorul de pericol sporit. În măsura în care posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat de faptul că izvorul a ieşit din posesiunea lui, el va răspunde pentru prejudiciu în mod solidar cu persoana care l-a dobîndit în posesiune în mod ilicit.
(4) Posesorii izvoarelor de pericol sporit răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin interacţiunea acestor izvoare (coliziunea mijloacelor de transport etc.).
(5) Prejudiciul cauzat posesorilor izvoarelor de pericol sporit ca rezultat al interacţiunii acestora se repară potrivit dispoziţiilor art.1398.

Articolul 1411. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale

(1) Proprietarul unui animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de prejudiciul cauzat de acesta, fie că se afla în paza sa, fie că a scăpat de sub pază. Obligaţia reparaţiei nu apare dacă prejudiciul a fost cauzat de un animal domestic predestinat activităţii profesionale, de întreprinzător sau obţinerii de mijloace pentru întreţinerea proprietarului, iar proprietarul animalului a asigurat grija cuvenită pentru supravegherea animalului, sau dacă dauna s-a produs chiar şi în cazul manifestării unei asemenea griji.
(2) Persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul animalului, şi-a asumat obligaţia
de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa.

Articolul 1412. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin

surparea construcţiei
(1) Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau al unui viciu de construcţie.
(2) Persoana care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă ce i
s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.

Articolul 1413. Răspunderea în cazul căderii sau scurgerii din construcţie

Dacă prejudiciul s-a produs prin faptul că din construcţie a căzut ori a curs ceva, răspunde
persoana care are construcţia în posesiune. Această regulă nu se aplică în cazul în care prejudiciul s-a produs prin forţă majoră ori din vina celui prejudiciat.

Articolul 1414. Răspunderea pentru dauna cauzată în comun

(1) Dacă dauna a fost cauzată în comun de mai multe persoane, acestea poartă răspundere solidară.
(2) Poartă răspundere pentru daună nu doar autorul faptei cauzatoare de prejudicii, ci şi cel
care l-a instigat sau l-a susţinut, precum şi cel care a beneficiat în mod conştient de un folos în urma daunei cauzate altuia.
(3) Dacă este imposibil să se determine cotele despăgubirilor datorate de debitorii solidari
conform alin.(1) şi (2), ei vor fi răspunzători în cote egale.

Articolul 1415. Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudiciul

(1) Persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Statul, în cazul reparării prejudiciului în temeiul art.1405, are drept de regres faţă de
persoana cu funcţie de răspundere din organele de urmărire penală, procuratură sau instanţă judecătorească dacă vinovăţia lor este constatată prin sentinţă judecătorească.
(3) Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile prevăzute la art.1406–
1408 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, nu au drept de regres împotriva acestora.

Articolul 1416. Modul de reparare a prejudiciului

(1) Instanţa de judecată stabileşte felul despăgubirii în funcţie de circumstanţe. Ea va lua hotărîre diferită de cererea păgubitului numai din motive întemeiate.
(2) Instanţa de judecată, adoptînd hotărîre cu privire la reparaţia prejudiciului, obligă autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să compenseze integral prin echivalent bănesc prejudiciul cauzat.
(3) Instanţa de judecată stabileşte cuantumul reparaţiei prin echivalent bănesc în funcţie de
întinderea prejudiciului de la data pronunţării hotărîrii. Persoana vătămată poate cere despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul care a apărut după pronunţarea acestei hotărîri.
(4) Repararea prejudiciului prin echivalent bănesc se face prin încasarea unei sume globale în
folosul persoanei vătămate sau prin stabilirea unei redevenţe. În cazul în care se stabileşte o redevenţă, debitorul poate fi obligat la depunerea unei garanţii.

Articolul 1417. Luarea în considerare, la determinarea

cuantumului despăgubirii, a vinovăţiei persoanei vătămate
(1) Prejudiciul cauzat din intenţia persoanei vătămate nu se repară.
(2) Dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei vătămate.
(3) Culpa gravă a persoanei vătămate nu constituie temei de reducere a despăgubirii în cazurile
prevăzute la art.1405 şi nici în cazurile în care prejudiciul a fost cauzat unui minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu.

Articolul 1418. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii

(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau de altă vătămare a sănătăţii, autorul
prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc.
(2) Determinarea salariului (venitului) nerealizat din cauza vătămării integrităţii corporale sau
altei vătămări a sănătăţii se efectuează conform legii.
(3) La determinarea salariului nerealizat (venitului ratat) nu se iau în considerare pensia de dizabilitate, stabilită persoanei vătămate în legătură cu vătămarea integrităţii corporale sau cu o altă vătămare a sănătăţii şi nici alte indemnizaţii sau sume, plătite pe linia asigurărilor sociale de stat.

[Art.1418 al.(3) modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare

09.09.16]

(4) Volumul despăgubirilor ce se cuvin, în conformitate cu prezentul articol, persoanei vătămate poate fi mărit prin lege sau contract.

Articolul 1419. Răspunderea în caz de deces al persoanei vătămate

(1) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei
vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire îl au:
a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;
b) copilul persoanei născut după decesul ei;
c) unul dintre părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;
d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.
(2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:
a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor efectuate la secţia fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani;
c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 ani –
pe viaţă;
d) persoanelor cu dizabilităţi;

[Art.1419 al.(2), lit.d) în redacția LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]

e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată prin aviz de organele medicale abilitate.
(3) Determinarea cuantumului despăgubirilor pentru pierderea întreţinătorului se efectuează
conform legii.
(4) Persoanele obligate să repare prejudiciul cauzat prin deces vor fi ţinute să compenseze şi cheltuielile de înmormîntare necesare, ţinînd cont de statutul social al defunctului şi de obiceiurile locale, persoanei care le-a suportat.

Articolul 1420. Reparaţia prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces

(1) Plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces se efectuează în rate lunare.
(2) Compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate din cauza vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii poate fi stabilită cu anticipaţie, în baza avizului organului medical abilitat, inclusiv pentru achitarea prealabilă a serviciilor şi bunurilor necesare, ca foaie la sanatoriu, bilete de călătorie, mijloace speciale de transport etc.
(3) La cererea persoanei îndreptăţite de a primi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, instanţa de judecată poate stabili, dacă există motive întemeiate, ţinînd cont de posibilităţile persoanei responsabile, achitarea despăgubirilor în formă de plată unică pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
(4) În caz de lichidare a persoanei juridice răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin
vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, sumele respective sînt capitalizate potrivit legii.

Articolul 1421. Schimbarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii

sau prin deces
(1) Dacă, din cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, capacitatea de muncă a scăzut ulterior faţă de capacitatea pe care persoana vătămată a avut-o în momentul cînd i s-a atribuit despăgubirea, ea are dreptul să ceară un spor corespunzător al cuantumului despăgubirii.
(2) Persoana obligată să plătească despăgubirea prevăzută la alin.(1) are dreptul să ceară reducerea ei corespunzătoare în cazul în care capacitatea de muncă a persoanei vătămate a crescut faţă de capacitatea din momentul atribuirii despăgubirii.
(3) Sumele datorate pentru repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces vor fi indexate conform legii.

Articolul 1422. Reparaţia prejudiciului moral

(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.
(2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
(3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 1423. Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral

(1) Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată
în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.
(2) Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată,
luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

Articolul 1424. Termenul de prescripţie

(1) Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen de 3 ani începînd cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare.
(2) În cazul în care persoana obligată să repare prejudiciul şi persoana prejudiciată negociază
asupra prejudiciului care urmează să fie reparat, cursul prescripţiei se suspendă pînă cînd una din părţi nu va renunţa la negociere.
(3) În cazul în care persoana obligată să repare prejudiciul a dobîndit ceva, în urma faptei ilicite, din contul persoanei prejudiciate, prima este obligată, chiar şi după expirarea termenului de prescripţie, să restituie, în conformitate cu normele privind îmbogăţirea fără justă cauză, ceea ce a dobîndit.

S e c ţ i u n e a a 2-a RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIUL CAUZAT DE PRODUSE CU VICIU

[Secţiunea 2 titlul modificat prin LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în

vigoare 16.11.12]

Articolul 1425. Temeiurile reparării prejudiciului cauzat de produse cu viciu

[Art.1425 titlul modificat prin LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

(1) Producătorul răspunde pentru prejudiciul cauzat de un produs cu viciu, chiar şi în lipsa vinovăţiei, cu excepţia cazurilor în care:
a) nu a pus produsul respectiv în circulaţie;
b) se poate considera, în funcţie de împrejurări, că produsul nu avea viciul cauzator de pagube în momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie;
c) produsul nu este realizat nici pentru vînzare, nici pentru o altă formă de valorificare economică şi nu este vîndut în cadrul activităţii profesionale exercitate de producător;
d) viciul constă în faptul că produsul, în momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie,
corespundea unor dispoziţii legale obligatorii;
e) viciul nu putea fi identificat din cauza nivelului ştiinţei şi tehnicii de la momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie.
(2) Obligaţia de reparare a prejudiciului de către producătorul unei părţi componente a produsului este exclusă în cazul în care viciile se datorează modului de asamblare (construcţie) a produsului în care este încorporată partea componentă ori adăugirilor şi conexiunilor făcute de realizatorul produsului final. Această prevedere se aplică în modul corespunzător şi producătorului de materie primă.
(3) Obligaţia producătorului de a repara prejudiciul este diminuată sau înlăturată dacă la producerea prejudiciului a concurat vina celui prejudiciat ori a persoanei pentru care răspunde cel prejudiciat.
(4) Răspunderea producătorului nu este diminuată în cazul în care prejudiciul este produs
concomitent de un viciu al produsului şi de acţiunea unui terţ.

Articolul 1426. Produsul, producătorul şi prejudiciul cauzat

[Art.1426 titlu în redacţia LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

(1) În sensul prezentei secţiuni, produs este orice bun mobil, chiar şi în cazul în care acesta este încorporat în alte bunuri mobile sau într-un bun imobil. De asemenea, sînt considerate produse energia electrică, gazele naturale şi apa livrate pentru consum individual.

[Art.1426 al.(1) în redacţia LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

(2) În sensul prezentei secţiuni, producător este cel care a realizat un produs finit, o materie primă ori o parte componentă a unui produs. Producător este considerat şi cel care se prezintă ca producător prin adăugarea numelui său, a semnelor sale de comerţ sau a altor semne distinctive. (3) Producător este de asemenea cel care, în cadrul activităţii sale comerciale şi în limitele
domeniului de reglementare al prezentei secţiuni, importă sau cumpără un produs în scop de
vînzare, de locaţiune, de leasing sau de distribuire în o altă formă.

[Art.1426 al.(3) modificat prin LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

(4) Dacă producătorul nu poate fi stabilit, orice persoană care a livrat produsul poate fi considerată producător dacă, în termen de o lună din momentul în care a luat cunoştinţă de pretenţiile ce decurg din viciile produsului, nu indică producătorul ori persoana care i-a livrat produsul. Această dispoziţie se aplică şi în cazul unui produs importat în raport cu care nu pot fi identificate persoanele menţionate la alin.(3), chiar dacă numele producătorului este cunoscut.
(5) În sensul prezentei secţiuni, prejudiciu se consideră:
a) prejudiciul cauzat prin deces sau prin leziuni corporale;
b) prejudiciul cauzat sau distrugerea oricărui bun, altul decît produsul cu viciu, cu condiţia cumulativă ca bunul viciat:
– să fie, în mod normal, destinat utilizării sau consumului privat; şi
– să fie utilizat de persoana prejudiciată în special pentru uz propriu sau pentru consum privat. Prezentul alineat nu aduce atingere dispoziţiilor de drept privind repararea prejudiciului moral. [Art.1426 al.(5) introdus prin LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

Articolul 1427. Produsul cu viciu

[Art.1427 titlu în redacţia LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

(1) Un produs este cu viciu dacă nu garantează siguranţa scontată, luîndu-se în considerare toate împrejurările, cum ar fi de exemplu:

[Art.1427 al.(1) modificat prin LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

a) prezentarea produsului;
b) folosinţa care putea fi preconizată în mod rezonabil;
c) momentul punerii în circulaţie a produsului.
(2) Un produs nu are viciu doar prin faptul că, ulterior, un alt produs, îmbunătăţit, este pus în circulaţie.

Articolul 1428. Sarcina probaţiunii

Cel prejudiciat trebuie să aducă proba viciului, prejudiciului şi a legăturii cauzale dintre ele.

Articolul 1429. Răspunderea solidară

Dacă pentru acelaşi prejudiciu sînt răspunzătoare mai multe persoane, ele răspund solidar.

Articolul 1430. Termenele de reparare a prejudiciului

(1) În cazul în care pentru repararea prejudiciului nu este stabilit niciun termen, prejudiciul se repară dacă a apărut pe parcursul a 10 ani de la data la care producătorul a pus în circulaţie produsul ce a provocat prejudicii, cu excepţia cazurilor cînd persoana prejudiciată a iniţiat, în această perioadă, o procedură judiciară împotriva producătorului.

[Art.1430 al.(1) în redacţia LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

(2) Pretenţiile conform art.1425 se prescriu în 3 ani din momentul în care cel prejudiciat a luat cunoştinţă sau trebuia să ia cunoştinţă de prejudiciu, de viciul produsului şi de identitatea producătorului.

[Art.1430 al.(2) modificat prin LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

Articolul 1431. Interdicţia de a exclude sau de a limita cu anticipaţie răspunderea

(1) Răspunderea producătorului pentru produsele cu viciu nu poate fi exclusă ori limitată printr-o clauză contractuală. Convenţiile contrare nu produc efect.
(2) Aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni nu exclude posibilitatea persoanei prejudiciate de
a pretinde despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale sau delictuale ori în conformitate cu actele legislative şi normative speciale din domeniu.

[Art.1431 în redacţia LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare

16.11.12]

Articolul 1432. Moştenirea

Cartea a patra DREPTUL SUCCESORAL T i t l u l I

DISPOZIŢII GENERALE

CU PRIVIRE LA MOŞTENIRE

(1) Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi.
(2) Moştenirea este o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte, universală, unitară şi
indivizibilă.
(3) Moştenirea are loc conform testamentului (succesiune testamentară) şi în temeiul legii
(succesiune legală).

Articolul 1433. Succesorii

(1) Pot fi moştenitori, în cazul succesiunii:
a) testamentare, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s- au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copiii lui, precum şi
persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea;
b) legale, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea,
precum şi copiii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţi vii după decesul acestuia.
(2) Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală
asupra unui patrimoniu succesoral vacant.

Articolul 1434. Succesorul nedemn

(1) Nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care:
a) a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt constatate de instanţa de judecată;
b) a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a
contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale ale tuturor acestora.
(2) Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la data deschiderii succesiunii, nu sînt restabiliţi în aceste drepturi şi nici părinţii (adoptatorii) şi copiii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată de instanţa de judecată.

Articolul 1435. Decăderea din dreptul la succesiune

Circumstanţa care constituie temei pentru decădere din dreptul la succesiune trebuie constatată de instanţa de judecată. Acţiunea poate fi intentată de persoana pentru care decăderea succesorului nedemn din dreptul la succesiune are consecinţe patrimoniale.

Articolul 1436. Absolvirea succesorului nedemn

Persoana culpabilă de săvîrşirea unor acţiuni ce atrag decăderea din dreptul la succesiune poate fi chemată, în pofida acestui fapt, la moştenire dacă cel ce a lăsat moştenirea o iartă exprimînd acest lucru în mod expres în testament.

Articolul 1437. Obligaţiile persoanei declarate ca succesor nedemn

Dacă, după primirea succesiunii, este declarată de instanţa de judecată ca succesor nedemn,
persoana este obligată să restituie tot ceea ce a primit ca moştenire, inclusiv fructele obţinute.

Articolul 1438. Termenul de intentare a acţiunii privind declararea persoanei ca succesor nedemn

Acţiunea de declarare a persoanei ca succesor nedemn trebuie să fie intentată de persoana interesată în termen de un an din data deschiderii succesiunii.

Articolul 1439. Cota succesorală a persoanei dezmoştenite

Cota succesorală a persoanei decăzute din dreptul la succesiune se împarte egal între ceilalţi moştenitori.

Articolul 1440. Deschiderea succesiunii

(1) Succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată.
(2) Momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat
moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui.

Articolul 1441. Comorienţii şi codecedaţii

(1) Persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală care au murit fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit alteia se prezumă că au murit concomitent (comorienţii şi codecedaţii).
(2) Moştenirea lăsată de fiecare comorient sau codecedat va fi culeasă de proprii moştenitori.

Articolul 1442. Deschiderea succesiunii după declararea morţii persoanei

Consecinţa prevăzută la art.1441 survine şi în cazul declarării de către instanţa de judecată a decesului cîtorva persoane în urma dispariţiei fără veste în aceleaşi circumstanţe. În acest caz, nu are importanţă momentul intrării în vigoare a hotărîrii privind declararea morţii acestor persoane.

Articolul 1443. Locul deschiderii succesiunii

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.

Articolul 1444. Patrimoniul succesoral

(1) Patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului.
(2) Dacă există cîţiva moştenitori, cotele lor succesorale, pînă la primirea certificatului de moştenitor, aparţin tuturor acestora în calitate de patrimoniu unic.
(3) În patrimoniul succesoral intră cota-parte a celui ce a lăsat moştenirea din proprietatea comună, iar dacă împărţirea în natură nu este posibilă, valoarea ei.

Articolul 1445. Averea viitoare

Testatorul poate prevedea în testament o anumită avere pe care încă nu o stăpînea la momentul întocmirii testamentului, dar care, la deschiderea succesiunii, trebuie să fie în proprietatea sa.

Articolul 1446. Inadmisibilitatea transmiterii prin moştenire

a drepturilor şi obligaţiilor cu caracter personal
În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter personal şi care pot aparţine doar celui ce a lăsat moştenirea şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de contract sau de lege, care sînt valabile numai în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui.

Articolul 1447. Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale celui ce a lăsat moştenirea

Drepturile nepatrimoniale ale celui care a lăsat moştenirea neincluse în patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apărate de către succesori în modul prevăzut de lege.

Articolul 1448. Dreptul la revendicarea bunului din patrimoniul

succesoral
(1) Dacă testatorul a testat un bun care aparţine unei alte persoane, aceasta are dreptul la revendicarea bunului pe principii generale.
(2) Dacă patrimoniul defunctului conţine bunuri care aparţin unei alte persoane, determinarea acestei părţi din patrimoniu şi transmiterea ei persoanei îndreptăţite sînt obligatorii.

T i t l u l II MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE

LA MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ Articolul 1449. Testamentul

(1) Testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele.
(2) Testator poate fi doar persoana cu capacitate de exerciţiu.
(3) Nu se permite întocmirea testamentului prin reprezentant.

Articolul 1450. Determinarea cotei succesorale de către testator

(1) Testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru moştenitorii menţionaţi în el sau poate indica în mod concret cărui moştenitor ce parte din patrimoniu îi va trece în proprietate. Dacă în testament nu există astfel de indicaţii, patrimoniul succesoral se împarte egal între moştenitori.
(2) Dacă în testament sînt menţionaţi cîţiva moştenitori, dar este stabilită cotă succesorală
numai unuia dintre ei, ceilalţi moştenesc în părţi egale patrimoniul rămas.

Articolul 1451. Substituirea succesorului

(1) Testatorul este în drept să substituie succesorul desemnat dacă acesta din urmă decedează pînă la deschiderea moştenirii, nu acceptă sau renunţă la moştenire, sau este privat de dreptul la moştenire.
(2) Renunţarea moştenitorului testamentar la succesiune se admite numai în cazul în care
acesta nu indică în favoarea cui renunţă.

Articolul 1452. Partajarea patrimoniului între moştenitorii testamentari

Dacă în testament sînt numiţi cîţiva moştenitori, iar cota determinată a unuia dintre ei include întregul patrimoniu succesoral, toţi comoştenitorii testamentari moştenesc în cote egale.

Articolul 1453. Moştenirea părţii netestate din patrimoniul succesoral

În cazul în care cotele-părţi determinate în testament nu includ întregul patrimoniu succesoral, pentru partea netestată se aplică prevederile succesiunii legale sau vacante, care se referă şi la moştenitorii legali cărora le-a fost testată o parte din avere dacă testamentul nu prevede altfel.

Articolul 1454. Imposibilitatea determinării exacte a moştenitorului

Dacă testatorul a determinat persoana moştenitorului prin caracteristici care pot fi proprii mai multor persoane şi nu se poate stabili pe care dintre ele a avut-o în vedere testatorul, toate persoanele se consideră moştenitori cu drept la cote-părţi egale.

Articolul 1455. Dezmoştenirea

(1) Testatorul poate dezmoşteni pe unul, pe cîţiva sau pe toţi moştenitorii legali şi nu este obligat să motiveze acest fapt.
(2) Persoana dezmoştenită prin dispoziţie testamentară expresă nu poate deveni moştenitor legal asupra părţii netestate din avere şi nici asupra cotelor-părţi la care au renunţat moştenitorii testamentari.

Articolul 1456. Păstrarea dreptului la moştenire

Moştenitorii legali nedesemnaţi în testament îşi păstrează dreptul la moştenire asupra părţii netestate din avere. Ei, de asemenea, moştenesc şi partea testată din avere dacă, la momentul deschiderii moştenirii, în viaţă nu se afla nici unul dintre moştenitorii testamentari sau dacă toţi au renunţat la moştenire.

Articolul 1457. Inadmisibilitatea moştenirii legale

Dacă întreaga avere a fost divizată între moştenitori conform testamentului, dar la momentul deschiderii succesiunii unul dintre ei nu mai este în viaţă, moştenirea legală nu va avea loc, iar cota lui succesorală va fi repartizată în mod egal între ceilalţi moştenitori testamentari.

Capitolul II

FORMA TESTAMENTULUI Articolul 1458. Forma testamentului

Testamentul poate fi întocmit doar în una din următoarele forme:
a) olograf – scris în întregime personal, datat şi semnat de testator;
b) autentic – autentificat notarial, precum şi asimilat cu cel autentificat notarial;
c) mistic – scris în întregime, datat şi semnat de testator, strîns şi sigilat şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.

Articolul 1459. Testamentele asimilate celor autentificate notarial

(1) Sînt asimilate celor autentificate notarial testamentele autentificate de:
a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al spitalului, al unei alte instituţii medicale, al sanatoriului, directorul sau medicul principal al azilului pentru persoane cu dizabilităţi şi bătrîni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de explorări, expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o astfel de expediţie;

[Art.1459 al.(1), lit.a) modificată prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în

vigoare 09.09.16]

b) căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau în aeronavă;
c) comandantul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului militar dacă la locul aflării lor nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este persoană civilă sau membru al familiei acestuia;
d) şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de
libertate.
(2) Testamentul autentificat conform prevederilor alin.(1) se expediază cel tîrziu a doua zi după autentificare unuia dintre notarii de la locul instituţiei date.

Articolul 1460. Semnarea testamentului de către o altă persoană

Dacă testatorul, dintr-o anumită cauză, nu poate semna personal testamentul, la rugămintea şi
în prezenţa lui, precum şi în prezenţa a cel puţin 2 martori şi a notarului, poate semna o altă persoană. În acest caz, trebuie indicată cauza care l-a împiedicat pe testator să semneze personal. Martorii de asemenea semnează în testament.

Articolul 1461. Testamentul persoanei analfabete sau cu

deficienţe fizice
Testamentul persoanei analfabete sau cu dificienţe fizice se întocmeşte în mod obligatoriu în prezenţa a 2 martori şi a unei persoane care poate comunica cu testatorul, confirmînd prin semnătură manifestarea lui de voinţă.

Articolul 1462. Martorii testamentari

Nu pot fi martori testamentari persoanele care nu au atins majoratul, cele lipsite de capacitate de exerciţiu, moştenitorii testamentari şi rudele lor pe linie ascendentă şi descendentă, surorile, fraţii, soţul (soţia) şi legatarul.

Articolul 1463. Secretul testamentului

Notarul, o altă persoană care autentifică testamentul, martorii, precum şi persoana care a semnat testamentul în locul testatorului, nu au dreptul, pînă la deschiderea succesiunii, să dea publicităţii date despre conţinutul testamentului, despre întocmirea, modificarea sau revocarea lui.

Articolul 1464. Data întocmirii testamentului

În testament trebuie să se indice data întocmirii lui. Lipsa datei atrage nulitatea testamentului doar dacă nu sînt înlăturate dubiile privind capacitatea de exerciţiu a testatorului la momentul întocmirii, modificării sau revocării testamentului, precum şi în cazul existenţei a cîtorva testamente.

Capitolul III MODIFICAREA, REVOCAREA SAU ANULAREA TESTAMENTULUI

Articolul 1465. Modificarea sau revocarea testamentului

Testatorul poate modifica sau revoca testamentul în orice moment:
a) prin întocmirea unui nou testament, care revocă în mod direct, total sau parţial, testamentul anterior ce contravine noului testament;
b) prin depunerea unei cereri la notar;
c) prin distrugerea tuturor exemplarelor testamentului olograf.

Articolul 1466. Inadmisibilitatea restabilirii testamentului revocat

Testamentul revocat printr-un testament întocmit mai tîrziu nu poate fi restabilit nici în cazul în care testamentul ulterior va fi revocat prin depunerea unei cereri.

Articolul 1467. Pluralitatea de testamente

Dacă testatorul a întocmit cîteva testamente care se completează şi nu se substituie integral unul pe altul, toate testamentele rămîn în vigoare. Testamentul anterior îşi păstrează puterea legală în limita în care prevederile lui nu sînt modificate prin testamentele ulterioare.

Articolul 1468. Temeiurile în care testamentul este considerat

fără putere legală
Testamentul nu are putere legală:
a) dacă unica persoană în a cărei favoare a fost întocmit decedează înaintea testatorului;
b) în cazul în care unicul moştenitor nu acceptă moştenirea;
c) dacă averea testată dispare în timpul vieţii testatorului sau este înstrăinată de acesta;
d) în partea în care încalcă rezerva succesorală.

Articolul 1469. Nulitatea testamentului

(1) Testamentul este nul dacă sînt prezente condiţiile de nulitate a actelor juridice.
(2) Dispoziţiile testamentare care contravin legii sau intereselor publice, precum şi condiţiile care nu sînt clare sau contravin una alteia, sînt nule.
(3) Testamentul întocmit cu nerespectarea formei stabilite de lege este nul. (4) Testamentul este declarat nul de către instanţa de judecată.

Articolul 1470. Nulitatea dispoziţiilor testamentare separate

(1) Dispoziţia testamentară în a cărei bază are loc chemarea la moştenirea unui bun care nu
face parte din patrimoniul succesoral este nulă.
(2) Dispoziţia testamentară care nu poate fi executată din motiv de sănătate sau din alte motive obiective poate fi declarată nulă.

Articolul 1471. Consecinţele pierderii puterii legale şi ale nulităţii unei dispoziţii testamentare

Dacă dintre cîteva dispoziţii testamentare una nu mai are putere legală sau este nulă, iar
testatorul nu a lăsat alte dispoziţii, restul dispoziţiilor testamentului rămîn în vigoare.

Articolul 1472. Acceptarea succesiunii în cazul nulităţii testamentului

În cazul declarării nulităţii testamentului, moştenitorul privat prin acest testament de dreptul la moştenire are dreptul la opţiune în cadrul succesiunii legale conform regulilor generale.

Articolul 1473. Contestarea valabilităţii testamentului

Valabilitatea testamentului poate fi contestată, în temeiul condiţiilor de nulitate a actelor juridice, de către moştenitorii legali şi de alte persoane interesate.

Articolul 1474. Termenul de intentare a acţiunii

(1) Acţiunea privind declararea nulităţii testamentului poate fi intentată în termen de un an de la data deschiderii succesiunii.
(2) Termenul prevăzut la alin.(1) nu se extinde asupra acţiunii proprietarului dacă testatorul a testat din greşeală o avere străină ca fiind a sa.

Capitolul IV EXECUTAREA TESTAMENTULUI

Articolul 1475. Subiectele executării testamentului

În lipsa indicaţiilor în testament, executarea lui se pune în sarcina moştenitorilor testamentari. Aceştia pot încredinţa prin contract executarea testamentului unuia dintre ei sau unei alte persoane.

Articolul 1476. Desemnarea executorului testamentar

În scopul executării întocmai a dispoziţiilor testamentare, testatorul poate desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari, atît dintre moştenitorii testamentari, cît şi dintre persoanele care nu sînt moştenitori. În ultimul caz, este nevoie de acordul executorului testamentar, acesta exprimîndu-l în scris pe testament sau în cererea anexată acestuia.

Articolul 1477. Refuzul de a executa testamentul

Executorul testamentar este în drept să refuze în orice moment executarea obligaţiei pe care i-a încredinţat-o testatorul, fapt care trebuie să-l aducă în prealabil la cunoştinţa moştenitorilor.

Articolul 1478. Desemnarea executorului testamentar de către un terţ

(1) Testatorul poate încredinţa desemnarea executorului testamentar unui terţ care, după deschiderea succesiunii, trebuie să numească imediat executorul testamentar şi să anunţe despre aceasta moştenitorii. Terţul poate refuza îndeplinirea acestei sarcini, fapt care trebuie să-l aducă imediat la cunoştinţa moştenitorilor.
(2) Numirea executorului se face prin depunerea de către terţ a unei cereri la notarul de la locul deschiderii moştenirii.
(3) Executorul comunică acordul prin depunerea unei cereri la notarul de la locul deschiderii succesiunii.

Articolul 1479. Executarea parţială sau integrală a testamentului

Testatorul poate încredinţa executorului testamentar executarea integrală a testamentului sau doar a unor anumite dispoziţii.

Articolul 1480. Paza şi administrarea patrimoniului succesoral

Executorul testamentar este obligat ca, din momentul deschiderii succesiunii, să efectueze paza şi administrarea patrimoniului succesoral. El este în drept să îndeplinească toate acţiunile necesare executării testamentului. În limitele acestor împuterniciri, moştenitorii pierd dreptul de a administra patrimoniul succesoral.

Articolul 1481. Paza şi administrarea patrimoniului succesoral

de către cîţiva executori testamentari
Dacă există mai mulţi executori testamentari, se admit acţiuni individuale numai în cazul pazei patrimoniului succesoral, în alte cazuri fiind necesar acordul dintre ei.

Articolul 1482. Compensarea cheltuielilor aferente executării testamentului

(1) Executorul testamentar îşi îndeplineşte obligaţiile fără a fi remunerat, deşi poate primi o
recompensă dacă aceasta este prevăzută în testament.
(2) Executorul testamentar are dreptul la compensarea, din contul averii succesorale, a cheltuielilor de păstrare şi administrare a averii.
(3) Executorul testamentar care nu este moştenitor nu este în drept să facă alte cheltuieli din averea succesorală decît cele prevăzute la art.1551.

Articolul 1483. Darea de seamă a executorului testamentar

După executarea testamentului, executorul este obligat, la cererea moştenitorilor, să le prezinte o dare de seamă despre activitatea sa. Executorul testamentar îşi îndeplineşte funcţiile pînă la acceptarea succesiunii de către toţi moştenitorii.

Articolul 1484. Înlăturarea executorului testamentar

La cererea persoanei interesate, instanţa de judecată poate înlătura executorul testamentar dacă există motive întemeiate.

Articolul 1485. Responsabilitatea executorului testamentar

Dacă se abate, intenţionat sau din imprudenţă, de la îndeplinirea obligaţiilor încredinţate prin testament, executorul testamentar poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate astfel moştenitorilor.

Articolul 1486. Legatul

Capitolul V LEGATUL

Testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje patrimoniale (legat) fără a o desemna în calitate de moştenitor.

Articolul 1487. Obiectul legatului

Obiect al legatului poate fi transmiterea către cel ce recepţionează legatul (legatar) în proprietate, folosinţă sau cu un alt drept real a bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral; obţinerea şi transmiterea către acesta a bunurilor care nu fac parte din moştenire; îndeplinirea unei anumite munci, prestarea de servicii şi altele.

Articolul 1488. Folosirea locuinţei în bază de legat

Testatorul este în drept să pună în sarcina moştenitorului cărui a testat casa, apartamentul sau orice altă locuinţă obligaţia de a transmite unei sau mai multor persoane dreptul de folosinţă viageră sau pentru o anumită perioadă asupra încăperii de locuit sau a unei anumite porţiuni din ea. La cesiunea ulterioară a dreptului de proprietate asupra încăperii de locuit, dreptul de folosinţă rămîne în vigoare.

Articolul 1489. Inalienabilitatea dreptului de folosinţă

asupra încăperii de locuit
(1) Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu se înstrăinează şi nu trece la moştenitorii legatarului.
(2) Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu este un temei pentru membrii familiei legatarului de a locui în ea dacă testamentul nu prevede altfel.

Articolul 1490. Limitele de executare a legatului

Moştenitorul însărcinat cu executarea legatului îl execută în limitele valorii patrimoniului testat, cu excepţia acelei părţi din datoriile testatorului a cărei stingere a fost pusă în sarcina moştenitorului, dacă testamentul nu prevede altfel.

Articolul 1491. Executarea legatului de către alţi moştenitori

(1) Dacă moştenitorul însărcinat cu executarea legatului a decedat pînă la deschiderea succesiunii sau a renunţat la moştenire, obligaţia executării legatului trece la comoştenitorii care au primit cota lui.
(2) În cazul în care executarea legatului este pusă în sarcina mai multor moştenitori, fiecare execută obligaţia proporţional cotei sale succesorale.

Articolul 1492. Termenul de solicitare a executării legatului

Legatarul are dreptul de a cere, în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, executarea legatului dacă testamentul nu prevede altfel.

Articolul 1493. Încetarea executării legatului

Legatul încetează dacă legatarul:
a) nu a solicitat în termenul prevăzut la art.1492 executarea;
b) nu este în viaţă la data deschiderii moştenirii.

Articolul 1494. Legatul la primirea rezervei succesorale

În cazul în care moştenitorul testamentar însărcinat cu executarea legatului are dreptul la o cotă din rezerva succesorală, el execută legatul în limitele acelei părţi a averii moştenite care depăşeşte cota din rezerva succesorală ce i se cuvine.

Articolul 1495. Răspunderea legatarului

Legatarul nu răspunde pentru datoriile testatorului.

Articolul 1496. Renunţarea la legat şi degrevarea de executarea legatului

(1) Persoana căreia i se cuvine legatul este în drept să renunţe la el. În acest caz, cota
succesorală respectivă revine moştenitorului care va avea sarcina executării legatului. (2) Dacă persoana căreia i se cuvine legatul renunţă la el, moştenitorul însărcinat cu
executarea legatului este degrevat de ea.

Articolul 1497. Transmiterea legatului către moştenitori

Dacă persoana căreia i se cuvine legatul decedează după deschiderea succesiunii, nereuşind să-şi exprime acordul, dreptul de a primi legatul trece la moştenitorii ei dacă legatul nu ţine de persoana legatarului.

Articolul 1498. Legatul în scopuri general-utile

(1) Testatorul poate ordona moştenitorului executarea unei anumite acţiuni în scopuri general- utile, fapt ce poate avea atît caracter material, cît şi nematerial.
(2) Dacă acţiunea încredinţată conform alin.(1) se referă la patrimoniu, se aplică normele care reglementează legatul.
(3) În caz de deces al moştenitorului însărcinat prin testament cu executarea unor acţiuni în scopuri general-utile, obligaţia executării trece la moştenitorii care au primit cota lui.
(4) Dreptul de a cere de la moştenitor prin instanţă de judecată executarea acţiunii încredinţate îl are executorul testamentar, iar dacă nu este desemnat nici un executor, acest drept îl are oricare dintre moştenitori, precum şi alte persoane interesate.

T i t l u l III MOŞTENIREA LEGALĂ Captolul I

DISPOZIŢII GENERALE

CU PRIVIRE LA MOŞTENIREA LEGALĂ Articolul 1499. Moştenirea legală

(1) Moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului către persoanele menţionate în lege, se aplică în cazul în care:
a) cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament;
b) a fost declarată nulitatea testamentului;
c) succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;
d) succesorul testamentar este nedemn.

Articolul 1500. Moştenitorii legali

(1) În cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală sînt:
a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea;
b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atît
din partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;
c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea. (2) Ascendenţii ordinari culeg moştenirea în ordinea proximităţii (apropierii) gradului de
rudenie cu cel ce a lăsat moştenirea, respectiv bunicii îi înlătură pe străbunici etc., indiferent de sex şi linie.
(3) În cazul moştenirii descendenţilor şi colateralilor se aplică reprezentarea:
a) descendenţilor – la infinit;
b) colateralilor – pînă la gradul al IV-lea de rudenie inclusiv (colaterali privilegiaţi – nepoţi de la frate şi soră, strănepoţi de la frate şi soră; colaterali ordinari – veri primari).
(4) Reprezentarea are loc cu respectarea prevederilor art.1504.
(5) Părinţii naturali ai celui adoptat şi celelalte rude ale lui de sînge pe linie ascendentă, precum şi surorile şi fraţii lui de sînge, nu moştenesc după moartea celui adoptat sau a descendenţilor lui.

Articolul 1501. Ordinea la succesiunea legală

Moştenitorii de clasă posterioară sînt chemaţi la succesiune legală numai dacă lipsesc moştenitori din clasele precedente sau dacă aceştia nu acceptă ori refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în cazul în care toţi moştenitorii de clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul la succesiune.

Articolul 1502. Privarea de dreptul la succesiune în cazul

desfacerii căsătoriei
Prin hotărîre judecătorească, un soţ poate fi privat de dreptul la succesiune legală dacă se confirmă că de facto căsătoria cu cel ce a lăsat moştenirea a încetat cu 3 ani înainte de deschiderea succesiunii şi soţii au locuit separat.

Articolul 1503. Pierderea dreptului la succesiune în cazul

declarării nulităţii căsătoriei
Soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au existat motive pentru declararea nulităţii căsătoriei şi testatorul a intentat în acest sens o acţiune în instanţă de judecată.

Articolul 1504. Reprezentarea

(1) Dacă moştenitorul moare înaintea celui ce lasă moştenirea, succesorii indicaţi la art.1500 alin.(3) culeg, prin intermediul instituţiei reprezentării, partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit moştenitorului decedat.
(2) Reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul reprezentatului. (3) Nu se admite reprezentarea persoanei la a cărei moştenire s-a renunţat, a persoanei care a
renunţat la moştenire, precum şi a nedemnului.

Capitolul II REZERVA SUCCESORALĂ

Articolul 1505. Rezerva succesorală

Succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală (rezervă succesorală).

Articolul 1506. Apariţia dreptului de a pretinde cotă din rezerva succesorală

Dreptul de a pretinde cotă din rezerva succesorală apare în momentul deschiderii succesiunii. Acest drept se transmite prin moştenire.

Articolul 1507. Determinarea mărimii rezervei succesorale

Mărimea rezervei succesorale se determină în funcţie de întregul patrimoniu succesoral, inclusiv de averea atribuită pentru îndeplinirea legatului.

Articolul 1508. Determinarea cotei din rezerva succesorală

pentru fiecare moştenitor rezervatar
La determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare moştenitor rezervatar, se iau în considerare toţi moştenitorii legali chemaţi la succesiune dacă nu ar fi existat testamentul. Moştenitorii testamentari nu se iau în considerare dacă ei nu sînt moştenitori legali.

Articolul 1509. Consecinţele renunţării la legat

Dacă moştenitorul rezervatar este în acelaşi timp şi legatar, va putea pretinde la rezervă dacă renunţă la legat. În caz contrar, el pierde dreptul la cota din rezerva succesorală în mărimea legatului.

Articolul 1510. Separarea rezervei succesorale din patrimoniul netestat

Dacă testamentul nu se referă la întregul patrimoniu succesoral, rezerva succesorală se separă în primul rînd din averea netestată, iar în cazul insuficienţei acesteia, rezerva se completează din averea testată.

Articolul 1511. Dreptul succesorului rezervatar de a cere

completarea cotei
Dacă succesorului rezervatar i se testează avere în mărime mai mică de jumătate din cota pe care ar fi primit-o în caz de succesiune legală, el poate cere partea cu care cota primită conform testamentului este mai mică de jumătate din cota pe care ar fi primit-o în baza moştenirii legale.

Articolul 1512. Renunţarea la cotă din rezerva succesorală

(1) Moştenitorul rezervatar poate renunţa la cota ce i se cuvine din rezerva succesorală fără a indica în a cui favoare renunţă. Faptul acesta nu atrage majorarea cotei din rezerva succesorală
pentru alţi moştenitori. Cota lui trece la moştenitorii testamentari proporţional cotei testate lor. (2) Acceptarea cotei din rezerva succesorală sau renunţarea la ea se face în termenul stabilit
pentru opţiune succesorală.

Articolul 1513. Privarea de dreptul la cotă din rezerva succesorală

(1) Privarea de dreptul la cotă din rezerva succesorală poate avea loc dacă există circumstanţe
care au drept rezultat decăderea din dreptul la moştenire în genere.
(2) Privarea de dreptul la cotă din rezerva succesorală poate fi efectuată de testator încă în timpul vieţii lui prin adresare în instanţă de judecată.
(3) Hotărîrea pronunţată de instanţa de judecată despre privarea de dreptul la cotă din rezerva succesorală se aplică din momentul deschiderii moştenirii. Aceeaşi regulă acţionează şi în cazul în care testatorul s-a adresat în instanţă de judecată, iar hotărîrea a fost pronunţată după decesul lui.

Articolul 1514. Trecerea rezervei succesorale la moştenitorii testamentari

Cota din rezerva succesorală a moştenitorului privat de dreptul la ea trece la moştenitorii testamentari.

T i t l u l IV

SUCCESIUNEA VACANTĂ Articolul 1515. Trecerea bunurilor fără succesor în

proprietatea statului
(1) Patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului de moştenire asupra unui patrimoniu vacant dacă nu există nici succesori testamentari, nici legali sau dacă nici unul din succesori nu a acceptat succesiunea, sau dacă toţi succesorii sînt privaţi de dreptul la succesiune.
(2) Statul intră în posesiunea patrimoniului succesoral prin eliberarea unui certificat de succesiune vacantă.
(3) Ordinea moştenirii şi evidenţa patrimoniului succesoral vacant, precum şi transmiterea acestuia în proprietatea statului, se stabilesc prin lege.

T i t l u l V

REGIMUL JURIDIC AL MOŞTENITORULUI Capitolul I

OPŢIUNEA SUCCESORALĂ Articolul 1516. Acceptarea succesiunii

[Art.1516 al.(1) exclus prin LP113-XVIII din 18.12.09, MO197-200/31.12.09 art.656]

(2) Succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal.
(3) Succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral.
(4) Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a acceptat
întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi din ce ar consta.

Articolul 1517. Termenul de acceptare a succesiunii

Termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei.

Articolul 1518. Termenul special de acceptare a

succesiunii
Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3 luni.

Articolul 1519. Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii

(1) Termenul prevăzut la art.1517 poate fi prelungit de către instanţa de judecată cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de judecată, persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis termenul menţionat.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), succesorului i se acordă în natură partea ce i se cuvine din averea rămasă, iar în cazul imposibilităţii de a-i transmite în natură, echivalentul în bani al părţii ce i se cuvine din averea rămasă.

Articolul 1520. Inadmisibilitatea dispunerii de patrimoniul succesoral

Moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are dreptul să dispună de el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la primirea certificatului de moştenitor.

Articolul 1521. Dreptul la fructele obţinute pînă la intentarea

acţiunii
Dacă moştenitorul testamentar nu ştia de modificarea ori de revocarea testamentului sau dacă moştenitorul legal care nu ştia despre existenţa testamentului a intrat în posesiunea averii succesorale, sau dacă moştenitorii testamentari şi legali nu ştiau despre existenţa unui alt testament ori despre existenţa unor moştenitori legali mai apropiaţi, lor le rămîn fructele obţinute de la averea succesorală pînă la intentarea acţiunii, fiind de asemenea în drept să ceară restituirea integrală a capitalului investit în averea succesorală.

Articolul 1522. Consecinţele înstrăinării unor anumite

bunuri din averea succesorală
Dacă, în cazurile prevăzute la art.1521, bunurile care intră în avere succesorală sînt vîndute pînă la intentarea acţiunii, vînzarea-cumpărarea se consideră valabilă, iar mijloacele obţinute din vînzare se predau moştenitorului legal.

Articolul 1523. Transmisia succesorală

(1) Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea moştenirii, dreptul de a primi cotă succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorii moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni, el se prelungeşte pînă la 3 luni.
(2) La expirarea termenului prevăzut la alin.(1), succesorii moştenitorului decedat pot fi
recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea dacă instanţa va considera cauzele omiterii termenului întemeiate.
(3) Dreptul moştenitorului de a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva
succesorală nu se transmite moştenitorilor lui.

Articolul 1524. Consecinţele neacceptării moştenirii prin transmisie succesorală

(1) Neacceptarea moştenirii prin transmisie succesorală nu privează moştenitorul de posibilitatea de a accepta moştenirea care era destinată nemijlocit moştenitorului decedat.
(2) La refuzul de a accepta moştenirea prin transmisie succesorală, averea trece la persoanele chemate să accepte moştenirea în acelaşi rînd cu moştenitorul decedat.

Articolul 1525. Măsurile de conservare a averii succesorale

Moştenitorul este în drept să ceară luarea de măsuri pentru conservarea averii succesorale, fapt pentru care se stabileşte un termen de 6 luni ce se încadrează în termenul general de acceptare a succesiunii.

Articolul 1526. Renunţarea la succesiune

(1) Moştenitorul poate renunţa la succesiune în termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în posesiune.
(2) Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul altor moştenitori testamentari sau legali. (3) Nu este admisă renunţarea la moştenire în folosul unei persoane private de dreptul la
moştenire sau declarate moştenitor nedemn, inclusiv conform unei dispoziţii exprese din
testament.

Articolul 1527. Inadmisibilitatea renunţării parţiale la succesiune

(1) Nu se permite renunţarea parţială la succesiune sau acceptarea parţială a succesiunii, sub condiţie sau pe un termen anumit.
(2) Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire sau formulează o anumită condiţie, se consideră că renunţă la moştenire.

Articolul 1528. Moştenirea cîtorva cote succesorale

(1) Persoana chemată la moştenirea mai multor cote succesorale poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta dacă este chemată la moştenire în temeiuri diferite.
(2) Dacă chemarea la moştenire se face într-un singur temei, acceptarea sau renunţarea la o cotă se consideră aplicabilă şi celeilalte cote. Chemarea are acelaşi temei şi atunci cînd dispoziţia se conţine în testamente diferite.
(3) Dacă testatorul a testat moştenitorului cîteva cote din moştenire, el poate să-l autorizeze
prin dispoziţie testamentară să accepte o cotă şi să renunţe la alta.

Articolul 1529. Renunţarea la o parte din cota succesorală

Moştenitorul este în drept să renunţe la o parte din cota succesorală care îi aparţine cu drept de acrescămînt, indiferent de partea rămasă din moştenire.

Articolul 1530. Acrescămîntul

Dacă moştenitorul renunţă la moştenire, dar nu declară în favoarea cui renunţă, cota lui majorează cota moştenitorilor chemaţi la succesiune legală (acrescămînt), iar dacă tot patrimoniul succesoral este împărţit prin testament, majorează cota moştenitorilor testamentari proporţional cotei lor dacă testamentul nu prevede altfel.

Articolul 1531. Renunţarea unicului moştenitor la succesiune

Dacă unicul moştenitor din clasa respectivă renunţă la succesiune, aceasta trece la moştenitorii din clasa următoare.

Articolul 1532. Renunţarea în folosul mai multor succesori

Dacă renunţă la succesiune în folosul mai multor persoane, moştenitorul poate desemna cota fiecăreia din ele. În lipsa unei astfel de indicaţii, cota lui se împarte egal între succesorii în favoarea cărora a fost anunţată renunţarea la succesiune.

Articolul 1533. Renunţarea la succesiune în favoarea celor chemaţi prin reprezentare

Renunţarea la succesiune în favoarea celor chemaţi prin reprezentare se permite dacă, la ziua deschiderii succesiunii, persoana reprezentată care trebuia să fie succesor al celui ce a lăsat
moştenirea nu va fi în viaţă sau dacă succesorul chemat prin reprezentare (în cazul succesiunii legale) este succesor testamentar.

Articolul 1534. Inadmisibilitatea refuzului reprezentantului

statului de a accepta succesiunea
Reprezentantul statului nu este în drept să nu accepte succesiunea.

Articolul 1535. Inadmisibilitatea renunţării la succesiune după depunerea cererii la notar

Nu se admite renunţarea la succesiune după ce moştenitorul a depus la notarul de la locul deschiderii succesiunii declaraţia de acceptare a moştenirii.

Articolul 1536. Ireversibilitatea renunţării la succesiune

(1) Declaraţia de renunţare la succesiune este ireversibilă.
(2) Dacă moştenitorul este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrînsă, lipsită de sau limitată în capacitatea de exerciţiu, renunţarea la succesiune se face în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.

Articolul 1537. Transmiterea dreptului de renunţare la succesiune

(1) Dreptul de renunţare la succesiune se transmite prin moştenire.
(2) Dacă moştenitorul a decedat pînă la expirarea termenului de renunţare la succesiune, acesta continuă să curgă pînă la expirarea lui.
(3) Fiecare din succesorii moştenitorului decedat poate renunţa numai la partea sa de succesiune.

Articolul 1538. Termenul de contestare a opţiunii succesorale

Acceptarea sau renunţarea la moştenire pot fi contestate în termen de 3 luni din ziua cînd persoana interesată a aflat despre faptul că pentru aceasta există motiv întemeiat.

Articolul 1539. Momentul survenirii efectelor juridice ale

opţiunii succesorale
Efectele juridice ale acceptării sau renunţării la succesiune survin în momentul deschiderii succesiunii.

Capitolul II RESPONSABILITATEA MOŞTENITORILOR DE PASIVUL SUCCESORAL

Articolul 1540. Responsabilitatea succesorilor în faţa creditorilor

(1) Moştenitorii care au acceptat succesiunea satisfac pretenţiile creditorilor celui ce a lăsat moştenirea proporţional cotei fiecăruia în activul succesoral.
(2) Dacă cel ce a lăsat moştenirea a fost debitor solidar, moştenitorii poartă această răspundere
solidară.
(3) Moştenitorii care au primit cotă din rezerva succesorală, de asemenea, sînt responsabili de datoriile celui ce a lăsat moştenirea.

Articolul 1541. Sarcina probaţiunii

Moştenitorul trebuie să dovedească că datoriile celui ce a lăsat moştenirea depăşesc valoarea averii succesorale, cu excepţia cazului cînd inventarul averii a fost efectuat de notar.

Articolul 1542. Punerea achitării datoriei în sarcina moştenitorului

Testatorul poate pune achitarea integrală sau parţială a datoriei în sarcina unui sau mai multor
moştenitori.

Articolul 1543. Obligaţia de a înştiinţa creditorii despre

deschiderea succesiunii
Moştenitorii sînt obligaţi să înştiinţeze creditorii celui ce a lăsat succesiunea despre deschiderea succesiunii dacă au cunoştinţă despre datoriile defunctului.

Articolul 1544. Termenul de înaintare a pretenţiilor creditorilor

(1) În termen de 6 luni din ziua cînd au aflat despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea trebuie să înainteze pretenţii către moştenitorii care au acceptat succesiunea, indiferent de scadenţa acestor pretenţii.
(2) Dacă nu ştiau despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea urmează să înainteze pretenţii moştenitorilor în termen de un an din momentul începerii curgerii termenului de înaintare a pretenţiilor.
(3) Nerespectarea dispoziţiilor alin.(1) şi (2) atrage pierderea de către creditori a dreptului de înaintare a pretenţiilor.

Articolul 1545. Aplicarea termenelor generale de prescripţie

(1) Termenul de înaintare a pretenţiilor creditorilor nu se extinde asupra pretenţiilor privind cheltuielile de întreţinere şi tratament din timpul ultimei boli a celui ce a lăsat moştenirea, de achitare a salariului, a cheltuielilor de înmormîntare, de pază şi administrare a patrimoniului succesoral, precum şi cererile terţilor privind recunoaşterea dreptului de proprietate şi solicitarea averii deţinute cu titlu de proprietate.
(2) Pretenţiilor menţionate la alin.(1) se aplică termenele generale de prescripţie.

Articolul 1546. Amînarea termenului de executare

Dacă cererea a fost înaintată de către creditor pînă la scadenţă, moştenitorul este în drept să amîne executarea pînă atunci. O dată cu survenirea scadenţei, creditorul este în drept să ceară executarea în cursul termenului general de prescripţie.

Articolul 1547. Prioritatea creditorilor celui ce a lăsat

moştenirea
La satisfacerea pretenţiilor, creditorii celui ce a lăsat moştenirea au prioritate faţă de creditorii moştenitorului.

Articolul 1548. Răspunderea statului

La trecerea către stat a patrimoniului succesoral, statul devine, ca şi ceilalţi moştenitori, responsabil de datoriile celui ce a lăsat moştenirea.

Articolul 1549. Consecinţele primirii moştenirii de către

creditor
Dacă testatorul a testat averea sa creditorului, acest fapt nu poate fi considerat compensare a creanţei creditorului.

Articolul 1550. Modalitatea de satisfacere a creanţei creditorilor

Moştenitorii satisfac creanţele creditorilor printr-o plată unică, dacă acordul dintre moştenitori şi creditori nu prevede altfel.

Articolul 1551. Cheltuielile ce urmează a fi efectuate din contul averii succesorale

Din contul averii succesorale, pînă a fi repartizată între moştenitori, urmează a fi satisfăcute
creanţele privind compensarea cheltuielilor utile efectuate în legătură cu ultima boală a defunctului, a cheltuielilor de înmormîntare, de obţinere a averii succesorale, de păstrare şi gestionare a ei, de executare a testamentului, precum şi a cheltuielilor de plată a remuneraţiei executorului testamentar sau custodelui averii succesorale. Aceste creanţe urmează a fi satisfăcute din contul averii succesorale în mod prioritar faţă de toate celelalte creanţe, inclusiv
faţă de cele garantate prin gaj.

Capitolul III

PAZA AVERII SUCCESORALE

Articolul 1552. Paza averii succesorale

Pentru ocrotirea intereselor moştenitorilor, a legatarilor şi a intereselor publice, notarul de la locul deschiderii succesiunii, la iniţiativa persoanelor interesate, a executorului testamentar sau din oficiu, ia măsurile necesare pentru paza şi păstrarea averii succesorale pînă la expirarea termenului stabilit pentru acceptare.

Articolul 1553. Obligaţia notarului privind paza averii

succesorale
Dacă averea succesorală sau o parte din ea nu se află la locul de deschidere a succesiunii, notarul din acest loc însărcinează notarul de la locul aflării averii să ia măsuri pentru paza şi păstrarea ei.

Articolul 1554. Inventarierea averii succesorale

În scopul păstrării averii celui ce a lăsat moştenirea, notarul inventariază averea şi o transmite în grijă moştenitorului sau unui custode numit de el, luînd măsuri pentru a-i găsi pe moştenitorii absenţi la locul deschiderii succesiunii.

Articolul 1555. Numirea custodelui

În cazul în care averea trebuie administrată sau creditorii moştenitorului înaintează o acţiune, notarul numeşte un custode al averii succesorale. Nu se numeşte custode dacă cel puţin unul dintre moştenitori a intrat în posesiunea averii sau este numit executor testamentar.

T i t l u l VI

CONFIRMAREA DREPTULUI LA MOŞTENIRE Articolul 1556. Certificatul de moştenitor

Persoanele recunoscute ca moştenitori pot cere notarului de la locul deschiderii succesiunii eliberarea certificatului de moştenitor.

Articolul 1557. Termenul de eliberare a certificatului de

moştenitor
(1) Certificatul de moştenitor se eliberează după 6 luni din ziua deschiderii succesiunii, în orice timp.
(2) Certificatul de moştenitor se eliberează pînă la expirarea termenului de 6 luni dacă notarul
dispune de suficiente dovezi că, în afară de persoanele care solicită eliberarea certificatului, nu există alţi moştenitori.

Articolul 1558. Eliberarea certificatului de calitate de

moştenitor
(1) Dacă nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţiuni de durată şi moştenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moştenitor.
(2) În certificatul de calitate de moştenitor se menţionează că acesta nu are valoarea unui certificat de moştenitor şi că poate fi utilizat numai pentru dobîndirea actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor ce compun patrimoniul succesoral, urmînd ca certificatul de moştenitor să fie eliberat ulterior. Această calitate poate fi dovedită numai în cazul acceptării în termen a moştenirii, în caz contrar moştenitorul fiind străin de moştenire prin neacceptare.

Articolul 1559. Eliberarea certificatului de succesiune vacantă

În cazul în care nu există nici succesori testamentari, nici succesori legali, notarul constată, la
cererea reprezentantului statului, că succesiunea este vacantă şi eliberează certificatul de succesiune vacantă după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii.

T i t l u l VII

PARTAJUL AVERII SUCCESORALE Articolul 1560. Partajarea

Partajul averii succesorale se face prin acordul moştenitorilor după primirea certificatului de moştenitor.

Articolul 1561. Determinarea de către testator a modului de partajare

Testatorul poate stabili în testament modul de partajare a averii succesorale sau poate încredinţa unui executor testamentar partajul. Decizia executorului testamentar nu este obligatorie pentru moştenitori dacă este evident inechitabilă. În astfel de cazuri, partajul se face prin hotărîre judecătorească.

Articolul 1562. Separarea în natură a cotei din averea succesorală

Orice moştenitor poate cere separarea în natură a cotei sale atît din bunurile mobile, cît şi din cele imobile, dacă o astfel de separare este posibilă, nu afectează destinaţia economică şi nu este interzisă de lege.

Articolul 1563. Suspendarea partajului

Moştenitorii pot conveni, printr-un acord scris, asupra suspendării partajului averii succesorale pe un termen nedeterminat.

Articolul 1564. Proprietatea comună pe cote-părţi asupra averii indivizibile

Dacă prin înţelegerea tuturor moştenitorilor care acceptă moştenirea nu se stabileşte altfel,
averea al cărei partaj în natură va avea drept consecinţă pierderea sau diminuarea destinaţiei sale economice se consideră indiviză, nu se supune partajului şi devine proprietate comună pe cote- părţi ideale respective.

Articolul 1565. Împărţirea terenului agricol

(1) Dacă proprietarul terenului agricol pe care se află gospodăria ţărănească (de fermier) l-a lăsat prin testament cîtorva moştenitori sau dacă nu a lăsat testament, dar există cîţiva moştenitori legali, terenul agricol şi tehnica agricolă pot fi împărţite între aceştia în cazul în care partea de teren repartizată fiecărui moştenitor asigură existenţa unei gospodării viabile.
(2) Împărţirea se permite doar în cazul în care vreun moştenitor doreşte să-şi întemeieze şi să administreze o gospodărie. Dacă nici unul dintre moştenitori nu doreşte să întemeieze o gospodărie, terenul împreună cu gospodăria ţărănească situată pe el poate fi vîndut cu acordul lor, fiecare primind echivalentul în bani al cotei sale succesorale.

Articolul 1566. Inadmisibilitatea împărţirii terenului agricol

Dacă nu poate fi împărţit, terenul agricol trebuie oferit moştenitorului care locuieşte în gospodăria ţărănească şi care, împreună cu cel ce a lăsat moştenirea, a administrat gospodăria. Dacă un astfel de moştenitor nu există, moştenitorul dă terenul, în modul stabilit de lege, celui care doreşte şi poate să administreze gospodăria.

Articolul 1567. Compensarea cotei succesorale din terenul agricol

Moştenitorul care nu poate primi teren primeşte cotă echivalentă dintr-o altă avere, iar dacă această altă avere nu este suficientă, primeşte o compensare corespunzătoare.

Articolul 1568. Partajul averii succesorale în cazul existenţei cotei moştenitorului conceput

Dacă moştenitorul este conceput, dar încă nu s-a născut, partajul averii succesorale se va face
doar după naşterea lui, în condiţiile art.1560. Moştenitorii sînt în drept să partajeze averea succesorală numai separînd cota ce i se cuvine moştenitorului conceput.

Articolul 1569. Punerea satisfacerii creanţelor în sarcina

unuia dintre moştenitori
Prin acordul moştenitorilor, se permite punerea satisfacerii integrale a tuturor creanţelor în sarcina unuia dintre moştenitori, dîndu-i-se în schimb o cotă succesorală majorată.

Articolul 1570. Reducerea proporţională a cotei succesorale

Dacă se constată că ansamblul cotelor stabilite prin testament depăşeşte întregul patrimoniu succesoral, cota fiecăruia dintre moştenitori se reduce proporţional.

Articolul 1571. Examinarea litigiilor la partajul averii succesorale

În lipsa unui acord între moştenitori la partajul averii succesorale, litigiul se examinează în instanţă de judecată, care trebuie să ţină cont de caracterul averii supuse partajului, de activitatea fiecărui moştenitor şi de alte circumstanţe concrete.

Articolul 1572. Încetarea dreptului de preemţiune

Dreptul de preemţiune asupra unei cote-părţi din averea succesorală încetează după separarea cotei.

Articolul 1573. Satisfacerea creanţelor la înstrăinarea cotei

În caz de înstrăinare a cotei, la beneficiar trece obligaţia de a satisface creanţele creditorului în funcţie de mărimea cotei obţinute.

Articolul 1574. Obligaţia identificării locului de aflare a moştenitorului

Dacă locul de aflare al unui moştenitor nu este cunoscut, moştenitorii sînt obligaţi să ia decizii raţionale pentru a identifica locul aflării lui şi pentru a-l chema la partajarea averii succesorale.

Articolul 1575. Plata eşalonată a compensării

La cererea moştenitorilor care exercită dreptul de preemţiune, instanţa de judecată poate eşalona plata, ţinînd cont de sumă, dar pentru un termen de cel mult 10 ani.

Cartea a cincea

DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT T i t l u l I

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT

Articolul 1576. Determinarea legii aplicabile raporturilor

de drept civil cu element de extraneitate
(1) Legea aplicabilă raporturilor de drept civil cu element de extraneitate se determină în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, prezentului cod, altor legi ale Republicii Moldova şi cutumelor internaţionale recunoscute de Republica Moldova.
(2) În cazul imposibilităţii de a se determina legea aplicabilă conform alin.(1), se aplică legea
care are cea mai strînsă legătură cu raporturile de drept civil cu element de extraneitate.

Articolul 1577. Calificarea conceptelor juridice

(1) La determinarea legii aplicabile raporturilor de drept civil cu element de extraneitate, se va ţine cont de calificarea conceptelor juridice efectuată conform dreptului Republicii Moldova, dacă legea şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.
(2) În cazul în care conceptele juridice care necesită calificare juridică nu sînt cunoscute dreptului Republicii Moldova ori sînt cunoscute sub o altă denumire sau cu un alt conţinut şi nu pot fi determinate prin interpretare conform dreptului Republicii Moldova, la calificarea lor juridică poate fi aplicat dreptul unui stat străin dacă astfel nu se limitează drepturile civile ori dacă nu se stabilesc măsuri de răspundere civilă.

Articolul 1578. Stabilirea conţinutului normelor de drept străin

(1) La aplicarea legii străine, instanţa de judecată stabileşte conţinutul normelor ei prin atestări obţinute de la organele statului străin care au editat-o, ţinînd cont de interpretarea ei oficială şi de practica aplicării ei în statul străin respectiv.
(2) În scopul stabilirii conţinutului normelor de drept străin, instanţa de judecată poate cere
interpretarea lor de către organele competente din Republica Moldova sau cele din străinătate ori poate cere avizul unor experţi în domeniu.
(3) Partea care invocă o lege străină poate fi obligată de către instanţa de judecată să facă dovada conţinutului ei.
(4) În cazul imposibilităţii de a stabili conţinutul legii străine, se va aplica legea Republicii
Moldova.

Articolul 1579. Aplicarea dreptului statului cu o pluralitate de sisteme de drept

În cazul în care legea străină aplicabilă unui raport juridic aparţine unui stat în care coexistă mai multe sisteme de drept şi este imposibilă determinarea dintre acestea a sistemului aplicabil, dreptul acelui stat determină dispoziţiile aplicabile ori se aplică sistemul legislativ cu care raportul de drept civil respectiv prezintă cele mai strînse legături.

Articolul 1580. Principiul reciprocităţii

(1) Instanţa de judecată aplică legea străină, indiferent de faptul dacă dreptul Republicii Moldova se aplică raporturilor analoage în statul străin respectiv, cu excepţia cazurilor în care aplicarea normelor de drept străin pe principiul reciprocităţii este prevăzută de legea Republicii Moldova.
(2) În cazul în care aplicarea dreptului străin este condiţionată de reciprocitate, existenţa ei se
prezumă pînă la dovada contrară.

Articolul 1581. Clauza de ordine publică

Norma de drept străin aplicabilă în conformitate cu art.1576 alin.(1) nu se aplică în cazul în care consecinţele aplicării ei ar contraveni ordinii publice a Republicii Moldova. în cazul înlăturării legii străine, se va aplica legea respectivă a Republicii Moldova.

Articolul 1582. Aplicarea normelor imperative

(1) Dispoziţiile prezentei cărţi nu afectează acţiunea normelor imperative de drept ale Republicii Moldova care, în virtutea indicării în normă sau în virtutea importanţei lor deosebite pentru asigurarea drepturilor şi intereselor subiectelor de drept civil, reglementează raporturile respective indiferent de dreptul aplicabil.
(2) Refuzul de a aplica norma de drept străin nu poate fi întemeiat exclusiv pe deosebirile dintre sistemul de drept, politic şi economic al statului străin şi, respectiv, cel al Republicii Moldova.

Articolul 1583. Trimiterea la legea străină

Orice trimitere la legea străină în conformitate cu dispoziţiile prezentei cărţi trebuie privită ca trimitere la dreptul material şi nu la dreptul conflictual al statului respectiv.

Articolul 1584. Retorsiunea

Republica Moldova poate stabili restricţii similare (retorsiune) drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale statelor în care există restricţii speciale ale drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale Republicii Moldova.

Articolul 1585. Recunoaşterea drepturilor dobîndite în alt stat

Drepturile dobîndite în alt stat sînt recunoscute şi respectate în Republica Moldova dacă ele nu contravin ordinii publice.

Articolul 1586. Tratatele internaţionale

Dispoziţiile prezentei cărţi sînt aplicabile în cazul în care tratatele internaţionale nu reglementează altfel.

T i t l u l II NORMELE CONFLICTUALE Capitolul I

STATUTUL PERSOANEI FIZICE Articolul 1587. Legea naţională a persoanei fizice

(1) Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sînt cîrmuite de legea naţională.
(2) Legea naţională a cetăţeanului se consideră legea statului a cărui cetăţenie o are persoana. Determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a cărui cetăţenie se invocă. În cazul în care persoana are două sau mai multe cetăţenii, legea naţională se consideră dreptul statului cu care persoana are cele mai strînse legături.
(3) Legea naţională a apatridului se consideră legea statului în care el îşi are domiciliul sau
reşedinţa.
(4) Legea naţională a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil.
(5) Legea naţională a cetăţeanului Republicii Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetăţenie este considerată legea Republicii Moldova.

Articolul 1588. Capacitatea juridică a cetăţenilor străini şi a apatrizilor

În materie de capacitate juridică, cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova li se acordă regim naţional, cu excepţia cazurilor prevăzute de Constituţie, de alte legi ale Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Articolul 1589. Numele cetăţenilor străini şi al apatrizilor

Drepturile cetăţeanului străin sau ale apatridului la nume, folosirea şi protecţia lui sînt guvernate de legea sa naţională. Protecţia împotriva actelor ce atentează la dreptul la nume săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova este asigurată potrivit legislaţiei acesteia.

Articolul 1590. Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini

şi a apatrizilor
(1) Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor este guvernată de legea lor naţională.
(2) Persoana care nu beneficiază de capacitate de exerciţiu conform legii sale naţionale nu este în drept să invoce lipsa capacităţii de exerciţiu dacă are capacitate de exerciţiu conform legii locului de încheiere a actului juridic, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că cealaltă parte
la act ştia sau trebuia să ştie despre lipsa capacităţii de exerciţiu.
(3) Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie de acte juridice încheiate pe teritoriul Republicii Moldova şi în materie de obligaţii din cauzarea de prejudiciu se stabileşte conform legislaţiei Republicii Moldova.
(4) Apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere majoratului dobîndit şi recunoscut conform legii aplicabile anterior.

Articolul 1591. Declararea cetăţeanului străin sau apatridului

incapabil sau limitat în capacitatea de exerciţiu
(1) Cetăţeanul străin sau apatridul poate fi declarat incapabil sau limitat în capacitatea de exerciţiu, conform legislaţiei Republicii Moldova.
(2) Reprezentarea legală a cetăţeanului străin sau apatridului lipsit de capacitate de exerciţiu, precum şi asistarea cetăţeanului străin sau apatridului limitat în capacitatea de exerciţiu sînt supuse legii care reglementează raporturile juridice de reprezentare sau asistare.

Articolul 1592. Tutela şi curatela

(1) Instituirea, modificarea, producerea de efecte şi încetarea raporturilor de tutelă şi curatelă asupra minorilor, persoanelor majore incapabile sau limitate în capacitatea de exerciţiu, precum şi raporturile între tutore sau curator şi persoana care se află sub tutelă sau curatelă, sînt guvernate de legea naţională a acesteia.
(2) Acceptarea tutelei sau curatelei este guvernată de legea naţională a persoanei desemnate în
calitate de tutore sau curator.
(3) Raporturile dintre tutore sau curator şi persoana care se află sub tutelă sau curatelă se determină conform legii statului a cărui autoritate a desemnat tutorele sau curatorul. În cazul în care persoana care se află sub tutelă sau curatelă locuieşte pe teritoriul Republicii Moldova, se aplică legea Republicii Moldova dacă este mai favorabilă persoanei.
(4) Tutela sau curatela instituită asupra cetăţenilor Republicii Moldova care au reşedinţă în
afara teritoriului Republicii Moldova este recunoscută ca fiind valabilă în cazul în care nu există obiecţii legale întemeiate din partea oficiului consular al Republicii Moldova acreditat în statul respectiv, iar în lipsa acestuia, din partea ambasadei.

Articolul 1593. Declararea dispariţiei fără veste sau morţii

cetăţeanului străin sau apatridului
Hotărîrea judecătorească cu privire la declararea dispariţiei fără veste sau constatarea morţii cetăţeanului străin sau apatridului se adoptă ori se anulează conform legii sale naţionale. În cazul în care este imposibilă determinarea acestei legi, se aplică legislaţia Republicii Moldova.

Articolul 1594. Înregistrarea în străinătate a actelor de

stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova
Înregistrarea actelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova care au reşedinţă în afara teritoriului ei se efectuează de către oficiile consulare ale Republicii Moldova, iar în lipsa acestora, de către ambasade.

Articolul 1595. Activitatea comercială a cetăţenilor străini

şi apatrizilor
Calitatea de comerciant a cetăţeanului străin sau a apatridului care îi permite să desfăşoare activitate comercială fără a se constitui persoană juridică se determină conform legii statului în care cetăţeanul străin sau apatridul a obţinut autorizarea de a desfăşura activitate comercială.

Capitolul II

STATUTUL PERSOANEI JURIDICE Articolul 1596. Legea naţională a persoanei juridice străine

(1) Legea naţională a persoanei juridice străine se consideră legea statului pe al cărui teritoriu persoana este constituită.
(2) În baza legii naţionale a persoanei juridice, se determină în special:
a) statutul juridic al organizaţiei ca persoană juridică;
b) forma juridică de organizare;
c) exigenţele pentru denumirea ei;
d) temeiurile de creare şi încetare a activităţii ei;
e) condiţiile de reorganizare a acesteia, inclusiv succesiunea în drepturi;
f) conţinutul capacităţii ei civile;
g) modul acesteia de dobîndire a drepturilor civile şi de asumare a obligaţiilor civile;
h) raporturile din interiorul ei, inclusiv raporturile cu participanţii;
i) răspunderea ei.
(3) Persoana juridică străină nu poate invoca limitarea împuternicirilor organului sau reprezentantului său la încheierea actului juridic necunoscut legii statului în care organul sau reprezentantul persoanei juridice străine a întocmit actul juridic, cu excepţia cazurilor în care se va stabili că cealaltă parte a actului juridic ştia sau trebuia să ştie despre limitare.

Articolul 1597. Legea aplicabilă reprezentanţelor

(sucursalelor) şi filialelor persoanei juridice
(1) Statutul juridic al reprezentanţelor (sucursalelor) persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat este guvernat de legea naţională a persoanei juridice.
(2) Statutul juridic al filialei persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat este guvernat de legea
statului pe al cărui teritoriu s-a constituit filiala, independent de legea naţională a persoanei juridice.

Articolul 1598. Regimul naţional de activitate al persoanelor

juridice străine în Republica Moldova
Persoana juridică străină desfăşoară în Republica Moldova activitate comercială şi altă activitate reglementată de legislaţia civilă în conformitate cu dispoziţiile stabilite de această legislaţie pentru o activitate similară a persoanelor juridice ale Republicii Moldova dacă legea Republicii Moldova nu prevede altfel pentru persoanele juridice străine.

Articolul 1599. Legea naţională a organizaţiilor care, potrivit

dreptului străin, nu sînt persoane juridice
Se consideră lege naţională a organizaţiei străine care, potrivit dreptului străin, nu este persoană juridică legea statului unde este înfiinţată. Activităţii unor astfel de organizaţii se aplică dispoziţiile prezentului cod care reglementează activitatea persoanelor juridice, ale altor acte normative sau esenţa raportului juridic dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 1600. Participarea statului în raporturile de drept civil cu element de extraneitate

Dispoziţiile prezentei cărţi se aplică pe baze generale şi raporturilor de drept civil cu element de extraneitate cu participarea statului dacă legea nu prevede altfel.

Capitolul III

DREPTURILE REALE ŞI DREPTURILE PERSONALE NEPATRIMONIALE

Articolul 1601. Dispoziţii generale cu privire la drepturile reale

(1) Conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi al altor drepturi reale asupra bunurilor mobile şi imobile, realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile dacă nu se prevede altfel.
(2) Apartenenţa bunului la categoria de bunuri mobile sau imobile, precum şi orice altă
calificare juridică a bunurilor, se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află
bunurile.

Articolul 1602. Dobîndirea şi stingerea drepturilor reale

(1) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului se determină conform legii statului pe al cărui teritoriu se afla sau era situat bunul la momentul cînd a avut loc acţiunea ori o altă împrejurare ce a servit drept temei pentru apariţia sau stingerea dreptului de proprietate sau altor drepturi reale dacă legislaţia Republicii Moldova nu prevede altfel.
(2) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului care reprezintă obiectul actului juridic se determină conform legii aplicabile actului juridic dacă acordul părţilor nu prevede altfel.
(3) Dobîndirea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului prin uzucapiune se determină conform legii statului în care se afla acest bun la momentul expirării termenului uzucapiunii.

Articolul 1603. Drepturile reale asupra mijloacelor de transport

(1) Constituirea, transmiterea şi stingerea drepturilor reale asupra mijloacelor de transport sînt guvernate de:
a) legea pavilionului navei sau aeronavei;
b) legea aplicabilă statutului juridic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi autovehiculele care îi aparţin.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi:
a) bunurilor aflate la bord care formează dotarea tehnică;
b) creanţelor care au drept obiect cheltuielile de asistenţă tehnică a mijlocului de transport.

Articolul 1604. Drepturile reale asupra bunurilor supuse înregistrării de stat

Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor supuse înregistrării de stat se determină conform legii statului pe al cărui teritoriu drepturile asupra acestor bunuri sînt înscrise în registrul de stat.

Articolul 1605. Drepturile reale asupra bunurilor mobile aflate în curs de transport

Apariţia şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale în baza actului juridic cu
privire la bunurile mobile aflate în curs de transport se determină conform legii statului de unde aceste bunuri au fost expediate, cu excepţia cazurilor în care:
a) prin acordul părţilor s-a stabilit altfel;
b) bunurile sînt bunuri personale ale pasagerului, în acest caz fiind supuse legii sale naţionale.

Articolul 1606. Titlurile de valoare

(1) Emiterea titlurilor de valoare este supusă legii aplicabile statutului juridic al persoanei juridice emitente.
(2) Condiţiile şi efectele transmiterii valorilor mobiliare sînt supuse:

(2) Condiţiile şi efectele transmiterii valorilor mobiliare în formă materializată sînt supuse:

[Art.1606 al.(2) modificat prin LP185 din 22.07.16, MO306-313/16.09.16 art.655; în vigoare

16.03.17]

a) legii locului de plată a titlului la ordin;
b) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii;
c) legii aplicabile statutului juridic al persoanei juridice emitente a titlului nominativ.

(3) Valorile mobiliare în formă de înscriere în cont sînt guvernate de legea ţării în care se află registrul sau contul în care sînt operate înscrierile privind valorile mobiliare.

[Art.1606 al.(3) introdus prin LP185 din 22.07.16, MO306-313/16.09.16 art.655; în vigoare

16.03.17]

(4) Garanţiile financiare constituite sub formă de instrumente financiare în formă de înscriere în cont sînt guvernate de legea ţării în care se află registrul sau contul în care sînt operate înscrierile privind valorile mobiliare în ceea ce priveşte:
a) natura juridică şi efectele patrimoniale ale garanţiei financiare constituite sub formă de
instrumente financiare în formă de înscriere în cont;
b) condiţiile care trebuie îndeplinite pentru încheierea în mod valabil a unui contract de garanţie financiară avînd ca obiect instrumente financiare în formă de înscriere în cont şi pentru punerea la dispoziţie a acestor instrumente financiare în temeiul unui astfel de contract, formalităţile necesare pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi a unui astfel de contract şi a punerii la dispoziţie a unor astfel de garanţii;
c) dacă un drept de proprietate sau alt drept al unei persoane cu privire la garanţia financiară
constituită sub formă de instrumente financiare în formă de înscriere în cont este prioritar ori subordonat unui drept de proprietate sau altui drept concurent şi dacă dobîndirea s-a făcut cu bună-credinţă;
d) formalităţile cerute pentru executarea garanţiei financiare constituite sub formă de instrumente financiare în formă de înscriere în cont, ca urmare a apariţiei unei cauze care determină executarea garanţiei.

[Art.1606 al.(4) introdus prin LP185 din 22.07.16, MO306-313/16.09.16 art.655; în vigoare

16.03.17]

Articolul 1607. Drepturile personale nepatrimoniale

(1) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creaţie sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu această operă a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publicului prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare sau în orice alt mod.
(2) Dreptul de autor asupra unei opere de creaţie care nu a fost adus la cunoştinţa publicului este guvernat de legea naţională a autorului.
(3) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate intelectuală sînt guvernate de
legea statului pe al cărui teritoriu a fost înregistrat acest drept.
(4) Cererea de obţinere a despăgubirilor materiale sau morale este guvernată de legea statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau de proprietate intelectuală.
(5) Cetăţenilor străini şi apatrizilor se acordă, pe teritoriul Republicii Moldova, regim naţional în ceea ce priveşte drepturile de autor şi drepturile de proprietate intelectuală.

Articolul 1608. Formele de publicitate

(1) Orice formă de publicitate referitoare la bunuri este guvernată de legea aplicabilă la data şi în locul unde se realizează.
(2) Formele de publicitate indicate la alin.(1), care au ca efect constituirea drepturilor
referitoare la bunuri imobile, sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu se află bunurile, chiar dacă temeiul juridic al dobîndirii, transmiterii sau stingerii dreptului real ori al garanţiei reale s-a constituit prin aplicarea unei alte legi.

Capitolul IV ACTUL JURIDIC

Articolul 1609. Legea aplicabilă actului juridic

(1) Condiţiile de formă ale actului juridic sînt stabilite de legea statului care guvernează fondul actului juridic. Actul juridic încheiat în afara teritoriului Republicii Moldova se consideră valabil din punctul de vedere al formei dacă îndeplineşte una din următoarele condiţii:
a) este respectată legea locului unde a fost întocmit;
b) sînt respectate exigenţele legislaţiei Republicii Moldova;
c) este respectată legea naţională sau legea domiciliului persoanei care l-a întocmit;
d) este valabil conform legii aplicabile autorităţii care examinează validitatea actului juridic. (2) Condiţiile de fond ale actului juridic sînt guvernate de legea aleasă de autorul lui sau de
legea statului cu care actul juridic are cele mai strînse legături, sau de legea locului unde actul
juridic unilateral este întocmit. Dacă legea aplicabilă fondului actului juridic impune o anumită formă autentică, această cerinţă nu poate fi înlăturată, chiar dacă actul juridic a fost întocmit în străinătate.
(3) Actul juridic accesoriu este guvernat de legea statului care guvernează fondul actului
juridic principal dacă acordul părţilor nu prevede altfel.

Capitolul V OBLIGAŢIILE CONTRACTUALE ŞI EXTRACONTRACTUALE

Articolul 1610. Legea aplicabilă condiţiilor de fond ale

contractului
(1) Contractul este guvernat de legea aleasă prin consens de părţi.
(2) Părţile contractului pot stabili legea aplicabilă atît întregului contract, cît şi unor anumite părţi ale lui.
(3) Determinarea legii aplicabile trebuie să fie expresă sau să rezulte din conţinutul contractului ori din alte împrejurări.
(4) Legea aplicabilă poate fi determinată de părţile contractului în orice moment, atît la încheierea lui, cît şi în orice moment ulterior. Părţile contractului sînt în drept să convină oricînd asupra modificării legii aplicabile.
(5) Determinarea, după încheierea contractului, a legii aplicabile are efect retroactiv şi se
consideră valabilă din momentul încheierii contractului, fără a aduce atingere validităţii formei contractului sau drepturilor dobîndite de către terţi în legătură cu acest contract.
(6) Dacă în contract sînt utilizaţi termeni comerciali acceptaţi în circuitul internaţional, se
consideră, în lipsa altor indicaţii în contract, că părţile au stabilit utilizarea în privinţa lor a cutumelor şi uzanţelor circuitului de afaceri corespunzătoare termenilor comerciali respectivi.

Articolul 1611. Legea aplicabilă contractului în lipsa unui

consens asupra determinării ei
(1) În lipsa unui consens între părţi asupra legii aplicabile contractului, se aplică legea statului cu care contractul prezintă cele mai strînse legături. Se consideră că există astfel de legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei, la momentul încheierii contractului, îsi are domiciliul, reşedinţa sau este înregistrat în calitate de persoană juridică.
(2) În lipsa unui consens între părţi asupra legii aplicabile contractului, prin derogare de la
prevederile alin.(1):
a) contractului al cărui obiect este un bun imobil, precum şi contractului de administrare
fiduciară a bunului, se aplică legea statului pe al cărui teritoriu se află bunul;
b) contractului de antrepriză în construcţie şi contractului de antrepriză pentru efectuarea lucrărilor de proiectare şi cercetare se aplică legea statului în care se creează rezultatele prevăzute în contract;
c) contractului de societate civilă se aplică legea statului pe al cărui teritoriu se desfăşoară această activitate;
d) contractului încheiat la licitaţie sau pe bază de concurs se aplică legea statului pe al cărui teritoriu se desfăşoară licitaţia sau concursul.

Articolul 1612. Acţiunea legii aplicabile

Legea aplicabilă contractului potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi cuprinde în special:
a) interpretarea contractului;
b) drepturile şi obligaţiile părţilor;
c) executarea contractului;
d) consecinţele neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului;
e) încetarea contractului;
f) consecinţele nulităţii sau nevalabilităţii contractului;
g) cesiunea creanţelor şi preluarea datoriei în legătură cu contractul.

Articolul 1613. Legea aplicabilă condiţiilor de formă ale contractului

(1) Contractul trebuie să corespundă condiţiilor de formă stabilite de legea prevăzută la art.1609 alin.(1).
(2) Contractul este valabil în cazul în care:
a) părţile contractante se află, la momentul încheierii contractului, în state diferite şi sînt respectate condiţiile de formă potrivit legislaţiei unuia dintre aceste state;
b) reprezentantul unei părţi a contractului respectă condiţiile de formă potrivit legislaţiei statului pe al cărui teritoriu se află la momentul încheierii contractului.

Articolul 1614. Gestiunea de afaceri şi obligaţiile din

îmbogăţirea fără justă cauză
(1) Gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde gerantul îndeplineşte actele de gestiune. (2) Obligaţiile din îmbogăţirea fără justă cauză sînt supuse legii locului unde s-au produs. Articolul 1615. Actul ilicit
(1) Actul ilicit este calificat drept act cauzator de prejudicii conform legii statului unde s-a
produs.
(2) Legea care guvernează obligaţiile din cauzarea de prejudicii stabileşte:
a) capacitatea delictuală;
b) formele, condiţiile şi întinderea răspunderii delictuale;
c) condiţiile de limitare sau de exonerare de răspundere delictuală;
d) natura daunelor pentru care pot fi pretinse despăgubiri;
e) transmisibilitatea dreptului la despăgubire;
f) persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri.
(3) În cazul în care toate sau o parte din consecinţele cauzatoare de prejudicii ale actului ilicit se produc pe teritoriul unui alt stat decît cel în care a avut loc actul ilicit, reparaţiei corelative se aplică legea acestui stat.

Articolul 1616. Răspunderea pentru prejudicii cauzate

personalităţii
Pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru prejudicii cauzate personalităţii prin mijloacele de informare în masă sînt guvernate, la alegerea persoanei prejudiciate, de:
a) legea naţională a persoanei prejudiciate;
b) legea statului pe al cărui teritoriu îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana prejudiciată;
c) legea statului pe al cărui teritoriu s-au produs consecinţele cauzatoare de prejudicii;
d) legea statului pe al cărui teritoriu autorul prejudiciului îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Articolul 1617. Răspunderea pentru produsele viciate

(1) Pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de produse viciate sînt guvernate, la alegerea consumatorului prejudiciat, de:
a) legea statului pe al cărui teritoriu îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana prejudiciată;
b) legea statului de pe al cărui teritoriu a fost dobîndit produsul, cu condiţia ca producătorul sau furnizorul să facă dovada faptului că produsul a fost pus pe piaţa acelui stat fără acordul său.
(2) Pretenţiile indicate în alin.(1) pot fi înaintate numai dacă produsele fac parte din consumul personal sau familial.

Articolul 1618. Răspunderea pentru concurenţă neloială

Pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-un act de concurenţă neloială sînt guvernate de:
a) legea statului pe al cărui teritoriu s-a produs rezultatul cauzator de prejudiciu;
b) legea statului pe al cărui teritoriu este înregistrată persoana prejudiciată;
c) legea care guvernează fondul contractului încheiat de părţi dacă actul de concurenţă neloială a fost săvîrşit şi a adus prejudicii raporturilor dintre ele.

Articolul 1619. Transmiterea şi stingerea obligaţiilor

(1) Cesiunea de creanţă este guvernată de legea creanţei cedate dacă părţile nu au convenit altfel. Alegerea unei alte legi, prin acordul cedentului şi cesionarului, nu este opozabilă debitorului decît cu consimţămîntul lui. Obligaţiile dintre cedent şi cesionar sînt guvernate de legea aplicabilă raportului juridic în a cărui bază a fost produsă cesiunea.
(2) Subrogarea convenţională este guvernată de legea raportului obligaţional al cărui creditor
este substituit dacă acordul părţilor nu prevede altfel.
(3) Delegaţia şi novaţia sînt guvernate de legea aplicabilă raportului obligaţional care formează obiectul.
(4) Compensarea este guvernată de legea aplicabilă creanţei prin care se cere stingerea prin
compensare.

Articolul 1620. Moneda de plată

(1)Moneda de plată este definită de legea statului care a emis-o.
(2) Efectele pe care moneda le exercită asupra întinderii unei datorii sînt stabilite de legea aplicabilă datoriei.
(3) Legea statului pe al cărui teritoriu trebuie efectuată plata stabileşte în ce monedă va fi
efectuată plata dacă părţile contractante nu au convenit altfel.

Capitolul VI RAPORTURILE DE SUCCESIUNE CU ELEMENT DE EXTRANEITATE

Articolul 1621. Legea aplicabilă succesiunii

Legea aplicabilă succesiunii se referă la:
a) momentul deschiderii succesiunii;
b) categoriile de persoane cu vocaţie succesorală;
c) condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă;
d) exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct;
e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.

Articolul 1622. Legea aplicabilă bunurilor succesorale

(1) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile sînt guvernate de legea naţională în vigoare la momentul decesului persoanei care a lăsat moştenirea.
(2) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile imobile sînt guvernate de legea statului pe
al cărui teritoriu se află aceste bunuri.

Articolul 1623. Legea aplicabilă succesiunii testamentare

(1) Testatorul poate supune transmiterea prin succesiune a averii sale unei alte legi decît cea prevăzută la art.1622, cu condiţia să nu înlăture dispoziţiile imperative. Legea aleasă se aplică situaţiilor prevăzute la art.1621.
(2) Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt considerate valabile dacă actul
respectă condiţiile de formă aplicabile la data cînd a fost întocmit, modificat sau revocat, ori la data decesului testatorului, conform oricărei din următoarele legi:
a) legea naţională a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare;
e) legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a averii succesorale.

Capitolul VII

TERMENUL DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ Articolul 1624. Legea aplicabilă termenului de prescripţie

extinctivă
Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune este guvernată de legea aplicabilă dreptului subiectiv.

PREŞEDINTELE

PARLAMENTULUI Eugenia OSTAPCIUC

Chişinău, 6 iunie 2002. Nr. 1107-XV.

Гражданский кодекс Республики Молдова № 1107-XV от 06.06.2002 (с изменениями, внесенными Законом № 211 от 29.07.2006 г.)

CC1107/2002
Внутренний номер: 325085 Карточка документа

Varianta în limba de stat


Республика Молдова
ПАРЛАМЕНТ КОДЕКС Nr. 1107
от 06.06.2002
Гражданский кодекс Республики Молдова
Опубликован : 22.06.2002 в Monitorul Oficial Nr. 82-86 статья № : 661

ИЗМЕНЕН

ЗП211 от 29.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.698

ЗП200 от 28.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.696; в силу с 30.03.17

ЗП185 от 22.07.16, МО306-313/16.09.16 ст.655; в силу с 16.03.17

ЗП160 от 07.07.16, МО306-313/16.09.16 ст.647

ЗП201 от 28.07.16, МО293-305/09.09.16 ст.630; в силу с 09.09.16

ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с 01.10.16

ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379

ЗП53 от 03.04.14, МО99-102/25.04.14 ст.253

ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247

ЗП203 от 12.07.13, МО191-197/06.09.13 ст.621; в силу с 06.03.14

ЗП155 от 28.06.13, МО173-176/09.08.13 ст.582

ЗП116 от 23.05.13, МО146-151/12.07.13 ст.456

ЗП31 от 07.03.13, МО69-74/05.04.13 ст.223

ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с 16.11.12

ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330

ЗП23 от 01.03.12, MO54-59/23.03.12 ст.172; в силу с 23.06.12

ЗП88 от 21.04.11, МО107-109/01.07.11 ст.284

ЗП113-XVIII от 18.12.09, МО197-200/31.12.09 ст.656

ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574

ЗП280-XVI от 14.12.07, МО94-96/30.05,08 ст.349; в силу с 30.05.08

ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08

ЗП130-XVI от 07.06.07, MO94-97/06.07.07 ст.418

ЗП262-XVI от 28.07.06, МО126-130/11.08.06 ст.641

ЗП60 от 28.04.05, MO92-94/08.07.05 ст.430

ЗП206 от 29.05.03, MO149/18.07.03 ст.598

Page 1 of 309
Парламент принимает настоящий кодекс.
Книга первая �
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ �
Р а з д е л I �
ОСНОВНЫЕ ПОЛОЖЕНИЯ �
Глава I �
ГРАЖДАНСКОЕ ЗАКОНОДАТЕЛЬСТВО
Статья 1. Основные начала гражданского законодательства
(1) Гражданское законодательство основывается на признании равенства участников регулируемых им отношений, неприкосновенности собственности, свободы договора, недопустимости вмешательства кого-либо в частные дела, необходимости беспрепятственного осуществления гражданских прав, обеспечения восстановления нарушенных прав личности, их судебной защиты.
(2) Физические и юридические лица свободны в установлении своих прав и обязанностей на основе договора и в определении любых других не противоречащих закону условий договора.
(3) Гражданские права могут быть ограничены органическим законом только на основаниях, предусмотренных Конституцией Республики Молдова.
Статья 2. Отношения, регулируемые гражданским
законодательством �
(1) Гражданское законодательство определяет правовое положение участников
гражданского оборота, основания возникновения и порядок осуществления права собственности, регулирует договорные и иные обязательства, а также другие имущественные и связанные с ними личные неимущественные отношения.
(2) Семейные, жилищные, трудовые отношения, отношения по использованию природных ресурсов и охране окружающей среды, отвечающие признакам, указанным в части (1), регулируются настоящим кодексом и другими законами.
(3) Отношения, связанные с осуществлением и защитой прав и основных свобод человека и других нематериальных благ, регулируются настоящим кодексом и другими законами.
(4) Субъектами гражданских правоотношений являются физические и юридические лица, как осуществляющие предпринимательскую деятельность, так и не осуществляющие ее.
Статья 21. Потребитель и профессионал
(1) Потребителем является любое физическое лицо, действующее в рамках гражданских правоотношений преимущественно в целях, не связанных с предпринимательской или профессиональной деятельностью. Физическое лицо не выступает в качестве потребителя, если другая сторона гражданских правоотношений не выступает в качестве профессионала.
(2) Профессионалом является любое физическое лицо или юридическое лицо публичного или частного права, действующее в рамках гражданских правоотношений в целях, связанных с предпринимательской или профессиональной деятельностью, хотя бы лицо и не преследовало цели извлечения прибыли от этой деятельности.
(3) Лицо, которое в гражданских правоотношениях соответствует как положениям части (1), так и положениям части (2), считается потребителем, если признание его в этом качестве предоставляет ему определенную правовую защиту, в остальных же случаях оно считается профессионалом.

[Ст.21 введена ЗП200 от 28.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.696; в силу с 30.03.17]

Статья 3. Гражданское законодательство
(1) Гражданское законодательство состоит из настоящего кодекса, других законов,
Page 2 of 309
ордонансов Правительства и подзаконных нормативных актов, которые регулируют отношения, указанные в статье 2, и которые должны соответствовать Конституции Республики Молдова.
(2) Подзаконные нормативные акты применяются для регулирования гражданских правоотношений только в случае, если они изданы на основе закона и не противоречат ему.
Статья 4. Обычаи
(1) Обычай представляет собой норму поведения, которая, хотя и не предусмотрена законодательством, но является общепринятой и применяемой в течение длительного времени в определенной сфере гражданских правоотношений.
(2) Обычаи применяются, только если они не противоречат закону, основам правопорядка и нравственности.
Статья 5. Аналогия закона и аналогия права
(1) В случаях, когда предусмотренные статьей 2 отношения не урегулированы законом или соглашением сторон и отсутствует применимый к ним обычай, к таким отношениям, если это не противоречит их существу, применяется норма гражданского законодательства, регулирующая сходные отношения (аналогия закона).
(2) При невозможности использования аналогии закона права и обязанности сторон определяются исходя из общих начал и смысла гражданского законодательства (аналогия права).
(3) Не допускается применение по аналогии норм, ограничивающих гражданские права или устанавливающих гражданскую ответственность.
(4) Судебная инстанция не вправе отказать в осуществлении правосудия по гражданским делам по причине отсутствия правовой нормы или ее неясности.
Статья 6. Действие гражданского закона во времени
(1) Гражданский закон не имеет обратной силы. Он не изменяет и не отменяет условий возникновения ранее возникших правоотношений, равно как и условий прекращения ранее прекратившихся правоотношений. Помимо этого, новый закон не изменяет и не отменяет имеющиеся последствия прекратившихся или существующих правоотношений.
(2) Новый закон применяется к правоотношениям, существующим на день его вступления в силу.
(3) Со дня вступления в силу нового закона предшествующий ему закон утрачивает силу, за исключением случаев, когда новым законом предусмотрено иное.
(4) По договорным правоотношениям, существующим на день вступления в силу нового закона, предшествующий закон продолжает регулировать характер и пределы прав и обязанностей сторон, а также другие последствия договора, за исключением случаев, когда новым законом установлено иное.
(5) В ситуациях, предусмотренных частью (4), положения нового закона применяются в отношении способов осуществления прав или исполнения обязанностей, а также их отчуждения, правопреемства, преобразования либо прекращения. Помимо этого, если новым законом не установлено иное, условия сделки, совершенной до вступления в силу нового закона, противоречащие его императивным нормам, не имеют юридической силы со дня вступления в силу нового закона.
Статья 7. Гражданское законодательство и международные договоры �
Если международным договором, одной из сторон которого является Республика Молдова, установлены иные положения, чем те, которые предусмотрены гражданским законодательством, применяются положения международного договора.
Глава II ­
ВОЗНИКНОВЕНИЕ ГРАЖДАНСКИХ ПРАВ ­
Page 3 of 309
И ОБЯЗАННОСТЕЙ. ОСУЩЕСТВЛЕНИЕ И ЗАЩИТА ГРАЖДАНСКИХ ПРАВ
Статья 8. Основания возникновения гражданских прав и обязанностей �
(1) Гражданские права и обязанности возникают из оснований, предусмотренных законом, а также из действий физических и юридических лиц, которые, хотя и не предусмотрены законом, но в силу общих начал и смысла гражданского законодательства порождают гражданские права и обязанности.
(2) Гражданские права и обязанности возникают:
а) из договоров и иных сделок;
b) из актов органов публичной власти, предусмотренных законом в качестве основания возникновения гражданских прав и обязанностей;
c) из судебного решения, установившего права и обязанности;
d) в результате создания и приобретения имущества по основаниям, не запрещенным законом;
e) в результате создания произведений науки, литературы, искусства, изобретений и иных результатов интеллектуальной деятельности;
f) вследствие причинения вреда другому лицу;
g) вследствие неосновательного обогащения;
h) вследствие иных деяний физических и юридических лиц и событий, с которыми законодательство связывает наступление гражданско-правовых последствий.
Статья 9. Осуществление прав и исполнение обязанностей
(1) Физические и юридические лица, участвующие в гражданских правоотношениях, должны осуществлять свои права и исполнять свои обязанности добросовестно, в соответствии с законом, договором, основами правопорядка и нравственности. Добросовестность предполагается до тех пор, пока не будет доказано обратное.
(2) Неосуществление физическими и юридическими лицами принадлежащих им гражданских прав не влечет прекращения этих прав, за исключением случаев, предусмотренных законом.
Статья 10. Судебная защита гражданских прав
(1) Защита нарушенных гражданских прав осуществляется в судебном порядке.
(2) Законом или договором может быть предусмотрен порядок урегулирования спора между сторонами до обращения в судебную инстанцию.
(3) Защита гражданских прав в административном порядке осуществляется лишь в случаях, предусмотренных законом. Решение, принятое в административном порядке, может быть обжаловано в судебную инстанцию.
Статья 11. Способы защиты гражданских прав Защита гражданских прав осуществляется путем: а) признания права;
b) восстановления положения, существовавшего до нарушения права, и пресечения действий, нарушающих право или создающих угрозу его нарушения;
c) признания сделки недействительной;
d) признания недействительным акта органа публичной власти;
е) понуждения к исполнению обязанности в натуре;
f) самозащиты права;
g) возмещения убытков;
h) взыскания неустойки;
i) компенсации морального вреда;
j) прекращения или изменения правоотношения;
k) неприменения судебной инстанцией акта органа публичной власти,
Page 4 of 309
противоречащего закону;
l) иных способов, предусмотренных законом.
Статья 12. Признание недействительным акта органа публичной власти, противоречащего закону
(1) Акт органа публичной власти, нарушающий охраняемые законом гражданские права и интересы физического или юридического лица, признается судебной инстанцией недействительным с момента его принятия.
(2) В случае признания судебной инстанцией акта, указанного в части (1), недействительным нарушенное право подлежит восстановлению либо защите иными способами, предусмотренными настоящим кодексом и другими законами.
Статья 13. Самозащита права
(1) Не являются противоправными действия лица, которое в целях самозащиты отбирает, изымает, уничтожает или повреждает вещь, либо в этих же целях задерживает обязанное лицо, которое могло бы скрыться, либо преодолевает сопротивление лица, обязанного терпеть действие, в случае, когда привлечь компетентные органы невозможно и без незамедлительного вмешательства имеется угроза того, что осуществление права станет невозможным или существенно затруднится.
(2) Самозащита не должна выходить за пределы действий, необходимых для устранения опасности.
(3) В случае лишения владения имуществом необходимо незамедлительное требование наложения ареста на него, если не установлено обращение принудительного взыскания на это имущество.
(4) В случае задержания обязанного лица оно подлежит немедленному приводу в компетентный орган.
(5) Лицо, совершившее одно из действий, указанных в части (1), исходя из ошибочного предположения о праве на самозащиту, обязано возместить убытки, причиненные другой стороне, хотя бы ошибка и произошла не по его вине.
Статья 14. Возмещение убытков
(1) Лицо, право которого нарушено, может требовать полного возмещения причиненных ему в связи с этим убытков.
(2) Под убытками понимаются расходы, которые лицо, чье право нарушено, произвело или должно будет произвести для восстановления нарушенного права, утрата или повреждение его имущества (реальный ущерб), а также неполученная прибыль, которую это лицо получило бы, если бы его право не было нарушено (упущенная выгода).
(3) Если лицо, нарушившее право другого лица, получило вследствие этого доходы, лицо, право которого нарушено, вправе потребовать наряду с возмещением убытков часть дохода, оставшуюся после возмещения убытков.
Статья 15. Защита личных неимущественных прав
Личные неимущественные права и другие нематериальные блага защищаются в случаях и порядке, предусмотренных настоящим кодексом и другими законами, в пределах, в которых использование способов защиты гражданских прав вытекает из существа нарушенного права и характера последствий этого нарушения.
Статья 16. Защита чести, достоинства и деловой �
репутации �
(1) Всякое лицо имеет право на уважение своей чести, достоинства и деловой
репутации.
(2) Всякое лицо вправе требовать опровержения сведений, порочащих его честь, достоинство или деловую репутацию, если распространивший такие сведения не докажет, что они соответствуют действительности.
(3) По требованию заинтересованных лиц допускается защита чести и достоинства физического лица и после его смерти.
Page 5 of 309
(4) Если сведения, порочащие честь, достоинство или деловую репутацию лица, распространены в средстве массовой информации, судебная инстанция обязывает это средство опровергнуть их в той же рубрике, на той же странице, в той же программе или в том же цикле передач не позднее чем в пятнадцатидневный срок со дня вступления в силу судебного решения.
(5) Если сведения, порочащие честь, достоинство или деловую репутацию лица, содержатся в документе, исходящем от организации, судебная инстанция обязывает соответствующую организацию заменить этот документ.
(6) В иных случаях помимо предусмотренных частями (4) и (5) порядок опровержения сведений, порочащих честь, достоинство и деловую репутацию лица, устанавливается судебной инстанцией.
(7) Лицо, охраняемые законом права и интересы которого ущемлены публикациями средства массовой информации, имеет право на опубликование своего ответа в соответствующем средстве массовой информации за счет последнего.
(8) Всякое лицо, в отношении которого распространены сведения, порочащие его честь, достоинство и деловую репутацию, вправе наряду с опровержением таких сведений требовать возмещения убытков и компенсации материального и морального вреда, причиненных их распространением. Размер возмещения за причинение морального вреда должен быть разумным и должен определяться с учетом:
a) характера распространенных сведений;
b) сферы распространения сведений;
c) социальных последствий для лица;
d) тяжести и длительности психических или физических страданий, причиненных лицу;
e) соразмерности предоставляемого возмещения степени опорочения репутации;
f) степени виновности лица, причинившего вред;
g) степени возможного удовлетворения пострадавшего предоставляемым возмещением;
h) опубликования поправки, ответа или опровержения до вынесения судебного решения;
i) других обстоятельств, имеющих значение для данного дела.

[Ст.16 ч.(8) изменена ЗП262-XVI от 28.07.06, MO126-130/11.08.06 ст.641]

(9) Если установить лицо, распространившее сведения, ущемляющие честь, достоинство и деловую репутацию другого лица, невозможно, лицо, в отношении которого такие сведения распространены, вправе обратиться в судебную инстанцию с
(1) Способность иметь гражданские права и обязанности (правоспособностю( �br/>признается в равной мере за всеми физическими лицами.
(2) Правоспособность физического лица возникает в момент его рождения и прекращается смертью.
(3) Право наследования физического лица возникает с момента его зачатия, при условии его рождения живым.
Статья 19. Дееспособность физического лица
Дееспособностью является способность лица своими действиями приобретать и
Page 6 of 309
осуществлять гражданские права, лично создавать для себя гражданские обязанности и исполнять их.
Статья 20. Полная дееспособность физического лица
(1) Полная дееспособность физического лица возникает с наступлением совершеннолетия, то есть по достижении восемнадцати лет.
(2) Несовершеннолетний, вступивший в брак, приобретает полную дееспособность. Расторжение брака не приводит к утрате полной дееспособности несовершеннолетнего. В случае признания брака недействительным судебная инстанция может лишить несовершеннолетнего супруга полной дееспособности с момента, определяемого судебной инстанцией.
(3) Несовершеннолетний, достигший шестнадцати лет, может быть объявлен полностью дееспособным, если он работает по трудовому договору либо с согласия родителей, усыновителей или попечителя осуществляет предпринимательскую деятельность. Объявление несовершеннолетнего полностью дееспособным (эмансипация) осуществляется по решению органа опеки и попечительства – с согласия обоих родителей, усыновителей или попечителя либо, при отсутствии такого согласия, – по решению судебной инстанции.
Статья 21. Дееспособность несовершеннолетнего, достигшего четырнадцати лет �
(1) Несовершеннолетний, достигший четырнадцати лет, совершает сделки с согласия родителей, усыновителей или попечителя, а в предусмотренных законом случаях – также и с согласия органа опеки и попечительства.
(2) Несовершеннолетний, достигший четырнадцати лет, вправе самостоятельно, без согласия родителей, усыновителей или попечителя:
a) распоряжаться заработком, стипендией и иными доходами, полученными в результате своей деятельности;
b) осуществлять права автора произведения науки, литературы или искусства, изобретения или иного охраняемого законом результата своей интеллектуальной деятельности;
с) в соответствии с законом вносить вклады в финансовые учреждения и распоряжаться ими;
d) совершать сделки, указанные в части (2) статьи 22.
(3) По обоснованным причинам судебная инстанция по ходатайству родителей, усыновителей или попечителя либо органа опеки и попечительства может ограничить права несовершеннолетнего, предусмотренные пунктами a) и b) части (2).
(4) Несовершеннолетний, достигший шестнадцати лет, может стать членом кооператива.
Статья 22. Дееспособность несовершеннолетнего в возрасте до четырнадцати лет �
(1) За и от имени несовершеннолетнего в возрасте до четырнадцати лет сделки могут совершать только его родители, усыновители или опекун в порядке, предусмотренном законом.
(2) Несовершеннолетний в возрасте от семи до четырнадцати лет вправе самостоятельно совершать:
а) мелкие бытовые сделки, подлежащие исполнению в момент их совершения;
b) сделки, направленные на безвозмездное получение выгоды, не требующие нотариального удостоверения или государственной регистрации прав, возникающих на основании таких сделок;
с) сделки по сохранению.
Статья 23. Недопустимость лишения и ограничения правоспособности и дееспособности �
(1) Гражданская правоспособность признается в равной мере за всеми лицами
Page 7 of 309
независимо от расы, национальности, этнического происхождения, языка, религии, пола, взглядов, политической принадлежности, имущественного положения, социального происхождения, уровня культуры или других подобных признаков.
(2) Физическое лицо не может быть лишено правоспособности.
(3) Никто не может быть ограничен в правоспособности и дееспособности иначе, как в случаях и порядке, предусмотренных законом.
(4) Полный или частичный отказ физического лица от правоспособности или дееспособности и другие сделки, направленные на ограничение правоспособности или дееспособности, ничтожны.
Статья 24. Признание физического лица недееспособным
(1) Физическое лицо, которое вследствие психического расстройства (душевной болезни или слабоумия) не может понимать значения своих действий или руководить ими, может быть признано судебной инстанцией недееспособным. Над ним устанавливается опека.
(2) От имени физического лица, признанного недееспособным, сделки совершает его опекун.
(3) Если основания, в силу которых физическое лицо было признано недееспособным, отпали, судебная инстанция признает его дееспособным. На основании судебного решения отменяется установленная над ним опека.
Статья 25. Ограничение дееспособности физического лица �
(1) Физическое лицо, которое вследствие злоупотребления алкоголем или употребления наркотиков и других психотропных веществ ухудшает материальное положение своей семьи, может быть ограничено судебной инстанцией в
дееспособности. Над ним устанавливается попечительство.
(2) Лицо, указанное в части (1), вправе заключать сделки о распоряжении имуществом, получать заработную плату, пенсию или иные доходы и распоряжаться ими лишь с согласия попечителя.
(3) Если основания, в силу которых физическое лицо было ограничено в дееспособности, отпали, судебная инстанция отменяет ограничение дееспособности этого лица. На основании судебного решения отменяется установленное над ним попечительство.
Статья 26. Предпринимательская деятельность физического лица �
(1) Физическое лицо вправе заниматься предпринимательской деятельностью без образования юридического лица с момента государственной регистрации в качестве индивидуального предпринимателя или в ином порядке, предусмотренном законом.
(2) Лицо, осуществляющее предпринимательскую деятельность без государственной регистрации, не вправе ссылаться на то, что оно не является предпринимателем.
(3) К предпринимательской деятельности, осуществляемой без образования юридического лица, применяются правила, регулирующие деятельность юридических лиц, преследующих цель извлечения прибыли, если из закона или существа правоотношения не вытекает иное.
Статья 27. Имущественная ответственность физического лица
Физическое лицо отвечает по своим обязательствам всем своим имуществом, за
исключением имущества, на которое в соответствии с законом не может быть обращено взыскание.
Статья 28. Имя физического лица
(1) Любое физическое лицо имеет право на имя, устанавливаемое или приобретаемое в соответствии с законом.
(2) Имя включает фамилию и собственно имя, а в случаях, предусмотренных
Page 8 of 309
законом, – также отчество.
(3) Фамилия приобретается посредством установления родства и изменяется в результате изменения гражданского состояния в порядке, предусмотренном законом.
(4) Собственно имя лица устанавливается на дату регистрации рождения на основании заявления о рождении.
Статья 29. Использование имени
(1) Всякое лицо имеет право на уважение своего имени.
(2) Физическое лицо приобретает и осуществляет права и исполняет обязанности от своего имени.
(3) Использование имени другого лица влечет ответственность за связанные с этим недоразумения или убытки. Как носитель имени, так и его супруг или близкие родственники могут воспротивиться такому использованию и потребовать возмещения причиненных убытков.
(4) Физическое лицо обязано принять необходимые меры для уведомления своих должников и кредиторов об изменении имени и несет ответственность за убытки, причиненные в связи с неисполнением этой обязанности.
Статья 30. Место жительства и место нахождения
(1) Местом жительства физического лица признается место, где оно постоянно или преимущественно проживает. Лицо считается имеющим данное место жительства до тех пор, пока не приобрело другое.
(2) Местом нахождения физического лица является место, где оно временно или периодически проживает.
(3) Лицо, место жительства которого не может быть установлено достоверно, считается проживающим в месте своего нахождения.
(4) В случае отсутствия места нахождения лицо считается проживающим в том месте, где оно находится, а если таковое не известно – в последнем месте жительства.
Статья 31. Место жительства несовершеннолетнего и лица, признанного недееспособным �
(1) Местом жительства несовершеннолетнего в возрасте до четырнадцати лет является место жительства его родителей либо место жительства того из родителей, у которого он проживает постоянно.
(2) Местом жительства несовершеннолетнего, переданного судебной инстанцией на воспитание третьему лицу, остается место жительства его родителей. В случае, если родители проживают раздельно и не могут достичь согласия о том, у кого из них будет иметь место жительства несовершеннолетний, решение принимается судебной инстанцией.
(3) В исключительном порядке, учитывая высшие интересы несовершеннолетнего, судебная инстанция может определить его место жительства у бабки и деда или у других родственников либо надежных лиц, с их согласия, либо в учреждении, обеспечивающем его защиту.
(4) Местом жительства несовершеннолетнего, если его представляет только один из родителей либо если он находится под опекой, является место жительства его законного представителя.
(5) Местом жительства несовершеннолетнего, находящегося в затруднительном положении, в предусмотренных законом случаях является место жительства семьи или лиц, которым он передан на воспитание или поручен.
(6) Местом жительства лица, признанного недееспособным, является место
жительства его законного представителя.
Статья 32. Опека и попечительство
(1) Опека и попечительство устанавливаются для защиты прав и интересов недееспособных или ограниченно дееспособных физических лиц.
(2) Опекуны и попечители защищают права и интересы своих подопечных в отношениях с физическими и юридическими лицами, в том числе в судебных
Page 9 of 309
инстанциях, без уполномочивания.
(3) Опека или попечительство над несовершеннолетними устанавливаются при отсутствии у них родителей или усыновителей, при лишении судебной инстанцией их родителей родительских прав, а также в случаях, когда они остаются без родительского попечения по иным причинам.
Статья 33. Опека
(1) Опека устанавливается над лицами, признанными недееспособными, а в случае необходимости – и над несовершеннолетними, не достигшими четырнадцати лет.
(2) Опекуны являются законными представителями подопечных и совершают от их имени и в их интересах все необходимые сделки без уполномочивания.
Статья 34. Попечительство
(1) Попечительство устанавливается над несовершеннолетними в возрасте от четырнадцати до восемнадцати лет, а также над физическими лицами, ограниченными судебной инстанцией в дееспособности вследствие злоупотребления алкоголем или употребления наркотиков и других психотропных веществ.
(2) Попечители дают согласие на совершение сделок, которые физические лица, находящиеся под попечительством, не вправе совершать самостоятельно.
(3) Попечители оказывают подопечным содействие в осуществлении ими своих прав и исполнении обязанностей, а также охраняют их от злоупотреблений со стороны третьих лиц.
Статья 35. Органы опеки и попечительства
(1) Органами опеки и попечительства являются органы местного публичного управления.
(2) Орган опеки и попечительства по месту жительства подопечного осуществляет надзор за деятельностью его опекуна или попечителя.
Статья 36. Установление опеки и попечительства
(1) Орган опеки и попечительства обязан принять решение об установлении опеки или попечительства в месячный срок со дня получения информации о необходимости установления опеки или попечительства.
(2) До назначения опекуна или попечителя их функции исполняет орган опеки и попечительства.
Статья 37. Обязанность информирования о лицах, нуждающихся в опеке или попечительстве
Обязанность информирования органа опеки и попечительства не позднее чем в пятидневный срок со дня, когда стало известно о необходимости установления опеки или попечительства в отношении определенного лица, возлагается:
a) на близких лица, а также на управляющих и жителей дома, в котором оно проживает;
b) на орган записи актов гражданского состояния – в случае регистрации смерти, а также на публичного нотариуса – в случае открытия наследства;
c) на судебные инстанции, на работников прокуратуры и полиции – в случае назначения, применения или исполнения наказания в виде лишения свободы;
d) на органы местного публичного управления, учреждения охраны детства, а также на любое другое лицо.
Статья 38. Опекун и попечитель
(1) Опекуном или попечителем может быть отдельное физическое лицо или супружеская пара, если они не находятся в одном из положений несовместимости, предусмотренных частью (4), и если они прямо выразили свое согласие.
(2) Опекунами и попечителями лиц, находящихся в учреждениях социальной защиты населения, воспитательных, образовательных, лечебных или других подобных учреждениях, являются эти учреждения, за исключением случаев, когда лицо имеет опекуна или попечителя.
(3) Опекун или попечитель назначается органом опеки и попечительства по месту
Page 10 of 309
жительства лица, нуждающегося в опеке или попечительстве, по собственной инициативе или по ходатайству лиц, указанных в статье 37.
(4) Не может быть опекуном или попечителем:
a) несовершеннолетний; �
b) лицо, признанное недееспособным или ограниченно дееспособным;
с) лицо, лишенное родительских прав; �
d) лицо, признанное неспособным быть опекуном или попечителем по состоянию �
здоровья;
e) лицо, усыновившее ранее ребенка, если усыновление было отменено по причине ненадлежащего исполнения обязанностей усыновителя;
f) лицо, осуществление которым своих политических или гражданских прав ограничено на основании закона или судебного решения, а также лицо, ведущее себя неподобающим образом;
g) лицо, интересы которого находятся в противоречии с интересами подопечного;
h) лицо, устраненное нотариально удостоверенным актом или завещанием, составленным родителем, который до момента своей смерти самостоятельно осуществлял родительское попечение;
i) лицо, отстраненное ранее от выполнения обязанностей опекуна или попечителя;
j) лицо, состоящее в трудовых отношениях с учреждением, в котором находится лицо, нуждающееся в опеке или попечительстве.
Статья 39. Личный и безвозмездный характер опеки и попечительства
(1) Опека и попечительство являются личными обязательствами.
(2) Обязанности по опеке и попечительству исполняются безвозмездно. Опекуны и попечители вправе требовать возмещения всех расходов, произведенных в связи с исполнением опеки и попечительства.
(3) Орган опеки и попечительства, учитывая размер и состав имущества подопечного, может принять решение о передаче управления имуществом или только его частью физическому лицу или компетентному юридическому лицу.
Статья 40. Обязанности опекуна и попечителя
(1) Опекун и попечитель обязаны:
a) проживать вместе с подопечным и извещать орган опеки и попечительства о перемене места жительства. Попечитель и подопечный, достигший четырнадцати лет, могут проживать раздельно только с разрешения органа опеки и попечительства;
b) заботиться о содержании подопечного;
c) защищать права и интересы подопечного. �
(2) Опекун и попечитель имеют права и обязанности родителей по воспитанию
несовершеннолетнего.
Статья 41. Управление имуществом подопечного
(1) Опекун действительно управляет и распоряжается имуществом подопечного от его имени, если не назначен управляющий имуществом.
(2) После своего назначения опекун в присутствии представителя органа опеки и попечительства проводит инвентаризацию имущества подопечного и представляет инвентарную опись органу опеки и попечительства на утверждение.
(3) Опекун получает суммы, полагающиеся подопечному в виде пенсий, пособий, алиментов, иных текущих доходов, и расходует их на содержание подопечного.
(4) Если текущих доходов или денежных средств подопечного недостаточно для покрытия всех необходимых расходов, последние могут быть покрыты за счет имущества, принадлежащего подопечному, с разрешения органа опеки и попечительства.
(5) Опекун обязан ежегодно составлять и в тридцатидневный срок по окончании календарного года представлять органу опеки и попечительства отчет о том, как он заботился о подопечном, а также об управлении и распоряжении его имуществом.
Page 11 of 309
Статья 42. Разрешение органа опеки и попечительства на совершение сделок
(1) Без предварительного разрешения органа опеки и попечительства опекун не вправе совершать, а попечитель – давать согласие на совершение сделок по отчуждению имущества (в том числе дарению), его мене или сдаче внаем (в аренду), передаче в безвозмездное пользование или в залог, сделок, влекущих отказ от принадлежащих подопечному прав, раздел его имущества или его долей, а также любых других сделок, влекущих уменьшение имущества подопечного.
(2) Совершение сделок в отношении недвижимого имущества подопечного допускается только с предварительного разрешения органа опеки и попечительства.
Статья 43. Запрещение совершения сделок от имени подопечного �
(1) Опекун не вправе совершать, а попечитель – давать согласие на совершение безвозмездных сделок, влекущих возникновение у подопечного обязанностей или отказ от принадлежащих ему прав.
(2) Исключение из положений части (1) составляют сделки, соответствующие моральным обязательствам и нормам нравственности.
(3) Опекун и попечитель, их супруги и родственники до четвертой степени родства включительно не вправе заключать соглашения с подопечным, за исключением передачи ему имущества в качестве дара или в безвозмездное пользование.
Статья 44. Доверительное управление имуществом подопечного �
(1) При необходимости постоянного управления недвижимым и ценным движимым имуществом подопечного орган опеки и попечительства заключает с управляющим,
определенным этим органом, договор о доверительном управлении имуществом. В
этом случае опекун сохраняет свои полномочия в отношении того имущества подопечного, которое не передано в доверительное управление.
(2) При осуществлении управляющим правомочий по управлению имуществом подопечного на управляющего распространяется действие статей 42 и 43.
(3) Доверительное управление имуществом подопечного прекращается по основаниям, предусмотренным законом для прекращения договора о доверительном управлении имуществом, а также в случаях прекращения опеки.
Статья 45. Хранение денежных средств
(1) Денежные суммы сверх необходимых для содержания подопечного и управления его имуществом вносятся на имя подопечного в финансовое учреждение, откуда они не могут быть взяты иначе как с разрешения органа опеки и попечительства.
(2) Опекун вправе вносить на имя несовершеннолетнего суммы, необходимые для его содержания. Эти суммы вносятся на отдельный счет и могут быть получены с него опекуном без предварительного разрешения органа опеки и попечительства.
Статья 46. Отстранение и освобождение опекунов и попечителей от исполнения ими своих обязанностей �
(1) Несовершеннолетний, а также лица, указанные в статье 37, могут обжаловать в орган опеки и попечительства ущемляющие несовершеннолетнего акты или деяния опекуна или попечителя.
(2) Опекун или попечитель отстраняется от исполнения своих обязанностей в случае совершения злоупотребления, грубой небрежности или деяний, делающих его
недостойным быть опекуном или попечителем, а также при ненадлежащем исполнении обязанностей.
(3) Орган опеки и попечительства освобождает опекуна или попечителя от исполнения им своих обязанностей в случаях возвращения несовершеннолетнего его родителям или его усыновления.
(4) При помещении подопечного в соответствующее учреждение социальной
Page 12 of 309
защиты населения, воспитательное, образовательное, лечебное или другое подобное учреждение орган опеки и попечительства освобождает ранее назначенного опекуна или попечителя от исполнения им своих обязанностей, если это не противоречит интересам подопечного.
(5) При наличии обоснованных причин орган опеки и попечительства освобождает опекуна или попечителя от исполнения обязанностей по его просьбе.
Статья 47. Прекращение опеки и попечительства
(1) При достижении подопечным четырнадцати лет опека над ним прекращается, а лицо, осуществлявшее обязанности опекуна, становится попечителем несовершеннолетнего без дополнительного решения об этом.
(2) Попечительство прекращается после приобретения или восстановления полной дееспособности.
Статья 48. Патронаж над дееспособным физическим лицом
(1) По просьбе дееспособного физического лица, которое по состоянию здоровья не может самостоятельно осуществлять и защищать свои права и исполнять обязанности, над ним может быть установлено попечительство в форме патронажа.
(2) Попечитель (помощник) дееспособного физического лица может быть назначен органом опеки и попечительства только с согласия такого лица.
(3) Распоряжение имуществом, принадлежащим лицу, находящемуся под патронажем, осуществляется попечителем (помощником) на основании заключенного с ним договора поручения или доверительного управления. Совершение сделок, направленных на содержание и удовлетворение бытовых потребностей подопечного, осуществляется попечителем (помощником) с его устного согласия.
(4) Патронаж над дееспособным физическим лицом, установленный в соответствии с частью (1), прекращается по его требованию.
(5) Попечитель (помощник) лица, находящегося под патронажем, освобождается от выполнения возложенных на него обязанностей в случаях, предусмотренных частями (4) и (5) статьи 46.
Статья 49. Признание лица безвестно отсутствующим
(1) Физическое лицо может быть признано безвестно отсутствующим в случае его отсутствия в месте его жительства и истечения не менее одного года со дня получения последних сведений о месте его пребывания. Лицо признается безвестно отсутствующим судебной инстанцией по заявлению заинтересованного лица.
(2) При невозможности установить день получения последних сведений об отсутствующем началом исчисления годичного срока считается первое число месяца, следующего за тем, в котором были получены последние сведения об отсутствующем, а при невозможности установить этот месяц – первое января следующего года.
Статья 50. Защита имущества лица, признанного безвестно отсутствующим �
(1) При необходимости постоянного управления имуществом лица, признанного безвестно отсутствующим, судебная инстанция назначает управляющего, с которым орган опеки и попечительства заключает договор доверительного управления. По требованию заинтересованных лиц судебная инстанция может назначить управляющего и до истечения одного года со дня получения последних сведений о месте пребывания безвестно отсутствующего.
(2) Признание лица безвестно отсутствующим не влечет изменения или
прекращения его прав и обязанностей.
Статья 51. Последствия явки лица, признанного безвестно отсутствующим �
(1) В случае явки лица, признанного безвестно отсутствующим, либо появления сведений о месте его пребывания судебная инстанция по заявлению заинтересованного лица отменяет решение о признании его безвестно
Page 13 of 309
отсутствующим и упраздняет при необходимости доверительное управление его имуществом.
(2) Лицо, признанное безвестно отсутствующим, может потребовать от доверительного управляющего возмещения убытков, причиненных ненадлежащим управлением его имуществом.
Статья 52. Объявление лица умершим
(1) Лицо может быть объявлено решением судебной инстанции умершим, если в месте его жительства нет сведений о месте его пребывания в течение трех лет, а если он пропал без вести при обстоятельствах, угрожавших смертью или дающих основание предполагать его гибель от определенного несчастного случая, – в течение шести месяцев.
(2) Военнослужащий или иное лицо, пропавшие без вести в связи с военными действиями, могут быть объявлены умершими не ранее чем по истечении двух лет со дня окончания военных действий.
(3) Днем смерти лица, объявленного умершим, считается день вступления в законную силу судебного решения об объявлении его умершим. В случае объявления умершим лица, пропавшего без вести при обстоятельствах, угрожавших смертью или дающих основание предполагать его гибель от определенного несчастного случая, судебная инстанция может признать днем смерти день предполагаемой гибели.
(4) Объявление лица умершим влечет те же юридические последствия, что и его констатированная физическая смерть.
Статья 53. Последствия явки лица, объявленного умершим
(1) В случае явки или обнаружения места пребывания лица, объявленного умершим, судебная инстанция отменяет решение об объявлении его умершим.
(2) Независимо от времени своей явки лицо, объявленное умершим, может потребовать от любого другого лица возврата сохранившегося имущества, которое безвозмездно перешло к этому лицу после объявления его умершим.
(3) Лицо, к которому имущество лица, объявленного умершим, перешло по возмездным сделкам, не обязано возвратить ему это имущество, если не доказано, что, приобретая имущество, оно знало, что лицо, объявленное умершим, находится в живых. Если имущество не сохранилось, злонамеренный приобретатель обязан возместить его стоимость.
(4) Если имущество лица, объявленного умершим, перешло по праву наследования к государству и было реализовано им, то после отмены решения об объявлении лица умершим ему возвращается сумма, вырученная от реализации имущества.
Статья 54. Государственная регистрация актов гражданского состояния �
(1) Государственной регистрации подлежат следующие акты гражданского состояния:
a) рождение;
b) усыновление (удочерение);
c) установление отцовства;
d) заключение брака; e) расторжение брака; f) изменение имени;
g) смерть.
(2) Регистрация актов гражданского состояния производится органами записи актов гражданского состояния путем внесения соответствующих записей в регистры актов гражданского состояния и выдачи свидетельств на основании этих записей.
(3) Органы, осуществляющие регистрацию актов гражданского состояния, порядок регистрации этих актов, порядок внесения поправок и изменений, восстановления и аннулирования записей актов гражданского состояния, формы регистров актов
Page 14 of 309
гражданского состояния и свидетельств, а также порядок и сроки хранения регистров актов гражданского состояния устанавливаются законом.
Глава II � ЮРИДИЧЕСКОЕ ЛИЦО � Ч а с т ь 1 �
ОСНОВНЫЕ ПОЛОЖЕНИЯ Статья 55. Понятие юридического лица
(1) Юридическим лицом признается организация, которая имеет в собственности обособленное имущество и отвечает по своим обязательствам этим имуществом, может от своего имени приобретать и осуществлять имущественные и личные неимущественные права, нести обязанности, быть истцом и ответчиком в судебной инстанции.
(2) Юридическое лицо может быть организовано корпоративно или на основе членства, может быть зависимым или независимым от определенного числа членов, может иметь целью извлечение прибыли либо не преследовать таковой.
(3) В связи с участием в образовании имущества юридического лица его учредители (участники) имеют либо не имеют право требования в отношении этого юридического лица. К юридическим лицам, в отношении которых их учредители (участники) имеют право требования, относятся хозяйственные товарищества и общества и кооперативы. К юридическим лицам, в отношении которых их учредители (участники) не имеют права требования, относятся некоммерческие организации.
Статья 56. Правовой режим, применяемый к иностранным юридическим лицам
Иностранные юридические лица приравнены в соответствии с законом к юридическим лицам Республики Молдова.
Статья 57. Виды юридических лиц
Юридические лица подразделяются на юридические лица публичного права и юридические лица частного права, выступающие в гражданских отношениях на равных началах.
Статья 58. Юридические лица публичного права
(1) Государство и административно-территориальные единицы участвуют в гражданских правоотношениях на равных началах с остальными субъектами права. Полномочия государства и административно-территориальных единиц в подобных отношениях осуществляют их органы в соответствии со своей компетенцией.
(2) Органы, уполномоченные осуществлять часть функций (полномочий) Правительства, обладают правами юридического лица, только если это вытекает из положений закона либо, в случаях, прямо предусмотренных законом, – из актов органов центрального или местного публичного управления.
(3) В отступление от положений части (2), юридические лица публичного права могут создаваться и иным образом в случаях, прямо предусмотренных законом.
(4) Следующие статьи настоящей главы не применяются к юридическим лицам публичного права, за исключением прямо предусмотренных случаев.
Статья 59. Юридические лица частного права
(1) Юридические лица частного права могут создаваться беспрепятственно, но лишь в одной из форм, предусмотренных законом.
(2) Юридические лица частного права могут преследовать цель извлечения прибыли и не преследовать такой цели.
Статья 60. Правоспособность юридического лица
(1) Правоспособность юридического лица приобретается в момент его государственной регистрации и прекращается в момент его исключения из государственного реестра.
(2) Юридическое лицо, преследующее цель извлечения прибыли, может осуществлять любую не запрещенную законом деятельность, в том числе не
Page 15 of 309
предусмотренную учредительным документом.
(3) Юридическое лицо, не преследующее цель извлечения прибыли, может осуществлять только деятельность, предусмотренную законом и учредительным документом.
(4) Юридические лица публичного права участвуют в гражданском обороте в той мере, в которой это служит достижению их целей. Они приравниваются к юридическим лицам частного права в той мере, в которой участвуют в гражданском обороте.
(5) Определенные виды деятельности, перечень которых устанавливается законом, юридическое лицо может осуществлять лишь на основании специального разрешения (лицензии). Право юридического лица осуществлять деятельность, на занятие которой необходимо получение лицензии, возникает с момента получения такой лицензии или в указанный в ней срок и прекращается по истечении срока действия лицензии, если законом не предусмотрено иное.
(6) Юридическое лицо может быть ограничено в правах лишь в случаях и порядке, предусмотренных законом.
Статья 61. Дееспособность юридического лица
(1) С момента своего создания юридическое лицо осуществляет права и исполняет обязанности через управляющего.
(2) Управляющими являются физические лица, которые в силу закона или учредительного документа назначены действовать в отношениях с третьими лицами единолично или коллегиально от имени и в интересах юридического лица.
(3) Отношения между юридическим лицом и лицами, составляющими его исполнительные органы, сходны с поручением, если законом или учредительным документом не предусмотрено иное.
(4) В случае, когда исполнительный орган не назначен, он назначается судебной инстанцией по требованию участников или кредиторов. Исполнительный орган, назначенный судебной инстанцией, отзывается последней в случае принятия решения компетентного органа юридического лица о назначении исполнительного органа.
Статья 62. Учредительные документы юридического лица
(1) Юридическое лицо действует на основании учредительного договора, либо учредительного договора и устава, либо только устава. Юридические лица публичного права, а в случаях, предусмотренных законом, и юридические лица частного права, не преследующие цель извлечения прибыли, действуют на основании общих норм об организациях соответствующего вида.
(2) Учредительный договор юридического лица заключается, а устав утверждается его учредителями (участниками). Юридическое лицо, созданное одним учредителем, действует на основании устава, утвержденного этим учредителем.
(3) Учредительные документы юридического лица должны содержать наименование и место нахождения юридического лица, порядок управления его деятельностью и другие сведения, предусмотренные законом для юридических лиц соответствующего вида. В учредительных документах юридического лица, не преследующего цель извлечения прибыли, определяются предмет и цели его деятельности.
Статья 63. Государственная регистрация юридических лиц �
(1) Юридическое лицо считается созданным с момента его государственной
регистрации.
(2) Юридическое лицо публичного права считается созданным с момента вступления в силу нормативного акта, которым утверждается его регламент (положение) или устав, либо с момента, указанного в акте.
(3) Юридическое лицо подлежит государственной регистрации в порядке, предусмотренном законом. Данные государственной регистрации включаются в
Page 16 of 309
государственный реестр и являются общедоступными.
(4) Нарушение установленного законом порядка создания юридического лица или несоответствие его учредительного документа закону влечет отказ в государственной регистрации юридического лица. Отказ в регистрации по мотивам нецелесообразности создания юридического лица не допускается.
(5) Юридическое лицо подлежит государственной перерегистрации только в случаях, предусмотренных законом.
Статья 64. Публичность государственных реестров юридических лиц �
(1) До момента, когда факт зарегистрирован в государственном реестре юридических лиц и опубликован, лицо, в интересах которого этот факт подлежал регистрации, не вправе предъявлять его третьим лицам, за исключением случая, когда оно докажет, что третье лицо знало об этом факте.
(2) Если факт зарегистрирован и опубликован, третье лицо должно признать его по отношению к себе. Это положение недействительно для сделок, совершенных в течение пятнадцати дней с момента опубликования, в той мере, в которой третье лицо докажет, что оно не знало и не должно было знать об этом факте.
(3) В случае, когда факт, подлежащий регистрации, опубликован ошибочно, третье лицо может предъявить опубликованный факт лицу, в интересах которого факт подлежал регистрации, за исключением случая, когда третье лицо знало или должно было знать о его недостоверности.
Статья 65. Срок деятельности юридического лица
(1) Срок деятельности юридического лица неограничен, если учредительным документом не установлено иное.
(2) По истечении срока, установленного для существования юридического лица, оно распускается, если до этого момента в учредительный документ не внесены соответствующие изменения.
Статья 66. Наименование юридического лица
(1) Юридическое лицо участвует в правоотношениях только под собственным наименованием, установленным учредительным документом и зарегистрированным надлежащим образом.
(2) Наименование юридического лица должно содержать указание на его организационно-правовую форму на государственном языке.
(3) Юридическое лицо не может быть зарегистрировано, если его наименование совпадает с наименованием другого, ранее зарегистрированного юридического лица.
(4) Запрещается использование в наименовании юридического лица слов и словосочетаний, противоречащих положениям закона или нормам нравственности, а также собственных имен, если они не совпадают с именами участников создания организации и если не имеется согласия соответствующего лица или его наследников на использование его имени.
(5) Юридическое лицо не вправе использовать в своем наименовании слова или сокращения, которые могут ввести в заблуждение относительно его формы.
(6) Юридическое лицо, наименование которого зарегистрировано, имеет право его использования. Лицо, использующее наименование другого юридического лица, по требованию обладателя права обязано прекратить его использование и возместить причиненные в связи с этим убытки.
(7) Юридическое лицо обязано опубликовать объявление в Официальном мониторе Республики Молдова об изменении своего наименования под угрозой возмещения причиненных убытков.
(8) Акт, изданный юридическим лицом, должен содержать его наименование, а также государственный регистрационный номер, фискальный код и место его нахождения под угрозой возмещения причиненных убытков.
Статья 67. Место нахождения юридического лица
Page 17 of 309
(1) Юридическое лицо имеет одно место нахождения, которое указывается в учредительном документе.
(2) Установление и изменение места нахождения могут быть предъявлены третьим лицам с момента государственной регистрации.
(3) Почтовым адресом юридического лица является адрес места его нахождения. Юридическое лицо вправе иметь и другие адреса для ведения переписки.
(4) Все документы и письма, полученные по месту нахождения, считаются полученными юридическим лицом.
(5) Юридическое лицо обязано опубликовать объявление в Официальном мониторе Республики Молдова об изменении своего места нахождения под угрозой возмещения причиненных убытков.
Статья 68. Ответственность юридического лица
(1) Юридическое лицо отвечает по своим обязательствам всем принадлежащим ему имуществом.
(2) Учредитель (участник) юридического лица не отвечает по обязательствам юридического лица, а юридическое лицо не отвечает по обязательствам учредителя (участника), за исключением случаев, установленных законом или учредительным документом.
Статья 69. Реорганизация юридического лица
(1) Реорганизация юридического лица осуществляется путем объединения (слияния и присоединения), дробления (разделения и выделения) или преобразования.
(2) Решение о реорганизации принимается каждым юридическим лицом в отдельности в соответствии с установленными условиями изменения учредительных документов.
(3) В случаях, установленных законом, реорганизация юридического лица путем разделения или выделения осуществляется на основании судебного решения.
(4) Если вследствие объединения или дробления учреждается новое юридическое лицо, оно создается согласно условиям, предусмотренным законом для формы соответствующего юридического лица.
(5) Последствия реорганизации для третьих лиц наступают лишь после государственной регистрации вновь возникших юридических лиц, за исключением реорганизации путем присоединения одного юридического лица к другому, последствия которой наступают с момента регистрации изменений в учредительных документах принимающего юридического лица.
Статья 70. Правопреемство при реорганизации юридических лиц �
(1) При слиянии юридических лиц права и обязанности каждого из них переходят к вновь возникшему юридическому лицу в соответствии с передаточным актом.
(2) При присоединении юридического лица к другому юридическому лицу к последнему переходят права и обязанности присоединенного юридического лица в соответствии с передаточным актом.
(3) При разделении юридического лица его права и обязанности переходят к вновь возникшим юридическим лицам в соответствии с разделительным балансом.
(4) При выделении из состава юридического лица к каждому из существующих или создаваемых юридических лиц переходит часть прав и обязанностей реорганизованного юридического лица в соответствии с разделительным балансом.
(5) При реорганизации юридического лица путем преобразования к вновь
возникшему юридическому лицу переходят права и обязанности реорганизованного юридического лица в соответствии с передаточным актом.
Статья 71. Передаточный акт и разделительный баланс
(1) Передаточный акт и разделительный баланс должны содержать положения о правопреемстве в отношении всего имущества реорганизованного юридического лица по всем правам и обязанностям, касающимся всех его должников и кредиторов,
Page 18 of 309
включая обязанности, оспариваемые сторонами.
(2) Передаточный акт и разделительный баланс утверждаются учредителями (участниками) юридического лица или органом юридического лица, уполномоченным на то законом или учредительным документом, принявшими решение о его реорганизации, и представляются вместе с учредительными документами вновь возникших юридических лиц для их государственной регистрации или внесения изменений в учредительные документы существующих юридических лиц.
Статья 72. Гарантии прав кредиторов юридического лица при его реорганизации �
(1) Исполнительный орган юридического лица, участвующего в реорганизации, обязан в пятнадцатидневный срок со дня принятия решения о реорганизации письменно уведомить всех своих известных кредиторов и опубликовать в Официальном мониторе Республики Молдова и, на бесплатной основе, на официальной веб-странице органа государственной регистрации объявление о реорганизации.

[Ст.72 ч.(1) изменена ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(2) Кредиторы вправе в месячный срок со дня опубликования объявления потребовать от реорганизуемого юридического лица гарантий в той мере, в которой они не могут добиваться удовлетворения своих требований. Кредиторы имеют право обеспечения только в случае, если докажут, что реорганизация ставит под угрозу удовлетворение их требований.

[Ст.72 ч.(2) изменена ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(3) Кредиторы вправе проинформировать орган государственной регистрации о своих требованиях к реорганизуемому должнику.
(4) Если передаточный акт и разделительный баланс не дают возможности определить правопреемника, юридические лица, участвующие в реорганизации, несут солидарную ответственность по обязательствам, возникшим до их реорганизации.
(5) Члены исполнительного органа юридического лица, участвующего в реорганизации, несут солидарную ответственность за убытки, причиненные реорганизацией участникам или кредиторам реорганизованного юридического лица, в течение трех лет с момента реорганизации.
Статья 73. Объединение юридических лиц
(1) Объединение юридических лиц осуществляется путем слияния или присоединения.
(2) Следствием слияния является прекращение существования сливающихся юридических лиц и переход их прав и обязанностей в полном объеме к вновь возникшему юридическому лицу.
(3) Следствием присоединения является прекращение существования присоединяющихся юридических лиц и переход их прав и обязанностей в полном объеме к принимающему юридическому лицу.
(4) В случаях, установленных законом, объединение юридических лиц путем слияния может быть обусловлено наличием разрешения компетентного государственного органа.
Статья 74. Проект договора об объединении
(1) В целях объединения уполномоченный орган юридического лица разрабатывает проект договора об объединении.
(2) Проект договора об объединении должен содержать:
a) форму (вид) объединения;
b) наименование и место нахождения каждого юридического лица – участника объединения;
c) обоснование и условия объединения;
d) имущество, которое передается юридическому лицу – приобретателю;
e) стоимостное соотношение долей;
Page 19 of 309
f) дату составления передаточного акта, единую для всех юридических лиц –
участников объединения.
(3) Если юридические лица объединяются путем слияния, в проекте договора об объединении должны быть указаны также наименование, место нахождения и исполнительный орган создаваемого юридического лица. К проекту договора об объединении прилагается проект учредительного документа создаваемого юридического лица.
(4) Проект договора об объединении составляется в письменной форме.
(5) Если в утвержденном договоре об объединении содержится какое-либо условие, он расторгается обратной силой в случае невыполнения условия в течение одного года со дня утверждения. Договор может предусматривать более короткий срок или предупредительный срок.
Статья 75. Решение об объединении
(1) Договор об объединении имеет силу лишь при условии утверждения его общими собраниями участников каждого юридического лица – участника объединения.
(2) Решение о слиянии принимается двумя третями общего числа голосов участников, если учредительным документом не предусмотрено большее количество голосов.
Статья 76. Заявление о регистрации объединения
(1) По истечении двух месяцев со дня опубликования объявления об объединении исполнительный орган присоединяемого юридического лица или юридического лица, участвующего в слиянии, подает в соответствующий орган государственной регистрации заявление о регистрации объединения. К заявлению прилагаются:

[Ст.76 ч.(1) изменена ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

а) заверенная копия договора об объединении;
b) решение каждого юридического лица – участника об объединении;
c) доказательство предоставления согласованных с кредиторами гарантий или уплаты долгов;
d) разрешение на объединение – в случае необходимости.
(2) По истечении срока, предусмотренного в части (1), исполнительный орган принимающего юридического лица или юридических лиц, участвующих в слиянии, подает заявление о регистрации в орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано принимающее юридическое лицо или в котором подлежит регистрации вновь возникшее юридическое лицо. К заявлению прилагаются документы, указанные в части (1). Создаваемое юридическое лицо прилагает также документы, необходимые для регистрации юридического лица соответствующего вида.
Статья 77. Регистрация объединения
(1) Объединение регистрируется в органе государственной регистрации, в котором зарегистрировано принимающее юридическое лицо или в котором подлежит регистрации вновь возникшее юридическое лицо.
(2) Орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано принимающее юридическое лицо или вновь возникшее юридическое лицо, информирует орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано присоединяемое юридическое лицо или сливающиеся юридические лица, о регистрации объединения.
(3) Орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано присоединяемое юридическое лицо или сливающиеся юридические лица, вносит в государственный реестр дату присоединения или слияния и направляет органу государственной регистрации, зарегистрировавшему объединение, все документы распущенных юридических лиц на хранение.
(4) После регистрации, осуществленной согласно части (1), присоединенные юридические лица или юридические лица, объединившиеся путем слияния,
Page 20 of 309
считаются распущенными и исключаются из государственного реестра.
Статья 78. Последствия объединения
(1) С момента регистрации объединения имущество присоединенного юридического лица или юридических лиц, участвующих в слиянии, переходит к принимающему юридическому лицу или к вновь возникшему юридическому лицу.
(2) После регистрации объединения принимающее юридическое лицо или вновь возникшее юридическое лицо включает в свой баланс активы и пассивы присоединенного юридического лица или юридических лиц, объединившихся путем слияния, а имущество, подлежащее регистрации, регистрируется как имущество принимающего юридического лица или вновь возникшего юридического лица.
Статья 79. Дробление юридического лица
(1) Дробление юридического лица осуществляется путем разделения или выделения.
(2) Следствием разделения является прекращение существования юридического лица и переход его прав и обязанностей к двум или более вновь возникшим юридическим лицам
(3) Следствием выделения является отделение части имущества юридического лица, не прекращающего свое существование, и передача его одному или нескольким существующим или вновь возникшим юридическим лицам.
Статья 80. Проект дробления
(1) Проект дробления юридического лица разрабатывается его исполнительным органом.
(2) Проект дробления должен содержать:
a) форму (вид) дробления; �
b) наименование и место нахождения раздробляемого юридического лица; �
c) наименование и место нахождения юридических лиц, которые создаются
вследствие дробления или которым передается часть имущества;
d) часть имущества, которая передается;
e) число участников, которые переходят к создаваемому юридическому лицу;
f) стоимостное соотношение долей;
g) порядок и срок передачи долей раздробляемых юридических лиц, преследующих цель извлечения прибыли, и получения долей создаваемых или существующих юридических лиц, преследующих цель извлечения прибыли; дату, с которой эти доли дают право на дивиденды;
h) дату составления разделительного баланса;
i) последствия дробления для работников.
(2) Проект дробления составляется в письменной форме.
(3) К проекту дробления прилагается в случае необходимости проект учредительного документа создаваемого юридического лица.
Статья 81. Утверждение проекта дробления
(1) Проект дробления утверждается на общем собрании участников двумя третями общего числа голосов, если учредительным документом не предусмотрено большее количество голосов.
(2) Общее собрание участников большинством голосов, указанным в части (1), утверждает учредительный документ вновь создаваемого юридического лица и назначает его исполнительный орган.
Статья 82. Заявление о регистрации дробления
(1) По истечении двух месяцев со дня опубликования объявления о дроблении исполнительный орган раздробляемого юридического лица подает одно заявление о регистрации дробления в орган государственной регистрации, в котором оно зарегистрировано, и другое заявление – в орган государственной регистрации, в котором подлежит регистрации вновь создаваемое юридическое лицо либо зарегистрировано юридическое лицо, к которому переходит часть имущества. К
Page 21 of 309
заявлению прилагаются проект дробления, подписанный представителями участвующих юридических лиц, и доказательство предоставления согласованных с кредиторами гарантий или уплаты долгов.

[Ст.82 ч.(1) изменена ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(2) К заявлению, поданному в орган государственной регистрации, в котором подлежит регистрации вновь создаваемое юридическое лицо, прилагаются также документы, необходимые для регистрации юридического лица соответствующего вида.
Статья 83. Регистрация дробления
(1) Регистрация дробления осуществляется в органе государственной регистрации, в котором зарегистрировано раздробленное юридическое лицо. Регистрация дробления осуществляется только после регистрации вновь созданных юридических лиц или после регистрации изменения учредительного документа юридического лица, которому передается часть имущества.
(2) Орган государственной регистрации, в котором подлежит регистрации вновь создаваемое юридическое лицо или юридическое лицо, которому передается часть имущества, информирует орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано раздробленное юридическое лицо, о регистрации вновь возникшего юридического лица или о внесении изменений в учредительный документ юридического лица, которому передается часть имущества.
(3) Орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано раздробленное юридическое лицо, регистрирует дробление и в случае необходимости исключает разделившееся юридическое лицо и информирует об этом орган государственной регистрации, зарегистрировавший вновь возникшее юридическое лицо, или орган государственной регистрации, зарегистрировавший юридическое лицо, которому передается часть имущества. Последние регистрируют дату осуществления дробления.
(4) Дробление имеет силу с момента регистрации в органе государственной регистрации, в котором зарегистрировано раздробленное юридическое лицо.
(5) После регистрации, осуществленной согласно части (1), разделившееся юридическое лицо считается распущенным и исключается из государственного реестра.
Статья 84. Последствия дробления
(1) С момента регистрации дробления имущество раздробленного юридического лица либо его часть переходит к вновь возникшему или существующему юридическому лицу.
(2) Вновь возникшее или существующее юридическое лицо получает по передаточному акту и включает в свой баланс полученное имущество и в случае необходимости регистрирует имущество, подлежащее регистрации.
Статья 85. Преобразование юридического лица
(1) Следствием преобразования юридического лица является изменение его организационно-правовой формы, осуществляемое путем изменения учредительного документа в соответствии с законом.
(2) При преобразовании юридического лица должны соблюдаться условия, предусмотренные законом для той организационно-правовой формы, в которую оно преобразовывается.
Статья 86. Роспуск юридического лица
(1) Юридическое лицо распускается вследствие:
а) истечения срока, на который оно создано;
b) достижения цели, для которой оно было создано, или невозможности ее достижения;
c) решения компетентного органа юридического лица;
d) судебного решения в случаях, предусмотренных статьей 87;
Page 22 of 309
e) несостоятельности или прекращения процесса несостоятельности в связи с недостаточностью дебиторской массы;
f) того, что юридическое лицо, не преследующее цель извлечения прибыли, или кооператив остались без участников;
g) других случаев, предусмотренных законом или учредительным документом.
(2) Роспуск юридического лица влечет открытие процедуры ликвидации, за исключением случаев объединения и дробления, следствием которых являются роспуск юридического лица, прекращающего свое существование, без его ликвидации и передача всего его имущества в том состоянии, в котором оно находилось в момент объединения или дробления, юридическим лицам – приобретателям.
(3) Юридическое лицо продолжает существовать и после роспуска в той мере, в которой это необходимо для ликвидации имущества.
(4) С момента роспуска управляющий не вправе совершать новые операции; в противном случае он несет индивидуальную и солидарную ответственность за совершенные операции. Это положение применяется со дня истечения срока, на который создано лицо, либо со дня принятия решения о роспуске общим собранием участников или судебной инстанцией.
(5) Компетентный орган юридического лица может пересмотреть свое решение о ликвидации или реорганизации, если только имущество не распределено между участниками этого лица или не передано другим лицам.
(6) Со дня роспуска юридического лица его управляющий становится его ликвидатором, если только компетентным органом или судебной инстанцией не назначено ликвидатором другое лицо.
Статья 87. Роспуск юридического лица судебной инстанцией (1) Судебная инстанция распускает юридическое лицо, если: а) его создание сопряжено с нарушениями; ­
b) его учредительный документ не соответствует требованиям закона; ­
c) оно не соответствует требованиям закона, касающимся его организационно-
правовой формы;
d) осуществляемая им деятельность нарушает правопорядок;
d1) оно не представило в двенадцатимесячный период по истечении установленных законом сроков бухгалтерские, налоговые и статистические отчеты;

[Ст.87 ч.(1), пкт.d1) введен ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

d2) его уставный капитал на протяжении более шести месяцев меньше обязательного минимального размера;

[Ст.87 ч.(1), пкт.d2) введен ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

e) имеются иные основания, предусмотренные законом.
(2) Судебная инстанция не распускает юридическое лицо, если по истечении предоставленного ею срока это лицо становится соответствующим требованиям закона.
(3) Судебная инстанция может распустить юридическое лицо, если оно нарушает запреты, установленные настоящим кодексом в отношении его организационно- правовой формы, либо своей деятельностью грубо нарушает учредительный документ.
(4) Решение о роспуске юридического лица выносится по требованию участника (пайщика, акционера, члена), прокурора, налогового органа или органа, осуществившего государственную регистрацию юридического лица.

[Ст.87 ч.(4) в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

Статья 88. Доверительное управление
(1) Судебная инстанция, рассматривающая требование о роспуске юридического лица, может по требованию установить доверительное управление его имуществом. В
Page 23 of 309
определении указывается дата установления доверительного управления. Судебная инстанция назначает одного или нескольких доверительных управляющих, определяет пределы их полномочий и размер вознаграждения им.
(2) Если судебной инстанцией не установлено иное, органы юридического лица не могут принимать решения без предварительного согласия доверительного управляющего, а лица, наделенные правом представлять юридическое лицо, не могут заключать сделки без участия доверительного управляющего.
(3) Определение судебной инстанции об установлении доверительного управления может быть в любой момент изменено или отменено ею. Доверительное управление прекращается с момента вступления в законную силу судебного решения о роспуске.
(4) Доверительный управляющий уведомляет орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано юридическое лицо, об определении судебной инстанции и сообщает сведения о себе, которые требуются от управляющего.
(5) Сделка, совершенная юридическим лицом до регистрации доверительного управления без учета ограничений, связанных с установлением доверительного управления, является действительной, если другая сторона не знала и не должна была знать об учреждении доверительного управления.
Статья 89. Регистрация роспуска
(1) В случае, когда юридическое лицо распускается по одному из оснований, предусмотренных пунктами а) – c), f) и g) части (1) статьи 86, его исполнительный орган подает заявление о роспуске в орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано юридическое лицо. В случае, когда юридическое лицо распускается на основании решения общего собрания участников, это решение прилагается к заявлению.
(2) В случае роспуска судебным решением судебная инстанция передает копию вступившего в законную силу решения органу государственной регистрации, в котором зарегистрировано распускаемое юридическое лицо.
(3) Заявление исполнительного органа юридического лица о роспуске и судебное решение являются основанием для регистрации роспуска.
(4) Со дня регистрации роспуска в документах и информациях, исходящих от юридического лица, к его наименованию должно добавляться словосочетание “в процессе ликвидации” на государственном языке (“în lichidare”). В противном случае ликвидатор юридического лица несет индивидуальную ответственность за убытки, причиненные третьим лицам.
Статья 90. Ликвидатор юридического лица
(1) Ликвидатором может быть совершеннолетнее физическое лицо, обладающее полной дееспособностью, являющееся гражданином Республики Молдова и проживающее на ее территории. Законом могут быть установлены дополнительные условия для исполнения функций ликвидатора.
(2) Ликвидатор уведомляет о своем назначении орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано юридическое лицо, и сообщает сведения о себе, которые требуются от управляющего. Ликвидатор прилагает решение о своем назначении в качестве ликвидатора.
(3) В государственный реестр вносятся имя, место жительства, номер удостоверения личности, персональный государственный идентификационный номер (IDNP) и подпись ликвидатора, а в случае назначения в качестве ликвидатора иного, чем управляющий, лица орган государственной регистрации вносит в государственный реестр запись о прекращении деятельности управляющего.

[Ст.90 ч.(3) в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(4) Ликвидатор имеет те же полномочия, обязанности и ответственность, что и управляющий, в той мере, в которой они совместимы с деятельностью ликвидатора.
(5) В случае назначения нескольких ликвидаторов они представляют юридическое лицо совместно, если учредительным документом или решением об их назначении не
Page 24 of 309
предусмотрено иное.
(6) Незамедлительно после начала исполнения обязанностей ликвидатор совместно с управляющим проводит инвентаризацию, составляет баланс, отражающий точное состояние активов и пассивов, и подписывает их.
(7) Ликвидатор выполняет и завершает текущие операции, оценивает, капитализирует и отчуждает активы распускаемого общества в любой предусмотренной законом форме, представляет распускаемое общество в судебных инстанциях, взыскивает долговые обязательства, в том числе связанные с несостоятельностью дебиторов, заключает сделки, увольняет и набирает работников юридического лица, заключает при необходимости договоры со специалистами и экспертами, совершает правовые акты и выполняет любые другие действия в той мере, в которой они необходимы для ликвидации.

[Ст.90 ч.(7) в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(8) В случае назначения ликвидатора управляющий обязан передать ему, а ликвидатор обязан принять материальные ценности, реестры и документы юридического лица и принять меры по их сохранению. Ликвидатор также обязан вести реестр всех ликвидационных операций в хронологическом порядке их осуществления.

[Ст.90 ч.(8) в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(9) Ликвидатор может быть в любой момент отозван от исполнения обязанностей назначившими его органом или судебной инстанцией. Тем же решением назначается другой ликвидатор. Отозванный ликвидатор представляет ликвидатору-преемнику отчет о проведенной им работе. Если преемник назначен судебной инстанцией, отчет представляется ей.
(10) Вознаграждение ликвидатору устанавливается назначившими его органом или судебной инстанцией, за исключением случаев, предусмотренных законом.
Статья 91. Информирование кредиторов
После регистрации своего назначения ликвидатор опубликовывает в Официальном мониторе Республики Молдова и, на бесплатной основе, на официальной веб- странице органа государственной регистрации, объявление о ликвидации юридического лица и в пятнадцатидневный срок уведомляет каждого известного ему кредитора о ликвидации юридического лица и о сроке предъявления требований.

[Ст.91 изменена ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

Статья 92. Срок предъявления и
порядок признания требований

[Ст.92 наименование в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(1) Срок предъявления требований составляет два месяца со дня опубликования объявления, предусмотренного в статье 91. Решением о ликвидации может предусматриваться и более длительный срок, не превышающий, однако, четырех месяцев.

[Ст.92 ч.(1) в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(11) Заявления о признании требований вместе с документами, подтверждающими дебиторскую задолженность, и актами об установлении гарантии представляются непосредственно ликвидатору по указанному им адресу.

[Ст.92 ч.(11) введена ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(12) Требования кредиторов, предъявленные по истечении установленного для их предъявления срока, исполняются за счет имущества юридического лица, оставшегося после исполнения утвержденных требований, предъявленных в установленные сроки.

[Ст.92 ч.(12) введена ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

(2) В случае отклонения требования ликвидатором кредитор вправе под угрозой утраты права в тридцатидневный срок со дня извещения об отклонении требования
Page 25 of 309
предъявить иск в судебную инстанцию.
Статья 93. Ликвидационный баланс
(1) В пятнадцатидневный срок со дня истечения срока для предъявления требований ликвидатор обязан составить промежуточный ликвидационный баланс, отражающий балансовую и рыночную стоимость инвентаризированных активов, включая предъявленные требования, утвержденные ликвидатором, а также не признанные им и/или находящиеся на рассмотрении в суде.
(2) Оценка активов, включенных в промежуточный ликвидационный баланс, осуществляется ликвидатором по средним рыночным ценам в местности их расположения. Если оценка активов затруднена либо участник (пайщик, акционер, член) или кредитор не согласен со стоимостью имущества, определенной ликвидатором, ликвидатор привлекает к оценке оценщика в данной области. Если в результате оценки окажется, что требование лица, оспорившего определенную ликвидатором стоимость, обоснованно, затраты по оценке несет ликвидатор. Если до дня утверждения промежуточного ликвидационного баланса ни одна из сторон не оспаривает рыночную стоимость, определенную ликвидатором, оценка предполагается справедливой и окончательной.
(3) Промежуточный ликвидационный баланс отражает предъявленные требования в виде таблицы, в которой указываются основание, стоимость и класс требований, уточняется, являются они обеспеченными, необеспеченными, обусловленными или требованиями, срок исполнения которых не наступил, и приводятся имя/наименование кредитора, затребованная кредитором сумма и сумма, одобренная ликвидатором, а также спорные требования.
(4) Промежуточный ликвидационный баланс представляется не позднее чем в десятидневный срок со дня его составления участникам (пайщикам, акционерам, членам), а также известным кредиторам и утверждается в тридцатидневный срок органом или судебной инстанцией, назначившими ликвидатора.
(5) Если из промежуточного ликвидационного баланса вытекает превышение пассивов над активами, ликвидатор подает исковое заявление о возбуждении процесса несостоятельности. Возбуждение процесса несостоятельности в отношении юридического лица является основанием для прекращения процедуры его ликвидации. Ликвидатор может продолжить процедуру ликвидации без возбуждения процесса несостоятельности, с согласия всех утвержденных кредиторов, при условии, что на рассмотрении судебных инстанций нет исков об оспаривании отказа в утверждении требований или что срок оспаривания еще не истек, а также в случае отсутствия кредиторов.
(6) После исполнения всех требований кредиторов ликвидатор составляет окончательный ликвидационный баланс и представляет его одновременно с проектом плана распределения активов для утверждения органу или судебной инстанции, которые его назначили.

[Ст.93 в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

Статья 94. Защита прав должников
Решение о реорганизации или ликвидации вне процесса несостоятельности не влечет наступления срока исполнения требований, по которым срок погашения не наступил.
Статья 941. Ликвидация активов �
распускаемого общества �
(1) Ликвидация активов предполагает отчуждение ликвидатором имущества
распускаемого общества на наиболее выгодных условиях и в самое подходящее время и начинается после утверждения промежуточного ликвидационного баланса.
(2) В отступление от положений части (1) ликвидатор может осуществить до утверждения промежуточного ликвидационного баланса ликвидацию всех имущественных активов, представляющих неизбежный риск нанесения
Page 26 of 309
существенного вреда здоровью общества и/или личности, окружающей среде и/или подверженных риску утраты ценности (обесценивания). Ликвидатор может осуществить ликвидацию имущественных активов до утверждения промежуточного ликвидационного баланса также во избежание их повреждения, исчезновения из физической и/или виртуальной среды, истечения сроков их годности, сроков действия экспертных заключений на них (сертификатов, согласований, разрешений и т.д.), ухудшения качества и/или снижения рыночной привлекательности этих активов, ухода их с рынка. В этих случаях ликвидатор предварительно согласовывает свои действия с назначившими его органом или судебной инстанцией.
(3) Ликвидация активов и/или имущественных прав на активы распускаемого общества, обремененных привилегиями, ипотекой, движимыми имущественными гарантиями, залогами, правами удержания и любыми другими обременениями или мерами по обеспечению, осуществляется только после предварительного уведомления ликвидатором кредиторов, имеющих установленные привилегии, ипотеки, движимые имущественные гарантии, залоги, права удержания и любые другие обременения в отношении имущества и/или прав, подлежащих ликвидации.
(4) Ликвидация активов и/или имущественных прав на активы распускаемого общества, не имеющих обременений, осуществляется без предварительного уведомления кредиторов, а полученные после их отчуждения суммы поступают на ликвидационный счет распускаемого общества.
(5) Ликвидатор обязан начать и завершить процедуру ликвидации активов в разумные сроки, в зависимости от вида актива и действующих на рынке торговых правил, обеспечивающих продажу по наилучшей цене.

[Ст.941 введена ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

Статья 95. Исполнение требований кредиторов
(1) Ликвидатор не может распределять участникам (пайщикам, акционерам, членам) активы, причитающиеся им в связи с ликвидацией юридического лица, до погашения требований кредиторов.
(2) Участники (пайщики, акционеры, члены) могут потребовать, даже в процессе ликвидации, чтобы суммы, причитающиеся утвержденным кредиторам и кредиторам, не явившимся для принятия исполнения, были погашены путем передачи таковых в депозит, а также чтобы активы распределялись пропорционально их участию в уставном капитале, если помимо суммы, необходимой для исполнения всех обязательств юридического лица, срок погашения которых наступил или наступит, остается в наличии не менее 10 процентов от суммы поступлений в процессе ликвидации.
(3) На период ликвидации запрещено принудительное исполнение в пользу кредиторов в индивидуальном порядке. Исполнение требований утвержденных кредиторов за счет активов ликвидируемого юридического лица осуществляется только ликвидатором в следующем порядке:
a) требования по возмещению вреда, причиненного здоровью, или в связи со смертью лица – путем капитализации соответствующих повременных платежей;
b) требования по выплате заработной платы работникам и вознаграждений по авторским правам;
c) требования по кредитам, предоставленным Министерством финансов (основная сумма, проценты, комиссионные по начислениям, фонд риска), по внутренним и
внешним кредитам, предоставленным под государственную гарантию, по налогам и
другим обязательным платежам в национальный публичный бюджет;
d) другие требования кредиторов.
(4) Оплата расходов, связанных с процедурой ликвидации, вытекающих из осуществления административных мер, оценки и распределения активов, а также из выплаты вознаграждения ликвидатору, производится одновременно с оплатой требований кредиторов в порядке, установленном в части (3), с выделением для этого
Page 27 of 309
не более 30 процентов от суммы поступлений в процессе ликвидации.
(5) Ликвидатор начинает исполнение требований кредиторов со дня утверждения промежуточного ликвидационного баланса.
(6) Исполнение требований кредиторов каждой очереди осуществляется пропорционально сумме требований каждого кредитора соответствующей очереди. Исполнение требований следующей очереди осуществляется после полного исполнения требований кредиторов предыдущей очереди.
(7) После оплаты расходов, предусмотренных частью (4), требования, обеспеченные залогом, ипотекой и/или иными имущественными гарантиями, установленными в отношении проданных активов, выплачиваются из полученной суммы в приоритетном порядке до начала удовлетворения остальных требований.
(8) Требования, не исполненные по причине недостатка имущества ликвидируемого юридического лица, считаются погашенными. Эта норма не применяется, если в отношении юридического лица был возбужден процесс несостоятельности.

[Ст.95 в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

Статья 96. Распределение активов юридических лиц, преследующих цель извлечения прибыли
(1) При роспуске юридического лица, преследующего цель извлечения прибыли, активы, оставшиеся после удовлетворения требований кредиторов, передаются ликвидатором участникам юридического лица пропорционально их долям в уставном капитале.
(2) Ликвидатор осуществляет расчеты и составляет отчет о ликвидации, которые отражают размер и состав оставшихся активов. Если право на активы юридического лица имеют двое или более участников, ликвидатор составляет проект распределения активов, в котором устанавливаются принципы их распределения.
(3) Ликвидатор распущенного юридического лица с согласия участников может не производить отчуждение его имущества, если реализация последнего не является необходимой для удовлетворения требований кредиторов.
(4) Проект распределения активов, расчеты и отчет о ликвидации представляются для утверждения органу или судебной инстанции, назначившим ликвидатора. Орган или судебная инстанция, назначившие ликвидатора, могут внести изменения в проект распределения с учетом волеизъявления участников.
Статья 97. Распределение активов юридических лиц,
не преследующих цель извлечения прибыли
(1) Активы, оставшиеся после удовлетворения требований кредиторов юридического лица, не преследующего цель извлечения прибыли, распределяются между лицами, которые согласно учредительному документу или, в случае, предусмотренном учредительным документом, согласно решению общего собрания имеют право на них.
(2) Если юридическое лицо, не преследующее цель извлечения прибыли, создано исключительно для удовлетворения интересов его участников и учредительный документ или решение общего собрания не предусматривают лиц, имеющих право на активы распущенного юридического лица, не преследующего цель извлечения прибыли, все лица, которые в момент роспуска являлись его участниками, имеют право на оставшееся имущество. Активы распределяются между этими лицами пропорционально.
(3) Если активы не могут быть распределены согласно положениям частей (1) и (2), они переходят к государству, которое использует их для реализации уставных целей ликвидированного юридического лица, не преследующего цель извлечения прибыли.
Статья 98. Срок распределения активов
По истечении тридцатидневного срока со дня утверждения окончательного ликвидационного баланса и плана распределения активов, а в случае оспаривания
Page 28 of 309
этих документов – со дня отклонения иска об оспаривании вступившим в законную силу решением суда активы распущенного юридического лица могут быть распределены лицам, имеющим на это право.

[Ст.98 в редакции ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379]

Статья 99. Исключение юридического лица из реестра
(1) После распределения чистых активов ликвидатор должен подать в орган государственной регистрации заявление об исключении юридического лица из реестра.
(2) Исключение осуществляется в порядке и в сроки, предусмотренные законом.

[Ст.99 (2) в редакции ЗП280-XVI от 14.12.07, МО94-96/30.05,08 ст.349; в силу с

30.05.08]

Статья 100. Возобновление процедуры ликвидации
(1) Если после исключения юридического лица из реестра объявились кредитор или лицо, имеющее право получить остаток активов, либо выявилось наличие активов, судебная инстанция может по требованию любого заинтересованного лица возобновить процедуру ликвидации и при необходимости назначить ликвидатора. В этом случае юридическое лицо считается существующим, но исключительно в целях проведения возобновленной процедуры ликвидации. Ликвидатор правомочен требовать от лиц, получивших долю активов, возврата полученного ими сверх причитающейся им доли.
(2) На период, в течение которого юридическое лицо не существовало, приостанавливается течение срока исковой давности в отношении права предъявления иска соответствующим юридическим лицом или к соответствующему юридическому лицу.
Статья 101. Несостоятельность юридического лица
(1) Судебным решением юридическое лицо может быть признано несостоятельным, если оно не может исполнить платежные обязательства перед своими кредиторами. Основания и порядок признания юридического лица несостоятельным судебной инстанцией устанавливаются законом.
(2) Банк может быть признан несостоятельным постановлением Национального банка Молдовы. Национальный банк Молдовы признает банк несостоятельным на основаниях и в порядке, установленных законом.

[Ст.101 ч.(2) введена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330; единую часть считать ч.(1)]

Статья 102. Филиалы юридического лица
(1) Юридические лица могут создавать филиалы как в Республике Молдова, так и за ее пределами, если законом или учредительным документом не предусмотрено иное.
(2) Филиал не является юридическим лицом.
Статья 103. Представительство �
(1) Представительством является обособленное подразделение юридического лица,
расположенное вне места его нахождения, представляющее интересы юридического лица и осуществляющее их защиту.
(2) Представительство не является юридическим лицом.
Статья 104. Общие положения о союзах юридических лиц �
(1) В целях координации своей деятельности, представления и защиты общих
интересов юридические лица могут создавать союзы. Если решением участников предусмотрено, что союз будет осуществлять предпринимательскую деятельность, такой союз реорганизуется в хозяйственное товарищество или общество либо кооператив в порядке, предусмотренном настоящим кодексом.
(2) Участники союза сохраняют свою независимость и статус юридического лица. (3) Имущество, переданное союзу его учредителями (участниками), является его
Page 29 of 309
собственностью. Союз использует это имущество в целях, определенных его учредительным документом.
(4) Союз не отвечает по обязательствам своих участников. Участники союза несут субсидиарную ответственность по его обязательствам в размере и порядке, предусмотренных его учредительным документом.
(5) Особенности правового статуса союза юридических лиц устанавливаются настоящим кодексом и законодательством о некоммерческих организациях.
Статья 105. Публикации юридического лица
В случае, если законом или учредительным документом предусмотрено обнародование информации юридического лица, она подлежит опубликованию в Официальном мониторе Республики Молдова. Учредительным документом может быть предусмотрено обнародование информации о юридическом лице и в других средствах массовой информации.
Ч а с т ь 2 ­ ХОЗЯЙСТВЕННЫЕ ТОВАРИЩЕСТВА ­ И ОБЩЕСТВА ­
§ 1. Основные положения
Статья 106. Общие положения о хозяйственных товариществах и обществах �
(1) Хозяйственными товариществами и обществами признаются коммерческие организации с состоящим из долей учредителей (участников) уставным капиталом. Имущество, созданное за счет вкладов учредителей (участников), а также приобретенное хозяйственным товариществом или обществом в процессе его деятельности, принадлежит ему на праве собственности. В случаях, предусмотренных
настоящим кодексом, хозяйственное товарищество или общество может быть создано
одним лицом.
(2) Хозяйственные товарищества могут создаваться в форме полного товарищества и коммандитного товарищества, а хозяйственные общества – в форме общества с ограниченной ответственностью и акционерного общества.
(3) Хозяйственные товарищества и общества могут быть учредителями (участниками) других хозяйственных товариществ и обществ, за исключением случаев, предусмотренных настоящим кодексом и другими законами.
(4) Вкладом в имущество хозяйственного товарищества или общества могут быть денежные средства, ценные бумаги, другие вещи или имущественные права. Денежная оценка вклада участника хозяйственного товарищества или общества производится по соглашению между учредителями (участниками) товарищества или общества и подлежит независимой экспертной проверке (аудиту).
Статья 107. Учреждение хозяйственного товарищества или общества �
(1) Хозяйственное товарищество или общество учреждается нотариально удостоверенным учредительным документом.
(2) Каждый учредитель хозяйственного товарищества или общества должен участвовать в формировании уставного капитала в размере, установленном учредительным документом.
Статья 108. Учредительный документ хозяйственного товарищества или общества �
(1) Учредительный документ хозяйственного товарищества или общества должен
содержать:
а) имя, место и дату рождения, место жительства, гражданство и другие данные удостоверения личности учредителя – физического лица или наименование, место нахождения, страну, регистрационный номер учредителя – юридического лица;
b) наименование товарищества или общества;
c) предмет деятельности; �
Page 30 of 309
d) вклады участников, порядок и срок их внесения;
e) стоимость имущества, внесенного в виде вкладов в натуре, и порядок их оценки ­
– в случае поступления подобных вкладов;
f) место нахождения;
g) структуру, полномочия, порядок учреждения и деятельности органов товарищества или общества;
h) порядок представления;
i) филиалы и представительства товарищества или общества;
j) другие сведения, установленные законом для соответствующего вида товарищества или общества.
(2) Учредительный документ хозяйственного товарищества или общества может содержать отступления от положений настоящей части только в прямо предусмотренных случаях.
(3) Учредительный документ хозяйственного товарищества или общества может содержать и другие положения, не противоречащие закону.
(4) Учредительный документ хозяйственного товарищества или общества составляется на государственном языке и подписывается всеми учредителями.
Статья 109. Государственная регистрация хозяйственного товарищества или общества ­
(1) Хозяйственное товарищество или общество подлежит регистрации в порядке и в срок, установленные законом, в органе государственной регистрации по месту своего нахождения.
(2) Если регистрация не произведена в трехмесячный срок со дня удостоверения учредительного документа, участники хозяйственного товарищества или общества
вправе освободить себя от обязательств, вытекающих из их вступления в
товарищество или общество, если учредительным документом не предусмотрено иное.

[Ст.109 ч.(2) изменена ЗП280-XVI от 14.12.07, МО94-96/30.05,08 ст.349; в силу с

30.05.08]

Статья 110. Недействительность хозяйственного товарищества или общества ­
(1) Хозяйственное товарищество или общество может быть признано недействительным судебным решением.
(2) Решение о недействительности хозяйственного товарищества или общества может быть вынесено только в случае, если:
а) учредительный документ отсутствует или не удостоверен нотариусом;
b) предмет деятельности товарищества или общества незаконен или противоречит основам правопорядка;
c) учредительным документом не предусмотрены наименование товарищества или общества, вклады участников, размеры подписанного уставного капитала, цель товарищества или общества;
d) не соблюдены требования закона о минимальном размере уставного капитала;
e) все учредители в момент учреждения товарищества или общества были недееспособны.
(3) Резолютивная часть решения об объявлении товарищества или общества недействительным обнародуется в его публикациях в пятнадцатидневный срок со дня вступления решения в законную силу.
Статья 111. Последствия признания хозяйственного товарищества или общества недействительным ­
(1) Со дня вступления в законную силу судебного решения о недействительности хозяйственное товарищество или общество распускается и вступает в процесс ликвидации. Судебным решением о признании недействительности назначается ликвидатор товарищества или общества.
Page 31 of 309
(2) Недействительность хозяйственного товарищества или общества не влияет на сделки, совершенные от его имени, за исключением случая, предусмотренного частью (3).
(3) Если хозяйственное товарищество или общество, признанное недействительным, является несостоятельным, его ликвидация осуществляется в соответствии с законодательством о несостоятельности.
(4) Участники, которым может быть вменена в вину недействительность хозяйственного товарищества или общества, несут неограниченную и солидарную ответственность перед остальными участниками и третьими лицами за убытки, причиненные недействительностью товарищества или общества.
Статья 112. Формирование уставного капитала хозяйственного товарищества или общества ­
(1) Уставный капитал определяет минимальный размер активов, которыми должно обладать хозяйственное товарищество или общество.
(2) Уставный капитал хозяйственного товарищества или общества формируется из вкладов учредителей, выраженных в леях.
(3) Уставный капитал вносится в полном объеме не позднее чем в шестимесячный срок со дня регистрации хозяйственного товарищества или общества.

[Ст.112 ч.(4) утратила силу согласно ЗП53 от 03.04.14, МО99-102/25.04.14 ст.253]

Статья 113. Вклад в уставный капитал хозяйственного товарищества или общества ­
(1) Вклад в уставный капитал хозяйственного товарищества или общества предполагается вносимым в денежном выражении, если учредительным документом
не предусмотрено иное.
(2) Работы и услуги, выполненные и оказанные при учреждении и в период существования хозяйственного товарищества или общества, не считаются вкладом в формирование или увеличение его уставного капитала.

[Ст.113 ч.(3) утратила силу согласно ЗП53 от 03.04.14, МО99-102/25.04.14 ст.253]

[Ст.113 ч.(3) изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(4) На вклад в уставный капитал хозяйственного товарищества или общества проценты не начисляются, за исключением случаев, предусмотренных законом.
(5) В случае, когда один из участников не внес свой вклад в установленный срок, любой участник вправе письменно потребовать от него этого, установив дополнительный срок, составляющий не менее одного месяца, и предупредив о возможности его исключения из товарищества или общества.
(6) Если участник не внес вклад в дополнительный срок, он утрачивает право на свою долю и на внесенную часть, о чем он должен быть уведомлен.
Статья 114. Вклад в натуре в уставный капитал хозяйственного товарищества или общества ­
(1) Предметом вклада в натуре в уставный капитал хозяйственного товарищества или общества может быть любое имущество, находящееся в гражданском обороте.
(2) Имущество считается переданным в собственность, если учредительным документом не предусмотрено иное.
(3) Не могут быть вкладами в формирование или увеличение уставного капитала хозяйственного общества требования и неимущественные права.
(4) Участники полного товарищества и полные товарищи в коммандитном товариществе могут быть обязаны вносить вклад в виде работ и услуг, которые, однако, не являются вкладом в формирование или увеличение уставного капитала. В обмен на этот вклад они получают право участвовать согласно учредительному документу в распределении прибыли и активов товарищества, оставаясь при этом обязанными участвовать в потерях.
Page 32 of 309
(5) Вклад в натуре вносится в срок, установленный учредительным документом, но не позднее срока, указанного в части (3) статьи 112. В случае увеличения уставного капитала вклад вносится в срок, установленный общим собранием, но не позднее чем в шестидесятидневный срок со дня принятия решения об увеличении уставного капитала.
(6) Стоимость вклада в натуре в уставный капитал хозяйственного товарищества или общества утверждается общим собранием.
(7) Вклад в виде требования считается внесенным только после получения хозяйственным товариществом или обществом денежной суммы, являющейся предметом требования.
Статья 115. Права участников хозяйственного товарищества или общества
(1) Участники хозяйственного товарищества или общества вправе:
a) участвовать в управлении товариществом или обществом и в осуществлении его деятельности в порядке, установленном законом и учредительным документом;
b) получать информацию о деятельности товарищества или общества и знакомиться с его бухгалтерскими книгами и иной документацией в порядке, установленном законом и учредительным документом;
c) принимать участие в распределении прибыли товарищества или общества пропорционально своей доле в уставном капитале;
d) получать в случае ликвидации товарищества или общества часть активов, оставшихся после удовлетворения требований кредиторов, пропорционально своей доле в уставном капитале;
e) осуществлять иные действия, предусмотренные законом либо учредительным документом товарищества или общества.
(2) Учредительным документом может быть предусмотрен и иной порядок распределения прибыли и активов помимо установленного в части (1), но никто не может иметь право на всю прибыль, полученную товариществом или обществом, и не может быть освобожден от потерь, понесенных товариществом или обществом.
(3) Участники хозяйственного товарищества или общества вправе от имени товарищества или общества требовать от других участников возмещения причиненных ими убытков, если органы управления отказываются сделать это.
Статья 116. Обязанности участников хозяйственного товарищества или общества
(1) Участники хозяйственного товарищества или общества обязаны:
а) вносить вклады в уставный капитал в порядке, размерах, способами и в сроки, предусмотренные учредительным документом;
b) не разглашать конфиденциальную информацию о деятельности товарищества или общества;
с) незамедлительно сообщать товариществу или обществу об изменении соответственно места жительства или места нахождения, имени или наименования, другую информацию, необходимую для осуществления прав и исполнения обязанностей товарищества или общества и его участника;
d) исполнять иные обязанности, предусмотренные законом или учредительным документом.
(2) Без согласия хозяйственного товарищества участник не вправе осуществлять деятельность, аналогичную деятельности, которой занимается товарищество. Согласие участников предполагается до тех пор, пока не будет доказано обратное, в отношении деятельности, о которой участники были осведомлены на дату одобрения в качестве участника.
(3) При нарушении участником положений части (2) хозяйственное товарищество или общество может потребовать от него возмещения убытков либо уступки прав и обязанностей или выгоды, полученной в результате совершения сделок. В отношении
Page 33 of 309
заявления о возмещении убытков либо уступки прав и обязанностей или выгоды, полученной в результате совершения сделок, срок исковой давности составляет три месяца со дня, когда участники узнали или должны были узнать о совершении сделки, но не более одного года с даты совершения сделки.
Статья 117. Аффилированные хозяйственные товарищества или общества
Считаются аффилированными хозяйственные товарищества или общества, которые в отношениях между собой являются:
а) предприятиями, находящимися в преимущественном владении, и предприятиями с преимущественным участием;
b) зависимыми и преобладающими предприятиями;
с) предприятиями концерна;
d) предприятиями со взаимным участием.
Статья 118. Предприятие, находящееся в преимущественном владении, и предприятие с преимущественным участием
(1) Если большинство долей одного юридически самостоятельного предприятия либо большинство голосов в нем принадлежат другому предприятию, первое предприятие является находящимся в преимущественном владении, а второе является предприятием с преимущественным участием.
(2) Предприятие, находящееся в преимущественном владении, не вправе владеть прямо или косвенно долями в уставном капитале либо голосами в предприятии с преимущественным участием.
(3) Предприятие с преимущественным участием несет субсидиарную ответственность по обязательствам предприятия, находящегося в преимущественном владении, если последнее стало несостоятельным в результате исполнения распоряжений предприятия с преимущественным участием.
Статья 119. Зависимое и преобладающее предприятия
(1) Зависимым предприятием является предприятие, на которое другое предприятие (преобладающее предприятие) может оказывать прямо или косвенно определяющее влияние.
(2) Предполагается, что предприятие, находящееся в преимущественном владении, является зависимым от предприятия с преимущественным участием в нем.
Статья 120. Концерн и предприятие концерна
(1) Несколько независимых друг от друга предприятий, объединенных под единым руководством, образуют концерн. Каждое предприятие является предприятием концерна.
(2) Считаются образующими концерн предприятия, заключившие договор, согласно которому одно предприятие подчиняется в управлении другому предприятию либо обязуется перечислять весь доход другому предприятию или другим предприятиям, одно из которых является интегрированным (включенным) в другое.
(3) Предполагается, что преобладающее предприятие образует совместно с зависимым предприятием концерн.
§ 2. Полное товарищество
Статья 121. Общие положения о полном товариществе �
(1) Полным товариществом признается хозяйственное товарищество, участники
которого в соответствии с учредительным документом занимаются предпринимательской деятельностью от имени товарищества и несут солидарную и неограниченную ответственность по его обязательствам. Условие, ограничивающее ответственность, не может быть предъявлено третьим лицам.
(2) Число участников не может быть менее двух и более двадцати физических или юридических лиц. Физическое или юридическое лицо может быть участником только
Page 34 of 309
одного полного товарищества.
(3) Наименование полного товарищества должно содержать словосочетание “полное товарищество” на государственном языке (“societate în nume colectiv”) либо аббревиатуру “S.N.C.”, имена или наименования участников. Если имена или наименования всех участников не включены, в наименовании товарищества должно содержаться имя или наименование не менее чем одного участника и слова “и компания” на государственном языке (“şi compania”) либо сокращение “şi Co”.
Статья 122. Учредительный документ полного товарищества
(1) Учредительный документ полного товарищества помимо сведений, указанных в части (1) статьи 108, должен содержать:
a) размер и состав уставного капитала товарищества и порядок внесения вкладов; b) размер и порядок изменения долей каждого из участников в уставном капитале; c) ответственность участников за нарушение обязанностей по внесению вкладов; d) процедуру принятия решений участниками;
e) процедуру принятия новых участников;
f) основания и процедуру выбытия и исключения участника из товарищества.
(2) Изменения в учредительный документ могут вноситься только единогласным решением всех участников.
Статья 123. Управление полным товариществом
(1) Управление полным товариществом осуществляется по общему согласию всех участников. Учредительным документом товарищества могут быть предусмотрены случаи, когда решение принимается большинством голосов участников.
(2) Каждый участник полного товарищества имеет один голос, если учредительным документом не предусмотрено иное.
Статья 124. Ведение дел полного товарищества
(1) Каждый участник полного товарищества вправе действовать от имени товарищества, если учредительным документом не предусмотрено, что все его участники ведут дела совместно либо что ведение дел поручается отдельным участникам или третьим лицам.
(2) Полномочия управляющего ограничиваются предметом деятельности общества. Для совершения действий, превышающих эти пределы, необходимо согласие всех участников.
(3) При совместном ведении дел товарищества его участниками решения принимаются с согласия всех участников товарищества. Если ведение дел товарищества поручается его участниками одному или нескольким из них, остальные участники для совершения сделок от имени товарищества должны иметь доверенность от лиц, на которых возложено ведение дел товарищества. В отношениях с третьими лицами товарищество не вправе ссылаться на положения учредительного документа, ограничивающие полномочия участников товарищества, за исключением случаев, когда товарищество докажет, что третье лицо в момент совершения сделки знало или должно было знать об отсутствии у участника товарищества права действовать от имени товарищества.
(4) Каждый участник полного товарищества независимо от того, уполномочен он вести дела товарищества или нет, вправе знакомиться лично либо при помощи специалиста со всей документацией по ведению дел. Условие, исключающее или ограничивающее это право, ничтожно.
Статья 125. Представление полного товарищества
(1) Правом и обязанностью представлять полное товариществo обладают все его участники.
(2) Учредительный документ может предусматривать право одного или нескольких участников представлять товариществo. В этом случае остальные участники не имеют права представлять товариществo.
(3) В случае, когда правом представления обладают несколько участников, каждый
Page 35 of 309
из них вправе действовать самостоятельно, если учредительным документом не предусмотрено, что они должны действовать совместно.
(4) В случае назначения управляющих из числа третьих лиц право представления полного товарищества может быть оговорено в учредительном документе.
(5) Лица, обладающие правом представления полного товарищества, обязаны уведомить о своем назначении орган государственной регистрации, в котором зарегистрировано юридическое лицо.
(6) Положения учредительного документа, ограничивающие право участников представлять полное товариществo, не могут быть предъявлены добросовестным третьим лицам. Добросовестность предполагается.
Статья 126. Лишение права ведения дел полного товарищества и его представления и отказ от этого права
(1) При наличии обоснованных причин судебная инстанция по требованию любого участника может лишить лицо права ведения дел полного товарищества и его представления. Обоснованными причинами, в частности, являются грубое нарушение обязательств и невозможность исполнения обязанностей.
(2) Любой участник может в любой момент отказаться от права ведения дел товарищества и его представления, обратившись с заявлением к лицам, обладающим правом ведения дел и представления.
Статья 127. Распределение прибыли и убытков полного товарищества
(1) Прибыль и убытки полного товарищества распределяются между его участниками пропорционально их долям в уставном капитале, если учредительным документом или соглашением участников не предусмотрено иное. Соглашение об
устранении участника товарищества от участия в прибыли или убытках ничтожно.
(2) Участник, действовавший в интересах полного товарищества без полномочия, вправе в случаях, когда товарищество не одобрило совершенные им сделки, потребовать компенсации понесенных расходов в пределах прибыли либо экономии, полученных товариществом вследствие совершенных им сделок.
(3) Если вследствие понесенных полным товариществом убытков стоимость его чистых активов станет меньше размера его уставного капитала, полученная товариществом прибыль не распределяется между участниками до тех пор, пока стоимость чистых активов не превысит размер уставного капитала.
Статья 128. Ответственность участников полного товарищества по его обязательствам
(1) Участники полного товарищества несут солидарную субсидиарную ответственность всем своим имуществом по обязательствам товарищества.
(2) Участник полного товарищества, не являющийся его учредителем, отвечает наравне с другими участниками по обязательствам, возникшим до его вступления в товарищество.
(3) Участник, выбывший из полного товарищества, отвечает по обязательствам товарищества, возникшим до момента его выбытия, наравне с оставшимися участниками в течение двух лет со дня утверждения отчета о деятельности товарищества за год, в котором он выбыл из товарищества.
(4) Участник, к которому предъявлен иск по обязательствам полного товарищества, вправе выдвигать только возражения, которые могли бы представить товарищество или сам участник.
(5) Соглашение участников полного товарищества об ограничении или устранении ответственности, предусмотренной настоящей статьей, ничтожно.
Статья 129. Изменение состава участников полного товарищества
(1) В случаях выхода кого-либо из участников полного товарищества –
физического лица, его смерти, признания безвестно отсутствующим или
Page 36 of 309
недееспособным, несостоятельности, открытия реорганизационных процедур на основании судебного решения, ликвидации участника – юридического лица или обращения кредитором одного из участников взыскания на его долю в уставном капитале товарищество может продолжить свою деятельность, если это предусмотрено учредительным документом товарищества или если решение о продолжении деятельности принято единогласно остающимися участниками.
(2) Участник полного товарищества может быть исключен из товарищества судебной инстанцией при наличии обоснованных причин и по единогласному решению остальных участников.
(3) В случае выхода одного из участников из полного товарищества доли в уставном капитале остающихся участников соответственно увеличиваются, если учредительным документом или соглашением участников не предусмотрено иное.
(4) Участник полного товарищества с согласия остальных участников может передать свою долю в уставном капитале или ее часть другому участнику или третьему лицу. С передачей доли другому лицу к нему переходят права участника, передавшего долю, в полном объеме или пропорционально переданной части.
Статья 130. Выход участника из полного товарищества
(1) Участник полного товарищества вправе выйти из него, предварительно сообщив об этом остальным участникам не менее чем за шесть месяцев до выхода.
(2) Соглашение между участниками полного товарищества об отказе от права выйти из товарищества ничтожно.
Статья 131. Последствия выбытия участника из полного товарищества �
(1) Участнику, выбывшему из полного товарищества, выплачивается стоимость части имущества, соответствующей доле этого участника в уставном капитале, если
учредительным документом не предусмотрено иное.
(2) По соглашению участника, выбывающего из полного товарищества, с остающимися участниками выплата стоимости имущества может быть заменена выдачей имущества в натуре.
(3) Причитающаяся выбывающему участнику часть имущества полного товарищества или ее стоимость определяется по балансу, составленному на момент его выбытия.
Статья 132. Смерть или реорганизация участника полного товарищества �
(1) Правопреемники умершего или реорганизованного участника полного товарищества могут стать участниками, если это не запрещено учредительным документом, только с согласия всех участников. Учредительный документ может предусматривать определенное большинство голосов для принятия решения о приеме правопреемника в качестве участника.
(2) Если участники полного товарищества не принимают правопреемника в качестве участника, товарищество обязано выплатить ему часть чистых активов, установленную на дату смерти или реорганизации, соответствующую доле в уставном капитале, принадлежавшей умершему или реорганизованному участнику.
(3) Правопреемник участника полного товарищества отвечает в пределах перешедшего к нему имущества по обязательствам, по которым в соответствии с частями (2) и (3) статьи 128 отвечал умерший или реорганизованный участник.
Статья 133. Обращение взыскания на долю участника в уставном капитале полного товарищества �
(1) Обращение взыскания на долю участника в уставном капитале полного товарищества по его долгам, не связанным с участием в товариществе (собственным долгам), допускается лишь при недостатке иного его имущества для покрытия долгов. Кредиторы такого участника вправе потребовать от товарищества выдела части имущества, соответствующей доле должника в уставном капитале, с целью
Page 37 of 309
обращения взыскания на это имущество. Подлежащая выделению часть имущества товарищества или ее стоимость определяется по балансу, составленному на момент предъявления кредиторами требования о выделении.
(2) Обращение взыскания на имущество, соответствующее доле участника в уставном капитале полного товарищества, прекращает его участие в товариществе и влечет последствия, предусмотренные частями (2) и (3) статьи 128.
Статья 134. Роспуск полного товарищества
(1) За исключением случаев, предусмотренных частью (1) статьи 86, полное товарищество распускается в случае, когда в нем остается единственный участник.
(2) Последний оставшийся участник полного товарищества вправе в шестимесячный срок реорганизовать товарищество в порядке, установленном настоящим кодексом.
Статья 135. Реорганизация полного товарищества
(1) В случае реорганизации полного товарищества в акционерное общество, общество с ограниченной ответственностью или кооператив его участники продолжают в течение трех лет нести солидарную и неограниченную ответственность по обязательствам, возникшим до реорганизации.
(2) Участник не освобождается от ответственности и в случае, когда до истечения трехлетнего срока он произвел отчуждение права участия в уставном капитале товарищества.
§ 3. Коммандитное товарищество
Статья 136. Общие положения о коммандитном товариществе �
(1) Коммандитным товариществом признается товарищество, в котором наряду с участниками, осуществляющими от имени товарищества предпринимательскую
деятельность и отвечающими солидарно и неограниченно по обязательствам товарищества (полными товарищами), имеется один или несколько участников- вкладчиков (коммандитистов), которые не принимают участия в осуществлении товариществом предпринимательской деятельности и несут риск убытков, связанных с деятельностью товарищества, в пределах сумм внесенных ими вкладов.
(2) Лицо может быть полным товарищем только в одном коммандитном товариществе. Участник полного товарищества не может быть полным товарищем в коммандитном товариществе. Полный товарищ в коммандитном товариществе не может быть участником полного товарищества.
(3) Наименование коммандитного товарищества должно содержать словосочетание “коммандитное товарищество” на государственном языке (“societate în comandită”) либо аббревиатуру “S.C.”, имена или наименования полных товарищей. Если имена или наименования всех полных товарищей не включены, в наименовании товарищества должно содержаться имя или наименование не менее чем одного полного товарища и слова “и компания” на государственном языке (“şi compania”) либо сокращение “şi Co”. Если в наименование товарищества включено имя или наименование коммандитиста, он несет солидарную и неограниченную ответственность.
(4) Положения о полном товариществе применяются к коммандитному товариществу в той мере, в которой настоящий кодекс не содержит специальных норм о коммандитном товариществе.
Статья 137. Учредительный документ коммандитного
товарищества
Учредительный документ коммандитного товарищества помимо сведений, указанных в части (1) статьи 108, должен содержать:
a) размер и состав уставного капитала товарищества и порядок внесения вкладов;
b) размер и порядок изменения долей каждого из полных товарищей в уставном капитале;
Page 38 of 309
c) ответственность полных товарищей за нарушение обязанностей по внесению вкладов;
d) совокупный размер вкладов, вносимых полными товарищами;
e) процедуру принятия решений участниками;
f) процедуру принятия новых участников;
g) основания и процедуру выбытия и исключения участника из товарищества.
Статья 138. Управление коммандитным товариществом, ведение его дел и его представление
(1) Управление коммандитным товариществом осуществляется полными товарищами. Порядок управления им, ведения дел и представления такого товарищества полными товарищами устанавливается ими согласно положениям настоящего кодекса о полном товариществе.
(2) Коммандитисты не вправе участвовать в управлении коммандитным товариществом и ведении его дел либо представлять его без доверенности, оспаривать действия полных товарищей по ведению дел или представлению товарищества, осуществляемые в пределах его обычной деятельности. Если действия превышают пределы обычной деятельности, необходимо решение всех участников.
Статья 139. Права и обязанности коммандитиста
(1) Коммандитист имеет право:
a) получать часть прибыли товарищества, причитающуюся на его долю в уставном капитале, в порядке, предусмотренном учредительным документом;
b) знакомиться с годовыми отчетами и балансами товарищества и проверять их посредством сопоставления с данными реестров и других подтверждающих документов;
c) по окончании финансового года выйти из товарищества и получить часть активов товарищества, соответствующую его доле в уставном капитале, в порядке, предусмотренном учредительным документом;
d) передать свою долю в уставном капитале или ее часть другому коммандитисту или, если это предусмотрено учредительным документом, третьему лицу.
(2) Положения о запрещении конкуренции, предусмотренной частью (2) статьи 116, не применяются к коммандитисту, если учредительным документом не предусмотрено иное.
(3) Полный вклад в уставный капитал подтверждается свидетельством участника, выдаваемым коммандитным товариществом.

[Ст.139 ч.(3) в редакции ЗП53 от 03.04.14, МО99-102/25.04.14 ст.253]

(4) Учредительным документом коммандитного товарищества могут предусматриваться и другие права и обязанности коммандитиста.
Статья 140. Ответственность в случае приобретения качества коммандитиста
Лицо, ставшее коммандитистом существующего товарищества, несет риск убытков в пределах своей доли и по обязательствам, возникшим до момента приобретения качества участника товарищества. Условие о противном не может быть предъявлено третьим лицам.
Статья 141. Сокращение доли коммандитиста
(1) Сокращение доли коммандитиста не может быть предъявлено третьим лицам до регистрации сокращения в государственном реестре.
(2) Сокращение доли не может быть предъявлено кредиторам, требования которых возникли до момента регистрации сокращения.
Статья 142. Отчуждение доли коммандитиста
(1) Доля коммандитиста может отчуждаться третьим лицам и передаваться правопреемникам без согласия участников, если учредительным документом не предусмотрено иное.
(2) Коммандитисты обладают преимущественным правом покупки в случае
Page 39 of 309
отчуждения доли другим коммандитистом. Правила об отчуждении доли в обществе с ограниченной ответственностью применяются соответствующим образом.
(3) При отчуждении всей доли прекращается качество коммандитиста. �
Статья 143. Роспуск коммандитного товарищества �
(1) За исключением случаев, предусмотренных частью (1) статьи 86, коммандитное
товарищество распускается, если в его составе не осталось ни одного полного товарища или ни одного коммандитиста и товарищество в течение шести месяцев с момента выбытия последнего коммандитиста или последнего полного товарища не реорганизовалось либо не приняло в свой состав другого полного товарища или коммандитиста.
(2) В случае роспуска коммандитного товарищества, в том числе вследствие его несостоятельности, коммандитисты обладают преимущественным перед полными товарищами правом на получение вкладов из имущества товарищества, оставшегося после удовлетворения всех требований кредиторов.
Статья 144. Реорганизация коммандитного товарищества
(1) В случае реорганизации коммандитного товарищества в акционерное общество, общество с ограниченной ответственностью или кооператив полные товарищи продолжают в течение трех лет нести солидарную и неограниченную ответственность по обязательствам, возникшим до реорганизации.
(2) Полный товарищ не освобождается от ответственности и в случае, когда до истечения трехлетнего срока он произвел отчуждение права участия в уставном капитале.
§ 4. Общество с ограниченной ответственностью �
Статья 145. Общие положения об обществе с ограниченной ответственностью �
(1) Обществом с ограниченной ответственностью признается хозяйственное общество, уставный капитал которого разделен на доли согласно учредительному документу и обязательства которого обеспечены имуществом общества.
(2) Общество с ограниченной ответственностью может учреждаться одним или несколькими лицами.
(3) Участники общества с ограниченной ответственностью не отвечают по его обязательствам. Они несут риск убытков, связанных с деятельностью общества, в пределах размера своих долей в уставном капитале.
(4) Участник, не внесший в установленный срок вклад, на который он подписался, несет субсидиарную ответственность по обязательствам общества в пределах невнесенной части.
(5) Общество с ограниченной ответственностью имеет полное наименование и может иметь сокращенное наименование. Полное и сокращенное наименования должны содержать словосочетание “общество с ограниченной ответственностью” на государственном языке (“societate cu răspundere limitată”) либо аббревиатуру “S.R.L.”.
Статья 146. Учредительный документ общества с ограниченной ответственностью
Учредительный документ общества с ограниченной ответственностью помимо сведений, указанных в части (1) статьи 108, должен содержать:
а) размер уставного капитала;
b) номинальную стоимость долей.
Статья 147. Уставный капитал общества с ограниченной ответственностью
(1) Размер уставного капитала общества с ограниченной ответственностью устанавливается в уставе учредителями.

[Ст.147 ч.(1) в редакции ЗП53 от 03.04.14, МО99-102/25.04.14 ст.253]

(2) Уставный капитал общества с ограниченной ответственностью делится на доли.
Статья 148. Резервный капитал общества с ограниченной
Page 40 of 309
ответственностью
(1) Общество с ограниченной ответственностью обязано образовать резервный капитал в размере не менее десяти процентов уставного капитала.
(2) Резервный капитал может быть использован только для покрытия убытков общества с ограниченной ответственностью либо для увеличения уставного капитала. (3) Резервный капитал общества с ограниченной ответственностью образуется посредством ежегодных отчислений из прибыли общества в размере не менее пяти процентов чистой прибыли до достижения размера, установленного учредительным
документом.
(4) Если стоимость чистых активов общества с ограниченной ответственностью станет меньше размера уставного капитала и резервного капитала, отчисления в резервный капитал возобновляются.
Статья 149. Доля участника общества с ограниченной ответственностью ­
(1) Долей участника общества с ограниченной ответственностью является часть уставного капитала, установленная в зависимости от размера вклада в уставный капитал.
(2) Участник общества с ограниченной ответственностью владеет одной долей. Доли могут быть разного размера. Они неделимы, если учредительным документом не предусмотрено иное.
(3) Если участник приобретает другую долю либо часть доли другого участника, его доля увеличивается соразмерно стоимости приобретенной доли.
(4) Учредительным документом общества с ограниченной ответственностью может быть ограничен максимальный размер доли участников. Ограничение не может быть
установлено по отношению лишь к одному определенному участнику.
(5) Если учредительным документом не предусмотрено иное, участники могут изменить соотношение долей.
(6) Общество с ограниченной ответственностью выдает участнику, внесшему вклад в полном объеме, сертификат, которым удостоверяется факт владения долей и ее размер.
(7) Дополнительные взносы в уставный капитал осуществляются в соответствии с положениями устава пропорционально вкладам каждого участника. Учредительным документом может ограничиваться обязанность внесения дополнительных взносов определенной суммой, установленной соразмерно вкладам.
Статья 150. Доля супругов в обществе с ограниченной ответственностью ­
(1) К доле супругов в обществе с ограниченной ответственностью, приобретенной в период брака, применяется правовой режим общей совместной собственности.
(2) Супруг участника не может требовать разделения доли и принятия его в общество, если учредительным документом не предусмотрено иное.
Статья 151. Приобретение обществом с ограниченной ответственностью собственных долей ­
(1) Общество с ограниченной ответственностью может приобретать собственные доли, если они полностью оплачены, только:
а) на основании решения общего собрания участников, принятого по заявлению участника, предложившего для продажи свою долю или ее часть;
b) от наследников умершего участника;
c) в случае принудительного исполнения требований кредитора участника;
d) в случае исключения участника.
(2) Общество с ограниченной ответственностью может приобрести долю участника только за счет активов, превышающих размер уставного капитала и других фондов, которые общество обязано образовать и из которых не разрешается производить выплаты участникам.
Page 41 of 309
(3) Общество с ограниченной ответственностью, которое приобрело долю в своем уставном капитале, не вправе получать на эту долю часть распределяемой прибыли и не вправе участвовать в голосовании на собрании участников.
(4) Общество с ограниченной ответственностью обязано уменьшить размер уставного капитала соответственно размеру приобретенной доли в случае, если доля не отчуждена в шестимесячный срок с момента приобретения.
Статья 152. Отчуждение доли в обществе с ограниченной ответственностью ­
(1) Доля либо часть доли в обществе с ограниченной ответственностью может свободно отчуждаться супругу, родственникам и свойственникам по прямой линии без ограничений и по боковой линии до второй степени родства включительно, другим участникам и обществу, если учредительным документом не предусмотрено иное.
(2) Участник не может отчуждать свою долю до внесения в полном объеме вклада, на который он подписался, за исключением случая правопреемства.
(3) В случае отчуждения доли другим лицам помимо указанных в части (1) участники пользуются преимущественным правом покупки. В этом случае отчуждение осуществляется согласно условиям частей (4) – (9).
(4) Участник, который намеревается осуществить частичное или полное отчуждение доли, представляет письменную оферту управляющему обществом. Оферта доводится управляющим до сведения всех участников в пятнадцатидневный срок со дня представления.
(5) Согласие участников подлежит оформлению в письменной форме и передается управляющему в пятнадцатидневный срок со дня получения оферты. Участник
указывает размер части доли, которую намеревается приобрести.
(6) В случае наличия нескольких претендентов каждый из них приобретает часть доли в запрашиваемом размере. Если между претендентами не достигнуто соглашение, доля распределяется пропорционально доле, принадлежащей каждому из них.
(7) Если в тридцатидневный срок со дня подачи оферты участники или общество не приобрели долю участника, она может быть отчуждена третьему лицу по цене не ниже указанной в оферте.
(8) В случае продажи доли либо ее части с нарушением преимущественного права покупки каждый из участников может в течение трех месяцев со дня совершения сделки потребовать в судебном порядке перевода на него прав и обязанностей покупателя.
(9) Сделка об отчуждении доли подлежит нотариальному удостоверению.
(10) Любое условие, противоречащее положениям частей (2) – (9), является ничтожным.
Статья 153. Обращение взыскания на долю кредиторами участника ­
(1) Кредиторы участника могут обратить взыскание на его долю только на основании исполнительного листа, если требования не могут быть удовлетворены за счет другого имущества участника.
(2) Право кредиторов на долю участника осуществляется с соблюдением положений статьи 152.
Статья 154. Исключение участника из состава общества с ограниченной ответственностью ­
(1) Общее собрание участников, управляющий, один или несколько участников могут потребовать исключения из состава общества с ограниченной ответственностью участника, который:
а) просрочил внесение вклада и не внес в полном объеме вклад, на который он подписался, в течение дополнительно предоставленного срока;
Page 42 of 309
b) будучи управляющим, совершил мошенничество во вред обществу, использовал имущество общества в личных интересах или интересах третьих лиц.
(2) Участник исключается из состава общества только на основании судебного решения.
(3) Участнику, исключенному из состава общества, в шестимесячный срок
Нормы, касающиеся управления обществом с ограниченной ответственностью, ведения его дел и его представления, устанавливаются законом и уставом общества.
§ 5. Акционерное общество
Статья 156. Общие положения об акционерном обществе
(1) Акционерным обществом признается хозяйственное общество, уставный капитал которого разделен на акции и обязательства которого обеспечены имуществом общества.
(2) Акционерное общество может учреждаться одним или несколькими лицами.
(3) Акционеры не отвечают по обязательствам общества. Они несут риск убытков, связанных с деятельностью общества, в пределах размера своих долей в уставном капитале.
(4) Акционер, не внесший в установленный срок вклад, на который он подписался, несет субсидиарную ответственность по обязательствам общества в пределах невнесенной части.
(5) Акционерное общество имеет полное наименование и может иметь сокращенное наименование. Полное и сокращенное наименования должны содержать словосочетание “акционерное общество” на государственном языке (“societate pe acţiuni”) либо аббревиатуру “S.A.”.
Статья 157. Учредительный документ акционерного общества
Учредительный документ акционерного общества помимо сведений, указанных в части (1) статьи 108, должен содержать:
а) имя или наименование учредителей;
b) размер уставного капитала;
c) количество, вид и номинальную стоимость акций, класс акций и количество акций каждого класса;
d) размер вклада и количество акций, предоставленных каждому учредителю;

[Ст.157 пкт.е) исключен ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

f) порядок ведения реестров общества;
g) порядок заключения договоров, содержащих конфликт интересов.
Статья 158. Уставный капитал акционерного общества ­
(1) Минимальный размер уставного капитала акционерного общества
устанавливается законом.
(2) Уставный капитал акционерного общества образуется путем размещения акций между акционерами и представляет собой стоимость вкладов в виде денежных средств и в натуре, внесенных пропорционально количеству и стоимости акций, на которые подписались акционеры.

[Ст.158 ч.(2) изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(3) Акции, выпущенные при создании акционерного общества, размещаются в полном объеме между учредителями.
(4) Учредители обязаны оплатить акции, на которые они подписались, до
Page 43 of 309
регистрации акционерного общества, если вклад вносится денежными средствами, либо в тридцатидневный срок со дня государственной регистрации, если вклад вносится в натуре.

[Ст.158 ч.(4) изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(5) В случае, если стоимость чистых активов акционерного общества по прошествии двух последовательных финансовых лет оказывается ниже предела, установленного законом, и общим собранием акционеров не принято какого-либо решения, предусмотренного законодательством, общество распускается.

[Ст.158 ч.(5) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

Статья 159. Размещение дополнительной эмиссии акций
(1) Дополнительная эмиссия акций может быть публичной или закрытой.

[Ст.159 ч.(1) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(2) Условия дополнительной эмиссии акций устанавливаются законом и являются одинаковыми для всех подписчиков.
Статья 160. Резервный капитал акционерного общества
(1) Акционерное общество обязано образовать резервный капитал в размере не менее десяти процентов уставного капитала.
(2) Резервный капитал может использоваться только для покрытия убытков акционерного общества и/или для увеличения его уставного капитала.

[Ст.160 ч.(2) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(3) Резервный капитал акционерного общества образуется посредством ежегодных отчислений из прибыли общества в размере не менее пяти процентов чистой прибыли до достижения размера, установленного учредительным документом.

[Ст.160 ч.(4) исключена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

Статья 161. Акции
(1) Акциями являются части, на которые разделен уставный капитал согласно учредительному документу.
(2) Акция подтверждает право акционера на участие в управлении обществом, на получение дивидендов и на часть имущества общества в случае его ликвидации, а также другие права, предусмотренные законом или учредительным документом общества.

[Ст.161 ч.(2) изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(3) Акционерные общества вправе выпускать именные акции. Классы акций определяются учредительным документом. Именные акции могут выпускаться в материальной форме – на бумажном носителе либо в нематериализованной форме – путем записи на счет.

[Ст.161 ч.(3) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(4) Акции не могут выпускаться на сумму менее номинальной стоимости.
(5) Новая эмиссия акций не может производиться до тех пор, пока не оплачены полностью акции предыдущей эмиссии.
(6) Общая стоимость выпускаемых акций должна быть не менее размера уставного капитала.
(7) Акция неделима. Если одной и той же акцией владеют несколько лиц, они считаются одним акционером и осуществляют свои права через представителя.
(8) Виды акций, их правовой режим и порядок обращения регулируются законом.
Статья 162. Приобретение собственных акций
Page 44 of 309
(казначейские акции)
(1) Казначейской является акция, приобретенная акционерным обществом –
эмитентом у своего акционера.
(2) Акционерное общество не может приобретать собственные акции, как непосредственно, так и через лиц, действующих от своего имени, но за счет этого общества, иначе как в предусмотренных законом случаях при соблюдении положений настоящей статьи.

[Ст.162 ч.(2) изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(3) Стоимость собственных акций, приобретенных акционерным обществом, не может превышать десяти процентов подписанного уставного капитала.

[Ст.162 ч.(3) изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(4) Могут приобретаться только полностью оплаченные акции и только в случае внесения в полном объеме уставного капитала, на который подписались акционеры.
(5) Собственная акция может быть приобретена акционерным обществом только за счет чистых активов, превышающих размер уставного капитала и других фондов, которые общество обязано образовать и из которых не разрешается производить выплаты акционерам.

[Ст.162 ч.(5) изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

[Ст.162 ч.(6) исключена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(7) Ограничения, предусмотренные частями (2) – (5), не применяются в случае, когда приобретение обществом определенного количества полностью оплаченных собственных акций осуществляется:

[Ст.162 ч.(7) вводная часть изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

а) с целью уменьшения уставного капитала посредством аннулирования определенного количества собственных акций стоимостью, соответствующей уменьшению;
b) для уступки работникам и акционерам общества определенного количества собственных акций в пределах и на условиях, утвержденных общим собранием акционеров;

[Ст.162 ч.(7) пкт.b) изменен ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

c) вследствие универсального правопреемства или объединения либо судебного решения, вынесенного в процессе обращения принудительного взыскания на должника общества;
d) безвозмездно;
e) с целью регулирования курса собственных акций на биржевом рынке в случае его падения ниже рыночной стоимости акций (только с разрешения Национальной комиссии по финансовому рынку);

[Ст.162 ч.(7) пкт.е) изменен ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

[Ст.162 ч.(7) пкт.е) изменен ЗП130-XVI от 07.06.07, MO94-97/06.07.07 ст.418]

f) при выкупе акций по требованию акционеров в случаях, предусмотренных законом.

[Ст.162 ч.(7) пкт.f) введен ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

(8) Казначейская акция не предоставляет обществу права голоса на общем собрании акционеров, права на получение дивидендов, а также права на часть имущества в случае ликвидации общества.
Page 45 of 309
Статья 163. Облигации
(1) Акционерное общество может выпускать именные облигации.

[Ст.163 ч.(1) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(2) Номинальная стоимость всех облигаций, размещенных обществом, не должна превышать размер уставного капитала.
(3) Облигация предоставляет ее владельцу право на проценты, обещанные эмитентом, а в конце периода, на который она выпущена, – также право на получение номинальной стоимости облигации. Облигации могут конвертироваться в акции.
(4) Облигация не может выпускаться на срок менее одного года.
(5) Облигации выпускаются только посредством публичной оферты и оплачиваются только денежными средствами. Оплата облигаций в рассрочку не допускается.

[Ст.163 ч.(5) изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(6) Облигации не могут размещаться в целях формирования, пополнения или увеличения уставного капитала.
(7) Виды облигаций, их правовой режим и порядок обращения регулируются законом.
Статья 164. Реестр акционеров и реестр владельцев облигаций �
(1) Общество – эмитент именных акций и облигаций обязано вести реестр владельцев акций и реестр владельцев облигаций.
(2) В обществе с числом владельцев акций или облигаций более пятидесяти ведение реестров передается независимому регистратору.
(3) Реестр акционеров и реестр владельцев облигаций должны содержать:

[Ст.164 ч.(3) вводная часть изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

а) наименование, место нахождения и государственный идентификационный номер (IDNO) общества-эмитента, регистрационный номер каждой эмиссии, присвоенный Национальной комиссией по финансовому рынку;

[Ст.164 ч.(3), пкт.а) изменен ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379] [Ст.164 ч.(3) пкт.а) изменен ЗП130-XVI от 07.06.07, MO94-97/06.07.07 ст.418]

b) имя, другие данные удостоверения личности и место жительства акционера или владельца облигации – физического лица; наименование, государственный идентификационный номер (IDNO) и место нахождения акционера или владельца облигации – юридического лица либо номинального владельца акций или облигаций;

[Ст.164 ч.(3), пкт.b) изменен ЗП90 от 29.05.14, МО169-173/27.06.14 ст.379] [Ст.164 ч.(3) пкт.b) изменен ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в

силу с 01.01.08]

c) количество акций или облигаций, вид, класс и номинальную стоимость акций или облигаций, принадлежащих каждому акционеру или владельцу облигаций;
d) дату приобретения либо отчуждения акции или облигации каждым акционером или владельцем облигации.
(4) Реестр должен иметь специальную рубрику, в которую вносится запись о наложении ареста, залоге или ином обременении акций или облигаций каждого акционера или владельца облигации.
Статья 165. Сертификат акций или облигаций
(1) Акционерное общество обязано выдавать сертификаты акций или облигаций владельцам материализованных акций или облигаций.

[Ст.165 ч.(1) изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(2) Сертификат подтверждает, что лицо, которому он выдан, владеет определенным количеством акций или облигаций общества-эмитента.
Page 46 of 309

[Ст.165 ч.(2) изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

Статья 166. Право отчуждения акции и обязательство выкупа ­
(1) Акционер имеет право на беспрепятственное отчуждение в соответствии с законом принадлежащих ему акций.
(2) Общество обязано выкупить размещенные им акции в случае:
а) истечения срока выкупа, установленного при эмиссии акций;
b) включения в учредительный документ условий, ограничивающих права акционера;
c) заключения крупных сделок в порядке, установленном законом;

[Ст.166 ч.(2) пкт.с) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

d) реорганизации общества, если выкуп акций обязателен;
е) других ситуаций, предусмотренных законом.

[Ст.166 ч.(2) пкт.е) введен ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

(3) Акционер вправе требовать выкупа акций в случаях, предусмотренных законом.

[Ст.166 ч.(3) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(4) Акционер не вправе требовать выкупа акций, если принято решение о роспуске общества.

[Ст.166 ч.(4) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

(5) Решение о выкупе акций принимается общим собранием акционеров, если учредительным документом эта функция не возложена на совет общества.
(6) Выкуп акций производится по рыночной цене, если законом не предусмотрено иное.

[Ст.166 ч.(6) изменена ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

Статья 167. Дополнительные права акционеров, владеющих пятью процентами акций
Акционеры, владеющие пятью и более процентами голосующих акций, имеют право:
а) вносить предложения по повестке дня общего собрания акционеров;
b) предлагать кандидатов в совет общества и на должность ревизора; c) требовать созыва внеочередного заседания совета общества; d)осуществлять другие права, предусмотренные законом.

[Ст.167 пкт.d) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

Статья 168. Дополнительные права акционеров, владеющих десятью процентами акций
Акционеры, владеющие десятью и более процентами голосующих акций, имеют право:
а) требовать проведения внеочередных проверок деятельности общества;
b) требовать определения стоимости размещения акций дополнительной эмиссии, если требование основано на заключении аудитора;
c) требовать от имени общества возмещения убытков, причиненных обществу членами органов общества.
Статья 169. Управление акционерным обществом, ведение его дел и его представление
Нормы, касающиеся управления акционерным обществом, ведения его дел и его представления, устанавливаются законом и уставом общества.
Page 47 of 309
Статья 170. Обеспечение доступа акционеров к информации об акционерном обществе
(1) Акционерное общество обязано не позднее чем за десять дней до проведения годового общего собрания акционеров обнародовать в своих публикациях годовой бухгалтерский баланс, баланс прибыли и убытков, бухгалтерскую стоимость акций и облигаций и другие сведения в соответствии с законом.
(2) Акционерное общество обязано в соответствии с законом и учредительным документом предоставлять в распоряжение акционеров информацию об управлении обществом, ведении его дел и его представлении, о его финансовом состоянии и прочую информацию, в частности учредительный документ, регистрационный сертификат общества и акций, регламенты общества, протоколы общих собраний и заседаний совета, списки членов совета и управляющих, договоры с регистратором и аудитором, бухгалтерские и налоговые отчеты, ревизорские отчеты.
(3) По требованию акционеров общество обязано за счет просителей выдавать копии документов, указанных в части (2), и выписки из них.
Ч а с т ь 3 �
КООПЕРАТИВЫ �
Статья 171. Общие положения о кооперативах ­
(1) Кооперативом признается добровольное объединение физических и
юридических лиц, организованное на корпоративных принципах в целях защиты и обеспечения совместными действиями своих членов экономических и иных законных интересов.
(2) Кооператив не может состоять менее чем из пяти членов. Членом кооператива может быть физическое лицо, достигшее шестнадцати лет, и юридическое лицо.
(3) Член кооператива несет риск, вытекающий из деятельности кооператива, в пределах своей доли в имуществе кооператива, в том числе невнесенной ее части.
(4) Наименование кооператива должно содержать слово “кооператив” (“cooperativă”) и указание основной цели его деятельности на государственном языке.
(5) Особенности и правовой статус различных видов кооперативов, а также права и обязанности их членов устанавливаются настоящим кодексом и другими законами.
Статья 172. Устав кооператива
(1) Устав кооператива должен содержать:
а) наименование; ­
b) предмет и цель деятельности;
c) место нахождения;
d) вклады членов в уставный капитал, порядок и срок их внесения; ­
e) платежи в деньгах или в виде другого имущества, к которым могут быть обязаны ­
члены, а также вид и размер этих платежей;
f) структуру, полномочия, порядок образования и функционирования органов управления кооперативом;
g) порядок представления;
h) правила созыва общего собрания членов;
i) филиалы и представительства кооператива;
j) другие сведения, установленные законом.
(2) Недействительны, если они не включены в устав, положения:
а) о вкладах в натуре, их составе и стоимости, по которой они принимаются, а также о членах, которые их внесли;
b) об индивидуальной ответственности членов;
c) об отступлениях от закона, касающихся вступления в кооператив, выхода и исключения из него;
d) о силе и ограничениях права голоса члена;
e) о размере и использовании превышения активов над пассивами за отчетный
Page 48 of 309
финансовый период, а также в случае ликвидации;
f) о квоте, в пределах которой некоторые члены могут участвовать в уставном капитале.
(3) Устав может содержать и другие положения, не противоречащие закону.
(4) Устав составляется на государственном языке и подписывается всеми членами- учредителями.
Статья 173. Регистрация кооператива
Государственная регистрация кооперативов осуществляется в порядке, установленном для хозяйственных товариществ и обществ.
Статья 174. Уставный капитал кооператива
(1) Кооператив имеет непостоянный уставный капитал, представляющий собой сумму всех паев членов кооператива, предусмотренных его уставом.
(2) До регистрации кооператива его член обязан внести свой паевой взнос в полном объеме, если законом или уставом кооператива не предусмотрено иное.
(3) Члены кооператива обязаны в двухмесячный срок после утверждения годового бухгалтерского баланса возместить потери кооператива посредством внесения дополнительных взносов. В случае неисполнения этой обязанности кооператив может быть ликвидирован в судебном порядке по требованию кредиторов. Члены кооператива несут солидарную субсидиарную ответственность по своим обязательствам в пределах невнесенной части дополнительного взноса каждого члена.
(4) Имущество, оставшееся после ликвидации кооператива, распределяется между его членами в соответствии с уставом кооператива.
Статья 175. Управление кооперативом
(1) Высшим органом управления кооперативом является общее собрание его членов. В кооперативе с числом членов более пятидесяти может быть создан наблюдательный совет, который осуществляет контроль за деятельностью его исполнительных органов. Члены наблюдательного совета не вправе действовать от имени кооператива.
(2) Исполнительными органами кооператива являются правление и председатель. Они осуществляют управление текущей деятельностью кооператива и подотчетны наблюдательному совету и общему собранию членов кооператива.
(3) Председателем кооператива, членами наблюдательного совета и правления кооператива могут быть только члены кооператива. Член кооператива не может одновременно быть членом наблюдательного совета и членом правления или председателем кооператива.
(4) Компетенция органов управления кооперативом и порядок принятия ими решений определяются законом и уставом кооператива.
(5) К исключительной компетенции общего собрания членов кооператива относятся:
а) изменение устава кооператива;
b) образование наблюдательного совета и прекращение полномочий его членов, а также предоставление и прекращение полномочий исполнительных органов кооператива, если это право по уставу кооператива не передано его наблюдательному совету;
c) утверждение годовых отчетов и бухгалтерских балансов кооператива, распределение убытков;
d) решение о реорганизации и ликвидации кооператива.
(6) Законодательством о кооперативах и уставом кооператива к исключительной компетенции общего собрания может быть отнесено также решение иных вопросов. Вопросы, отнесенные к исключительной компетенции общего собрания или наблюдательного совета кооператива, не могут передаваться ими на решение исполнительных органов кооператива.
Page 49 of 309
(7) Член кооператива имеет на общем собрании только один голос.
Статья 176. Вступление в кооператив
(1) Кооператив открыт для вступления в него новых членов.
(2) Уставом кооператива могут быть установлены особые условия для приема в него новых членов.
Статья 177. Прекращение членства в кооперативе и возврат пая ­
(1) Членство в кооперативе прекращается вследствие выхода, исключения, смерти или ликвидации.
(2) Член кооператива вправе выйти из него до принятия решения о роспуске.
(3) Выходящему члену кооператива выплачивается стоимость его пая или выдается имущество, соответствующее его паю. Расчеты производятся согласно балансу на дату выхода, а в случае, если выход имеет место в течение финансового года, – в соответствии с последним балансом.
(4) Если уставом не предусмотрено иное, член кооператива может в любой момент произвести отчуждение своего пая другому члену или третьему лицу (которое должно стать членом), выбыв таким образом из кооператива без истребования своей доли из его имущества.
(5) Член кооператива может быть исключен из кооператива по решению общего собрания в случае неисполнения или ненадлежащего исполнения обязанностей, возложенных на него уставом кооператива, а также в других случаях, предусмотренных законом или уставом кооператива. Член кооператива, исключенный из него, имеет право на получение пая в соответствии с частью (3).
(6) Пай члена кооператива передается по праву наследования, если уставом кооператива не предусмотрено иное. В случае, если правопреемники не могут стать членами кооператива, им выплачивается стоимость пая.
(7) Обращение взыскания на пай члена кооператива по его собственным долгам допускается только при недостаточности иного его имущества для уплаты этих долгов в порядке, предусмотренном законом или уставом кооператива.
Статья 178. Реорганизация и ликвидация кооператива
Кооператив реорганизуется и ликвидируется в порядке, установленном для хозяйственных товариществ и обществ.
Ч а с т ь 4 ­
ГОСУДАРСТВЕННЫЕ И МУНИЦИПАЛЬНЫЕ ­
ПРЕДПРИЯТИЯ
Статья 179. Государственные и муниципальные предприятия ­
(1) Государственные предприятия создаются и наделяются имуществом
Правительством или другими органами, уполномоченными законом.
(2) Муниципальные предприятия создаются и наделяются имуществом органами местного публичного управления.
(3) Государственные и муниципальные предприятия являются юридическими лицами и отвечают по своим обязательствам всем своим имуществом.
(4) Государство и административно-территориальные единицы не отвечают по обязательствам государственных и муниципальных предприятий. Указанные предприятия не отвечают по обязательствам государства и административно- территориальных единиц.
(5) Особенности создания, осуществления и прекращения деятельности государственных и муниципальных предприятий устанавливаются настоящим кодексом, законодательством о государственных и муниципальных предприятиях, о местном публичном управлении, другими нормативными актами и типовыми уставами этих предприятий.
Page 50 of 309
Ч а с т ь 5
НЕКОММЕРЧЕСКИЕ ОРГАНИЗАЦИИ Статья 180. Общие положения о некоммерческих
организациях �
(1) Некоммерческой организацией признается юридическое лицо, преследующее
иную цель, нежели извлечение прибыли.
(2) Некоммерческими организациями являются:
а) ассоциация; �
b) фонд;
c) учреждение.
Статья 181. Ассоциация �
(1) Ассоциацией признается некоммерческая организация, добровольно
учрежденная физическими и юридическими лицами, объединившимися в предусмотренном законом порядке на основе общности интересов, не противоречащих основам правопорядка и нравственности, для удовлетворения нематериальных потребностей.
(2) Ассоциация может создаваться в форме общественного объединения, религиозного объединения, партии или иной общественно-политической организации, профессионального союза, союза юридических лиц, патроната и в других формах в соответствии с законом.
(3) Ассоциация имеет фиксированное членство.
(4) Имущество, переданное ассоциации ее учредителями (членами), является собственностью ассоциации. Ассоциация использует это имущество для целей, определенных в ее уставе.
(5) За членами ассоциации не сохраняются их права на имущество, переданное в собственность ассоциации, в том числе на членские взносы. Они не отвечают по обязательствам ассоциации, а ассоциация не отвечает по обязательствам своих членов.
(6) Особенности создания и осуществления деятельности, а также правовой статус различных видов ассоциаций устанавливаются законом.
Статья 182. Фонд
(1) Фондом признается не имеющая членства некоммерческая организация, учрежденная одним или несколькими физическими и юридическими лицами, наделенная определенным имуществом, обособленным от имущества учредителей, преследующая некоммерческие цели, предусмотренные учредительным документом.
(2) Фонд может быть создан также по завещанию.
Статья 183. Учреждение �
(1) Учреждением признается некоммерческая организация, созданная учредителем
(учредителями) для осуществления управленческих, социальных, культурных, образовательных и иных функций некоммерческого характера, частично или полностью финансируемая им.
(2) Имущество считается переданным учредителем учреждению на праве собственности, если учредительным документом не предусмотрено иное.
(3) Учредителями могут быть физические и юридические лица, в том числе юридические лица публичного права.
(4) Учредитель отвечает по обязательствам учреждения в той мере, в которой имущества учреждения недостаточно для погашения обязательств.
(5) Учреждения могут быть публичными и частными.
Статья 184. Публичное учреждение �
(1) Публичное учреждение создается на основании акта органа публичной власти и
финансируется полностью или частично за счет средств его бюджета.
(2) Публичное учреждение не вправе учреждать другие юридические лица, за исключением союзов юридических лиц и учреждений, создаваемых, с согласия
Page 51 of 309
учредителя, государственными высшими учебными заведениями с вузовской автономией.

[Ст.184 ч.(2) в редакции ЗП155 от 28.06.13, МО173-176/09.08.13 ст.582]

Статья 185. Частное учреждение
(1) Частное учреждение создается на основании решения физического лица или юридического лица частного права, которые наделяют его необходимым для достижения намеченной цели имуществом.
(2) Решение о создании учреждения подлежит нотариальному удостоверению.
Статья 186. Устав некоммерческой организации �
(1) Некоммерческая организация осуществляет деятельность на основании устава,
если законом не предусмотрено иное.
(2) Устав подписывается всеми учредителями, если законом не предусмотрено иное.
(3) Устав некоммерческой организации должен содержать:
а) наименование; �
b) цели и предмет деятельности;
c) место нахождения; �
d) имя, место жительства, дату рождения, гражданство и другие данные
удостоверения личности учредителей;
e) условия и порядок приема в некоммерческую организацию, порядок выхода и исключения из нее – в случае ассоциаций;
f) порядок формирования имущества, вклады учредителей и членские взносы;
g) порядок назначения и отзыва членов органов; h) порядок учреждения и ликвидации филиалов; i) порядок и условия реорганизации;
j) порядок ликвидации организации;
k) другие сведения, установленные законом для соответствующего вида некоммерческой организации.
(4) Устав может содержать и другие положения, не противоречащие закону.
Статья 187. Виды деятельности некоммерческих организаций �
(1) Некоммерческие организации вправе осуществлять любую не запрещенную законом деятельность, относящуюся к реализации уставных целей.
(2) Деятельность, подлежащая в соответствии с законом лицензированию, может осуществляться некоммерческими организациями только после получения лицензии.
Статья 188. Хозяйственная деятельность некоммерческих организаций �
(1) Некоммерческая организация вправе осуществлять хозяйственную деятельность, вытекающую непосредственно из уставных целей.
(2) Для осуществления хозяйственной деятельности, не вытекающей непосредственно из уставных целей, некоммерческие организации могут создавать хозяйственные товарищества или общества и кооперативы.
(3) Право отдельных видов некоммерческих организаций создавать хозяйственные товарищества или общества и кооперативы может быть ограничено законом.
Статья 189. Управление некоммерческой организацией, ведение ее дел и ее представление
Нормы, касающиеся управления некоммерческой организацией, ведения ее дел и ее
представления, устанавливаются законом и уставом организации.
Статья 190. Конфликт интересов
(1) Некоммерческая организация в своей деятельности должна избегать конфликта интересов; в случае возникновения таковых они решаются в соответствии с положениями статьи 191.
(2) Считается, что существует конфликт интересов, в случае совершения сделки
Page 52 of 309
относительно имущества некоммерческой организации между нею и заинтересованными лицами.
(3) Для целей настоящей статьи заинтересованными лицами признаются руководитель организации, члены ее руководящих и контрольных органов, ее служащие, а также любое иное лицо, которое благодаря специфическим отношениям с некоммерческой организацией может оказать влияние на принятие решений относительно совершения сделок от имени организации с ним самим, с другими лицами, с которыми оно находится в отношениях родства до третьей степени включительно или в трудовых отношениях, либо с лицами, кредитором которых оно является.
Статья 191. Разрешение конфликта интересов
(1) Сделки, содержащие конфликт интересов, подлежат предварительному утверждению высшим органом некоммерческой организации, если уставом не предусмотрена компетенция другого коллегиального органа.
(2) Заинтересованное лицо обязано возместить некоммерческой организации убытки, причиненные в результате совершения сделки, содержащей конфликт интересов, если последняя не утверждена компетентным органом.
(3) Помимо возмещения убытков заинтересованное лицо должно возвратить некоммерческой организации весь доход, полученный этим лицом в результате совершения сделки, содержащей конфликт интересов. В случае, когда убытки причинены в результате действий нескольких заинтересованных лиц, они несут солидарную ответственность перед некоммерческой организацией.
Глава III ­
УЧАСТИЕ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА И ­
АДМИНИСТРАТИВНО-ТЕРРИТОРИАЛЬНЫХ ЕДИНИЦ ­
В ОТНОШЕНИЯХ, РЕГУЛИРУЕМЫХ ­
ГРАЖДАНСКИМ ЗАКОНОДАТЕЛЬСТВОМ
Статья 192. Республика Молдова и ее административно- территориальные единицы – субъекты гражданского права �
(1) Республика Молдова и ее административно-территориальные единицы выступают в отношениях, регулируемых гражданским законодательством, на принципах равенства с участниками этих отношений – физическими и юридическими лицами.
(2) К субъектам, указанным в части (1), применяются нормы, регулирующие участие юридических лиц в отношениях, регулируемых гражданским законодательством, если из закона или особенностей данных субъектов не вытекает иное.
Статья 193. Порядок участия Республики Молдова и ее административно-территориальных единиц в отношениях, регулируемых гражданским законодательством
(1) Центральные органы публичного управления могут приобретать и осуществлять имущественные и личные неимущественные права и обязанности от имени Республики Молдова, а также представлять ее в судебной инстанции в пределах своей компетенции.
(2) Органы местного публичного управления могут приобретать и осуществлять
имущественные и личные неимущественные права и обязанности от имени административно- территориальных единиц в пределах своей компетенции.
(3) В случаях и порядке, предусмотренных законами, указами Президента Республики Молдова, постановлениями и ордонансами Правительства, актами органов местного публичного управления, по их специальному поручению от их имени могут выступать физические и юридические лица. Правила поручения
Page 53 of 309
применяются в той мере, в которой они не противоречат существу правоотношений или в которой прямо не установлено иное.
Статья 194. Гражданско-правовая ответственность Республики Молдова и административно- территориальных единиц
(1) Республика Молдова и административно-территориальная единица отвечают по своим обязательствам принадлежащим им на праве частной собственности имуществом.
(2) Республика Молдова не отвечает по обязательствам административно- территориальных единиц.
(3) Административно-территориальные единицы не отвечают по обязательствам
Республики Молдова.
(4) Положения частей (2) и (3) не распространяются на случаи, когда Республикой Молдова предоставлены гарантии по обязательствам административно- территориальных единиц либо когда последними предоставлены гарантии по обязательствам Республики Молдова.
(5) Особенности гражданско-правовой ответственности Республики Молдова и административно-территориальных единиц в отношениях с иностранными физическими и юридическими лицами или другими государствами устанавливаются законом.
Р а з д е л III ­
СДЕЛКИ И ПРЕДСТАВИТЕЛЬСТВО ­
Глава I ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О СДЕЛКАХ
Статья 195. Понятие сделки
Сделкой признается выражение физическими и юридическими лицами своей воли, направленной на установление, изменение или прекращение гражданских прав и обязанностей.
Статья 196. Односторонняя, двухсторонняя и многосторонняя сделка
(1) Односторонней считается сделка, являющаяся выражением воли одной стороны. Односторонняя сделка может порождать обязанности для третьих лиц только в случаях, предусмотренных законом.
(2) К односторонней сделке применяются соответствующим образом положения об обязательствах и договорах, если это не противоречит закону или одностороннему характеру сделки.
(3) Двухсторонняя сделка является выражением согласованной воли двух сторон.
(4) Многосторонняя сделка является выражением согласованной воли трех или более сторон.
Статья 197. Безвозмездная и возмездная сделка
(1) Безвозмездной сделкой считается сделка, которой одной из сторон предоставляется имущественная выгода без цели получения иной имущественной выгоды взамен.
(2) Возмездной сделкой считается сделка, которой одной стороне предоставляется имущественная выгода взамен получения иной имущественной выгоды.
Статья 198. Сделки по сохранению, управлению и �
распоряжению �
(1) Сделкой по сохранению считается сделка, которая направлена на
предупреждение утраты субъективного гражданского права.
(2) Сделкой по управлению считается сделка, которая направлена на обычное использование вещи или имущества.
(3) Сделкой по распоряжению считается сделка, результатом которой является
Page 54 of 309
передача права другому лицу или обременение вещи имущественными обязательствами.
Глава II �
УСЛОВИЯ ДЕЙСТВИТЕЛЬНОСТИ СДЕЛКИ
Статья 199. Согласие
(1) Согласием является выраженное волеизъявление лица совершить сделку.
(2) Согласие является действительным, если оно исходит от лица, находящегося в здравом уме, выражено с намерением создать юридические последствия и не является порочным.
Статья 200. Момент наступления последствий согласия
(1) Выражение воли, которое должно быть воспринято другой стороной, имеет силу с момента его получения этой другой стороной независимо от того, ознакомилась ли она с его содержанием.
(2) Выражение воли не имеет силы в случае, когда другой стороной ранее или в тот же момент получено заявление об отказе от совершения сделки.
(3) Действительность выражения воли не затрагивается смертью лица, выразившего свою волю, или признанием его недееспособным, если эти события последовали после выражения воли.
Статья 201. Невозможность определения содержания согласия
Сделка считается несовершенной, если содержание согласия не может быть четко определено ни после его изъявленного выражения, ни из других обстоятельств ее совершения.
Статья 202. Согласие третьих лиц на совершение и исполнение сделки �
(1) Если последствия сделки, подлежащей исполнению по отношению к другому лицу, зависят от согласия третьего лица, согласие или отказ в даче согласия могут быть выражены как по отношению к одной стороне, так и по отношению к другой.
(2) Выражение согласия не требует соблюдения формы, установленной для совершения сделки.
Статья 203. Предварительное согласие на совершение сделки
Предварительное согласие может быть отозвано до совершения сделки в той мере, в которой иное не вытекает из правоотношений, на основе которых выражено предварительное согласие. Отзыв может быть выражен как по отношению к одной стороне, так и по отношению к другой.
Статья 204. Последующее согласие на совершение сделки �
(1) Последующее согласие (одобрение сделки) в отсутствие положений о противном имеет обратную силу с момента совершения сделки.
(2) Обратная сила одобрения сделки не аннулирует сделки по распоряжению, которые лицо, одобрившее сделку, совершило до одобрения либо которые имели место в процессе принудительного исполнения, исполнения меры в виде наложения ареста или были совершены управляющим в процессе несостоятельности.
Статья 205. Последствия сделки по распоряжению, совершенной лицом, не имеющим права ее совершать �
(1) Сделка по распоряжению, совершенная в отношении вещи лицом, не имеющим
права ее совершать, имеет силу в случае ее совершения с согласия правомочного лица.
(2) Сделка по распоряжению, совершенная лицом, не имеющим права ее совершать, имеет силу, если правомочное лицо одобрило ее либо если лицо, совершившее ее, впоследствии приобретает или наследует вещь от правомочного
Page 55 of 309
лица и отвечает неограниченно по наследственным обязательствам. В случае приобретения и наследования, если последовательно совершено несколько несовместимых сделок по распоряжению, имеет силу только сделка, совершенная первой.
Статья 206. Предмет сделки
(1) Предметом сделки является обязательство лица, совершившего сделку.
(2) Предмет сделки должен быть законным, находиться в гражданском обороте и быть определенным или определяемым по меньшей мере своим видом.
(3) Предметом сделки могут быть также вещи, приобретаемые в будущем.
Статья 207. Основания совершения сделки �
(1) Сделка, совершенная без основания или основанная на ложном или
неправомерном основании, не может иметь последствий.
(2) Наличие основания сделки предполагается до тех пор, пока не будет доказано обратное.
(3) Считается противоправным основание, которое противоречит закону, основам правопорядка или нравственности.
Статья 208. Форма сделки
(1) Сделки могут совершаться устно, в письменной или нотариальной форме.
(2) Соблюдение формы сделки является условием ее действительности только в случаях, прямо предусмотренных законом.
(3) Сделка, которая может быть совершена устно, считается совершенной и в том случае, когда из поведения лица явствует его воля совершить сделку.
(4) Молчание признается выражением воли совершить сделку в случаях, предусмотренных законом или соглашением сторон.
(5) Любое изменение условий сделки должно осуществляться в форме, предусмотренной для этой сделки.
(6) Обещание совершения сделки не должно выражаться в форме, предусмотренной для ее совершения.
Статья 209. Устная форма сделки
(1) Сделка, для которой законом или соглашением сторон не установлена письменная или нотариальная форма, может быть совершена устно.
(2) Сделки, исполняемые при самом их совершении, могут совершаться устно. Исключение составляют сделки, для которых установлена нотариальная форма, и сделки, соблюдение письменной формы которых необходимо для того, чтобы они были действительными.
Статья 210. Письменная форма сделки
(1) Подлежат совершению в письменной форме сделки юридических лиц между собой, между юридическими и физическими лицами, а также физических лиц между собой в случае, если стоимость предмета сделки превышает одну тысячу леев, а в случаях, предусмотренных законом, – независимо от стоимости предмета сделки.
(2) Если в соответствии с законом или соглашением сторон сделка подлежит совершению в письменной форме, она может быть совершена как путем составления единого документа, подписанного сторонами, так и путем обмена письмами, телеграммами, телефонограммами и прочими подобными средствами связи, подписанными отправившей их стороной.
(3) Использование технических средств при подписании сделки допускается в случаях и порядке, установленных законом или соглашением сторон.
(4) Если вследствие физического недостатка, болезни или других причин лицо не может собственноручно подписаться, на основе предоставленных им полномочий сделку может подписать другое лицо. Подпись последнего должна быть засвидетельствована нотариусом или другим уполномоченным законом лицом с указанием причин, в силу которых совершающий сделку не мог подписать ее собственноручно.
Page 56 of 309
Статья 211. Последствия несоблюдения письменной формы сделки ­
(1) Несоблюдение письменной формы сделки лишает стороны права требовать в случае спора подтверждения сделки посредством свидетельских показаний.
(2) Несоблюдение письменной формы сделки влечет ее недействительность, только если это последствие прямо предусмотрено законом или соглашением сторон.
Статья 212. Нотариальная форма сделки
Нотариальное удостоверение сделок обязательно:
a) в случаях сделок по отчуждению недвижимого имущества, за исключением прямо установленных законом случаев;
b) в случаях, предусмотренных соглашением сторон, хотя бы по закону такая форма и не требовалась;
c) в других случаях, установленных законом.

[Ст.212 в редакции ЗП116 от 23.05.13, МО146-151/12.07.13 ст.456]

Статья 213. Последствия несоблюдения нотариальной формы сделки
(1) Несоблюдение нотариальной формы сделки влечет ее недействительность.
(2) Если одна из сторон полностью или частично исполнила сделку, требующую нотариального удостоверения, а другая сторона уклоняется от нотариального удостоверения сделки, судебная инстанция вправе по требованию полностью или частично исполнившей сделку стороны признать сделку действительной, если она не содержит противоречащих закону элементов. В этом случае последующее нотариальное удостоверение сделки не требуется.
(3) Сторона, необоснованно уклоняющаяся от нотариального удостоверения сделки, обязана возместить другой стороне убытки, вызванные задержкой в удостоверении сделки.
Статья 214. Регистрация сделок
(1) Сделки, предметом которых является недвижимое имущество, подлежат регистрации в порядке, установленном законом.
(2) Законом может быть установлено условие регистрации и других сделок.
Статья 215. Последствия уклонения от регистрации сделки ­
(1) Если подлежащая регистрации сделка совершена в предусмотренной законом форме, но обязанная сторона уклоняется от ее регистрации или истек установленный законом срок для регистрации, судебная инстанция по требованию заинтересованной стороны вправе вынести решение о регистрации сделки. В этом случае сделка регистрируется на основании судебного решения.
(2) Сторона, необоснованно уклоняющаяся от регистрации сделки, обязана возместить другой стороне убытки, вызванные задержкой в регистрации сделки.
Глава III ­
НЕДЕЙСТВИТЕЛЬНОСТЬ СДЕЛОК ­
Статья 216. Ничтожные и оспоримые сделки ­
(1) Сделка недействительна по основаниям, предусмотренным настоящим кодексом
(ничтожная сделка).
(2) Сделка может быть признана недействительной по предусмотренным настоящим кодексом основаниям судебной инстанцией или соглашением сторон (оспоримая сделка).
Статья 217. Ничтожные сделки
(1) Требование о признании ничтожности сделки может быть предъявлено любым лицом, имеющим возникший и сохраняющийся интерес. Судебная инстанция ссылается на ничтожность сделки по собственной инициативе.
(2) Ничтожность не может быть устранена путем одобрения недействительной сделки сторонами.
Page 57 of 309
(3) На ничтожность сделки не распространяется исковая давность.
Статья 218. Оспоримые сделки ­
(1) На оспоримость сделки могут ссылаться только лицо, в пользу которого сделка
признана оспоримой, или его правопреемники, законный представитель либо, путем косвенного иска, необеспеченные кредиторы ущемленной стороны. Судебная инстанция не может ссылаться на оспоримость сделки по собственной инициативе.
(2) Оспоримость сделки может быть исключена выраженным или молчаливым согласием лица, в пользу которого сделка признана оспоримой. Согласие одобрить сделку, признанную недействительной, должно быть безусловным и очевидным.
(3) Для утверждения сделки, признанной оспоримой, волеизъявление сторон не подлежит обязательному оформлению в форме, предусмотренной для совершения соответствующей сделки.
(4) Если каждая из сторон может ссылаться на недействительность сделки либо если несколько лиц могут требовать признания сделки недействительной, одобрение сделки одним лицом не лишает других лиц права ссылаться на недействительность сделки.
Статья 219. Последствия недействительности сделки
(1) Недействительная сделка прекращается обратной силой с момента ее совершения. Если из содержания сделки вытекает, что она может быть прекращена лишь на будущее, сделка не будет иметь силу на будущее.
(2) Каждая из сторон должна возвратить все полученное ею по недействительной сделке, а в случае невозможности возвратить полученное обязана возместить стоимость исполнения.
(3) Сторона и добросовестные третьи лица имеют право на возмещение убытков, причиненных недействительной сделкой.
Статья 220. Недействительность сделки, противоречащей закону, основам правопорядка или нравственности
(1) Сделка или ее условие, противоречащие императивным нормам, являются ничтожными, если законом не предусмотрено иное.
(2) Сделка или ее условие, противоречащие основам правопорядка или нравственности, являются ничтожными.
(3) Недействительность условия сделки не влечет недействительности всей сделки, если можно предположить, что она могла бы быть совершена также и в отсутствие условия, признанного недействительным.
Статья 221. Недействительность мнимой или притворной сделки ­
(1) Сделка, совершенная без намерения создать соответствующие юридические последствия (мнимая сделка), ничтожна.
(2) Сделка, совершенная с целью прикрыть другую сделку (притворная сделка), ничтожна. К сделке, которую стороны действительно имели в виду, применяются соответствующие правила.
(3) В случае перехода имущества, полученного по мнимой сделке, к добросовестному третьему лицу считается, что переход осуществлен на действительной правовой основе.
Статья 222. Недействительность сделки, совершенной лицом, признанным недееспособным
(1) Сделка, совершенная лицом, признанным недееспособным, ничтожна.
(2) Полностью дееспособное лицо обязано возместить другой стороне убытки, причиненные в результате совершения ничтожной сделки, если будет доказано, что оно знало или должно было знать о недееспособности другой стороны.
Статья 223. Недействительность сделки, совершенной несовершеннолетним в возрасте от семи
до четырнадцати лет ­
Page 58 of 309
(1) Сделки, совершенные несовершеннолетним в возрасте от семи до четырнадцати лет, за исключением сделок, предусмотренных частью (2) статьи 22, ничтожны.
(2) Полностью дееспособное лицо обязано возместить убытки, причиненные несовершеннолетнему, если не докажет, что оно не знало или не должно было знать о том, что другая сторона не обладает необходимой для совершения сделки дееспособностью.
Статья 224. Недействительность сделки, совершенной несовершеннолетним в возрасте от четырнадцати до восемнадцати лет или ограниченно дееспособным лицом ­
(1) Сделка, совершенная несовершеннолетним в возрасте от четырнадцати до восемнадцати лет или ограниченно дееспособным лицом без согласия родителей, усыновителей или попечителя в случае, когда такое согласие предусмотрено законом, может быть признана судебной инстанцией недействительной по иску родителей, усыновителей или попечителя.
(2) Полностью дееспособное лицо обязано возместить убытки, причиненные другой стороне, если будет доказано, что оно знало или должно было знать о том, что другая сторона не обладала необходимой для совершения сделки дееспособностью.
Статья 225. Недействительность сделки, совершенной лицом, не способным понимать значения своих действий или руководить ими
Сделка, совершенная полностью дееспособным лицом в состоянии, когда оно не было способно понимать значения своих действий или руководить ими, может быть признана судебной инстанцией недействительной.
Статья 226. Недействительность сделки, совершенной
с нарушением пределов полномочий
Если полномочия лица на совершение сделки ограничены договором либо полномочия органа юридического лица – его учредительным документом по сравнению с тем, как они определены в поручении, в законе либо как они могут считаться очевидными из обстановки, в которой совершается сделка, такая сделка, совершенная без соблюдения этих ограничений, может быть признана недействительной лишь в случаях, когда будет доказано, что другая сторона знала или должна была знать об ограничениях.
Статья 227. Недействительность сделки, совершенной под влиянием заблуждения ­
(1) Сделка, совершенная под влиянием заблуждения, имеющего существенное значение, может быть признана судебной инстанцией недействительной.
(2) Существенное значение имеет заблуждение, если при совершении сделки существовало неверное представление относительно:
a) характера сделки;
b) существенных качеств предмета сделки;
c) сторон сделки (партнера или выгодоприобретателя) в случае, если их личности являются определяющим мотивом совершения сделки.
(3) Заблуждение относительно мотивов сделки имеет значение, только если мотив входит в состав предмета сделки.
(4) Заблуждение, вменяемое в вину лицу, воля которого находится под влиянием порока, не может служить основанием для признания сделки недействительной.
(5) Лицо, в пользу которого сделка признана недействительной, обязано возместить другой стороне причиненные убытки, но в размере, не превышающем выгоду, которую последняя получила бы, если бы сделка не была признана недействительной. Убытки не возмещаются в случае, если будет доказано, что сторона, имеющая право на возмещение, знала или должна была знать о заблуждении.
(6) Сделка, совершенная под влиянием заблуждения, не может быть оспорена, если
Page 59 of 309
действиями одной из сторон, может быть признана судебной инстанцией недействительной даже в случае, если по оценке этой стороны сделка выгодна для другой стороны.
(2) Если одна из сторон утаила определенные обстоятельства, при выявлении которых другая сторона не совершила бы сделку, признание сделки недействительной может быть востребовано, только когда исходя из принципа добросовестности можно предположить, что другая сторона выявит эти обстоятельства.
(3) В случае, когда обман совершен третьим лицом, сделка может быть признана недействительной, только если будет доказано, что другая сторона знала или должна была знать об обмане.
Статья 229. Недействительность сделки, совершенной путем применения насилия
(1) Сделка, совершенная путем применения физического или психического насилия, может быть признана судебной инстанцией недействительной, хотя бы насилие и применялось третьими лицами.
(2) Насилие служит основанием для признания сделки недействительной, только если будет доказано, что его применение может заставить лицо поверить, что оно само, его супруг, родственник или иное близкое лицо либо их имущество подвергаются прямой опасности.
(3) В целях настоящей статьи не является насилием действие лица, не использующего какие бы то ни было противоправные средства.
Статья 230. Недействительность сделки, совершенной вследствие стечения тяжелых обстоятельств
(1) Сделка, совершенная лицом вследствие стечения тяжелых обстоятельств на крайне невыгодных для себя условиях, чем другая сторона воспользовалась, может быть признана судебной инстанцией недействительной.
(2) Судебная инстанция может оставить сделку в силе, если ответчик уменьшит свое требование или предоставит справедливое денежное возмещение.
Статья 231. Недействительность сделки, совершенной в результате злонамеренного соглашения представителя одной стороны с другой стороной
(1) Сделка, совершенная в результате злонамеренного соглашения представителя одной стороны с другой стороной, может быть признана судебной инстанцией недействительной.
(2) Иск о признании сделки недействительной в случае, указанном в части (1), может быть предъявлен в течение одного года со дня, когда заинтересованное лицо узнало или должно было узнать о совершении сделки.
Статья 232. Недействительность сделки, совершенной с нарушением запрета распоряжаться имуществом
Сделка, посредством которой совершено распоряжение имуществом, в отношении которого законом, судебной инстанцией или другим уполномоченным органом
установлен в пользу определенных лиц запрет на распоряжение им, может быть признана судебной инстанцией недействительной по иску лиц, в пользу которых установлен запрет.
Статья 233. Срок предъявления иска о признании сделки недействительной
(1) Правомочное лицо вправе требовать признания сделки недействительной по
Page 60 of 309
основаниям, указанным в статьях 227, 228 и 230, в шестимесячный срок со дня, когда оно узнало или должно было узнать об основаниях признания недействительности.
(2) По основаниям, указанным в статье 229, иск о признании сделки недействительной может быть предъявлен в шестимесячный срок со дня, когда насилие прекратилось.
Глава IV
СДЕЛКИ, СОВЕРШЕННЫЕ ПОД УСЛОВИЕМ Статья 234. Сделка, совершенная под условием
Сделка считается совершенной под условием, если возникновение и прекращение взаимных субъективных гражданских прав и обязанностей зависят от будущего события, о наступлении которого невозможно говорить с уверенностью.
Статья 235. Ничтожное условие
(1) Ничтожным признается условие, которое противоречит закону, основам правопорядка и нравственности либо выполнение которого невозможно. Сделка, совершенная под таким условием, является ничтожной.
(2) Условие, наступление или ненаступление которого зависит от воли сторон сделки, является ничтожным. Сделка, совершенная под таким условием, является ничтожной.
Статья 236. Позитивное условие
(1) В случае, когда сделка совершена под условием наступления определенного события в определенный срок, условие считается наступившим, если срок истек и событие не наступило.
(2) Если срок не определен, условие может наступить в любой момент. Условие может быть признано ненаступившим, если очевидно, что последующее наступление события невозможно.
Статья 237. Негативное условие
(1) В случае, когда сделка совершена под условием ненаступления определенного события в определенный срок, условие считается наступившим, хотя бы и до истечения этого срока, если очевидно, что последующее наступление события невозможно.
(2) Если срок не определен, условие считается наступившим только тогда, когда станет очевидно, что событие не наступит.
Статья 238. Недопустимость оказания влияния на наступление условия �
(1) Лицо, совершившее сделку под определенным условием, не вправе до наступления условия совершать какое-либо действие, которое может помешать исполнению его обязательств.
(2) Если условие наступило, а лицо уже предприняло действия, указанные в части
(1), оно обязано возместить другой стороне причиненные в связи с этим убытки.
Статья 239. Сделка, совершенная под отлагательным условием
Сделка считается совершенной под отлагательным условием, если возникновение предусмотренных сделкой взаимных субъективных гражданских прав и обязанностей зависит от ожидаемого в будущем и неизвестного события или события, которое уже наступило, но еще не известно сторонам.
Статья 240. Сделка, совершенная под отменительным условием
Сделка считается совершенной под отменительным условием, если наступление этого условия влечет прекращение сделки и восстанавливает существовавшее до совершения сделки положение.
Статья 241. Значение добросовестности при наступлении условия �
(1) Если наступлению условия недобросовестно воспрепятствовала сторона, которой наступление условия невыгодно, условие считается наступившим.
Page 61 of 309
(2) Если наступлению условия недобросовестно содействовала сторона, которой наступление условия выгодно, условие не считается наступившим.
Глава V �
ПРЕДСТАВИТЕЛЬСТВО И ДОВЕРЕННОСТЬ �
Статья 242. Представительство ­
(1) Сделка может быть совершена лично или через представителя. Полномочия
представителя вытекают из закона, сделки или из обстоятельств, в которых он действует.
(2) Сделка, совершенная одним лицом (представителем) от имени другого лица (представляемого) в пределах предъявленных ему полномочий, создает, изменяет или прекращает гражданские права и обязанности представляемого.
(3) В случае совершения сделки от имени другого лица стороне, с которой заключил сделку представитель, не может быть предъявлено отсутствие полномочий, если представляемое лицо создало определенные обстоятельства, в силу которых эта сторона могла добросовестно предположить наличие таких полномочий.
(4) Если при совершении сделки представитель не предъявил свои полномочия, сделка имеет силу непосредственно в отношении представляемого, только если другая сторона исходя из обстоятельств, при которых совершалась сделка, должна была предположить существование представительства. Это положение применяется и в случае, когда для другой стороны личность совершающего сделку не имеет значения.
(5) Не допускается совершение через представителя сделки, которая по своему характеру может быть совершена только лично, или сделки, совершение которой через представителя прямо запрещено законом.
Статья 243. Представитель с ограниченной дееспособностью
Сделка, заключенная представителем, является действительной, хотя бы представитель и обладал ограниченной дееспособностью.
Статья 244. Замещение представителя
(1) Представитель должен лично совершать сделки, на которые он уполномочен. Он может передать полномочия третьему лицу, только если он уполномочен представляемым или если это необходимо в интересах представляемого.
(2) Представитель, передавший полномочия третьему лицу, обязан незамедлительно уведомить об этом представляемого и сообщить ему необходимую информацию о замещающем лице. В случае невыполнения представителем этой обязанности он несет ответственность за действия замещающего, как за свои собственные.
Статья 245. Пороки воли, обязанность знания
(1) В случае признания заключенной представителем сделки недействительной вследствие порока воли принимается во внимание только его волеизъявление.
(2) Если представитель, уполномоченный на основании доверенности, действовал в соответствии с указаниями представляемого, последний не вправе ссылаться на незнание представителем обстоятельств, о которых знал или должен был знать представляемый.
Статья 246. Полномочия представительства
(1) Полномочия могут быть предоставлены посредством выражения воли уполномочиваемому лицу или третьему лицу, в отношении которого будет иметь место представительство.
(2) Заявление о предоставлении полномочий не подлежит оформлению в форме, предусмотренной для сделки, совершаемой на основании полномочий. Это положение не применяется, если таким применением устраняется защитная роль требований к форме.
Статья 247. Срок полномочий
Page 62 of 309
(1) Если полномочия предоставлены заявлением в адрес третьего лица, они сохраняют силу для него до отмены полномочий предоставившим их лицом.
(2) В случае, если лицо в специальном сообщении в адрес третьего лица или в публичном сообщении заявило о том, что наделяет другое лицо правом представлять его, последнее имеет право представительства в первом случае по отношению к указанному третьему лицу, а во втором случае по отношению к любому лицу. Полномочия представительства сохраняются до их отмены в том же порядке, в котором они были предоставлены.
Статья 248. Изменение или отмена полномочий
В случае изменения или отмены полномочий третьи лица должны быть уведомлены об этом соответствующими средствами. В случае несоблюдения этого требования изменение или отмена полномочий не могут быть предъявлены третьим лицам, за исключением случая, когда будет доказано, что они знали или должны были знать об изменении или отмене полномочий в момент совершения сделки.
Статья 249. Совершение сделки без полномочий представительства ­
(1) В случае совершения сделки от имени другого лица при отсутствии полномочий представительства или с превышением полномочий сделка имеет силу для представляемого только в случае ее последующего одобрения последним. В этом случае сделка может быть одобрена как прямо, так и посредством свидетельствующих об этом действий.
(2) Если другая сторона обратилась к представляемому с запросом об одобрении сделки, одобрение может быть выражено только в специальном заявлении, адресованном непосредственно другой стороне. Если заявление об одобрении не
направлено другой стороне в течение двух недель со дня получения запроса,
считается, что представляемый отказал в одобрении сделки.
(3) В случае, если сторона, совершившая сделку с представителем, не обладающим полномочиями, не знала об отсутствии полномочий, она вправе до одобрения сделки отказаться от нее, представив заявление в адрес представляемого или представителя.
Статья 250. Ответственность представителя, действующего без полномочий ­
(1) Лицо, заключившее сделку в качестве представителя, в случае, когда не может доказать, что обладало полномочиями, обязано по выбору другой стороны исполнить сделку или возместить причиненные убытки, если представляемый отказывается одобрить сделку.
(2) Если представитель не знал об отсутствии полномочий, он обязан возместить только убытки, причиненные в результате того, что другая сторона была уверена в наличии полномочий, и только в части, в которой действительность сделки представляла интерес для другой стороны.
(3) Представитель, действовавший без полномочий, освобождается от ответственности, если другая сторона знала или должна была знать об отсутствии полномочий. Представитель не несет ответственности также в случае ограниченной дееспособности, за исключением случаев, когда он действовал с одобрения попечителя.
Статья 251. Сделка в отношении себя лично
Представитель не вправе в той мере, в которой это ему прямо не разрешено, совершать сделки от имени представляемого в отношении себя лично как от своего имени, так и в качестве представителя третьего лица, за исключением случая, когда сделка направлена исключительно на исполнение обязательства.
Статья 252. Доверенность
(1) Доверенностью признается документ, составленный в целях удостоверения полномочий, предоставленных представляемым одному или нескольким представителям.
Page 63 of 309
(2) Доверенность на совершение сделок, требующих нотариальной формы, должна быть нотариально удостоверена.
(3) Доверенность, удостоверенная в соответствии с законом органом местного публичного управления, приравнивается к нотариально удостоверенной.
(4) К нотариально удостоверенным доверенностям приравниваются:
a) доверенности лиц, находящихся на стационарном лечении в госпиталях, санаториях, других военно-медицинских учреждениях, удостоверенные начальниками этих учреждений, заместителями начальников по медицинской части, главными или дежурными врачами;
b) доверенности военнослужащих, а в пунктах дислокации воинских частей, учреждений или военно-учебных заведений, где нет нотариальных контор или других органов, совершающих нотариальные действия, доверенности работников, членов их семей и членов семей военнослужащих, удостоверенные командиром (начальником) соответствующей части, учреждения или заведения;
c) доверенности лиц, отбывающих наказание в местах лишения свободы, удостоверенные начальником соответствующего учреждения;
d) доверенности совершеннолетних лиц, находящихся в учреждениях социальной защиты населения, удостоверенные администрацией соответствующего учреждения или руководителем соответствующего органа социальной защиты.
(5) Доверенности на получение заработной платы или иных платежей по месту работы, пенсий, пособий, стипендий, корреспонденции, в том числе посылок и денежных переводов, могут быть удостоверены администрацией по месту работы или учебы лица, выдавшего доверенность, жилищно-эксплуатационной организацией по месту жительства лица, выдавшего доверенность, или администрацией лечебного учреждения, в котором находится на излечении лицо, выдавшее доверенность.
Статья 253. Передоверие
(1) Лицо, которому выдана доверенность, может выдать доверенность в порядке передоверия, только если это право прямо оговорено в доверенности либо если это необходимо в интересах представляемого.
(2) В любом случае передоверие должно быть нотариально удостоверено.
Статья 254. Срок доверенности ­
(1) Доверенность выдается на срок не более трех лет. Если срок в доверенности не
указан, она сохраняет силу в течение одного года со дня ее составления.
(2) Доверенность, в которой не указана дата ее составления, недействительна.
(3) Нотариально удостоверенная доверенность, предназначенная для совершения сделок за пределами Республики Молдова, сохраняет силу до ее отмены лицом, выдавшим доверенность.
Статья 255. Прекращение действия доверенности
(1) Действие доверенности прекращается вследствие:
a) истечения срока доверенности; ­
b) отмены доверенности лицом, выдавшим ее;
с) отказа лица, которому выдана доверенность;
d) роспуска юридического лица, выдавшего доверенность;
e) роспуска юридического лица, которому выдана доверенность; ­
f) смерти физического лица, выдавшего доверенность, признания его
недееспособным, ограниченно дееспособным или безвестно отсутствующим;
g) смерти физического лица, которому выдана доверенность, признания его недееспособным, ограниченно дееспособным или безвестно отсутствующим.
(2) Лицо, выдавшее доверенность, может в любой момент отменить ее, а лицо, которому выдана доверенность, может отказаться от нее в любой момент. Любое соглашение о противном ничтожно.
(3) С прекращением доверенности теряет силу передоверие.
Статья 256. Сообщение об отмене и прекращении ­
Page 64 of 309
действия доверенности
Лицо, выдавшее доверенность, обязано известить об ее отмене и прекращении действия лицо, которому доверенность выдана, а также известных ему третьих лиц, с которыми должен был совершить сделку представитель. Такая же обязанность возлагается на правопреемников лица, выдавшего доверенность, в случаях, предусмотренных пунктами d) и f) части (1) статьи 255.
Статья 257. Последствия прекращения действия доверенности ­
(1) Сделки, совершенные представителем до того, как он узнал или должен был узнать о прекращении действия доверенности, сохраняют силу для представляемого и его правопреемников, за исключением случаев, когда они докажут, что другая сторона знала или должна была знать о прекращении действия доверенности.
(2) При прекращении действия доверенности лицо, которому она выдана, или его правопреемники обязаны немедленно вернуть доверенность.
Статья 258. Коммерческое представительство
(1) Коммерческим представителем является лицо, самостоятельно и постоянно представляющее интересы предпринимателя при совершении сделок с целью ведения дел.
(2) Одновременное коммерческое представительство разных участников в совершении сделки допускается только при наличии прямого согласия сторон об этом и в других случаях, предусмотренных законом. Коммерческий представитель обязан исполнять предоставленные ему полномочия с усердием хорошего собственника.
(3) Коммерческий представитель вправе требовать уплаты обусловленного вознаграждения, а также возмещения понесенных им при исполнении поручения расходов в равных долях от одновременно представляемых в соответствии с частью (2) лиц, если договором не предусмотрено иное.
(4) Коммерческое представительство осуществляется на основании договора, заключенного в письменной форме и содержащего указания на полномочия представителя, а при отсутствии таких указаний – также доверенности.
(5) Коммерческий представитель обязан не разглашать конфиденциальную информацию, ставшую ему известной в результате представительства, хотя бы и после прекращения действия коммерческой доверенности.
(6) Особенности коммерческого представительства в отдельных сферах предпринимательской деятельности устанавливаются законом.
Р а з д е л IV СРОКИ Глава I
ИСЧИСЛЕНИЕ СРОКОВ Статья 259. Определение сроков
(1) Сроки определяются законом, судебным решением или соглашением сторон.
(2) Независимо от оснований установления сроки исчисляются в порядке, установленном настоящим разделом.
Статья 260. Порядок установления срока
Срок устанавливается путем определения календарной даты, периода времени или указанием на событие, которое должно неизбежно наступить.
Статья 261. Начало течения срока
(1) Если начало течения срока связано с определенным событием или моментом в течение дня, то день наступления события или момента не учитывается при исчислении срока.
(2) Если начало течения срока связано с началом определенного дня, этот день учитывается при исчислении срока. Это же правило применяется и в отношении дня рождения при исчислении возраста.
Статья 262. Различные виды сроков
Page 65 of 309
(1) Полугодие считается равным шести месяцам, квартал – трем месяцам, половина месяца – пятнадцати дням, декада – десяти дням.
(2) Если срок установлен определенным периодом времени и частью этого периода, часть исчисляется в конце.
(3) Если указаны начало, середина или конец месяца, имеются в виду соответственно первое число, пятнадцатое число и последний день месяца.
Статья 263. Исчисление годичного и месячного сроков
Если годичный или месячный сроки исчисляются без учета их непрерывного течения, месяц считается равным тридцати дням, а год – тремстам шестидесяти пяти дням.
Статья 264. Истечение срока
(1) Срок, исчисляемый годами, истекает в соответствующие месяц и число последнего года срока.
(2) Срок, исчисляемый месяцами, истекает в соответствующее число последнего месяца срока. Если последний месяц не имеет соответствующего числа, срок истекает в последний день этого месяца.
(3) Срок, исчисляемый неделями, истекает в соответствующий день последней недели срока.
(4) Срок истекает в двадцать четыре часа последнего дня срока. Если действие должно быть совершено в организации, срок истекает в час, когда в этой организации по установленным правилам завершается рабочий день.
(5) Если срок составляет менее одного дня, он истекает по истечении соответствующей единицы времени. Второе положение части (4) применяется соответствующим образом.
(6) Документы, поданные в почтовые или телеграфные отделения до двадцати четырех часов последнего дня срока, считаются поданными в срок. Приравнивается к подаче документов в почтовые отделения передача текста по телетайпу, факсу, через другие средства связи.
Статья 265. Истечение срока в нерабочий день
Если последний день срока приходится на воскресенье, субботу или день, который в соответствии с законом в месте исполнения обязательства является нерабочим днем, срок истекает в следующий за ним рабочий день.
Статья 266. Продление срока
В случае продления срока новый срок исчисляется начиная с момента истечения предшествующего срока.
Глава II ­
ИСКОВАЯ ДАВНОСТЬ ­
Статья 267. Общий срок исковой давности ­
(1) Общий срок, в течение которого лицо может защитить свое нарушенное право
путем подачи иска в судебную инстанцию, составляет три года.
(2) К искам о защите личных неимущественных прав исковая давность применяется только в случаях, прямо предусмотренных законом.
Статья 268. Специальные сроки исковой давности
Срок исковой давности составляет шесть месяцев в отношении исков:
a) по взысканию неустойки;
b) по скрытым недостаткам проданной вещи;
c) по недостаткам работ, выполненных на основе договора бытового обслуживания;
d) по спорам, вытекающим из договора перевозки.
е) о возмещении вреда, причиненного нарушением права на судопроизводство в разумный срок или права на исполнение судебного решения в разумный срок.

[Ст.268 пкт.e) введен ЗП88 от 21.04.11, МО107-109/01.07.11 ст.284]

Статья 269. Исковая давность в случае недостатков строительства ­
Page 66 of 309
(1) По договору на выполнение работ срок исковой давности права, создаваемого недостатками строительства, составляет пять лет.
(2) По договору купли-продажи право, создаваемое недостатками строительства, не утрачивается за давностью до истечения пятилетнего срока со дня исполнения строительных работ.
(3) По недостаткам поставленного сырья или материалов, предназначенных для осуществления строительства и создавших недостатки последнего, срок исковой давности составляет пять лет.
Статья 270. Запрещение изменения срока исковой давности или порядка его исчисления
Сделка об изменении срока исковой давности или порядка его исчисления либо об отказе от права ссылаться на исковую давность является недействительной.
Статья 271. Применение исковой давности
Иск о защите нарушенного права отклоняется по причине истечения срока исковой давности только по заявлению лица, в пользу которого текла исковая давность, поданному до завершения судебных прений по существу. В апелляционном или кассационном производстве исковая давность может быть предъявлена правомочным лицом только в случае вынесения судебной инстанцией решения по существу.
Статья 272. Начало течения срока исковой давности
(1) Течение срока исковой давности начинается с момента возникновения права предъявления иска. Право предъявления иска возникает со дня, когда лицо узнало или должно было узнать о нарушении своего права.
(2) Если законом не предусмотрено иное, течение срока исковой давности начинается с момента, когда обязательство подлежит исполнению, а в случае обязательства не делать чего-либо – со дня его нарушения. В случае, если субъективное право возникло под отлагательным сроком или под отлагательным условием, течение срока исковой давности начинается с момента истечения срока или реализации условия.
(3) В правоотношениях, в которых срок исполнения обязательства не определен или в которых исполнение может быть востребовано в любой момент, течение срока исковой давности начинается с момента, когда должник должен исполнить обязательство.
(4) По искам о деликтной ответственности течение срока исковой давности начинается с момента, когда потерпевший узнал или должен был узнать о причиненном ему вреде и лице, ответственном за его причинение.
(5) По иску о признании недействительной сделки, совершенной путем применения насилия, течение срока исковой давности начинается с момента, когда насилие прекратилось. В других случаях признания сделок недействительными течение срока исковой давности начинается с момента, когда правомочное лицо, его законный представитель или лицо, уполномоченное законом одобрить эти сделки, узнали об основаниях для признания их недействительными.
(6) По регрессным обязательствам течение срока исковой давности начинается с момента, когда основное обязательство подлежало исполнению.
(7) По скрытым недостаткам течение срока исковой давности начинается:
a) в случае отчужденной вещи или выполненной работы, не являющейся строительством, – по истечении одного года с момента приемки (сдачи) вещи или работы, кроме случаев обнаружения недостатка ранее, когда течение срока исковой давности начинается с момента обнаружения недостатка;
b) в случае строительства – по истечении трех лет с момента приемки (сдачи) строительства, кроме случаев обнаружения недостатка ранее, когда течение срока исковой давности начинается с момента обнаружения недостатка.
(8) По выполнению текущих работ сроки, предусмотренные частью (7), составляют соответственно один месяц в случае, предусмотренном пунктом a), и три месяца – в
Page 67 of 309
случае, предусмотренном пунктом b).
(9) В случае последовательных исполнений течение срока исковой давности начинается с момента, когда каждое исполнение подлежало производству, а если исполнения составляют единое целое – с момента последнего неосуществленного исполнения.
Статья 273. Последствия уступки требования или принятия долга для срока исковой давности
Уступка требования или принятие долга не влияют на течение срока исковой давности.
Статья 274. Приостановление течения срока исковой давности
(1) Течение срока исковой давности приостанавливается в случае, если: a) предъявлению иска препятствовали форс-мажорные обстоятельства; � b) исполнение обязательства отсрочено (в силу моратория); �
c) кредитор или должник находится в составе вооруженных сил, переведенных на �
военное положение;
d) кредитор недееспособен или ограниченно дееспособен и не имеет законного представителя, за исключением случаев, когда кредитор обладает процессуальной дееспособностью;
e) приостановлено действие нормативного акта, регулирующего спорное правоотношение;
f) приостановлена деятельность судебных органов, к компетенции которых относится разрешение спора между сторонами;
g) осуществляется процесс медиации в соответствии с требованиями Закона о медиации.

[Ст.274 ч.(1), пкт.g) введен ЗП211 от 29.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.698]

(2) Течение срока исковой давности приостанавливается только при условии, что основания для приостановления возникли или продолжали существовать в последние шесть месяцев срока давности, а если этот срок равен шести месяцам или составляет менее шести месяцев – в течение срока давности.
(3) Течение срока исковой давности продолжается со дня прекращения обстоятельств, послуживших основанием для приостановления давности; при этом срок, истекший в период, когда течение срока давности приостановлено, не включается в срок исковой давности. Оставшаяся часть срока удлиняется до шести месяцев, а если срок исковой давности составляет менее шести месяцев – до срока давности.
Статья 275. Приостановление течения срока исковой давности в случае семейных отношений
Течение срока исковой давности приостанавливается:
a) по заявлению между супругами – на весь срок брака;
b) по заявлению между родителями и детьми – по достижении детьми совершеннолетия;
c) по заявлению между опекунами или попечителями и лицами, находящимися под их опекой или попечительством, – на весь срок опеки или попечительства.
Статья 276. Приостановление течения срока исковой давности в случае управления имуществом другого лица
Течение срока исковой давности не начинается, а начавшееся приостанавливается для лиц, которые на основании закона, судебного решения или сделки управляют имуществом других лиц, а также для лиц, имущество которых управляется таким образом, до тех пор, пока управление имуществом не прекратится и расчеты не будут представлены и утверждены.
Статья 277. Перерыв течения срока исковой давности
(1) Течение срока исковой давности прерывается:
Page 68 of 309
a) в случае предъявления иска в установленном порядке;
b) в случае совершения должником действий, свидетельствующих о признании им своего долга.
(2) После перерыва течение срока исковой давности начинается снова. Время, истекшее до перерыва, не засчитывается в новый срок исковой давности.
Статья 278. Течение срока исковой давности в случае оставления иска без рассмотрения
Если иск оставлен судебной инстанцией без рассмотрения, начавшееся до предъявления иска течение срока исковой давности продолжается без перерыва.
Статья 279. Восстановление пропущенного срока исковой давности ­
(1) В исключительных случаях, когда судебной инстанцией установлено, что срок исковой давности пропущен в силу обстоятельств, связанных с личностью истца, нарушенное право лица подлежит защите.
(2) Решение о восстановлении пропущенного срока может быть принято, только если сторона осуществила свое право на предъявление иска до истечения тридцатидневного срока, исчисленного со дня, когда она узнала или должна была узнать о прекращении причин, оправдывающих пропуск срока давности.
Статья 280. Требования, на которые исковая давность не распространяется
Исковая давность не распространяется:
a) на требования о защите личных неимущественных прав, если законом не предусмотрено иное;
b) на требования вкладчиков к финансовым учреждениям о выдаче вкладов;
c) на требования о возмещении вреда, причиненного жизни или здоровью лица. В этом случае возмещается вред за период, предшествующий предъявлению иска, но не более чем за три года.
Статья 281. Исполнение обязательства по истечении срока исковой давности
(1) По истечении срока исковой давности должник может отказаться от исполнения обязательства.
(2) Добровольное исполнение обязательства по истечении срока исковой давности не является действием, лишенным юридических оснований.
(3) Лицо, исполнившее обязательство по истечении срока исковой давности, не вправе требовать исполненное обратно, хотя бы в момент исполнения оно и не знало об истечении срока давности. Это положение применяется и к случаям признания долга в соответствии с договором, а также к гарантиям обеспечения исполнения, предоставленным должником.
Статья 282. Применение исковой давности в случае обеспеченных прав ­
(1) Утрата за давностью права, обеспеченного залогом, не лишает правомочное лицо права требовать удовлетворения за счет обремененного обязательством имущества.
(2) Если для обеспечения осуществлена передача права, возврат исполненного не может быть востребован по причине утраты права за давностью. В отношении собственности возврат предмета может быть востребован, если обеспеченное право
истекло за давностью.
(3) Положения частей (1) и (2) не применяются к утраченным за давностью правам по процентам и другим периодическим последовательным исполнениям.
Статья 283. Исковая давность дополнительных исполнений
Наряду с основным правом исковая давность распространяется на дополнительные
Page 69 of 309
исполнения, связанные с основным правом, хотя бы течение специального срока давности для этого права и не началось.
Книга вторая �
ВЕЩНЫЕ (ИМУЩЕСТВЕННЫЕ) ПРАВА �
Р а з д е л I �
ИМУЩЕСТВО
Статья 284. Понятие имущества
(1) Имуществом признается совокупность принадлежащих определенным физическим и юридическим лицам имущественных прав и обязанностей (поддающихся оценке в денежном выражении), рассматриваемых как сумма активных и пассивных ценностей, тесно связанных между собой.
(2) Все вещи физического или юридического лица входят в состав его имущества.
Статья 285. Вещи
(1) Вещами признаются все предметы, которые могут быть индивидуальной или коллективной принадлежностью, и имущественные права.
(2) Предметами признаются материальные объекты, в отношении которых могут существовать гражданские права и обязанности.
Статья 286. Гражданский оборот вещей
Вещи могут находиться в свободном обороте, за исключением случаев, когда их оборот ограничен или запрещен законом.
Статья 287. Животные
(1) Животные не являются предметами. Они защищаются специальными законами. (2) К животным применяются положения о предметах, за исключением случаев,
предусмотренных законом.
Статья 288. Недвижимые и движимые вещи
(1) Вещь может быть недвижимой или движимой.
(2) К недвижимым вещам (недвижимое имущество, недвижимость) относятся земельные участки, участки недр, обособленные водные объекты, многолетние насаждения, здания, сооружения и любые другие объекты, прочно связанные с землей, а также все то, что естественно или искусственно включено в их состав, то есть вещи, перемещение которых без причинения существенного ущерба их назначению невозможно.
(3) Остаются недвижимыми вещами материалы, временно обособленные от земельного участка для повторного использования, до тех пор, пока они сохраняются в той же форме, а также составные части недвижимой вещи, временно отделенные от нее, если они предназначены для нового размещения. Материалы, завезенные для использования взамен старых, становятся недвижимыми вещами.
(4) К недвижимым вещам законом могут быть отнесены и другие вещи.
(5) Вещи, не отнесенные к недвижимым вещам, в том числе деньги и ценные бумаги, считаются движимыми вещами.
Статья 289. Положения, применяемые к вещным правам
Положения, касающиеся недвижимых и движимых вещей, применяются соответствующим образом к вещным правам на эти вещи.
Статья 290. Регистрация прав на недвижимые вещи
(1) Право собственности и другие вещные права на недвижимые вещи, обременения этих прав, их возникновение, изменение и прекращение подлежат государственной регистрации.
(2) Государственная регистрация прав на недвижимые вещи является публичной. Орган, осуществляющий государственную регистрацию, обязан выдавать любому лицу информацию обо всех зарегистрированных правах и обременениях в отношении любой недвижимости.
(3) Орган, осуществляющий государственную регистрацию, обязан по требованию
Page 70 of 309
лица, право которого зарегистрировано, выдать документ, удостоверяющий факт регистрации, либо поставить печать на документе, представленном для регистрации.
Статья 291. Делимые и неделимые вещи
(1) Делимой признается вещь, раздел которой возможен в натуре без изменения ее хозяйственного назначения.
(2) Неделимой признается вещь, вследствие раздела которой ее части утрачивают свойства и назначение первоначальной вещи.
(3) Посредством сделки вещь, являющаяся по своему характеру делимой, может быть признана неделимой.
Статья 292. Главная вещь и принадлежность
(1) Вещь, предназначенная для постоянного хозяйственного обслуживания другой вещи (главной) и связанная с ней общим назначением, является принадлежностью до тех пор, пока удовлетворяет этому назначению. Все остальные вещи являются главными.
(2) Общее назначение может устанавливаться только собственником главной вещи и принадлежности, если договором не предусмотрено иное.
(3) На принадлежность распространяется правовой режим главной вещи, если стороны не согласились об ином.
(4) Прекращение качества принадлежности не может быть предъявлено третьему лицу, которое ранее приобрело права, касающиеся главной вещи.
(5) Временное отделение принадлежности от главной вещи не устраняет это ее качество.
(6) Права третьего лица в отношении вещи не могут быть нарушены путем ее преобразования в принадлежность.
Статья 293. Взаимозаменяемые вещи и вещи, не могущие заменять друг друга �
(1) Взаимозаменяемыми признаются вещи, которые при исполнении обязательства могут быть заменены другими; при этом не затрагивается действительность исполнения. Все остальные вещи считаются не могущими заменять друг друга.
(2) Посредством сделки взаимозаменяемые вещи могут быть признаны не могущими заменять друг друга, а не могущие заменять друг друга - взаимозаменяемыми.
Статья 294. Индивидуально-определенные вещи и вещи, определяемые родовыми признаками �
(1) Индивидуально-определенной признается вещь, определяющаяся по своему характеру присущими только ей признаками.
(2) Вещами, определяемыми родовыми признаками, признаются вещи, обладающие признаками, присущими всем вещам того же рода, и определяющиеся путем подсчета, измерения, взвешивания. Вещи, определяемые родовыми признаками, являются взаимозаменяемыми.
(3) Посредством сделки индивидуально-определенные вещи могут быть признаны вещами, определяемыми родовыми признаками, а вещи, определяемые родовыми признаками, – индивидуально - определенными вещами.
Статья 295. Потребляемые и непотребляемые вещи
(1) Потребляемыми признаются вещи, обычное использование которых влечет их отчуждение либо потребление их вещества. Все остальные вещи являются непотребляемыми.
(2) Посредством сделки вещь, являющаяся по своему характеру потребляемой, может быть признана непотребляемой.
Статья 296. Вещи публичной сферы и вещи частной сферы �
(1) Вещи, принадлежащие государству или административно-территориальным единицам, относятся к частной сфере, если законом либо в порядке, установленном
Page 71 of 309
законом, они не отнесены к публичной сфере.
(2) К публичной сфере государства или административно-территориальных единиц относятся вещи, определенные законом, а также вещи, которые по своему характеру являются имуществом общественного пользования или имуществом, представляющим общественный интерес. В общественных интересах имущество подлежит предоставлению для государственной службы либо любой иной деятельности, удовлетворяющей нужды сообщества, без предположения непосредственного доступа последнего к использованию имущества по указанному назначению.
(3) Все богатства недр, воздушное пространство, воды и леса, используемые в общественных интересах, природные ресурсы экономической зоны и континентального шельфа, пути сообщения, а также другие вещи, определенные законом, являются объектами исключительно публичной собственности.
(4) Вещи публичной сферы являются неотчуждаемыми, на них не может быть обращено взыскание и к ним не применяется срок исковой давности. Право собственности на эти вещи не прекращается вследствие неиспользования и не может приобретаться третьими лицами вследствие приобретательной давности.
Статья 297. Сложные вещи
(1) Если несколько вещей образуют единое целое, предназначенное для их совместного использования, предоставляемого характером объединения, они считаются одной вещью (сложная вещь).
(2) Последствия сделки, совершенной в отношении сложной вещи, распространяются на все ее составные части, если соответствующей сделкой или законом не предусмотрено иное.
Статья 298. Совокупность вещей
(1) Фактической совокупностью признается множественность однородных материальных вещей, которые считаются единым целым.
(2) Правовой совокупностью признается множественность разнородных материальных и нематериальных вещей любого вида, которые при рассмотрении их вместе считаются единым целым.
Статья 299. Плод
(1) Плодом предмета признаются доход, прирост и продукция, приносимые этим предметом.
(2) Плодом права признаются доход и выгода, получаемые в результате использования этого права.
(3) Плодом предмета и права признаются также доходы и выгода, которые этот предмет или это право обеспечивают посредством правоотношений.
(4) Правомочие на предмет или право дает возможность удержания плодов этого предмета или этого права в соответствии со сроком и объемом этого правомочия, если законом или договором не предусмотрено иное.
(5) В случае, когда лицо обязано возвратить плоды, оно может потребовать возмещения понесенных в связи с этими плодами расходов, если данные расходы являются результатом разумной хозяйственной деятельности и не превышают стоимости плодов.
Статья 300. Акцессорные и ограниченные права
(1) Акцессорным признается право, связанное с другим правом таким образом, что без него не может существовать.
(2) Ограниченным признается право, производное от более широкого права, которое обременено этим правом.
Статья 301. Охраняемые результаты интеллектуальной деятельности �
(1) В случаях и порядке, установленных законом, признается исключительное право физического и юридического лица на результаты интеллектуальной
Page 72 of 309
деятельности и приравненные к ним средства идентификации юридического лица, индивидуализации продукции, выполняемых работ или оказываемых услуг (фирменное наименование, товарный знак, знак обслуживания и т.п.).
(2) Результаты интеллектуальной деятельности и средства идентификации и индивидуализации, являющиеся объектом исключительных прав, могут быть использованы третьими лицами только с согласия правомочного лица.
Статья 302. Деньги
(1) Национальная валюта – лей является законным платежным средством, обязательным к приему по номинальной стоимости на всей территории Республики Молдова.
(2) Случаи, условия и порядок осуществления платежей в иностранной валюте на территории Республики Молдова устанавливаются законом.
Р а з д е л II ­
ВЛАДЕНИЕ
Статья 303. Приобретение и осуществление владения �
(1) Владение приобретается путем преднамеренного достижения фактического
обладания вещью.
(2) Не признается владельцем лицо, которое хотя и осуществляет фактическое владение вещью, делает это в пользу другого лица на основании полномочий владельца, полученных им от этого лица. Владельцем признается только лицо, предоставившее эти правомочия.
(3) Если владелец вступил во владение для другого лица, предполагается, что он сохраняет это качество до тех пор, пока не будет доказано обратное.
(4) Если несколько лиц владеют вещью совместно, они признаются совладельцами. (5) Если несколько лиц владеют частями одной вещи, они признаются владельцами
отдельных частей.
(6) Недееспособные лица и юридические лица осуществляют владение через своего законного представителя.
Статья 304. Непосредственное и опосредованное владение �
(1) Владелец может владеть вещью либо непосредственно, в силу собственной власти (непосредственное владение), либо через другое лицо (опосредованное владение).
(2) Если лицо владеет вещью в качестве узуфруктуария, залогодержателя, арендатора, нанимателя, хранителя или на основании иного подобного правоотношения, в силу которого оно вправе или обязано по отношению к другому лицу временно владеть определенной вещью, то это другое лицо также является владельцем (опосредованный владелец).
Статья 305. Презумпция собственности
(1) Владелец предполагается собственником вещи, если не будет доказано, что он начал владеть для другого лица. Эта презумпция не действует в случае, когда право собственности подлежит регистрации в публичном реестре, а также по отношению к прежнему владельцу, вещь которого похищена, утеряна либо выбыла из его владения каким-либо иным путем помимо его воли (за исключением денег и ценных бумаг на предъявителя).
(2) В отношении прежнего владельца следует считать, что он был собственником вещи в течение того времени, пока владел ею.
Статья 306. Презумпция непрерывного владения
Если лицо осуществляло владение вещью в начале и в конце определенного периода времени, предполагается, что оно осуществляло владение непрерывно в течение всего периода.
Статья 307. Добросовестное владение
(1) Добросовестным владельцем считается лицо, осуществляющее владение на
Page 73 of 309
законных основаниях либо могущее считать себя правомочным осуществлять владение вследствие необходимого в гражданских отношениях тщательного рассмотрения оснований своей правомочности. Добросовестность предполагается.
(2) Добросовестное владение прекращается, если собственник или иное лицо, обладающее преимущественным правом, представит владельцу свои обоснованные требования.
Статья 308. Истребование вещи из незаконного владения добросовестным владельцем
Добросовестный владелец, лишившийся владения, в течение трех лет может истребовать вещь у нового владельца. Это правило не применяется в случаях, когда новый владелец обладает преимущественным правом владения. Требование возврата владения может быть применено и в отношении лица, обладающего преимущественным правом владения, если оно приобрело вещь путем применения насилия или обмана.
Статья 309. Право добросовестного владельца на ненарушимое владение
Добросовестный владелец, право владения которого нарушено иным путем при осуществлении владения, может потребовать на правах собственника прекращения нарушения владения, а также возмещения убытков, причиненных нарушением владения. Возмещение убытков может быть востребовано и в случае, когда не требуется прекращение нарушения либо когда исполнение этого требования невозможно.
Статья 310. Законное владение
(1) Законному владельцу не может быть предъявлено требование о возврате вещи. В период законного владения плоды вещи считаются его собственностью, если прямо не предусмотрено иное.
(2) Положение части (1) касается также отношений между непосредственным и опосредованным владельцами.
Статья 311. Обязанности и права добросовестного владельца в связи с передачей вещи �
(1) Добросовестный владелец, который не имеет права владеть вещью или утратил такое право, обязан передать вещь правомочному лицу. До тех пор, пока правомочное лицо не реализует это свое право, а владелец обоснованно считает необходимым сохранить владение, плоды вещи и права принадлежат владельцу.
(2) Добросовестный владелец может потребовать от правомочного лица возмещения произведенных им в период добросовестного владения вещью улучшений, если они не могут быть отделены без нанесения ущерба вещи, вмешательств, обременений, налогов и прочих расходов, не компенсированных пользованием этой вещью и полученными плодами, с учетом плодов, которые он не получил по своей вине. Это правило применяется и к расходам, повлекшим увеличение стоимости вещи, если увеличение стоимости все еще существовало на момент передачи вещи.
(3) Добросовестный владелец может отказаться передать вещь до тех пор, пока его требования не будут удовлетворены.
Статья 312. Обязанности недобросовестного владельца в связи с передачей вещи �
(1) Недобросовестный владелец должен передать правомочному лицу как вещь, так
и полученные плоды вещи. Владелец обязан возместить стоимость плодов, которые он не получил по своей вине. Эти положения не исключают других требований в отношении недобросовестного владельца.
(2) Недобросовестный владелец может потребовать возмещения расходов, понесенных в связи с вещью, только в случае, если в момент передачи они влекут обогащение правомочного лица.
Page 74 of 309
Статья 313. Передача владения в результате правопреемства
Владение передается в силу правопреемства в форме, в которой оно находилось у физического или юридического лица, вследствие которого наступает правопреемство.
Статья 314. Прекращение владения
(1) Владение прекращается при окончательном и прямом отказе владельца от фактического обладания вещью или утрате его иным путем.
(2) Временная невозможность реализации фактического обладания вещью не влечет прекращения владения.
Р а з д е л III ­ СОБСТВЕННОСТЬ ­ Глава I ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ Статья 315. Содержание права собственности
(1) Собственнику принадлежит право владения, пользования и распоряжения вещью.
(2) Право собственности является непрерывным.
(3) Право собственности может быть ограничено законом или правами третьего лица.
(4) Право собственности включает и свободу лица не пользоваться вещью. Законом может быть установлена обязанность пользования, если неиспользование вещей могло бы противоречить общественным интересам. В этом случае собственник может быть обязан либо использовать вещь сам, либо передать ее в пользование третьим лицам взамен соответствующего встречного исполнения.
(5) Особенности права пользования сельскохозяйственными землями устанавливаются законом.
(6) Собственник обязан заботиться о принадлежащей ему вещи и содержать ее, если законом или договором не предусмотрено иное.
Статья 316. Гарантирование права собственности
(1) Собственность является в соответствии с законом неприкосновенной.
(2) Право собственности гарантируется. Никто не может быть принужден уступить свою собственность иначе как в случае общественной необходимости и с получением справедливого и предварительного возмещения. Экспроприация осуществляется в порядке, установленном законом.
(3) Для работ, представляющих всеобщий интерес, орган публичной власти может использовать землю под любой недвижимостью, с обязательством возместить собственнику ущерб, причиненный почве, насаждениям или сооружениям, а также другой ущерб, который может быть вменен в вину органу публичной власти.
(4) Возмещения, предусмотренные частями (2) и (3), определяются по согласованию с собственником или, при наличии разногласий, судебным решением. В этом случае решение об изъятии имущества из собственности лица не может быть исполнено до вступления в законную силу судебного решения.
(5) Законно добытые вещи не могут быть конфискованы, за исключением вещей, предназначенных либо использованных для совершения правонарушений или преступлений. Законность добытого предполагается.
Статья 317. Пределы права собственности
Все, что производится вещью, а также все, что присоединяется к ней либо включается в ее состав вследствие деяний собственника, другого лица или непредвиденного случая, принадлежит собственнику, если законом не предусмотрено иное.
Статья 318. Риск случайной гибели или случайного повреждения
Риск случайной гибели или случайного повреждения имущества несет его
Page 75 of 309
собственник, если законом или договором не предусмотрено иное.
Статья 319. Права, приобретенные до передачи собственности
Смена собственника не влияет на права третьих лиц в отношении вещи, добросовестно приобретенной до передачи права собственности.
Глава II ­ ПРИОБРЕТЕНИЕ И ПРЕКРАЩЕНИЕ ­ ПРАВА СОБСТВЕННОСТИ ­
Ч а с т ь 1 ­
ПРИОБРЕТЕНИЕ ПРАВА СОБСТВЕННОСТИ
Статья 320. Порядок приобретения права собственности
(1) Право собственности на новую вещь, изготовленную лицом для себя, приобретается этим лицом, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) Право собственности может приобретаться в соответствии с законом в силу завладения, сделки, наследования, присоединения, приобретательной давности, а также по судебному решению в случае, когда оно является основанием для передачи права собственности.
(3) В предусмотренных законом случаях собственность приобретается на основании административного акта.
(4) Законом может регулироваться и иной порядок приобретения права собственности.
Статья 321. Момент приобретения права собственности
(1) Право собственности на движимое имущество переходит к приобретателю с момента передачи имущества, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) В отношении недвижимого имущества право собственности приобретается, за изъятиями, предусмотренными законом, со дня внесения его в реестр недвижимого имущества.
Статья 322. Передача вещи
(1) Передачей вещи признается передача вещи приобретателю, а равно сдача вещи перевозчику для отправки либо почтовому отделению для пересылки в случаях отчуждения вещи без обязательства доставки.
(2) К передаче вещи приравнивается передача коносамента или иного документа, предоставляющего право распоряжения вещью.
Статья 323. Завладение
(1) Владелец бесхозяйной движимой вещи становится ее собственником в силу завладения ею со дня вступления во владение в соответствии с законом.
(2) Считаются бесхозяйными движимые вещи, собственник которых прямо отказался от права собственности, брошенные вещи, а также вещи, которые по своему характеру не имеют собственника.
Статья 324. Находка
(1) Потерянная движимая вещь продолжает принадлежать ее собственнику.
(2) Лицо, нашедшее потерянную вещь, обязано возвратить ее собственнику или прежнему владельцу либо, если последние неизвестны, сдать ее в орган местного публичного управления или орган полиции населенного пункта, в котором найдена вещь.
(3) Вещь, найденная в общественном помещении или в общественном транспорте, подлежит передаче владельцу помещения или транспортного средства, который приобретает права и обязанности лица, нашедшего вещь, за исключением права на вознаграждение.
(4) Лицо, нашедшее вещь, отвечает за утрату или повреждение найденной вещи лишь в случае умысла или тяжкого проступка и лишь в пределах стоимости вещи.
(5) Уполномоченный орган, в который сдана найденная вещь, вывешивает в своем помещении объявление о находке. Данный орган обязан хранить вещь в течение
Page 76 of 309
шести месяцев с применением при этом положений, касающихся необходимого хранения.
(6) Если в силу обстоятельств или характера вещи ее хранение может привести к уменьшению ее стоимости либо сопряжено с несоразмерными расходами, она продается в порядке, установленном законом. В этом случае права и обязанности, связанные с этой вещью, осуществляются в отношении вырученной от продажи суммы.
Статья 325. Приобретение права собственности на находку �
(1) Если в течение шести месяцев собственник или иное правомочное лицо не заявили о своих правах на найденную вещь, она передается нашедшему ее лицу на основании протокола. Протокол является для нашедшего вещь лица удостоверяющим право собственности документом, который может быть предъявлен также прежнему собственнику.
(2) Если лицо, нашедшее вещь, отказалось от своих прав на нее, вещь переходит в собственность государства.
(3) Если в соответствии с настоящей статьей приобретено право собственности в отношении животного, прежний собственник может при установлении обстоятельств, свидетельствующих о сохранении привязанности к нему со стороны животного или о жестоком обращении с животным нового собственника, потребовать возврата ему животного.
Статья 326. Обязанность собственника находки возместить �
расходы и выплатить вознаграждение �
(1) Собственник или прежний владелец найденной вещи обязан возместить
расходы по ее хранению. В случае, если найденная вещь продана, из полученной суммы удерживаются расходы по ее хранению и реализации.
(2) Собственник или прежний владелец найденной вещи обязан выплатить нашедшему ее лицу вознаграждение, не превышающее десяти процентов цены либо стоимости вещи в соответствующий момент.
(3) Если вещь не имеет коммерческой стоимости и вопрос о выплате вознаграждения не может быть решен полюбовно, нашедшее ее лицо имеет право на сумму, установленную судебной инстанцией.
(4) В случае, когда собственник публично обещал выплатить вознаграждение, нашедшее вещь лицо вправе выбирать между суммой, которую в своем обещании обязался выплатить собственник, и вознаграждением, установленным законом либо определенным судебной инстанцией.
Статья 327. Клад
(1) Кладом признается любая сокрытая или зарытая в землю, хотя бы и непроизвольно, движимая вещь, собственник которой не может быть установлен либо в соответствии с законом утратил право собственности.
(2) При обнаружении клада в недвижимой вещи он принадлежит в равных долях собственнику недвижимой вещи, в которой обнаружен, и обнаружившему его лицу, если они не согласились об ином. Однако последнему не причитается ничего, если он проник в недвижимую вещь либо производил поиски в ней без согласия на то собственника или владельца. Согласие собственника или владельца предполагается до тех пор, пока не будет доказано обратное.
(3) В случае обнаружения клада, содержащего вещь (вещи), относящуюся к памятникам истории или культуры, она подлежит передаче в собственность государства. Собственник недвижимой вещи, в которой обнаружен клад, а также обнаружившее ее лицо имеют право на получение вознаграждения в размере пятидесяти процентов стоимости клада. Вознаграждение распределяется в равных долях между собственником недвижимой вещи, в которой обнаружен клад, и обнаружившим его лицом, если соглашением между ними не установлено иное.
Page 77 of 309
Вознаграждение выплачивается в полном объеме собственнику, если обнаруживший клад проник в недвижимую вещь или осуществлял поиски в ней без согласия на то собственника или владельца.
(4) Положения настоящей статьи не применяются к лицам, проводящим археологические исследования и поиски, в результате которых обнаружен клад, в интересах третьих лиц, в том числе при исполнении служебных обязанностей.
Статья 328. Распространение права собственности на естественно присоединяемое к недвижимости �
(1) Приращения земельных участков к берегам водных потоков принадлежат собственнику прибрежного земельного участка только в случае их постепенного образования (аллювий). Земельные участки, постепенно захваченные руслами водных потоков, принадлежат собственнику этих потоков.
(2) Собственник земельного участка, окруженного реками, прудами, озерами, каналами или иными водами, не становится собственником земельных участков, возникших в результате временного падения уровня этих вод. Собственник этих вод не приобретает какое бы то ни было право в отношении земельного участка, затапливаемого вследствие спорадических разливов.
(3) Собственник земельного участка, от которого водные потоки внезапно отделили его значительную часть, присоединив ее к участку другого лица, не утрачивает права собственности на отделенную часть при условии ее истребования в течение одного года со дня вступления во владение собственника участка, к которому присоединилась эта часть.
(4) В случае, когда водный поток, образовав новый рукав, окружает земельный участок собственника прибрежного участка, последний остается собственником
образовавшегося таким образом острова.
Статья 329. Распространение права собственности на искусственно присоединяемое к недвижимости �
(1) Подземные или наземные постройки и работы предполагаются выполненными собственником земельного участка за свой счет и принадлежат ему до тех пор, пока не будет доказано обратное. Под работами подразумеваются насаждения, а также благоустройства, произведенные в отношении земельного участка, не входящие прочно в его состав.
(2) Собственник земельного участка, выполнивший постройки и работы с использованием чужих материалов, обязан уплатить стоимость материалов. В случае, если они осуществлены недобросовестно, собственник обязан возместить причиненные убытки.
(3) Если постройки или работы выполнены третьим лицом, собственник земельного участка вправе сохранить их для себя либо обязать это лицо устранить их за свой счет и возместить причиненные убытки. Если собственник сохраняет постройки или работы, выполненные третьим лицом, он обязан, по своему усмотрению, уплатить стоимость материалов и труда либо выплатить денежную сумму в размере прироста стоимости земельного участка.
(4) В случаях, когда постройки или работы выполнены добросовестным третьим лицом, собственник земельного участка не вправе требовать их устранения и обязан, по своему усмотрению, уплатить стоимость материалов и труда либо выплатить денежную сумму в размере прироста стоимости земельного участка.
(5) В случае, когда постройка сооружена частично на земельном участке строителя,
а частично – на соседнем земельном участке, собственник-сосед может приобрести право собственности на всю постройку, выплатив строителю возмещение, только если не менее половины застроенной площади находится на его участке. В этом случае он приобретает и право суперфиция на прилегающий земельный участок на весь срок существования постройки. Возмещение должно покрывать стоимость материалов и труда, а также эквивалент пользования прилегающим земельным
Page 78 of 309
участком.
(6) Недобросовестный строитель не может претендовать на возмещение более одной трети суммы, исчисленной в соответствии с частью (5), если не докажет, что правомочное лицо само несет часть вины.
Статья 330. Распространение права собственности на присоединяемое к движимой вещи �
(1) В случае соединения двух движимых вещей, принадлежащих разным собственникам, каждый из них может потребовать разделения вещей, если этим не будут причинены убытки другому собственнику.
(2) Если две вещи, принадлежащие разным собственникам, соединились таким образом, что их разделение становится невозможным без их повреждения либо без чрезвычайных усилий или расходов, новая вещь принадлежит собственнику, который в большей мере способствовал образованию вещи своим трудом или стоимостью исходной вещи; этот собственник обязан уплатить другому собственнику стоимость вещи, присоединенной к главной вещи.
(3) В случае, когда то, что присоединяется к главной вещи, дороже главной вещи и присоединено к ней без ведома собственника, последний может потребовать отделения и возврата того, что присоединено к главной вещи, хотя бы и в случае, когда разделение может повлечь некоторое повреждение главной вещи.
(4) Если договором не предусмотрено иное, право собственности на вещь, полученную в результате переработки материала, принадлежит собственнику материала, который обязан уплатить стоимость вложенного в нее труда. Переработкой считается также выполнение надписей, рисунков, живописи, тиснения, гравировки либо иное подобное преобразование поверхности.
(5) Если стоимость труда превышает стоимость материала, добросовестное лицо,
которое своим трудом преобразовало не принадлежащий ему материал, приобретает право собственности на полученную вещь, при этом оно обязано уплатить собственнику стоимость материала.
(6) Лицо, которое должно возвратить полученную в результате переработки вещь, вправе удерживать ее до получения платы, причитающейся от собственника новой вещи.
(7) В случае, когда вещь образовалась в результате смешения нескольких материалов, принадлежащих разным собственникам, и ни один из этих материалов не может считаться главным (смешение), собственник, не знавший о смешении, может потребовать разделения материалов, если это возможно. Если смешанные материалы нельзя разделить без ущерба, образовавшаяся вещь принадлежит собственникам материалов пропорционально количеству, качеству и стоимости материала каждого из них.
(8) В случае, когда материал одного добросовестного собственника превышает по стоимости и количеству материал другого, он может потребовать передачи ему вещи, образовавшейся путем смешения, уплатив второму собственнику стоимость материала, либо возврата ему материала такого же вида, количества, веса, размера и качества, либо выплаты эквивалента этого материала.
Статья 331. Право добросовестного приобретателя на движимые вещи �
(1) Добросовестный приобретатель приобретает право собственности на движимую вещь и в случае, когда лицо, распоряжавшееся вещью, не являлось ее собственником.
Добросовестность не существует тогда, когда приобретатель знал или должен был знать о том, что лицо, от которого он приобрел вещь, не являлось ее собственником. Добросовестность должна продолжать существовать до момента вступления во владение включительно.
(2) Добросовестный приобретатель не приобретает право собственности на движимую вещь в случаях, когда вещь является похищенной, утерянной либо
Page 79 of 309
выбывшей из владения собственника каким-либо иным путем помимо его воли или когда приобретатель получил ее безвозмездно. Это правило не применяется в случае приобретения денег, ценных бумаг на предъявителя либо вещей, отчужденных посредством торгов.
Статья 332. Приобретательная давность в отношении недвижимых вещей
(1) Лицо, которое, не обладая правом собственности, добросовестно владеет в качестве собственника недвижимой вещью в течение пятнадцати лет, становится собственником соответствующей вещи.
(2) Если недвижимая вещь и права в отношении нее подлежат государственной регистрации, право собственности на основании части (1) приобретается с момента регистрации.
Статья 333. Приобретательная давность в отношении движимых вещей
Лицо, добросовестно владеющее движимой вещью другого лица как своей собственной в течение пяти лет, приобретает право собственности на эту вещь.
Статья 334. Объединение владения
Для ссылки на приобретательную давность настоящий владелец может присоединить ко времени собственного владения время владения лица, от которого он получил владение.
Статья 335. Владение, необходимое для приобретательной давности �
(1) За исключением случаев, прямо предусмотренных законом, юридические последствия может создавать только полезное владение. До тех пор, пока не будет
доказано обратное, владение предполагается полезным.
(2) Не является полезным прерывное, нарушенное, тайное либо ненадлежащее владение.
(3) Владение является прерывным, если владелец осуществляет его с ненормальными, с учетом характера вещи, перерывами.
(4) Владение является нарушенным до тех пор, пока оно приобретается либо сохраняется посредством актов физического или психического насилия, не спровоцированных другим лицом.
(5) Владение является тайным, если оно осуществляется таким образом, что не может быть известным.
(6) Владение является ненадлежащим, если оно не осуществляется под именем собственника.
(7) Прерывность может быть предъявлена владельцу любым заинтересованным лицом.
(8) Только лицо, по отношению к которому владение является нарушенным либо тайным, может ссылаться на эти пороки.
(9) Порочное владение становится полезным с момента прекращения порока.
Статья 336. Перерыв течения срока, необходимого для приобретательной давности �
(1) Течение срока, необходимого для ссылки на приобретательную давность, не начинается, а в случае, если оно началось, не продолжается в период приостановления течения срока исковой давности в отношении виндикационного
иска.
(2) Течение срока, необходимого для ссылки на приобретательную давность, прерывается в случае предъявления виндикационного иска лицу, осуществляющему владение в качестве собственника, либо опосредованному владельцу. В этом случае течение срока давности прерывается только по отношению к лицу, предъявившему иск.
Page 80 of 309
(3) В случае перерыва течения срока исковой давности время, истекшее до перерыва, не учитывается. После перерыва течение срока может начаться заново.
Ч а с т ь 2
ПРЕКРАЩЕНИЕ ПРАВА СОБСТВЕННОСТИ Статья 337. Основания прекращения права собственности ­
(1) Право собственности прекращается в соответствии с законом вследствие потребления, случайной гибели или уничтожения вещи, отчуждения вещи на основании сделки, отказа от права собственности, а также в других случаях, предусмотренных законом.
(2) Никто не может быть принужден уступить свою собственность, кроме случаев, когда в соответствии с законом производятся:
а) обращение взыскания на имущество по обязательствам собственника;
b) отчуждение имущества, которое в соответствии с законом не может принадлежать лицу на праве собственности;
c) выкуп домашних животных при нарушении правил обращения с ними;
d) приватизация государственной собственности;
e) экспроприация в случае общественной необходимости;
f) реквизиция;
g) конфискация;
h) иные действия, предусмотренные законом.
Статья 338. Отказ от права собственности
(1) Собственник может в любой момент отказаться от права собственности, заявив об этом либо совершив иные действия, определенно свидетельствующие об его отказе от вещи без намерения сохранить право собственности на нее.
(2) Обязательства собственника в связи с вещью, от которой он отказался, прекращаются в момент приобретения права собственности на вещь другим лицом.
(3) Отказ от права собственности на недвижимые вещи осуществляется посредством нотариально удостоверенного заявления, зарегистрированного в реестре недвижимого имущества.
Статья 339. Обращение взыскания на имущество по обязательствам собственника ­
(1) Отчуждение имущества собственника путем применения процедуры обращения взыскания на имущество по обязательствам собственника может осуществляться только на основании судебного решения, если иной порядок не предусмотрен законом или договором.
(2) Собственник утрачивает право собственности на имущество, на которое обращено взыскание, с момента приобретения права собственности на него правомочным лицом, которому передано это имущество.
Статья 340. Отчуждение имущества, которое в соответствии с законом не может принадлежать лицу на праве собственности ­
(1) Если по предусмотренным законом основаниям лицо приобрело право собственности на вещь, которая в соответствии с законом не может принадлежать ему на праве собственности, собственник обязан произвести отчуждение вещи в течение года с момента приобретения права собственности или в течение иного срока, предусмотренного законом.
(2) Если собственник не произвел отчуждение вещи в сроки, указанные в части (1),
судебная инстанция по требованию органа местного публичного управления может вынести решение либо об отчуждении вещи и передаче вырученной суммы бывшему собственнику с удержанием расходов на отчуждение, либо о передаче вещи в собственность государства с возмещением собственнику убытков в размере, установленном судебной инстанцией.
(3) Положения частей (1) и (2) применяются и в случаях, когда по
Page 81 of 309
предусмотренным законом основаниям лицо приобрело в собственность вещь, на которую необходимо специальное разрешение, и ему отказано в выдаче такого разрешения.
Статья 341. Выкуп домашних животных при нарушении правил обращения с ними
В случае, когда собственник домашних животных обращается с ними с явным нарушением правил, установленных законом или нормами гуманного отношения к животным, любое лицо вправе требовать передачи ему животных. Выкупная цена устанавливается соглашением сторон или судебным решением.
Статья 342. Реквизиция
(1) В случае стихийного бедствия, эпидемии, эпизоотии или иной чрезвычайной ситуации вещь может быть изъята у собственника на основании решения органа публичной власти в порядке и на условиях, установленных законом.
(2) Лицо, вещь которого реквизирована, может потребовать ее возврата, если при прекращении чрезвычайной ситуации она сохранилась в натуре.
(3) Стоимость вещи или, если вещь сохранилась в натуре и возвращена собственнику, стоимость пользования вещью устанавливаются соглашением сторон, а при наличии разногласий – судебным решением.
Статья 343. Конфискация
(1) Конфискация имущества собственника допускается на основании судебного решения в случаях и на условиях, установленных законом.
(2) В случаях, предусмотренных законом, имущество собственника может быть конфисковано на основании административного акта. Административный акт о конфискации может быть обжалован в судебную инстанцию.
Глава III ­
ОБЩАЯ СОБСТВЕННОСТЬ ­
Ч а с т ь 1 ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ
Статья 344. Общая собственность. Основания ее возникновения �
(1) Собственность является общей в случае, когда право собственности на вещь принадлежит двум или более лицам.
(2) Общая собственность может возникать на основании закона или сделки.
Статья 345. Формы общей собственности �
(1) Общая собственность может характеризоваться с определением доли каждого из
собственников (долевая собственность) либо без определения таких долей
(совместная собственность).
(2) Если имущество является общим, долевая собственность предполагается до тех пор, пока не будет доказано обратное.
(3) Участники совместной собственности могут придать общему имуществу режим общей долевой собственности.
Ч а с т ь 2 ­
ОБЩАЯ ДОЛЕВАЯ СОБСТВЕННОСТЬ Статья 346. Доля в общей долевой собственности �
(1) Каждый участник долевой собственности (сособственник) является исключительным собственником одной идеальной доли общего имущества. Доли
предполагаются равными до тех пор, пока не будет доказано обратное. Если
имущество приобретено в результате совершения сделки, обратное может быть доказано только посредством приведения письменных доказательств.
(2) Участник долевой собственности, осуществивший за свой счет с согласия остальных собственников неотделимые улучшения общего имущества, вправе требовать соответствующего изменения долей либо возмещения расходов.
Статья 347. Пользование имуществом, находящимся
Page 82 of 309
в долевой собственности
(1) Каждый участник долевой собственности вправе пользоваться общим имуществом в той мере, в которой это не изменяет его назначение и не ущемляет права остальных сособственников.
(2) Порядок пользования общим имуществом определяется соглашением участников долевой собственности либо, при наличии разногласий, судебным решением на основании справедливой оценки интересов всех сособственников.
(3) Участник долевой собственности вправе требовать передачи ему во владение и пользование доли общего имущества, соответствующей его доле, а в случае невозможности этого – требовать от сособственников, владеющих и пользующихся вещью, выплаты справедливого возмещения.
(4) Участник долевой собственности, осуществляющий пользование общим имуществом в исключительном порядке без согласия остальных сособственников, может быть обязан возместить причиненные убытки.
Статья 348. Плоды от использования имущества, находящегося в долевой собственности ­
(1) Плоды, полученные от использования имущества, находящегося в долевой собственности, причитаются всем сособственникам пропорционально их долям, если ими не установлено иное.
(2) Участник долевой собственности, самолично понесший расходы на производство либо сбор плодов, имеет право на возмещение этих расходов сособственниками пропорционально их долям.
Статья 349. Выгода и обременения долевой собственности
Участники долевой собственности распределяют выгоду и несут обременения долевой собственности пропорционально своим долям.
Статья 350. Сделки по сохранению имущества, находящегося в долевой собственности
Каждый участник долевой собственности может совершать сделки по сохранению общего имущества без согласия остальных сособственников и вправе требовать от них возмещения расходов пропорционально их долям.
Статья 351. Сделки по распоряжению имуществом, находящимся в долевой собственности ­
(1) Сделки по распоряжению в отношении имущества, находящегося в долевой собственности, могут совершаться только с согласия всех сособственников.
(2) Сделки по распоряжению, совершенные без единодушного согласия всех участников долевой собственности, являются оспоримыми, если будет доказано, что третье лицо является недобросовестным. В этом случае течение срока исковой давности в отношении права предъявления иска начинается с момента, когда сособственник, не изъявивший свое согласие, узнал или должен был узнать о наличии оснований недействительности.
(3) Участник долевой собственности может произвести отчуждение принадлежащей ему доли с соблюдением преимущественного права покупки остальных сособственников.
Статья 352. Преимущественное право покупки
(1) При продаже доли в имуществе, находящемся в долевой собственности, за исключением продажи с торгов, остальные сособственники имеют преимущественное право покупки продаваемой доли по цене, за которую она продается, и на прочих равных условиях.
(2) Продавец доли обязан известить остальных сособственников о намерении продать свою долю с указанием цены и других условий продажи. Если остальные сособственники откажутся от осуществления своего преимущественного права покупки или не осуществят это право в отношении недвижимого имущества – в течение месяца со дня извещения, а в отношении движимого имущества – в течение
Page 83 of 309
десяти дней, продавец вправе продать свою долю любому лицу. Если намерение приобрести долю в общей собственности изъявили несколько сособственников, продавец вправе сам выбрать из них покупателя.
(3) В случае продажи доли без соблюдения преимущественного права покупки любой сособственник может в течение трех месяцев предъявить в судебную инстанцию иск о переводе на него прав и обязанностей покупателя.
(4) Уступка преимущественного права покупки при покупке доли в общей собственности не допускается.
Статья 353. Обращение взыскания на долю в имуществе, находящемся в долевой собственности �
(1) Кредиторы участника долевой собственности могут обратить взыскание на его идеальную долю в общем имуществе либо могут потребовать от судебной инстанции раздела имущества. В последнем случае обращение взыскания осуществляется в отношении доли имущества либо, по обстоятельствам, причитающейся должнику денежной суммы.
(2) В случае продажи доли в принудительном порядке судебный исполнитель извещает об этом остальных сособственников не позднее чем за десять дней до установленной даты продажи. При равной цене при продаже доли с торгов сособственники обладают преимущественным правом покупки.
(3) Кредиторы, которые обладают правом обеспечения в отношении имущества, находящегося в долевой собственности, либо требование которых возникло в связи с сохранением его или управлением им, вправе обратить взыскание на общее имущество либо на суммы, полученные в результате раздела.
(4) Сделки по приостановлению раздела могут быть предъявлены кредиторам в случае их нотариального удостоверения либо, по обстоятельствам, выполнения
предусмотренных законом формальностей по опубликованию.
(5) Личные кредиторы участника долевой собственности могут также вмешаться за свой счет в раздел, осуществляемый по требованию сособственников либо другого кредитора. Однако они не могут обжаловать совершенный раздел иначе как в случае, когда он совершен в их отсутствие, без учета выдвинутых ими возражений, и в случае фиктивного раздела либо совершения его таким образом, что кредиторы не смогли выдвинуть свои возражения.
(6) Положения части (5) применяются также в отношении кредиторов, обладающих правом обеспечения на имущество, находящееся в долевой собственности, либо кредиторов, требование которых возникло в связи с сохранением такого имущества или управлением им.
Статья 354. Устранение от участия в долевой собственности
(1) Участники долевой собственности могут потребовать от судебной инстанции исключения сособственника, который своими действиями, действиями лиц, которым он уступил право пользования имуществом либо за которых он обязан нести ответственность, грубо нарушил права остальных сособственников.
(2) В случае, предусмотренном частью (1), участник долевой собственности обязан произвести отчуждение своей доли. В случае отказа решение о ее принудительной продаже принимается в судебном порядке.
Статья 355. Общая долевая собственность на общие части многоэтажных или многоквартирных домов �
(1) Если в здании есть предназначенные для жилья либо имеющие другое
назначение площади, принадлежащие разным собственникам, каждый из них обладает правом принудительной и бессрочной общей долевой собственности на части здания, которые, будучи предназначенными для пользования площадями, не могут использоваться иначе как сообща.
(2) Отношения, предусмотренные частью (1), регулируются законом.
Page 84 of 309
Статья 356. Общая долевая собственность на общие ограждения
(1) Любая стена, ров или иное ограждение между двумя земельными участками, находящимися в черте населенного пункта, предполагается общей собственностью соседей, если иное не следует из удостоверяющего право документа, из знака необщности в соответствии с градостроительными регламентами либо если общая собственность не стала исключительной собственностью вследствие приобретательной давности.
(2) Доля прав на общие ограждения считается принадлежностью. Отчуждение доли или обременение ее ипотекой может осуществляться только одновременно с правом на земельный участок.
Статья 357. Прекращение общей долевой собственности путем раздела �
(1) Прекращение общей долевой собственности путем раздела может быть востребовано в любой момент, если иное не установлено законом, договором или судебным решением.
(2) Раздел может быть востребован и в случае, когда один из участников долевой собственности осуществлял исключительное пользование имуществом, кроме случая приобретения им имущества вследствие приобретательной давности в соответствии с законом.
(3) Раздел может осуществляться по соглашению сособственников либо по судебному решению.
Статья 358. Недопустимость раздела
(1) Раздел недопустим в случаях, предусмотренных статьями 355 и 356, а также в других случаях, предусмотренных законом.
(2) Раздел может быть произведен в отношении общих частей многоэтажных либо многоквартирных зданий при наличии согласия всех сособственников или в случае, когда они уже не предназначены для совместного пользования.
Статья 359. Отсрочка раздела
(1) Договоры об отсрочке раздела не могут заключаться на срок более пяти лет. В отношении недвижимого имущества договоры подлежат заключению в нотариально удостоверенной форме и регистрации в реестре недвижимого имущества.
(2) По обоснованным причинам по требованию любого из участников долевой собственности судебная инстанция может вынести решение о разделе и до истечения установленного договором срока.
(3) Судебная инстанция может вынести решение об отсрочке раздела, если эта мера необходима для защиты интересов остальных сособственников. Судебная инстанция может вынести решение о разделе, если обстоятельства, существовавшие на момент принятия решения об отсрочке, изменились.
Статья 360. Раздел в случае признания участника долевой собственности недееспособным или ограниченно дееспособным �
В случае признания одного из участников долевой собственности недееспособным или ограниченно дееспособным раздел может осуществляться по соглашению сособственников лишь с согласия органа опеки и попечительства, а также, при необходимости, его законного представителя.
Статья 361. Порядок раздела имущества, находящегося в долевой собственности �
(1) Раздел имущества, находящегося в долевой собственности, осуществляется в натуре пропорционально доле каждого сособственника.
(2) Если имущество, находящееся в долевой собственности, является неделимым либо если раздел в натуре затруднителен, раздел осуществляется путем:
а) передачи всего имущества взамен разницы в стоимости одному или нескольким
Page 85 of 309
сособственникам по их требованию;
b) продажи имущества в установленном сособственниками порядке либо, при недостижении согласия, с торгов и распределения вырученной суммы между сособственниками пропорционально доле каждого из них.
(3) В случае передачи одному из участников долевой собственности имущественной части, превышающей его долю, остальным сособственникам предоставляется разница в стоимости.
(4) Раздел осуществляется в порядке, установленном законом.
(5) При необходимости имущественные части, установленные судебной инстанцией, могут распределяться посредством жеребьевки.
Статья 362. Погашение долгов при разделе
(1) Любой из участников долевой собственности может потребовать погашения долгов, которые возникли в связи с долевой собственностью и срок погашения которых наступил либо должен наступить в течение года, в котором производится раздел.
(2) Сумма, необходимая для погашения обязательств, вытекающих из части (1), вычитается, в отсутствие положения о противном, из цены, по которой продано общее имущество в связи с разделом, и распределяется между сособственниками пропорционально доле каждого из них.
Статья 363. Последствия раздела имущества, находящегося в общей долевой собственности �
(1) Каждый участник долевой собственности становится исключительным собственником предоставленного ему имущества либо предоставленных ему денежных сумм только с даты раздела общего имущества, за исключением
недвижимого имущества, право собственности на которое возникает с даты
регистрации в реестре недвижимого имущества.
(2) Сделки, совершенные в установленном законом порядке одним из участников долевой собственности в отношении общего имущества, сохраняют силу и могут быть предъявлены приобретателю имущества после раздела.
(3) Обеспечения, установленные одним из участников долевой собственности в отношении своей доли, переходят по праву на его имущество либо на денежные суммы, предоставленные ему вследствие раздела.
(4) Раздел, произведенный до срока, установленного соглашением участников долевой собственности, не может быть предъявлен кредитору, обладающему ипотекой в отношении одной из долей, если последний не дал согласия на раздел либо если его должник не сохранил право собственности на не менее чем соответствующую часть имущества.
Статья 364. Обязанность участников долевой собственности предоставить обеспечение �
(1) Участники долевой собственности в пределах своих долей обязаны предоставить обеспечение на случай эвикции и обнаружения скрытых недостатков; при этом положения об обязанности предоставления гарантии продавцом применяются соответствующим образом.
(2) Каждый участник долевой собственности обязан возместить сособственникам убытки, причиненные последствиями эвикции либо скрытым недостатком. Если один из участников долевой собственности является несостоятельным, причитающуюся с
него часть вносят пропорционально своим долям остальные сособственники.
(3) Участники долевой собственности не обязаны предоставлять обеспечение, если убытки причинены вследствие деяния, совершенного другим сособственником, либо если они освобождены от предоставления обеспечения актом раздела.
Статья 365. Недействительность раздела
(1) Раздел может быть признан недействительным по тем же основаниям, что и сделки.
Page 86 of 309
(2) Раздел, осуществленный без участия всех участников долевой собственности, является ничтожным.
(3) Раздел признается действительным, хотя бы он и не относился ко всему имуществу, находящемуся в общей долевой собственности. В отношении вещей, которые не были разделены своевременно, в любое время может быть произведен дополнительный раздел.
(4) Участник долевой собственности, который, зная об основаниях недействительности, произвел полное либо частичное отчуждение выделенного ему имущества, не может ссылаться на оспоримость раздела.
Ч а с т ь 3
ОБЩАЯ СОВМЕСТНАЯ СОБСТВЕННОСТЬ Статья 366. Общие положения об общей совместной
собственности ­
(1) В случае, когда право собственности принадлежит одновременно нескольким
лицам и ни одно из них не является собственником одной идеальной доли общего имущества, собственность признается общей совместной.
(2) К общей совместной собственности применяются соответствующим образом положения об общей долевой собственности, если положениями настоящей части не предусмотрено иное.
Статья 367. Пользование имуществом, находящимся в общей совместной собственности ­
Каждый участник совместной собственности имеет право пользования общей вещью согласно ее назначению и без ограничения права остальных сособственников, если договором не предусмотрено иное.
Статья 368. Сделки по сохранению и управлению имуществом, находящимся в совместной собственности ­
Любой из участников совместной собственности предполагается имеющим согласие остальных сособственников на совершение любых сделок по сохранению и управлению общим имуществом, если законом или договором не предусмотрено иное.
Статья 369. Сделки по распоряжению имуществом, находящимся в совместной собственности ­
(1) Каждый участник совместной собственности может распоряжаться движимым общим имуществом, если соглашением между ними не предусмотрено иное.
(2) Для совершения сделок по распоряжению недвижимым общим имуществом необходимо письменное согласие всех участников совместной собственности.
(3) Сделка по распоряжению, совершенная одним из участников совместной собственности, может быть признана недействительной, если будет доказано, что другая сторона знала или должна была знать о соглашении, ограничивающем право распоряжения, что остальные сособственники не согласны на совершение сделки либо что не было истребовано согласие на отчуждение недвижимости.
Статья 370. Раздел имущества, находящегося в совместной собственности ­
Раздел общего имущества между участниками совместной собственности осуществляется пропорционально вкладу каждого в приобретение имущества. До тех пор, пока не будет доказано обратное, вклад сособственников предполагается
равным.
Статья 371. Общая совместная собственность супругов
(1) Имущество, нажитое супругами во время брака, является их совместной собственностью, если законом или заключенным между ними договором не установлен иной правовой режим этого имущества.
(2) Любое имущество, нажитое супругами во время брака, предполагается их совместной собственностью до тех пор, пока не будет доказано обратное.
Page 87 of 309
Статья 372. Личная собственность каждого из супругов
(1) Имущество, принадлежавшее каждому из супругов до вступления в брак, а также полученное им во время брака на основании договора дарения, в порядке наследования либо иным образом безвозмездно, является исключительной собственностью того супруга, которому оно принадлежало или которым оно получено.
(2) Вещи индивидуального пользования (одежда, обувь и т.п.), за исключением драгоценностей и других предметов роскоши, хотя бы и были приобретены во время брака за счет общих средств супругов, признаются личным имуществом того супруга, который ими пользуется.
(3) Имущество каждого из супругов может быть признано их совместной собственностью, если будет установлено, что во время брака за счет общих средств супругов были произведены вложения, значительно увеличившие стоимость этого имущества.
Статья 373. Определение долей в совместной собственности супругов в случае раздела имущества ­
(1) В случае раздела имущества, являющегося совместной собственностью супругов, их доли считаются равными.
(2) Общее имущество супругов может быть разделено как при разводе, так и во время брака. Раздел имущества, являющегося совместной собственностью, во время брака не затрагивает правовой режим имущества, которое будет приобретено в будущем.
Глава IV ­
ЗАЩИТА ПРАВА СОБСТВЕННОСТИ
Статья 374. Истребование собственником своего имущества ­
(1) Собственник вправе истребовать свое имущество из чужого незаконного владения.
(2) Владелец может отказать в передаче вещи, если он сам или опосредованный владелец, для которого он владеет, обладает преимущественным правом владения перед собственником. Истребование вещи может применяться в отношении лица, обладающего преимущественным правом, если вещь получена им путем применения насилия или обмана.
(3) С момента прекращения добросовестности, а в случае недобросовестного владельца – с момента приобретения владения владелец отвечает перед собственником за убытки, причиненные вследствие того, что по его вине вещь повреждена, погибла или не может быть возвращена по иным причинам.
(4) В связи с истребованием вещи к собственнику применяются соответствующим образом положения статей 307, 310 – 312.
(5) Если владение приобретено владельцем вследствие самоуправства или совершения преступления, он отвечает перед собственником в соответствии с нормами о деликтной ответственности.
Статья 375. Истребование собственником имущества от добросовестного приобретателя ­
(1) Если вещь приобретена возмездно от лица, которое не имело права ее отчуждать, собственник может истребовать ее от добросовестного приобретателя
только в случае, когда вещь утеряна собственником или лицом, которому она была
передана собственником во владение, либо похищена у того или другого, либо выбыла из их владения иным путем помимо их воли.
(2) Если вещи приобретены безвозмездно от лица, которое не имело права их отчуждать, собственник вправе истребовать их во всех случаях.
(3) Деньги, ценные бумаги на предъявителя и вещи, приобретенные посредством торгов, не могут быть истребованы от добросовестного приобретателя.
Page 88 of 309
Статья 376. Требование устранения нарушений, не связанных с лишением владения �
(1) Если право собственника нарушено иным путем помимо незаконного завладения или лишения владения, собственник может потребовать от совершившего
нарушение лица прекращения нарушения. Он может потребовать также возмещения причиненных убытков. Возмещение убытков может быть востребовано и в случае, когда не требуется прекращение нарушения или когда исполнение этого требования невозможно.
(2) Если имеются основания для того, чтобы предположить последующие нарушения, собственник вправе предъявить негаторный иск.
(3) Положения частей (1) и (2) не применяются, если собственник на основании закона и прав других лиц должен допустить воздействие на вещь.
Глава V ПРАВО СОСЕДСТВА
Статья 377. Обязанность взаимного уважения
Собственники соседних земельных участков и иного соседствующего недвижимого имущества помимо предусмотренных законом прав и обязанностей несут обязанность взаимного уважения. Соседствующими считаются земельные участки или иное недвижимое имущество, которые могут оказывать взаимное воздействие.
Статья 378. Допустимое соседское воздействие
(1) Собственник земельного участка или иного недвижимого имущества не может запретить воздействие на свое имущество газа, пара, запаха, копоти, дыма, шума, тепла, вибрации или иное подобного рода воздействие с соседнего участка, если они не мешают собственнику пользоваться своим имуществом или незначительно нарушают его право.
(2) Положение части (1) применяется и в случаях, когда воздействие является существенным, но вызывается обычным использованием другого земельного участка и не может быть устранено экономически обоснованными мерами. Если собственник вынужден терпеть такое воздействие и если воздействие превышает признанное для данной местности обычным использование и допустимые экономические пределы, он может требовать от собственника участка, производящего воздействие, соответствующего возмещения в денежной форме.
Статья 379. Недопустимое воздействие
(1) Собственник может требовать запрещения строительства или эксплуатации зданий и сооружений, о которых можно бесспорно утверждать, что их наличие и использование представляют опасность недопустимого воздействия на его земельный участок.
(2) Если здание или сооружение возведено с соблюдением установленного законом расстояния от границы участка, требование его сноса или запрещения эксплуатации возможно лишь в случае, когда недопустимое воздействие явно имело место.
Статья 380. Требование устранения угрозы обрушения
В случае наличия опасности обрушения строения с соседнего земельного участка на его участок собственник может потребовать от соседа принять необходимые меры для предотвращения этого.
Статья 381. Водопользование
(1) Водные потоки и подземные воды, имеющиеся на нескольких земельных участках, не могут быть отклонены либо изменены одним из собственников земельного участка таким образом, чтобы количество или качество воды изменилось в ущерб собственнику другого земельного участка.
(2) Собственник земельного участка, расположенного ниже по течению, не имеет права никоим образом препятствовать естественному течению вод, поступающих с участка, расположенного выше по течению.
(3) Если течение вод участка, расположенного выше по течению, причиняет ущерб
Page 89 of 309
земельному участку, расположенному ниже по течению, собственник последнего может потребовать разрешения судебной инстанции на осуществление на своем участке работ, необходимых для изменения направления вод, неся все связанные с этим расходы. Собственник земельного участка, расположенного выше по течению, обязан не производить никаких работ, способных ухудшить положение земельного участка, расположенного ниже по течению.
Статья 382. Специальные правила водопользования
(1) Собственник земельного участка, расположенного ниже по течению, не может препятствовать истечению, вызванному собственником земельного участка, расположенного выше по течению, либо другими лицами, будь то воды, забившие на участке, расположенном выше по течению, в результате произведенных его собственником подземных работ, воды, образовавшиеся в результате осушения болотистых земель, либо воды, используемые в бытовых, сельскохозяйственных или производственных целях, но только если это истечение предшествует стоку в водный поток либо ров.
(2) В случае, предусмотренном частью (1), собственник земельного участка, расположенного выше по течению, обязан избрать способ и средства стока, причиняющие наименьший ущерб земельному участку, расположенному ниже по течению, оставаясь обязанным выплатить справедливое и предварительное возмещение его собственнику.
(3) Положения частей (1) и (2) не применяются в случае, когда на земельном участке, расположенном ниже по течению, находится постройка с приусадебным участком либо кладбище.
Статья 383. Водозабор
Собственник, намеревающийся использовать для орошения своего земельного участка воды из естественных и искусственных источников, которыми он действительно может распоряжаться, вправе исключительно за свой счет произвести на противоположном прибрежном земельном участке необходимые работы для водозабора.
Статья 384. Излишки воды
(1) Собственник, располагающий излишками воды для текущих нужд, обязан взамен справедливого и предварительного возмещения предоставить эти излишки собственнику, который не может получить необходимую для его земельного участка воду иначе как путем осуществления чрезвычайных расходов.
(2) Собственник не освобождается от обязанности, указанной в части (1), под предлогом, что он мог бы использовать излишки воды по назначению, иному чем
(1) Собственник может использовать для любых потребностей источник, имеющийся на его земельном участке, при условии, что не будут ущемлены права, приобретенные собственником земельного участка, расположенного ниже по течению.
(2) Собственник земельного участка, на котором находится источник, не может изменить его течение, если этим изменением лишает жителей населенного пункта воды, необходимой для удовлетворения их текущих нужд.
Статья 386. Водосток с крыши
Крыша должна быть устроена таким образом, чтобы вода, снег или лед стекали и падали исключительно на земельный участок собственника.
Статья 387. Упавшие плоды
Page 90 of 309
Плоды, упавшие с деревьев или кустарников, расположенных на соседнем земельном участке, считаются плодами этого участка.
Статья 388. Корни и ветви с соседнего участка
(1) Собственник земельного участка может срезать и оставить себе корни дерева или куста, проникшие к нему с соседнего земельного участка. Это же правило применяется и к свешивающимся с соседнего земельного участка ветвям деревьев и кустов.
(2) Право, предусмотренное частью (1), не предоставляется собственнику в случае, когда корни и ветви не мешают ему пользоваться своим земельным участком.
Статья 389. Расстояние для построек, работ и посадок
(1) Любые постройки, работы или посадки могут производиться собственником земельного участка только с соблюдением минимального расстояния от линии границы в соответствии с законом, градостроительным регламентом либо, при отсутствии таковых, местными обычаями таким образом, чтобы не были ущемлены права собственника соседнего участка.
(2) Деревья, за исключением деревьев высотой ниже двух метров, насаждений и живых изгородей, должны быть посажены на расстоянии, предусмотренном законом, градостроительным регламентом либо местными обычаями, составляющем при этом не менее двух метров от линии границы.
(3) В случае несоблюдения расстояния, предусмотренного частями (1) и (2), собственник соседнего земельного участка вправе требовать выкорчевки либо обрезки на надлежащей высоте деревьев, насаждений или изгородей за счет собственника участка, на котором они расположены.
Статья 390. Нарушение границы соседнего земельного участка в случае постройки ­
(1) В случае, когда собственник земельного участка при возведении постройки преступил пределы своего земельного участка без того, чтобы ему можно было вменить в вину умысел или тяжкий проступок, его сосед должен терпимо отнестись к нарушению границы, если он не сделал замечания до ее нарушения либо сразу же после этого.
(2) Соседу, права которого ущемлены ситуацией, предусмотренной частью (1), должны быть возмещены убытки в виде денежной ренты, выплачиваемой ежегодно и предварительно.
(3) Лицо, имеющее право на ренту, может в любой момент потребовать, чтобы его должник возместил ему стоимость застроенной части земельного участка взамен передачи права собственности на нее.
Статья 391. Доступ на земельный участок другого лица
(1) Любой собственник после письменного или устного уведомления обязан разрешить соседу доступ на свою территорию, если это необходимо для осуществления и содержания построек, насаждений или иных работ на соседнем участке.
(2) Собственник, обязанный разрешить доступ на свою территорию, имеет право на возмещение причиненных ему тем самым убытков и на восстановление участка в первоначальном состоянии.
(3) В случае, когда в результате воздействия природных сил либо форс-мажорных обстоятельств вещь проникла либо была перенесена на чужой земельный участок, собственник участка обязан разрешить ее поиск и возврат, если он сам не приступил к ее поиску либо не возвратил ее. Эта вещь продолжает принадлежать собственнику, за исключением случая, когда последний отказывается от нее. Собственник земельного участка вправе требовать освобождения участка от чужой вещи и приведения его в первоначальное состояние.
(4) Собственник земельного участка, осуществляющий и содержащий постройки, насаждения или иные работы на своей территории, не вправе подвергать опасности
Page 91 of 309
соседний участок либо подрывать прочность расположенных на нем построек, насаждений и работ.
Статья 392. Проход по чужому владению
(1) Если земельный участок лишен сообщения посредством каких бы то ни было путей доступа общего пользования к водопроводам, линиям электропередачи, газопроводам, средствам связи и тому подобным средствам, собственник может потребовать от соседей позволить ему использовать их земельные участки для проведения необходимого сообщения.
(2) Проход должен осуществляться на условиях, наносящих наименьший ущерб осуществлению права собственности на земельный участок. Соседу, участок которого использован для доступа, должно быть уплачено справедливое и предварительное возмещение, которое по соглашению сторон может быть осуществлено в виде единовременной выплаты.
(3) Возмещение, полагающееся в соответствии с частью (2), удваивается в случае, когда отсутствие доступа обусловлено деянием собственника, требующего обеспечения прохода.
Статья 393. Устройство разграничительной межи
(1) Собственник земельного участка может потребовать от собственника соседнего участка принять участие в устройстве прочной разграничительной межи или в восстановлении поврежденной межи.
(2) Расходы по размежеванию распределяются между соседями в равных долях, если из существующих между ними правоотношений не следует иное.
Статья 394. Межевые споры
(1) Если в спорном случае невозможно определить истинную границу, то определяющим для размежевания является фактическое владение соседей. Если фактическое владение не может быть определено, то к каждому земельному участку присоединяется равная часть спорной площади.
(2) Если определение границы в соответствии с положениями части (1) приведет к результату, который противоречит установленным фактам, в частности не соответствует установленному размеру земельного участка, то по требованию одной из сторон граница определяется судебной инстанцией.
Р а з д е л IV ­ ДРУГИЕ ВЕЩНЫЕ ПРАВА ­ Глава I ­
УЗУФРУКТ
Статья 395. Понятие узуфрукта
(1) Узуфруктом признается право пользования одним лицом (узуфруктуарием) определенный или определяемый период времени вещью другого лица (номинального собственника), получения ее плодов на тех же условиях, что и собственник, но с обязанностью сохранения существа вещи. Узуфруктуарий обладает правом владения вещью, но не может произвести ее отчуждение.
(2) Узуфрукт может быть ограничен посредством исключения некоторых видов пользования.
(3) Узуфрукт может устанавливаться одновременно либо последовательно в пользу одного или нескольких лиц, существующих на момент открытия узуфрукта.
Статья 396. Установление узуфрукта
(1) Узуфрукт может устанавливаться законом или сделкой с применением к недвижимым вещам положений о реестре недвижимого имущества. В предусмотренных законом случаях узуфрукт может устанавливаться судебным решением.
(2) При установлении узуфрукта применяются те же правила, что и при отчуждении вещи, являющейся предметом узуфрукта.
(3) Предметом узуфрукта могут быть любые находящиеся в гражданском обороте
Page 92 of 309
непотребляемые вещи, движимые или недвижимые, материальные или нематериальные, в том числе имущество или часть имущества.
(4) Узуфрукт распространяется на все принадлежности вещи, предоставленной в узуфрукт, а также на все, что присоединяется к ней или включается в ее состав.
Статья 397. Срок узуфрукта
(1) Узуфрукт устанавливается на срок не более чем до смерти физического лица либо ликвидации юридического лица, если меньший срок не установлен законом либо сделкой.
(2) Срок узуфрукта, установленного в пользу юридического лица, не может превышать тридцати лет.
(3) Узуфрукт прекращается смертью физического лица или ликвидацией юридического лица, в пользу которого установлен узуфрукт.
(4) Любая сделка, которой устанавливается бессрочный и подлежащий передаче в случае смерти или ликвидации узуфрукт, является ничтножной.
Статья 398. Неотчуждаемость узуфрукта
(1) Узуфрукт не может передаваться от узуфруктуария другому лицу посредством сделки либо в порядке правопреемства.
(2) Узуфруктуарий может полностью или частично сдавать внаем либо в аренду другому лицу движимую вещь, являющуюся предметом узуфрукта, если в момент установления узуфрукта не установлено иное.
(3) В случае, когда на момент установления узуфрукта недвижимость не была сдана внаем либо в аренду, узуфруктуарий не имеет права сдавать ее внаем либо в аренду без согласия номинального собственника либо без разрешения судебной инстанции, если это право не было прямо предоставлено ему в момент установления узуфрукта.
(4) При прекращении узуфрукта номинальный собственник обязан оставить в силе договоры найма или аренды, заключенные в установленном порядке. При этом он может отказать в оставлении их в силе в той мере, в которой:
а) установленный без его согласия срок договора найма или аренды превышает обычный по местным обычаям срок;
b) торговая площадь сдана внаем на срок более пяти лет;
с) сельскохозяйственное предприятие сдано в аренду на срок более двенадцати лет;
d) сельскохозяйственный земельный участок сдан в аренду на срок более шести лет;
е) договор найма или аренды содержит необычные условия, являющиеся чрезвычайно обременительными для номинального собственника.
(5) Номинальный собственник утрачивает право отказа в оставлении договора в силе в случае, когда наниматель или арендатор установил ему разумный срок, в течение которого номинальный собственник должен был объявить об оставлении договора в силе либо об отказе в этом, но не сделал этого в установленный срок.
Статья 399. Определение состояния вещи
(1) Узуфруктуарий принимает вещи в том состоянии, в котором они находятся.
(2) При установлении узуфрукта в отношении совокупности вещей узуфруктуарий и номинальный собственник обязаны оказывать друг другу содействие в составлении инвентарной описи имущества.
(3) Инвентарная опись должна содержать указание даты ее составления, подписи обеих сторон, нотариально удостоверенные по требованию одной из сторон.
(4) Каждая сторона вправе обратиться за составлением инвентарной описи к компетентным органам.
(5) Сторона, обратившаяся за составлением инвентарной описи в соответствии с положениями части (4) или за нотариальным удостоверением подписи, несет связанные с этим расходы.
Статья 400. Стоимость, обременения и расходы узуфрукта �
Page 93 of 309
(1) Узуфрукт является безвозмездным, если его возмездный характер прямо не оговорен.
(2) Расходы и обременения, сопряженные с собственностью, несет номинальный собственник, за исключениями, предусмотренными законом или договором.
(3) Узуфруктуарий обязан осуществлять обязательные платежи государству
(налоги, пошлины, сборы) за предмет узуфрукта.
Статья 401. Права узуфруктуария на плоды
(1) Узуфруктуарий пользуется всеми плодами предмета узуфрукта, если не установлено иное. Плоды предмета узуфрукта переходят в собственность узуфруктуария с момента их сбора (получения).
(2) Плоды, не собранные на момент открытия права узуфрукта, принадлежат узуфруктуарию, а плоды, не собранные в конце периода узуфрукта, принадлежат номинальному собственнику, если сделкой, которой установлен узуфрукт, не предусмотрено иное. Доходы считаются полученными день в день и причитаются узуфруктуарию соответственно сроку узуфрукта. Эти положения применяются к плате за аренду, за наем недвижимости, к дивидендам и процентам.
Статья 402. Право распоряжения потребляемыми вещами
Если узуфрукт включает потребляемые вещи, то узуфруктуарий вправе распоряжаться ими, будучи обязанным при этом возвратить вещи такого же качества, количества и стоимости либо, если это невозможно, их эквивалент на момент прекращения узуфрукта.
Статья 403. Исполнение требований, срок удовлетворения которых наступил �
(1) Если узуфрукт распространяется на требование, срок удовлетворения которого наступает в период узуфрукта, то исполнение производится узуфруктуарию, который
должен выдать соответствующую расписку.
(2) По прекращении узуфрукта все полученное в результате удовлетворения требования передается номинальному собственнику.
Статья 404. Право голоса
(1) Право голоса, предоставляемое акцией или другой ценной бумагой, частью общей собственности либо иным имуществом, принадлежит узуфруктуарию.
(2) Право голоса принадлежит номинальному собственнику, если оно приводит к изменению существа главной вещи, такой как уставный капитал или имущество, принадлежащее на праве общей собственности, к изменению назначения этой вещи либо к ликвидации юридического лица.
Статья 405. Права кредиторов
(1) Кредиторы узуфруктуария могут обратить взыскание на его права с учетом прав, принадлежащих номинальному собственнику.
(2) Кредиторы номинального собственника могут обратить взыскание на его права с учетом прав, принадлежащих узуфруктуарию.
Статья 406. Право узуфруктуария на пользование деревьями
(1) Узуфруктуарий не имеет права вырубать деревья, растущие на обремененном узуфруктом участке, за исключением случаев, когда это осуществляется в целях ремонта, содержания или эксплуатации земельного участка. При этом он может распоряжаться деревьями, упавшими или засохшими сами по себе.
(2) Узуфруктуарий обязан заменить погибшие деревья в соответствии с местными обычаями или обыкновениями номинального собственника.
Статья 407. Право узуфруктуария в отношении лесов, предназначенных для рубок �
(1) Если узуфрукт установлен в отношении лесов, предназначенных их собственником для регулярных рубок, узуфруктуарий обязан соблюдать порядок и условия рубки в соответствии с правилами, установленными законом или номинальным собственником, либо с местными обычаями без права требовать какого
Page 94 of 309
бы то ни было возмещения за не вырубленные в период узуфрукта участки.
(2) Деревья, изымаемые из лесных питомников без уничтожения последних, не являются частью узуфрукта, за исключением случаев, когда узуфруктуарий обязан соблюдать положения закона и местные обычаи, предусматривающие их замену.
(3) Руководствуясь положениями закона и обычным пользованием номинального собственника, узуфруктуарий может использовать части высоких лесов, предназначенные для регулярных рубок, осуществляя их периодически в определенных местах либо лишь в отношении определенного числа деревьев по всей территории участка. В остальных случаях узуфруктуарий не имеет права вырубать высокие деревья. Однако он может использовать для производства ремонта, входящего в его обязанность, случайно упавшие деревья и даже рубить нужные деревья, но с обязательным установлением этой необходимости в присутствии номинального собственника.
Статья 408. Право на карьеры
(1) В соответствии с законом узуфруктуарий пользуется карьерами, которые находились в процессе эксплуатации при установлении узуфрукта, так же, как номинальный собственник.
(2) Узуфруктуарий не имеет каких бы то ни было прав на карьеры, разработка которых не начата.
Статья 409. Износ предмета узуфрукта
Если узуфрукт распространяется на вещи, которые, не являясь потребляемыми, изнашиваются в результате их использования, узуфруктуарий вправе пользоваться ими в качестве хорошего собственника согласно их назначению. Он не обязан возвратить их иначе как в состоянии, в котором они находятся в момент прекращения узуфрукта.
Статья 410. Обязанность информирования
(1) Если вещь повреждена или уничтожена либо если необходимо произвести работы по ее ремонту, улучшению или принять меры по предотвращению какой-либо опасности, узуфруктуарий обязан немедленно сообщить об этом номинальному собственнику.
(2) Узуфруктуарий обязан немедленно довести до сведения номинального собственника любой факт незаконных действий в отношении земельного участка и любой факт оспаривания права собственности под угрозой возмещения причиненных в связи с этим убытков.
Статья 411. Обязанность сохранения назначения вещи
При осуществлении своего права узуфруктуарий обязан сохранять назначение вещи, определенное номинальным собственником.
Статья 412. Обязанность производства ремонта
(1) Узуфруктуарий обязан производить ремонт по содержанию вещи.
(2) В случае, если узуфруктуарий понес в связи с вещью расходы, которые он не был обязан нести, обязанность номинального собственника возместить их определяется в соответствии с правилами ведения дел без поручения.
(3) Капитальный ремонт возлагается на номинального собственника, но без того, чтобы он был принужден произвести его.
(4) Крупный ремонт возлагается на узуфруктуария в случае, когда необходимость его вызвана неосуществлением ремонта по содержанию.
(5) Узуфруктуарий обязан известить номинального собственника о необходимости производства крупного ремонта.
(6) Если номинальный собственник не произвел своевременно капитальный ремонт, узуфруктуарий может произвести его за свой счет; при этом по прекращении узуфрукта номинальный собственник обязан возместить его эквивалент.
Статья 413. Исключение обязанности реконструкции
Узуфруктуарий и номинальный собственник не обязаны производить
Page 95 of 309
реконструкцию того, что разрушилось по причине ветхости либо в результате непредвиденных обстоятельств.
Статья 414. Уплата страховых взносов
Если имущество застраховано, в период узуфрукта страховые взносы уплачиваются узуфруктуарием.
Статья 415. Изменение или прекращение обремененного права
Право, обремененное узуфруктом, может быть изменено или прекращено посредством сделки только с согласия узуфруктуария.
Статья 416. Право распоряжения и осуществления мер защиты
Номинальный собственник вправе производить отчуждение имущества, обременять его обязательствами и принимать все меры по защите права собственности.
Статья 417. Обязанность номинального собственника обеспечивать права узуфруктуария
Номинальный собственник обязан воздерживаться от любой сделки и деяния, посредством которых он может воспрепятствовать или нарушить свободное и полное осуществление узуфруктуарием его права, обеспечивать узуфруктуария против эвикции, возмещать узуфруктуарию убытки в случае уменьшения своими деяниями стоимости узуфрукта.
Статья 418. Уплата долгов по имуществу, обремененному узуфруктом
(1) Если универсальный или приравненный к нему узуфруктуарий уплачивает долги по имуществу либо части имущества, обремененным узуфруктом, номинальный собственник обязан по прекращении узуфрукта возместить выплаченные авансом суммы без каких бы то ни было процентов.
(2) Если узуфруктуарий не уплачивает долги, предусмотренные частью (1), номинальный собственник может по своему усмотрению уплатить их либо продать соответствующую часть имущества, предоставленного в узуфрукт. Если эти долги уплачивает номинальный собственник, узуфруктуарий обязан выплатить ему проценты за весь период узуфрукта.
(3) Если уплата долгов не произведена в порядке, указанном в частях (1) и (2), кредиторы могут обратить взыскание на имущество, предоставленное в узуфрукт.
Статья 419. Обнаружение клада
Право узуфруктуария не распространяется на права номинального собственника в отношении обнаруженного в имуществе клада.
Статья 420. Прекращение узуфрукта
(1) Узуфрукт прекращается по истечении срока, на который он установлен, в случае совпадения в одном лице собственника и узуфруктуария, в случае отказа узуфруктуария от своего права либо в связи со смертью или ликвидацией узуфруктуария.
(2) Узуфрукт прекращается также в случаях, когда судебной инстанцией вынесено решение о расторжении обратной силой либо недействительности сделки, на основании которой лицо, установившее узуфрукт, приобрело статус собственника.
Статья 421. Прекращение узуфрукта по требованию номинального собственника
Узуфрукт может быть прекращен по требованию номинального собственника, если узуфруктуарий злоупотребляет при пользовании имуществом, наносит ему ущерб либо допускает его разрушение.
Статья 422. Прекращение узуфрукта в случае уничтожения имущества �
(1) Узуфрукт прекращается в случае полного уничтожения имущества в результате непредвиденных обстоятельств. В случае частичного уничтожения имущества
Page 96 of 309
узуфрукт продолжает существовать в отношении оставшейся его части.
(2) Узуфрукт продолжает существовать в отношении страхового возмещения, если оно не используется на ремонт имущества.
Статья 423. Последствия прекращения узуфрукта
(1) По прекращении узуфрукта узуфруктуарий обязан возвратить номинальному собственнику имущество, которым он обладает в силу своего права узуфрукта, в надлежащем состоянии.
(2) В случае гибели или повреждения имущества по вине узуфруктуария последний обязан возместить номинальному собственнику причиненные в связи с этим убытки.
(3) В отношении недвижимости прекращение узуфрукта подлежит регистрации в соответствующем реестре.
Глава II ­
ПРАВО ПОЛЬЗОВАНИЯ И ПРАВО ПРОЖИВАНИЯ
Статья 424. Общие положения о праве пользования и праве проживания �
(1) Пользование является вещным правом в отношении имущества другого лица, в силу которого пользователь может пользоваться вещью и получать приносимые ею плоды, необходимые для удовлетворения своих собственных нужд и нужд своей семьи.
(2) Обладатель права проживания вправе проживать в жилище другого лица вместе со своим супругом и детьми, хотя бы он и не состоял в браке или не имел детей на момент установления права проживания.
(3) Право пользования и право проживания устанавливаются на основании сделки или закона, с применением к недвижимости положений о реестре недвижимого
имущества.
(4) Акт, которым устанавливается право пользования, может ограничить либо расширить его. Пользователь не может претендовать на больший объем плодов, нежели необходимо для удовлетворения его собственных нужд и нужд его семьи, если актом не предусмотрено иное.
Статья 425. Осуществление права пользования и права проживания �
(1) Право пользования и право проживания не подлежат уступке, а имущество, являющееся предметом этих прав, не может сдаваться внаем или в аренду.
(2) Пользователь или обладатель права проживания несет расходы по уходу за имуществом либо по содержанию его соразмерно части, которой он пользуется.
Статья 426. Право пользования общими удобствами
Пользователь или обладатель права проживания, право которого распространяется только на часть имущества, вправе пользоваться удобствами, предназначенными для общего пользования.
Статья 427. Применение положений об узуфрукте
Положения об узуфрукте применяются соответствующим образом к праву пользования и праву проживания.
Глава III ­
СЕРВИТУТ Статья 428. Общие положения о сервитуте �
(1) Сервитут является обязательством, по которому обременяется недвижимость
(земельный участок, обремененный сервитутом) для обеспечения пользования недвижимостью или нужд недвижимости другого собственника (доминирующий земельный участок). Нужда может заключаться в повышении комфортности доминирующего земельного участка либо вытекать из его хозяйственного назначения.
(2) Обязанность совершения действия может присоединяться к сервитуту и налагаться на собственника земельного участка, обремененного сервитутом. Эта
Page 97 of 309
обязанность является принадлежностью сервитута и не может толковаться иначе как в пользу недвижимости либо для эксплуатации недвижимости.
Статья 429. Условия сервитута
(1) При осуществлении сервитута правомочное лицо должно соблюдать интересы собственника земельного участка, обремененного сервитутом.
(2) Собственник доминирующего земельного участка может быть обязан к выплате в определенные сроки вознаграждения (возмещения убытков) собственнику участка, обремененного сервитутом.
(3) Смена собственников доминирующего земельного участка либо земельного участка, обремененного сервитутом, а также раздел участков не затрагивают право сервитута.
(4) Сервитут может быть установлен в целях обеспечения будущих нужд доминирующего участка.
(5) Сервитут, установленный в отношении здания или сооружения, которое будет воздвигнуто, либо в отношении земельного участка, который будет приобретен, возникает только с даты воздвижения здания или сооружения либо с даты приобретения земельного участка.
(6) Земельный участок, обремененный узуфруктом либо суперфицием, может обременяться сервитутом только с согласия узуфруктуария или суперфициария.
Статья 430. Классификация сервитутов
(1) Явными признаются сервитуты, которые распознаются по внешним признакам, а скрытыми – те, которые не характеризуются внешними признаками.
(2) Постоянными признаются сервитуты, которые исполняются или могут исполняться постоянно без необходимости вмешательства человека, а непостоянными – сервитуты, для осуществления которых необходимо вмешательство человека.
(3) Позитивными признаются сервитуты, предоставляющие собственнику доминирующего земельного участка право прямо осуществлять определенные действия по использованию земельного участка, обремененного сервитутом, а негативными – сервитуты, налагающие на собственника земельного участка, обремененного сервитутом, определенные ограничения при осуществлении своего права собственности.
Статья 431. Установление сервитута
(1) Сервитут может устанавливаться по назначению, определенному собственником, на основании сделки либо вследствие приобретательной давности.
(2) Сделка, которой устанавливается сервитут, совершается в нотариально удостоверенной форме.
(3) Сервитут, установленный на основании сделки, может быть предъявлен с момента его регистрации в реестре недвижимого имущества.
Статья 432. Установление сервитута по назначению, определенному собственником
Сервитут по назначению, определенному собственником, устанавливается письменным документом собственника земельного участка, который ввиду возможного раздела земельного участка изначально устанавливает характер, цель и положение сервитута части участка в пользу других частей.
Статья 433. Приобретение сервитута вследствие приобретательной давности �
(1) Постоянные и явные сервитуты, а также скрытые и позитивные сервитуты могут приобретаться вследствие приобретательной давности в установленном законом порядке.
(2) Материальные действия, соответствующие непостоянным сервитутам, предполагаются выполненными с простого согласия собственника земельного участка, обремененного сервитутом. Собственник доминирующего земельного
Page 98 of 309
участка может применить исковую давность, доказывая обратное.
(3) Скрытые и негативные сервитуты не могут приобретаться вследствие приобретательной давности.
Статья 434. Осуществление сервитута
(1) Обременение, учреждаемое сервитутом, в отношении земельного участка,
доминирующего земельного участка.
(2) Сервитут распространяется на все необходимое для его осуществления.
(3) Если сервитут осуществляется добровольно и безупречно в течение не менее трех лет, в случае возникновения спора между собственниками то, каким образом он осуществляется, может служить определяющим основанием при разрешении спора.
(4) Собственник земельного участка, обремененного сервитутом, обязан воздерживаться от любых действий, ограничивающих либо препятствующих осуществлению сервитута. В частности, он не вправе изменить состояние места либо перенести осуществление сервитута в другое место.
(5) Собственник земельного участка, обремененного сервитутом, может предложить для осуществления сервитута другую часть участка, нежели указанная в части (3), но лишь в случае, когда подобное перемещение не причинит убытки собственнику доминирующего участка. Расходы, связанные с перемещением, несет собственник земельного участка, обремененного сервитутом.
(6) Собственник доминирующего земельного участка должен осуществлять право сервитута таким образом, чтобы причинить как можно меньше неудобств собственнику земельного участка, обремененного сервитутом.
Статья 435. Отказ от земельного участка, обремененного сервитутом
Во всех случаях, когда согласно договору расходы на производство работ, необходимых для осуществления и сохранения сервитута, несет собственник земельного участка, обремененного сервитутом, он может освободиться от этой обязанности, отказавшись в пользу собственника доминирующего земельного участка от необходимой для осуществления сервитута части участка, обремененного сервитутом.
Статья 436. Права собственника доминирующего земельного участка
(1) Собственник доминирующего земельного участка вправе пользоваться сервитутом, производить на участке, обремененном сервитутом, любые работы, необходимые для осуществления права сервитута, сохранять право сервитута, если договором между сторонами не предусмотрено иное.
(2) В отсутствие положения о противном собственник доминирующего земельного участка может принять все меры и произвести за свой счет все работы по осуществлению и сохранению сервитута. Расходы, связанные с проведением таких работ, несут оба собственника соразмерно получаемой ими выгоде в той мере, в которой работы, произведенные для осуществления сервитута, необходимы и полезны, в том числе для земельного участка, обремененного сервитутом.
(3) Собственник доминирующего земельного участка может устранить все здания, сооружения и насаждения, размещенные им на земельном участке, обремененном сервитутом, в случае необходимости приведения участка в надлежащее для его эксплуатации состояние и должен сделать это по требованию собственника земельного участка, обремененного сервитутом.
Статья 437. Обязанности собственника доминирующего земельного участка
Page 99 of 309
(1) Собственник доминирующего земельного участка обязан содержать здания, сооружения и насаждения, размещенные им на земельном участке, обремененном сервитутом, в той мере, в которой это обеспечивает интересы участка, обремененного сервитутом.
(2) Собственник доминирующего земельного участка обязан возместить причиненные собственнику земельного участка, обремененного сервитутом, убытки.
(3) Если право сервитута установлено в пользу двух или более собственников доминирующих земельных участков, обязанность содержания зданий, сооружений и насаждений, размещенных ими на земельном участке, обремененном сервитутом, и возмещения убытков, причиненных собственнику участка, обремененного сервитутом, возлагается на каждого из собственников доминирующих земельных участков соразмерно получаемой ими выгоде, если законом или сделкой, которой установлен сервитут, не предусмотрено иное.
Статья 438. Права на здания, сооружения и насаждения
Собственник земельного участка, обремененного сервитутом, не имеет каких бы то ни было прав на здания, сооружения и насаждения, размещенные на его участке собственником доминирующего земельного участка.
Статья 439. Очередность осуществления прав
Если на одном и том же земельном участке сервитут существует наряду с другим сервитутом либо иным вещным правом пользования недвижимым имуществом таким образом, что эти права не могут осуществляться одновременно (в совокупности либо по отдельности) и если эти права имеют одинаковую степень очередности, то каждое из правомочных лиц может требовать установления такого порядка осуществления прав, который удовлетворял бы в равной мере всех заинтересованных лиц.
Статья 440. Основания прекращения сервитута
Сервитуты прекращаются вследствие их исключения из реестра недвижимого имущества по одному из следующих оснований:
а) соединение – когда оба земельных участка становятся собственностью одного и того же лица;
b) отказ собственника доминирующего земельного участка;
c) истечение срока, на который они установлены;
d) выкуп;
e) невозможность осуществления;
f) неиспользование в течение десяти лет;
g) отпадение необходимости в них;
h) экспроприация земельного участка, обремененного сервитутом, если сервитут противоречит общественной необходимости, для которой будет использовано экспроприированное имущество.
Статья 441. Исчисление срока неиспользования
(1) Течение срока, предусмотренного пунктом f) статьи 440, начинается со дня совершения последнего действия по осуществлению непостоянного сервитута либо со дня совершения действия, противоречащего постоянному сервитуту.
(2) Осуществление сервитута одним из участников общей собственности либо узуфруктуарием прекращает течение срока по отношению к остальным участникам общей собственности либо к номинальному собственнику.
Статья 442. Выкуп сервитута прохода и проезда
(1) Сервитут прохода и проезда может быть выкуплен собственником земельного участка, обремененного сервитутом, при наличии явного несоответствия между пользой, которую он предоставляет доминирующему участку, и неудобствами либо обесценением, причиняемыми участку, обремененному сервитутом.
(2) При наличии разногласий между сторонами судебная инстанция может вынести решение, приравнивающееся к согласию собственника доминирующего земельного
Page 100 of 309
участка. При установлении выкупной цены судебная инстанция учитывает давность сервитута и изменение стоимости обоих земельных участков.
Глава IV �
СУПЕРФИЦИЙ �
Статья 443. Понятие суперфиция �
(1) Суперфицием является вещное право пользования земельным участком другого
лица с целью возведения и эксплуатации здания или сооружения над и под поверхностью этого участка либо эксплуатации существующего здания или сооружения. Это право отчуждаемо, передается в порядке правопреемства и может быть предметом договора имущественного найма.
(2) Если не предусмотрено иное, суперфиций может осуществляться лишь в отношении застроенной площади либо площади, на которой предстоит воздвигнуть здание или сооружение, а также в отношении незастроенной площади, необходимой в соответствии с характером либо назначением здания или сооружения для обеспечения его нормальной эксплуатации.
(3) Пределы права суперфициария на пользование обремененным земельным участком устанавливаются договором или законом. В отсутствие договорных положений земельный участок обременяется сервитутом, необходимым для осуществления права суперфиция. Сервитут прекращается при прекращении права суперфиция.
(4) В отношении права суперфиция применяются соответствующим образом правила о праве собственности на недвижимость, если законом не предусмотрено иное.
(5) Здание или сооружение является существенной составной частью права суперфиция.
(6) Право суперфиция не может устанавливаться под отменительным условием. (7) Право суперфиция не может ограничиваться частью здания или сооружения. Статья 444. Установление права суперфиция
(1) Право суперфиция возникает на основании сделки либо требования закона и может быть предъявлено третьим лицам с момента его регистрации в реестре недвижимого имущества.
(2) Право суперфиция устанавливается на девяносто девять лет, если не установлен иной срок.
(3) Право суперфиция не может быть ограничено отлагательным условием.
Статья 445. Право суперфиция в случае сноса или гибели здания или сооружения
Право суперфиция не прекращается вследствие сноса или гибели здания или сооружения.
Статья 446. Очередность суперфиция
Право суперфиция регистрируется в реестре недвижимого имущества только под первой очередью. Очередность не может быть изменена.
Статья 447. Осуществление права суперфиция
Суперфициарий может свободно распоряжаться своим правом. В случае существующего здания или сооружения суперфиций может отчуждаться либо обременяться ипотекой только вместе с ним. В случае отчуждения здания или сооружения суперфициарием собственник земельного участка обладает преимущественным правом покупки.
Статья 448. Обязанность суперфициария осуществлять периодические платежи �
(1) Если сделкой не предусмотрено иное, суперфициарий обязан выплачивать собственнику земельного участка в виде ежемесячных платежей сумму в размере установившейся на рынке платы за сдачу внаем с учетом характера земельного участка, района, в котором расположен участок, назначения здания или сооружения, а
Page 101 of 309
также любых иных критериев определения эквивалента пользования. Размер периодических платежей определяется на момент установления суперфиция.
(2) Размер периодических платежей может быть пересмотрен по требованию одной из сторон в случае, когда экономические условия складываются таким образом, что неприменение такой меры ведет к нарушению справедливости. Пересмотр осуществляется с учетом изменившихся экономических условий и принципа справедливости.
(3) В случае невнесения суперфициарием периодических платежей в течение трех лет собственник земельного участка вправе требовать продажи суперфиция с торгов. Собственник земельного участка имеет право участвовать в торгах.
(4) В случае, когда суперфиций принадлежит нескольким лицам, в отношениях с собственником они несут солидарную ответственность по внесению периодических платежей.
Статья 449. Прекращение права суперфиция
Право суперфиция прекращается:
а) по истечении его срока;
b) вследствие соединения – когда земельный участок и здание или сооружение становятся собственностью одного и того же лица;
c) в иных случаях, предусмотренных законом.
Статья 450. Прекращение права суперфиция по требованию собственника земельного участка
Если суперфициарий не воздвиг здание или сооружение в оговоренный в сделке об установлении суперфиция срок либо нарушил обязанность сохранения здания или сооружения, собственник земельного участка вправе требовать прекращения права суперфиция.
Статья 451. Последствия прекращения права суперфиция
(1) При прекращении права суперфиция размещенное на земельном участке здание или сооружение передается по праву собственнику участка.
(2) Собственник земельного участка обязан выплатить суперфициарию соответствующее возмещение за здание или сооружение. Возмещение не является соответствующим, если оно не покрывает не менее двух третей рыночной стоимости здания или сооружения.
(3) Собственник земельного участка может быть освобожден от выплаты возмещения, если он до истечения срока суперфиция продлевает это право на предполагаемый срок эксплуатации здания или сооружения. Если суперфициарий отказывается от продления, он теряет право на возмещение.
(4) По прекращении права суперфиция суперфициарий не вправе воздвигать здание или сооружение либо его часть.
Статья 452. Обеспечение возмещения
(1) Суперфициарий имеет право удержания здания или сооружения до выплаты ему возмещения.
(2) Требование возмещения обеспечивается земельным участком взамен суперфиция и очередностью суперфиция.
(3) Если право суперфиция при его прекращении обременено также ипотекой, ипотекодержатели обладают правом залога в отношении возмещения.
Статья 453. Переход права в действующих договорах
При прекращении права суперфиция права суперфициария в действующих договорах имущественного найма и аренды переходят к собственнику земельного участка.
Глава V ­
ЗАЛОГ ­
Ч а с т ь 1 ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ ­
Page 102 of 309
Статья 454. Понятие залога
(1) Залог является вещным правом, на основании которого кредитор (залогодержатель) имеет право в случае неисполнения должником (залогодателем) обеспеченного залогом обязательства получить удовлетворение своих требований из стоимости заложенного имущества преимущественно перед другими кредиторами, в том числе государством.
(2) Залог связан с обеспеченным залогом обязательством, является акцессорным правом по отношению к основному обязательству и обусловлен во времени его длительностью, если законом или договором о залоге не предусмотрено иное.
Статья 455. Виды залога
(1) Залог выступает в двух видах: зарегистрированный залог (залог без лишения владения) и заклад (залог с лишением владения).
(2) При зарегистрированном залоге предмет залога остается во владении залогодателя или третьего лица, действующего от имени залогодателя. При закладе предмет залога передается во владение залогодержателя или третьего лица, действующего от имени залогодержателя. По договору между залогодержателем и залогодателем предмет залога может находиться у залогодателя под замком и печатью залогодержателя.
(3) По характеру правоотношений к зарегистрированному залогу относятся:
а) ипотека – залог недвижимого имущества. Ипотека должна быть зарегистрирована в Реестре недвижимого имущества;

[Ст.455 ч.(3), пкт.а) в редакции ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

b) предпринимательский залог – залог предприятия, который распространяется на все имущество предприятия, включая основные и оборотные средства, другое имущество и имущественные права, отражаемые в балансе предприятия, если законом или договором не предусмотрено иное;

[Ст.455 ч.(3), пкт.b) изменен ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

с) залог товаров, находящихся в обороте или в процессе переработки; d) залог имущества, которое залогодатель приобретет в будущем. � Статья 456. Залогодержатель и залогодатель �
(1) Залогодержателем является лицо, обязательства перед которым обеспечиваются залогом.
(2) Залогодателем является собственник либо иной законный владелец или узуфруктуарий заложенного имущества, обладающий правом отчуждать это имущество.
(3) Залог может устанавливаться как должником по обеспеченному обязательству, так и третьим лицом.
Статья 457. Предмет залога
(1) Предметом залога (заложенным имуществом) может быть любое имущество, в том числе совокупность вещей, ценные бумаги и права, подтвержденные сертификатами акций.
(11) Виды денежных средств, которые могут быть предметом залога, а также особенности залога денежных средств регулируются Законом о залоге.

[Ст.457 ч.(11) введена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(2) Не могут быть предметом залога имущество, изъятое из гражданского оборота, неотчуждаемое имущество и имущество, на которое не допускается обращение взыскания.
(3) Договором может быть предусмотрено распространение залога на имущество, которое будет приобретено в будущем.
(4) Вещи, которые согласно закону не могут передаваться раздельно, не могут и обременяться залогом раздельно. Предметом залога не может быть часть неделимой
Page 103 of 309
вещи.
(5) Вещи, находящиеся в общей собственности, могут быть переданы в залог только с согласия всех сособственников.
(6) Один из участников общей собственности может передать в залог свою долю в общей долевой собственности без согласия остальных сособственников, если законом или договором не предусмотрено иное. В отношении недвижимости указание о необходимости такого согласия подлежит регистрации в реестре недвижимого имущества.
(7) Право залога распространяется на принадлежности главной вещи, являющейся предметом залога, если договором не предусмотрено иное.
(8) На плоды заложенного имущества право залога распространяется только в случаях, предусмотренных договором.
(9) Лицо, обладающее в отношении вещи правом, обремененным условием и сроком или могущим быть признанным недействительным, может установить залог только обремененным этими же условиями, сроком или условиями недействительности.
Статья 458. Заклад вещей в ломбарде
(1) Заклад вещей в ломбарде осуществляется в соответствии с законом.
(2) При принятии вещи ломбардом выдается залоговый билет, подтверждающий заключение договора о закладе.
(3) Ломбард обязан в момент передачи владения застраховать в пользу должника за свой счет принятую в заклад вещь в соответствии с суммой ее оценки, устанавливаемой с учетом рыночных цен на вещи такого рода и качества. Условие, исключающее обязанность страхования, является ничтожным.
(4) Ломбард не вправе пользоваться и распоряжаться принятыми в заклад вещами, и несет ответственность за их утрату или повреждение, если не докажет, что их утрата или повреждение произошли вследствие форс-мажорных обстоятельств.
(5) В случае невозвращения в установленный срок суммы кредита, обеспеченного закладом вещей в ломбарде, ломбард вправе на основании исполнительной надписи нотариуса по истечении льготного месячного срока продать эту вещь в порядке, установленном для реализации имущества, принятого в заклад. Требования ломбарда к должнику прекращаются также в случае, когда сумма, вырученная от продажи, не покрывает долг.
(6) Условия договора о закладе вещей в ломбарде, ограничивающие права должника по сравнению с предоставленными настоящим кодексом и другими законами, являются недействительными. Вместо них применяются соответствующие положения закона.
Статья 459. Особенности залога товаров, находящихся в обороте и в процессе переработки �
(1) При залоге товаров, находящихся в обороте и в процессе переработки, залогодатель вправе изменять состав и натуральную форму предмета залога (товарных запасов, сырья, материалов, полуфабрикатов, готовой продукции и т.п.) при условии, что их общая стоимость не становится меньше указанной в договоре о залоге.
(2) Уменьшение стоимости заложенных товаров, находящихся в обороте и в процессе переработки, допускается соразмерно исполненной части обеспеченного
залогом обязательства, если договором не предусмотрено иное.
(3) Товары, находящиеся в обороте и в процессе переработки, отчужденные залогодателем, перестают быть предметом залога с момента перехода права собственности на них к приобретателю, а приобретенные залогодателем товары, указанные в договоре о залоге, становятся предметом залога с момента возникновения у залогодателя права собственности на них или управления ими.
(4) Залогодатель товаров, находящихся в обороте и в процессе переработки, обязан
Page 104 of 309
вносить в реестр залогов условия залога товаров и сведения обо всех операциях, ведущих к изменению состава и натуральной формы заложенных товаров.
Статья 460. Особенности залога ценных бумаг
(1) Ценные бумаги могут быть заложены на основе договора о залоге. Залог ценных бумаг посредством индоссамента осуществляется в соответствии с законом.
(2) Залог ценных бумаг, подтверждающих право на определенные вещи, распространяется на соответствующие вещи.
(3) Заложенные акции не предоставляют залогодержателю право участвовать в качестве акционера в общих собраниях; это право остается за акционером.
(4) Свидетельства о процентах, дивидендах и других доходах, получаемых на основании права, выраженного в ценной бумаге, являются предметом залога только в случае, если договором не предусмотрено иное.
Статья 461. Обеспеченное залогом требование
(1) Залогом могут быть обеспечены одно или несколько законных требований, существующих или будущих, безусловных и простых или условных и со сроком исполнения. Требование, обеспеченное залогом, должно быть определенным или определяемым.
(2) Залог может быть установлен и таким образом, чтобы только максимальная сумма, которая должна обеспечиваться имуществом, была определена путем внесения записи в реестр.
(3) Залог действителен, только если обеспеченное требование выражено в денежной сумме.
(4) Если договором не предусмотрено иное, залог обеспечивает требование в том объеме, который оно имеет на момент удовлетворения, в том числе капитал, проценты, расходы по обращению взыскания и расходы на содержание заложенного имущества. Договором стороны могут установить распространение обеспечения на штрафы и убытки, причиненные невыполнением обязанностей.
(5) Одно требование может быть обеспечено несколькими вещами (общий залог), а также несколькими лицами.
(6) С согласия залогодержателя и залогодателя требование, по которому установлен залог, может быть заменено другим требованием. Замена обеспеченного требования не должна затрагивать права последующих залогодержателей. Требования относительно формы и регистрации соблюдаются соответствующим образом.
Статья 462. Залог, устанавливаемый с целью обеспечения выплаты денежной суммы �
(1) Залог, устанавливаемый с целью обеспечения выплаты денежной суммы, является действительным, хотя бы на момент его установления залогодатель и не получил или недополучил исполнение, по которому он взял на себя обязательство. Это правило применяется в первую очередь в случае предоставления кредита либо при выпуске облигаций или других заемных документов.
(2) Если залогодержатель отказывается передать денежные суммы, которые обязался дать взаймы и в целях обеспечения которых обладает залогом, он обязан уменьшить залог (за исключением ипотеки) или аннулировать его под угрозой возмещения ущерба, причиненного залогодателю.

[Ст.462 ч.(2) в редакции ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

Статья 463. Неделимость залога
(1) Залог является неделимым и сохраняет силу в полном объеме в отношении всех заложенных вещей, в отношении каждой из них и всех их элементов, хотя бы вещь или обязательство и являлись делимыми.

[Ст.463 ч.(2) исключена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

(3) Ипотека распространяется на все улучшения, осуществленные в отношении обремененной ипотекой вещи, если договором не предусмотрено иное.
Статья 464. Преобразование имущества
Page 105 of 309
Залог сохраняет силу в отношении нового движимого имущества, полученного в результате преобразования заложенного имущества. Залог распространяется также на результаты смешения или соединения нескольких движимых вещей, из которых по меньшей мере одна передана в залог.
Статья 465. Страховое возмещение
Залогодержатель имеет право на первоочередное удовлетворение из страхового возмещения за гибель, утрату или повреждение заложенного имущества независимо от того, в чью пользу было застраховано заложенное имущество, если только гибель, утрата или повреждение не произошли по вине залогодержателя либо если договором о залоге не предусмотрено иное.
Ч а с т ь 2 ­
ОСНОВАНИЯ ВОЗНИКНОВЕНИЯ ЗАЛОГА. ­
РЕЕСТР ЗАЛОГОВ
Статья 466. Установление залога
(1) Залог устанавливается в силу закона или договора.
(2) Зарегистрированный залог возникает с момента его регистрации в соответствии с нормами, установленными настоящим кодексом.
(3) В случае заклада залог возникает с момента передачи предмета залога, если договором о залоге не предусмотрено иное.
Статья 467. Требования, на основании которых может возникнуть залог в силу закона
Если законом не предусмотрено иное, залог в силу закона может возникнуть на основании:
a) требований государства по суммам задолженностей, образовавшихся в соответствии с налоговым законодательством;

[Ст.467 пкт.b) исключен ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

c) требований, вытекающих из судебного решения.
Статья 468. Договор о залоге
(1) Договор о залоге, за исключением договора заклада, заключается в письменной форме. В случае, если передача имущества требует нотариального удостоверения, договор о залоге заключается в нотариально удостоверенной форме.
(2) Договор об ипотеке заключается в нотариально удостоверенной форме. Несоблюдение формы договора влечет его недействительность.
(3) Любое изменение или дополнение договора о залоге осуществляется в форме, предусмотренной для заключения договора.
(4) Договор о залоге должен содержать имя или наименование сторон, место жительства или место нахождения сторон, прямо выраженное согласие залогодателя осуществить залог в пользу залогодержателя, вид залога, описание заложенного имущества, оценку заложенного имущества и место его нахождения, существо обеспеченного залогом требования, срок его удовлетворения и его предельный размер без процентов и прочих расходов, разрешение или запрещение последующего залога, а также другие условия, установленные соглашением сторон.Содержание договора ипотеки устанавливается законодательством об ипотеке.

[Ст.468 ч.(4) изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

(5) Условие о залоге может быть включено в договор, на основании которого возникает обеспеченное залогом обязательство.
Статья 469. Информирование залогодержателя о правах третьих лиц
При заключении договора о залоге залогодатель обязан письменно уведомить залогодержателя о правах третьих лиц в отношении предмета залога, известных ему на момент установления залога. Невыполнение этой обязанности предоставляет залогодержателю право требовать досрочного исполнения обеспеченного залогом обязательства или изменения условий договора о залоге.
Page 106 of 309

[Ст.469 изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

Статья 470. Регистрация залога
(1) Залог без лишения владения подлежит регистрации в предусмотренном законом порядке в публичном реестре.
(2) Залог регистрируется в следующем порядке:
а) ипотека регистрируется в соответствии в законодательством о кадастре недвижимого имущества и законодательством об ипотеке в территориальном кадастровом органе, в районе деятельности которого находится заложенное недвижимое имущество;

[Ст.470 ч.(2), пкт.а) в редакции ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

b) предпринимательский залог – в соответствии с настоящим кодексом в нотариальной конторе, в районе деятельности которой находится предприятие;

[Ст.470 ч.(2), пкт.b) изменен ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

с) залог именных ценных бумаг – в реестре владельцев именных ценных бумаг (в случае ведения учета ценных бумаг в реестре) и/или в учетных документах номинального владельца (в случае ведения учета ценных бумаг номинальным владельцео( �

[Ст.470 пкт.с) в редакции ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с 01.01.08]

d) залог государственных ценных бумаг – в реестре владельцев государственных ценных бумаг;
e) залог остального движимого имущества – в реестре залога движимого имущества;
f) залог прав интеллектуальной собственности – в реестре интеллектуальной собственности.
(3) Особенности регистрации залога в реестрах, указанных в части (2), регулируются законодательством о функционировании соответствующих реестров.
Статья 471. Последствия регистрации
(1) Факт регистрации сведений о залоге в реестре залогов является законной презумпцией их достоверности.
(2) Регистрация залога не придает действительности залогу, признанному недействительным.
(3) С момента регистрации залога никто не может ссылаться на незнание сведений, внесенных в реестр залогов.
(4) В отношениях с добросовестными третьими лицами залогодатель или залогодержатель не может ссылаться на неправильность сведений, содержащихся в реестре залогов.
Статья 472. Регистрация исполнения обеспеченного залогом обязательства
Документы, подтверждающие полное или частичное исполнение обеспеченного залогом обязательства, являются основанием для регистрации соответствующих изменений сведений в реестре залогов.
Статья 473. Исключение сведений о залоге из реестра залогов ­
(1) После прекращения залога сведения о залоге подлежат исключению из реестра залогов.
(2) Исключения сведений о залоге могут потребовать:
a) залогодержатель; ­
b) залогодатель – на основании ходатайства, подписанного обеими сторонами,
письменного заявления кредитора об отказе от залога или на основании судебного решения;
c) третье лицо–приобретатель предмета залога – на основании письменного
Page 107 of 309
заявления залогодержателя об исключении залога из реестра залогов, свидетельства, выданного судебным исполнителем в удостоверение того, что вещь приобретена в рамках процедуры обращения принудительного взыскания, свидетельства, выданного судебной инстанцией в удостоверение того, что вещь приобретена в рамках процесса несостоятельности, судебного решения об истечении срока залога, хотя бы это лицо и не было участником процесса.
(3) В случае исключения из реестра к залогу применяются соответствующим образом положения о процедуре регистрации залога. Залогодержатель обязан обеспечить регистрацию прекращения залога немедленно после удовлетворения обеспеченного залогом обязательства.
Статья 474. Доступность сведений реестра залогов
(1) Любое лицо может ознакомиться с реестром залогов, а также получить информацию о регистрации залога и выписки из реестра залогов в трехдневный срок со дня подачи запроса.
(2) Залогодатель может потребовать запрещения доступа третьих лиц к сведениям о залоге своего имущества, содержащегося в реестре залогов. В этом случае предполагается, что все принадлежащее залогодателю имущество обременено залогом.
Статья 475. Обжалование действий или бездействия �
регистратора залогов �
Любое лицо вправе обжаловать в судебную инстанцию отклонение заявления о
регистрации залога, незаконную регистрацию залога, предоставление недостоверной информации, просрочку предоставления или необоснованный отказ в предоставлении необходимой информации о регистрации залога.
Ч а с т ь 3 ­
ПРАВА И ОБЯЗАННОСТИ СТОРОН ДОГОВОРА О ЗАЛОГЕ
Статья 476. Общие положения о правах и обязанностях сторон договора о залоге �
(1) Залогодатель и залогодержатель свободны в определении по взаимному согласию прав и обязанностей каждого из них, если законом не предусмотрено иное.
(2) Залогодержатель может назначить управляющего залогом, действующего от его имени и выполняющего любые действия в отношении предмета залога в пределах предоставленных ему прав, кроме права передачи обеспеченного залогом обязательства. Залогодатель или третье лицо, у которого находится имущество, обязаны исполнять указания управляющего залогом.
(3) В случае заклада при прекращении права залога залогодержатель обязан незамедлительно возвратить залогодателю заложенное имущество.
Статья 477. Право пользования и распоряжения предметом залога. Обеспечение его сохранности �
(1) Залогодатель имеет право пользоваться предметом залога в соответствии с его назначением, а также получать его плоды, если иное не предусмотрено договором или не вытекает из существа залога.
(2) Вещь, служащая обеспечением, может быть после установления залога обременена вещными правами или передана в аренду или пользование третьим лицам с предварительным уведомлением об этом залогодержателя, а в случае ипотеки – только с его предварительного согласия. Права, установленные впоследствии без
согласия залогодержателя на срок, превышающий срок исполнения обеспеченного
обязательства, утрачиваются третьим лицом по истечении месячного срока со дня его уведомления залогодержателем о своем намерении осуществить право залога. Это правило не применяется к установлению залога.

[Ст.477 ч.(2) изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

(3) Залогодатель не вправе произвести отчуждение заложенного имущества, за исключением случаев, когда он располагает соответствующим распоряжением,
Page 108 of 309
выданным залогодержателем (залогодержателями – в случае последующего залога). (4) Соглашение, ограничивающее право залогодателя завещать заложенное
имущество, является ничтожным.
(5) Залогодержатель вправе пользоваться предметом залога лишь в случаях, предусмотренных договором, и должен представлять залогодателю отчет о пользовании. Договором на залогодержателя может быть возложена обязанность получать плоды предмета залога в целях погашения основного обязательства, обеспеченного залогом.
(6) Залогодатель или залогодержатель, в зависимости от того, у кого из них находится заложенное имущество, обязаны сохранять и содержать его, соблюдая правила пользования им. В случае возникновения опасности утраты или повреждения заложенного имущества сторона, у которой оно находится, обязана немедленно уведомить об этом другую сторону, а сторона, не владеющая имуществом, вправе произвести его осмотр.
Статья 478. Разрешение на отчуждение заложенного имущества �
(1) Залогодержатель может, за исключением случаев заклада, дать залогодателю разрешение на отчуждение предмета залога свободным от залога. Такое отчуждение должно быть возмездным и совершаться в порядке замены предмета залога.
(2) Предоставление разрешения может быть предусмотрено договором о залоге. В этом случае лицо, заключающее договор с залогодателем, приобретает обремененное залогом имущество свободным от залога.
(3) При залоге товаров, находящихся в обороте и в процессе переработки, залогодатель может отчуждать отдельные товары из своих обремененных залогом
товарных запасов путем их продажи в процессе обычной коммерческой деятельности.
(4) Действие разрешения на отчуждение имущества, составляющего предмет залога, приостанавливается с момента регистрации предварительного уведомления об обращении взыскания на заложенное имущество и до исключения этого предварительного уведомления из реестра.
(5) Действие разрешения на отчуждение предмета залога прекращается с преобразованием зарегистрированного залога в заклад.
Статья 479. Замена предмета залога
(1) Стороны могут договориться об условиях замены предмета залога одинаковой или равноценной вещью. Замена предмета залога одинаковой или равноценной вещью представляет собой новый залог.
(2) Если по основаниям и в порядке, установленным законом, прекращается право залогодателя в отношении вещи и ему предоставляется в распоряжение другая вещь или возмещается соответствующая сумма, то соответственно либо право залога переносится на предоставленную в распоряжение вещь, либо залогодержатель получает право преимущественного удовлетворения своих требований из суммы, на которую имеет право залогодатель. В этом случае залогодержатель может требовать досрочного исполнения обеспеченных залогом обязательств.
Статья 480. Последующий залог
(1) Последующий залог заложенного имущества допускается, если он не запрещен предшествующими договорами о залоге.
(2) Залогодатель обязан предоставлять каждому последующему залогодержателю сведения обо всех случаях обременения соответствующего имущества и отвечает за убытки, причиненные залогодержателю невыполнением этой обязанности.
Статья 481. Очередность залога без лишения владения
(1) Очередность удовлетворения требований, вытекающих из нескольких прав залога в отношении одного и того же имущества, устанавливается с учетом очередности возникновения залоговых прав.
(2) Требования последующего залогодержателя удовлетворяются лишь после
Page 109 of 309
полного удовлетворения требований предшествующего залогодержателя. За исключением ипотеки, залогодержатель, требование которого подлежит преимущественному удовлетворению по отношению к другому залогодержателю, обязан возместить расходы, понесенные последним, если, будучи уведомлен об осуществлении залогового права этим другим залогодержателем, не заявил в течение разумного срока о приоритетности своих прав.

[Ст.481 ч.(2) изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

(3) Требование последующего залогодержателя может удовлетворяться за счет заложенной вещи до удовлетворения требований предшествующих залогодержателей лишь с письменного согласия каждого предшествующего залогодержателя, если законом не предусмотрено иное.

[Ст.481 ч.(3) изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

Статья 482. Уступка степени очередности
(1) Залогодержатель может уступить другому залогодержателю свою степень очередности в размере обеспеченного залогом требования таким образом, что последний переходит на место первого в размере требования кредитора, который уступил степень очередности.
(2) Залогодержатель, уступивший свою степень очередности, обязан в трехдневный срок со дня уступки сообщить об этом должнику и залогодателю, если последним является третье лицо.
(3) Уступка степени очередности залога возможна только в пределах одного публичного реестра и в отношении одной и той же вещи.
(4) Уступка степени очередности возможна в той мере, в которой этим не ущемляются права другого залогодержателя, обладающего залогом в отношении той же самой вещи.
(5) Уступка степени очередности подлежит регистрации на основе заявления залогодержателя в порядке, предусмотренном для регистрации залога, и имеет силу с момента регистрации.
Статья 483. Досрочное исполнение обеспеченного залогом обязательства �
(1) Залогодержатель вправе потребовать досрочного исполнения обеспеченного залогом обязательства в случае, если право залогодателя на предмет залога прекращено по основаниям, предусмотренным законом, а также в случае конфискации соответствующего предмета залога в качестве меры наказания за совершение правонарушения или преступления.
(2) Залогодержатель вправе потребовать досрочного исполнения обеспеченного залогом обязательства, а при неисполнении данного требования обратить взыскание на предмет залога в случае, если залогодатель:
а) нарушил правила последующего залога; �
b) произвел отчуждение предмета залога с нарушением положений части (3) статьи �
477;
c) не выполнил обязанности, предусмотренные частью (6) статьи 477; d) вопреки условиям договора о залоге не владеет предметом залога; е) нарушил правила замены предмета залога;
f) нарушил сроки внесения очередных платежей.
а также в других случаях, предусмотренных законом или договором.

[Ст.483 ч.(2) изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

Ч а с т ь 4 �
УЧАСТИЕ ТРЕТЬИХ ЛИЦ В ЗАЛОГОВЫХ ОТНОШЕНИЯХ Статья 484. Уступка обеспеченного залогом требования �
(1) Залог и требование, на котором он основывается, могут быть переданы только вместе и одновременно.
(2) В случае уступки обеспеченного залогом требования новый залогодержатель
Page 110 of 309
приобретает право залога. Залогодатель остается обязанным перед кредитором- цессионарием.
(3) В случае уступки части обеспеченного требования новый кредитор приобретает право залога пропорционально соответствующей части требования, если договором о залоге не предусмотрено иное.
(4) Замена залогодержателя регистрируется в соответствии с требованиями статьи
470. Предшествующая регистрация сохраняет силу до регистрации нового залога.
(5) Залог и обеспеченное требование переходят к новому кредитору в таком виде, в котором они существовали у предшествующего кредитора.
(6) Уступка ипотечных прав регламентируется законодательством об ипотеке. [Ст.484 ч.(6) введена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574] Статья 485. Принятие обеспеченного залогом долга
(1) Долг, обеспеченный залогом, может быть принят другим лицом только с согласия залогодержателя, а в случае, когда должник по обеспеченному обязательству и залогодатель являются разными лицами – и с согласия последнего отвечать за нового должника.
(2) Долг, обеспеченный залогом, может быть принят другим лицом и без согласия залогодателя (если он не является должником по обеспеченному обязательству). В этом случае залог прекращается.
(3) Если должник по обеспеченному обязательству и залогодатель являются одним и тем же лицом, залог сохраняется, за исключением случая, когда залогодержатель согласен на другое обеспечение или на прекращение залога.
Статья 486. Приобретение обремененного залогом имущества третьим лицом �
(1) Любое третье лицо приобретает право собственности или управления на
обремененное залогом имущество с учетом залога, за исключением случаев, предусмотренных статьей 478 и настоящей статьей.
(2) Обремененное залогом имущество считается свободным от залога в случае, если приобретатель добросовестно полагает, что залог не существует и не имеется обстоятельств, в силу которых он должен знать о существовании залога.
(3) Добросовестным приобретателем предполагается лицо, которое:
а) приобретает обремененное залогом имущество в виде товаров, находящихся в обороте и в процессе переработки;
b) приобретает обремененное залогом имущество, о продаже которого с торгов было объявлено в средствах массовой информации, за исключением недвижимого имущества и прав на недвижимое имущество;
с) приобретает обремененные залогом платежные документы, коносаменты, акции, долговые обязательства, ценные бумаги, котирующиеся на бирже.
(4) Законом могут быть предусмотрены и иные случаи признания приобретателя добросовестным.
Ч а с т ь 5 ­
ОСУЩЕСТВЛЕНИЕ ЗАЛОГОВЫХ ПРАВ И ­
ПРЕКРАЩЕНИЕ ЗАЛОГА
Статья 487. Общие положения об осуществлении залогового права �
(1) Залогодержатель может осуществить залоговое право, если залогодатель не исполнил в соответствии с договором или ненадлежаще исполнил обеспеченное
обязательство или его часть, а также в других случаях, предусмотренных законом и договором.
(2) В соответствии с положениями настоящей части залогодержатель может осуществить следующие права: продать заложенное имущество самостоятельно, продать его под контролем судебной инстанции, принять его во владение в целях управления, осуществить другие права в отношении залога денежных средств в
Page 111 of 309
соответствии с Законом о залоге.

[Ст.487 ч.(2) изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(3) Залогодержатель осуществляет свое залоговое право независимо от того, у кого находится заложенное имущество.
(4) Процедура осуществления залогового права, а также особенности осуществления залогового права в отношении некоторых категорий вещей в той мере, в которой положения настоящей части не предусматривают это или предусматривают иное, регулируются законом.

[Ст.487 ч.(4) изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

(5) Удовлетворение требований кредиторов за счет стоимости заложенного имущества должника, в отношении которого возбужден процесс несостоятельности, осуществляется в порядке, установленном законодательством о несостоятельности.
Статья 488. Меры, предваряющие осуществление залогового права �
(1) Залогодержатель, намеревающийся осуществить свое залоговое право, должен уведомить об этом должника по обеспеченному требованию и, в случае необходимости, – залогодателя и третье лицо, у которого находится заложенное имущество.
(2) Осуществив уведомление, залогодержатель представляет в реестр, в котором зарегистрирован залог, предварительное уведомление, к которому прилагается доказательство об уведомлении залогодателя.
(3) Предварительное уведомление должно содержать указание размера обеспеченного требования, основания для начала обращения взыскания, право, которое залогодержатель намеревается осуществить, описание заложенного
имущества и требование к залогодателю о передаче им заложенного имущества в
предоставленный залогодержателем срок. Предварительное уведомление подписывается залогодержателем.
(4) Срок, предоставленный залогодержателем для передачи имущества, должен составлять не менее десяти дней для движимого имущества, двадцати дней для недвижимого имущества и десяти дней для имущества, принятого во владение в целях управления, начиная с момента регистрации предварительного уведомления.
Статья 489. Права залогодателя
(1) Залогодатель может предъявить обращению взыскания на заложенное имущество залогодержателем удовлетворение обеспеченного требования либо, по обстоятельствам, устранение нарушений, указанных в предварительном уведомлении, и последующих нарушений. При этом в обоих случаях он обязан оплатить расходы, связанные с регистрацией предварительного уведомления.
(2) Залогодатель может осуществить право, указанное в части (1), до момента продажи имущества, принятого во владение залогодержателем.
Статья 490. Передача заложенного имущества залогодержателю �
(1) Заложенное имущество передается во владение залогодержателю для продажи в предусмотренном законом порядке.
(2) Передача заложенного имущества во владение залогодержателю может быть добровольной или принудительной.
(3) Передача владения является добровольной, если до истечения срока, указанного в предварительном уведомлении, залогодатель действительно передал заложенное
имущество залогодержателю во владение или выразил письменное нотариально удостоверенное согласие предоставить это имущество в его распоряжение в установленный срок.
(4) Принудительная передача владения производится по истечении срока, указанного в предварительном уведомлении, в соответствии с законом на основании судебного решения.
Page 112 of 309
Статья 491. Продажа заложенного имущества залогодержателем
(1) После вступления во владение заложенным имуществом залогодержатель в случае представления в реестр предварительного уведомления в порядке, предусмотренном частью (2) статьи 488, вправе приступить к продаже заложенного имущества посредством прямых переговоров, тендера или с торгов без необоснованного промедления, по разумной коммерческой цене и исходя из основных интересов залогодателя.
(2) Залогодержатель, который продает имущество, действует от имени собственника и обязан сообщить о своем статусе покупателю в момент продажи.
(3) Покупатель приобретает имущество, обремененное вещными правами, существующими на момент регистрации предварительного уведомления в соответствующем реестре, без залогового права залогодержателя, продавшего имущество, и без требований, приоритетных по отношению к его праву.
(4) Если покупатель имущества передал судебной инстанции, в округе которой находится все заложенное имущество или бoльшая часть его, доказательство осуществления продажи с соблюдением требований закона и доказательство уплаты стоимости имущества в полном объеме, судебная инстанция выносит решение о прекращении и аннулировании залогов, арестов и вещных прав, предусмотренных частью (3).
Статья 492. Продажа заложенного имущества под контролем судебной инстанции �
(1) Продажа заложенного имущества осуществляется под контролем судебной инстанции, если она назначает лицо, которое будет осуществлять продажу
имущества, определяет условия и цели продажи, указывает, может ли продажа
производиться посредством прямых переговоров, тендера или с торгов, и в случае необходимости устанавливает цену продажи после проведения экспертизы стоимости имущества.
(2) Назначенное лицо обязано информировать заинтересованные стороны по их запросу о предпринимаемых им действиях по продаже заложенного имущества.
(3) Назначенное лицо действует от имени собственника и обязано сообщить об этом покупателю.
(4) Продажа, осуществляемая в соответствии с положениями настоящей статьи, освобождает от залога вещные права.
(5) Предмет залога может быть продан только под контролем судебной инстанции, если:
a) отсутствует разрешение или согласие другого лица, необходимое при заключении договора о залоге для придания ему юридической силы;
b) предметом залога является имущество, имеющее историческую, художественную или культурную ценность;
c) залогодатель отсутствует и установить место его нахождения невозможно.
Статья 493. Распределение средств, полученных от продажи заложенного имущества
(1) Залогодержатель вследствие продажи имеет право только на то, что необходимо ему для удовлетворения своих требований.
(2) Залогодержатель обязан оплатить из средств, полученных от продажи заложенного имущества, расходы, связанные с продажей, затем удовлетворить требования, преимущественные по отношению к его правам, и только после этого удовлетворить свои требования.
(3) Если существуют и другие требования, которые подлежат удовлетворению из средств, полученных от продажи заложенного имущества, залогодержатель, продавший имущество, представляет отчет о полученных в результате продажи средствах судебной инстанции, в компетенцию которой могла бы входить продажа
Page 113 of 309
имущества, и передает ей сумму, оставшуюся после удовлетворения требований. В противном случае залогодержатель обязан в десятидневный срок со дня продажи имущества представить отчет собственнику проданного имущества и передать ему излишки средств в случае наличия таковых.
(4) Если продажа заложенного имущества осуществляется под контролем судебной инстанции и средств, полученных от его продажи, недостаточно для удовлетворения всех обеспеченных требований, лицо, уполномоченное продать заложенное имущество, помещает на специальный счет сумму, оставшуюся после вычета расходов, связанных с продажей, составляет план ее распределения на основе очередности залогов и представляет этот план судебной инстанции. Судебная инстанция предоставляет правомочным лицам возможность высказать свое мнение относительно плана. После окончательного утверждения плана судебной инстанцией лицо, уполномоченное продать имущество, должно осуществить соответствующие выплаты на основе плана.
(5) Если средств, полученных от продажи имущества, недостаточно для удовлетворения требований залогодержателя и возмещения произведенных расходов, залогодержатель сохраняет непреимущественное требование в части разницы, остающейся за его должником.
Статья 494. Средства правовой защиты в случае принудительного исполнения обязательства
Любое лицо в случае нарушения своих прав может обжаловать в судебную инстанцию действительность залога или обращение взыскания на заложенное имущество.
Статья 495. Основания для прекращения залогового права
Залоговое право прекращается в случае:
a) погашения обеспеченного залогом обязательства; �
b) истечения срока, на который установлен залог;
c) гибели заложенного имущества;
d) принудительной продажи заложенного имущества;
e) других ситуаций, предусмотренных законом. �
Р а з д е л V ­
РЕЕСТР НЕДВИЖИМОГО ИМУЩЕСТВА Статья 496. Назначение реестра недвижимого имущества �
(1) В реестре недвижимого имущества содержится опись недвижимости и указываются вещные права, предметом которых является это имущество.
(2) Права требования, юридические факты или правоотношения в связи с недвижимостью, зарегистрированной в реестре, вносятся в реестр в предусмотренных законом случаях.
(3) Любое заинтересованное лицо может ознакомиться со сведениями реестра недвижимого имущества.
(4) Порядок разработки и составления реестра недвижимого имущества устанавливается законом.
Статья 497. Презумпция достоверности и полноты сведений �
реестра недвижимого имущества �
(1) Записи в реестре недвижимого имущества предполагаются достоверными и
полными до тех пор, пока не будет доказано обратное.
(2) Содержание реестра недвижимого имущества считается достоверным в пользу того, кто посредством сделки приобрел право от какого-либо лица, если право внесено в реестры по имени этого лица. Это положение не применяется в случае, когда в реестре имеется отметка об оспаривании достоверности сведений реестра либо когда приобретатель знал о том, что сведения реестра не являются достоверными.
Статья 498. Виды записей
Page 114 of 309
(1) Записи могут быть трех видов: табулирование, временная запись и отметка.
(2) Предметом табулирования и временной записи являются табулярные права, а отметка относится к регистрации прав требования, юридических фактов и правоотношений в связи с недвижимостью, зарегистрированной в реестре.
(3) Временная запись и отметка производятся только в случаях и в порядке, предусмотренных законом.
Статья 499. Приобретение вещных прав, подлежащих регистрации �
(1) Вещные права на недвижимость, подлежащие регистрации в соответствии с законом, приобретаются, как между сторонами, так и по отношению к третьим лицам, только путем регистрации их установления либо перехода в реестре недвижимого имущества на основании взаимного согласия сторон.
(2) Вещные права утрачиваются либо прекращаются только при их исключении из реестра недвижимого имущества с согласия обладателя прав. Согласие не требуется, если право прекращается по истечении указанного в записи срока либо в случае смерти или прекращения существования обладателя прав.
(3) Если право, подлежащее исключению из реестра, обременено в пользу третьего лица, исключение производится с сохранением права этого третьего лица.
(4) Вступившее в законную силу судебное решение либо, в предусмотренных законом случаях, административный акт может заменить собой, по обстоятельствам, взаимное согласие сторон или согласие.
Статья 500. Очередность прав, зарегистрированных в �
реестре недвижимого имущества �
(1) Очередность зарегистрированных в реестре недвижимого имущества прав
определяется последовательностью их регистрации. Датой регистрации считается день подачи заявления о регистрации.
(2) Очередность может быть впоследствии изменена. Для этого необходимы согласие лиц, обменивающихся очередностью, и регистрация изменения в реестре.
(3) При регистрации того или иного права собственник может оговорить условие последовательности регистрации прав. Это условие также подлежит регистрации.
Статья 501. Временная запись в реестре недвижимого имущества
Временная запись в реестре недвижимого имущества требуется, если:
а) приобретенное вещное право обременено отлагательным или отменительным условием;
b) на основании еще не вступившего в законную силу судебного решения сторона обязывается к передаче, установлению или прекращению табулярного права либо лицо, управляющее имуществом другого лица, обязывается предоставить ипотечное обеспечение;
с) должник передал в депозит суммы, обеспеченные ипотекой.
Статья 502. Последствия временной записи �
(1) Следствием временной записи является приобретение, изменение или
прекращение табулярного права с даты регистрации заявления при условии и в размере его обоснования.
(2) Обоснование временной записи осуществляется с согласия лица, к которому относится временная запись, или на основании вступившего в законную силу судебного решения.
(3) Обоснование исключения ипотечного права осуществляется на основании вступившего в законную силу судебного решения о признании его действительным.
(4) Обоснование временной записи распространяется на все записи, произведенные для ее обоснования. Необоснование временной записи влечет, по заявлению заинтересованного лица, исключение ее и всех записей, произведенных для ее обоснования.
Page 115 of 309
Статья 503. Публичный доступ к информации
(1) Любое лицо может без необходимости обоснования своего интереса ознакомиться в соответствии с законом с содержанием реестра недвижимого имущества, а также дополняющими его документами.
(2) Заверенные выписки и копии из реестра недвижимого имущества выдаются в соответствии с законом.
Статья 504. Исправление записей в реестре недвижимого имущества
(1) Если запись в реестре недвижимого имущества не соответствует действительному правовому положению, может быть востребовано исправление записи.
(2) Под исправлением понимаются исключение, поправка либо указание любой операции, которая может стать предметом записи в реестре.
Статья 505. Право требовать внесения исправлений
(1) Любое заинтересованное лицо может требовать исправления табулирования или временной записи, если:
а) запись либо акт, на основании которого произведена запись, недействительны;
b) зарегистрированное право неправильно квалифицировано;
с) отпали условия для существования зарегистрированного права либо прекратились последствия сделки, на основании которой произведена запись;
d) имеются иные основания, предусмотренные законом.
(2) При отсутствии согласия обладателя права исправление разрешается только на основании вступившего в законную силу судебного решения.
Статья 506. Применение исковой давности по иску о внесении исправлений ­
(1) Под условием сохранения срока исковой давности по иску по существу срок
исковой давности по иску о внесении исправлений не применяется по отношению как к непосредственному, так и к последующим недобросовестным приобретателям, зарегистрировавшим право в свою пользу.
(2) По отношению к третьим лицам, добросовестно приобретшим вещное право вследствие дарения или в порядке завещательного отказа, иск о внесении исправлений может подаваться не позднее чем в течение десяти лет с даты регистрации заявления о регистрации, за исключением случая, когда срок исковой давности в отношении права на предъявление иска по существу истек ранее.
(3) Иск о внесении исправлений может быть направлен и против добросовестных и возмездных последующих приобретателей, зарегистрировавших за собой определенное вещное право только в случае, если он основывается на положениях пунктов a) и b) части (1) статьи 505. Срок составляет три года с даты регистрации заявления о регистрации, поданного непосредственным приобретателем права, исправление которого истребуется, за исключением случая, когда срок исковой давности в отношении права подачи иска по существу истек ранее.
(4) Добросовестным признается лицо, которое приобрело вещное право на основании содержания реестра, если на дату приобретения права в реестре не было отметок об иске, которым оспаривается его содержание, либо если из документа непосредственного приобретателя не вытекает какое-либо несоответствие между реестром недвижимого имущества и действительным правовым положением.
Статья 507. Невозможность предъявления решения о внесении исправлений ­
(1) Судебное решение об исправлении записи не затрагивает права, зарегистрированные в пользу лиц, иск против которых отклонен.
(2) Если иск об исправлении зарегистрирован в реестре, судебное решение подлежит исполнению в порядке выполнения должностных обязанностей также против тех, кто приобрел какое-либо право после регистрации.
Статья 508. Возможность предъявления прав
Page 116 of 309
(1) Права требования, юридические факты или правоотношения в связи с недвижимостью, зарегистрированной в реестре, могут быть предъявлены третьим лицам только после их регистрации.
(2) Регистрации в реестре подлежат:
а) наложение судебного запрета и отмена этой меры; ­
b) имущественный наем и уступка плодов на срок более трех лет;
с) запрет на отчуждение или обременение зарегистрированного права;
d) предварительный договор;
e) преимущественное право покупки, возникшее в результате сделки;
f) намерение произвести отчуждение или обременение ипотекой; ­
g) изменение очередности ипотеки, запрещение ипотечного требования и залог
ипотечного требования;
h) наложение ареста и обращение взыскания на недвижимость или ее плоды;
i) иск о табулировании и иск о внесении исправления;
j) иск о защите вещных прав, зарегистрированных в реестре недвижимого имущества, иски об отмене сделки по причине ее ничтожности, расторжения обратной силой либо по другим основаниям недействительности, а также любые иные иски, касающиеся прав требования, юридических фактов или правоотношений в связи с зарегистрированной недвижимостью;
k) иные случаи, предусмотренные законом.
Статья 509. Согласие на исправление записей ­
(1) Если какое-либо лицо зарегистрировано в реестре недвижимого имущества в
качестве обладателя определенного права, не обладая при этом этим правом или не обладая им более, то лицо, права или положение которого нарушены регистрацией, может требовать согласия на ее исправление от лица, право которого будет затронуто исправлением.
(2) С целью временной защиты делается отметка об оспаривании достоверности записей в реестре.
(3) Отметка, предусмотренная частью (2), производится на основании определения судебной инстанции или согласия лица, право которого затрагивается исправлением записи в реестре. Для вынесения определения судебной инстанции доказывание наличия угрозы праву лица, подавшего жалобу, необязательно.
Статья 510. Исправление ошибок
Ошибки технического характера, допущенные при внесении записей в реестр, не являющиеся случаями исправлений, могут быть исправлены по требованию или в порядке выполнения должностных обязанностей.
Статья 511. Неприменение положений о приостановлении срока исковой давности или восстановлении пропущенного срока исковой давности ­
Положения о приостановлении срока исковой давности и восстановлении пропущенного срока исковой давности не распространяются на срок исковой давности по иску о табулярном исполнении и срок исковой давности по иску о внесении исправлений.
Книга третья ­ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА ­ Р а з д е л I ­
ОБ ОБЯЗАТЕЛЬСТВАХ В ОБЩЕМ ­
Глава I ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ ОБ ОБЯЗАТЕЛЬСТВАХ
Статья 512. Общие положения об обязательствах
(1) В силу обязательственного отношения кредитор имеет право требовать от должника производства исполнения, а должник обязан произвести его. Исполнение может состоять в предоставлении чего-либо, определенном действии или
Page 117 of 309
воздержании от определенного действия.
(2) Обязательство может быть безусловным и простым или с условием и сроком исполнения.
(3) Исполнение должно быть возможным и определенным или определяемым, не противоречить закону, основам правопорядка и нравственности.
Статья 513. Добросовестность и усердие
(1) Должник и кредитор должны проявлять добросовестность и усердие при возникновении, в период существования, в момент исполнения и прекращения обязательства.
(2) Условие, предусматривающее отступление от положений части (1), признается ничтожным.
Статья 514. Основания возникновения обязательств
Обязательства возникают из договора, неправомерного действия (вследствие причинения вреда), любого другого акта или деяния, в силу которых могут в соответствии с законом возникать обязательства.
Статья 515. Возникновение обязательства при ведении переговоров о заключении договора �
(1) Обязательство может создаваться самим фактом инициирования договора и ведения переговоров с целью его заключения.
(2) Одна из договаривающихся сторон может потребовать от другой стороны возмещения расходов, произведенных на основе правомерной уверенности в заключении договора, если по вине последней договор не заключен.
Статья 516. Право на информирование
(1) Обязательственное отношение может порождать право на информирование, хотя бы это и не было прямо оговорено. Предоставление информации предполагает обязанность выдачи соответствующих документов.
(2) Право на информирование возникает главным образом тогда, когда информирование имеет значение для определения содержания обязательства, и может осуществляться лицом, от которого требуется исполнение, без ущемления этим его прав.
(3) Лицо, которое требует информирования, должно возместить расходы, произведенные в связи с этим лицом, на котором лежит обязанность информирования. Последнее может потребовать осуществления по отношению к себе обеспечительных исполнений.
Статья 517. Естественное обязательство
(1) Признается естественным обязательство, в отношении которого не может быть предъявлено требование обращения принудительного взыскания.
(2) Естественное обязательство существует в случае, если:
a) законом или сделкой не предусмотрена возможность обращения принудительного взыскания;
b) одно лицо имеет по отношению к другому лицу моральное обязательство такого рода, что его исполнение, хотя и не может быть востребовано в принудительном порядке, должно считаться, по общему мнению, производством исполнения, которое является его долгом по отношению к другому лицу.
(3) Естественные обязательства регулируются нормами об обязательствах, если из содержания или смысла закона не вытекает, что определенные правила неприменимы к обязательствам, в отношении которых не может быть предъявлено требование обращения принудительного взыскания.
(4) Естественное обязательство может быть преобразовано по соглашению между должником и кредитором в обычное гражданское обязательство.
Глава II ­ МНОЖЕСТВЕННОСТЬ СУБЪЕКТОВ ­ И ОБЪЕКТОВ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА ­
Page 118 of 309
Ч а с т ь 1
ДЕЛИМЫЕ И НЕДЕЛИМЫЕ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА Статья 518. Делимое обязательство с множественностью
должников ­
(1) Обязательство признается делимым между несколькими должниками, если они
обязаны произвести одно и то же исполнение по отношению к кредитору и при этом взыскание может быть обращено на каждого из должников в отдельности в размере его части долга.
(2) Если иное не вытекает из закона, договора или существа обязательства, должники обязаны исполнить обязательство в равных долях.
Статья 519. Делимое обязательство с множественностью кредиторов ­
(1) Обязательство признается делимым между несколькими кредиторами, если они имеют право на одно и то же исполнение со стороны должника, при этом каждый из кредиторов может требовать исполнения только в размере своей части требования.
(2) Если иное не вытекает из закона, договора или существа обязательства, кредиторы имеют право на равные доли.
Статья 520. Презумпция делимости
Обязательство признается делимым по праву, если прямо не оговорено, что оно является неделимым, либо если предмет обязательства не является неделимым по своему характеру.
Статья 521. Последствия неделимости
(1) Неделимое обязательство не может быть разделено ни между должниками или кредиторами, ни между их правопреемниками.
(2) Каждый из должников или его правопреемники могут быть принуждены в отдельности исполнить обязательство в полном объеме и каждый из кредиторов или его правопреемники могут требовать исполнения обязательства в полном объеме, хотя бы обязательство и не являлось солидарным.
(3) Обязательство не становится неделимым лишь в силу того, что в договоре оно оговорено как солидарное.
(4) Делимое обязательство, по которому есть только один кредитор и один должник, подлежит исполнению между ними как неделимое обязательство, оставаясь при этом делимым между их наследниками.
Ч а с т ь 2
СОЛИДАРНОСТЬ КРЕДИТОРОВ Статья 522. Солидарные требования
Если два или более кредиторов вправе требовать производства исполнения таким образом, что каждый из них может требовать исполнения в полном объеме, а производство исполнения по отношению к одному из кредиторов освобождает должника, такое требование признается солидарным.
Статья 523. Основания возникновения солидарного требования
Солидарное требование не предполагается, оно возникает в результате совершения сделки, на основании закона либо в случае, когда исполнение является неделимым.
Статья 524. Исполнение обязательства по отношению к любому из кредиторов
Должник может исполнить обязательство по отношению к любому из кредиторов, по своему усмотрению, только если ни один из кредиторов не потребовал исполнения обязательства.
Статья 525. Последствия исполнения обязательства по отношению к одному из кредиторов
Исполнение обязательства в полном объеме по отношению к одному из солидарных кредиторов освобождает должника от исполнения обязательства по отношению к остальным кредиторам.
Page 119 of 309
Статья 526. Прощение долга солидарным кредитором
Договоренность о прощении долга между солидарным кредитором и должником имеет силу только в отношении части, причитающейся данному кредитору. Это правило применяется также во всех случаях, когда обязательство прекращается по иному основанию, нежели исполнение обязательства.
Статья 527. Недопустимость выдвижения возражений, касающихся другого кредитора ­
Должник не имеет права выдвигать против одного из солидарных кредиторов возражения, основанные на таких отношениях должника с другим солидарным кредитором, в которых данный кредитор не участвует.
Статья 528. Обязанность кредитора, получившего исполнение, по отношению к остальным солидарным кредиторам ­
(1) Солидарный кредитор, получивший исполнение в полном объеме, обязан разделить его с остальными солидарными кредиторами, если не докажет, что договором об обязательстве предусмотрено исполнение только в его интересах.
(2) Солидарные кредиторы в отношениях между собой имеют право на равные доли, если соглашением между ними не установлено иное.
Статья 529. Представление солидарных кредиторов
Солидарный кредитор представляет всех остальных солидарных кредиторов во всех действиях, целью которых является сохранение обязательства.
Ч а с т ь 3
СОЛИДАРНОСТЬ ДОЛЖНИКОВ Статья 530. Солидарные обязательства ­
Если два или более должников обязаны произвести исполнение таким образом,
чтобы каждый из них был обязан произвести его в полном объеме, а кредитор может требовать исполнения обязательства от каждого из должников, такие должники признаются солидарно обязанными.
Статья 531. Основания возникновения солидарных обязательств
Солидарное обязательство не предполагается, оно возникает в результате совершения сделки, на основании закона либо в случае, когда исполнение является неделимым.
Статья 532. Солидарные обязательства с условиями и сроками исполнения
Обязательства солидарных должников могут быть разными: у одних –
безусловными, у других – условными, у третьих – со сроком исполнения.
Статья 533. Право кредитора требовать исполнения обязательства от любого из солидарных должников ­
Кредитор может требовать исполнения обязательства, по своему усмотрению, от любого из солидарных должников частично или в полном объеме. До исполнения обязательства в полном объеме все должники остаются обязанными.
Статья 534. Возражения, выдвигаемые против кредитора солидарным должником ­
Солидарный должник, которому предъявлено требование произвести исполнение, вправе выдвинуть против кредитора все возражения, как личные, так и общие для
всех солидарных должников.
Статья 535. Обязанность солидарных должников возместить убытки ­
(1) В случае гибели имущества, являющегося долгом, по вине одного или нескольких солидарных должников остальные солидарные должники не освобождаются от обязанности уплатить стоимость имущества, но при этом не отвечают за причинение иных убытков.
Page 120 of 309
(2) Убытки, причиненные просрочкой, обязаны возместить только просрочившие должники.
Статья 536. Последствия исполнения или зачета солидарного обязательства
Исполнение обязательства одним из солидарных должников имеет силу и по отношению к остальным солидарным должникам. Зачет требований кредитора одним из должников также имеет силу по отношению к остальным должникам.
Статья 537. Уменьшение солидарного обязательства
Если одно и то же лицо является одновременно кредитором и солидарным должником, долг остальных должников уменьшается на часть долга, падающую на этого солидарного должника.
Статья 538. Последствия принятия частичных исполнений
(1) Кредитор, получивший отдельно часть исполнения от одного из должников без сохранения за собой в расписке солидарности или прав в целом, не отказывается от солидарности более чем в отношении этого должника.
(2) Не предполагается, что кредитор отказался от солидарности в пользу одного из должников в случае, когда им получена от него сумма, равная части долга, если в расписке не указано, что эта часть получена в счет части этого должника.
Статья 539. Недопустимость выдвижения возражений против солидарных должников
Обстоятельства, наступившие лишь в отношении одного из солидарных должников, имеют силу лишь в отношении этого лица, если из существа обязательства не следует иное.
Статья 540. Отказ от солидарности в отношении одного из должников
Кредитор, отказавшийся от солидарности в отношении одного из должников, сохраняет солидарное требование против остальных должников за вычетом части должника, которого он освободил от солидарности.
Статья 541. Обращение взыскания на солидарного должника
(1) В случае, когда кредитором предъявлен иск к одному из солидарных должников в отношении его части, не предполагается отказ от солидарности в пользу этого должника, если последним не признан иск либо если не вынесено вступившее в законную силу судебное решение, которым иск удовлетворен.
(2) Привлечение к суду одного из солидарных должников не исключает права кредитора привлечь к суду остальных солидарных должников.
Статья 542. Последствия просрочки кредитора или солидарного должника ­
(1) Просрочка кредитора по отношению к одному из солидарных должников имеет силу и в отношении остальных должников.
(2) Просрочка одного из солидарных должников не имеет силы в отношении остальных солидарных должников.
Статья 543. Обязанности правопреемников солидарных должников
Если у одного из солидарных должников имеется несколько правопреемников, каждый из правопреемников остается обязанным по части исполнения, соответствующей его доле, полученной в порядке правопреемства. Это правило не
применяется, если обязательство является неделимым.
Статья 544. Регрессный иск в случае исполнения обязательства одним из солидарных должников ­
(1) Солидарный должник, исполнивший обязательство, вправе предъявить регрессный иск к остальным солидарным должникам по их частям обязательства.
(2) В случае невозможности установления размера обязательства солидарных должников они остаются обязанными друг перед другом в равных долях.
Page 121 of 309
Статья 545. Компенсация солидарному должнику
Если выгода от солидарного обязательства получена одним из солидарных должников, то солидарный должник, не получивший выгоды, в случае исполнения им обязательства может требовать возврата своего исполнения без вычета своей части обязательства.
Статья 546. Последствия неплатежеспособности одного из солидарных должников
В случае, когда от одного из солидарных должников невозможно получить причитающуюся с него часть исполнения по причине его неплатежеспособности, эту часть должны понести остальные должники, в том числе тот, в отношении которого кредитор отказался от солидарности, в равных долях, если законом или договором не предусмотрено иное.
Статья 547. Возражения, выдвигаемые против солидарного должника
Солидарный должник, в отношении которого обратил взыскание другой солидарный должник, исполнивший обязательство, может выдвинуть против него общие возражения, которые должник, исполнивший обязательство, не представил кредитору.
Статья 548. Приостановление, прекращение или истечение срока исковой давности по отношению к одному из солидарных должников
Приостановление, прекращение или истечение срока исковой давности по отношению к одному из солидарных должников не имеет силы в отношении остальных должников.
Статья 549. Представление солидарных должников
Солидарный должник представляет остальных солидарных должников во всех действиях, направленных на прекращение или уменьшение обязательства.
Ч а с т ь 4 ­
АЛЬТЕРНАТИВНЫЕ И ФАКУЛЬТАТИВНЫЕ ­
ОБЯЗАТЕЛЬСТВА
Статья 550. Альтернативное обязательство
Обязательство признается альтернативным, если его предметом являются два или более основных исполнений и производство одного из них освобождает должника полностью.
Статья 551. Право выбора исполнения
(1) Право выбора исполнения принадлежит должнику, если оно не предоставлено прямо кредитору.
(2) Если сторона, которой принадлежит право выбора исполнения, не осуществила выбор, хотя бы и в течение дополнительного срока, предоставленного после просрочки, право выбора исполнения принадлежит другой стороне.
(3) Выбор исполнения осуществляется путем представления заявления другой стороне либо посредством производства собственно исполнения. Выбранное исполнение считается первоначальным долгом.
Статья 552. Запрещение частичных исполнений
Должник не вправе и не может быть обязан произвести часть одного исполнения и часть другого.
Статья 553. Последствия невозможности производства исполнения в случае, когда выбор принадлежит должнику ­
(1) Должник, обладающий правом выбора исполнения, в случае, когда одно из исполнений не может быть произведено, должен произвести оставшееся исполнение.
(2) Если в одинаковых обстоятельствах оба исполнения не могут быть произведены и в обоих случаях – по вине должника, он обязан возместить кредитору убытки в
Page 122 of 309
размере стоимости исполнения, которое осталось последним.
Статья 554. Последствия невозможности производства исполнения в случае, когда выбор принадлежит кредитору �
(1) Кредитор, обладающий правом выбора исполнения, в случае, когда одно из
исполнений не может быть произведено, должен принять оставшееся исполнение, за исключением случая, когда исполнение не может быть произведено по вине должника.
(2) Если исполнение не может быть произведено по вине должника, кредитор вправе требовать либо производства оставшегося исполнения, либо возмещения убытков, причиненных непроизводством исполнения, которое не могло быть произведено.
(3) Если оба исполнения не могут быть произведены по вине должника, кредитор может потребовать возмещения убытков, причиненных непроизводством того или другого исполнения.
Статья 555. Факультативное обязательство
(1) Обязательство признается факультативным, если его предметом является одно основное исполнение, должник по которому может быть освобожден в результате производства иного исполнения.
(2) Должник освобождается от обязательства, если основное исполнение не может быть произведено не по вине должника.
Глава III ­ УСТУПКА ТРЕБОВАНИЯ ­ И ПРИНЯТИЕ ДОЛГА ­
Ч а с т ь 1 ­
УСТУПКА ТРЕБОВАНИЯ (ЦЕССИЯ)
Статья 556. Общие положения об уступке требования
(1) Требование, которое может передаваться и на которое может обращаться взыскание, может быть передано обладателем права в отношении него (цедентом) третьему лицу (цессионарию) на основании договора. С момента заключения такого договора права, вытекающие из соответствующего требования, переходят от цедента к цессионарию.
(2) Уступка требования не может нанести ущерб правам должника либо сделать его обязательство более возмездным.
(3) Цедент обязан передать цессионарию документы, относящиеся к требованию, и предоставить сведения, имеющие значение для исполнения требования.
(4) Не могут передаваться требования, касающиеся взимания алиментов, возмещения вреда, причиненного жизни или здоровью лица, а также других прав, связанных с личностью кредитора.
(5) Уступка требования должна быть совершена в форме, предусмотренной для сделки, на основании которой возникло уступленное требование.
Статья 557. Согласие должника
Обладатель прав в отношении требования может передать его третьему лицу без согласия должника, если это не противоречит существу обязательства, соглашению сторон или закону. Соглашение с должником о недопустимости уступки требования имеет силу лишь в случае, если у него есть законный интерес в этом отношении.
Статья 558. Объем прав, передаваемых цессионарию
(1) Права требования передаются цессионарию в том виде, в котором они существуют на момент передачи.
(2) Одновременно с уступкой требования к цессионарию переходят обеспечения и другие акцессорные права.
Статья 559. Обеспечение действительности требования
(1) Цедент отвечает перед цессионарием за действительность требования и средств
Page 123 of 309
его обеспечения, но не отвечает за неисполнение этого требования должником, за исключением случая, когда цедент предоставил обеспечение за должника цессионарию.
(2) В случае уступки требований, вытекающих из простой ценной бумаги, цедент отвечает и за исполнение обязательства должником.
Статья 560. Возражения должника против цессионария
Должник вправе выдвигать против цессионария все возражения, которые он имел против цедента к моменту получения уведомления об уступке требования.
Статья 561. Предъявление исполнений
Цессионарию могут быть предъявлены все исполнения, произведенные должником цеденту после уступки требования, а также любая сделка в отношении передаваемого требования, совершенная между должником и цедентом после уступки, если должник не знал на момент производства исполнения или совершения сделки об уступке требования.
Статья 562. Приоритетность в случае повторной уступки
Если требование уступается одним и тем же обладателем прав несколько раз, то кредитором обязательства является первый цессионарий.
Статья 563. Долговой документ
Должнику, составившему долговой документ, может быть предъявлено его содержание цессионарием, если последний в момент уступки требования не знал и не должен был знать о том, что документ не соответствует действительности.
Статья 564. Уведомление об уступке
(1) Если цедент уведомил должника о том, что он передал требование, или представил ему документ об уступке, должник может предъявить ему уступку, хотя бы и в случае, когда она не произведена или когда она не имеет силы.
(2) Уведомление об уступке может быть отозвано лишь с согласия лица, назначенного новым кредитором.
Статья 565. Уступка других прав
Правила об уступке требования применяются соответствующим образом и в случае уступки других прав.
Статья 566. Уступка требований не по воле сторон
Положения настоящей части применяются соответствующим образом в случае передачи требования на основании закона, судебного решения или по решению органа публичной власти.
Ч а с т ь 2 ­
ПРИНЯТИЕ ДОЛГА Статья 567. Принятие долга от кредитора �
(1) Долг может быть принят на себя третьим лицом на основании договора с кредитором. В этом случае третье лицо переходит на место должника.
(2) Первоначальный должник вправе предъявить договору исполнение им обязательства.
Статья 568. Принятие долга от должника
Принятие долга, установленное соглашением между третьим лицом и должником, обретает силу лишь вследствие выражения согласия кредитором.
Статья 569. Форма принятия долга
Принятие долга должно быть совершено в форме, предусмотренной для сделки, на основании которой возник долг.
Статья 570. Возражения нового должника
Новый должник вправе выдвигать против кредитора возражения, основанные на отношениях между кредитором и первоначальным должником, но не может представлять для зачета требование, принадлежащее первоначальному должнику.
Статья 571. Прекращение прав обеспечения
В результате принятия долга прекращаются права обеспечения, установленные в
Page 124 of 309
отношении требования, в той мере, в которой их сохранение не подтверждается лицами, установившими это право.
Глава IV � ИСПОЛНЕНИЕ ОБЯЗАТЕЛЬСТВ � Ч а с т ь 1 �
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ �
ОБ ИСПОЛНЕНИИ ОБЯЗАТЕЛЬСТВ
Статья 572. Общие условия исполнения обязательств
(1) Основания исполнения обязательства вытекают из наличия обязательства.
(2) Обязательства должны исполняться надлежащим образом, добросовестно, в установленном месте и в установленное время.
(3) Ценные бумаги не могут быть переданы непосредственно в счет погашения долгов между двумя сторонами.
(3) Ценные бумаги не могут быть переданы непосредственно в счет погашения долгов между двумя сторонами, если статьей 8 Закона о договорах о финансовом обеспечении № 184 от 22 июля 2016 года не предусмотрено иное.

[Cт.572 ч.(3) изменена ЗП185 от 22.07.16, МО306-313/16.09.16 ст.655; в силу с

16.03.17]

[Ст.572 ч.(3) введено ЗП31 от 07.03.13, МО69-74/05.04.13 ст.223]

Статья 573. Место исполнения обязательства
Если место исполнения не определено или не явствует из существа обязательства, исполнение должно быть произведено:
a) по денежному обязательству – в месте жительства или месте нахождения кредитора в момент возникновения обязательства;
b) по обязательству передать индивидуально-определенную вещь – в месте нахождения вещи в момент возникновения обязательства;
c) по иным обязательствам – в месте, где должник осуществляет деятельность, связанную с обязательством, а при отсутствии такового – в месте жительства или месте нахождения должника.
Статья 574. Смена места жительства, места нахождения или места осуществления деятельности кредитора или должника
(1) В случае смены должником или кредитором места жительства, места нахождения или места осуществления деятельности к моменту исполнения обязательства и уведомления об этом другой стороны обязательство исполняется в новом месте жительства, месте нахождения или месте осуществления деятельности.
(2) Дополнительные расходы и риски, связанные с переменой места жительства, места нахождения или места осуществления деятельности, несет сторона, сменившая место жительства, место нахождения или место осуществления деятельности.
Статья 575. Срок исполнения обязательства
(1) Если срок исполнения обязательства не определен и не явствует из существа обязательства, кредитор вправе предъявить требование исполнения обязательства в любой момент, а должник вправе исполнить его в любой момент. Если обязанность немедленного исполнения не вытекает из закона, договора или существа обязательства, должник обязан исполнить его в семидневный срок с момента предъявления требования кредитором.
(2) Если срок исполнения обязательства определен, считается, что кредитор не может требовать исполнения обязательства ранее этого срока, но должник может исполнить обязательство до срока, если у кредитора не имеется обоснованных причин для отклонения исполнения. В случае отклонения досрочного исполнения кредитор обязан незамедлительно сообщить об этом должнику и принять все необходимые меры, чтобы избежать причинения ему убытков.
Статья 576. Право кредитора требовать досрочного
Page 125 of 309
исполнения обязательства
Хотя бы в пользу должника и был установлен определенный срок для исполнения, кредитор может предъявить требование немедленного исполнения обязательства, если должник неплатежеспособен либо сократил ранее условленные обеспечения или вообще не смог предоставить их, а также в других случаях, предусмотренных законом.
Статья 577. Право должника отсрочить исполнение обязательства
Должник вправе отсрочить исполнение обязательства в случае и в той мере, в которых он добросовестно не может определить, кому он должен произвести исполнение.
Статья 578. Исполнение условных обязательств
Если последствия сделки зависят от исполнения определенного условия, обязательство подлежит исполнению с момента наступления этого условия.
Статья 579. Лица, имеющие право получить исполнение обязательства
(1) Должник обязан исполнить обязательство кредитору или уполномоченному им лицу либо лицу, уполномоченному законом или судебным решением.
(2) Если исполнение произведено неуполномоченному лицу, обязательство считается исполненным в случае подтверждения исполнения кредитором либо получения последним какой бы то ни было выгоды от этого исполнения.
Статья 580. Платежи недееспособному кредитору
В случае недееспособности кредитора платежи, осуществленные ему лично, не являются действительными, за исключением случаев, когда должник докажет, что кредитор получил выгоду от этих платежей.
Статья 581. Исполнение обязательства третьим лицом
(1) Если из закона, договора или существа обязательства не вытекает обязанность должника исполнить обязательство лично, оно может быть исполнено и третьим лицом. В этом случае кредитор обязан принять исполнение, предложенное за должника третьим лицом. Предложение исполнения третьим лицом должно осуществляться в интересах должника и не иметь единственной целью смену кредитора.
(2) Кредитор может отказать в принятии исполнения обязательства, предложенного третьим лицом, если должник против такого исполнения.
Статья 582. Удовлетворение требований кредитора третьим лицом
В случае, когда кредитор обратил взыскание на имущество, принадлежащее должнику, любое лицо, подвергающееся риску утраты определенных прав на имущество, может удовлетворить требования кредитора без согласия должника. В результате удовлетворения указанных требований к третьему лицу переходят права кредитора.
Статья 583. Исполнение денежного обязательства
(1) Денежное обязательство выражается в национальной валюте. Стороны могут согласиться о выражении денежного обязательства в иностранной валюте, если это не запрещено законом.
(2) Если денежное обязательство, выраженное в иностранной валюте, подлежит исполнению на территории страны, исполнение осуществляется в национальной валюте, за исключением случаев, когда закон разрешает получение/осуществление на территории Республики Молдова платежей и переводов в иностранной валюте. Определение в национальной валюте эквивалента денежного обязательства, выраженного в иностранной валюте, и наоборот осуществляется с использованием официального курса молдавского лея, действующего на день исполнения обязательства, если законом или договором не установлено иное.
Page 126 of 309

[Ст.583 ч.(2) в редакции ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(3) Если денежное обязательство выражено в одной иностранной валюте, а его исполнение производится (в случаях, когда закон разрешает получение/осуществление платежей и переводов в иностранной валюте) в другой иностранной валюте, определение в другой иностранной валюте эквивалента денежного обязательства, выраженного в определенной иностранной валюте, осуществляется с использованием официального курса молдавского лея, действующего на день исполнения обязательства, если законом или договором не установлено иное.

[Ст.583 ч.(3) введена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

Статья 584. Исполнение в случае изменения валютного курса ­
(1) В случае, если до наступления срока исполнения денежного обязательства изменился валютный курс валюты платежа по отношению к валюте денежного обязательства, должник обязан осуществить оплату по официальному курсу молдавского лея, действующему на день исполнения обязательства, если законом или договором не установлено иное. В случае денежной реформы применяется валютный курс, существующий на день проведения денежной реформы.
(2) Сторона, допустившая просрочку, несет риск изменения валютного курса валюты платежа.

[Ст.584 в редакции ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

Статья 585. Процентная ставка
В случае, когда в соответствии с законом или договором обязательство является процентным, выплачиваются проценты в размере базисной ставки Национального банка Молдовы, если законом или договором не предусмотрена иная ставка.

[Ст.585 изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

Статья 586. Преимущество платежей, произведенных должником ­
(1) В случае, когда должник обязан произвести кредитору несколько равноценных исполнений, а выплаченная сумма недостаточна для погашения всех долгов, погашается долг, указанный должником в момент осуществления платежа. Если должником не сделано подобное уточнение, погашается долг, срок исполнения которого наступил раньше.
(2) В случае, когда срок исполнения требований наступает одновременно, в первую очередь погашается долг, исполнение которого является более обременительным для должника. Если требования одинаково обременительны, в первую очередь погашается требование, предоставляющее кредитору наименьшее обеспечение.
(3) Если ни один из критериев, предусмотренных частями (1) и (2), не может быть применен, платежи распределяются между всеми обязательствами пропорционально.
(4) За счет платежей должника, недостаточных для полного покрытия долга, срок погашения которого наступил, погашаются в первую очередь судебные издержки, затем проценты и другие платежи и в последнюю очередь – основная сумма долга (капитал).
Статья 587. Исполнение обязательства по частям
(1) Если из закона, договора или существа обязательства не вытекает иное, должник может исполнить обязательство по частям только с согласия кредитора.
(2) При наличии спора в отношении части обязательства кредитор не может отказаться от предложенной должником части, не являющейся предметом спора, за исключением случая, когда по причине неисполнения или ненадлежащего исполнения спорной части обязательства кредитор утрачивает интерес в отношении всего исполнения.
Статья 588. Отказ от иного исполнения
Кредитор не обязан соглашаться на иное исполнение помимо должного. Это
Page 127 of 309
правило применяется и в случае, когда предложенное исполнение имеет бoльшую стоимость.
Статья 589. Стандарт качества
В случае, когда качество исполнения не определено прямо договором, должник обязан произвести исполнение по меньшей мере среднего качества.
Статья 590. Исполнение в случае имущества, определенного по родовому признаку
В случае, когда предметом долга является имущество, определенное только по родовому признаку, должник отвечает за неисполнение обязательства в той мере, в которой исполнение может производиться имуществом того же вида, хотя бы неисполнение и произошло не по его вине.
Статья 591. Договор о кредитовании потребителя
(1) Договор купли-продажи и договор о кредитовании составляют единую (взаимосвязанную) сделку в случае, когда кредит предназначен для финансирования покупной цены и оба договора следует считать экономической общностью. Экономическая общность существует в особенности в случае, когда лицо, предоставляющее кредит, привлекает продавца к подготовке или заключению договора о кредитовании.
(2) Должник в договоре о кредитовании потребителя может отказать в возврате кредита в той мере, в которой возражения, вытекающие из связанного с договором о кредитовании возмездного договора, дают ему право отказать в исполнении по отношению к продавцу.
Статья 592. Расходы в связи с исполнением обязательства
Расходы в связи с исполнением обязательства несет должник, если законом или договором не предусмотрено иное.
Ч а с т ь 2 ­
ПРОСРОЧКА КРЕДИТОРА Статья 593. Общие положения о просрочке кредитора �
(1) Кредитор считается просрочившим, если он отказался без наличия на то законных оснований принять предложенное ему исполнение, срок производства которого наступил.
(2) В случае, когда для производства исполнения необходимо определенное действие со стороны кредитора, он считается просрочившим, если исполнение было предложено ему и он не осуществил это действие.
(3) Должник не считается просрочившим в той мере, в которой просрочившим является кредитор.
Статья 594. Временная невозможность принять исполнение
Если срок исполнения не определен либо если должник вправе исполнить обязательство до срока, кредитор не считается просрочившим в случае, когда в течение семи дней он лишен возможности принять предложенное исполнение, за исключением случая, когда должник заблаговременно сообщил ему об исполнении.
Статья 595. Обязанность возмещения убытков кредитором
Кредитор обязан возместить убытки, причиненные должнику просрочкой принятия исполнения.
Статья 596. Ответственность должника в случае просрочки кредитора
Если кредитор является просрочившим, должник отвечает за неисполнение обязательства только в случае неисполнения вследствие умысла или тяжкого проступка.
Статья 597. Последствия просрочки кредитора
Page 128 of 309
(1) Независимо от своей вины в допущении просрочки кредитор:
а) обязан возместить должнику дополнительные расходы по хранению предмета ­
договора и расходы, связанные с предложением исполнения;
b) несет риск случайного повреждения или гибели вещи;
с) не имеет права на проценты по денежному долгу по отношению к нему.
(2) Если должник обязан передать плоды вещи или возместить их стоимость, эта обязанность не распространяется на плоды, которые он получил в период просрочки кредитора.
Ч а с т ь 3
ЗАЩИТА ПРАВА
НА ИСПОЛНЕНИЕ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА Статья 598. Право кредитора на сохранение своего
требования
При наличии серьезного и законного интереса кредитор вправе принимать все меры, необходимые для сохранения им своих прав.
Статья 599. Косвенный иск
(1) Кредитор, требование которого является безусловным, ликвидным и подлежащим взысканию, может от имени своего должника осуществлять его права и иски в случае, когда должник отказывается осуществить их либо не осуществляет их в ущерб кредитору.
(2) Кредитор не может осуществлять права и иски, являющиеся исключительно личными правами и исками должника.
(3) Требование должно быть ликвидным и подлежащим взысканию не позднее чем в момент рассмотрения иска.
Статья 600. Возражения против кредитора, возбудившего косвенный иск
Лицо, против которого возбужден косвенный иск, может выдвигать против кредитора, возбудившего косвенный иск, все возражения, которые он мог бы представить собственному кредитору.
Статья 601. Последствия косвенного иска
Все вещи, полученные на основании косвенного иска, становятся имуществом должника к выгоде всех его кредиторов.
Глава V
ПОСЛЕДСТВИЯ НЕИСПОЛНЕНИЯ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА Статья 602. Ответственность за неисполнение
обязательства ­
(1) Если должник не исполнил обязательство, он обязан возместить кредитору
убытки, причиненные этим неисполнением, если не докажет, что обязательство не исполнено не по его вине.
(2) Неисполнением является любое нарушение обязательства, в том числе ненадлежащее или просроченное исполнение.
(3) Возмещение убытков, причиненных просрочкой или другим ненадлежащим исполнением обязательства, не освобождает должника от исполнения обязательства в натуре, за исключением случаев, когда по объективным обстоятельствам кредитор утрачивает интерес к исполнению.
(4) Право кредитора требовать возмещения убытков взамен исполнения осуществляется в соответствии с дополнительными условиями, предусмотренными статьей 609. Кредитор может требовать возмещения убытков за просрочку исполнения обязательства только в соответствии с дополнительными условиями о просрочке, предусмотренными статьей 617. В случае синаллагматического договора кредитор может требовать возмещения убытков, причиненных неисполнением обязательства, лишь после расторжения договора обратной силой в соответствии со статьей 737.
Page 129 of 309
Статья 603. Вина должника
(1) Должник несет ответственность только за обман (умысел) или проступок (неосторожность или небрежность), если законом или договором не предусмотрено иное либо если из содержания или существа отношений не вытекает иное.
(2) Любое условие, заранее освобождающее должника от ответственности в случае обмана или тяжкого проступка, признается ничтожным.
Статья 604. Ответственность за деяния законного представителя и уполномоченного лица
Должник отвечает за вину своего представителя и лиц, которым он доверил исполнение договора, так же, как за свою собственную вину, если законом не предусмотрена ответственность третьего лица. При этом положения части (2) статьи
603 не применяются.
Статья 605. Ответственность за невозможность приобретения предмета
В случае, когда предмет долга подлежит приобретению должником, он отвечает за невозможность его приобретения, хотя бы это и не могло вменяться ему в вину, если законом или договором не предусмотрено иное.
Статья 606. Форс-мажорные обстоятельства
(1) Неисполнение обязательства не может вменяться в вину должнику в случае, когда оно вызвано форс-мажорными обстоятельствами, если их наступление или последствия не могли быть известны должнику в момент возникновения обязательства либо если должник не мог препятствовать наступлению форс- мажорных обстоятельств или устранить их последствия.
(2) Если форс-мажорные обстоятельства носят временный характер, ссылка на них возможна только в период, когда они оказывали действие на исполнение обязательства.
(3) Должник, который не может исполнить обязательство по причине форс- мажорных обстоятельств, обязан уведомить кредитора об этих обстоятельствах и их влиянии на исполнение обязательства. Если уведомление не дошло до кредитора в течение разумного срока с момента, когда должник узнал или должен был узнать о форс-мажорных обстоятельствах, последний отвечает за убытки, причиненные вследствие неуведомления.
(4) Положения настоящей статьи не лишают кредитора права требовать расторжения договора обратной силой, исполнения обязательства или уплаты процентов.
Статья 607. Восстановление первоначального положения
(1) Лицо, обязанное возместить убытки, должно восстановить положение, которое существовало бы в случае, если обстоятельство, повлекшее убытки, не наступило бы.
(2) Если вследствие увечья или иного повреждения здоровья утрачена или снизилась трудоспособность потерпевшего либо если вследствие увечья или повреждения выросли его потребности, с целью возмещения убытков потерпевшему устанавливается ежемесячное денежное пособие (рента). Рента устанавливается в размере, зависящем от ожидаемого изменения положения дел и соответствующем разумным расчетам в отношении доходов потерпевшего.
(3) Потерпевший вправе требовать выплаты ему авансом расходов на лечение. Это положение применяется и в случае необходимости профессиональной переподготовки.
(4) Если на то имеются обоснованные причины, потерпевший может потребовать вместо ренты возмещения в виде единовременной выплаты (общей суммой).
Статья 608. Невозможность исполнения в натуре
Если восстановление положения в соответствии с требованиями части (1) статьи
607 невозможно или возможно только с производством несоразмерных расходов, кредитору предоставляется денежное возмещение.
Статья 609. Возмещение взамен исполнения
Page 130 of 309
(1) Кредитор может требовать возмещения взамен исполнения только в случае, когда им ранее безуспешно был установлен должнику разумный срок для производства исполнения. Если срок не был установлен либо установленный срок необоснованно короток, считается, что установлен разумный срок.
(2) Предупреждение не требуется в случае, когда очевидно, что оно не может быть сделано, в особенности если истек срок, установленный в части (4) статьи 617, а обязательство не было исполнено, либо когда имеются особые обстоятельства, оправдывающие немедленное использование права на возмещение с учетом интересов обеих сторон.
(3) В случае, когда кредитор имеет право на возмещение за неисполнение обязательства в целом, он может потребовать возмещение взамен всего исполнения, если он не заинтересован в частичном исполнении. К возмещению уже произведенных исполнений применяются соответствующим образом положения статьи 738.
(4) Право на исполнение обязательства исключается с момента, когда кредитор потребовал возмещения взамен исполнения обязательства.
(5) Возмещение предоставляется в виде общей денежной суммы. При этом в зависимости от характера убытков возмещения могут предоставляться в виде периодических платежей. Возмещения в виде периодических платежей индексируются в зависимости от уровня инфляции.
Статья 610. Размер возмещения
(1) Возмещение, которое должник обязан произвести вследствие неисполнения, включает как реальный ущерб, причиненный кредитору, так и упущенную кредитором выгоду.
(2) Упущенной считается выгода, которая могла бы быть получена в условиях обычного поведения лица, причинившего ущерб, в обычных обстоятельствах.
(3) Подлежат возмещению лишь убытки, являющиеся непосредственным (прямыо( �br/>следствием неисполнения.
(4) Возмещение не распространяется на убытки, которые согласно опыту должника не могли быть, при объективной оценке, разумно предусмотрены.
(5) Если неисполнение является результатом обмана, должник отвечает и за убытки, которые не могли быть предусмотрены.
Статья 611. Определение размера убытков
При определении размера убытков учитывается интерес кредитора в надлежащем исполнении обязательства. Определяющими для такой оценки являются место и время, предусмотренные для исполнения договорных обязательств.
Статья 612. Вина лица, имеющего право на возмещение, в причинении убытков
(1) Если в причинении убытков или возникновении иного обязательства по возмещению убытков виновно также лицо, имеющее право на возмещение, наличие и размер обязательства по возмещению зависят от обстоятельств, в частности, в той мере, в которой убытки причинены той или другой стороне.
(2) Положение части (1) применяется и в случае, когда вина лица, которому причинены убытки, сводится к тому, что оно не предотвратило причинение убытков или не уменьшило их.
Статья 613. Возврат сбереженного в результате освобождения от ответственности
Если должник докажет, что неисполнение обязательства не может вменяться ему в вину, он должен возвратить кредитору все сбереженное им в связи с этим.
Статья 614. Возврат возмещения
(1) В случае, когда должник воспользовался правом отказа от исполнения обязательства и получил возмещение либо обладает правом на возмещение по предмету долга, кредитор вследствие возникновения ситуации, оправдывающей его
Page 131 of 309
право на возражение, может требовать от него возврата полученного в качестве возмещения или уступки права на возмещение.
(2) В случае, когда кредитор может требовать возмещения взамен исполнения обязательства, это возмещение уменьшается на стоимость уже полученного возмещения или соответствующего права на возмещение, если кредитор осуществил право, предусмотренное частью (1).
Статья 615. Уступка требования о возмещении убытков
Лицо, которое должно возместить убытки, причиненные утратой вещи, обязано произвести возмещение только взамен уступки требования, которое потерпевшая сторона имеет по отношению к третьему лицу в качестве собственника или иного законного владельца вещи.
Статья 616. Возмещение неимущественного ущерба
(1) Возмещение неимущественного ущерба может быть истребовано в денежном выражении в случаях, предусмотренных законом.
(2) В случае увечья или иного повреждения здоровья, а также в случае незаконного лишения свободы потерпевший может требовать денежного возмещения, установленного на основе оценки, соответствующей принципу справедливости, и за неимущественный ущерб.
Статья 617. Просрочка должника
(1) Если должник не исполнил обязательство после того, как кредитором по наступлении срока исполнения сделано предупреждение, он считается просрочившим после предупреждения.
(2) Предупреждение не требуется в случае, когда:
a) установлена календарная дата для исполнения обязательства; �
b) до исполнения обязательства должно было иметь место определенное событие, а �
период для исполнения обязательства установлен таким образом, что он подлежит
календарному исчислению с момента наступления события;
c) стороны прямо, без совершения каких-либо формальностей, согласились, что должник допустил просрочку по истечении срока, в течение которого он должен был исполнить обязательство;
d) обязательство в силу своего характера не могло быть исполнено иначе, кроме как в определенный срок, в течение которого должник не исполнил его;
e) должник по обязательству с последовательным исполнением отказывается исполнить обязательство или повторно не исполняет его;
f) не исполнено обязательство не совершать определенное действие;
g) очевидно, что предупреждение не даст результата;
h) просрочка оправдана по обоснованным причинам и с учетом интересов обеих сторон;
i) должник письменно заявил, что не желает исполнить обязательство.
(3) В случаях, указанных в пунктах a) и b) части (2), признается ничтожным любое соглашение относительно срока, наносящее серьезный ущерб одной из сторон.
(4) Должник считается просрочившим, если обязательство не исполнено им в тридцатидневный срок со дня, когда требование должно было быть исполнено и должен был быть представлен счет или иной подобный платежный документ. Это положение применяется к должнику-потребителю лишь в случае, если в счете или ином подобном платежном документе прямо указаны такие последствия.
(5) Должник не считается просрочившим до тех пор, пока исполнение не производилось по причине обстоятельств, которые не могут быть вменены ему в вину.
Статья 618. Ответственность в течение срока просрочки
В течение срока просрочки должник отвечает, хотя бы и в случае ограничения
Page 132 of 309
ответственности согласно закону или договору, за любую допущенную им неосторожность или небрежность. Он отвечает и за непредвиденные обстоятельства, за исключением случая, когда убытки были бы причинены даже при исполнении обязательства в установленный срок.
Статья 619. Проценты за просрочку
(1) На денежные обязательства на срок просрочки начисляются проценты. За просрочку начисляется пять процентов сверх процентной ставки, предусмотренной статьей 585, если законом или договором не предусмотрено иное. Доказательство нанесения меньшего ущерба допускается.
(2) В случае совершения сделок без участия потребителя начисляются девять процентов сверх процентной ставки, предусмотренной статьей 585, если законом или договором не предусмотрено иное. Доказательство нанесения меньшего ущерба не допускается.
(3) В случае, когда кредитор по другим правовым основаниям может требовать начисления бoльших процентов, эти проценты подлежат выплате. Ссылка на право возмещения иного ущерба не исключается.
(4) Пени за просрочку к процентам не применяются.
Статья 620. Неисполнение обязательства совершить определенное действие �
В случае неисполнения должником обязательства совершить определенное действие кредитор вправе исполнить его самостоятельно или поручить исполнение третьему лицу с возложением расходов при этом на должника либо требовать выплаты возмещения, если иное не вытекает из закона, договора или существа обязательства.
Статья 621. Неисполнение обязательства не совершать определенное действие �
(1) В случае неисполнения обязательства не совершать определенное действие должник обязан выплатить возмещение уже просто по причине нарушения.
(2) Кредитор может требовать уничтожения всего, что совершено в нарушение обязательства не совершать, либо может быть уполномочен уничтожить совершенное самостоятельно с возложением расходов при этом на должника.
Статья 622. Неисполнение обязательства передать вещь
(1) В случае неисполнения должником обязательства передать вещь кредитор вправе требовать отобрания вещи у должника, передачи вещи ему или выплаты возмещения.
(2) Право кредитора требовать передачи вещи прекращается, если она уже передана третьему лицу, обладающему таким же правом. В случае, если вещь не передана, преимущественным правом обладает кредитор, в пользу которого обязательство возникло раньше, а если это невозможно установить, преимущественным правом обладает тот, кто первым подал иск.
Статья 623. Приведение условий договора в соответствие с изменившимися обстоятельствами �
(1) В случае, когда обстоятельства, послужившие основанием для заключения договора, существенно изменились после его заключения, а стороны, если бы могли предвидеть это изменение, не заключили бы его или заключили бы на других условиях, может быть потребовано приведение условий договора в соответствие с
этими изменениями в той мере, в которой с учетом всех обстоятельств дела, в
частности распределения рисков в соответствии с договором или законом, от одной из сторон нельзя требовать сохранения договора без изменений.
(2) Стороны должны попытаться вначале на основе взаимопонимания достичь приведения условий договора в соответствие с изменившимися обстоятельствами.
(3) Правомочная сторона должна незамедлительно потребовать приведения условий договора в соответствие с изменившимися обстоятельствами с указанием
Page 133 of 309
оснований для этого. Заявление о приведении условий договора в соответствие с изменившимися обстоятельствами не может быть подано, если сторона взяла на себя риск изменения обстоятельств.
(4) Подача заявления о приведении условий договора в соответствие с изменившимися обстоятельствами не является основанием для отказа в исполнении обязательства.
(5) Если приведение условий договора в соответствие с изменившимися обстоятельствами невозможно или не может быть вменено в обязанность одной из сторон, сторона, которой этим наносятся убытки, может потребовать расторжения договора обратной силой. В случае договоров с последовательным исполнением во времени вместо расторжения договора обратной силой осуществляется расторжение договора с последствиями на будущее по обоснованным причинам в соответствии с положениями статьи 748.
Глава VI � СПОСОБЫ ОБЕСПЕЧЕНИЯ � ИСПОЛНЕНИЯ ОБЯЗАТЕЛЬСТВ � Ч а с т ь 1 �
НЕУСТОЙКА Статья 624. Общие положения о неустойке
(1) Неустойкой признается договорное положение, в соответствии с которым стороны производят предварительную оценку убытков и устанавливают, что в случае неисполнения обязательства должник обязан уплатить кредитору определенную денежную сумму или передать определенную вещь.
(2) Неустойкой может обеспечиваться лишь действительное требование.
(3) Неустойка может быть установлена в конкретном размере либо в виде доли от стоимости обязательства, обеспеченного неустойкой, или неисполненной части обязательства.
(4) Стороны могут условиться о неустойке, превышающей размер убытков.
(5) Должник не обязан уплачивать неустойку, если обязательство не исполнено не по его вине.
Статья 625. Форма неустойки
(1) Соглашение о неустойке должно быть совершено в письменной форме.
(2) Несоблюдение письменной формы влечет недействительность неустойки.
Статья 626. Право требовать другое возмещение �
(1) Кредитор не может требовать одновременно производства исполнения и уплаты
неустойки в случае, если обязанность ее уплаты не установлена, и в случае ненадлежащего исполнения обязательства должником (в особенности в случае неисполнения обязательства в установленный срок).
(2) Кредитор вправе требовать возмещения убытков в части, не покрытой неустойкой (зачетная неустойка). В предусмотренных законом или договором случаях кредитор может требовать либо возмещения или уплаты неустойки (альтернативная неустойка), либо возмещения убытков сверх неустойки (штрафная неустойка), либо только уплаты неустойки (исключительная неустойка).
(3) В случае получения исполнения кредитор может требовать уплаты неустойки, только если он сохранил за собой это право при получении исполнения.
Статья 627. Неустойка в случае неделимого обязательства
Если неустойкой обеспечено неделимое обязательство, которое не исполнено по вине одного из должников, уплата неустойки может быть истребована либо в полном объеме от виновного должника, либо от каждого из остальных должников в размере его части. В последнем случае каждый из остальных должников имеет право на иск против лица, по вине которого присуждена неустойка.
Статья 628. Неустойка в случае делимого обязательства
(1) Если неустойкой обеспечено делимое обязательство, неустойка также является
Page 134 of 309
делимой и присуждается лишь должнику, не исполнившему обязательство, и только по той части обязательства, в отношении которой он был обязан.
(2) Положения части (1) не применяются к солидарным обязательствам. Они не применяются также в случае, когда неустойка установлена для предупреждения исполнения обязательства по частям и когда один из солидарных должников препятствует исполнению обязательства в полном объеме. В этом случае такой должник является ответственным в полном объеме неустойки, а остальные должники
– в размере своей части обязательства. В последнем случае каждый из солидарных должников имеет право на иск против лица, по вине которого присуждена неустойка.
Статья 629. Законная неустойка
Установленная законом неустойка не может быть предварительно исключена или уменьшена соглашением сторон.
Статья 630. Уменьшение неустойки
(1) В исключительных случаях, с учетом всех обстоятельств, судебная инстанция может вынести решение об уменьшении несоразмерно большой неустойки. При уменьшении неустойки должны приниматься во внимание не только имущественные, но и другие охраняемые законом интересы кредитора.
(2) Не допускается уменьшение неустойки в случае, когда она уже уплачена.
Ч а с т ь 2 ­
ЗАДАТОК Статья 631. Общие положения о задатке �
(1) Задатком признается денежная сумма или иное имущество, передаваемые одной из договаривающихся сторон другой стороне в подтверждение заключения договора и в обеспечение его исполнения. В случае наличия сомнений уплаченная сумма
считается авансом.
(2) Соглашение о задатке должно быть совершено в письменной форме.
Статья 632. Включение задатка в счет исполнения
Задаток учитывается при производстве исполнения, а в случае, если он не был учтен, возвращается.
Статья 633. Удержание или возврат задатка
(1) Если за неисполнение договора ответственна сторона, давшая задаток, он остается у другой стороны. Если за неисполнение договора ответственна сторона, получившая задаток, она обязана уплатить другой стороне удвоенную сумму задатка.
(2) Помимо предусмотренного частью (1) сторона, ответственная за неисполнение договора, обязана возместить другой стороне убытки, причиненные ей и не покрытые уплатой задатка, если договором не предусмотрено иное.
Ч а с т ь 3
ГАРАНТИЯ ДОЛЖНИКА Статья 634. Понятие гарантии должника
Гарантия должника состоит в обязанности должника произвести безусловное исполнение либо исполнение, превышающее собственно предмет договора.
Статья 635. Юридическая сила гарантии
Признание гарантии имеет юридическую силу, если это не противоречит требованиям закона и если должник не взял на себя чрезмерные обязательства.
Статья 636. Форма гарантии
Гарантия имеет юридическую силу лишь в случае ее письменного оформления.
Ч а с т ь 4 ­
УДЕРЖАНИЕ Статья 637. Общие положения об удержании �
(1) Лицо, обязанное передать или возвратить вещь, может удерживать ее в предусмотренных законом случаях до тех пор, пока кредитор не возместит ему необходимые и полезные расходы, произведенные в связи с этой вещью, и причиненные ею убытки.
Page 135 of 309
(2) Удержание может обеспечивать и требование, хотя и не связанное непосредственно с удерживаемой вещью, но основывающееся на обязательстве, сторонами которого являются коммерсанты.
(3) Право удержания не осуществляется в случае предоставления кредитором действительного обеспечения, которое судебная инстанция считает достаточным, либо в случае внесения в депозит истребованной суммы.
(4) Положения частей (1) и (2) применяются в той мере, в которой договором не установлено иное.
Статья 638. Исключение права удержания
(1) Право удержания не может осуществляться в случаях, когда владение вещью является следствием неправомерного действия, злоупотребления или является противоправным либо когда на вещь не допускается обращение взыскания.
(2) На право удержания не может ссылаться недобросовестный владелец, за исключением случаев, предусмотренных законом.
Статья 639. Предъявление права удержания
(1) Право удержания может быть предъявлено третьим лицам без соблюдения формальностей публичности.
(2) Во всех случаях право удержания не может быть предъявлено кредиторам, приступившим к обращению взыскания против должника.
(3) Лишение владения вещью против воли не прекращает права удержания. Сторона, осуществляющая это право, может требовать возврата вещи с учетом правил исковой давности.
Статья 640. Обязанность обеспечения сохранности вещи и взимания плодов ­
Лицо, удерживающее вещь, должно обеспечить ее сохранность, действуя с
усердием хорошего собственника. Оно должно взимать плоды вещи с обязанностью зачета их в счет своего требования.
Статья 641. Прекращение права удержания
Право удержания прекращается в случае, когда вещь переходит во владение должника или обладателя прав в отношении нее, если лицо, удерживающее вещь, не приобретает ее вновь по тем же правовым основаниям.
Глава VII ­
ПРЕКРАЩЕНИЕ ОБЯЗАТЕЛЬСТВ Статья 642. Последствия прекращения обязательств ­
(1) Вследствие прекращения обязательств прекращаются правоотношения между сторонами в части, относящейся к прекращенному обязательству.
(2) В случае прекращения обязательства должник не обязан уплачивать проценты и неустойку или возмещать убытки.
Ч а с т ь 1 ­
ПРЕКРАЩЕНИЕ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА ИСПОЛНЕНИЕМ Статья 643. Последствия исполнения ­
(1) Исполнение прекращает обязательство лишь в случае его надлежащего осуществления.
(2) Обязательство прекращается также в случае, когда кредитор соглашается на другое исполнение вместо должного (отступное). В этом случае должник отвечает за недостатки исполнения согласно правилам об ответственности продавца.
(3) Если кредитор согласился на исполнение обязательства, бремя доказывания
неисполнения возлагается на него.
(4) В случае прекращения основного обязательства поручительство, залог и другие акцессорные права прекращаются в той мере, в которой не продолжают существовать обоснованные интересы третьих лиц.
Статья 644. Право получить расписку и оригинал долгового документа ­
Page 136 of 309
(1) Должник, исполнивший обязательство, имеет право получить расписку и требовать оригинал долгового документа. В случае невозможности требовать от кредитора выдачи расписки должник может доказывать осуществление платежа любыми доказательствами.
(2) В случае невозможности возврата оригинала долгового документа должник вправе требовать от кредитора представления нотариально удостоверенного заявления о прекращении обязательства. Все расходы в этом случае несет кредитор.
(3) При отказе кредитора выдать расписку или возвратить оригинал долгового документа должник вправе отказать в производстве исполнения. В этом случае кредитор признается просрочившим.
(4) Если кредитором выдана расписка об уплате основного долга, предполагается, что также уплачены проценты и возмещены расходы.
Ч а с т ь 2
ПРЕКРАЩЕНИЕ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА ВСЛЕДСТВИЕ ВНЕСЕНИЯ ДОЛГА В ДЕПОЗИТ
Статья 645. Общие положения о внесении долга в депозит ­
(1) В случае, когда кредитор является просрочившим либо когда должнику по причинам, которые не могут вменяться ему в вину, не известны личность или место жительства кредитора, должник может внести деньги, ценные бумаги или иные документы и ювелирные изделия в депозит банка или нотариуса. Иностранная валюта может быть внесена в целях прекращения обязательства вследствие внесения долга в депозит только в случае, когда закон разрешает получение/осуществление платежей и переводов в иностранной валюте на территории Республики Молдова в отношении
данного обязательства.

[Ст.645 ч.(1) изменена ЗП33 от 06.03.12, MO99-102/25.05.12 ст.330]

(2) В случае, если имущество, подлежащее внесению в депозит, сдается в отделение связи, оно считается внесенным в депозит с момента сдачи в отделение связи.
(3) Внесение долга в депозит прекращает обязательство должника, хотя бы и в случае, когда имущество или его эквивалент не могут быть переданы кредитору.
(4) С момента внесения долга в депозит риски переходят на кредитора и должник не обязан уплачивать проценты и неустойку или возмещать упущенную выгоду.
Статья 646. Одновременное исполнение обязательств
Если исполнение обязательства должником обусловлено одновременным исполнением определенного обязательства кредитором, должник вправе обусловить выдачу внесенного в депозит имущества исполнением обязательства кредитором.
Статья 647. Место внесения долга в депозит
(1) Должник обязан внести имущество в месте исполнения обязательства. Если имущество внесено в депозит в другом месте, должник обязан возместить причиненные в связи с этим убытки.
(2) О факте внесения долга в депозит должник обязан незамедлительно сообщить кредитору, за исключением случая, когда он не может исполнить эту обязанность. Должник обязан возместить убытки, причиненные кредитору несообщением о внесении долга в депозит.
Статья 648. Право должника на возврат имущества, внесенного в депозит
(1) Должник вправе требовать возврата имущества, внесенного в депозит.
(2) Не допускается возврат внесенного в депозит имущества в случае, когда:
a) должник прямо выразил свой отказ от права на возврат имущества в момент его внесения в депозит;
b) кредитор заявил учреждению, в которое внесено имущество, о том, что принимает его;
Page 137 of 309
c) в учреждение, в которое внесено имущество в депозит, представлено вступившее в законную силу судебное решение, которым внесение в депозит признано законным;
d) против должника возбужден процесс несостоятельности.
(3) В случае возврата должнику внесенного в депозит имущества внесение долга в депозит аннулируется обратной силой (считается, что его не было).
Статья 649. Расходы в связи с внесением долга в депозит
Расходы в связи с внесением долга в депозит несет кредитор, за исключением случаев, когда должник принял внесенное в депозит имущество.
Статья 650. Прекращение внесения долга в депозит по истечении срока исковой давности
По истечении трех лет с момента, когда кредитор узнал или должен был узнать о внесении долга в депозит, он утрачивает право принять имущество. В этом случае должник вправе требовать возврата ему имущества, хотя бы ранее он и отказался от такого права.
Ч а с т ь 3
ПРЕКРАЩЕНИЕ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА ЗАЧЕТОМ
Статья 651. Общие положения о зачете
(1) Зачетом признается взаимное погашение обязанности и встречного, безусловного, ликвидного и однородного требования, подлежащего исполнению.
(2) Льготный срок, предоставленный для удовлетворения требования, не препятствует зачету.
(3) Зачет требований может производиться и в случае, когда срок удовлетворения требований не наступил, однако обладатели прав в отношении них согласны осуществить зачет.
(4) Зачет требований производится путем заявления другой стороне. Заявление недействительно, если оно содержит условия и сроки исполнения.
Статья 652. Зачет неравноценных требований
В случае зачета неравноценных требований прекращается лишь полностью покрытое требование.
Статья 653. Зачет публичных требований
Требование государства или административно-территориальной единицы, за исключением налогового требования, может погашаться зачетом лишь в случае, когда обязательство подлежит исполнению по отношению к бюджету, за счет средств которого должно быть удовлетворено требование лица, обратившегося за зачетом требования.
Статья 654. Зачет требований с разными местами исполнения
Если требования, подлежащие зачету, имеют разные места исполнения, сторона, обратившаяся за зачетом, обязана возместить убытки, причиненные другой стороне в результате того, что не может принять исполнение или не может исполнить обязательство в установленном месте.
Статья 655. Зачет нескольких требований
В случае, когда лицо имеет несколько требований, которые могут погашаться зачетом, сторона, обратившаяся за зачетом, может сама определить зачитываемые требования. Если зачитываемые требования не определены в заявлении о зачете или другая сторона незамедлительно представила свои возражения, применяются правила об очередности платежей.
Статья 656. Зачет при уступке требования или принятии долга ­
(1) В случае уступки требования должник вправе предъявить новому кредитору свое требование к первоначальному кредитору, если срок этого требования наступил до получения уведомления об уступке, если этот срок не указан или если исполнение
Page 138 of 309
может быть истребовано в любой момент.
(2) В случае принятия долга новый должник не вправе предъявить требование, принадлежащее первоначальному должнику.
Статья 657. Зачет в случае солидарных обязательств
(1) Солидарный должник не может произвести зачет долга кредитора по отношению к другому солидарному должнику, за исключением части последнего в солидарном долге.
(2) Должник, в том числе солидарный, не может предъявить солидарному кредитору зачет долга одного из солидарных должников по отношению к себе, за исключением части последнего в солидарном требовании.
Статья 658. Зачет в случае поручительства
Поручитель может предъявить зачет того, что кредитор должен должнику, но должник не может предъявить кредитору зачет долга кредитора к поручителю.
Статья 659. Недопустимость зачета
(1) Не допускается зачет требований:
a) с истекшим сроком исковой давности. Это правило не применяется в случае, если срок исковой давности истек после даты, когда требование, срок исковой давности которого истек, могло быть зачтено;
b) о возмещении вреда, причиненного жизни или здоровью;
c) о взыскании алиментов;
d) о пожизненном содержании;
e) если предметом исполнения является имущество, на которое не допускается обращение взыскания;
f) если обязательство возникло вследствие умышленного неправомерного действия;
g) в иных случаях, предусмотренных законом.
(2) Не допускается зачет требований, исключенный договором.
Ч а с т ь 4 � ДРУГИЕ ОСНОВАНИЯ � ПРЕКРАЩЕНИЯ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА
Статья 660. Совпадение кредитора и должника в одном лице
Обязательство прекращается совпадением кредитора и должника в одном лице. В случае, когда совпадение кредитора и должника в одном лице перестает иметь место, последствия совпадения также прекращаются.
Статья 661. Последствия совпадения кредитора и должника в одном лице в случае поручительства
Вследствие совпадения кредитора и должника в одном лице в случае поручительства в выгодном положении оказывается поручитель. Совпадение поручителя и кредитора или поручителя и должника в одном лице не прекращает основное обязательство.
Статья 662. Прощение долга
(1) Обязательство прекращается, если кредитор на основании соглашения с должником освобождает его от исполнения обязательства (прощение долга). Долг прощается в полном объеме, если прямо не установлено, что прощение является частичным.
(2) Обязательство прекращается также договором, которым кредитор признает, что обязательство не существует.
(3) Прощение долга основному должнику обладает силой и в отношении гарантов. (4) Отказ кредитора от средства обеспечения не является основанием предполагать,
что он отказался от обеспеченного требования.
(5) Прощение долга одному из гарантов имеет силу и в отношении остальных гарантов.
(6) Запрещается прощение долга, если этим нарушаются права требования третьих
Page 139 of 309
лиц к кредитору.
Статья 663. Невозможность исполнения вследствие непредвиденных обстоятельств �
(1) Обязательство прекращается невозможностью его исполнения, если она вызвана
обстоятельствами, за которые должник не отвечает.
(2) Бремя доказывания невозможности исполнения обязательства возлагается на должника.
(3) Должник, который не может исполнить обязательство, не вправе требовать исполнения встречного обязательства кредитором, а в случае, если оно исполнено, должен вернуть все полученное им, если только он не докажет, что невозможность исполнения возникла по вине кредитора.
(4) Если должник частично исполнил обязательство, исполнение которого стало невозможным, кредитор обязан исполнить встречное обязательство в размере своего обогащения.
Статья 664. Смерть физического лица или ликвидация юридического лица �
(1) Обязательство прекращается смертью должника, если исполнение невозможно без его личного участия либо если обязательство иным образом связано с личностью должника.
(2) Обязательство прекращается смертью кредитора, если исполнение предназначено ему лично либо если обязательство иным образом связано с личностью кредитора.
(3) Обязательство прекращается ликвидацией юридического лица (должника или кредитора), за исключением случаев, когда законом исполнение обязательства
ликвидированного юридического лица возлагается на других лиц.
Статья 665. Hовация
(1) Обязательство прекращается соглашением сторон о его замене другим обязательством (новация), за исключением ценных бумаг.
(1) Обязательство прекращается соглашением сторон о его замене другим обязательством (новация), за исключением ценных бумаг, если статьей 8 Закона о договорах о финансовом обеспечении № 184 от 22 июля 2016 года не предусмотрено иное.

[Cт.665 ч.(1) изменена ЗП185 от 22.07.16, МО306-313/16.09.16 ст.655; в силу с

16.03.17]

[Ст.665 ч.(1) изменена ЗП31 от 07.03.13, МО69-74/05.04.13 ст.223]

(2) Желание заменить одно обязательство другим должно быть выражено прямо.
(3) Прекращение основного обязательства новацией прекращает акцессорные обязательства, если соглашением сторон прямо не установлено иное.
Р а з д е л II ­
О ДОГОВОРАХ В ОБЩЕМ ­
Глава I ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О ДОГОВОРЕ ­
И СОДЕРЖАНИИ ДОГОВОРА
Статья 666. Общие положения о договоре
(1) Договором признается соглашение двух или более лиц об установлении, изменении или прекращении правоотношений.
(2) К договорам применяются нормы о сделках.
(3) Договор может быть договором присоединения или заключаемым вследствие ведения переговоров, синаллагматическим или односторонним (порождающим обязанности только для одной из сторон), коммутативным или алеаторным, с единовременным или последовательным исполнением, а также потребительским.
Статья 667. Свобода договора
Page 140 of 309
(1) Договаривающиеся стороны свободны в заключении договоров в пределах императивных норм права и в определении их содержания. Если в целях защиты приоритетных интересов общества или личности сила договора зависит от одобрения его органами государства, необходимые ограничения и условия устанавливаются законом.
(2) Понуждение к заключению договора запрещается, за исключением случаев, когда обязанность заключения договора предусмотрена настоящим кодексом, законом или вытекает из добровольно принятого на себя обязательства.
(3) Стороны могут заключать договоры, не предусмотренные законом (не названные в законе договоры), а также договоры, в которых содержатся элементы различных договоров, предусмотренных законом (смешанные договоры).
Статья 668. Обязательная сила договора
(1) Законно заключенный договор обязует стороны не только в отношении того, что они прямо установили, но и в отношении того, что вытекает из его существа в соответствии с законом, обычаями или принципом справедливости.
(2) Договор имеет силу только для его сторон, если законом не предусмотрено иное. Договор имеет силу также для универсальных или приравненных к ним правопреемников, если из закона, договора или существа обязательства не вытекает иное.
(3) Договор может быть изменен или расторгнут обратной силой только в соответствии с условиями договора или по соглашению сторон, если законом не предусмотрено иное.
Статья 669. Обязанность заключения договора
(1) Если одна из договаривающихся сторон занимает доминирующую позицию на рынке, она обязана заключать договоры в этой области. Она не может навязывать другой стороне чрезмерно обременительные договорные условия без обоснованных причин.
(2) Лицам, которые получают или используют имущество или услуги в некоммерческих целях, так же, как и лицам, которые используют их для удовлетворения своих жизненных потребностей, не может быть без обоснованных причин отказано в заключении договора, если другая сторона действует в рамках
Статья 671. Возмещение убытков в случае невозможного исполнения
(1) Лицо, которое в момент заключения договора знало или должно было знать о невозможности его исполнения, обязано возместить убытки, понесенные другой стороной, которая добросовестно полагает, что договор является действительным, в размере, не превышающем сумму, которую она получила бы в случае действительности договора.
(2) Положения части (1) применяются также в случае, когда исполнение является невозможным лишь частично и договор сохраняет силу в отношении остальной части либо когда невозможным является одно из альтернативных исполнений.
Статья 672. Временная невозможность
(1) Невозможность исполнения не влечет недействительности договора, если невозможность может быть отменена и договор заключен для случая, когда исполнение станет возможным.
(2) Если невозможное исполнение оговорено под отлагательным условием или отлагательным сроком, договор является действительным, если невозможность устраняется до наступления условия или истечения срока.
Page 141 of 309
Статья 673. Договор о наличном имуществе
Договор, которым сторона обязуется в полном объеме или частично передать свое наличное имущество либо обременить его узуфруктом, подлежит нотариальному удостоверению.
Статья 674. Договор об имуществе, приобретаемом в будущем
Договор, на основе которого сторона обязуется передать свое имущество, приобретаемое в будущем, или часть этого имущества либо обременить его узуфруктом, признается недействительным.
Статья 675. Договор о наследстве лица, находящегося в живых
(1) Договор о наследстве третьего лица, находящегося в живых, признается недействительным. Недействительным признается также договор о доле наследства по закону или о завещательном отказе по наследству третьего лица, находящегося в живых.
(2) Положения части (1) не применяются к договору, заключенному между будущими законными наследниками в отношении доли наследства по закону. Такой договор подлежит нотариальному удостоверению.
Статья 676. Определение исполнения стороной или третьим лицом �
(1) Если исполнение подлежит определению одной из договаривающихся сторон или третьим лицом, в случае наличия сомнений считается, что определение должно производиться на основе справедливой оценки.
(2) Определение исполнения производится путем заявления другой стороне.
(3) Если определение исполнения должно производиться несколькими третьими лицами, необходимо их единодушное согласие. Если определению подлежит сумма, в случае, когда названо несколько сумм, учитывается средняя из них.
(4) Если исполнение не соответствует принципу справедливости, определение производится судебным решением. В случае затягивания или отказа произвести определение оно также производится судебным решением.
Статья 677. Определение встречного исполнения
Если размер встречного исполнения не определен, в случае наличия сомнений определение производится стороной, которая требует встречного исполнения. Положения части (4) статьи 676 применяются соответствующим образом.
Статья 678. Применение положений о договорах к другим обязательствам
Если не предусмотрено иное, положения о договорных обязательствах применяются и к другим имущественным обязательствам в той мере, в которой, с учетом существа обязательства, это возможно.
Глава II ­
ЗАКЛЮЧЕНИЕ ДОГОВОРА Статья 679. Соглашение о существенных условиях договора �
(1) Договор считается заключенным, если между сторонами достигнуто соглашение по всем существенным условиям договора.
(2) Существенными являются условия, которые определены как существенные законом, которые вытекают из существа договора или относительно которых по заявлению одной из сторон должно быть достигнуто соглашение.
(3) Договором может порождаться обязательство заключить договор. Форма, установленная для договора, применима и к предварительному договору.
Статья 680. Форма договора
Если для действительности договора законом установлена определенная форма либо если определенная форма договора предусмотрена сторонами, договор считается заключенным с момента придания ему условленной формы.
Статья 681. Оферта
(1) Офертой признается адресованное одному или нескольким лицам предложение,
Page 142 of 309
содержащее все существенные элементы будущего договора и выражающее волю оферента быть связанным вследствие акцепта оферты.
(2) Оферта имеет силу лишь в случае получения адресатом до ее отзыва.
(3) Предложение, адресованное неопределенному кругу лиц (публичная оферта), рассматривается как приглашение делать оферты, если это предложение не содержит какого бы то ни было прямого выражения воли быть связанным вследствие акцепта.
(4) Оферта должна быть твердой, определенной, серьезной и полной.
Статья 682. Действительность оферты
(1) Действительность оферты не зависит от формы, в которой она была сделана.
(2) Оферта является действительной, недействительной или аннулируемой в соответствии с положениями, применимыми к сделке.
Статья 683. Отзыв оферты
(1) Оферта может быть отозвана, за исключением случая, когда в ней содержится срок для ее акцепта или когда она не может быть отозвана по иным основаниям.
(2) Любая оферта, в том числе безотзывная, может быть отозвана, если отзыв поступил к адресату ранее или одновременно с офертой.
(3) Полученная адресатом оферта не может быть отозвана в течение срока, установленного для ее акцепта, либо, если этот срок не установлен или является необоснованно коротким, – в течение времени, необходимого для того, чтобы адресат мог выразить свое согласие и чтобы ответ мог дойти до оферента в соответствии с обстоятельствами дела, сложившейся между сторонами практикой и обычаями.
Статья 684. Безотзывная оферта
Оговорка, которой одна сторона обязуется вступить в договор с другой стороной по ее требованию, является безотзывной офертой.
Статья 685. Действительность оферты в случае смерти или утраты дееспособности
Оферта не утрачивает своей силы вследствие смерти одной из сторон или утраты ею дееспособности, а также в случае, когда одна из сторон утратила право заключать договоры в результате передачи ее имущества в управление другому лицу.
Статья 686. Утрата офертой законной силы
Оферта утрачивает законную силу, если акцепт ее не заявлен в установленный срок, а также в случае ее отклонения.
Статья 687. Акцепт
(1) Акцептом признается заявление лица, которому адресована оферта, или иное действие, свидетельствующее о принятии оферты. Акцепт приобретает силу с момента его получения оферентом.
(2) Если в силу оферты, сложившейся между сторонами практики и обычаев акцептант может выразить свое согласие посредством совершения определенных действий без уведомления оферента, акцепт приобретает силу с момента совершения соответствующих действий.
Статья 688. Акцепт оферты без указания срока
(1) Акцепт оферты, обращенной к присутствующему лицу, может быть заявлен только на месте. Это правило применяется и в случае, когда оферта направлена от одного лица другому лицу (моментально) через средства связи.
(2) Акцепт оферты, обращенной к отсутствующему лицу, может быть заявлен только до момента, когда оферент может в нормально необходимое время, в том числе с учетом использованных оферентом средств связи, получить ответ.
Статья 689. Акцепт оферты с указанием срока
Если оферентом установлен срок для акцепта оферты, акцепт может быть заявлен только в пределах указанного в ней срока.
Статья 690. Начало течения срока для акцепта оферты
Течение срока для акцепта оферты, установленного оферентом в телеграмме или письме, начинается с даты, когда телеграмма вручена для отправки, или с даты,
Page 143 of 309
указанной в письме, либо, если таковая отсутствует, – с даты, указанной на конверте. Течение срока для акцепта оферты, направленной через средства моментальной связи, начинается с даты получения оферты адресатом.
Статья 691. Акцепт, полученный с опозданием, и акцепт с изменениями
(1) Акцепт оферты, полученный с опозданием, считается новой офертой.
(2) Акцепт, заявленный с изменениями условий оферты, считается новой офертой и отказом от первоначальной оферты.
(3) Ответ, которым принимается оферта и который содержит дополнительные или измененные условия, не затрагивающие существенно условия оферты, считается акцептом, если оферент не отклоняет их без неоправданной затяжки. Если оферент не представляет возражений, договор заключается на условиях оферты с изменениями, содержащимися в акцепте.
Статья 692. Действительность акцепта, полученного с опозданием �
(1) Акцепт, полученный с опозданием, приобретает силу, если оферент незамедлительно уведомит акцептанта о том, что считает его полученным своевременно.
(2) Если акцепт оферты получен оферентом с опозданием, а из акцепта следует, что он направлен своевременно, он считается опоздавшим только в случае, когда оферент немедленно уведомит другую сторону об опоздании.
Статья 693. Акцепт с изменениями в коммерческих отношениях
Если в рамках коммерческих отношений акцепт заявлен с дополнениями или изменениями, договор считается заключенным, если акцептант может рассчитывать на согласие оферента, а последний не заявляет немедленно о своем отказе.
Статья 694. Акцепт по умолчанию
(1) Молчание и бездействие не являются акцептом, если из закона, сложившейся между сторонами практики и обычаев не вытекает иное.
(2) Если коммерсантом, деятельность которого заключается в реализации определенного имущества, получена оферта относительно этого имущества от лица, с которым он находится в деловых отношениях, он обязан незамедлительно дать ответ; его молчание можно считать акцептом оферты. Даже в случае отклонения оферты коммерсант обязан временно за счет оферента защищать переданное им имущество в той мере, в которой он может нести необходимые расходы, не терпя при этом убытков.
Статья 695. Отзыв акцепта
Акцепт оферты считается отозванным, если извещение об отзыве поступило оференту ранее или одновременно с акцептом.
Статья 696. Документ, подтверждающий заключение договора
Дополнительные или измененные условия, содержащиеся в документе, подтверждающем заключение договора между коммерсантами, направленном в течение разумного срока с даты заключения договора, становятся частью договора, за исключением случаев, когда они существенно изменяют договор или когда получатель отклонил их без неоправданной затяжки.
Статья 697. Коммивояжеры
(1) Договор между потребителем и лицом, действующим в рамках профессиональной деятельности, заключенный в специфической для коммивояжеров обстановке, обретает силу лишь в случае, когда в течение недельного срока потребитель в письменной форме не отозвал договор, за исключением случая, когда договор исполнен на месте обеими сторонами.
(2) Правила части (1) применяются и к потребительским договорам, заключенным под кредит, и к договорам страхования.
(3) Течение срока отзыва договоров, предусмотренных частями (1) и (2),
Page 144 of 309
начинается только с момента письменного ознакомления потребителя с его правом на отзыв.
Статья 698. Заключение договора на торгах
Договор на торгах заключается вследствие продажи с торгов. Оферта прекращается с момента предложения большей оферты или закрытия торгов без того, чтобы имущество было продано.
Статья 699. Момент и место заключения договора
(1) Договор считается заключенным с момента получения акцепта оферентом.
(2) Если в договоре не указано место его заключения, договор считается заключенным в месте жительства или месте нахождения оферента.
Статья 700. Признание обязательства
(1) Договор, которым признается наличие обязательства, обладает силой по представлении письменного заявления о признании обязательства.
(2) Если для учреждения обязательства, наличие которого признано, установлена нотариально удостоверенная форма, заявление о признании обязательства подлежит совершению в такой же форме.
(3) Если признание обязательства осуществляется на основе расчета или путем зачета, соблюдение формы не требуется.
Статья 701. Обязанность сохранения конфиденциальности
(1) Если в ходе переговоров одна из сторон сообщила какие-либо сведения другой стороне, последняя обязана не разглашать их и не использовать не по назначению в своих целях независимо от того, был или не был заключен договор.
(2) Лицо, нарушившее обязанность сохранения конфиденциальности, должно возместить причиненные в связи с этим убытки. Возмещение за неисполнение обязанности сохранения конфиденциальности может производиться в виде компенсации, соответствующей выгоде, полученной другой стороной.
Статья 702. Условие о целостности и условие о письменном изменении �
(1) Письменный договор, который содержит условие, предусматривающее, что он содержит все условия, в отношении которых стороны достигли согласия, не может быть оспорен или дополнен путем ссылки в качестве доказательств на предварительные заявления или соглашения. При этом данные заявления или соглашения могут быть использованы для толкования договора.
(2) Письменный договор, который содержит условие, предусматривающее, что все изменения или расторжение договора обратной силой должны осуществляться в письменной форме, не может быть изменен или расторгнут обратной силой иным образом. При этом поведение одной из сторон может лишить ее права ссылаться на это условие, если другая сторона действовала в соответствии с таким поведением.
Статья 703. Неисполнение обещания заключить договор
Договор, заключенный с нарушением данного другому лицу обещания заключить договор, может быть предъявлен выгодоприобретателю обещания, не лишая его права требовать возмещения убытков от лица, обещавшего заключить договор, и недобросовестного третьего лица, заключившего договор с последним.
Глава III ­
СИНАЛЛАГМАТИЧЕСКИЙ ДОГОВОР
Статья 704. Общие положения о синаллагматическом договоре �
(1) Договор признается синаллагматическим, если каждая из сторон взаимно обязуется таким образом, что обязанность каждой из них является встречной к обязанности другой.
(2) Положения настоящей главы применяются также к другим правоотношениям в целях взаимного исполнения обязательств в той мере, в которой они не являются несовместимыми с существом этих правоотношений.
Page 145 of 309
Статья 705. Приостановление исполнения обязательства, вытекающего из синаллагматического договора �
(1) Лицо, обязанное на основе синаллагматического договора, вправе отказаться от исполнения собственных обязанностей в той мере, в которой другая сторона не
исполнила свою встречную обязанность, если оно не обязалось произвести исполнение первым либо если эта обязанность не вытекает из закона или существа обязательства. Если обязанность подлежит исполнению по отношению к нескольким лицам, может быть отказано в исполнении части обязанности, подлежащей исполнению одному из этих лиц, до исполнения встречной обязанности в целом.
(2) В случае, когда одна из сторон частично исполнила свою обязанность, не допускается неисполнение встречной обязанности в той мере, в которой в соответствии с обстоятельствами дела (в частности, если неисполненная часть незначительна) это было бы несправедливо.
Статья 706. Право отказа от исполнения, вытекающего из синаллагматического договора �
(1) Сторона, обязанная произвести исполнение первой, может отказаться от исполнения обязанности, если после заключения договора появляются признаки того, что ее право на встречное исполнение находится под угрозой невозможности исполнения обязанности другой стороной. В исполнении обязанности не может быть отказано, если произведено встречное исполнение либо если предоставлены гарантии исполнения обязательства.
(2) Сторона, обязанная произвести исполнение первой, может установить разумный срок, в течение которого другая сторона должна поэтапно произвести встречное исполнение или предоставить гарантии исполнения обязательства. Если срок истек и
обязательство не исполнено или гарантии не предоставлены, лицо, обязанное
произвести исполнение первым, может расторгнуть договор.
Статья 707. Невозможность исполнения, за которую стороны не отвечают �
(1) Если исполнение, подлежащее производству одной из сторон синаллагматического договора, становится невозможным по не зависящим от сторон причинам, сторона, которая должна была произвести исполнение, утрачивает право требовать исполнения встречной обязанности. Если невозможность является частичной, встречная обязанность уменьшается соответственно.
(2) В случае, когда другая сторона требует передачи ей возмещения, полученного в счет предмета договора, или уступки ей права на возмещение, она не освобождается от исполнения своей обязанности, которая уменьшается в той мере, в которой возмещение или право на возмещение меньше должного исполнения.
(3) В случае исполнения встречной обязанности, не являющейся обязательной, в соответствии с положениями частей (1) и (2) возврат всего исполненного может быть истребован в соответствии с правилами о неосновательном обогащении.
Статья 708. Невозможность исполнения по вине кредитора
Если производство исполнения одной из сторон синаллагматического договора становится невозможным по вине другой стороны, последняя обязана произвести свое исполнение. Из встречного исполнения вычитается все, что стороной, освобожденной по причине невозможности исполнения, получено в результате освобождения либо получение чего злонамеренно упущено ею.
Статья 709. Неисполнение обязательств, вытекающих из синаллагматического договора �
(1) В случае неисполнения или ненадлежащего исполнения одной из сторон подлежащего производству исполнения, вытекающего из синаллагматического договора, другая сторона после безрезультатного истечения разумного срока, установленного для производства исполнения или устранения недостатков, может расторгнуть договор обратной силой, если должник на основе льготного срока мог
Page 146 of 309
предположить неизбежность расторжения договора обратной силой. Если срок не установлен либо если срок ненадлежаще короток, считается, что установлен разумный срок.
(2) Если в зависимости от вида неисполнения обязательства не может быть установлен срок, делается предупреждение.
(3) Если неисполнение обязательства ограничивается частью исполнения, кредитор может расторгнуть договор обратной силой в целом только в случае, когда он не имеет никакого интереса в частичном производстве исполнения.
(4) Кредитор вправе расторгнуть договор обратной силой, хотя бы и до наступления срока исполнения, если очевидно, что предпосылки права на расторжение договора обратной силой будут реализованы.
Статья 710. Необязательность установления льготного срока
(1) В отступление от положений статьи 709 не требуется установление льготного срока или предупреждение в случае, если:
a) должник отказался от исполнения твердо и окончательно;
b) нарушение обязательства состоит в том, что исполнение не произведено в течение определенного срока, установленного договором, а кредитор обусловил в договоре свой интерес в отношении исполнения его производством в срок;
c) в силу особых обстоятельств, с учетом интересов обеих сторон, немедленное расторжение оправдано;
d) срок, предусмотренный частью (4) статьи 617, истек, а обязательство не исполнено.
(2) Если предупреждение не требуется либо если бесполезность продления срока исполнения очевидна, кредитор может расторгнуть договор немедленно.
Статья 711. Невозможность расторжения синаллагматического договора обратной силой
Синаллагматический договор не может быть расторгнут обратной силой, если:
a) нарушение обязательства незначительно;
b) не исполнено обязательство в смысле статьи 512, а на кредитора может быть возложено, исходя из условий нарушения, сохранение договора в силе;
c) кредитор полностью или в значительной степени отвечает за неисполнение обязательства либо неисполнение обязательства, за которое не должен отвечать должник, совпадает с моментом просрочки принятия исполнения кредитором;
d) требованию противостоит возражение, которое должник уже выдвинул или выдвинет после расторжения.
Глава IV ­
СТАНДАРТНЫЕ ДОГОВОРНЫЕ УСЛОВИЯ
Статья 712. Общие положения о стандартных договорных условиях �
(1) Стандартными договорными условиями являются все составленные заранее для множества договоров условия, которые одна из сторон договора (пользователь) представляет другой стороне при заключении договора. Не имеет значения, составляют эти условия отдельный документ или лишь часть документа, представляющего собой договор, равно как не имеют значения количество условий и форма договора.
(2) Стандартные договорные условия не существуют в той мере, в которой условия договора устанавливаются вследствие ведения переговоров между сторонами.
(3) Стандартные договорные условия становятся частью договора лишь в случае, когда предложившая их сторона в момент заключения договора прямо доводит их до сведения другой стороны либо обеспечивает ей иным образом, с учетом ее ограниченной способности восприятия, возможность ознакомиться с их содержанием и когда другая сторона соглашается принять их.
(4) Законом может быть установлено включение стандартных договорных условий
Page 147 of 309
в некоторые виды договоров, хотя бы и без соблюдения требований части (3).
(5) Стороны договора могут по определенным видам договоров заранее согласиться о действительности некоторых стандартных договорных условий, определенных с учетом требований части (3).
Статья 713. Включение стандартных договорных условий в особых случаях
Хотя бы и без соблюдения требований части (3) статьи 712, считаются включенными в договор стандартные договорные условия, установленные законом для определенных видов договоров.
Статья 714. Преимущество договорных условий, устанавливаемых вследствие ведения переговоров
Договорные условия, устанавливаемые вследствие ведения переговоров, обладают преимуществом по отношению к стандартным договорным условиям.
Статья 715. Необычные положения стандартных договорных условий
Положения стандартных договорных условий, которые в зависимости от обстоятельств, в частности в зависимости от внешней формы и представления договора, столь необычны, что сторона, заключающая договор, не должна предполагать их наличие, не становятся условиями договора.
Статья 716. Необязательность несправедливых стандартных договорных условий
(1) Стандартное договорное условие не имеет силы, если им вопреки принципу добросовестности наносится несоразмерный ущерб другой стороне договора. В этом смысле учитываются содержание договора, обстоятельства, при которых условие включено в договор, взаимные интересы, а также другие обстоятельства.
(2) Несправедливость стандартных договорных условий предполагается в случае наличия сомнений, если определенное положение:
a) несовместимо с основными (существенными) принципами положений, отступлением от которых оно является;
b) ограничивает существенные права или обязанности, вытекающие из существа договора, таким образом, что ставится под угрозу цель договора;
c) является нечетким или непонятным.
(3) Определение несправедливого характера стандартных договорных условий не должно относиться к определению предмета договора либо к соразмерности цены или вознаграждения, с одной стороны, и поставляемых вещей или услуг – с другой стороны в той мере, в которой условия договора сформулированы четко и ясно.
Статья 717. Последствия невключения в договор или недействительности стандартных договорных условий
(1) Если стандартные договорные условия не стали неотъемлемой частью договора либо являются недействительными полностью или частично, договор является действительным в остальной части.
(2) В той мере, в которой стандартные договорные условия не стали неотъемлемой частью договора либо в которой они являются недействительными, содержание договора регулируется положениями законодательства.
(3) Договор признается недействительным, если его соблюдение, хотя бы и при условии учета положений части (2), являлось бы неразумным для одной из сторон.
Статья 718. Запрещение стандартных договорных условий, допускающих толкование
Из стандартных договорных условий признаются недействительными главным образом:
а) условие, которым пользователь оставляет за собой право на необоснованно длительные или нечетко установленные сроки для акцепта или отклонения оферты
Page 148 of 309
либо для исполнения обязательства. Исключение составляет условие, которым пользователь оставляет за собой право исполнить обязательство по истечении срока отзыва или возврата;
b) условие, которым пользователь, в отступление от положений закона, оставляет за собой право на необоснованное продление установленного срока по обязательству, которое он должен исполнить;
c) условие о праве пользователя освободиться от обязательства без обоснованной объективной причины, не указанной в договоре. Это положение не применяется к обязательствам с последовательным исполнением;
d) условие о праве пользователя изменить или уклониться от производства обещанного исполнения, если изменение или уклонение не может быть востребовано от другой стороны с учетом интересов пользователя;
e) условие, согласно которому заявление договорного партнера пользователя считается совершенным либо несовершенным им в случае, когда им сделано или не сделано что-либо, за исключением случая, когда договорному партнеру предоставляется надлежащий срок для специального совершения заявления и пользователь обязуется в начале течения срока прямо проинформировать договорного партнера о предвидимом смысле своего поведения;
f) условие, которым заявление пользователя, имеющее важное значение, считается поступившим к другой стороне договора;
g) условие, на основе которого в случае отзыва договора или расторжения договора обратной силой одной из сторон пользователь может требовать несоразмерно большой платы за использование или пользование вещью или правом или за исполненные обязательства либо необоснованно большого возмещения расходов;
h) условие, разрешенное в качестве исключения в пункте c), согласно которому
пользователь может оставить за собой право освободиться от обязанности исполнения договора в случае невозможности исполнения, если пользователь не обязуется незамедлительно проинформировать договорного партнера о невозможности исполнения и незамедлительно возвратить ему все произведенное по встречному исполнению.
Статья 719. Запрещение стандартных договорных условий, не допускающих толкования
Из стандартных договорных условий, не затрагивая положений, исключающих возможность отступления от требований закона в ущерб потребителю, признаются ничтожными:
a) условие о повышении цен на вещи или услуги, подлежащие поставке или предоставлению в четырехмесячный срок с момента заключения договора. Это положение не применяется к вещам или услугам, которые поставляются или предоставляются в качестве обязательств с последовательным исполнением;
b) условие, которым исключается или ограничивается принадлежащее договорному партнеру пользователя право отказа от исполнения обязательства в соответствии со статьей 705 либо исключается или ограничивается право удержания договорным партнером пользователя в той мере, в которой оно основывается на тех же договорных отношениях, в частности, если право удержания зависит от признания определенных недостатков пользователем;
с) условие, которым договорному партнеру пользователя не разрешается производство зачета неоспоримо установленного требования, срок исполнения которого наступил;
d) условие, которым пользователь освобождается от законной обязанности сделать предупреждение договорному партнеру или установить ему срок для исполнения обязательства;
e) условие о суммарной оценке права пользователя на возмещение убытков или возмещение при уменьшении стоимости, если в регулируемых случаях суммарная
Page 149 of 309
стоимость превышает размер убытков или уменьшение стоимости, ожидаемые в обычных условиях, либо если договорному партнеру не дается возможность доказать, что убытки не причинены или уменьшение стоимости не имело места, либо если они значительно меньше суммарной стоимости;
f) условие, которым пользователю обещана уплата неустойки в случае неисполнения обязательства или просрочки исполнения, в случае задержки оплаты либо в случае расторжения договора договорным партнером;
g) условие, которым исключается ответственность в случае нанесения увечья или иного повреждения здоровья и тяжкой виновности;
h) условие, которым в случае ответственности за неисполнение основного обязательства пользователя:
- исключается или ограничивается право договорного партнера на расторжение договора;
- исключается или ограничивается вопреки положениям пункта g) право договорного партнера на получение возмещения взамен исполнения.
Положения настоящего пункта не применяются к транспортным средствам и тарифным условиям, указанным в пункте g), если не ущемлены интересы пассажира;
i) условие, которым в договорах поставки вновь произведенных вещей и договорах подряда:
- в случае недостатка вещи исключаются (полностью или в отношении некоторых составных частей вещи) права по отношению к пользователю, ограничиваются права истребования по отношению к третьим лицам либо осуществление прав ставится в зависимость от предшествующего вызова в судебную инстанцию третьих лиц;
- права по отношению к пользователю ограничиваются всего лишь одним правом в случае полного или частичного неисполнения, если договорному партнеру не гарантировано прямо право на уменьшение платы или расторжение договора в случае неудачного устранения нарушения (если предметом ответственности за недостаток является иная работа, нежели строительные работы);
- исключается или ограничивается обязанность пользователя нести расходы в связи с устранением нарушения, в частности транспортные и дорожные расходы, расходы на работы и материалы;
- пользователь обусловливает устранение нарушения выплатой авансом всей суммы или значительной ее части, необоснованно завышенных с учетом наличия недостатка;
- пользователь устанавливает договорному партнеру исключительный срок для уведомления о скрытых недостатках вещи, более короткий по сравнению с допустимым в соответствии со следующим абзацем;
- срок исковой давности для прав, вытекающих из определенного недостатка вещи, сокращен до менее чем одного года, либо сокращены сроки исковой давности, предусмотренные статьей 269, либо установлены более короткие сроки, нежели предусмотренные для прав на расторжение без сокращения срока;
j) в случае договорных отношений, предметом которых является периодическая поставка вещей или периодическое предоставление услуг пользователем, – условие, которым:
- договорной партнер пользователя обязывается на период более двух лет;
- договор продлевается по умолчанию на срок более одного года;
- для договорного партнера пользователя устанавливается срок расторжения более трех месяцев до истечения срока договора.
Положения настоящего пункта не применяются к договорам о поставке закупленных вещей, о страховании, а также к договорам, заключенным между обладателями авторских прав и пользователями – коммерческими организациями;
k) условие договора купли-продажи, об оказании услуг или подрядного договора, которым установленные договором права и обязанности пользователя переходят или
Page 150 of 309
могут перейти к третьему лицу, за исключением ситуации, когда положение:
- содержит имя третьего лица;
- предусматривает право договорного партнера пользователя на расторжение договора;
l) условие, которым пользователь возлагает на представителя, заключающего договор за договорного партнера:
- собственную ответственность или обязанность предоставить обеспечение при отсутствии особого и исходящего от него заявления об этом;
- ответственность, которая в случае представительства без полномочий превышает пределы, установленные статьей 250;
m) условие, которым пользователь изменяет обязанность представления доказательств не в пользу своего договорного партнера, главным образом в случае, когда пользователь:
- возлагает на партнера обязанность представления доказательств, касающихся ответственности пользователя;
- оставляет партнеру подтверждение определенных фактов. Это положение не применяется к уведомлениям о вручении, подписанным отдельно либо посредством электронной регистрации;
n) условие, которым уведомление пользователя или третьего лица, а также заявления в отношении пользователя или третьего лица обусловлены более строгой формой, нежели письменная, или зависят от особых условий доступа.
Статья 720. Особые положения о применении норм настоящей главы �
(1) Положения частей (3) и (5) статьи 712, а также статей 718 и 719 не применяются в случае стандартных договорных условий, применяемых к предпринимателю,
юридическому лицу публичного права или к имуществу со специальным режимом публичного права.

[Ст.720 ч.(1) изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

(2) Положения частей (1) и (2) статьи 716 применяются в случаях, предусмотренных частью (1) настоящей статьи, в той мере, в которой вследствие этого договорные условия, указанные в статьях 718 и 719, являются недействительными. В этом случае соответствующим образом учитываются обычаи коммерческого оборота.

[Cт.720 ч.(3) утратила силу согласно ЗП23 от 01.03.12, MO54-59/23.03.12 ст.172;

в силу с 23.06.12]

(4) В договоре, заключенном между предпринимателем и потребителем, положения настоящей главы применяются с учетом следующих условий:
a) стандартные договорные условия считаются установленными предпринимателем, если они не включены в договор потребителем;
b) положения статей 715 – 719 применяются к предварительно установленным стандартным договорным условиям в случае, когда они определены для разового применения, а также в той мере, в которой потребитель не смог повлиять на содержание положений по причине их предварительного установления;
c) при оценке несоразмерного ущерба в соответствии с частями (1) и (2) статьи 716 учитываются также обстоятельства, существовавшие при заключении договора.
(5) Положения настоящей главы применяются к договорам, заключенным с потребителями, в той мере, в которой не противоречат требованиям специального закона, и не применяются к договорам в области трудового права, наследования, семейного права и в отношении коммерческих обществ.

[Ст.720 ч.(5) в редакции ЗП23 от 01.03.12, MO54-59/23.03.12 ст.172; в силу с

23.06.12]

Глава V ­
ДОГОВОР В ПОЛЬЗУ ТРЕТЬЕГО ЛИЦА ­
Page 151 of 309
Статья 721. Договор в пользу третьего лица
(1) Стороны договора могут установить, что должник обязан произвести исполнение не кредитору, а указанному или не указанному в договоре третьему лицу, которое получает непосредственное право требовать производства исполнения в свою пользу.
(2) Не обязательно, чтобы третье лицо было определено или существовало на момент определения условий договора; достаточно, чтобы оно могло быть определено и существовало на дату исполнения договора.
(3) До момента уведомления третьим лицом кредитора или должника о принятии предложения договор может быть отозван или изменен кредитором. Правопреемники или кредиторы кредитора не имеют права на отзыв или изменение договора.
Статья 722. Требование исполнения договора
Исполнение договора, заключенного в пользу третьего лица, может быть востребовано как кредитором, так и третьим лицом в той мере, в которой законом или договором не установлено иное и в которой это возможно в силу существа исполнения.
Статья 723. Исполнение в пользу кредитора
В случае отзыва договора, отказа третьего лица от права, предоставленного ему договором, а также в случае, когда договор в пользу третьего лица не имеет последствий для третьего лица, кредитор может потребовать производства исполнения по отношению к себе, если из договора или существа обязательства не вытекает иное.
Статья 724. Возражения против третьего лица
Должник вправе выдвигать против третьего лица возражения, основанные на договоре, в силу которого третьим лицом получено право, но не вправе выдвигать против него возражения, основанные на других отношениях между должником и кредитором.
Глава VI ­
ТОЛКОВАНИЕ ДОГОВОРА
Статья 725. Принципы толкования договора
(1) Договор подлежит толкованию в соответствии с принципом добросовестности. (2) Толкование договора производится с учетом общей воли сторон, без
ограничения буквальным значением используемых понятий.
Статья 726. Факторы, влияющие на толкование договора
При толковании договора принимаются во внимание его существо, обстоятельства, при которых он заключен, истолкование, придаваемое ему сторонами, либо толкование, которое следует из их поведения до и после заключения договора, а также обычаи.
Статья 727. Неоговоренные последствия договора
Договор имеет не только оговоренные сторонами последствия, но и последствия, которые согласно существу договора вытекают из закона, обычаев или принципа справедливости.
Статья 728. Согласованное толкование условий договора Условия договора толкуются в контексте договора в целом. Статья 729. Толкование условий и многозначных понятий �
(1) Условия договора толкуются в том смысле, в котором они могут иметь последствия, но не в том смысле, в котором они не могут иметь никаких последствий.
(2) Многозначные понятия толкуются в смысле, наиболее соответствующем существу договора.
Статья 730. Условия договора и приведенный для их определения пример
Если для облегчения понимания некоторых условий сторонами приведен в договоре пример, размер обязательства не ограничивается приведенным примером.
Статья 731. Ограничение толкования условий договора
Page 152 of 309
Условия договора, какими бы обобщенными ни были используемые в нем понятия, относятся только к предмету договора.
Статья 732. Толкование договора в пользу стороны, находящейся в неблагоприятном положении
(1) Неясные моменты стандартных договорных условий толкуются в ущерб сформулировавшей их стороне.
(2) В случае наличия сомнений договор толкуется в пользу лица, заключившего договор об обязанности, и в ущерб стороне, установившей эту обязанность. Во всех случаях договор толкуется в пользу присоединяющегося к нему лица или потребителя.
Глава VII ­
РАСТОРЖЕНИЕ ДОГОВОРА ОБРАТНОЙ СИЛОЙ ИЛИ
С ПОСЛЕДСТВИЯМИ НА БУДУЩЕЕ И ОТЗЫВ ДОГОВОРА ­
Ч а с т ь 1 ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О РАСТОРЖЕНИИ ДОГОВОРА ОБРАТНОЙ СИЛОЙ ИЛИ С ПОСЛЕДСТВИЯМИ НА БУДУЩЕЕ ­
И ОТЗЫВЕ ДОГОВОРА Статья 733. Основания расторжения договора обратной
силой или с последствиями на будущее и отзыва договора
Договор не может быть расторгнут обратной силой или с последствиями на будущее либо отозван иначе как по основаниям, предусмотренным законом, или по соглашению сторон.
Статья 734. Условие расторжения договора обратной силой
(1) Стороны могут прямо предусмотреть договором право его расторжения обратной силой.
(2) Соглашение о расторжении договора обратной силой должно быть совершено в форме, предусмотренной для договора, если из закона, договора или обычаев не вытекает иное.
Статья 735. Расторжение договора обратной силой
в случае существенного неисполнения ­
(1) Одна из сторон может расторгнуть договор обратной силой, если другой
стороной допущено существенное неисполнение.
(2) Для определения существенного неисполнения принимаются во внимание, в частности, следующие обстоятельства:
a) неисполнение в значительной степени лишает кредитора того, чего он ожидал от исполнения договора, за исключением случая, когда должник докажет, что не предвидел и не мог разумно предвидеть такой результат;
b) точное исполнение обязанности относится к существу договора;
c) неисполнение является умышленным или совершенным вследствие тяжкого проступка;
d) неисполнение дает основание кредитору предполагать, что он не может рассчитывать на исполнение договора в будущем.
Статья 736. Обеспечение надлежащего исполнения
Сторона, которая, исходя из реальных обстоятельств, разумно полагает, что другой стороной будет допущено существенное неисполнение, вправе требовать достаточных обеспечений надлежащего исполнения и может на некоторый период приостановить исполнение собственной обязанности. Если обеспечение не предоставлено в течение разумного срока, сторона, которая требует обеспечения, может расторгнуть договор обратной силой.
Статья 737. Расторжение договора обратной силой
(1) Расторжение договора обратной силой осуществляется путем письменного
Page 153 of 309
заявления другой стороне.
(2) При исполнении, предложенном с опозданием или иным образом не соответствующем положениям договора, кредитор утрачивает право на расторжение договора обратной силой, если не уведомил об этом другую сторону в течение разумного срока с момента, когда узнал или должен был узнать об оферте или ненадлежащем исполнении.
Статья 738. Последствия расторжения договора обратной силой ­
(1) В случае осуществления права на расторжение договора обратной силой договор прекращается и стороны освобождаются от обязанности произвести исполнение, оставаясь обязанными возвратить произведенные исполнения и полученные доходы.
(2) Должник предоставляет денежное возмещение взамен возврата исполнения в натуре в случае, если:
a) в силу существа исполнения возврат в натуре не может быть произведен;
b) полученная вещь потреблена, отчуждена, обременена, обработана или преобразована;
c) полученная вещь повреждена или погибла; при этом износ вещи вследствие ее использования в соответствии с назначением не учитывается.
(3) Если договором предусмотрено встречное исполнение, оно заменяет денежное возмещение.
(4) Обязанность денежного возмещения не возникает:
a) если недостаток, дающий право на расторжение договора обратной силой, обнаруживается лишь в момент обработки или преобразования вещи;
b) в той мере, в которой кредитор отвечает за повреждение или гибель вещи;
c) если повреждение или гибель имели бы место, хотя бы вещь и находилась у кредитора;
d) если в случае, когда законом предоставлено право на расторжение договора обратной силой, повреждение или гибель имели место у лица, имеющего право требовать расторжения договора обратной силой, несмотря на проявленное усердие, которое он обычно проявляет в собственных делах; при этом полученное обогащение подлежит возврату.
(5) После расторжения договора обратной силой кредитор может потребовать возмещения убытков, причиненных неисполнением договора, за исключением случая, когда должнику не могут вменяться в вину причины расторжения.
(6) Расторжение обратной силой не затрагивает условий договора о разрешении споров и других условий, которые должны иметь последствия и после расторжения договора обратной силой.
Статья 739. Неполученная выгода и возмещение убытков
(1) Если должник вопреки правилам добросовестного управления не получил выгоды от вещи, несмотря на то, что это было возможно, он обязан возместить кредитору неполученные доходы. Должник при этом должен проявлять по отношению к этим доходам лишь такое усердие, какое он обычно проявляет в собственных делах.
(2) Если должник возвратил вещь, возместил стоимость вещи либо если возмещение не может быть произведено в соответствии с пунктами a) – c) части (4) статьи 738, ему возвращаются необходимые расходы, понесенные в связи с вещью. Другие расходы возвращаются лишь в той мере, в которой кредитором получено обогащение за счет них.
Статья 740. Исполнение обязанностей, вытекающих из расторжения договора обратной силой
Обязанности сторон, вытекающие из расторжения договора обратной силой, исполняются одновременно.
Page 154 of 309
Статья 741. Срок для расторжения договора обратной силой
Если стороны не пришли к согласию в отношении срока для расторжения договора обратной силой, правомочное лицо может установить другой стороне разумный срок для расторжения обратной силой. Если кредитор не осуществил это право до истечения срока, он может расторгнуть договор обратной силой только после безрезультатного истечения разумного льготного срока, установленного им, либо после оставления предупреждения без последствий.
Статья 742. Расторжение договора обратной силой в случае множественности сторон
(1) В случае множественности должников или кредиторов право на расторжение договора обратной силой может осуществляться только всеми кредиторами или должниками против всех должников или кредиторов.
(2) Если право расторжения договора обратной силой прекращается для одного из правомочных лиц, оно прекращается и для всех остальных.
Статья 743. Расторжение договора обратной силой без последствий
Если одна из сторон оставила за собой право на расторжение договора обратной силой на тот случай, что другая сторона не исполнит своей обязанности, расторжение договора обратной силой не имеет последствий, если другая сторона могла освободиться от обязательства путем зачета и заявила о зачете немедленно после получения заявления о расторжении договора обратной силой.
Статья 744. Условие об утрате прав должником
Если договор заключен под условием утраты прав должником в случае неисполнения своей обязанности, кредитор при наступлении этого случая имеет право на расторжение договора обратной силой.
Статья 745. Расторжение договора обратной силой под условием уплаты неустойки
В случае, когда предусмотрено право расторжения договора обратной силой под условием уплаты неустойки, расторжение договора не имеет силы, если неустойка не уплачена ранее или одновременно с заявлением о расторжении и другая сторона по этой причине незамедлительно отклонила заявление. Заявление все же имеет силу, если неустойка уплачена незамедлительно после отклонения заявления.
Статья 746. Право кредитора на уменьшение встречной обязанности �
(1) В случае, когда кредитор не может требовать расторжения договора обратной силой, он имеет право на пропорциональное уменьшение своей встречной обязанности.
(2) Пропорциональное уменьшение встречной обязанности определяется в зависимости от всех обстоятельств, имеющих значение для соответствующего случая. (3) В случае, когда встречная обязанность не может быть уменьшена, кредитор
имеет право лишь на возмещение ущерба.
Статья 747. Расторжение договора с последствиями на будущее
(1) Расторжение договора с последствиями на будущее имеет силу лишь на будущее. Могут расторгаться с последствиями на будущее договоры с последовательным исполнением.
(2) В случае расторжения договора с последствиями на будущее положения статей
734, 735, 737, 741 – 746 применяются соответствующим образом.
Статья 748. Расторжение договоров с последовательным исполнением по обоснованным причинам �
(1) Если причиной расторжения договора является неисполнение договорной обязанности, то расторжение с последствиями на будущее допускается только после безрезультатного истечения срока, установленного для устранения нарушения (льготного срока) или после оставления предупреждения без последствий. Положения
Page 155 of 309
статей 709 – 711 применяются соответствующим образом.
(2) Договоры с последовательным исполнением во времени могут быть расторгнуты с последствиями на будущее любой из сторон по обоснованным причинам без соблюдения льготного срока или срока предупреждения. Обоснованные причины существуют тогда, когда с учетом всех обстоятельств дела и интересов обеих сторон от одной из сторон нельзя требовать продолжения договорных отношений до истечения льготного срока или срока предупреждения.
(3) Правомочное лицо может расторгнуть договор с последствиями на будущее только в течение разумного срока после ознакомления с мотивом расторжения.
(4) Если после расторжения договора с последствиями на будущее произведенные исполнения больше не представляют интерес для лица, имеющего право на расторжение, оно может распространить расторжение с последствиями на будущее и на эти исполнения. При возврате произведенных исполнений применяются соответствующим образом положения статей 731 и 738.
Ч а с т ь 2
ПРАВО ОТЗЫВА И ВОЗВРАТА
В ПОТРЕБИТЕЛЬСКИХ ДОГОВОРАХ Статья 749. Право отзыва в потребительских договорах
(1) В случае, когда в соответствии с настоящим кодексом или другим законом потребителю принадлежит право отзыва, он перестает быть связанным своим волеизъявлением в связи с заключением договора с предпринимателем, если отзывает свое волеизъявление в срок.
(2) Отзыв не должен содержать каких бы то ни было оправданий. Он должен быть оформлен на бумажном или другом прочном носителе информации либо может быть осуществлен путем отправки вещи в двухнедельный срок.
(3) Течение срока, предусмотренного частью (2), начинается с момента, когда в распоряжение потребителя предоставлены на прочном носителе информации четко сформулированные разъяснения относительно его права отзыва. Носитель информации должен содержать и имя или наименование и адрес получателя сообщения об отзыве договора, а также указания на начало срока и на требования части (2).
Статья 750. Право возврата в потребительских договорах
(1) В той мере, в которой это прямо предусмотрено законом, право отзыва в соответствии со статьей 749 при заключении договора на основе проспекта продажи может быть заменено неограниченным правом возврата, если:
a) проспект продажи содержит четкие разъяснения относительно права возврата;
b) потребитель имел возможность подробно ознакомиться с проспектом продажи в отсутствие предпринимателя;
c) потребителю обеспечено право возврата на прочном носителе информации.
(2) В случае наличия права возврата отзыв может быть заявлен лишь путем возврата вещи в течение указанного срока.
Статья 751. Юридические последствия отзыва и возврата
(1) В случае наличия права отзыва и возврата применяются соответствующим образом положения о расторжении договора обратной силой, если не предусмотрено иное. Течение срока, установленного в части (4) статьи 617, начинается с момента заявления потребителем отзыва или возврата.
(2) Потребитель обязан вернуть вещь за счет и на риск предпринимателя.
(3) В случае, предусмотренном пунктом c) части (2) статьи 738, потребитель отвечает за ухудшения, имевшие место в результате пользования вещью, если ему ранее были сообщены юридические последствия этого и возможность их избежания. Положения пункта c) части (2) статьи 738 применяются лишь в случае, когда такого рода сообщения не были предоставлены либо когда потребителю не были предоставлены разъяснения относительно его права отзыва, а он не мог узнать об
Page 156 of 309
этом праве иным образом.
(4) Других прав, помимо указанных, не существует.
Статья 752. Передача информаций и заявлений
(1) Информации и заявления предоставляются в распоряжение потребителя на прочном носителе информации, если они поступили к нему в форме документа или в иной удобочитаемой форме, позволяющей воспроизвести информацию без
(2) Положения части (1) применяются соответствующим образом к заявлениям потребителя предпринимателю.
Часть 3 ­
Право отзыва договоров о некоторых туристских ­
продуктах и договоров посредничества в них
Статья 7521. Право отзыва договоров о некоторых туристских продуктах и договоров посредничества в них
(1) В соответствии с настоящим кодексом или иным законом потребитель имеет право отозвать:
a) договор таймшера;
b) договор предоставления долгосрочных туристских продуктов, договор посредничества при покупке туристских продуктов и договор посредничества при участии в системе обмена.
(2) Право отзыва осуществляется путем уведомления профессионала. Потребитель не обязан обосновывать решение об отзыве.
Статья 7522. Срок отзыва
(1) Срок отзыва составляет 14 календарных дней и начинает исчисляться:
а) со дня заключения договора или предварительного договора; либо
b) со дня получения экземпляра договора или предварительного договора потребителем, если дата получения позже даты, указанной в пункте а).
(2) Срок отзыва истекает:
а) через 12 месяцев и 14 календарных дней с даты, указанной в части (1) настоящей статьи, если профессионалом не была заполнена и представлена потребителю в письменном виде, на бумажном или ином прочном носителе, стандартная форма для облегчения осуществления права отзыва договора, предусмотренная в приложении 5 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова № 1125- XV от 13 июня 2002 года;
b) через три месяца и 14 календарных дней с даты, указанной в части (1) настоящей
статьи, если указанная в части (1) статьи 11454
информация, включая стандартные
формы, предусмотренные в приложениях 1–4 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова № 1125-XV от 13 июня 2002 года, не была представлена потребителю в письменном виде, на бумажном или ином прочном носителе.
(3) В случае если профессионал в течение 12 месяцев с даты, указанной в части (1) настоящей статьи, заполнил и представил потребителю в письменном виде, на бумажном или ином прочном носителе, стандартную форму для облегчения осуществления права отзыва договора, предусмотренную в приложении 5 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова № 1125-XV от 13 июня 2002 года, срок отзыва договора исчисляется с даты получения потребителем такой формы.
(4) В случае если информация, указанная в части (1) статьи 11454, включая стандартные формы, предусмотренные в приложениях 1–4 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова № 1125-XV от 13 июня 2002
Page 157 of 309
года, была представлена потребителю в течение трех месяцев с даты, указанной в части (1) настоящей статьи, в письменном виде, на бумажном или ином прочном носителе, срок отзыва договора исчисляется с даты получения потребителем такой информации.
(5) В случае если договор посредничества при участии в системе обмена предлагается потребителю одновременно и вместе с договором таймшера, применяется один срок отзыва в отношении обоих договоров. Срок отзыва для обоих договоров исчисляется в соответствии с положениями части (1), применимыми к договору таймшера.
Статья 7523. Осуществление права отзыва
(1) С целью уведомления профессионала об осуществлении права отзыва потребитель имеет возможность:
а) использовать стандартную форму, предусмотренную в приложении 5 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова № 1125-XV от 13 июня 2002 года и представленную профессионалом в соответствии с частью (6) статьи 11457; или
b) направить любое другое уведомление на бумажном или ином прочном носителе, в котором выражает намерение об отзыве.
(2) Срок отзыва считается соблюденным, если уведомление направлено до истечения срока отзыва договора.
Статья 7524. Последствия отзыва
(1) Последствием отзыва является расторжение договора, что влечет прекращение обязательств сторон, вытекающих из договора.
(2) Отзыв не порождает никаких расходов и никакой ответственности для потребителя, за исключениями, прямо предусмотренными законом.

[Раздел III введен ЗП200 от 28.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.696; в силу с 30.03.17]

Р а з д е л III ­ ОТДЕЛЬНЫЕ ВИДЫ ОБЯЗАТЕЛЬСТВ ­ Глава I ­
КУПЛЯ-ПРОДАЖА ­
Ч а с т ь 1 ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О КУПЛЕ-ПРОДАЖЕ
Статья 753. Договор купли-продажи
(1) По договору купли-продажи одна сторона (продавец) обязуется передать вещь в собственность другой стороне (покупателю), а покупатель обязуется принять ее и уплатить за нее обусловленную цену.
(2) Продавец обязан одновременно с вещью передать предусмотренные законом или договором документы, относящиеся к вещи, если договором купли-продажи не предусмотрено иное.
(3) Если цена не указана прямо в договоре купли-продажи, стороны могут условиться о способах ее определения.
Статья 754. Расходы, связанные с продажей движимой вещи
(1) Расходы, связанные с передачей движимой вещи, в частности по измерению, взвешиванию, упаковке, возлагаются на продавца, а расходы, связанные с приемкой и доставкой вещи с места заключения договора купли-продажи в другое место, – на покупателя, если договором не предусмотрено иное.
(2) В случае, когда договор купли-продажи движимой вещи подлежит нотариальному удостоверению и регистрации, расходы, связанные с нотариальным удостоверением, регистрацией в соответствующем публичном реестре и передачей права собственности, возлагаются на покупателя.
Статья 755. Расходы, связанные с продажей недвижимой вещи
В случае покупки земельного участка или иной недвижимости расходы, связанные
Page 158 of 309
с составлением, нотариальным удостоверением и регистрацией договора купли- продажи в реестре недвижимого имущества, а также расходы, связанные с получением необходимых документов, возлагаются на покупателя.
Статья 756. Цена
(1) Цена вещи должна быть выражена в деньгах.
(2) Если в договоре купли-продажи, заключенном между коммерсантами, цена вещи не определена прямо или посредством положения, которое позволило бы ее определить, в отсутствие противного считается, что стороны по умолчанию достигли согласия относительно цены, используемой в обычном порядке в момент заключения договора в соответствующей отрасли торговли на такие же вещи, продаваемые в сходных обстоятельствах. Если подобных договоров не существует, в отсутствие противного считается, что стороны имели в виду цену, существующую на дату передачи вещи.
(3) Если цена вещи установлена в зависимости от ее веса, в случае наличия сомнений чистым весом является вес, определяющий цену.
Статья 757. Срок передачи вещи
(1) Продавец должен передать вещь:
a) в срок, установленный договором, или в срок, который вытекает из договора;
b) если определенный период времени установлен договором или может быть определен со ссылкой на договор, – в любой момент в течение этого периода, за исключением случая, когда из обстоятельств вытекает, что выбор даты принадлежит покупателю;
c) в других случаях – в течение разумного срока, исчисленного с даты заключения договора.
(2) Договор купли-продажи считается заключенным с условием его исполнения к строго определенному сроку, если из договора ясно вытекает, что при нарушении этого срока покупатель утрачивает интерес к исполнению договора.
(3) Продавец может исполнить договор с условием его исполнения к строго определенному сроку до наступления этого срока или после его истечения только с согласия покупателя.
Статья 758. Обязанность продавца по доставке вещи
(1) Если в соответствии с договором продавец передал вещь перевозчику и если вещь не индивидуализирована четко согласно договору путем наложения отличительного знака на груз, посредством документов перевозки или любыми другими средствами, продавец должен отправить покупателю извещение об отправке, в котором определяется вещь.
(2) Если продавец обязан принять меры для перевозки вещи, он должен заключить договоры, необходимые для осуществления перевозки до предусмотренного места транспортными средствами, соответствующими обстоятельствам, и на обычных для этого вида перевозки условиях.
(3) Если продавец не обязан страховать вещь на время перевозки, он должен по требованию покупателя передать ему всю информацию, которой он располагает, необходимую для заключения договора страхования.
Статья 759. Риск случайной гибели или повреждения вещи
(1) Риск случайной гибели или повреждения вещи переходит на покупателя с момента, когда продавец исполнил свои договорные обязанности передать вещь покупателю, если договором не установлено иное.
(2) Если договором купли-продажи предусмотрена доставка вещи, а продавец не обязан передать ее в определенном месте, риск переходит на покупателя с момента сдачи вещи первому перевозчику. Если продавец обязан передать вещь перевозчику в определенном месте, риск переходит на покупателя лишь после сдачи вещи перевозчику в этом месте. Если покупатель дал продавцу указания относительно
Page 159 of 309
порядка перевозки вещи, а продавец необоснованно отклонился от указаний без всяких на то причин, продавец обязан возместить причиненные в связи с этим убытки.
(3) В случае продажи вещи в процессе ее перевозки риск переходит на покупателя с момента заключения договора, если договором не предусмотрено иное.
(4) Если договор заключен после передачи вещи, риски, о которых продавец знал либо о существовании которых он не мог не знать при заключении договора, остаются на продавце.
(5) В случае продажи вещи, определяемой родовыми признаками, риск не переходит на покупателя до индивидуализации вещи.
Статья 760. Момент исполнения обязанности передать вещь
(1) Обязанность передать вещь считается исполненной в момент:
a) вручения вещи покупателю или указанному им лицу; �
b) предоставления вещи в распоряжение покупателя или указанного им лица, если �
вещь подлежит передаче в месте ее нахождения. Вещь считается предоставленной в
распоряжение покупателя, если она индивидуализирована путем маркировки или иным способом и подготовлена к передаче в установленный срок, а покупатель проинформирован об этом в соответствии с условиями договора.
(2) В случае, когда из договора не вытекает обязанность продавца обеспечить доставку вещи или передать вещь в месте нахождения покупателя, обязанность продавца передать вещь считается исполненной в момент сдачи вещи перевозчику или в отделение связи для ее доставки покупателю, если договором не предусмотрено иное.
Статья 761. Принятие вещи
(1) Покупатель обязан совершить действия, которые согласно обычаям он должен совершить для обеспечения передачи и принятия вещи, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) В случаях, когда покупатель в нарушение требований закона или договора не принимает или отказывается принять вещь, продавец вправе отказаться от исполнения договора.
Статья 762. Продажа вещи нескольким лицам
Если продавец продал одну и ту же движимую вещь нескольким лицам, преимущественным правом на нее обладает покупатель, во владение которого передана вещь, а если вещь не передана ни одному из них, – покупатель, с которым договор заключен раньше.
Статья 763. Материальные недостатки вещи
(1) Продавец обязан передать вещь без материальных недостатков.
(2) Вещь считается не имеющей материальных недостатков, если при передаче рисков она обладает обусловленными характеристиками. В случае, когда не существует договоренности относительно характеристик вещи, вещь не имеет материальных недостатков, если она:
a) соответствует установленному договором назначению;
b) соответствует обычному использованию и обладает характеристиками, которыми обычно обладают вещи такого же рода и которые покупатель может ожидать с учетом вида вещи. К таким характеристикам относятся характеристики, которые покупатель может ожидать согласно публичным заявлениям продавца, производителя или их представителей, в частности посредством рекламы, за исключением случая, когда заявления не могли повлиять на решение о покупке.
(3) Материальные недостатки существуют и тогда, когда предусмотренная договором сборка произведена продавцом или его помощниками неправильно, а также тогда, когда вещь подлежит сборке покупателем и сборка произведена им неправильно по причине неверности указаний относительно сборки.
Page 160 of 309
(4) Материальные недостатки существуют также в случае поставки продавцом лишь части вещи, иной вещи или поставки вещей в меньшем количестве, нежели обусловлено, либо в случае, когда недостатком обладает лишь часть вещи, за исключением случая, когда наличие недостатка не оказывает существенного влияния на использование вещи.
Статья 764. Недостатки правового характера
Продавец обязан передать вещь без недостатков правового характера (свободной от прав третьих лиц в отношении нее), за исключением случая, когда покупатель согласился заключить договор, зная о правах третьих лиц в отношении этой вещи. Недостатком правового характера считается также регистрация в реестре недвижимого имущества несуществующего права.
Статья 765. Обязанность проверки качества вещи и принятия вещи с недостатками ­
(1) Покупатель не обладает правами в отношении недостатков вещи, если на момент заключения договора он знал об этих недостатках.
(2) Покупатель обладает правами, вытекающими из недостатка, который не был известен ему вследствие тяжкого проступка, лишь в случае, когда продавец утаил недостаток обманным путем или дал гарантию наличия определенной характеристики.
(3) Покупатель, являющийся коммерсантом, должен в возможно более короткий срок проверить вещь самостоятельно либо возложить эту обязанность на иное лицо, а в случае выявления недостатка немедленно сообщить об этом продавцу.
(4) Покупатель утрачивает право ссылаться на недостатки, если он не сообщил продавцу о наличии и виде этого недостатка в течение разумного срока с момента,
когда он выявил или должен был выявить его наличие. Продавец не может ссылаться
на положения настоящей части, если он утаил недостаток обманным путем.
(5) Продавец не может ссылаться на соглашение, которым права покупателя исключаются или ограничиваются вследствие недостатка, если продавец утаил недостаток обманным путем или дал гарантию наличия определенной характеристики.
(6) Если согласно закону или договору продавец обязан проверить качество вещи, он должен предоставить покупателю доказательства проверки качества вещи.
Статья 766. Обязанности продавца в случае эвикции
(1) Если третьим лицом на основании его права в отношении вещи, возникшего до заключения договора купли-продажи, против покупателя предъявлен иск об эвикции, покупатель обязан привлечь продавца в качестве соответчика и может выдвинуть против третьего лица все возражения, которые мог бы представить продавец.
(2) Непривлечение продавца в качестве соответчика освобождает его от ответственности перед покупателем, если продавец докажет, что его привлечение могло бы предотвратить эвикцию у покупателя.
Статья 767. Ответственность продавца в случае эвикции у покупателя
В случае эвикции у покупателя на основании прав третьего лица в отношении вещи, возникших до заключения договора купли-продажи, продавец возмещает покупателю причиненные убытки. Эти положения не применяются, если покупатель согласился купить вещь, обремененную правами третьих лиц в соответствии со статьей 764.
Статья 768. Устранение недостатков
(1) Если вещь имеет недостатки, покупатель может потребовать их устранения или поставки вещи без недостатков.
(2) Продавец несет необходимые расходы по устранению недостатков, в частности транспортные и дорожные расходы, расходы на работу и материалы.
(3) Продавец может отказать в устранении недостатков, если это требует
Page 161 of 309
несоразмерно больших расходов.
(4) В случае, когда вместо устранения недостатков продавец поставляет вещь без недостатков, он может потребовать от покупателя возврата вещи с недостатками в соответствии с правилами о последствиях расторжения договора обратной силой.
Статья 769. Особые положения о расторжении договора обратной силой и возмещении убытков
За исключением случаев, предусмотренных статьей 617, установление срока не требуется, если продавец отказался от устранения недостатков либо если один из способов устранения не удался или не может быть востребован покупателем. Устранение считается неудавшимся после второй безуспешной попытки, если из вида вещи или недостатка либо из поведения продавца не вытекает иное.
Статья 770. Последствия невозможности возврата вещи
(1) Если покупатель не может возвратить продавцу вещь в том состоянии, в котором он ее получил, он утрачивает право заявить о расторжении договора обратной силой или требовать от продавца ее замены, за исключением случаев, когда невозможность возврата вещи вызвана действием или бездействием продавца или непригодностью вещи, когда ее порча является следствием несоблюдения порядка приемки (в том числе затаривания или упаковки) либо когда вещью пользовались до установления ее несоответствия.
(2) Утрата покупателем права заявить о расторжении договора обратной силой или права требовать от продавца замены вещи не затрагивает его права на другие средства правовой защиты, предусмотренные законом или договором.
Статья 771. Требование уменьшения цены
Вместо расторжения договора обратной силой или устранения недостатков продавцом покупатель может требовать уменьшения цены в размере эквивалента расходов, необходимых для устранения недостатка. При этом учитывается цена, установленная в момент заключения договора.
Статья 772. Гарантия характеристик вещи
(1) Если продавец, производитель или третье лицо гарантирует характеристики вещи, покупатель без ущемления прав, предусмотренных законом, обладает правами, вытекающими из предоставленной гарантии, на условиях, указанных в заявлении о гарантии и в соответствующей рекламе, по отношению к лицу, предоставившему гарантию.
(2) В той мере, в которой гарантия принята на себя, предполагается, что при обнаружении в течение гарантийного срока недостатка возникают права, вытекающие из гарантии.
(3) Гарантийный срок начинает течь с момента передачи вещи продавцом, если договором не предусмотрено иное.
(4) Гарантия на главную вещь распространяется в течение установленного на нее срока и на принадлежности вещи, если договором не предусмотрено иное.
Статья 773. Срок годности вещи
(1) Законом, стандартами и другими обязательными требованиями может быть установлен срок в отношении качества вещи, по истечении которого вещь считается непригодной для использования (срок годности).
(2) Продавец обязан передать вещь, в отношении которой установлен срок годности, с таким расчетом, чтобы покупатель мог использовать ее по назначению до истечения этого срока.
Статья 774. Количество вещей
(1) Продавец обязан передать вещь в установленном договором купли-продажи количестве.
(2) Покупатель вправе отказать в принятии вещи, если продавцом передано меньшее количество, нежели предусмотренное договором. Если покупатель соглашается принять вещь в меньшем количестве, он должен внести плату,
Page 162 of 309
соответствующую договорной цене.
(3) Если вещь передана продавцом в количестве, превышающем предусмотренное договором, покупатель вправе принять вещь в таком количестве, будучи обязанным внести плату, соответствующую договорной цене, либо принять лишь предусмотренное договором количество, а излишек возвратить продавцу.
(4) Если количество вещи или порядок ее определения не установлены, договор признается недействительным.
Статья 775. Ассортимент вещей
Продавец обязан передать вещь в ассортименте (в определенном соотношении по моделям, видам, размерам, цветам или иным признакам), установленном договором, а в случае, если он не установлен договором, – в ассортименте, соответствующем потребностям покупателя, которые были известны продавцу на момент заключения договора, либо отказаться от исполнения договора.
Статья 776. Последствия нарушения условия об ассортименте
(1) При передаче вещей в ассортименте, не соответствующем договору, покупатель вправе отказаться от их принятия и оплаты, а если они оплачены – потребовать возврата уплаченной суммы.
(2) Если наряду с вещами, ассортимент которых предусмотрен договором, передаются и другие вещи, покупатель может отказаться от принятия вещей, не предусмотренных договором, либо может принять все переданные вещи. В случае принятия вещей, не предусмотренных договором, покупатель оплачивает их по цене, согласованной с продавцом.
Статья 777. Комплектность вещей
(1) Продавец обязан передать покупателю вещь согласно договору купли-продажи в комплектности.
(2) Если комплектность вещей не определена, продавец обязан передать покупателю вещь в комплектности, определяемой обычаями делового оборота или иными обычно предъявляемыми требованиями.
Статья 778. Комплект вещей
(1) Если продавец обязан передать покупателю определенный набор вещей в комплекте, обязательство считается исполненным с момента передачи всех вещей, включенных в комплект.
(2) Если договором не предусмотрена передача определенного набора вещей, но из существа договора не вытекает иное, продавец обязан передать все предметы, включенные в комплект, одновременно.
(3) В случае поставки некомплектной вещи покупатель вправе требовать доукомплектования ее в течение разумного срока или уменьшения покупной цены.
(4) Если продавец в разумный срок не выполнил требования, указанные в части (3), покупатель может потребовать замены некомплектной вещи комплектной либо отказаться от исполнения договора и потребовать возврата уплаченной за нее суммы.
Статья 779. Тара и упаковка
(1) Если из договора и существа обязательства не вытекает иное, продавец обязан передать покупателю вещь в таре или упаковке, за исключением вещей, которые по своему характеру не требуют затаривания или упаковки. Если договором не определены требования к таре и упаковке, вещь должна быть затарена или упакована обычным для такого рода вещей способом, а при отсутствии такового – способом, обеспечивающим сохранность вещей такого рода при обычных условиях хранения и транспортировки.
(2) В случае, когда подлежащая затариванию или упаковке вещь передается покупателю без тары или упаковки либо в ненадлежащей таре или упаковке, покупатель вправе потребовать от продавца затарить или упаковать вещь, если иное не вытекает из существа обязательства или характера вещи.
(3) Вместо предъявления продавцу требований, предусмотренных частью (2),
Page 163 of 309
покупатель вправе предъявить ему требования, вытекающие из передачи вещи с недостатками.
Статья 780. Обязанность обеспечения сохранности проданной вещи
(1) В случае, когда покупатель затягивает принятие вещи либо не оплачивает ее при том, что оплата и передача вещи должны производиться одновременно, продавец, если вещь находится в его владении либо под его контролем, должен с учетом обстоятельств принять разумные меры для обеспечения ее сохранности. Он вправе удерживать вещь до тех пор, пока не получит от покупателя возмещения произведенных им разумных расходов.
(2) В случае, когда покупатель принял вещь, но правомерно желает возвратить ее, он обязан принять надлежащие меры для обеспечения ее сохранности. Он вправе удерживать вещь до тех пор, пока продавец не возместит ему разумные расходы.
(3) Сторона, обязанная принять меры для обеспечения сохранности вещи, может за счет другой стороны передать ее на хранение в складских помещениях, принадлежащих третьему лицу, если это не сопряжено с несоразмерными расходами.
(4) Сторона, обязанная принять меры для обеспечения сохранности вещи, обладает правом удержания этой вещи до тех пор, пока ей не будет выплачено возмещение за хранение вещи.
Статья 781. Право отчуждения вещи
(1) Сторона, обязанная обеспечить сохранность вещи, вправе продать ее по приемлемой цене в случае, когда другая сторона чрезмерно затягивает принятие вещи либо оплату расходов, связанных с обеспечением сохранности, если она уведомила другую сторону о своем намерении продать вещь.
(2) Если вещь подвержена гибели или порче (быстрому обесценению) либо если обеспечение сохранности вещи связано с несоразмерными расходами, сторона, обязанная обеспечить сохранность вещи, может продать ее.
(3) Сторона, продавшая вещь, передает другой стороне вырученную сумму; при этом она вправе удержать из нее разумные расходы, связанные с обеспечением сохранности вещи и ее продажей.
Статья 782. Право покупателя требовать исполнения обязанности в натуре
Покупатель вправе требовать исполнения договорной обязанности в натуре в случае, когда такое требование закреплено сторонами, и в целях защиты прав покупателя в отношении уникальных вещей, вещей, индивидуализированных данным договором, или иных вещей, которые покупатель не может приобрести у других лиц либо приобрести которые у других лиц ему не удалось.
Статья 783. Сроки, в пределах которых продавец отвечает за недостатки вещи �
(1) Покупатель вправе предъявить продавцу требования, связанные с недостатками вещи, о которых продавец не заявил до ее передачи, сразу же после их обнаружения, но не позднее установленного договором срока.
(2) Если договором срок не установлен, требования могут быть предъявлены не позднее чем в течение шести месяцев со дня передачи вещи, а в отношении недвижимых вещей – в течение одного года.
(3) В случае невозможности определить день передачи вещи, подлежащей регистрации, либо в случае передачи такой вещи покупателю до заключения договора
срок предъявления требований исчисляется со дня регистрации вещи в установленном порядке.
Статья 784. Сроки предъявления требований, связанных
с недостатками вещи, на которую установлен гарантийный срок �
(1) Если на проданную вещь установлен гарантийный срок, требования, связанные
Page 164 of 309
с обнаруженными недостатками, могут предъявляться в течение гарантийного срока. (2) Если вещь с гарантийным сроком передана покупателю до заключения договора
и дату передачи определить невозможно, срок предъявления требований исчисляется с даты заключения договора, а в случае доставки вещи – с даты отправки вещи в адрес покупателя.
(3) Если на принадлежность вещи в договоре установлен гарантийный срок меньшей продолжительности, чем на главную вещь, покупатель вправе предъявить требования, связанные с недостатками принадлежности, в течение гарантийного срока на главную вещь.
(4) Если на принадлежность вещи в договоре установлен гарантийный срок большей продолжительности, чем на главную вещь, покупатель вправе предъявить требования, связанные с недостатками принадлежности, в течение гарантийного срока на принадлежность.
Статья 785. Сроки исковой давности по искам о недостатках вещи
Иск о недостатках вещи может быть предъявлен в течение одного года с даты предъявления требований, а если требования не предъявлены либо дату их предъявления установить невозможно, – в течение одного года после истечения сроков, предусмотренных статьями 783 и 784.
Ч а с т ь 2
ВЫКУП Статья 786. Общие положения о выкупе
Если продавец в договоре купли-продажи сохранил за собой право выкупа, выкуп осуществляется путем заявления продавца покупателю об осуществлении права выкупа. Заявление не подлежит совершению в форме, предусмотренной для договора купли-продажи.
Статья 787. Судьба принадлежностей
Перепродавец обязан передать лицу, осуществляющему право выкупа, вещь вместе с ее принадлежностями.
Статья 788. Цена выкупа
Выкуп осуществляется по продажной цене. Перепродавец вправе требовать возмещения расходов, произведенных им в связи с купленной вещью до ее выкупа, в размере, в котором вследствие этих расходов увеличилась ее стоимость. Если вещь, подлежащая возврату, оснащена какой-либо принадлежностью, покупатель может удерживать ее, если этим не причиняется ущерб вещи.
Статья 789. Возмещение убытков, причиненных до выкупа
(1) Если до осуществления права выкупа купленная вещь претерпела ухудшение, погибла либо не может быть возвращена по другим причинам, лицо, у которого находится вещь, отвечает за причиненные убытки.
(2) Если вещь обесценилась не по вине лица, у которого она выкупается, либо если она претерпела незначительные изменения, лицо, которое выкупает вещь, не может требовать уменьшения покупной цены.
Статья 790. Последствия распоряжения вещью до ее выкупа
Если покупатель до осуществления права выкупа распорядился каким-либо образом предметом договора, он обязан устранить права третьих лиц в отношении вещи. Распоряжением вещью покупателем считается и ее отчуждение в рамках процедуры принудительного исполнения или управляющим в процессе несостоятельности.
Статья 791. Срок выкупа
Выкуп может осуществляться лишь в течение установленного договором срока,
Page 165 of 309
который не может составлять более десяти лет для земельных участков и более пяти лет для остальных вещей. Этот срок не может быть продлен.
Ч а с т ь 3
ОПЦИОН
Статья 792. Опцион
Стороны могут договориться об одностороннем праве покупателя купить вещь до определенного момента (опцион купли) либо о праве продавца на тех же условиях продать вещь покупателю (опцион продажи). К договорам опциона применяются нормы купли-продажи, если сторонами не установлено иное.
Ч а с т ь 4
ПРЕИМУЩЕСТВЕННОЕ ПРАВО ПОКУПКИ Статья 793. Купля на основе преимущественного права
покупки
(1) Лицо, обладающее преимущественным правом покупки, может осуществить это право в случае, когда обязанное лицо заключило договор купли-продажи с третьим лицом.
(2) В случае, когда преимущественным правом покупки обладают несколько лиц вместе, это право может осуществляться ими только сообща, если законом или договором не предусмотрено иное.
(3) Преимущественное право покупки не может передаваться и не может переходить в порядке правопреемства, если договором между обязанным лицом и обладателем преимущественного права покупки не предусмотрено иное.
Статья 794. Уведомление о намерении продажи
Обязанное лицо должно незамедлительно уведомить обладателя преимущественного права покупки о своем намерении и условиях продажи. Уведомление может быть осуществлено третьим лицом, с которым обязанное лицо намерено заключить договор купли-продажи.
Статья 795. Осуществление преимущественного права покупки �
(1) Преимущественное право покупки осуществляется путем информирования обязанного лица.
(2) После получения уведомления о намерении продажи преимущественное право покупки может быть осуществлено в месячный срок в отношении земельных участков и в десятидневный срок в отношении других вещей, если соглашением сторон не установлено иное.
(3) Вследствие заявления обязанному лицу между ним и правомочным лицом заключается договор купли-продажи на условиях, установленных обязанным лицом и третьим лицом.
(4) Обязанное лицо может потребовать, чтобы преимущественное право покупки распространялось на все вещи, которые не могут быть разделены без причинения им ущерба.
(5) Если третьему лицу предоставлена отсрочка для уплаты покупной цены, обладатель преимущественного права покупки может воспользоваться отсрочкой в случае предоставления им гарантии по сумме платежа.
(6) В случае, когда предметом осуществления преимущественного права покупки является земельный участок, предоставление гарантии не требуется, если по
покупной цене установлена ипотека в отношении участка либо если к покупной цене
добавляется долг, по которому существует обременяющая участок ипотека.
Статья 796. Недействительность соглашения о неприменении преимущественного права покупки �
Соглашение между обязанным лицом и третьим лицом признается недействительным, если на его основе договор купли-продажи обусловливается неосуществлением преимущественного права покупки либо обязанное лицо оставляет
Page 166 of 309
дополнительную обязанность, которую обладатель преимущественного права покупки не может осуществить, последний обязан уплатить стоимость дополнительной обязанности.
(2) Если дополнительная обязанность не поддается оценке в денежном выражении, преимущественное право покупки не может быть осуществлено. Условие о дополнительной обязанности утрачивает силу, если его целью является исключение осуществления преимущественного права покупки.
Ч а с т ь 5 ­
КУПЛЯ С УСЛОВИЕМ ПРОБЫ ­
ИЛИ ОСМОТРА
Статья 798. Заключение договора купли-продажи с условием пробы или осмотра
(1) В случае купли с условием пробы или осмотра согласие относительно купленной вещи зависит от свободного выбора покупателя. При наличии сомнений купля считается совершенной под отлагательным условием выражения согласия.
(2) Продавец обязан позволить покупателю проверить вещь.
(3) До выполнения условия, предусмотренного частью (1), покупатель отвечает за сохранность вещи.
Статья 799. Срок для выражения согласия
(1) Согласие относительно вещи, купленной с условием пробы или осмотра, может быть выражено лишь в течение условленного срока, а если такой срок не установлен,
– до истечения разумного срока, установленного продавцом.
(2) В случае, когда вещь передана покупателю для пробы или осмотра и установленный срок истек, а если такой срок не установлен, – по истечении достаточного срока для оценки качества вещи молчание покупателя считается согласием.
Ч а с т ь 6
ПРОДАЖА СПОРНЫХ ПРАВ Статья 800. Спорное право
Право является спорным, если оно сомнительно, обжаловано или может быть обжаловано должником либо если предъявлен иск или можно предположить, что предъявление иска будет необходимо.
Статья 801. Запрещение приобретения спорных прав
Судьи, адвокаты, нотариусы, прокуроры и судебные исполнители не могут приобретать спорные права под угрозой ничтожности этих прав.
Статья 802. Право должника освободиться от обязательства
(1) В случае продажи спорного права лицо, от которого требуется исполнение, освобождается от обязательства в случае уплаты покупателю продажной цены, расходов, связанных с продажей, процентов по цене и расходам, связанным с продажей, начисленных с даты уплаты цены и осуществления расходов.
(2) Право, предусмотренное частью (1), не может быть осуществлено в случае, когда продажа произведена кредитору в целях уплаты долга, участнику общей собственности на вещь, являющуюся предметом спорного права, или сонаследнику такой вещи, а также в отношениях между коммерсантами. Это право также не может быть осуществлено, если имеется судебное решение, которым подтверждается спорное право, либо если это право установлено и спорное дело подготовлено к рассмотрению.
Page 167 of 309
Ч а с т ь 7
КУПЛЯ-ПРОДАЖА ВЕЩЕЙ ДЛЯ ПОТРЕБЛЕНИЯ
Статья 803. Изменение обязанности доказывания
В случае покупки потребителем движимой вещи у предпринимателя (купля вещей для потребления) и обнаружения недостатка вещи в шестимесячный срок с даты передачи риска предполагается, что вещь обладала недостатком в момент передачи риска, за исключением случая, когда презумпция несовместима с видом вещи или недостатка.
Статья 804. Особые положения о гарантиях
(1) В случае купли-продажи вещей для потребления гарантия в смысле статьи 772 должна быть сформулирована четко и ясно. Гарантия должна содержать:
a) указание на законные права потребителя и на то, что эти права гарантией не ограничиваются;
b) все указания, необходимые для того, чтобы гарантией можно было воспользоваться, в частности срок и пределы предоставляемой гарантией защиты, а также имя или наименование и адрес лица, предоставляющего гарантию.
(2) Потребитель может требовать, чтобы заявление о гарантии было предоставлено ему на прочном носителе информации.
(3) Последствия обязанности предоставления гарантии не затрагиваются в случае несоблюдения одного из требований, предусмотренных частями (1) и (2).
Статья 805. Публичная оферта вещей
Выставление вещи с этикеткой в витрине, предоставление меню, реклама вещи, ее описание в каталогах и другие предложения, обращенные к неопределенному кругу лиц, признаются публичной офертой для заключения договора купли-продажи вещей для потребления независимо от того, указаны ли цена и другие условия, существенные для заключения договора.
Статья 806. Продажа вещей с использованием автоматов
(1) В случаях, когда продажа вещей производится с использованием автоматов, собственник автомата обязан довести до покупателей путем помещения на автомате или иным способом информацию о наименовании продавца и его контактных данных, наименовании и цене вещи, а также о действиях, которые необходимо совершить покупателю для оплаты и получения вещи.
(2) Договор купли-продажи с использованием автомата считается заключенным с момента совершения действий, необходимых для получения вещи.
(3) В случае, когда автомат используется для размена монети банкнот, обмена иностранной валюты, продажи билетов, применяются правила о купле-продаже вещей для потребления, если из закона или существа обязательства не вытекает иное.

[Ст.807 ч.(3) изменена ЗП33 от 06.03.12, MO99-102/25.05.12 ст.330]

Статья 807. Цена вещи для потребления
Цена вещи, а также другие существенные условия договора купли-продажи вещей для потребления устанавливаются одинаковыми для всех покупателей.
Статья 808. Обмен купленной вещи для потребления
(1) Покупатель вправе в течение четырнадцати дней с момента передачи ему непродовольственной вещи, если более длительный срок не установлен продавцом, обменять купленную вещь в месте покупки или ином месте, установленном продавцом, на аналогичную вещь другого размера, формы, габарита, фасона, расцветки, комплектации и тому подобного, произведя в случае разницы в цене необходимый перерасчет с продавцом.
(2) При отсутствии необходимой для обмена вещи у продавца покупатель вправе возвратить приобретенную вещь, а продавец обязан возвратить уплаченную за нее сумму.
(3) Требование покупателя об обмене либо возврате вещи подлежит
Page 168 of 309
удовлетворению, если вещь не была в употреблении, не утратила свои потребительские свойства и имеются доказательства приобретения ее у данного продавца.
(4) Перечень вещей, которые не подлежат обмену или возврату по указанным в настоящей статье основаниям, определяется законом или иными нормативными актами.
Ч а с т ь 8
ПРОДАЖА С АУКЦИОНА Статья 809. Способ продажи с аукциона
(1) Продажа с аукциона может быть добровольной и принудительной.
(2) К принудительной продаже применяются правила, установленные положениями настоящей части, в той мере, в которой не существует специальных норм.
Статья 810. Установление цены или других условий
Продавец может установить цену или другие условия продажи. Это правило не может быть предъявлено покупателю вещи на аукционе, если оно не доведено до сведения присутствующих до получения оферт.
Статья 811. Право не сообщать сведения о своей личности
Продавец вправе не сообщать сведения о своей личности на аукционе, однако если сведения о его личности не доведены до сведения покупателя вещи на аукционе, аукционист несет индивидуальную ответственность по всем обязанностям продавца.
Статья 812. Запрещение отзыва оферты Оферент не вправе отозвать свою оферту. Статья 813. Момент продажи
Продажа с аукциона завершается продажей вещи аукционистом последнему оференту. Запись в реестре аукциониста имени или наименования покупателя вещи на аукционе и его оферты является доказательством продажи, однако в случае отсутствия такой записи допускается представление свидетельских показаний.
Статья 814. Составление договора купли-продажи недвижимости
Продавец и лицо, покупающее недвижимость на аукционе, должны составить договор купли-продажи недвижимости в десятидневный срок со дня предъявления такого требования одной из сторон.
Статья 815. Последствия неуплаты цены покупателем вещи на аукционе �
(1) В случае неуплаты цены в соответствии с условиями договора покупателем вещи на аукционе аукционист вправе, помимо действий, о совершении которых распорядился продавец, перепродать вещь на следующем аукционе в соответствии с обычаями и лишь после надлежащего уведомления покупателя вещи на аукционе.
(2) Покупатель вещи на аукционе не имеет права участвовать снова в аукционе и обязан уплатить разницу между ценой, по которой вещь была продана ему, и ценой, по которой она перепродана, если последняя меньше, но не имеет права требовать выплаты ему излишка. В случае принудительной продажи он отвечает также перед продавцом, перед лицом, в пользу которого наложен арест на вещь, и перед кредитором, получившим судебное решение, по процентам, расходам и убыткам, причиненным неисполнением.
Статья 816. Право покупателя вещи на аукционе на возмещение �
(1) Покупатель вещи на аукционе, право собственности которого в отношении
вещи, приобретенной на аукционе, ущемлено наложением ареста на нее, произведенным одним из кредиторов продавца, может требовать от продавца возврата уплаченной цены, а также выплаты причитающихся ему процентов и возмещения расходов. Указанные суммы могут быть получены им также от кредитора продавца, которому передана вещь.
(2) Покупатель вещи на аукционе может потребовать от кредитора, в пользу
Page 169 of 309
которого наложен арест на вещь, возмещения убытков, причиненных нарушениями, допущенными при наложении ареста или продаже.
Ч а с т ь 9
КУПЛЯ-ПРОДАЖА ПРЕДПРИЯТИЯ КАК ИМУЩЕСТВЕННОГО КОМПЛЕКСА
Статья 817. Договор купли-продажи предприятия
(1) По договору купли-продажи предприятия продавец обязуется передать в собственность покупателя предприятие в целом как имущественный комплекс, за исключением неотчуждаемых прав и обязанностей.
(2) Право на фирменное наименование, товарные знаки и другие средства индивидуализации предприятия и его продукции, работ и услуг, а также право на использование этих средств индивидуализации, принадлежащие ему на основании лицензии, переходят к покупателю, если договором не предусмотрено иное.
Статья 818. Регистрация договора купли-продажи предприятия
Договор купли-продажи предприятия как имущественного комплекса заключается в нотариально удостоверенной форме и подлежит регистрации в Государственной регистрационной палате.
Статья 819. Оценка стоимости имущества предприятия
(1) Состав предприятия и его стоимость определяются на основе акта (протокола) инвентаризации, составленного в соответствии с установленными правилами инвентаризации.
(2) До подписания договора сторонами должны быть составлены и рассмотрены акт инвентаризации, бухгалтерский баланс, заключение независимого аудитора о составе и стоимости предприятия, перечень долгов продавца, включаемых в состав предприятия, с указанием кредиторов, характера долга, размера и сроков исполнения обязательств.
(3) Имущество, входящее в состав предприятия, права и обязанности, указанные в документах, предусмотренных частями (1) и (2), подлежат передаче покупателю, если из договора или положений статьи 817 не вытекает иное.
Статья 820. Права кредиторов
(1) Кредиторы продавца до передачи предприятия покупателю должны быть уведомлены о его продаже одной из сторон.
(2) Покупатель отвечает солидарно с продавцом по долгам продавца, возникшим до продажи предприятия, в пределах переданных покупателю активов.
(3) Ответственность покупателя, предусмотренная частью (2), не может быть исключена или ограничена вследствие достижения соглашения с продавцом.
Статья 821. Передача предприятия
(1) Передача предприятия покупателю осуществляется по передаточному акту, в котором указываются данные о переданном имуществе и об уведомлении кредиторов, сведения о недостатках предприятия.
(2) Расходы, связанные с подготовкой предприятия к передаче, включая составление передаточного акта, несет продавец, если договором не предусмотрено иное.
(3) Предприятие считается переданным покупателю с момента подписания передаточного акта обеими сторонами. С этого момента на покупателя переходит риск случайной гибели или повреждения предприятия.
Статья 822. Переход права собственности
(1) Если договором не предусмотрено иное, право собственности на предприятие переходит к покупателю с даты передачи предприятия и подлежит немедленной регистрации.
(2) В случае продажи предприятия с сохранением за продавцом права собственности на него покупатель вправе до перехода к нему права собственности
Page 170 of 309
распоряжаться имуществом и неимущественными правами, входящими в состав переданного предприятия, в той мере, в которой это необходимо для целей, для которых оно куплено.
Статья 823. Договор мены �
Глава II �
МЕНА
(1) По договору мены стороны обязуются осуществить взаимную передачу права собственности на определенную вещь.
(2) Каждая из сторон договора мены считается продавцом передаваемой вещи и покупателем вещи, принимаемой в обмен.
Статья 824. Положения, применяемые к мене
К договору мены применяются соответствующим образом положения о договоре купли-продажи.
Статья 825. Компенсация разницы в стоимости
(1) В случае, когда обмениваемые вещи являются неравноценными, разница в стоимости может компенсироваться в денежном выражении, если это предусмотрено договором.
(2) Сумма, компенсирующая разницу в стоимости, не может превышать стоимость вещи.
Статья 826. Право отказа от передачи вещи
Сторона, которая может доказать, что другая сторона не является собственником вещи, вправе, хотя бы и после получения вещи, отказаться от принятой на себя обязанности произвести исполнение. В этом случае сторона может быть обязана возвратить лишь то, что получено ею на основании договора.
Глава III �
ДАРЕНИЕ
Статья 827. Договор дарения �
(1) По договору дарения одна сторона (даритель) обязуется безвозмездно увеличить
за счет своего имущества имущество другой стороны (одаряемого).
(2) Договор дарения, по которому даритель обязуется передать в будущем все свое наличное имущество или его часть без указания конкретных вещей, подлежащих передаче, является ничтожным.
(3) Договор дарения, предусматривающий обязанность одаряемого оплатить долги или обременения, не существующие на момент заключения договора, является ничтожным, если характер и размер долгов или обременений не оговорены в договоре.
(4) Договор, предусматривающий передачу вещи после смерти дарителя, является ничтожным.
Статья 828. Заключение договора дарения
(1) Договор дарения считается заключенным с момента передачи вещи.
(2) Если движимая вещь передана без согласия другой стороны, даритель может установить разумный срок, в течение которого эта сторона должна заявить о приеме дара или об отказе от него. По истечении срока, если другая сторона не отказалась принять дар, договор считается заключенным. В случае отказа даритель вправе потребовать возврата вещи в соответствии с правилами о неосновательном обогащении.
Статья 829. Форма договора дарения
Если предметом дарения является вещь, для продажи (отчуждения) которой предусмотрена определенная форма договора, эта форма требуется и для дарения.
Статья 830. Обещание дарения
(1) Для того, чтобы иметь силу, договор, содержащий обещание передать вещь в будущем, подлежит заключению в нотариально удостоверенной форме. Несоблюдение формы договора не влияет на действительность дарения в случае
Page 171 of 309
выполнения обещания, за исключением договоров, предметом которых являются вещи, отчуждение которых требует нотариального удостоверения.
(2) Даритель вправе отказаться от выполнения обещания передать вещь, если он, с учетом остальных своих обязанностей, не может его выполнить без того, чтобы подвергнуть угрозе надлежащее содержание самого себя либо исполнение своих законных обязанностей, связанных с содержанием третьих лиц. Одаряемый не вправе требовать возмещения убытков.
Статья 831. Договор дарения в виде периодических платежей
Если договором дарения предусмотрено обязательство оказания материальной помощи в виде периодических платежей, данное обязательство прекращается после смерти дарителя, если договором не предусмотрено иное.
Статья 832. Запрещение дарения
За исключением незначительных подарков, преподносимых с целью выполнения моральных обязательств, не допускается дарение:
a) от имени недееспособных лиц;
b) собственникам, администраторам или работникам лечебных, воспитательных учреждений, учреждений социальной защиты и других подобных учреждений лицом, находящимся в этих учреждениях, или его супругой либо родственником до четвертой степени родства включительно. Это правило не распространяется на отношения между родственниками до четвертой степени родства включительно;
c) в отношениях между юридическими лицами, целью которых является получение прибыли;
d) юридическими лицами в целях получения прибыли в случае, когда предметом дарения являются ценные бумаги.

[Ст.832 пкт.d) введен ЗП250-XVI от 22.01.07, МО37-39/22.02.08 ст.102; в силу с

01.01.08]

Статья 833. Дарение в случае болезни с возможным летальным исходом
Договор дарения, заключенный в период болезни с возможным летальным исходом для дарителя, завершившейся его выздоровлением, может быть признан ничтожным по требованию дарителя.
Статья 834. Обусловленное дарение
(1) Стороны могут договориться о том, чтобы последствия дарения были обусловлены исполнением определенного поручения или реализацией определенной цели. Цель может быть общественно-полезной. Считается дарением лишь часть, оставшаяся после вычета расходов, необходимых для исполнения поручения или реализации цели.
(2) Помимо дарителя, исполнение поручения может быть востребовано любым лицом, в интересах которого оно оговорено.
(3) В случае неисполнения поручения одаряемым дарение может быть отменено дарителем.
Статья 835. Отмена дарения по причине неблагодарности
(1) Дарение может быть отменено в случае покушения одаряемого на жизнь дарителя или его близкого родственника, совершения им иного противоправного деяния по отношению к дарителю или его близкому родственнику, свидетельствующего о грубой неблагодарности, либо необоснованного отказа одаряемого обеспечить положенное содержание дарителю.
(2) В случае отмены дарения может быть истребован возврат подаренной вещи.
(3) Отмена дарения может быть осуществлена только в течение года с момента ознакомления лица, имеющего право отменить дарение, с основаниями отмены.
(4) Иск об отмене дарения не может быть предъявлен к наследникам одаряемого, а также наследниками дарителя к одаряемому, за исключением случаев смерти дарителя до истечения срока, указанного в части (3).
Page 172 of 309
Статья 836. Расторжение обратной силой договора дарения в случае нужды
(1) Если после совершения дарения даритель не в состоянии обеспечивать надлежащее содержание самого себя и исполнять законные обязанности, связанные с содержанием третьих лиц, он вправе потребовать от одаряемого возврата подаренных вещей, которыми тот продолжает владеть.
(2) Требование возврата дара недопустимо в случае, когда состояние нужды создано дарителем умышленно или вследствие тяжкого проступка.
Статья 837. Отсутствие обязанности выплачивать проценты Просрочивший даритель не обязан выплачивать проценты. Статья 838. Ответственность дарителя за недостатки
подаренной вещи
В случае злонамеренного умолчания дарителем о недостатках подаренной вещи он обязан возместить одаряемому причиненный в связи с этим ущерб.
Глава IV ­
ОТЧУЖДЕНИЕ ИМУЩЕСТВА С УСЛОВИЕМ ­
ПОЖИЗНЕННОГО СОДЕРЖАНИЯ
Статья 839. Договор отчуждения имущества с условием пожизненного содержания ­
(1) По договору отчуждения имущества с условием пожизненного содержания одна сторона (выгодоприобретатель содержания) обязуется передать другой стороне (приобретателю) в собственность движимую или недвижимую вещь, а приобретатель обязуется обеспечить выгодоприобретателю содержание в натуре – жилище, питание, уход и необходимую помощь – на период жизни последнего и похоронить его.
(2) В случае множественности сторон обязанность содержания является неделимой
как в случае активной множественности, так и в случае пассивной множественности. (3) Требование содержания не может быть передано другому лицу и на него не
может быть обращено взыскание кредиторами.
(4) К договору отчуждения имущества с условием пожизненного содержания применяются положения о пожизненной ренте, если это предусмотрено договором.
Статья 840. Форма договора отчуждения имущества с условием пожизненного содержания ­
(1) Договор отчуждения имущества с условием пожизненного содержания заключается в письменной форме.
(2) Если отчуждение вещи требует нотариального удостоверения, договор заключается в нотариально удостоверенной форме.
Статья 841. Изменение договора отчуждения имущества с условием пожизненного содержания ­
(1) В случае неисполнения приобретателем обязанности содержания выгодоприобретатель содержания может потребовать установления обязанности содержания в виде периодических денежных платежей.
(2) Обязанность содержания в виде денежной суммы может быть установлена и по соглашению сторон.
Статья 842. Гарантии для выгодоприобретателя содержания
(1) Приобретатель не вправе произвести отчуждение вещи в течение жизни выгодоприобретателя содержания. В отношении недвижимых вещей данный запрет подлежит регистрации в реестре недвижимого имущества.
(2) Залог или иное обременение вещи разрешается только с согласия выгодоприобретателя содержания.
Статья 843. Риск гибели вещи
Гибель вещи не освобождает приобретателя от обязанностей, которые он взял на себя на основе договора.
Статья 844. Расторжение обратной силой договора отчуждения
Page 173 of 309
имущества с условием пожизненного содержания
(1) Выгодоприобретатель содержания вправе требовать расторжения обратной силой договора отчуждения имущества с условием пожизненного содержания в случае несоблюдения договорных обязанностей приобретателем.
(2) Приобретатель может требовать расторжения договора обратной силой в случае невозможности исполнения договорных обязанностей по не зависящим от него обстоятельствам.
Статья 845. Последствия расторжения обратной силой договора отчуждения имущества с условием пожизненного содержания ­
(1) В случае расторжения обратной силой договора отчуждения имущества с условием пожизненного содержания выгодоприобретателем содержания он вправе требовать либо возврата вещи, либо уплаты ее стоимости.
(2) Стоимость содержания, осуществленного приобретателем, не подлежит возмещению.
Статья 846. Последствия смерти приобретателя
В случае смерти приобретателя его права и обязанности переходят к наследникам.
Глава V ­
РЕНТА
Статья 847. Рента ­
(1) Рента учреждается договором, на основе которого одна сторона (рантье-
должник) обязуется безвозмездно или возмездно периодически осуществлять выплаты другой стороне (рантье-кредитору).
(2) Рента выплачивается в виде денежной суммы или в натуре. (3) Рента может учреждаться в пользу третьего лица.
Статья 848. Срок ренты ­
(1) Рента является пожизненной в случае, если ее продолжительность ограничена
сроком жизни одного или нескольких лиц.
(2) При наличии сомнений относительно периода выплаты ренты рантье-должник должен выплачивать ее в течение жизни рантье-кредитора.
Статья 849. Форма договора ренты
(1) Договор, содержащий обещание выплаты ренты, является действительным в случае письменного оформления и нотариального удостоверения.
(2) Если на основании договора ренты рантье-должнику передана недвижимая вещь, договор подлежит регистрации в реестре недвижимого имущества.
Статья 850. Размер ренты
(1) Размер ренты устанавливается соглашением сторон.
(2) В случае смерти одного из рантье-кредиторов рента выплачивается в полном объеме пережившим его, если договором не предусмотрено иное.
Статья 851. Выплата ренты
(1) Периодичность и сроки выплаты ренты устанавливаются по соглашению сторон с учетом формы ренты.
(2) Пожизненная рента выплачивается авансом.
(3) Денежная рента выплачивается авансом за три месяца, если договором не установлено иное. Для других форм ренты срок выплаты авансом определяется в зависимости от характера и цели ренты.
(4) Если в начале периода, за который выплачивается рента, рантье-кредитор жив, рента подлежит выдаче за этот период в полном объеме.
Статья 852. Запрещение отчуждения полученного ­
рантье-должником имущества ­
(1) В течение жизни рантье-кредитора рантье-должник не вправе произвести
отчуждение, обременение ипотекой или иное обременение имущества, переданного ему лицом, учредившим ренту, без согласия рантье-кредитора. Не допускается
Page 174 of 309
обращение взыскания на это имущество по другим обязательствам рантье-должника, за исключением исполнения ипотеки, установленной с согласия кредитора.

[Ст.852 ч.(1) изменена ЗП163-XVI от 09.07.08, МО140-142/01.08.08 ст.574]

(2) В случае передачи рантье-должнику недвижимой вещи запреты, установленные частью (1), подлежат регистрации в реестре недвижимого имущества.
Статья 853. Изменение формы выплаты ренты
В договоре о выплате ренты в натуре стороны могут условиться о ее замене периодически выплачиваемой денежной суммой.
Статья 854. Сохранение обязательства при случайной гибели или повреждении вещи
Обязательство рантье-должника не прекращается при случайной гибели или повреждении вещи, переданной ему в связи с учреждением ренты.
Статья 855. Обжалование договора ренты
(1) Договор ренты может быть обжалован третьим лицом, которое имеет право находиться на содержании лица, обязанного выплачивать ренту, если последнее в связи с рентой не может исполнить свои обязанности перед третьим лицом. В случае расторжения договора вещь, переданная лицом, учредившим ренту, возвращается ему.
(2) Рантье-должник не может требовать от рантье-кредитора возврата осуществленных платежей.
Статья 856. Расторжение договора ренты
(1) Как рантье-должник, так и рантье-кредитор вправе расторгнуть договор ренты, если вследствие неисполнения обязанностей или по другим обоснованным причинам дальнейшее поддержание этих отношений становится невозможным.
(2) Вследствие расторжения договора ренты имущество, переданное в связи с учреждением ренты, возвращается. Исполнение, произведенное рантье-должником, не возвращается, если договором не установлено иное.
Статья 857. Установление невозможности обращения взыскания на ренту
Договором ренты может устанавливаться невозможность обращения взыскания на ренту лишь в случае ее учреждения на безвозмездной основе.
Статья 858. Последствия смерти рантье-должника
(1) В случае смерти рантье-должника его обязанности возлагаются на наследников, к которым перешла вещь.
(2) В случае отказа наследника от вещи она передается рантье-кредитору. Этим действие договора прекращается.
Глава VI ­
БЕЗВОЗМЕЗДНОЕ ПОЛЬЗОВАНИЕ Статья 859. Договор безвозмездного пользования �
(1) По договору безвозмездного пользования одна сторона (ссудодатель) безвозмездно передает вещь в пользование другой стороне (ссудополучателю), а ссудополучатель обязуется возвратить ее по истечении обусловленного времени.
(2) Договором безвозмездного пользования может предусматриваться компенсация ссудополучателем износа вещи.
Статья 860. Ответственность ссудодателя
(1) Ссудодатель отвечает лишь в случае умысла или тяжкого проступка.
(2) В случае неисполнения ссудодателем обязанности передать вещь ссудополучатель может требовать лишь возмещения убытков.
(3) Если ссудодатель злонамеренно умолчал о наличии недостатка вещи, переданной в безвозмездное пользование, он обязан возместить ссудополучателю причиненные в связи с этим убытки.
Статья 861. Износ вещи
Ссудополучатель не отвечает за изменение или ухудшение состояния вещи, если
Page 175 of 309
оно произошло вследствие ее дальнейшего использования по установленному договором назначению.
Статья 862. Обязанности ссудополучателя
(1) Ссудополучатель обязан хранить и беречь полученную вещь с усердием хорошего собственника и использовать ее лишь в обусловленных договором целях либо с учетом характера вещи.
(2) Ссудополучатель обязан осуществлять текущие расходы в связи с использованием вещи. Ссудополучатель вправе требовать возмещения необходимых и неотложных чрезвычайных расходов, которые он был вынужден произвести для обеспечения сохранности вещи.
(3) Ссудополучатель может передавать вещь в пользование третьим лицам не иначе как с согласия ссудодателя.
Статья 863. Ответственность ссудополучателя
(1) В случае неисполнения ссудополучателем обязанностей, предусмотренных статьей 860, ссудодатель вправе потребовать немедленного возврата вещи и возмещения причиненных убытков.
(2) В случае неисполнения обязанностей, предусмотренных статьей 860, ссудополучатель несет ответственность, в том числе по основаниям, которые не могут вменяться ему в вину (непредвиденный случай), если не докажет, что убытки были бы причинены даже в случае выполнения им своих обязанностей. Это правило применяется и в случае невозврата вещи ссудополучателем в установленный срок.
(3) Если ссудополучателями по одной и той же вещи являются несколько лиц, они несут солидарную ответственность перед ссудодателем.
Статья 864. Обязанность возврата вещи
(1) Ссудополучатель обязан возвратить вещь, полученную в безвозмездное пользование, по истечении срока договора безвозмездного пользования.
(2) В случае, когда срок договора безвозмездного пользования не определен, ссудополучатель обязан возвратить вещь после ее использования в указанных в договоре целях. Ссудодатель может потребовать возврата вещи раньше, если истек достаточный период для использования вещи ссудополучателем.
(3) Если срок договора безвозмездного пользования не определен и не может быть установлен исходя из целей использования вещи, ссудодатель вправе потребовать возврата вещи в любой момент
Статья 865. Удержание вещи
Ссудополучатель не имеет права удерживать вещь по требованиям перед ссудодателем, за исключением требований в связи с необходимыми и неотложными чрезвычайными расходами, произведенными для обеспечения сохранности вещи.
Статья 866. Право расторжения договора безвозмездного пользования
Ссудодатель может расторгнуть договор безвозмездного пользования в следующих случаях:
а) если в силу непредвиденных обстоятельств ссудодатель сам нуждается в вещи;
b) если ссудополучатель использует вещь не по назначению, установленному договором, либо вещь передана им в пользование третьему лицу без согласия ссудодателя, либо вещь подвергается существенной опасности вследствие непроявления им должного внимания;
с) в случае смерти ссудополучателя;
d) в случае прекращения деятельности ссудополучателя – юридического лица.
Глава VII ­
ЗАЕМ
Статья 867. Договор займа
(1) По договору займа одна сторона (заимодавец) обязуется передать в собственность другой стороне (заемщику) денежную сумму или другие
Page 176 of 309
взаимозаменяемые вещи, а заемщик обязуется возвратить заимодавцу такую же сумму денег или равное количество вещей того же рода и качества по истечении срока займа.
(2) Договор займа является безвозмездным, если законом или договором не предусмотрено иное.
Статья 868. Неисполнение обязательства дать взаймы
В случае неисполнения заимодавцем обязательства дать взаймы заемщик может требовать лишь возмещения причиненных в связи с этим убытков.
Статья 869. Проценты по договору займа
(1) По договору займа стороны могут предусмотреть уплату процентов, которые должны разумно соотноситься с базисной ставкой Национального банка Молдовы.

[Ст.869 ч.(1) изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(2) Соглашение об установлении процентов, нарушающее требование части (1), является недействительным.
(3) Проценты уплачиваются по истечении каждого года с момента заключения договора и до возврата займа, если договором не предусмотрено иное.
(4) В случае неуплаты процентов заемщиком в установленный срок заимодавец вправе потребовать немедленного возврата суммы займа и процентов по ней.
Статья 870. Отзыв обещания предоставления займа
Заимодавец вправе отказаться от исполнения своего обязательства в случае существенного ухудшения имущественного положения заемщика, что может поставить под угрозу возврат займа, хотя бы ухудшение и произошло до заключения договора, но стало известно заимодавцу после этого.
Статья 871. Возврат займа
(1) Заем подлежит возврату заемщиком в срок и в порядке, предусмотренных договором. Если не установлены проценты, должник вправе возвратить заем и до истечения срока.
(2) Заемщик должен возвратить вещи полученного качества и в полученном количестве, но не более, хотя бы цены и выросли или снизились.
(3) В случае займа денежной суммы заемщик обязан возвратить полученную номинальную сумму без учета изменения стоимости денег.

[Ст.871 ч.(3) изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(4) Если договором займа не установлен ни срок возврата, ни срок предварительного уведомления, заем подлежит возврату в течение тридцати дней со дня предъявления заемщику требования возврата.
Статья 872. Последствия невозврата займа
(1) В случае невозврата заемщиком займа в установленный срок заимодавец вправе требовать уплаты по всей сумме долга процентов в размере, предусмотренном статьей 619, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) Если договором предусмотрен возврат займа по частям (в рассрочку), в случае невозврата заемщиком хотя бы одного платежа в установленном порядке заимодавец может требовать немедленного возврата всей суммы займа, а также процентов по ней. (3) Если заемщик не может возвратить вещь, он обязан уплатить ее стоимость,
исчисленную с учетом места и времени исполнения обязательства.
Статья 873. Последствия невыполнения обязанностей обеспечения исполнения
При невыполнении заемщиком взятых на себя обязанностей обеспечения возврата вещи заимодавец вправе потребовать немедленного возврата суммы займа и процентов по ней.
Статья 874. Ответственность заимодавца за недостатки вещи
Заимодавец отвечает за недостатки вещи согласно правилам об ответственности ссудодателя.
Page 177 of 309
Глава VIII ИМУЩЕСТВЕННЫЙ НАЕМ
Статья 875. Договор имущественного найма ­
По договору имущественного найма одна сторона (наймодатель) обязуется
предоставить другой стороне (нанимателю) индивидуально-определенную вещь во временное пользование либо во временное пользование и владение, а наниматель обязуется вносить плату за это.
Статья 876. Форма договора имущественного найма
(1) Договор найма недвижимого имущества заключается в письменной форме.
(2) Договор найма недвижимого имущества на срок более трех лет подлежит регистрации в реестре недвижимого имущества. Несоблюдение этого правила влечет невозможность предъявления договора третьим лицам.
Статья 877. Максимальный срок договора имущественного найма
Договор имущественного найма заключается на срок, не превышающий девяносто девять лет.
Статья 878. Требования к нанятой вещи
(1) Наймодатель обязан предоставить нанимателю вещь в состоянии, соответствующем ее назначению, установленному договором, и поддерживать ее в таком состоянии весь период найма.
(2) Нанятая вещь не должна иметь материальных недостатков и недостатков правового характера.
(3) Вещь считается не имеющей материальных недостатков, если она обладает обусловленными характеристиками. В случае, когда не существует договоренности относительно характеристик, вещь не имеет материальных недостатков, если она может быть использована согласно установленному договором назначению либо, при отсутствии договоренности относительно использования, – согласно обычному назначению таких вещей.
(4) Вещь считается не имеющей недостатков правового характера в случае, когда ни одно третье лицо не может осуществить какие-либо права в отношении нее в течение периода, на который заключен договор.
(5) До осуществления своих прав наниматель должен сообщить наймодателю об обнаруженных недостатках вещи.
Статья 879. Уменьшение наемной платы в связи с недостатком нанятой вещи ­
(1) При наличии недостатков у вещи наниматель освобождается от уплаты части наемной платы соответственно снижению возможности пользования вещью. Право уплаты уменьшенной наемной платы прекращается в случае устранения недостатка. Незначительный недостаток не учитывается.
(2) В случае найма жилого помещения соглашения, предусматривающие отступление от требований части (1) в ущерб нанимателю, не имеют силы.
Статья 880. Возмещение вреда, причиненного вследствие недостатков нанятой вещи ­
(1) Если недостаток, уменьшающий возможность пользования вещью, существует в момент заключения договора или возникает впоследствии по причине, за которую отвечает наймодатель, либо если наймодатель промедлил с исполнением своей
обязанности устранить недостаток, наниматель может потребовать помимо
уменьшения наемной платы возмещения причиненных убытков.
(2) В случае просрочки наймодателя наниматель может самостоятельно устранить недостаток и потребовать возмещения произведенных в связи с этим расходов.
Статья 881. Последствия знания нанимателя о недостатке
Если при заключении договора имущественного найма наниматель знал о недостатке и не предъявил требования в связи с этим, он не обладает правами,
Page 178 of 309
предусмотренными статьей 879.
Статья 882. Ничтожность соглашения об устранении или ограничении ответственности
Соглашение, на основе которого ответственность наймодателя за недостатки устраняется или ограничивается, не имеет силы, если наймодатель злонамеренно умолчал о наличии недостатка.
Статья 883. Ответственность наймодателя за деяния третьего лица
(1) Наймодатель обязан возместить убытки, причиненные нарушением назначения вещи третьим лицом, лишь в случаях, когда третье лицо является нанимателем либо когда наймодатель разрешил третьему лицу пользование вещью или доступ к ней.
(2) Если возможность пользования вещью уменьшилась, наниматель сохраняет за собой право использовать иные средства, которыми он обладает против наймодателя.
Статья 884. Последствия просрочки или отказа передать нанятую вещь
Если наймодатель не передает в установленный срок нанятую вещь или отказывается ее передать, наниматель вправе потребовать исполнения этой обязанности и возмещения причиненных убытков или расторжения договора и возмещения причиненных убытков.
Статья 885. Запрещение изменения формы или назначения нанятой вещи
Ни наймодатель, ни наниматель не вправе изменять форму или назначение вещи в период имущественного найма.
Статья 886. Порядок внесения наемной платы
(1) Наемная плата может быть внесена в полном объеме по истечении срока договора имущественного найма. Если внесение наемной платы приурочено к определенным периодам времени, она должна вноситься по истечении этих периодов. (2) Оплата дополнительных расходов является обязательной лишь в случае наличия
договоренности об этом между сторонами.
(3) Если препятствия для использования нанятой вещи возникли по вине нанимателя, он не освобождается от внесения наемной платы.
Статья 887. Основания и условия изменения наемной платы
(1) Размер наемной платы может быть изменен по взаимному согласию сторон. Наймодатель может требовать изменения наемной платы не чаще одного раза в год и лишь в случае, когда экономические условия складываются таким образом, что поддержание ее на прежнем уровне было бы несправедливым.
(2) Наниматель вправе требовать уменьшения наемной платы, если предусмотренные договором условия пользования вещью или ее состояние существенно ухудшились в силу не зависящих от него обстоятельств.
Статья 888. Обязанности нанимателя
Наниматель обязан:
a) использовать вещь по назначению и в соответствии с условиями договора;
b) беречь вещь и обеспечивать ее сохранность;
c) покрывать текущие расходы, связанные с пользованием вещью и поддержанием ее в исправном состоянии;
d) производить текущий ремонт вещи.
Статья 889. Обязанности нанимателя по отношению к другим нанимателям
(1) Наниматель обязан действовать таким образом, чтобы не препятствовать нормальному пользованию вещью другими нанимателями. Наниматель обязан возместить наймодателю и остальным нанимателям убытки, причиненные нарушением этой обязанности, независимо от того, кем они причинены, – им лично или лицами, которым он разрешил пользование вещью или доступ к ней.
Page 179 of 309
(2) Наймодатель может расторгнуть договор в случае неисполнения обязанности, предусмотренной частью (1).
Статья 890. Права нанимателя в случае нарушения
его права пользования другим нанимателем �
(1) Наниматель, права пользования которого нарушены другим нанимателем или
лицами, которым он разрешил пользование вещью или доступ к ней, может добиваться, в зависимости от обстоятельств, уменьшения наемной платы или расторжения договора, если он сообщил общему наймодателю о нарушениях, затрагивающих его право пользования, и они продолжают существовать.
(2) Помимо предусмотренного частью (1), наниматель может требовать от общего наймодателя возмещения причиненных убытков, если только последний не докажет, что он действовал с должной осмотрительностью и усердием.
(3) Наймодатель может обратить свои требования против нанимателя, виновного в причинении убытков.
Статья 891. Право наймодателя проверять нанятую вещь и выполнять работы в отношении нее
Наймодатель вправе проверять состояние нанятой вещи, выполнять работы в отношении нее, а в случае найма недвижимости вправе показывать ее возможным покупателям или нанимателям, будучи обязанным при этом разумно осуществлять свои права.
Статья 892. Возмещение убытков, причиненных наймодателю
(1) Наниматель обязан возместить убытки, причиненные наймодателю вследствие потерь, понесенных нанятой вещью, если не докажет, что потери не могут вменяться в вину ему или лицам, которым он разрешил пользование вещью или доступ к ней.
(2) В случае, когда нанятая вещь является недвижимостью, наниматель не отвечает за убытки, причиненные вследствие пожара, если не будет доказано, что пожар возник по вине нанимателя или лиц, которым он разрешил пользование недвижимостью или доступ к ней.
Статья 893. Ответственность за износ нанятой вещи
Наниматель не отвечает за обычный износ нанятой вещи, если она использовалась в соответствии с назначением и условиями договора.
Статья 894. Поднаем или уступка найма
(1) Наниматель вправе передать нанятую вещь в поднаем или уступить наем лишь с согласия наймодателя. В этих целях он обязан сообщить наймодателю о своем намерении и указать имя или наименование и адрес лица, которому он намеревается передать вещь в поднаем или уступить наем.
(2) Наймодатель не может отказать в согласии на поднаем нанятой вещи или уступку найма, если после заключения договора найма у нанимателя возник законный интерес предоставить вещь полностью или частично третьему лицу. Это правило не применяется, если третье лицо не внушает доверия или нанятое помещение становится перенаселенным либо если по другим обоснованным причинам от наймодателя нельзя требовать поднайма или уступки найма.
(3) В случае отказа в даче согласия на поднаем нанятой вещи или уступку найма наймодатель обязан в пятнадцатидневный срок сообщить нанимателю мотивы отказа; в противном случае считается, что он дал согласие.
(4) Наймодатель, давший согласие на поднаем или уступку найма, не может требовать более чем возмещения разумных расходов, которые могут вытекать из поднайма или уступки найма.
(5) В случае поднайма ответственным перед наймодателем остается наниматель. (6) Срок договора поднайма не может превышать срок договора найма.
(7) Уступка найма освобождает предшествующего нанимателя от его обязанностей. В случае найма иной вещи, нежели жилое помещение, стороны могут установить иное.
Page 180 of 309
Статья 895. Возмещение убытков поднанимателем
(1) Если наймодатель требует возмещения убытков от нанимателя, поднаниматель отвечает перед наймодателем лишь в пределах платы за поднаем, которую он должен нанимателю. Поднаниматель не может ссылаться на досрочно произведенные платежи.
(2) Плата, осуществленная поднанимателем на основании условий договора поднайма, доведенных до сведения наймодателя, либо в соответствии с местными обычаями, не считается произведенной досрочно.
Статья 896. Последствия неисполнения обязанностей поднанимателем ­
В случае, когда неисполнением обязанностей поднанимателем причиняются существенные убытки наймодателю или другим нанимателям, наймодатель может потребовать расторжения договора поднайма.
Статья 897. Последствия неисполнения обязанностей наймодателем
В случае неисполнения наймодателем своих обязанностей поднаниматель может осуществить права нанимателя с тем, чтобы заставить наймодателя исполнить их.
Статья 898. Обязанность производства капитального ремонта
(1) Наймодатель обязан производить капитальный ремонт нанятого имущества, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) Капитальный ремонт производится в установленный договором срок либо по неотложной необходимости.
(3) Несоблюдение наймодателем обязанности, предусмотренной частями (1) и (2), дает нанимателю право произвести капитальный ремонт и отнести расходы на него в счет наемной платы.
Статья 899. Обязанность информирования наймодателя о недостатках ­
Наниматель, который знает о недостатке или о существенном повреждении нанятой вещи, обязан сообщить об этом наймодателю в разумный срок под угрозой возмещения причиненных в связи с этим убытков.
Статья 900. Последствия смены собственника нанятой вещи
Если после передачи нанятой вещи нанимателю наймодатель произвел ее отчуждение третьему лицу, права и обязанности наймодателя, вытекающие из имущественного найма, переходят к приобретателю.
Статья 901. Последствия экспроприации нанятой вещи
(1) Экспроприация нанятой вещи в целом прекращает наем с даты, когда экспроприатор имеет право принять вещь во владение.
(2) В случае частичной экспроприации наниматель может, по обстоятельствам, добиться уменьшения наемной платы или расторжения договора.
Статья 902. Смерть нанимателя или наймодателя
Имущественный наем не прекращается ни смертью нанимателя, ни смертью наймодателя, если договором не предусмотрено иное либо если, исходя из обстоятельств, договор не может более сохранять силу.
Статья 903. Прекращение имущественного найма
Имущественный наем прекращается:
a) по истечении срока договора; ­
b) в случае гибели нанятой вещи;
c) в иных случаях, предусмотренных законом или договором.
Статья 904. Продление срока договора имущественного найма
(1) В случае продолжения по умолчанию договорных отношений по истечении срока договора имущественного найма он считается продленным на неопределенный срок.
Page 181 of 309
(2) По истечении срока договора имущественного найма наниматель обладает преимущественным правом на заключение договора на новый срок, если:
a) он исполнял свои договорные обязанности ранее;
b) вещь сдается в наем на новый срок;
c) он согласен с новыми договорными условиями, установленными наймодателем. (3) Гарантия, установленная третьим лицом для обеспечения исполнения
обязанностей нанимателем, не распространяется на возобновленный наем.
Статья 905. Расторжение договора имущественного найма ­
(1) Договор имущественного найма, заключенный на неопределенный срок, может быть расторгнут по требованию любой из сторон с предварительным уведомлением об этом другой стороны за три месяца в отношении недвижимой вещи и за один месяц в отношении движимой вещи, если договором не предусмотрено иное.
(2) Если жилище или любое другое помещение, предназначенное для жилья, находится в состоянии, представляющем реальную угрозу для здоровья людей, наниматель может расторгнуть договор без предварительного уведомления. Наниматель обладает этим правом и в случае, когда при заключении договора он знал об угрозе и не предъявил требования по этому поводу.
(3) В результате расторжения договора имущественного найма расторгается и договор поднайма, если договором найма не предусмотрено иное.
Статья 906. Расторжение договора по инициативе наймодателя ­
(1) Наймодатель вправе требовать расторжения договора в случае, если наниматель:
a) не использует нанятое имущество по назначению или в соответствии с
условиями договора;
b) умышленно или вследствие проступка допускает ухудшение состояния вещи либо создает реальную угрозу такого ухудшения;
c) не вносит наемную плату в течение трех месяцев по истечении срока уплаты, если договором не предусмотрено иное;
d) заключил договор поднайма без согласия наймодателя.
(2) Законом или договором могут быть предусмотрены и иные основания расторжения договора по инициативе наймодателя.
Статья 907. Расторжение договора по инициативе нанимателя
(1) Наниматель вправе требовать расторжения договора в случае:
a) утраты трудоспособности и невозможности использования нанятой вещи; ­
b) лишения свободы и невозможности исполнения договорных обязанностей. ­
(2) Законом или договором могут быть предусмотрены и иные основания
расторжения договора по инициативе нанимателя.
Статья 908. Возвращение нанятой вещи
(1) При прекращении договорных отношений наниматель обязан возвратить нанятую вещь в том состоянии, в котором она была передана ему, либо в состоянии, предусмотренном договором.
(2) Убытки, причиненные вследствие ухудшения состояния вещи, подлежат возмещению нанимателем, если он не докажет отсутствие своей вины. Наниматель несет такую же ответственность за ухудшение, допущенное членами его семьи, поднанимателем либо третьими лицами, которым он разрешил доступ к нанятой вещи.
(3) Наниматель отвечает за повреждение нанятой вещи в размере уменьшения ее стоимости, если договором не предусмотрено иное.
Статья 909. Судьба улучшений нанятой вещи
(1) По истечении срока договора или при его расторжении наниматель вправе
Page 182 of 309
отделить улучшения нанятой вещи, произведенные с согласия наймодателя, отделимые без вреда для нее, либо потребовать возмещения их стоимости наймодателем, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) Наниматель вправе отделить улучшения, произведенные без согласия наймодателя, если они отделимы без вреда для нее либо если наймодатель отказывается возместить их стоимость. Улучшения, произведенные нанимателем без согласия наймодателя, неотделимые без вреда для нее, становятся собственностью наймодателя.
(3) По требованию наймодателя строения и сооружения, воздвигнутые без согласия наймодателя, подлежат сносу нанимателем либо за его счет.
Статья 910. Последствия невозвращения нанятой вещи в установленный срок
В случае невозвращения нанятой вещи нанимателем после прекращения договорных отношений наймодатель вправе требовать внесения наемной платы за весь период просрочки. Может быть востребовано также возмещение убытков в части, не покрытой наемной платой.
Глава IX ­
АРЕНДА Статья 911. Общие положения об аренде �
(1) Арендой признается договор, заключаемый между одной стороной – собственником, узуфруктуарием или иным законным владельцем земельных участков и другого сельскохозяйственного имущества (арендодателем) и другой стороной (арендатором), об их эксплуатации в течение определенного срока и по установленной сторонами цене.
(2) По соглашению сторон положения об аренде применяются и к имущественному
найму другой недвижимости.
(3) К договору аренды применяются соответствующим образом положения об имущественном найме в той мере, в которой настоящей главой не предусмотрено иное.
Статья 912. Форма договора аренды
Договор аренды заключается в письменной форме.
Статья 913. Описание арендованной вещи �
(1) При передаче вещи в аренду арендодатель и арендатор должны составить акт,
содержащий описание арендованной вещи и ее состояния в момент передачи. Это правило применяется соответствующим образом при прекращении аренды.
(2) Акт, содержащий описание арендуемой вещи, должен содержать дату его составления и подлежит подписанию обеими сторонами.
Статья 914. Особенности договора аренды земельного участка
В договоре аренды земельного участка должны устанавливаться условия пользования расположенными на этом участке объектами, а также сельскохозяйственным оборудованием и техникой.
Статья 915. Срок аренды
(1) Срок аренды не может составлять менее одного года.
(2) За три месяца до истечения срока аренды арендодатель должен предупредить арендатора посредством предварительного уведомления о своем намерении не продлевать договор аренды.
(3) Если срок аренды истек, а арендодатель не потребовал передачи ему земельного участка и арендатор продолжает эксплуатацию участка, договор аренды считается продленным на один год.
Статья 916. Арендная плата
(1) Арендная плата вносится в натуре или в денежном выражении либо в натуре и денежном выражении согласно договоренности между сторонами и осуществляется в
Page 183 of 309
установленные договором сроки и месте.
(2) Элементами, в зависимости от которых определяется арендная плата по каждой категории пользования вещью, могут быть площадь земельного участка, производственный потенциал, структура участка, рельеф местности, степень возможности механизации, доступность, расстояние до мест складирования, переработки или реализации, состояние зданий, оборудования и другого инвентаря, а также степень амортизации арендуемой сельскохозяйственной техники.
(3) Арендная плата в натуре устанавливается в определенном количестве продукции или в процентах от объема продукции. Продукция, которой оплачивается аренда, определяется сторонами в зависимости от специфики сельскохозяйственной деятельности и от зоны.
(4) Сроки и место внесения арендной платы в натуре устанавливаются сторонами с учетом вида продукции и специфики ее получения.
Статья 917. Уменьшение арендной платы
При случайной гибели более половины плодов, полученных вследствие аренды, арендатор может требовать пропорционального уменьшения арендной платы. Право на уменьшение арендной платы сохраняется до момента отделения плодов (уборки урожая).
Статья 918. Залоговое право арендодателя
В целях обеспечения своих требований, вытекающих из договора аренды, арендодатель обладает правом заклада в отношении вещей, внесенных арендатором, и в отношении плодов арендованной вещи.
Статья 919. Изменение назначения земельного участка
Арендатор может изменить назначение арендованного земельного участка лишь с предварительного письменного согласия собственника и с соблюдением требований закона.
Статья 920. Договорное распределение рисков
(1) В договоре аренды стороны могут по взаимному согласию установить случаи и пределы распределения вреда, причиненного стихийными бедствиями.
(2) Стороны могут по взаимному согласию предусмотреть распределение в полном объеме или частично вреда, причиненного арендованному имуществу вследствие непредвиденных случаев или форс-мажорных обстоятельств.
Статья 921. Прекращение аренды
(1) Аренда прекращается по истечении срока, на который она установлена.
(2) Досрочное прекращение аренды осуществляется в соответствии с законом.
Статья 922. Последствия расторжения договора аренды земельного участка �
В случае расторжения договора аренды сельскохозяйственных угодий до истечения сельскохозяйственного года арендодатель обязан уплатить арендатору стоимость плодов, которые, хотя и не могут быть отделены на момент расторжения, смогут быть отделены до истечения года при условии нормального ведения хозяйства.
Глава X ­
ЛИЗИНГ
Статья 923. Договор лизинга �
(1) По договору лизинга одна сторона (лизингодатель) обязуется по ходатайству
другой стороны (лизингополучателя) предоставить во временное владение и пользование вещь, приобретенную или произведенную лизингодателем, взамен периодических платежей (лизинговые платежи).
(2) В отсутствие противного право выбора вещи и/или продавца принадлежит лизингополучателю.
(3) По истечении срока действия договора лизинга лизингодатель обязан соблюдать право лизингополучателя на выбор: приобрести вещь, продлить срок действия договора лизинга или прекратить договорные отношения.
Page 184 of 309
(4) К договору лизинга применяются соответствующим образом положения об имущественном найме в той мере, в которой настоящей главой или законом о лизинге не предусмотрено иное.

[Ст.923 в редакции ЗП60 от 28.04.05, МО92/08.07.05 ст.431]

Статья 924. Форма и содержание договора лизинга
(1) Договор лизинга заключается в письменной форме. (2) Договор лизинга должен содержать, в частности:
a) цену вещи; ­
b) общую сумму, количество и сроки внесения платежей;
c) итоговую оплату и способы ее расчета в случае расторжения договора.
Статья 925. Предмет лизинга ­
(1) Предметом лизинга может быть любая движимая или недвижимая вещь, за
исключением:
a) вещей, изъятых из гражданского оборота или ограниченных к обращению в соответствии с законом;
b) сельскохозяйственных земель;
c) потребляемых вещей;
d) не подлежащих передаче объектов интеллектуальной собственности.
(2) Движимая вещь, являющаяся предметом договора лизинга, сохраняет свой движимый характер на срок действия договора, хотя бы она и была присоединена или включена в состав недвижимости, в той мере, в которой она не утрачивает свою индивидуальность.
Статья 926. Информирование о договоре лизинга
Лизингополучатель обязан уведомить продавца о заключенном или подлежащем заключению договоре лизинга.
Статья 927. Ответственность продавца перед лизингополучателем
(1) Продавец вещи является непосредственно обязанным перед лизингополучателем по законным или условным гарантиям, являющимся неотъемлемой частью договора купли-продажи. При этом продавец не отвечает перед лизингодателем и лизингополучателем одновременно за одни и те же убытки.
(2) Положения части (1) не дают лизингополучателю права расторгнуть обратной силой или изменить договор купли-продажи без согласия лизингодателя.
(3) Если договором не предусмотрено иное, лизингополучатель не отвечает за неисполнение обязательств продавцом, за исключением случаев, когда выбор продавца осуществлен лизингополучателем.
Статья 928. Переход на лизингополучателя рисков и ­
расходов ­
(1) С момента принятия владения лизингополучатель принимает на себя все риски,
связанные с гибелью вещи, в том числе вследствие форс-мажорных обстоятельств.
(2) Лизингополучатель несет все расходы, связанные с содержанием и ремонтом вещи.
(3) Стороны могут установить в договоре отступления от положений частей (1) и
(2).
Статья 929. Ответственность лизингодателя и лизингополучателя
Лизингодатель и лизингополучатель отвечают по своим обязанностям в соответствии с договором лизинга и законом.
Статья 930. Распоряжение правами, вытекающими из договора ­
(1) Лизингодатель может уступить свои права в отношении вещи или права, вытекающие из договора лизинга, либо распорядиться ими иным образом. Уступка прав либо распоряжение ими иным образом не освобождает лизингодателя от
Page 185 of 309
обязанностей, вытекающих из договора, а также не изменяет характер или правовой режим договора.
(2) Лизингополучатель может уступить право пользования вещью или иные права, вытекающие из договора, лишь с согласия лизингодателя и с соблюдением прав третьих лиц.
Глава XI �
ПОДРЯД И ОКАЗАНИЕ УСЛУГ �
Ч а с т ь 1 �
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О ПОДРЯДЕ �
И ОКАЗАНИИ УСЛУГ
Статья 931. Свобода выбора способа выполнения работ или оказания услуг
Подрядчик или исполнитель свободен в выборе способа выполнения работ или оказания услуг. Между подрядчиком или исполнителем и заказчиком не существует отношений подчиненности.
Статья 932. Вознаграждение
(1) Считается, что стороны достигли согласия относительно вознаграждения по умолчанию, если в соответствии с обстоятельствами такие работы или услуги выполняются или оказываются только за вознаграждение.
(2) Если размер вознаграждения не установлен, считается, что в случае наличия тарифов достигнуто соглашение о вознаграждении в соответствии с тарифами, а в случае отсутствия таковых – об обычном вознаграждении.
Статья 933. Предварительная смета
(1) В случае, когда при заключении договора цена работ или услуг была определена, подрядчик или исполнитель должен обосновать увеличение вознаграждения.
(2) Заказчик обязан уплатить увеличение, предусмотренное частью (1), лишь в той мере, в которой оно обусловлено работами, услугами или расходами, которые подрядчик или исполнитель не мог предусмотреть в момент заключения договора.
Статья 934. Отчет подрядчика или исполнителя
В случае, когда вознаграждение установлено в зависимости от стоимости поставляемых работ, услуг или вещей, подрядчик или исполнитель по требованию заказчика должен представить ему отчет о ходе выполнения работ, об оказанных услугах и понесенных расходах.
Статья 935. Суммарная цена
(1) Если при заключении договора за выполнение работы или оказание услуги установлена суммарная цена, заказчик обязан уплатить обусловленное вознаграждение и не может требовать уменьшения вознаграждения по причине, что выполнение работы или оказание услуги потребовало меньшего труда или меньших расходов, чем предусматривалось.
(2) Аналогично части (1) подрядчик или исполнитель не может требовать увеличения вознаграждения по противоположным основаниям.
(3) Суммарная цена остается неизменной, хотя бы и были изменены исходные сроки или условия исполнения, если стороны не договорились об ином.
Статья 936. Личное исполнение
(1) Подрядчик или исполнитель обязан произвести исполнение лично, только если такая обязанность вытекает из договора, обстоятельств или характера исполнения.
(2) За подрядчиком или исполнителем в любом случае сохраняются право надзора и ответственность.
Статья 937. Обязанность информирования заказчика
До заключения договора подрядчик или исполнитель обязан в той мере, в которой позволяют обстоятельства, предоставить заказчику всю информацию о характере работы или услуги, а также о необходимых для их производства вещах и сроках.
Page 186 of 309
Статья 938. Предоставление вещей подрядчиком или исполнителем
(1) Подрядчик или исполнитель обязан предоставить все необходимые для исполнения договора вещи, если не предусмотрено иное.
(2) Вещи, предназначенные для выполнения работ и оказания услуг, должны быть качественными. Подрядчик или исполнитель должен предоставить в отношении вещей гарантии согласно правилам о гарантиях продавца.
(3) Признается договором купли-продажи, а не подряда или оказания услуг договор, по которому работы или услуги являются всего лишь принадлежностями по отношению к поставляемым вещам.
Статья 939. Использование вещей заказчика
(1) В случае, когда вещи предоставлены заказчиком, подрядчик или исполнитель обязан расчетливо их использовать и вести учет их расходования.
(2) В случае, когда вещи явно непригодны для предусмотренного договором использования либо имеют явные недостатки или обнаружившиеся скрытые недостатки, подрядчик или исполнитель обязан немедленно уведомить об этом заказчика; в противном случае он отвечает за убытки, которые могут быть причинены вследствие использования вещи.
(3) Подрядчик или исполнитель обязан представить заказчику отчет об израсходовании предоставленных им вещей и возвратить ему их остаток.
Статья 940. Риск случайной гибели или повреждения вещей
Риск случайной гибели или повреждения вещей, необходимых для исполнения договора, несет предоставившее их лицо, если договором не предусмотрено иное.
Статья 941. Права подрядчика или исполнителя в случае непринятия выполненной работы или оказанной услуги �
(1) Подрядчик или исполнитель может потребовать соответствующего возмещения
убытков без обязанности заново выполнить работу или оказать услугу в случае непринятия заказчиком выполненной работы или оказанной услуги. Заказчик обязан выплатить возмещение и в случае несовершения им действий, необходимых для выполнения работы или оказания услуги.
(2) Размер возмещения убытков определяется в зависимости от длительности просрочки и размера вознаграждения, за вычетом того, что сэкономлено подрядчиком или исполнителем в результате просрочки или отказа либо могло быть получено им вследствие иного использования своей рабочей силы.
Статья 942. Расторжение договора заказчиком
Заказчик вправе в любой момент до завершения работы или услуги расторгнуть договор с выплатой при этом подрядчику или исполнителю вознаграждения за выполненные работы или оказанные услуги и возмещения убытков, причиненных в связи с расторжением договора.
Статья 943. Расторжение договора подрядчиком или исполнителем �
(1) В случае, когда не имеется обоснованных причин для расторжения договора, подрядчик или исполнитель может расторгнуть его лишь таким образом, чтобы заказчик мог получить работу или услугу иным путем. При наличии обоснованных причин обязанность возмещения убытков отпадает.
(2) В случае расторжения договора подрядчик или исполнитель обязан вернуть
полученный аванс.
(3) В случае расторжения договора подрядчиком или исполнителем он может потребовать уплаты ему соответствующей части вознаграждения по уже выполненным работам или оказанным услугам в той мере, в которой заказчик заинтересован в них.
Статья 944. Смерть заказчика
Page 187 of 309
Смерть заказчика не влечет прекращения договора, кроме как в случае, когда его исполнение становится невозможным или ненужным.
Статья 945. Смерть или недееспособность подрядчика или исполнителя
Смерть или недееспособность подрядчика или исполнителя не влечет прекращения договора, за исключением случаев, если договор заключен с учетом его личных качеств либо если исполнение договора не может быть продолжено надлежащим образом преемником в его деятельности, когда заказчик вправе расторгнуть договор.
Ч а с т ь 2 ­
ПОДРЯД
Статья 946. Договор подряда ­
(1) По договору подряда одна сторона (подрядчик) обязуется за свой риск
выполнить определенную работу для другой стороны (заказчика), а заказчик обязуется принять работу и уплатить обусловленную цену.
(2) Предметом договора подряда может быть как изготовление или переработка вещи, так и получение иных результатов вследствие выполнения работ.
Статья 947. Передача права собственности
В случае выполнения работы подрядчиком из своего материала он обязан передать право собственности на вещь в пользу заказчика.
Статья 948. Гарантия от недостатков
(1) Подрядчик должен передать заказчику работу свободной от любых материальных недостатков и недостатков правового характера.
(2) Работа не имеет материальных недостатков, если она обладает обусловленными свойствами. В случае, когда не существует договоренности относительно свойств, работа считается не имеющей материальных недостатков, если она соответствует предусмотренному договором использованию, а при невозможности предположить такое использование – обычному использованию.
(3) К материальным недостаткам приравнивается ситуация, когда подрядчик выполнил иную работу помимо заказанной либо выполнил работу в меньшем количестве или объеме, если исходя из обстоятельств такое исполнение можно считать исполнением договора.
(4) Работа не имеет недостатков правового характера, если ни одно третье лицо не может осуществить свои права против заказчика.
Статья 949. Существенное превышение сметы
(1) В случае необходимости существенного превышения сметы подрядчик обязан немедленно сообщить об этом заказчику. Несоблюдение этой обязанности предоставляет заказчику право требовать расторжения договора и возмещения причиненных убытков либо освобождения его от обязанности покрыть расходы, превышающие установленную смету.
(2) Если при заключении договора существенное превышение сметы невозможно было предусмотреть, подрядчик имеет право лишь на понесенные дополнительные расходы, а заказчик вправе согласиться с этим превышением и покрыть все расходы либо потребовать расторжения договора.
Статья 950. Обязанность подрядчика информировать заказчика
(1) Подрядчик обязан информировать заказчика:
a) о непригодности к использованию или недоброкачественности предоставленного заказчиком материала;
b) о том, что недостатки материалов могут повлечь недостатки конечной продукции;
c) о том, что соблюдение указаний заказчика угрожает прочности или годности выполняемой работы;
d) об иных не зависящих от подрядчика обстоятельствах, угрожающих прочности
Page 188 of 309
или годности выполняемой работы.
(2) Несоблюдение подрядчиком обязанности, предусмотренной частью (1), дает заказчику право требовать возмещения причиненных ему убытков.
Статья 951. Право подрядчика на расторжение договора
Если заказчик, несмотря на своевременное и надлежащее информирование со стороны подрядчика, не заменит в установленный срок непригодный или недоброкачественный материал, не изменит указаний о способе выполнения работы или не устранит иные обстоятельства, угрожающие прочности или годности выполняемой работы, подрядчик вправе потребовать расторжения договора и возмещения причиненных убытков.
Статья 952. Право удержания и залоговое право подрядчика
Подрядчик обладает правом удержания и залоговым правом в отношении изготовленной или улучшенной им движимой вещи, если в процессе ее изготовления или улучшения вещь оказалась в его владении. Это правило не применяется в случае, когда подрядчик в момент вступления во владение знал о том, что собственник не согласен на ее изготовление или улучшение.
Статья 953. Установление ипотеки в отношении строительного участка
Если предметом договора является здание или сооружение либо часть здания или сооружения, подрядчик в целях обеспечения прав, вытекающих из договора подряда, может требовать установления ипотеки на строительный участок заказчика.
Статья 954. Срок исполнения договора подряда
(1) Стороны договора подряда могут установить общий срок его исполнения, а при необходимости – начальный срок, срок выполнения отдельных этапов работы и конечный срок работы.
(2) Сроки могут быть изменены лишь по взаимному согласию сторон.
(3) При наличии договоренности сторон работы могут выполняться в сокращенный срок или безотлагательно, в присутствии заказчика.
Статья 955. Последствия невозможности завершения работы
(1) Если завершение работы становится невозможным по не зависящим от сторон обстоятельствам, подрядчик не имеет права требовать выплаты вознаграждения.
(2) Подрядчик имеет право на вознаграждение, если невозможность завершения работы обусловлена некачественностью предоставленного заказчиком материала либо его указаниями, при условии соблюдения подрядчиком обязанности информирования.
Статья 956. Риск случайной гибели или повреждения предмета договора
(1) Риск случайной гибели или повреждения предмета договора до его приемки несет подрядчик. После приемки работы этот риск переходит на заказчика.
(2) В случае просрочки приемки работы заказчиком риск переходит на него со дня начала просрочки.
Статья 957. Приемка
(1) После завершения работы заказчик обязан принять работу в порядке, в месте и в срок, установленные законом или договором.
(2) Приемкой работы является заявление, посредством которого заказчик принимает ее, с оговорками или без таковых.
(3) К приемке приравнивается ситуация, когда заказчик не принял работу в течение срока, установленного с этой целью подрядчиком.
Статья 958. Акт приемки
(1) Установленные недостатки и отступления подлежат изложению в акте приемки, который подписывается сторонами или составляется одной из сторон и в котором устанавливаются порядок, условия и сроки устранения выявленных недостатков и отступлений.
Page 189 of 309
(2) Недостатки и отступления подлежат устранению за счет подрядчика.
(3) Заказчик, принявший работу без оговорок, сохраняет при этом права против подрядчика в случае обнаружения скрытых недостатков.
Статья 959. Претензии
Претензии относительно скрытых недостатков или отступлений от условий договора, которые не могли быть выявлены в момент приемки работы, подлежат предъявлению подрядчику сразу же после их выявления.
Статья 960. Устранение недостатков
(1) При наличии недостатков работы заказчик может потребовать их устранения. Подрядчик может по своему усмотрению либо устранить недостатки, либо выполнить работу заново.
(2) Подрядчик несет расходы, необходимые для устранения недостатков, в частности транспортные и дорожные расходы, расходы на работу и материалы.
(3) Подрядчик вправе, если возможно, отказаться от устранения недостатков, только в случае, когда устранение требует несоразмерных расходов.
Статья 961. Право подрядчика в случае выполнения работы заново
В случае выполнения подрядчиком работы заново он может потребовать от заказчика возврата работы с недостатками в соответствии с правилами о расторжении договора.
Статья 962. Право заказчика на устранение недостатка
(1) При безрезультатном истечении срока, установленного заказчиком для устранения недостатка, он может самостоятельно устранить недостаток и потребовать возмещения необходимых расходов, если только подрядчик не отказался от устранения по причине несоразмерных расходов.
(2) К ситуации, предусмотренной частью (1), применяются соответствующим образом положения статьи 709. Установление срока не требуется также в случае, когда устранение недостатка не удалось.
(3) Заказчик может потребовать от подрядчика выплаты авансом суммы для покрытия расходов на устранение недостатка.
Статья 963. Расторжение договора по причине наличия недостатков
(1) В случае наличия недостатка работы заказчик может расторгнуть договор в соответствии с положениями статьи 709.
(2) За исключением случаев, предусмотренных частью (2) статьи 709, установление срока не требуется и тогда, когда устранить недостаток не удалось.
(3) Подрядчик должен возместить заказчику причиненные убытки.
Статья 964. Уменьшение стоимости работы
Заказчик, который не потребовал устранения недостатка по истечении соответствующего срока, установленного для этого подрядчиком, и при этом не расторгнул договор, может лишь уменьшить вознаграждение на сумму, соответствующую уменьшению стоимости работы по причине наличия недостатков.
Статья 965. Последствия злонамеренного умысла
Если недостатки скрыты злонамеренно, подрядчик не вправе ссылаться на соглашение, которым устраняются или ограничиваются права заказчика в отношении недостатков.
Статья 966. Выплата вознаграждения по договору подряда
(1) После приемки работы заказчик обязан выплатить вознаграждение, установленное по договоренности сторон, если законом или договором не предусмотрена выплата его по частям или иной вид оплаты.
(2) Заказчик вправе удержать из вознаграждения сумму, достаточную для покрытия заявленных при приемке оговорок по недостаткам работы, до того, как в отношении работы будут произведены необходимые ремонт или исправления.
Page 190 of 309
(3) Заказчик не может осуществить право, предусмотренное частью (2), если подрядчик предоставил достаточные гарантии исполнения своих обязательств.
Статья 967. Экономия подрядчика
(1) Уменьшение подрядчиком цены выполненной работы по сравнению с оговоренной в договоре без снижения качества и количества работы не освобождает заказчика от обязанности уплаты установленного вознаграждения.
(2) Стороны могут договориться об ином порядке распределения экономии от уменьшения цены работы.
Статья 968. Срок исковой давности по договору подряда
(1) Срок исковой давности составляет один год с момента приемки работы.
(2) Иск по поводу зданий и сооружений может быть предъявлен в течение пяти лет. (3) Если договором предусмотрена приемка работы по частям, течение срока
исковой давности начинается со дня приемки работы в целом.
Статья 969. Гарантийный срок
Если законом или договором установлен гарантийный срок, претензия может быть предъявлена в пределах этого срока. Течение срока исковой давности начинается с момента предъявления претензии, а в случае, когда она не была предъявлена, – со дня истечения гарантийного срока.
Ч а с т ь 3 ­
ОКАЗАНИЕ УСЛУГ Статья 970. Договор об оказании услуг ­
(1) По договору об оказании услуг одна сторона (исполнитель) обязуется оказать определенные услуги другой стороне (заказчику), а заказчик обязуется выплатить обусловленное вознаграждение.
(2) Предметом договора об оказании услуг являются любые услуги.
(3) Трудовые договоры регулируются трудовым законодательством.
Статья 971. Срок оплаты
(1) Оплата услуги осуществляется после ее оказания.
(2) Если плата за услуги исчисляется по определенным периодам времени, оплата осуществляется по истечении каждого периода.
Статья 972. Просрочка приемки услуг
Если заказчик просрочил приемку услуг, исполнитель вправе требовать уплаты обусловленной суммы за услуги, которые не могли быть оказаны по причине просрочки, без обязанности оказать услуги на эту сумму. Исполнитель должен согласиться на вычет из этой суммы эквивалента сумм, сэкономленных им вследствие неоказания услуг, либо доходов, полученных им за оказание услуг другим лицам в течение такого же периода, либо услуг, не оказанных им злонамеренно.
Статья 973. Обеспечение условий для оказания услуг
(1) В случае, когда заказчик является ответственным, он обязан обустроить и содержать помещение, оборудование или аппараты, которые он должен приобрести для оказания услуг, и регламентировать оказание услуг, которое должно осуществляться под его руководством и в соответствии с его указаниями, таким образом, чтобы исполнитель был защищен от риска для жизни и здоровья в той мере, в которой это позволяет характер оказываемых услуг.
(2) Обязанности, возложенные на заказчика в соответствии с частью (1), не могут быть предварительно исключены или ограничены договором.
Статья 974. Прекращение отношений по договору об оказании услуг ­
(1) Отношения по договору об оказании услуг прекращаются по истечении срока, на который они были установлены.
(2) Если срок договорных отношений не установлен либо из характера или цели услуг не вытекает определенный срок, договор может расторгнуть каждая из сторон.
Статья 975. Сроки расторжения отношений по договору
Page 191 of 309
об оказании услуг
Отношения по договору об оказании услуг могут быть расторгнуты:
a) если оплата осуществляется по дням, – в любой день, начиная с конца следующего дня;
b) если оплата исчисляется по неделям, – не позднее первого рабочего дня в течение недели, начиная с конца следующей субботы;
c) если оплата исчисляется по месяцам, – не позднее 15-го числа месяца, начиная с конца календарного месяца;
d) если оплата исчисляется по кварталам или более длительным периодам времени,
– с соблюдением шестинедельного срока предварительного уведомления, начиная с конца календарного квартала;
e) если выплаты не производятся в зависимости от интервалов времени, – в любой момент. В случае, когда отношения по оказанию услуг занимают все рабочее время исполнителя, срок предварительного уведомления должен составлять две недели.
Статья 976. Долгосрочные договоры об оказании услуг
Если договор об оказании услуг заключен на срок более пяти лет, исполнитель может расторгнуть договор по истечении пяти лет. Срок предварительного уведомления составляет шесть месяцев.
Статья 977. Продление договора об оказании услуг по умолчанию
В случае продолжения договорных отношений и по истечении срока договора, о чем поставлена в известность другая сторона, договор об оказании услуг считается продленным на неопределенный срок в той мере, в которой другая сторона не заявила немедленно о своем отказе.
Статья 978. Расторжение договора об оказании услуг по обоснованным причинам ­
(1) Если после начала договорных отношений договор об оказании услуг расторгнут по обоснованным причинам в соответствии с положениями статьи 748, исполнитель вправе требовать уплаты части вознаграждения за услуги, оказанные до момента расторжения договора.
(2) Если договор расторгнут исполнителем по причинам, не касающимся несоблюдения условий договора заказчиком, либо если договор расторгнут заказчиком в связи с тем, что исполнитель не соблюдает положения договора, исполнитель не имеет права на вознаграждение в той мере, в которой вследствие расторжения оказанные им до этого услуги не представляют интереса для другой стороны. Если услуги оплачены авансом, исполнитель обязан возвратить уплаченные ему суммы в соответствии с требованиями статьи 738 либо, в случае расторжения договора по причинам, которые не могут вменяться ему в вину, в соответствии с правилами о неосновательном обогащении.
(3) В случае расторжения договора по причине нарушения условий договора одной из сторон она обязана нести расходы, связанные с убытками, причиненными вследствие расторжения договора.
Статья 979. Свидетельство о работе исполнителя
По завершении долгосрочных отношений исполнитель может потребовать от другой стороны выдачи письменного свидетельства о проделанной работе и времени работы.
Глава XII ­ ПЕРЕВОЗКА ­ Ч а с т ь 1 ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О ПЕРЕВОЗКЕ Статья 980. Договор перевозки
(1) По договору перевозки одна сторона (перевозчик) обязуется перед другой стороной (пассажиром или отправителем) перевезти пассажира и багаж или груз в
Page 192 of 309
пункт назначения взамен условленной платы, в отношении которой обязуется другая сторона.
(2) Бесплатная перевозка лиц или вещей, за исключением перевозки в рамках предпринимательской деятельности, осуществляемой лицом, публично предоставляющим транспортные услуги, не регулируется положениями настоящей главы; при этом на перевозчике лежит только обязанность осмотрительности и усердия.
Статья 981. Обязанность заключения договора перевозки
Лицо, публично предлагающее осуществление перевозки людей и вещей, обязано заключить договор перевозки, за исключением случаев, когда имеются обоснованные причины для отказа от этого.
Статья 982. Последовательная и комбинированная перевозка
(1) Последовательной перевозкой признается перевозка, в ходе которой несколько перевозчиков сменяют друг друга, используя один и тот же способ перевозки (одно и то же транспортное средство).
(2) Комбинированной признается перевозка, в ходе которой перевозчики сменяют друг друга, используя различные способы перевозки (различные транспортные средства).
Статья 983. Смена перевозчика
(1) В случае передачи перевозчиком исполнения своих обязанностей в полном объеме или частично другому лицу сменившее его лицо считается стороной договора перевозки.
(2) Оплата, произведенная отправителем груза одному из перевозчиков, освобождает его от такой обязанности в отношении остальных перевозчиков.
Статья 984. Срок перевозки пассажира или груза
(1) Перевозчик обязан осуществить перевозку пассажира и багажа или груза в установленные законом или договором сроки, а в случае, когда такие сроки не установлены, – в разумный срок.
(2) Перевозка должна производиться по наиболее короткому и оптимальному пути.
Статья 985. Плата за перевозку
(1) За перевозку пассажира и багажа или груза вносится провозная плата, установленная по соглашению сторон, если законом не предусмотрено иное.
(2) Плата за перевозку вносится до перевозки пассажира и багажа или груза, если законом или договором не предусмотрено иное.
(3) Перевозчик имеет право удерживать багаж и груз до внесения провозной платы.
Ч а с т ь 2 ­
ПЕРЕВОЗКА ПАССАЖИРОВ Статья 986. Билет (провозной документ) �
(1) Договор перевозки пассажира удостоверяется (документируется) выдачей билета (провозного документа).
(2) Билет (провозной документ) может быть выдан с правом передачи или без права передачи. Возможность передачи прекращается не позднее чем в момент начала пути.
Статья 987. Объем обязательства
(1) Перевозка пассажира включает операции по посадке, перевозке и высадке.
(2) Перевозчик обязан осуществить безопасную перевозку пассажира в пункт назначения.
Статья 988. Ответственность перевозчика
(1) Перевозчик обязан возместить убытки, причиненные пассажиру, за исключением случаев, когда убытки являются следствием форс-мажорных обстоятельств, состояния здоровья пассажира или его деяния. Перевозчик обязан также возместить убытки, причиненные в связи с состоянием его здоровья или здоровья его представителей либо в связи с функционированием транспортного средства.
Page 193 of 309
(2) Ответственность перевозчика за убытки, причиненные вследствие просрочки, исключается, если иное не предусмотрено прямо либо если действия перевозчика не представляют собой умысел или тяжкий проступок.
(3) Ответственность, возлагаемая на перевозчика, не может быть исключена или ограничена договором.
(4) Ограничения размера возмещения убытков при перевозке пассажиров транспортом общего пользования подлежат утверждению Правительством.
Статья 989. Ответственность перевозчика за багаж
(1) Перевозчик отвечает за утрату, уничтожение или повреждение багажа, сданного ему пассажиром, за исключением случая, когда он докажет, что это произошло вследствие форс-мажорных обстоятельств, недостатков вещи или по вине пассажира.
(2) Перевозчик не отвечает за утрату документов, денег или других ценных вещей, за исключением случая, когда ему сообщили о характере или стоимости вещи и он согласился осуществить ее перевозку. Он тем более не отвечает за утрату ручной клади, остающейся под присмотром пассажира, за исключением случая, когда последний докажет вину перевозчика.
Статья 990. Ответственность перевозчика в случае последовательной или комбинированной перевозки пассажиров ­
В случае последовательной или комбинированной перевозки пассажиров лицо, осуществляющее перевозку, в процессе которой причинены убытки, несет ответственность за них, за исключением случая, когда один из перевозчиков специальной оговоркой принимает на себя ответственность за весь путь.
Статья 991. Ответственность пассажира
Пассажир отвечает за убытки, причиненные перевозчику своим поведением либо характером или состоянием перевозимого с собой багажа, за исключением случая, когда убытки возникли вопреки надлежащему поведению пассажира.
Статья 992. Расторжение договора
(1) Пассажир может расторгнуть договор в любой момент, если это не влечет задержки отправления. Он обязан возместить перевозчику убытки, причиненные вследствие расторжения договора.
(2) Пассажир может расторгнуть договор в случае, когда выясняются обстоятельства из сферы деятельности перевозчика, о которых пассажир не знал и которые, если бы он знал о них, послужили бы для него обоснованной причиной не заключать договор перевозки.
(3) Пассажир вправе расторгнуть договор также в случае, когда можно предвидеть, что будет допущена задержка по отношению к обусловленному сроку. В этих случаях обязанность возмещения убытков не возникает.
Ч а с т ь 3 ­
ПЕРЕВОЗКА ВЕЩЕЙ
Статья 993. Перевозка несколькими транспортными средствами ­
Если транспортное средство, в которое или на которое погружена транспортируемая вещь, прошло часть пути морем, по железной дороге, по реке или каналу либо воздушным путем, а вещь при этом не выгружена (не перегружена), положения настоящей части применяются к перевозке в целом.
Статья 994. Форма договора перевозки
(1) Договор перевозки оформляется в виде накладной (коносамента или иного равнозначного документа).
(2) Отсутствие, утрата или повреждение накладной не влияет на действительность договора перевозки.
Статья 995. Составление накладной
(1) Накладная составляется отправителем, если стороны не договорились об ином.
Page 194 of 309
(2) Накладная составляется не менее чем в трех подлинных экземплярах, которые подписываются отправителем и перевозчиком. Первый экземпляр хранится у отправителя, второй сопровождает груз, а третий вручается перевозчику.
(3) Если груз размещен по нескольким транспортным средствам либо если имеется несколько грузов различного вида или распределяемых в разные места, как перевозчик, так и грузоотправитель могут потребовать составления соответствующего количества накладных по числу используемых транспортных средств либо по числу видов грузов или мест доставки грузов.
Статья 996. Неправильность сведений, содержащихся в накладной ­
(1) Сторона договора отвечает за убытки, причиненные другой стороне вследствие предоставления неполных или недостоверных сведений для составления накладной.
(2) Ответственность за неправильное составление накладной несет сторона, составившая накладную или внесшая в нее изменения.
Статья 997. Обязанности перевозчика при приемке груза
(1) При приемке груза перевозчик обязан проверить:
a) точность содержащихся в накладной сведений относительно общего объема груза, количества грузовых мест и их маркировки;
b) наружный вид груза и упаковки;
c) способ погрузки и укладки груза на транспортном средстве.
(2) Если перевозчик не располагает соответствующими средствами для проверки сведений, указанных в пункте a) части (1), он должен включить свои мотивированные оговорки в накладную. Помимо этого он должен обосновать оговорки относительно наружного вида или упаковки груза. Оговорки, не заявленные специально в накладной, не обязывают отправителя.
(3) Отправитель груза может потребовать от перевозчика проверить чистый вес или иным образом выраженное количество груза, а также содержание грузовых мест. Перевозчик имеет право на возмещение расходов по проверке. Результат проверки должен быть отмечен в накладной.
Статья 998. Ответственность отправителя груза за упаковку
Отправитель груза отвечает перед перевозчиком за ущерб, причиненный вследствие ненадлежащей упаковки груза персоналу перевозчика, транспортным материалам или оборудованию, другим грузам, а также за все расходы, понесенные в связи с ненадлежащей упаковкой, если эти недостатки не были явными и если они не были известны при приемке груза перевозчиком, осуществленной без заявления оговорок.
Статья 999. Приложения к накладной
(1) Отправитель груза должен приложить к накладной документы, необходимые для осуществления таможенных процедур или других подобных операций, предшествующих доставке, либо предоставить эти документы перевозчику, сопроводив их соответствующими указаниями.
(2) Перевозчик не обязан проверять, являются ли эти документы или указания надлежащими и достаточными. Отправитель отвечает перед перевозчиком за убытки, причиненные ошибками либо неполнотой или недостоверностью документов или указаний, если в этом нет вины перевозчика.
(3) Перевозчик отвечает за утрату или ненадлежащее использование документов, приложенных к накладной или переданных ему. При этом размер уплачиваемого им возмещения не должен превышать размер возмещения за утрату груза.
Статья 1000. Последствия подписания накладной
(1) Подписание накладной перевозчиком является, до тех пор, пока не будет доказано обратное, доказательством заключения договора перевозки и согласия с его содержанием, а также принятия груза перевозчиком.
(2) Если накладная не содержит мотивированных оговорок перевозчика, до тех пор,
Page 195 of 309
пока не будет доказано обратное, предполагается, что груз и его упаковка при приемке были в надлежащем состоянии, а общий объем груза, количество грузовых мест и их маркировка соответствуют сведениям, содержащимся в накладной.
Статья 1001. Право отправителя распоряжаться грузом
(1) Отправитель вправе распоряжаться транспортируемым грузом. Он может, в частности, потребовать от перевозчика не перевозить груз далее, изменить пункт назначения груза либо потребовать, чтобы груз был доставлен иному лицу, чем указанный в накладной получатель.
(2) Право, предусмотренное частью (1) настоящей статьи, прекращается с момента вручения второго экземпляра накладной получателю груза либо с момента осуществления им права, предусмотренного частью (2) статьи 1002. С этого момента перевозчик должен исполнять указания получателя.
(3) Право распоряжения грузом возникает для получателя с момента составления накладной в случае, когда отправитель сделал в накладной соответствующую пометку.
(4) Если получатель при осуществлении своего права распоряжения распорядился о доставке груза третьему лицу, последний не вправе назначить в свою очередь другого получателя.
(5) Право распоряжения осуществляется согласно следующим правилам:
a) отправитель или указанный в части (3) получатель, намеревающийся осуществить свое право распоряжения, должен представить первый экземпляр накладной, в котором записаны новые указания перевозчику, и возместить перевозчику убытки, в том числе расходы, связанные с выполнением этих указаний;
b) выполнение указаний должно быть возможным в момент, когда они дойдут до лица, которое должно их исполнить, не должно препятствовать осуществлению текущей деятельности перевозчика и наносить ущерб другим отправителям или получателям грузов;
c) указания не должны вести к дроблению перевозки.
(6) Если перевозчик на основании пункта c) части (5) не может исполнить полученные указания, он должен незамедлительно сообщить об этом лицу, давшему их.
(7) Перевозчик, не исполнивший указания, переданные ему с соблюдением положений настоящей статьи, либо исполнивший такие указания, не потребовав представления первого экземпляра накладной, отвечает перед правомочным лицом за причиненные в связи с этим убытки.
Статья 1002. Права получателя при приемке груза
(1) С момента прибытия груза в пункт назначения получатель вправе требовать от перевозчика передачи ему, взамен расписки о получении, второго экземпляра накладной и сдачи груза.
(2) Если установлена утрата груза либо если груз не прибыл в течение срока, предусмотренного статьей 1010, получатель может от своего имени осуществить против перевозчика вытекающие из договора перевозки права.
(3) Получатель, осуществляющий права, которыми он обладает на основе части (1), должен уплатить общую сумму расходов, вытекающих из накладной. При наличии разногласий по этому вопросу перевозчик обязан осуществить выгрузку лишь в случае предоставления гарантий получателем.
Статья 1003. Невозможность исполнения договора
(1) Если до или после прибытия груза в пункт назначения исполнение договора на установленных в накладной условиях невозможно либо становится невозможным, перевозчик должен потребовать указаний от лица, обладающего на основе статьи 689 правом распоряжаться грузом.
(2) Если обстоятельства позволяют осуществить перевозку на иных, чем установленные в накладной, условиях и перевозчик не может получить указания от
Page 196 of 309
правомочного лица в надлежащий срок, он должен принять меры, которые представляются наиболее соответствующими интересам лица, правомочного распоряжаться грузом.
Статья 1004. Обстоятельства, препятствующие сдаче груза
(1) Если получатель отказывается принять груз, перевозчик вправе распоряжаться им без представления первого экземпляра накладной.
(2) Получатель может, хотя бы и в случае отказа принять груз, требовать его доставки до тех пор, пока перевозчик не получит других указаний от отправителя или не распорядится грузом.
(3) В случае возникновения обстоятельств, препятствующих доставке, после чего получателем на основе его прерогатив, предусмотренных частью (3) статьи 1001, даны указания о доставке груза третьему лицу, при применении частей (1) и (2) настоящей статьи получатель переходит на место отправителя груза, а третье лицо – на место получателя.
Статья 1005. Право перевозчика на возмещение расходов, связанных с исполнением указаний отправителя �
(1) Перевозчик имеет право на возмещение ему расходов, связанных с истребованием и исполнением указаний, если на основании договора или закона он не обязан нести эти расходы.
(2) В случаях, указанных в части (1) статьи 1003 и статье 1004, перевозчик может незамедлительно выгрузить груз за счет лица, правомочного распоряжаться им. После выгрузки перевозка считается завершенной. Перевозчик должен сохранить груз для лица, правомочного распоряжаться им. При этом он может поручить груз третьему лицу, отвечая в этом случае лишь за осмотрительность в выборе третьего лица. Груз
остается обремененным требованиями, вытекающими из накладной, а также
остальными расходами.
(3) Перевозчик может продать груз, не ожидая указаний от лица, правомочного давать их, если речь идет о скоропортящейся продукции либо если такая мера оправдана состоянием груза, а также если расходы по хранению несоразмерны в сравнении со стоимостью груза. Он может продать груз и в других случаях, если в течение соответствующего срока не получил от правомочного лица иных указаний, исполнения которых можно потребовать на основе принципа справедливости.
(4) В случае продажи груза в соответствии с положениями настоящей статьи вырученная сумма предоставляется в распоряжение лица, правомочного распоряжаться грузом, после вычета всех расходов, которыми был обременен груз. Если эти расходы превышают обычные цены, перевозчик может требовать выплаты ему разницы.
(5) Порядок продажи определяется в соответствии с законом и обычаями места, в котором находится груз.
Статья 1006. Право удержания в отношении груза
Перевозчик обладает правом удержания в отношении груза в пределах времени, в течение которого он вправе распоряжаться грузом, по всем расходам, вытекающим из договора перевозки.
Статья 1007. Основания ответственности перевозчика
(1) Перевозчик отвечает за гибель, полную или частичную утрату или повреждение груза в той мере, в которой гибель, утрата или повреждение имели место с момента приемки и до момента доставки, а также за задержку доставки. Перевозчик обязан также возместить ущерб, причиненный вследствие неисполнения других договорных обязанностей. Размер требования о возмещении ущерба может быть ограничен договором.
(2) За задержку доставки груза в пункт назначения перевозчик несет ответственность в размере ста процентов провозной платы с обязанностью возмещения причиненного в связи с этим ущерба.
Page 197 of 309
(3) Перевозчик не может нести ответственность или ограничить свою ответственность иначе как в случаях и на условиях, предусмотренных законом.
Статья 1008. Освобождение от ответственности
(1) Перевозчик освобождается от ответственности за гибель, утрату или повреждение груза либо задержку доставки, если эти факты имели место:
a) по вине лица, правомочного распоряжаться грузом;
b) при том, что представитель отправителя сопровождал груз;
c) вследствие указаний лица, правомочного распоряжаться грузом, – в случае, когда они не причинены перевозчиком;
d) по причине собственного недостатка груза;
e) в силу скоропортящегося характера груза.
(2) Перевозчик не может освобождаться от ответственности по причине неисправности нанятого транспортного средства или вины наймодателя и его работников, занятых в процессе перевозки груза.
(3) За исключением случаев, предусмотренных частями (2) - (5) статьи 1009, перевозчик освобождается от ответственности, если гибель, утрата или повреждение груза вызваны одним или несколькими из следующих обстоятельств:
a) использование открытых транспортных средств без укрытия груза – в случае, когда имеется специальная договоренность относительно такого использования, установленная в накладной;
b) отсутствие упаковки или наличие недостатков упаковки;
c) перемещение, погрузка, укладка или выгрузка груза производились отправителем, получателем или третьим лицом, действующим в интересах отправителя или получателя;
d) причиненный ущерб является результатом естественных свойств определенных грузов, вследствие которых они подвержены полной или частичной гибели или повреждению, в частности путем поломки, заржавления, загнивания, высыхания, пролития, нормальной потери в весе либо воздействия насекомых или грызунов;
e) перевозка живых животных.
(4) Если в соответствии с настоящей статьей ущерб причинен частично в силу обстоятельств, за которые перевозчик не отвечает, и частично по причине обстоятельств, которые могут вменяться ему в вину, перевозчик отвечает лишь в той мере, в которой ущерб причинен обстоятельствами второго вида.
Статья 1009. Бремя доказывания
(1) Бремя доказывания того, что гибель, утрата, повреждение или задержка доставки вызваны одним из обстоятельств, указанных в части (1) статьи 1008, возлагается на перевозчика.
(2) В случае, когда перевозчик утверждает, что, в зависимости от обстоятельств, гибель, утрата или повреждение могли иметь место вследствие одной или нескольких опасностей, указанных в части (3) статьи 1008, предполагается, что ущерб причинен такими обстоятельствами. Лицо, правомочное распоряжаться грузом, может, однако, доказать, что ущерб не причинен либо не причинен исключительно одним из этих опасных обстоятельств.
(3) Презумпция, указанная в части (2), не действует в случае, предусмотренном пунктом a) части (3) статьи 1008, для перевозки в экстремальных условиях или в случае утраты грузовых мест целиком.
(4) В случае перевозки транспортным средством, оснащенным специальными установками для защиты груза от жары, холода, перепадов температуры, влажности, перевозчик может ссылаться на положения части (3) статьи 1008, только если докажет, что принял все меры, которые должен был принять, для подбора, содержания и использования этих специальных установок, и соблюдал особые указания, данные ему в связи с этим.
(5) Перевозчик может ссылаться на положения пункта d) части (3) статьи 1008,
Page 198 of 309
только если докажет, что принял все обычно принимаемые меры и соблюдал данные ему особые указания.
Статья 1010. Нарушение срока доставки груза
Срок доставки считается нарушенным в случае, когда груз не доставлен в течение установленного срока либо, если относительно такого срока не существует договоренности, когда действительный срок перевозки с учетом обстоятельств превышает срок, который может быть разумно предоставлен усердному перевозчику.
Статья 1011. Презумпция утраты груза
(1) Лицо, правомочное распоряжаться грузом, может, не будучи обязанным приводить иные доказательства, считать утраченным груз, который не был доставлен в течение тридцати дней по истечении срока доставки либо, если относительно срока не существует договоренности, – в течение шестидесяти дней со дня принятия груза перевозчиком.
(2) Лицо, правомочное распоряжаться грузом, при получении возмещения за утрату груза может в письменной форме потребовать немедленного уведомления его в случае обнаружения груза в течение одного года со дня выплаты ему возмещения. Такое требование должно быть письменно подтверждено обязанным лицом.
(3) Лицо, правомочное распоряжаться грузом, может в тридцатидневный срок со дня получения уведомления, предусмотренного частью (2), потребовать доставки ему груза взамен удовлетворения требований, вытекающих из накладной, и возврата полученного возмещения за вычетом в случае необходимости расходов, связанных с возмещением ущерба. При этом его требования в связи с выплатой возмещения за задержку доставки груза в соответствии со статьей 1003 и, по обстоятельствам, статьей 1015 остаются в силе.
(4) Если требование, предусмотренное частью (2), не предъявлено, либо если не дано никаких указаний в течение срока, указанного в части (3), либо если груз обнаружен по истечении более чем одного года после выплаты возмещения, перевозчик может распорядиться грузом в соответствии с законами места, в котором находится груз.
Статья 1012. Доставка груза без получения платы за него
Если груз доставлен получателю без получения за него платы, которую перевозчик должен был получить согласно договору, перевозчик, сохраняя за собой право регресса против получателя, обязан выплатить отправителю возмещение в пределах размера платы за груз.
Статья 1013. Правила перевозки опасных грузов
(1) Отправитель обязан предупредить перевозчика в случае передачи ему опасных грузов о точном характере угрозы и при необходимости указать необходимые меры предосторожности. Если эта информация не указана в накладной, отправитель или получатель должен доказать иным способом, что перевозчику был известен точный характер угрозы, связанной с перевозкой груза.
(2) Если перевозчик не знал об опасности груза в соответствии с положениями части (1), этот груз может быть выгружен, уничтожен либо обезврежен перевозчиком в любой момент без обязанности возмещения ущерба. Кроме того, отправитель отвечает за убытки, в том числе расходы, причиненные сдачей, перевозкой, выгрузкой и уничтожением этого груза.
Статья 1014. Определение стоимости груза в случае его утраты и выплата возмещений �
(1) Если на основе положений настоящей части перевозчик должен выплатить возмещение за полную или частичную утрату груза, размер возмещения исчисляется в зависимости от стоимости груза в месте и в момент его сдачи.
(2) Стоимость груза определяется по биржевой цене, а в отсутствие таковой – по рыночной цене либо, в отсутствие таких цен, – по обычной цене вещей с теми же характеристиками.
Page 199 of 309
(3) Помимо выплаты возмещения, предусмотренного частью (1), подлежат возврату провозная плата, таможенные платежи и другие расходы, связанные с перевозкой: в случае утраты всего груза – в полном объеме, а в случае утраты его части – частично.
(4) Если груз доставлен с задержкой, а лицо, правомочное распоряжаться грузом, докажет, что вследствие этого им понесены убытки, перевозчик должен выплатить возмещение в пределах стоимости перевозки.
(5) Возмещение в большем объеме, чем предусмотрено частью (4), может быть востребовано лишь в случае, когда стоимость груза или особый интерес в отношении доставки установлены в соответствии со статьей 1016.
Статья 1015. Ответственность за повреждение груза
(1) За повреждение груза перевозчик несет ответственность в размере уменьшения стоимости груза, установленной в соответствии с частями (1), (2) и (4) статьи 1014.
(2) В случае обесценения всего груза вследствие повреждения размер возмещения, исчисленный в соответствии с частью (1), не может превышать сумму, подлежащую выплате в случае утраты всего груза.
Статья 1016. Особый интерес отправителя
(1) Взамен надбавки к провозной плате отправитель может посредством пометки в накладной установить сумму, представляющую его интерес в том, чтобы груз не погиб, не был утрачен, поврежден или доставлен с задержкой.
(2) Если заявлен особый интерес в отношении доставки, независимо от возмещения в соответствии со статьями 1014 и 1015 может быть востребовано возмещение убытков в пределах суммы, указанной как представляющая особый интерес в отношении доставки.
Статья 1017. Право правомочного лица на проценты
Правомочное лицо может потребовать выплаты процентов по причитающемуся ему возмещению в размере, установленном статьей 619. Проценты начисляются с момента предъявления претензии перевозчику, а в случае непредъявления такой претензии – с момента возбуждения иска против него.
Статья 1018. Права перевозчика в случае предъявления внедоговорных требований �
(1) Если вследствие гибели, утраты, повреждения или задержки доставки, возникших при перевозке, подпадающей под действие положений настоящей части, в соответствии с применяемым правом заявлены внедоговорные требования, перевозчик может ссылаться в отношении них на положения настоящей части, исключающие его ответственность либо ограничивающие или уточняющие размер причитающегося возмещения.
(2) В случае предъявления внедоговорных требований по поводу гибели, утраты, повреждения или задержки доставки против правомочного лица оно также может ссылаться на положения настоящей части в той мере, в которой они исключают его ответственность либо уточняют или ограничивают размер причитающегося возмещения.
Статья 1019. Запрещение освобождения перевозчика от ответственности
Перевозчик не может ссылаться на положения настоящей части, исключающие или ограничивающие его ответственность или возлагающие бремя доказывания на другую сторону, в случае причинения ущерба умышленно или вследствие тяжкого
проступка.
Статья 1020. Предъявление претензий
(1) В случае несоблюдения договорных обязанностей стороны обязаны предъявить претензии в предварительном порядке.
(2) В случае приемки груза получателем без проверки вместе с перевозчиком его состояния и без предъявления перевозчику замечаний с указанием утрат или повреждений предполагается, до тех пор, пока не будет доказано обратное, что
Page 200 of 309
получатель получил груз в состоянии, зафиксированном в накладной. Замечания должны быть предъявлены, если речь идет об утратах или повреждениях, которые могут быть обнаружены при наружном осмотре, не позднее дня доставки груза.
(3) Если получатель и перевозчик вместе проверили состояние груза, доказательство противного результатам проверки допускается лишь в случае утрат или повреждений, которые не могли быть обнаружены при наружном осмотре, и предъявления получателем в письменной форме замечаний к перевозчику в течение семи дней без учета воскресенья и установленных законом праздничных дней.
(4) Если оговорки не касаются утрат или повреждений, которые могут быть обнаружены при наружном осмотре, замечания должны быть предъявлены в течение семи дней после доставки груза без учета воскресенья и установленных законом праздничных дней.
(5) Возмещения за задержку доставки могут быть востребованы лишь в случае предъявления в письменной форме замечаний к перевозчику в течение двадцати одного дня с момента передачи груза получателю.
(6) При исчислении сроков, установленных настоящей статьей, не учитывается день приемки груза или день передачи груза получателю.
(7) Перевозчик и получатель обязаны предоставлять друг другу все возможности для установления фактов и проведения необходимых проверок.
Статья 1021. Срок исковой давности в договоре перевозки
(1) Срок исковой давности в отношениях перевозки составляет один год. В случае умысла или тяжкого проступка срок исковой давности составляет три года.
(2) Течение срока исковой давности начинается:
a) в случае частичной утраты, повреждения или задержки доставки груза – со дня передачи груза получателю;
b) в случае гибели или полной утраты груза – с тридцатого дня по истечении срока доставки, а если срок не установлен сторонами или законом, – с шестидесятого дня со дня принятия груза перевозчиком;
c) во всех остальных случаях – по истечении трехмесячного срока со дня заключения договора перевозки.
Статья 1022. Ответственность сменяющих друг друга перевозчиков
(1) Если перевозка, составляющая предмет одного договора, осуществляется несколькими сменяющими друг друга перевозчиками, каждый из них отвечает за осуществление перевозки в целом.
(2) Второй и каждый последующий перевозчик вследствие принятия груза и накладной становятся сторонами договора в той мере, в которой это установлено в накладной.
Статья 1023. Принятие груза от предшествующего перевозчика
(1) Перевозчик, принявший груз от предшествующего перевозчика, должен вручить ему подтверждение получения, датированное и подписанное. Он должен указать свое имя и адрес на втором экземпляре накладной. В случае необходимости он может указать свои замечания в соответствии с частью (2) статьи 997 на втором экземпляре накладной и в расписке о получении.
(2) Отношения между сменяющими друг друга перевозчиками регулируются положениями статьи 1000.
Статья 1024. Предъявление требований сменяющим друг друга перевозчикам �
(1) Требования о возмещении убытков вследствие гибели, утраты, повреждения или задержки доставки могут быть предъявлены лишь первому или последнему перевозчику либо перевозчику, который осуществлял ту часть перевозки, на протяжении которой имело место событие, повлекшее гибель, утрату, повреждение или задержку доставки.
Page 201 of 309
(2) Один и тот же иск может быть предъявлен к нескольким перевозчикам.
Статья 1025. Право регресса
Если на основе положений настоящей главы перевозчик уплатил возмещение, он обладает правом регресса в соответствии со следующими правилами:
a) перевозчик, по вине которого груз погиб, утрачен или поврежден, должен сам нести возмещение ущерба, выплаченного им или другим перевозчиком;
b) если гибель, утрата или повреждение имели место по вине двух или нескольких перевозчиков, каждый из них должен выплатить сумму, соответствующую его доле ответственности. Если доля ответственности каждого не может быть установлена, перевозчики отвечают пропорционально полученной каждым из них части платы за перевозку;
c) если установить, кто из перевозчиков отвечает за причиненный ущерб, невозможно, возмещение выплачивается всеми перевозчиками в соотношении, определяемом в соответствии с правилом, указанным в пункте b).
Статья 1026. Неплатежеспособность одного из перевозчиков
В случае неплатежеспособности одного из перевозчиков часть возмещения, которую он должен уплатить, но не уплатил, распределяется между остальными перевозчиками пропорционально доле каждого в плате за перевозку.
Статья 1027. Возражения, выдвигаемые в случае регрессного иска
Перевозчик, против которого на основе статей 1025 и 1026 осуществляется право регресса, не может ссылаться на то, что перевозчик, осуществивший право регресса, выплатил возмещение лицу, которому нанесен ущерб, не будучи обязанным сделать это, если возмещение установлено судебным решением и если перевозчик, к которому предъявлен регрессный иск, был уведомлен в установленном порядке об осуществляемом процессе и мог принять участие в нем.
Статья 1028. Право перевозчиков отступать от требований настоящего кодекса
Перевозчики вправе без ущерба для интересов отправителя или получателя груза договориться между собой относительно правил, являющихся отступлением от положений статей 1025 и 1026.
Статья 1029. Недействительность соглашений
(1) Не затрагивая положений статьи 1028, любое условие, представляющее собой прямое или косвенное отступление от положений настоящей главы, является недействительным и не имеет последствий. Недействительность таких условий не влечет недействительности остальных условий договора.
(2) Недействительными являются, в частности, соглашение, которым перевозчик переносит на счет страхования груза требования по возмещению, а также любые подобные соглашения.
(3) Недействительным является также соглашение, на основе которого бремя доказывания возлагается на другую сторону.
Глава XIII ­
ПОРУЧЕНИЕ Статья 1030. Договор поручения ­
(1) По договору поручения одна сторона (доверитель) передает другой стороне (поверенному) полномочия для представления ее при совершении сделок, а поверенный вследствие своего согласия принять поручение обязуется действовать от
имени и за счет доверителя.
(2) Доверитель обязан сотрудничать с поверенным в целях исполнения поручения.
Статья 1031. Согласие принять поручение
Согласие принять поручение может быть выражено прямо или молчаливо. Согласие принять поручение является молчаливым, если это явствует из действий или даже из молчания поверенного.
Статья 1032. Специальное поручение и общее поручение
Page 202 of 309
(1) Поручение может быть специальным – для совершения одной юридической операции или определенных операций (одного дела или определенных дел) либо общим – для всех дел доверителя.
(2) Поручение, сформулированное в общих понятиях, предоставляет не более чем полномочие для совершения сделок по управлению и сохранению. Полномочие совершать иные сделки должно быть оформлено специальной оговоркой, за исключением нотариально удостоверенного поручения и поручения, данного авансом по причине недееспособности доверителя.
Статья 1033. Вознаграждение поверенному
(1) Доверитель обязан уплатить поверенному вознаграждение лишь в случаях, предусмотренных законом или договором.
(2) Профессиональное поручение предполагается возмездным.
(3) В случае исполнения возмездного поручения доверитель обязан уплатить поверенному вознаграждение, установленное договором на основании закона, обычаями либо в зависимости от стоимости оказанных услуг.
(4) Поверенный вправе произвести вычет сумм, которые доверитель должен уплатить ему за исполнение поручения, из сумм, которые он должен передать доверителю. Он вправе удержать из сумм, предоставленных ему для исполнения поручения, полагающиеся ему суммы.
Статья 1034. Полномочия поверенного
(1) Полномочия поверенного не ограничиваются специальными положениями поручения; они распространяются на все, что вытекает из содержания и существа поручения в целом, за исключениями, предусмотренными частью (2) статьи 1032.
(2) Поверенный вправе совершать любые сделки, вытекающие из его полномочий и необходимые для исполнения поручения.
(3) Полномочия, предоставленные лицу в целях совершения сделок, относящихся к его профессии или занимаемой должности, и вытекающие из их характера, не подлежат специальной оговорке.
Статья 1035. Осмотрительность и усердие поверенного
Поверенный обязан действовать в интересах доверителя, проявляя осмотрительность и усердие и избегая возникновения конфликтов между личными интересами и интересами доверителя.
Статья 1036. Передача исполнения поручения третьему лицу
(1) Поверенный обязан исполнить данное ему поручение лично, если договором не разрешена передача исполнения поручения третьему лицу. Допускается привлечение помощников с целью оказания помощи поверенному в исполнении поручения.
(2) В случае, когда того требуют интересы доверителя, поверенный должен передать полномочия третьему лицу, если по причине непредвиденных обстоятельств он не может исполнить поручение и не имеет возможности сообщить об этом доверителю в течение необходимого срока.
(3) Поверенный отвечает за действия лица, которому он передал исполнение поручения без разрешения, как за свои собственные.
(4) В случае наличия разрешения на передачу исполнения поручения третьему лицу поверенный отвечает лишь за выбор третьего лица и порядок передачи ему указаний.
(5) Доверитель во всех случаях имеет право предъявления иска к лицу, оказавшему помощь поверенному либо заменившему поверенного.
Статья 1037. Назначение нескольких поверенных
(1) Если для совершения сделки назначены несколько поверенных, поручение имеет силу лишь в случае наличия согласия всех поверенных.
(2) Поверенные обязаны совершать совместно все предусмотренные поручением действия, если иное не оговорено или не вытекает бесспорно из поручения. Они несут солидарную ответственность за исполнение взятых на себя обязанностей.
(3) Поверенный, совершающий самостоятельно сделки, которые он был
Page 203 of 309
уполномочен совершать вместе с другим лицом, превышает полномочия, за исключением случая совершения им сделки на более выгодных для доверителя условиях, нежели обусловленные.
Статья 1038. Двойное представительство
(1) Поверенный, согласившийся представлять при совершении одной и той же сделки нескольких лиц, интересы которых противоречат или могут противоречить друг другу, должен сообщить об этом каждому из доверителей, за исключением случая, когда обычаи или осведомленность доверителей о двойном представительстве освобождают поверенного от этой обязанности.
(2) В случае двойного представительства поверенный должен действовать беспристрастно по отношению к каждому из доверителей.
(3) Доверитель, который не мог знать о двойном представительстве, в случае понесения им убытков может требовать признания сделки, совершенной поверенным, недействительной.
Статья 1039. Совершение сделки в отношении себя лично
(1) Поверенный не может совершать сделки от имени доверителя в отношении себя лично, хотя бы и через представителя, за исключением случаев, когда он прямо уполномочен на то или когда доверитель знает о том, что поверенный является другой стороной договора, и не возражает против этого.
(2) Требовать признания недействительной сделки, совершенной с нарушением правила, установленного в части (1), может лишь доверитель.
Статья 1040. Отступления от указаний доверителя
(1) Поверенный обязан исполнять указания доверителя.
(2) Поверенный вправе отступать от указаний доверителя, если исходя из обстоятельств он может предположить, что доверитель, будучи знаком с обстоятельствами по существу, одобрил бы такие отступления. До отступления от указаний доверителя поверенный обязан уведомить доверителя о новых обстоятельствах и дождаться его решения, за исключением случаев, когда промедление представляет угрозу для исполнения.
(3) Если исполнение поверенным указаний доверителя явно может причинить ущерб доверителю, поверенный должен исполнить указания лишь после того, как он сообщил доверителю о возможном ущербе, а последний настаивает на своих указаниях.
Статья 1041. Обязанность представления информации и отчета об исполнении поручения �
(1) Поверенный обязан передавать доверителю всю необходимую информацию, давать ему необходимые пояснения в процессе исполнения поручения, а после исполнения поручения сообщить об этом доверителю и представить ему отчет.
(2) Соглашение, на основании которого предусмотренные частью (1) обязанности поверенного заранее исключаются или ограничиваются, совершается в письменной форме.
Статья 1042. Конфиденциальность информации, ставшей известной поверенному �
(1) Поверенный обязан не разглашать сведения, ставшие известными ему в процессе его деятельности, в случае, когда доверитель обоснованно заинтересован в сохранении их в тайне, если закон не предусматривает обязанность разглашения либо
доверитель не позволяет осуществить разглашение.
(2) Обязанность сохранения конфиденциальности остается и после прекращения поручения.
Статья 1043. Обязанность передачи доверителю результатов исполнения
Поверенный обязан передать доверителю все полученное им для исполнения поручения и не использованное в этих целях, а также все полученное в процессе
Page 204 of 309
исполнения договорных обязанностей.
Статья 1044. Недопущение использования информации или вещей в личных интересах �
(1) Поверенный не имеет права использовать в личных целях информацию, которая
стала известной ему, либо вещи, которые получены им или которыми он обязан управлять с целью исполнения поручения, если не имеет на то согласия доверителя либо если право использования не вытекает из закона или поручения.
(2) В случае использования информации или вещей без разрешения поверенный помимо возмещения причиненных убытков должен выплатить доверителю за использование информации сумму в размере своего обогащения вследствие использования информации, а за использование вещи – соответствующую наемную плату. В случае использования поверенным в своих целях денежных сумм, которые он должен был передать доверителю или использовать в его пользу, он обязан уплатить проценты по ним, начисляемые с момента их израсходования.
Статья 1045. Защита прав доверителя
Имущество, полученное поверенным на свое имя, но за счет доверителя в процессе исполнения договорных обязанностей либо переданное ему доверителем для исполнения поручения, в отношениях с кредиторами поверенного считается имуществом доверителя.
Статья 1046. Возмещение расходов поверенного
(1) Расходы, произведенные поверенным во исполнение своих договорных обязанностей и в силу обстоятельств признанные им необходимыми, подлежат возмещению доверителем.
(2) Не могут быть предъявлены претензии на основании части (1), если расходы подлежат возмещению при выплате вознаграждения. Расходы, которые производятся в обычном порядке при исполнении обязанностей, подобных оговоренным в договоре, или которые осуществлялись бы поверенным хотя бы и в отсутствие договора, считаются возмещенными при получении вознаграждения, если возмещение этих расходов не производится в обычном порядке или не установлена иная договоренность.
(3) По требованию поверенного доверитель обязан выдать ему аванс для осуществления необходимых для исполнения поручения расходов.
Статья 1047. Возмещение убытков, причиненных поверенному
(1) Доверитель обязан также возместить убытки, понесенные не по своей вине поверенным при исполнении поручения, если они являются следствием опасности, связанной с договорной обязанностью, или указаний доверителя.
(2) Претензии на основании части (1) не могут быть предъявлены, если убытки, подобные причиненным, подлежат возмещению при получении вознаграждения либо если убытки фактически причинены действием, которое не было необходимым при исполнении поверенным договорных обязанностей, или его упущением. В случае обжалования возмещения убытков за счет вознаграждения бремя доказывания возлагается на поверенного.
Статья 1048. Солидарность доверителей
В случае, когда несколькими лицами по общей сделке назначен один поверенный, каждый из них отвечает солидарно по всем последствиям поручения.
Статья 1049. Ответственность поверенного при исполнении безвозмездного поручения
В случае исполнения поверенным безвозмездного поручения он несет ответственность лишь за свои умышленные действия или тяжкий проступок.
Статья 1050. Расторжение договора поручения
(1) Договор поручения может быть расторгнут в любой момент любой из сторон.
(2) Отзыв поручения, о котором уведомлен лишь поверенный, не может быть предъявлен третьим лицам, которые, не зная об отзыве, добросовестно совершили
Page 205 of 309
сделку с поверенным. В этом случае доверитель обладает правом регресса к поверенному.
(3) Поверенный может расторгнуть договор поручения лишь таким образом, чтобы сохранить доверителю возможность дальнейшего совершения действий, для осуществления которых заключен договор, за исключением случая, когда имеются обоснованные причины для расторжения договора.
(4) В случае расторжения договора доверителем он обязан возместить поверенному все расходы, связанные с исполнением договора. В случае возмездного поручения доверитель обязан выплатить поверенному обусловленное вознаграждение.
(5) Условие, исключающее право расторжения договора одной из сторон, признается недействительным.
Статья 1051. Смерть доверителя или его недееспособность
(1) Договорные отношения не прекращаются вследствие смерти или недееспособности доверителя, если нет иной договоренности либо если это не вытекает из содержания договорного обязательства.
(2) В случае, когда договорные отношения прекращаются вследствие смерти или недееспособности доверителя, поверенный обязан продолжить исполнение договорных обязанностей, если отсрочка исполнения может повлечь убытки для доверителя или его правопреемников. Исполнение поручения продолжается до принятия необходимых мер правопреемником или законным представителем доверителя. В этом плане договорные отношения считаются продолжающимися.
(3) В случае прекращения договорных отношений вследствие смерти или недееспособности доверителя эти отношения считаются продолжающимися для поверенного до момента, когда он узнал или должен был узнать о причинах прекращения договорных отношений.
Статья 1052. Прекращение договорных отношений вследствие смерти поверенного �
(1) Договорные отношения прекращаются вследствие смерти поверенного, если не установлено иное или из содержания договорного обязательства не вытекает иное.
(2) Наследник поверенного обязан незамедлительно сообщить доверителю о смерти поверенного и принять все необходимые меры для защиты прав доверителя.
Глава XIV ­
ДОВЕРИТЕЛЬНОЕ УПРАВЛЕНИЕ Статья 1053. Договор доверительного управления �
(1) По договору доверительного управления одна сторона (учредитель управления) передает имущество в доверительное управление другой стороне (доверительному управляющему), а доверительный управляющий обязуется управлять имуществом в интересах учредителя управления.
(2) В договоре может быть назначено в качестве выгодоприобретателя третье лицо, которое может предъявлять свои претензии к доверительному управляющему.
(3) Органы публичной власти не могут выступать в качестве доверительного управляющего.
(4) Доверительный управляющий не может быть выгодоприобретателем.
(5) В случае установления доверительного управления имуществом по предусмотренным законом основаниям права учредителя управления принадлежат органу опеки и попечительства или другому указанному в законе лицу.
Статья 1054. Форма договора доверительного управления
Договор доверительного управления заключается в письменной форме.
Статья 1055. Предмет доверительного управления �
(1) В доверительное управление могут быть переданы любые вещи (включая
имущественную совокупность), как существующие в момент заключения договора, так и приобретаемые в будущем, в том числе вещи, приобретаемые доверительным управляющим при исполнении договора.
Page 206 of 309
(2) Имущество, переданное в доверительное управление, включает также вещи, которые занимают место оригинальных в качестве их эквивалента или в результате совершения сделок.
(3) Денежные средства не могут быть переданы отдельно в доверительное управление, за исключением случаев, предусмотренных законом.
(4) Имущество, переданное в доверительное управление, обособляется от другого имущества учредителя управления, а также от имущества доверительного управляющего.
Статья 1056. Права и обязанности доверительного управляющего
(1) Доверительный управляющий обязан распоряжаться доверенной ему собственностью от своего имени, но на риск и за счет доверителя.
(2) В отношениях с третьими лицами доверительный управляющий обладает прерогативами собственника. Если он не проявляет в отношении интересов учредителя управления усердие, проявляемое в собственных сделках, он обязан возместить причиненные в связи с этим убытки.
(3) Доверительный управляющий обязан обнародовать факт обособления имущества, переданного в доверительное управление, от своего имущества и сохранять гласность такого обособления. Доверительный управляющий отвечает перед учредителем управления за неудобства, потери и убытки, причиненные вследствие смешения собственности двух лиц.
(4) Доверительный управляющий может распоряжаться недвижимостью лишь в случаях, предусмотренных законом или договором доверительного управления.
(5) Права, полученные доверительным управляющим в результате осуществления доверительного управления, включаются в состав имущества, переданного в доверительное управление, если договором не предусмотрена обязанность их передачи учредителю управления или выгодоприобретателю.
(6) Обязанности, вытекающие из деятельности доверительного управляющего, исполняются за счет имущества, находящегося в доверительном управлении.
Статья 1057. Вознаграждение, расходы и плоды
(1) Доверительный управляющий не получает вознаграждения за свою деятельность, если стороны не согласились об ином и если иное не вытекает из закона.
(2) Если это предусмотрено, вознаграждение может быть выражено либо в процентном отношении к доходу (прибыли), получаемому в результате доверительного управления имуществом, либо в конкретной сумме, либо в виде приобретения части имущества, находящегося в доверительном управлении, в соответствии с договором доверительного управления.
(3) Расходы, связанные с доверительным управлением, несет учредитель управления, если законом или договором не предусмотрено иное.
(4) Плоды, получаемые в результате доверительного управления, принадлежат учредителю управления.
Статья 1058. Ответственность доверительного управляющего
(1) В отношениях с третьими лицами доверительный управляющий отвечает за все действия, совершенные в пределах полномочий, предоставленных ему договором доверительного управления. Ответственность ограничивается имуществом, переданным в доверительное управление.
(2) После прекращения доверительного управления и передачи имущества учредителю управления на доверительного управляющего может быть впоследствии обращено взыскание по требованиям, возникшим с связи с осуществлением доверительного управления.
(3) На имущество, переданное в доверительное управление, не может быть обращено взыскание для удовлетворения требований, предъявленных к доверительному управляющему персонально.
Page 207 of 309
(4) Учредитель управления и выгодоприобретатель отвечают за действия доверительного управляющего лишь в случае, если им могут быть вменены в вину неправомерные действия.
Статья 1059. Указание статуса доверительного управляющего при совершении сделок ­
(1) Управляющий должен указывать при совершении сделки, что он действует в качестве доверительного управляющего. Данное условие считается соблюденным в случае, если:
a) при совершении сделки другая сторона знала или должна была знать о том, что сделка совершена доверительным управляющим в качестве такового;
b) в сделке, совершенной в письменной форме, после имени или наименования доверительного управляющего имеется пометка “А.F.”.
(2) В случае, если при совершении сделки не указано, что доверительный управляющий действовал в качестве такового, он обязуется перед третьими лицами персонально и отвечает перед ними лишь своим имуществом.
Статья 1060. Применение положений о поручении
К отношениям доверительного управления применяются соответствующим образом положения о поручении.
Глава XV ­
КОМИССИЯ Статья 1061. Договор комиссии ­
(1) По договору комиссии одна сторона (комиссионер) обязуется совершать сделки от своего имени, но за счет другой стороны (комитента) взамен вознаграждения (комиссионных).
(2) Сделка, совершенная комиссионером с третьим лицом, порождает права и
обязанности лишь для комиссионера, хотя бы комитент и был упомянут или участвовал в исполнении сделки.
(3) У комитента и комиссионера существуют по отношению друг к другу такие же права и обязанности, как у доверителя и поверенного, с особенностями, установленными настоящей главой.
Статья 1062. Исполнение обязанностей комиссионером
(1) Комиссионер должен соблюдать полученные от комитента указания и исполнять принятые на себя обязанности на наиболее выгодных для комитента условиях.
(2) В случае совершения комиссионером сделки на более выгодных условиях по сравнению с оговоренными комитентом выгода распределяется между комиссионером и комитентом в равных долях, если договором не предусмотрено иное.
Статья 1063. Вознаграждение комиссионеру
(1) Комитент обязан выплатить комиссионеру вознаграждение, установленное договором, либо в соответствии с обычаями.
(2) Комиссионер может потребовать выплаты ему комиссионных и в случае, когда совершенная им сделка не исполнена, но произошло это по вине комитента или в связи с его личностью.
Статья 1064. Отступления от указаний комитента
(1) Комиссионер вправе отступить от указаний комитента, если этого требуют интересы комитента или комиссионер не имел возможности запросить его предварительного согласия либо не получил ответа в необходимый срок.
(2) В случае продажи комиссионером вещи по более низкой цене, нежели указанная комитентом, комиссионер обязан покрыть разницу, если не докажет, что не мог продать вещь по указанной цене и что путем продажи по более низкой цене он избежал бoльших убытков.
(3) В случае покупки комиссионером вещи по более высокой цене, нежели
Page 208 of 309
указанная, комитент должен сообщить об отказе от сделки, совершенной комиссионером, без промедления после его уведомления о заключении сделки. В противном случае считается, что он согласен с условиями покупки.
(4) Если комиссионер заявляет о том, что покроет разницу в цене, комитент не вправе отказаться от сделки.
Статья 1065. Право на вещь, являющуюся предметом сделки
Комитент обладает правом собственности на вещь, переданную им комиссионеру либо полученную последним для комитента.
Статья 1066. Право комиссионера на удержание
Комиссионер обладает правом удержания вещей, подлежащих передаче комитенту или указанным комитентом лицам, с целью гарантирования требований, вытекающих из договора комиссии.
Статья 1067. Исполнение сделки, совершенной комиссионером
(1) Комиссионер должен исполнять все обязанности и осуществлять все права, вытекающие из сделки, совершенной от его имени, но за счет комитента.
(2) Комиссионер не отвечает за неисполнение обязанностей третьим лицом, за исключением случаев, когда он выступает перед комитентом гарантом исполнения обязанностей третьим лицом. Взамен гарантии комиссионер имеет право на особое вознаграждение, также называемое комиссионными.
(3) В случае нарушения обязанностей третьим лицом комиссионер обязан незамедлительно уведомить об этом комитента и собрать необходимые доказательства. По требованию комитента комиссионер обязан уступить ему права, вытекающие из сделки, совершенной во исполнение договора комиссии.
Статья 1068. Обязанность комиссионера по страхованию вещей комитента
Комиссионер обязан страховать вещи, переданные ему комитентом либо для комитента, лишь в случае, когда это предусмотрено договором или вытекает из обычаев.
Статья 1069. Отчет комиссионера
После исполнения своих обязанностей либо после расторжения договора комиссионер обязан сдать все полученное им на основании договора и представить отчет. В случае, когда по отчету имеются возражения, комитент обязан сообщить о них комиссионеру в пятнадцатидневный срок со дня получения отчета, если договором не предусмотрен иной срок.
Статья 1070. Принятие исполнения комитентом
Комитент обязан принять все исполненное комиссионером по договору комиссии, осмотреть вещи и незамедлительно известить комиссионера об обнаруженных недостатках и освободить его от всех обязанностей, принятых им на себя перед третьими лицами при исполнении договора комиссии.
Статья 1071. Возмещение расходов комиссионера
(1) Комитент обязан возместить комиссионеру все необходимые расходы, понесенные им при исполнении договора комиссии.
(2) Расходы, связанные с хранением вещей комитента, в том числе полученных от третьих лиц, несет комиссионер, если законом или договором не предусмотрено иное.
Статья 1072. Расторжение договора по инициативе комитента
(1) Комитент вправе расторгнуть договор в любой момент.
(2) В случае расторжения договора комитент обязан выплатить комиссионеру обусловленное вознаграждение по уже совершенным сделкам и возместить убытки, причиненные расторжением договора.
Статья 1073. Расторжение договора комиссионером
Комиссионер вправе расторгнуть договор комиссии лишь в случаях, когда это предусмотрено договором, когда отсутствует возможность исполнения принятого на себя обязательства либо когда комитент не исполняет договорные обязанности.
Page 209 of 309
Статья 1074. Распоряжение имуществом комитента
(1) В случае расторжения договора комитентом или уведомления его о расторжении договора комиссионером комитент обязан в месячный срок дать указания относительно имущества, находящегося у комиссионера.
(2) В случае неисполнения комитентом обязанности, предусмотренной частью (1), комиссионер вправе сдать имущество комитента на хранение за его счет или продать это имущество по возможно более выгодной для комитента цене.
Глава XVI ­
ТРАНСПОРТНАЯ ЭКСПЕДИЦИЯ Статья 1075. Договор транспортной экспедиции ­
(1) По договору транспортной экспедиции одна сторона (экспедитор) обязуется за счет и от имени другой стороны (клиента) или от своего имени заключить договор перевозки и совершить необходимые действия для осуществления перевозки, а клиент обязуется уплатить обусловленное вознаграждение (комиссионные).
(2) Договор транспортной экспедиции заключается в письменной форме. Клиент должен выдать экспедитору доверенность, если это необходимо для исполнения договорных обязанностей.
(3) К договору транспортной экспедиции применяются соответствующим образом положения о поручении в той мере, в которой настоящей главой не предусмотрено иное.
(4) Нормы настоящей главы применяются и в случае, когда в соответствии с условиями договора перевозки обязанности экспедитора исполняются перевозчиком.
Статья 1076. Усердие экспедитора
Экспедитор должен осуществлять транспортную экспедицию, в частности в отношении выбора транспортного средства, с усердием хорошего экспедитора. В этих целях он должен учитывать интересы клиента и следовать его указаниям.
Статья 1077. Обязанности клиента
(1) По требованию экспедитора клиент должен своевременно предоставить информацию в отношении вещи, сведения, необходимые для составления документов перевозки и совершения таможенных и других процедур. Клиент обязан передать экспедитору документы, необходимые для удостоверения точности этих сведений.
(2) В отношении опасных вещей клиент должен обратить внимание экспедитора на точный характер опасности и в случае необходимости предупредить о необходимых мерах предосторожности.
(3) Вещи, об опасности которых не был проинформирован экспедитор, могут быть выгружены, уничтожены или обезврежены в любой момент, в любом месте и без выплаты какого бы то ни было возмещения.
(4) Если характер вещей требует этого, клиент обязан упаковать их таким образом, чтобы они соответствовали требованиям перевозки.
(5) Если для идентификации вещи необходимы определенные знаки, они должны быть нанесены таким образом, чтобы сохранились вплоть до доставки вещи.
(6) Клиент отвечает за убытки, причиненные экспедитору невыполнением обязанностей, предусмотренных настоящей статьей, за исключением случая, когда экспедитором не представлены замечания относительно отсутствия или недостатков упаковки или маркировки в соответствии с частями (4) и (5), хотя они были очевидны и он знал о них в момент принятия вещи.
Статья 1078. Проверка содержания груза экспедитором
Клиент может потребовать проверки содержания грузовых мест (грузоединиц) в момент принятия их экспедитором взамен внесения специальной платы.
Статья 1079. Обязанность страхования груза
Экспедитор обязан страховать вещь лишь в случае получения такого указания от клиента. При отсутствии особых указаний экспедитор обязан страховать груз на обычных условиях со страховщиком, выбранным им.
Page 210 of 309
Статья 1080. Определение состояния вещи при доставке
Если состояние вещи определено в отсутствие сторон, доставка вещи получателю оправдывает презумпцию того, что вещь получена им без утрат или повреждений, за исключением ситуации, когда получатель заявил в отношении лица, осуществившего доставку, замечания, в которых указал характер ущерба. Если утраты или ущерб могут быть установлены при наружном осмотре, замечание должно быть заявлено не позднее чем в момент доставки, а если утраты и ущерб незаметны при наружном осмотре, – не позднее чем на третий день со дня доставки.
Статья 1081. Применение положений о перевозке
Если получатель не принял вещь в пункте назначения либо если вещь не может быть доставлена по другим причинам, права и обязанности экспедитора определяются в соответствии с нормами, применяемыми к договору перевозки.
Статья 1082. Право экспедитора осуществить перевозку своими силами
(1) Если не установлено иное, экспедитор уполномочен осуществить перевозку самостоятельно. Полномочие существует лишь в той мере, в которой оно соответствует обязанности учитывать права и интересы клиента.
(2) В случае осуществления экспедитором права, указанного в части (1), он обладает одновременно правами и обязанностями перевозчика.
Статья 1083. Ответственность экспедитора
(1) Экспедитор отвечает, как правило, по обязанностям, вытекающим из договора транспортной экспедиции, лишь в случае собственной вины или вины его помощников.
(2) Экспедитор не может ссылаться на положения настоящей главы, исключающие или ограничивающие его ответственность или возлагающие бремя доказывания на другую сторону, если убытки причинены умышленно или вследствие тяжкого проступка.
Статья 1084. Причинение убытков третьим лицом
Если убытки причинены третьим лицом, участвовавшим в исполнении договора, экспедитор по требованию клиента обязан передать ему свои требования к третьему лицу, за исключением случая принятия на себя на основе особого соглашения исполнения этих требований за счет и на риск клиента.
Статья 1085. Выплата вознаграждения
Вознаграждение по договору транспортной экспедиции подлежит истребованию с момента сдачи вещи перевозчику.
Статья 1086. Договор хранения �
Глава XVII ­
ХРАНЕНИЕ
По договору хранения одна сторона (хранитель) обязуется хранить движимую вещь, переданную ей другой стороной (поклажедателем), в течение определенного или неопределенного срока и возвратить ее по требованию.
Статья 1087. Отказ от передачи или принятия вещи
(1) Хранитель не вправе требовать передачи вещи поклажедателем. Поклажедатель отвечает за убытки, умышленно или вследствие тяжкого проступка причиненные хранителю отказом от передачи вещи, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) Хранитель вправе отказаться от принятия вещи в случае ее непередачи в установленный срок, если договором не предусмотрено иное.
Статья 1088. Вознаграждение за хранение
(1) Хранение является безвозмездным, если договором не предусмотрено иное. Если хранитель осуществляет хранение в качестве профессиональной деятельности, считается, что вознаграждение установлено по умолчанию.
(2) Если относительно размера вознаграждения не существует договоренности, в
Page 211 of 309
случае наличия установленного тарифа считается установленным тарифное вознаграждение, а в отсутствие тарифа – обычное вознаграждение.
(3) Поклажедатель обязан возместить хранителю расходы, связанные с хранением вещи.
Статья 1089. Обязанность сохранения вещи
(1) Осуществляя возмездное хранение, хранитель обязан заботиться о сохранности сданной ему вещи с осмотрительностью и усердием хорошего профессионала.
(2) Если хранение является безвозмездным, хранитель обязан заботиться о сохранности вещи как о собственной вещи.
Статья 1090. Запрещение требования доказательства статуса собственника
Хранитель не может требовать от поклажедателя или лица, которому вещь должна быть возвращена, доказательств того, что они являются собственниками сданной на хранение вещи.
Статья 1091. Недопустимость передачи сданной на хранение вещи третьему лицу �
(1) Хранитель не вправе без согласия поклажедателя передать сданную на хранение вещь третьему лицу.
(2) В случае передачи вещи третьему лицу с согласия поклажедателя хранитель несет дальнейшую ответственность лишь за выбор третьего лица и места хранения.
Статья 1092. Недопустимость пользования сданной на хранение вещью
Если договором не предусмотрено иное, хранитель не имеет права пользоваться сданной ему на хранение вещью без разрешения поклажедателя, за исключением
случаев, когда это необходимо для обеспечения ее сохранности.
Статья 1093. Изменение условий хранения
(1) Хранитель вправе изменить в случае необходимости условия хранения лишь после уведомления об этом поклажедателя и получения его согласия. Хранитель также обязан сообщить поклажедателю о конфискации вещи или осуществлении прав третьих лиц на сданную на хранение вещь.
(2) В случае, когда изменение условий хранения насущно необходимо для предотвращения риска гибели, утраты или повреждения вещи, хранитель вправе изменить порядок, место и другие условия хранения, без того чтобы запросить согласие поклажедателя.
(3) Возникновение реальной угрозы повреждения или порчи сданной на хранение вещи либо иных обстоятельств, угрожающих надежной сохранности вещи, предоставляет хранителю право продать вещь по цене, обусловленной создавшимся положением, в случае, когда поклажедатель не может принять необходимые меры.
(4) Если обстоятельства, указанные в части (3), возникли по определенным причинам, за которые хранитель не отвечает, он вправе удержать расходы по продаже имущества из цены вещи.
Статья 1094. Возмещение убытков, причиненных хранителю свойствами вещи
Поклажедатель обязан возместить убытки, причиненные хранителю свойствами сданной на хранение вещи, если он знал или должен был знать о них. Поклажедатель не отвечает за причиненные убытки, если он сообщил хранителю о свойствах вещи либо если хранитель знал об этих свойствах.
Статья 1095. Обязанность возврата
(1) Хранитель обязан возвратить принятую вещь в том состоянии, в котором она находится в момент возврата. Риск случайной гибели или повреждения вещи несет поклажедатель.
(2) Хранитель в случае изъятия у него сданной на хранение вещи и получения за нее денежной суммы или другой вещи должен передать полученное поклажедателю.
Page 212 of 309
(3) Правопреемник хранителя, добросовестно продавший вещь, не зная о том, что вещь сдана на хранение, обязан возвратить лишь вырученную цену или уступить свое требование в отношении покупателя, если цена не уплачена.
Статья 1096. Право получения сданной на хранение вещи обратно ­
(1) Поклажедатель вправе в любой момент получить сданную на хранение вещь обратно, хотя бы договором и был установлен срок хранения.
(2) В случае, когда хранение осуществлялось в интересах хранителя, поклажедатель обязан возместить ему убытки, причиненные досрочным возвратом вещи.
Статья 1097. Обязанность взять обратно сданную на хранение вещь ­
(1) Хранитель может в любой момент потребовать от поклажедателя взять обратно сданную на хранение вещь, если договором не установлен срок хранения.
(2) Хранитель может осуществить право, указанное в части (1), лишь таким образом, чтобы поклажедатель мог сдать вещь на хранение в иное место, за исключением случаев, когда существуют обоснованные причины для того, чтобы потребовать немедленного взятия вещи обратно.
Статья 1098. Место возврата сданных на хранение вещей
Вещи, сданные на хранение, возвращаются в месте, в котором они были переданы хранителю, если стороны не договорились об ином.
Статья 1099. Обязанность передачи плодов сданных на хранение вещей
(1) Хранитель обязан передать плоды сданных на хранение вещей, полученные в период хранения. Он отвечает за неисполнение этой обязанности лишь в случае умысла или тяжкого проступка.
(2) Поклажедатель обязан возместить полезные расходы по сбору и хранению плодов.
(3) Хранитель обязан уплатить проценты по денежным суммам, сданным на хранение, лишь с даты просрочки их возврата.
Статья 1100. Расходы, связанные с возвратом вещи
(1) В случае, когда хранение является безвозмездным, расходы, связанные с возвратом вещи, возлагаются на поклажедателя.
(2) В случае, когда хранение является возмездным, расходы, связанные с возвратом вещи, возлагаются на хранителя.
Статья 1101. Ответственность хранителя в случае нарушения срока взятия вещи обратно
Если установлен срок для взятия вещи обратно, по истечении этого срока хранитель отвечает лишь за убытки, причиненные умышленно или вследствие тяжкого проступка.
Статья 1102. Обязанность выплаты денежного вознаграждения
В случае, когда хранение является возмездным, поклажедатель обязан выплатить вознаграждение по истечении срока хранения, если договором не предусмотрено иное.
Статья 1103. Право удержания сданных на хранение вещей
Хранитель обладает правом удержания сданных на хранение вещей сверх предусмотренного договором срока до выплаты ему вознаграждения и возмещения расходов, связанных с их хранением.
Статья 1104. Хранение вещей, определяемых родовыми признаками
Если сданные на хранение вещи определены в договоре родовыми признаками, то при отсутствии иного соглашения эти вещи переходят в собственность хранителя. В этих случаях хранитель обязуется вернуть поклажедателю равное или обусловленное
Page 213 of 309
сторонами количество вещей того же рода и качества.
Статья 1105. Особенности гостиничного хранения
(1) Гостиницы, общежития, санатории, дома отдыха и другие подобные организации отвечают за гибель, утрату или повреждение вещей физического лица, находящихся в отведенном ему помещении, хотя бы эти вещи, за исключением денег, ценных бумаг и ювелирных изделий, и не были сданы на хранение в особом порядке. Соглашение о противном ничтожно.
(2) Ответственность, предусмотренная частью (1), исключается, если убытки причинены вследствие форс-мажорных обстоятельств, гостем заказчика или по причине свойств самой вещи.
Статья 1106. Секвестр
Секвестром (хранением спорных вещей) признается хранение, на основе которого лица передают спорную вещь третьему лицу, обязующемуся возвратить ее по окончании спора обладателю права на нее.
Статья 1107. Выбор хранителя в случае секвестра
(1) Хранитель, ответственный за хранение спорной вещи, определяется сторонами по взаимному согласию. Стороны могут назначить хранителем одну из них.
(2) Если стороны не достигли согласия относительно хранителя или условий хранения спорной вещи, они могут потребовать принятия решения судебной инстанцией.
Статья 1108. Права хранителя спорной вещи
(1) Хранитель спорной вещи не вправе осуществлять какие бы то ни было расходы и другие операции в отношении вещи, за исключением сделок по сохранению, если не установлено иное или не имеется разрешения судебной инстанции.
(2) Хранитель вправе с согласия сторон или без их согласия, но с разрешения судебной инстанции продать вещь, хранение которой влечет несоразмерные расходы по отношению к ее стоимости. Сумма, вырученная от продажи вещи, остается у хранителя на условиях секвестра.
Статья 1109. Завершение секвестра
(1) Секвестр завершается после разрешения спора путем возврата вещи правомочному лицу.
(2) До разрешения спора хранитель не может быть освобожден от ответственности и не может возвратить вещь иначе как с согласия всех сторон либо, при отсутствии согласия, если имеется обоснованная причина, – с разрешения судебной инстанции.
Статья 1110. Отчет
По окончании хранения либо в период его осуществления по требованию сторон или судебной инстанции хранитель спорной вещи должен представить отчет.
Статья 1111. Судебный секвестр
Секвестр может быть установлен и судебной инстанцией. В этом случае к нему применяются правила, установленные Гражданским процессуальным кодексом, а также настоящей главой, в той мере, в которой они не являются несовместимыми.
Глава XVIII СКЛАДСКОЕ ХРАНЕНИЕ
Статья 1112. Нормы, применяемые к отношениям по складскому хранению
К отношениям по складскому хранению – договору передачи вещей на хранение на товарном складе – применяются соответствующим образом положения о хранении в той мере, в которой нормами настоящей главы не установлено иное.
Статья 1113. Обязанность усердия хранителя
Хранитель обязан обеспечить складское хранение переданных на хранение вещей с усердием хорошего профессионала.
Статья 1114. Определение качества и вида вещей
(1) Если законом или договором не предусмотрено иное, хранитель не обязан при
Page 214 of 309
приеме вещей устанавливать их количество (число, размер, вес), род и вид или другие характеристики.
(2) Если сданные на хранение вещи находятся после поставки в обесцененном или поврежденном виде, что может быть установлено при наружном осмотре, хранитель должен сохранить права на требование возмещения убытков от перевозчика, представить доказательства такого состояния сданных на хранение вещей и незамедлительно сообщить об этом поклажедателю. В противном случае он обязан возместить причиненные в связи с этим убытки.
Статья 1115. Право осмотра вещей
Хранитель обязан позволить поклажедателю или другому правомочному лицу в течение рабочего времени брать пробы и производить осмотр сданных на хранение вещей и принимать меры, необходимые для обеспечения их сохранности.
Статья 1116. Обязанность информирования
Хранитель обязан незамедлительно сообщать об изменении места складского хранения, об изменении характеристик вещей, если такие изменения произошли или должны произойти. Сообщение должно быть доведено до сведения последнего известного обладателя квитанции о складском хранении. В противном случае хранитель обязан возместить причиненные в связи с этим убытки.
Статья 1117. Ответственность хранителя
Хранитель отвечает за гибель, утрату или повреждение вещей, находящихся у него на хранении, если их гибель, утрата или повреждение не произошли вследствие обстоятельств, которых невозможно было избежать при усердии профессионального хранителя.
Статья 1118. Хранение вещей, определяемых родовыми признаками �
(1) При хранении вещей, определяемых родовыми признаками, хранитель вправе смешивать их с вещами такого же рода лишь при наличии специального разрешения на это.
(2) Собственники вещей, смешанных при хранении, считаются участниками общей долевой собственности по отношению к результату смешения вещей. Если не установлено иное, доли определяются по отношению к общему количеству вещей, переданных на складское хранение.
(3) Хранитель вправе и обязан выдать каждому поклажедателю из общего количества вещей причитающуюся ему часть без согласия остальных поклажедателей.
Статья 1119. Продажа сданной на складское хранение вещи в случае порчи �
(1) Если сданная на складское хранение вещь подвержена порче либо если происходят изменения вещи, грозящие ее обесценением, и времени для предотвращения или устранения порчи или обесценения не имеется либо правомочное лицо, несмотря на то, что знало об этом, не приняло никаких мер, хранитель может организовать продажу вещи с торгов.
(2) Сумма, вырученная от продажи в соответствии с частью (1), передается поклажедателю за вычетом расходов по хранению и продаже.
Статья 1120. Квитанция о складском хранении
При приеме вещей хранитель обязан выдать квитанцию о складском хранении.
Статья 1121. Содержание квитанции о складском хранении
(1) Квитанция о складском хранении должна содержать:
a) дату составления и номер регистрации в журнале складского хранения;
b) имя или наименование и адрес лица, вещь которого принята на складское хранение;
c) место складского хранения;
d) правила складского хранения;
Page 215 of 309
e) количество (число, размер или вес) сданных на хранение вещей с указанием качества, а в случае упакованных вещей – описание упаковки;
f) стоимость складского хранения и стоимость других расходов, которые могут возникнуть;
g) уточнение факта, подлежит ли сданная на хранение вещь страхованию, и в случае необходимости – указание размера расходов на страхование;
h) срок складского хранения и дату его истечения либо уточнение отсутствия такого срока;
i) иные сведения – по усмотрению сторон;
j) подпись хранителя.

[Ст.1121 ч.(1), пкт.j) изменен ЗП160 от 07.07.16, МО306-313/16.09.16 ст.647]

(2) Отсутствие некоторых сведений не влечет недействительности квитанции о складском хранении.
Статья 1122. Право обременения сданной на складское хранение вещи
Обладатель квитанции о складском хранении может обременить сданную на хранение вещь в обеспечение другого требования, если вещь остается на хранении.
Статья 1123. Индоссирование квитанции о складском хранении
В случае составления хранителем квитанции о складском хранении на предъявителя она может быть передана третьему лицу путем индоссирования.
Статья 1124. Ответственность хранителя в случае индоссирования ­
(1) В случае передачи квитанции о складском хранении путем индоссирования хранитель отвечает перед законным обладателем квитанции за точность
содержащихся в ней сведений, если путем внесения записи в квитанцию не указано, что эти сведения основываются исключительно на сообщениях поклажедателя или третьего лица.
(2) Если хранителю было известно о неточности сведений, он отвечает и в том случае, когда внес в квитанцию запись, подобную указанной в части (1).
(3) В случае заготовительного складского хранения хранитель не вправе вносить в квитанцию записи, подобные указанным в части (1).
Статья 1125. Поставка вещей на основе квитанции на предъявителя ­
(1) В случае составления квитанции о складском хранении на предъявителя хранитель обязан поставить вещи, сданные на складское хранение, лишь законному обладателю квитанции и лишь взамен нее.
(2) В случае составления квитанции, которой устанавливается залог вещей, сданных на складское хранение, хранитель должен потребовать возврата и этой квитанции.
(3) Хранитель не обязан проверять достоверность индоссаментов. Поставка удостоверяется путем внесения записи в квитанцию о складском хранении.
Статья 1126. Уничтожение или утрата квитанции о складском хранении ­
(1) В случае уничтожения или утраты иным путем квитанции о складском хранении правомочное лицо путем публичного объявления может заявить о ее
недействительности и составить новую квитанцию. В этом случае применяются
специальные положения Гражданского процессуального кодекса.
(2) На основе судебного решения хранитель составляет новую квитанцию о складском хранении и, в случае необходимости, новую квитанцию о залоге вещей, сданных на складское хранение.
Статья 1127. Передача залога сданной на складское хранение вещи ­
Page 216 of 309
(1) Если собственник установил залоговое право в отношении вещи, сданной на складское хранение, индоссирование и передача расписки о залоге вещи, сданной на складское хранение, считаются передачей залога.
(2) В индоссаменте должны быть указаны залогодержатель и размер требования.
(3) Хранитель должен быть уведомлен о залоге. Он должен зарегистрировать осуществление залога.
Статья 1128. Залоговое право хранителя
(1) В отношении оплаты складского хранения хранитель обладает залоговым правом на вещь до тех пор, пока она находится в его владении.
(2) Если квитанция о складском хранении передана путем индоссирования, залоговое право существует лишь по отношению к законному обладателю квитанции о складском хранении.
Статья 1129. Право хранителя требовать взятия обратно сданной на складское хранение вещи ­
(1) Хранитель не может требовать взятия обратно сданной на складское хранение вещи до истечения обусловленного срока складского хранения, а в случае, если такой срок не установлен, – до истечения трехмесячного срока со дня сдачи вещи на складское хранение.
(2) Если срок складского хранения не установлен либо если хранитель продолжает хранить вещь по истечении срока, он может потребовать взятия вещи обратно лишь вследствие расторжения договора с соблюдением срока предварительного уведомления, составляющего один месяц.
Статья 1130. Продажа вещи с торгов
(1) Если поклажедатель не взял сданную на складское хранение вещь обратно по истечении срока складского хранения, хранитель вправе после соответствующего предупреждения продать вещь с торгов. Торги не могут производиться ранее чем по истечении месячного срока со дня предупреждения.
(2) После удовлетворения требований хранителя, связанных со складским хранением и организацией торгов, за счет вырученной от продажи цены остаток передается хранителем законному обладателю квитанции о складском хранении.
Глава XIX ­
ДОГОВОР ТУРИСТИЧЕСКОГО ОБСЛУЖИВАНИЯ ­
Глава XIX ­
ДОГОВОР ТУРИСТИЧЕСКОГО ОБСЛУЖИВАНИЯ ­
И ПРЕДОСТАВЛЕНИЕ ДРУГИХ ТУРИСТСКИХ ПРОДУКТОВ ­

[Название изменено ЗП200 от 28.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.696; в силу с

30.03.17]

Часть 1 ­
Договор туристического обслуживания ­

[Наименование части введено ЗП200 от 28.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.696; в

силу с 30.03.17]

Статья 1131. Договор туристического обслуживания
(1) По договору туристического обслуживания одна сторона (организатор путешествия, розничный продавец) обязуется предоставить другой стороне (клиенту, туристу) оговоренные услуги, а клиент обязуется уплатить организатору их стоимость.

[Ст.1131 ч.(1) изменена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(2) Заявление о том, что осуществляется всего лишь посредничество путем заключения договоров с лицами, которые реализуют путешествие (лицами, оказывающими услуги), не учитывается, если другие обстоятельства свидетельствуют о том, что сделавшее такое заявление лицо осуществляет под индивидуальную
Page 217 of 309
ответственность договорные исполнения, касающиеся путешествия.
Статья 1132. Предварительная информация
(1) Любое рекламное объявление, оферта или иная информация о туристических услугах, представленные организатором или розничным продавцом, должны быть составлены таким образом, чтобы исключить их неверное толкование.

[Ст.1132 ч.(1) изменена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(11) В предварительной информации, представленной клиенту, должны указываться ясно, понятно и точно цена и соответствующая информация о следующем:
а) место назначения путешествия, используемые транспортные средства, их характеристики и категории;
b) вид размещения, его местоположение, категория или уровень комфортности и основные характеристики, аккредитация и туристская классификация в соответствии с правилами государства пребывания;
с) предоставление питания;
d) маршрут;
e) применимые требования относительно паспортов и виз, а также санитарные процедуры, необходимые для путешествия и пребывания;
f) денежная сумма или процент от цены, вносимые в качестве задатка, и срок внесения остальной суммы;
g) то, что пакет услуг требует минимальной численности лиц, и в этом случае –
предельный срок информирования клиента в случае аннулирования пакета;
h) условия предварительного бронирования.

[Ст.1132 ч.(11) введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(2) Условия, указанные в рекламном объявлении, оферте или иной информации, представленных клиенту, являются обязательными для организатора или розничного продавца, за исключением случая, когда:
a) изменение этих условий в ясной форме доведено до сведения клиента до заключения договора; в таком случае это должно прямо указываться в предварительной информации;
b) изменения вносятся позднее вследствие соглашения между сторонами договора.

[Ст.1132 ч.(2) в редакции ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

Статья 1133. Обязательное информирование
(1) До заключения договора организатор и/или розничный продавец обязаны предоставить клиенту в письменной или любой иной адекватной форме информацию о требованиях относительно паспортов и виз, включая сроки их получения, а также о требованиях относительно страхования здоровья на срок путешествия.

[Ст.1133 ч.(1) в редакции ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(2) В течение установленного договором разумного срока до начала путешествия организатор и/или розничный продавец обязаны предоставить клиенту в письменной или любой иной адекватной форме:

[Ст.1133 ч.(2) изменена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

а) сведения о времени и месте промежуточных остановок и пересадок, а также подробности о размещении клиента в транспортных средствах (каюта на судне, купе в поезде и др.);
b) имя, адрес и номер телефона представителей организатора и/или розничного продавца на местах, а при отсутствии таких представителей – реквизиты местного турагентства, в которое может обратиться клиент в случае необходимости. При
Page 218 of 309
отсутствии таких представителей или агентств клиенту должны быть сообщены данные, с помощью которых он может связаться с организатором и/или розничным продавцом;

[Ст.1133 ч.(2), подп.b) изменен ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

с) в случае путешествия несовершеннолетнего – сведения, необходимые для установления прямого контакта с несовершеннолетним или ответственным за него лицом в месте назначения;
d) информацию о возможности приобретения страхового полиса для покрытия расходов в случае расторжения договора клиентом в соответствии со статьей 1143 или расходов по оказанию помощи, включая возвращение на родину, при несчастном случае или болезни, а также прочих расходов.

[Ст.1133 ч.(2), подп.d) в редакции ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с 01.10.16]

Статья 1134. Содержание договора туристического обслуживания
(1) Договор туристического обслуживания должен содержать следующие условия:
a) маршрут, место (места) назначения и сроки пребывания с указанием дат;
b) транспортные средства, их характеристики и классы, дату и место отбытия и прибытия;
с) сведения о размещении, категорию или уровень комфортности, ее основные характеристики, питание;
d) если оговорена минимальная численность лиц, необходимая для осуществления путешествия, – предельный срок для уведомления клиента в случае его отмены;
e) посещения, экскурсии и другие услуги, включенные в общую стоимость путешествия;
f) наименование и адрес организатора или розничного продавца и, в случае необходимости, страховщика;

[Ст.1134 ч.(1), подпкт.f) изменен ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с 01.10.16]

g) стоимость путешествия и указание возможности ее изменения, платежи за оказание дополнительных услуг (плата за посадку и высадку в портах и аэропортах, туристические сборы), не включенные в общую стоимость путешествия, и указание возможности их изменения;
h) сроки и порядок оплаты стоимости путешествия и внесения других платежей;
i) специфические условия, оговоренные сторонами по требованию клиента;
j) сроки предъявления клиентом претензий в связи с неисполнением или ненадлежащим исполнением договора;
k) прочие условия.
(2) Все договорные условия должны быть представлены клиенту в письменной форме, на бумаге или на любом доступном для потребителя надежном носителе, до заключения договора. Клиент должен получить экземпляр условий договора.

[Ст.1134 ч.(2) изменен ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(3) Положения части (2) не исключают возможность заключения договора или бронирования в последний момент.

[Ст.1134 ч.(3) изменен ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

Статья 1135. Путешествие третьего лица
(1) В случае, когда клиент не может отправиться в путешествие, он до начала путешествия вправе потребовать его замены третьим лицом, которое принимает на себя его права и обязанности по договору о путешествии. Организатор вправе отклонить требование клиента, если третье лицо не соответствует условиям
Page 219 of 309
путешествия.

[Ст.1135 ч.(1) изменен ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(2) Организатор или розничный продавец вправе потребовать от клиента, уступающего свой пакет услуг, или от третьего лица возмещения дополнительных расходов, связанных с заменой клиента третьим лицом.

[Ст.1135 ч.(2) в редакции ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

Статья 1136. Изменение существенных условий договора
(1) Если до начала путешествия организатор вынужден значительно изменить существенные условия договора, в том числе стоимость, он обязан незамедлительно сообщить об этом клиенту.
(2) Стоимость, указанная в договоре, не может быть изменена иначе как в случае, когда договор предусматривает такую возможность и указывает порядок расчета измененной стоимости. Стоимость, указанная в договоре, может быть изменена как в сторону увеличения, так и в сторону уменьшения вследствие вариаций транспортных расходов, пошлин и платежей за определенные услуги (плата за посадку и высадку в портах и аэропортах). Стоимость не может быть изменена менее чем за двадцать дней до начала путешествия.

[Ст.1136 ч.(2) изменена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(3) В случае, предусмотренном частью (1), клиент может либо расторгнуть договор, либо согласиться с его изменением. Клиент обязан уведомить организатора или розничного продавца о своем решении в возможно более короткий срок.

[Ст.1136 ч.(3) изменена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(4) В случае расторжения договора клиентом в соответствии с частью (3) или если по какой-либо причине, кроме вины клиента, организатор или розничный продавец аннулирует пакет услуг до согласованной даты отправления, клиент имеет право:
a) воспользоваться другим пакетом услуг эквивалентного или более высокого качества, если организатор и/или розничный продавец могут предложить ему таковой. Если предлагаемый взамен пакет услуг будет более низкого качества, организатор обязан возместить клиенту разницу в цене; или
b) получить обратно всю сумму, уплаченную им в соответствии с договором, в срок не более четырнадцати календарных дней с момента расторжения договора.

[Ст.1136 ч.(4) введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(5) В случаях, предусмотренных частью (4), клиент имеет право получить от организатора или розничного продавца компенсацию за неисполнение договора, за исключением случая, когда:
a) аннулирование обусловлено числом лиц, записанных на пакет услуг, меньшим, чем требуемая минимальная численность, при условии, что клиент будет проинформирован об этом в письменной форме в срок, указанный в описании пакета услуг; или
b) аннулирование, за исключением излишнего числа предварительных заявок, вызвано форс-мажорными обстоятельствами.

[Ст.1136 ч.(5) введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

Статья 1137. Предоставление гарантий и устранение недостатков �
(1) Организатор обязан организовать путешествие таким образом, чтобы оно соответствовало обещанным условиям и не страдало недостатками, которые могли бы уменьшить ценность или пользу, вытекающие из договора или обычной практики.
Page 220 of 309
(11) Организатор и/или розничный продавец отвечают за исполнение обязательств по договору, в том числе в случае, когда эти обязательства должны быть исполнены другими лицами, оказывающими услуги.

[Ст.1137 ч.(11) введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(2) В случае обнаружения недостатков во время путешествия турист вправе потребовать их немедленного устранения. Организатор вправе отказаться от устранения недостатков, если это связано с несоразмерными расходами.
(21) В случае претензий туриста, связанных с исполнением услуг, предусмотренных договором, организатор и/или розничный торговец, а также оказывающие услуги лица должны действовать оперативно для разрешения претензий и представить доказательства предпринятых ими для этого усилий.

[Ст.1137 ч.(21) введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(3) Если после отправления значительная часть услуг, предусмотренных договором, не будет предоставлена или же организатор обнаружит, что не может оказать значительную часть предусмотренных услуг, организатор:
a) подготавливает без дополнительных расходов для туриста альтернативные решения с тем, чтобы пакет услуг мог продолжаться; и
b) при необходимости компенсирует туристу разницу между намеченными и оказанными услугами.

[Ст.1137 ч.(3) в редакции ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(4) Если никакое альтернативное решение, указанное в части (3), невозможно или если турист не согласился на них по обоснованным причинам, организатор предоставляет туристу без дополнительных расходов для последнего эквивалентное транспортное средство для возвращения обратно в то место, откуда началось путешествие, или в другое место, на которое согласился турист, а также выплачивает туристу компенсацию.

[Ст.1137 ч.(4) введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(5) О любом недостатке в исполнении договора, который он обнаружил непосредственно на месте, турист обязан как можно скорее в письменной или другой подходящей форме сообщить оказывающему услуги лицу, а также организатору и/или розничному торговцу. Эта обязанность должна четко и прямо указываться в договоре.

[Ст.1137 ч.(5) введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

Статья 1138. Уменьшение стоимости в результате недостатков путешествия ­
(1) В случае обнаружения недостатков во время путешествия стоимость путешествия уменьшается с учетом момента обнаружения недостатка.
(2) Стоимость путешествия не уменьшается, если турист умышленно или вследствие тяжкого проступка не уведомил организатора об обнаруженных недостатках в разумный срок.
Статья 1139. Расторжение договора вследствие недостатков
(1) Если вследствие недостатков, предусмотренных статьей 1138, путешествию нанесен существенный ущерб, турист может расторгнуть договор. Он может расторгнуть договор также в случае, когда вследствие таких недостатков от него нельзя требовать совершить это путешествие по обоснованной причине, которая может быть признана организатором.
(2) Договор может быть расторгнут лишь в случае, когда организатор не устранил
Page 221 of 309
недостатки в установленный туристом срок. Установление срока не требуется, если недостатки не могут быть устранены или организатор отказывается устранить их либо если немедленное расторжение договора оправдано особым интересом туриста.
(3) В случае расторжения договора организатор утрачивает право на обусловленное вознаграждение. При этом он может требовать соответствующей компенсации за уже оказанные услуги и за те, которые необходимо оказать для завершения путешествия. Это правило не применяется, если услуги не представляют интереса для туриста в связи с расторжением договора.
(4) Организатор путешествия обязан принять необходимые меры, вытекающие из прекращения договора вследствие его расторжения, в частности, если это предусмотрено договором, доставить туриста обратно. Дополнительные расходы в связи с этим несет организатор.
Статья 1140. Возмещение ущерба, причиненного недостатками �
(1) Независимо от того, потребовал ли турист уменьшения стоимости или расторгнул договор, он вправе требовать возмещения ущерба вследствие неисполнения договора в случае его причинения недостатками, возникшими в результате обстоятельств, за которые отвечают организатор и/или розничный торговец.
(2) Организатор и/или розничный торговец освобождаются от ответственности, предусмотренной частью (1), если подобное неисполнение или ненадлежащее исполнение имело место не по их вине и не по вине какого-нибудь другого лица, оказывающего услуги, поскольку эти недостатки имели место по вине третьего лица, не связанного с оказанием услуг, предусмотренных договором, и носят
непредсказуемый и непреодолимый характер.
(3) В случаях, указанных в части (2), организатор и/или розничный продавец в качестве стороны договора обязаны оперативно оказать помощь туристу, попавшему в затруднительное положение.
(4) Без ущерба для положений статьи 1142 не допускается отступление от положений частей (1)–(3) настоящей статьи посредством договорного условия.

[Ст.1140 в редакции ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с 01.10.16]

Статья 11401. Гарантия
Организатор или розничный продавец должен представить гарантии, позволяющие в случае несостоятельности обеспечить возврат сумм, уплаченных туристом, и возвращение его на родину.

[Ст.11401 введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с 01.10.16]

Статья 1141. Срок предъявления претензий и срок давности �
(1) Претензии, основанные на положениях статей 1137 – 1140, могут быть предъявлены туристом организатору в течение месяца после момента, предусмотренного договором для завершения путешествия. Претензии могут быть предъявлены и по истечении месячного срока в случае пропуска срока по не зависящим от туриста причинам.
(2) Срок давности по предъявленным туристом искам составляет шесть месяцев, исчисляемых со дня, являющегося в соответствии с договором последним днем путешествия. В случае предъявления претензий туристом течение срока давности приостанавливается до дня письменного отклонения претензий организатором.
Статья 1142. Допущение ограничения ответственности
(1) На основании соглашения с туристом организатор может ограничить троекратным размером стоимости путешествия ответственность за причиненный ущерб, иной чем увечье, в случае, если:
a) ущерб не причинен умышленно или вследствие тяжкого проступка;
Page 222 of 309
b) ущерб причинен лишь в силу ошибки оказывающего услуги лица, привлеченного к реализации договора.

[Ст.1142 ч.(1) изменена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144; в силу с

01.10.16]

(2) Если ответственность оказывающего услуги лица обусловлена, ограничена или исключена в соответствии с международными договорами, организатор и/или розничный продавец могут в равной мере ссылаться на это перед туристом.

[Ст.1142 ч.(2) введена ЗП6 от 26.02.16, МО79-89/01.04.16 ст.144, единую часть считать ч.(1); в силу с 01.10.16]

Статья 1143. Расторжение договора туристом
(1) Турист может расторгнуть договор в любой момент до начала путешествия.
(2) В случае расторжения договора туристом организатор утрачивает право на оплату стоимости путешествия. При этом он может требовать соответствующего возмещения. Размер возмещения определяется исходя из стоимости путешествия за вычетом не осуществленных организатором расходов, а также того, что он мог получить вследствие оказания им услуг иным лицам.
Статья 1144. Расторжение договора вследствие форс-мажорных обстоятельств ­
(1) В случае, когда вследствие форс-мажорных обстоятельств путешествие затруднено, поставлено под угрозу либо ему нанесен существенный ущерб, чего нельзя было предвидеть в момент заключения договора, как организатор, так и турист могут расторгнуть договор без каких бы то ни было дополнительных условий.
(2) В случае расторжения договора на основании части (1) применяются положения части (3) и первого предложения части (4) статьи 1139. Дополнительные расходы в
связи с доставкой туриста обратно распределяются между сторонами в равных долях.
В других случаях дополнительные расходы несет турист.
Статья 1145. Исключение отступлений
Отступления от норм настоящей главы в ущерб туристу не допускаются. ­
Часть 2 ­
Некоторые туристские продукты ­
и посредничество в них
Статья 11451. Договор таймшера
(1) Договором таймшера является договор, согласно которому профессионал обязуется предоставить потребителю право круглосуточного пользования жильем или другим объектом размещения на периодической основе в течение срока, превышающего 12 месяцев, а потребитель обязуется уплатить полную стоимость. При проведении оценки, если срок превышает 12 месяцев, учитываются все возможности продления, предусмотренные договором.
(2) Предусмотренное частью (1) право потребителя может принимать форму:
а) доли в общей собственности с установлением соответствующего порядка пользования;
b) права узуфрукта, проживания или другого вещного права;
c) права имущественного найма или другого права требования;
d) права, вытекающего из членства в юридическом лице или гражданском обществе.
(3) Право потребителя может сопровождаться возможностью выбора объекта размещения из группы объектов размещения, предложенных профессионалом.
(4) Предусмотренное частью (1) право потребителя распространяется также на движимое имущество в соответствии с назначением объекта размещения.
Статья 11452. Другие договоры на туристские продукты и область их применения ­
(1) Договором предоставления долгосрочных туристских продуктов является
Page 223 of 309
договор со сроком действия более 12 месяцев, согласно которому профессионал обязуется предоставить потребителю право на получение скидок или других преимуществ в отношении размещения, а потребитель обязуется уплатить полную стоимость. Договор может также предусматривать оказание потребителю дополнительных услуг, таких как транспортные. При проведении оценки, если срок превышает 12 месяцев, учитываются все возможности продления, предусмотренные договором.
(2) Договором посредничества при покупке туристских продуктов является договор, согласно которому профессионал обязуется за вознаграждение оказать потребителю содействие в заключении:
a) договора таймшера или договора предоставления долгосрочных туристских продуктов; или
b) договора об отчуждении прав, принадлежащих потребителю на основе одного из договоров, указанных в пункте а).
(3) Договором посредничества при участии в системе обмена является договор, согласно которому профессионал обязуется за вознаграждение оказать потребителю содействие в заключении договора, по которому потребитель будет участвовать в системе обмена, дающей ему возможность доступа к объектам круглосуточного размещения или иным услугам в обмен на предоставление другим лицам временного доступа к выгодам, которые потребитель имеет на основе договора таймшера.
(4) Положения статей 11453–114510 применяются соответствующим образом к договору таймшера, договору предоставления долгосрочных туристских продуктов, договору посредничества при покупке туристских продуктов и договору посредничества при участии в системе обмена, за исключением случая, когда статьей предусмотрено, что она применима только к одному или некоторым из этих договоров.
(5) Любое противоречащее положениям настоящей части договорное условие в ущерб потребителю является ничтожным.
(6) Настоящая часть в составе главы не затрагивает правовую базу в отношении:
a) порядка обжалования, предусмотренного общим договорным правом;
b) регистрации недвижимого и движимого имущества и отчуждения недвижимого имущества;
c) условий установления, режима выдачи разрешений или требований к
указывалось место получения соответствующей информации.
(2) В случае если в рамках рекламного предложения, рекламной акции или в ходе коммерческого мероприятия потребителю предлагается заключение договора, в приглашении профессионал обязан ясно обозначить коммерческую цель и характер мероприятия.
(3) Информация, указанная в части (1) статьи 11454, должна предоставляться потребителю в любой момент в течение мероприятия.
(4) Права по договору таймшера и договору предоставления долгосрочных туристских продуктов не могут предлагаться или продаваться в качестве способа инвестирования.
Статья 11454. Преддоговорная информация
Page 224 of 309
(1) Профессионал обязан предоставить потребителю следующую информацию: а) в случае договора таймшера: информацию согласно стандартной форме, предусмотренной в приложении 1 к Закону о введении в действие Гражданского
кодекса Республики Молдова № 1125-XV от 13 июня 2002 года;
b) в случае договора предоставления долгосрочных туристских продуктов: информацию согласно стандартной форме, предусмотренной в приложении 2 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова №
1125-XV от 13 июня 2002 года;
c) в случае договора посредничества при покупке туристских продуктов: информацию согласно стандартной форме, предусмотренной в приложении 3 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова №
1125-XV от 13 июня 2002 года;
d) в случае договора посредничества при участии в системе обмена: информацию согласно стандартной форме, предусмотренной в приложении 4 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова №
1125-XV от 13 июня 2002 года.
(2) Профессионал обязан заполнить стандартные формы, предусмотренные частью (1), достаточной и точной информацией, так чтобы не вводить в заблуждение потребителя и дать ему возможность принять осознанное решение.
(3) Всю информацию, предусмотренную частью (1), профессионал должен предоставлять потребителю:
a) бесплатно;
b) в ясной и понятной форме;
c) на бумажном или ином прочном носителе, легко доступном для потребителя;
d) заблаговременно, не менее чем за 15 календарных дней до того, как потребитель заключит договор или примет предложение.
(4) С письменного согласия потребителя 15-дневный срок, предусмотренный пунктом d) части (3), может быть уменьшен.
Статья 11455. Информирование о праве отзыва и о запрете авансовых платежей, подтверж- дение информирования ­
(1) До заключения договора профессионал должен особым образом обратить внимание потребителя на наличие права отзыва договора в соответствии со
статьей 7521, на срок отзыва договора в соответствии со статьей 7522 и на запрет авансовых платежей в период срока отзыва в соответствии со статьей 11458.
(2) Потребитель должен подтвердить получение предусмотренной частью (1)
информации по договору, подписавшись в соответствующих графах части 2 стандартных форм, предусмотренных в приложениях 1–4 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова № 1125-XV от 13 июня
2002 года.
Статья 11456. Язык договора и предоставляемой информации
(1) Договор составляется на государственном языке.
(2) В случае если потребитель является иностранным гражданином и проживает за границей, договор составляется на государственном языке или на одном из языков международного общения.
(3) Требования в отношении языка договора, предусмотренные частями (1) и (2), применяются также к информации, которую профессионал обязан предоставлять в соответствии со статьями 11454 и 11455.
(4) В случае договора таймшера, предметом которого является определенный объект недвижимого имущества, профессионал обязан бесплатно предоставить
Page 225 of 309
потребителю удостоверенный перевод договора на государственный язык или на один из языков международного общения.
Статья 11457. Форма и условия договора
(1) Договор заключается в письменной форме, на бумажном или ином прочном носителе, приемлемом для потребителя, и должен быть видимым и читабельным. Фоновый цвет бумаги, на которой составлен договор, должен отличаться от цвета используемого шрифта.
(2) Если для учреждения либо передачи права, предоставляемого договором таймшера, законом предусмотрена удостоверенная форма договора, договор должен быть заключен в такой форме. Законные положения о реестре недвижимого имущества сохраняют силу.
(3) Договор должен содержать:
a) информацию о фамилии, имени, месте жительства или месте нахождения профессионала–физического лица и, соответственно, информацию о наименовании, местонахождении и организационно-правовой форме профессионала–юридического лица, а также адреса для направления уведомлений;
b) информацию, содержащуюся в соответствующей стандартной форме, указанной в статье 11454;
c) дату и место заключения договора.
(4) Информация, содержащаяся в стандартных формах, указанных в статье
11454, не может быть изменена иначе как по письменному согласию сторон или в случае, если изменения вызваны необычными и непредвиденными обстоятельствами, не зависящими от воли профессионала, последствий которых нельзя избежать, даже если предприняты все необходимые меры.
(5) Любое изменение должно быть доведено до сведения потребителя, на бумажном или ином прочном носителе, легко доступном и приемлемом для потребителя, до заключения договора. Изменения прямо указываются в договоре.
(6) Потребитель получает по меньшей мере один экземпляр договора в момент его заключения. К договору должна прилагаться стандартная форма относительно права отзыва, предусмотренная в приложении 5 к Закону о введении в действие Гражданского кодекса Республики Молдова № 1125-XV от
13 июня 2002 года.
Статья 11458. Запрет авансовых платежей
(1) Запрещаются любые авансовые платежи, предоставление гарантий, резервирование денег на счетах, выраженное признание долга, а также осуществление до окончания срока отзыва договора любых других платежей потребителем профессионалу или третьему лицу.
(2) В случае договора посредничества при покупке туристских продуктов запрет, предусмотренный частью (1), продолжает действовать до исполнения профессионалом всех своих обязательств, вытекающих из этого договора, или, по обстоятельствам, до прекращения данного договора по иным основаниям.
Статья 11459. Особые положения относительно договора таймшера �
(1) В случае договора таймшера оплата производится в соответствии с графиком платежей. Запрещаются любые платежи по договору, которые не осуществляются согласно графику платежей. Платежи, включая членские взносы, должны производиться равными долями в течение года. Профессионал
должен направить письменное требование оплаты, на бумажном или ином
прочном носителе, не менее чем за 14 календарных дней до даты платежа.
(2) После второго очередного взноса потребитель вправе без объяснений
Page 226 of 309
расторгнуть договор таймшера без применения к нему каких-либо санкций, уведомив об этом профессионала в течение 14 календарных дней с момента получения требования об уплате очередной доли. Использование данного права не влияет на возможность расторжения договора на иных законных основаниях.
Статья 114510. Связанные договоры
(1) Осуществление потребителем права отзыва влечет автоматическое расторжение договора, связанного с отзываемым договором.
(2) Отзываемый договор считается связанным с договором, согласно которому потребитель получает товары, работы, цифровой контент, услуги или другие выгоды, связанные с отзываемым договором, если эти выгоды предоставляются:
a) одним и тем же профессионалом; или
b) третьим лицом на основе соглашения между соответствующим третьим лицом и тем же профессионалом.
(3) Отзываемый договор считается связанным с кредитным договором, согласно которому потребитель получает кредит, предназначенный исключительно для финансирования, полного или частичного, платежных обязательств по отзываемому договору, если эти договоры объективно образуют коммерческое единство.
(4) В соответствии с частью (3) договоры образуют коммерческое единство, если:
a) профессионал является одновременно кредитором;
b) будучи иным, нежели профессионал, лицом, кредитор на основе соглашения пользуется услугами или содействием профессионала для заключения кредитного договора или его подготовки; или
c) кредитный договор прямо предусматривает предмет отзываемого договора. (5) Наличие соглашения между третьим лицом и профессионалом, как оно
предусмотрено пунктом b) части (2) и пунктом b) части (4), предполагается, пока не будет доказано обратное.
(6) В случае если потребитель информирует профессионала об отзыве договора, профессионал должен уведомить третье лицо, с которым потребитель имеет связанный договор, о том, что произошло расторжение договора в соответствии с частью (1).
(7) По смыслу части (3) кредитным договором считается любой кредитный договор с потребителем, подпадающий под действие Закона о кредитных договорах с потребителями № 202 от 12 июля 2013 года.

[Часть 2 введена ЗП200 от 28.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.696; в силу с 30.03.17]

Глава XX � ПОРУЧИТЕЛЬСТВО � Ч а с т ь 1 �
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О ПОРУЧИТЕЛЬСТВЕ Статья 1146. Договор поручительства
(1) По договору поручительства одна сторона (поручитель) обязуется перед другой стороной (кредитором) безвозмездно или за вознаграждение исполнить обязательство должника полностью или частично.
(2) Поручительством может обеспечиваться также исполнение будущего обязательства или обязательства условного и со сроком исполнения.
Статья 1147. Форма договора поручительства
Договор поручительства имеет силу в случае его заключения в письменной форме. В случае исполнения обязательства поручителем порок формы считается устраненным.
Статья 1148. Необязательность согласия должника при установлении поручительства
Page 227 of 309
Лицо может стать поручителем без согласия должника и даже без его ведома.
Статья 1149. Множественное поручительство
(1) Поручительство может предоставляться как в пользу основного должника, так и в пользу поручителя.
(2) Последующий поручитель, который взял на себя обязательство исполнить обязательство предшествующего поручителя, отвечает вместе с ним так же, как первый поручитель вместе с основным должником.
Статья 1150. Основание возникновения поручительства
(1) Поручительство может вытекать из соглашения сторон, может требоваться по закону или может быть установлено судебной инстанцией.
(2) Должник, обязанный представить поручительство, должен предложить физическое лицо, имеющее место жительства или место нахождения в Республике Молдова, или юридическое лицо, зарегистрированное в Республике Молдова, располагающее имуществом, достаточным для обеспечения обязательства. В случае неодобрения предложенной кандидатуры должник обязан предложить другое лицо. Это правило не распространяется на случаи, когда кредитор требует назначить поручителем определенное лицо.
Статья 1151. Право замены гарантии
Должник, обязанный представить законное или судебное поручительство, может предоставить взамен другую достаточную гарантию.
Статья 1152. Пределы поручительства
(1) Поручительство не может превышать размер задолженности должника или осуществляться на более возмездных условиях.
(2) Поручительство, превышающее задолженность должника или осуществляемое на более возмездных условиях, действительно лишь в пределах основного обязательства.
(3) Договор поручительства может быть заключен в отношении части обязательства и на менее возмездных условиях.
(4) Обязательство поручителя не увеличивается после принятия поручительства вследствие сделок основного должника.
Статья 1153. Размеры обязательств поручителя
(1) Поручитель во всех случаях отвечает лишь в размерах максимальной суммы, указанной в договоре поручительства.
(2) В пределах максимальной суммы, указанной в договоре поручительства, в отсутствие противных положений поручитель отвечает:
a) за существующую на соответствующий момент общую сумму основного долга, в частности тогда, когда сумма основного долга изменилась по вине основного должника или вследствие его просрочки, однако в ситуации договорного наказания или суммарного возмещения, предусмотренного на случай прекращения договора, – лишь при наличии специальной договоренности об этом;
b) за издержки по расторжению договора и судебному преследованию, если они должны быть оплачены основным должником, в той мере, в которой поручителю была своевременно предоставлена возможность избежать их посредством удовлетворения требований кредитора;
c) за проценты, которые должен уплатить основной должник, если об этом имеется специальная договоренность.
Статья 1154. Отношения между несколькими поручителями
(1) В случае предоставления поручительства несколькими поручителями в отношении одного и того же должника по одному и тому же обязательству поручитель, исполнивший обязательство, обладает правом регресса к остальным поручителям в размере части каждого из них.
(2) В случае несостоятельности одного из поручителей его доля распределяется пропорционально между остальными поручителями.
Page 228 of 309
Ч а с т ь 2
ОТНОШЕНИЯ МЕЖДУ КРЕДИТОРОМ И ПОРУЧИТЕЛЕМ
Статья 1155. Обязанность кредитора предоставлять информацию ­
(1) Кредитор по требованию поручителя обязан предоставлять ему всю необходимую информацию о содержании и условиях основного обязательства, а также о стадии его исполнения.
(2) Поручитель не может в предварительном порядке отказаться от права на информирование.
Статья 1156. Ответственность поручителя
(1) В случае неисполнения основного обязательства поручитель и должник отвечают перед кредитором солидарно, если договором не предусмотрено иное.
(2) Стороны могут условиться об обязанности уплаты задолженности поручителем лишь после обращения взыскания на должника. В этом случае поручитель должен указать имущество должника и предусмотреть расходы на обращение взыскания на это имущество.
Статья 1157. Возражения, выдвигаемые поручителем
(1) Поручитель вправе выдвигать против кредитора все возражения, которые мог бы представить должник. В случае смерти основного должника поручитель не может ссылаться на то, что наследники несут ограниченную ответственность по обязательству должника.
(2) Поручитель не утрачивает право на возражения вследствие отказа основного должника от этого.
(3) Поручитель может отказывать в удовлетворении требований кредитора, пока должник обладает правом обжалования акта, на котором основывается обязательство. (4) Право, предусмотренное частью (3), признается за поручителем и в случае, когда кредитор может удовлетворить свое требование к основному должнику путем
зачета своего долга перед ним.
Статья 1158. Сокращение гарантий кредитором
В случае сокращения кредитором в ущерб поручителю определенных залоговых прав или других гарантий или преимущественных прав, существующих на момент учреждения поручительства либо приобретенных впоследствии основным должником и относящихся к обеспеченному поручительством праву, обязательство поручителя уменьшается на соответствующую этому сокращению сумму.
Статья 1159. Солидарность поручителей
(1) В случае предоставления поручительства несколькими лицами в пользу одного и того же кредитора по одному и тому же обязательству каждое из них является обязанным по сумме долга в целом, если стороны не договорились о разделении ответственности.
(2) Если стороны договорились о разделении ответственности, поручители могут требовать от кредитора разделения иска и установления за каждым из них определенной доли ответственности.
Статья 1160. Информирование о просрочке исполнения обязательств
Если основной должник просрочил исполнение своих обязательств, кредитор должен уведомить об этом поручителя.
Статья 1161. Переход прав кредитора к поручителю
(1) Поручитель, исполнивший основное обязательство, приобретает права, которыми кредитор обладал против должника. Передача права требования не может осуществляться в ущерб кредитору. Возражения основного должника, основанные на отношениях между ним и поручителем, остаются в силе.
(2) После исполнения обязательства поручителем кредитор обязан вручить ему
Page 229 of 309
документы, удостоверяющие требование к должнику, а также передать права, обеспечивающие это требование.
Ч а с т ь 3
ОТНОШЕНИЯ МЕЖДУ ПОРУЧИТЕЛЕМ И ДОЛЖНИКОМ
Статья 1162. Привлечение должника к участию в деле
В случае предъявления иска к поручителю он обязан привлечь к участию в деле должника. В противном случае должник вправе выдвинуть в регрессном иске к поручителю все возражения, которые он мог бы представить кредитору.
Статья 1163. Регрессное требование к должнику
(1) Поручитель, исполнивший основное обязательство, обладает правом регресса к должнику в размере выплаченных им сумм, в том числе основной суммы долга, процентов по ней и всех расходов, связанных с поручительством.
(2) Поручитель не обладает правом регресса к должнику, который также погасил задолженность по той причине, что поручитель не уведомил его об осуществленной оплате.
(3) Поручитель может предъявить иск к должнику и до осуществления оплаты в случае, когда должник подвергается судебному преследованию за неуплату либо когда должник взял на себя обязательство освободить его от поручительства в течение определенного срока и этот срок истек.
(4) При наличии нескольких солидарных должников поручитель, предоставивший поручительство за всех этих должников, обладает правом регресса к каждому из них в целях полного возмещения всего выплаченного им.
Статья 1164. Требование поручителя об освобождении от поручительства �
(1) В случае, когда поручитель обязался по указанию основного должника либо когда вследствие предоставления поручительства он обладает правами поверенного по отношению к основному должнику на основе положений о ведении дел без поручения, поручитель может потребовать освобождения от поручительства, если:
a) имущественное положение основного должника существенно ухудшилось;
b) судебное преследование основного должника существенно усложняется после принятия поручительства вследствие перемены им места жительства или места нахождения;
c) основной должник просрочил исполнение своего обязательства;
d) кредитор добился вынесения судебного решения, содержащего обязательное для исполнения требование к поручителю.
(2) В случае, когда срок исполнения основного обязательства еще не истек, основной должник вместо освобождения поручителя от поручительства может предоставить ему гарантии.
Статья 1165. Уведомление поручителя об исполнении обязательства должником �
Должник, исполнивший обязательство, обеспеченное поручительством, должен незамедлительно уведомить об этом поручителя. В противном случае поручитель, также исполнивший обязательство, сохраняет право предъявить регрессный иск к должнику.
Ч а с т ь 4
ПРЕКРАЩЕНИЕ ПОРУЧИТЕЛЬСТВА Статья 1166. Право поручителя расторгнуть договор �
(1) Если поручительство установлено для обеспечения будущих или неопределенных обязательств либо если не установлен срок поручительства, поручитель вправе по истечении трех лет со дня установления поручительства расторгнуть договор с предварительным уведомлением об этом за три месяца кредитора, основного должника и остальных поручителей.
Page 230 of 309
(2) Поручительство, установленное на определенный срок, может быть прекращено по истечении пяти лет со дня его установления с соблюдением трехмесячного срока предварительного уведомления.
(3) После расторжения договора поручительство сохраняется лишь по отношению к уже возникшим обязательствам, хотя бы они и были условными и со сроком исполнения.
Статья 1167. Прекращение или изменение обеспеченного обязательства ­
(1) Поручительство прекращается с прекращением обеспеченного им обязательства.
(2) Поручительство прекращается в случае изменения обеспеченного им обязательства без согласия поручителя, если это изменение влечет увеличение ответственности или другие неблагоприятные для поручителя последствия.
(3) Поручительство прекращается в случае передачи обеспеченного долга другому лицу, если поручитель не дал согласия обеспечить исполнение обязательства новым должником.
Статья 1168. Смерть поручителя
Поручительство прекращается в случае смерти поручителя. Любое противное положение является недействительным.
Статья 1169. Невозможность перехода прав
Поручительство прекращается также в случае, когда по причинам, связанным с кредитором, права кредитора в отношении должника не могут перейти к поручителю. В этом случае поручитель освобождается от обязанности в размере понесенных убытков.
Статья 1170. Прекращение поручительства в связи с истечением срока ­
(1) Поручительство прекращается по истечении срока, на который оно предоставлено.
(2) В случае, когда срок поручительства не установлен, оно прекращается, если кредитор в течение года по истечении срока исполнения обеспеченного обязательства не предъявит иск к поручителю.
Глава XXI ­
ФРАНЧАЙЗИНГ Статья 1171. Договор франчайзинга ­
По договору франчайзинга, являющемуся договором последовательного исполнения, самостоятельные предприятия (франчайзер и франчайзи) обязуются взаимно способствовать реализации вещей и услуг путем осуществления определенных поставок каждым из них.
Статья 1172. Форма и условия договора франчайзинга
(1) Договор франчайзинга заключается в письменной форме. Несоблюдение формы договора влечет его недействительность.
(2) В договоре франчайзинга помимо четко установленных взаимных обязательств сторон, срока действия договора, положений о расторжении и продлении договора, других важных элементов должно содержаться полное описание программы предоставления франшизы.
Статья 1173. Обязанности франчайзера
(1) Франчайзер обязан предоставить в распоряжение франчайзи совокупность нематериального имущества, прав, товарных знаков, образцов, элементов устройства, оформлений, концептов снабжения, сбыта, организации, а также другие данные или сведения, необходимые для содействия сбыту.
(2) Помимо этого франчайзер обязан защищать совместную программу предоставления франшизы от вмешательства третьих лиц, постоянно совершенствовать ее и поддерживать франчайзи в его деятельности путем обучения,
Page 231 of 309
информирования и повышения квалификации.
Статья 1174. Обязанности франчайзи
Франчайзи обязан уплатить денежную сумму, исчисляемую в основном в виде доли от объема реализации, соответствующей увеличению объема реализации в результате внедрения программы предоставления франшизы. Наряду с этим он обязан активно и с усердием хорошего предпринимателя использовать программу предоставления франшизы, а также приобретать вещи и услуги через франчайзера или назначенное им лицо, если это непосредственно связано с целью договора.
Статья 1175. Обязанность информирования и сохранения конфиденциальности
При заключении договора стороны обязуются открыто и полно информировать друг друга об обстоятельствах, касающихся франчайзинга, и предоставлять другой стороне необходимую информацию, следуя принципу добросовестности. Стороны должны сохранять в тайне конфиденциальную информацию, в частности в случае, когда договор не заключен.
Статья 1176. Срок действия договора
(1) Срок действия договора определяется сторонами с учетом требований сбыта вещей и услуг, относительно которых достигнута договоренность.
(2) Если срок договора не установлен либо превышает десять лет, любая из сторон вправе расторгнуть договор с предварительным уведомлением об этом за один год. Если ни одна из сторон не воспользовалась правом расторжения договора, он продлевается на очередные два года.
Статья 1177. Обязанность добросовестной конкуренции
(1) Стороны обязаны к добросовестной конкуренции и после прекращения действия договора. С этой целью на франчайзи в пределах определенной территории может быть наложен запрет конкуренции, срок которого не может превышать одного года.
(2) Если запрет конкуренции представляет угрозу профессиональной деятельности франчайзи, то независимо от причин прекращения договора ему должна быть предоставлена соответствующая финансовая компенсация.
Статья 1178. Ответственность франчайзера
(1) Франчайзер несет ответственность за существование и объем прав франшизы, а также за сведения и информацию о программе предоставления франшизы.
(2) Если права, указанные в части (1), не существуют либо если франчайзер виновно нарушает другие обязанности, франчайзи вправе уменьшить выплачиваемую ему сумму. В случае спора размер уменьшения устанавливается на основании мнения независимого эксперта. Расходы на проведение экспертизы несет сторона, оценка которой наиболее далека от установленной экспертизой.
Глава XXII ­ ПОСРЕДНИЧЕСТВО ­ Ч а с т ь 1 ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О ПОСРЕДНИЧЕСТВЕ Статья 1179. Договор посредничества
По договору посредничества одна сторона (посредник) обязуется перед другой стороной (клиентом) действовать в качестве посредника при заключении одного или нескольких договоров между клиентом и третьими лицами.
Статья 1180. Выплата вознаграждения за посредничество
(1) Лицо, обещавшее вознаграждение за посредничество в заключении договора либо за указание возможности заключить договор, обязано выплатить вознаграждение лишь в случае заключения договора вследствие таких указаний.
(2) Если договор заключен под отлагательным условием, вознаграждение может быть истребовано лишь при выполнении этого условия.
(3) Если размер вознаграждения не определен, выплачивается обычное по такого
Page 232 of 309
рода сделкам вознаграждение.
(4) Посредник не вправе уславливаться о выдаче аванса из получаемого в соответствии с настоящей статьей вознаграждения, равно как и соглашаться на получение такого аванса.
(5) Условие, предусматривающее отступление от положений настоящей статьи, признается недействительным.
Статья 1181. Право на прочие вознаграждения
(1) За оказанные посредником услуги, которые не могут быть отнесены к посреднической деятельности, но предусмотрены договором, стороны могут предусмотреть выплату вознаграждения независимо от того, был ли заключен в результате посреднической деятельности договор.
(2) Условие, предусматривающее возмещение расходов, не связанных с посредничеством, или необоснованных расходов, признается недействительным.
Статья 1182. Договор исключительного посредничества
(1) В случае, когда клиент обязуется в течение определенного периода воздержаться от привлечения другого посредника (исключительное посредничество), посредник обязан в течение этого периода действовать в целях посредничества или указания возможности заключить договор.
(2) Если клиент не выполняет обязанность, предусмотренную частью (1), посредник вправе в случае заключения договора с третьим лицом через другого посредника требовать возмещения убытков. В договоре может быть предусмотрена выплата соответствующего суммарного возмещения независимо от наличия доказательств причинения убытков. Это возмещение не может превышать двух с половиной процентов продажной цены, если договором установлено посредничество или указание возможности заключить сделку купли-продажи. Условие, предусматривающее отступление от этих положений в ущерб клиенту, признается недействительным.
(3) Договор исключительного посредничества заключается в письменной форме.
Статья 1183. Расторжение договора посредничества
(1) Договор посредничества может быть расторгнут в любой момент без предварительного уведомления, если не установлен определенный срок.
(2) Договор исключительного посредничества может быть расторгнут лишь по обоснованным причинам и с предварительным уведомлением об этом за две недели.
Статья 1184. Недопустимость выплаты вознаграждения и требований о возмещении убытков �
(1) Требования посредника о выплате вознаграждения и возмещении убытков или расходов исключаются, если договор с третьим лицом касается предмета, принадлежащего посреднику. Это правило применяется также в случае, когда особые обстоятельства оправдывают опасения относительно того, что способность посредника представлять интересы клиента ослаблена.
(2) Посредник сохраняет свои требования относительно вознаграждения или возмещения расходов, если до заключения договора с третьим лицом он в письменной форме изложил клиенту обстоятельства, оправдывающие опасения причинения убытков.
(3) Положения части (1) применяются также в случае, когда какое-либо иное лицо действовало вместо посредника или заключило договор вместо третьего лица.
(4) Посредник утрачивает право на вознаграждение или возмещение расходов, если
вопреки содержанию договора он действовал также в интересах третьих лиц.
(5) Условие, предусматривающее отступление от положений настоящей статьи, признается недействительным.
Ч а с т ь 2 ­
ПОСРЕДНИЧЕСТВО В НАЙМЕ ЖИЛЬЯ ­
Page 233 of 309
Статья 1185. Правила, применяемые к посредничеству в найме жилья �
(1) К договору, которым одна сторона (жилищный посредник) обязуется перед другой стороной осуществлять посредничество в найме жилья или указать ей
возможность заключить договор найма жилья, применяются общие положения о посредничестве в той мере, в которой из норм настоящей части не вытекает иное.
(2) Правила относительно договоров посредничества в найме жилья не применяются к договорам, предметом которых является посредничество в найме жилого помещения туристами.
Статья 1186. Недопустимость выплаты вознаграждения и требований о возмещении убытков жилищному посреднику �
(1) Требования жилищного посредника о выплате вознаграждения и возмещении убытков или расходов исключаются в случае, если:
a) договором найма лишь продлен срок найма или изменены условия найма того же жилья;
b) заключен договор найма жилья, находящегося в управлении жилищного посредника.
(2) За услуги, оказанные в связи с посредничеством или указанием возможности заключить договор найма жилья, жилищный посредник не вправе уславливаться об ином денежном вознаграждении помимо предусмотренного частью (1) статьи 1181.
(3) Условие, предусматривающее отступление от положений настоящей статьи, признается недействительным.
Ч а с т ь 3 ­
ПОСРЕДНИЧЕСТВО В ЗАЙМЕ
Статья 1187. Правила, применяемые к посредничеству в займе �
К договору, которым одна сторона (посредник по займу) обязуется перед другой стороной (клиентом) осуществлять посредничество в получении займа или указать ей возможность заключить договор займа, применяются общие положения о посредничестве в той мере, в которой из норм настоящей части не вытекает иное.
Статья 1188. Форма и содержание договора посредничества в займе
(1) Договор посредничества в займе заключается в письменной форме.
(2) В договоре посредничества в займе указывается размер вознаграждения посреднику по займу в процентном отношении к стоимости займа. Помимо этого должны быть указаны размер и срок займа, проценты по нему и порядок его погашения с указанием времени и периодичности возврата, срок обременения процентами, дополнительные расходы по займу, а также реальный годовой процент, общая сумма, подлежащая уплате посреднику, имя или наименование и адрес заимодавца.
(3) Положения части (2) не применяются, если целью посредничества или указания возможности является заключение договора займа, обеспеченного ипотекой, займа в целях финансирования сделки с недвижимостью или займа, предоставленного посреднику для осуществления его профессиональной, коммерческой, общественной или служебной деятельности.
(4) Договор не может быть связан с предложением передачи займа.
(5) Посредник по займу обязан передать клиенту один экземпляр договора.
Статья 1189. Вознаграждение посреднику по займу �
(1) Клиент обязан выплатить вознаграждение посреднику, только если в результате
его посредничества или указания им возможности займ предоставлен клиенту. Соглашение, заключенное с отступлением в ущерб клиенту, признается недействительным.
Page 234 of 309
(2) За услуги, оказанные в связи с посредничеством или указанием возможности заключить договор займа, посредник по займу не вправе уславливаться об ином денежном вознаграждении помимо предусмотренного частью (1).
Ч а с т ь 4 ­
ТОРГОВОЕ ПОСРЕДНИЧЕСТВО Статья 1190. Общие положения о торговом посредничестве ­
(1) Обладателем прав и обязанностей торгового посредника признается лицо, которое в процессе профессиональной деятельности в пользу другого лица, не будучи постоянно уполномоченным на это на основе договора, осуществляет посредничество в заключении договоров по приобретению или продаже вещей или ценных бумаг, в страховании, в банковских операциях, в перевозке имущества, найме предметов торгового оборота.
(2) Положения настоящей части не применяются к посредничеству в иных операциях помимо указанных в части (1) и операциях с недвижимостью.
Статья 1191. Окончательный текст договора
(1) За исключением случаев, когда стороны или местные обычаи освобождают его от этой обязанности, торговый посредник обязан немедленно после заключения договора представить каждой из сторон подписанный им окончательный текст, содержащий указание сторон, предмет и условия договора, а в случае продажи товаров или ценных бумаг – их вид и количество, цену и срок поставки.
(2) В случае сделок, которые не могут быть исполнены на месте, окончательный текст договора должен быть направлен сторонам для подписания, после чего каждой из сторон передается экземпляр, подписанный другой стороной.
(3) Если одна из сторон отказывается принять или подписать окончательный текст договора, торговый посредник должен незамедлительно уведомить об этом другую сторону.
Статья 1192. Определенное обязательство
(1) В случае, когда одна из сторон получила окончательный текст договора, в отношении которого торговый посредник оставил за собой право указания другой стороны, она признается обязанной на основе соглашения с определенной впоследствии стороной, если против последней не могут быть выдвинуты обоснованные возражения.
(2) Определение другой стороны должно осуществляться в срок, установленный обычаем места принятия окончательного текста, а в отсутствие такового – в разумный срок.
(3) Если другая сторона не определена либо против нее имеются обоснованные возражения, сторона имеет право предъявить торговому посреднику требование об исполнении договора. Это право не существует, если сторона не заявила незамедлительно торговому посреднику, по его запросу, о том, что требует исполнения договора.
Статья 1193. Хранение образцов
(1) В той мере, в которой стороны или местные обычаи и характер вещей позволяют это, торговый посредник обязан хранить образцы вещей, проданных в результате его посредничества, до момента принятия вещей без возражений или до завершения сделки иным образом.
(2) Торговый посредник должен пометить образец для того, чтобы его можно было идентифицировать.
Статья 1194. Отсутствие полномочий на получение платежей
Торговый посредник не считается уполномоченным получать плату или иное предусмотренное договором вознаграждение.
Статья 1195. Ответственность торгового посредника
Торговый посредник отвечает перед обеими сторонами за убытки, причиненные по
Page 235 of 309
его вине.
Статья 1196. Право требовать вознаграждения от обеих сторон
Если стороны не условились о порядке выплаты вознаграждения торговому посреднику, в отсутствие местного обычая, предусматривающего иное, вознаграждение выплачивается сторонами в равных долях.
Статья 1197. Реестр торгового посредника
(1) Торговый посредник обязан вести учет, регистрируя ежедневно совершенные сделки. Запись производится в хронологическом порядке. Торговый посредник должен подписываться под каждой внесенной записью.
(2) К реестру торгового посредника применяются положения о торговых реестрах.
Статья 1198. Предоставление выписок из реестра торгового посредника
Торговый посредник обязан по требованию сторон выдавать подписанные им выписки из реестра. Выписки содержат все данные относительно сделок, в которых он выступал посредником.
Глава XXIII ­ КОММЕРЧЕСКИЙ АГЕНТ. ­ ПРОФЕССИОНАЛЬНЫЙ КОМИССИОНЕР ­ Ч а с т ь 1 ­
КОММЕРЧЕСКИЙ АГЕНТ Статья 1199. Общие положения о коммерческом агенте
(1) Коммерческим агентом признается занимающееся самостоятельной предпринимательской деятельностью физическое лицо, которому поручается на
постоянной основе осуществлять посредничество или заключать коммерческие
договоры в отношении вещей и услуг от имени и за счет другого предприятия
(принципала).
(2) В целях настоящего кодекса не считается коммерческим агентом лицо, которое:
а) являясь служащим принципала, наделено полномочиями заключать обязательные для принципала договоры;
b) являясь партнером принципала, наделено правом заключать обязательные для его партнеров договоры;
с) является управляющим процедурой реорганизации либо процедурой ликвидации в процессе несостоятельности;
d) действует на товарных биржах.
Статья 1200. Обязанности коммерческого агента
(1) Коммерческий агент обязан добросовестно представлять интересы принципала. (2) Коммерческий агент обязан принимать соответствующие меры в процессе
переговоров, а также заключать при необходимости договоры по указанию принципала, предоставлять принципалу всю необходимую информацию, имеющуюся в его распоряжении, выполнять данные принципалом разумные указания.
Статья 1201. Обязанности принципала
Принципал обязан соблюдать в отношениях с коммерческим агентом принцип добросовестности. В частности, принципал обязан предоставлять коммерческому агенту всю необходимую для исполнения агентского договора информацию, извещать коммерческого агента в разумные сроки об ожидаемом уменьшении объема коммерческих сделок по сравнению с предполагаемым агентом в нормальной ситуации, а также об одобрении, отказе или неисполнении по поводу коммерческого договора, предложенного агентом.
Статья 1202. Вознаграждение коммерческому агенту
(1) Коммерческий агент имеет право на вознаграждение за оказанные принципалу услуги в соответствии с агентским договором.
(2) Если сумма вознаграждения не установлена, считается, что достигнуто согласие
Page 236 of 309
относительно обычного в этой сфере деятельности вознаграждения. При невозможности установления обычного вознаграждения коммерческий агент имеет право на разумное вознаграждение за оказанные принципалу услуги с учетом всех обстоятельств дела и принципа справедливости.
Статья 1203. Уплата вознаграждения
(1) Вознаграждение может уплачиваться полностью либо частично в форме комиссионного вознаграждения, то есть вознаграждения, варьирующегося в зависимости от суммы коммерческой сделки.
(2) Коммерческий агент имеет право на получение комиссионного вознаграждения за совершенную в период действия агентского договора сделку, если и в той мере, в которой:
а) сделка заключена в результате действий соответствующего коммерческого агента;
b) сделка заключена с третьим лицом, которое ранее стало клиентом принципала в аналогичной сделке благодаря действиям соответствующего коммерческого агента.
(3) Коммерческий агент также имеет право на комиссионное вознаграждение за сделки, совершенные в период действия агентского договора, если он обладает исключительным правом, предоставленным ему в соответствии с агентским договором принципалом, на ведение переговоров или заключение договоров от имени принципала на определенной территории или с определенной группой клиентов и если был заключен договор с клиентом, принадлежащим к данной территории или группе клиентов.
(4) Коммерческий агент имеет право на получение комиссионного вознаграждения за сделку, совершенную после истечения срока действия агентского договора, если:
а) в соответствии с положениями частей (2) и (3) предложение третьего лица заключить договор (оферта или требование) было получено принципалом или коммерческим агентом до истечения срока действия агентского договора;
b) сделка заключена благодаря действиям коммерческого агента в разумный срок с момента истечения срока действия агентского договора.
(5) Коммерческий агент не имеет права на получение комиссионного вознаграждения в соответствии с частями (2) и (3), если комиссионное вознаграждение должно быть уплачено предшествующему коммерческому агенту в соответствии с частью (4), за исключением случая, когда было бы справедливым поделить комиссионное вознаграждение между двумя агентами.
Статья 1204. Срок уплаты комиссионного вознаграждения
(1) Коммерческий агент имеет право на комиссионное вознаграждение с момента исполнения сделки и в той мере, в которой она исполнена. По соглашению сторон право коммерческого агента на вознаграждение может возникнуть с момента наступления обязательства принципала по исполнению сделки, совершенной с третьим лицом, либо с момента исполнения сделки третьим лицом.
(2) Комиссионное вознаграждение должно быть уплачено не позднее последнего дня месяца, в течение которого агент получил право на него. Отступление от положений настоящей части в ущерб коммерческому агенту не допускается.
Статья 1205. Прекращение права на комиссионное вознаграждение �
(1) Если договор между принципалом и третьим лицом не был исполнен, право на комиссионное вознаграждение прекращается при условии, что неисполнение
произошло не по вине принципала. Отступление от положений настоящей части в ущерб коммерческому агенту не допускается.
(2) В случае прекращения права на вознаграждение комиссионное вознаграждение, уже полученное агентом, должно быть возвращено им.
Статья 1206. Предоставление информации о расчете вознаграждения �
Page 237 of 309
(1) Принципал обязан в письменной форме предоставить коммерческому агенту расчет комиссионного вознаграждения, на которое тот имеет право. Расчет должен содержать основные элементы, использованные при определении суммы комиссионного вознаграждения.
(2) Коммерческий агент имеет право на получение информации, в том числе выписок из имеющихся в распоряжении принципала реестров и документов, необходимых агенту для проверки суммы причитающегося ему комиссионного вознаграждения.
(3) Отступление от положений частей (1) и (2) в ущерб коммерческому агенту не допускается.
Статья 1207. Форма агентского договора
(1) Агентский договор может быть заключен в письменной или устной форме.
(2) Каждая из сторон имеет право требовать заключения договора в письменной форме или получить от другой стороны документ, определяющий обязательства, принятые на себя соответствующей стороной согласно агентскому договору.
Статья 1208. Срок действия агентского договора
(1) Договор между коммерческим агентом и принципалом может быть заключен на неопределенный срок.
(2) Если стороны продолжают исполнять свои обязанности по заключенному на определенный срок агентскому договору, договор считается продленным на неопределенный срок.
Статья 1209. Прекращение агентского договора
(1) Агентский договор, заключенный или продленный на неопределенный срок, может быть прекращен по инициативе любой из сторон путем уведомления другой стороны.
(2) Срок уведомления должен составлять не менее одного месяца в течение первого года с момента заключения договора, двух месяцев – в течение второго года с момента заключения договора и трех месяцев – в течение третьего года и последующих лет с момента заключения договора. Стороны не могут предусмотреть в договоре более короткие сроки уведомления.
(3) Если стороны договорились о более длительных сроках уведомления, чем сроки, указанные в части (2), срок уведомления, предусмотренный для принципала, не может быть короче срока уведомления, предусмотренного для коммерческого агента.
(4) Истечение срока уведомления должно совпадать с концом календарного месяца, если договором не предусмотрено иное.
Статья 1210. Оговорка о конкуренции
(1) Стороны могут предусмотреть в агентском договоре положение, ограничивающее деятельность коммерческого агента в той же сфере, в которой действует принципал, после прекращения договорных отношений (оговорка о конкуренции).
(2) Оговорка о конкуренции действительна, если она:
а) выражена в письменной форме; ­
b) относится к определенной территории либо к определенной группе клиентов и ­
определенной территории и к тому же виду вещей или услуг, которые предусмотрены
агентским договором;
с) не нарушает законодательство о защите конкуренции и об ограничении монополистической деятельности.
(3) Оговорка о конкуренции действительна в течение двух лет с момента прекращения договорных отношений.
Статья 1211. Компенсация и возмещение убытков
(1) По прекращении договорных отношений коммерческий агент может требовать от принципала соответствующей компенсации, если:
Page 238 of 309
а) он привлек к принципалу новых клиентов либо значительно увеличил объем торговых сделок с имеющимися клиентами и принципал продолжает получать существенную прибыль от сделок с ними;
b) выплата компенсации является справедливой с учетом всех обстоятельств, в частности комиссионного вознаграждения, которое коммерческий агент получил бы при продолжении договорных отношений на основании совершенных или осуществимых в будущем сделок с привлеченными им клиентами, либо оговорки о конкуренции, предусмотренной агентским договором в соответствии со статьей 1210. (2) Размер компенсации не может превышать эквивалент вознаграждения коммерческого агента за один год, рассчитанный в среднем за последние пять лет его деятельности. При более коротких договорных отношениях исходной величиной является средняя величина вознаграждения за соответствующий период
деятельности.
(3) Выплата компенсации лишает коммерческого агента права требовать возмещения убытков.
(4) Коммерческий агент имеет право требовать возмещения убытков, причиненных ему в результате прекращения договорных отношений с принципалом. Причинением убытков является, в частности, такое прекращение договорных отношений, вследствие которого:
а) коммерческий агент лишен комиссионного вознаграждения, которое причиталось бы ему в случае должного исполнения агентского договора, при условии получения принципалом существенной прибыли, связанной с деятельностью агента;
b) коммерческий агент лишен возможности возместить расходы, понесенные им в процессе исполнения агентского договора в соответствии с указаниями принципала.
(5) Право на компенсацию в случаях, предусмотренных частью (1), и на возмещение убытков в случаях, предусмотренных частью (4), может быть осуществлено наследниками при прекращении договорных отношений вследствие смерти коммерческого агента.
(6) Требование компенсации и возмещения убытков должно быть предъявлено в течение одного года после прекращения договорных отношений.
(7) Компенсация и возмещение ущерба не выплачиваются, если:
а) принципал имел законное право расторгнуть договор на основании вины коммерческого агента;
b) договорные отношения прекращены по инициативе коммерческого агента, за исключением случаев, когда прекращение вызвано поведением принципала либо связано с возрастом или повреждением здоровья коммерческого агента, в результате чего он не мог продолжать свою деятельность в соответствии с агентским договором;
с) по соглашению с принципалом коммерческий агент передал свои права и обязанности по агентскому договору третьему лицу.
Ч а с т ь 2 ­
ПРОФЕССИОНАЛЬНЫЙ КОМИССИОНЕР
Статья 1212. Общие положения о профессиональном комиссионере ­
(1) Профессиональным комиссионером (комиссионером) признается лицо, которое в рамках своей постоянной коммерческой деятельности обязуется заключать договоры в отношении товаров или ценных бумаг от своего имени, но за счет другого
лица (комитента).
(2) К деятельности комиссионера, не регулируемой нормами настоящей части, применяются правила о коммерческом агенте.
(3) Нормы о договоре комиссии применяются в той мере, в которой положениями настоящей главы не предусмотрено иное.
Статья 1213. Обязанности комиссионера
(1) Комиссионер обязан исполнять взятые на себя обязанности с усердием
Page 239 of 309
хорошего коммерсанта. Он должен соблюдать интересы комитента и выполнять данные им указания.
(2) Комиссионер должен предоставлять комитенту всю необходимую информацию, в частности незамедлительно сообщать об исполнении комиссии. Он обязан предоставлять комитенту отчет об исполнении комиссии и передавать ему все необходимое для соответствующего исполнения.
(3) Комиссионер отвечает перед комитентом за исполнение совершенной сделки в случае, если он одновременно с уведомлением об исполнении комиссии не указал третье лицо, с которым совершил сделку.
Статья 1214. Последствия невыполнения указаний комитента
Если комиссионер не следует указаниям комитента, он обязан возместить последнему причиненные в связи с этим убытки. При этом комитент вправе не признать действительной совершенную таким образом сделку в отношении себя.
Статья 1215. Пределы цены
(1) В случае, когда комиссионер произвел продажу по цене ниже установленной или превысил установленную ему для покупки цену, комитент, если он намерен отказаться от сделки как от совершенной не за его счет, должен заявить об этом незамедлительно после уведомления о совершении сделки. В противном случае отступление от определенной цены считается одобренным.
(2) Если комиссионер одновременно с уведомлением о совершении сделки заявляет, что согласен покрыть разницу в цене, комитент не имеет права отказаться от сделки. При этом право комитента требовать возмещения убытков, превышающих разницу в цене, остается в силе.
Статья 1216. Заключение соглашения на более выгодных условиях
В случае, когда комиссионер совершил сделку на более выгодных условиях, чем установленные комитентом, выгода засчитывается в пользу комитента. Это правило действует, в частности, если цена, по которой комиссионер осуществил продажу, превышает цену, определенную комитентом как самую низкую, либо если покупная цена не достигает определенной комитентом наивысшей цены.
Статья 1217. Вознаграждение комиссионеру
(1) Если сделка исполнена, комиссионер вправе требовать выплаты комиссионных. (2) Хотя бы сделка и не была исполнена, комиссионер тем не менее имеет право на
комиссионные, если таковые в обычаях коммерческого оборота.
(3) Комиссионер также может требовать выплаты комиссионных, если совершенная им сделка не исполнена по вине комитента или в связи с его личностью.
Статья 1218. Поврежденный или имеющий недостатки товар
Если поступивший к комиссионеру товар поврежден или имеет недостатки, обнаруженные при осмотре, комиссионер обязан обеспечить доказательство состояния товара перевозчику и комитенту и незамедлительно сообщить об этом комитенту. В противном случае он обязан возместить причиненные в связи с этим убытки.
Статья 1219. Ответственность комиссионера за товар
(1) Комиссионер отвечает за утрату или повреждение находящегося у него на хранении товара лишь в случае, если утрата или повреждение не основываются на обстоятельствах, которые не могли быть предотвращены усердием хорошего коммерсанта.
(2) Комиссионер отвечает за то, что товар не застрахован, лишь в случае, если комитентом ему было дано указание осуществить страхование.
Статья 1220. Аванс и кредит при исполнении договора комиссии �
(1) В случае, когда комиссионер без согласия комитента выдает третьему лицу
Page 240 of 309
аванс или кредит, он действует на свой риск.
(2) Если обычаи коммерческого оборота предусматривают возможность предоставления отсрочки уплаты покупной цены, при отсутствии иного указания со стороны комитента комиссионер также пользуется этим правом.
(3) В случае, когда комиссионер произвел продажу в кредит, не имея на то полномочий, он обязан в качестве должника незамедлительно уплатить комитенту покупную цену.
Статья 1221. Подобные договоры
Если не предусмотрено иное либо из существа отношений не вытекает иное, положения настоящей части применяются и в случае, когда комиссионер при осуществлении своей коммерческой деятельности принимает на себя обязанность совершать от своего имени за счет других лиц сделки, отличные от указанных в части (1) статьи 1212.
Глава XXIV ­
БАНКОВСКИЕ ДОГОВОРЫ И ОПЕРАЦИИ ­
Ч а с т ь 1 ­
БАНКОВСКИЙ ВКЛАД
Статья 1222. Договор банковского вклада
(1) По договору банковского вклада банк или иное получившее лицензию в соответствии с законом финансовое учреждение (банк) принимает от своего клиента (вкладчика) либо от третьих лиц в пользу вкладчика денежную сумму, которую обязуется возвратить вкладчику по истечении определенного срока (срочный вклад) или по требованию (вклад до востребования).

[Ст.1222 ч.(1) изменена ЗП33 от 06.03.12, MO99-102/25.05.12 ст.330]

(2) К отношениям между банком и вкладчиком применяются положения о займе и о текущем банковском счете в той мере, в которой они не противоречат положениям настоящей части и существу банковского вклада.
Статья 1223. Форма договора банковского вклада
Договор банковского вклада заключается в письменной форме. Письменная форма договора считается соблюденной в случае выдачи банком вкладчику сберегательной книжки, депозитного сертификата или любого иного документа, удостоверяющего вклад денежных средств и отвечающего требованиям закона и применяемым в банковской практике обычаям.
Статья 1224. Проценты
(1) Банк выплачивает вкладчику проценты в размере и в порядке, предусмотренных договором; в случае, если размер процентов не предусмотрен в договоре, он определяется в соответствии с положениями статьи 619. Стороны могут договориться о невыплате процентов вкладчику.
(2) Банк не может в одностороннем порядке уменьшить размер процентов иначе как в предусмотренных законом или договором случаях при условии соблюдения срока предварительного уведомления, составляющего не менее пятнадцати дней.
Статья 1225. Порядок начисления и выплаты процентов
(1) Проценты на сумму банковского вклада начисляются начиная со дня, следующего за днем ее внесения, по день, предшествующий ее возврату или производству расчетов по ней по иным законным основаниям.
(2) Если договором банковского вклада не предусмотрено иное, проценты на сумму банковского вклада выплачиваются вкладчику по его требованию по истечении каждого квартала, а не востребованные в этот срок проценты увеличивают сумму вклада, на которую продолжают начисляться проценты.
(3) При возврате суммы вклада выплачиваются все начисленные к этому моменту проценты.
Статья 1226. Банковская тайна
(1) Банк гарантирует тайну сведений, касающихся деловых отношений с клиентом.
Page 241 of 309
(2) Сведения, составляющие банковскую тайну, могут предоставляться лишь по требованию самого клиента или его представителя. Банк может предоставлять такие сведения представителям органов публичной власти лишь в случаях и порядке, предусмотренных законом.
(3) В случае разглашения банком сведений, составляющих банковскую тайну, клиент, права которого нарушены, вправе потребовать возмещения причиненных убытков.
Статья 1227. Срочные вклады и вклады до востребования
(1) Независимо от вида вклада банк обязан возвратить полностью или частично сумму вклада по первому требованию вкладчика при условии соблюдения срока предварительного уведомления в соответствии с соглашением сторон или с применяемыми в банковской практике обычаями. Любое противное условие в ущерб вкладчику является ничтожным.
(2) В случае возврата вкладчику полностью или частично суммы вклада до истечения установленного срока проценты начисляются в размере, предусмотренном для вкладов до востребования, если договором не предусмотрено иное.
ТЕКУЩИЙ БАНКОВСКИЙ СЧЕТ Статья 1228. Договор текущего банковского счета
По договору текущего банковского счета банк обязуется принимать и зачислять на счет клиента (владельца счета) денежные суммы, внесенные клиентом или третьими лицами в наличной форме либо перечисленные со счетов других лиц, исполнять в пределах имеющихся на счете сумм распоряжения клиента о перечислении соответствующих сумм другим лицам и о снятии наличности, а также осуществлять другие операции по счету клиента по его поручению в соответствии с законом, договором и применяемыми в банковской практике обычаями, а клиент обязуется уплачивать вознаграждение за предоставление указанных услуг.
Статья 1229. Распоряжение находящимися на счете денежными суммами
(1) Владелец счета по своему усмотрению распоряжается денежными суммами, находящимися на его счете, в любое время, за исключением случаев, когда соглашением сторон установлен срок предварительного уведомления. Клиент вправе отменить свои указания в связи с распоряжением денежными суммами, находящимися на его счете. Отмена является действительной в случае ее получения банком до момента исполнения соответствующих указаний.
(2) Лица, уполномоченные распоряжаться находящимися на счете денежными суммами, указываются клиентом путем представления соответствующих документов, предусмотренных законом, договором и применяемыми в банковской практике обычаями.
(3) Идентификация лиц, уполномоченных распоряжаться находящимися на счете денежными суммами, осуществляется банком на основе подписей или других средств идентификации.
Статья 1230. Распоряжения и указания клиента
(1) Банк обязан совершать операции по счету клиента только по его распоряжению. Банк не может совершать операции по счету клиента без его распоряжений иначе как в случаях, предусмотренных законом или договором.
(2) В случае совершения операций по счету клиента банк обязан следовать указаниям владельца счета в пределах целей, предусмотренных договором.
(3) В случае, когда банк не исполняет указаний владельца счета или отклоняется от них, если нельзя считать, что, зная фактическое положение дел, владелец счета
Page 242 of 309
одобрил бы отклонения, банк обязан возместить причиненные убытки. Сумма, ошибочно записанная в дебет на счете клиента, подлежит вновь зачислению в кредит. (4) К отношениям банка и клиента применяются правила о договоре поручения, если они не противоречат положениям настоящей главы и существу договора
банковского счета.
Статья 1231. Бухгалтерский учет операций и выписки со счета
Банк ведет бухгалтерский учет счета путем записи совершенных операций в кредит и дебет, будучи обязанным предоставлять клиенту в установленные сроки выписки со счета, отражающие его состояние. Владелец счета может потребовать в любой момент предоставления ему информации или объяснений о состоянии счета и обстоятельствах в связи с совершением им любой операции по счету.
Статья 1232. Встречные требования банка и клиента
(1) Банк обязан уплачивать клиенту проценты за пользование находящимися на его счете средствами, если договором не предусмотрено иное.
(2) Встречные требования банка и клиента погашаются путем зачета.
Статья 1233. Расторжение договора �
(1) Договор, заключенный на неопределенный срок, может быть расторгнут любой
из сторон в любой момент при условии соблюдения срока предварительного уведомления, установленного договором или в соответствии с применяемыми в банковской практике обычаями, а при отсутствии такового – в течение пятнадцати дней.
(2) Банк может расторгнуть договор только так, чтобы владелец счета мог иным образом производить расчеты в безналичном порядке, если не существует обоснованных причин для расторжения.
Статья 1234. Обязанность сохранения конфиденциальности
(1) Банк обязуется сохранять тайну сведений, ставших ему известными вследствие деловых отношений с клиентом. Данная обязанность не существует, если это вытекает из требований закона либо если она относится к сведениям общего характера, разглашение которых не наносит ущерб обоснованным интересам клиента. (2) Обязанность сохранения конфиденциальности остается и после прекращения
договорных отношений.
Статья 1235. Инкассирование и оплата чеков
(1) Банк обязан, хотя бы и в отсутствие дополнительного договора об этом, инкассировать путем своевременного представления банку-трассату представленные клиентом чеки, а в случае неинкассирования принять необходимые меры обеспечения.
(2) При наличии соответствующего договора банк обязан оплачивать чеки, выпущенные клиентом, в пределах его актива.
Ч а с т ь 3 ­
БАНКОВСКИЙ КРЕДИТ Статья 1236. Договор банковского кредита �
(1) По договору банковского кредита банк (кредитор) обязуется предоставить лицу (должнику) денежную сумму (кредит), а должник обязуется возвратить полученную сумму и уплатить проценты на нее, а также другие причитающиеся платежи, предусмотренные договором.
(2) Договор банковского кредита заключается в письменной форме.
(3) К договору банковского кредита применяются положения о договоре займа в той мере, в которой положениями настоящей главы не предусмотрено иное или из существа договора банковского кредита не вытекает иное.
Статья 1237. Проценты по банковскому кредиту
(1) Стороны договора банковского кредита могут условиться о выплате твердых или плавающих процентов.
Page 243 of 309
(2) Если стороны условились о выплате плавающих процентов, их размер может быть изменен соглашением сторон.
(3) Кредитор не может в одностороннем порядке изменить размер процентов иначе как в случаях, предусмотренных законом или договором. Если договором предусмотрено право банка в одностороннем порядке изменить размер процента, изменение производится с учетом базисной ставки Национального банка Молдовы, уровня инфляции и динамики рынка, а также с учетом правил справедливости.

[Ст.1237 ч.(3) изменена ЗП33 от 06.03.2012, MO99-102/25.05.2012 ст.330]

(4) Кредитор должен письменно уведомить должника об изменении размера процентов не позднее чем за десять дней до изменения. Новый размер процентов применяется к кредитному сальдо, существующему на дату изменения.
Статья 1238. Комиссионные
Помимо уплаты процентов стороны могут условиться об уплате комиссионных за услуги, оказанные в связи с использованием кредита.
Статья 1239. Кредит на текущем счете
(1) Кредит может быть выдан путем предоставления в распоряжение должника денежной суммы (кредитной линии), которую он может использовать по частям в зависимости от своих нужд.
(2) Проценты по кредиту на текущем счете исчисляются исходя из суммы кредита, фактически использованной в определенный период времени.
Статья 1240. Гарантии возврата кредита
(1) Стороны могут условиться об установлении имущественных гарантий (залога), индивидуальных гарантий (поручительства) или иных гарантий, используемых в банковской практике.
(2) Если кредитор считает гарантии возврата кредита недостаточными, он вправе потребовать установления дополнительных гарантий. В случае отказа должника предоставить требуемые кредитором дополнительные гарантии кредитор вправе уменьшить сумму кредита пропорционально размеру уменьшения гарантии или расторгнуть договор.
(3) Кредитор обязан согласиться с отменой таких мер обеспечения, которые превышают условленный размер гарантий. Это положение не применяется в случаях, когда меры обеспечения превышают размер условленных гарантий только временно.
Статья 1241. Отказ от исполнения договора
(1) Кредитор вправе отказаться от исполнения своей обязанности предоставить кредит должнику, если после подписания кредитного договора:
a) появились обстоятельства, очевидно свидетельствующие о неспособности должника в будущем возвратить кредит;
b) должник или третье лицо нарушают взятую на себя обязанность предоставить гарантии возврата кредита или иные условия, предъявленные банком для предоставления кредита.
(2) Если договором предусмотрено предоставление кредита в рассрочку, кредитор вправе отказаться от предоставления следующих частей кредита в случае неисполнения должником условий договора относительно предыдущей части или частей кредита.
(3) Должник вправе отказаться от получения кредита полностью или частично. В этом случае он должен выплатить кредитору вознаграждение за предоставление кредита (комиссионные за неиспользование). Положения настоящей части не применяются к потребительским кредитным договорам, регулируемым Законом о кредитных договорах с потребителями.

[Cт.1241 ч.(3) изменена ЗП203 от 12.07.13, МО191-197/06.09.13 ст.621; в силу с

06.03.14]

(4) Осуществление права отказа от кредита, предусмотренного частями (1) – (3), допускается при условии уведомления стороной, отказывающейся от исполнения
Page 244 of 309
договора, другой стороны в течение разумного срока до предусмотренного договором момента исполнения обязанностей, составляющих предмет отказа.
Статья 1242. Расторжение договора
(1) Кредитор может расторгнуть договор и потребовать возврата суммы кредита и причитающихся платежей, если:
a) должник стал неплатежеспособным;
b) должник не предоставил требующиеся от него гарантии либо уменьшил предоставленные гарантии без согласия кредитора;
c) должник не уплатил проценты в установленный срок;
d) должник не исполнил обязанность возврата не менее двух частей кредита в случае, когда договором предусмотрен возврат кредита в рассрочку;
e) имеются другие случаи, предусмотренные законом или договором.
(2) Расторжение договора немедленно приостанавливает использование кредита, однако кредитор обязан предоставить должнику срок, составляющий не менее пятнадцати дней, для возврата использованных сумм и причитающихся платежей.
(3) Должник может в любой момент заявить о расторжении кредитного договора, предусматривающего выплату плавающих процентов, при условии извещения об этом кредитора в семидневный срок со дня получения уведомления об изменении размера процентов.
(4) Должник может расторгнуть договор, которым установлена выплата твердых процентов за определенный срок, если обязанность выплаты процентов прекращается до срока, установленного для возврата кредита, и другие проценты не установлены. Срок предварительного уведомления составляет пятнадцать дней.
(5) Расторжение договора по указанной в пункте d) части (1) причине имеет силу только в случае, если кредитором был предоставлен должнику пятнадцатидневный срок для уплаты суммы задолженности и сумма не была уплачена.
Статья 1243. Ответственность должника
(1) В случае неисполнения должником обязанности по возврату кредита в установленный срок, а также обязанностей по уплате процентов и других причитающихся платежей кредитор может потребовать уплаты пени за просрочку в порядке и размере, предусмотренных законом или договором.
(2) В случае просрочки должником уплаты задолженности на основании договора, когда стороны не установили в договоре уплату пени за просрочку, на сумму задолженности начисляется процент, превышающий на пять процентов предусмотренную договором процентную ставку.
(3) Если кредитный договор расторгнут кредитором по причине просрочки возврата должником причитающихся платежей, кредитор вправе требовать уплаты процентов в размере процентной ставки, предусмотренной законом. Реализация этого права не лишает кредитора или должника права доказывать причинение бoльших или меньших убытков в результате просрочки возврата кредита.
Статья 1244. Ответственность кредитора
В случае неисполнения банком своего обязательства о предоставлении кредита должник может потребовать уплаты пени за просрочку в порядке и размере, предусмотренных законом или договором.
Статья 1245. Возмещение убытков в случае досрочного возврата кредита �
(1) В случае возврата кредита должником ранее установленного срока кредитор
вправе требовать возмещения убытков, причиненных досрочным погашением, за вычетом сэкономленных сумм и с учетом того, что за счет этих средств мог бы быть предоставлен другой кредит. При исчислении размера убытков учитываются упущенная выгода кредитора, а также расходы, которых избежал должник в связи с досрочным погашением кредита.
(2) В случае потребительских кредитных договоров убытки возмещаются
Page 245 of 309
компенсацией, размер которой устанавливается Законом о кредитных договорах с потребителями.

[Cт.1245 ч.(2) введена ЗП203 от 12.07.13, МО191-197/06.09.13 ст.621, единую часть считать частью (1); в силу с 06.03.14]

Ч а с т ь 4
БАНКОВСКАЯ ГАРАНТИЯ Статья 1246. Банковская гарантия �
(1) Банковская гарантия – это письменное обязательство, взятое на себя банком или иным финансовым учреждением (гарантом) по просьбе другого лица (распорядителя), уплатить кредитору распорядителя (бенефициару) определенную денежную сумму на основании письменного заявления бенефициара.
(2) Банковская гарантия обеспечивает исполнение обязательств распорядителя перед бенефициаром.
(3) Распорядитель обязан выплатить гаранту условленное вознаграждение.
(4) Предусмотренное банковской гарантией обязательство перед бенефициаром не зависит от основного обязательства, для обеспечения которого она была установлена, хотя бы в гарантии и содержалась ссылка на это обязательство.
Статья 1247. Безотзывность банковской гарантии
Банковская гарантия не может быть отозвана, если не установлено иное.
Статья 1248. Недопустимость передачи банковской гарантии �
Право на банковскую гарантию не может быть передано, если в ней не
предусмотрено иное.
Статья 1249. Вступление банковской гарантии в силу
Банковская гарантия вступает в силу с момента ее выдачи, если в ней не предусмотрено иное.
Статья 1250. Требование оплаты
(1) При наступлении обеспеченного гарантией случая бенефициар должен заявить свои права в письменной форме с приложением необходимых подтверждающих документов. Бенефициар должен указать, в чем состоит неисполнение обязательства распорядителем.
(2) Бенефициар может заявить свои права только в течение установленного гарантией срока.
Статья 1251. Обязанности гаранта
(1) При получении заявления от бенефициара гарант должен незамедлительно уведомить об этом распорядителя.
(2) Если бенефициар заявил свои права, гарант обязан в течение разумного срока и с должной заботливостью проверить, соблюдены ли необходимые условия для оплаты. Он обязан, в частности, произвести тщательную проверку документов, обосновывающих обеспеченный гарантией случай.
Статья 1252. Отказ в удовлетворении требований по оплате �
(1) Гарант должен отказать в удовлетворении требований, вытекающих из банковской гарантии, если случай, обеспеченный гарантией, не произошел, если представленные документы не соответствуют предусмотренным документам либо представлены по истечении срока, установленного в гарантии. В случае, когда гарант отказывается удовлетворить требования, вытекающие из гарантии, он обязан
незамедлительно уведомить об этом бенефициара.
(2) Если до удовлетворения требований бенефициара гарант узнал, что основной долг, обеспеченный гарантией, уже оплачен, прекратился по иным основаниям либо является недействительным, он должен незамедлительно сообщить об этом бенефициару и распорядителю. Если после уведомления распорядитель повторно отдает распоряжение об оплате, гарант обязан произвести оплату.
Статья 1253. Пределы обязательства гаранта
Page 246 of 309
(1) Обязательство гаранта перед бенефициаром ограничивается уплатой суммы, на которую выдана гарантия.
(2) Если банковской гарантией не предусмотрено иное, ответственность гаранта перед бенефициаром за неисполнение обязательства, вытекающего из гарантии, не ограничивается суммой, на которую выдана гарантия.
Статья 1254. Основания прекращения обязательства гаранта
(1) Обязательство гаранта перед бенефициаром прекращается вследствие:
а) уплаты суммы, на которую выдана гарантия; ­
b) истечения срока гарантии;
c) отказа бенефициара;
d) письменного подтверждения гарантом отказа бенефициара. ­
(2) Прекращение обязательства в соответствии с пунктами a), b) и d) не зависит от
передачи гарантийного письма гаранту.
(3) Гарант должен незамедлительно сообщить распорядителю о прекращении гарантии.
Статья 1255. Обязанность распорядителя перед гарантом ­
(1) Распорядитель обязан возвратить гаранту сумму, выплаченную на основе банковской гарантии.
(2) Право на возврат суммы существует только в той мере, в которой гарант мог считать необходимыми выплаты, произведенные в пользу бенефициара в соответствии с соглашением, заключенным с распорядителем.
Ч а с т ь 5 ­
ПЛАТЕЖНОЕ ПОРУЧЕНИЕ Статья 1256. Платежное поручение ­
(1) Платежное поручение по кредитовому переводу – это данное лицом (распорядителем) банку (банку-распорядителю) распоряжение выплатить определенную сумму в пользу другого лица (получателя) с целью погашения денежного обязательства распорядителя перед получателем.

[Ст.1256 ч.(1) изменена ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

[Ст.1256 ч.(2) утратила силу согласно ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

Статья 1257. Исполнение платежного поручения
(1) Банк-распорядитель исполняет платежное поручение путем перечисления указанной суммы со счета распорядителя на счет получателя в этом же или ином банке.

[Ст.1257 ч.(1) изменена ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

(2) Банк должен исполнить платежное поручение в срок, установленный законом, соглашением сторон или применяемыми в банковской практике обычаями.
(3) Распорядитель может отозвать или изменить платежное поручение до момента принятия его банком к исполнению.

[Ст.1257 ч.(3) изменена ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

Статья 1258. Содержание платежного поручения
Платежное поручение должно содержать:
a) имя или наименование, номер банковского счета распорядителя (плательщика);

[Ст.1258 пкт.а) изменен ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247] b) имя или наименование, номер банковского счета получателя; [Ст.1258 пкт.b) изменен ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247] c) наименование, код банка-распорядителя;

[Ст.1258 пкт.c) изменен ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

[Ст.1258 пкт.d) утратил силу согласно ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

Page 247 of 309
e) указание суммы цифрами и прописью;
f) назначение платежа;

[Ст.1258 пкт.f) в редакции ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

[Ст.1258 пкт.g) утратил силу согласно ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

h) дату составления поручения;
i) подпись уполномоченного лица (лиц) распорядителя;
j) другие данные в соответствии с регламентами Национального банка Молдовы.
Ч а с т ь 6
РАСЧЕТЫ ЧЕКАМИ
Статья 1259. Чек ­
(1) Чек является оборотной ценной бумагой, представляющей собой составленное
согласно требованиям закона письменное долговое обязательство, содержащей безусловное распоряжение выписавшего чек лица (чекодателя) плательщику (трассату) уплатить по предъявлении определенную денежную сумму предъявителю чека, обозначенному в чеке лицу либо тому, кого оно укажет.
(2) Чек независим от сделки, на которой основывается долговое обязательство, во исполнение которого он выдан.
(3) Платежи по чеку регулируются настоящим кодексом, другими законами и применяемыми в банковской практике обычаями.
Статья 1260. Содержание чека
(1) Чек должен содержать:
a) наименование “чек”, включенное в текст документа;
b) простое и безусловное предложение выплатить определенную сумму предъявителю чека, обозначенному в чеке лицу либо тому, кого оно укажет;
c) имя или наименование и место жительства или место нахождения трассата;
d) место выплаты;
e) дату и место выдачи чека;
f) имя или наименование и место жительства или место нахождения чекодателя;
g) подпись чекодателя.
(2) Документ, в котором отсутствует какой-либо из перечисленных элементов, лишает его силы чека, за исключением следующих случаев:
a) в отсутствие специального указания местом выплаты считается место, указанное рядом с именем плательщика. Если рядом с именем плательщика указано несколько мест, чек подлежит оплате в месте, которое указано первым. В случае отсутствия любого из перечисленных указаний чек подлежит оплате в месте жительства или месте нахождения плательщика;
b) чек, в котором не указано место его выдачи, считается подписанным в месте, указанном рядом с именем или наименованием чекодателя.
(3) Любое указание в чеке относительно акцепта, процентов или освобождения чекодателя от ответственности за совершение платежа считается ненаписанным.
Статья 1261. Сумма чека
В чеке, в котором сумма, обозначенная прописью, отличается от обозначенной цифрами, суммой к выплате является сумма, обозначенная прописью. Если сумма к выплате обозначена несколько раз либо прописью, либо цифрами, в случае наличия расхождений суммой к выплате является меньшая сумма.
Статья 1262. Подписи на чеке
(1) Если чек содержит подписи лиц, неспособных нести обязательства по переводному векселю, подложные подписи либо подписи вымышленных лиц, обязательства остальных лиц, подписавших чек, не теряют силы.
(2) Лицо, подписывающее чек в качестве представителя лица, которого он не был уполномочен представлять, несет индивидуальную ответственность по чеку и в случае оплаты имеет те же права, что и лицо, заявившее себя представителем. Это
Page 248 of 309
правило распространяется и на представителя, превысившего свои полномочия.
Статья 1263. Выдача чека
(1) Чек может быть выдан:
a) в пользу определенного лица, с пометкой “по приказу”, “платите по нашему приказу” или равнозначным выражением либо без них (ордерный чек). Чек может быть выдан по распоряжению чекодателя;
b) в пользу определенного лица, с пометкой “не по приказу” или иным равнозначным выражением (именной чек). Именной чек не может быть выдан в пользу чекодателя, за исключением чека, выданного филиалом чекодателя в пользу другого филиала;
c) в пользу предъявителя чека (чек на предъявителя). Чек, выданный в пользу определенного лица с пометкой “или на предъявителя”, считается чеком на предъявителя. Чек без указания получателя считается чеком на предъявителя.
(2) Чек может быть выдан только для оплаты плательщиком, у которого чекодатель имеет вклад (депозит), которым может распоряжаться по специальному или молчаливому согласию, в том числе в форме выдачи чеков. Нарушение этого правила не влечет недействительности чека.
(3) Если не заполненный в момент выдачи чек заполняется вопреки договоренности сторон, несоблюдение этой договоренности не может быть предъявлено держателю чека, за исключением случаев его получения нечестным путем или вследствие тяжкого проступка.
Статья 1264. Передача чека
(1) Чек на предъявителя передается посредством индоссамента (жиро). Индоссамент переносит все права держателя чека от индоссанта к обладателю индоссамента, который считается законным владельцем в случае, если он основывает свое право на непрерывном ряде индоссаментов, хотя бы и бланковых.
(2) Индоссант отвечает за оплату чека, за исключением лиц, которым чек передан посредством индоссамента после запрещения нового индоссамента индоссантом.
(3) Индоссант обязан указать дату написания индоссамента.
(4) Именной чек может быть передан лишь с соблюдением формы и с последствиями обычной цессии.
Статья 1265. Индоссамент
(1) Индоссамент должен быть простым и ничем не обусловленным. Всякое условие, помещенное в тексте индоссамента, считается ненаписанным.
(2) Индоссамент может быть совершен в пользу плательщика или любого другого обязанного лица. Эти лица могут, в свою очередь, вновь индоссировать чек.
(3) Частичный индоссамент либо индоссамент, совершенный плательщиком, является недействительным.
(4) Индоссамент выписывается на чеке (на его оборотной стороне) или на аллонже
(присоединенном к нему листе). Индоссамент должен быть подписан индоссантом.
Статья 1266. Бланковый индоссамент
(1) Индоссамент может не содержать указание на лицо, в пользу которого он сделан, и может состоять только из реквизитов и подписи индоссанта на оборотной стороне чека или на аллонже (бланковый индоссамент).
(2) Индоссамент на предъявителя считается бланковым индоссаментом.
Статья 1267. Препоручительный индоссамент
Если индоссамент содержит оговорку “на инкассо”, “как доверенному” или всякую иную оговорку, имеющую в виду поручение произвести взыскание по чеку, то держатель может осуществить все права, вытекающие из чека, но индоссировать его он может только по поручению индоссанта (препоручительный индоссамент). Лица, ответственные за оплату чека, в этом случае могут выдвигать против держателя только возражения, выдвигаемые против индоссанта.
Статья 1268. Индоссамент после совершения протеста
Page 249 of 309
либо по истечении срока платежа
Индоссамент, поставленный после совершения протеста или равнозначного ему акта либо по истечении срока предъявления чека, имеет силу обычной цессии. Недатированный индоссамент считается поставленным до даты совершения протеста или равнозначного ему акта либо даты истечения срока предъявления чека до тех пор, пока не будет доказано обратное.
Статья 1269. Лишение владения
Если лицо вышло из владения чеком, новый держатель чека обязан вернуть его ему, только если получил его нечестным путем или вследствие тяжкого проступка.
Статья 1270. Аваль
(1) Платеж по чеку может быть обеспечен полностью или частично посредством аваля – гарантии, предоставленной третьим лицом или даже одним из лиц, подписавших чек (авалистом).
(2) Аваль дается на чеке (на оборотной стороне) или на аллонже. Он выражается словами “считать за аваль”, “как авалист за...” или каким-либо равнозначным выражением. Авалист указывает сумму аваля, свое имя, место жительства или место нахождения и лицо, за которое он поручается, и подписывает аваль. Если не указано лицо, за которое дан аваль, он считается данным за чекодателя.
(3) Авалист отвечает так же, как и все обязанные по чеку лица. Его обязательство действительно даже в том случае, если обязательство, которое он гарантировал, окажется недействительным по какому бы то ни было основанию.
(4) Оплачивая чек, авалист приобретает права, вытекающие из чека, против того, за кого он дал гарантию, и против тех, кто в силу чека обязан перед лицом, в пользу которого авалирован чек.
Статья 1271. Оплата чека
(1) Чек подлежит оплате по предъявлении. Любое противное указание считается ненаписанным. Чек, предъявленный к платежу до указанного в чеке срока предъявления, оплачивается при его предъявлении.
(2) Срок для предъявления чека к платежу составляет восемь дней. Течение срока начинается со дня выдачи чека.
Статья 1272. Отмена чека
(1) Отмена чека действительна только по истечении срока для предъявления его к платежу.
(2) Если чек не отменен, плательщик может совершить платеж и по истечении срока для предъявления его к платежу.
(3) Смерть или утрата дееспособности чекодателя, наступившая в течение срока для предъявления к платежу, не влечет недействительности чека.
Статья 1273. Права плательщика
(1) Плательщик может при совершении платежа держателю потребовать экземпляр чека и письменное подтверждение получения платежа.
(2) Отказ в частичной оплате чека не допускается. В случае частичной оплаты чека плательщик может потребовать от держателя чека письменное подтверждение совершения частичных платежей.
Статья 1274. Права держателя чека в случае неоплаты чека
(1) Держатель чека вправе осуществить свое право предъявления иска к чекодателю, индоссантам, другим обязанным по чеку лицам, если чек, предъявленный в течение законного срока, не оплачен и отказ оплаты удостоверяется:
a) оформлением нотариально удостоверенного акта (протеста);
b) заявлением плательщика с указанием даты заявления и даты предъявления чека к оплате.
(2) Протест или равнозначный ему акт должен быть совершен до истечения срока для предъявления чека к оплате. Если чек предъявлен в последний день соответствующего срока, протест или равнозначный ему акт может быть совершен в
Page 250 of 309
следующий рабочий день.
Статья 1275. Обязанность уведомления
(1) Держатель чека обязан уведомить индоссанта и чекодателя об отказе в оплате в течение четырех рабочих дней, следующих за днем совершения протеста или равнозначного ему акта, а в случае оговорки в чеке “оборот без издержек” – в день, следующий после дня предъявления чека.
(2) Каждый индоссант должен в течение двух рабочих дней уведомить предшествующего индоссанта (от которого получен чек), а в случае, если обязательство предшествующего индоссанта обеспечено авалем, – и соответствующего авалиста о полученном уведомлении, с указанием имен или наименований и адресов лиц, подписавших предшествующие уведомления, и так далее, пока информация о неоплате не передана чекодателю.
(3) Не пославший уведомление в указанный срок не теряет своих прав по чеку. Однако это лицо несет ответственность за убытки, которые могут быть причинены неисполнением обязанности уведомления (не превышающие, однако, сумму чека).
Статья 1276. Оговорка “без протеста”
(1) Держатель чека, индоссант или авалист вправе посредством включенной в чек оговорки “оборот без издержек”, “без протеста” или иного равнозначного выражения, подписанного ими, освободить последующих держателей чека от обязанности совершения протеста или равнозначного ему акта, необходимого для осуществления права регресса. Если соответствующая оговорка включена чекодателем, она применима ко всем лицам, подписавшим чек, а если включена индоссантом или авалистом, она применима только к тому, кто подписал оговорку.
(2) Оговорка, предусмотренная частью (1), не освобождает держателей чека от обязанности уведомления.
(3) Если, несмотря на включенную оговорку, держатель чека совершает протест или равнозначный ему акт, он несет связанные с этим издержки.
Статья 1277. Ответственность участников расчетов чеками
(1) Все обязанные по чеку лица являются солидарно обязанными должниками перед держателем чека или любым лицом, поместившим в чеке указание об оплате чека, подписанное плательщиком. Иск, предъявленный к одному из обязанных по чеку лицам, не препятствует предъявлению иска к остальным солидарным должникам.
(2) Держатель чека вправе требовать от лица, к которому предъявлен судебный иск, уплаты:
a) неоплаченной суммы чека;
b) шести процентов за период неплаты;
c) издержек по протесту или равнозначному ему акту, по посылке уведомлений, других издержек по судебному иску.
(3) Лицо, оплатившее чек, может требовать от остальных солидарных должников уплаты:
a) суммы, уплаченной им в счет оплаты чека;
b) шести процентов за период, истекший со дня совершения платежа;
c) издержек по оплате чека.
(4) Каждое лицо, к которому предъявлен регрессный иск в соответствии с положениями частей (1) – (3), может обусловить оплату чека получением от лица, предъявившего регрессный иск, чека вместе с протестом или равнозначным ему актом (в случае необходимости) и письменного подтверждения получения платежа по чеку. Каждый индоссант, оплативший чек, может зачеркнуть свой индоссамент и последующие индоссаменты.
(5) По судебным искам, предъявленным с целью получения сумм, указанных в частях (2) и (3), срок исковой давности составляет шесть месяцев. Перерыв течения срока исковой давности применяется только по отношению к лицу, против которого
Page 251 of 309
предъявлен иск, служащий основанием для перерыва.
Статья 1278. Форс-мажорные обстоятельства
(1) Если предъявлению чека к оплате, совершению протеста или равнозначного ему акта в установленные сроки препятствуют форс-мажорные обстоятельства, указанные сроки продлеваются на срок действия этих обстоятельств при условии уведомления держателем чека своего индоссанта о наступлении форс-мажорных обстоятельств и письменного указания об исполнении этого уведомления на формуляре чека.
(2) К исполнению обязательств об уведомлении лиц, участвующих в расчетах чеками, в случае наступления форс-мажорных обстоятельств применяются положения статьи 1275.
(3) Если продолжительность форс-мажорных обстоятельств превышает пятнадцать дней со дня срока оплаты, право регресса может быть осуществлено без предъявления чека либо без условия совершения протеста или равнозначного ему акта.
Ч а с т ь 7 ­
РАСЧЕТЫ ПО ПЕРЕВОДНОМУ ­
И ПРОСТОМУ ВЕКСЕЛЯМ
Статья 1279. Переводный и простой векселя
(1) Переводный вексель (тратта) является кредитным документом, представляющим собой составленное согласно требованиям закона письменное долговое обязательство, содержащим безусловное распоряжение векселедателя (эмитента, трассанта) плательщику (трассату) немедленно или в установленный срок уплатить определенную денежную сумму предъявителю векселя или обозначенному в векселе лицу либо тому, кого оно укажет.
(2) Простой вексель является составленным согласно требованиям закона кредитным документом, которым векселедатель обязуется немедленно или в установленный срок уплатить определенную денежную сумму предъявителю векселя или обозначенному в векселе лицу либо тому, кого оно укажет.
(3) Вексель независим от сделки, на которой основывается долговое обязательство, подлежащее оплате по векселю.
(4) Расчеты по векселям регулируются настоящим кодексом, Законом о векселях, другими нормативными актами и применяемыми в банковской практике обычаями.
Ч а с т ь 8 ­
РАСЧЕТЫ ПО ДОКУМЕНТАРНОМУ АККРЕДИТИВУ Статья 1280. Документарный аккредитив �
(1) Документарный аккредитив является, независимо от наименования или описания, обязательством, посредством которого банк (банк-эмитент), действуя по поручению и в соответствии с указаниями своего клиента (распорядителя) либо от своего имени, осуществляет выплату третьему лицу (получателю) или по его указанию, либо акцептует и оплачивает векселя, переведенные получателем, либо уполномочивает другой банк осуществить такую выплату или акцептовать и оплатить такие векселя.
(2) Документарный аккредитив является договором, отдельным от сделки, на которой он основывается. В операциях, осуществляемых на основе аккредитива, участвующие в них стороны действуют с документами, а не с товарами, услугами или другими исполнениями, к которым документы могут относиться.
(3) Расчеты по документарному аккредитиву регулируются настоящим кодексом, другими нормативными актами и применяемыми в банковской практике обычаями.
Статья 1281. Презумпция безотзывности аккредитива
(1) В аккредитиве должно быть четко указано, является он отзывным или безотзывным. В противном случае аккредитив считается безотзывным.
(2) Безотзывный аккредитив является безусловным обязательством банка-эмитента при условии представления предусмотренных документов исполняющему банку или банку-эмитенту и их соответствия срокам и условиям аккредитива. Безотзывный
Page 252 of 309
аккредитив может быть изменен или отменен без согласия банка-эмитента, подтверждающего банка (в случае его наличия) и получателя только в предусмотренных настоящим кодексом случаях.
(3) Отзывный аккредитив может быть изменен или отменен банком-эмитентом в любой момент без предварительного уведомления получателя при условии возмещения банку, через который аккредитив подлежит исполнению, расходов за любой платеж, акцепт или приемку документов (в случае аккредитивов, подлежащих оплате в установленный срок), если это соответствует условиям аккредитива и осуществляется до получения уведомления об его изменении или отмене.
Статья 1282. Исполнение аккредитива
(1) В аккредитиве должен быть четко указан способ исполнения: путем оплаты по предъявлении, отсроченной оплаты или путем акцепта.
(2) За исключением случаев, когда аккредитивом установлено, что он подлежит исполнению только банком-эмитентом, в нем должен указываться банк, уполномоченный совершать платеж либо принять на себя обязательство по отсроченной оплате или по акцептованию векселей (исполняющий банк). За исключением случаев, когда исполняющий банк является одновременно и подтверждающим, указание банка-эмитента не является обязательством для исполняющего банка.
(3) Документы должны представляться банку-эмитенту, или подтверждающему банку, в случае его наличия, или любому другому исполняющему банку.
Статья 1283. Подтверждение аккредитива
(1) Подтверждение безотзывного аккредитива другим банком (подтверждающим банком) на основе разрешения или по просьбе банка-эмитента является безусловным обязательством подтверждающего банка, дополнительным к обязательству банка- эмитента, при условии представления предусмотренных документов подтверждающему банку или другому исполняющему банку и их соответствия срокам и условиям аккредитива.
(2) Если в соответствии с разрешением или по просьбе банка-эмитента другой банк дополняет подтверждение, однако не готов сделать это, он должен немедленно уведомить об этом банк-эмитент.
(3) Авизирующий банк не обязан представлять свое подтверждение при авизировании аккредитива получателя, если банком-эмитентом не установлено иное в разрешении или заявлении о дополнении подтверждения.
(4) Подтверждающий банк может избрать для авизирования изменение для получателя, не распространяя подтверждение на измененный аккредитив, при условии немедленного уведомления банка-эмитента и получателя.
Статья 1284. Переводный и уступленный аккредитив
(1) Аккредитив может быть переведен только в случае специального определения его как переводного банком-эмитентом. Если в аккредитиве не уточняется, что он является переводным, это не затрагивает права получателя на уступку любой суммы, на которую он имеет право либо мог бы иметь право по аккредитиву в соответствии с положениями применяемого закона.
(2) В силу переводного аккредитива получатель (первый получатель) может требовать от исполняющего банка принять на себя обязательство отсроченной оплаты или акцептовать либо, в случае свободных переговоров, сделать аккредитив пригодным в целом или частично (переводящий банк) для одного или нескольких получателей (вторичных получателей).
(3) Переводящий банк не обязан осуществлять перевод, кроме как в пределах и определенном порядке, на которые дал согласие такой банк.
(4) Если аккредитивом не предусмотрено иное, переводный аккредитив может быть переведен только один раз.
Page 253 of 309
Ч а с т ь 9
РАСЧЕТЫ ПО ДОКУМЕНТАРНОМУ ИНКАССО Статья 1285. Документарное инкассо �
(1) Документарное инкассо является обязательством, которым банк (банк-
ремитент) обязуется осуществлять в соответствии с указаниями своего клиента (эмитента) операции с финансовыми документами (векселями, чеками, другими документами такого рода, используемыми для получения платежа), сопровождаемыми коммерческими документами (счетами-фактурами, транспортными документами, ценными бумагами, другими документами такого рода, не являющимися финансовыми), с целью получения, в том числе через другой банк (банк, уполномоченный осуществлять инкассацию), платежа или акцепта выпущенных векселей либо с целью выдачи документов взамен платежа или акцепта выпущенных векселей.
(2) Инкассовые поручения должны содержать следующие сведения:
а) эмитент и трассант (имя или наименование, адрес, телекс, телефон, факс);
b) банк, от которого принято инкассо, и представляющий банк (код SWIFT –
дополнительно к необходимым сведениям об эмитенте и трассате);
с) сумму и валюту инкассо;
d) перечень прилагаемых документов и количество экземпляров каждого документа;
е) сроки и условия относительно порядка получения платежа или акцепта;
f) предполагаемые расходы;
g) проценты, при необходимости – с указанием процентной ставки, срока и периода ее начисления;
h) способ платежа и форму платежного извещения;
i) указания в случае неплатежа, неакцепта или неподтверждения, другие указания. (3) Документарное инкассо является договором, отдельным от сделки, на которой
он основывается.
(4) Расчеты по документарному инкассо регулируются настоящим кодексом, другими нормативными актами и применяемыми в банковской практике обычаями.
Статья 1286. Обязанности и ответственность банков
(1) Банки не обязаны исполнять документарное инкассо или инкассовые поручения либо последующие указания, связанные с документарным инкассо. Если банк по каким-либо причинам принял решение не исполнять документарное инкассо или любые указания по инкассо, он должен незамедлительно уведомить об этом сторону, от которой получены инкассо или соответствующие указания.
(2) Переданные к инкассо документы должны сопровождаться указаниями об инкассации, при этом банки вправе действовать только в соответствии с этими указаниями и положениями настоящего кодекса. Банки не рассматривают документы для получения указаний.
(3) Помимо обязанности проверки, соответствуют ли полученные документы перечисленным в инкассовых поручениях, и немедленного уведомления эмитента в случае отсутствия документов или наличия иных документов помимо перечисленных, банки не имеют каких-либо последующих обязанностей в связи с этим. Представляющий банк должен проверить, является ли форма акцепта векселя полной и правильной, однако он не несет ответственности за подлинность подписей или за наличие права подписи у лиц, акцептующих вексель.
(4) Банки не несут каких-либо обязательств или ответственности за подлинность полученных документов.
(5) Банк, уполномоченный исполнить документарное инкассо, должен сообщить об его исполнении в соответствии с указаниями банка-ремитента.
Статья 1287. Исполнение документарного инкассо
(1) Банк, уполномоченный осуществлять инкассацию платежей, представляет
Page 254 of 309
(предоставляет в распоряжение в соответствии с указаниями эмитента) документы лица, для которого должно осуществляться представление (трассата), в форме, в которой получены эти документы, за исключением случаев, когда банки наделены полномочиями налагать необходимые марки и печати, осуществлять необходимые индоссирования либо применять все элементы идентификации или обычные символы, требуемые инкассовыми операциями.
(2) Суммы, подлежащие выплате, должны быть немедленно предоставлены в распоряжение эмитента. Если не установлено иное, банк, уполномоченный осуществлять инкассацию, осуществляет выплату задолженностей только банку- ремитенту, хотя бы и в случае отказа, предусмотренного частью (1) статьи 1286.
(3) Частичные платежи по документарному инкассо допускаются лишь в случае, когда их осуществление предусмотрено в инкассовых поручениях, а документы выдаются только после осуществления платежей в целом, если инкассовыми поручениями не предусмотрено иное. В случае частичных платежей, осуществляемых в соответствии с настоящей частью, представляющий банк не несет ответственности за последствия, возникшие вследствие выдачи документов с опозданием. Частичные платежи осуществляются в соответствии с требованиями части (1).
Статья 1288. Проценты, комиссионные и расходы
(1) Проценты выплачиваются только в случае, если это предусмотрено инкассовыми поручениями. Если трассат уклоняется от выплаты процентов, расходов и комиссионных, выплата их возлагается на эмитента. Если в соответствии с инкассовыми поручениями и настоящим кодексом выплата комиссионных и расходов возлагается на эмитента, банк, уполномоченный осуществлять инкассацию, имеет право на возмещение ему этих платежей банком, от которого получены инкассовые поручения, а банк-ремитент имеет право на возмещение эмитентом выплаченных таким образом сумм независимо от исполнения инкассо. Банки, участвующие в исполнении инкассовых поручений, могут требовать авансовой выплаты указанных комиссионных и расходов и, в зависимости от получения аванса, оставляют за собой право исполнять или не исполнять полученные поручения.
(2) В случае отказа трассата от выплаты предусмотренных процентов представляющий банк может выдать документы взамен платежа без взимания процентов или акцепта выпущенных векселей либо на иных условиях, за исключением случаев, когда инкассовыми поручениями строго устанавливается, что уплата процентов является обязательной. Представляющий банк не несет ответственности за последствия отказа в уплате процентов и обязан незамедлительно уведомить банк-ремитент о соответствующем отказе в порядке, предусмотренном статьей 1286.
(3) Если инкассовыми поручениями предусмотрена выплата расходов по инкассо и комиссионных трассатом и он отказывается от их уплаты, применяются соответствующим образом положения части (5) статьи 1286.
Ч а с т ь 10 ­
РАСЧЕТЫ ПО БАНКОВСКИМ КАРТОЧКАМ Статья 1289. Банковская карточка �
(1) Банковская карточка является выпущенным банком (эмитентом) платежным документом, позволяющим его владельцу получать деньги наличными, осуществлять перевод денежных сумм в пределах средств, имеющихся на его счете в банке-
эмитенте, либо за счет кредитной линии, предоставленной ему этим банком.
(2) Владелец банковской карточки может рассчитываться за вещи и услуги, предоставленные коммерческими предприятиями, которые согласились на расчеты посредством карточек. Коммерческому предприятию возвращаются денежные суммы за исполнения, произведенные владельцу карточки, посредством уступки эмитенту требований к владельцу карточки.

[Ст.1289 ч.(2) изменена ЗП43 от 27.03.14, МО99-102/25.04.14 ст.247]

Page 255 of 309
(3) Расчеты по банковским карточкам регулируются положениями настоящего кодекса, в том числе положениями о платежном поручении, текущем банковском счете, кредите на текущем счете, другими нормативными актами и применяемыми в банковской практике обычаями.
Глава XXV �
ФАКТОРИНГ Статья 1290. Договор факторинга ­
(1) По договору факторинга одна сторона – поставщик товаров и услуг (адерент) обязуется уступить другой стороне – факторинговому предприятию (фактору) существующие или будущие требования, вытекающие из договоров продажи вещей, оказания услуг или производства работ третьим лицам, а фактор обязуется исполнить не менее чем два из следующих обязательств:
a) финансирование адерента, в том числе путем займа и предварительной платы;
b) ведение бухгалтерского учета требований;
c) обеспечение осуществления процедур предупреждения и взыскания требований;
d) принятие риска неплатежеспособности должника по принятым на себя требованиям (делькредере).
(2) Договор факторинга заключается в письменной форме.
(3) Должники должны быть уведомлены об уступке требований.
(4) Стороны обязаны уточнить размер, объем, сферу и характеристики требований, являющихся предметом договора, а также элементы для определения суммы оплаты.
(5) К договору факторинга применяются положения об уступке требований в той мере, в которой положениями настоящей главы не предусмотрено иное или из существа факторинга не вытекает иное.
Статья 1291. Обязанность информирования
Стороны обязаны предоставлять друг другу сведения, необходимые для того, чтобы договорные отношения осуществлялись с соблюдением интересов каждой из сторон.
Статья 1292. Уступленные требования
(1) Договором может предусматриваться уступка всех или лишь некоторых прав адерента, вытекающих из договоров, заключенных с должниками.
(2) Договор может предусматривать уступку обусловленных существующих или будущих требований, определенных в момент заключения договора или определяемых не позднее чем в момент их возникновения.
(3) Условием договора, в силу которого уступаются будущие требования, осуществляется передача этих требований фактору в момент их возникновения без необходимости нового передаточного акта.
Статья 1293. Недействительность запрета уступки
Требование адерента может быть уступлено фактору, хотя бы между адерентом и должником и существовало соглашение, запрещающее такую уступку. Это правило не затрагивает ответственность адерента перед должником за убытки, причиненные вследствие уступки, произведенной с нарушением положений договора.
Статья 1294. Ответственность адерента
(1) Адерент отвечает за наличие требований, а также за исполнение договорных обязательств перед должником.
(2) Адерент отвечает за платежеспособность должника, если риск не был принят на себя фактором в соответствии с положениями пункта d) части (1) статьи 1290.
Статья 1295. Платеж фактору. Гарантия
(1) Договор является недействительным, если им прямо не предусмотрена сумма, подлежащая уплате фактору. Сумма рассчитывается в зависимости от обстоятельств, в первую очередь от возможного платежа делькредере, а также процента, представляющего собой общую сумму удержаний из уступленных требований.
(2) В той мере, в которой фактор потребует в качестве гарантии для покрытия
Page 256 of 309
рисков, связанных с исполнением договора, часть суммы требований, договор должен прямо предусматривать содержание и размер этой суммы. Гарантия не может превышать двадцати процентов суммы требования.
Статья 1296. Гарантийные права по отношению к должнику
Права и гарантии адерента по отношению к должнику переходят к фактору одновременно с завершением передачи ему требования в той мере, в которой это предусмотрено договором факторинга.
Статья 1297. Возражения должника
(1) Должник может выдвигать против фактора все возражения, которые он мог бы представить адеренту.
(2) Должник может требовать от фактора зачета требования к адеренту, если срок исполнения этого требования наступил на момент передачи требования фактору.
(3) В случаях, предусмотренных частями (1) и (2), адерент отвечает перед фактором за понесенные им убытки. За дополнительные убытки адерент обязан выплатить возмещение, лишь если они причинены виновно.
Статья 1298. Регрессное право должника
Если должник произвел платежи фактору, а фактор произвел платежи адеренту, должник обладает правом требовать возмещения убытков лишь от адерента в случае неисполнения им договорных обязательств, а не от фактора, за исключением случаев, когда фактор произвел платежи адеренту, несмотря на то, что знал о том, что обязательства не были исполнены в соответствии с договорными условиями.
Статья 1299. Открытый и закрытый факторинг
(1) Договор факторинга может предусматривать обязанность и право сторон информировать должника об уступке требования, а также способы информирования.
(2) Если должник не проинформирован об уступке требования с указанием соответствующего требования, фактору может быть предъявлен платеж должника адеренту. В этом случае адерент обязан незамедлительно передать фактору полученную сумму. Положения настоящей части применяются соответствующим образом к неоднократным уступкам одного и того же требования.
(3) Осуществление платежей должником фактору устраняет обязанность оплаты независимо от исполнения обязанности извещения, за исключением случая, когда он знал о недействительности уступки.
Статья 1300. Последующие уступки требований
В случае последующей уступки фактором уступленных ему адерентом требований положения настоящей главы применяются соответствующим образом; при этом последний цессионарий считается фактором.
Глава XXVI СТРАХОВАНИЕ
Статья 1301. Договор страхования
По договору страхования одна сторона (страхователь) обязуется уплатить другой стороне (страховщику) страховой взнос (страховую премию), а страховщик берет на себя обязанность при наступлении страхового риска выплатить страхователю или третьему лицу (выгодоприобретателю страхования) страховую сумму или страховое возмещение в размере и в сроки, обусловленные договором.
Статья 1302. Виды страхования
Страхование подразделяется на личное страхование и страхование от вреда.
Статья 1303. Личное страхование
(1) По договору личного страхования страхуются жизнь и здоровье (в том числе психическое) страхователя.
(2) Личное страхование может быть индивидуальным или коллективным.
Статья 1304. Страхование от вреда �
(1) Страхование от вреда обеспечивает страхователя от последствий события,
могущего нанести ущерб его имуществу.
Page 257 of 309
(2) Страхование от вреда включает имущественное страхование и страхование гражданской ответственности.
Статья 1305. Перестрахование
(1) В результате заключения договора перестрахования:
а) перестраховщик получает взносы перестрахования взамен содействия, согласно принятым на себя обязательствам, выплате сумм, которые перестрахователь выплачивает при наступлении риска, составляющего предмет перестрахования;
b) страховщик в качестве перестрахователя совершает уступку взносов перестрахования, взамен чего перестраховщик содействует, согласно принятым на себя обязательствам, выплате сумм, которые перестрахователь выплачивает при наступлении риска, составляющего предмет перестрахования.
(2) Договор перестрахования имеет силу лишь в отношениях между страховщиком и перестраховщиком.
Статья 1306. Заключение договоров в Республике Молдова
Лица Республики Молдова заключают договоры страхования с обществами, зарегистрированными в Республике Молдова, за исключением случаев, когда запрашиваемые виды страхования не практикуются на внутреннем рынке.
Статья 1307. Страховой риск и страховой случай
(1) Страховым риском признается будущее вероятное, но неопределенное событие, которому подвергаются жизнь, здоровье или имущество лица.
(2) Запрещается страхование:
a) противоправных интересов; ­
b) убытков, понесенных в результате участия в лотереях, играх и пари; ­
c) возможных расходов, которые могут быть понесены лицом с целью
освобождения заложников.
(3) Страховым случаем признается событие, для устранения последствий которого произведено страхование и с наступлением которого возникает обязанность страховщика выплатить страховую сумму или страховое возмещение.
Статья 1308. Заключение договора страхования. Обязательные форма и условия договора
(1) Для заключения договора страхования страхователь должен представить страховщику предложение в письменной форме (заявление), в котором указывает свой интерес и интерес выгодоприобретателя страхования, или устно заявить о своем
b) объект страхования: имущество, лицо, гражданская ответственность;
c) риски, которые страхуются;
d) момент начала и срок страхования;
e) страховые суммы;
f) размер страховых взносов, место и сроки их уплаты;
g) другие сведения, предусмотренные законом или договором. ­
(5) Доказательством заключения договора страхования не являются свидетельские
показания, хотя бы и частично подтвержденные письменными доказательствами.
(6) Доказательством заключения договора страхования признается также предъявление страховых документов, таких как страховой полис (страховое свидетельство), требование уплаты страхового взноса или документ, подтверждающий получение этого платежа, либо любой документ, из которого следует факт заключения договора.
Page 258 of 309
Статья 1309. Страховой полис
(1) Страховщик обязан передать страхователю подписанный им один экземпляр страхового полиса.
(2) Страховой полис должен содержать:
a) имя или наименование, место жительства или место нахождения сторон договора;
b) объект страхования: имущество, лицо, гражданская ответственность;
c) риск, который страхуется;
d) момент начала и срок страхования;
e) размер страховой суммы;
f) размер страхового взноса, место и сроки его уплаты;
g) другие сведения, предусмотренные законом или соглашением сторон.
Статья 1310. Обязанность передачи документов
(1) Страховщик обязан передать вместе со страховым полисом копии предложений, представленных в письменной форме страхователем или от его имени.
(2) При наличии расхождений между содержанием страхового полиса и содержанием предложений последние обладают преимуществом, за исключением случая, когда страховщик в отдельном документе указал страхователю в письменной форме элементы, по которым имеются разногласия.
Статья 1311. Установление прав и обязанностей в случае взаимного страхования ­
(1) Лица могут страховать свое имущество на взаимной основе, путем добровольного образования обществ взаимного страхования.
(2) Свидетельством об участии в обществе взаимного страхования могут быть установлены права и обязанности его членов путем ссылки на учредительный
документ общества.
(3) Каждый член вправе получить копию учредительного документа общества.
Статья 1312. Возможность выдвижения возражений ­
Если страховой полис выдан в качестве именного, на предъявителя или по
требованию, страховщик вправе выдвигать против владельца полиса возражения, которые он мог бы представить первичному страхователю. Возражения не могут быть выдвинуты, если владелец полиса уведомил страховщика об уступке прав, вытекающих из страхования, а страховщик не представил ему без промедления имеющиеся возражения.
Статья 1313. Срок действия договора страхования
(1) Страхование начинается с момента уплаты страхового взноса или внесения его первого платежа и прекращается в двадцать четыре часа последнего дня установленного для страхования срока, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) Если действие договора страхования распространяется на период, предшествующий внесению страхового взноса, такое страхование действительно при условии ненаступления случая на момент заключения страхования.
(3) Если договор страхования заключен на срок более пяти лет, по истечении пятого года или любого из последующих лет стороны могут расторгнуть договор с соблюдением трехмесячного срока предварительного уведомления.
(4) В случае заключения договора на неограниченный срок обе стороны вправе расторгнуть договор с соблюдением срока предварительного уведомления, составляющего не менее одного и не более трех месяцев.
(5) Соглашение, на основании которого договор страхования считается продленным по умолчанию на период более одного года, признается недействительным.
(6) Страховым периодом признается период времени, составляющий не более одного года, при исчислении страховых взносов соответствующим образом.
Page 259 of 309
Статья 1314. Увеличение страхового взноса
В случае увеличения страховщиком страхового взноса на основании условия договора об актуализации страхового взноса страхователь вправе расторгнуть договор с соблюдением срока предварительного уведомления, составляющего один месяц. Несущественные увеличения не дают права на расторжение.
Статья 1315. Обязанности страховщика
(1) Страховщик обязан:
а) довести до сведения страхователя в адекватной форме условия страхования; ­
b) при возникновении права страхователя или выгодо-приобретателя на получение ­
страховой суммы или страхового возмещения произвести выплату в срок,
установленный условиями страхования;
с) возместить страхователю расходы, произведенные им с целью предотвращения наступления страхового случая или своевременного уменьшения ущерба, подлежащего возмещению;
d) сохранять в тайне сведения о страхователе и застрахованном лице, ставшие известными ему в процессе страхования.
(2) Законом и договором страхования могут быть предусмотрены и другие обязанности страховщика.
Статья 1316. Обязанности страхователя
(1) Страхователь обязан:
а) при заключении договора сообщить страховщику о всех имеющих существенное значение обстоятельствах, касающихся страхового риска;
b) извещать страховщика о других договорах страхования, заключенных в отношении соответствующего объекта;
с) своевременно уплачивать страховые взносы;
d) принимать зависящие от него меры для предотвращения наступления страхового случая или для уменьшения ущерба вследствие его наступления;
е) сообщать страховщику, как только станет известно, о наступлении страхового случая.
(2) Законом и договором страхования могут быть предусмотрены и другие обязанности страхователя.
Статья 1317. Информирование страховщика о пределах страхового риска ­
(1) При заключении договора страхования страхователь обязан указать страховщику все известные ему обстоятельства, которые могут иметь значение для принятия страхового риска. Считаются имеющими значение те опасные обстоятельства, которые могут повлиять на решение страховщика заключить договор либо заключить договор на установленных условиях.
(2) Имеющим значение считается, при наличии сомнений, обстоятельство, по которому страховщик специально и в письменной форме представил вопросы.
(3) Если вопреки требованиям частей (1) и (2) одно из имеющих значение обстоятельств не указано, страховщик вправе расторгнуть договор. Договор может быть расторгнут им также в случае, когда имеющее значение обстоятельство не указано в силу того, что страхователю оно не известно по причинам, которые могут быть вменены ему в вину.
(4) Договор не может быть расторгнут, если страховщику было известно неуказанное обстоятельство либо если оно не указано не по вине страхователя.
Статья 1318. Расторжение договора по причине неточностей
(1) Страховщик может расторгнуть договор в случае, когда имеющее значение обстоятельство указано неточно.
(2) Договор не может быть расторгнут в случае, если страховщик знал о неточности либо обстоятельство указано неточно не по вине страхователя. Страховщик может расторгнуть договор только в течение месяца с момента, когда ему стало известно о
Page 260 of 309
неточности.
Статья 1319. Срок расторжения
(1) Договор страхования может быть расторгнут страховщиком по его инициативе в течение месяца с момента, когда ему стали известны обстоятельства, дающие ему право расторгнуть договор.
(2) Расторжение оформляется письменным заявлением в адрес страхователя.
Статья 1320. Расторжение договора после наступления страхового случая �
В случае расторжения договора страховщиком после наступления страхового случая его обязанность осуществить выплату остается в силе в той мере, в которой обстоятельство, в отношении которого обязанность указания нарушена, не повлияло на наступление страхового случая или на размер выплаты, осуществляемой страховщиком.
Статья 1321. Приостановление действия гарантии
Неисполнение формальной обязанности, повышающее степень риска, приостанавливает действие гарантии, предоставленной страховщиком страхователю. Приостановление прекращается, если страховщик выразил свое согласие на это либо если страхователь возобновил соблюдение своих обязанностей.
Статья 1322. Уплата страхового взноса
(1) Страхователь обязан уплатить страховой взнос лишь после выдачи ему страхового полиса.
(2) Если не существует страховой интерес на дату начала страхования либо не возник будущий интерес, страхователь освобождается от обязанности уплаты страхового взноса. В случае утраты страхового интереса страхователь должен уплатить страховщику лишь часть взноса, соответствующую продолжительности риска. Страховщик может потребовать уплаты соответствующей суммы за связанные с заключением договора расходы и операции.
Статья 1323. Последствия неуплаты периодических взносов
(1) В случае неуплаты одного из периодических страховых взносов, если была установлена плата по частям, страховщик может установить для страхователя за счет последнего двухнедельный срок для внесения платы. В этом случае должны быть уточнены юридические последствия неуплаты в установленный срок.
(2) Если по истечении срока, предусмотренного частью (1), наступает страховой случай, а в момент его наступления страхователь просрочил уплату взноса либо причитающихся процентов, страховщик освобождается от обязанности выплаты страхового возмещения.
Статья 1324. Расторжение договора в случае неуплаты периодического взноса
В случае просрочки уплаты страхователем периодического страхового взноса страховщик может расторгнуть договор с соблюдением месячного срока предварительного уведомления.
Статья 1325. Право страхователя отказаться от уплаты страхового взноса
Страхователь вправе отказаться от уплаты страхового взноса, если после заключения договора стало известно о столь значительном ухудшении экономического положения страховщика, что существуют серьезные основания предполагать невозможность исполнения им договорных обязанностей при наступлении страхового случая.
Статья 1326. Уведомление о представляющих опасность обстоятельствах �
(1) Страхователь обязан незамедлительно уведомлять страховщика о всех представляющих опасность обстоятельствах, которые возникают или которые становятся известными ему после заключения договора.
Page 261 of 309
(2) Страховщик вправе расторгнуть договор без предварительного уведомления, если представляющее опасность обстоятельство вызвано страхователем умышленно либо если страхователь не знал об обстоятельствах, существовавших на момент заключения договора, по своей вине.
Статья 1327. Уведомление о наступлении страхового случая ­
(1) Страхователь обязан незамедлительно уведомить страховщика о наступлении страхового случая.
(2) После наступления страхового случая страховщик может требовать от страхователя представления любой информации, необходимой для констатации страхового случая или установления размера выплаты.
(3) Страховщик не может ссылаться на соглашение, которым он освобождается от своей обязанности в случае ненадлежащего исполнения страхователем обязанности уведомления, за исключением случаев, когда вследствие неисполнения интересы страховщика существенно ущемлены.
Статья 1328. Момент производства выплаты страховщиком
(1) Обязанность страховщика произвести выплату наступает с момента завершения констатации страхового случая и установления размера обязанности страховщика.
(2) Если расследование страхового случая длится более месяца, страхователь вправе потребовать выплаты соответствующего аванса, пропорционального возможной обязанности выплаты, при условии, что обязанность страховщика произвести выплату и ее размер не вызывают сомнений.
(3) Соглашение, на основе которого страховщик освобождается от обязанности выплаты процентов за просрочку, является ничтожным.
Статья 1329. Переход к страховщику прав страхователя
(1) К страховщику, уплатившему страховое возмещение, переходит в пределах этой суммы право требования, которым страхователь или иное лицо, получившее страховое возмещение, обладает в отношении третьего лица, ответственного за причинение убытков, если законом или договором не предусмотрено иное.
(2) Если страхователь отказывается от требований к третьему лицу либо от прав, на которых основываются эти требования, страховщик освобождается от выплаты этой части возмещения, которую ему пришлось бы требовать в той мере, в которой имеются основания, от третьего лица.
Статья 1330. Применяемые положения
Условия и правила, регулирующие различные формы и виды страхования, устанавливаются в соответствии с настоящим кодексом и другими нормативными актами.
Глава XXVII ­
МИРОВОЕ СОГЛАШЕНИЕ Статья 1331. Мировое соглашение ­
(1) Мировым соглашением признается договор, вследствие заключения которого стороны предупреждают судебный процесс, который может начаться, завершают начатый судебный процесс или регулируют проблемы, возникающие на стадии исполнения судебного решения.
(2) Заключение мирового соглашения требует дееспособности, необходимой для того, чтобы располагать предметом мирового соглашения.
(3) Мировое соглашение может предусматривать санкции для лица, которое не
исполняет его.
Статья 1332. Запрещение мирового соглашения
(1) Мировое соглашение не может заключаться в отношении правосубъектности лица или иных вопросов, касающихся правопорядка.
(2) Мировое соглашение может заключаться в отношении гражданского иска, вытекающего из правонарушения.
Page 262 of 309
Статья 1333. Последствия мирового соглашения
(1) Мировое соглашение имеет для сторон силу судебного решения.
(2) Мировое соглашение подлежит принудительному исполнению в соответствии с требованиями Закона о медиации в порядке, установленном Исполнительным кодексом.

[Ст.1333 ч.(2) в редакции ЗП211 от 29.07.16, МО338-341/30.09.16 ст.698]

Статья 1334. Недействительность мирового соглашения
(1) Мировое соглашение может быть признано недействительным по общим основаниям признания сделок недействительными.
(2) Заблуждение в отношении права не является основанием для признания мирового соглашения недействительным.
Статья 1335. Последствия недействительности документа, удостоверяющего право �
(1) Мировое соглашение, основанное на недействительном документе, удостоверяющем право, также недействительно, за исключением случая, когда стороны достигли специальной договоренности о покрытии недействительности.
(2) Мировое соглашение, основанное на документе, признанном впоследствии подложным, недействительно.
Статья 1336. Недействительность мирового соглашения при наличии вступившего в законную
силу судебного решения
Мировое соглашение относительно начатого судебного процесса недействительно, если стороны или одна из сторон не знали о том, что спор завершился вынесением вступившего в законную силу судебного решения.
Статья 1337. Мировое соглашение относительно всех дел
(1) Если стороны заключили мировое соглашение относительно всех дел между ними, последующее обнаружение не известного им документа не является основанием для признания мирового соглашения недействительным, за исключением случая, когда документ был утаен одной из сторон или, с ее ведома, третьим лицом.
(2) Мировое соглашение недействительно, если оно имеет только один предмет и если обнаруженные документы доказывают, что одна из сторон не обладала каким бы то ни было правом.
Статья 1338. Ошибки в расчетах
Ошибки в расчетах, допущенные одной из сторон при заключении мирового соглашения, не наносят ущерба ни одной из сторон и подлежат исправлению.
Глава XXVIII ­
ПРОСТОЕ ТОВАРИЩЕСТВО Статья 1339. Договор простого товарищества �
По договору простого товарищества двое или более лиц (товарищи) взаимно обязуются без образования юридического лица, распределяя между собой прибыль и убытки, совместно действовать для извлечения прибыли либо иных целей.
Статья 1340. Предмет договора простого товарищества
Договор простого товарищества должен иметь не противоречащий закону предмет, установленный в общих интересах товарищей.
Статья 1341. Форма и содержание договора простого товарищества
(1) Договор простого товарищества может быть заключен в письменной или устной форме.
(2) В случае заключения договора в письменной форме он должен содержать:
a) имя или наименование, место жительства или место нахождения товарищей; �
b) права и обязанности каждого товарища;
c) порядок создания руководящих органов и их функции;
d) распределение прибыли и убытков между товарищами; �
Page 263 of 309
e) процедуру исключения одного или нескольких товарищей;
f) срок, на который создается товарищество;
g) процедуру роспуска простого товарищества и раздела имущества. ­
(3) Если не установлено иное, изменения в договор могут вноситься только по
общему согласию всех товарищей.
Статья 1342. Вклады товарищей
(1) Товарищи должны вносить обусловленные договором вклады. В отсутствие специальных положений они обязаны вносить равные вклады.
(2) Вклады могут состоять из вещей, включая имущественные права.
(3) Если договором не установлено иное, вклады становятся общей собственностью товарищей. К общему имуществу относятся также все полученное на основе права, относящегося к этому имуществу, и все полученное в качестве возмещения за гибель, утрату или повреждение предмета, являющегося частью общего имущества.
(4) Вклад товарища не может быть увеличен без его согласия.
Статья 1343. Ответственность по вкладам ­
(1) Товарищ отвечает за вещь, внесенную в качестве вклада, согласно правилам об
ответственности продавца.
(2) Товарищ, который должен был внести денежную сумму и не внес ее, является просрочившим по праву и должен уплатить проценты, установленные статьей 619, без освобождения от возмещения убытков, если оно полагалось бы. Это правило применяется и в отношении денежных сумм, полученных из кассы простого товарищества для личных целей, проценты по которым начисляются со дня их получения.
(3) В случае, когда в качестве вклада внесено право пользования вещью и это право прекратилось ранее срока, на который оно внесено, товарищ должен возместить в денежном выражении стоимость пользования, которого лишено товарищество.
(4) Товарищи, которые взяли на себя обязательство объединить трудовые вклады, должны передать товариществу все полученные доходы от деятельности, являющейся предметом товарищества.
(5) При ликвидации товарищества каждый товарищ обладает преимущественным по отношению к остальным товарищам правом на получение вещи, внесенной им в качестве вклада.
Статья 1344. Передача долей третьим лицам
(1) Доли общего имущества, иные права, вытекающие из договора, не могут быть переданы третьим лицам без согласия остальных товарищей. В согласии может быть отказано только в случае наличия обоснованных причин.
(2) В случае отчуждения доли одного из товарищей остальные товарищи обладают преимущественным правом покупки.
Статья 1345. Ведение дел и представительство
(1) Если договором не предусмотрено иное, товарищи совместно ведут дела простого товарищества и совместно представляют его в отношениях с третьими лицами. Если товарищ не участвует в руководстве товариществом, он может в любой момент потребовать предоставления ему информации от лица либо лиц, осуществляющих руководство.
(2) Каждый товарищ вправе участвовать в принятии общих решений. Любое противное условие является ничтожным.
(3) Если по договору руководство товариществом поручено одному или нескольким товарищам, они вправе действовать самостоятельно. При этом любой из товарищей может выдвинуть возражения при совершении сделок от имени товарищества. В этом случае сделка не считается совершенной от имени товарищества.
(4) В той мере, в которой на одного из товарищей возложены на основании договора функции руководства товариществом, он уполномочен, если не
Page 264 of 309
предусмотрено иное, представлять остальных товарищей в отношениях с третьими лицами.
(5) Полномочия, предоставленные одному из товарищей на основании договора, могут быть отозваны только единогласным решением в случае неисполнения им своих обязанностей. Любой товарищ вправе отказаться от участия в ведении дел товарищества. При этом он может в любой момент потребовать разъяснений от руководства.
(6) Если договором не предусмотрено иное, права и обязанности товарища, уполномоченного на ведение дел и представительство, устанавливаются в соответствии с правилами о поручении.
Статья 1346. Участие в прибыли и убытках
(1) Если договором не предусмотрено иное, товарищи участвуют в прибыли и несут убытки пропорционально размеру их долей в общем имуществе.
(2) Условие, предоставляющее одному из товарищей все доходы, полученные простым товариществом, или освобождающее его от любых убытков, устраняющее товарища от распределения прибыли или относящее к нему все убытки, признается ничтожным.
(3) Каждый из товарищей вправе требовать от любого другого товарища добиваться целей простого товарищества с необходимым в таких отношениях усердием.
Статья 1347. Размер требований
(1) Если один из товарищей является кредитором по сумме, подлежащей истребованию от лица, являющегося одновременно должником и по отношению к простому товариществу по сумме, подлежащей истребованию, полученное им от такого должника в размере обоих кредитов должно считаться как кредитом товарищества, так и его собственным кредитом, хотя бы в расписке и было указано, что сумма получена только в счет его частного кредита.
(2) В случае, когда в расписке указано, что сумма получена только в счет кредита товарищества, учитывается именно это указание.
Статья 1348. Недопустимость передачи прав товарищей
Вытекающие из договорных отношений права и требования товарища по отношению к другим товарищам не могут быть переданы третьим лицам.
Статья 1349. Запрещение зачета
Каждый товарищ отвечает перед простым товариществом за убытки, причиненные по его вине. Эти убытки не могут быть покрыты за счет прибыли, полученной товариществом от исполнений товарища в других сделках.
Статья 1350. Обязанность сохранения конфиденциальности
Участники простого товарищества обязаны сохранять конфиденциальность.
Статья 1351. Солидарная ответственность
Товарищи несут солидарную ответственность по обязательствам простого товарищества. В отношениях внутри товарищества пределы ответственности устанавливаются пропорционально долям в общем имуществе, если договором не установлено иное.
Статья 1352. Расторжение договора простого товарищества
(1) Если договором не предусмотрен конкретный срок, на который создается простое товарищество, любой из товарищей вправе расторгнуть договор в любой момент с предварительным уведомлением об этом за три месяца. Договор не может быть расторгнут в момент или при обстоятельствах, в который или при которых этим могут быть причинены убытки товариществу.
(2) Если договор заключен с указанием срока, досрочное расторжение допускается только по обоснованным причинам.
(3) Отказ одного из товарищей от дальнейшего участия в договоре влечет роспуск товарищества. Договором может быть предусмотрено, что вследствие выбытия
Page 265 of 309
одного из участников из товарищества оно не распускается, а всего лишь исключается лицо, расторгнувшее договор. В этом случае доля лица, расторгнувшего договор, распределяется между оставшимися товарищами пропорционально их долям.
(4) Товарищ, расторгнувший договор, имеет право на получение своей доли в денежном выражении. В этом случае учитываются также сделки, находящиеся на момент выбытия в процессе исполнения.
(5) Если на момент выбытия одного из товарищей имущества товарищества недостаточно для погашения общих долгов, выбывающий обязан выплатить остальным товарищам сумму, соответствующую его доле в имуществе, для покрытия дефицита.
(6) Условие, устраняющее или ограничивающее право выбытия, признается ничтожным.
Статья 1353. Основания для роспуска простого товарищества
(1) Основаниями для роспуска простого товарищества являются:
a) истечение срока, на который создано товарищество; �
b) решение товарищей; �
c) открытие процедуры судебной ликвидации в отношении имущества
товарищества;
d) невозможность достижения целей товарищества.
(2) Если договором не предусмотрено иное, основаниями для роспуска товарищества могут быть также:
a) смерть одного из товарищей;
b) открытие процедуры судебной ликвидации в отношении имущества одного из товарищей;
c) признание недееспособным одного из товарищей;
d) расторжение договора.
Статья 1354. Последствия роспуска простого товарищества
(1) Вследствие роспуска простого товарищества оно подлежит ликвидации. Находящиеся в процессе исполнения сделки подлежат завершению. Составляется опись имущества, и товарищи принимают решение в отношении него.
(2) При принятии решения в отношении имущества должна учитываться необходимость погашения долгов товарищества. Если имущества недостаточно для погашения долгов, дефицит покрывается товарищами пропорционально их долям в имуществе. Возможные остатки распределяются между товарищами пропорционально их долям.
Глава XXIX ОБЩНОСТЬ ПРАВ
Статья 1355. Положения, применяемые к общности прав
Если определенное право принадлежит совместно нескольким лицам (участникам), применяются положения настоящей главы, если законом не предусмотрено иное.
Статья 1356. Презумпция равенства долей
Если прямо не установлено иное, каждому участнику принадлежат равные доли.
Статья 1357. Распределение плодов
(1) Каждому участнику причитается часть плодов, соответствующая его доле.
(2) Каждый участник вправе пользоваться общим имуществом таким образом, чтобы не нанести ущерб пользованию имуществом другими участниками.
Статья 1358. Право распоряжения общим имуществом
(1) Участники совместно распоряжаются общим имуществом.
(2) Каждый участник вправе без согласия остальных принимать меры, необходимые для обеспечения сохранности имущества.
Статья 1359. Определение порядка ведения дел и пользования
(1) Решение о порядке ведения дел и пользования общим имуществом с учетом его
Page 266 of 309
характеристик принимается большинством голосов участников. Большинство голосов определяется в зависимости от размера долей.
(2) В той мере, в которой порядок ведения дел и пользования общим имуществом не установлен по соглашению участников или большинством голосов, каждый участник может требовать ведения дел и пользования общим имуществом со справедливым учетом интересов всех участников.
(3) Право участника на часть плодов, соответствующую его доле, не может быть нарушено без его согласия.
Статья 1360. Предъявление порядка ведения дел и пользования правопреемникам участников
Если порядок ведения дел и пользования урегулирован участниками, установленные правила обладают силой и для их правопреемников.
Статья 1361. Право распоряжения долей
Каждый участник вправе распоряжаться своей долей.
Статья 1362. Распределение обязанностей
Каждый участник обязуется перед остальными участниками исполнять обязанности, связанные с общим имуществом, а также нести расходы по обеспечению его сохранности, совместному ведению дел и пользованию в соответствии со своей долей.
Статья 1363. Право требовать прекращения общности
(1) Каждый участник вправе в любой момент потребовать прекращения общности. (2) Если право требовать прекращения общности исключено соглашением,
прекращение все же может быть востребовано в случае наличия обоснованной причины.
(3) Соглашение, которым вопреки положениям части (2) исключается или ограничивается право требовать прекращения общности, признается ничтожным.
Статья 1364. Раздел в натуре
Прекращение общности осуществляется путем раздела в натуре, если общее имущество может быть разделено на равные части по числу долей участников без уменьшения стоимости имущества. Равные части распределяются между участниками путем жеребьевки.
Статья 1365. Продажа общего имущества
(1) Если раздел в натуре невозможен, прекращение общности осуществляется посредством продажи общего имущества в соответствии с правилами о продаже заложенного имущества, а в отношении земельных участков – посредством продажи с торгов и распределения вырученных от этого средств. Если продажа третьим лицам не допускается, имущество продается с торгов одному из участников.
(2) Если продать имущество с первого раза не удалось, любой из участников может требовать повторной попытки продажи. При этом он должен понести расходы в случае, если повторная попытка также окажется безрезультатной.
Статья 1366. Продажа общих требований
Общее требование может быть продано до момента его предъявления к взысканию. Если взыскание по требованию возможно, любой из участников вправе осуществить взыскание от имени остальных участников.
Статья 1367. Погашение долгов за счет общего имущества
(1) Если участники отвечают солидарно по обязательству, которое согласно статье
1362 подлежит исполнению в соответствии с долей каждого, либо если они согласились исполнить такое обязательство, при прекращении общности каждый участник может требовать, чтобы долг был погашен за счет общего имущества.
(2) В той мере, в которой погашение долгов требует продажи общего имущества, продажа осуществляется в соответствии с положениями статьи 1365.
Статья 1368. Погашение долгов одного из участников за счет общего имущества �
Page 267 of 309
Если у одного из участников имеется к другому участнику требование, основанное на общности прав, при прекращении общности он может потребовать удовлетворения своего требования из причитающейся должнику части в общем имуществе.
Статья 1369. Гарантии в случае передачи имущества одному из участников ­
Если при прекращении общности общее имущество предоставлено одному из участников, каждый из остальных участников отвечает перед ним за недостатки имущества, входящего в состав его доли, согласно правилам об ответственности продавца.
Статья 1370. Неприменение исковой давности к требованиям о прекращении общности
К требованиям о прекращении общности исковая давность не применяется. ­
Глава XXX ­
ПУБЛИЧНОЕ ОБЕЩАНИЕ НАГРАДЫ Статья 1371. Обязанность выплатить награду ­
(1) Лицо, объявившее публично о выплате награды тому, кто совершит указанное в объявлении правомерное действие в определенный срок, обязано выплатить награду любому, кто совершил это действие, на предусмотренных в объявлении условиях, хотя бы последний и действовал без учета обещания награды.
(2) Обязанность выплатить награду возникает при условии, что обещание награды позволяет бесспорно установить, кем она обещана. Лицо, отозвавшееся на обещание, вправе потребовать письменного подтверждения обещания и несет риск последствий непредъявления этого требования, если окажется, что в действительности объявление о награде не было сделано указанным в нем лицом.
(3) Если в публичном обещании награды не указан ее размер, он определяется по
соглашению с лицом, обещавшим награду, а в случае спора – судебной инстанцией.
(4) Если иное не установлено в объявлении о награде или не вытекает из характера указанного в нем действия, соответствие выполненного действия содержащимся в объявлении требованиям определяется лицом, обещавшим награду, а в случае спора – судебной инстанцией.
Статья 1372. Распределение награды
(1) В случаях, когда действие, указанное в объявлении, совершили несколько лиц, право на получение награды приобретает то из них, которое совершило соответствующее действие первым.
(2) Если действие, указанное в объявлении, совершено несколькими лицами и невозможно определить, кто из них совершил соответствующее действие первым, а также если действие совершено двумя или более лицами одновременно, награда между ними делится поровну или в ином предусмотренном соглашением между ними размере. Если награда неделима или если в соответствии с условиями объявления она подлежит выплате одному лицу, лицо, получающее награду, определяется путем жеребьевки.
(3) Если совершению действия, за которое обещана награда, содействовали несколько лиц, награда делится обещавшим ее лицом в соответствии со степенью участия каждого в достижении результата. В случае спора награда делится судебной инстанцией.
Статья 1373. Конкурс
(1) Публичное объявление о выплате награды в виде премии за лучшее выполнение работы действительно только при условии установления в объявлении срока выполнения работы.
(2) Изменение условий конкурса в ущерб участникам конкурса не допускается.
(3) Решение о соответствии проводимого в установленный срок конкурса публичному обещанию награды (условиям конкурса) или об определении победившей в конкурсе работы выносится указанным в объявлении лицом, а если
Page 268 of 309
такое лицо не указано – лицом, объявившим конкурс. Решение является обязательным для всех участников конкурса.
(4) Если представленные работы равнозначны по ценности, в отношении присуждения награды применяются положения части (2) статьи 1372.
(5) Лицо, обещавшее награду, может потребовать передачи ему права собственности на выполненную работу только в случае, если это было предусмотрено условиями объявления. Авторское право в любом случае принадлежит лицу, выполнившему работу.
(6) Лицо, объявившее конкурс, обязано возвратить участникам конкурса работы, если объявлением о конкурсе не предусмотрено иное.
Статья 1374. Отмена публичного обещания награды
(1) Лицо, объявившее публично о выплате награды, вправе в такой же форме отказаться от данного обещания, за исключением случаев, когда:
a) в самом объявлении предусмотрена или из него бесспорно вытекает недопустимость отказа;
b) дан определенный срок для совершения действия, за которое обещана награда;
c) к моменту объявления об отказе указанное в объявлении действие уже совершено кем-то и соответствующее лицо требует обещанной награды.
(2) Отмена публичного обещания награды не лишает лиц, отозвавшихся на объявление, права требовать возмещения расходов, понесенных ими в связи с совершением соответствующего действия, в пределах указанной в объявлении награды.
Глава XXXI ­
ИГРЫ И ПАРИ
Статья 1375. Действительность договора об игре или пари �
(1) Договор об игре или пари действителен только в прямо предусмотренных
законом случаях.
(2) Договор признается также действительным, если он относится к правомерным упражнениям и играм, требующим ловкости или физической подготовки только от участников, за исключением случаев, когда ставки в игре чрезмерны по сравнению с обстоятельствами, а также с состоянием и способностями сторон.
Статья 1376. Договор о проведении лотереи и другие подобные договоры �
(1) Договор о проведении лотереи и другие подобные договоры о проведении игр имеют юридическую силу только в случае разрешения лотереи или игры государством.
(2) Отношения между организаторами лотерей, тотализаторов (взаимных пари) и других основанных на риске игр, получившими лицензию в установленном законом порядке, и участниками игр устанавливаются соответствующим договором.
(3) В случаях, предусмотренных правилами организации игр, договор между организатором игры и участником игры заключается путем передачи организатором участнику лотерейного билета, квитанции или иного документа.
(4) Предложение заключения договора, предусмотренного частью (1), должно содержать условия относительно срока проведения игр и порядка определения выигрыша и его размера.
(5) В случае отказа организатора провести игру в предусмотренный срок участники игры вправе требовать от него возмещения убытков, реально причиненных
вследствие переноса или отмены игры.
(6) Выигрыш, полученный лицом, которое в соответствии с условиями проведения игры признано выигравшим, подлежит выплате ему организатором игры в предусмотренных этими условиями размере, форме и сроки, а если срок выплаты не был предусмотрен – не позднее двенадцати дней с момента объявления результатов игры.
Page 269 of 309
Статья 1377. Соглашение о разнице
Договор, предметом которого является поставка вещей или передача ценных бумаг, заключенный с условием уплаты проигравшей стороной выигравшей стороне разницы между установленной договором ценой и биржевой или рыночной ценой на момент поставки, оценивается как игра. Это правило применяется и в случае, когда только одна сторона имела намерение уплатить разницу, а другая сторона знала или должна была знать о таком намерении.
Глава XXXII
ВЕДЕНИЕ ДЕЛ БЕЗ ПОРУЧЕНИЯ Статья 1378. Обязанности ведущего чужие дела без
поручения
(1) Лицо, действующее в интересах другого лица (заинтересованного лица) без его поручения или не будучи обязанным ему иным образом (ведущий дела без поручения), должно проявлять при этом усердие хорошего собственника и действовать в соответствии с его интересами, с учетом его действительной или предполагаемой воли.
(2) В случае, когда ведущий дела без поручения знал или должен был знать, что его действия не соответствуют действительной или предполагаемой воле заинтересованного лица, он обязан возместить убытки, причиненные ведением дел без поручения, хотя бы и не был виновен в чем-то ином. Это правило не применяется в случае исполнения, вопреки желанию заинтересованного лица, его обязанности по содержанию лиц, которых заинтересованное лицо обязано содержать в соответствии с законом.
Статья 1379. Обязанность уведомления заинтересованного лица �
(1) Ведущий дела без поручения обязан при первой возможности уведомить заинтересованное лицо о принятии ведения дел и продолжать вести начатые дела до тех пор, пока заинтересованное лицо не сможет лично принять их.
(2) Если ведущий дела без поручения не может сообщить заинтересованному лицу о принятии ведения дел, он обязан довести до конца начатые дела.
Статья 1380. Последствия одобрения действий ведущего дела без поручения
Если заинтересованное лицо молчаливо или явно одобряет ведение дел без его поручения, применяются соответствующим образом правила о поручении.
Статья 1381. Последствия неодобрения действий ведущего дела без поручения �
(1) Действия, совершенные ведущим дела без поручения после того, как ему стало известно, что они не одобряются заинтересованным лицом, не влекут для последнего обязанностей ни в отношении ведущего дела без поручения, ни в отношении третьих лиц.
(2) Действия с целью предотвратить угрозу для жизни лица, оказавшегося в опасности, допускаются и против воли этого лица, а исполнение обязанностей по содержанию может осуществляться против воли того, на ком лежит эта обязанность.
Статья 1382. Возмещение расходов, понесенных ведущим дела без поручения �
(1) Ведущий дела без поручения может потребовать от заинтересованного лица возмещения понесенных им расходов в целях ведения дел в той мере, в которой они в
соответствии с обстоятельствами могут быть признаны необходимыми и целесообразными.
(2) Ведущий дела без поручения имеет право на возмещение расходов и в случае, когда он не сумел сохранить имущество и защитить интересы заинтересованного лица, несмотря на целесообразность принятых мер, при условии отсутствия его вины. (3) Расходы, подлежащие возмещению, ни в коем случае не могут превышать
Page 270 of 309
стоимость имущества, для сохранения которого совершены соответствующие действия.
(4) Расходы, понесенные ведущим дела без поручения в связи с действиями, совершенными после одобрения, возмещаются в соответствии с правилами о поручении.
Статья 1383. Отказ в возмещении расходов ведущему дела без поручения
Ведущий дела без поручения не может требовать возмещения расходов, если действия по ведению дел совершались вопреки желанию заинтересованного лица либо если они не соответствуют интересам последнего, за исключением случаев, когда желание заинтересованного лица противоречит закону.
Статья 1384. Возмещение убытков, причиненных ведущему дела без поручения
Если вследствие действий по предотвращению угрозы нанесения ущерба имуществу заинтересованного лица ведущим дела без поручения понесены убытки, он вправе требовать их возмещения от заинтересованного лица или от лица, создавшего такую угрозу.
Статья 1385. Ответственность ведущего дела без поручения
Ведущий дела без поручения отвечает перед заинтересованным лицом только за убытки, причиненные умышленно или вследствие тяжкого проступка.
Статья 1386. Обязанность возврата полученного вследствие ведения дел без поручения
Ведущий дела без поручения обязан отчитаться перед заинтересованным лицом о своих действиях, а также сдать ему все полученное вследствие ведения дел.
Статья 1387. Права и обязанности, порождаемые действиями, совершенными без поручения
Права и обязанности, вытекающие из необходимых и целесообразных действий, совершенных в интересах другого лица без его поручения, относятся к лицу, в интересах которого совершены эти действия.
Статья 1388. Неприменение положений о ведении дел без поручения
Положения настоящей главы не применяются к действиям, совершенным в интересах других лиц лицом, которое действовало, будучи уверенным, что ведет собственные дела, а также к действиям органов публичной власти, относящимся к сфере их деятельности.
Глава XXXIII ­
НЕОСНОВАТЕЛЬНОЕ ОБОГАЩЕНИЕ Статья 1389. Право требования возврата исполнения �
(1) Лицо, которое без законных или договорных оснований приобрело что-либо (приобретатель) вследствие производства исполнения другим лицом (исполнителем) или иным образом сберегло что-либо за счет другого лица, обязано возвратить этому лицу полученное или сбереженное им. Это правило применяется независимо от того, явилось ли неосновательное обогащение результатом поведения одной из сторон, третьего лица либо не зависящих от их воли обстоятельств.
(2) Лицо, которое в силу исполнения текущего или будущего обязательства передало что-либо другому лицу, может требовать возврата исполненного, если:
a) основание возникновения обязательственных отношений впоследствии отпало;
b) обязательство блокируется возражением, исключающим на длительный срок возможность его исполнения.
(3) Требование возврата не допускается, если:
a) исполнение соответствовало моральному обязательству; �
b) приобретатель докажет, что исполнитель знал о несуществовании обязательства,
но все-таки произвел исполнение, либо что исполнение произведено им в
Page 271 of 309
благотворительных целях;
c) требование возврата исполнения во исполнение недействительного договора противоречит защитным целям нормы, которой установлена недействительность.
Статья 1390. Возврат условного исполнения
(1) Лицо, которое передало что-либо другому лицу не в целях исполнения какого- либо обязательства, а с признанным приобретателем намерением обусловить его определенное поведение, может требовать возврата исполнения, если приобретатель не выполнил условие исполнителя.
(2) Требование возврата условного исполнения не допускается в случае, если:
a) достижение цели было невозможно с самого начала, о чем исполнителю было известно;
b) исполнитель вопреки принципу добросовестности препятствовал достижению цели.
Статья 1391. Возврат исполнения вследствие принуждения или угрозы
Лицо, осуществляющее исполнение не в целях выполнения обязательства, а в результате принуждения или угрозы, может требовать возврата исполненного, за исключением случаев, когда приобретатель докажет, что он обладал правом на исполнение.
Статья 1392. Возврат неосновательного обогащения в натуре �
(1) Имущество, составляющее неосновательное обогащение, должно быть возвращено в натуре.
(2) Приобретатель отвечает перед исполнителем за всякую, в том числе случайную, недостачу или повреждение неосновательно приобретенного имущества,
происшедшие после того, как он узнал или должен был узнать о неосновательности принятого исполнения. До этого момента он отвечает лишь за умысел или тяжкий проступок.
Статья 1393. Возмещение стоимости неосновательного обогащения �
(1) В случае невозможности возвратить в натуре неосновательно полученное имущество приобретатель должен возместить исполнителю стоимость этого имущества на момент его приобретения, а также убытки, вызванные последующим уменьшением стоимости имущества, если приобретатель не возместил его стоимость немедленно после того, как узнал о неосновательности принятого исполнения.
(2) Лицо, временно неосновательно пользовавшееся чужим имуществом без намерения его приобрести либо чужими услугами, должно возместить исполнителю сбереженное вследствие такого пользования по цене, существовавшей во время, когда закончилось пользование, и в том месте, где оно происходило.
Статья 1394. Последствия неосновательной передачи права другому лицу
Лицо, передавшее путем уступки требования или иным образом принадлежащее ему право другому лицу на основании несуществующего или недействительного обязательства, вправе требовать восстановления прежнего положения, а также возврата ему документов, удостоверяющих переданное право.
Статья 1395. Плоды исполнения
(1) Лицо, которое необоснованно получило имущество, обязано передать или возместить правомочному лицу все плоды, которые оно извлекло или должно было извлечь из этого имущества с того времени, когда узнало или должно было узнать о неосновательности полученного исполнения.
(2) На сумму, подлежащую возмещению в соответствии с частью (1), начисляются проценты в соответствии со статьей 619.
Статья 1396. Возмещение расходов на имущество,
Page 272 of 309
подлежащее возврату
При возврате необоснованно полученного имущества или возмещении его стоимости приобретатель вправе требовать от исполнителя возмещения необходимых и целесообразных расходов по содержанию и сохранению имущества с того времени, с которого он обязан возвратить доходы, с зачетом полученных им выгод. Право на возмещение расходов утрачивается в случае, когда приобретатель умышленно удерживал имущество, подлежавшее возврату.
Статья 1397. Распоряжение неправомочного лица
(1) Если неправомочное лицо распорядилось имуществом и против сделки по распоряжению могут быть выдвинуты возражения правомочным лицом, первое обязано возвратить правомочному лицу все полученное вследствие сделки по распоряжению. Если сделка по распоряжению является безвозмездной, данная обязанность возлагается на лицо, которое на основании такой сделки получило непосредственную выгоду.
(2) Если исполнение, которое действительно в отношении правомочного лица, было произведено в отношении неправомочного лица, последнее обязано возвратить исполненное правомочному лицу.
Глава XXXIV ­
ОБЯЗАТЕЛЬСТВА ВСЛЕДСТВИЕ ПРИЧИНЕНИЯ ВРЕДА ­
Ч а с т ь 1 ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ ОБ ОБЯЗАТЕЛЬСТВАХ ­
ВСЛЕДСТВИЕ ПРИЧИНЕНИЯ ВРЕДА
Статья 1398. Общие основания и условия деликтной ответственности ­
(1) Лицо, которое виновно совершило неправомерные действия по отношению к
другому лицу, обязано возместить имущественный вред, а в предусмотренных законом случаях – также и моральный вред, причиненные действием или бездействием.
(2) Вред, причиненный правомерными действиями или при отсутствии вины, подлежит возмещению только в случаях, прямо предусмотренных законом.
(3) Лицо, не являющееся причинителем вреда, обязано возместить его только в случаях, прямо предусмотренных законом.
(4) Вред не подлежит возмещению, если он причинен по просьбе или с согласия потерпевшего, а действия причинителя не нарушают нормы этики и морали.
Статья 1399. Ответственность сторон договора
Положения настоящей главы применяются и в случае причинения вреда неисполнением договорных обязанностей, за исключением ситуаций, когда применяются положения об ответственности должника за неисполнение договора и специальные правила об определенных договорных отношениях.
Статья 1400. Предупреждение причинения вреда
(1) Опасность причинения вреда в будущем дает основание для запрета деяний, создающих такую угрозу.
(2) В случае, когда вред является последствием эксплуатации предприятия, сооружения либо иной производственной деятельности, которая продолжает причинять вред или угрожает новым вредом, судебная инстанция вправе обязать ответчика помимо возмещения вреда прекратить деятельность, если это не противоречит общественным интересам.
Статья 1401. Причинение вреда в состоянии необходимой обороны ­
(1) Не подлежит возмещению вред, причиненный в состоянии необходимой обороны, если при этом не были превышены ее пределы.
(2) Если при защите от неправомерного нападения причинен вред третьему лицу, он подлежит возмещению лицом, совершившим нападение.
Page 273 of 309
Статья 1402. Причинение вреда в состоянии крайней необходимости
(1) Вред, причиненный лицом в состоянии крайней необходимости, подлежит возмещению этим лицом.
(2) Учитывая обстоятельства, при которых был причинен вред, судебная инстанция может возложить обязанность его возмещения на третье лицо, в интересах которого действовал причинитель, либо освободить от возмещения вреда полностью или частично как причинителя, так и это третье лицо.
(3) Вред, причиненный в результате тушения или локализации пожара, возмещается лицом, по вине которого возник пожар.
Статья 1403. Ответственность доверителя за деяния уполномоченного им лица ­
(1) Доверитель отвечает за вред, виновно причиненный уполномоченным им лицом при исполнении возложенных на него обязанностей.
(2) За доверителем сохраняется право регресса к своему уполномоченному лицу. Уполномоченное лицо может быть освобождено от ответственности, если докажет, что действовало в строгом соответствии с указаниями доверителя.
Статья 1404. Ответственность за вред, причиненный органом публичной власти или должностным лицом ­
(1) Вред, причиненный противоправным административным актом либо неразрешением в установленный законом срок заявления органом публичной власти или его должностным лицом, возмещается в полном объеме соответствующим органом публичной власти. Должностное лицо отвечает солидарно в случае наличия умысла или тяжкого проступка.
(2) Физические лица вправе требовать возмещения морального вреда,
причиненного действиями, указанными в части (1).
(3) Обязанность возмещения вреда не возникает в той мере, в которой лицо, которому нанесен вред, умышленно или вследствие тяжкого проступка не устранило вред посредством использования законных средств.
(4) В случае, когда орган публичной власти имеет обязанность, возложенную на него актом, принятым в целях защиты от риска причинения определенного вреда, этот орган отвечает за такой вред, причиненный или не предотвращенный неисполнением обязанности, если он не докажет, что было проявлено разумное усердие для исполнения этой обязанности.
(5) Орган публичной власти не отвечает за вред, причиненный изданием или неизданием нормативного акта либо невведением в действие закона.
Статья 1405. Ответственность государства за вред, причиненный действиями органов уголовного преследования, прокуратуры или судебных инстанций

[Ст.1405 название изменено ЗП206 от 29.05.03, МО149/18.07.03 ст.598]

(1) Вред, причиненный физическому лицу вследствие незаконного осуждения, незаконного привлечения к уголовной ответственности, незаконного применения меры пресечения в виде предварительного заключения под стражу или подписки о невыезде, незаконного наложения административного взыскания в виде ареста, неоплачиваемого труда в пользу общества, возмещается государством в полном объеме независимо от вины должностных лиц органов уголовного преследования, прокуратуры или судебных инстанций.

[Ст.1405 ч.(1) изменена ЗП206 от 29.05.03, МО149/18.07.03 ст.598]

(2) Государство освобождается от ответственности в случае, когда потерпевший умышленно и добровольно содействовал причинению вреда путем явки с повинной.
Статья 1406. Ответственность за вред, причиненный несовершеннолетним в возрасте до четырнадцати лет ­
Page 274 of 309
(1) Вред, причиненный несовершеннолетним в возрасте до четырнадцати лет, возмещается его родителями (усыновителями) или опекуном, если они не докажут, что вред возник не по их вине в осуществлении надзора или воспитании.
(2) Если несовершеннолетний в возрасте до четырнадцати лет причинил вред в то время, когда находился под надзором учебного заведения, воспитательного или лечебного учреждения либо лица, обязанного осуществлять надзор за ним на основании договора, эти учреждения или лица отвечают за причиненный вред, если они не докажут, что вред возник не по их вине.
(3) Обязанность родителей (усыновителей), опекунов, учебных заведений, воспитательных и лечебных учреждений по возмещению вреда, причиненного несовершеннолетним, не прекращается с достижением им совершеннолетия или получением им имущества, достаточного для возмещения вреда.
Статья 1407. Ответственность за вред, причиненный несовершеннолетним в возрасте от четырнадцати до восемнадцати лет ­
(1) Несовершеннолетний в возрасте от четырнадцати до восемнадцати лет самостоятельно несет ответственность за причиненный вред на общих основаниях.
(2) В случае, когда у несовершеннолетнего в возрасте от четырнадцати до восемнадцати лет нет имущества или доходов, достаточных для возмещения причиненного им вреда, вред должен быть возмещен полностью или в недостающей части его родителями (усыновителями) или попечителем, если они не докажут, что вред возник не по их вине.
(3) Обязанность родителей (усыновителей) или попечителей по возмещению вреда, причиненного несовершеннолетним в возрасте от четырнадцати до восемнадцати лет,
прекращается по достижении причинившим вред совершеннолетия, а также когда у
него до достижения совершеннолетия появятся имущество или доходы, достаточные для возмещения вреда.
Статья 1408. Ответственность за вред, причиненный лицом, признанным недееспособным ­
(1) За вред, причиненный лицом, признанным недееспособным, отвечает его опекун или учреждение, обязанное осуществлять за ним надзор, если они не докажут, что вред возник не по их вине.
(2) Обязанность опекуна или учреждения по возмещению вреда, причиненного лицом, признанным недееспособным, не прекращается и в случае восстановления его дееспособности.
(3) Если опекун, призванный к ответственности в соответствии с частью (1) за вред, причиненный жизни или здоровью потерпевшего, умер либо не имеет достаточных средств для возмещения вреда, а сам причинитель располагает такими средствами, судебная инстанция с учетом имущественного положения потерпевшего и причинителя, а также других обстоятельств вправе принять решение о возмещении вреда полностью или частично за счет причинителя.
Статья 1409. Ответственность за вред, причиненный лицом, не способным понимать значение своих действий или руководить ими ­
(1) Дееспособное лицо, причинившее вред в таком состоянии, когда оно не могло понимать значения своих действий или руководить ими, не отвечает за причиненный
им вред.
(2) Если вред причинен жизни или здоровью потерпевшего, судебная инстанция вправе с учетом имущественного положения потерпевшего и причинителя, а также других обстоятельств возложить обязанность по возмещению ущерба полностью или частично на самого причинителя.
(3) Причинитель не освобождается от ответственности, если сам привел себя в такое состояние употреблением спиртных напитков, наркотических веществ или
Page 275 of 309
иным способом.
Статья 1410. Ответственность за вред, причиненный источником повышенной опасности �
(1) Лица, деятельность которых связана с повышенной опасностью для
окружающих (эксплуатация транспортных средств, оборудования, механизмов, использование электроэнергии, взрывчатых веществ, осуществление строительных работ и др.), обязаны возместить вред, причиненный источником повышенной опасности, если не докажут, что вред возник вследствие форс-мажорных обстоятельств (за исключением случаев, когда вред возник вследствие эксплуатации воздушного транспортного средства) или умысла потерпевшего.
(2) Обязанность возмещения вреда возлагается на лицо, которое владеет источником повышенной опасности на праве собственности или на другом законном основании, либо на лицо, которое взяло на себя обязанность охраны этого источника.
(3) Владелец источника повышенной опасности не отвечает за причиненный вред, если докажет, что источник выбыл из обладания владельца в результате противоправных действий третьих лиц. В таком случае ответственность за вред, причиненный источником повышенной опасности, несет лицо, противоправно завладевшее источником. В той мере, в которой владелец источника повышенной опасности виновен в том, что источник выбыл из его обладания, он отвечает за вред солидарно с лицом, противоправно завладевшим источником.
(4) Владельцы источников повышенной опасности несут солидарную ответственность за вред, причиненный в результате взаимодействия этих источников (столкновения транспортных средств и т.п.) третьим лицам.
(5) Вред, причиненный владельцам источников повышенной опасности в результате взаимодействия этих источников, возмещается в соответствии с положениями статьи 1398.
Статья 1411. Ответственность за вред, причиненный животными �
(1) Собственник животного или лицо, которое использует его во время работы, отвечает за вред, причиненный животным, независимо от того, находилось ли оно под его присмотром или сбежало из-под присмотра. Обязанность возмещения не наступает, если вред причинен домашним животным, предназначенным для осуществления профессиональной, предпринимательской деятельности или для получения средств на содержание собственника, и при этом собственник проявлял надлежащую заботу при надзоре за животным, либо если вред все равно возник бы и при проявлении подобной заботы.
(2) Лицо, взявшее на себя обязанность надзора за животным на основании договора, заключенного с его владельцем, отвечает за вред, причиненный животным, если не докажет, что вред возник не по его вине.
Статья 1412. Ответственность за вред, причиненный обвалом здания или сооружения �
(1) Собственник здания или сооружения должен возместить вред, причиненный обвалом здания или сооружения либо его части в случае, когда обвал является результатом отсутствия надлежащего содержания или недостатка строительства.
(2) Лицо, взявшее на себя на основании договора с собственником обязанность содержания здания или сооружения либо обязанное содержать его в надлежащем
состоянии на основе предоставленного ему права пользования, отвечает за вред,
причиненный обвалом здания или сооружения либо его части, солидарно с собственником.
Статья 1413. Ответственность в случае падения либо течения со здания или сооружения
За вред, причиненный падением либо течением чего-либо со здания или сооружения, отвечает лицо, которое владеет зданием или сооружением. Это правило
Page 276 of 309
не применяется, если вред причинен форс-мажорным обстоятельством или по вине лица, которому причинен вред.
Статья 1414. Ответственность за совместно причиненный вред
(1) В случае причинения вреда совместно несколькими лицами они отвечают солидарно.
(2) За вред отвечает не только лицо, которое совершило причинившее вред деяние, но и подстрекавшее его и поддержавшее его лицо, а также лицо, сознательно воспользовавшееся выгодой от причинения вреда другому лицу.
(3) Если доли возмещений, подлежащих выплате солидарными должниками в соответствии с частями (1) и (2), определить невозможно, они отвечают в равных долях.
Статья 1415. Право регресса к лицу, причинившему вред
(1) Лицо, возместившее вред, причиненный другим лицом, имеет право регресса к этому лицу в размере выплаченного потерпевшему возмещения, если законом или договором не предусмотрен иной размер.
(2) Государство в случае возмещения вреда на основании статьи 1405 имеет право регресса к должностным лицам органов уголовного преследования, прокуратуры или судебных инстанций, если вина этих лиц установлена судебным приговором.

[Ст.1415 ч.(2) изменена ЗП206 от 29.05.03, МО149/18.07.03 ст.598]

(3) Родители (усыновители), опекуны или попечители, а также учреждения, указанные в статьях 1406 – 1408, возместившие вред, причиненный несовершеннолетним или лицом, признанным недееспособным, не имеют права регресса к этим лицам.
Статья 1416. Способы возмещения вреда
(1) Судебная инстанция устанавливает способ возмещения вреда в зависимости от обстоятельств. Судебная инстанция выносит решение, отличающееся от требования потерпевшего, только по обоснованным причинам.
(2) Вынося решение о возмещении вреда, судебная инстанция обязывает причинившее его лицо предоставить вещь того же рода и качества, исправить поврежденную вещь или возместить убытки полностью в денежном эквиваленте.
(3) Размер возмещения в денежном эквиваленте устанавливается судебной инстанцией в зависимости от размера вреда на дату вынесения решения. Потерпевший может требовать дополнительного возмещения за вред, возникший после вынесения решения.
(4) Возмещение убытков в денежном эквиваленте осуществляется путем взыскания общей суммы в пользу потерпевшего либо путем установления периодических платежей. В случае установления периодических платежей должник может быть обязан предоставить гарантию.
Статья 1417. Учет вины потерпевшего при определении размера возмещения
(1) Вред, возникший вследствие умысла потерпевшего, возмещению не подлежит. (2) Если тяжкий проступок потерпевшего содействовал возникновению или
увеличению вреда, то в зависимости от степени вины потерпевшего размер возмещения уменьшается.
(3) Тяжкий проступок потерпевшего не является основанием для уменьшения возмещения в случаях, предусмотренных статьей 1405, а также в случаях, когда вред причинен несовершеннолетним в возрасте до четырнадцати лет или лицом, признанным недееспособным.
Статья 1418. Ответственность за вред, причиненный увечьем или иным повреждением здоровья
(1) В случае увечья или иного повреждения здоровья причинитель вреда обязан возместить потерпевшему заработок (доходы), упущенный им в результате утраты
Page 277 of 309
или снижения трудоспособности, а также расходы, вызванные повреждением здоровья (на лечение, дополнительное питание, протезирование, посторонний уход, приобретение специальных транспортных средств, подготовку к другой профессии и др.).
(2) Определение заработка (доходов), упущенного потерпевшим вследствие увечья или иного повреждения здоровья, осуществляется в соответствии с законом.
(3) При определении заработка (доходов), упущенного потерпевшим, не учитываются пенсия по ограничению возможностей, назначенная потерпевшему в связи с увечьем или иным повреждением здоровья, а также другие пособия и выплаты, произведенные по линии государственного социального страхования.

[Ст.1418 ч.(3) изменена ЗП201 от 28.07.16, МО293-305/09.09.16 ст.630; в силу с

09.09.16]

(4) Законом или договором может быть увеличен размер возмещения, причитающегося потерпевшему в соответствии с настоящей статьей.
Статья 1419. Ответственность в случае смерти потерпевшего
(1) В случае смерти потерпевшего вследствие тяжкого увечья или иного повреждения здоровья право на возмещение вреда имеют:
а) нетрудоспособные лица, состоявшие на иждивении умершего или имевшие ко дню его смерти право на получение от него содержания;
b) ребенок умершего, родившийся после его смерти;
с) один из родителей, супруг или другой член семьи умершего, независимо от трудоспособности, который не работает и занят уходом за находившимися на иждивении умершего его детьми, братьями и сестрами, не достигшими четырнадцати лет либо хотя и достигшими указанного возраста, но по заключению уполномоченного медицинского органа нуждающимися по состоянию здоровья в постороннем уходе;
d) лица, состоявшие на иждивении умершего и ставшие нетрудоспособными в течение пяти лет после его смерти.
(2) Право на возмещение вреда признается:
а) за несовершеннолетними – до достижения восемнадцати лет;
b) за учащимися и студентами в возрасте восемнадцати лет и старше – до окончания учебы (за исключением учебы на заочном отделении) в учебных заведениях, но не более чем до двадцати трех лет;
с) за женщинами старше пятидесяти пяти лет и мужчинами старше шестидесяти лет – пожизненно;
d) за лицами с ограниченными возможностями;

[Ст.1419 ч.(2), пкт.d) в редакции ЗП201 от 28.07.16, МО293-305/09.09.16 ст.630; в силу с 09.09.16]

е) за одним из родителей, супругом, другим членом семьи умершего, занятым уходом за находившимися на иждивении умершего его детьми, братьями и сестрами,
– до достижения ими четырнадцати лет либо улучшения состояния здоровья, подтвержденного заключением уполномоченного медицинского органа.
(3) Определение размера возмещений, предоставляемых в связи с потерей кормильца, осуществляется в соответствии с законом.
(4) Лица, обязанные возместить вред, связанный со смертью потерпевшего, должны возместить необходимые расходы на погребение, с учетом социального статуса умершего и местных обычаев, лицу, понесшему эти расходы.
Статья 1420. Возмещение вреда, причиненного увечьем или иным повреждением здоровья либо связанного со смертью лица
(1) Возмещение вреда, причиненного увечьем или иным повреждением здоровья либо связанного со смертью лица, осуществляется в виде ежемесячных платежей.
(2) Возмещение расходов, которые будут понесены в связи с увечьем или иным
Page 278 of 309
повреждением здоровья, может быть установлено предварительно на основании заключения уполномоченного медицинского органа, в том числе при необходимости предварительной оплаты требуемых услуг и вещей (приобретение путевки в санаторий, оплата проезда, приобретение специальных транспортных средств и т.п.).
(3) При наличии обоснованных причин судебная инстанция по требованию лица, имеющего право на возмещение вреда, причиненного увечьем или иным повреждением здоровья либо связанного со смертью лица, с учетом возможностей ответственного за вред лица, может установить выплату возмещения в виде единовременного платежа, исчисленного за период не более трех лет.
(4) В случае ликвидации юридического лица, ответственного за вред, причиненный увечьем или иным повреждением здоровья либо связанный со смертью лица, соответствующие суммы капитализируются согласно закону.
Статья 1421. Изменение размера возмещения вреда, причиненного увечьем или иным повреждением здоровья либо связанного со смертью лица �
(1) Если в связи с увечьем или иным повреждением здоровья трудоспособность потерпевшего снизилась впоследствии по сравнению с той, которой он обладал к моменту присуждения ему возмещения, потерпевший вправе потребовать соответствующего увеличения размера возмещения.
(2) Если трудоспособность потерпевшего повысилась по сравнению к той, которой он обладал к моменту присуждения возмещения, лицо, обязанное выплатить возмещение вреда, предусмотренное частью (1), вправе потребовать соответствующего уменьшения размера возмещения.
(3) Подлежащие выплате суммы возмещения вреда, причиненного увечьем или иным повреждением здоровья либо связанного со смертью лица, подлежат
индексации в соответствии с законом.
Статья 1422. Возмещение морального вреда
(1) В случае причинения лицу морального вреда (нравственных или физических страданий) посредством деяний, посягающих на его личные неимущественные права, а также в других предусмотренных законом случаях судебная инстанция вправе обязать ответственное за вред лицо возместить его в денежном эквиваленте.
(2) Моральный вред возмещается независимо от наличия и размера имущественного вреда.
(3) Моральный вред возмещается независимо от вины совершившего неправомерное действие лица в случае, когда вред причинен вследствие незаконного осуждения, незаконного привлечения к уголовной ответственности, незаконного применения меры пресечения в виде предварительного заключения под стражу или подписки о невыезде, незаконного наложения административного взыскания в виде ареста, неоплачиваемого труда в пользу общества и в других случаях, предусмотренных законом.

[Ст.1422 ч.(3) изменена ЗП206 от 29.05.03, МО149/18.07.03 ст.598]

Статья 1423. Размер возмещения морального вреда
(1) Размер возмещения морального вреда определяется судебной инстанцией в зависимости от характера и тяжести причиненных потерпевшему нравственных или физических страданий, степени вины причинителя в случае, когда вина является условием ответственности, и степени, в которой это возмещение может удовлетворить потерпевшего.
(2) Характер и тяжесть нравственных или физических страданий оцениваются судебной инстанцией с учетом обстоятельств, при которых был причинен вред, и социального статуса потерпевшего.
Статья 1424. Срок исковой давности
(1) Срок исковой давности по искам о возмещении вреда составляет три года с момента, когда потерпевший узнал или должен был узнать о причинении вреда и
Page 279 of 309
ответственном за него лице.
(2) В случае, если между лицом, обязанным возместить вред, и потерпевшим ведутся переговоры относительно подлежащего возмещению вреда, течение срока давности приостанавливается до тех пор, пока одна из сторон не откажется от переговоров.
(3) В случае, если лицо, обязанное возместить вред, приобрело что бы то ни было вследствие неправомерного деяния за счет потерпевшего, оно обязано, хотя бы и после истечения срока исковой давности, возместить приобретенное им в соответствии с правилами о неосновательном обогащении.
Ч а с т ь 2
ОТВЕТСТВЕННОСТЬ ЗА ВРЕД, ПРИЧИНЕННЫЙ ПРОДУКТАМИ С ДЕФЕКТАМИ

[Глава XXXIV Часть 2 наименование изменено ЗП184 от 11.07.12, MO166-

169a/16.08.12 ст.571; в силу с 16.11.12]

Статья 1425. Основания возмещения вреда, причиненного продуктами с дефектами �

[Ст.1425 наименование изменено ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571;

в силу с 16.11.12]

(1) Производитель отвечает за причиненный продуктом с недостатками вред независимо от своей вины, за исключением случаев, когда:
a) продукт введен в оборот не производителем;
b) в соответствии с обстоятельствами можно считать, что продукт не имел причинивший вред недостаток в момент, когда производитель ввел его в оборот;
c) продукт изготовлен не для продажи или иной формы хозяйственного использования, а также изготовлен или продан не в рамках осуществляемой производителем профессиональной деятельности;
d) недостаток состоит в том, что в момент введения продукта в оборот производителем он соответствовал обязательным законным требованиям;
e) недостаток не мог быть установлен из-за уровня развития науки и техники в момент введения его в оборот производителем.
(2) Обязанность производителя составной части продукта возместить вред исключается, если недостатки связаны с порядком сборки (строительства) продукта, в который включена составная часть, либо с дополнениями и соединениями, произведенными изготовителем конечного продукта. Это положение применяется соответствующим образом к производителям сырья.
(3) Обязанность производителя возместить вред уменьшается или устраняется, если причинению вреда способствовала вина потерпевшего или лица, за которое отвечает потерпевший.
(4) Ответственность производителя не уменьшается, если вред причинен одновременно недостатком продукта и действием третьего лица.
Статья 1426. Продукт, производитель и причиненный вред �

[Ст.1426 наименование в редакции ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с 16.11.12]

(1) В целях настоящей части продуктом признается любая движимая вещь даже в случае, когда она включена в другую движимую или недвижимую вещь. Продуктами
считаются также электроэнергия, природный газ и вода, поставляемые для
индивидуального пользования.

[Ст.1426 ч.(1) в редакции ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с

16.11.12]

(2) В целях настоящей части производителем признается лицо, реализовавшее готовый продукт, сырье или составную часть продукта. Производителем считается также тот, кто представляет себя в качестве производителя путем добавления своего
Page 280 of 309
имени, своих торговых знаков или других отличительных знаков.
(3) Производителем считается также лицо, которое в ходе своей коммерческой деятельности и в пределах сферы, регулируемой настоящей частью, импортирует или приобретает продукт в целях продажи, сдачи в имущественный наем, лизинг или распределения в иной форме.

[Ст.1426 ч.(3) изменена ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с

16.11.12]

(4) Если установить производителя невозможно, им может считаться любое лицо, поставившее продукт, если оно не укажет в течение одного месяца с момента, когда узнало о вытекающих из недостатков продукта претензиях, производителя или поставившее ему продукт лицо. Это положение применяется также в случае импортированного продукта, в отношении которого не могут быть установлены лица, указанные в части (3), хотя бы имя производителя и было известно.
(5) В целях настоящей части вредом признается:
a) вред от причинения смерти или телесных повреждений; �
b) причиненный вред или уничтожение любой вещи, иной чем продукт с
дефектами, при условии что последний отвечает в совокупности следующим требованиям:
- предназначен, как правило, для личного пользования или потребления; и
- использован пострадавшим в основном для собственных нужд или для частного потребления.
Настоящая часть не касается положений права о возмещении морального вреда.

[Ст.1426 ч.(5) введена ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с

16.11.12]

Статья 1427. Продукт с дефектами

[Ст.1427 наименование в редакции ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с 16.11.12]

(1) Продукт считается имеющим дефекты, если он не гарантирует ожидаемую безопасность с учетом всех обстоятельств, таких как:

[Ст.1427 ч.(1) изменена ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с

16.11.12]

a) представление продукта;
b) использование продукта, которое можно разумно предположить;
c) момент введения продукта в оборот.
(2) Продукт не имеет дефекта только вследствие того, что в оборот введен другой, улучшенный продукт.

[Ст.1427 ч.(2) изменена ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с

16.11.12]

Статья 1428. Бремя доказывания
Бремя доказывания наличия недостатка, причинения вреда и причинной связи между ними возлагается на потерпевшего.
Статья 1429. Солидарная ответственность
Если обязанность возмещения вреда возложена на нескольких лиц, они отвечают солидарно.
Статья 1430. Сроки для возмещения вреда
(1) В случае, когда срок для возмещения вреда не установлен, вред подлежит возмещению, если он возник в течение десяти лет с момента введения в обращение продукта, причинившего вред, за исключением случая, когда потерпевший инициировал в этот период времени судебный иск против производителя.

[Ст.1430 ч.(1) в редакции ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с

16.11.12]

(2) Срок давности требований, предъявленных на основании статьи 1425, составляет три года с момента, когда потерпевший узнал или должен был узнать о
Page 281 of 309
причинении вреда дефектом продукта и определить производителя.

[Ст.1430 ч.(2) изменена ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с

16.11.12]

Статья 1431. Запрещение предварительного исключения или ограничения ответственности �
(1) Ответственность производителя за продукт с дефектами не может быть исключена или ограничена условием договора. Соглашение о противном не имеет силы.
(2) Применение положений настоящей части не исключает возможности потерпевшего требовать возмещения вреда на основании договорной или деликтной ответственности либо в соответствии со специальными законодательными и нормативными актами в данной области.

[Ст.1431 в редакции ЗП184 от 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 ст.571; в силу с

16.11.12]

Книга четвертая НАСЛЕДСТВЕННОЕ ПРАВО Р а з д е л I
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О НАСЛЕДОВАНИИ Статья 1432. Наследование
(1) Наследованием является переход имущества умершего физического лица
(наследодателя) к его наследникам.
(2) Наследство переходит на условиях универсального правопреемства как единое и неделимое целое в случае смерти наследодателя.
(3) Наследование осуществляется по завещанию и по закону.
Статья 1433. Наследники
(1) Наследниками могут быть:
a) при наследовании по завещанию – лица, находящиеся в живых к моменту смерти наследодателя, а также зачатые при его жизни и родившиеся живыми после его смерти, независимо от того, являются они его детьми или нет, а также юридические лица, обладающие гражданской правоспособностью к моменту смерти наследодателя; b) при наследовании по закону – лица, находящиеся в живых к моменту смерти наследодателя, а также дети наследодателя, зачатые при его жизни и родившиеся
живыми после его смерти.
(2) Государство является наследником по завещанию, а также наследником выморочного имущества.
Статья 1434. Недостойный наследник
(1) Не может быть наследником ни по завещанию, ни по закону лицо, которое:
a) умышленно совершило преступление или иной аморальный поступок против последней воли наследодателя, выраженной в его завещании, если эти обстоятельства установлены судебной инстанцией;
b) умышленно препятствовало наследодателю в осуществлении его последней воли и этим способствовало призванию его самого или близких ему лиц к наследованию либо увеличению их наследственных долей.
(2) Не имеют права наследовать по закону родители после детей, в отношении которых они были лишены родительских прав и не восстановлены в этих правах на момент открытия наследства, а также родители (усыновители) и совершеннолетние дети (в том числе усыновленные), недобросовестно уклонявшиеся от выполнения возложенных на них обязанностей по содержанию наследодателя, если эти обстоятельства установлены судебной инстанцией.
Статья 1435. Устранение от наследования
Обстоятельство, служащее основанием для устранения от наследования, должно быть установлено судебной инстанцией. Иск может быть предъявлен лицом, для
Page 282 of 309
которого такое отстранение порождает определенные имущественные последствия.
Статья 1436. Прощение недостойного наследника
Лицо, уличенное в совершении действий, влекущих утрату права наследования, призывается к наследованию несмотря на это, если наследодатель прощает его и это свое решение прямо выражает в завещании.
Статья 1437. Обязанности лица, признанного недостойным наследником
Если лицо признано судебной инстанцией недостойным наследником после получения наследства, оно обязано возвратить все полученное по наследству вместе с плодами.
Статья 1438. Срок предъявления иска о признании лица недостойным наследником
Иск о признании лица недостойным наследником должен быть предъявлен заинтересованным лицом в течение одного года с даты открытия наследства.
Статья 1439. Доля лица, лишенного права наследования
Доля лица, лишенного права наследования, переходит к остальным наследникам и распределяется между ними в равных долях.
Статья 1440. Открытие наследства
(1) Наследство открывается вследствие смерти физического лица или объявления его судебной инстанцией умершим.
(2) Временем открытия наследства считается момент смерти наследодателя или день вступления в законную силу судебного решения об объявлении лица умершим.
Статья 1441. Одновременная смерть лиц, состоящих в наследственных отношениях �
(1) Лица, которые могут наследовать друг после друга или только один после
другого и которые умерли при таких обстоятельствах, что невозможно установить, кто из них умер раньше, считаются умершими одновременно.
(2) К наследству, оставленному каждым из одновременно умерших лиц, призываются их собственные наследники.
Статья 1442. Открытие наследства после объявления лица умершим
Предусмотренные статьей 1441 последствия наступают и в случае объявления судебной инстанцией нескольких лиц умершими вследствие их безвестного отсутствия при одних и тех же обстоятельствах. В этом случае не имеет значения время вступления в силу решения об объявлении их умершими.
Статья 1443. Место открытия наследства
Местом открытия наследства считается место жительства наследодателя, а если оно неизвестно, – место нахождения наследства. Если наследство находится в разных местах, местом открытия наследства считается место нахождения наиболее ценной части недвижимого имущества, а если недвижимого имущества нет, – место нахождения основной по стоимости части движимого имущества.
Статья 1444. Наследственное имущество
(1) В состав наследственного имущества входят как имущественные права (наследственный актив), так и имущественные обязанности (наследственный пассив), которые наследодатель имел к моменту смерти.
(2) Если имеется несколько наследников, до получения свидетельства о праве на наследство их наследственные доли принадлежат всем наследникам в качестве единого имущества.
(3) В наследственное имущество входит доля в общей собственности, причитавшаяся наследодателю, а если деление имущества в натуре невозможно, – стоимость этого имущества.
Статья 1445. Будущее имущество
Завещатель может предусмотреть в завещании имущество, которое в момент
Page 283 of 309
составления завещания ему не принадлежит, но которое к моменту открытия наследства должно стать его собственностью.
Статья 1446. Недопустимость передачи по наследству прав и обязанностей, связанных с личностью наследодателя
В состав наследственного имущества не входят имущественные права и обязанности, которые связаны с личностью наследодателя и могут принадлежать только ему, а также предусмотренные договором или законом права и обязанности, действительные лишь при жизни наследодателя и прекращающиеся с его смертью.
Статья 1447. Защита неимущественных прав наследодателя
Неимущественные права наследодателя, не входящие в наследственное имущество, могут быть осуществлены и защищены наследниками в порядке, предусмотренном законом.
Статья 1448. Право истребования вещи из наследственного имущества
(1) Если завещатель завещал наследнику вещь, принадлежащую другому лицу, последнее вправе истребовать вещь в общем порядке.
(2) Если в составе имущества наследодателя имеется имущество, принадлежащее другому лицу, выявление этой части имущества и передача правомочному лицу являются обязательными.
Р а з д е л II НАСЛЕДОВАНИЕ ПО ЗАВЕЩАНИЮ Глава I
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О НАСЛЕДОВАНИИ ПО ЗАВЕЩАНИЮ
Статья 1449. Завещание
(1) Завещанием является торжественная, односторонняя, отзываемая и личная сделка, на основе которой завещатель в безвозмездном порядке распоряжается всем своим имуществом или его частью.
(2) Завещателем может быть только дееспособное лицо.
(3) Совершение завещания через представителя не допускается.
Статья 1450. Определение наследственной доли завещателем �
(1) Завещатель может определить в завещании наследственные доли назначенным в завещании наследникам или конкретно указать, какому наследнику какое имущество отойдет. Если в завещании нет такого указания, наследство делится между наследниками поровну.
(2) Если в завещании назначено несколько наследников, но определена доля только одного из них, остальные наследники наследуют оставшееся имущество в равных долях.
Статья 1451. Подназначение наследника
(1) Завещатель вправе назначить в завещании другого наследника на случай, если назначенный им наследник умрет до открытия наследства, либо не примет наследства или откажется от него, либо будет устранен от наследования.
(2) Отказ наследника по завещанию от наследства допускается только в случае, если он не указывает, в чью пользу отказался.
Статья 1452. Распределение наследственного имущества между наследниками по завещанию
Если завещанием назначено несколько наследников и определенная одному из них доля включает в себя все наследственное имущество, все наследники по завещанию наследуют в равных долях.
Статья 1453. Наследование части имущества, оставшейся незавещанной �
Page 284 of 309
В случае, когда определенные в завещании доли не покрывают целиком все наследственное имущество, к оставшейся незавещанной части применяются положения о наследовании по закону или о выморочном имуществе, относящиеся и к тем наследникам по закону, которым была оставлена по завещанию часть имущества, если завещанием не предусмотрено иное.
Статья 1454. Невозможность точного установления наследников
Если завещатель определил личность наследника такими признаками, которые могут быть отнесены к нескольким лицам, и невозможно определить, кого из них имел в виду завещатель, все они считаются наследниками с правом на равные доли.
Статья 1455. Лишение наследства
(1) Завещатель вправе без объяснения причин лишить наследства одного, нескольких или всех наследников по закону.
(2) Лицо, лишенное наследства прямым указанием в завещании, не может стать наследником по закону части наследства, не указанной в завещании, а также части наследства, от которой отказались наследники по завещанию.
Статья 1456. Сохранение права наследования
Наследники по закону, не указанные в завещании, сохраняют право наследования части наследства, не указанной в завещании. Они также наследуют часть имущества, предусмотренную завещанием, если к моменту открытия наследства нет в живых ни одного из наследников по завещанию или все они отказались от наследства.
Статья 1457. Недопустимость наследования по закону
Если завещанием все наследство распределено между наследниками по завещанию, но ко времени открытия наследства одного из наследников нет в живых, наследование по закону не возникает и доля этого наследника распределяется между другими наследниками по завещанию поровну.
Глава II ФОРМА ЗАВЕЩАНИЯ
Статья 1458. Форма завещания
Завещание может быть совершено только в одной из следующих форм:
a) собственноручное завещание – полностью собственноручно написанное завещателем, датированное и подписанное им;
b) нотариально удостоверенное завещание – удостоверенное нотариусом завещание и завещание, приравниваемое к нотариально удостоверенному;
c) секретное завещание – полностью написанное завещателем, датированное и подписанное им, заклеенное и запечатанное им, затем представленное нотариусу, который совершает удостоверительную надпись на конверте, подписанном завещателем и нотариусом.
Статья 1459. Завещания, приравниваемые к нотариально удостоверенным
(1) К нотариально удостоверенным приравниваются завещания, удостоверенные:
a) главным врачом, начальником, их заместителями по медицинской части и дежурным врачом больницы, госпиталя, другого лечебного учреждения, санатория, директором или главным врачом дома для лиц с ограниченными возможностями и престарелых, если завещатель лечится или проживает в таком учреждении; начальником поисковых, географических и других подобных экспедиций, если завещатель находится в такой экспедиции;

[Ст.1459 ч.(1), пкт.а) изменен ЗП201 от 28.07.16, МО293-305/09.09.16 ст.630; в силу с 09.09.16]

b) капитаном корабля или воздушного судна, если завещатель находится на корабле или воздушном судне;
c) командиром (начальником) воинской части, соединения, учреждения и училища, если в пункте их дислокации нет нотариуса и если завещатель является военнослужащим или работающим в воинском подразделении гражданским лицом
Page 285 of 309
либо членом его семьи;
d) начальником места лишения свободы, если завещатель находится в местах лишения свободы.
(2) Завещание, удостоверенное в соответствии с положениями части (1), не позднее чем на второй день после удостоверения направляется одному из нотариусов, по месту обслуживания которого находится соответствующее учреждение.
Статья 1460. Подписание завещания другим лицом
Если завещатель по какой-либо причине не может собственноручно подписать завещание, оно по его просьбе может быть подписано в присутствии самого завещателя, не менее двух свидетелей и нотариуса другим лицом. При этом должны быть указаны причины, в силу которых завещатель не смог подписать завещание собственноручно. Свидетели также подписывают завещание.
Статья 1461. Завещание неграмотного лица или лица с физическими недостатками
Завещание неграмотного лица или лица с физическими недостатками составляется в обязательном порядке в присутствии двух свидетелей и лица, которое может общаться с завещателем и своей подписью подтверждает его волеизъявление.
Статья 1462. Свидетели завещания
Свидетелями завещания не могут быть несовершеннолетние лица, лица,
Нотариус, другое лицо, удостоверившее завещание, свидетели, а также лицо, подписавшее завещание вместо завещателя, не вправе до открытия наследства разглашать сведения о содержании завещания, его составлении, изменении или отмене.
Статья 1464. Дата составления завещания
В завещании должна быть указана дата его составления. Отсутствие даты влечет недействительность завещания, только если не устранены сомнения по поводу дееспособности завещателя в момент составления, изменения или отмены завещания, а также при наличии нескольких завещаний.
Глава III
ИЗМЕНЕНИЕ, ОТМЕНА ИЛИ АННУЛИРОВАНИЕ ЗАВЕЩАНИЯ
Статья 1465. Изменение или отмена завещания
Завещатель может изменить или отменить завещание в любой момент путем:
a) составления нового завещания, прямо отменяющего ранее сделанное завещание полностью или в части, в которой оно ему противоречит;
b) подачи заявления нотариусу;
c) уничтожения всех экземпляров собственноручного завещания.
Статья 1466. Недопустимость восстановления отмененного завещания
Завещание, отмененное последующим завещанием, не восстанавливается, если последнее будет отменено путем подачи заявления.
Статья 1467. Наличие нескольких завещаний
Если завещатель составил несколько завещаний, но они дополняют и не заменяют полностью друг друга, все завещания сохраняют силу. Ранее сделанное завещание сохраняет законную силу в той мере, в которой его положения не изменяются последующими завещаниями.
Статья 1468. Основания утраты завещанием законной силы
Завещание утрачивает законную силу:
a) если единственное лицо, в пользу которого составлено завещание, умрет раньше
Page 286 of 309
завещателя;
b) в случае, когда единственный наследник отказался от наследства;
c) если завещанное имущество утрачено при жизни завещателя или отчуждено им;
d) в той мере, в которой нарушена обязательная доля в наследстве.
Статья 1469. Недействительность завещания
(1) Завещание признается недействительным при наличии условий недействительности сделок.
(2) Завещательные распоряжения, противоречащие закону или общественным интересам, а также неясные или противоречащие друг другу условия недействительны.
(3) Завещание, составленное с нарушением установленной законом формы, признается недействительным.
(4) Завещание признается недействительным судебной инстанцией.
Статья 1470. Недействительность отдельных завещательных распоряжений
(1) Завещательное распоряжение, на основании которого происходит призвание к наследованию вещи, которой нет в наследстве, недействительно.
(2) Завещательное распоряжение, которое не может быть выполнено по состоянию
В случае признания завещания недействительным наследник, который по этому завещанию устранен от права наследования, имеет право принятия наследства по закону или отказа от него на общих основаниях.
Статья 1473. Оспаривание действительности завещания
Действительность завещания может быть оспорена наследниками по закону и другими заинтересованными лицами по условиям недействительности сделок.
Статья 1474. Срок предъявления иска
(1) Иск о признании завещания недействительным может быть предъявлен в течение одного года со дня открытия наследства.
(2) Срок, предусмотренный частью (1), не распространяется на иск собственника в случае, когда завещатель ошибочно завещал наследнику чужое имущество как свое.
Глава IV ИСПОЛНЕНИЕ ЗАВЕЩАНИЯ
Статья 1475. Субъекты исполнения завещания
При отсутствии указания в завещании исполнение его возлагается на наследников по завещанию. По соглашению между собой наследники могут поручить исполнение завещания одному из них или другому лицу.
Статья 1476. Назначение исполнителя завещания
С целью точного исполнения завещательных распоряжений завещатель может завещанием назначить одного или нескольких исполнителей завещания как из числа наследников по завещанию, так и из других лиц, не являющихся наследниками. В последнем случае необходимо согласие исполнителя завещания, выраженное надписью на самом завещании или в приложенном к завещанию заявлении.
Статья 1477. Отказ от исполнения завещания
Исполнитель завещания вправе в любой момент отказаться от возложенных на него
Page 287 of 309
завещателем обязанностей, заранее известив об этом наследников.
Статья 1478. Назначение исполнителя завещания третьим лицом
(1) Завещатель может поручить назначение исполнителя завещания третьему лицу, которое после открытия наследства должно незамедлительно назначить исполнителя завещания и сообщить об этом наследникам. Третье лицо может отказаться от выполнения этого поручения, о чем также незамедлительно должно сообщить наследникам.
(2) Назначение исполнителя завещания осуществляется путем подачи третьим лицом заявления нотариусу по месту открытия наследства.
(3) Исполнитель завещания должен сообщить о согласии путем подачи заявления нотариусу по месту открытия наследства.
Статья 1479. Полное или частичное исполнение завещания
Исполнителю завещания может быть поручено завещателем исполнение завещания полностью или только отдельных его распоряжений.
Статья 1480. Охрана наследственного имущества и управление им
Исполнитель завещания обязан с момента открытия наследства осуществлять охрану наследственного имущества и управление им. Он правомочен выполнять все необходимые для исполнения завещания действия. В пределах этих полномочий наследники теряют право управления наследственным имуществом.
Статья 1481. Охрана наследственного имущества и управление им несколькими исполнителями завещания
Если имеется несколько исполнителей завещания, единоличные действия допускаются только в целях охраны наследственного имущества; в иных случаях необходимо согласие между ними.
Статья 1482. Возмещение расходов по исполнению завещания �
(1) Исполнитель завещания выполняет свои обязанности безвозмездно, хотя он может получить вознаграждение за свои действия, если это предусмотрено завещанием.
(2) Исполнитель завещания имеет право на возмещение за счет наследственного имущества необходимых расходов по охране имущества и управлению им.
(3) Исполнитель завещания, не являющийся наследником, не вправе производить иные расходы из наследства помимо предусмотренных статьей 1551.
Статья 1483. Отчет исполнителя завещания
По исполнении завещания исполнитель завещания обязан по требованию наследников представить им отчет о своей деятельности. Исполнитель завещания осуществляет свои функции до принятия наследства всеми наследниками.
Статья 1484. Отстранение исполнителя завещания
По требованию заинтересованного лица судебная инстанция может отстранить исполнителя завещания, если для этого имеются обоснованные причины.
Статья 1485. Ответственность исполнителя завещания
Исполнитель завещания, умышленно или по грубой неосторожности отступивший от исполнения возложенных на него завещанием обязанностей, несет ответственность за причиненный наследникам ущерб.
Глава V ЗАВЕЩАТЕЛЬНЫЙ ОТКАЗ
Статья 1486. Завещательный отказ
Завещатель может предоставить завещанием нескольким лицам имущественную выгоду (завещательный отказ), не назначив их в качестве наследников.
Статья 1487. Предмет завещательного отказа
Предметом завещательного отказа может быть передача получателю
Page 288 of 309
завещательного отказа (отказополучателю) входящих в наследственное имущество вещей в собственность, пользование или по иному вещному праву, приобретение и передача ему имущества, которое не входит в наследство, исполнение определенной работы, оказание услуг и прочее.
Статья 1488. Пользование жилым помещением на основании завещательного отказа �
Завещатель вправе возложить на наследника, которому были завещаны жилой дом, квартира или иное жилое помещение, обязанность предоставить одному или нескольким лицам на период жизни лица или на иной период право пользования помещением или определенной его частью. При последующем переходе права собственности на жилое помещение право пользования сохраняет силу.
Статья 1489. Неотчуждаемость права пользования жилым помещением �
(1) Право пользования жилым помещением неотчуждаемо и не переходит к наследникам отказополучателя.
(2) Право пользования жилым помещением не является основанием для проживания в этом помещении членов семьи отказополучателя, если завещанием не предусмотрено иное.
Статья 1490. Пределы исполнения завещательного отказа
Наследник, на которого возложено исполнение завещательного отказа, должен исполнить его в пределах стоимости завещанного имущества, за вычетом падающей на него части долгов наследодателя, если завещанием не предусмотрено иное.
Статья 1491. Исполнение завещательного отказа другими наследниками �
(1) Если наследник, которому поручено исполнение завещательного отказа, умер до
открытия наследства или отказался от наследства, обязанность исполнения завещательного отказа переходит на других наследников, получивших его долю.
(2) В случае, когда исполнение завещательного отказа возложено на нескольких наследников, каждый из них исполняет его соразмерно своей наследственной доле.
Статья 1492. Срок требования исполнения завещательного отказа
Отказополучатель вправе требовать исполнения завещательного отказа в течение шести месяцев со дня открытия наследства, если завещанием не предусмотрено иное.
Статья 1493. Прекращение исполнения завещательного отказа
Завещательный отказ прекращается в случае, если:
a) отказополучатель не потребовал его исполнения в срок, предусмотренный статьей 1492;
b) отказополучатель не находится в живых на дату открытия наследства.
Статья 1494. Завещательный отказ при получении обязательной доли
Если наследник по завещанию, на которого возложено исполнение завещательного отказа, имеет право на обязательную долю, он исполняет завещательный отказ в пределах той части перешедшего к нему имущества, которая превышает размер причитающейся ему обязательной доли.
Статья 1495. Ответственность отказополучателя Отказополучатель не отвечает по долгам наследодателя. Статья 1496. Отказ от завещательного отказа и освобождение
от исполнения завещательного отказа
(1) Отказополучатель вправе отказаться от завещательного отказа. В этом случае соответствующая наследственная доля остается наследнику, на которого возложено исполнение завещательного отказа.
(2) Если отказополучатель отказался от завещательного отказа, наследник, на которого возложено исполнение завещательного отказа, освобождается от
Page 289 of 309
обязанности его исполнения.
Статья 1497. Переход завещательного отказа к наследникам
В случае, когда отказополучатель умер после открытия наследства, не успев дать согласие на завещательный отказ, право получения завещательного отказа переходит к его наследникам, если завещательный отказ не связан с личностью отказополучателя.
Статья 1498. Завещательный отказ в общеполезных целях
(1) Завещатель может поручить наследнику исполнение какого-либо действия в общеполезных целях, что может иметь как имущественный, так и неимущественный характер.
(2) Если действие, порученное в соответствии с частью (1), касается имущества, применяются нормы, регулирующие завещательный отказ.
(3) В случае смерти наследника, которому завещанием поручено совершение какого-либо действия в общеполезных целях, исполнение этого обязательства переходит к другим наследникам, получившим его долю.
(4) Правом требования от наследника исполнения порученного ему действия через судебную инстанцию обладает исполнитель завещания, а если таковой не назначен, – любой из наследников, а также другие заинтересованные лица.
Р а з д е л III ­ НАСЛЕДОВАНИЕ ПО ЗАКОНУ ­ Глава I ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О НАСЛЕДОВАНИИ ПО ЗАКОНУ Статья 1499. Наследование по закону
(1) Наследование по закону – передача имущества наследодателя лицам, указанным в законе, – применяется в случае, когда:
a) наследодатель не оставил завещания;
b) завещание признано недействительным;
c) наследник по завещанию умер одновременно с завещателем;
d) наследник по завещанию является недостойным.
Статья 1500. Наследники по закону
(1) В случае наследования по закону наследниками с правом на равные доли являются:
a) наследники первой очереди – родственники по нисходящей линии (сыновья и дочери наследодателя, в том числе родившиеся живыми после смерти наследодателя, а также усыновленные и удочеренные им сыновья и дочери), переживший супруг наследодателя и привилегированные родственники по восходящей линии (родители, усыновители) наследодателя;
b) наследники второй очереди – привилегированные родственники по боковой линии (братья и сестры) и очередные родственники по восходящей линии (дед и бабка как со стороны отца, так и со стороны матери) наследодателя;
c) наследники третьей очереди – очередные родственники по боковой линии (дяди и тети) наследодателя.
(2) Очередные родственники по восходящей линии призываются к наследованию в порядке близости степени родства с наследодателем; соответственно дед и бабка отстраняют прадеда и прабабку и так далее, независимо от пола и линии.
(3) В случае наследования родственников по нисходящей линии и родственников по боковой линии применяется право представления:
a) родственников по нисходящей линии – до бесконечности;
b) родственников по боковой линии – до четвертой степени родства включительно (привилегированные родственники по боковой линии – племянники и племянницы, внучатые племянники и племянницы; очередные родственники по боковой линии – двоюродные братья и сестры).
(4) Представление осуществляется с соблюдением положений статьи 1504.
Page 290 of 309
(5) Родители усыновленного и остальные его кровные родственники по восходящей линии, а также кровные братья и сестры усыновленного не наследуют после смерти усыновленного или его родственников по нисходящей линии.
Статья 1501. Очередность при наследовании по закону
Наследники последующей очереди призываются к наследованию по закону только в случае отсутствия наследников предшествующих очередей либо непринятия ими или отказа их от наследства. Они призываются к наследованию и в случае, когда все наследники предшествующих очередей устранены от наследования.
Статья 1502. Устранение от наследования при расторжении брака
Судебным решением супруг может быть лишен права наследования по закону, если будет подтверждено, что не менее чем за три года до открытия наследства брак с наследодателем был фактически прекращен и супруги проживали раздельно.
Статья 1503. Утрата права наследования вследствие признания брака недействительным
Переживший наследодателя супруг теряет право наследования, если имелись основания для признания брака недействительным и наследодателем был подан соответствующий иск в судебную инстанцию.
Статья 1504. Право представления
(1) В случае смерти наследника раньше наследодателя наследники, указанные в части (3) статьи 1500, получают долю наследства, которая полагалась бы умершему наследнику, в порядке представления.
(2) Вследствие представления место и права представляемого переходят к представителю.
(3) Не допускается представление лица, от наследства которого отказались, а также лица, отказавшегося от наследства, и недостойного наследника.
Глава II ­
ОБЯЗАТЕЛЬНАЯ ДОЛЯ В НАСЛЕДСТВЕ Статья 1505. Обязательная доля в наследстве ­
Нетрудоспособные наследники первой очереди имеют право наследования независимо от содержания завещания не менее половины доли, которая причиталась бы каждому из них при наследовании по закону (обязательная доля).
Статья 1506. Возникновение права требования обязательной доли
Право требования обязательной доли возникает с момента открытия наследства. Право такого требования переходит по наследству.
Статья 1507. Определение размера обязательной доли
Размер обязательной доли определяется с учетом всего наследства, в том числе наследственного имущества, которое предусмотрено для исполнения завещательного отказа.
Статья 1508. Определение обязательной доли каждого из обязательных наследников
При определении доли каждого обязательного наследника учитываются все наследники по закону, которые были бы призваны к наследованию, если бы не было завещания. Наследники по завещанию не принимаются во внимание, если они не являются наследниками по закону.
Статья 1509. Последствия отказа от завещательного отказа
Если обязательный наследник является в то же время отказополучателем, он может требовать обязательную долю, если откажется от завещательного отказа. Если обязательный наследник не откажется от завещательного отказа, он теряет право на обязательную долю в размере завещательного отказа.
Статья 1510. Выделение обязательной доли из незавещанной части имущества
Page 291 of 309
Если завещанием предусмотрено не все наследственное имущество, обязательная доля выделяется в первую очередь из незавещанной части имущества, а если этого недостаточно, восполняется за счет части имущества, которая завещана.
Статья 1511. Право обязательного наследника требовать восполнения обязательной доли ­
Если обязательному наследнику завещано имущество, составляющее меньше половины доли, которую он получил бы при наследовании по закону, он может потребовать часть, на которую полученная им по завещанию доля меньше половины доли, которую он получил бы при наследовании по закону.
Статья 1512. Отказ от обязательной доли
(1) Обязательный наследник может отказаться от причитающейся ему доли без указания, в пользу кого он отказывается, что не влечет увеличения обязательной доли других наследников. Его доля переходит к наследникам по завещанию пропорционально завещанным им долям.
(2) Принятие обязательной доли или отказ от нее должны быть осуществлены в течение времени, установленного для принятия наследства или отказа от него.
Статья 1513. Лишение права на обязательную долю
(1) Лишение права на обязательную долю возможно при наличии обстоятельств, которые влекут устранение от наследования вообще.
(2) Лишение права на обязательную долю может быть осуществлено наследодателем еще при его жизни путем обращения в судебную инстанцию.
(3) Вынесенное судебной инстанцией решение о лишении права на обязательную долю применяется с момента открытия наследства. Это же правило действует в случае, когда наследодатель обратился в судебную инстанцию, но решение было вынесено после его смерти.
Статья 1514. Переход обязательной доли к наследникам по завещанию
Обязательная доля наследника, лишенного права на нее, переходит к наследникам по завещанию.
Р а з д е л IV ­
ВЫМОРОЧНОЕ НАСЛЕДСТВО
Статья 1515. Переход имущества лица, не имеющего наследников, в собственность государства ­
(1) Если нет наследников ни по завещанию, ни по закону, либо никто из наследников не принял наследство, либо все наследники лишены права наследования, наследственное имущество переходит в собственность государства на основе права наследования выморочного имущества.
(2) Государство вступает во владение наследственным имуществом вследствие выдачи свидетельства о выморочном наследстве.
(3) Порядок наследования и учета выморочного имущества, а также передачи его в собственность государства устанавливаются законом.
Р а з д е л V ­
ПРАВОВОЙ РЕЖИМ НАСЛЕДНИКА ­
Глава I ­
ПРИНЯТИЕ НАСЛЕДСТВА И ОТКАЗ ОТ НЕГО
Статья 1516. Принятие наследства

[Ст.1516 ч.(1) исключена ЗП113-XVIII от 18.12.09, МО197-200/31.12.09 ст.656]

(2) Наследство принимается наследником независимо от того, является он наследником по завещанию или по закону.
(3) Наследство считается принятым наследником, когда он подает нотариусу по месту открытия наследства заявление о принятии наследства или вступает во владение наследственным имуществом.
(4) Если наследник фактически вступил во владение частью наследства, считается,
Page 292 of 309
что он принял наследство полностью, где бы оно ни находилось и в чем бы оно ни заключалось.
Статья 1517. Срок для принятия наследства
Наследство принимается в течение шести месяцев со дня его открытия.
Статья 1518. Специальный срок для принятия наследства
Если право принять наследство возникает в случае, когда остальные наследники не принимают наследство, оно должно быть принято в течение оставшейся части срока, установленного для принятия наследства. Если эта часть срока меньше трех месяцев, он удлиняется до трех месяцев.
Статья 1519. Продление срока для принятия наследства
(1) Срок, предусмотренный статьей 1517, может быть продлен судебной инстанцией, но не более чем на шесть месяцев. С согласия всех остальных наследников, принявших наследство в срок, и без обращения в судебную инстанцию в число наследников наследственной очереди, призывающейся к наследованию, могут быть включены наследники, пропустившие указанный срок.
(2) В случае, предусмотренном частью (1), наследнику выдается в натуре доля, причитающаяся ему из оставшегося имущества, а при невозможности передачи в натуре – денежный эквивалент причитающейся ему части оставшегося имущества.
Статья 1520. Недопустимость распоряжения наследственным имуществом
Наследник, вступивший во владение наследственным имуществом, не вправе распоряжаться им до истечения срока для принятия наследства и получения свидетельства о праве на наследство.
Статья 1521. Право на плоды, полученные до предъявления иска
Если наследник по завещанию не знал об изменении или отмене завещания, либо если наследник по закону, не знавший о существовании завещания, вступил во владение наследственным имуществом, либо если наследники по завещанию или по закону не знали о существовании другого завещания либо о других, более близких наследниках по закону, им остаются плоды, полученные от наследственного имущества до предъявления иска; они вправе также востребовать весь капитал, вложенный ими в наследственное имущество.
Статья 1522. Последствия отчуждения отдельных вещей из наследственного имущества
Если в случаях, предусмотренных статьей 1521, вещи, входящие в состав наследственного имущества, проданы до предъявления иска, купля-продажа считается действительной, а вырученная от продажи сумма должна быть передана наследнику по закону.
Статья 1523. Наследственная трансмиссия
(1) Если наследник умер после открытия наследства, не успев его принять, право принять наследственную долю переходит к его наследникам (наследственная трансмиссия). Наследники умершего наследника должны принять наследство в течение оставшейся части срока, установленного для принятия наследства. Если эта часть срока меньше трех месяцев, она удлиняется до трех месяцев.
(2) По истечении срока, указанного в части (1), наследники умершего наследника могут быть признаны судебной инстанцией принявшими наследство, если судебная инстанция найдет обоснованными причины пропуска ими срока.
(3) Право наследника принять часть наследства в качестве обязательной доли не переходит к его наследникам.
Статья 1524. Последствия непринятия наследства по наследственной трансмиссии �
(1) Непринятие наследства по наследственной трансмиссии не лишает наследника возможности принять наследство, которое полагалось непосредственно умершему наследнику.
Page 293 of 309
(2) При отказе от принятия наследства по наследственной трансмиссии имущество переходит к лицам, призванным к наследованию вместе с умершим наследником.
Статья 1525. Меры по обеспечению сохранности наследственного имущества
Наследник вправе требовать принятия мер для обеспечения сохранности наследственного имущества, для чего устанавливается шестимесячный срок, являющийся одновременно общим сроком для принятия наследства.
Статья 1526. Отказ от наследства
(1) Наследник вправе отказаться от наследства в течение шести месяцев со дня открытия наследства, в том числе и в случае, когда он уже принял наследство путем вступления во владение.
(2) Наследник может отказаться от наследства в пользу других наследников по завещанию или по закону.
(3) Не допускается отказ от наследства в пользу лица, устраненного от наследования или признанного недостойным наследником, в том числе по прямому завещательному распоряжению.
Статья 1527. Недопустимость частичного отказа от наследства
(1) Не допускается частичный отказ от наследства или частичное принятие его под каким-либо условием или на какой-либо срок.
(2) Если наследник отказался от части наследства или оговорил какое-либо условие, считается, что он отказался от наследства.
Статья 1528. Наследование нескольких наследственных долей
(1) Лицо, призванное к наследованию нескольких наследственных долей, может принять одну долю и отказаться от другой, если оно призвано к наследованию по разным основаниям.
(2) Если призвание к наследованию осуществляется по одному основанию, принятие одной доли или отказ от нее применяется и к другой доле. Основание к призванию признается одинаковым и в случае, когда распоряжение содержится в разных завещаниях.
(3) Если завещатель оставил наследнику несколько наследственных долей, он может в завещании разрешить ему принять одну долю и отказаться от другой.
Статья 1529. Отказ от части наследственной доли
Наследник вправе отказаться от части наследственной доли, принадлежащей ему по праву приращения, независимо от остальной части наследства.
Статья 1530. Приращение доли
В случае, когда наследник отказался от наследства, но не заявил, в чью пользу он отказался, его доля присоединяется к доле наследников, призванных к наследованию по закону, а если все наследственное имущество распределено завещанием, – к доле наследников по завещанию и распределяется между ними пропорционально их долям, если завещанием не предусмотрено иное.
Статья 1531. Отказ единственного наследника от наследства
Если наследник, отказавшийся от наследства, является единственным среди наследников данной очереди, наследство переходит к наследникам следующей очереди.
Статья 1532. Отказ в пользу нескольких наследников
Если наследник отказался от наследства в пользу нескольких лиц, он может указать долю каждого из них. При отсутствии такого указания его доля делится поровну между наследниками, в пользу которых был заявлен отказ от наследства.
Статья 1533. Отказ от наследства в пользу наследников, призванных к наследованию посредством представительства
Отказ от наследства в пользу наследников, призванных к наследованию посредством представительства, допускается, если ко дню открытия наследства не
Page 294 of 309
будет в живых представленного лица, которое должно было быть наследником наследодателя, или если наследник, призванный к наследованию посредством представительства (в случае наследования по закону), является наследником по завещанию.
Статья 1534. Недопустимость отказа представителя государства от принятия наследства
Представитель государства не вправе отказаться от принятия наследства.
Статья 1535. Недопустимость отказа от наследства после подачи заявления нотариусу
Не допускается отказ от наследства после того, как наследником подано нотариусу по месту открытия наследства заявление о принятии наследства.
Статья 1536. Необратимость отказа от наследства
(1) Заявление наследника об отказе от наследства необратимо.
(2) Если наследником является недееспособное или ограниченно дееспособное лицо, отказ от наследства допускается на основании судебного решения.
Статья 1537. Переход права на отказ по наследству
(1) Право на отказ от наследства переходит по наследству.
(2) Если наследник умер до истечения срока, установленного для отказа от наследства, то течение этого срока не продолжается до его истечения.
(3) Каждый из нескольких наследников умершего наследника может отказаться только от своей наследственной доли.
Статья 1538. Срок оспаривания принятия наследства или отказа от него
Принятие наследства или отказ от него могут быть оспорены в течение трех месяцев со дня, когда заинтересованное лицо узнало о том, что для этого имеется обоснованная причина.
Статья 1539. Время наступления юридических последствий принятия наследства или отказа от него
Юридические последствия принятия наследства или отказа от него наступают с момента открытия наследства.
Глава II ­ ОТВЕТСТВЕННОСТЬ НАСЛЕДНИКОВ ­ ПО НАСЛЕДСТВЕННОМУ ПАССИВУ
Статья 1540. Ответственность наследников перед кредиторами �
(1) Наследники, принявшие наследство, обязаны удовлетворить требования кредиторов наследодателя пропорционально доле каждого из них в наследственном активе.
(2) Если наследодатель был солидарным должником, наследники несут эту солидарную ответственность.
(3) Наследники, получившие обязательную долю, также являются ответственными за долги наследодателя.
Статья 1541. Бремя доказывания
Наследник должен доказать, что долги наследодателя превышают стоимость наследственного имущества, за исключением случая, когда оно описано нотариусом.
Статья 1542. Возложение выплаты долга на наследника
Завещатель может возложить выплату всего долга или его части на одного или нескольких наследников.
Статья 1543. Обязанность сообщения кредиторам об открытии наследства
Наследники обязаны сообщить кредиторам наследодателя об открытии наследства, если им известно о долгах наследодателя.
Статья 1544. Срок предъявления требований кредиторов
(1) В течение шести месяцев со дня, когда им стало известно об открытии
Page 295 of 309
наследства, кредиторы наследодателя должны предъявить требования к наследникам, принявшим наследство, независимо от срока удовлетворения этих требований.
(2) Если кредиторы наследодателя не знали об открытии наследства, они должны предъявить требования к наследникам в течение одного года с момента начала течения срока для предъявления требований.
(3) Несоблюдение положений частей (1) и (2) влечет утрату кредиторами права предъявления требований.
Статья 1545. Применение общих сроков исковой давности
(1) Срок предъявления кредиторами требований не распространяется на требования о расходах, связанных с уходом и лечением во время предсмертной болезни наследодателя, о выдаче заработной платы, о расходах на погребение, на охрану наследственного имущества и управление им, а также на требования третьих лиц о признании права собственности и истребовании имущества, принадлежащего на праве собственности.
(2) В отношении требований, указанных в части (1), применяются общие сроки исковой давности.
Статья 1546. Отсрочка исполнения
Если требование было предъявлено кредитором до наступления срока исполнения, наследник может отложить исполнение до наступления этого срока. С наступлением срока кредитор вправе требовать исполнения в течение общего срока исковой давности.
Статья 1547. Преимущество кредиторов наследодателя
При удовлетворении требований кредиторы наследодателя имеют преимущество перед кредиторами наследника.
Статья 1548. Ответственность государства
При переходе наследственного имущества к государству оно отвечает по долгам наследодателя так же, как остальные наследники.
Статья 1549. Последствия получения наследства кредитором
Если наследодатель завещал свое имущество кредитору, это не может считаться зачетом требования кредитора.
Статья 1550. Порядок удовлетворения требований кредиторов
Наследники удовлетворяют требования кредиторов путем единовременных платежей, если соглашением между наследниками и кредиторами не установлено иное.
Статья 1551. Расходы, подлежащие оплате за счет наследственного имущества
За счет наследственного имущества до его распределения между наследниками подлежат удовлетворению требования о возмещении необходимых расходов, вызванных предсмертной болезнью наследодателя, расходов на погребение наследодателя, расходов, связанных с приобретением наследственного имущества, его сохранением, управлением им и исполнением завещания, а также выплатой вознаграждения исполнителю завещания или управляющему наследственным имуществом. Эти требования подлежат удовлетворению из стоимости наследственного имущества преимущественно перед всеми другими требованиями, в том числе обеспеченными залогом.
Глава III
ОХРАНА НАСЛЕДСТВЕННОГО ИМУЩЕСТВА Статья 1552. Охрана наследственного имущества
Для охраны интересов наследников, отказополучателей и общественных интересов нотариус по месту открытия наследства по инициативе заинтересованных лиц или исполнителя завещания либо по своей инициативе принимает необходимые меры к охране и сохранению наследственного имущества до истечения срока, установленного для принятия наследства.
Page 296 of 309
Статья 1553. Обязанность нотариуса по охране наследственного имущества
Если наследственное имущество или его часть не находятся в месте открытия наследства, нотариус по месту открытия наследства поручает нотариусу по месту нахождения имущества принять меры по его охране и сохранению.
Статья 1554. Опись наследственного имущества
С целью охраны имущества наследодателя нотариус составляет опись имущества и передает ее на хранение наследнику или назначенному им управляющему наследственным имуществом, принимая при этом меры к розыску наследников, которые не находятся в месте открытия наследства.
Статья 1555. Назначение управляющего наследственным имуществом
В случае, когда имущество нуждается в управлении или когда кредиторами наследника предъявлен иск, нотариус назначает управляющего наследственным имуществом. Управляющий не назначается, если хотя бы один из наследников вступил во владение имуществом или назначен исполнителем завещания.
Р а з д е л VI ПОДТВЕРЖДЕНИЕ ПРАВА НАСЛЕДОВАНИЯ
Статья 1556. Свидетельство о праве на наследство
Лица, признанные наследниками, могут обратиться к нотариусу по месту открытия наследства за получением свидетельства о праве на наследство.Статья 1557. Срок выдачи свидетельства о праве на наследство
(1) Свидетельство о праве на наследство выдается в любой момент по истечении шести месяцев со дня открытия наследства.
(2) Свидетельство о праве на наследство может быть выдано до истечения шестимесячного срока в случае, если нотариус располагает достаточными доказательствами того, что кроме лиц, обратившихся за получением свидетельства, других наследников не имеется.
Статья 1558. Выдача свидетельства о статусе наследника
(1) Если не доказано наличие вещей в составе имущества наследодателя либо их определение требует длительных процедур и наследники требуют лишь установления их статуса, им может быть выдано свидетельство о статусе наследника.
(2) В свидетельстве о статусе наследника указывается, что оно не равнозначно свидетельству о праве на наследство и что оно может быть использовано только для получения документов, необходимых для доказательства наличия вещей, входящих в состав наследства; при этом свидетельство о праве на наследство подлежит выдаче впоследствии. Статус наследника может быть доказан только в случае принятия наследства в установленный срок; в противном случае наследник отстраняется от наследования вследствие непринятия наследства.
Статья 1559. Выдача свидетельства о выморочном наследстве
Если не имеется наследников ни по завещанию, ни по закону, по требованию представителя государства нотариус устанавливает, что наследство является выморочным, и по истечении предусмотренного законом срока для принятия наследства выдает свидетельство о выморочном наследстве.
Р а з д е л VII
РАЗДЕЛ НАСЛЕДСТВЕННОГО ИМУЩЕСТВА Статья 1560. Раздел
Раздел наследственного имущества производится по соглашению наследников после получения свидетельства о праве на наследство.
Статья 1561. Определение наследодателем порядка раздела
Наследодатель может завещанием определить порядок раздела наследственного имущества или доверить раздел исполнителю завещания. Решение исполнителя завещания необязательно для наследников, если оно явно несправедливо. В таком
Page 297 of 309
случае раздел производится судебным решением.
Статья 1562. Выдел доли из наследства в натуре
Каждый наследник может потребовать выдела своей доли в натуре как из движимого, так и из недвижимого имущества, если такое выделение возможно, не затрагивает его хозяйственного назначения и не запрещено законом.
Статья 1563. Приостановление раздела
Наследники могут заключить соглашение в письменной форме о приостановлении раздела наследственного имущества на неопределенное время.
Статья 1564. Общая долевая собственность на неделимое имущество
Если соглашением всех наследников, принимающих наследство, не установлено иное, имущество, раздел которого в натуре повлечет утрату или ослабление его хозяйственного назначения, считается неделимым, не подлежит разделу и становится общей собственностью в соответствующих идеальных долях.
Статья 1565. Раздел земельного участка сельскохозяйственного назначения
(1) В случае, когда собственник земельного участка сельскохозяйственного назначения, на котором расположено крестьянское (фермерское) хозяйство, оставил его по завещанию нескольким наследникам или когда завещание не было оставлено и имеется несколько наследников по закону, земельный участок сельскохозяйственного назначения и сельскохозяйственная техника могут быть разделены между наследниками, если отошедший к каждому из наследников участок обеспечивает существование жизнеспособного хозяйства.
(2) Раздел допускается только в случае, когда хотя бы один из наследников намеревается основать и вести хозяйство. Если ни один из наследников не пожелает основать хозяйство, по их соглашению земельный участок с расположенным на нем хозяйством продается и наследники получают денежную компенсацию своих долей.
Статья 1566. Невозможность раздела земельного участка сельскохозяйственного назначения
Если разделить земельный участок сельскохозяйственного назначения невозможно, он должен быть предоставлен наследнику, который проживает в крестьянском (фермерском) хозяйстве и вместе с наследодателем вел хозяйство. Если такого наследника нет, земельный участок передается в установленном законом порядке тому, кто способен и намерен вести хозяйство.
Статья 1567. Компенсация наследственной доли из земельного участка сельскохозяйственного назначения
Наследник, который не может получить земельный участок, должен получить равнозначную долю из другого имущества, а если другого имущества недостаточно, – соответствующую компенсацию.
Статья 1568. Раздел наследственного имущества при наличии доли зачатого наследника
При наличии зачатого, но еще не родившегося наследника раздел наследственного имущества может быть произведен лишь после рождения такого наследника в соответствии с положениями статьи 1560. Остальные наследники вправе разделить наследственное имущество только с выделом причитающейся ему доли.
Статья 1569. Возложение долговых обязательств на одного из наследников
По соглашению наследников допускается возложение полного удовлетворения всех долговых обязательств на одного из наследников с передачей ему взамен этого соответственно увеличенной доли из наследства.
Статья 1570. Пропорциональное уменьшение наследственной доли
Если установлено, что совокупность определенных завещанием долей превышает
Page 298 of 309
все наследственное имущество, доля каждого наследника уменьшается пропорционально.
Статья 1571. Рассмотрение споров при разделе наследственного имущества
При отсутствии согласия между наследниками при разделе наследственного имущества спор рассматривается судебной инстанцией, которая должна принять во внимание характер подлежащего разделу имущества, деятельность каждого из наследников и иные конкретные обстоятельства.
Статья 1572. Прекращение преимущественного права покупки
Преимущественное право покупки наследственной доли прекращается после выдела доли.
Статья 1573. Удовлетворение требований при отчуждении доли
В случае отчуждения доли к приобретателю переходит обязанность удовлетворения требований кредитора соответственно размеру приобретенной доли.
Статья 1574. Обязанность установления местонахождения наследника
Если местонахождение некоторых наследников неизвестно, остальные наследники обязаны принять разумные меры к установлению места их нахождения и призвания их к разделу наследственного имущества.
Статья 1575. Рассрочка компенсации
По требованию наследников, осуществляющих преимущественное право покупки, судебная инстанция вправе с учетом размера суммы установить уплату ее в рассрочку, но не более чем на десять лет.
Книга пятая ­ МЕЖДУНАРОДНОЕ ЧАСТНОЕ ПРАВО ­ Р а з д е л I ­
ОБЩИЕ ПОЛОЖЕНИЯ О МЕЖДУНАРОДНОМ ­
ЧАСТНОМ ПРАВЕ
Статья 1576. Определение закона, подлежащего применению
к гражданско-правовым отношениям, осложненным иностранным элементом �
(1) Закон, подлежащий применению к гражданско-правовым отношениям, осложненным иностранным элементом, определяется на основании международных договоров, одной из сторон которых является Республика Молдова, настоящего кодекса, иных законов Республики Молдова и международных обычаев, признанных Республикой Молдова.
(2) Если в соответствии с частью (1) невозможно определить подлежащий применению закон, применяется закон, наиболее тесно связанный с гражданско- правовыми отношениями, осложненными иностранным элементом.
Статья 1577. Квалификация юридических понятий
(1) При определении права, подлежащего применению к гражданско-правовым отношениям, осложненным иностранным элементом, учитывается толкование юридических понятий, осуществленное в соответствии с правом Республики Молдова, если законом, международными договорами, одной из сторон которых является Республика Молдова, не предусмотрено иное.
(2) В случае, когда юридические понятия, требующие правовой квалификации, не известны праву Республики Молдова либо известны под другим названием или с другим содержанием и не могут быть определены путем толкования в соответствии с правом Республики Молдова, то при их правовой квалификации может применяться иностранное право, если этим не ограничиваются гражданские права или не устанавливаются меры гражданской ответственности.
Статья 1578. Установление содержания норм иностранного
Page 299 of 309
права
(1) При применении иностранного закона судебная инстанция устанавливает содержание его норм на основании подтверждений, полученных от издавших его органов иностранного государства, с учетом его официального толкования и практики применения в соответствующем иностранном государстве.
(2) С целью установления содержания норм иностранного права судебная инстанция может потребовать их толкования компетентными органами Республики Молдова или компетентными иностранными органами либо обратиться за заключением к экспертам в соответствующей области.
(3) Сторона, ссылающаяся на иностранный закон, может быть обязана судебной инстанцией привести доказательства в удостоверение его содержания.
(4) В случае невозможности установления содержания иностранного закона применяется закон Республики Молдова.
Статья 1579. Применение права государства с множественностью правовых систем
В случаях, когда к правоотношению подлежит применению закон государства, в котором действуют несколько правовых систем, и невозможно определить, какая из них подлежит применению, применяемые положения определяются правом данного государства или применяется та правовая система, с которой данное гражданско- правовое отношение наиболее тесно связано.
Статья 1580. Принцип взаимности
(1) Судебная инстанция применяет иностранный закон независимо от того, применяется ли в соответствующем иностранном государстве к отношениям такого рода право Республики Молдова, за исключением случаев, когда применение норм иностранного права на принципе взаимности предусмотрено законом Республики Молдова.
(2) Если применение иностранного права обусловлено взаимностью, предполагается, что она существует, если не доказано иное.
Статья 1581. Оговорка о правопорядке
Норма иностранного права, подлежащая применению в соответствии с частью (1) статьи 1576, не применяется, когда последствия ее применения явно противоречили бы основам правопорядка Республики Молдова. В случае устранения иностранного закона применяется соответствующий закон Республики Молдова.
Статья 1582. Применение императивных норм
(1) Положения настоящей книги не затрагивают действия тех императивных норм права Республики Молдова, которые вследствие указания в самой норме или ввиду их особого значения для обеспечения прав и интересов субъектов гражданского права регулируют соответствующие отношения независимо от подлежащего применению права.
(2) Отказ в применении нормы иностранного права не может быть основан лишь на отличии правовой, политической или экономической системы соответствующего иностранного государства от правовой, политической и экономической системы Республики Молдова.
Статья 1583. Отсылка к иностранному закону
Любая отсылка к иностранному закону в соответствии с положениями настоящей книги должна рассматриваться как отсылка к материальному, а не к коллизионному праву соответствующего государства.
Статья 1584. Реторсии
Республика Молдова может установить ответные ограничения (реторсии) в отношении имущественных и личных неимущественных прав граждан и юридических лиц тех государств, в которых имеются специальные ограничения имущественных и личных неимущественных прав граждан и юридических лиц Республики Молдова.
Page 300 of 309
Статья 1585. Признание прав, приобретенных в иностранном государстве
Права, приобретенные в иностранном государстве, признаются и соблюдаются в
Республике Молдова при условии, что они не противоречат правопорядку.
Статья 1586. Международные договоры
Положения настоящей книги применяются в случаях, когда международными договорами не установлено иное.
Р а з д е л II ­ КОЛЛИЗИОННЫЕ НОРМЫ ­ Глава I ­
СТАТУС ФИЗИЧЕСКОГО ЛИЦА Статья 1587. Национальный закон физического лица
(1) Гражданское состояние и правоспособность физического лица определяются национальным законом.
(2) Национальным законом гражданина считается закон государства, гражданство которого это лицо имеет. Гражданство определяется на основании закона государства, на гражданство которого делается отсылка. При наличии у лица двух или более гражданств национальным законом считается право государства, с которым лицо наиболее тесно связано.
(3) Национальным законом лица без гражданства считается закон государства, в котором это лицо имеет место жительства или место нахождения.
(4) Национальным законом беженца считается закон государства, предоставившего убежище.
(5) Национальным законом гражданина Республики Молдова, который в соответствии с иностранным законом считается имеющим другое гражданство,
считается закон Республики Молдова.
Статья 1588. Гражданская правоспособность иностранных граждан и лиц без гражданства
Иностранные граждане и лица без гражданства пользуются в Республике Молдова гражданской правоспособностью наравне с гражданами Республики Молдова, кроме случаев, установленных Конституцией, другими законами Республики Молдова или международными договорами, одной из сторон которых является Республика Молдова.
Статья 1589. Имя иностранного гражданина и лица без гражданства
Права иностранного гражданина или лица без гражданства на имя, его использование и защиту определяются его национальным законом. Защита от актов, посягающих на право на имя, совершенных на территории Республики Молдова, обеспечивается в соответствии с законодательством Республики Молдова.
Статья 1590. Дееспособность иностранных граждан и лиц без гражданства ­
(1) Дееспособность иностранного гражданина или лица без гражданства определяется его национальным законом.
(2) Лицо, не обладающее дееспособностью по своему национальному закону, не вправе ссылаться на отсутствие у него дееспособности, если оно является дееспособным по закону места совершения сделки, за исключением случаев, когда
будет доказано, что другая сторона сделки знала или должна была знать об
отсутствии дееспособности.
(3) Дееспособность иностранного гражданина или лица без гражданства в отношении сделок, совершаемых на территории Республики Молдова, и обязательств, возникающих вследствие причинения вреда, определяется по законодательству Республики Молдова.
(4) Распространение на лицо нового национального закона не затрагивает его
Page 301 of 309
совершеннолетие, приобретенное и признанное в соответствии с ранее применяемым законом.
Статья 1591. Признание иностранного гражданина или лица без гражданства недееспособным или ограниченно дееспособным �
(1) Иностранный гражданин или лицо без гражданства могут быть признаны
недееспособными или ограниченно дееспособными в соответствии с законодательством Республики Молдова.
(2) Законное представление недееспособного иностранного гражданина или лица без гражданства, а также оказание помощи ограниченно дееспособному иностранному гражданину или лицу без гражданства осуществляются в соответствии с законом, регулирующим правоотношения представительства или оказания помощи.
Статья 1592. Опека и попечительство
(1) Установление, изменение, последствия и прекращение отношений опеки и попечительства над несовершеннолетними, недееспособными или ограниченно дееспособными совершеннолетними лицами, а также отношения между опекуном или попечителем и подопечным регулируются национальным законом подопечного.
(2) Принятие опекунства или попечительства регулируется национальным законом лица, назначенного в качестве опекуна или попечителя.
(3) Отношения между опекуном или попечителем и подопечным определяются по закону государства, учреждение которого назначило опекуна или попечителя. В случае, когда подопечный проживает в Республике Молдова, применяется закон Республики Молдова, если он более благоприятен для подопечного.
(4) Опека или попечительство, установленные над гражданами Республики Молдова, проживающими за ее пределами, признаются действительными, если против установления опеки или попечительства либо против их принятия нет основанных на законе возражений консульского учреждения Республики Молдова, аккредитованного в соответствующем государстве, а при отсутствии такового – посольства.
Статья 1593. Признание иностранного гражданина или
лица без гражданства безвестно отсутствующим либо объявление его умершим �
Судебное решение о признании иностранного гражданина или лица без гражданства безвестно отсутствующим либо об объявлении его умершим принимается или отменяется в соответствии с национальным законом данного лица. Если установить этот закон невозможно, применяется законодательство Республики Молдова.
Статья 1594. Регистрация актов гражданского состояния граждан Республики Молдова за ее пределами
Регистрацию актов гражданского состояния граждан Республики Молдова, проживающих за ее пределами, осуществляют консульские учреждения Республики Молдова, а при отсутствии таковых – посольства.
Статья 1595. Коммерческая деятельность иностранного гражданина или лица без гражданства �
Статус коммерсанта, позволяющий иностранному гражданину или лицу без гражданства осуществлять коммерческую деятельность без образования
юридического лица, определяется по закону государства, где иностранный гражданин
или лицо без гражданства получили разрешение на осуществление коммерческой деятельности.
Глава II ­
СТАТУС ЮРИДИЧЕСКОГО ЛИЦА
Статья 1596. Национальный закон иностранного юридического лица �
Page 302 of 309
(1) Национальным законом иностранного юридического лица считается закон государства, где учреждено это юридическое лицо.
(2) На основе национального закона юридического лица определяются, в частности:
a) правовой статус организации в качестве юридического лица;
b) организационно-правовая форма юридического лица;
c) требования к наименованию юридического лица;
d) основания создания и прекращения деятельности юридического лица; e) условия реорганизации юридического лица, включая правопреемство; f) содержание гражданской правоспособности юридического лица;
g) порядок приобретения юридическим лицом гражданских прав и принятия на себя гражданских обязанностей;
h) отношения внутри юридического лица, включая отношения юридического лица с его участниками;
i) ответственность юридического лица.
(3) Иностранное юридическое лицо не может ссылаться на ограничение полномочий его органа или представителя на совершение сделки, не известное закону государства, в котором орган или представитель иностранного юридического лица совершил сделку, за исключением случаев, когда будет установлено, что другая сторона сделки знала или должна была знать об указанном ограничении.
Статья 1597. Закон, применяемый к представительствам
(отделениям) и филиалам юридического лица ­
(1) На правовой режим представительства (отделения) юридического лица на
территории другого государства распространяется национальный закон юридического лица.
(2) На правовой режим филиала юридического лица на территории другого государства распространяется закон государства, на территории которого создан филиал, независимо от национального закона юридического лица.
Статья 1598. Национальный режим деятельности иностранных юридических лиц в Республике Молдова ­
Иностранные юридические лица осуществляют в Республике Молдова коммерческую и иную деятельность, регулируемую гражданским законодательством, в соответствии с положениями, установленными этим законодательством для такой деятельности юридических лиц Республики Молдова, если законом Республики Молдова для иностранных юридических лиц не предусмотрено иное.
Статья 1599. Национальный закон организации, не являющейся юридическим лицом по иностранному праву ­
Национальным законом иностранной организации, не являющейся юридическим лицом по иностранному праву, считается закон государства, где эта организация учреждена. К деятельности такой организации применяются положения настоящего кодекса, которые регулируют деятельность юридических лиц, и других нормативных актов или существо правоотношений, если законом не предусмотрено иное.
Статья 1600. Участие государства в гражданско-правовых отношениях, осложненных иностранным элементом ­
Положения настоящей книги применяются к участию государства в гражданско- правовых отношениях, осложненных иностранным элементом, на общих основаниях,
если законом не предусмотрено иное.
Глава III ­
ИМУЩЕСТВЕННЫЕ И ЛИЧНЫЕ НЕИМУЩЕСТВЕННЫЕ ­
ПРАВА
Статья 1601. Общие положения об имущественных правах
(1) Содержание владения, права собственности и других вещных прав на движимое и недвижимое имущество, их осуществление и защита определяются по закону
Page 303 of 309
государства, где это имущество находится, если не предусмотрено иное.
(2) Принадлежность имущества к движимым или недвижимым вещам, а также иная юридическая квалификация имущества определяются по закону государства, на территории которого это имущество находится.
Статья 1602. Приобретение и прекращение вещных прав
(1) Приобретение и прекращение права собственности и других вещных прав на имущество определяются по закону государства, на территории которого это имущество находилось или было расположено в момент, когда имело место действие или иное обстоятельство, послужившее основанием для возникновения либо прекращения права собственности или других вещных прав, если законодательством Республики Молдова не предусмотрено иное.
(2) Приобретение и прекращение права собственности и других вещных прав на имущество, являющееся предметом сделки, определяются по закону, подлежащему применению к данной сделке, если соглашением сторон не установлено иное.
(3) Приобретение права собственности и других вещных прав на имущество вследствие приобретательной давности определяется по закону государства, где имущество находилось в момент истечения срока приобретательной давности.
Статья 1603. Вещные права на транспортные средства
(1) Установление, передача и прекращение вещных прав на транспортные средства определяются:
a) по закону государства, под флагом которого зарегистрировано судно или летательный аппарат;
b) по закону, применяемому к правовому статусу транспортного предприятия по принадлежащему ему железнодорожному или автомобильному транспорту.
(2) Положения части (1) применяются также:
a) к имуществу, находящемуся за бортом и составляющему техническое снаряжение;
b) к требованиям, предметом которых являются расходы на техническое обслуживание транспортного средства.
Статья 1604. Вещные права на имущество, подлежащее государственной регистрации
Право собственности и другие вещные права на имущество, подлежащее государственной регистрации, определяются по закону государства, где права на это имущество внесены в государственный реестр.
Статья 1605. Вещные права на движимое имущество, находящееся в пути
Возникновение и прекращение права собственности и других вещных прав по сделке в отношении движимого имущества, находящегося в пути, определяются по закону государства, из которого это имущество отправлено, за исключением случаев, когда:
a) соглашением сторон установлено иное;
b) соответствующее имущество относится к личному имуществу пассажира. В этом случае применяется его национальный закон.
Статья 1606. Ценные бумаги
(1) На выпуск ценных бумаг распространяется закон, применяемый к правовому статусу юридического лица – эмитента.
(2) Условия и последствия передачи ценных бумаг определяются:
a) по закону места оплаты простой ценной бумаги;
b) по закону места, где находится ценная бумага на предъявителя в момент передачи;
c) по закону, применяемому к правовому статусу юридического лица, выпустившего именную ценную бумагу.
(2) Условия и последствия передачи материализованных ценных бумаг
Page 304 of 309
определяются:
a) по закону места оплаты простой ценной бумаги;
b) по закону места, где находится ценная бумага на предъявителя в момент передачи;
c) по закону, применяемому к правовому статусу юридического лица, выпустившего именную ценную бумагу.

[Cт.1606 ч.(2) изменена ЗП185 от 22.07.16, МО306-313/16.09.16 ст.655; в силу с

16.03.17]

(3) Ценные бумаги в форме записи на счетах регулируются правом страны, в которой находятся регистр или счет, в которые производятся записи о ценных бумагах.

[Cт.1606 ч.(3) введена ЗП185 от 22.07.16, МО306-313/16.09.16 ст.655; в силу с

16.03.17]

(4) Финансовые обеспечения, установленные в виде финансовых инструментов в форме записи на счетах, регулируются правом страны, в которой находится регистр или счет, в которые производятся записи о ценных бумагах относительно:
a) правовой природы и влияния на право собственности финансового обеспечения, установленного в виде финансовых инструментов в форме записи на счетах;
b) условий, которые необходимо выполнить для заключения в надлежащей форме договора о финансовом обеспечении, предметом которого являются финансовые инструменты в форме записи на счетах, и для предоставления этих финансовых инструментов на основании такого договора, а также формальных действий, которые необходимо совершить с тем, чтобы такой договор и предоставление таких обеспечений могли быть предъявлены третьим лицам;
c) того, если право собственности или иное право лица на финансовое обеспечение, установленное в виде финансовых инструментов в форме записи на счетах, является преобладающим или последующим в отношении права собственности или иного конкурирующего права и если имело место добросовестное приобретение;
d) совершения формальных действий, необходимых для исполнения финансового обеспечения, установленного в виде финансовых инструментов в форме записи на счетах, после наступления основания для исполнения финансового обеспечения.

[Cт.1606 ч.(4) введена ЗП185 от 22.07.16, МО306-313/16.09.16 ст.655; в силу с

16.03.17]

Статья 1607. Личные неимущественные права
(1) Приобретение, содержание и прекращение авторского права на произведение определяются по закону государства, на территории которого это произведение впервые доведено до сведения общественности путем выставления, распространения, опубликования, представления или любым другим способом.
(2) Авторские права на произведения, не доведенные до сведения общественности, определяются по национальному закону автора.
(3) Приобретение, содержание и прекращение права на интеллектуальную собственность определяются по закону государства, на территории которого зарегистрировано это право.
(4) Требование о возмещении материального или морального вреда определяется по закону государства, на территории которого нарушено авторское право или право интеллектуальной собственности.
(5) Иностранным гражданам и лицам без гражданства на территории Республики Молдова предоставляется национальный режим для защиты авторских прав и прав на интеллектуальную собственность.
Page 305 of 309
Статья 1608. Формы рекламы
(1) Любая форма рекламы имущества определяется по закону, применяемому в момент и в месте ее осуществления.
(2) Указанные в части (1) формы рекламы, в результате которой устанавливаются права в отношении недвижимого имущества, определяются по закону государства, на территории которого расположено имущество, хотя бы юридическое основание для приобретения, передачи или прекращения имущественного права или имущественной гарантии и было установлено путем применения другого закона.
Глава IV СДЕЛКА
Статья 1609. Закон, применяемый к сделке �
(1) Требования к форме сделки устанавливаются законом государства,
определяющим существо сделки. Сделка, совершенная за пределами Республики Молдова, считается действительной с точки зрения формы, если она соответствует одному из следующих условий:
a) соблюден закон места, где она совершена;
b) соблюдены требования законодательства Республики Молдова;
c) соблюден национальный закон или закон места жительства совершившего ее лица;
d) она является действительной в соответствии с законом, применяемым к органу, рассматривающему ее действительность.
(2) Требования к существу сделки определяются законом, избранным совершающим ее лицом, либо законом государства, с которым соответствующая сделка наиболее тесно связана, либо законом места, в котором совершена односторонняя сделка. Если закон, применяемый к существу сделки, требует определенной нотариально удостоверенной формы, это требование не может быть устранено, хотя бы соответствующая сделка и была совершена за рубежом.
(3) Сделка, являющаяся дополнительной, определяется по закону государства, определяющему существо главной сделки, если соглашением сторон не установлено иное.
Глава V ­
ДОГОВОРНЫЕ И ВНЕДОГОВОРНЫЕ ОБЯЗАТЕЛЬСТВА
Статья 1610. Закон, применяемый к существенным условиям договора
(1) Договор определяется по закону, избранному соглашением сторон.
(2) Стороны договора могут избрать применяемый закон как для договора в целом, так и для отдельных его частей.
(3) Выбор применяемого закона должен быть прямо выражен либо должен вытекать из условий договора или других обстоятельств.
(4) Выбор применяемого закона может быть сделан сторонами договора в любое время, как при заключении договора, так и в любой момент в последующем. Стороны договора могут в любое время договориться об изменении применяемого закона.
(5) Выбор применяемого закона, сделанный после заключения договора, имеет обратную силу и считается действительным с момента его заключения, не затрагивая действительности формы договора или прав, приобретенных третьими лицами в связи с этим договором.
(6) Если в договоре использованы принятые в международном обороте коммерческие термины, при отсутствии в договоре иных указаний считается, что сторонами согласовано применение к их отношениям обычаев делового оборота, существующих относительно соответствующих коммерческих терминов.
Статья 1611. Закон, применяемый к договору при отсутствии соглашения сторон о выборе закона �
(1) При отсутствии соглашения сторон о применяемом законе к договору
Page 306 of 309
применяется закон государства, с которым договор наиболее тесно связан. Считаются существующими такие связи с законом государства, в котором должник исполнения на момент заключения договора имеет место жительства или место нахождения либо зарегистрирован в качестве юридического лица.
(2) При отсутствии соглашения сторон договора о применяемом законе, в отступление от положений части (1), применяется:
a) к договору, предметом которого является недвижимое имущество, а также к договору о доверительном управлении имуществом – закон государства, на территории которого это имущество находится;
b) к договору строительного подряда и договору подряда на выполнение проектных и изыскательских работ – закон государства, где создаются предусмотренные договором результаты;
c) к договору простого товарищества – закон государства, где осуществляется деятельность такого товарищества;
d) к договору, заключенному на аукционе или по конкурсу, – закон государства, где проводится аукцион или конкурс.
Статья 1612. Сфера действия применяемого закона
Закон, применяемый к договору в силу положений настоящей книги, охватывает, в частности:
a) толкование договора;
b) права и обязанности сторон;
c) исполнение договора;
d) последствия неисполнения или ненадлежащего исполнения договора;
e) прекращение договора;
f) последствия ничтожности или недействительности договора; g) уступку требований и принятие долга в связи с договором. Статья 1613. Закон, применяемый к форме договора
(1) Требования к форме договора устанавливаются законом, предусмотренным частью (1) статьи 1609.
(2) Договор считается действительным, если:
a) в момент заключения договора стороны находились в разных государствах, но при этом соблюдены требования к форме в соответствии с законодательством одного из этих государств;
b) представитель одной из сторон договора выполнил требования к форме в соответствии с законодательством государства, на территории которого он находился в момент заключения договора.
Статья 1614. Ведение дел без поручения. Обязательства, возникающие вследствие неосновательного обогащения �
(1) Ведение дел без поручения регулируется законом места осуществления деятельности ведущим дела без поручения.
(2) К обязательствам, возникающим вследствие неосновательного обогащения, применяется закон места, где оно произошло.
Статья 1615. Неправомерная сделка
(1) Неправомерная сделка квалифицируется как причинившая вред в соответствии с законом государства, где она совершена.
(2) Закон, определяющий обязательства, возникающие вследствие причинения вреда, устанавливает:
a) гражданскую правоспособность;
b) форму, условия и пределы гражданской ответственности;
c) условия ограничения гражданской ответственности или освобождения от нее;
d) характер вреда, возмещения которого можно потребовать;
e) возможность передачи требования о возмещении вреда;
Page 307 of 309
f) лиц, имеющих право на получение возмещения.
(3) Если все или часть причинивших вред последствий неправомерной сделки проявляются на территории иного государства, чем то, где совершена неправомерная сделка, к взаимному возмещению применяется закон этого государства.
Статья 1616. Ответственность за причинение вреда личности
Требования о возмещении вреда, причиненного личности средствами массовой информации, определяются, по выбору потерпевшего:
a) по национальному закону потерпевшего;
b) по закону государства, на территории которого имеет место жительства или место нахождения потерпевший;
c) по закону государства, на территории которого проявились причинившие вред последствия;
d) по закону государства, на территории которого имеет место жительства или место нахождения причинитель вреда.
Статья 1617. Ответственность за продукты с недостатками
(1) Требования о возмещении вреда, причиненного вследствие недостатков продуктов, определяются, по выбору потерпевшего потребителя:
a) по закону государства, на территории которого имеет место жительства или место нахождения потерпевший;
b) по закону государства, на территории которого приобретен продукт, при условии, что производитель или поставщик докажут, что продукт поступил на рынок этого государства без его согласия.
(2) Требования, указанные в части (1), могут быть предъявлены только в случае, если продукты предназначены для личного или семейного потребления.
Статья 1618. Ответственность за недобросовестную конкуренцию
Требования о возмещении вреда, причиненного недобросовестной конкуренцией, определяются:
a) по закону государства, на территории которого проявились причинившие вред последствия;
b) по закону государства, на территории которого зарегистрировано лицо, которому причинен вред;
c) по закону, определяющему существо договора, заключенного сторонами, если недобросовестная конкуренция имела место и причинила вред отношениям между ними.
Статья 1619. Передача и прекращение обязательств
(1) Уступка требования определяется по закону об уступке требования, если стороны не договорились об ином. Выбор иного закона по соглашению между цедентом и цессионарием не может быть предъявлен должнику иначе как с его согласия. Обязательства между цедентом и цессионарием определяются по закону, применяемому к правоотношениям, на основании которых совершена уступка.
(2) Договорной переход прав определяется по закону об обязательственных отношениях, кредитор которых заменен, если соглашением сторон не установлено иное.
(3) Представительство и новация определяются по закону, применяемому к обязательственным отношениям, являющимся предметом договора.
(4) Зачет определяется по закону, применяемому к требованию, которым допускается погашение посредством зачета.
Статья 1620. Валюта платежа
(1) Валюта платежа определяется по закону государства-эмитента.
(2) Воздействие валюты на размер долга устанавливается законом, применяемым к долгу.
(3) Законом государства, на территории которого подлежит осуществлению
Page 308 of 309
платеж, устанавливается, в какой именно валюте осуществляется этот платеж, за исключением случаев, когда сторонами договора установлено иное.
Глава VI �
ОТНОШЕНИЯ НАСЛЕДОВАНИЯ �
С УЧАСТИЕМ ИНОСТРАННЫХ ЛИЦ
Статья 1621. Закон, применяемый к наследованию
Закон, применяемый к наследованию, касается:
a) момента открытия наследства;
b) категорий лиц, могущих быть наследниками;
c) условий закона относительно пассивной способности наследования;
d) осуществления права владения имуществом, оставшимся от наследодателя;
e) условий и последствий принятия наследства и отказа от него;
f) пределов обязанности наследников нести обязательства по пассиву;
g) прав государства на выморочное наследство.
Статья 1622. Закон, применяемый к наследственному имуществу
(1) Наследственные отношения, касающиеся движимого имущества, определяются по национальному закону наследодателя, действовавшему в момент смерти.
(2) Наследственные отношения, касающиеся недвижимого имущества, определяются по закону государства, на территории которого находится это имущество.
Статья 1623. Закон, применяемый к наследованию по завещанию �
(1) Завещатель может установить, что передача по наследству его имущества определяется по иному закону, чем предусмотренный статьей 1622, при условии
неустранения императивных норм. Избранный закон применяется к ситуациям, предусмотренным статьей 1621.
(2) Составление, изменение или отмена завещания считаются действительными, если актом соблюдены требования к форме, применяемые в момент его совершения, изменения или отмены либо в момент смерти наследодателя, согласно одному из следующих законов:
a) национальному закону наследодателя; �
b) закону места жительства наследодателя;
c) закону места совершения, изменения или отмены акта; �
d) закону места нахождения недвижимости, являющейся предметом наследования �
по завещанию;
e) закону судебной инстанции или органа, осуществляющего процедуру передачи наследственного имущества.
Глава VII
СРОК ИСКОВОЙ ДАВНОСТИ Статья 1624. Закон, применяемый к сроку исковой давности
Срок давности в отношении права на иск определяется по закону, применяемому к субъективному праву.

ПРЕДСЕДАТЕЛЬ

ПАРЛАМЕНТА Еуджения ОСТАПЧУК

Кишинэу, 6 июня 2002 г.

№ 1107-XV. �

Page 309 of 309


立法 取代 (1 文本) 取代 (1 文本)
无可用数据。

WIPO Lex编号 MD149